Author: theophyle

Cine este vinovat pentru criza din Cipru? Băncile cipriote sau un sistem care permite ca discordanţa dintre economia financiară şi cea reală să fie dusă la extrem? Confiscarea unei părţi din depozitele bancare, soluţia radicală găsită de UE şi FMI pentru salvarea băncilor cipriote, a readus la lumină problema supradimensionării sistemului bancar în raport cu economia reală. La scoaterea imediată de bani din depozite, indiferent de cui aparţin acestea, s-a ajuns deoarece în Cipru discurdanţa dintre economia financiară şi cea reală a fost lăsată să se ducă la extrem. Sistemul bancar cipriot este de opt ori mai mare decât PIB-ul ţării.   În celelalte ţări europene care au avut probleme cu băncile, precum Marea Britanie şi Olanda, dar şi în SUA, soluţiile extreme au putut fi evitate deoarece au un buget destul de mare în raport cu volumul activităţii bancare.   Statul a avut suficient de mulţi bani pentru a interveni şi susţine sectorul privat. SUA au derulat după izbucnirea crizei financiare globale, începând cu 2008, un program cu o limită iniţială a cheltuielilor de 700 miliarde dolari  – TARP – prin care a achiziţionat active de la instituţiile financiare. Rezerva Federala şi Banca Angliei încă efectuează achiziţii de active pentru a susţine sectorul privat. Dar Cipru, cu o economie de aproape 18 miliarde euro, s-a trezit pur şi simplu copleşit de povara salvării unui sistem bancar de opt ori mai mare decât PIB-ul. Un studiu al Fondului Monetar Interna­ţional demonstrează că există „o legătură pozitivă şi puternică“ între sectorul financiar şi ritmul de creştere economică în ţările în care sectorul financiar este de mărime mică şi mijlocie. Însă dincolo de un anumit prag, estimat la 80% din PIB, relaţia devine negativă. Spre comparaţie, valoarea totală a activelor financiare din întreaga lume ajunge la aproape 200.000 de miliarde de dolari. Valoarea pieţei de produse financiare derivate este de peste 700.000 miliarde dolari.  Economia mondială echivalează cu „doar“ 70.000 de miliarde de dolari. SUA (29%) şi Europa de Vest (27%) deţin cea mai mare parte a activelor financiare ale lumii. Integral in Ziarul Financiar

Revista Presei de la RFI.

Spiegel: De ce n-ați gândit așa de la început?  Furia populației cipriote a fost mare și pare că i-a impresionat pe miniștrii de finanțe din zona Euro. După protestele din Cipru împotriva tăierii depozitelor bancare cu circa 10%, condițiile pachetului de asistență financiară au fost adaptate așa încât să-i protejeze pe micii investitori. Dar de ce nu a fost gândit planul așa de la început?

Clienții băncilor cipriote trebuie să contribuie și ei la efortul de salvare a sistemului financiar de la colaps. Motivul?! Prin băncile din Cipru se cam spală bani, așa că guvernele occidentale nu vor să salveze fondurile cine știe cărei companii off-shore care își pune banii la adăpost de Fisc. Dar acum, guvernul cipriot va avea spațiu de manevră mai mare și va putea veni cu o soluție care să protejeze populația locală cinstită. Adică depozitele sub 100.000 de Euro ar trebui să fie garantate de stat și lăsate în pace fără nicio tăiere. Asta crede șeful Eurogroup. Asta crede el abia după ce oamenii erau pe străzile din Nicosia.

Dacă va rămâne la pragul de 100.000 Euro nu este clar deocamdată. Unele agenții de știri afirmă că guvernul cipriot ar vrea să reducă limita la 20.000. Indiferent cum va gestiona problema, autoritățile din Cipru vor trebui însă să contribuie cu aceeași sumă de 5,8 miliarde Euro la pachetul de la Bruxelles. Parlamentarii ciprioți nu ar fi susținut în veci propunerea în forma inițială. Măsura ar fi reprezentat și o problemă de încredere în UE. Mai mult, se pune întrebarea despre garantarea proprietății private – se poate ea ataca de pe o zi pe alta chiar și sub pretextul unui impozit special care sună însă mai degrabă a expropiere? Drept e că fără banii de la UE, Ciprul nu va mai avea în curând sistem bancar, așa că banii populației ar fi pierduți oricum. Și mai rămâne întrebarea: de ce nu a venit propunerea de la început așa? Nu e ca și cum sâmbătă nu erau disponibile toate aceste informații…

The Telegraph: Cameron stă departe de Vatican. Premierul britanic, dar și regina, vor sta departe de ceremonia de întronizare a Papei Francisc. Ducele de Gloucester va fi membrul familiei regale de rang cel mai înalt care va participa la ceremonie, iar primul ministru a trimis doi membri ai Cabinetului său.

Anunțul vine la doar câteva zile după ce a ieșit la iveală că Papa Francisc, fost episcop de Buenos Aires, i-a numit odată uzurpatori pe britanicii din insulele Falklands. Oficial, premierul David Cameron lasă să se înțeleagă că decizia sa de a nu participa nu are nicio legătură cu subiectul insulelor. Dar zilele trecute Cameron a răspuns public noului Papă atunci când acesta din urmă numea Malvinele patrie argentiniană.

La ceremonia de la Vatican vor participa zeci de oficiali străini. Printre aceștia: cancelarul german, premierii francez și spaniol, vicepreședintele american și mulți alții. Președintele argentinian, Cristina Kirchner, este primul șef de stat care a avut o întrevedere oficială cu noul Suveran Pontif. Un element care nu s-a întâmplat de peste 1000 de ani încoace este participarea patriarhului ecumenic al Constantinopolului la ceremonia de la Vatican. Este prima dată de la Marea Schizmă din 1054 când omologul ortodox al Papei participă la întronizare. Cel mai controversat oficial care va fi prezent la Vatican este președintele din Zimbabwe, Robert Mugabe. Acuzat de încălcări sistematice ale drepturilor omului, Mugabe are interdicție de călătorie în UE, dar poate călători la Vatican prin aeroportul Fiumicino din Roma.

Le Figaro: Hollande are o problemă cu neînțelegerea francezilor. Sondajele sunt dezastruoase pentru președintele francez. Asta nu e o știre și Hollande însuși se așteaptă la asemenea evoluții în fiecare zi. Ce nu înțelege șeful statului e cum de nu se văd rezultatele politicii sale.

64% din francezi nu sunt de acord cu politica dusă de administrația socialistă franceză. Cu opt puncte procentuale mai mult decât în februarie. Din punct de vedere uman, Hollande nu e respins de francezi – aceștia din urmă îl consideră în continuare un personaj onest. Doar că nu îl cred capabil să se lupte cu criza economică în care se afundă Franța.

Hollande nu înțelege ce nu înțelege populația sa. Cum de nu pricepe ce e un credit de competitivitate și de ce nu îl folosesc companiile franceze. De ce nu se văd măsurile luate de Cabinetul său, dar și de ce nu se văd efectele lor. Probabil pentru că ele nu sunt comunicate. Mediatic, Hollande și-a pierdut orice talent. În campanie comunica bine, dar fără conținut. Promitea și nu s-a putut ține de cuvânt. Acuma nu știe să comunice la subiect, iar populația nu iartă. Aduce RFI.

Cătălin Ivan, PSD şi atacurile contra Deutsche Welle. Asigurăm PSD că „România şi ochiul liber al realităţii”, care l-a inflamat pe Cătălin Ivan într-atât încât să atace Deutsche Welle e un autentic text DW. Comentariul e scris chiar de semnatarul său, Petre M. Iancu… …şi nu de vreun „alt autor din maşinăria propagandistică a lui Traian Băsescu şi a PDL”.

Zilele trecute făptaşi necunoscuţi au încercat să pătrundă fraudulos în conturile Twitter şi Facebook ale postului Deutsche Welle. Concomitent, o serie de mesaje menite să discrediteze jurnalişti ai redacţiei române ai postului independent, german au sosit pe adresa preşedintelui director general al Deutsche Welle, au apărut în presa din România ori au fost postate pe site-ul Vocea Rusiei.

Cu sau fără legătură cu „hăcuirea conturilor DW”, s-a dezlănţuit şi din Bucureşti o agresiune generalizată asupra postului german Deutsche Welle şi a departamentului său în limba română. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, i-a atacat direct, pe blogul său personal, pe jurnaliştii DW, lansând o gigantică operaţiune de intoxicare împotriva lor.

Departe de a fi doar o manipulare ordinară, textul lui Ivan încearcă să decredibilizeze DW şi să aiurească total opinia publică şi presa românească, sugerând, în mod fals, că „autori români, partizani ai lui Băsescu” le-ar „manipula”.

Ivan, cere, vai, în elucubraţiile sale, „verificarea unei escrocherii PDL” prin care s-ar fi publicat pe un „pretins” site al DW „materiale false”, care n-ar „reprezenta punctul de vedere oficial al publicaţiei germane”.

Purtătorul de cuvânt al PSD mai pretinde că jurnaliştii critici ai postului german din Bonn (vizaţi fiind, evident, îndeosebi cei care au deplâns în mod riguros derapajele antidemocratice ale puterii USL-iste) ar fi nişte „calomniatori”. Unii care, chipurile, „s-ar folosi de imaginea prestigioasei publicaţii Deutsche Welle” spre a „genera informaţii false” şi a „induce în eroare publicul neavizat”.

Astfel, potrivit blogului personal al lui Ivan, Realitatea TV ar fi preluat un articol al DW care nu ar aparţine DW, – e vorba de articolul „România şi ochiul liber al realităţii”. Iar presa din România ar cita alte materiale „false”, „manipulatoare” şi „calomnioase” (evident, de sorginte băsistă şi PDL-istă, în opinia lui Ivan) care ar fi atribuite, pasămite, în mod eronat, DW. Şi câte şi mai câte.

Declaraţiile lui Cătălin Ivan sunt mincinoase de la un cap la altul. E inutil să ne întrebăm, fireşte, dacă blogul europarlamentarului PSD-ist e autentic sau nu. Dacă n-ar fi, Ivan s-ar fi grăbit să-şi autodenunţe presupusul blog „falsificat”. N-a făcut-o. Prin urmare, plecăm de la premiza că declaraţiile sale anti-DW sunt autentice. Integral la Deutsche Welle

S&P: Şomajul din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie socială explozivă. Agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P) consideră că există un risc ca Spania, Italia, Portugalia şi Franţa să nu poată implementa măsurile de reformă care se impun pe măsură ce şomerii îşi vor pierde răbdarea în privinţa austerităţii, a declarat şeful S&P Germania, Torsten Hinrichs. “Şomajul ridicat din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie explozivă din punct de vedere social. Trebuie să existe consens social pentru măsuri de economisire. Şomajul ridicat nu ajută”, a afirmat Hinrichs pentru ziarul Neue Osnabrucker, preluat de Reuters, potrivit CNBC.

Directorul S&P consideră că spaniolii şi portughezii au demonstrat deja că pot face faţă măsurilor de austeritate, însă “situaţia nu poate continua pentru totdeauna”.

În Italia există riscul ca un nou guvern să nu fie suficient de solid pentru a lua măsurile necesare de consolidare a creşterii economice, a continuat analistul.

Şomajul din Spania a ajuns la peste 26%, depăşit în UE numai de cel din Grecia, în timp ce indicatorul se menţine în Italia şi Franţa la aproximativ 10%. Aduce Mediafax

Avand in vedere ca tiparul clasic mioritic se repeta cuprinzand aproape toate sectoarele publice de la educatie, sanatate si acum cu probe si in justitie, am hotarat sa retin cateva lucruri descrise cu lux de amanunte de presa ultimelor zile, bineinteles ma refer la spaga data doamnelor judecatoare Antonela Costache si Viorica Dinu, de la Tribunalul Bucuresti, pentru servicii judiciere “corect” aplicate infractorilor cu dare de mana. Nimic nou, daca vrei sa mai iesi din spital trebuie sa-ti platesti fisa de eliberare in stare functionala de la primul brancardier si pana la sefii doctorilor care te opereaza. De ce n-ar fi asa si in justitie? De ce sarmanii grefieri nu  s-ar infrupta si ei din binefacerile justitiei “independente”!

Deci tiparul functioneaza si functioneaza bine, o stie asta cu prisosinta si dl Sorin Vasilescu, grefierul instantei de la Bucuresti, poreclit pe nedrept “grefierul hacker”, pentru simplul fapt ca sistemul de repartizare a completelor de judecata ECRIS este atat de comod ca grefierul Vasilescu nu trebuia sa hacuiasca nimic, simplu se folosea de gaurile din modul de functionare lasate intentionat (sau din neglijenta) in acest sistem. Scrie amicul nostru @sare:

“Pentru a înțelege cum funcționează sistemul ticăloșit din Justiție, vă mai rețin atenția cu un amănunt: duminică seara, Laura Ștefan a avut o intervenție într-o emisiune cu privire la deficiențele softului ECRIS. Acesta poate fi fentat de cei care-l manipuleaza la ordinul juzilor corupți, deoarece introducerea datelor dosarelor se face după ce softul dă completul de judecată. Dacă softul alege un complet de judecată format din judecători cu care nu s-a “vorbit” “să înțeleagă, să se-nțeleagă”, atunci se introduc datele altui dosar. Și procedura se repetă ca la „6 din 49” până când se ajunge la completul câștigător de judecatori – moment din care se revine la faza 1 și se introduc datele dosarului în care sunt inculpații care trebuie să scape de lungul braț al Legii. Despre această “scăpare” a softului se știe de foartă multă vreme – și devine tot mai evidentă complicitatea dintre procurori și judecători, de jos până sus în CSM. Deci cu un soft pe care s-au dat milioane de euro la concepere, se poate face dedicat direcționarea dosarelor către completele de judecată „unse”. Mă întreb ce comision a luat “producătorul” softului pentru a avea scăparea aceasta “nesemnificativă” în soft?” Sursa citatului.

De fapt lucrurile au fost cunoscute foarte bine. Amicul nostru @Cetatean ne relateaza ca exista un raport al Inspectiei judeciare al CSM (raportul nr. 2208 din decembrie 2009), care, la solicitarea CSM (Hotararea 664/24.09.2009) a efectuat un control tematic la TOATE instantele din tara pentru a verifica repartizarea aleatorie prin ECRIS a dosarelor.

Raportul are 898 de pagini si contine concluzii detaliate cu privire la fiecare instanta din din Romania. Acest raport include multe recomandari. Dar, de la recomandari si pana la ce s-a facut e alta mancare de peste. Cateva cuvinte despre acest sistem asa cum amicul @cetatean (din sursa: luju.ro ) ni le povesteste :

In anul 2001 INDACO, a creat prima versiune ECRIS pentru Inalta Curte de Casatie si Justitie, in cadrul programului olandez MATRA – SENTER – ASSER Institut.

A urmat castigarea de catre INDACO a licitatiei pentru proiectul de informatizare a Justitiei (RO9705-02), proiect finantat de Uniunea Europeana prin programul PHARE, alaturi de Compaq Romania (in prezent HP Romania), iar acceptanta pentru versiunea ECRIS I s-a semnat in anul 2002.  Ulterior, ECRIS a fost dezvoltat la versiunea II de catre firma INDACO Systems, gratuit, in perioada 2002-2004, pe baza cererilor de schimbare (peste 250), formulate de utilizatorii aplicatiei.

Versiunea III, aferenta contractului incheiat in septembrie 2005, castigat tot in urma unei licitatii, s-a finalizat in decembrie 2005.

ECRIS IV a fost executata de  firma European Dynamics, care a incasat 1,6 milioane euro. In perioada 19-20 noiembrie 2010, Ministerul Justitiei a instalat in toate instantele judecatoresti noua varianta a aplicatiei ECRIS IV.

***

Ca sa intelegem cat de bine lucreaza sistemul va invitam sa cititi cateva date despre manipularea fara de sfarsit a cazului Voiculescu-Varanu. Fragmentul citat a fost publicat de revista Kamikaze la data  25 mai 2011.

“Voiculescu a depus cererea cu numărul 17.725….

Dosarul lui Dan Voiculescu a nimerit la Completul VII de la Înalta Curte, cel mai binevoitor și îngăduitor complet al instanței supreme în raport cu turnătorii și ofițerii fostei Securități. La o consultare a listei de ședințe a ÎCCJ, se observă că acest complet a judecat, preponderent, în favoarea celor acuzați de CNSAS de colaborare cu Securitatea. Noroc? Coincidență? Să cercetăm.

Astfel: pe 19 mai, la Registratura Generală a ÎCCJ a fost înregistrată acțiunea lui Felix, care a sosit prin poștă și a primit ștampila registraturii cu numărul 17.826. Cu o zi înainte, adică pe 18 mai, Voiculescu a venit personal la ÎCCJ (nu există împuternicire avocațială), unde a stat la coadă împreună cu toată lumea, pentru a-și înregistra el însuși acțiunea la aceeași Registratură Generală. Documentul depus pe 18 mai a primit numărul 17.725.

De ce a depus Dan Voiculescu două cereri? E deja o cutumă: în cele mai multe dosare, cererile de judecată se depun atît în persoană, cît și prin poștă, tocmai pentru a primi numere diferite de înregistrare și a nimeri la două complete diferite; în funcție de care complet consideră avocații că e mai favorabil, se păstrează doar una dintre cereri, iar cealaltă e retrasă.

…dar i s-a înregistrat cererea 2.662

În cazul lui Felix, s-a întîmplat ceva și mai amuzant: numărul de înregistrare (17.725) de pe cererea depusă personal pe 18 mai a fost șters cu pastă corectoare și s-a scris pe deasupra un nou număr: 2.662. Adică un număr mult mai vechi, special ca dosarul să ajungă la Completul VII. Asta deși toate numerele de la Registratura Generală din zilele de 18 și 19 mai au cinci cifre și pornesc de la 17.000 în sus.

Cum a dat Registratura Generală timpul înapoi cu peste 15.000 de numere de înregistrare?

Conform purtătorului de cuvînt al ÎCCJ, ar fi vorba de faptul că există mai multe registre de înregistrare (dosare, corespondență etc.) și că acțiunea de pe 18 mai ar fi fost înregistrată în registrul de dosare. Ce a omis, însă, purtătorul de cuvînt al ÎCCJ este că registrul de dosare e, de fapt, același lucru cu Registratura Generală. (Roxana JIPA).   Integral in Kamikaze

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această dată. În jumătatea de vest a ţării cerul va fi mai mult noros şi, mai ales spre seară şi noaptea, local va ploua. În restul teritoriului cerul, variabil ziua, se va înnora în a doua parte a intervalului, iar ploile se vor semnala izolat. În zona montană şi, trecător, în nordul Moldovei, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări în regiunile vestice şi estice, precum şi pe crestele înalte de munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 grade şi 12 grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade şi 7 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, spre -5 grade.

În Bucureşti, vremea va intra într-un proces de încălzire, devenind normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul, variabil în prima parte a zilei, se va înnora treptat spre seară şi noaptea, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă de 1…3 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: Curs valutar BNR  valabil azi:  1 EURO = 4. 3940    RON; 1 USD = 3. 3636   RON; 1 EURO = 1. 3063   USD; Francul elvetian 3. 5677  RON. Gramul de aur 172.2631 RON.

Ponta vrea o lege nouă de retrocedări fără o evaluare a zecilor de mii de dosare uitate în beciurile primăriilor. România nu ar trebui să discute despre o nouă lege a restituirilor proprietăţilor fără a avea un raport cu date exacte despre cuantumul cererilor de retrocedare rămase nesoluţionate în condiţiile în care în ultimii douăzeci de ani a acordat despăgubiri de miliarde de euro şi tot au mai rămas de rezolvat peste 100.000 de cereri.   Guvernul Ponta vrea să rezolve problema restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist fără să ştie însă cât a rămas de retrocedat şi cât au cerut drept despăgubire foştii proprietari. Mai mult, Guvernul vrea să îşi asume răspunderea în Parlament pe noua lege a restituirilor pe 26 martie.   Aceeaşi greşeală au făcut-o şi guvernele anterioare. În 2005, când guvernul Tăriceanu a înfiinţat Fondul Proprietatea, fondul de 3,5 miliarde de euro care ar fi trebuit să satisfacă mare parte de cereri, însă a ajuns pentru doar zece mii de persoane.   Astfel că acum, în 2013, statul este forţat să ia o nouă măsură legislativă pentru cele peste 100.000 de cereri de restituire rămase nesoluţionate, chiar dacă din 1990 până în prezent statul român a retrocedat mii de case şi terenuri în natură, a plătit sute de milioane de euro prin despăgubiri în numerar, a dat acţiuni la cele mai valoroase companii din energie în valoare de peste 3 miliarde de euro. Mai mult, proiectul de lege propus de Guvernul Ponta stabileşte că până pe 1 martie 2014 Agenţia Naţională de Cadastru  va realiza, pentru fiecare judeţ şi la nivel naţional, situaţia comparativă a cererilor de retrocedare şi a disponibilului de teren, în condiţiile în care această situaţie comparativă ar fi trebuit analizată înainte de a veni cu o propunere legislativă pentru a şti cu exactitate impactul despăgubirilor ce urmează a fi făcute asupra proprietăţii statului. Integral in Ziarul Financiar

Adevărul despre România: PSD, aproape să guverneze singur. Dacă alegerile ar fi duminică, alianţa PSD-UNPR ar câştiga 40% din voturi, fiind cu precădere opţiunea votanţilor din mediul rural, de peste 50 de ani, urmată de PNL–PC cu 23,5%. Alianţa PSD-UNPR este prima în opţiunile de vot ale românilor care s-ar prezenta sigur la vot duminică, cu 40% din sufragii. Liberalii împreună cu conservatorii acumulează 23,5% din intenţiile de vot, fiind urmaţi de PDL cu 14,1% şi PP-DD cu 9%. Datele au fost furnizate de Barometrul de opinie publică „Adevărul despre România“, realizat de INSCOP Research, la comanda „Adevărul“. Cercetarea ADEVĂRUL-INSCOP a luat în considerare sondarea intenţiilor de vot pentru cele două entităţi care compun USL (PSD ca actor dominant secondat de UNPR, şi PNL ca actor dominant secondat de PC), iar nu pentru USL, care are o perioadă de viaţă determinată. De altfel, la alegerile europarlamentare, cele două forţe politice au anunţat că vor candida separat. Diferenţa dintre PSD şi PNL este explicată de volumele bazinelor electorale, tradiţional mai mare pentru PSD, de ascendentul PSD în guvernul condus de un prim-ministru al acestui partid, dar şi de faptul că PSD are un electorat preponderent rural, conservator şi stabil. O altă explicaţie ar putea fi şi aceea că având prim-ministru, PSD este pereceput ca partidul câştigător al alegerilor, potrivit analizei INSCOP. Integral aduce Adevarul

Casa conspirativă în care se vindeau sentinţele judecătoreşti, printre borcanele cu murături. Magistrați din instanțele din Capitală apar în interceptările DNA în cazul „judecătoarelor șpăgare”. Vila unei judecătoare a fost înțesată de microfoane Ancheta în dosarul judecătoarelor şpăgare de la Tribunalul Bucureşti, Viorica Dinu şi Antonela Costache, va fi extinsă în zilele următoare. Numele mai multor magistraţi apar în interceptări. Judecătoarele sunt arestate preventiv pentru că au primit şpagă pentru sentinţe favorabile în dosarele unor afacerişti sau interlopi din clanurile Duduianu sau Cămătarii. În cazul eliberării lui Dinel Nuţu, fost Staicu, procurorii au o interceptare, din 9 februarie, făcută chiar în casa Vioricăi Dinu din Bucureşti. Este vorba de o şpagă de 150.000 de euro. „Să-i dau eu banu’” n discuţii sunt amintite numele celor două judecătoare care au decis, pe 11 februarie 2013, eliberarea lui Dinel: Geanina Terceanu, fostă Teodorovici, şi Ana-Otilia Bomboş. Cea de-a treia judecătoare din complet, Anca Saru, a făcut opinie separată şi a arătat că Dinel trebuie să rămână după gratii. „Şi mi-a zis ca să vorbim pe scurt cu dumneavoastră, să-i spuneţi lu’ doamna Teodorovici, ca să-i dau eu banu’… Bomboş şi ăsta… doamna Bomboş”. Integral in EVZ.

Antonescu îl pune pe Gigi Becali la plată. „Luni, fac o donaţie. Eu şi peştişorului de aur îi îndeplinesc dorinţele” Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a sugerat ca Gigi Becali, fostul său coleg de partid, să achite 10.000 de euro, reprezentând cotizaţia la Adunarea Parlamentară a Ortodoxiei, care a avut loc în urmă cu 11 ani. „Noi, de vreo 11 ani, nu am plătit cotizaţia. Soluţia cea mai serioasă şi corectă ar fi să plătim aceşti 10.000 de euro”, a semnalat senatorul PSD, Cristian Dumitrescu, în cadrul şedinţei din 11 martie a Biroului Permanent al Senatului. „Pomană curată, îl rugăm pe domnul deputat Becali să ne sponsorizeze”, a replicat Crin Antonescu, conform stenogramelor.   Ulterior, senatorii i-au explicat lui Antonescu faptul că banii trebuie să provină de la stat, nu de la persoane particulare.   Cu toate acestea, contactat de televiziunile de ştiri, Gigi Becali s-a declarat dispus să plătească suma. „Luni, la prima oră, voi face act de donaţie şi voi sponsoriza Senatul”, a declarat Gigi Becali.   Patronul Stelei a precizat că, deşi poate Antonescu a glumit cu sponsorizarea, oferta sa este serioasă. „Nu e glumă. E o onoare şi o mândrie pentru mine că, oricând e nevoie de o sponsorizare, primul nume la care se gândeşte lumea e Becali. Eu şi peştişorului de aur îi îndeplinesc dorinţe”, a declarat Becali. Integral in Gandul.

Horia Georgescu: Există o fraudă transpartinică sistematică la nivel local şi central. Preşedintele ANI, Horia Georgescu, spune că la nivel local frauda este sistematică, deoarece banii publici sunt direcţionaţi către firmele consilierilor locali şi judeţeni. La nivel central, “tiparul de fraudare al banului public este votul pe buget”, spune Georgescu, citat de Realitatea.net. Potrivit acestuia, legislaţia privind conflictul de interese şi-a atins limitele şi trebuie modificată. “Întâlnim zeci şi sute de cazuri in care, mai ales la nivelul comunităţilor locale, banii publici sunt gestionaţi spre firmele consilierilor locali şi judeţeni. Este o situaţie de fraudă sistematică şi endemică la nivelul comunităţilor locale”, a atras atenţia Georgescu. El a subliniat că legislatia pe conflict de interese trebuie modificată. “Finalitatea cazurilor de conflict de interese nu este efectivă. Produsele conflictului de interese nu sunt recuperate, contractele nu pot fi anulate. Este o realitate constatată şi de ICCJ. Sper ca in scurt timp să putem avea un pachet legislativ care să îmbunătăţească problema aceasta”, a adăugat şeful ANI. Horia Georgescu a acuzat faptul că există “oameni politici care au agende personale şi care s-au poziţionat impotriva instituţiilor statului”. Integral in Romania Libera

Superoferta imobiliara pentru partide: sedii de la stat in rate, cu avans 10%. Hrebenciuc: “Nu-s palate. E ici-colo cate o casa, voi ii ziceti vila”. Inainte ca Guvernul sa scoata la vanzare casele de protocol ale statului, parlamentarii au luat-o inainte, asigurandu-le propriilor partide dreptul de a-si cumpara sediile inchiriate de la stat prin negociere directa, fara concurenta. Si pentru ca incercarile de a se imprumuta pe la banci au esuat in ultimii ani, partidele au primit, printr-o lege promulgata miercuri de presedintele Traian Basescu, o alternativa avantajoasa: posibilitatea de a-si cumpara sediile in rate, intinse pe trei ani, cu avans de 10%, ocolind creditele. Legea a fost votata cu o larga majoritate in Camera Deputatilor – 250 de voturi pentru, desi avea nevoie doar de 207 pentru a fi adoptata. Partidele politice au primit, in ultimii 20 de ani, cel putin pentru sediile centrale, unele dintre cele mai impozante vile din centrul Capitelei in care au stat foarte multi ani cu chirii modice. PSD şi PNL s-au instalat în Kiseleff, lângă Arcul de Triumf, PDL pe Aleea Modrogan, în apropiere de sediul Guvernului, PC pe strada Muzeul Zambaccian, UDMR pe Alexandru Puşkin, în cartierul Primăverii. Liderii politici contactaţi de gândul au confirmat interesul partidelor de a-şi cumpăra sediile de la stat, cu atât mai mult în noile condiţii. Noua lege, trecută prin Senat în legistatura trecută şi preluată de noii deputaţi, include, pe lângă primării, şi regiile autonome în lista celor care pot vinde imobilele acum închiriate partidelor. Astfel, sunt puse practic la dispoziţia partidelor politice nu doar sediile mici din teritoriu, luate cu chirie de la primărie, ci şi cele centrale, atribuite prin Regia Autonomă – Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Pentru a le achiziţiona, fără licitaţie, partidele au două variante: plata integrală a preţului stabilit de evaluator sau plata în rate, timp de trei ani, cu avans de 10%. Integral in Gandul.

Cum risipeste ICR bani publici pe chirii. Filiala din Budapesta isi desfasoara activitatea intr-un spatiu urias, de 1.200 de metri patrati. Institutul Cultural Roman (ICR) plateste chirie 13.000 de euro pe luna pentru spatiul unde isi desfasoara activitatea filiala sa de la Budapesta. 12.600 achita institutia pentru sediul din Stockholm. In conditiile in care guvernele ultimilor ani nu vorbesc decat de austeritate si reduceri de cheltuieli, sumele pe care le plateste ICR pentru reprezentantele sale din lume atrage nemultumiri publice. 7 dintre cele 18 reprezentante culturale romanesti functioneaza in cladiri ale statului roman (de exemplu, la New York in imobilul reprezentantei Romaniei la ONU) si pentru acestea nu se platesc chirii. Pentru restul insa, Romania plateste lunar, de la buget, sume care depasesc de multe ori preturile din pietele imobiliare ale capitalelor unde functioneaza. Astfel, pentru imobilul de 572 de metri patrati pe care ICR il foloseste la Berlin statul roman achita lunar o chirie de 7.485 de euro, potrivit datelor ce ne-au fost furnizate de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) Aduce  Romania libera.

Scandalul cărnii de cal: Conservele cu carne de vită Ardealul, retrase de la comercializare. Ce suspiciuni planează asupra produsului. “În data de 8 martie 2013, producătorul a solicitat retragerea de la comercializare a conservelor din carne de vită «Ardealul», existând suspiciunea unei etichetări neconforme. Până la infirmarea suspiciunii, produsul «Conservă din carne de vită» rămâne blocat în depozitele comercianţilor. Conserva din carne de vită este singurul produs în care se foloseşte carnea de vită ca materie primă. Producătorul a iniţiat o investigaţie la adresa furnizorilor de materie primă cu privire la aceasta suspiciune”, se spune într-un comunicat transmis de firma Producţie Ardealul. Conservele cu carne de vită “Ardealul” sunt produse la fabrica firmei din Covasna. Reprezentanţii firmei menţionează că rezultatele analizelor cantitative sunt aşteptate săptămâna viitoare.  “Producţie Ardealul SRL a dispus (… ) retragerea de la comercializare a două loturi de produs carne de vită Ardealul, cu data de expirare 5 decembrie 2014 şi 15 ianuarie 2015, ca urmare a existenţei suspiciunii că aceste doua loturi conţin carne de cal, confirmate parţial de analizele din 13 martie 2013. Integral Mediafax

Vasile Blaga, comparat cu Dumnezeu de susținătorii săi. Vasile Blaga şi-a prezentat, sâmbătă, la Cluj Napoca, moţiunea cu care candidează pentru un nou mandat în fruntea PDL. Unul dintre susţinătorii democrat liberalului, Traian Ungurean l-a asemuit pe Blaga, nici mai mult, nici mai puţin decât cu Dumnezeu şi Isus Hristos. Susţinătorii lui Vasile Blaga fie sunt foarte obosiţi de drumurile parcurse prin judeţele României şi şi-au pierdut concentrarea, fie sunt foarte degajaţi în discursurile publice şi comit greşeli impardonabile. De exemplu, fostul premier al României, Theodor Stolojan nu a ştiut data la care se organizează congresul pentru alegerea noului preşedinte al PDL, şi a confundat referendumul pentru demiterea preşedintelui României, din vara trecută, cu un “recensământ”. “De ce îl susţin eu pe Vasile Blaga pentru un nou mandat. Am nişte criterii în minte în momentul în care am decis să îl susţin pe dânsul. Vi le sugerez şi dvs. în momentul în care veţi lua decizia, dacă nu aţi luat-o, cu cine anume să votaţi în 31 martie. Pe 23 martie mă scuzaţi”. Stolojan a fost corectat de cei prezenţi în sală, dar şi aşa a fost greu pentru el să accepte că a greşit. […]Un alt vorbitor din rândul susţinătorilor lui Blaga a fost Traian Ungureanu, europarlamentar PDL. Acesta a comparat alegerile din PDL cu alegerea noului Papă. Ungureanu a făcut şi un pronostic, şi anume că alegerile vor fi câştigate de Elena … Cum şi-a dat seama că a greşit, europarlamentarul a vrut să dreagă busuiocul. “Noi stăm mai bine la rugăciuni, ştim şi Tatăl Nostru şi ştim cine e tatăl nostru, prin urmare ce avem de făcut şi ce vom avea de făcut la convenţie”, a spus Ungureanu uitându-se la Vasile Blaga. De ruşine, preşedintele PDL şi-a ascuns capul între palme, dar nu a intervenit să îl corecteze pe mai tânărul său coleg de partid. Integral in EVZ.

Va urez o zi buna!

În 1904, când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa, Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Momuloaia, după porecla Momolo a soţului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi, Nea Iancu Caragiale a hotarat sa stearga putina si sa se odihneasca putin de de tumultul vietii mioritice.

Renunţând la tăcerea ce şi-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin, evenimentele din primăvara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la Bucureşti, broşura: “1907 din primăvară până’n toamnă”, un celebru eseu, referitor la cauzele şi desfăşurarea marii mişcări ţărăneşti din primavara lui 1907. Înainte de a-şi publica acest pamflet în broşură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, întâia şi cea mai însemnată parte a viitoarei broşuri, pe care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: Un patriot român, arătând tot ce s-a petrecut înainte şi după izbucnirea revoltei ţărăneşti din primăvara anului 1907.

Umorul lui Caragiale este cunoscut de la mic la mare, hai să vedem ce scria fara pic de umor, ca un strigat autentic de ingrijorare si durere din diaspora berlineza, pe care si-a impus-o.

“1907 din primăvară până’n toamnă” (Fragmente)

Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés [ostateci] , în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine [marunt] ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăceşte mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepţii onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numeşte ţara lui patria bacşişului şi hatîrului. Cu aşa parlamente se fac legi peste legi – cu aşa administraţie se aplică. Justiţia ?… Judecătorii de pace şi membrii tribunalelor de primă instanţă, afară de prezidenţi, sînt amovibili, ca şi agenţii şi funcţionarii ordinari. În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în Romînia după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Să vedem acuma cum se fac în Statul romîn educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau.

Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare fără multă osteneală.

Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… Şi oligarchia asta, semicultă sau, în cel mai bun caz fals-cultă, pe cît de incapabilă de producţie utilă or de gîndire, pe atît de lacomă la cîştiguri şi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a Statului: cu o crudă şi revoltătoare neobrăzare, ea tăgăduieşte ţăranilor (imensei mase, supusă şi cuminte producătoare a avuţiei naţionale), sub pretextul ignoranţei şi lipsei lor de maturitate politică, orce drept de amestec, fie măcar pur consultativ, la cîrmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Împărţită în două bande, ce se numesc cu pretenţie istorice”- liberal şi conservator, – bande mai nesocotite decît nişte seminţii barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu , – această oligarchie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut eri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţiuni numite aci democratice.”

Termina Caragiale primul capitol al formidabilei analize care a invins secolul si inca putin:

Cele două facţiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe ‘ntrecute fel-de-fel de paliative; răul va rămînea; va coace, cu cît mai năbuşit cu atît mai profund, şi va isbucni periodic şi din ce în ce mai grozav,pînă la o statornicire adevărat sănătoasă sau la un desăvîrşit desastru – fiindcă despotismul bizantin al oligarchiei de strînsură nu mai poate fi de suferit.

Dar pentru o lovitură de Stat, pentru o sarcină aşa de eroică, ar trebui un bărbat întreg, care mîine să înfrunte de sus funesta sistemă actuală cu aceeiaşi nebiruită energie cu care o înfruntă astăzi de jos masele plugarilor. Şi este unul care ar putea-o face… El ar avea tot prestigiul cerut în aşa înalte împrejurări – Regele.

Da, El ar putea… dar ar trebui să şi vrea…

Nu am spus-o eu, a spus-o Caragiale! Citiţi tot articolul, merită timpul vostru!

Haos şi şoc în Cipru după ce zona euro a hotărât ca deponenţii să suporte pierderi pentru salvarea băncilor: ATM-urile au rămas fără bani, iar transferurile de fonduri au fost blocate. Liderii zonei euro au tăiat unul din principalii stâlpi care susţin sistemul bancar modern, acela al siguranţei depozitelor, forţând pe oricine are cont bancar în Cipru să participe la salvarea ţării de la faliment. Primele efecte ale deciziei, fără precedent, sunt consternare şi panică în Cipru, unde populaţia s-a trezit peste noapte cu economii mai mici cu până la 10%, şi teama că s-a stabilit un precedent periculos, care ar putea destabiliza sistemul bancar european şi crea o nouă criză.   Ideea Germaniei şi a altor state din zona euro de a forţa oamenii de afaceri care profită de paradisul fiscal din Cipru să participe la salvarea ţării a devenit fapt împlinit după ce miniştrii de finanţe din zona euro au decis vineri seara un bailout de zece miliarde euro. Însă ajutorul vine însoţit de pierderi mascate sub forma unor taxe impuse celor care deţin depozite la băncile din Cipru. Depozitele bancare de peste 100.000 euro sunt „taxate“ cu 9,9%, iar cele mai mici cu 6,75%.   Măsura are rolul de a atrage 5,8 miliarde euro, bani care vor fi utilizaţi pentru recapitali­za­rea băncilor. Deţinătorii de depozite afectaţi urmează să primească drept compensaţie acţiuni la bănci cu valoare echivalentă pierderii, odată ce sistemul bancar va fi recapitalizat, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului. Este adevărat că o mare parte din depo­zitele bancare din Cipru aparţin străinilor (37% din total, după unele estimări, jumătate din total după altele), dar prin decizia luată de miniştrii, creditorii internaţionali confiscă bani, fără discriminare, de la toţi deponenţii, de la pensio­nari la elevi, scrie The New York Times. Noul preşedinte cipriot Nicos Anastasiades a asigurat că prin taxarea depozitelor se evită implementarea unor măsuri dure de austeritate precum majorarea impozitelor şi tăierea pensiilor, care au provocat haos în economia şi viaţa socială din Grecia. Miniştrii de finanţe au stabilit că taxa pe depozite se va aplica marţi, după sărbătoarea bancară de astăzi. Între timp, ATM-urile au rămas fără bani, iar transferurile electronice au fost limitate. Potrivit estimărilor, jumătate din deponenţii băncilor din Cipru sunt ruşi, dar majoritatea celor care s-au grăbit să retragă bani de la ATM-uri păreau ciprioţi, notează Thomson Reuters. Fondurile care urmează a fi taxate au fost îngheţate în conturi imediat, a declarat Joerg Asmussen, membru în consiliul guvernator al BCE. Băncile au limitat retragerile la 400 de euro. Intergral in Ziarul Financiar.

Legătura submarină Cipru – Grecia – Germania – Rusia şi motivul pentru care ea s-a fisurat. Jaful conturilor cipriote, izvorât din noaptea minţii birocraţilor europeni, aduce pe prima pagină a ziarelor financiare cel mai izolat colţ al Uniunii. O ţară atât de excentrică – şi la propriu şi la figurat – încât totul ajunge să pară un experiment care să afle ce se întâmplă când cineva este împins cu spatele pe marginea prăpastiei  zonei euro. Se agaţă? Sare? Mai scapă? Totuşi, Cipru a fost o ţară pivotală în istoria recentă a Uniunii Europene şi una dintre cauzele concrete ale crizei. Cea mai mare bizarerie este aceea că o ţară a Uniunii Europene dar nemembră NATO este ocupată militar, în proporţie de trei optimi de o ţară candidată la Uniunea Europeană dar membră NATO – Turcia. Şi tot de aici au pornit problemele Greciei. Cipru s-a separat de Marea Britanie în 1960. Grecii – majoritari – doreau unificarea cu ţara de origine, caz în care turcii – minoritari – ar fi preferat secesiunea. Pentru că populaţiile erau amestecate teritorial, s-a preferat soluţia de mijloc a independenţei. Ca garanţie, tratatul de separare prevedea un Senat şi o Curte Constituţională egal împărţite între greci şi turci. Grecii n-au acceptat situaţia prea multă vreme. Dictatura coloneilor de la Atena a forţat o lovitură de stat unionistă la Nicosia, care l-a îndepărtat pe “părintele naţiunii”, Arhiepiscopul Makarios. Turcia era pregătită minuţios – în doar cinci zile, a invadat nordul insulei provocând eşecul loviturii de stat dar şi prăbuşirea dictaturii din Grecia. Integral Riscograma (Lucian Davidescu)

Tensiuni în Cipru, după semnarea unui acord cu UE. Parlamentul cipriot se reunește de urgență, luni, pentru a ratifica planul de ajutor financiar convenit cu UE. Condițiile acordului sunt fără precedent, ciprioții angajându-se să pună în practică o taxă excepţională asupra depozitelor bancare. Fiecare depozit bancar ar urma taxat, iar măsura ar putea afecta grav economia cipriotă. În schimbul a 10 miliarde de euro, creditorii europeni au cerut autorităților de la Nicosia să instituie o taxă în cuantum de 6,75% asupra tuturor depozitelor bancare în valoare de până în 100.000 de euro şi de 9,9% pentru cele ce depăşesc acest prag. Cu alte cuvinte, fiecare depozit ar urma taxat. Măsura are rolul de a atrage 5,8 miliarde euro, bani care vor fi utilizaţi pentru recapitalizarea băncilor. Deţinătorii de depozite afectaţi urmează să primească drept compensaţie acţiuni la bănci cu valoare echivalentă pierderii, odată ce sistemul bancar va fi recapitalizat, potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului. Măsura riscă să destabilizeze pe termen lung economia Ciprului, avertizează unii analiști, care prevăd că mulți actorii financiari vor scoate din bancile cipriote sume importante în cazul aplicării acestei măsuri. Preşedintele Nicos Anastasiades a declarat ulterior că Banca Centrală Europeană (BCE) a ameninţat că va împinge ţara în faliment prin retragerea liniilor de finanţare cu Laiki, a doua mare bancă cipriotă, dacă măsura nu este aplicată. “Ne-am întâlnit cu decizii care fuseseră deja luate”, a afirmat sâmbătă preşedintele cipriot, potrivit Financial Times. Aduce RFI

Bancile cipriote vor fi inchise luni. De marti, scandalul retragerilor bancare  ar putea reveni dupa ce sambata populatia  astepta in fata bancomatelor goale sa isi scoata banii. Romanii sunt a treia comunitate de straini ca marime. Taxarea cu 6,75% a conturilor de pana la 100 000 de euro si cu 9,9% pe orice suma care depaseste acest nivel a provocat panica in Cipru- un paradis fiscal  prin care multi romani isi deruleaza afacerile. Autoritatile spera ca aceasta initiativa sa le aduca 5,8 miliarde de euro, dar putini se intreaba cu ce cost vor strange acesti bani. Parlamentul cipriot se intruneste luni la ora 16 (ora Romaniei) pentru a valida propunerea venita de la Bruxelles, iar sansele ca ea sa fie votata sunt 50-50. Opozitia dispune de numai 20 din 56 de locuri in parlament, aliatii lui Nicos Anastasiades spun ca sunt socati si ca nu au decis daca vor sustine asa ceva. Depozitele bancilor cipriote din Romania nu sunt afectate de aceasta masura- e bine s-o spunem din capul locului. Banca Centrala a Ciprului interzice “temporar, pana la indicatiile viitoare, efectuarea de plati sau transferuri de capital prin sisteme de plata din interiorul statului sau in afara lui” Sambata si duminica, mii de ciprioti s-au bulucit la bancomate ca sa isi retraga banii din banci, iar in scurt timp aparatele. Bancile de tip cooperatist -singurele care au deschise birourile si in zilele de sambata, au incuiat portile in fata multimii furioase. Luni, din cauza unei sarbatori, bancile vor fi inchise iar autoritatile se asteapta ca de marti sa inceapa  scandalul. Banca Centrala a confirmat intr-o nota inchiderea tuturor bancilor in ziua de luni, iar anumite surse spun ca ar fi  interzis tuturor bancilor cipriote sa efectueze orice transferuri bancare si plati in tara si in strainatate, informeaza mass media cipriote cu referire la un document care a nimerit in mainile jurnalistilor. Intr-o scrisoare confidentiala de pe 16 martie se spune ca banca interzice “temporar, pana la indicatiile viitoare, efectuarea de plati sau transferuri de capital prin sisteme de plata din interiorul statului sau in afara lui, inclusiv in cadrul unei institutii de credit”[…] Majoritatea cetatenilor romani stabiliti in Cipru dupa 1990 lucreaza in domeniul servicii ( comert, hoteluri, restaurante), constructii, agricultura, potrivit Ambasadei Romaniei din Nicosia. Romanii sunt prezenti  de asemenea in domeni precum IT, cercetare, juridic, sistemul bancar, moda, etc. Dintre cetatenii europeni, cele mai numerose comunitati sunt: greaca 31.044 (17.3%), britanica 26.659 (14.8), romana 24.378 (13.2), bulgara 19.197 (10.7) etc. Integral la HotNews

Unitate si increderea in viitor

MRU – discursul de ieri, dupa semnarea Protocolul de alianta cu PNŢCD

Suntem astazi martori ai primului pas catre recladirea unitatii dreptei autentice.

Miza acestei aliante este una extrem de importanta, vitala pentru viitorul democratiei din Romania. Este vorba despre solidarizarea tuturor celor care cred in ideile, principiile si valorile integrate in nucleul de centru – dreapta.

Avem forta de a propune si a promova un nou proiect national, in continuarea traditiei istorice, dar care sa raspunda provocarilor integrarii europene. Unitatea de actiune a dreptei este esentiala. Nevoia de unitate, poate chiar de unificare, inseamna idei si platforme comune, dar si alaturarea publica, angajata, a fortelor politice inca pulverizate astazi.

Este momentul sa ne intrebam cu luciditate : suntem noi capabili sa ne asumam aceasta imensa responsabilitate, ca reprezentanti ai singurei doctrine care poate sa livreze crestere economica pentru Romania ? Eu va spun la modul cel mai limpede si hotarat : suntem !

Avem noi resursele sa fim acea schimbare atat de asteptata de romani ? Avem !

Posedam noi acea convingere a viziunii de a fi mai mult decat o alternativa la actuala putere ? Credem in coerenta proiectului nostru pe termen lung ? Suntem capabili sa demonstram ca detinem solutii concrete si eficiente la problemele Romaniei ? La toate aceste intrebari – si nu sunt putine – raspund afirmativ ! IMPREUNA putem sa demonstram forta unei uniuni fondate pe crezuri autentice.

Domnul Andrei Plesu ne repeta de ani buni ca pentru a construi o asemenea dreapta responsabila este nevoie de o echipa de oameni care isi doresc acest lucru, inainte de a dori puterea, inainte de a dori succesul electoral, inainte de orice oportunism si calcul privat.

Vom fi noi acei oameni, primii din istoria Romaniei, care nu isi vor mai dezamagi electoratul ? Avem astazi o clasa politica parazitara, neproductiva, creata artificial. Nevoia de schimbare este profunda si extrem de complexa. Aceasta schimbare va veni cu adevarat. Ea se va realiza prin noi.

Dreapta are o datorie fata de Romania. Este datoria  de onoare a reprezentantilor sai de a-si asuma curajos greselile si de a invata din lectiile recente date de romani. Ca reprezentanti ai dreptei, ne asumam incarcatura de energie si emotie pe care a adunat-o la vremea ei o alta alianta, care isi revendica aceleasi principii mari : dreptatea si adevarul.

Vom da piept si dezamagirilor venite in urma performantelor acelei constructii politice, nu ne temem de aceasta. In mod curajos, trebuie sa ne asumam si lectia data de electorat la ultimele alegeri. Calculele mici, vanitatile si interesele private ale unora au fost, probabil, printre principalele cauze ale lipsei de performanta.

Dar dreapta are acum forte proaspete. Suntem aici impreuna ; impreuna ne asumam si sansa de a reporni o constructie care merita toata energia si dedicatia noastra.

Eu cred ca putem refuza impreuna sa cadem in blestemul puterii care corupe. Mai cred si ca putem reusi sa reabilitam imaginea politicianului roman, asa cum este ea construita la ora actuala in mentalul colectiv.

Imi doresc ca toti cei care merg alaturi de mine, nu in spatele meu, ci alaturi de mine, sa dea dovada in tot ceea ce fac de RESPECT. Respectul este valoarea pe care trebuie sa ne construim orice incercare de a face « o altfel de politica ». Respectul statului fata de cetatean, respectul cetateanului fata de stat, respectul fata de institutii si respectul institutiilor fata de toti, cei in serviciul carora se pun, respectul intre oameni si  – poate in primul rand – respectul individului fata de sine.

Comentariul Politeia

De ce alianta?

• Pentru ca nimeni nu poate castiga singur un electorat de dreapta atat de faramitat si nu avem suficient timp pana la alegerile urmatoare sa crestem pentru a atinge o masa critica;

• Pentru a avea suficienti oameni care sa acopere toate judetele tarii la alegerile din 2014;

•  Pentru a crea o dinamica de uniune inexistenta astazi in dreapta romaneasca;

• entru a inchide culoarul PNL, care despartindu-se de PSD ar putea revendica mincinos dreapta romaneasca si pentru a putea declara cu tarie:  noi suntem aici!

De ce PNTCD?

• In primul rand pentru ca doctrinar sunt aproape de FC;

• PNTCD are o masa de potentiali alegatori de cel putin 500 de mii de votanti, pierduti in luptele intestine dupa anul 2001, dar care pot reveni  cand vor vedea aceasta alianta;

• PNTCD are o istorie si o traditie care nu poate fi ignorata. Cu o strategie atenta, aplicata cu succes, Alianta poate creste impreuna spre masa critica necesara succesului.

De ce Alianta DA ?

• Si aici timpul a fost un element important. Alianta ARD a pierdut multe puncte pentru ca nu am avut suficiernt timp sa promovam acest nou brand. Alianta DA a fost si este cel mai de succes “brand” electoral al dreptei din toate timpurile;

• Dreapta a fost invinsa  la ultimele alegeri mai greu decat oricine se astepta. Ceea ce se intampla astazi in PDL este rezultatul direct al acestei  catastrofe electorale. In loc  sa se regrupeze pentru a reusi in viitor, ei isi fragmenteaza fortele in conflicte intestine.

• FC, si acum Alianta, a ridicat steagul pe pozitiile de unde vechea alianta a iesit in  2004 si a castigat electoratul, ne-am retras exact la pozitia din care am putut-o face o data, incercand sa amintim electoratului cine suntem si de unde pornim. Nu am fost niciodata “no name” si nu vom fi nici in viitor. Avem blazon, avem traditie, avem razboaie castigate.

“Sacrul si profanul”

“Sacrul si profanul” reprezinta unul dintre pilonii principali ai viziunii lui in disciplina pe care a dezvoltat-o, istoria religiilor. Lucrarea “Sacrul si profanul” a fost publicata in 1957 , in limba germana . In 1965 Mircea Eliade lanseaza o versiune in limba franceza, publicata la Editions Gallimard. Toate traducerile in limba romana au fost facute conform editiei franceze.

Baza gandirii in aceasta lucrare este faptul ca nu poate exista nicaieri o persoana in  totalitate non-religioasa. Oricare ar fi gradul de desacralizare a contemporaneitatii, memoria istorica pastreaza urmele unei valorizari religioase. Spatiul profan pastreaza locuri “privilegiate”, deosebite de celalalte, memoriile primare din copilarie, cu sarbatorile religioase petrecute in familie. Aceste spatii devin “locuri sacre” pentru ca determina o bresa in universul ulterior de credinte sau de lipsa lor, a persoanei implicate.

Pentru Eliade diferenta dintre sacru si profan este perceperea unei revelatii care creeaza “spatiul sacru”. Manifestarile sacrului sunt de fapt  “iesiri din profan” si sunt numite de autor hierofanii, termen inventat de Eliade si intrat in mai toate limbile pamantului ca termen care descrie manifestarile religioase din profan si intrarea in spatiul  sacru.

Hierofaniile lui Eliade, adica manifestarile realitatilor sacre, sunt extrem de diferite si variaza de la persoana la persoana, de la o cultura la alta si  ultimativ de la un crez religios la altul. Hierofania cea mai elementara  consta in manifestarea sacrului intr-o piatra, munte, totem, pana la hierofania suprema, care pentru un crestin este intruparea lui Dumnezeu in Iisus Hristos.

Eliade gandeste si formuleaza sacrul si profanul ca doua moduri de a fi, ca “dimensiunile posibile ale existentei umane“. Dimensiunile se intercaleaza temporar si se despart conform cotidianului personal al fiecarui om. O alta teorie, care este fundamentata in  lucrarea lui Eliade, consta in  evolutia istorica care  influenteaza sacrul si ii determina granitele.

De exemplu, intr-o societate arhetipal agrara exista credinta in Mama Pamant, Gaia, Zeita Mama,  pentru ca universul de cunoastere al individului graviteaza in jurul principalei sale surse de hrana, pe care o divinizeaza incearcand sa o induplece prin ritualuri si ofrande. Intr-o societate de vanatori, exista credinta in totemul animal  pentru ca existenta vanatorului si a tribului sau este dependenta de prada sa, a carei bunavointa incearca sa o castige.

***

Homo Religiosus (Omul Religios)

Homo Religiosus (Omul Religios) nu este o terminogie proprie lui Eliade, noutatea consta in sensul si plasamentul pe care Eliade il face in universul religios pe care el l-a creat.  Radacinile acestei denumiri sunt antice, le gasim la Cicero  ( De natura deorum 2.72), care vorbeste in Epistulae ad familiares 1.7.4 despre acest tip de om care este scrupulos in ritual si credinta, explicit si elocvent, fara insa a impune crezul lui altora. Crestinismul ulterior lui Cicero impune insa o sacralizare a termenului printr-un comportament eclesiastic ancorat intr-o formula combinata intre o scriptura si o traditie orala.

In epoca Iluminista si cea imediat premergatoare intalnim acest “Homo Religiosus” in contextul natural al ambiantului uman, in lucrarea care incheie Renasterea si ne conduce spre Iluminism, “Linnaeus’s Systema Naturae”. Linnaeus incearca sa-l defineasca pe om intr-un fel poate apropiat de cel al lui Eliade. Reforma religioasa “universalizeaza” (nu doresc sa folosesc termenul globalizare) distinctia dintre Homo Religiosus si institutiile religioase. Friedrich Schleiermacher elaboreaza teza care sustine absoluta dependenta a omului prin fapte sau ganduri de Dumnezeul Tata si prin constiinta ultimativa a Homo Religiosus, reprezentata de Iisus.

Imediat inaintasul lui Eliade, Max Scheler (1874 –1928) redefineste notiunea prin definitia antologica: “Homo Religiosus  este omul care prin personalitatea sa si prin statura lui spirituala transforma divinitatea in notiuni viabile si capabile de a penetra simturile si sentimentele societatii in care traieste.” (Scheler, 1960, p. 127). Scheler distinge 4 arhetipuri de Homo Religiosus:  artistul, liderul social (omul de stat), eroul spiritual  si geniul creator. Din aceste 4 tipuri principale, Scheler deriva “homines religiosi” care sustin o societate corecta si justa. Filozofia atat de umanista si pacifista este in antagonism total fata de ideile fasciste si comuniste ale contemporaneitatii lui, din nefericire Eliade se va intoarce la Max Scheler dupa “inhalatia” nociva a vremurilor formative din tineretea lui.

Ultimul si decisivul premergator al lui Eliade este Rudolf Otto (1869–1937), care in seminala lucrare din 1917 “Idea Sacrului”   (Das Heilige – Über das Irrationale in der Idee des Göttlichen und sein Verhältnis zum Rationalen * The Holy – On the Irrational in the Idea of the Divine and its Relation to the Rational) defineste numinous (in sensul prezentei sacre) si prin acesta definitie caracterizeaza “Homo Religiosus” drept intermediarul intre sacru si profan. Eliade preia de la Doctorantul lui Otto, Gustav Mensching (1901-1978), aceste principii si le stabileste ca teorie in cartea lui pe care a considerat-o cea mai minora (la timpul scrierii ei) SACRUL  ŞI  PROFANUL, si care dupa parerea mea a devenit Magnus Opusul Eliadian.

Cateva explicatii despre cum vede Eliade notiunea de “Homo Religiosus”. Teoria dezvoltata de Eliade despre Sacru si Profan se bazeaza pe 3 elemente distincte. Sacrul definit prin transcedental: Zeii politeismului, Dumnezeul monoteist, Divinitatile animiste sau Nirvana, (locul in care se concep minunile,  asa cum povestesc eu studentilor in primul an de facultate). Al doilea termen este hierofania, termen specific lui Eliade, care  defineste aparitia temporala a  sacrului in lumea profana, este un fel de teofanie minora sau daca vreti o aparitie supranaturala in Profan si in sfarsit  “Homo Religiosus” Eliadian este omul (credincios) care  o asteapta si o anticipeaza,  gata sa acepte  hierofania ca parte din existenta lui in lumea profana. In concluzie  se poate spune ca  “Homo Religiosus” Eliadian este interfata intre Sacru si Profan. Mai multe intr-un articol ulterior.

Termenul de barabar este de provieninta greaca cu o etimologie neclara. Triburile greceşti, realizând că vorbeau o altă limbă decât vecinii lor, au folosit numele de “barbari” pentru a-i denumi, cu sensul de “vorbitor al unei limbi străine“. Se crede că acest termen, barabaros, este la origine onomatopeic: “bar-bar“—i.e. bâlbâială—posibil aşa ar fi părut vorbirea popoarelor străine vorbitorilor de greacă. Acest lucru era adevărat şi pentru egipteni, care, după Herodot, “îi numeau barbari pe toţi aceia care vorbeau o limbă diferită“, şi mai târziu pentru slavi, care îi numeau pe germani nemeci, însemnând “muţi”, ei înşişi numindu-se sloveneki sau “oameni ai cuvântului”. În piesa sa “Păsările”, Aristofan îl numeşte pe supraveghetorul analfabet un “barbar”, care totuşi le-a învăţat pe păsări să vorbească. În cele din urmă, denumirea a căpătat o conotaţie negativă, şi a fost de asemenea extinsă asupra întregului stil de viaţă al străinilor, ajungând în final să însemne “analfabet” sau “necivilizat” în general. Astfel “un om analfabet este de asemenea un barbar“. În conformitate cu Dionysius din Halicarnas, un elen se deosebea de un barbar în patru moduri: limbaj rafinat, educaţie, religie şi suprematia legii. Educaţia greacă a ajuns să fie identificată cu aristocraţia. Paul din Tarsus (Sfântul Pavel) a considerat obligaţia sa să predice Evanghelia tuturor oamenilor, “eleni şi barbari, înţelepţi şi proşti“.

Diferentierea  între eleni şi barbari a continuat până în secolul al IV-lea î.Hr. Euripide considera că elenii ar trebui să îi conducă pe barbari, deoarece primii erau meniţi pentru libertate, iar ultimii pentru sclavie. Aristotel a ajuns la concluzia că “natura unui barbar şi aceea a unui sclav este una şi aceeaşi”. Diferenţele etnice s-au diminuat sub influenţa stoicilor, care separau natura de convenţie, şi considerau că toţi oamenii erau egali în faţa zeilor, şi astfel prin natura lor nu pot fi inegali unul faţă de celălalt. În timp, elen a devenit, după Isocrate, o trăsătură a intelectului şi nu a naţionalităţii.

Cuceririle lui Alexandru cel Mare au consolidat influenţa greacă în Orient, prin extinderea culturii greceşti în Asia şi prin transformarea permanentă a educaţiei şi societăţii din acea regiune. Isocrate a declarat în discursul său Panegyricus: “Până acum, Atena a lăsat restul omenirii în urmă în gânduri şi exprimare, aşa încât elevii săi au ajuns profesorii lumii, iar ea a făcut numele de Hellas distinctiv nu de naţionalitate, ci de intelect, iar titlul de elen o emblemă a educaţiei, nu a originii comune.” Civilizaţia elenistică reprezintă evoluţia civilizaţiei greceşti clasice, de această dată deschisă întregii lumi. Analog, “elen” a evoluat de la un nume naţional reprezentând etnia greacă la un termen cultural, reprezentând pe oricine îşi ducea viaţa în conformitate cu standardele greceşti.

Migraţia popoarelor (sau invaziile barbare – Barbarian Invasions / Völkerwanderung) este numele dat migraţiilor umane din Europa. Primul val al acestor migratii sunt triburile germanice. În ciuda faptului că, din punct de vedere cronologic, au întâietate, hunii au afectat mai puţin societatea vest-europeană, cel puţin în mod direct, indirect reprezentând însă motivul deplasării altor populaţii.

Tot ce ţine de barbari apare ca total diferit de lumea civilizată a Romei. Forma lor principală de organizare sunt comunităţile. Practic, viaţa lor se învârte în jurul ideii de război, lucru reflectat atât în structura socială cât şi în religie. Cu toate acestea, ar fi hazardat să le afirmăm inferioritatea fără drept de apel în faţa romanilor. Faţă de civilizaţia aceasta antică, slăbită şi măcinată, forţa vitală a barbarilor este extraordinară. S-a afirmat că sentimentul dominant al acestora a fost “plăcerea independenţei individuale, plăcerea de a se juca, cu forţa şi libertatea sa, în mijlocul şanselor lumii şi vieţii”.

Primii apăruţi sunt triburile germanice, vizigoţii şi apoi ostrogoţii. În anul 410 regele Alaric al vizigoţilor reuşeşte chiar să cucerească Roma. În 476 ultimul rege roman este detronat de regele ostrogot Odoacru, care întemeiază un regat în Italia. Sunt urmaţi de suebi, vandali şi alamani, care trec Rinul tot la începutul secolului al V-lea. În Galia înaintează burgunzii, francii şi alamanii, iar iuţii, anglii şi saxonii traversează Marea Nordului şi se stabilesc în Britannia. În secolul VI, tot în Italia, se stabilesc longobarzii. În aceleaşi secole, în Africa, ia naştere regatul vandalilor.

Aceste invazii au fost caracterizate ca “o frenezie a distrugerii”, caracterizare justă numai dacă ne limităm strict la momentele “invadării” propriu-zise, marcate inevitabil de distrugeri materiale şi atrocităţi.

In aceasta serie de postari voi incerca sa reconstruiesc aceasta perioada si sa individualizez pe acesti antici stramosi ai Europei moderne.

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Adevarul-Bloguri. Acţiunea se petrece în România. Laurentiu Despina

Când politicienii de la Bucureşti deschid gura se face curent şi uşile marilor cancelarii se trântesc. În nasul nostru. Moment antologic din anii ‘80, …Umor alb-negru, dar spumos, bun de râs. Octavian Cotescu şi Marin Moraru, împreuna pe o bancă. Primul povesteşte celuilalt un film cu multe personaje care sunt strâns legate între ele, în timp ce al doilea, vădit copleşit de avalanşa de nume şi încrengătura de relaţii, încearcă să pareze şi să arate că vizualizează înţelegând cursul filmului, dar …nu-i chiar aşa. Şi de aici şi comicul situaţiei. “Acţiunea se petrece într-un sat de pescari, asta pentru că, din când în când, pe ecran, apare câte-o lotcă…” Trezeci de ani de atunci, un alt film, mai nou, din actualitatea noastră. Raportul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru perioada 2006 – 2012 este un scenariu inspirat din fapte reale, dureros de reale, despre o societate coruptă până la ADN, jucat bine, şi premiat de marile cancelarii europene cu “VET’Or” în ceea ce priveşte aderarea României la spaţiul Schengen. Integral in Adevarul.

Robert Schwartz. Povestea unui sat care nu ar avea loc în ştirile din prime-time. Deutsche Welle

Când plouă, lumea se sfârşeşte la Stejărişu. Drumurile ce urcă prin sat sunt marcate, la ieşirea spre pădurea de stejari, cu indicatoare rutiere pe care scrie clar: „Interzis când drumul este umed”.

În ultima dimineaţă a iernii lui 2013 e deja suficient de uscat pentru ca drumul ce urcă dinspre Stejărişu prin stejăriş şi duce la Mălâncrav să fie practicabil. Prin lumina lăptoasă a dimineţii ardelene înaintează, agale, o căruţă plină cu fân uscat. Sunt cam cinci kilometri, peste deal, şi drumul ţine vreo două ore. Fânul trebuie să ajungă la caii lui Charles. Prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic, cel mai celebru dintre salvatorii vechilor sate săseşti din inima Transilvaniei. Stejărişu nu a avut şansa unei descinderi regale. Misch Gierling, unul dintre ultimii saşi care nu au plecat în Germania, după 1990, a trăit, pe rând, toate etapele minunii de la Stejărişu. Probstdorf, cum îi spune în germană – sau Proştea, cum uşor supărător suna traducerea în limba română a numelui săsesc. Gierling şi-a văzut, mai întâi, conaţionalii plecând. A asistat neputincios la răsturnarea dramatică a proporţiilor demografice. A primit, mai apoi, de la cei plecaţi, sarcina de a găsi cumpărători pentru casele rămase în urmă. Pe unele le-a măritat, pe altele nu. În vremea aceasta a apărut în sat inginerul austriac Wolfgang Hosiner, hotărât să nu lase comunitatea să moară, odată cu prelungita tranziţie către nicăieri a României. A adus un strop de konw-how şi multă bunăvoinţă. Integral la Deutsche Welle

politicstand.  Să melancolizăm romantic. Gabriela Mocănaşu

Două cuvinte ce se mărită din interes, nu? Două cuvinte greu de citit împreună, respingătoare combinație, dizgrațioasă găselniță lexicală. Însă realistă privind spre vocabularul românilor și mentalitatea acestora. Se odihnește leneș pe canapeaua dintre Dunăre și Tisa un șablon de a gândi al românilor. Ei, locuitori de cel puțin două milenii ai acestui spațiu, așteaptă mereu să li se dea, să li se ofere, iar când se exprimă înjură. Orice li s-ar spune, nu știu să primească o idee, un gând, un gest cu bunăvoință și răbdare, cu cugetare trează. Nu! Îl otrăvesc, îl înveninează și-l retrimit la expeditor bucuroși că l-au pus în cofă. Cum spunea Steinhardt despre Iisus – ”Dumnezeu ne-a trimis Fiul, unicul Său Fiu, să ne învețe calea, iar noi ce-am făcut? I L-am trimis în cer plin de cuie și oțet.”

Așa și cu Schengen-ul ăsta – ei, europenii, ne spun că nu e bună corupția, că nu se cade ca un stat european să aibă în guvern membri certați cu codul penal, parlamentari sub semnul întrebării, o justiție obligată să execute ordine politice șamd, iar noi le replicăm batjocoritor că și ce dacă, la noi în țară facem ce vrem, că nouă ne plac corupția, nepotismul, mafia de manea (fărăr număr, fără număr, luați de la guvern!), iar dacă nu ne vor, cu atât mai bine pentru noi pentru că nici nu aveam de gând să fim cu ei, avem noi soluții mai bune, dar nu pentru toate urechile. Integral in politicsatand.com

Gandul. Argentinian, dar bun! Lelia Munteanu

Doi conaţionali ai Papei Francisc – Borges şi Sabato – discută, în decembrie 1974. Îşi confruntă amintirile. Borges zice: ”Pe Avenida de Mayo, un magazin avea un anunţ care te asigura: Argentinian, dar bun”. Apoi, îi recită obsesiv lui Sabato versurile a ceea ce pretinde că ar fi un cântec argentinian:

“Moartea e viaţă trăită,
viaţa e moartea ce vine.
Căci viaţa nu-i altceva
decât moartea care se dă mare…”

Amândoi urmau curând să treacă prin iadul dictaturii militare a generalului Jorge Rafael Videla (1976-1981). Până în 1983, o sarabandă de răpiri, torturi, crime a însângerat republica. Bilanţul: aproximativ 30.000 de morţi şi dispăruţi. Între dispăruţi, 500 de prunci smulşi de la sânul mamelor şi plasaţi  familiilor obediente regimului. Bunicile lor îi mai caută încă. Sunt celebrele bătrâne cu basmale albe, Bunicile din Plaza de Mayo.

Amândoi – Sabato şi Borges – urmau să traverseze cei 7 ani de teroare absolută. Iar împreună cu ei, fără să-i cunoască personal  – fostul profesor de literatură, un superior provincial iezuit, viitorul cardinal Jorge Mario Bergogli. Toţi trei au fost, la început, orbi. Când generalul Videla a dat lovitura de stat, în 1976, alunga de la putere peronismul care adusese ţara în pragul disperării. În Argentina, loviturile de stat erau ca piruetele în tango. Integral in Gandul.

Capital. Mănâncă si Daniel Constantin o pâine. Claudiu Şerban

Se ieftinește pâinea! Reducerea TVA la alimente apare din nou pe agenda Guvernului, în ciuda opoziției FMI. Acțiunea este puternic promovată de ministrul agriculturii, Daniel Constantin. La prima vedere, cele trei propoziții de la începutul acetui text sunt de natură sâ mângâie urechile românilor. E o veste foarte bună faptul că niște taxe vor fi micșorate. Singurul semnal negativ îl constituie opinia FMI.

Cine are dreptate? Tema reducerii TVA la alimentele de bază nu este nouă. Ea îi aparține lui Dan Voiculescu, patronul spiritual al lui Daniel Constantin. Ea a fost respinsă până acum de fiecare dată când a fost propusă de cel cunoscut drept „Felix de la Antene“, pe motiv că nu prezintă niciun avantaj real pentru populație sau pentru finanțele țării, ci oferă doar o marjă mai mare patronilor din industria alimentară. Să fie o coincidență faptul că Voiculescu s-a căptușit cu un dosar penal chiar din cauza investițiilor sale în acest sector, respectiv privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare? Din câte cunosc, pâinea este foarte ieftină în România și nimeni nu s-a plâns până acum de faptul că nu și-o permite. Integral in Capital.

Contributors. O zi, două întâmplări. Din nou despre criza civilizaţiei europene. Valentin Naumescu

Miercuri, 13 martie 2013 s-au petrecut două evenimente care par să nu aibă nicio legătură unul cu celălalt sau, oricum, care vin din perspective total diferite ale spaţiului public şi civilizaţiei zilelor noastre. Conclavul de la Vatican a ales pentru prima dată după mai mult de o mie două sute de ani (!) un cardinal non-european drept episcop al Romei, implicit lider al Bisericii Catolice, iar Parlamentul European a respins bugetul pe următorii şapte ani convenit cu greu de liderii statelor membre, adresând astfel structurii de putere consacrate a Uniunii o provocare politică directă, altminteri rezolvabilă la un nou vot, peste câteva luni.

Privite pe termen scurt, niciunul dintre ele nu are o semnificaţie crucială, decisivă. Ambele evenimente au mai degrabă explicaţii punctuale, oarecum logice şi pot fi privite foarte relaxat: cardinalul argentinian Jorge Bergoglio avea tot dreptul să devină Papă, provenind din America de Sud unde catolicismul este chiar mai compact cantitativ şi mai „viu” calitativ decât în Europa (unde a suferit teribilele umilinţe ale unor dezvăluiri care descalifică moral înalţi prelaţi, dacă nu perioade întregi ale istoriei acoperite a Bisericii Catolice), iar Parlamentul European a dorit să-şi afirme un rol politic mai vizibil în raport cu Comisia şi cu Consiliul, în momentul în care mulţi europarlamentari şi-au început deja campania de imagine pentru realegerea în confortabilul for legislativ, scrutinul fiind programat pentru luna mai anul viitor. Aceste explicaţii „mici” funcţionează însă dacă privim lucrurile în desfăşurarea lor curentă, într-un interval de câţiva ani, din 2010-2011 până în 2014, să zicem. Integral in Contributors.

Revista 22. Răspuns comisarului Socol. Andrei Cornea

D-l consilier de stat Socol judecă la fel precum comisarul sovietic: nu vorbeşte nimeni care nu are voie de sus.

Citesc pe Contributors.ro un articol sem­nat de Cristian Socol, consilier al primului ministru şi conferenţiar ASE, intitulat Pro­paganda anti (anti-UE?) sau cum să lupţi împotriva României. Teza autorului – desprinsă par­că din reţetele bucătăriei naţional-comuniste de pe vremuri – e simplă şi cris­talină: cei care mai în­drăz­nesc să critice actuala coa­liţie pe motiv că ar prac­tica o retorică şi chiar o po­litică antieuropeană „s-au încolonat în ceea ce eu nu­mesc Grupul împotriva Ro­mâniei“. Bineînţeles că, desfăşurând din plin această campanie de defăimare, Gru­pul în cauză, mai aflăm, exersează „mer­sul în genunchi către parte din leader­ship-ul occidental“. Autorul mimează sur­prinderea în faţa unei răbufniri iraţionale din partea zisului Grup şi apoi scrie că „aro­garea de facto de a purta drapelul pro­european al României (nevalidată sau legitimată de cineva) este de neînţeles“.

Eu, în schimb, am înţeles: n-au cerut voie de la partid nici Monica Macovei, nici Cris­ti Danileţ ori Alina Ghica, când s-au opus încercărilor anticonstituţionale de astă-va­ră; şi asta e inacceptabil pentru con­si­lierul primului ministru. Nici judecătorii de la Curtea Constituţională care au scris Co­misiei de la Veneţia nu au primit per­mi­si­u­nea să „se încoloneze“ de capul lor în Grup, denigrând ţara şi poporul. Nici jur­naliştii care mai au logică şi onoare, pre­cum Dan Tăpălagă, Dan Turturică, Robert Turcescu, Andreea Pora şi încă o mână nu au depus cerere de „reprezentare a Ro­mâ­niei“. Nici ei n-au dreptul la „drapel“ şi ase­menea şi „reformiştii“, „deontologii“, „intelectualii lui Băsescu“ şi alte figuri duşmănoase. Noroc că ICR e de mai multe luni în mâinile „patrioţilor“, că biata ima­gine a ţării ar fi fost şi mai ţăndări decât e. D-l consilier de stat So­col judecă la fel precum co­mi­sarul sovietic: nu vor­beşte ni­­meni care nu are vo­ie de sus. Integral in Revista 22.

Dilema Veche. Să fim realişti? Andrei Pleşu

De ani întregi ni se livrează, pe toate canalele, „realitate“. Cu rezultatul că realitatea e tot mai supra-realistă. Boala e veche. O dovedeşte articolul de mai jos, scris acum aproape şapte ani.  Cîţiva notorii „oameni de televiziune“, volubili, sprinţari, fără dileme, au lansat o nouă ideologie. Veche, desigur, ca toate lucrurile noi. I-aş spune ideologia realităţii minimale sau, ca să invoc metafizica domnului Vanghelie, ideologia realităţii „care este“. În rezumat, ea sună astfel: realitatea, atîta cîtă e, e destulă şi e bună.

Să nu ne complicăm cu criterii sofisticate, cu pretenţii intelectualiste, cu exigenţe elitare. Să admitem, odată pentru totdeauna, că nu opiniile cîtorva sclifosiţi, nu valorile rarefiate ale unor minorităţi gălbejite constituie substanţa şi rostul vieţii. Viaţa, viaţa adevărată, viaţa celor mulţi, cu nevoile lor curente, cu bravul lor semidoctism, cu farmecul lor gregar – iată ceea ce trebuie să aperi, să lauzi şi să cînţi. Să ne mai lase puriştii „bunului-gust“, şoarecii de bibliotecă, grămăticii pedanţi. Să dăm cezarului popular ceea ce îi aparţine: atenţia noastră exclusivă, amorul nostru necondiţionat. Nu vă plac manelele? Dar ele există şi au succes. Nu vă plac talk-show-urile cu Becali şi viaţa cotidiană a cîtorva cupluri de semi-anonimi? Dar ele fac rating. Sînt cool. Sînt Viaţa însăşi. Nu vă place Casa Poporului? Dar poporului îi place. Divertismentele TV cu iz de bordel vi se par vulgare? Dar cine vă pune să vă uitaţi? Ce-ţi fi vrînd? Molière zi şi noapte? Caragiale non-stop? Charlie Chaplin de trei ori pe zi? N-aveţi decît să vă încuiaţi în bibliotecă. Viaţa e în altă parte şi se poate dispensa de fiţele voastre. Viaţa e mişto şi miştocăreala e viaţă. Ne-am săturat de idei înalte, de maniere fine, de predici. Vrem virilităţi fruste, duioşii de bodegă, chef. Ceea ce există n-are nevoie de nici o justificare, de nici un adaos. Integral in Dilema veche.