Author: theophyle

Bună dimineata intr-o zi de joi. În ţară, vremea se va menţine mai caldă, miercuri, decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în regiunile vestice şi la munte şi pe arii restrânse în rest. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate în nord-vest şi în zona Munţilor Banatului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în sud-vest şi nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -1 şi 9 grade.

În Bucureşti, Cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii slabe, în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 4 … 6 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:  1 EURO = 4. 3837     RON; 1 USD = 3. 3675    RON; 1 EURO = 1. 3018    USD; Francul elvetian 3. 5572  RON. Gramul de aur 172.2242 RON.

100 de milioane de euro pierdute în patru ani din vânzări sub preţul pieţei. Un raport al administratorilor judiciari ai combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a scos la iveală pentru prima dată pierderile cauzate combinatului de vânzări de produse sub preţul pieţei despre care se vorbea de mai mulţi ani, dar care au fost contabilizate abia după ce compania a intrat în insolvenţă la începutul anului.   Aceştia au calculat că paguba rezultată din contractele în pierdere încheiate de conducerea Oltchim în perioada 2009 – 2012 doar pentru jumătate din vânzările combinatului se ridică la 101,5 mil. euro.   De exemplu în 2011 combinatul a vândut polioli (produşi intermediari din care se fabrică spre exemplu spumele poliuretanice – n.red.) la un preţ mediu de 6.836 de lei/tonă, faţă de o cotaţie internaţională -ICIS – de 7.685 lei/tonă. Astfel, la o cantitate de 100.000 de tone vândute compania a pierdut 85 mil. lei (20 mil. euro). „Nu vinde nimeni la cotaţia ICIS. Acelea sunt nişte cotaţii orientative care arată tendinţele pieţei. Inclusiv când am cumpărat materii prime am făcut-o sub cotaţiile ICIS. Raportul este tenden­ţios“, spune în replică Constantin Roibu.   Există însă cazuri în care preţurile de vânzare au fost chiar mai mici decât costurile de producţie, pierderile raportate la costuri ridicându-se la circa 105 mil. lei (24 mil. euro). „Operaţiunile cu incidenţă suspectă evaluate de administratorul judiciar de la raporturi comerciale în dauna societăţii şi până la investiţii nerentabile se ridică la ordinul a câteva sute de milioane de euro“, a declarat Varujan Vosganian, ministrul economiei. Integral in Ziarul Financiar.

Stroe a dat verde poliţiştilor urmăriţi penal să ocupe funcţii de conducere. Chestorul Manoloiu, acuzat de fraudarea referendumului, primul beneficiar. Poliţistii urmăriţi penal pot ocupa funcţii de conducere în Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Este decizia ministrului Radu Stroe care, potrivit Hotnews, a modificat printr-un ordin dat la începutul lunii februarie „Ghidul carierei poliţistului şi cadrelor militare“.Mai exact, şeful de la Interne a eliminat una din condiţiile minime obligatorii pentru ocuparea unor funcţii de conducere în sistem, şi anume că poliţiştii şi cadrele militare „să nu se afle în curs de urmărire penală“, condiţie abrogată din articolele 20, 21, 22, 23 din Ghidul carierei poliţiştilor. Radu Stroe a semnat ordinul pe 4 februarie 2013, publicat în MOF nr. 74 din 5 februarie, iar la câteva săptămâni după această „iniţiativă“, a numit şef al Corpului de Control din Ministerul Afacerilor Interne pe chestorul Constantin Manoloiu, urmărit penal în dosarul Referendumului. „Nu am fost consulaţi pentru acest lucru. Este o decizie care s-a luat fără noi. Sigur că nu suntem de acord. Unii poliţişti sunt sancţionaţi pentru simplul fapt că nu şi-au plătit chiria sau că au nu ştiu ce restanţe la întreţinere. Iar acum, prin această modificare, urmăriţii penal pot ocupa funcţii de conducere…Probabil, cineva este încurcat de existenţa urmăririi penale. Vă dau doar două exemple: cazul chesorului Căbulea şi pe cel al chestorului Manoloiu“, au declarat pentru adevărul.ro surse din cadrul sindicatelor poliţiştilor.Integral in Adevarul

Percheziții la domiciliile a două judecătoare de la Tribunalul București. Una dintre magistrate soluționează dosarul lui Dan Voiculescu. Două judecătoare de la Tribunalul București sunt cercetate pentru corupție potrivit unor surse judiciare. Ele sunt acuzate de luare de mită, care ar fi în valoare de 100.000 euro. Tribunalul Bucureşti Aceleași surse suțin că este vorba despre judecătoarele Viorica Dinu de la Secția a II- Penale și de președintele Secției a II-a Penale Antonela- Annemary Costache. În același dosar mai sunt cercetați avocați, dar și membri ai lumii interlope. Surse judiciare susțin că cele două ar fi primit bani pentru sentințe favorabile interlopilor. Procurorii DNA au cerut CSM un aviz de percheziţie, iar după finalizarea percheziției cele două vor fi conduse la sediul DNA. Alte trei persoane, un avocat și doi lideri din lumea interlopă, sunt cercetate în acest dosar.Antonela- Annemary Costache este unul dintre judecătorii de la Tribunalul București care are certificat de securitate ORNISS. Numele celor două judecatoare apare în cazul eliberării controversate din inchisoare, în luna ianuarie, a acestui an, a interlopului Vasile Balint, zis Sile Cămătaru. Acesta a fost eliberat din închisoare mai devreme, nu doar pentru că a fost un detinut model și pentru că și-a zugrăvit celula, ci și pentru că, deși este bolnav, urmează să fie angajat de o societate comercială. “Balint Vasile a executat aproape 10 ani de închisoare, are rapoarte de evidențiere, pe perioadă detenției a participat la zugrăvirea camerelor deținuților, iar în prezent are grave probleme de sănătate”, se arata în motivarea hotărârii de eliberare, semnată de judecatoarele Antonela Costache, Viorica Dinu și Florentina Vasilățeanu. Integral in EVZ.

România învaţă haotic şi munceşte prost: 80 la sută dintre absolvenţi profesează în alte domenii decât cele în care s-au pregătit. Anul trecut, şcoala românească a scos 44.233 de absolvenţi specializaţi în studii juridice, 6030 în studii politice şi administrative şi 2000 în jurnalism şi ştiinţele comunicării. Aproape niciunul nu-şi va găsi un job concurând cinstit pe piaţa muncii, spun specialiştii în resurse umane contactaţi de gândul. Fără niciun fel de corelare cu piaţa muncii, fabricile de diplome scot anual, pe bandă rulantă, generaţii de absolvenţi care sunt obligaţi să se ”califice la locul de muncă” dacă chiar vor să aibă un job. Citiţi în continuare, o analiză gândul, despre una dintre cele mai mari probleme ale României zilelor noastre – de ce produce şcoala românească atâţia şomeri cu diplomă?  Statul român finanţează anual de la buget aproximativ 62.000 de locuri la facultăţi pentru primul an de studiu universitar, cele mai multe dintre acestea fiind în ştiinţe economice, ştiinţe juridice, administraţie, studii europene şi chiar jurnalism. Însă cât de mult rezonează universităţile româneşti cu piaţa muncii? Îşi găsesc miile de absolvenţi care ies de pe băncile facultăţii un loc de muncă în domeniul studiat? Datele de la instituţiile care se ocupă de calitatea învăţământului, obţinute de gândul, arată că 80% din absolvenţii de facultăţi din România profesează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit. Integral aduce Gandul

15 actuali şi foşti parlamentari cercetaţi penal pentru conflict de interese. Vezi lista completă a parlamentarilor învinuiţi. Daniel Morar, procuror general interimar,  a infirmat neinceperea urmaririi penale pentru 15 fosti si actuali parlamentari pentru conflict de interese, confirma surse judiciare pentru Romania Libera. Acest lucru inseamnă că cei 15 vor fi cercetaţi penal. Intre cei care au fost anuntati ca sunt învinuiţi pentru conflict de interese este şi Mate Andras- Levente, deputat UDMR, care  a confirmat informatia pentru presa clujeana. Parlamentarii si fostii parlamentari  sunt acuzaţi că şi-au angajat rudele la cabinetele de parlamentari, deşi legea interzice. Unora dintre cei 15 li s-a adus la cunostintă că sunt urmăriţi penal, altora deocamdată nu, motiv pentru care Parchetul nu va confirma oficial informaţia decât pentru cei care au fost înştiinţaţi; aşa prevede procedura penală. Parlamentarii cercetati penal pentru conflict de interese sunt: Anghel Stanciu (deputat PSD), Stelică Iacob Strugaru (deputat PDL), Oana Niculescu-Mizil (deputat PSD), Sonia-Maria Drăghici (deputat PSD), Mihai Radan (deputat, reprezentantul croaţilor), Longher Ghervazen (deputat minorităţi), Peto Maria Csilla (deputat UDMR), Pal Arpad (deputat UDMR), Florin Pâslaru (deputat PSD), Vasile Gliga (deputat PSD), Cindrea Ioan (PSD), Kerekes Karoly (UDMR), Lazăr Sorin Constantin (senator PSD), Marian Neacşu (deputat PSD), Mate Andras Levente (deputat UDMR).Există şi alţi parlamentari cercetaţi pentru conflict de interese, cum este cazul fostului senator PNL Mircea Diaconu, dar conţinutul infracţiunii pentru care este cercetat îl reprezintă faptul că i-a atribuit, in calitate de director de teatru, contracte soţiei sale. Lotul actual de 15 de  foşti şi actuali parlamentari este cercetat penal strict Integral in Romania Libera.

Judecătorul care a stricat piața șpăgii: „Deci niște șoricel, așa, mai frăgezel!” Petre Podea este cel mai „ieftin” magistrat din istoria DNA. El facilita sentinţe favorabile pentru 3.000 de lei, nici jumătate din salariul său. Relaţiile dintre afacerişti, interlopi şi magistraţii din justiţia prahoveană au atins noi culmi, odată cu trimiterea în judecată a lui Petre Podea (61 de ani), judecător suspendat de la Tribunalul Prahova. Şpăgile şi atenţiile pentru eliberarea din arest a unor cunoştinţe comune sunt de tot râsul. Două – trei mii de lei, apoi câteva comisioane, două – trei kilograme de carne pentru cârnaţi, ceva „şoricel mai frăgezel”, sau „nişte smântânică, acolo”. Datele apar în rechizitoriul DNA prin care a fost trimis în judecată magistratul care a intervenit la o colegă, de la Judecătorie Ploieşti, pentru a-l elibera condiţionat pe deţinutul Niculae Bordeanu. Podea, fost ofiţer de Securitate, a fost coleg de complet cu judecătorul Dumitru Rebegea, anchetat pentru corupţie după ce i-a pus în libertate pe temuţii intelopi Florin Pîrjol, zis „Ghenosu” şi Sandu Zamfir, zis „Austrianu”. Filiera eliberărilor dubioase de la Tribunalul Prahova a fost oprită în februarie 2013, atunci când judecătoarea Corina Anca a refuzat net promisiunea de şpagă. Podea a fost înregistrat atunci când îi cerea să-l pună în libertate pe Bordeanu. „Păi tu m-ai…ţiam zis, am vrut să-ţi dau şi numărul de dosar şi tot şi tu ai zis «Lasă, dă-mi numai numele». Şi ţi-am zis numele. Uită-te şi tu astăzi şi vezi poate să-i…să-i admiteţi, decât să-i admiteţi ăsta. Integral in EVZ

Lantul neregulilor din industria alimentara. Valul de controale ale ANSVSA din ultima luna a scos la iveala nereguli ale unor producatori agricoli. Proasta gestionare mediatica a situatiei de catre autoritati a produs, in schimb, panica in randul consumatorilor. Efectele industrializarii agriculturii se vad tot mai pregnant. Cel mai bun exemplu este legat de scandalurile ultimelor zile. Precum carnea de curcan cu posibile urme de antibiotic. Primele date arata ca aceasta carne, ajunsa in Germania, ar proveni din Romania, cu toate ca autoritatile au infirmat orice problema, cel putin dupa controalele efectuate la ferme de curcani din judetul Brasov.Ultima saptamana a fost dominata, in schimb, de scandalul laptelui cu aflatoxina, depistat in cateva ferme si fabrici din Romania. Să fie însă ţara noastră „paria” agricolă a Europei? Nici pomeneală! Iată un alt scandal, de data asta legat de fructe, legume şi zarzavaturi, toate produse în diverse ţări din Europa. Un avertisment difuzat de Autoritatea Europeană pentru Securitate Alimentară se referă la concentraţia mare de pesticide din salata verde, căpşuni sau piersici. Mărfuri care se găsesc în pieţele de pe tot continentul. Astfel, concentraţia de pesticide este între 5,3% la ovăz şi 1,8 % la piersici. Aşa cum se exprimă profesorul doctor Ioan Rotaru, prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, cetăţenii Europei, dar şi statele îşi pun azi tot mai clar problema anomaliilor în ceea ce înseamnă agricultura de tip industrial. „Există azi semne bune. Se acordă importanţă tot mai mare cercetării ştiinţifice, pe plan european, dar şi produselor regionale, tradiţionale, ca o contracarare a industriei agricole”, spune prorectorul de la USAMV Cluj. Integral in Romania Libera

Marian Oprişan, propus de preşedinţii de CJ membri ai PSD pentru şefia UNCJR. Preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, l-a avut drept contracandidat pe preşedintele CJ Constanţa, Nicușor Constantinescu, cel din urmă întrunind doar 6 voturi în favoarea sa.  În condiţiile în care în UNCJR sunt 23 de preşedinţi de CJ membri ai PSD, funcţia de preşedinte va reveni candidatului susţinut de aceştia, respectiv Marian Oprişan. “E o mare onoare pentru mine sprijinul pe care colegii mei preşedinţi de CJ mi l-au dat astăzi. Nu o să-i dezamăgesc. Îi mulţumesc domnului preşedinte CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, care a fost contracadidatul meu. Noi suntem prieteni, adică nu avem niciun fel de chestiune. Această chestiune a fost dominată de fair-play, aşa cum era normal”, a spus Oprişan, după ce a fost votat de către colegii săi preşedinţi de CJ membri ai PSD. Uniunea Naţională a Consiilor Judeţene Române (UNCJR) îşi va alege, joi, la Parlament, structura de conducere, formată dintr-un preşedinte, un secretar general şi nouă vicepreşedinţi. Din cele nouă funcţii de vicepreşedinte, cinci vor reveni PSD, trei vor reveni PNL şi una UDMR. Mediafax

Habemus papam! Argentinianul Jorge Mario Bergoglio este noul Papa, primul papa iezuit din istorie. Numele ales de el: Francisc I. Noul Papa este argentinianul Jorge Mario Bergoglio potrivit anuntului facut de la Balconul Central. El si-a ales ca nume de Suvern Pontif Francisc I, iar multmiea stransa in Piata Sfantul Petru a scandat “Francesco” in urma anuntului. Potrivit AFP, este primul sud-american si primul iezuit care devine papa. De asemenea, este primul Papa care isi alege numarul “I”. “Cardinalii au cautat noul papa la capatul lumii”, a spus el de la Balconul Central. Ulterior, a indemnat credinciosii sa se roage pentru Benedict al XVI-lea, apoi a cerut un moment de reculegere: “Rugati-va pentru mine si dati-mi binecuvantarea voastra”. El a binecuvantat orasul si lumea si “toti barbatii si femeile de buna credinta”. De asemenea, a indemnat la “fraternitate” in sanul Bisericii. Nascut in 1936 in Buenos Aires, Bergoglio a fost arhiepiscop de Buenos Aires din 1998. A fost numit cardinal in 2001. Un fum alb a iesit miercuri seara din cosul Capelei Sixtine, semnificand faptul ca Biserica Catolica are un nou papa. Clopotele Basilicii Sfantul Petru au inceput sa rasune, confirmand alegerea celui de-al 266-lea papa din istoria Bisericii Catolice, dupa demisia istorica a lui Benedict al XVI-lea. Potrivit Reuters, decizia a venit mai devreme decat era asteptat, dupa al cincilea scrutin. Aduce HotNews

Papa Francisc, ales ieri sa conduca Biserica Catolica intr-o perioada tulbure din istoria ei in general, si plina de incertitudini de multe feluri ale crestinismului apusean, este si primul papa iezuit din istoria crestinismului catolic. Am hotarat sa ofer cititorului cateva date despre acest ordin calugaresc catholic, care a avut multa influenta istorica si pe meleagurile noastre. Un Papa iezuit este fara indoiala un eveniment istoric si nu numai pentru ca ar fi o noutate, ci si pentru ca in perioada ultimilor doi papi acest ordin a intrat intr-un con de umbra, avand in vedere ca  Ioan Paul al II-lea si Benedict al XVI-lea au preferat o sustinere fatisa a adversarilor lor doctrinari, Opus Dei.

***

Societatea lui Isus (Iezuiţii) este un ordin religios  catholic, subordonat direct Papei. Ordinul isi are originile intr-o comunitate studenteasca a Universitatii din Paris care l-au fondat in luna august a anului 1534. Proeminent in aceasta comunitate de studenti a fost tanarul Ignaţiu de Loyola, considerat pana astazi ca fondatorul acestui ordin.

Ignacio Lopez de Loyola, fiu al unei familii nobile din Azpeitia, Ţara Bascilor, a imbratisat cariera militara. Ranit grav in razboiul Franco-Spaniol, in Batalia de la Pamplona in 1521, reuseste sa supravietuiasca lecturand o vestita lucrare a timpului – De Vita Christi. Paraseste cariera armelor si urmand exemplul Sfântului Francisc din Assisi, devine devotat credintei in Dumnezeu si dupa o viziune asemanatoare cu cea a Sfântului Francisc – a Fecioarei de Montserrat.

Intorcandu-ne la noul Papa, daca as fi stiut ca Jorge Mario Bergoglio o sa devina papa as fi putut face prinsoare ca isi va adopta numele papal de Francisc.

Ignacio Lopez de Loyola devine faimos ca autorul unei lucrari denumite  Exercitii spirituale (exercitiarum spiritualium). A fost extrem de combativ în lupta împotriva Reformei protestante si a promovat Contrareforma. A fost beatificat, si apoi apoi canonizat, primind titlul de sfânt pe 12 martie 1622. Este sărbătorit în Biserica Catolică pe 31 iulie.

Aceasta congregatie condusa de Ignaţiu de Loyola se transforma la data de 27 septembrie 1540 in ordin monahal cu aprobarea papei Paul al III-lea, prin bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Interesant de mentionat ca in afara celor trei legaminte monahale  obisnuite (ascultare, castitate, sărăcie), Iezuiţii au adoptat un al patrulea legamant, cel de supunere neconditionată fată de papă. Acest al patrulea legamant i-a transformat in subiectul multor legende, unele mai mult sau mai putin adevarate, altele de-a dreptul mincinoase.

Călugării Iezuiţii s-au implicat în punerea în practică a hotărârilor Conciliului Tridentin, care a decis reformarea si curatirea de coruptie a Bisericii Catolice după evenimentele Reformei protestante. Iezuiţii au devenit varful de lancie  al Contrareformei, căutând să restabilească catolicismul  în multe tari care au devenit  protestante (Anglia, Germania, Olanda, Ungaria, etc). În Transilvania, Iezuiţii au sprijinit biserica greco-catolica, aducând servicii, din nefericire astazi uitate, culturii transilvanene. Romanii din Transilvania au avut intotdeauna un aliat in acest ordin calugaresc. Pentru cei care nu cunosc, ar trebui sa stie ca Universitatea din Cluj a fost construita pe bazele puse de Colegiul Iezuit, dechis in  oras de acest ordin.  De mentionat ca unul dintre primii elevi ai acestui colegiu a fost Nicolae Pătraşcu, fiu a lui Mihai Viteazul si al  doamnei Stanca, una dintre cele mai tragice figuri din istoria Romaniei, domnitor mai putin de un an si mort de foame si boli la Viena.

Astazi Iezuiţii continua sa fie reprezentantii intelectualtatii desavarsite a bisericii catolice. Acest ordin monahal a fondat in 1980 Serviciul Iezuit pentru Refugiati, activ în 40 de tări, cu scopul de a proteja si apăra drepturilor refugiatilor si persoanelor expulzate contra vointei lor, oricare ar fi cauza: conflicte, dezastre umanitare sau violarea drepturilor omului.

Pentru cei care doresc sa cunoasca mai multe propun o carte buna – “Istoria Iezuitilor” aparuta in limba romana la editura Ars Longa in 2001. O carte de istorie chiar palpitanta. Merita citita!

Revista Presei de la RFI

Le Monde. Papa Francisc I sau doar Papa Francisc? La anunțul protodiaconului conform căruia în funcția de Suveran Pontif a fost ales cardinalul Jorge Mario Bergoglio, presa lumii s-a grăbit să salute desemnarea lui Francisc I pe tronul Sfântului Petru. Corectura a venit însă prompt din partea Vaticanului. Francisc se va numi simplu Francisc – asta cel puțin până când un alt Papă va alege să se numească Francisc al II-lea. Rezolvarea acestei dileme a venit direct de la purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, care a cerut simplu abandonarea cifrei romane din spatele numelui. Simplificarea numelui Suveranului îi dă o încărcătură simbolică și mai mare. Francisc este un nume care simbolizează umilința – și vine tocmai la momentul potrivit în care Bisericii Catolice i se reproșează o anumită aroganță la nivel internațional. Este un nume mai degrabă clasic, unul conservator. Dar este și un semnal de deschidere față de credincioși și un semnal de bunătate. Francisc nu va fi un profesor precum predecesorul său. Mai mult, Sfântul Francisc simbolizează și o deschidere față de Islam. În istorie, sfântul este primul personaj occidental care s-a întâlnit cu sultanul otoman. Într-o epocă în care Occidentul era în război cu Islamul, Francisc a găsit oportun dialogul, nu uciderea. În epoca modernă, Francisc se potrivește și cu preocupările de salvare a mediului pentru că personajul istoric a fost primul care s-a interesat de natură. Papa Ioan Paul al II-lea l-a desemnat pe sfântul Francisc patron al ecologiei. Sfântul Francisc simțea în secolul al XIII-lea chemarea de la Dumnezeu pentru a reconstrui Biserica. Dar nu oricum, ci cu ajutorul oamenilor săraci. Deci simplu: Papa Francisc. Ușor nu-i va fi să îndeplinească așteptările date de propriul nume ales.

Spiegel. Papa surpriză. Nimeni nu îl avea pe Jorge Mario Bergoglio în cărți. Dar de ieri este Papă – primul suveran sudamerican și primul iezuit. Și primul din afara Europei de la anul 700 încoace. Face parte din elita intelectuală a catolicilor, dar în trecutul său există și o pată neagră. Papa Francisc este un om aproape de credincioșii săi. Este un om modest care nu călătorea cu limuzină și șofer, ci cu transportul în comun. Unul care nu locuia în reședința episcopală, ci într-un apartament modest. Unul care făcea cumpărături singur în supermarket și care gătea în propria bucătărie. Unul care la reuniunile cardinalilor stătea mai degrabă în al doilea rând. Și care în 2005 s-a retras din cursă în favoarea lui Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea). Zvonurile spun că la al treilea vot, Bergoglio ar fi adunat 40 de voci în favoarea sa. Cu așa un rezultat ar fi putut bloca orice alegere, dar a preferat să nu o facă. De-a lungul timpului s-a ținut departe de politică, de presă. Dar când a vorbit public a acuzat cu tărie corupția și sărăcia din lume. În trecutul său există însă un episod controversat. Cu doar trei zile înainte de conclav, un avocat argentinian a depus plângere împotriva arhiepiscopului de Buenos Aires care în anul 1976 ar fi ajutat dictatura militară argentiniană să aresteze doi membri ai Ordinului Iezuiților. Acuzația este complicitate. Iezuiții care au supraviețuit torturii din închisorile dictaturii l-au acuzat pe Bergoglio că nu i-ar fi protejat deloc și că nu s-ar fi poziționat clar împotriva regimului. Cardinalul a respins constant aceste acuzații.

The Telegraph. Papa din depărtări este o alegere inspirată. Papa Francisc, în mod evident un om umil, plin de compasiune, dar în foarte scurt timp va fi confruntat cu provocări care vor cere viziune și voință din partea sa. Noul Suveran Pontif are multe pe agenda sa. Trebuie să reformeze birocrația Bisericii, să rezolve problema abuzurilor sexuale ale preoților și să stopeze valul de plecări din catolicism al occidentalilor. Francisc va trebui să își asume trecutul Bisericii și să îl asaneze – așa cum promisese Benedict al XVI-lea. Nu trebuie să ne așteptăm la schimbări teologice masive. Femeile nu vor ajunge preoți, căsătoria între homosexuali nu va fi aprobată, doctrina catolică nu va fi rescrisă în mod dramatic. Totuși, alegerea sudamericanului este o mișcare cu potențial mare de reformă. Este o inspirație chiar și pentru cei care nu împărtășesc aceeași religie cu el – priviți doar reacția mulțimii de la Vatican și nu puteți să nu fiți impresionați. Într-o lume în care credința este luată cu asalt, Papa Francisc este o alegere bună pentru speranța că spiritul creștin va reuși să se regăsească. Mai ales aici, în Europa. RFI

De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă. Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice – cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican. Faptul că Bergoglio este de origine italiană, însă slujeşte într-o ţară din America Latină, l-a transformat pe acesta în candidatul ideal pentru Sfântul Scaun. Încă dinainte de începerea Conclavului pentru alegerea următorului Papă, specialiştii au accentuat dorinţa şi nevoia Bisericii Catolice de a alege un Papă care să facă legătura între Roma şi Lumea a Treia. Argentinianul de origine italiană Mario Bergoglio a fost ales Papă şi va folosi numele Francisc I. Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales noul Papă după cinci runde de vot în Conclavul de la Vatican, marchează multe premiere pentru Biserica Catolică: este primul iezuit care ocupă Sfântul Scaun, este primul non-euroepan care conduce Biserica Catolică din epoca modernă şi, nu în ultimul rând, este primul Papă care foloseşte numele de Francisc. Cardinalii electori nu au vrut să aleagă un cardinal străin de structurile Vaticanului sau de modul vestic de a conduce Biserica Catolică, influenţat de factori precum presiunea media, climatul politic şi legal, poverile financiare şi instituţionale generate de prezenţa în ţări cu infrastructură dezvoltată. Din acest punct de vedere, Bergoglio este poziţionat ideal, iar asta vine într-o perioadă în care Biserica Catolică face eforturi pentru a integra ţările sărace. Lumea l-ar percepe drept un papă „de Lumea a Treia” graţie originilor sale, în timp ce cardinalii îl văd, mai degrabă, ca pe-un italian. Integral in Adevarul.

Povestea noului Suveran Pontif, umilul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio. A renunțat la limuzina cu șofer pentru a călători cu autobuzul. Cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio (76 de ani) a fost ales cel de-al 266-lea papă din istoria Bisericii Catolice, în cel de-al cincilea scrutin al conclavului, sfatul cardinalilor convocat special pentru desemnarea succesorului lui Benedict al XVI-lea, început aseară. Jorge Bergoglio s-a născut la Buenos Aires, în 1936. Este unul din cei cinci copii ai unui lucrător feroviar italian.  În adolescență, Papa Francisc şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii, potrivit ediției online a postului NBC News. Sursa citată mai precizează și faptul că experții medicali spun că Papa Francisc pare să fie în putere şi sănătos şi ar trebui să aibă capacitatea pulmonară aproape de normal. Bergoglio a studiat în capitala argentiniană şi şi-a luat diploma de tehnician chimist, însă la scurt timp după absolvire a ales haina preoţească, decizie care l-a făcut să se înscrie la seminarul Villa Devoto, din Buenos Aires. În 1958, Bergoglio a activat în ordinul Compańía de Jesús, mutându-se la Santiago de Chile, unde a urmat studii umaniste, iar în 1964 s-a întors la Buenos Aires pentru a se dedica studiului literaturii şi psihologiei, la colegiul El Salvador. A studiat teologia între 1967 şi 1970 la Facultatea de Teologie a colegiului San José, în San Miguel de Tucumán (nordul Argentinei). A fost uns preot în 1969. În 1986 a revenit în Europa, mai precis în Germania, pentru a-şi finaliza teza de doctorat, însă a fost transferat în oraşul Córdoba pentru a activa ca director spiritual şi confesor al ordinului Societăţii lui Iisus. El a fost numit cardinal în 2001 de fostul Papa Ioan Paul al II-lea. În această funcție, el s-a remarcat pentru pozițiile sale conservatoare, pledoariile în favoarea justiției sociale și o atitudine umilă. El a renunțat la reședința oficială pentru a locui într-un apartament modest, renunțând chiar la mașină cu șofer pentru a călători cu mijloacele de transport în comun. Noul papă obișnuiește chiar să își gătească singur. Francisc, numele de papă pe care și l-a ales, se opune eutanasiei și avortului. Deși poziția sa în privința homosexualilor se pliază pe cea a Bisericii Catolice, el a făcut apel la respectarea homosexualilor ca indivizi, ființe umane. El s-a opus vehement legii adoptate în 2010 de guvernul argentinian de legalizare a căsătoriei între persoanele de același sex, cosiderând-o „un mare pas antropologic înapoi”. „Să nu fim naivi, aceasta nu este o luptă politică, este una împotriva planului lui Dumnezeu”, spunea cardinalul Bergoglio atunci. Jose Mario Bergoglio este membru al Congregaţiei pentru Cult Divin şi Disciplina Sacramentelor, al Consiliului Pontifical pentru Familie şi al Comisiei Pontificale pentru America Latină. Integral aduce EVZ.

“Maitreyi”

Trebuie sa recunosc ca nu consider “Maitreyi” drept cel mai bun roman de dragoste al literaturii romanesti, nici macar unul din primele cinci. Am hotarat totusi sa-l prezint cititorului ca un fel de preludiu la articolele numite  de mine “Profesorul Mircea Eliade”, pe care-l voi publica in continuare. Alternativa ar fi fost “Noaptea de Sanziene”, care este un roman mult mai bun, poate cel mai bun, dar o cronica a cartii  lipsita de mitologie romaneasca ar fi lipsit recenzia de niste “finetzuri” care trebuiesc amintite. Problema este ca nu-mi plac (dar chiar deloc) analizele lui Mircea Eliade legate de eposurile Daco-Romane atat de rasuflate si de propagate in prostie inconstienta de protocronismul romanesc. Cred cu convingere ca etnogeneza  Romana este mult mai frumoasa si mai majestuoasa decat “scaparile doctrinare” la care a contribuit si Maestrul  Eliade. Asa ca mai bine nu. Vom discuta deci despre “Maitreyi”

Maitreyi – Povestea din umbra cartii

Pasionat de orientalistica, India in special, Eliade reuseste sa-si “aranjeze”  o bursa de studiu in India. La Calcutta incepe sa studieze sanscrita si filosofia hindusa cu Surendranath Dasgupta, profesor la Universitatea din Calcutta; acesta, incantat de interesul lui Eliade, il invita sa locuiasca in casa lui si incepe sa-l indrume in intelegerea misterului indian. In casa lui Dasgupta o cunoaste pe fiica acestuia, Maitrey, o tanara bengaleza in varsta de 16 ani, cultivata si talentata. Cei doi tineri incep sa-si petreaca foarte mult timp impreuna; el o ajuta sa invete limba franceza si ea, la randul ei, il invata bengaleza.

La inceput, Eliade nu a fost atras de tanara indianca pe care a caracterizat-o chiar urata, dar treptat se lasa cuprins de misterul, spiritualitatea si farmecul lui Maitreyi. Inevitabil, intre cei doi se infiripa o poveste de dragoste. “Cu tot ce putea separa o sensibilitate si o cultura indiana de una occidentala,  [povestea mai tarziu Mircea Eliade in “Memoriile” sale], cu toate neindemanarile sau indraznelile noastre, dragostea a crescut si s-a implinit asa cum ii era destinul”. Dorind sa se casatoreasca, incep sa-si faca o serie de planuri menite sa infranga prejudecatile timpului si ale societatii indiene. Hotarat sa treaca la hinduism si sa se insoare, Eliade ii scrie mamei sale cerandu-i permisiunea. In acelasi timp, asteapta raspunsul regelui si actele universitare care trebuiau sa-i asigure existenta in India. Parintii fetei afla de povestea lor, il alunga imediat din casa pe Eliade si o pedepsesc dur pe Maitreyi pentru incalcarea traditiilor si ritualurilor hinduse.

In 1932, Eliade se intoarce in tara, traind profund dezamagirea unei iubiri imposibile. Afla despre un concurs pentru cel mai bun roman inedit, organizat de Editura Culturii Nationale si decide sa astearna pe hartie experienta unica si rara traita in India. La concursul literar cu pricina, succesul volumului a fost rasunator. Romanul a fost premiat si aclamat de critica si de contemporani, devorat cu pasiune de milioane de cititori.  Dupa 42 de ani, tulburatoarea poveste de dragoste dintre cei doi primeste o replica magistrala de la insasi eroina ei, Maitreyi (in carte, Amrita): “Dragostea nu moare“.

“Necazul este ca nu poti sterge nimic din ce s-a petrecut in viata ta. Tabloul ramane asa cum a fost pictat. In literatura, scriitorul poate sa renunte la portiuni care nu sunt in armonie cu intregul, dar viata pastreaza totul, nimeni nu poate inlatura un singur rand macar, daca ar fi fost posibil, as fi sters cu toata puterea anul 1930 din viata mea. Sa-l las sa cada ca pe-o frunza de pe ramura vesnic verde a vietii mele; 1930, o frunza uscata ca dragostea mea pentru Mircea. Nu imi mai amintesc fata lui, si chiar daca mi-o amintesc, nu mai simt nici durere, nici bucurie“, marturiseste Maitreyi in cartea sa.

Iata cum dintr-o iubire imposibila, despartita de continente, principii si religii, s-au nascut doua romane bune , un fel de  marturii bine scrise ale aceleiasi povesti.

Stilul cartii  este subordonat autenticului, imbinand jurnalul, corespondenta, eseul, reportajul si povestirea la persoana 1-a, a unor amintiri ale eroului. Mitul fecioarei bengaleze se constituie treptat si dramatic, incepand cu primele capitole, unde notatiile din jurnal sunt lapidare si reci si sunt completate cu amintirile eroului. Pe Allan, Maitreyi nu-l atrage initial, gasind-o chiar urata „cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase, cu sanii puternici de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt”. Devine apoi curios pentru ca „nu izbuteam sa inteleg ce taine ascunde faptura aceasta”. O urmareste tot mai atent, mai ales dupa ce va locui in casa inginerului Narenda Sen, protectorul si tatal fetei. Este pentru el tot mai fermecatoare, datorita cunostintelor vaste pe care le are, dar uneori ii este antipatica din cauza ca elita Calcuttei o considera chiar geniala. El constata cu luciditate „fara indoiala e cea mai talentata si enigmatica fata din cate am cunoscut, dar eu pur si simplu nu pot sa fiu casatorit”. Allan o invata pe Maitreyi franceza, in schimb invata de la ea bengaleaza, isi schimba autografe pe carti si reviste, isi viziteaza reciproc camerele, isi spun istorisiri, rad si plang, vorbesc despre casatoria indiana. Allan este hotarat sa renunte la celibat, trairile lui sunt din ce in ce mai incandescente, asa cum este cea cunoscuta de erou intr-o seara pe veranda, intr-un ceremonial al atingerii picioarelor goale. Jocul acesta, cunoscut numai indienilor, este insusit de europeanul Allan cu beatitudinea simturilor. El devine astfel fericitul partener al Maitreyiei. In copila indiana coexista nevinovatia virginala si rafinamentul trairii patimase, copila de 16 ani de o inocenta primitiva, ce traieste fericirea pomului ei numit „7 frunze”, dar si eruditia, care tine conferinte profund apreciate de un auditoriu select.

Eroul se hotareste s-o ceara in casatorie, convins ca familia abia asteapta acest moment insa apare un nou moment de deruta cind Maitreyi il roaga disperata „lor sa nu le spui … n-au sa primeasca niciodata sa fiu sotia ta”, „ trebuia sa te iubesc tot timpul, de la inceput, ca un frate”. Acest posibil recurs ii revitalizeaza sentimentele. Allan se hotareste sa treaca la hinduism. Maitreyi este hotarita sa-l infrunte pe tatal ei si intreaga familie, raminind devotata doar implinirii cuplului prin casatorie. Urmeaza pagini pline de poezie, in care sunt descrise plimbarile celor doi, plimbari care vor fi platite scump mai tirziu, cind Chabu va divulga parintilor scena vazuta in padure si va determina declansarea rupturii. La Lacuti, Maitreyi oficiaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos, eveniment care marcheaza punctul culminant al iubirii lor. Una din cele mai frumoase pagini ale romanului prezinta acest ritual al „nuntii in cer”. Allan se retrage in Himalaya pentru a se „vindeca” printr-o singuratate deplina; din octombrie pana in februarie aude si simte un singur suflet, cel al Maitreyiei, care ii telefoneaza si ii scrie. Ea sufera pedepse tiranice de la tatal ei pentru ca incalcase legile traditionale. In numele iubirii ei pentru Allan incearca sa forteze destinul prin toate mijloacele. Daruindu-se vinzatorului de fructe spera sa fie izgonita de tatal ei pentru a-l urma pe Allan. Nefericita Maitreyi, amestec de mister al eternei feminitati, este totodata purtatoarea enigmei unei Otilii asiatice.

In Himalaya, Allan se va vindeca doar la o a doua incercare de a iubi o femeie. Prima incercare il arata in relatia cu o tinara muzicanta  evreica tanara, care-l ispiteste prin neobisnuitul ei idealism. Eroul se simte dezgustat de sine dupa aventura pa care o are cu evreica, pentru usurinta cu care a avut aceasta legatura. Cea de-a doua incercare este o tanara care ii ofera mancare, adapost si dragoste. De la ea dobandeste puterea credintei ca „viata aceasta e o minune”. Asteapta plecarea din India ca pe o izbavire, dar cu acelasi sentiment al nedumeririi in fata Maitreyiei, un mit etern inchis pentru el. Pe Allan nu-l mai atinge vraja sacrei Devi, chiar cand il numeste soarele ei, zeul de aur si pietre scumpe.

“La ţigănci”

Nuvela “La tiganci” este pe departe una din cele mai bune scrieri ale lui Eliade. Personal, desi cunosteam sursele,  nu am fost deranjat prea tare de aceasta revelatie. Publicat sub titlul “probabil” de Oisteanu acum cativa ani si inaintea lui de Dan Petrescu, va asigur ca sursa nuvelei  lui Eliade  “La tiganci” este cartea Profesorului Dr. Nicolae Leon, fost  decan la Facultatea de Medicina a Universitatii din Iasi. Cartea Dr. N. Leon pe numele ei ”Istoria naturala medicala a poporului roman” cuprinde date de exceptie sub titulatura “medicina babelor si a vrajitoarelor” “. “Cartea Note si amintiri” a lui N. Leon a fost publicata in anul 1933, iar nuvela lui Eliade in 1959. “Va fi citit Eliade cartea lui N. Leon – se intreaba Dan Petrescu – si isi va fi modelat propriile experiente dupa cele narate de acesta? N-ar fi cu totul imposibil, dat fiind ca Dr. Leon figura deja intre lecturile sale din 1920-’21.” ( Dan Petrescu, Enigma lui Cucoanes, in Timpul, Iasi, nr. 6, 2003.). Eu zica ca da. Asta nu are acum nici o importanta, un autor are dreptul la inspiratie, pana la urma cartile sunt “croite” din alte carti.

“La tiganci” este un roman de tipologie fantastica si inca unul bun. Nuvela este  o poveste a neimplinirilor si a parerilor de rau tardive. Nuvela poate fi numita si o lucrare “proto hipiota”, are un miros de mescalina (extras din seminte de maselarita), psihadelica, creatoare de transcedental. Nuvela se structurează în opt secvenţe, conform planului real şi ireal dominant, distribuite simetric, cu intrări şi ieşiri din timp şi din lumi paralele: Prima scventa se petrece pe    planul real;  2-4   planul ireal; 5-7  planul real; 8  –  planul ireal.

Secvenţa 1 este dominată de planul real, dar în  secundar se manifestă irealul, prin câteva elemente cu semnificaţii mitice şi mistice.  Profesorul Gavrilescu se întoarce acasă cu tramvaiul de la lecţiile de pian, pe o căldură “încinsă şi înăbuşitoare” fiind obsedat de colonelul Lawrence şi de aventurile lui în Arabia”, despre care auzise vorbind pe nişte studenţi şi despre care nu ştia mare lucru .Secvenţele 2,3 şi 4 se desfăşoară în locul numit “La ţigănci” şi sunt dominate de planul ireal, sugerând pregătirea spirituală iniţiatică pe care Gavrilescu  trebuia  sa  o  parcurgă  dinspre  viaţă  spre moarte. Secvenţele 5, 6 şi 7 sunt dominate de planul real, în care revin gesturile, obsesiile şi simbolurile din prima secvenţă, ca simbol al vieţii mereu aceeaşi, monotonă, banală, obositoare. Profesorul Gavrilescu este obsedat de monotonia vieţii cotidiene, sugerată de obişnuinţele  zilnice. El vrea sa scape si nu poate, aceasta neputinta creaza doua lucruri, nevoia de refugiu si de circumstante atenuante. Refugiul este gasit “la tiganci” si tertipul la fel. Dorinţa de a pătrunde în Shambala presupune luptă (Gavrilescu este istovit), trebuie să ai curaj (lui Gavrilescu “îi e frică”) şi trebuie să fi încărcat de iubire (el nu cunoscuse eroticul adevarat).  O bătrână îi cere să-şi aleagă o fată, dintre “o ţigancă, o grecoaică, o evreică”. Motivul – sybelin clasic.  Baba îi cere trei sute de lei, iar el socoteşte din nou că suma este contravaloarea a “trei lecţii de pian”   şi se confesează spiritual “sunt artist”, motivând că “numai pentru păcatele mele am ajuns profesor de pian, dar idealul meu a  fost, dintotdeauna, arta pura”. Plata este motivul pacatului originar, pentru orice placere vei plati.

Nuvela este drama ratarii pe care fiecare barabat o incearca cel putin o data (pe luna), frica de necunoscut, obligatiile, responsabilitatile, dorinta de a visa si frica de vis. Realul neimplinit si irealul atat de departe si totusi aproape.

Gavrilescu se urcă într-o birjă şi cere să-l ducă la “ţigănci”, visul  este o noapte frumoasă şi miroase a regina-nopţii. Birjarul, “fost dricar”, sensibil (“îmi plac florile, caii şi florile”), “fire de artist”, il ajută să ajungă dincolo, trecându-l prin locuri impuse de tradiţie, urmând un drum prestabilit, oprindu-se “în dreptul bisericii”, sunt “fel de fel de flori şi-l consolează “n-o să vă pară rau…”

De multe ori am senzatia ca suntem atat de contaminati de cultura compromisului, inradacinata in viata noastra sociala, ca de multitudinea compromisurilor pe care le facem ne compromitem intreaga viata. De fiecare data cand se intampla ca niste doamne si domni alesi de noi ca sa  ne reprezinte se reprezinta pe ei insisi sau cand in fruntea unui partid / alianta sau altul ajunge un tanar imberb, care debiteaza fraze atat de imbecile ca el insusi se hlizeste de ineptiile debitate. Sau cand partidul Bratienilor incape pe mana unui turnator josnic, cu aportul unui june batran, lovit de boala absenteismului, noi astia, de suntem electoratul inaintea alegerilor si  contribuabili intre ele, dam din cap si suntem manipulati ca sa vedem jumatatea plina a paharului.

Adica de ce ar fi jumatatea plina? Ca nu ne-au invadat tatarii, nu ne-au ocupat turcii, nu ne-au lovit molimele aviare? Adica uitati-va la jumatatea plina ca ne-am ales niste incapabili, ale caror singure capabilitati sunt de a-si face averi din banul public. Astia nu ne omoara intr-un singur mandat. Trebuie cel putin 2-3 mandate ca sa dam ortul popii! Asta se numeste jumatate plina?

Sa inteleg cum ar trebui sa fie viata cu o jumatate plina a paharului? Sa cumparam o casa cu trei camere, din care numai una poate fi locuita pentru ca celelalte doua sunt cu igrasie? Sa ne luam o sotie (merge si sot), care este frumoasa, dar tare proasta sau invers. Sa cumparam  o masina fara scaunele din spate sau poate sa muncim si sa primim salariu o luna da si alta nu. Si asta, prieteni, se numeste jumatate plina a  paharului.

Ieri dl Presedinte Basescu ne-a anuntat ca dupa terminarea mandatului prezidential nu va parasi scena politica ci se va ocupa de (re) construirea dreptei. Stire imbucuratoare si dadatoare de speranta, problema ar fi ca pana atunci noi, astia care am mai ramas in dreapta, vom pierde sigur inca doua confruntari electorale, cele din mai 2014 la Parlamentul European si cele probabil din noiembrie 2014 la presedintia Romaniei.  Dl Basescu ne-a atentionat ca ar exista probabilitatea ca Antonescu ar putea castiga prezidentialele anul viitor. Cu Ponta premier si Antonescu presedinte, dl Basescu nu va reusi sa produca o noua formula de dreapta nici pana in anul 2024. Mult, mult prea tarziu, din nefericire nici razboiul asta dl Basescu nu-l mai poate castiga.

Daca este ceva de facut, cu sau fara dl Basescu, lucrurile trebuiau sa se miste deja. Cu un partid putred, populat de figuri sinistre ca Blaga sau Udrea nici o sansa! Despre reformisti, numai de bine, sa-i vedem castigand alegerile in partid si poate dupa aceea ne vom pune sperantele in ei.   Sa speram ca lucrurile se vor misca pe un alt vector si sper din toata inima ca acest vector deja a prins traiectoria dorita.

Cu tot respectul pentru dl Presedinte,  cred ca sfarsitul 2014 ar gasi in Romania o “dreapta”a lui Frunzaverde si Stanisoara patronata de la Cotroceni de Antonescu si binecuvantata de Voiculescu-Varanul.

Baieti si fete de toate culorile curcubeului, membrii de partid sau nu, simpatizanti cu adevarat sau postaci. Intelegeti ca nu poate merge la infinit cu jumatatea paharului plina. Mai devreme sau mai tarziu va trebui sa vedeti ca jumatatea goala a paharului este cea care ne afuriseste viata   si  este vina noastra ca ii lasam pe altii sa vanda /verse / fure ca o  marfa platita si primita pe jumatate.

Lucrurile sunt clare – acum sau niciodata pentru noi!

Mircea Eliade s-a nascut la 13 martie 1907 in Bucuresti si a decedat la 22 aprilie 1986 in Chicago. Eliade a fost unul dintre marii “encicliopedisti” pe care i-a avut poporul roman  –  istoric al religiilor, scriitor de fictiune, filozof si profesor la Universitatea din Chicago.

Ca filozof si istoric al religiilor, Eliade a fost titularul  catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat cetătean american în 1966 si  onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Eliade este autorul a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii, cu o tematică extrem de variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite. Despre biografia lui Eliade puteti citi mai multe, aici.

Am hotarat ca in zilele urmatoare sa-i dedic lui Eliade cateva articole, in parte publicate, altele revizuite si altele noi sau nepublicate de mine pana astazi. Am sa incep cu literatura lui Eliade.

***

In literatura romana, Mircea Eliade are meritul de a fi creatorul romanului exotic. El este, de asemenea, cel mai reprezentativ autor de literatura fantastica. Nu pot insa in nici o conditie sa definesc usor ce-mi place (si imi place)  in literatura lui Eliade. Pot vorbi cu usurinta despre ceea ce nu-mi place. Nu-mi plac romanele lui de tinereţe, simti  în ele o violenţă a tonului şi un machism intelectual cu care nu pot sa coabitez, limbajul si atitudinea eroilor seamana cu o obsesie continua  in cunoasterea de sine, incearcand sa-si ordoneze experientele traite, consemnindu-le fidel intr-un jurnal. Intotdeauna incerc sa invat de la mai buni profesionisti decat mine. Dupa ce termin scrisul unei cronici ma duc sa citesc ce au scris altii despre acelasi subiect, dupa si nu inainte pentru a nu cadea in pacatul influentei rationale. Dupa ce am terminat aceasta prima postare, am deschis studiul numit “Mircea Eliade – Spirit al Amplitudinii” scris de  acad. Eugen Simion si am ramas cu gura cascata, cum se spune ca la dentist. Domnul Simion si cu mine am citit probabil carti diferite, sau in cel mai bun caz eu nu-l inteleg pe Eliade, pentru ca fie vorba intre noi, nu se poate ca un fost sef al Academiei si literat de marca sa nu-l inteleaga. Asa ca eu, cel care-l  inteleg diferit pe Eliade, voi incerca sa povestesc ce inteleg eu.

Mircea Eliade nu a stiut ce vrea sa faca in viata decat foarte tarziu. Eruditia  pe care a acumulat-o in timp a fost de natura bivalenta si putea fi folosita ca materia prima in crearea unor demersuri stintifice  sau  ca motive arhitipale folosite in mod beletristic. Mircea Eliade a devenit un erou cultural si un simbol pentru romani nu pentru ca a fost un mare scriitor, ci pentru ca a reusit  sa-i impresioneze pe strainii mapamondului cu niste teorii de natura fantastico-literara imbracate in teori istorico-eligioase. Eliade a fost un scriitor printre istorici si un istoric printre scriitori. Mircea Eliade  a fost un original si totusi pentru un cititor experimentat; el da impresia unor dejavus de prin alte carti sau alti autori. In cautarea “nemuririi”, Eliade s-a agatat de coada altor nemuritori. In romanul exotic al lui Eliade recunosc pe André Gide in relatarea Orientului prin ochii occidentalului ii recunosc pe Somerset Maugham si Pearl S. Buck; din nefericire gasesc si otrava primordiala a sarpelui fascist, reprezentata prin  odiosul Giovanni Papini, pe care Eliade l-a divinizat in adolescenta si tinerete si care  l-a aruncat in bratele stupizeniei morale. De la Papini, Eliade a capatat stilul sarcastic şi paradoxal, adesea prolix şi pompos, care a daunat grav unor carti care au inceput exceptional, au continuat bine si s-au terminat dezastruos. Carti ca „Intoarcerea din rai” – (1934) si „Huliganii” – (1935), Nunta in cer” – (1939) in care autorul este preocupat de destinul unei generatii dornice de transformare, care cauta solutii pentru redobandirea „paradisului pierdut”. Citind solutiile Papini-Eliade sunt aproape fericit de materialismul si pragmatismul tinerei generatii.   Ce tragedie ca intre Giovanni Papini si Benedetto Croce, a fost ales primul. Maleficul in fata bunatatii, Arhangelul razbunarii Mihail in locul celui al milei Dumnezeiesti Gavril.

Cartile care vor aparea pana la razboi si chiar dupa acesta deschid o noua etapa in creatia autorului, continuand o anumita directie deschisa de Mihai Eminescu prin „Sarmanul Dionis”. In romanele „Domnisoara Christina” – (1936), „Sarpele” si nuvelele fantastice „Secretul doctorului Honigberger” – (1940), „Nopti la Seranpore” – (1940), sunt dezvoltate mituri autohtone sau indice. Atmosfera este incarcata de mister, teama personajelor se imbina cu fascinatia. In „Domnisoara Christina” personajele traiesc un cosmar continuu. In „Sarpele” – (1937) eroii traiesc sub semnul unei vraji malefice, „o infinita voluptate, amestecata cu teroarea mortii”. Experientele yoga, levitatia, invizbilitatea, stau la baza unor aventuri fantastice povestite in „Secretul  doctorului Honigberger”. In „ Nopti la Seranpore” sunt relatate evenimente stranii, in care timpul si spatiul isi pierd dimensiunile obisnuite.

In aceasta colectie recunoastem deja pe marele James George Frazer si nemuritoarea lui  “Creanga de aur”. Prea mult strica, vom continua schimbul de pareri in viitoarele cateva postari despre literatura lui Eliade.

Vreau ca lucrurile sa fie clare – opera lui Eliade este valoroasa si vom vedea in viitorul apropiat cat de mult este,  complexul din opera sa trebuie pastrat si judecat exact cum Eliade si-a dorit:

“Pentru a judeca ceea ce am scris, cărţile mele trebuiesc judecate în totalitatea lor. Dacă ele au vreo valoare, vreo semnificaţie, atunci, acestea apar numai în totalitatea operei”.

Eliade a avut mare dreptate. Sper sa ne deslusim impreuna.

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. În ţară, vremea se va menţine mai caldă, miercuri, decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi va ploua local în regiunile vestice şi la munte şi pe arii restrânse în rest. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii mixte. Izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate în nord-vest şi în zona Munţilor Banatului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, în sud-vest şi nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -1 şi 9 grade.

În Bucureşti,  vremea se menţine mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, favorabil trecător ploii slabe, în prima parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 4 … 6 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:   1 EURO = 4. 3749     RON; 1 USD = 3. 3625    RON; 1 EURO = 1. 3011   USD; Francul elvetian 3. 5467  RON. Gramul de aur 171.0903 RON.

Topul datornicilor la buget în 2012. Restanţele au ajuns la 3,3 mld. euro. Şapte din zece companii sunt de stat. Cei mai mari 10 datornici la buget au avut în 2012 restanţe cât jumătate din sumele plătite de cei mai mari 10 contribuabili.    Cei mai mari 10 datornici la bugetul general consolidat, dintre care şapte sunt companii de stat, aveau la sfârşitul anului 2012 restanţe de 14,5 mld. lei (circa 3,3 mld. euro), reprezentând taxe, impozite şi contribuţii la bugetele de stat, pensii, şomaj şi sănătate, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.   La polul opus, primii zece contribuabili la buget au plătit anul trecut o sumă dublă, de 29,6 mld. lei (6,7 mld. euro), adică 15% din veniturile totale ale bugetului general consolidat.   Compania Naţională a Huilei (CNH) s-a menţinut în fruntea datornicilor, cu restanţe de 4,7 mld. lei, reprezentând aproximativ o treime din datoriile totale ale celor zece firme din top. Datoriile companiilor de stat faţă de buget au crescut constant de la an la an, majoritatea firmelor fiind pe pierdere. „Gigantul“ CNH a raportat în 2011 pierderi de 417 mil. lei, înregistrând un raport de peste 90% între pierderi şi cifra de afaceri. CFR S.A., compania care se ocupă cu administrarea şi întreţinerea infrastructurii feroviare publice, s-a clasat pe locul doi în topul datornicilor din 2012, cu restanţe de 3,6 mld. lei. CFR S.A. a fost alături de CFR Marfă şi Compania Naţională a Huilei şi în topul pierderilor, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Integral in Ziarul Financiar.

Cartofii, fasolea boabe şi alte legume s-au scumpit cel mai mult în februarie. Cartofii, fasolea boabe şi alte legume şi conserve de legume, dar şi cărţile, ziarele, revistele şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în februarie 2013, comparativ cu luna precedentă, conform datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică. În februarie, faţă de ianuarie 2013, preţurile produselor alimentare au crescut, în medie, cu 0,42%. Cele mai importante majorări de preţuri s-au înregistrat la cartofi – plus 3,98%, fasole boabe şi alte leguminoase – plus 2,98%, alte legume şi conserve din legume – plus 2,33% şi fructe proaspete – plus 1,13%, în timp ce scăderi de preţuri s-au consemnat la ulei comestibil – minus 0,69%, miere de albine – minus 0,3%, lapte de vacă – minus 0,16%, zahăr – minus 0,11%, citrice şi alte fructe meridionale – minus 0,05%, conserve din carne – minus 0,01%. În ceea ce priveşte preţurile produselor nealimentare, care au crescut în februarie cu 0,42%, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la cărţi, ziare şi reviste – plus 2,48% şi combustibili – plus 1,31%. Singura scădere de preţuri, foarte mică, a fost înregistrată de încălţămintea din piele – minus 0,01%. Integral in Capital.

Consilierul navetist de la Sănătate, contracte grase cu spitale. Firmele la care este acţionar Victor Mora, consilierul ministrului Sănătăţii care face naveta săptămânal cu avionul pe bani publici, au încasat peste 5,2 milioane de lei din contracte cu spitalele din Târgu-Mureş. Mâna dreaptă a ministrului Sănătăţii pare un om de afaceri foarte descurcăreţ. Pe lângă faptul că merge acasă săptămânal cu avionul din banii Ministerului Sănătăţii, Victor Mora a făcut şi afaceri fructuoase cu spitalele care, la acea vreme, erau subordonate ministerului. Mora a fost consilierul ministrului Eugen Nicolăescu şi între anii 2006 – 2008. În acelaşi timp era acţionar la nu mai puţin de patru firme din Mureş şi Bistriţa (Moragroind SRL, Hoptrade SRL, MRG Faţade SRL şi Natur Fruct SA). Fără să îl deranjeze calitatea sa de consilier al ministrului Sănătăţii, Victor Mora a încasat dividente de pe urma contractelor încheiate de către firmele la care este acţionar cu Spitalul Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş şi Spitalul Municipal Târnăveni. Trei dintre contracte au fost semnate în anul 2007 şi au avut o valoare de aproximativ două milioane de lei, două dintre acestea fiind cu spitalul din oraşul Târgu Mureş. Alte trei contracte au fost semnate în 2008, valoarea fiind de peste 3,2 milioane de lei. Cele şase contracte cu spitalele finanţate de ministerul la care Victor Mora era consilier au fost pentru reparaţii generale şi renovări, reabilitare termică sau reparaţii instalaţii sanitare şi electrice. Integral in Adevarul.

Băsescu către Blaga: “Stop, pentru că îngropi PDL-ul!” În interviul pentru Digi 24, șeful statului a spus că există „varianta” unei rupturi a PDL dacă viitoarea Convenție pentru alegerea președintelui partidului va fi „trucată”. Traian Băsescu a mai afirmat că, deși este prieten cu actualul șef al PDL, acesta nu mai are potențial de a-și tracta formațiunea. “Eu țin la Blaga foarte mult: îi spun „Stop, pentru că îngropi PDL-ul”. Vasile nu mai poate fi tipul de lider care să tracteze”, a declarat, tranșant, președintele. Traian Băsescu a spus că Elena Udrea „are potențial de creștere”, dar i-a dat o șansă și Monicăi Macovei „dacă va da dovadă de atașament” față de partid. „Cristian Preda ar fi fost o candidatură extrem de binevenită, s-a atașat foarte mult de partid”, a mai declarat șeful statului. Totodată, Băsescu și-a clarificat declarațiile privind rămânerea în viața politică și după finalul mandatului de președinte al României, în 2012. “N-am spus că mă întorc la PDL. Văd că se vânzolește ba Blaga, ba Udrea, iar eu nu am spus că în PDL. Voi vedea cum evoluează”, a spus el. “Într-un partid care își îngroapă singur șansele nu mă duc. Mă voi implica reconstrucția dreptei. Eu știu ce am în cap. N-aș vrea ca PDL să fie în afara unei asemenea reconstrucții”, a mai avertizat președintele. Președintele României a apreciat că USL va rămâne, că nu există motive ca această alianță să se partide, iar Crin Antonescu are o șansă să ajungă președinte al României. „Îmi vine să râd: aşteptăm să se rupă USL-ul. Sunteţi serioşi? De ce să se rupă? Am convingerea că-l vor susţine pe Antonescu în 2014”, a apreciat fostul președinte al PD. Integral in EVZ.

Surse USL: Ministrul Pivniceru pleacă din guvern. Ce i se pregăteşte. Plus: Reacţia lui Victor Ponta. Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, va fi susţinută de PNL pentru a deveni judecător la Curtea Constituţională din luna iunie. Social-democraţii îl vor propune pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională pe Valer Dorneanu. În luna iunie vor expira mandatele a trei judecători de la Curtea Constituţională: Ion Predescu, care a îndeplinit funcţia reprezentând Senatul, Axinte Gaspar, propus de Administraţia Prezidenţială şi Aspazia Cojocaru din partea Camerei Deputaţilor. Surse din USL au declarat pentru gândul că cele două nume propuse sunt Mona Pivniceru care va fi propusă din partea Senatului, fiind susţinută de PNL, iar Valer Dorneanu reprezintă varianta Camerei Deputaţilor, sprijinit de PSD. Întrebat astăzi de gândul despre această variantă, în urma căreia va fi nevoit să schimbe ministrul Justiţiei, premierul Victor Ponta a răspuns: “Dacă Mona Pivniceru este votată de Senat pentru a merge la CC, evident pleacă din Guvern”. Integral in Gandul.

Antonescu îi răspunde lui Sârbu: Nimeni din familiile noastre nu a avut şi nu are afaceri cu Blejnar. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a replicat, marţi, declaraţiilor liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, informează Mediafax.  El a precizat că nimeni din “familiile” lor nu face şi nu a făcut afaceri cu Sorin Blejnar. Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile liderului senatorilor PSD, Ilie Sârbu, în legătură cu ipoteza ca Sorin Blejnar să fie primit în PNL. “Dacă aş dori să dezvolt foarte mult subiectul, să comentez declaraţiile domnului Sârbu, ar trebui să vorbim despre lucruri spectaculoase. Ar trebui să spun că nu dintr-o direcţie bună vin acuzaţii fantasmagorice sau ipoteze fantasmagorice legate de o eventuală apropriere a domnului Sorin Blejnar de noi. Nu există niciun pericol în felul acesta, nimeni din PNL, nimeni din familiile noastre nu face afaceri şi nu a făcut afaceri cu domnul Blejnar, deci nu există acest pericol”, a declarat Antonescu. De asemenea, el a precizat că în legătură cu trecerea a 32 de primari PDL la PSD în judeţul Mehedinţi nu a existat “vreo mare discuţie” în USL. “Ar trebui să vorbim despre cei 32 de primari ai PDL, din judeţul Mehedinţi, pe care după alegeri PSD i-a adus în rândurile sale, fără să existe în legătură cu asta vreo mare discuţie. Cazul Stănişoară este încheiat, Mihai Stănişoară este membru al PNL, în condiţiile pe care vi le-am prezentat public şi acest lucru nu face subiectul vreunei discuţii anunţate în USL. Dacă cineva doreşte să facă subiect de agendă, o discutăm această problemă cu mare plăcere, chiar dacă asta va însemna probabil suplimentarea ordinii de zi şi cu alte probleme, poate mai importante decât aceea a venirii sau a plecării domnului Stănişoară”, a mai afirmat liderul PNL. Integral in Romania Libera

Revolta la Metrou: sindicalistii il contesta pe directorul numit ilegal. Angajații Metrorex au aflat din EVZ că șeful lor, Aurel Radu, milionarul în euro care se relaxează în Alpi, nu are dreptul să ocupe această poziție Mai mult, fostul ministru al Transporturi nu-și asumă numirea lui și dă vina pe Fenechiu. Revolta la Metrou: sindicalistii il contesta pe directorul numit ilegal. upa ce “Evenimentul zilei” a dezvaluit faptul ca directorul Metrorex, Aurel Radu, ocupa ilegal functia, publicand in exclusivitate CV-ul si cererea de angajare a acestuia, liderii sindicali de la Metrou s-au aratat revoltati. “S-a incalcat flagrant Contractul Colectiv de Munca. Directorul general trebuie sa aiba cel putin 12 ani experienta in Metrorex”, a declarat secretarul general al Sindicatului Liber din Metrou, Florin Crisu. Si angajatii Metrorex au ramas uimiti cand au aflat ce experienta are directorul lor. Numit pe 6 noiembrie 2012, director general a ajuns în fruntea instituţiei pe vremea când Ministerul Transporturilor, instituţie care gestionează Metrorex, era condus de liberalul Ovidiu Silaghi. Contactat de EVZ pentru a-l întreba cum a fost posibilă numirea lui Radu, în condiţiile în care acesta nu are experienţă în domeniu şi a fost angajat în septembrie 2012 la metrou ca inginer IV, adică stagiar, Ovidiu Silaghi a dat un răspuns halucinant: „Cine, cine? A, nu îl ştiu! Nu l-am numit eu. Fenechiu l-a numit. Întrebaţi-l pe el”. Integral in EVZ

Blaga: Dacă Boc era doar premier, nu şi lider de partid, schimbam 2-3 guverne şi PDL rămânea la 30%. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, marţi seară, la Constanţa, că dacă Emil Boc ar fi fost doar prim-ministru, nu şi preşedinte al partidului, atunci democrat-liberalii ar fi putut schimba mai mulţi premieri fără ca scorul partidului să scadă sub 30 la sută la alegeri. Vasile Blaga şi-a prezentat, marţi seară, la Constanţa, moţiunea “România dreaptă. PDL – politica dincolo de lozinci”. În cadrul discursului, el a spus că partidul trebuie să conducă guvernul, nu invers, aşa cum se întâmplă în ultima perioadă. “De aceea spuneam că trebuie să facem politică în Modrogan pentru că şi nouă ni s-a întâmplat ce se întâmplă şi la USL-işti – să le dea Dumnezu sănătate! Nu partidul conduce guvernul, ci guvernul a condus partidul. Am aceeaşi părere din 2011: dacă vom câştiga alegerile generale, preşedintele partidului trebuie să stea în Modrogan şi să cenzureze premierul şi miniştrii. Dacă mă alegeţi preşedinte de partid şi vreţi să fiu şi premier, altcineva trebuie să fie şef de partid în Modrogan”, a declarat Vasile Blaga. El a menţionat că sunt situaţii în care cei care ajung miniştrii nu mai respectă programul de guvernare şi atunci conducerea partidului trebuie să le atragă atenţia când greşesc şi chiar să-i schimbe dacă se abat de la linia formaţiunii. Integral la Mediafax

Va urez o zi buna!

Ungaria – adio stat de drept. În ciuda protestelor masive din interior şi din afara ţării, Parlamentul de la Budapesta a votat modificarea Constituţiei. Curtea Constituţională, ultima instituţie care a mai ţinut piept guvernului maghiar, a fost văduvită de putere.  Demonstraţii şi proteste ale opoziţiei de la Budapesta, critici din străinătate şi, în cele din urmă, un apel personal al preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, adresat premierului Viktor Orbán: deşi uriaşe, presiunile asupra conducerii maghiare n-au ajutat la nimic. Parlamentul a aprobat reforma constituţională cu o majoritate de două treimi. Nu cu mult timp în urmă, liderii partidului aflat la guvernare (Fidesz) anunţaseră că nu acceptă imixtiunea străinătăţii. A fost cea de-a patra şi cea mai însemnată revizuire a legii fundamentale, într-un răstimp de un an, ea intrând în vigoare la 1 ianuarie 2012. Opoziţia şi juriştii au calificat noile amendamente drept un atac direct asupra principiilor statului de drept şi libertăţilor individuale. În context, afirmaţia fostului preşedinte al Ungariei, liberal-conservatorul László Sólyom, jurist şi fost preşedinte al Curţii Constituţionale, care a vorbit despre un “sfârşit al separaţiei puterilor”, nu surprinde deloc. Conform noii legi fundamentale, Curtea Constituţională îşi va pierde din atribuţii. Astfel, în cazul unor noi modificări, instituţia va avea numai dreptul de a controla legalitatea formală a acestora, nu şi conţinutul. O verificare directă – cum ar fi compatibilitatea unui articol din Constituţie cu dreptul civil – nu va mai fi posibilă. În cel mai fericit caz, judecătorii vor putea constata că, prin încălcarea unui drept garantat, Constituţia nu mai corespunde din punct de vedere juridic. Oricum, Curţii Constituţionale îi va fi tot mai dificil să exercite un control asupra puterii de la Budapesta. În plus, judecătorii Curţii îşi vor pierde dreptul de a mai invoca hotărâri pronunţate înainte de intrarea în vigoare a noii Constituţii, la începutul anului 2012. O umilinţă pare a fi şi ancorarea în Legea Fundamentală a multor reglementări declarate, anterior, anticonstituţionale – cum ar fi cea care îi vizează pe oamenii fără adăpost, cărora nu li se mai permite să ocupe spaţii publice, interzicerea publicităţii electorale pe posturile private de radio şi televiziune sau în presa scrisă sau dreptul Parlamentului de a recunoaşte comunităţile religioase. În funcţie de această recunoaştere, comunităţile beneficiază de fonduri publice. Prin noua reformă ar putea fi îngrădită şi libertatea de opinie dacă articolul care face referire la “lezarea sentimentelor naţionale” nu va fi definit cu precizie. Absolvenţii de facultate vor fi obligaţi să muncească, o anumită perioadă de timp, în Ungaria. În caz contrar, aceştia vor achita contravaloarea studiilor. Integral la Deutsche Welle

Provocările din mandatul viitorului Suveran Pontif. Sfidările, provocările cu care se va confrunta şi cărora va trebui să le facă faţă viitorul Papă sunt deja cunoscute. Ele au fost dezbătute în momentul pregătirii conclavului, în timpul congregaţiilor organizate săptămâna trecută. În mod paradoxal, nu e vorba de chestiuni clasice de societate precum celibatul preoţilor, locul femeilor, mariajul homosexual sau contraceptivele care opun de obicei conservatorii şi progresiştii. Nu, problema numărul unu care-i divizează azi pe cardinali şi pe care va trebui s-o rezolve viitorul Suveran Pontif este organizarea serviciilor Bisericii Catolice. Există două tabere distincte, cea care vrea să menţină în loc actualul sistem şi o a doua care şi-ar dori o reformă. Acest clivaj este inedit în istoria Bisericii Catolice. El se explică însă prin recentele scandaluri care au zdruncinat Vaticanul. “Vatileaks”, scurgerea masivă de documente confidenţiale din anturajului lui Benedict, scandalul băncii Vaticanului şi transparenţa financiară, şantier lansat deja de fostul Suveran Pontif. La terminarea seriei de congregaţii în cursul cărora au fost recenzate 160 de intervenţii, surse bine informate subliniau alte priorităţi de care ar urma să se ocupe viitorul ales: cum să lase loc mai mult iniţiativelor locale, de ce şeful bisericii catolice nu ar profita la fiecare dintre voiajele sale să organizeze adevărate sesiuni de lucru cu episcopii de la faţa locului, cum se poate instaura mai multă “colegialitate”. Nu-i mai puţin adevărat că viitorul Papă va trebui să ia în seamă şi situaţiile de criză, dificultăţile cu care se confruntă tot mai mulţi oameni în lume. Nu în ultimul rând, viitorul patron al Vaticanului va trebuie să regleze delicata poziţie a bisericii în faţa unei societăţi pe care adesea pare că n-o mai înţelege, de care parcă s-ar fi rupt. Lucru care depăşeşte cu mult simpla divergenţă între progresişti şi conservatori…Analiştii spun că dacă viitorul Papă face parte din tabăra celor favorabili actualului sistem organizatoric, atunci el va fi obligatoriu conservator. Progresiştii, minoritari astăzi printre cardinali, sunt de părere că o moralizare a Vaticanului este inevitabilă iar pentru ca acest lucru să se înfăptuiască, trebuie mai întâi descentralizate serviciile Vaticanului. Ei vor de exemplu să dea mai multă importanţă consiliului de miniştri, opţiune ce-ar permite Papei să nu se mai ocupe toată ziua de probleme birocratice. Integral la RFI

David Cameron intenţionează să trimită arme rebelilor sirieni: „Încă suntem o ţară independentă. Putem avea o politică externă independentă“.Premierul britanic David Cameron a confirmat marţi că ţara sa ar putea să se desolidarizeze de embargoul actual impus de Uniunea Europeană şi să furnizeze arme opoziţiei siriene, cu scopul de a contribui la răsturnarea de la putere a preşedintelui Bashar Al-Assad. Potrivit agenţiei France Presse, premierul britanic a declarat că ar prefera să acţioneze solidar în cadrul unei „abordări europene“ în ce priveşte ridicarea embargoului pentru armele destinate opoziţiei. „Încă nu am luat decizia“ de a livra arme, însă dacă Uniunea Europeană – divizată cu privire la acest subiect – renunţă să înarmeze opoziţia siriană, „este posibil să acţionăm după bunul nostru plac“, a mai spus el. „Este posibil. Încă suntem o ţară independentă, putem avea o politică externă independentă“, a insistat premierul britanic. „Dacă, de exemplu, avem convingerea că este de preferat acţionăm pentru a contribui la schimbare în Siria, pentru a contribui la oprirea acestei oribile vărsări de sânge şi dacă avem convingerea că partenerii noştri europeni ne stau în cale, va trebui să ne revizuim abordarea“, a continuat David Cameron. Integral in Adevarul.

Germania şi FMI fac presiuni pentru ca băncile şi investitorii din Cipru să participe la salvarea ţării. Biserica Ciprului: „Dacă vor să ne distrugă prin condiţii dure, atunci vom spune adio monedei euro“   Şeful bisericii ortodoxe cipriote a îndemnat guvernul, care caută un ajutor financiar internaţional, să nu cedeze presiunilor FMI pentru a nu distruge ţara, Fondul a atras atenţia că băncile ar putea avea nevoie de mai mulţi bani decât s-a calculat iniţial, investitorii ruşi vor un control mai mare asupra sistemului bancar cipriot, iar Germania insistă ca oligarhii ruşi să contribuie cu bani la salvarea ţării. Acesta este lanţul slăbiciunilor şi intereselor pe care liderii UE trebuie să-l spargă în această săptămână pentru a salva o economie mică, dar de o importanţă prea mare în lupta zonei euro cu criza.    „Dacă vor să ne distrugă impunând condiţii dure, atunci vom spune adio monedei euro. Putem supra­vieţui cu vechea monedă“, a declarat arhiepiscopul Chrysostomos al Ciprului, o figură influentă pe scena politică a Ciprului. El a îndemnat guvernul să nu cedeze în în faţa FMI. Guvernul Ciprului face eforturi disperate pentru a obţine un bailout care să nu presupună forţarea celor care au constituit depozite la băncile cipriote să plătească pentru salvarea ţării, scrie Financial Times.   Ciprul ar avea nevoie de împrumuturi de urgenţă de 17 miliarde de euro, aproape cât economia ţării, pentru a recapitaliza sistemul bancar exagerat de mare, dar şi pentru plata datoriilor şi acoperirea cheltuielilor guvenului, în condiţiile în care oficiali de la Nicosia au avertizat că rezervele băneşti se  vor epuiza până în luna mai. Cea mai mare parte a fondurilor va fi utilizată pentru recapitalizarea băncilor. Dar creditorii internaţionali – FMI, Banca Centrală Europeană şi Comisia Europeană – au început să pună presiune pe guvern, cerând creşterea impozitelor pe profit şi introducerea unei taxe pe câştigurile de capital şi a alteia pe tranzacţiile financiare pentru a se asigura că ţara îşi va putea plăti datoriile rezultate din pachetul de bailout, potrivit Cyprus Mail. Impozitul pe profit, în prezent de 10%, ar putea fi majorat la 12,5%, potrivit unui oficial al zonei euro apropiat discuţiilor. Ciprul se opune taxei pe tranzacţiile financiare, care va fi adoptată de anul viitor de 11 ţări ale zonei euro, considerând că aceasta va alunga capitalul investitorilor străini. Creditorii vor, de asemenea, ca Nicosia să privatizeze companiile de stat. Integral in Ziarul financiar.

Viitorul scrutin europarlamentar ar putea avea loc în mai 2014. Viitorul scrutin europarlamentar ar putea avea loc în perioada 22-25 mai 2014, conform unei propuneri aprobate marţi de reprezentanţii celor 27 de state membre UE.

Până acum, scrutinul era programat în intervalul 5 – 8 iunie 2014.

Ambasadorii celor 27 de state membre au ales să avanseze data alegerilor pentru a “asigura condiţii optime scrutinului şi a consolida legitimitatea Parlamentului European”, se arată într-un comunicat al Uniunii Europene.

Decizia trebuie aprobată formal de guvernele europene după consultări cu Parlamentul European.

Viitorul Parlament European va avea 751 de membri. În prezent, există 754 de eurodeputaţi, iar numărul acestora va creşte la 766 după aderarea Croaţiei, pe 1 iulie. Mediafax.

“Europe, Unemployment and Instability is republished with permission of Stratfor.”

By George Friedman
Founder and Chairman

The global financial crisis of 2008 has slowly yielded to a global unemployment crisis. This unemployment crisis will, fairly quickly, give way to a political crisis. The crisis involves all three of the major pillars of the global system — Europe, China and the United States. The level of intensity differs, the political response differs and the relationship to the financial crisis differs. But there is a common element, which is that unemployment is increasingly replacing finance as the central problem of the financial system.

Europe is the focal point of this crisis. Last week Italy held elections, and the party that won the most votes — with about a quarter of the total — was a brand-new group called the Five Star Movement that is led by a professional comedian. Two things are of interest about this movement. First, one of its central pillars is the call for defaulting on a part of Italy’s debt as the lesser of evils. The second is that Italy, with 11.2 percent unemployment, is far from the worst case of unemployment in the European Union. Nevertheless, Italy is breeding radical parties deeply opposed to the austerity policies currently in place.

The core debate in Europe has been how to solve the sovereign debt crisis and the resulting threat to Europe’s banks. The issue was who would bear the burden of stabilizing the system. The argument that won the day, particularly among Europe’s elites, was that what Europe needed was austerity, that government spending had to be dramatically restrained so that sovereign debt — however restructured it might be — would not default.

One of the consequences of austerity is recession. The economies of many European countries, especially those in the eurozone, are now contracting, since austerity obviously means that less money will be available to purchase goods and services. If the primary goal is to stabilize the financial system, it makes sense. But whether financial stability can remain the primary goal depends on a consensus involving broad sectors of society. When unemployment emerges, that consensus shifts and the focus shifts with it. When unemployment becomes intense, then the entire political system can shift. From my point of view, the Italian election was the first, but expected, tremor.

A Pattern Emerges in Europe

Consider the geography of unemployment. Only four countries in Europe are at or below 6 percent unemployment: the geographically contiguous countries of Germany, Austria, the Netherlands and Luxembourg. The immediate periphery has much higher unemployment; Denmark at 7.4 percent, the United Kingdom at 7.7 percent, France at 10.6 percent and Poland at 10.6 percent. In the far periphery, Italy is at 11.7 percent, Lithuania is at 13.3 percent, Ireland is at 14.7 percent, Portugal is at 17.6 percent, Spain is at 26.2 percent and Greece is at 27 percent.

Germany, the world’s fourth-largest economy, is at the center of gravity of Europe. Exports of goods and services are the equivalent of 51 percent of Germany’s gross domestic product, and more than half of Germany’s exports go to other European countries. Germany sees the European Union’s free trade zone as essential for its survival. Without free access to these markets, its exports would contract dramatically and unemployment would soar. The euro is a tool that Germany, with its outsized influence, uses to manage its trade relations — and this management puts other members of the eurozone at a disadvantage. Countries with relatively low wages ought to have a competitive advantage over German exports. However, many have negative balances of trade. Thus, when the financial crisis hit, their ability to manage was insufficient and led to sovereign debt crises, which in turn further undermined their position via austerity, especially as their membership in the eurozone doesn’t allow them to apply their own monetary policies.

This doesn’t mean that they were not profligate in their social spending, but the underlying cause of their failure was much more complex. Ultimately it was rooted in the rare case of a free trade zone being built around a massive economy that depended on exports. (Germany is the third-largest exporter in the world, ranking after China and the United States.) The North American Free Trade Agreement is built around a net importer. Britain was a net importer from the Empire. German power unbalances the entire system. Comparing the unemployment rate of the German bloc with that of Southern Europe, it is difficult to imagine these countries are members of the same trade group.

Even France, which has a relatively low unemployment rate, has a more complex story. Unemployment in France is concentrated in two major poles in the north and the south, with the southeast of France being the largest of them. Thus, if you look at the map, the southern tier of Europe has been hit extraordinarily hard with unemployment, and Eastern Europe not quite as badly, but Germany, Austria, the Netherlands and Luxembourg have been left relatively unscathed. How long this will last, given the recession in Germany, is another matter, but the contrast tells us a great deal about the emerging geopolitics of the region.

Portugal, Spain and Greece are in a depression. Their unemployment rate is roughly that of the United States in the midst of the Great Depression. A rule I use is that for each person unemployed, three others are affected, whether spouses, children or whomever. That means that when you hit 25 percent unemployment virtually everyone is affected. At 11 percent unemployment about 44 percent are affected.

It can be argued that the numbers are not quite as bad as they seem since people are working in the informal economy. That may be true, but in Greece, for example, pharmaceuticals are now in short supply since cash for importing goods has dried up. Spain’s local governments are about to lay off more employees. These countries have reached a tipping point from which it is difficult to imagine recovering. In the rest of Europe’s periphery, the unemployment crisis is intensifying. The precise numbers matter far less than the visible impact of societies that are tottering.

The Political Consequences of High Unemployment

It is important to understand the consequences of this kind of unemployment. There is the long-term unemployment of the underclass. This wave of unemployment has hit middle and upper-middle class workers. Consider an architect I know in Spain who lost his job. Married with children, he has been unemployed for so long that he has plunged into a totally different and unexpected lifestyle. Poverty is hard enough to manage, but when it is also linked to loss of status, the pain is compounded and a politically potent power arises.

The idea that the Germany-mandated austerity regime will be able to survive politically is difficult to imagine. In Italy, with “only” 11.7 percent unemployment, the success of the Five Star Movement represents an inevitable response to the crisis. Until recently, default was the primary fear of Europeans, at least of the financial, political and journalistic elite. They have come a long way toward solving the banking problem. But they have done it by generating a massive social crisis. That social crisis generates a political backlash that will prevent the German strategy from being carried out. For Southern Europe, where the social crisis is settling in for the long term, as well as for Eastern Europe, it is not clear how paying off their debt benefits them. They may be frozen out of the capital markets, but the cost of remaining in it is shared so unequally that the political base in favor of austerity is dissolving.

This is compounded by deepening hostility to Germany. Germany sees itself as virtuous for its frugality. Others see it as rapacious in its aggressive exporting, with the most important export now being unemployment. Which one is right is immaterial. The fact that we are seeing growing differentiation between the German bloc and the rest of Europe is one of the most significant developments since the crisis began.

The growing tension between France and Germany is particularly important. Franco-German relations were not only one of the founding principles of the European Union but one of the reasons the union exists. After the two world wars, it was understood that the peace of Europe depended on unity between France and Germany. The relationship is far from shattered, but it is strained. Germany wants to see the European Central Bank continue its policy of focusing on controlling inflation. This is in Germany’s interest. France, with close to 11 percent unemployment, needs the European Central Bank to stimulate the European economy in order to reduce unemployment. This is not an arcane debate. It is a debate over who controls the European Central Bank, what the priorities of Europe are and, ultimately, how Europe can exist with such vast differences in unemployment.

One answer may be that Germany’s unemployment rate will surge. That might mitigate anti-German feeling, but it won’t solve the problem. Unemployment at the levels many countries are reaching and appear to be remaining at undermines the political power of the governments to pursue policies needed to manage the financial system. The Five Star Movement’s argument in favor of default is not coming from a marginal party. The elite may hold the movement in contempt, but it won 25 percent of the vote. And recall that the hero of the Europhiles, Mario Monti, barely won 10 percent of the vote just a year after Europe celebrated him.

Fascism had its roots in Europe in massive economic failures in which the financial elites failed to recognize the political consequences of unemployment. They laughed at parties led by men who had been vagabonds selling post cards on the street and promising economic miracles if only those responsible for the misery of the country were purged. Men and women, plunged from the comfortable life of the petite bourgeoisie, did not laugh, but responded eagerly to that hope. The result was governments who enclosed their economies from the world and managed their performance through directive and manipulation.

This is what happened after World War I. It did not happen after World War II because Europe was occupied. But when we look at the unemployment rates today, the differentials between regions, the fact that there is no promise of improvement and that the middle class is being hurled into the ranks of the dispossessed, we can see the patterns forming.

History does not repeat itself so neatly. Fascism in the 1920s and 1930s sense is dead. But the emergence of new political parties speaking for the unemployed and the newly poor is something that is hard to imagine not occurring. Whether it is the Golden Dawn party in Greece or the Catalan independence movements, the growth of parties wanting to redefine the system that has tilted so far against the middle class is inevitable. Italy was simply, once again, the first to try it out.

It is difficult to see not only how this is contained within countries, but also how another financial crisis can be avoided, since the political will to endure austerity is broken. It is even difficult to see how the free trade zone will survive in the face of the urgent German need to export as much as it can to sustain itself. The divergence between German interests and those of Southern and Eastern Europe has been profound and has increased the more it appeared that a compromise was possible to save the banks. That is because the compromise had the unintended consequence of triggering the very force that would undermine it: unemployment.

It is difficult to imagine a common European policy at this point. There still is one, in a sense, but how a country with 5.2 percent unemployment creates a common economic policy with one that has 11 or 14 or 27 percent unemployment is hard to see. In addition, with unemployment comes lowered demand for goods and less appetite for German exports. How Germany deals with that is also a mystery.

The crisis of unemployment is a political crisis, and that political crisis will undermine all of the institutions Europe has worked so hard to craft. For 17 years Europe thrived, but that was during one of the most prosperous times in history. It has now encountered one of the nightmares of all countries and an old and deep European nightmare: unemployment on a massive scale. The test of Europe is not sovereign debt. It is whether it can avoid old and bad habits rooted in unemployment.