Author: theophyle


Revista Presei – 28 Martie / Ponta: poporul “brainwashed”

Bună dimineata intr-o zi de joi. Joi, deşi temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de zilele precedente, îndeosebi în vest, VREMEA va fi mai rece decât în mod normal la această dată, în majoritatea regiunilor. Cerul va fi temporar noros. Vor cădea precipitaţii mixte, ziua local în regiunile 28-03-13-P_01nord-vestice şi izolat în rest, iar noaptea în sud-vestul ţării unde vor fi condiţii de polei. În zona de munte va ninge. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei şi 8…9 grade în sudul Transilvaniei şi în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor situa între -8 şi 3 grade, mai coborâte în depresiuni şi în nordul Moldovei. Izolat, spre sfârşitul intervalului, vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, deşi temperatura aerului va creşte uşor, vremea va fi rece pentru sfârşitul lunii martie. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -5…-3 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4032    RON; 1 USD = 3. 4419    RON; 1 EURO = 1. 2793  USD; Francul elvetian 3. 6156  RON. Gramul de aur 176.0723 RON.

Topul celor mai mari firme de insolvenţă. Cine face cei mai mulţi bani din restructurarea sau falimentul altora. În cei aproape cinci ani de când mediul local de business se confruntă cu un picaj al pieţelor fără precedent în ultimele decenii, o nouă breaslă de consultanţi a prins cheag, şi anume practicienii în insolvenţă, domeniu în care cele mai mari 34 de firme au realizat anul trecut venituri de peste 100 de milioane de lei (22,5 mil. euro), potrivit datelor centralizate de Uniu­nea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă (UNPIR). Piaţa firmelor de insolvenţă este în prezent departe de onorariile pe care le încasează marile firme de consultanţă din grupul Big Four sau casele de 28-03-13-P_02avocatură, dar poate fi comparată cu cea a consultanţilor imobiliari, care în prezent se bat pentru onorarii de circa 20-25 mil. euro pe an.  În ultimii cinci ani au intrat în insolvenţă peste 90.000 de firme locale, situaţie de pe urma căreia deocamdată primii care câştigă sunt firmele celor aproximativ 2.300 de practicieni din insolvenţă. Potenţialul de creştere al acestei pieţe este însă semnificativ, pe măsură ce administratorii judiciari vor reuşi să reorganizeze mai multe din aceste firme, iar tranzacţiile cu active scoase la lichidare se vor mai dezgheţa. Cel mai mare jucător din piaţa de profil a fost anul trecut Casa de Insolvenţă Transilvania, care prin intermediul filialelor din Bucureşti, Cluj, Timişoara, Oradea şi Braşov a realizat venituri de 6,5 mil. euro. Următoarele poziţii în top sunt ocupate de firma Global Money Recovery din Oradea (administratorul judiciar al firmei Atlas Telecom), RVA Insol­vency (Arin Stănescu), Euro Insol (Remus Borza) şi BDO Business Restructuring. Ziarul Financiar

Miza pe Justiţie: politruc sau tehnocrat. Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, şi europarlamentarul Norica Nicolai sunt în competiţie pentru ocuparea postului lăsat liber de Mona Pivniceru. Mona Pivniceru a demisionat, ieri, din fruntea Ministerului Justiţiei după ce a devenit judecător 28-03-13-P_03la Curtea Constituţională. Premierul Victor Ponta şi-a asumat interimatul în fruntea ministerului şi a început discuţiile cu liderul PNL, Crin Antonescu, pentru desemnarea viitorului titular al portofoliului. Numele vehiculate în PNL pentru Ministerul Justiţiei sunt cele ale secretarului de stat Ovidiu Puţura şi cel al europarlamentarului Norica Nicolai. Chiar dacă în urma negocierilor din USL portofoliul Justiţiei a revenit liberalilor, marja de manevră a conducerii PNL este limitată. Pe de o parte, premierul Victor Ponta şi-a exprimat deja preferinţa pentru un ministru tehnocrat, sprijinit de PNL. „Cu cât mai puţin profilul politic, cu atât mai bine pentru Justiţie“, a afirmat Ponta într-un interviu pentru ziarul „Adevărul“. Pe de altă parte, nominalizarea noului ministru trebuie acceptată şi de preşedintele Traian Băsescu. Ovidiu Puţura corespunde celor mai bine profilului creionat de Victor Ponta. Puţura a activat, până în 2009, ca judecător la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, după care a fost detaşat la Ministerul Justiţiei, unde a ocupat poziţia de director al Direcţiei Contencios. Ulterior, prin ordin al premierului Victor Ponta, a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiţiei, la propunerea PNL. Integral in Adevarul

Traian Băsescu își asumă “Mișcarea Populară.” Noul pol de dreapta este deschis celor neangajaţi politic, a anunţat şeful statului. Acesta nu va face parte din conducerea grupării. Fundaţia “Mişcarea Populară” a fost ideea lui şi nu este destinată politicienilor. Despărţirea de PDL rămâne valabilă, cea mai mare dezamăgire a sa fiind refuzul câştigătorului Convenţiei de a renumăra voturile. 28-03-13-P_04Invitat aseară la B1Tv, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că, prin noua Fundaţie – înregistrată de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu, dar care a fost ideea sa – intenţionează să se adreseze electoratului de centru-dreapta care, la ultimele alegeri, nu a venit la vot. “L-am rugat pe Cristian Diaconescu să anunţe că la Mişcarea Populară nu se poate refugia cineva. Mişcarea Po p u l a r ă este deschisă celor care nu sunt angajaţi politic”, a spus preşedintele Traian Băsescu, care le-a recomandat politicienilor “să-şi vadă de partidele lor”. Şeful statului a precizat că Diaconescu nu are rolul de a fi viitorul preşedinte al Fundaţiei. Nici Traian Băsescu. “Vreau să vă spun foarte clar: nu voi avea nicio contribuţie în conducerea fundaţiei, nu voi fi nici măcar în board-ul fundaţiei, unde am dreptul să fiu, chiar dacă sunt preşedinte, dar voi veghea, o voi încuraja”, a mai subliniat Traian Băsescu. Integral in EVZ.

Băsescu: Ministrul Pivniceru a fost “o catastrofă”. Ce spune preşedintele despre varianta Kovesi la DNA. Concluzia preşedintelui Traian Băsescu la plecarea Monei Pivniceru de la Minsiterul Justiţiei la Curtea Cosntituţională: “Ca ministru a fost o catastrofă”. Principala nemulţumire a 28-03-13-P_05preşedintelui legată de mandatul lui Pivniceru este legată de tergiversarea numirilor la vârful Parchetului General şi al DNA. “Eu cu ea am încercat să o conving de la bun început hai să-l ducem pe Morar la Parchetul General şi pe Kovesi la DNA, ar fi fost o continuitate şi o credibilitate extraordinară. Nu a vrut”, a spus Traian Băsescu la B1. Preşedintele susţine că nu a încercat să deschidă subiectul cu Crin Antonescu, liderul partidului care a susţinut-o pe Mona Pivniceru la minister. Dar nici cu apropiaţi ai acesteia, a continuat el ironic: “Nu l-am întrebat nici pe Voiculescu, nici pe Vlasov, eu trebuia să discut cu ministrul”. Un alt reproş pe care şeful statului i l-a făcut fostului ministru al Justiţiei ar fi implicarea în “mişcările care au avut loc în CSM”, prin excluderea lui Cristian danileţ şi a Alinei Ghica, care, în opinia sa, vor cântări în viitorul Raport MCV. În privinţa desemnărilor în timpul interimatului lui Victor Ponta, Traian Băsecu s-a declarat încrezător. “Ce cred este că vom găsi o soluţie”, a spus preşedintele, refuzând să comenteze variantele vehiculate în media: Laura Codruţa Kovesi pentru DNA şi Tiberiu Niţu pentru Parchetul General. Integral in Gandul

Gafă de proporţii a lui Ponta la BBC: “Principala preocupare a României este spălarea pe creier. Prezent în emisiunea Hard Talk a BBC 28-03-13-P_06World Service din 20 martie, cu Zeinab Badawi, premierul Victor Ponta a încercat, într-o engleză stâlcită şi aproximativă să convingă publicul britanic că nu are motive să fie îngrijorat în privinţa unui aflux masiv de imigranţi români în Regatul Unit după ridicarea restricţiilor privind accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa muncii din Marea Britanie. Ponta nu numai că se bâlbâie si inventează cuvinte (foloseşte “disemployment” pentru “şomaj”, un cuvânt care nu există în limba engleză), dar la un moment dat (minutul 2.56) comite o gafă incredibilă pentru un prim-ministru care se pretinde “doctor” şi intelectual şi afirmă nici mai mult nici mai puţin că “Principala preocupare a României este spălarea pe creier (brainwash)”, după care îşi ia seama şi rectifică spunând că este vorba de fapt de “migraţia creierelor” (braindrain). Acum, dacă prim-ministrul nu este complet ageamiu în materie de limbă engleză, atunci ceea ce a făcut Victor Ponta se numeşte în psihanaliză un “act ratat” prin care cineva exprimă involuntar o dorinţă adânc reprimată. Îi mulţumim lui Sorin Ioniţă, care a semnalat primul prestaţia lui Victor Ponta la BBC. Romania Libera.

Interlopii teroristi: “Veti vedea bombe, le dam foc… Osama bin Laden o sa fie in Piatra Neamt!” Interlopul Puiu Mironescu, acuzat de atentat terorist, a fost turnat la DIICOT de trei dintre complicii sai. EL a picat pe interceptari cand vorbea pe telefonul iubitei sale, Alexandra. Asasini platiti, atacuri armate si bombe artizanale. Sunt ingredientele razboiului sangeros dintre clanurile interlope Mararu si Mironescu. Detalii stupefiante din aceasta 28-03-13-P_07disputa pe viata si pe moarte apar in ancheta procurorilor DIICOT in care Puiu Mironescu (39 de ani) a fost trimis in judecata pentru terorism. Interlopul a comandat uciderea rivalului sau Bogdan Mararu. Alaturi de el au mai fost acuzate alte cinci persoane, care in noaptea de 10 spre 11 ianuarie au pus dinamita sub masina rivalului. In 2006, dupa un atentat esuat asupra sa, Mironescu a explicat care va fi razbunarea: “Veti vedea in Piatra Neamt bombe… le dam foc…Osama Bin Laden o sa fie in Piatra Neamt”. Decizia de a-l arunca in aer pe Bogdan Mararu a fost luata dupa ce asasinul moldovean Vitalie Proca l-a impuscat, pe 26 noiembrie 2012, din greseala, in cartierul bucurestean Vitan, pe Razvan Isaila. “Evenimentul zilei” a dezvăluit că ucigaşul l-a confundat pe Răzvan Isăilă cu Mironescu: aveau aceeaşi maşină, numere de înmatriculare asemănătoare şi constituţie identică. “Acu o trebuit să mă mut că… o făcut ăştia nu ştiu ce legături la televizor că o tras în ăla din Vitan aicea ştii… şi în maşină… Avea şi MIR la maşină, nu cu Y. Şi m-am mutat, am două săptămâni de când m-am mutat,” se plângea Mironescu, într-o discuţie cu un amic. Interlopul schimba frecvent cartelele telefonice şi folosea, în discuţiile cu locotenenţii săi din Piatra Neamţ, telefonul iubitei sale, Alexandra. Când părăsea locuinţa din Bucureşti, Mironescu evita să ia cu el telefonul mobil pentru a nu putea fi monitorizat prin GPS. Telefonul femeii a fost interceptat, iar procurorii DIICOT au dat de urma reţelei şi a planului pus la cale de acesta. Integral aduce EVZ

Președintele Băsescu, către Guvern: NU dați Metrorex și Portul Constanța primarilor Oprescu și Mazăre, interziceți dezmembrarea combinatelor private închise! Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seara, la postul B1TV, că Guvernul ar greși dacă ar transfera Metrorex la Primăria Bucureștiului și Portul Constanța la Primăria Constanței, de la 28-03-13-P_08Ministerul Transporturilor. De asemenea, șeful statului consideră că Executivul trebuie să interzică dezmembrarea combinatelor private care se închid, cum este Mechel. Șeful Statului a atras atenția că primarul Constanței, Radu Mazăre, vrea ca primăria să obțină controlul asupra pachetului majoritar de acțiuni al Portului Constanța, în condițiile în care de acest obiectiv sunt legate proiecte energetice strategice, precum AGRI, și misiunile militare ale NATO. ”Ar fi cea mai mare greşeală să se dea portul Constanţa. Municipalitatea este acţionar la portul Constanţa, dar acţionar minoritar. Domnul Mazăre vrea să fie majoritar. Mi-e greu să văd că unul care stă mai mult cu domnişoare dezbrăcate prin Mamaia, se îmbracă în tot felul de armuri, când o face pe papuaşul, când pe apaşul, mi-e greu să îl văd discutând cu generalii de la NATO chestiuni serioase legate de permisiunea de transport, de tranzit, de armament, de muniţie, de trupe. Mi-e greu să îl văd discutând cu Exxon”, a afirmat Băsescu. Șeful statului s-a declarat și împotriva trecerii Metrorex de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei, pentru că administrația locală nu dispune de personal pentru siguranța feroviară, care rămâne la Ministerul Transporturilor. Integral la Curs de Guvernare.

Mechel Târgovişte, agenţie de chilipiruri imobiliare. Noii acţionari ruşi vând activele la preţ de nimic. Combinatul Mechel de la Târgovişte scoate la vânzare clădiri şi locuinţe din patrimoniu, la preţuri sub nivelul pieţei imobiliare, inclusiv în Bucureşti. Aflat în plin proces de disponibilizare de personal, Mechel Târgovişte a scos la vânzare, zilele trecute, mai multe bunuri 28-03-13-P_09imobile pentru care vrea să obţină mai bine de 5 milioane de lei. Pe lista de vânzare apar mai multe duplexuri în Bucureşti, iar în Târgovişte se vând cantina Mechel (unde până de curând se organizau momente festive, nunţi, botezuri etc.), un bloc întreg de pe Bulevardul Unirii (unde erau cazate fetele de la echipa campioană de baschet feminin, CSM Targoviste), terenuri, magazii şi altele. „Încă de la sfârşitul anului trecut au fost scoase mai multe proprietăţi la vânzare, printre care minihotelul din Micro VI, clădirea «Metrologie», crescătoria de porci, o microcantină şi mai multe terenuri pe care le aveau în posesie. La acest moment nu am cunoştinţă să fi vândut ceva. Alături de aceste bunuri, mai aveau şi patru garsoniere şi vreo trei apartamente prin Bucureşti. Aceste proprietăţi au fost cumpărate odată cu combinatul, în 2002. Anunţul de vânzare pentru aceste bunuri a fost deja publicat în presa locală de specialitate“, a declarat Gabriel Banu, lider de sindicat la Mechel. Autorităţile au primit în fiecare lună asigurări din partea conducerii Mechel că lucrurile vor intra pe un făgaş normal, însă lucrurile nu au stat deloc aşa. Patronatul rus a decis să concedieze 512 muncitori care, marţi, au venit să semneze foile de lichidare. Oamenii sunt disperaţi, există cazuri în care ambii soţi au fost daţi afară după aproape 30 de ani vechime, fără niciun regret. Integral in Adevarul.

Va urez o zi buna!

Europa: 28 Martie 2013 / Victor roşu şi Viktor negru

Starea de forţă majoră din sistemul bancar al Ciprului a scos practic ţara din zona euro, iar replicile prăbuşirii sistemului economic se propagă în toate direcţiile. După ce a zdrobit mitul că nimeni nu se poate atinge de depozitele din bănci într-o societate dezvoltată precum cea a zonei euro – din econo­miile mai mari de 100.000 de euro statul va confisca până la 80%, Ciprul devine şi prima ţară membră a unei uniuni monetare care 28-03-2013-1blochează ieşirile de capital din ţară. Analiştii spun că prin astfel de restricţii ale fluxurilor de bani mica economie insulară iese, practic, din zona euro.   Ciprul va confisca până la 40% din depozitele neasigurate, adică mai mari de 100.000 de euro, constituite la cea mai mare bancă a ţării, Bank of Cyprus, şi până la 80% din cele neasigurate ale grupului bancar Marfin, care va fi lichidat, potrivit oficialilor guvernamentali. În schimb, deponenţii de la Bank of Cyprus vor primi acţiuni la instituţia de credit, care va fi recapitalizată şi restructurată. Guvernul aplică această măsură pentru a strânge mai multe miliarde de euro fără de care nu s-ar califica pentru programul de bailout de 10 miliarde de euro stabilit cu creditorii internaţionali, UE, BCE şi FMI, fără de care economia ar intra în faliment.   Pierderile vor afecta depozite neasi­gurate de opt miliarde de euro constituite la Bank of Cyprus şi economii de 3,2 miliarde de euro depozitate la Marfin (Laiki în limba greacă). După un calcul sumar, cei care au depozite mai mari de 100.000 de euro la cele două bănci cipriote vor pierde până la 4,9 miliarde de euro într-un stat cu o economie de doar 3,5 ori mai mare. „Să fim sinceri, foarte puţin va fi returnat. Sumele ar putea fi de doar 20%. Cu siguranţă, pentru cei cu depozite mai mari de 100.000 de euro ar putea veni o lovitură foarte puternică“, a declarat guvernatorul băncii centrale a Ciprului, Panicos Demetriades, referindu-se la situaţia clienţilor grupului Marfin. Programul de bailout prevede înju­mătăţirea mărimii sistemului bancar supra­ponderal pentru a-l aduce la media UE şi pentru a reduce nevoia de finanţare externă a ţării. Băncile cipriote sunt închise încă din 16 martie, când au fost anunţate primele detalii ale planului de salvare. Iniţial, acesta prevedea confiscarea a până la 10% din toate depozitele. Speriaţi că îşi vor pierde banii, oamenii au luat cu asalt bancomatele, dând astfel primele indicii despre ce va urma după ce băncile vor fi redeschise. De atunci Bank of Cyprus şi Marfin au restricţionat retra­gerile la doar 100 de euro pe zi de persoană. Integral in Ziarul Financiar

Revista Presei de la Deutsche Welle

Criza din Cipru a orientat atenţia editorialiştilor spre periferia Europei, bunăoară spre România şi Ungaria, membre ale UE, dar şi spre Rusia, bîntuită din nou de vechile ei idiosincrazii faţă de apus.

„De ce te temi, de aceea nu scapi”. Zicala pare a conota excelent o seamă de evoluţii negative survenite pe scena politică şi economică a continentului dar şi pe mapamond.

28-03-2013-2Teama că modelul cipriot ar putea fi aplicat şi aiurea, spre a salva un stat de la faliment, mai exact, băncile, a fost confirmată de stîngăciile în materie de PR, comise de actualul şef al eurogrupului Jeroen Dijsselbloem. De fapt, omul a dat în vileag că UE tolerează în Cipru o procedură ce contravine propriilor ei reglementări şi anume repunerea băncilor pe picioare prin prelevarea unor procente din economiile depunătorilor. Or, economiile sunt cu totul altceva decît investiţiile şi de aceea nu ar trebui expuse riscurilor, relevă EL PAIS.

Cît va tolera opinia publică internaţională jocul cu focul practicat de Coreea de Nord, nu se ştie. Ce se ştie se poate afla din editorialul publicat în FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG şi anume, că regimul comunist de la Phenian nu se sinchiseşte de ce crede, spune şi face ONU sau restul lumii.

Nici premierului Victor Ponta şi tizului său ungar Viktor Orban nu le pasă prea mult, dacă nu chiar deloc, de criticile care se fac auzite de la Bruxelles, pentru modul în care ambii, de pe poziţii ideologice diferite, încalcă principiile democraţiei şi ale statului de drept. Şi nici nu se sinchisesc prea mult de comentariile critice ale presei libere şi democratice pe care modul lor de guvernare le suscită.

Deunăzi, ediţia electronică a cotidianului NEUE ZÜRCHER ZEITUNG şi azi, ediţia scrisă, comentînd rezultatul Convenţiei Naţionale PDL asupra soartei opoziţiei politice din România, ajungea la o amară concluzie. După realegerea lui Blaga la conducerea formaţiunii, după eşecul contracandidatelor Udrea şi Macovei, după adio-ul spus de preşedintele Băsescu formaţiunii, practic scindată, opoziţia politică din România este într-atît de debilă încît pare a nu-şi mai merita numele. Ceea ce oferă actualei coaliţii guvernamentale USL şansa de a acţiona pe mai departe cu şi mai fără jenă decît a făcut-o de astă vară şi pînă acum. De pildă, de a prelua mai intens controlul asupra justiţiei după ce aceasta îşi cucerise în ultimii ani independenţa faţă de politică şi a condamnat politicieni grei, implicaţi în diverse procese de corupţie.

German-PressPrin urmare, de la Viena, cotidianul DER STANDARD înregistrează noile mutări făcute de USL pe tabla puterii. Fostul ministru al justiţiei, Mona Pivniceru, va depune mandatul după ce Senatul a aprobat numirea ei ca judecător la Curtea Constituţională. Postul ministerial rămas vacant va trebui ocupat în 45 de zile. Pînă atunci, ad intermim, funcţia va fi preluată de premierul Victor Ponta, după o consultare prealabilă cu preşedintele Băsescu. Ziarul austriac semnalează că scurta perioadă cît Pivniceru s-a aflat la conducerea ministerului justiţiei, a fost marcată de controverse şi de notele foarte proaste date României de raportul UE pe justiţie. De asemenea, Pivniceru a luat în repetate rânduri apărarea ex-premierului Năstase, condamnat pentru corupţie, eliberat înainte de termen din detenţie. Ziarul nu omite să amintească şi alte detalii ce demonstrează cît de încurcate, netransparente şi dubioase sunt relaţiile de putere la Bucureşti.

Reversul întunecat al puterii la Bucureşti şi la Budapesta îl scrutează într-un excelent şi foarte documentat articol, ziarul de limbă germană din capitala Ungariei, venerabilul PESTER LLOYD.

Intrebarea din subtitlu, dacă nu cumva situaţia din Ungaria se repetă în România, primeşte un răspuns deja în chapeau-ul articolului: Victor cel roşu dovedeşte în România că măsurile antidemocratice nu depind de eticheta politică a partidelor care le aplică şi că Ungaria nu este un unicat. Uzînd de o figură de stil, autorul textului face o comparaţie foarte plastică: dacă în Ungaria copilul a fost deja aruncat în fîntînă, în România el se află primejdios de aproape de marginea ei.

O trecere succintă în revistă a isprăvilor antidemocratice comise de Ponta, a relaţiilor sale extrem de strînse cu Adrian Năstase, confirmă impresia.

Faptul că după eliberarea sa din închisoare, Năstase nu poate să deţină o vreme o funcţie în conducerea partidului sau un mandat de ministru, nu constituie un impediment major, rezultă din declaraţia lui Ponta conform căreia mentorul său nici nu ar avea nevoie de o funcţie oficială fiindcă şi aşa social-democraţii ascultă de Năstase. Faptul că o decizie judecătorească poate fi anulată sau „îndulcită” de influenţa politicii, este un semnal fatal. Dar această sete de putere absolută nu este singurul element nefast ce-l leagă pe Victor cel roşu de Viktor cel negru. Ambii sunt caracterizaţi de aceeaşi lipsă de respect faţă de popor, de demos şi democraţie. Sărăcia, teama de viitor, lipsa de perspective sunt şi rămîn realele fundamente ale puterii celor doi antidemocraţi populişti, ai acestor canibali ai democraţiei. Totuşi există ceva care-i desparte: Orban nu a făcut niciodată un secret din dispreţul lui faţă de democraţie nutrind jilava himeră a naţional-conservatorilor. Ponta în schimb, se erijează şi azi încă în democrat de factură europeană, socialist, om din popor, avocat al săracilor, mai numeroşi în România det în orice altă ţară a continentului. Că Ponta este altceva decît vrea să pară o demonstrează din plin declaraţiile făcute la BBC în emisiunea Hardtalk, unde i-a catalogat pauşal pe romi drept criminali care fac ţara de ruşine, negînd concomitent că ar exista o discriminare a acestei minorităţi de către populaţia majoritară. Dar, tocmai prin acţiunile sale antidemocratice, Ponta aduce prejudicii nu numai ţării sale, ci şi oricărui politician din Europa care sub „label”-ul „social” şi “democrat” se angajează de facto în apărarea cauzei celor mai slabi.

Autorul textului întrevede în cazul unui eşec al redresării sociale şi economice a României, perspectiva scufundării social-democraţilor români, aşa cum s-a întîmplat cu cei maghiari, cărora recent Ponta le-a făcut o vizită de solidaritate la Budapesta. Intr-un atare caz, n-ar fi de mirare ca pe ruinele statului de drept şi ale democraţiei să apară un autoproclamat salvator al naţiunii. Exclus nu este nici ca Ponta să fie un astfel de mutant. Lecţia ce poate fi învăţată din siuaţia din România şi Ungaria este că măsurile antidemocratice cresc mereu pe acelaşi sol şi nu depind de etichetele aplicate partidelor aflate la conducere. Partidele populare nu au vrut să-l stopeze pe Orban, socialiştii din Parlamentul European ar trebui să dovedească măcar că-l pot frîna pe Ponta.

Dar cine-l poate opri pe preşedintele rus Putin şi conducerea de la Kremlin să se irite, să se vexeze într-atît din cauza aşa ziselor „lecţii de morală” pe care diversele fundaţii apusene şi ONG-uri le-ar da Kremlinului, încît să bruscheze cu reacţiile sale cancelariile europene. Or, acestea, în ocurenţă politica germană, nu au voie să se comporte ca şi cum îmbufnările lui Putin ar fi insignifiante, crede DIE WELT. Cu metodele unui stat pur poliţienesc, preşedintele Putin demonstrează ce înţelege el prin libertate şi democraţie, deduce NEUE OSNABRÜCKER ZEITUNG.  Deutsche Welle

L’Express : “Moscova pierde la cazinoul cipriot”. În Cipru, autorităţile pregătesc cu febrilitate redeschiderea băncilor după o criză care a durat 12 zile şi care a blocat practic economia insulei. Autorităţile încearcă să limiteze fuga capitalurilor, iar preşedintele ţării doreşte deschiderea unei anchete pentru identificarea celor vinovaţi de acest dezastru. În tot acest context am asistat însă şi la o confruntare între un model mafiot de practici financiare şi dorinţa Uniunii Europene de a impune reguli de transparenţă bancară pe teritoriul său.

28-03-2013-3“Moscova pierde la cazinoul cipriot”. Sub acest titlu analizează revista franceză L’Express ceea ce s-a întîmplat în Cipru, ţară devenită o placă turnantă pentru reciclarea banilor necinstiţi, în special a celor provenind de la magnaţii ruşi. Cîteva date şi cifre pun în evidenţă tot caracterul aberant al acestei economii “bancare” adoptată de ciprioţi, pe de o parte cu lăcomie şi pe de altă parte cu naivitate.

Cum e posibil ca o ţară atît de mică precum Cipru să fie… al doilea investitor străin în Rusia? Înainte de a răspunde la această întrebare să reţinem că o altă ţară mică, Luxemburgul, este de fapt primul investitor străin în Rusia… Undeva, ceva nu este în regulă cînd în astfel de ţări se concentrează imense sume de bani într-un număr excesiv de bănci. Specialiştii de la revista L’Express mai arată că fondurile cipriote investite în Rusia sunt de opt ori mai mari decît… cele germane.

Dificil de crezut deci că populaţia cipriotă, care îşi trage veniturile în special din turism şi din uleiul de măsline, deţine astfel de sume imense. De fapt, ruşii au creat în Cipru un veritabil circuit bancar. Cum o treime din economia rusă scapă oricărui control, banii fără justificare legală sunt întîi transferaţi în Cipru, iar apoi, astfel “spălaţi”, sunt redirecţionaţi spre economia rusă.

Şi totul sub ochii binevoitori ai autorităţilor cipriote care rareori semnalează pe teritoriul lor vreo tranzacţie suspectă (reproş formulat de Serviciile de informaţii americane, CIA). Din surse germane se afirmă că în 2011 în jur de 80 de miliarde de euro au părăsit Rusia, şi că o mare parte din aceşti bani a tranzitat prin Cipru. Este adevărat că nici Uniunea Europeană nu a pus la punct un veritabil arsenal de măsuri destinate să stopeze spălarea de bani. De mai mulţi ani însă Bruxelles-ul le cere autorităţilor cipriote să oprească aceste practici, avertizînd că prosperitatea pe care le aduc ele insulei Cipru este iluzorie…

Iată de ce putem spune că pe Insula Cipru a avut loc o înfruntare între două maniere de a gîndi economia: una de tip mafiot şi alta marcată de reguli, transparenţă şi responsabilitate. Încercarea ruşilor da transforma insula Cipru într-un fel de micro-colonie a lor pe teritoriul Uniunii Europene s-a mai manifestat şi altfel: Moscova a vrut să-şi rezerve exploatarea de gaz metan cipriot, este vorba de mari zăcăminte descoperite în lagul coastelor cipriote. Cam ciudat, cînd ne gîndim că Rusia deţine deja primele rezerve mondiale de gaz metan. Potrivit revistei L’Express, prin această manevră ruşii au dorit de fapt să împiedice diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz a europenilor…

Pentru moment, cum scrie L’Express, Moscova a pierdut însă la “cazinoul” pe care îl avea în Cipru, şi poate că a pierdut chiar maşina de spălat bani creată acolo cu complicitatea naivă a populaţiei cipriote şi cea mai puţin naivă a responsabililor politici de pe insulă. Alte astfel de “cazinouri” continuă însă să funcţioneze.

Într-o depeşă a Agenţiei France Presse se arată că Bruxelles-ul priveşte cu nelinişte acum la modelul economic al Luxemburgului. Sectorul financiar al micului ducat este şi el supra-dimensionat în raport cu restul economiei sale, chiar dacă Luxembrugul pretinde că acest sector are un caracter internaţional. Sectorul bancar al Luxemburgului numără 141 de bănci reprezentînd 26 de ţări, iar pentru moment soliditarea sa este asigurată de principiul secretului bancar. Ce practici se ascund în spatele acestui principiul atît de preţios pentru paradisurile fiscale, probabil că vom afla cu ocazia unei viitoare crize. Articol original, aduce RFI.

Cipru şi invazia expaţilor ruşi

Acum un an cunoscutul cotidian britanic, The Guardian,  anticipa intr-un fel sau altul situatia in care se afla Ciprul astazi. Interesant sa citim acest articol publicat acum un an in The Guardian (Russian expat invasion of Cyprus also has sinister overtones) si semnat de Luke Harding (n. 1968), 27-03-2013-5corespondent de razboi care a raportat din Irak, Afganistan, Libia si a avut multe peripetii cu guvernatii rusi in frunte cu Vladimir Putin.  Cartea sa “Mafia State: How one reporter became an enemy of the brutal new Russia” a devenit manual de referinta pentru ceea ce se intampla in Rusia lui Putin.

Proprietate a Scott Trust, The Guardian este în general considerat ca fiind ziarul de referinţă al celor de orientare de centru (uneori dreapta, alte ori stanga) chiar dacă este în mod tradiţional apropiat de partid laburist. În The Guardian semnează cronicari reputaţi, ca George Monbiot, Geoffrey Wheatcroft şi Polly Toynbee. Fondat la Manchester în 1821, The Guardian a devenit unul din cele mai vizitate site-uri de informaţii din lume.

***

Pentru zeci de mii de ruşi, Cipru a devenit sinonim cu o casa de vacanţă. Este o modă care, pe plan mondial, naşte o serie de întrebări privind legăturile diplomatice şi pecuniare pe care Nicosia le-a dezvoltat cu Moscova.

Luna trecută, o misterioasă navă de transport rusească a căutat refugiu, în timpul unei furtuni violente, în portul cipriot Limassol.

Mai mult sau mai puţin întâmplător, la bordul navei MS Chariot se aflau dosite patru containere încărcate cu 60 de tone de muniţie, pentru puşti mitralieră AK-47 și pentru lansatoare de rachete. Încărcătura plecase de la un binecunoscut furnizor de arme, Rosoboronexport, firmă deţinută de guvernul moscovit, discretul cumpărător nefiind altul decât guvernul sirian.

Conform legilor Uniunii Europene, la care Cipru a aderat în 2004, încărcătura ar fi trebuit să fie reţinută de către autorităţile de la Nicosia. Armele reprezintă o încălcare flagrantă a embargoului strict impus de UE regimului din Siria privind aprovizionarea cu echipament militar, de când guvernul acestei ţări a fost implicat direct în represiunea violentă și crimele împotriva propriilor cetăţeni şi protestatari anti-guvernamentali.

În schimb, oficialii ciprioţi au permis navei să părăsească portul, în schimbul unor promisiuni vagi că aceasta îşi va schimba traseul. Căpitanul a făcut plinul vasului, apoi a ridicat ancora și s-a îndreptat vioi către portul sirian Tartus, unde a descărcat și predat încărcătura sa dubioasă.

Ciprul nu vrea să supere Moscova

27-03-2013-6Criticii consideră că enigmatica întâmplare este o dovadă în plus a dorinţei Ciprului de a nu deranja și nemulţumi Moscova, precum și a atitudinii ”ruşinoase de servitudine” faţă de aceasta. Reţinerea Ciprului de a nu-l supăra pe Vladimir Putin este de înţeles: Kremlinul a promis – dar nu a înmânat încă – un împrumut de 2.5 miliarde de euro ca și chezăşie pentru bunul mers al economiei Ciprului. În același timp, Rusia a fost în permanenţă un susținător ferm al Ciprului în consiliul Națiunilor Unite și de asemenea s-a opus mișcării susținute din umbră de Ankara de formare a ”statului” Turc Cipriot în controversata zonă de nord a insulei.

În Limassol, un port atractiv și un oraş vechi, cu un castel din perioada cruciadelor,  trăiesc atât de mulţi ruşi încât oraşul a fost poreclit “Limassolgrad“. Există chiar și un ziar, o staţie de radio, precum și două şcoli în limba rusă. În zilele de duminică, rușii se adună în Debenhams – zona comercială a staţiunii, ce cuprinde magazine cu haine de blană, kefir (un iaurt acru rusesc) și Baltika, berea cea mai populară din Rusia.

Și mai sunt și barurile și cluburile din Limassol, cu un puternic iz estic, sugerat de prostituatele din Ucraina, Belarusia și Moldova, care-şi fac veacul în zona teraselor cu vedere la mare.

Limassol sau Limassolgrad?

Populaţia cipriotă vorbitoare de limbă rusă se ridică la aproximativ 35 000-40 000 de persoane. Mulţi sunt ruşi cu descendenţă greacă din vechea zonă Pontus (Anatolia de astăzi), care au crescut în Uniunea Sovietică, în zona Mării Negre, şi au emigrat în Cipru la începutul anilor 1990.

 ”Limassol face parte din Federația Rusă”, consideră Artyom, chelner la restaurantul “Taras Bulba“, denumit astfel după eroul cazac al nuvelei lui Nikolai Gogol. Ce a atras aici un număr atât de semnificativ de ruşi? ”În primul rând, impozitele sunt mici. În al doilea rând, este foarte uşor pentru ruşi să primească viză”, a explicat chelnerul.

Redactorul-șef al săptămânalului Vestnik Kipra, Natalia Kardash, a susţinut într-un articol că ”Ciprul este o ţară foarte confortabilă. Puneţi-vă în postura unui afacerist rus, care vrea să lucreze aici. De cele mai multe ori el îşi aduce și familia; soţia sa poate să meargă la cumpărături şi nu trebuie să ştie engleză, pentru că toată lumea vorbeşte limba rusă. Există o mulţime de saloane de coafură și cabinete de cosmetică rusești”. Kardash adaugă: ”Până și primarul din Limassol vorbeşte limba noastră. Rușii nu sunt foarte simpatizaţi în estul Europei – chiar dacă banii lor sunt, în schimb, atractivi”.

Într-adevăr, sume importante din rezerva monetară a Rusiei sunt păstrate în afara ţării, în Cipru. Mai mult de 25% din depozitele bancare și aproape o treime a investiţiilor străine provin din Rusia.

Şi un mic paradis fiscal al Mafiei…

Este tipic pentru investitorii ruşi să creeze companii ”tampon” pentru a profita de taxa  de doar 10% – impozit pe profitul corporaţiilor. Multe din aceste fonduri sunt reinvestite ulterior înapoi în Rusia, evitându-se astfel impozitul rusesc (conform statisticilor, o sumă de 1,4 miliarde de euro în 2008). Autorităţile cipriote neagă vehement faptul că insula ar fi un rai al spălării de bani ruseşti. Totodată ei menţionează că ruşii investesc mult mai mult numerar în Austria și Marea Britanie.

Mulţi analişti sunt însă sceptici: ”Ne referim la banii ruseşti care sunt spălaţi prin intermediul Ciprului. Mafia rusă foloseşte Ciprul intensiv în acest scop”, spune Hubert Faustmann, profesor-asociat care predă Studii Europene la Universitatea din Nicosia.

Dealurile care străjuiesc Limassol sunt împânzite cu numeroase vile de lux, cu privelişte minunată la mare. Multe dintre acestea sunt deţinute de ruşi şi au fost cumpărate prin intermediul unor mecanisme financiare internaţionale opace. Altele, în schimb, aparţin ciprioţilor bogaţi. Localnicii se plâng că infuzia de capital rusesc a făcut ca preţurile să sară din matcă. Arhitectura este de multe ori demodată; multe dintre aceste vile sunt nelocuite în majoritatea timpului.

Rusia recunoscătoare

Ruşii obişnuiţi care locuiesc în Cipru susţin că insula le oferă ceva ce le lipseşte în Rusia: protecţia împotriva unei birocraţii corupte generalizate. Și, mai subliniază ei, majoritatea ruşilor care trăiesc pe insulă nu sunt mafioţi.

Viaţa în însoritul Cipru, adaugă ei, este de preferat celei oferite de Putin într-o Rusie rece și dominată de lăcomie, unde nu există siguranţă, protecţie legală sau dorinţă de reformă.

Președintele Ciprului, Demetris Christofias, până nu demult şef al partidului comunist Akel, şi-a făcut studiile la Moscova, în perioada Uniunii Sovietice, şi vorbeşte fluent limba rusă. Informaţii anonime apărute în WikiLeaks, furnizate de diplomaţi ai SUA, îl surprind pe preşedintele cipriot afişând o ”pasiune anti-NATO”; într-o vizită nostalgică pe care a efectuat-o în 2008 la Moscova, acesta s-a auto-descris ca fiind ”oaia roşie a Europei”

Referitor la garanţia financiară pe care ţara sa o aşteaptă de la Rusia, Erato Kozakou-Marcoullis, ministrul afacerilor externe al Ciprului, a spus: ”a fost un împrumut bun, în condiții avantajoase. Vom plăti înapoi fiecare rublă. Suntem foarte recunoscători”. Erato Kozakou-Marcoullis a mai adăugat: ”Rusia a sprijinit mereu suveranitatea și integritatea noastă teritorială”.

Se consideră, de asemenea, că agenţiile de spionaj ale Rusiei sunt şi ele active în Cipru, dată fiind importanţa strategică a acestei ţări prin apropierea faţă de Orientul Mijlociu, o zonă de influenţă cu tradiţie pentru Moscova. Incidentul cu nava MS Chariot nu este un exemplu izolat de trafic cu arme. Rusia este implicată în dirijarea, via Cipru, a unei imense reţele de aprovizionare cu armament a ţărilor din Orientul Mijlociu – în special Siria, Liban și Iran – precum și a Chinei și Indiei, după cum susţin unele surse din Rusia. Articolul integral, tradus si adus de PressEurop

Guvernul circarilor şi România subterană

Daca nu ar fi parte din realitatea cotidiana in Romania anului 2013, ar fi putut fi scenariul unei utopii cinematografice de mana a treia. Astazi, dupa circurile de stanga si dreapta, o mare parte a cetatenilor Romaniei au putut vedea doua feţe ale realitatilor in care traim si probabil vom petrece astfel un timp, avand in vedere pulverizarea totala si aproape absoluta a opozitiei in timpul guvernarii haotice Ponta-Antonescu, sub auspiciile “patriotice”   ale Varanului national.

Nu cred ca cineva ar putea formula mai clar realitatea absurda, profund indecenta, ticaloasa si blestemata in care se afla acum societatea in care traim, decat cei doi baroni dintre cei mai puternici ai guvernarii USL:

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, refugiat din cauze “doctrinare”, dar in special juridice de la PDL,  in noul “paradis de dreapta” promis de Antonescu, anunta, citez:

În ţară situaţia este dezastruoasă. Nu ştim dacă vom putea plăti următoarea tranşă de rambursare a împrumutului de la FMI. Dacă vom plăti salariile şi pensiile, să fim fericiţi! SURSA

27-03-13-P_02

Pe de alta parte, baronul de Constanta, travestitul etern, Radu Mazare, care niciodata nu poti sa sti daca este beat, drogat sau nebun, a hotarat ca – citez:

“Consiliul Local Municipal (CLM) Constanţa a aprobat marţi un proiect de hotărâre iniţiat de primarul Radu Mazăre prin care cluburile din staţiunea Mamaia sunt obligate să aibă câte un car alegoric cu minimum şase animatoare, nerespectarea de către aceste firme a deciziei luate ducând până la anularea autorizaţiei de funcţionare”. SURSA

Astazi, mai mult ca niciodata, senzatia despre care am mai scris, semnaland existenta unei Romanii subterane, a devenit mai acuta decat oricand. Aceasta Romanie subterana acapareaza pe zi ce trece alte si alte centre ale normalitatii, in curand noi nu vom mai avea nimic si ei totul; noi vom fi iobagii lor sau vom pleca de aici in izbeliste. Romanii traiesc intr-un ibric plin cu apa pe care cineva l-a pus pe foc. Inca nu s-au hotarat daca va fi ceai sau caféa, deocamdata apa fierbe. Cei aproape de foc sufera; cel mai multi slabi, batrani sau nejutoratii societatii, cei care asteapta sa se dea ceva ca pe timpul raposatului.

27-03-13-P_01

Am crezut in 2007 ca vom avea o soarta mai buna si ca in sfarsit cineva va face cafeaua, ca in sfarsit membrii Uniunii Europene vor stinge focul si ca in ibric vom gasi cafea pentru toata lumea. Am gresit. A fost nevoie si de o clasa politica care sa ne reprezinte si sa poata stinge focul de sub ibric. Am ajuns astazi sa fim mai mult decat siguri ca acesti oameni nu exista. Fiecare zi ne dezvaluie infamia si nemernicia acestor oameni care traiesc in Romania subterana. O clasa politica santajata si subjugata unor interese straine celor aflati in ibric, maini nevazute, care manuiesc resurse gigantice in scopuri oculte, complet diferite necesitatilor publicului.

Ma uit la citatele mentionate mai sus si ma intreb – legile oamenilor obisnuiti nu-i pot ajunge, banii stransi prin inselaciune si santaj le stau ca pavaza in aparare lor? Aflam in fiecare zi fapte infioratoare, care rugandu-ma lui Dumnezeu sa nu fie adevarate, sunt totusi reale si incep sa percep dimensiunile  tragediei in care ne aflam  noi toti. Cei alesi de o majoritate covarsitoare, singulara in istoria Romaniei, ne tradeaza zi de zi, ora de ora pentru banii matusilor tamara (foste si viitoare) si coanelor margareta (foste si viitoare), banii vamesilor corupti, ai varfurilor politiei, ai judecatorilor cumparati, ai baronilor locali, care numesc pe cine doresc sa-i slujeasca, si bani si inca bani si inca bani.

Poate inaintea unei coagulari de dreapta, stanga sau cu Marte si Venus nu ar trebui sa existe o coalitie a oamenilor normali si de bun-simt, care pot vedea cu adevarat ce se intampla?

Gnosticismul (7) supravieţuitorii – Druzii

Druzii sunt un popor monoteist  etno-religios (apartenenta religioasa este dictata prin nastere), fara posibilitate de convertire in afara comunitătii, prozelitismul nu exista.  Religia druza a apărut în secolul al XI-lea, dupa ce o parte din credinciosii ismailii ( nu ismaeliţi, sectă shiita) au parasit secta si islamul shiit. Musulmanii, fie ei Suniti sau Shiiti, vad in Druzi secta musulmana eretica si o considera ca parte din Islamul Ismaili (care este un Islam dezident din Shia). Druzii se considera musulmani “unitari si monoteisti”[1] (Eng. People of Unitarianism or Monotheism Arb. Ahl al-Tawhid)

Druz-1Convingerile religioase ale druzilor include mai multe elemente din religiile avraamice (iudaism, crestinism si bineinteles islam), gnosticism, neoplatonism si filozofiile pitagoriene (de la Pitagora).  Asa cum am mentionat mai sus, apartenenta  este inchisa ermetic la prozelitism. Daca nu te nasti druz, nu ai cum sa devii druz.

Majoritatea Druzilor traiesc in Orientul Mijlociu. In Siria – aproximativ 800 de mii, in Liban aproximativ 300 de mii, in Israel – 200 de mii, in Iordania -100 de mii si in afara Orientului Mijlociu aproximativ 150 de mii.

Istoria genetica a Druzilor este extrem de interesanta, in primul rand pentru ca este aproape identica cu etnogeneza traditionala, care vorbeste despre imbinarea unor populatii diferite in acest popor. Studiul genetic subliniaza trei linii genetice diferite, prima din sudul preistoric al Asiei, al doua linie genetica este bineinteles de sorginte locala raspandita in Orientul Mijlociu, comuna majoritatilor semite (arabi si evrei). A treia linie genetica este cea interesanta – originara din insula Cipru si comuna cu populatia musulmana (turca) din aceasta insula [2] [3].

Druz-2Numele de Druz provine de la numele primului sheic Nashtakin ad-Darazi (considerat azi eretic de druzi), probabil primul exponent al principiilor religioase ale Druzilor. Parerea mea este inversa: adica ad-Drazi, religia si poporul Druz sunt etimologic bazate pe cuvintele arabe darasa (cei ce citesc Cartea), si darisa (cei ce poseda adevarul). Intemeitorul dogmei religioase Druze a fost invatatul Persan Hamza ibn Alī ibn Ahmad, care a trait in Egipt intre anii 1014-1017 si care a fost de fapt un invatat Ismaili (grupa religioasa Islamica de sorginte Shiita, cu puternice influente Gnostice).

Baza teologiei Druze este sincronismul intre Islam/Judaism/Crestinism si filozofia greaca . Profetul principal este Itro/Raguel, socrul lui Moise (Exodul 2:18-3:1), care este numit de druzi Nabi Shoaib; alti profeti recunoscuti in religia Druza sunt Moise, Sf. Ioan Botezatorul, Iisus, Salman Persanul si Muhammad. Mentori religiosi (Profeti de o mai mica importanta) sunt Akhenaton, faraonul egiptean, filozofii Greci Socrate, Plato, Aristotel, Pitagora si conducatorul militar Alexandru cel Mare. Principiile religiei Druze sunt intr-un fel o metamorfozare a celor 5 principii ale Islamului ( Eng. 5 pillars of Islam) in principii asemanatoare in context. dar diferite in continut.

Religia druza este secreta si impartasita numai celor pregatiti. Pentru a lamuri chestia cu secretul, tin sa precizez ca teoretic toate religiile evoluate contin invataturi de trei feluri: (1) invataturile clare, evidente, deschise tuturor aderentilor (exoterice); (2) invataturi ascunse pentru un anumit fel de aderenta aprofundata (esoterice); (3) invataturi ascunse si secrete (agogice – in DEX tremenul este explicat ca invatatura mistica, de fapt insa este putin mai mult. Folosind terminologia Catolica, putem defini De scripturis et scriptoribus sacris; adica scripturile scripturilor sacre). La Druzi majoritatea normelor religioase sunt de felul al treilea.

Conceptia druza legata de divinitate este unica. Principala doctrină druza afirmă că Dumnezeu este transcendent, dar si imanent, El nu pate fi caracterizat, fiind mai  presus de toate atributele pe care omul  le poate percepe. Dumnezeul druzilor este unul  – în tot, în toate si pretutindeni. Un element puternic al religiei druze este reincarnarea. Druzii cred intr-un numar finit de suflete create de divinitate, care se reincarneaza sau isi asteapta randul la nastere si reincarnare.

Druz-3

Druzii urmeaza sapte precepte, care sunt considerate  baza  credintei lor si sunt percepute de ei ca esenta celor 7 stâlpi ai credintei Ismaili (NU cei 5 stâlpi ai islamului), fara alterarea lor de musulmanii urmasi ai lui Muhamad. Cele sapte precepte druze, sunt:

1. “Adevarul din glas” – în vorbirea limbii clare, intr-un cuvant, interzicerea minciunii sau ascunderea adevarului in comunitate in particular si in lume in general.
2. Protectia, protejarea si ajutor reciproc al fratilor în credintă.
3. Renuntarea la toate formele de cult existente in afara comunitatii. Toate credintele, altele decat cea druza, fiind considerate false.
4. Lepadarea de  diavol (Iblis), precum si toate formele răului (in arabă, toghyan “despotism”).
5. Mărturisirea unitătii lui Dumnezeu. Unul si numai Unul (in arabă, tawhid)
6. Acceptarea actelor divine indiferent de consecinte.
7. Supunere absolută si resemnare totala fată de vointa divină, atât cele relevate in secret, cat si cele publice, adica ceea ce se intampla la nivel personal, nestiute de nimeni sau cele cunoscute de toti, adica cele cunoscute de comunitate.

Interesant popor, interesanta religie, ne vom intoarce cu o postare viitoare.

P.S a nu se confunda cu DRUIZII, care au fost preoti pagani in Britania Celtica ante-Crestina.

Note Bibliografice:

[1] Swayd, Samy. The Druzes: An Annotated Bibliography. Kirkland WA USA: ISES Publications1998
[2] Philip K. Hitti Origins of the Druze People and Religion, SAQI 2007
[3] Peidong Shen, Tal Lavi, Toomas Kivisild, & co “Reconstruction of Patrilineages and Matrilineages of Samaritans and Other Israeli Populations From Y-Chromosome and Mitochondrial DNA Sequence Variation .” Human Mutation 24:248-260 (2004)

Revista Presei – 27 Martie / Ticaloşi fără culoare politică

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. În toate regiunile ţării, inclusiv în zona Capitalei, va mai ninge, temporar, până miercuri la 23.00, iar în sud-estul ţării şi la munte vântul va sufla cu viteze de până la 40-50 de kilometri pe oră, 26-03-13-P_01potrivit unei informări emise marţi seară de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). otrivit informării valabile de marţi, ora 20.00 până miercuri, ora 23.00, în acest interval, va mai ninge, temporar, în toate regiunile, inclusiv în zona Capitalei.

Totodată, în noaptea de marţi spre miercuri şi în prima parte a zilei de miercuri, în sud-estul ţării şi la munte, vântul va sufla în general moderat, cu viteze de până la 40-50 de kilometri pe oră, se precizează în aceeaşi informare. Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol emisă luni de ANM pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeş şi Olt a fost ridicată marţi, la ora 11.00. Codul portocaliu fusese emis pentru marţi, de la ora 04.00 la 14.00.

Curs valutar BNR  valabil azi:  1 EURO = 4. 4111   RON; 1 USD = 3. 4265    RON; 1 EURO = 1. 2873  USD; Francul elvetian 3. 6136  RON. Gramul de aur 176.0490 RON.

Teroriştii din SUA, înarmaţi cu gloanţe furate din Fabrica de armament Sadu. Liderul PC Gorj, şeful pazei din uzină, cercetat în acest caz. Opt angajaţi ai Uzinei Mecanice Sadu au fost reţinuţi într-un caz sesizat acum un an de autorităţile americane, care au descoperit muniţie românească asupra unor terorişti din Statele Unite. Doi angajaţi ai Uzinei Mecanice (UM) Sadu, din judeţul Gorj, unde se fabrică muniţie şi armament, au 26-03-13-P_02fost prinşi în flagrant luni seara, în timp ce încercau să vândă unor poliţişti sub acoperire 200 de cartuşe şi trei kilograme de mercur. Oamenii legii au efectuat percheziţii la domiciliul celor doi, dar şi la UM Sadu, unde au găsit mercur în fişetul unui dintre suspecţi. Ancheta a scos la iveală mai multe nereguli, iar opt persoane au fost reţinute. Printre acestea se află şi Nicolae Dijmărescu, numit în funcţia de director interimar al uzinei la sfârşitul anului trecut, Marius Borcan, preşedintele Partidului Conservator (PC) Gorj şi şef al pazei din cadrul unităţii, dar şi şase ingineri şefi şi maiştri. Conform unor surse din rândul anchetatorilor, cercetările pentru prinderea traficanţilor de muniţie se desfăşoară de un an de zile. Iniţial, americanii au descoperit la terorişti muniţie fabricată la UM Sadu şi, în acest fel, poliţiştii români au intrat pe fir. Doi poliţişti sub acoperire au fost chiar angajaţi la uzina de muniţie şi armament şi au lucrat timp de un an. Potrivit anchetatorilor, muniţia a fost scoasă cu plasa din unitate, chiar sub privirile paznicilor. Mercurul se vinde pe piaţa neagră cu 1.000 de euro pe kilogram. „În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materialelor explozive. Integral in Adevarul

SRI a împlinit 23 de ani! Previziuni sumbre pentru 2013. Amenințarea teroristă crește în intensitate, iar dușmanul nevăzut din războiul cibernetic ne pândește de peste tot, astfel că România este o țintă clară pe harta terorii. Crima organizată își rafinează metodele, evaziunea fiscală creează prejudicii enorme. Și nu doar materiale În sediul central al SRI, din „coasta” Palatului 26-03-13-P_03Parlamentului, aproape lipit de clădirea în care procurorii Instanţei Supreme îşi macină neuronii cu planurile de anchetă, s-au adunat ieri lucrătorii SRI, cu grade ori fără grade. Şefi de servicii teritoriale, dar şi agenţi operativi. Oamenii din umbră care veghează la siguranţa naţională a României, aşa-numiţii băieţi cu ochi albaştri, s-au strâns să dea seamă, dar şi să celebreze cei 23 de ani de existenţă post-decembristă a SRI. Existenţă în echilibru, fără „fluctuaţii în funcţie de majorităţile parlamentare”. Sala mare a instituţiei s-a umplut de puzderia de tinere cravate. Drepţi şi fără să clipească au ascultat acordurile imnului naţional. La fel şi oficialii din prezidiu: preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Traian Băsescu, consilierul prezidenţial pe probleme de securitate, Iulian Fota, şi parlamentarul Georgian Pop, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI. Unii şi-au recunoscut munca în filmuleţul difuzat ca „Retrospectivă 2012”. Sarcini şi provocări, secrete importante pentru ţară, ce e mai bine de făcut ca să identifici şi să dobori inamicul patriei tale?! Au fost decoraţi agenţi din teren, dar nu-i vom afla niciodată. George Maior, directorul SRI, a primit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor. Integral in EVZ

Blaga, la Gândul Live: ”Udrea face jocul USL. Ştiţi cine a adus-o în PDL?” Un eventual demers de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu nu va fi susţinut de PDL, a declarat preşedintele democrat-liberalilor Vasile Blaga, la Gândul Live, precizând că, dacă acest lucru se va întâmpla totuşi, pedeliştii vor fi alături de şeful statului în măsura în care acesta va dori. “Dacă nu ne vrea, să se descurce singur”, a spus Blaga, precizând că respectă decizia lui Băsescu de a 26-03-13-P_04spune adio PDL. “Dragostea cu forţa se cheamă viol”, a comentat el. Chiar şi după mesajul dur transmis de Băsescu după Congresul PDL, Vasile Blaga spune că nu are ce să-şi reproşeze în relaţia cu preşedintele, apreciind însă că şeful statului “ar trebui să accepte poziţia partidului”. “Cât timp lucram cu Traian Băsescu la partid, nu făcea reevaluări dese ale oamenilor. Acum, mai face. Dar partidul îşi va urma drumul său. Partidul a votat, domnul preşedinte s-a exprimat”, a declarat Blaga. El a admis că a avut o discuţie cu şeful statului înainte de începerea campaniei interne din partid, dicuţie la care au participat mai multe persoane şi în care preşedintele şi-a expus punctul de vedere, fără a-i cere însă să nu candideze la şefia PDL. Vasile Blaga a răspuns acuzaţiilor de fraudare a alegerilor din PDL lansate de Elena Udrea, avertizând-o pe aceasta că nu face decât jocul USL şi sugerându-i că, dacă nu-i va recunoaşte autoritatea în partid, atunci trebuie să plece. “Eu nu am avut niciodată conflicte cu doamna Udrea, dar nu pot lucra în partid cu oameni care nu îmi recunosc autoritatea”, a spus liderul PDL. Integral in Gandul

Daniel Morar, Mona Pivniceru, Valer Dorneanu, în război pentru Constituţie. Daniel Morar, fost şef al DNA cu rezultate apreciate de institutii europene; Mona Piviniceru,  controversat ministru al Justitiei, aparator al unor apropiaţi  condamnati la inchisoare şi Valer Dorneanu, fost parlamentar PSD, cu o bogata activitate antedecembrista la varful legislativului totalitar, vor influenta decisiv hotărârile Curţii Constituţionale, unde au fost numiţi 26-03-13-P_05judecători începand cu data de 9 iunie 2013. Miza cea mare este revizuirea Constituţiei, unde rolul CCR este decisiv deoarece se pronunţă şi asupra iniţiativelor revizuirii Constituţiei, iar acum o comisie condusa de preşedintele Senatului si copreşedinte USL,  Crin Antonescu, ne pregateşte  revizuirea Constituţie. Multe din prevederile  revizuirii, scapate către presă, pun în pericol statul de drept. Una dintre ele este transformarea procurorilor independenţi în simpli subordonaţi ai Guvernului ceea ce va pune în pericol insăşi independenţa Justiţiei, baza statului de drept. Prin noile numiri se va păstra balanţa independenţei CCR, care să apere statul de drept, sau va fi înclinată balanţa în favoarea USL, aflată la putere? Pentru a încerca să aflăm un posibil răspuns trebuie să analizăm atitudinea celor nouă judecători în anul de criză 2012 din perioada suspendarii preşedintelui ţării. Trei judecători nu­miţi în 2004 de PSD şi preşedintele de atunci Ion Iliescu îşi vor încheia mandatul de 9 ani de la Curtea Constituţională a României. În locul acestora au fost numiţi Mona Pivniceru (PNL), din partea Senatului, Valer Dorneanu (PSD) din partea Camerei Deputaţilor şi Daniel Morar din partea Preşedinţiei. Practic, USL a pierdut un judecător. Reamintim că cei nouă magistraţi sunt numiţi pentru nouă ani, câte trei de Senat, Camera Deputaţilor şi Preşedinţie. Integral in Romania Libera

Legea Proprietatii. Buna pentru rechinii imobiliari, proasta pentru omul de rand. Aproape 300.000 de dosare in care sunt revendicate case si terenuri confiscate de comunisti asteapta sa fie solutionate. Din cauza 26-03-13-P_06birocratiei, noua lege ii va arunca pe solicitanti in retelele samsarilor imobiliari. Terenuri agricole lasate de izbeliste, licitatii “oarbe” si paduri date in locul vilelor sau conacelor, crearea unei noi institutii mamut care va controla retrocedarea, o birocratie mai mare ca pana acum, despagubiri acordate intr-o perioada prea mare, ce va duce la devalorizarea sumei, si acordarea a mii de hartii in loc de bani care se pot valorifica doar daca fostii proprietari participa la licitatii online. Mai mult, rechinii imobiliari ar putea deveni iarasi jucatorii principali in procedul de retrocedare, din cauza legislatiei prea complicate pentru omul de rand. Asta inseamna noua Lege a Proprietatii pentru care Guvernul Ponta vrea sa-si asume raspunderea in Parlament. In ceea ce priveste acordarea de bani cash, de acest privilegiu vor beneficia foarte putini, iar sumele vor fi achitate integral abia in 2029, suma nefiind actualizata cu inflatia. Integral in Evz

De ce avem nevoie de inca un acord cu FMI. Fara un acord cu FMI, “iresponsabilitatea vesela” guvernamentala din perioada 2007-2008 ar fi adus Romania in situatia Greciei, afirma in ultimul sau raport, think-tank-ul Expert Forum. Acesta puncteaza principalele beneficii, dar si neimpliniri, ale 26-03-13-P_07ultimelor doua acorduri semnate de Romania. Raportul este un raspuns adresat vocilor, din ce in ce mai dese, ale celor care sustin ca Romania nu mai are nevoie de un acord cu FMI, caci, spun acestea ar fi influentata negativ capacitatea de dezvoltare a tarii. Potrivit declaratiilor facute duminica de catre Crin Antonescu, sef al PNL si, totodata presedinte al Senatului, “un acord cu FMI-ul este in cel mai bun caz, sa luam varianta optimista, un tratament extrem de dur, ca un fel de regim – vorbim asa in termeni foarte populari – ca un fel de regim extrem de sever, care e necesar ca sa nu se agraveze starea de sanatate si, Doamne fereste, sa nu aiba consecinte fatale”. E una din declaratiile publice recente respinse de catre EFOR. Pledoaria politicienilor impotriva acordului se bazeaza pe sloganul, foarte popular azi, “nu vrem austeritate, vrem dezvoltare”, afirma Expert Forum (EFOR) Experţii organizaţiei afirmă că asistăm la o premieră globală a acordurilor semnate de FMI cu statele semnatare. ”Din 2009 încoace, în nici o altă ţară din lume FMI nu s-a mai implicat în reforme structurale, adică în condiţionalităţi de reformă pe sectoare: energie, sănătate, transporturi. La noi, FMI şi-au dat seama că trebuie făcută o excepţie, deoarece jaful generalizat din transport, energie şi sănătate face pur şi simplu ca stabilitatea macroeconomică şi perspectivele de dezvoltare pe termen lung să fie puse serios în pericol.  Şi că fără condiţionalităţi dure, Guvernul României, oricare ar fi el, nu va renunţa la jaful generalizat”, se afirmă în raport. Integral in Romania Libera

Judecătorii Daniela Matache, soţie de ministru, şi Toni Neacşu, fost membru CSM, „au uitat” să-şi plătească chiriile la locuinţele sociale, dar îşi ridică vile. Deşi sunt şi proprietari de vile în cartierul exclusivist 26-03-13-P_08Petreşti, ei îşi cumpără la preţ de chilipir şi apartamentele de la stat. Magistraţii care nu au locuinţe proprietate personală beneficiază de drepturi pe care alţi bugetari de rând nu le au. Statul le decontează lunar bani pentru plata chiriei, sumele fiind destul de consistente, chiar îndestulătoare în unele cazuri pentru achitarea şi altor facturi la utilităţi. Dacă în privinţa drepturilor, acestea sunt obţinute cu prioritate de respectiva categorie favorizată, când vine vorba despre obligaţii judecătorii sunt zgârciţi cu banii destinaţi plăţii chiriei. O arată şi doi dintre cei mai cunoscuţi judecători din Focşani, Adrian Toni Neacşu, fost membru CSM până acum câteva zile, şi Daniela Matache, şefa secţiei penale a Tribunalului Vrancea şi soţia secretarului de stat de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Iulian Matache. Primăria Focşani îi somează pe cei doi să-şi achite chiriile neplătite de vreo trei luni. Aceştia au acumulat debite în sumă de 1000 de lei fiecare şi se află pe lista neagră a rău-platnicilor din blocul în care locuiesc, în condiţiile în care au de achitat o chirie lunară modică, de aproximativ 150 de lei pe lună, mult inferioară faţă de tarifele practicate pe piaţa liberă din Focşani, respectiv 200 de euro pe lună. În cazul celor doi judecători, alocaţia lunară pentru fiecare dintre ei este de 185, respectiv 200 de euro.  Integral in Adevarul

BRAT: Audienţa printului a scăzut cu circa 25%. Bugetele de publicitate au scăzut cu 80-85%, din 2008. Audienţa printului a scăzut cu circa 25% în ultimii cinci ani, în timp ce bugetele alocate pentru publicitatea în print au scăzut cu până la 80-85% (inclusiv discounturile), a declarat Silviu Ispas, preşedintele BRAT, la conferinţa Ziua Cercetării Media, organizată marţi 26-03-13-P_09la Bucureşti. Arina Ureche, directorul general al BRAT, a declarat în cadrul evenimentului că Ziua Cercetării Media va fi o conferinţă anuală. “Am început cu printul pentru că printul are cea mai mare nevoie de o discuţie, dar această conferinţă va continua anul viitor”, a spus Arina Ureche, precizând că, anul acesta, BRAT împlineşte 15 ani de la înfiinţare, în timp ce Studiul Naţional de Audienţă (SNA FOCUS) împlineşte 12 ani de la lansare. “Suntem mândri că am reuşit atâţia ani să stăm în zona de cercetare media”, a spus Ureche.   În acest context, Silviu Ispas, preşedintele BRAT, a spus că organizatorii Zilei Cercetării Media au simţit nevoia să lămurească “ce face cercetarea media pentru piaţă, pentru clienţi şi pentru furnizori”. El a mai spus că, la nivel global, printul se află într-o situaţie delicată, iar în România publicaţiile tipărite se află într-o situaţie foarte complicată. Totodată, Silviu Ispas a prezentat evoluţia publicităţii în print, în cifre brute, în perioada 2008 – 2012. “Observăm o scădere de 60% a bugetelor în ultimii 5 ani. Această scădere nu este nicidecum de 60%, pentru că, în acelaşi timp, au crescut foarte mult discounturile, în medie, de la 40%, în 2008, la 75% discount, în 2012. Cumva scăderea de bugete pe print este de 80-85%”, a spus Silviu Ispas. Integral aduce Mediafax

Va urez o zi buna!

Europa: 27 Martie 2013 / Haos în zona euro

Şomajul în UE continuă să crească, peste 26 de milioane de oameni fără loc de muncă în ianuarie. Situaţia socială şi a ocupării în UE a rămas critică în al patrulea trimestru din 2012, numărul locurilor de muncă fiind în scădere la nivel global, iar rata şomajului, în creştere, arată Comisia Europeană, potrivit căreia numărul celor fără o slujbă a urcat la 26,2 milioane în ianuarie 2013.   Potrivit celui mai recent Buletin trimestrial al Comisiei 27-03-2013-1Europene privind ocuparea forţei de muncă şi situaţia socială, situaţia socială şi a ocupării forţei de muncă în UE a rămas critică în al patrulea trimestru al anului 2012, numărul locurilor de muncă fiind în scădere la nivel global şi rata şomajului în creştere, în timp ce situaţia financiară a gospodăriilor a rămas gravă.   CE precizează că şomajul a continuat să crească în ianuarie 2013, afectând 26,2 milioane de persoane în UE (19 milioane în zona euro), adică 10,8% din populaţia activă (11,9% în zona euro).   Relevant este, în acelaşi context, şi decalajul în materie de rată a şomajului între sud/periferie şi nordul zonei euro, care a ajuns la valoarea fără precedent de 10 puncte procentuale în 2012.   “PIB-ul UE s-a contractat cu 0,5% în cursul celui de-al patrulea trimestru din 2012, aceasta fiind cea mai mare scădere de la începutul anului 2009. Nivelul global al ocupării forţei de muncă în UE a scăzut cu 0,4% în 2012, evoluţii pozitive fiind înregistrate doar în ceea ce priveşte munca cu fracţiune de normă. Numai în al patrulea trimestru din 2012, nivelul ocupării a scăzut cu 0,2% în comparaţie cu trimestrul precedent”, se mai arată într-un comunicat de marţi al CE. “Criza socială din Europa continuă să se agraveze, iar în mai multe state membre nu se întrevede o îmbunătăţire concretă. Persoanele cele mai sărace au fost adesea şi cele mai grav afectate. Guvernele trebuie să investească pentru a face posibilă o creştere favorabilă incluziunii şi pentru a le oferi cetăţenilor o şansă reală de a avea un trai decent; pachetul recent al Comisiei de măsuri privind investiţiile sociale a prezentat mai multe soluţii în acest sens. Mai întâi de toate însă avem nevoie de mai multă solidaritate, atât la nivel naţional, cât şi între statele membre. Numai împreună vom putea depăşi această criză”, a declarat comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, László Andor. Datele Comisiei indică, totodată, niveluri record ale şomajului şi inactivităţii în rândul tinerilor. Astfel, nu numai că şomajul în rândul tinerilor a atins un nou nivel record în întreaga UE (23,6% din tinerii activi erau şomeri în ianuarie 2013), dar şi perioadele de şomaj au avut tendinţa de a deveni mai lungi pentru această categorie de populaţie. Integral in Ziarul Finaciar

Preşedintele Franţei ridică garanţia depozitelor bancare la „principiu absolut, irevocabil“. Preşedintele francez François Hollande a subliniat marţi, cu referire la situaţia din Cipru, că garanţia depozitelor bancare ar trebui să fie „un principiu absolut, irevocabil“ în cadrul zonei euro. „Noi acordăm o mare importanţă uniunii bancare, mecanismelor de supervizare ca mijloc de recapitalizare cu garanţia depozitelor care trebuie să fie un principiu 27-03-2013-2absolut, irevocabil“, a declarat preşedintele francez într-o conferinţă de presă la Palatul Elysée, alături de şeful guvernului spaniol, Mariano Rajoy. Garanţia depozitelor este un „principiu fundamental în uniunea bancară“, iar „cei care depun bani în băncile zonei euro au o garanţie asupra fondurilor care sunt depozitate“, a insistat François Hollande. „Este un principiu care trebuie respectat, deoarece dă încredere şi consolidează uniunea, iar atunci când există o crizã, tocmai prin MES se produce reglementarea prin intermediul recapitalizãrii“, a notat el. Soluţia adoptată în Cipru, de impozitare a depozitelor bancare mai mari de 100.000 de euro, este „un tratament ce nu poate fi decât excepţional, specific, unic şi care a trebuit să fie făcut“. În acelaşi mod, Mariano Rajoy a subliniat că recapitalizarea băncilor europene aflate în dificultate ar trebui „să se facă aşa cum este prevăzută prin intermediul MES“, insistând că el „nu ar fi în favoarea unei directive“ europene care ar lua în considerare recapitalizarea prin intermediul depozitelor bancare ale deponenţilor. Adevarul

Revista Presei de la RFI.

Der Spiegel. Parlamentul cipriot aleargă după capital. Din băncile cipriote afectate de criză s-au scurs bani în ciuda interdicției de tranzacții. Așa că Parlamentul de la Nicosia a format o comisie de anchetă pentru că nu mai are încredere în șeful Băncii Centrale. Președintele Băncii Naționale a Ciprului e supus unei mari presiuni. Întâi a anunțat că băncile mici ar fi urmat să deschidă ieri. Problema e că nu vorbise cu nimeni din Guvern pe acest subiect. Deocamdată, toate băncile ar urma să deschidă mâine când e așteptat un val Spiegelmasiv de retrageri din conturi. Tot în cârca șefului Băncii Centrale sunt puse și transferurile uriașe din băncile cipriote care riscă să destabilizeze întreaga operațiune de salvare. În timpul interdicției de transferuri totul a părut OK. Dar fix înainte de blocarea operațiunilor se pare că sume uriașe au plecat din Cipru în dimineața de 16 martie. De la aparență la realitate e cale lungă însă. Nici în timpul blocării tranzacțiilor nu a fost chiar totul în regulă pentru că interdicția avea excepții – cum ar fi transferuri în scop umanitar. Și mai umanitar decât să scapi de impozite ce poate fi?! În același context, noul șef al Eurogroup pare deja depășit de fișa postului. Olandezul Dijsselbloem a provocat îngrijorări pe burse cu anunțul său de aplicare a modelului cipriot și în cazul altor state cu probleme. Stilul său de negociere provoacă panică, dar arată în același timp și contradicțiile uniunii monetare. Deja lumea se întreabă dacă nu trebuie adus Jean-Claude Juncker înapoi. Olandezul în funcție nu are experiența necesară. Și nici tact. Dar, în fond, decizia nu este exclusiv a sa. Sigur, declarația e una nefericită, dar de votat au votat toți cei 17 miniștri de finanțe din zona Euro. Politicieni cu experiență precum tartorul german ar fi trebuit să recunoască potențialul exploziv al impozitării depozitelor bancare din Cipru. Se pare că stilul necioplit al lui Dijsselbloem ar fi provocat negocierea la vârf cu Nicosia în care au trebuit să intervină Barroso, van Rompuy și Lagarde. Miniștrii de finanțe au fost trași pe bară până la momentul în care li s-a spus să aprobe compromisul. Și probabil că se va mai întâmpla. Spre deosebire de Juncker, olandezul are nu numai două decenii mai puțin la activ, dar nici nu e premier. Deci nu are autoritate în fața unui președinte furios precum cel cipriot. Și Malta se anunță cu repeziciune…

Le Monde. Șomajul crește îngrijorător în Franța. Și se apropie recordului negativ absolut. Peste trei milioane de oameni nu au loc de muncă – pentru președintele Hollande, un dezastru. Guvernul de la Paris anunță o mobilizare generală, dar perspective de ameliorare sunt foarte puține. Recordul se înregistra în 1997, iar socialistul de la Elysee nu mai are deloc mult Le Mondepână să îl egaleze. Aproape 3,2 milioane de persoane nu au loc de muncă deloc. Dacă adăugăm pe cei cu slujbe temporare (care se înscriu într-o categorie specială de șomaj) atunci vorbim de peste 4 milioane de francezi care stau la coadă în fața oficiilor de muncă. Mai mult, 80.000 de persoane își pierd dreptul la ajutor de șomaj în fiecare lună și devin asistați social. Față de aceeași perioadă a anului trecut, șomajul a crescut în Franța cu 10,8% – este o performanță dezastruoasă pentru președintele care promitea bunăstare în campania electorală. Și nici nu s-a împlinit un an de la alegerile prezidențiale. Spre deosebire de 1997 (când era președinte Mitterand) socialiștii nu sunt la sfârșitul unei crize, ci la începutul unei perioade de stagnare în cel mai bun caz. Economia franceză ratează țel după țel așa că de unde ameliorare? Mâine, președintele Hollande va mai face o tentativă de comunicare cu națiunea într-un interviu acordat postului France 2. Ultima sa încercare de apropiere de popor a fost un fiasco. Având în vedere datele noi ale șomajului, greu de crezut că Hollande va reuși să convingă pe cineva de justețea măsurilor sale.

BBC News. Prima doamnă la șefia Secret Service. Julia Pierson era deja în structurile de conducere a serviciului american însărcinat cu protecția demnitarilor. Ea îi va succede lui Mark Sullivan care a anunțat luna trecută că iese la pensie. Pierson activează deja de 30 de ani în Secret Service. O agenție care nu livrează numai bodyguarzi, ci investighează, de exemplu, și BBCcriminalitate economică. Numirea ei în funcție nu necesită aprobarea Congresului american. Julia Pierson a intrat în Secret Service în 1983 la biroul din Miami. Din 1998 a petrecut patru ani în detașamentul de protecție a președintelui. Nu are însă o misiune ușoară în ciuda experienței care o recomandă. Agenția încă mai trage ponoasele după scandalul în care agenți Secret Service se distrau cu prostituate în timpul unei vizite prezidențiale din Columbia. Nici descoperirea unui dosar mai vechi – în care un agent și-a descărcat în urmă cu câțiva ani arma în direcția lui Mahmoud Ahamdinedjad – nu e chiar floare la ureche. RFI

Haos în zona euro. Negocierile pentru salvarea Ciprului au durat nouă luni. Nici nu s-a găsit bine o soluţie că Parlamentul de la Nicosia a şi respins-o. Analiştii sunt de părere că politica zonei euro poartă vina pentru haosul creat. Săptămâna trecută, când a aflat detaliile înţelegerii încheiate între Cipru şi creditorii internaţionali, lui Clemens Fuest, preşedinte al Centrului pentru cercetarea economiei europene, din oraşul german Mannheim, nu i-a venit să creadă.

27-03-2013-3“În Europa există reglementări clare privind restructurarea băncilor”, a afirmat Fuest. Cei dintâi care garantează sunt proprietarii băncii. În cazul în care capitalul acestora s-a epuizat, în joc intră creditorii, inclusiv posesorii de obligaţiuni şi depozite. De regulă, primii antrenaţi în redresarea băncii sunt posesorii de obligaţiuni întrucât aceştia beneficiază de cele mai mari dobânzi, în vremurile bune. Deţinătorii depozitelor de până la 100.000 de euro sunt protejaţi printr-un fond de garantare a economiilor depuse. Cel puţin aşa a promis Uniunea Europeană. E posibil ca nici fondurile de garantare cipriote să nu mai fie solvabile şi până şi micii deponenţi să piardă bani, însă “Conform legii, acesta ar fi ultima soluţie. Mai întâi sunt obligaţi să plătească acţionarii. După aceea intră în discuţie creditorii străini”, susţine Clemens Fuest.

O cale pe care miniştrii de finanţe ai zonei Euro vor s-o scurteze cât mai mult. Astfel, ultima soluţie ar deveni cel dintâi demers pentru salvarea sistemului bancar cipriot. Politicienii au evitat cuvântul “expropriere” preferând să folosească termenul “impozit”. În oricare alt sector, într-o situaţie similară, s-ar 27-03-2013-4fi ajuns la tribunal – afirmă Fuest. “În ceea ce mă priveşte, scandaloasă este samavolnicia politicienilor” adaugă el. În salvarea unei ţări este firesc să implici şi creditori particulari, însă cel puţin prima tentativă de acest fel a eşuat căci participarea acestor investitori a fost compromisă din capul locului – se teme economistul din Mannheim. Şi Achim Wambach, directorul Institutului pentru economie politică al Universităţii din Köln, critică soluţia propusă în cazul Ciprului. În fond, susţine economistul, prin acţiunea de prelevare a unei părţi din depozite s-ar fi colectat 6 miliarde de euro – “o sumă mică pentru procesul de salvare a ţării. Între timp, miniştrii zonei euro s-au mai temperat şi îi recomandă Ciprului să nu se atingă de depozitele mai mici de 100.000 de euro. Cu toate acestea, încrederea europenilor în UE începe să slăbească. “Ce vor crede acum spaniolii, ale căror bănci primesc ajutor din partea comunităţii? Investitorii încă nu au fost obligaţi să se implice”, afirmă Wambach. “Dar, dacă aş fi în locul unui spaniol, m-aş gândi să retrag măcar o parte din banii depozitaţi la bancă şi să-i depun în străinătate sau să-i ţin la ciorap”, adaugă directorul Institutului pentru economie politică al Universităţii din Köln. Integral la Deutsche Welle

Dreapta românească – întrebari la Radio Erevan

Redactat de @Dama cu Cameleoni

Intrebarile noastre pentru Radio Erevan suna astfel:    De ce se cred romanii (de dreapta) unii mai destepti decat altii si de ce proverbul „unirea face puterea” este cel mai putin uzat din tezaurul limbii romane?  Pentru raspuns, sunati scurt de 3 ori, in fundul curtii, unde e placuta pe care scrie „Stanga stie intotdeauna ce face dreapta, de la 1917 incoace.”

25-03-13-P_10Cineva, nu spui cine – persoana insemnata, a decis ca e bine ca bazele formale ale adevaratei opozitii de dreapta sa fie puse de un stimabil domn care a inceput prin a fi de stanga, cotind apoi spre centru si facand o volta finala spre un loc caldut si … popular si asta numai in doi ani si jumatate!

Rauvoitorii ar putea spune ca, daca zgarii pojghita subtire de avant cetatenesc al proaspetei initiative, ai sa dai de crusta de vopsea portocalie a Duster-ului cu care jumatatea mica a unui fost partid mare vrea sa se teleporteze pana in anul 2016.

Lansarea „Miscarii populare” spune asa: dreapta noastra e mai dreapta decat dreapta lor!  Ceea ce nu poate decat sa bucure stanga.  Care, de la prabusirea Conventiei Democrate incoace, nu face decat sa puna umarul, tovaraseste, la unitatea dreptei.  Mai are putin si reuseste.  In stilul asta, PNL va fi aripa nebunatica a PSD, iar restul dreptei va fi studiata – sub microscop – la cursurile de microbiologie.

Romani, tineti aparatele de radio deschise, urmeaza un anunt important pentru tara! S-a infiintat „Miscarea populara”,  miscare care statea nemiscata de vreun an, intr-un sertar de la Cotroceni.  Aceasta este o miscare populara, dar nu foarte, dupa o reteta originala:  se iau, pentru inceput, o mana de consilieri prezidentiali, vreo doua mii de portocalii (aveti grija sa fie proaspete, pentru ca altfel se coc si se fac rosii sau  – Doamne-fereste! – se strica si sa ingalbenesc) si un praf de reforma, sa ii dea putin gust si picanterie.  Se fierbe la foc mic, pana in 2016.  Se serveste totul intr-un recipient cu capac, nu de alta  – dar sa nu miroasa pana la Bruxelles.  Noroc ca romanul inghite cam orice.  Pofta buna!

Manuscrisele de la Marea Moarta – Qumran (2) Citadela

Dupa toate generalitatile din primul articol si inainte de incerca o caracterizare potentiala a locuitorilor Qumranului, benefica  o analiza sumara a ruinelor citadelei. Citadela, pentru ca indoiala locatia arata ca o citadela, adica o localitate fortificata. Daca ne uitam la planul alaturat vom observa existenta unui turn si a unei fortarete centrale, probabil un avampost la intrarea in citadela, si un ultim refugiu in caz de asediu. Turnul (1) de vre-o 12-18 metri care domina o curte interioara in care se puteau adaposti 50-60 de oameni, monahi sau soldati. Aceasta mica fortareata era incercuita cu doua randuri de ziduri, primul de chirpici si al doile de piatra masiva.

DSS-4

Structura ne indica trei intrari, prima din est (5), care era si ea fortificata si era prevazuta cu zid dublu care apara o camera care servea probabil drept carantina, adica camera in care monahi puteau fi vizitati, sau se puteau oficializa schimburile de marfuri, in acelasi timp in cazul unei cazrme, putea fi si camera de garda. Dupa marime salilor de mese si a bucatariei (2,3,4,5) putem concluziona ca numarul locatarilor nu putea fi mai mare de 100, maximum 150 de oameni. Mai putem concluziona inca un lucru important, mesele erau “comunale”, adica locatari mancau impreuna. Lucru obisnuit in doua feluri de institutii armata sau manastire. Camera numerotata cu 6 este o camera care contine 4-5 cuptoare de mari dimensiuni, mai mari decat necesarul gatitului, aceasta supozitie impreuna cu nenumaratele cioburi de oale care sau descoperit, face clara idea unui atelier de olarit (7) alaturat cuptoarelor. In nici un caz olaritul nu este o treaba pentru militari, dar este o treaba pentru calugari, supozitie ambivalenta. Da pentru ca olaritul este o meserie pentru civili, nu pentru ca posibili soldati ar fi putut sa se ocupe si de olarit, care ar fi fost o necesitate categorica.

La evreii, din antichitate (cei religiosi si in zilele noastre) erau obligatorii 2 seturi de farfuri, oale, tacamuri, s.a., pentru a diferntia alimentele care contineau carne cu cele care contineau lapte, si asta inseamna multe oale. La fel de necesare ar fi fost si un mare numar de amfore pentru pastrarea uleiului de masline si vinului de curmale care putea fi produs pe loc. Noi stim cu precizie ca unitatile militare Romane (legiunile) posedau si meseriasi in diferite domeni pentru sustinerea autonoma a fortei militare care actiona intependent. Sistemul de colectare si pastrarea apei (8,9,10) este extrem de sofisticat si contine un apeduct care colecta apa din muntii imprejuratori in anotimpul ploios (decembrie-februarie). Putem identifica si rezervoare abandonate in afara zidurilor citadelei (9).

DSS-5

Apa este un lucru extrem de important in general si in aceasta regiune in special. Eseneii la fel ca ceilalti evrei (dar mult mai accentuat) se foloseau de apa ca obiect de cult (la fel ca Crestinii mai tarziu), si trebuia sa se purifice de 3 ori pe zi, si de fiecare data cand i-si faceau nevoiile. Obiceiul purificari prin botez preluat de crestinii de mai tarziu, prin botezul practicat de secta pe care o conducea Sf. Ioan Botezatorul (inaintea botezului lui Iisus) era fara indoiala de sorginte Eseniana. Putem observa si grajduri 11, care puteau adposti si cai, in cazul unei armate, dar si oi si magari in cazul unor monahi.

Din ceea ce am analizat este clar ca nu putem hotara daca citadela a fost un locas monahic a sectei Eseniene, sau o cazarma militara a regelui Iudeu, sau ambele in timpuri diferite, asa ca ramanem la concluzia pe care am propus-o ieri, ca s-ar putea ca Qumranul sa fi fost ambele in timpuri diferite. In articolul viitor ma voi ocupa de secta pe care noi o denumim Esenieni (din punctul lor de vedere ei se numeau altfel).

« Previous PageNext Page »