Author: theophyle

“Russia in the Caucasus is republished with permission of Stratfor”

By: Aglaya Snetkov, ISN

Note: The International Relations and Security Network (ISN) , ETH Zurich, Switzerland is one of the world’s leading open access information services for international relations (IR) and security professionals. Established in 1994, their mission is to facilitate security-related dialogue and cooperation within a high-quality network of international relations organizations, professionals and experts, and to provide open-source international relations and security-related tools and materials in accessible ways.

***

What are Russia’s core security challenges and objectives in the Northern Caucasus?

Russia’s contemporary security challenges in the North Caucasus date back to the first Chechen war (1994-96), and more recently to the restart of the large-scale military campaign in Chechnya in 1999. However, despite (and often directly as a result of) Russia’s policies in the region, the situation in the North Caucasus remains insecure.

While conditions in Chechnya have to a large extent stabilized under the iron-fist rule of President Ramzan Kadyrov, the situation in the rest of the region remains tense. Instability, societal insecurity and terrorist attacks since the mid-2000s have now spread to the rest of the North Caucasus, particularly Ingushetia, Dagestan and Kabardino-Balkaria, with the Caucasus Emirate – a pan-Caucasian Islamist terrorist organization – continuing its operations in the region. In addition, poor economic, political and social conditions, as well as arbitrary violence on the part of the federal and local forces, all serve to destabilize the region even further. Recent incidents in Stavropol Krai demonstrate that violence may now also be spreading beyond the confines of the Northern Caucasus.

Indeed, large scale terrorist attacks in the rest of Russia continue with regularity. The most notable incident in recent years was the 2011 bombing of the international arrivals terminal at Domodedovo airport, Moscow. Terrorism-related crime, primarily in the North Caucasus, remains high year on year, with the Russian authorities recording 365 terrorism related crimes in 2011. The region has also witnessed a number of high profile killings and attacks on politicians, Muslim clerics and journalists. The Russian authorities as well as independent analysts alike are now also concerned over possible terrorist attacks during the 2014 Winter Olympics in Sochi.

Accordingly, Russia continues to face major terrorist and security challenges in the region, with no particular end in sight.

What are Russia’s core foreign policy objectives in the Southern Caucasus?

Russia has had a long presence in the South Caucasus. However, while Russia is keen on retaining its influence in this region, its actual ambitions and relations towards each of the South Caucasus states are rather distinct. Since the early 1990s, its closest ally in the region has been Armenia, the poorest state in the region. Despite Yerevan’s attempts to balance a pro-Western and a pro-Russian position, Russia remains Armenia’s main trading partner and source of economic and military support.

In contrast, relations between Russia and Azerbaijan have ebbed and flowed over recent times. Particularly tense in the 1990s with frictions over Russia’s support of Armenia over Nagorno-Karabakh and the energy and pipeline issues, more recently, relations have thawed.

The most turbulent and problematic relationship for Russia has been with Georgia, coming to a head in the 2008 Russia-Georgia war over South Ossetia. At their core, Russia’s objectives in Georgia are motivated by realpolitik. It wants to retain its influence over Georgia, by curtailing its pro-Western ambitions, and by exerting pressure on its domestic sphere by supporting the independence movements in Georgia’s two secessionist enclaves: Abkhazia and South Ossetia. It also seeks to prevent any future NATO-expansion that would include Georgia. Aside from hard geopolitical objectives, relations are often also tense for much pettier reasons. Issues such as the personal animosity between Putin and Georgia’s President Mikheil Saakashvili, or provocative posturing and gesturing, exacerbate already tense relations. A potential window of opportunity has, however, opened up in the last few months, with the election of Bidzina Ivanishvili, a wealthy businessman with strong connections in Russia, as Georgia’s prime minister in October 2012. Immediately following his election, Ivanishvili offered Russia an olive branch. However, with Putin back in charge in the Kremlin, Russia has so far not reciprocated. However, future positive developments in the relationship should not be ruled out.

How does Moscow plan to achieve these objectives?

In the North Caucasus, Russia’s current federal policy appears to be stuck in a rut, veering from one ‘tried and failed’ initiative to the next. Unfortunately, even new initiatives such as meetings between Salafi and Sufi leaders in Dagestan have not succeeded in quashing the violence on the ground.

In Chechnya, despite a general stabilization and mass rebuilding program, particularly in the capital Grozny, concerns remain over the Kadyrov regime. The personalization of the regime around Kadyrov, its arbitrary use of violence and a program aimed at the revival of Chechen cultural and religious ‘traditions’ are all cause for concern. In fact, under Kadyrov Chechnya seems to be moving even further away from the Russian legal and cultural space, particularly with regard to the role and place of women, whose freedom has been severely curtailed in recent years.

Russia will only be able to address the currently instability in the North Caucasus if it first overcomes much broader structural, but also leadership, challenges, which have up till now ensured that Moscow remains a weakened power with a growing terrorist threat inside its territory. Until this occurs, the question remains – for how long will Russia retain its effective power and governance over the region?

In the South Caucasus, by contrast, Russia appears to have adopted a ‘carrot and stick’ approach – with the stick usually reserved for Georgia, and the carrots for Armenia. Indeed, regardless of the legality or otherwise of its actions during the 2008 Russia-Georgia war, Russia clearly set out to teach Georgia a lesson. As revealed by the then-President Medvedev in 2011, Russia’s actions in 2008 were primarily designed to curtail NATO’s ambitions to expand into the South Caucasus. In this respect, this approach seems to have worked (at least for now). However, the 2008 campaign also demonstrated Russia’s military inefficiencies and weaknesses, and it seems rather unlikely that there will be another major confrontation between Russia and Georgia in the near future. And indeed, if Ivanishvili does manage to craft a rapprochement with Russia, perhaps relations between the two countries may even become less securitized and hostile in the future.

In relation to Armenia, Russia tends to use its security and economic weight in order to ensure that it toes the line. Indeed, not only does Russia allot subsidies to Armenia, it also provides it with cheap oil and gas imports, at the same time as Russian companies are heavily investing in the Armenian energy sector. In the security sector, Russia has also retained its direct military presence through its 102nd military base, and by patrolling the Armenian border with Iran and Turkey alongside Armenian counterparts. Armenia is currently involved in a number of Russian-led regional projects. By contrast, Azerbaijan has been able to use its energy resources to craft a much more independent foreign policy. And while relations with Russia have broadened in recent years, Moscow does not have much leverage over Azerbaijan.

In December of last year, Hilary Clinton warned of Russian intentions to “re-Sovietize” Eastern Europe and Central Asia through instruments like the Eurasian Union. What do you make of this statement in view of Russia’s policy in the Northern and Southern Caucasus?

Putin’s project proposal to create a Eurasian Union by 2015 sent shock-waves through political and policy circles in the region. Currently, this idea remains rather vague, but it shouldn’t be seen as attempt by Putin to create an USSR 2.0 or even to establish a pan-regional structure like the Commonwealth of Independent States. It does, however, highlight a series of potential future trends, some of which might have a direct impact on the South Caucasus. First, the region now plays a greater role in Russia’s foreign policy ambitions than even in the mid-2000s. Second, looking at recent regional developments – Russia’s goals are now geographically much narrower and more defined than in the 1990s. The focus is primarily on building stronger and mutually-beneficial, regional institutional arrangements with key regional economic players such as Ukraine or Kazakhstan (until now Russia has failed to successfully integrate Ukraine into its regional institutional arrangements) and its closest allies, such as Belarus and Armenia. The goal, therefore, is a ‘coalition of the willing’ not ‘an alliance of the coerced’. Third, in the South Caucasus, these projects really only involve Armenia, since neither Georgia nor Azerbaijan currently fit within Russia’s long-term regional integration agenda. Armenia is already an observer state in the Eurasian Economic Community and its leadership has already expressed its interest in the idea of a future Eurasian Union, particularly in economic terms.

A pertinent question that does arise in relation to regional institutional arrangements and the South Caucasus is what happens in the event of conflict between Armenia and Azerbaijan over Nagorno-Karabakh. This is a much more likely scenario than a repeat of the 2008 Russia-Georgia conflict. Indeed, over the last few years, Russia has been progressively beefing up the Collective Security Treaty Organization (CSTO), a regional structure that provides security guarantees for its members, which include Armenia. So, in the event of future conflict in the South Caucasus, Russia and the CSTO might find itself with no choice but to provide military assistance to Armenia. Whether, this will happen in practice remains unknown.

Therefore, while Russia’s aspiration to build stronger regional institutional arrangements at this stage do not automatically or directly impact upon Azerbaijan or Georgia – they might very well suffer from indirect spill-over effects.

Redactat de @Dama cu Cameleoni

Postarea anterioara din seria de articole Politică mondenă. In vremurile de restriste ale campaniei electorale, cea mai evidenta dintre blondele nenaturale ale politicii romanesti facea declaratii de presa dintr-un mic apartament, situat intr-o urbe din nordul Moldovei.  Exilata in bratele electoratului local din dorinta de a trece, fara prea mari dureri de cap, pe sub radarul votului anti-PDL din decembrie 2012, Elena Udrea vorbea cu ardoare despre faptul ca problemele cetatenilor din respectiva urbe ii vor fi interes suprem si litera de legamant.

La putin peste doua luni de la alegeri, ne este greu sa ne-o amintim pe Elena Udrea cea smerita pe ulitele Romanului, zgribulita in paltonasul ei din stofa gri cu flori, de productie locala.  Revenita din sihastrie si urcata, din nou si din pacate, pe tocurile pe care Traian Basescu i le-a contraindicat, candidata la presedentia PDL sufera – aparent – de hipoxie.  Si de amnezie selectiva.  Promisiunile pentru cetatenii din Roman au ramas doar atat: promisiuni.  Caci in aproape doua luni de prezenta in Parlamentul Romaniei, nicio intrebare ori interpelare a gratioasei doamne deputat nu a avut drept subiect chestiuni care ii privesc pe acestia.

Cat despre amintirile din campanie, acestea sunt prea proaspete si prea dureroase pentru a fi mentionate.  Uitat e faptul ca alianta cu „partidele mici” a fost cea care a mai dat o sansa PDL si a facut cat de cat uitate salile de sport construite prin comune pline de agricultori pensionari ori frunzele mari cat un brand de tara irosit.  De sub regasita flamura portocalie, ElenaUdrea vorbeste despre innoire, primenire si revenirea la „baza” partidului.  Agatandu-se, cu unghii impecabil ingrijite, de oricine si orice reprezinta inca o valoare sigura PDL in ochii electoratului (fie ca este vorba despre presedintele Basescu, despre fostul premier Emil Boc ori despre imnul partidului), doamna in cauza face un mare deserviciu propriului partid, dar si dreptei romanesti in general.

Caci tot acest activism individualist – incrucisat ba cu elemente de feminism, ba cu volute de cochetarie – aduce prejudicii atat cauzei femeilor in politica romaneasca, cat si cauzei mari si comune a luptei impotriva USL.  „Cine nu e in PDL, nu e deloc” ne spuneti, clipind complice spre camerele de luat vederi.  Ba suntem si suntem multi.  Si nu de la dumneavoastra ne dorim sa vina propunerea pentru cel mai potrivit candidat al dreptei la alegerile prezidentiale din 2014 – asta sa va fie foarte clar, doamna deputat de Roman.

Articolul prezentat este o interfata dintre doua seriale, pe care le public de cateva luni. Nici una dintre aceste serii nu a fost completata, asteptand aceaste 2-3 articole urmatoare, in care voi discuta despre Cumani. Prima serie la care inca nu am ajuns se refera  la perioada daco-romana, dar o vom sari (o sa ne intoarcem, negresit) , pentru a prezenta ce s-a intamplat dupa prabusirea lumii romanice in Daci, Seria de articole se numeste “Cum sunt românii altfel?”. O a doua serie se numeste “Începuturile creştinismului românesc“, care incearca sa explice de ce, cum si cand am devenit crestini de rit ortodox. Intr-un fel sau altul. Cumanii negri, cei care au populat meleagurile noastre, ne pot sugera niste prezumptive ( poate chiar speculative) raspunsuri.

Am sa incep cu publicarea  unui interviu dat de Profesorul Neagu Djuvara ziaristului Vlad Bolocan. Sunt in parte adeptul profesorului Djuvara, cu cateva nuanţe diferite, pe care le voi expune in postarile viitoare. Asadar avem fragmentul propus.

***

Vlad Bolocan: Stimate Domnule Profesor Neagu Djuvara, aţi lansat la începutul lunii iunie, la Bookfest, o carte din care aflăm că Negru Vodă era cuman, că întemeietorii Ţării Româneşti medievale erau cumani. În alte contexte afirmaţi că descendenţa latină a românilor nu corespunde cu totul realităţii. Bulversaţi şi debusolaţi un pic lumea cu aceste afirmaţii. Noi, de fapt, în cele din urmă, cine suntem?

Neagu Djuvara: E foarte greu de stabilit din ce amestec am ieşit. Bineînţeles că Şcoala Ardeleană de la începutul veacului al 19-lea a mers mult prea departe, vrând să fim, într-adevăr, descendenţii unor colonişti de la Roma, din Italia. Lucrul este incert, în sensul că toată lumea ştie cum erau legiunile romane la începuturile veacului al doilea după Cristos. Legiunile nu mai erau ca pe vremea lui Cezar – aproape exclusiv romane, italiene. Aveau în componenţa lor multe din elementele provinciilor noi. De pildă, la noi, a existat timp de zeci de ani o legiune Sirica. Să ştiţi ceva, o legiune de 20 000, cu trecerea a sute şi mii de ani, poate aduce azi la două milioane de descendenţi.

Am fost frapat, când eram tânăr, împreună cu fratele meu, care era medic chirurg, să aflăm cum în regiunea Brăilei, pe o moşie a noastră, situată pe locul pe care a fost o raia turcească – deci golită de populaţie timp de sute de ani, bunicul meu, ca să aibă muncitori, îi aducea de la munte, de sus, din regiunea Râmnicului Sărat – e greu de imaginat o regiune mai curat românească din munţii Carpaţi –, muncitori care aveau printre ei nişte tipuri de arabi, incredibili! Deci, încă o dată, despre aceşti colonişti romani: mai întâi legionarii ei înşişi, pe urmă populaţiile din toată lumea romană (Galia, Africa de Nord şi din Orient probabil) – vorbeau cu toţii fatalmente latineşte, dar ca sânge latin/italian s-ar putea să fi fost minoritari. Cred c-au fost totuşi şi să vă spun de ce. Aici putem judeca după tipul fizic, dacă iei regiunile care au fost cu adevărat colonizate intens – adică Oltenia, Vestul Munteniei până la Argeş şi jumătatea de sud a Transilvaniei – până la Cluj, chiar mai mult de jumătate. …

Vlad Bolocan: Să ne întoarcem la cartea Dvs. De ce au făcut cumanii migratori ceva ce n-au făcut românii sedentari şi nu doar ei?

Neagu Djuvara: Aici o să vă dau un răspuns de filosofie a istoriei. Eu m-am apucat să scriu istorie abia la vârsta matură. Problema e că după plecarea la Stockholm, am avut o viaţă răvăşită de evenimentele istorice. Am început să studiez din nou după vârsta de 30 de ani, când timp de 20 de ani m-am concentrat asupra filosofiei istoriei şi abia la vârsta de 50 de ani am început să scriu istorie. A fost o obsesie a mea. Nu am vrut să scriu istorie până când nu înţeleg cum se scrie istorie şi ce a fost istoria universală. Aşadar, comparând ce a fost la noi cu ce a fost în alte părţi putem spune (şi asta vreau să le bag în cap românaşilor mei de azi): anormal ar fi fost ca primul stat român să fie creat de un moşnean român! Fiindcă nicăieri în lume – nici în istoria Chinei, nici a Indiei, nici a Persiei, nici a Egiptului, nici a Imperiului Roman – când se dărâmă un imperiu şi după sute de ani se naşte pe acelaşi teritoriu un nou stat, acesta niciodată nu este făcut de băştinaşi! Ei sunt, iertaţi-mă de cuvânt, scopiţi. Ei nu mai au vlagă politică. Asta e o lege universală. Când s-a dărâmat primul Imperiu Chinez, el a fost creat din nou de mongoli. În Persia – de parţi, care veneau din afară şi refăceau imperiul persan după 500 de ani. Cine a făcut un prim stat în Franţa? Francii – un trib german! În Marea Britanie? Nu sunt celţii cei care au refăcut statul, sunt anglii, saxonii, danezii, mai târziu normanzii. În Spania sunt vizigoţii, în Italia – longobarzii. Culmea este că peste tot aproape a rămas numele învingătorului, al cuceritorului barbar: Francia de la franci, Anglia de la angli, în Spania – Andaluzia de la vandali, în Italia – Lombardia, de la longobarzi. România, în mod normal, ar fi trebuit să se numească Cumania, dacă cumanii n-ar fi fost alungaţi de mongoli. În hărţile europene de la Veneţia, de la Bizanţ, Muntenia întreagă este numită timp de sute de ani Cumania. Dacă n-ar fi fost alungaţi de mongoli, cumanii ar fi fost cei care fondau un stat şi îl numeau Cumania.

Vlad Bolocan: Nu avem acest lucru în cărţile de istorie.

Neagu Djuvara: Trebuie s-o spunem de-acum încolo. Acuma, care e problema… Cumanii dominau de 150 de ani Muntenia şi, probabil, o mare parte din Moldova, dar în legătură cu fraţii lor de dincolo de Nistru. Centrul mare al Imperiului Cuman era în Ucraina de astăzi. De aceea, în limbajul lor turcic, cei de peste Nistru se numeau Cumanii Albi (Cumanii Principali), iar cei care ajunseseră până la Porţile de Fier, în Muntenia, erau Cumanii Negri – ceea ce n-are nici un sens peiorativ. E vorba, pur şi simplu, despre cumanii secundari, periferici. La un moment dat, începe prima tentativă a fiilor şi nepoţilor lui Genghiz Han de atac a Europei. Se pare, însă, că nu aveau de gând să ducă războiul prea departe. Era un fel de tatonare – un prim eseu – ca să vadă cum e rezistenţa acestor state din Rusia şi de mai departe. Acest prim val al lor, în 1223 (mai trăia încă Genghiz Han), se izbeşte de o coaliţie dintre marele cneaz al Rusiei de la Kiev şi cumanii cu care se băteau de sute de ani. Toate bâlinele, toate cântecele bătrâneşti de la ruşi, care vorbesc despre luptele cu polovţii – la cumani se referă. Cumanii sunt polovţii. Aici, însă, în faţa pericolului mongol, se aliază. Această alianţă cumano-rusă este groaznic învinsă pe fluviul Kalka, la nord de Crimeea. 1223… După care mongolii n-au continuat: s-au retras. Era o încercare, ca să vadă cum îi pot învinge. Şi dezastrul a fost uriaş!

Au murit vreo 9 mari cneji ruşi în această bătălie, hanul cuman Kuthen şi ginerele său – cneazul de Galiţia reuşind să scape (vedem, iată, că erau înrudiţi aceşti cumani cu slavii, cu aceşti strămoşi ai rutenilor). Când au aflat cumanii de la noi de dezastrul de la Kalka, s-au gândit că trebuie să se pregătească de rezistenţă, pentru că va veni un nou val mongol şi că ei singuri nu vor rezista. Aşa au decis să se pună sub protecţia regelui Ungariei, pe care îl combăteau de 150 de ani şi-i căsăpeau pe misionarii dominicani care treceau Carpaţii şi aşa mai departe. De data aceasta ei au înţeles că trebuie să se facă creştini şi să devină vasalii regelui Ungariei. Se întâmpla în 1228. Şeful cumanilor de la noi, aflat pe undeva pe râul Milcov, scrie regelui Ungariei să trimită grabnic pe arhiepiscopul de Strigonium ca să-i creştineze – în timp ce regele Ungariei avea de zeci de ani această ambiţie. Ungurii, fiind vasali ai Papei, erau învestiţi pentru o misiune de cruciadă împotriva celor care erau păgâni sau schismatici – cum erau românii. Astfel, ungurii profită de ocazie şi trimit pe arhiepiscopul de Strigonium şi pe moştenitorul tronului – Bela IV. Amândoi trec Carpaţii şi creştinează 15.000 de ostaşi ai lui Bortz – şeful cumanilor de la noi. Când zicem 15.000 de ostaşi, deci 15.000 de corturi – asta înseamnă zeci de mii de oameni (femei, bătrâni, copii). Fiind foarte activi aceşti emisari, creează imediat un episcopat, nu ştim unde exact, pe Milcov. Li se dă o cetate, li se construieşte o biserică, li se construieşte un palat episcopal. Toate astea nu durează însă decât câţiva ani.

În 1237, ei află că s-a urnit marea oaste mongolă şi atunci cer regelui Ungariei dreptul de-a trece Carpaţii şi de-a se instala în Ungaria. Regele acceptă din două considerente. Mai întâi, ştiindu-i foarte buni războinici, crede c-o să-i aibă ca să lupte împotriva mongolilor. În al doilea rând, regele era în mare criză internă ce consta într-o rivalitate cu marii lui boieri, cu marii lui magnaţi şi s-a gândit să se bizuiască pe cumani împotriva acestora. Astfel, în 1238-1239, cumanii trec în masă Carpaţii. Şi nu numai cei de pe Milcov, ci şi cei din Ucraina, cu regele lor, Kuthen, în frunte, care va fi liderul cumanilor în Ungaria. Regele Ungariei îl găzduieşte pe Kuthen la Pesta. Tragedia este că, populaţia de-acolo, când află că mongolii au început să intre în Ungaria, prin pasul Verecke, la nord de Carpaţi (pe unde-au trecut toate invaziile), a crezut că aceşti cu­mani vor fi aliaţi ai mongolilor şi îl omoară pe regele Kuthen. Când află cumanii că le-a fost omorât regele, nu numai că nu l-au ajutat pe regele Ungariei împotriva mongolilor, dar s-au răzvrătit, au creat un haos în Ungaria şi au fugit către Bulgaria. Regele Ungariei suferă o înfrângere cumplită în faţa mongolilor şi pentru că nu este ajutat destul de magnaţii lui. Fratele său moare în luptă, iar el fuge şi fuge aşa de bine, încât ajunge într-o insulă din Adriatica – atât de cumplită a fost victoria mongolilor. După doi ani, mongolii se retrag (nu de frică, ci fiindcă le murise hanul, la Karakorum, şi ei merg într-acolo, pentru alegerea succesorului), lăsând în urmă pe unul dintre fiii lui Genghiz Han, care rămâne ştiind că nu prea are şanse să fie ales şi creează, pe Volga, ceea ce s-a numit pe urmă Hoarda de Aur. Aceasta va fi, timp de sute de ani, suzerana tuturor statelor ruseşti. Ajunge şi la noi, până la Porţile de Fier, în 1290. Aşadar, ei n-au plecat cu totul din Europa – aceşti mongoli. Dar, mă rog, regele Ungariei îşi reia puterea, îşi restabileşte armata şi tot din motivele pe care vi le-am spus (de a avea o contrapondere pentru magnaţii săi), îi recheamă pe cumanii fugiţi către Bulgaria şi aceştia se întorc. Părerea mea este că în urma la toate aceste du-te-vino-uri, au mai rămas mulţi la noi, dintre care, probabil, spiţa care îl dă pe Basarab.

Vlad Bolocan: Înseamnă că trebuie să le fim recunoscători cumanilor. Să nu vedem în asta o anumită umilire istorică.

Neagu Djuvara: Dimpotrivă! Nu e nici o umilire! Cumanii sunt oameni foarte mândri, foarte curajoşi, femeile – frumoase. Dacă am o picătură de sânge cuman – sunt încântat!

Bună dimineata intr-o zi de luni. Începutul săptămânii aduce vreme predominant frumoasă, luni cerul va fi variabil în estul şi sud-estul ţării şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, ziua în Moldova, Delta Dunării şi în zona de munte, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 – 60 km/h, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperaturile maxime, vor fi totuşi în scădere uşoară în regiunile estice, acestea urmând să fie cuprinse între 2 şi 12 grade, iar cele minime între -9 şi 0 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei spre -13 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, luni vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 10 – 11 grade, iar cea minimă de -4 / -2 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:   1 EURO = 4. 3573    RON; 1 USD = 3. 3420   RON; 1 EURO = 1. 3038   USD; Francul elvetian 3. 5571  RON. Gramul de aur 168.6672 RON.

Harta comerţului modern local: 1.000 de magazine din care o treime în Bucureşti şi Ilfov. Ceii 12 jucători din comerţul modern au avut nevoie de mai puţin de două decenii pentru a pune pe harta României 1.009 magazine cu care au acoperit fiecare judeţ în parte. Unele judeţe – de regulă cele mai bogate şi cu cele mai mici rate ale şomajului – au atras peste 35 de magazine fiecare. Altele a trebuit să se mulţumească cu nici zece în contextul în care locuitorii nu aveau bani să susţină mai multe businessuri.

Bucureştiul şi judeţul Ilfov au atras circa o treime din totalul magazinelor din co­merţul modern local, re­ţe­lele de magazine înghesuindu-se să câştige o felie cât mai mare din veniturile celor peste două milioane de oameni din zonă. Această “enclavă din sud-estul ţării” este nu doar cea mai populată din România, ci şi zona cu cele mai mari venituri.

Astfel, salariul mediu din Bucureşti şi împrejurimi depăşeşte cu circa 20% salariul mediu de la nivel naţional. Ziarul financiar.

Cine plătește pierderile uriaşe ale băncilor. „Prin 2008, şi câinii ar fi luat credite dacă aveau buletin“, spunea şeful supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză. După cinci ani, bancherii se văd îngropaţi în pierderi uriaşe, iar efectele se transmit în întreaga economie Veştile rele din sistemul bancar vin în lanţ. Trei ani de pierdere consecutivă semnalează o problemă gravă pentru orice piaţă. Ca şi când imposibilitatea redresării afacerilor o perioadă atât de îndelungată nu ar fi fost suficientă, pierderile au atins, în 2012, şi un nivel record – 2,1 mld. lei, de trei ori mai mare decât în 2011, iar rentabilitatea capitalului este negativă. Situaţia devine şi mai serioasă în condiţiile în care grosul pierderilor (aproape trei sferturi din pierderea agregată) provine de la cei mai mari jucători – BCR şi BRD, băncile-etalon ale pieţei locale, care reuşiseră să se menţină până acum pe profit. BCR a raportat, în premieră de la începutul crizei, pierderi de 1,2 miliarde de lei, iar BRD un rezultat negativ de 332 mil. lei. Ambele bănci au fost nevoite să constituie provizioane uriaşe pentru creditele neperformante, dar şi pentru fraudele constatate la acordarea de împrumuturi, şi să reevalueze garanţii. Seria pierderilor anunţate în sistem este abia la început, mai multe bănci urmând să facă publice rezultate negative în lunile următoare: Volksbank, dar şi majoritatea băncilor greceşti.  Pierderi pe care rezultatele pozitive de la bănci precum Transilvania, Raiffeisen sau  Unicredit nu le vor putea compensa. Integral in Capital

De ce nu ne vrea Germania în Schengen. Germania se opune aderării României la spaţiul Schengen, a anunţat ministrul de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich. El a invocat drept motive corupţia şi nefuncţionarea statutului de drept. Germania nu este de accord cu aderarea rapidă a României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat ministrul de Interne de la Berlin, Hans-Peter Friedrich, informează „Der Spiegel“. Germania îşi va exercita dreptul de veto în cazul în care ţările menţionate vor solicita o decizie la Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) care va avea loc la Bruxelles, în 7 şi 8 martie. „Chiar şi considerarea aderării parţiale, adică intrarea cu aeroporturile şi porturile maritime, este scoasă de la masa discuţiilor“, a completat ministrul german. Friedrich a susţinut că există obiecţii puternice din partea statelor membre din cauza corupţiei şi a nefuncţionării statului de drept în ambele ţări. El a adăugat că Germania va lua măsuri pentru a preveni aşa-numita imigraţie a sărăciei din Bulgaria şi România. În ianuarie 2011, miniştrii de Interne din Franţa şi Germania au semnat o scrisoare comună prin care au cerut amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, chiar dacă ţara noastră îndeplinea criteriile tehnice de aderare. Olanda s-a opus aderării pentru a bloca migraţia muncitorilor români şi bulgari şi a introdus condiţia unui raport MCV pe Justiţie pozitiv, pentru primirea în Schengen. Finlanda (stimulată de Germania) şi Germania au aderat, pe rând, la acest punct de vedere, însă au renunţat în urma negocierilor cu partea română. În primăvara anului 2012, Germania şi Franţa au propus o soluţie de compromis: aderarea României la Schengen în două etape – mai întâi cu frontierele aeriene şi maritime, apoi cu cele terestre. Din vara anului 2012, însă, relaţiile dintre politicienii de la Bucureşti şi Berlin s-au deteriorat. Integral in Adevarul

USL sacrifică Schengen pentru a avea controlul Justiţiei. Admiterea în spațiul Schengen riscă să nu mai fie tratată ca o prioritate dacă va fi condiționată de reforma Justiției, a avertizat puterea de la București. Controlul asupra Justiției a fost unul dintre obiectivele USL după venirea la putere, în mai 2012. Guvernul USL le transmite partenerilor din UE că, dacă România primeşte săptămâna aceasta o nouă decizie de amânare în problema Schengen, s-ar putea să nu mai fie interesată să facă eforturi în această direcţie. Ceea ce, în aparenţă, este o nouă gafă diplomatică din seria celor comise de USL în politica externă ascunde, de fapt, implicaţii mult mai serioase. Guvernul poate, pe viitor, să ignore cerinţele UE privind reforma în Justiţie – motivul care ţine România în afara Spaţiului Schengen – sub pretextul unei subit regăsite „demnităţi naţionale”. Guvernul trimite Schengen la plimbare. „Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, acest proces nu mai este credibil. Nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. (…) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”, a anunţat ministrul. Preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat de declaraţiile lui Corlăţean, pe care l-a sfătuit„să renunţe la afirmaţii de acest gen pentru a nu crea o percepţie falsă în rândul statelor membre ale UE cu privire la agenda europeană a României”. Integral in EvZ

The Guardian scrie despre umilinţa la care au fost supuse gloriile Stelei de Becali: “Vreţi bilete? Luaţi-le de aici!”. Umilinţa la care au fost supuse legendele Stelei de Gigi Becali, când a aruncat biletele pe podea într-o conferinţă de presă şi le-a invitat apoi să le ridice a ajuns şi-n The Guardian, acolo unde parlamentarul român este prezent în fiecare săptămână. Jurnaliştii englezii scot subiectul în faţă, ba chiar îl ilustează cu imagini din acea conferinţă de presă, semn că un astfel de gest este intolerabil în ţara lor: “A lansat un atac televizat la adresa fostelor glorii ale Stelei care erau nemulţumite că n-au primit bilete la partida cu Chelsea. Becali a zis că nu este poştaş şi a aruncat biletele pe podea: “Vreţi bilete? Veniţi şi le luaţi! Aici sunt biletele voastre””, notează cei de la The Guardian.   Reacţia lui Gigi Becali vine după ce ProSport a semnalat faptul că legendele Stelei n-au primit bilete la partida lui Chelsea, în vreme ce colegii de parlament ai lui şefului Stelei au avut acces chiar şi la 10 invitaţii de persoană. Englezii au ţinut să evidenţieze încă o ieşire a patronului Stelei, care de această dată n-are legătură cu fotbalul: “A fost amendat cu 8.000 de euro că i-a numit pe toţi baptiştii “satanici””, mai scriu cei de la The Guardian, în rubrica săptămânală Said&Done.  Prosport

Iliescu, sărbătorit la Ateneul Român de peste o sută de persoane, dar cu acces interzis pentru presă. Fostul şef al statului Ion Iliescu este sărbătorit duminică seară, la Ateneul Român, în prezenţa a peste o sută de persoane atât din lumea politică, dar şi din cea culturală şi sportivă, jurnaliştilor fiindu-le însă interzis accesul. Ion Iliescu a împlinit duminică vârsta de 83 de ani. Fostul preşedinte este sărbătorit la Ateneul Român prin lansarea unei cărţi dedicate lui şi printr-un concert. La sosirea la Ateneul Român, Ion Iliescu a declarat că a stat acasă duminică şi nu a făcut nimic special. El a spus că a primit multe flori de la prieteni, de la cunoscuţi, dar şi de la preşedintele Băsescu. Iliescu a relatat, de asemenea, că a primit foarte multe telefoane de la prieteni şi că a făcut “de serviciu la telefon tot timpul”, adăugând că luni este rândul săţiei sale să răspundă la telefon. Luni este ziua de naştere a soţiei sale, Nina Iliescu. Întrebat despre cadourile pe care le-a primit, Iliescu a spus că nu îl interesează substanţa acestora, ci gestul în sine. El a mai spus că nu a citit, ci doar a “frunzărit” cartea dedicată lui. “E o carte cu ce spun alţii despre mine. Dacă e de bine sau de rău, o să vedeţi dumneavoastră”, a adăugat Iliescu. Printre cei care au venit la Ateneul Român să îl sărbătorească pe Ion Iliescu s-au aflat şi premierul Victor Ponta, soţia sa, Daciana Sârbu, şi fiica Irina. Ponta a declarat că îi urează “La mulţi ani!” şi multă sănătate fostului preşedinte, apreciind că este în continuare nevoie de Ion Iliescu. Victor Ponta a mai spus că, deşi nu s-a văzut în ultima vreme la televizor, el se consultă la partid cu Ion Iliescu, iar vocea acestuia este respectată şi apreciată. Întrebat de i-a spus fiicei sale depre Ion Iliescu, Ponta a răspuns: “I-am spus că este un fost preşedinte al României de dinainte să se nască ea, pentru că ea s-a născut în vremea altui preşedinte”. Gandul

Pasul spectaculos care izolează România de Europa. Germania va bloca inclusiv discutarea aderării României şi Bulgariei la Schengen, în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 martie. Anunţul Guvernului de la Berlin vine la scurt timp după ce premierul şi ministrul de Externe de la Bucureşti au decis că aderarea la Schengen nu va mai fi prioritară în cazul unui eşec la Consiliul JAI de peste câteva zile. O decizie care, venind în coliziune cu abordarea Preşedinţiei, riscă să conducă la noi controverse de ordin constituţional. Până în 2007, două au fost mizele strategice ale României în relaţie cu Uniunea Europeană: aderarea şi, ulterior, integrarea în spaţiul Schengen. Dacă de la îndeplinirea primului obiectiv s-au împlinit la 1 ianuarie şase ani, al doilea rămâne în continuare departe de un deznodământ, în condiţiile în care paşii parcurşi până acum de România, dar şi Bulgaria, nu i-au convins pe membrii Consiliului JAI (Justiţie şi Afaceri Interne). Chiar dacă în ultimii doi ani subiectul a fost dezbătut de europeni de-a lungul mai multor reuniuni ale Consiliului, de fiecare dată luarea deciziei a fost amânată. Şi tot de fiecare dată autorităţile de la Bucureşti s-au angajat să menţină tema Schengen în fruntea agendei de politică externă. Semnale negative cu privire la un calendar concret de aderare s-au acumulat şi în perioada premergătoare următorului Consiliu JAI (din 7-8 martie), însă de data aceasta abordarea României cunoaşte o răsturnare cu 180 de grade: dosarul nu va mai fi o prioritate pentru Guvernul de la Bucureşti. Avertismentul a fost transmis vineri seară de ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, şi, chiar dacă preşedintele Traian Băsescu s-a delimitat de spusele şefului MAE, acestea au fost întărite ulterior chiar de premierul Victor Ponta. Integral in Romania Libera

Au pornit lupta gazelor, dar nu ştiu să scrie “şist”. Plăieșii se tem că exploatările le vor afecta culturile agricole, singura sursă de venit pentru localnici. De această spaimă se folosesc ecologiștii, care își asumă riscul ca orașul să rămână subdezvoltat. Din fostul oraş cultural al Moldovei nu a mai rămas decât legenda. Bârladul a revenit în centrul atenţiei, miercuri, când aproape 8.000 de locuitori au protestat împotriva exploatării gazelor de şist din judeţul Vaslui. Organizatorii mitingului, membrii Grupului de Iniţiativă Social Civică, susţin că bârlădenii sunt cei mai informaţi români. Acesta este motivul participării masive la marşul semi- ecologist organizat cu ajutorul Bisericii. Însă, aşa cum spun chiar localnicii, o parte dintre ei nici nu ştiu sigur cum se scrie „şist”. La prima vedere, bârlădenii nu au de ce să se teamă, ci ar trebui să observe avantajele economice, aşa cum susţin americanii de la Chevron. Tinerii fug fie în străinătate, fie în alte oraşe mai mari, iar şomajul oficial este aproape 11% – unul dintre cele mai mari din ţară. Aparent, oamenii se luptă să rămână săraci. Ocolind argumentele pro sau contra gaze de şist, adevărul este că bârlădenii sunt speriaţi să nu piardă singura sursă care le-a adus, în mod constant, o masă caldă – pământul pe care îl lucrează. „Bârlădenii nu sunt proşti, ei sunt cei mai informaţi români în legătură cu gazele de şist”, a ţipat Lulu Fânaru, unul dintre membrii grupului de organizatori ai protestelor de miercuri. Din mijlocul localnicilor, reiese însă că nu au mai multe cunoştinţe decât restul românilor, însă şi-au pus orbeşte încrederea în mâinile grupului de organizatori, în care se află şi protopopul Vasile Lăiu. Integral in EVZ

Acuzată în scandalul Severin, numită în guvern. Cum a ajuns Anne Jugănaru secretar se stat în Ministerul Mediului. Numită secretar de stat la Ministerul Mediului, chiar pe 1 martie, Anne Jugănaru are totuşi o problemă nelămurită, încă din vara anului trecut, de când a fost acuzată de o presupusă fraudare a banilor europeni, dosar în care este implicat şi europarlamentarul Adrian Severin. Membră a Consiliului Na­ţional al PSD şi director executiv al Institutului Social Democrat “Ovidiu Şincai”, Anne Jugănaru ocupă, de numai trei zile, funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului. Şi asta în condiţiile în care nu s-au lămurit încă acuzaţiile formulate de DNA împotriva sa. Despre aceste acuzaţii ziarul “România liberă” a scris pe larg, anul trecut, în luna iulie. La vremea aceea, procurorii Direcţiei Naţionale Anti­corupţie au început urmărirea penală faţă de Jugănaru Anne-Rose-Marie, Tiugea George-Vadim – asistenţi ai euro-parlamentarului Adrian Severin,şi Jugănaru Mihail-Răducu, asociat al mai multor firme. […]  Potrivit celor expuse la acea vreme de autorităţi, ordonanţa de începere a urmăririi penale arăta că “în perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Adrian Severin a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanţă cu firmele menţionate, create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii”. Comunicatul DNA vorbeşte apoi despre acele presupuse firme în acest mod – ”firmele respective erau controlate de europarlamentar prin intermediul asistenţilor săi Jugănaru Anne-Rose-Marie, Tiugea George-Vadim şi o altă persoană, iar contractele de consultanţă au fost încheiate la puţin timp după ce firmele au fost înfiinţate. Trei dintre firme au facturat o serie de contracte în prima lună de la înfiinţare, alte două – în cea de-a doua lună de la înfiinţare”, susţinea DNA încă din vara anului trecut. Integral in Romania Libera

Va urez o zi buna!

O recapitulare post-belica

Indiferent daca despartirea este un interes European sau American, ea se intampla si va continua sa se petreaca pana in momentul cand ambele parti vor stabili ce fel de relatie poate fi avantajoasa pentru ele. Partajul intre Europa si America a inceput de mult, din cauza unor conjuncturi mai mult sau mai putin independente de vointa partilor. El nu s-a manifestat decat in urma cu doi ani si se va finaliza, cred eu, in aceasta deceniu.

Ambele parti,  Europenii si Americanii sunt prinsi intr-o serie de clisee si conceptii extrem de gresite in ceea ce priveste cum este celalalt cu adevarat si care sunt principiile care guverneaza politicile respectivei parti. Din punct de vedere European, lucrurile sunt si mai complicate pentru ca vom putea gasi mai multe puncte de vedere rare ori reconciliabile. Fetele palide de la Bruxelles, ca dl Herman Van Rompuy si dna Catherine Ashton, nu vor avea nici o sansa sa armonizeze o politica externa a Uniunii Europene, deci vorbim de multe opinii versus una si una destul de clara.

O mica recapitulare. Relatiile Euro-Atlantice, in formatul cunoscut noua, adica dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, au avut destul de multe metamorfoze. Am sa incerc sa le mentionez pe cele pe care le consider importante si pe cele care au lasat urme.

O prima formulare a acestor relatii poarta numele de “Doctrina Truman.” La 11 martie 1947, preşedintele Truman, într-un discurs prezidenţial în faţa Congresului S.U.A., a schiţat un program al politicii externe americane pentru combaterea “pericolului comunist” în lume.  În acest scop, el a cerut Congresului să aprobe un credit de 400 milioane dolari pentru ajutorarea Greciei, ameninţată de comunism şi a Turciei, unde U.R.S.S. revendica partea de nord-est (Anatolia). Doctrina Truman a derivat din evenimentele din Grecia, unde comuniştii încercau să răstoarne monarhia şi guvernul legal ales. Trupele britanice, care ajutaseră la eliberarea Greciei de germani în 1944, restauraseră monarhia, dar aveau reale dificultăţi în a o susţine în lupta împotriva comuniştilor greci, ajutaţi de cei din Iugoslavia, Bulgaria şi Albania, din ordinul Moscovei.

Ministrul de Externe britanic, Ernest Bevin, a solicitat ajutor american, iar preşedintele Truman a anunţat în martie 1947 faptul că politica S.U.A. va fi aceea “de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe”. Grecia a primit imediat un ajutor masiv în materie de bani, arme şi instrucţie, asistenţă ce a permis înfrângerea comuniştilor până în 1949. Turcia, care era şi ea ameninţată, a primit un ajutor american consistent.  Doctrina Truman a scos în evidenţă faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenţie de a reveni la izolaţionism, aşa cum procedaseră după Primul Război Mondial. Doctrina Truman a reprezentat o cotitură în politica americană faţă de URSS, marcând începutul unei politici de „stăvilire”, de „îndiguire” a expansiunii sovietice.

Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii comunismului, nu numai în Europa, ci în întreaga lume, inclusiv în Coreea şi Vietnam.

La 19 iunie 1947 miniştrii de externe francez (Georges Bidault) şi britanic (Ernest Bevin) semnează un comunicat prin care invită 22 de state europene să trimită reprezentanţi la Paris pentru a schiţa un plan de reconstrucţie europeană. Etichetând Planul Marshall drept “imperialism economic american”, Moscova a interzis ţărilor satelit să participe la Conferinţa de la Paris. Sovieticii considerau că acceptarea planului ar fi condus la desprinderea de URSS a ţărilor din sfera sa de influenţă şi la pierderea avantajelor politice şi strategice dobândite de Kremlin în Europa Centrală şi de Est, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Planul Marshall reprezintă extinderea în domeniul economic a Doctrinei Truman.  (Vezi EUA-1)

Manifestarea economica a acestei doctrine a fost fara indoiala “Planul Marshall,” cunoscut oficial ca ERP (European Recovery Program). Acesta a fost primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial. La 5 iunie 1947, într-un discurs rostit în Aula Universităţii Harvard, secretarul de stat George Marshall anunţă lansarea unui vast program de asistenţă economică, destinat refacerii economiilor europene, cu scopul de a stăvili extinderea comunismului, fenomen pe care el îl considera legat de problemele economice.

Aici si exact aici se afla punctul in care Romania a inceput sa se departeze de progresul si de bunastarea de care a avut parte Europa post-belica.  Aici noi am inceput sa ne departam de locul in care am fi ajuns daca nu am fi fost tradati de Europeni! Vezi intelegerea facuta intre Sir Winston si Iosif Visarionovici pe sub nasul americanilor si FARA cunostinta anterioara a lui Franklin D.

Daca trebuie de mentionez principalele evenimente care au marcat relatiile dintre Europa  si Statele Unite as propune urmatoarele:

Sfarsitul anilor ’40 – Doctrina Truman; Planul Marshall; Alianta Nord-Atlantica (NATO); Criza Berlinului.

Anii ’50 – Razboiul din Coreea, considerat de unele  dintre elitele Europene (nejustificat) drept o continuare a razboaielor coloniale; McCarthy-ismul (perioadă de suspiciune intensă si paranoica anticomunistă în Statele Unite ale Americii) a creat sentimente anti-americane profunde in randul elitelor de stanga Europene; Criza Suezului (cunoscută sub numele de Războiul Suezului sau Războiul din 1956, respectiv, în lumea arabă, sub unul din numele alternative Agresiunea tripartită, Războiul Sinaiului) – aici Marea Britanie si Franta s-au pozitionat antagonist fata de politica externa Americana, ceea ce a determinat o retragere imediata a trupelor Franco-Engleze din Egipt; Tratatul de la Roma care a dus intr-un sfarsit la fondarea Uniunii Europene;

Anii ’60 – Zidul Berlinului, conceput de administraţia liderului comunist al Germaniei Răsăritene, Walter Ulbricht, şi aprobată de liderul sovietic Nikita Hruşciov. Zidul a constituit o barieră de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană timp de aproape 28 de ani. A intensificat temerile Occidentului European si a aprofundat influenta Statelor Unite in Europa. Criza rachetelor cubaneze, confruntare între Uniunea Sovietică şi Statele Unite în legătură cu proiectilele nucleare sovietice din Cuba. Criza a început la 14 octombrie 1962 şi a durat 38 de zile, până la 20 noiembrie 1962. Această criză a fost privită ca fiind momentul când Războiul Rece a fost foarte aproape să devină război nuclear şi să se transforme în Al Treilea Război Mondial. A ingrijorat profund opinia publica Europeana, care i-a acuzat pe americani de inflamarea situatiei. Retragerea Frantei (1966) din NATO, dupa acuzele lui De Gaulle ca NATO este de fapt o alianta Anglo-Saxona impotriva intereselor celorlalti Europeni. Razboiul din Vietnam, profund inacceptabil de opinia publica Europeana, care “a uitat” ca Americanii au fost indusi in acest razboi (aproape cu forta) de “succesul” francezilor la Dien Bien Phu;

Anii ’70 – Probabil anii care au adancit cel mai mult fisura intre europeni si americani. Sfarsitul sistemului de la Breton Woods,  printr-o decizie unilaterala, fara consultarea Europenilor. Hotararea  luata in 1971 de Presedintele Nixon a fost (dupa parerea mea) una din cele mai problematice hotarari economice ale Americanilor, hotarare a caror consecinte le vedem si astazi; Neue Ostpolitik, initiata de Cancelarul German Willy Brand in incercarea de reconciliere si colaborare cu Germania de Est comunista, insotita de descoperirea spionilor comunisti din apropierea lui, reuseste sa-i ingrijoreze profund pe Americani, lucrurile ajungand pana la amenintarea cu mutarea bazelor militare din Germania Federala.

Anii ’80 – Boicotarea Olimpiadei de la Moscova din cauza invaziei sovietice a Afganistanului nu a fost acceptata de o mare parte a opiniei publice europene si de unele state ale Europei; Politica dusa de administratiile americane in Afganistan si in Sud America (Honduras-Nicaragua-Contras).

Anii ’90 – 2000 – Doctrina Bush (Tatal si Fiul) si “razboaiele petrolului”, cu sau fara ameninatrile lui Sadam.

Pentru a termina acest articol, care introduce cititorul in problematica relatiilor pe care le-am denumit Euro-Atlantice, trebuie mentionat ca din punct de vedere comercial Europa castiga mult mai mult decat America (vezi EUA-2).

Articolul face parte din seria de analize “Lumea in care traim” publicat in Politeia Geopolitical Analyses

Bibliografie, note si citate:

Truman Library;
Marshall Foundation;
Dennis Merrill, “The Truman Doctrine: Containing Communism and Modernity,” Presidential Studies Quarterly, March 2006;
Cini, Michelle, in Schain, Martin, (ed.) “From the Marshall Plan to the EEC”, in The Marshall Plan: Fifty Years After, New York: Palgrave, 2001; Wiki under GNU licence;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses –  New Geopoltical Trends.

Germania va face uz de dreptul sau de veto pentru a respinge aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen. Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat ca vrea sa impiedice o aderare rapida a Romaniei si Bulgariei la Schengen. Daca cele doua tari vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot de stabilire a unei date de aderare, Germania va face uz de dreptul sau de veto, a mai spus ministrul german intr-un interviu pentru Spiegel. “Nici posibilitatea de aderare partiala cu frontierele aeriene si maritime nu mai este de actualitate”, a declarat Friedrich pentru revista germana. “Extinderea spatiului Schengen va fi acceptata de cetatenii nostri numai daca vor fi indeplinite conditiile esentiale pentru acest pas, ceea ce acum nu este cazul”. Ministrul Friedrich a anuntat si masuri impotriva asa numitei imigratii a saraciei (un termen aparut in contextul ridicarii restrictiilor de pe piata muncii pentru romani si bulgari in 2014, n.r.). “Cine vine in Germania pentru a incasa beneficii sociale si a abuza de dreptul la libera circulatie trebuie sa fie impiedicat de la a face asta”. O posibilitate ar fi introducera unor interdictii pentru cei care au fost deja expulzati”, a precizat Hans-Peter Friedrich in interviul citat.Desi Romania si Bulgaria sunt membre ale UE din 2007, ambele state sunt subiectul unui mecanism de monitorizare pe Justitie, combaterea coruptiei si a criminalitatii organizate. Comisia Europeana a constatat in continuare problemele la aceste capitole. Interviul acordat de ministrul german de interne nu este inca disponibil in editia online a Spiegel, dar un scurt rezumat al declaratiilor sale poate fi citit aici. Aduce integral HotNews.

Ministrul britanic de Externe: Turismul pentru ajutoare sociale trebuie să înceteze în Marea Britanie. “Turismul pentu ajutoare sociale” trebuie să înceteze înaintea ridicării restricţiilor de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, a declarat duminică ministrul britanic de Externe William Hague. Hague a declarat că imigranţii nu trebuie atraşi în Marea Britanie doar de faptul că beneficiile sociale sunt accesibile. El a afirmat că miniştrii vor eliminarea “stimulentelor artificiale, vicioase”. Ministrul a recunoscut că nu există o cifră “magică”, secretă, care să arate câţi români şi bulgari s-ar putea muta în Marea Britanie după expirarea restricţiilor de pe piaţa muncii, în 2014. “Nu cred că cineva poate oferi o previziune corectă, deoarece un principiu fundamental al Uniunii Europene este libertatea de mişcare a persoanelor, iar britanicii profită enorm de aceasta”, a spus el pentru BBC News Online.  “Prin urmare, da, avem acest lucru, dar trebuie să fim atenţi ca turismul pentru ajutoare sociale să se încheie”, a adăugat ministrul. “Acesta trebuie contracarat astfel încât oamenii să nu vină în ţara noastră, sau în orice altă ţară, doar pentru că sunt atraşi de ajutoare sociale”. Hague susţine că diaspora română şi bulgară arată că cetăţenii acestor două ţări aleg alte state decât Marea Britanie pentru a emigra, ceea ce oferă “o oarecare asigurare”.   Ministrul britanic susţine că Guvernul lucrează deja pentru a reduce imigraţia în Marea Britanie şi intenţionează să elimine lucrurile care ar putea “atrage” imigranţii. “Este important să nu existe stimulente artificiale, vicioase pentru ca oamenii să vină în Marea Britanie”, a explicat el. BBC News Online, aduce Mediafax

„The Telegraph“: „Ni s-au promis ajutoare, insistă trimisul român“ la Londra,  Titus Corlăţean. Ministrul român de Externe Titus Corlăţean a declarat că a primit „asigurări oficiale“ de la Guvernul britanic că imigranţilor li se va permite să ceară ajutoare, potrivit reglementărilor Uniunii Europene. Cotidianul britanic scrie însă că asigurările oferite de miniştri au fost unele „secrete“.Pe de altă parte, se arată în articol, premierul britanic David Cameron a promis să facă din Marea Britanie ţara cu cea mai dură politică de acordare a ajutoarelor. Miniştrii iau în considerare şi anumite planuri pentru a limita accesul străinilor la serviciile gratuite de sănătate. Corlăţean a declarat însă la Sky News că guvernul român ar putea lua măsuri dacă Marea Britanie nu le acordă ajutoare imigranţilor. „Dacă toată lumea va respecta legislaţia europeană, nu cred că este nevoie să continuăm dezbaterea cu privire la posibilele sancţiuni“, a declarat Corlăţean şi a adăugat: „Nu vorbim despre români ca despre imigranţi, sunt cetăţeni europeni, noi suntem cetăţeni europeni, membri ai Uniunii Europene, aşa că avem drepturi legitime, potrivit tratatelor UE“. Potrivit site-ului britanic, peste un milion de est-europeni au venit în Marea Britanie, în cel mai mare val de imigraţie văzut  în ţară. Cu toate acestea, Corlăţean a precizat că nu se aşteaptă la o „prezenţă uriaşă a românilor“ în Marea Britanie, anul următor.Ministrul britanic de Externe, William Hague, a declarat că Guvernul va căuta să restricţioneze accesul imigranţilor la ajutoare sociale. „Este important să nu fie motive perverse, artificiale pentru ca oamenii să se mute în Marea Britanie“, a spus el la BBC. Adevarul

Noi proteste de stradă în Bulgaria.  Bulgarii au sărbătorit Ziua Națională în stradă, zeci de mii de oameni manifestând duminică în aproximativ zece oraşe împotriva corupţiei şi a sărăciei și cerând înlocuirea elitei politice. La Sofia, celebrarea Zilei Naţionale, organizată în prezenţa preşedintelui Rosen Plevneliev, a fost marcată de absenţa publicului, scrie Mediafax. Manifestațiile din Bulgaria continuă de aproape 3 săptămâni, iar guvernul lui Boiko Borisov a demisionat su presiune străzii, alegerile anticipate fiind programate pentru 12 mai. La Sofia, peste 7.000 de manifestanţi purtau bannere pe care se putea citi: “Mafioţii la închisoare”, notează AFP, citată de Mediafax. Și la Varna, aproximativ 20.000 de oameni au ieșit în stradă cerând demisia primarului Kiril Iordanov. Manifestaţii au fost organizate şi în al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, Plovdiv (sud), la Ruse (nord) şi Blagoevgrad (sud-vest), acestea coincizând cu Ziua Naţională a Bulgariei. Manifestanţii cer în special acces gratuit la presa publică în timpul campaniei electorale şi alegerea deputaţilor prin scrutin majoritar, în timp ce Parlamentul este ales în prezent prin scrutin proporţional. O parte merge până acolo încât cere o nouă Constituţie. Preşedintele Plevneliev trebuie totuşi să dizolve Parlamentul în aproximativ zece zile în vederea organizării de alegeri anticipate la 12 mai. Protestatarii, divizaţi de contradicţii, manifestează zilnic de 20 de zile şi consideră că nu vor avea timp să se organizeze pentru a participa la aceste alegeri. Manifestaţiile au fost provocate de scumpirea electricităţii în ianuarie, al cărei preţ s-a dublat faţă de decembrie. Acestea sunt îndreptate împotriva “monopolurilor din energie”, apoi împotriva Guvernului şi a întregii clase politice. Pe de altă parte, ceremonia cu ocazia Zilei Naţionale, organizată duminică la Sofia în prezenţa preşedintelui Rosen Plevneliev, a fost marcată de absenţa publicului, piaţa fiind blocată şi protejată de poliţişti.RFI

Marea Britanie: anchetă parlamentară referitoare la imigraţia provenind din Bulgaria şi România. O anchetă parlamentară va fi lansată de urgenţă în Marea Britanie în legătură cu imigraţia provenind din Bulgaria şi România, în contextul predicţiilor potrivit cărora zeci de mii de persoane vor veni în regat din cele două ţări în următorii cinci ani, scrie în ediţia sa de duminică cotidianul britanic The Telegraph. Grupul parlamentar privind reforma Uniunii Europene, format din deputaţi de la toate partidele, vor demara ”rapid” ancheta având drept scop de a se ajunge la formularea unor ”recomandări specifice pentru miniştrii care au ajuns sub tirul criticilor pentru că n-au făcut cunoscute predicţiile oficiale referitoare la numărul de imigranţi. Sondajele de opinie au arătat că problema imigraţiei a avansat rapid pe lista cu preocupări ale alegătorilor, imigraţia fiind marea problemă naţională care i-a îngrijorat pe alegători săptămâna trecută la scrutinul din circumscripţia Eastleigh/, comitatul Hampshire, în sudul Angliei/. Liberal-democraţii şi-au păstrat mandatul în Hampshire, dar Partidul Independenţei Regatului Unit /UKIP/, antiimigraţionist, care militează pentru retragerea ţării din Uniunea Europeană, s-a plasat pe locul al doilea la scrutin, iar conservatorii pe locul al treilea. Migration Watch UK, una din organizaţiile care vor fi audiate de către deputaţi, a avertizat că 250.000 de persoane provenind din Bulgaria şi România vor sosi în Marea Britanie până în 2019. Restricţiile impuse muncitorilor din Bulgaria şi România urmează să fie ridicate la sfârşitul acestui an. Potrivit publicaţiei, funcţionarii au făcut estimări referitoare la numărul imigranţilor, dar miniştrii nu sunt dispuşi să le publice, deoarece se crede că estimările arată că un număr relativ slab de persoane vor sosi în regat. Agerpres

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Contributors. Foaie de parcurs pentru ocuparea paşnică a unui stat. Adalbert Klein.

Motto: Singurul lucru sigur în planificarea unui război este primul glonţ.

Timpul iluziilor cu privire la direcţia spre care va fi împinsă România de acum înainte a trecut. Uitaţi scenariile apetisante privind inevitabila rupere a coaliţiei de guvernare şi prognosticurile pentru 2014. Există şanse serioase ca lucrurile să o ia uşor-uşor pe repede înainte oferindu-ne o surpriză mai mare decât blitzkrieg-ului politic declanşat la începtul lui iulie 2012.

Fragilul acord de coabitare chiar a ajuns un simplu petec de hârtie. România a revenit discret la momentul iulie 2012 când se preconiza revocarea judecătorilor incomozi de la Curtea Constituţională. Diferenţa notabilă este că acum ameninţările au fost duse până la capăt, cu rezultatul subordonării efective a Consiliului Superior al Magistraturii de către executiv începând cu data de 26 februarie 2013. Nu vă iluzionaţi că este vorba doar despre o victorie de etapă într-o cursă liniară. Este o victorie strategică executată eficient, în doi timpi, prin ocuparea unui centru nevralgic din sistemul de apărare al adversarului.

Pentru cine nu a înţeles încă: CSM este cheia de boltă în administrarea Justiţiei, fiind actorul principal în articularea politicii de cadre din interiorul Justiţiei. Selecţia şi controlul accesului la resursa umană generează calitatea şi valenţele de performanţă ale oricărui sistem organizaţional. Cadrul de reglementare, matricea organizaţională şi programul general de acţiune au sens şi conţinut atâta vreme cât sunt populate cu profesionişti de bună credinţă. Alterează oricare dintre aceste două elemente, ori ambele simultan, în poziţiile decizionale importante şi masa critică de troglodiţi nu va întârzia să apară, entropia fiind o lege a naturii.

Un adevăr de altfel cunoscut în cultura tradiţională românească, asimilat de înţelepciunea populară în cunoscutul proverb: „peştele de la cap se împute”.

Succesul revocării din CSM al judecătorilor Alina Ghica şi Cristi Dănileţ dă semnalul reînceperii războiului la baionetă declanşat în iulie 2012 pentru ocuparea bucată cu bucată a statului român şi schimbarea direcţiei actuale de dezvoltare a acestuia.

Armistiţiul asumat în decembrie 2012, nu atât faţă de preşedintele României, cât în special faţă de Comisia Europeană, tocmai a fost anulat printr-un act de război prin interpuşi. Această acţiune antamează declanşarea unui război total pentru ocuparea Justiţiei. Primele consecinţe se vor vedea cel mai târziu în următoarele două luni, după previzibila avizare favorabilă de către CSM a viitoarelor propuneri pentru conducerea posturilor cheie din Ministerul Public şi declanşarea de către coaliţia de guvernare a crizei pentru forţarea numirii în funcţie a acestora de către preşedintele României. Integral la Contributors

EVZ – Vocile Dreptei. Calimente modificate genetic. Florin Toma

[…]Mihăiţă Calimente este un sexagenar în plăci, cu toate că s-a născut diminutivat, rămânând aşa până în zilele noastre: MIHĂIŢĂ (precum GEORGICĂ/ Severin, RELU/ Fenechiu, VERGINEL/ Gireadă şi alţii). Am fi vrut să continuăm prin a spune că apariţia sa e repulsivă, precum, de pildă, amintirea igrasiei reci a blocurilor cenuşiste, dar n-o facem. Fiindcă ne păstrăm pentru mai încolo. Oricum, însă tenace, flăcăul!

Cum lesne vă închipuiţi, la fel ca-n biografia oricărui parlamentar român, viaţa şi opera lui Mihăiţă Calimente au cunoscut nenumărate suişuri şi suişuri, iar, de la o vreme, numai curenţi ascensionali şi cocoţări. Deci, timp de 14 ani, înainte de ’89, a fost profesor de educaţie fizică, dar, din 1990, a avansat ca administrator de firmă, de unde, în 1996, a ajuns direct deputat, din partea PNŢCD. În 2000, revenit în civilia sinceră, s-a întors ca ipistat, dar şi-a schimbat orientarea: din ţărănist, a devenit liberal. De pe această platformă politică, iată-l acum, pentru a treia legislatură consecutiv, ales în Camera Deputaţilor. Profesional, s-a desăvârşit ca jurist în 2002, exact la jubileu (cum îi e mai bine voinicului, în deplină maturaleţe!). Apoi, la 53 de ani, nu şi-a pierdut capul şi nu s-a lăsat dus de valul succesului, ci a rupt cu dinţii din el, astfel încât a ieşit victorios cu un flamboaiant masterat în Administraţia Publică. Pentru ca, în 2007, la exact 55 de ani, să-şi depună pe CV-ul gingaş corolarul de studii, precum porumbiţa oul în cuib: absolvirea Colegiului Naţional de Apărare! Asta-i tot. Puţin, mult – acesta e Mihăiţă Calimente, deputat de Arad. Integral in EVZ

Adevarul. Neo-analfabetismul. Nicolae Manolescu

[…] Ziarul francez „Le Monde“ de duminică 17- luni 18 februarie publică o pagină întreagă sub titlul „Analfabetismul, un fenomen puţin cunoscut şi tabu“. Subtitlul e şi mai neaşteptat: „Cu ajutorul unor strategii de ocolire, aceşti salariaţi reuşesc să-şi ascundă dificultăţile“. E vorba, se înţelege, de dificultăţile provenite din faptul că nu ştiu să citească şi să scrie. Salariaţii cu pricina sunt uneori, ţineţi-vă bine!, conducători de instituţii sau formatori de cadre. Unii îşi explică ignoranţa prin aceea că nu au de-a face de obicei cu cititul sau cu scrisul, apelând discret la prieteni, când sunt în încurcătură.

Mi-am amintit de un personaj al lui Camil Petrescu care purta ochelari negri, sub cuvânt că are probleme de vedere, ca să-şi mascheze iletrismul. Exemplele sunt uluitoare. Toţi au trecut prin şcoală sau pretind acest lucru, dar, spun ei, au uitat ce au învăţat, fiindcă n-au avut nevoie în viaţa lor profesională de fiecare zi.

Acest „illettrisme de retour“ („analfabetism recăpătat“), cu expresia specialiştilor citaţi de „Le Monde“, are o parte comică, putând apărea ca o excepţie scandaloasă, dar excepţie. În fond însă, el maschează o situaţie gravă şi cu consecinţe incalculabile. Există mai multe motive care mă fac să vorbesc nu de revenirea la ordinea zilei a vechiului analfabetism, ci de un analfabetism de tip nou.

Nu am spaţiul necesar să le amintesc pe toate. Voi rămâne la factorul cel mai probabil al neo-analfabetismului: declinul şcolii. Mai pe româneşte, faptul că nu se mai învaţă cum trebuie: sistemul e neadecvat cerinţelor epocii, dascălii nu-şi fac meseria, ideea însăşi de dascăl fiind periclitată, elevii sunt dezinteresaţi, disciplinele, rupte de realitate, manualele, greoaie şi aşa mai departe. Integral in Adevarul.

Revista 22. PNL în era populismului. Tom Gallagher

[…]Atragerea lui Johannis la bordul navei PNL a avut drept scop inițial să-i permită lui Antonescu să-și păstreze atuurile îm­po­triva potențialului aliat neprietenos, PSD. E posibil însă ca mulți membri PNL să privească sosirea acestui personaj auster și exigent, care vorbește întotdeauna despre etica muncii, cu suspiciune. Puțini din PNL și-ar dori ca el să administreze par­tidul în numele lui Crin, mai ales dacă o va face cu temperamentul unui autocrat ger­man. S-ar putea ca rezultatul să fie o ciocnire culturală între Johannis și mulți liberali leneși, mai ales dacă primarul din Sibiu de­vine activ în București. Dacă se ho­tă­răște să-și folosească noua poziție în po­litica de vârf pentru a încerca să realizeze proiecte administrative care au nevoie de abnegație și muncă serioasă de la cei din jur, Johannis va fi blestemat în curând în saloanele liberalismului.

Pe B1 TV, în ciuda faptului că au avut scurte intervenții figuri autentic liberale precum Adriana Săftoiu și Cătălin Che­recheș, calitatea analizei în emisiunile de sâmbătă seara a fost superficială. Au fost puține încercări de a reflecta asupra im­plicațiilor asupra democrației când un li­der care găsește orientarea spre Vest a Ro­mâniei obositoare obține un sprijin atât de categoric în propriul partid. În schimb, discuția s-a învârtit în jurul unor subiecte secundare și, incredibil, Johannis a fost des­cris ca un personaj ce poate fi complet separat de Gigi Becali. În realitate, Joha­n­nis are probabil mai puține inhibiții decât Becali în a deteriora relațiile României cu Vestul; nu ni-l putem imagina susținând o poziție independentă în USL, așa cum făcea Becali, tot sâmbătă seara, pe Ro­mâ­nia TV.

Neobișnuit, seara de sâmbătă l-a găsit pe Antonescu în plină ac­tivitate po­litică, în locul unor sarcini mai odih­nitoare. El a apărut alături de Graham Wat­son în studioul Antenei 3. Oaspetelui de la Alianța Liberalilor și Democraților Euro­peni (ALDE) i s-a ținut o prelegere despre excesele ANI. Auzind traducerea simul­ta­nă, el dădea din cap aprobator. A fost însă mai circumspect în propriile intervenții, cu excepția unei remarci ca „Nu există porc atât de mare încât ursul liberal să nu-l înghită“. E limpede că, deși vine din politicoasa Anglie, este intoxicat de agre­siunea în stare pură a politicii românești.

Probabil un pic neliniștit de unele week-end-uri pe care domnul Antonescu le petrece în stațiuni europene de lux, Wat­son a arătat că liberalii trebuie să în­ceapă reconstruirea României. Dar Antonescu știe că aceasta e clasica limbă de lemn eu­ropeană. Watson a lansat același apel că­tre Tăriceanu în 2007, când trezoreria sta­tului era plină și nu era atât de greu să transpui vorbele în fapte. Atât timp cât a putut fi un pește mare din străinătate în micul iaz al liberalismului de la București, Watson nu s-a plâns niciodată când a ob­servat starea jalnică a României. Integral in Revista 22.

hydepark. A doua scrisoare către un hipster eco-marxist. Marius Ghilezan

Te salut ! Fii calm. Nu te cert pentru ultimul joint sau like-ul de pe Salvaţi Roşia Montană. Nici pentru felul în care te îmbraci ca un proxenet, cu adidaşi în picioare şi cu pălărie vintage pe cap. Poţi fii chiar haois. Nu sunt diricul care trage de urechi, nici profu’ de sport care te învaţă cum să driblezi fumul unei ţigări.

Poţi palma jointul, nu te stresa. Nu e nevoie să te formalizezi, nu trebuie să mă domneşti. Nu sunt atât de bătrân cum par, poate mai tânăr decât tine. Nu m-am născut când a apărut peste ocean mişcarea hipster, care te inspiră. La mine timpul arde şi energiile se consumă altfel decât în lumea ta în care Everything is Boring and Everyone is a Fucking Liar. Totul e boring în jurul tău, pentru că le ai pe toate. Eşti sec la idealuri. Mai precis uscat. Aşa ca o gură după boreală, care nu vine de la viaţa plicticoasă. N-ai prea mari aspiraţii şi energia vieţii creative, eşti uşor de manipulat. Citeşti “Critic-Atac”. Ideologii de acolo vor să te înregimenteze în generaţia inutilă.

Te învaţă că băncile stau în spatele marilor falimente, că toată criza mondială e fabricată de marii jucători de pe Wall-street. Ba mai mult, că magnaţii lumii vor să transforme munţii din Roşia Montană în deşeuri toxice şi că tu ar trebui să te solidarizezi sociali cu cei încă nenăscuţi. Îţi dai seama cum e asta? Citeşti şi te cruceşti că mare conspiraţie urmăreşte ca tu să fii sărac. Ei, oengiştii, care profită de pe urma taxelor şi impozitelor plătite de pilonii economici ai capitalismului te-ar trimite pe şantiere să subminezi din interior orice construcţie. Nu fii Vasile Roaită care să le aducă lor lovele. Din protestele tale, ei fac proiecte şi le vin finanţele. Integral la Hydepark

Ziarul Financiar. Uitaţi de Schengen, uitaţi de britanici. Nefericirea este aici, nu acolo. Iulian Anghel

Cât  de bine ne-ar fi tuturora dacă am uita pentru o vreme că suntem cel mai oropsit popor de pe planetă. Să uităm pentru o vreme că englezii nu ne vor, fancezii nu ne vor şi că nu suntem în Schengen. În fond, vă simţiţi vreunul dintre voi vinovaţi pentru povestea asta?

Zilel trecute, la Viena, preşedintele Băsescu a ţinut un discurs la reuniunea Alianţei Civilizaţiilor, un discurs despre migraţie, “corect politic” din toate punctele de vedere: imigranţii aduc un plus de dezvoltare ţărilor în care merg, dar, pe fondul crizei economice, au ajuns “calul de bătaie (sic! )”, “singurii responsabili pentru necazurile localnicilor”; există riscul de a politiza excesiv migraţia; “egoismul este de natură să lovească în drepturile fundamentale cum ar fi dreptul la muncă şi libertatea de a călători oriunde în lume” (“despre această libertate se vorbea mereu înainte de căderea Zidului Berlinului” – a subliniat preşedintele).

O hibă a avut discursul: nu a avut “adrisant”. În sală erau, în majoritate, delegaţi din Africa şi Asia, la rândul lor oameni care, ca şi noi, visează la o viaţă mai bună – un fel de alianţă a nefericiţilor lumii. Integral in Ziarul Financiar.

EVZ – Vocile Dreptei. Udrea+Macovei = Blaga. Tudorel Urian

Din capul locului trebuie să fac o precizare: nu sunt membru PDL, nu voi participa la congresul acestui partid, nu voi avea posibilitatea să îl sprijin prin vot pe unul sau altul dintre candidaţii la conducerea lui. Punctul meu de vedere este cel al unui cetăţean din afara politicii, dar foarte preocupat de starea democraţiei în ţara sa. Un om care nu înţelege de ce a fost nevoie să ne chinuim mai bine de 20 de ani să înălţăm un edificiu al democraţiei cu mai multe nivele doar pentru ca în final să ne aruncăm în gol de la ultimul dintre ele.

În contextul politic actual îmi doresc de la PDL să fie principala forţă a Opoziţiei, un partid modern, dinamic, apărător al valorilor europene şi al statului de drept. O grupare politică responsabilă, capabilă să-şi privească în faţă trecutul, să-şi apere cu dinţii reuşitele şi să-şi asume bărbăteşte eşecurile, arătând lumii că a înţeles ceva din lecţia lor şi nu le va repeta. În loc de toate acestea asist de aproape un an la spectacolul dezgustător al laşităţii unor oameni care par a se mişca pe scena politică lipiţi de ziduri, cu capul în pământ, camuflaţi în fel şi chip pentru a trece neobservaţi, fericiţi şi recunoscători Puterii pentru că au fost primiţi pe uşa din dos în sălile de şedinţe ale parlamentului. De pildă n-am văzut nicio reacţie consistentă din partea PDL, ca partid de Opoziţie, la modul în care este măcelărită Legea Educaţiei Naţionale, apreciată la vremea respectivă şi recoamndată ca exemplu de urmat pentru alte state de Comisia Europeană.

Din punctul de vedere al acestor aşteptări să încercăm să ne imaginăm cum ar evolua partidul sub conducerea fiecăruia dintre cei candidaţi înscrişi în acest moment în cursa pentru preşedinţia lui. Încă o dată trebuie să precizez că nu am vorbit în viaţa mea cu niciunul dintre ei, întreaga analiză se bazează pe prestaţiile lor publice, pe vizibilitatea lor în mass-media, esenţială însă în ceea ce priveşte percepţia comună. Integral in EVZ.

Republica Turcă este o ţară întinsă pe două continente cu o suprafata totala de 780,580 km². 97% din suprafaţa ţării se află în Asia (Anatolia) şi 3% Europa (peninsula Balcanică). Conform statisticilor din 2005 in Turcia traiesc 72,561,312 de persoane. Turcia are graniţe cu opt ţări: Grecia şi Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia şi Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; şi Irak şi Siria la sud. Turcia este o republică democratică, laică, constituţională. În octombrie 2005, Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Ankara. Turcia a fost un membru asociat al Comunităţii Economice Europene încă din anul 1963 şi a atins acordul uniunii vamale în 1995.

Asezare Geopolitica 1945-2007 – Turcia este un membru fondator al Naţiunilor Unite (1945), OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development – 1961), OIC (Organisation of the Islamic Conference – 1969), OSCE (Organization for Security and Co-operation in Europe – 1973), ECO (Economic Cooperation Organization – 1985), BSEC (Organization of the Black Sea Economic Cooperation- 1992) şi al G-20 (1999). La 27 octombrie 2008, Turcia a fost aleasă ca membru nepermanent al Consiliului Securităţii Naţiunilor Unite. Turcia este un membru eficient al Consiliului de la 1 ianuarie 2009. Turcia a fost în prealabil membra aa Consiliului Securităţii U.N în 1951-1952, 1954-1955 şi 1961.  Un alt aspect definitor al relaţiilor externe  ale Turciei a fost reprezentat de legăturile sale cu SUA. Bazat pe ameninţările comune ale Uniunii Sovietice, Turcia s-a alăturat NATO în 1952, asigurându-şi strânse relaţii bilaterale cu Washington pe tot Războiul Rece. În mediul de după Războiul Rece, importanţa geostrategică a Turciei s-a reorientat în apropierea Orientului Mijlociu, Caucaz şi Balcani.

Independenţa statelor turce din Uniunea Sovietică în 1991, cu care Turcia împarte moştenirea lingvistică şi culturală comună, a permis Turciei să-şi extindă relaţiile politice şi economice adânc în Asia Centrală. Cea mai proeminenta din realizarile sale a fost completarea cu multe miliarde de dolari provenita din conductele cu gaze naturale şi petrol de la Baku în Azerbaijan, la portul Ceyhan din Turcia. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan, aşa cum mai este numită, a făcut parte din strategia politică externa a Turciei, de a deveni conducta de energie din vest. Totuşi, frontiera Turciei cu Armenia, un stat din Caucaz, rămâne închisă în urma ocupării teritoriului Azeri în timpul Războiului.

Economia Turciei:  Generalitati –  În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibil al Turciei a provenit din afara ţării.  Turcia susţine un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră şi Ceyhan de la Mediterana, care serveşte deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer şi irakian.  Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari în 2007. Sute de firme turceşti operează în Rusia, circa două milioane de ruşi vin anual în Turcia (un milion conform altei estimări), iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din necesarul de gaz al Turciei.

Turcia este ca mărime a 15-a GDP (Produsul intern brut – prescurtat PIB)  per PPP (paritatea puterii de cumpărare – PPC) a lumii, şi a 17 -a NGDP. Ţara este un membru fondator al OECD şi G-20. În timpul primelor 6 decenii ale republicii, între 1923 şi 1983, Turcia a avut o abordare cvasi-statistică, cu planificări stricte ale  bugetului, iar guvernul impune limite pe participarea sectorului privat, comerţ străin, debit cu valută străină, investiţie directă străină. Totuşi, începând din 1983, Turcia a început o serie de reforme care au fost iniţiate de prim ministrul Turgut Ozal şi proiectate să schimbe economia din statistici, dintr-un sistem izolat la un sector privat; model bazat pe piaţă. Reformele impulsionează creşterea rapidă, dar această creştere a fost punctată de recesiunile mari şi crizele financiare din 1994, 1999 (urmând cutremurul din acel an) şi 2001, rezultând o medie de 4% GDP creştere/an între 1981 şi 2003. Lipsa reformelor fiscale suplimentare, combinate cu deficitele unui sector public mare şi în creştere s-au combina cu o corupţie pe scară largă, rezultată din inflaţia mare, un sector bancar slab şi volatilitate macroeconomică crescută.

Dupa criza economică din 2001, unele reforme au fost iniţiate de ministrul de finanţe, Kemal Derviş, ducand la scaderea inflaţiei la un număr cu o singură cifră, cresterea încrederii investitorului şi aport de investiţie străină; şi şomajul a scăzut. Previziunile FMI sunt de 6 % rata de inflaţie pentru Turcia în 2008. Turcia şi-a deschis treptat pieţele prin reformele economice, reducând controalele guvernului in comerţul străin şi investiţie, in privatizarea publică in industrie, liberalizarea multor sectoare private şi participarea investitiei străine.

Rata  GDP a crescut intre 2002 – 2007 în medie cu 7,4%, care a făcut din Turcia o tara cu cele mai rapide creşteri economice din lume în timpul acelei perioade. Totuşi, creşterea GDP a scăzut la 4,5% în 2008 şi la începutul anului 2009 economia turcă a fost afectată de criza financiară globală, cu FMI prognozând o recesiune globală de 5,1% pentru anul 2009, comparată cu estimarea guvernului turc de 3,6%. Economia turcă devine dependentă de industrie în majoritatea oraşelor, mai ales concentrate în provincia vestică a ţării şi mai puţin pe agricultură, totuşi, agricultura tradiţională rămâne un stâlp pentru economia turcă. În 2007, sectorul agricol reprezintă 8,9 % din GDP, în timp ce sectorul industrial reprezintă 30,8% şi sectorul servicii reprezintă 59,3%. Totuşi, agricultura reprezintă 27,3% din forţa de muncă. Potrivit datei Eurostat, PPS, GDP turcesc a fost 45% din media UE în 2008.  Sectorul turismului a experimentat rapid creşterea în ultimii 20 ani şi constituie o parte importantă a economiei. În 2008, au fost 30.927.192 vizitatori în ţară, care au contribuit cu 21,9 miliarde dolari la veniturile Turciei.

Alte sectoare ale economiei turce sunt: bancar, construcţie, tehnică casnică, electronice, textile, rafinarea uleiului, produsele petrochimice, minerit, fier şi oţel, industrias de maşini şi auto. Turcia are o industrie auto mare şi în creştere, care a produs 1.147.110 vehicule în 2008, fiind pe locul 6 ca producător în Europa(după Marea Britanie şi înaintea Italiei) şi al 15 lea în lume. Turcia este de asemenea una din naţiunile care este lider in construcţiile navale; în 2007 ţara s-a situat pe locul 4 în lume(după China, Coreea de Sud şi Japonia) în ceea ce priveşte numarul navelor comandate şi pe locul 4 în lume(după Italia, SUA şi Canada) în ceea ce priveşte numarul mega-iahturilor comandate.

Inflaţia mare  la inceputul anilor 2000 a fost controlată şi aceasta a condus la lansarea unei valute noi, lira nouă turcă, care de la 1 ianuarie 2005 a întărit achiziţia reformelor economice. La 1 ianuarie 2009, lira nouă turcească a fost redenumită încă o dată ca Liră Turcească, cu introducerea unor noi bacnote şi monezi. Ca rezultat al continuării reformelor economice, inflaţia a scăzut la 8,2% în 2005 şi rata şomajului la 10,3%. În 2004 s-a estimat că 46,2% din totalul de venituri disponibile a fost de 20% pentru veniturile salariale de top, mai puţin de 20% au primit 6%. Turcia a profitat de o uniune vamală cu UE, semnată în 1995 pentru a-şi creşte producţia industrială destinată exportului, în acelaşi timp beneficiind de investiţiile străine de la UE în ţară. În 2007, exporturile au atins 115,3 miliarde dolari. Totuşi, importurile mari care s-au ridicat la 162,1 miliarde dolari în 2007 au ameninţat balanţa de schimb. Exporturile Turciei s-au ridicat la 141,8 miliarde dolari în 2008, în timp ce importurile s-au ridicat la 204,8 miliarde dolari.

După ani de nivele scăzute ale FDI (investitii externe directe – foreign direct investment), Turcia a avut succes, atrăgând 21,9 miliarde dolari în FDI în 2007 şi s-a aşteptat să atragă cifre crescute în anii următori. O serie de privatizări mari , stabilitatea promovată de negocierile aderării la UE a Turciei, creştere puternică şi stabilă, schimbări în sectorul bancar şi în telecomunicaţii, toate au contribuit la cresterea investiţiilor străine.

Forţele armate turceşti sunt a doua mare armată existentă în NATO, după Forţele armate ale SUA, cu o putere de 1.043.550 militari. Nu toţi cetăţenii turci barbati se potrivesc serviciului militar, astfel nu sunt obligati să facă armata pe o perioadă variată de timp de la 3 săptamani la 15 luni, depinzând de educaţie şi locaţia slujbei. Turcia nu oferă o alternativă civilă la serviciile militare. Turcia este una din cele 5 state membre NATO care este parte a politicii nucleare de partajare a alianţei, împreună cu Belgia, Germania, Italia şi Olanda. Un total de 90 de arme nucleare B61 sunt găzduite la Baza Aeriană Incirlik, dintre care 20 sunt alocate folosirii de către Forţele Aeriene Turce.  În 1998, Turcia a anunţat un program de modernizare, în valoare de 160 miliarde dolari americani, pe o perioadă de 20 ani, în variate proiecte care includ tancuri, avioane de luptă, elicoptere si vase de război.  Turcia îşi menţine forţele în misiuni internaţionale sub comanda Naţiunilor Unite şi NATO încă din 1950, incluzând misiuni de menţinere a păcii în Somalia şi fosta Iugoslavie şi sprijin pentru forţele coaliţiei în Primul Război din Golf. Turcia menţine 36000 de trupe în Republica Turcă a Ciprului şi a avut trupe desfăşurate în Afganistan ca parte a forţelor de stabilitate U.S.A. şi autorizate U.N, sub comanda NATO-ISAF încă din 2001. Din 2006, parlamentul turc îşi desfăşoară forţele de menţinere a păcii cu ajutorul vaselor de patrulă ale marinei şi detine în jur de 700 de trupe terestre, ca parte a extinderii Forţelor internaţionale ale U.N în Liban în urma conflictului dintre Israel-Liban.

Zonele de interese UE versus Turcia –  Zonele in care interesele UE si ale Turciei se intalnesc intr-o situatie de divergenta sau convergenta se refera numai la cazurile in care am considera ca NATO nu mai  reprezinta si interese americane pure,  spre exemplu situatia din Orientul Mijlociu si sustinerea totala a Statelor Unite fata de Israel, in conflictele cu statele Islamice din regiune.

In tabela (T1) am reprezentat cele trei zone de interese care UE si Turcia se intersecteaza – Balcanii de Vest, Europa de Est care nu este membra UE/NATO si Asia Centrala. Am ajuns la concluzia ca exista o convergenta de interese in doua cazuri si exista interese divergente in alte doua cazuri. Bineinteles ca acomodarea cu aceste divergente este una de ordin politic.

Pentru a intelege felul in care este vazuta Turcia de populatia Uniunii Europene, aduc cifrele unui sondaj care face parte dint-o lucrare elaborata de think-tankul ECFR (The European Council on Foreign Relations) .  Tabela T2 arata ca majoritatea popoarelor Europene nu vad Turcia in Uniunea Europeana in viitori 10 ani – 78%.  11% din europeni nu o doresc de loc alte 11% cred ca se va alatura inainte de viitori 10 ani.

Din punctul meu de vedere Turcia se afla intr-o noua perioada de ascendenţa economica si militara cu o reasezare politica si sociala complet diferita, as numi aceasta perioada ca post-kemalista (de la Mustafa Kemal Ataturk Paşa – intemetorul turciei moderne). Influenta armatei care a fost destinata de Kemal Ataturk ca garant al laicitati republicii a fost diminuata.  Constitutia din 1961 care era doar o adaptare a constitutiei originale ale lui Ataturk, a fost schimbata in 1982 si in sfarsit amendata anul acesta (13 septembrie 2010). Un lucru este absolut clar, Republica Turca construita de Ataturk nu mai exista. Astazi Turcia este un stat Islamic cu o orientare bivalenta – spre occident economic si militar si spre Orientul mijlociu social, cultural si religios. Trebuie de mentionat ca aceasta tranzitie a fost facuta democratic si este fara indoiala vointa poporului turc.

In afara celor mentionate mai sus vreau sa fiu clar in predictia mea in care consider ca Turcia prin politica sa militanta impusa de tandemul Presedinte, Abdullah Gül si Premier, Tayyip Erdoğan ambi membri ai partidului “Justitie si Dezvoltare” (AKP) va crea divergente clare cu unele interese Europene inclusiv interese economice, militare si sociale.

Apartenenta NATO a Turciei va deveni in perioada urmatoare mult mai accentuata in cazul diminuari participarii Americane in acest pact sau minimalizata in cazul in care Statele Unite vor ramane dominant in aceasta alianta militara. Trebuie de amintit ca Turcia   nu a permis Americanilor sa atace Irakul din bazele lor aflate in Turcia si nu a permis navelor americane sa intre in Marea Neagra prin Bosfor pe timpul crizei Georgiene. Ambele au pus multe probleme tactice si intrebari strategice forurilor militare americane.

In concluzie pot mentiona cateva puncte care pot elucida strategiile turce in viitoarea decada:

• Turcia este interesata in a deveni centru de transfer energetic (hub) spre Europa din Caucaz si din Orientul Mijlociu;
• Turcia este interesata sa devina interfata principala intre Europa si Orientul Mijlociu – economic, militar si social;
• Turcia este interesat sa fie membra a Uniunii Europene la  nivel de influenta identic Germaniei, Frantei si Britaniei;
• Turcia are nevoie de Europa si NATO pentru a contracara influenta Rusiei in interesele ei vitale;
• Turcia doreste o Europa fara influenta Americana si un NATO in care americanii vor asigura numai securitatea nucleara;

Europenii vor trebui sa gandeasca ce fel de Europa isi doresc cu Turcia vor fi multe probleme, fara Turcia ar putea sa fie si mai multe probleme. Ramanerea Turciei in Orientul Mijlociu ar putea rezolva unele probleme temporare dar la nivel mediu si lung ar putea creea altele mai mari.

Politica Romaniei fata de Turcia este una mult mai reusita decat cea a multor state ale Uniunii. Romania isi vede interesele la nivel de Marea Neagra si vede in Turcia un partener valoros cu care poate coopera, totusi la un adica, Romania va trebui sa se alinieze majoritatii tarilor Uniunii Europene.

In acest articol ca si in articolele precedente m-am abtinut de a aduce in discutie opiniile mele personale pentru a analiza cat mai corect optiunile existente pe care cititorul ar trebui sa le gandeasca conform datelor prezentate. Un articol de concluzii generale in acest serial al Europei multipolare urmeaza in curand.

Bibliografie

CIA – Yearbook 2009;
Business Week
ECFR – The European Council on Foreign Relations – The Spectre of a Multipolar Europe;
PGA – Politeia Geopolitical Analyses –  New Geopoltical Trends;
Ron Asmus, “Is enlargement dead?” German Marshall Fund;
The Economist;
The Wall Street Journal
Wiki under GNU.

La data de 21 august 2012, cel mai bun jurnal de investigatii  francez si unul dintre cele mai bune din lume publica o ampla ancheta legata de evenimentele care se petreceau vara trecuta in Romania. Intr-o serie de anchete publicate sub titlul “La Roumanie face à la crise”, un articol numit “Romania’s political turmoil is cooking with (shale) gas” descria unele dedesubturi ale conflictului subteran pentru exploatarea resurselor de gaz din Romania. Avand in vedere noile evenimente de la Bârlad, am hotarat sa republic acest articol, care trebuie a fi citit astazi cu mai multa atentie.

***

Mediapart este o publicatie de investigatii franceza care apare on-line, creata în 2008 de către Edwy Plenel, fostul redactor-sef al Le Monde. Venitul Mediapart este exclusiv din abonamentele vandute,  site-ul neavand vre-o publicitate. În 2011, Mediapart a făcut un profit de 500.000 €, cu aproximativ 60.000 de abonati. Mediapart este construit  din două sectiuni principale: revista în sine (Le Journal), in care scriu jurnalisti profesionisti si Le Club , un forum de colaborare editat de către comunitatea abonatilor (intr-un fel asemanator cu “Contributors”). În 2011, Mediapart a lansat FrenchLeaks, un website inspirat de WikiLeaks. Mediapart a jucat un rol central în descoperirea si investigarea afacerii Bettencourt .

***

Articolul a fost publicat de mine pe Politeia Europeana la data de 21 august 2012

Gazul de şist, încă o miză

Oamenii de presă francezi atrag atenţia asupra unui alt element despre care nu s-a vorbit îndeajuns: gazul de şist. „Wikileaks a început să publice dosarele Stratfor în Februarie 2012. Printre documente se aflau câteva care dezvăluiau negocieri asupra exploatării de gaz de şist în România. Preşedintele suspendat Traian Băsescu a luat partea corporaţiei Chevron în ceea ce priveşte exploatarea gazului de şist. Între timp, din cauza protestelor, Chevron şi-a suspendat exploatarea depozitelor de gaz din România la începutul lunii aprilie. În mai 2012, Victor Ponta a devenit prim-ministru, iar guvernul Ponta a instituit un moratoriu privind gazele de şist până în decembrie 2012, după alegerile parlamentare”, explică jurnaliştii francezi ai Mediapart.

Se subliniază faptul că pe data de 17 august Victor Ponta a declarat că, cel mai probabil, România va extinde moratoriul privind exploatarea  gazelor de şist pentru încă doi ani, până în 2014. Mai clar, moratoriul împiedică extragerea gazelor de şist. Jurnaliştii mai spun că miza este uriaşă, nu doar pentru corporaţia Chevron. Exploatarea rezervelor de gaz din România ar putea convinge alte ţări din Uniunea Europeană să procedeze în acest fel, iar acest lucru ar putea însemna finalul perioadei de presiune exercitată de Gazprom. „Moratoriul privind gazul de şist, care are susţinerea necondiţionată a socialiştilor români, înseamnă mai degrabă suţinerea Gazpromului, şi nu construirea unei Europe socialiste”, adaugă jurnaliştii Mediapart.

Vara aceasta, România nu este unul din locurile unde vrei să fii

În continuare, jurnaliştii explică de ce, în teorie, exploatarea gazului prin procedeul de fracţionare hidraulică ar putea avea un aspect dăunător asupra mediului: tehnica respectivă a fost deja interzisă în Franţa sau Bulgaria, pentru că poate cauza microcutremure, în condiţiile în care România este o ţară cu risc seismic ridicat. Totuşi, oamenii de presă sugerează că, cel mai probabil, nu acesta este adevăratul motiv pentru care s-a impus respectivul moratoriu, ci mai degrabă a fost un ajutor oferit Gazpromului şi Rusiei.  „În România, nu e vorba doar de cutremure ale pământului, ci şi de cutremure politice şi cutremure financiare. Vara aceasta, în mod clar România nu este unul din locurile unde vrei să fii: diferite cutremure vor lovi Bucureştiul şi întreaga ţară”, au încheiat jurnaliştii de la Mediapart. Originalul din Mediapart, aduce in traducere Adevarul.

Recomand cu caldura TOATA seria de articole legate de evenimentele din Romania “La Roumanie face à la crise” (doua variante in franceza si engleza – linkul este la materialul in engleza).

P.S recomand si seria noastre de anchete legate de gazul de sist si publicata pe Politeia World. (Gazul de şist (1) Chevron; Gazul de şist (2) ipoteze; Gazul de şist (3) tehnologie si afaceri)