Author: theophyle

“Beyond the Post-Cold War World is republished with permission of Stratfor.”

By George Friedman
Founder and Chairman

An era ended when the Soviet Union collapsed on Dec. 31, 1991. The confrontation between the United States and the Soviet Union defined the Cold War period. The collapse of Europe framed that confrontation. After World War II, the Soviet and American armies occupied Europe. Both towered over the remnants of Europe’s forces. The collapse of the European imperial system, the emergence of new states and a struggle between the Soviets and Americans for domination and influence also defined the confrontation. There were, of course, many other aspects and phases of the confrontation, but in the end, the Cold War was a struggle built on Europe’s decline.

Many shifts in the international system accompanied the end of the Cold War. In fact, 1991 was an extraordinary and defining year. The Japanese economic miracle ended. China after Tiananmen Square inherited Japan’s place as a rapidly growing, export-based economy, one defined by the continued pre-eminence of the Chinese Communist Party. The Maastricht Treaty was formulated, creating the structure of the subsequent European Union. A vast coalition dominated by the United States reversed the Iraqi invasion of Kuwait.

Three things defined the post-Cold War world. The first was U.S. power. The second was the rise of China as the center of global industrial growth based on low wages. The third was the re-emergence of Europe as a massive, integrated economic power. Meanwhile, Russia, the main remnant of the Soviet Union, reeled while Japan shifted to a dramatically different economic mode.

The post-Cold War world had two phases. The first lasted from Dec. 31, 1991, until Sept. 11, 2001. The second lasted from 9/11 until now.

The initial phase of the post-Cold War world was built on two assumptions. The first assumption was that the United States was the dominant political and military power but that such power was less significant than before, since economics was the new focus. The second phase still revolved around the three Great Powers — the United States, China and Europe — but involved a major shift in the worldview of the United States, which then assumed that pre-eminence included the power to reshape the Islamic world through military action while China and Europe single-mindedly focused on economic matters.

The Three Pillars of the International System

In this new era, Europe is reeling economically and is divided politically. The idea of Europe codified in Maastricht no longer defines Europe. Like the Japanese economic miracle before it, the Chinese economic miracle is drawing to a close and Beijing is beginning to examine its military options. The United States is withdrawing from Afghanistan and reconsidering the relationship between global pre-eminence and global omnipotence. Nothing is as it was in 1991.

Europe primarily defined itself as an economic power, with sovereignty largely retained by its members but shaped by the rule of the European Union. Europe tried to have it all: economic integration and individual states. But now this untenable idea has reached its end and Europe is fragmenting. One region, including Germany, Austria, the Netherlands and Luxembourg, has low unemployment. The other region on the periphery has high or extraordinarily high unemployment.

Germany wants to retain the European Union to protect German trade interests and because Berlin properly fears the political consequences of a fragmented Europe. But as the creditor of last resort, Germany also wants to control the economic behavior of the EU nation-states. Berlin does not want to let off the European states by simply bailing them out. If it bails them out, it must control their budgets. But the member states do not want to cede sovereignty to a German-dominated EU apparatus in exchange for a bailout.

In the indebted peripheral region, Cyprus has been treated with particular economic savagery as part of the bailout process. Certainly, the Cypriots acted irresponsibly. But that label applies to all of the EU members, including Germany, who created an economic plant so vast that it could not begin to consume what it produces — making the country utterly dependent on the willingness of others to buy German goods. There are thus many kinds of irresponsibility. How the European Union treats irresponsibility depends upon the power of the nation in question. Cyprus, small and marginal, has been crushed while larger nations receive more favorable treatment despite their own irresponsibility.

It has been said by many Europeans that Cyprus should never have been admitted to the European Union. That might be true, but it was admitted — during the time of European hubris when it was felt that mere EU membership would redeem any nation. Now, Europe can no longer afford pride, and it is every nation for itself. Cyprus set the precedent that the weak will be crushed. It serves as a lesson to other weakening nations, a lesson that over time will transform the European idea of integration and sovereignty. The price of integration for the weak is high, and all of Europe is weak in some way.

In such an environment, sovereignty becomes sanctuary. It is interesting to watch Hungary ignore the European Union as Budapest reconstructs its political system to be more sovereign — and more authoritarian — in the wider storm raging around it. Authoritarian nationalism is an old European cure-all, one that is re-emerging, since no one wants to be the next Cyprus.

I have already said much about China, having argued for several years that China’s economy couldn’t possibly continue to expand at the same rate. Leaving aside all the specific arguments, extraordinarily rapid growth in an export-oriented economy requires economic health among its customers. It is nice to imagine expanded domestic demand, but in a country as impoverished as China, increasing demand requires revolutionizing life in the interior. China has tried this many times. It has never worked, and in any case China certainly couldn’t make it work in the time needed. Instead, Beijing is maintaining growth by slashing profit margins on exports. What growth exists is neither what it used to be nor anywhere near as profitable. That sort of growth in Japan undermined financial viability as money was lent to companies to continue exporting and employing people — money that would never be repaid.

It is interesting to recall the extravagant claims about the future of Japan in the 1980s. Awestruck by growth rates, Westerners did not see the hollowing out of the financial system as growth rates were sustained by cutting prices and profits. Japan’s miracle seemed to be eternal. It wasn’t, and neither is China’s. And China has a problem that Japan didn’t: a billion impoverished people. Japan exists, but behaves differently than it did before; the same is happening to China.

Both Europe and China thought about the world in the post-Cold War period similarly. Each believed that geopolitical questions and even questions of domestic politics could be suppressed and sometimes even ignored. They believed this because they both thought they had entered a period of permanent prosperity. 1991-2008 was in fact a period of extraordinary prosperity, one that both Europe and China simply assumed would never end and one whose prosperity would moot geopolitics and politics.

Periods of prosperity, of course, always alternate with periods of austerity, and now history has caught up with Europe and China. Europe, which had wanted union and sovereignty, is confronting the political realities of EU unwillingness to make the fundamental and difficult decisions on what union really meant. For its part, China wanted to have a free market and a communist regime in a region it would dominate economically. Its economic climax has left it with the question of whether the regime can survive in an uncontrolled economy, and what its regional power would look like if it weren’t prosperous.

And the United States has emerged from the post-Cold War period with one towering lesson: However attractive military intervention is, it always looks easier at the beginning than at the end. The greatest military power in the world has the ability to defeat armies. But it is far more difficult to reshape societies in America’s image. A Great Power manages the routine matters of the world not through military intervention, but through manipulating the balance of power. The issue is not that America is in decline. Rather, it is that even with the power the United States had in 2001, it could not impose its political will — even though it had the power to disrupt and destroy regimes — unless it was prepared to commit all of its power and treasure to transforming a country like Afghanistan. And that is a high price to pay for Afghan democracy.

The United States has emerged into the new period with what is still the largest economy in the world with the fewest economic problems of the three pillars of the post-Cold War world. It has also emerged with the greatest military power. But it has emerged far more mature and cautious than it entered the period. There are new phases in history, but not new world orders. Economies rise and fall, there are limits to the greatest military power and a Great Power needs prudence in both lending and invading.

A New Era Begins

Eras unfold in strange ways until you suddenly realize they are over. For example, the Cold War era meandered for decades, during which U.S.-Soviet detentes or the end of the Vietnam War could have seemed to signal the end of the era itself. Now, we are at a point where the post-Cold War model no longer explains the behavior of the world. We are thus entering a new era. I don’t have a good buzzword for the phase we’re entering, since most periods are given a label in hindsight. (The interwar period, for example, got a name only after there was another war to bracket it.) But already there are several defining characteristics to this era we can identify.

First, the United States remains the world’s dominant power in all dimensions. It will act with caution, however, recognizing the crucial difference between pre-eminence and omnipotence.

Second, Europe is returning to its normal condition of multiple competing nation-states. While Germany will dream of a Europe in which it can write the budgets of lesser states, the EU nation-states will look at Cyprus and choose default before losing sovereignty.

Third, Russia is re-emerging. As the European Peninsula fragments, the Russians will do what they always do: fish in muddy waters. Russia is giving preferential terms for natural gas imports to some countries, buying metallurgical facilities in Hungary and Poland, and buying rail terminals in Slovakia. Russia has always been economically dysfunctional yet wielded outsized influence — recall the Cold War. The deals they are making, of which this is a small sample, are not in their economic interests, but they increase Moscow’s political influence substantially.

Fourth, China is becoming self-absorbed in trying to manage its new economic realities. Aligning the Communist Party with lower growth rates is not easy. The Party’s reason for being is prosperity. Without prosperity, it has little to offer beyond a much more authoritarian state.

And fifth, a host of new countries will emerge to supplement China as the world’s low-wage, high-growth epicenter. Latin America, Africa and less-developed parts of Southeast Asia are all emerging as contenders.

Relativity in the Balance of Power

There is a paradox in all of this. While the United States has committed many errors, the fragmentation of Europe and the weakening of China mean the United States emerges more powerful, since power is relative. It was said that the post-Cold War world was America’s time of dominance. I would argue that it was the preface of U.S. dominance. Its two great counterbalances are losing their ability to counter U.S. power because they mistakenly believed that real power was economic power. The United States had combined power — economic, political and military — and that allowed it to maintain its overall power when economic power faltered.

A fragmented Europe has no chance at balancing the United States. And while China is reaching for military power, it will take many years to produce the kind of power that is global, and it can do so only if its economy allows it to. The United States defeated the Soviet Union in the Cold War because of its balanced power. Europe and China defeated themselves because they placed all their chips on economics. And now we enter the new era.

Sub titlul „Renaşterea Occidentului” (Renaissance des Abendlandes) ziarul conservator Die Presse, care apare la Viena, a publicat un articol semnat de Peter Stiegnitz, un exceptional eseu despre raportul dintre lumea islamică şi Occident. Articolul nu este nou dar el este actual astazi mai mult decat oricand. Am hotarat sa continui articolele in care incercam sa atentionez legaturile multiple dintre provocarile Europei si pericolele la care este expusa lumea in care traim si ne dorim sa apartinem.

Peter Stiegnitz este un academic, autor si jurnalist de frunte in presa de limba germana. Stiegnitz a fost până la pensionare consilier în Serviciul de Presă Federal al cancelariei austriece. Stiegnitz a publicat mai mult de 20 de cărti si peste 1000 de articole de presa sau stiintifice.

Die Presse  a fost creat în 1848 pe timpul “Revoluţiei din martie”. Ziarul este apropiat de mediile conservatoare  şi de Partidul Popular (OVP, creştin conservator). Die Presse  este considerat “ziarul elitei”, cum se califică el însuşi. Acest ziar a luat forma actuală în anii 1960. Aparţine grupului de presă creştin Styria. Site-ul ziarului este asemanator imaginii cotidianului, reluând rubricile clasice. Articolele provin de la redacţia web, alături de ele sunt prezente şi câteva extrase din versiunea tiparita.

***

Cu o întârziere de un deceniu, gânditorii europeni încep, încetul cu încetul, să se dezmeticească după şocul de la 11 septembrie 2001 şi să se dumirească în legătură cu erorile comise de propria civilizaţie în raport cu musulmanii imigraţi în Occident şi cu lumea islamică în genere. Aceste erori ţin, potrivit lui Peter Stignitz, de lipsa de respect pentru propriile valori.

Cum se manifestă ea? Simplu: „Un dascăl elveţian crede că şi-ar jigni elevii musulmani dacă le-ar permite celorlalţi să vină la şcoală arborând pe tricouri crucea de pe drapelul confederaţiei elveţiene. O societate aeriană britanică le interzice angajaţilor ei să-şi atârne cruciuliţe mici la gât, în schimb le permite indienilor să-şi poarte turbanele. Cea mai mare organizaţie islamică din Suedia revendică introducerea de legi de stat speciale pentru musulmani. În Belgia, spre deosebire de credincioşii altor religii, musulmanii obţin cetăţenia după doar trei ani de şedere în ţară. Iată numai câteva exemple caracteristice, documentând obedienţa care marchează mentalitatea europeană, mentalitatea unei lumi lipsite de respect de sine şi faţă de sine”, scrie textual autorul eseului publicat de ziarul austriac Die Presse.

Autorul se ocupă şi de mult invocatul dialog cu islamul, „propus de mai marii politici şi spirituali occidentali” oarecum în lipsă de altceva, în măsura în care, „în faţa pericolului reprezentat de un islamism tot mai extremist alternativele par a fi ori abandonarea totală a culturii apusene ori explozia de ură rasistă”.

Originile Occidentului – Dar ce este oare Occidentul? Iniţial acest concept viza doar Europa – care se situează în vest, în direcţia în care apune soarele, scrie Peter Stiegnitz, care-l evocă pe fostul preşedinte al Germaniei Federale, Theodor Heuss. „Conform lui Heuss, ‚Occidentul’, spre deosebire de „Orient”, s-ar fi întemeiat pe trei dealuri: pe Acropole, pe Capitoliu şi pe Golgota”. Concepţia modernă „le adaugă acestora Muntele Sion şi munţii de cadavre ai revoluţiei franceze, astfel încât iudaismul şi iluminismul completează sursele care alimentează Apusul”, mai scrie, pe drept cuvânt, autorul.

Autorul, care admite că Occidentul nu este un monolit, ci „se hrăneşte din varii izvoare, din care două sunt culturile egipteană şi mesopotamiană. În acest context se constată şi una din diferenţele majore dintre Occident şi Orientul islamic. Fiindcă acesta din urmă ignoră complet toate culturile asiatice precum budismul şi hinduismul. Islamul se delimitează net de culturile aşa-zişilor necredincioşi”.

Coborând spre origini autorul evocă marile personalităţi şi simboluri ale unui Occident unificat, primul fiind Carol cel Mare. La 800, împăratul francon a insistat să devină cezar roman. Al doilea simbol major, în acest context, ar fi fost, potrivit autorului, „Sfânta Împărăţie Romană a Naţiunii Germane”, după cum s-a numit în Evul Mediu teritoriul alcătuit dintr-o multitudine de landuri nu doar germane, ci, în fapt, „multietnice, un ţinut prea puţin sfânt, roman, sau german”. Această entitate, scrie autorul, care „era o configuraţie stranie, întrucât n-avea capitală, iar şeful ei era ales de şapte principi regionali şi confirmat de Parlamentul Reichului, a întrupat ideea de Apus chiar şi după ce s-a prăbuşit sub loviturile imperialismului iluminist al lui Napoleon”.

Occidentul în epoca modernă – Tradiţia occidentală nu e totuna cu iluminismul, aşa cum cred mulţi. Peter Steignitz descrie diferenţele majore dintre cele două sfere, sub raportul consecinţelor lor. „Spre deosebire de mişcarea burgheză a iluminismului, care a favorizat apariţia statelor naţionale şi a dictaturilor, tradiţia iudeo-creştină preferă ideea imperială a construcţiei supra-statale, pe care, chiar dacă n-o celebrăm, o avem azi întrupată sub forma Uniunii Europene”.

Or, modul în care politicienii noştri laici-liberali l-au evacuat pe Dumnezeu din cetate, „eliminând din constituţia europeană religia şi mai cu seamă creştinismul constituie o încălcare stupidă şi nedreaptă a tradiţiilor noastre”, reliefează scriitorul austriac.

„În urma acestei goliri de conţinut a tradiţiei stăm în faţa Islamului cu mâinile goale, ca nişte copii care s-au dezis de proprii lor părinţi. În umbra unui ‚Război al Civilizaţiilor’ care reizbucneşte periodic descoperim formula decisivă care descrie diferenţa dintre Orient şi Occident: în timp ce Occidentul cultivă emanciparea fără de tradiţie, Orientul se cantonează într-o tradiţie lipsită de emancipare“.

Ambele moduri şi reversul lor sunt, potrivit autorului, periculoase. „Ştiinţa fără credinţă a Occidentului este o nerozie, aşa cum credinţa fără ştiinţă a Orientului reprezintă o ameninţare“.

Vindictă pentru Adam şi Eva – I-a izgonit Dumnezeu din Paradis pe primii oameni, după ce s-au înfruptat din fructul oprit? Ei bine, „noi”, scrie autorul, „i-am răzbunat pe Adam şi pe Eva alungându-l pe Dumnezeu din biata noastră lume, devreme ce am declarat Uniunea Europeană drept un spaţiu fără de Apus şi fără de Religie”.

Mai există oare vreun leac împotriva golului sufletesc pe care l-a iscat această evacuare? Reţeta, potrivit lui Peter Stiegnitz, ar reprezenta-o „redescoperirea tradiţiei apusene”.

Sursele tradiţiei occidentale –  În acest scop, autorul plonjează încă odată către începuturile spiritualităţii occidentale şi detaliază pietrele de temelie ale culturii europene. „Cunoscute sunt cele 5 izvoare ale Occidentului: filosofia greacă, politica romană, religia evreiască, extinderea creştină a religiei şi iluminismul”.

Filosofia greacă a produs între altele „ideea dualismului (Socrate, Platon, Aristotel şi Plotin) şi cea a absolutului (arhetipul platonician). Tot ea a dat deschiderea spre umanism a lui Protagoras, pentru care omul era măsura tuturor lucrurilor, precum şi învăţătura lui Aristotel (în care raţiunea figurează ca virtute) mai relevă autorul.

Autorul afirmă că „Roma, la rândul ei, a creat, prin violenţă şi politică, nu doar primul imperiu european ci şi baza artei şi economiei”.

De la filozofie şi politică la religie – Alimentată de surse egiptene, religia evreiască, a devenit pilon al civilizaţiei europene „prin integrarea conceptelor de Dumnezeu, istorie şi credinţă”, peste care s-ar fi plasat, conform autorului, „legea lui Moise, a lui Isus şi Pavel”.

Abia în diaspora, în speţă în exilul babilonean al poporului lui Israel, religia ar fi devenit liantul naţional evreiesc, e de părere Peter Stiegnitz. De origine evreiască, mai relevă autorul, este şi un alt element „natural şi inseparabil al vieţii occidentale şi al întregii evoluţii apusene, şi-anume ştiinţa, cercetarea şi practica publicării, care au izvorât toate din studiul biblic şi redactarea comentariilor sale”.

Ce rol joacă însă religia creştină? „Creştinismul”, scrie autorul, „nu este o religie apuseană originală, ci doar continuarea şi deschiderea universală a religiei evreieşti. Adevăratul întemeietor al creştinismului n-a fost rabinul Ieşua, ci un evreu asimilat de romani, pe nume Saul din Tarsus, care s-a rebotezat, devenind Pavel, apostolul neamurilor, şi a re-etichetat în chip grandios învăţătura lui Isus, transportând-o în lume. În absenţa creştinismului paulinian n-am putea vorbi azi de Apus”.

Capitolul iluminist – La toate acestea se adaugă civilizaţia iluminismului, o „progenitură protestantă a lipsei de obedienţă (evanghelică) faţa de Papă”, după cum afirmă autorul austriac. El trimite în context „nu atât la orele suplimentare de muncă ale călăilor revoluţiei franceze” cât la cărţi şi tipografi, precum şi la Immanuel Kant şi sfatul său, adresat omului, căruia filosof german din Königsberg i-a cerut „să se folosească de raţiune spre a se izbăvi de vina propriei debilităţi şi imaturităţi mintale”.

Vorbind despre „nepoţii lui Martin Luther, care au continuat tradiţia evreiască, graţie gândirii lor libere, la adăpost de coerciţia bisericii, s-a pregătit terenul democraţiei, laicismului şi prosperităţii actuale”, mai aflăm din eseul lui Stiegnitz. Potrivit căruia, marea civilizaţie iluministă „a înflorit pe spinarea suferinţelor franceze şi a ideilor de referinţă ale culturii germane”.

Învăţaţi…securitate –  Trimiţând la „învăţaţi istoria, d-le reporter”, o faimoasă vorbă a fostului cancelar austriac Bruno Kreisky, cerând unui gazetar să se informeze cu privire la trecut, autorul evocă necesitatea cunoaşterii propriilor rădăcini şi poziţii culturale dacă dorim, în Apus, să ne bucurăm de siguranţă.

„Învăţaţi… securitate”, ne recomandă el. Citim în continuare: „Un prieten musulman m-a întrebat la un moment dat cum de e posibil să vrem să ni se ia în serios religia şi cultura, dacă noi înşine refuzăm să le luăm în serios? Avea dreptate. Într-adevăr, cum să le cerem imigranţilor să accepte cultura noastră apuseană, dacă noi înşine n-o cunoaştem?”

„Noi”, a adăugat prietenul musulman al autorului, „ne străduim să respectăm legile Coranului… Respectul nu e însă o stradă cu sens unic. Am dori şi noi să vă respectăm cultura, dar nu o vedem, nu mai pare a fi prezentă, iar libertatea voastră socială şi sexuală izvorâtă din iluminism, ni se pare a fi prea puţin”.

Greşeala apuseană – Oamenii, mai susţine autorul, „au nevoie nu doar de libertate, ci şi de puncte de sprijin, de tradiţie şi de ordine. Eroarea noastră obişnuită, de a declara iluminismul drept unica sursă a tradiţiei noastre” e incompatibilă cu învăţătura lui Freud. „Psihanaliza ne avertizează faţă de idealul de autonomie al iluminismului, care degenerează într-o cultură psihologică a narcisimului, după cum scria Eli Zaretsky în ‚Secolul lui Freud’. Or, necesarul dialog dintre Occident şi Orient condiţionează nu doar propria forţă, a participanţilor la dialog, o forţă extrasă din tradiţie, ci şi cunoaşterea mutuală.

În context, autorul afirmă că, „spre deosebire de dragostea evreiască faţă de tradiţie, de universalismul catolic şi de lumescul protestant, tradiţia islamică este controversată. Fiindcă Mohamed n-a extins cuvântul divin asupra tuturor domeniilor, tradiţia musulmană, suna, e plurivocă”. Pe de altă parte, evacuarea sau golirea de conţinut a tradiţiei „provoacă o nesiguranţă generală, deteriorând mai grav decât orice poziţia ocupată de o tabără sau alta în orice dialog”.

Pe scurt: nu vom da de cap problemelor contemporane, relevă pe drept cuvânt Peter Stiegnitz, decât dacă Apusul îşi va reaminti de istorie. Or, „pe moment, situaţia politică mondială în raportul dintre Orient şi Occident e alta: oamenii fără istorie (din Apus) nu înţeleg prezentul şi n-au viitor, iar oamenii fără viitor (din Răsărit) se ţin cu dinţii de istorie şi îşi închipuie că ar fi prezentul”.

Deşi tezele autorului austriac nu sunt cu totul noi, utilitatea reluării unor astfel de dezbateri şi a reevaluării argumentelor lor este incontestabilă.

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Miercuri, cerul va avea înnorări şi va ploua ziua pe arii extinse în vestul, centrul şi sudul ţării şi local în rest, iar noaptea în toate regiunile. În Oltenia, vestul Transilvaniei şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali, izolat, vor cădea peste 60…70 l/mp. Se vor semnala descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii aprilie, astfel încât temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în sud-estul extrem al ţării, iar cele minime se vor situa, în general, între 1 şi 9 grade, cu cele mai coborâte valori în vestul extrem al ţării.

În Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru începutul lunii aprilie. Cerul va fi noros şi temporar, mai ales după-amiaza şi noaptea, va ploua, moderat cantitativ.  Vântul va prezenta unele intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4179   RON; 1 USD = 3. 4398    RON; 1 EURO = 1. 2843  USD; Francul elvetian 3. 6372  RON. Gramul de aur 176.7877 RON.

Vosganian vorbeşte despre reindustrializare în timp ce Oltchim şi Mechel anunţă 2.000 de noi disponibilizaţi. Ministrul economiei Varujan Vosganian a prezentat ieri liniile generale ale strategiei de reindustrializare a României, care ar urma să fie implementată până la nivelul anului 2020, aceasta urmând să se axeze în principal pe trei direcţii, respectiv privatizarea unităţilor pe pierdere, curăţarea spaţiilor industriale şi rea­locarea patrimoniului în vederea dezvoltării de noi activităţi, încurajarea industriilor high-tech şi integrarea industriei prelucrătoare cu cea la nivel european.   Statul încearcă să găsească soluţii după ce în ultimele două decenii România a pierdut peste 3,7 milioane de locuri de muncă pe fondul închiderii treptate a zeci de giganţi industriali care susţineau economia. Deşi vorbeşte de reindustrializare, statul nu a putut rezolva nici problema unui singur combinat pe care-l deţine, respectiv Oltchim, de la care urmează să fie disponibilizaţi în perioada următoare 1.000 de oameni, astfel că procesul de dezindustrializare continuă, recent noul proprietar al fabricilor Mechel anunţând concedierea a 930 de oameni. „Economia românească nu este compusă numai din Oltchim şi Mechel. Avem şi com­panii foarte puternice“, spune însă ministrul economiei. Printre argumentele aduse în discuţie de Varujan Vosganian care să sprijine procesul de reindustrializare se află îmbunătăţirea promo­vării şi transparentizarea capacităţilor in­dustriale pe care România le deţine pentru a fi uşor de identificat de către investitori, pre­cum şi ameliorarea decalajelor de compe­tivitate care există între diversele regiuni ale ţării. Integral in Ziarul Financiar

Daniel Morar, despre Kovesi: „Nu mi se pare normal ca şef al DNA să fie cineva care nu a lucrat în DNA“.Procurorul general interimar, Daniel Morar, a declarat, într-o emisiune la RTV, că nu este de acord cu propunerea Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA, pentru că aceasta nu a făcut performanţă în anticorupţie. „Eu nu am o miză persoanlă, dar îmi pasă de această instituţie, pe care am condus-o 7 ani şi jumătate. Mi se pare absolut inadmisibil să fie propus la DNA un om care nu a lucrat la DNA“, a spus Morar, cu trimitere la Kovesi. „Ce mesaj le trimitem procurorilor DNA, că pot să facă dosare cu miniştri, dar nu sunt luaţi în calcul pentru şefia direcţiei? Este descurajant şi e un mesaj foarte clar. Nu aveţi ce să căutaţi la vârful ministerului public”, „Mi se pare normal ca procuror şef al DNA să fie unul dintre procurorii care au făcut mari dosare şi au obţinut mari condamnări. Doamna Kovesi nu a avut atribuţii în activitatea investigativă. Ideea este că noi trebuie să-i alegem pe cei care au făcut performanţă în antocoriupţie. Nu mi se pare normal ca şef al DNA să fie altcineva decât un om care a lucrat în DNA”, a spus, tranşant, Morar. Întrebat de ce Kovesi nu ar fi potrivită pentru DNA, Morar a răspuns: „ Nu e problema mea să cenzurez intenţia doamnei Kovesi de a candida. Mie mi se pare normal ca şeful DNA să fie unul dintre procurorii anticorupţie, care, în aceşti ani au făcut dosare mari“. Integral in Adevarul.

Morar și Hăineală au atacat-o pe Laura Codruța Kövesi și l-au răzgândit pe Ponta. Premierul „a fost răzgândit” de colegii din USL în legătură cu numirea Laurei Codruței Kovesi la DNA. Un rol important l-au avut și doi dintre procurorii cu greutate din CSM: Oana Schimdt-Hăineală și Daniel Morar Crin Antonescu, un partener de coaliție „gomos” cu Victor Ponta, dar slugarnic față de Dan Voiculescu. Premierul Victor Ponta a renunţat ieri să mai nominalizeze noii şefi ai Parchetului General şi DNA. După o discuţie cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), şeful guvernului a anunţat că procedura declanşată de Mona Pivniceru (concurs de proiecte de management şi audieri publice în CSM), solicitată de Comisia Europeană, va continua. În plus, Ponta că nu va mai ocupa multă vreme nici poziţia de interimar la Justiţie, urmând ca PNL să desemneze un ministru plin. Acesta va avea sarcina să facă nominalizările. A fost momentul de la Jandarmerie, când prim-ministrul a răspuns: „Da!” la întrebarea jurnaliştilor dacă o va propune pe Laura Codruţa Kovesi pentru şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). A urmat descinderea la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în zgomotele celor 20 de protestatari, care i-au cerut să renunţe la Kovesi. Aici, în timp ce premierul discuta în secret cu cei cinci membri ai Secţiei de procurori şi cu Daniel Morar, al şaselea, purtătorul lui de cuvânt, Andrei Zaharescu, a retractat deja poziţia exprimată la Jandarmerie. Integral in EVZ

La fiecare patru ore un medic român pleacă din ţară. Cum vrea Eugen Nicolăescu să oprească exodul doctorilor. La fiecare patru ore un medic român alege să plece la muncă în străinătate. Potrivit datelor Colegiului Medicilor(CMR), din 2007 până acum, 14.000 de doctori au părăsit ţara. Motivele: salariile derizorii, condiţiile precare de muncă şi suprasolicitarea în condiţiile unui număr tot mai de cadre medicale în spitale. Datele ultimului Eurostat arată că un medic rezident în România, care lucrează inclusiv la secţia de primiri urgenţe, ajunge să câştige în jur de 200 de euro, în timp ce media europeană este de 1.300 de euro. Diferenţe foarte mari sunt şi între salariul pe care îl primeşte un medic specialist sau primar în ţara noastră şi un specialist cu aceaşi pregătire în Europa. Astfel, un medic specialist este plătit de stat în România cu doar 500 de euro, în timp ce un medic primar primeşte cel mult 800 de euro. Media europeană este de aproximativ zece ori mai mare, respectiv 7-8.000 de euro. Situaţia este cu mult mai gravă în condiţiile în care 64% dintre studenţi la Medicină şi 60% dintre doctorii care încă sunt în ţară intenţionează să părăsească România, potrivit unor studii realizate de  de CMR şi Consiliul Investitorilor Străini, împreună cu CMR, în 2011 şi 2012. Ţara noastră are o rată a migraţiei doctorilor de 9%, în timp ce media europeană este de 2,5%. Mai mult, potrivit datelor Eurostat 2011, media medicilor români la 1.000 de locuitori este de 2,4 specialişti, în timp ce media celorlalte ţări europene este de 3,4 medici la 1.000 de locuitori. „În cei 2,4 specialişti la mia de locuitori sunt cuprinşi şi medici rezidenţi. Fără aceştia, media este mult mai mică, respectiv 1,9. În prezent în România lucrează 39.896 de medici. Integral in Gandul.

Bârsan, Alistar şi Chiuariu, pe lista liberalilor pentru portofoliul Justiţiei. Cei trei sunt apropiaţi ai lui Dan Voiculescu. Circul numirilor procurorului general al Romaniei , al sefului DNA si al DIICOT continua. Dupa ce premierul Victor Ponta, care asigura interimatul la Justitie, a anuntat ca-si asuma numiri directe pe aceste functii, neexcluzand-o pe Laura Codruta Kovesi la sefia DNA, el a renuntat in favoarea liberalilor controlati de Dan Voiculescu, dupa ce a fost atacat dur de ANTENE si intampinat la intrarea in sediul CSM de protestarii PNL+PC. Pretextul renuntarii : optiunea CSM pentru procedura selectiei pe criterii de competenta si transparenta. Victor Alistar a fost primul pe lista pentru functia de  ministru al Justitiei, spun surse USL. Locul lui a fost ocupat , pe lista scurta a PNL, de Corneliu Barsan, judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, unde mandatul ii expira in decembrie, anul acesta. A treia propunere ar fi Tudor Chiuariu, dar aceasta ultima propunere este putin probabila pentru ca el este judecat la Inalta Curte pentru fapte penale grave. O alta varianta, tot putin probabila,  ar fi europarlamentarul PNL Norica Nicolai, care a fost refuzata o data de presedintele tarii, iar in cadrul Comisiei Europene are o imagine proasta din cauza declaratiilor sale agresive la adresa liderilor europeni. Or, ministrul Justitiei trebuie sa colaboreze bine cu liderii europeni pentru a obtine scaparea de monitorizarea Romaniei in cadrul MCV,  accederea in Schengen, cat si obtinerea de fonduri nerambursabile pentru continuarea proiectelor europene in domeniul Justitiei. Toti posibilii candidati pentru fotoliul Justitiei enumerati mai sus sut apropiati de Dan Voiculescu. Hotararea nominalizarii ministrului Justitiei va fi luata miercuri, la sedinta de la ora 14.00 a liberalilor. Integral in Romania Libera

Dosarele ICE Dunarea. Misterele fabricii de bani a Securitatii si misiunea lui Dan Voiculescu. “Evenimentul Zilei” dezvaluie, in mai multe episoade, conexiunile prin care Securitatea lui Nicolae Ceausecu aducea valuta in tara. Unul dintre pionii importanti in aceste tranzactii a fost Dan Voiculescu. EVZ.ro La 9 iunie 1987, la sediul Crescent din Bucuresti, fostul senator Dan Voiculescu raporta directorului ICE Dunarea, generalul-locotenent Epifanie Amohnoaie, ca a primit un telefon de la generalul egiptean Hazem Fauzi, care-i comunica ca vine la Bucuresti pentru tratative comerciale privind materiale de constructie si alte produse. “Intreaba daca este indicat sa-l astepte la aeroport sau nu. I se spune ca nu este cazul, de delegatia respectiva ocupandu-se atasatul militar si Ambasada Egiptului”, se arata intr-un raport ICE Dunarea. Este o nota din arhiva ICE Dunarea, privind una din afacerile secrete ale Securitatatii. Integral in EVZ.

Teodor Meleşcanu: „E o intensificare a acţiunilor inamicilor externi ai României.“ Teodor Meleşecanu directorul SIE, susţine că se poate constata o intensificare a acţiunilor inamicilor externi ai României, statali şi nestatali, care nu manifestă bunăvoinţă faţă de noul statut al ţării noastre de membru NATO şi UE. Acestea sunt vizibile şi se întâmplă lucruri care nu pot fi explicate altfel, argumentează şeful SIE. Teodor Meleşcanu nu crede în iminenţa unei conflagraţii mondiale, ci doar în izbucnirea unor tensiuni locale. De asemenea el spune că problemele globale, alimentaţia, energia, problemele sociale şi cele militare nu reprezintă riscuri pentru România, ci oportunităţi. „Adevărul“: Vedem în jurul nostru tot felul de crize. Avem o criză economică în desfăşurare în UE. Avem crize politice în Ungaria, Bulgaria, Republica Moldova. Sunt acestea riscuri pentru securitatea naţională a României? Teodor Meleşcanu: Fenomene, cum sunt denumite de unii specialişti „lebăda neagră“, cum a fost Primăvara Arabă, creează şi pentru România riscuri şi ameninţări, pentru că depindem foarte mult de ceea ce se întâmplă în afara frontierelor noastre. De multe ori, ceea ce se întâmplă în afara graniţelor are un efect direct şi asupra noastră, fie prin spirit de imitare, fie prin reţelele de socializare. Toate aceste lucruri sunt reale, şi cea mai mare ambiţie a noastră este să le semnalăm cu cât mai mult timp înainte posibil şi să găsim modalităţi prin care România s-ar putea pune la adăpost. Lucrurile se întâmplă extrem de repede, timpul se comprimă. România a avut o schimbare fundamentală de statut. Dintr-o ţară comunistă, semnatară a Tratatului de la Varşovia, a devenit în ultimii 20 de ani o ţară membră a UE, a NATO, un stat care are trupe de menţinere a păcii în Balcanii de Vest, în Afganistan, are anumite facilităţi militare americane. Integral in Adevarul.

Ce se întâmplă cu banii deponenţilor dacă o bancă dă faliment în România. Criza din Cipru a ridicat semne de întrebare în privinţa capacităţii statelor şi a fondurilor de garantare de a-şi îndeplini obligaţiile din contractele de depozit. Cum funcţionează sistemul în România şi câţi bani are Fondul de Garantare la dispoziţie pentru plata depozitelor bancare garantate prin lege. Criza din Cipru a ajuns şi în România. Ciprioţii au două bănci aici: o subsidiară a Popular Bank of Cyprus (care va fi lichidată), Marfin Bank, şi o sucursală a Bank of Cyprus, Bank of Cyprus România. În timp ce prima este reglementată de la Bucureşti, de către Banca Naţională a României, cea de-a doua este reglementată de la Larnaca, de către Banca Centrală a Ciprului. Bank of Cyprus, în urma ordinului băncii centrale, a suspendat operaţiunile timp de o săptămână, perioadă în care cei cu depozite la termen sau conturi de economii nu îşi vor putea accesa banii. Doar cei cu bani în conturi curente cu carduri de debit ataşate vor putea să facă retrageri de la bancomate. Momentan, nu există indicii că vor fi supuse unor confiscări depozitele de peste 100.000 de euro, pentru sumele care depăşesc acest plafon, în condiţiile în care se caută un cumpărător pentru Bank of Cyprus România, care să îşi asume şi pasivele băncii. Cei de la BNR au lăsat de înţeles că există interes pentru achiziţia băncii. Altfel, deponenţii trebuie să aştepte despăgubiri de la fondul de garantare din Cipru. Regula europeană este aceea că depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate. Deşi în acest moment, acordul din Cipru presupune protejarea acestor depozite, un acord iniţial, care a picat în Parlament, avea în vedere impozitarea cu 6,75% a depozitelor sub 100.000 de euro. Integral in Economica.Net

Fost ministru francez pentru Buget, inculpat pentru fraudă fiscală. În Franţa, scandalul legate de fostul ministrul al Bugetului, Jérôme Cahuzac, ia noi proporţii după ce acesta din urmă a recunoscut că este posesorul unui cont bancar în străinătate.Mărturisirea sa vine după ce mult vreme interesatul a negat acest lucru. Intreaga clasă politică franceză este perplexă în noul context, şi mai ales socialiştii. Putem vorbi de o tristă melodramă politică în măsura în care acest om recunoaşte de fapt că a minţit. Acum însă este prea tîrziu pentru ca să-şi mai poată salva cariera, în ciuda faptului că mărturisirile sale au luat o turnură patetică. “Da, m-am lăsat prins în spirala minciunilor”, a spus el, cerînd-le apoi scuze, ba chiar şi iertare, tuturor celor pe care i-a dezamăgit în acest context. Cei mai dezagmăgiţi sunt, fără îndoială, socialiştii, altfel spus oamenii din familia sa politică. Preşedintele Français Hollande a şi reacţionat afirmînd că fostul ministru al bugetului a comis o “greşeală morală de neiertat”. In prezent, fostul ministru trebuie să răspundă în faţa justiţiei pentru fraudă fiscală. El precizează pe blogul său că a cerut repatrierea unei sume destul de mari, 600 000 de euro, pe care îi avea pe un cont în străinătate. Toate aceste detalii urmează să fie confirmate, s-ar părea că Jérôme Cahuzac avea de 20 de ani un cont în Elveţia pe care apoi l-a închis totuşi dar că banii au fost transferaţi în Singapore. Foştii săi colegi de partid consideră că Jérôme Cahuzac s-a descalificat moral în urma acestei afaceri, chiar daca acum este dispus sa recunoască totul şi să-şi ceara scuze publice. In aceasta afacere singurul “cîştigător” este presa, în masura în care, iată, o acuzaţie lansată de nişte ziarişti tenace şi bine informaţi a dus la caderea unui important membru al guvernului. Si democraţia franceză are de fapt de cîştigat în urma acestei complicate confruntării, dacă ne gîndim că sunt ţări în care nici măcar cu dovezi solide oameni politici bănuiţi de corupţie nu renunţă la putere sau nu pot fi obligaţi sa lase locul altora, ceva mai cinstiţi. RFI

UE vrea să atragă Japonia într-un acord de comerţ liber. După lansarea negocierilor cu Statele Unite în vederea creării unei zone de liber schimb, UE doreşte acum un astfel de acord şi cu Japonia, scrie Warsaw Business Journal.   Cumulate, economiile Uniunii Europene şi Japoniei contabilizează aproximativ 30% din economia mondială şi 40% din comerţul global.  “Tratatul pe care îl avem în plan este unul cuprinzător, vizând eliminarea barierelor comerciale, achiziţiile publice şi drepturile de proprietate intelectuală”, a declarat Karel De Gucht, comisarul european pentru comerţ.   Totuşi, se preconizează negocieri lungi şi dificile. Autorităţile japoneze doresc eliminarea taxelor UE la electronice (în prezent de 14%) şi la autoturisme (10%), tarife ce îi pun în dificultate faţă de rivalii din Coreea de Sud, care au deja un acord de liber schimb cu UE. La rândul ei, Uniunea Europeană doreşte ca Japonia să elimine din obstacolele birocratice care împiedică multe companii europene să intre şi să concureze pe piaţa japoneză. De exemplu, procesul pentru aprobarea medicamentelor şi echipamentului medical este mai strict în Japonia decât standardul internaţional. Ziarul Financiar

Autorităţile de la Washington cer Beijingului şi Moscovei să-şi folosească influenţa asupra Phenianului. Casa Albă a cerut marţi Beijingului şi Moscovei să acţioneze mai mult pentru a tempera Phenianul, estimând că anunţul Coreei de Nord cu privire la intenţia ei de a reporni un reactor nuclear este „un indiciu în plus“ că Phenianul „violează obligaţiile sale internaţionale“.„Nu este un mister pentru nimeni că Beijingul are o influenţă asupra Coreei de Nord“, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney, într-un briefing de presă zilnic. „Am făcut-o în trecut şi o facem din nou astăzi, insistăm ca Beijingul să îşi folosească această influenţă“ în direcţia Phenianului, a precizat el, adăugând că „acest lucru este de asemenea în discuţie cu ruşii“. Coreea de Nord şi-a anunţat marţi intenţia de a reporni un reactor nuclear oprit în 2007 şi a sugerat că ar putea relua îmbogăţirea uraniului în scopuri militare, într-un context extrem de tensionat cu Statele Unite şi Coreea de Sud. China şi-a exprimat deja dezaprobarea faţă de acest anunţ, făcând apel la calm în Peninsula Coreea. Într-o conferinţă de presă, secretarul de stat american John Kerry a promis că Statele Unite vor proteja Coreea de Sud. Totodată, şeful diplomaţiei americane şi-a arătat dezaprobarea cu privire la „retorica inacceptabilă a guvernului nord-coreean din ultimele zile“. Adevarul

Revista Presei de la Deutsche Welle

Viata politica a Romaniei democratice, inceputa in decembrie 1989 cu vestita fraza a lui Caramitru catre Mircea Dinescu “Mircea, fa-te ca lucrezi!”, a evoluat pana in zilele noastre folosind toate metodele de la unele  nastrusnice pana la altele criminale  pentru a promova toate interesele in afara celor care i-au promovat in aceasta clasa – de la flacara lui violeta si pana la spagile formidabile platite pentru fregate si privatizari strategice. Douazeci si trei de ani de evolutie politica, de la un circ spre un alt circ.

Bineinteles, politichia romaneasca a avut parte si de alte figuri dramatice: Iliescu “sarac, dar cinstit”, Petre “Apaca” Roman, Vacaroiu “Hagi al finantelor”, Milica “liderul regional”, Nastase “patru case” s.a.m.d.

Asadar, prieteni, au trecut douazeci si trei de ani si clasa noastra politica a ramas tot infantila. Am avut un un guvern condus de un om bun si harnic, Emil Boc – care-si calca singur pantalonii, ardea sigurantele blocului in care locuia si primea pachete de la parinti –  serios, modest, decent, si ce? A devenit unul dintre cei mai detestati premieri din istoria Romaniei! Astazi avem un premier mitoman, hot, smecher si incompetent, care  a reusit sa primeasca 70% din voturile electoratului, transformand tot calendarul anului in “1 aprilie”, pacalindu-ne perpetuu din decembrie si probabil pana in ultima zi a mandatului lui.

Avem o coalitie de guvernare unita sub papucul unor oligarhi, dirijata de un post de televiziune, avem si o opozitie constructiva care se joaca de-a politica de toate felurile numai sa inceteze de a fi opozitie si a intra la guvernare sub aceleasi auspicii primitoare ale acelorasi oligarhi, sub sloganul deja cunoscut “voi faceti politica – noi facem bani”.

Am “gustat” o mica reforma in justitie, astazi ne-am intors la momentul “Sandica – securista” , cei care au luat-o in serios sunt “arsi pe rugul” dreptatii useliste, cu aprobarea “cetatenilor in capoatele rosii” si sub privirile indiferente ale celor care ii aplaudau asta vara.

Citesc siderat seria de articole publicate de “Adevarul” despre alesii nostri parlamentari. In orice tara normala personajele descrise si intervievate nu ar ramane in functii nici macar 24 de ore. La noi ei supravietuiesc de 23 de ani. Aferim si la mai multi!

Filosoful si publicistul italian Giorgio Agamben relansează printr-un articol publicat in doua jurnale europene de centru-stanga ideea unei uniuni între tările din Sudul Europei, creionată cândva de filozoful si politicianul francez  de origine rusa Alexandr Kojève (Kožev), în anul 1945 (corectata in 1947), imediat dupa terminarea Razboiului Mondial. Ideea lui Agamben, preluata de la Kojève, este modul de a contrabalansa greutatea câstigată treptat de Germania în sânul UE. Bineinteles ca Kojève, care a decedat in 1968, doar a anticipat aceasta tendinta germanica de a domina Europa. Articolele originale au fost publicate in Libération (Que l’Empire latin contre-attaque !) si in La Repubblica (Se un Impero Latino prendesse forma nel cuore d’ Europa)

Giorgio Agamben este filozof italian, născut în 1942, doctor  în Drept şi Filozofie, care a predat în universităţile din Verona şi Veneţia. Autor al unei trilogii de filozofie politică, intitulată Homo Sacer, in romana – Omul Sacru, cel care, conform dreptului roman, era o persona banata si chiar ucisa (editura Seuil, 1998, nu a fost tradusă în limba română). Giorgio Agamben a dezvoltat noţiunea de biopolitică, cercetand felul în care puterea interferează cu viaţa naturală, biologică  a indivizilor. Personal nu accept termenul, preferand antropolitica (derivat din antropologie si poltica).

În 2006, Giorgio Agamben a primit prestigiosul Premiu european al eseului Charles Veillon pentru ansamblul operei sale. El preda în mod regulat unele seminarii organizate de Universitatea Paris VIII (Vincennes-Saint-Denis).

Biografia lui Alexandr Kojève (Kožev – născut Aleksandr Vladimirovici Koževnikov) este mult mai dificila – probabil om de centru-stanga, cu accente si umbre uneori ciudate, foarte bun prieten (si colaborator) cu filozoful germano-american Leo Strauss, parintele spiritual al neo-consevatorismului american, omul care pretindea ca natiunile nu trebuie sa cunoasca intotdeauna adevaratele politici ale liderilor lor.  În 1947, Aleksandr, filozof, care ocupa în acelaşi timp un post de înalt funcţionar al statului francez, a publicat un eseu intitulat “Imperiul Latin – schiţă a unei doctrine a politicii franceze”; eseul a fost  adresat generalului Charlles de Gaulle. Acest eseu este acum de actualitate şi merită studiat cu atenţie. (Aveti linkul la acest eseu, de la pagina 87 in colectia prezentata)

***

Dând dovadă de o clarviziune remarcabilă, Kožev [Kojève] susţinea că Germania avea să devină principala putere economică europeană, reducând Franţa la rangul de putere secundară în Europa Occidentală. Kožev [Kojève]  a întrevăzut cu luciditate sfârşitul statelor-naţiune, care determinaseră până atunci istoria Europei: aşa cum statul naţional modern apăruse în urma declinului formaţiunilor politice feudale, statele-naţiune trebuiau în mod inevitabil să lase locul unor formaţiuni politice transnaţionale, pe care Kožev [Kojève]  le numea “imperii”. Iar potrivit acestuia, “imperiile” moderne nu se vor mai putea baza pe o unitate abstractă, indiferentă faţă de legăturile reale de cultură, limbă, stil de viaţă şi religie: ci – precum cele care le avea în faţa ochilor – Imperiul anglo-saxon (SUA şi Anglia) sau Imperiul sovietic – vor trebui să fie “unităţi politice transnaţionale, dar alcătuite din naţiuni asemănătoare”.

Din acest motiv, Kožev [Kojève]  propunea Franţei să se plaseze în fruntea unui “imperiu latin”, care ar fi unit economic şi politic cele trei mari naţiuni latine (anume Franţa, Spania şi Italia), urmând tradiţia Bisericii Catolice şi în acelaşi timp deschizându-se către Marea Mediterană. Potrivit lui Kožev [Kojève], Germania protestantă, care urma să devină în scurt timp naţiunea cea mai bogată şi mai puternică în Europa (ceea ce s-a întâmplat), în cele din urmă nu putea să nu fie inexorabil atrasă de vocaţia ei extra-europeană, întorcându-se către formele Imperiului anglo-saxon. În care ipoteză Franţa şi naţiunile latine urmau să rămână un corp mai mult sau mai puţin străin, redus la un rol periferic de satelit.

Astăzi, când Uniunea Europeană (UE) s-a format ignorând afinităţile culturale concrete care există între unele naţiuni, poate fi util şi chiar urgent de a reflecta la propunerea lui Kožev [Kojève]. Ceea ce el prevăzuse a devenit realitate. O Europă care pretinde că există pe o bază strict economică, lăsând deoparte orice afinitate adevărată între stiluri de viaţă, cultură şi religie, nu a încetat să dea dovezi de fragilitate, în special pe plan economic.

În acest caz, pretinsa unitate a scos la iveală mai ales diferenţele şi putem constata la ce a ajuns: la impunerea intereselor minorităţii bogate asupra majorităţii celor mai săraci, ceea ce coincide în mare parte cu impunerea intereselor unei singuri naţiuni, pe care nimic din istoria recentă nu o poate face să fie considerată ca fiind exemplară. Nu numai că nu are niciun sens de a i se cere unui grec sau unui italian să trăiască ca un german; dar chiar dacă ar fi posibil, acest lucru ar duce la dispariţia unui patrimoniu cultural care se găseşte a fi în primul rând un stil de viaţă. Şi o unitate politică care preferă să ignore stilurile de viaţă nu numai că este sortită să nu dureze, ci chiar, aşa cum Europa demonstrează atât de grăitor, nici măcar nu reuşeşte să se constituie ca atare.

Dacă nu dorim ca Europa să se dezintegreze inexorabil, aşa cum numeroasele semne lasă să se prevadă, ar trebui să începem  să ne întrebăm cum Constituţia Europeană (care, nu este nevoie să se amintească, nu este o Constituţie din punct de vedere al dreptului public, fiindcă nu a fost supusă votului poporului, iar acolo unde a fost – precum în Franţa – a fost respinsă cu îndârjire) ar putea fi rearticulată în avantajul altora.

Astfel, am putea încerca să dăm din nou unei realităţi politice puţin din ceea ce Kožev [Kojève] numise “Imperiul latin”.

Bună dimineata intr-o zi de marti. Marţi, vremea se va încălzi şi în regiunile intracarpatice, devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 21 de grade în Lunca Dunării. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiază şi seara îndeosebi în zona de munte, Banat, Oltenia, sudul Crişanei şi vestul Munteniei, unde pe arii restrânse va ploua, iar la altitudini de peste 1.800 m vor fi şi lapoviţe sau ninsori. Noaptea, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat jumătatea vestică a ţării, iar local vor fi şi în restul teritoriului. Ploile vor fi şi sub formă de averse, se vor semnala descărcări electrice şi vor fi condiţii de grindină. Începând de după-amiază şi până la sfârşitul nopţii, cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar izolat, în special în Carpaţii Occidentali şi Meridionali, 30…35 l/mp. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 10 grade. Dimineaţa izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Bucureşti, marţi, vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi mai ales în cursul nopţii, când vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 8…9 grade. În primele ore ale zilei vor fi condiţii de ceaţă.

Curs valutar BNR  valabil azi:  1 EURO = 4. 4143   RON; 1 USD = 3. 4440    RON; 1 EURO = 1. 2817  USD; Francul elvetian 3. 6282  RON. Gramul de aur 177.8477 RON.

Un client al Bank of Cyprus: Ieri ne spuneau să stăm liniştiţi, astăzi se închide. Unul dintre puţinii clienţi ai sucursalei locale a Bank of Cyprus pe care ZF l-a întâlnit ieri în faţa agenţiei băncii din Piaţa Unirii spune că este îngrijorat de anunţul făcut de banca cipriotă de a suspenda operaţiunile de la Bucureşti pentru o săptămână, în acelaşi timp arătându-se nemulţumit de mesajele transmise de autorităţile de la Bucureşti. „Numai în România se poate întâmpla aşa ceva. Autorităţile spuneau cu câteva zile în urmă că situaţia din Cipru nu are cum să ne afecteze, chiar Isărescu le-a transmis deponenţilor să stea liniştiţi. Astăzi însă se anunţă că Bank of Cyprus îşi închide operaţiunile pentru o săptămână. Am depozite la această bancă şi situaţia mă îngrijorează acum. Nu mai am încredere în ceea ce spun autorităţile din România“, a afirmat Constantin, 71 de ani, pensionar.   Operaţiunile sucursalei locale a Bank of Cyprus au fost suspendate începând de astăzi ca urmare a procesului de restructurare prin care trece banca-mama. Clienţii care au venit pe parcursul zilei de ieri la bancă erau informaţi printr-un anunţ postat la intrare că „până la redeschiderea sucursaleor şi agenţiilor pot folosi reţele ATM, iar pentru necesităţi deosebite sunt invitaţi să contacteze call-centrul sucursalei Bank of Cyprus“. Alţi clienţi, cu mai puţini bani în conturi sau fără depozite se declară liniştiţi şi afirmă că nu sunt îngrijoraţi, pentru că sistemul bancar este puternic şi capabil să gestioneze astfel de probleme. Integral in Ziarul Financiar.

Cât muncesc românii pentru un pachet de ţigări: o oră şi 19 minute, doar cu un minut mai puţin decât bulgarii. Cu un salariu mediu pe economie, românii pot să cumpere 126 de pachete de ţigări, doar cu unul mai mult decât bulgarii. Vecinii noştri muncesc doar cu un minut mai mult decât noi pentru un pachet. În România, preţul unui pachet de ţigări premium este relativ mic prin comparaţie cu alte ţări europene, dar dacă ne referim la puterea de cumpărare şi la timpul de muncă necesar pentru achiziţia aceluiaşi pachet suntem la coada clasamentului, unde doar Bulgaria stă mai rău. „Adevărul“ vă prezintă un indice al accesului populaţiei la ţigări, realizat pe baza statisticilor oficiale internaţionale, din care reiese că doar românii şi bulgarii muncesc mai mult de o oră pentru a-şi putea cumpăra un pachet din categoria premium. Achiziţia unui pachet de ţigări premium înseamnă, pentru români, cheltuirea a 3,7 dolari, ceea ce ne plasează pe locul 32 într-un clasament cu 50 de ţări europene realizat de comunitatea producătorilor şi procesatorilor de tutun din Europa. Cele mai scumpe ţigări se regăsesc în Norvegia (15,8 dolari/pachet), Irlanda (13,9 dolari/pachet), Lichtenstein (11,9 dolari/pachet), Anglia (10,8 dolari/pachet) şi Franţa (8,5 dolari/pachet). La polul opus, cu cele mai ieftine ţigări, se regăsesc Republica Moldova, Belarus, Armenia, Georgia, Rusia şi Ucraina, unde pachetul premium costă mai puţin de doi dolari. Pentru România este interesant că toate ţările vecine au ţigări mai ieftine, de aceea presiunea contrabandei şi a comerţului ilicit este mai mare decât în alte zone. În Bulgaria, pachetul costă 3,4 dolari, în Serbia – 2,3 dolari, în Ungaria – 3,5 dolari, în Ucraina – 1,6 dolari, iar în Republica Moldova – 1,5 dolari. Integral in Adevarul

“Scandalul Kovesi”, cel mai mare de la înfiinţarea USL. Desemnarea șefilor la DNA și Parchetul General intră în linie dreaptă. După ședința CSM de astăzi, Victor Ponta va discuta cu Traian Băsescu, care are ultimul cuvânt în această chestiune. Victor Ponta va discuta cu Traian Băsescu despre numirea șefi lor DNA și Parchetului General. Crin Antonescu se simte lăsat pe dinafară. Discuţiile referitoare la desemnarea procurorilor- şefi la DNA şi Parchetul General au tensionat relaţiile dintre PNL şi PSD la un nivel nemaiîntâlnit de la momentul în care s-a constituit guvernul. Victor Ponta şi Crin Antonescu au schimbat ieri replici dure pe această temă. Pentru a aplana tensiunile, Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au întâlnit ieri, în biroul de la Senat al şefului PNL, unde au discutat despre numirile ce urmează să fie făcute de către premier. Oficial, cei doi au susţinut că tema abordată a fost revizuirea Constituţiei. De altfel, după întâlnirea cu şeful Guvernului, Antonescu a repetat de cinci ori că afirmaţiile acestuia nu sunt dure la adresa sa şi a PNL, că USL nu se rupe, dar a reiterat refuzul de a o susţine pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA. „Chestiunea cu ruperea USL rămâne o himeră sau o speranţă pentru unii care (…) trebuie să mai aştepte, dar mult”, a dat asigurări preşedintele liberal. „Nu exclud nicio numire pentru şefia DNA”, a venit replica acidă a lui Victor Ponta, întrebat de jurnalişti dacă ia în considerare varianta Codruţa Kovesi la DNA. El a punctat că va participa astăzi la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), dar că nu va face nominalizări pentru şefia DNA şi a Parchetului General, întrucât subiectul nu figurează pe ordinea de zi a şedinţei. Premierul a adăugat că, ulterior, va discuta şi cu Traian Băsescu, cel care numeşte procurorii-şefi. În ultimele zile, Victor Ponta a fost supus, de către Crin Antonescu şi Antena 3, la presiuni puternice, pentru a refuza numirea Laurei Kovesi la DNA, dorită de şeful statului. Integral in EVZ

Consiliul Legislativ a avizat o afacere de 55 de milioane de euro declarată neconstituţională de CCR. Legea privind trecerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a fost avizată pozitiv de Consiliul Legislativ. În analiza consiliului se arată că, deşi procedura a fost declarată neconsituţională de Curtea Constituţională, ea poate fi realizată dacă şefii registrului sunt numiţi de statul român. Recent, nouă directori ai camerelor de comerţ din teritoriu au semnat o declaraţie comună în care spun că sunt împotriva trecerii Registrului Comerţului la CCIR. Potrivit unei analize realizate de cele nouă camere de comerţ, prin proiectul de lege din Parlament, Registrul Comerţului va deveni “instrumentul discreţionar de şantaj şi manipulare al preşedintelui Camerei de Comerţ”. Datele oficiale arată că Registrul Comerţului este o instituţie oficială pentru statul român cu venituri anuale de peste 110 milioane lei. Pe 28 martie, Consiliul Legislativ a avizat pozitiv proiectul de lege privind trecerea Registrului Comerţului la Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). În avizul transmis Senatului, Consiliul Legislativ susţine că nu există un impediment în mutarea activităţii Registrului Comerţului la CCIR, însă admite că, fiind vorba de un serviciu public, transferul nu se poate realiza oricum. ”Gestionarea serviciului public al registrului comerţului de către camerele de comerţ reprezintă un aspect de oportunitate, asupra căruia Consiliul Legislativ nu este abilitat a se pronunţa, deoarece ţine exclusiv de voinţa legiutorului. Apreciem că opţiunea pentru revenirea oficiilor de registru al comerţului în sistemul camerelor de comerţ şi industrie nu ridică per se o chestiune de principiu insurmontabilă”, se precizează în avizul Consiliului Legislativ. Integral in Gandul

Interzicerea exportului paralel de citostatice. Cine pierde şi cine câştigă? De ieri, exporturile paralale de anumite medicamente oncologice au fost temporar suspendate, a anunţat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu. Care sunt motivele acestei decizii? Cine are de pierdut şi cine câştigă de pe urma acestei sistări? Ce înseamnă, exact, acest export paralel şi care sunt consecinţele lui asupra pacienţilor? Actorii sistemului sanitar din România au răspuns acestor întrebări, pentru România liberă. Exportul paralel, deşi sună a activitate ilicită, nu este. Există chiar o lege a Uniunii Europene care îl reglementează. Exportul paralel de medicamente este, de fapt, o expresie a comerţului liber comunitar. În exces, însă, această activitate poate dăuna grav pieţei de medicamente dintr-o ţară a Uniunii Europene, mai ales dacă în respectivul stat preţul medicamentelor este mult mai mic decât în celelalte ţări UE. Şi, cum România are printre cele mai mici preţuri la medicamente din Uniunea Europeană, are mult de suferit. Mai exact, distribuitorii achiziţionează medicamente de la producători – fie ei români sau străini, singura condiţie este ca aceştia să aibă medicamentele respective înregistrate în România – şi, în loc să le vândă mai departe tot în România, preferă să le vândă în ţările UE în care preţul medicamentelor este mult mai mare. “Uneori, preţul este şi de 2-3 ori mai mare. Suntem într-un cerc vicios. Medicamentele sunt ieftine în România, dar cad victimă acestui aşa-numit export paralel şi dispar de pe piaţă, fiind vândute în afară. Pe de altă parte, dacă am mări preţul, ar fi rău pentru pacienţii români. Dar degeaba sunt ieftine, dacă pacientul nu are de unde să le ia. Aşa că soluţia asta e, aleasă acum de minister: interzicerea vânzării în afară de către distribuitrii români a anumitor medicamente, din cauza discontinuităţii lor pe piaţă”, a explicat pentru România liberă vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România, Elena Popescu. Reprezentantul farmaciştilor propune chiar ca această măsură să fie extinsă şi în cazul altor medicamente care dispar din aceleaşi motive de pe piaţă. Integral in Romania Libera

Videanu si Oprescu, partasi la jaful de la RATB. Autobuzele Mercedes sunt dotate cu GPS-uri, sisteme de monitorizare video si aer conditionat, dar sunt nefolosite. Sistemul de monitorizare online este inutil. Investitiile au fost aprobate de primarii Adriean Videanu si Sorin Oprescu. In ultimii ani, in Capitala au fost cumparate 1.000 de autobuze noi, care au fost dotate cu tehnologie de ultima ora, pentru un trafic civilizat. Numai ca, sistemele de milioane de euro nu au fost folosite, iar multe au iesit deja din garantie. Achizitionata pe cand primar general era Adriean Videanu, tehnologia a ramas nefolosita si pe vremea lui Sorin Oprescu, care a pompat si el cateva milioane de euro. THOREB. Este sistemul de monitorizare instalat pe autobuzele Mercedes Citaro Benz, la cumpărarea acestora. El este, de fapt, computerul de bord al autobuzului care are în dotare GPS, ecrane şi sistem de monitorizare online. Acesta a costat aproximativ 10 milioane de euro, iar cu ajutorul lui se puteau vedea online, şi în timp real, traseul autobuzului, ora de plecare şi ora de sosire, durata de staţionare, viteza de deplasare, dar şi consumul de carburant. Numai că, sistemul nu a fost cumpărat complet. Astfel, toate aceste date sunt stocate şi descărcate abia atunci când autobuzul ajunge în depou. După, datele sunt ţinute într-un sertar. „Normal, datele trebuie introduse într-un calculator, prelucrate şi să fie folosite pentru îmbunătăţirea calităţii transportului în comun. Ele trebuie afişate pe un calculator în timp real, să se ştie când pleacă un autobuz dintr-o staţie şi când soseşte, chiar şi când deschide uşile. Numai că, atunci când s-a achiziţionat sistemul, nu s-au cumpărat şi antenele, ca să funcţioneze pe unde radio”, au explicat, pentru EVZ, surse din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti. Integral in EVZ

Omul care va conduce Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu. După ce i-a dat pe mână Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice care a propus dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei, preşedintele Traian Băsescu l-a ”uns” pe Marian Preda lider al Mişcării Populare, au declarat pentru gândul surse oficiale. După publicarea informaţiei de către gândul, grupul de iniţiativă a Mişcării Populare condus de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu a anunţat i-a propus lui Marian Preda să preia conducerea fundaţiei. Contactat anterior de gândul, Marian Preda a declarat că a depus  adeziunea la Mişcarea Populară, evitând un răspuns tranşant în ceea ce priveşte asumarea conducerii fundaţiei. “Mai mult nu vă pot spune”, a răspuns el la întrebarea gândul dacă va conduce MP. Preda este decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti.  Marian Preda are 50 de ani şi înainte de a se orienta către sociologie a fost inginer mecanic. El a absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti, iar în 1994 a finalizat şi studiile de licenţă la Facultatea de Sociologie de la Universitate. Este doctor în sociologie şi are un  Master of Business Administration (MBA), obţinut la  Tiffin University, Ohio, în Statele Unite. A coordonat lucrări ştiinţifice cum ar fi  ”Sistemul de asigurări de pensii în România: probleme majore şi soluţii”, ”Consumul de droguri în rândul tinerilor din România: raport de cercetare” sau „Situaţia tinerelor din România practicante ale sexului comercial”. Integral in Gandul

Va urez o zi buna!

Ciprul a căzut, trăiască paradisurile fiscale! Ce state profită de pe urma crizei cipriote. Malta, Elveţia, Luxemburg, Insulele Cayman, Dubai, Singapore şi chiar Republica Turcă a Ciprului de Nord fac eforturi pentru a-i câştiga pe oamenii de afaceri care caută acum alte locuri însorite sau nu în care să-şi ascundă banii. „Suntem conştienţi de problemele cu care se confruntă Ciprul acum. Vrem să vă facem o propunere pe care s-o luaţi în calcul: oferim relocarea operaţiunilor corporate în Malta”, începe textul unui e-mail trimis de o firmă de consultanţă din Malta, un alt stat din zona euro. Acum, dincolo de condiţiile dure pe care trebuie să le respecte pentru a primi împrumutul de la FMI şi UE, Ciprul se confruntă cu o provocare dificilă. Rolul de paradis fiscal este pus în pericol de „vulturii” din alte state, scriu jurnaliştii „The New York Times”. Alte oferte similare, toate nesolicitate, promovează Elveţia, Luxemburg, Insulele Cayman, precum şi Dubaiul şi Singapore drept alternative sigure şi stabile pentru cei care vor să continue să „ocolească” impozitele şi taxele din ţările de origine. Chiar şi Republica Turcă a Ciprului de Nord s-a alăturat în goana după banii oamenilor de afaceri care fug acum din Cipru. Turcii promovează sistemul bancar din nord drept o variantă de încredere faţă de cele administrate de ciprioţii greci în sudul lovit de criză al insulei. Ciprul a dovedit un succes deosebit în atragerea cetăţenilor ruşi şi, pentru a-şi consolida aspiraţiile de paradis fiscal, a creat o reţea de infrastructură bine pusă la punct, formată din avocaţi, contabili şi alţi profesionişti specializaţi în metode de evitare a impozitelor. Acum, în Cipru sunt înregistrate 320.000 de firme, un număr incredibil raportat la populaţia de numai 860.000. Majoritatea sunt firme-fantomă folosite de străini bogaţi sau companii care vor să evite plata impozitelor. „Am fost aruncaţi la lupi, iar acum lupii au răspuns”, a declarat Nicolas Papadopoulos, care conduce comisia bugetară şi afaceri financiare din Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a parlamentului cipriot. Integral in Adevarul.

Bulgaria: surprize preelectorale în sondaje. Poziţionări pe scena politică bulgară, în perspectiva alegerilor anticipate de la jumătatea lunii mai. Socialiştii şi-au stabilit deja un premier, în cazul în care vor câştiga alegerile. Este vorba de fostul ministru bulgar al Finanţelor, Plamen Oreşarski. În ajunul campaniei pentru alegerile anticipate din 12 mai, partidul centrist ”Cetățeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei” (GHERB) conduce în sondaje, cu un avantaj de 4,5% în fața Partidului Socialist. Rezultatul sondajului realizat de o agenție demnă de încredere, reprezintă o adevărată surpriză.  Guvernul centrist, condus de ex-generalul de Poliție Boiko Borisov a demisionat, în urma unor proteste civice fără precedent in istoria post-totalitară a țării, dar aceasta nu a contribuit în nici un mod la creșterea popularității socialiștilor, principalul partid de Opoziție. Dimpotrivă, formațiunea condusă de liderul socialiștilor europeni, Serghei Stanișev, a pierdut în urma protestelor mai multe procente decât foștii guvernanți. Nu a avut, se pare, efectul scontat și excluderea din lista cu candidați ai partidului a miniștrilor compromiși din Guvernul Stanișev. Printre ”victime” se află și cei doi cardinali cenușii ai stângii–ex-ministrul de Interne, Rumen Petkov și ex-ministrul Economiei și Energeticii, Rumen Ovciarov–considerat a fi omul concernelor energetice rusești în Bulgaria. Acum, foștii comuniști încearcă să depășească rămânerea în urmă, lansându-l drept candidat la postul de prim-ministru nu pe liderul partidului, Serghei Stanișev, ci pe unul dintre cei mai renumiți experți din sectorul financiar, profesorul Plamen Oreșiarski, care a și acceptat oferta. A pierdut procente partidul ”Bulgaria cetățenilor”, condus de ex-comisarul european Meglena Kuvena. Banii investiți în acest proiect cu pretenții de a exprima interesele societății civile vor putea garanta numai formarea unui mic grup parlamentar, departe de ambițiile autorilor săi. Încercările de a fi constituite în grabă partide ale protestatarilor au dus la scindarea acestora în câteva tabere, care nu vor putea influența balanța forțelor politice. Ultimele sondaje nu acordă șanse mari așa-ziselor partide ale protestului. Se întâmplă un lucru straniu cu dreapta tradițională. În loc să profite de pe urma nemulțumirii populare, atrăgând o parte din simpanizanții cu vederi de centru-dreapta, care au votat în 2009 cu Borisov, coaliția albastră condusă de ex-premierul Ivan Kostov a rămas pasivă la protestul civic și acum intrarea sa în Parlament pare puțin probabilă. Au câștigat în schimb ultranaționaliștii din Ataka și VMRO, care împreună cu partidul etnicilor turci, vor fi prezenți în viitorul Parlament. RFI

Guvernul de la Moscova nu va despăgubi cetăţenii ruşi pentru pierderile din Cipru. Guvernul Rusiei nu va ajuta investitorii care au pierdut bani în Cipru ca urmare a crizei bancare, a spus vicepremierul rus Igor Shuvalov, accentuând astfel intenţia Moscovei de a combate transferul capitalurilor către centrele financiare offshore, scrie agenţia Thomson Reuters.

Multe dintre persoanele care au conturi bancare în Cipru sunt antreprenori ruşi, iar aceştia vor pierde 60% din valoarea depozitelor de peste 100.000 de euro deţinute la cea mai mare instituţie de credit a ţării, Bank of Cyprus.

„Este păcat că ruşii vor pierde bani, însă guvernul nostru nu va lua nicio măsură în acest sens”, a declarat Shuvalov pentru agenţia Interfax.  El a adăugat că dacă va fi vorba de o companie mare la care statul rus este acţionar, atunci cabinetul va fi dispus să analizeze situaţia în mod public şi transparent, dar fără ca acest lucru să implice şi sprijinirea Ciprului.    Se estimează că oligarhii ruşi deţin aproximativ 19 miliarde euro în băncile cipriote, potrivit datelor băncii centrale din luna ianuarie, aceştia fiind suspectaţi că spală bani prin intermediul sistemului financiar al statului insular. Ziarul Financiar.

Musulmanii din Germania cer zile de sărbătoare recunoscute oficial. De Paşte, magazinele şi birourile sunt închise în Germania: e sărbătoare, nu se lucrează! O situaţie normală pentru cele mai importante sărbători creştine. Musulmanii din Republica Federală revendică acum la rândul lor două zile libere la nivel naţional. 60% din locuitorii Germaniei sunt creştini. Prin urmare, în această ţară există nouă zile de sărbătoare cu substrat creştin la nivel federal. În anumite landuri, numărul zilelor de sărbătoare pe an ajunge la 13. În toate aceste zile nu se lucrează. Zile libere pentru sărbători musulmane nu există încă în Germania, unde 5% din populaţie se declară de religimie islamică. Un dezechilibru nefericit, în opinia şefului Consiliului Central al Musulamanilor din Germania, Aiman Mazyek: “Numărul musulmanilor este aici deja semnificativ. De ce să nu existe un calendar interreligios de sărbători?” Mazyek propune declararea oficială a două zile de sărbătoare pentru musulmani: una în timpul lunii de post Ramadan, a doua în cea mai importantă zi din an pentru credincioşii islamici – Sărbătoarea Sacrificiului. “Nu este vorba de introducerea unei zile libere suplimentare pentru toţi. Dar dacă astfel de zile ar fi recunoscute oficial, ar fi un semn frumos de toleranţă şi integrare”, consideră Mazyek. Propunerile lui Mazyek au stârnit, cum era de aşteptat, reacţii diverse. Partidul Social-Democrat a salutat de principiu aceste idei, în timp ce ministrul pentru probleme sociale din landul Renania de Nord-Vestfalia crede că noi zile libere nu ar putea fi finanţate de bugetele actuale. Episcopul auxiliar catolic de Hamburg Hans-Jochen Jaschke consideră că şi sărbătorile musulmane ar merita să fie protejate prin lege, chiar dacă “nu au caracterul public şi amploarea sărbătorilor din tradiţia creştină.” Parlamentarul CDU Patrick Sensburg a declarat pentru Deutsche Welle că numărul musulmanilor din Germania – aproximativ patru milioane – nu reprezintă un argument pentru zile libere speciale: “Ar trebui acum să calculăm procentajul musulmanilor din societatea germană şi să împărţim sărbătorile după acest criteriu? Am crea astfel o societate bazată pe arbitrar şi reprezentare proporţională.” În acest fel, fiecare ar putea revendica zile de sărbătoare proprii. “Am deschide o discuţie privind cotele de sărbători pe care le-ar primi fiecare religie”, spune Sensburg, care arată că, în acest caz, şi evreii, hinduşii sau ateiştii ar putea cere anumite zile libere oficiale. Sensburg crede că este mai importantă protejarea sărbătorilor actuale în Germania. “Nu avem în această ţară o tradiţie musulmană, aceasta este realitatea. Sărbătorile existente au deja o bogată tradiţie. Nu le putem diminua acest statut acordând în compensaţie statut de sărbătoare altor zile.” Sensburg avertizează că discuţia despre declararea de sărbători religioase suplimentare periclitează tradiţiile din societatea germană. Integral la Deutsche Welle

Guardian: Membrii partidului extremist Zori Aurii au întâlniri regulate cu neonazişti din România. Partidul de extremă-dreapta Zori Aurii din Grecia, impulsionat de succesul meteoric la nivel naţional, intenţionează să se extindă şi în străinătate, “oriunde sunt grec”‘, şi a început deja să-şi deschidă birouri în Germania, Australia, Canada şi SUA, membrii săi având, potrivit unui specialist, întâlniri ‘regulate’ cu neo-nazişti din diverse ţări, printre care Italia şi România, relatează luni Guardian. Partidul de extremă-dreapta Zori Aurii din Grecia ar avea întâlniri cu neo-nazişti din România. Iniţiativa acestei grupări extremiste, care s-a înfiinţat în anii 1980, survine în contextul temerilor că acţionează pe baza promisiunii sale de a “crea celule în fiecare colţ al lumii”, potrivit Realitatea.net. Dorinţa de extindere internaţională vine după ce sondaje au arătat că Zori Aurii şi-a consolidat poziţia de a treia forţă politică din Grecia, având cel mai rapid ritm de dezvoltare. După ce anul trecut a intrat în parlament obţinând 18 locuri, ultranaţionaliştii sunt cotaţi acum cu un procent de 11,5% într-un sondaj recent realizat de institutul Public Issue. Gruparea – al cărei logo seamănă cu svastica şi ai cărei membri sunt înclinaţi să folosească salutul nazist – s-a întărit tot mai mult, promovându-se drept singura forţă dispusă să se opune “sistemului putred”. În contextul zvonurilor că ar fi susţinut de proprietari de nave bogaţi, partidul a reuşit să-şi deschidă filiale în întreaga Grecie, notează publicaţia britanică. Formaţiunea se concentrează acum pe extinderea internaţională, existând informaţii că luna trecută şi-a deschis un birou în Germania şi că intenţionează să-şi creeze filiale şi în Australia. Zorii Aurii speră să profite de nemulţumirea şi furia resimţite de grecii din străinătate, în cei trei ani de când ţara lor, puternic îndatorată, a intrat în criză. Partidul “nu vrea doar să devină polul central al unei alianţe pan-europene a neo-naziştilor, chiar dacă în public neagă acest lucru cu tărie. Vrea să îşi extindă influenţa în întreaga lume”, a declarat Dmitris Psarras, autorul unei cărţi despre istoria acestei organizaţii. El a mai spus că membri ai partidului se întâlnesc regulat cu neonazişti din Germania, Italia şi România, potrivit Guardian. Ca parte a eforturilor de răspândire internaţională, Zori Aurii s-a concentrat de asemenea asupra Statelor Unite, un magnet pentru imigranţi de generaţii, şi a Canadei, care a atras zeci de mii de greci după războiul civil devastator din 1946-1949 din Grecia. Romania Libera

Articolul de fata este unul  care a fost publicat de mine la data de 17/12/2010, mult timp a trecut de atunci, multa apa pe Dambovita  si totusi faptele, parerile si concluziile mele au ramas identice. Ma reintorc la acest articol numai pentru a dovedi multora ca nu am ce sa-mi reprosez si ca nu “am intors nici un fel de arme” asa cum scriu multi dintre amicii mei (cu sau fara ghilimele). Onestitatea cuvantului scris imi ramane ca marturie ultimativa a parerilor, optiunilor alese si a integritatii pe care o datorez celor care ma citesc. Articolul este construit din doua parti, prima parte a fost postata pe Politeia Veche, sfarsitul pe Curs de Guvernare. Cititi ambele parti, merita!

***

A trecut un an de la alegerile Prezidentiale care pe mine m-au costat cateva luni din viata. Am hotarat sa public o opinie asupra activitatii Presedintelui, asa cum o vad eu. Deoarece am promis articolul la Curs de Guvernare, il veti citi aici partial si majoritatea analizei, daca doriti , conform linkului de la sfarsitul fragmentului publicat aici. De comentat puteti comenta unde doriti!

Pentru a fi corect cu cititorul acestor randuri, trebuie sa declar ca l-am sustinut pe Traian Basescu de trei ori. Prima data in 2004, a doua la Referendumul din din 19 mai 2007  si ultima data in alegerile din 2009. De fiecare data – din motive diferite, ultima data, din lipsa de alternative. Nu-l voi mai vota pe Basescu sau o formatiune condusa sau acreditata de el niciodata, daca nu va face ceea ce a promis in acest mandat, indiferent de climatul politic national sau international.

Basescu a castigat alegerile prezidentiale de doua ori cu ajutorul presei. Prima oara pentru ca a fost sustinut de ea si a doua oara pentru ca a fost atacat prosteste intr-un mod vitriolic, care revoltat o parte din electoratul si care nu avea nici o intentie de a-l vota. Un mare politician strain a calificat jocul pe care Basescu l-a facut la ultimele alegeri drept “Samson amărâtul” (Judecatori 16:30 – Si a zis Samson: “Mori, suflete al meu, cu Filistenii!” Apoi s-a sprijinit cu toata puterea si s-a prabusit casa peste fruntasii Filistenilor si peste tot poporul ce era in ea. Si cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai multi decat toti cei pe care-i ucisese in viata sa). Intr-un cuvant – puternic, dar oropsit de dusmani. Perfect!

Adevarul ca tehnica “Samson amărâtul” a fost folosita dintotdeauna de Basescu, inca din vremurile Primariei Capitalei, cand tot ceea ce nu mergea era din cauza consiliului in care PSD era majoritar. Buna tehnica si de nedscifrat pentru opozitia “anti” timp de multi ani, va dati seama ce creiere formeaza aceasta opozitie.

Basescu este al treilea Presedinte fost comunist la Cotroceni, sper ca ultimul! Bineinteles ca Basescu comunist difera radical de Iliescu comunist, chiar si  de Constantinescu comunist, totusi faptic toti au detinut functii prin oportunitatea apartenentei la “partidul-stat”. Desi se observa o evolutie a politicianului Basescu, actualul Presedinte al Romaniei nu a devenit “om de stat,” in primul rand din cauza faptului ca a ramas la faza tactica, neevoluand la cea strategica. Fundamentul pe care se sprijina un om de stat este echipa care ii sustine activitatea zilnica, pe cea de timp mediu si indelungat.

Basescu nu are si probabil chiar nu stie cum sa foloseasca o echipa de experti pentru a-si sustine activitatile cotidiene.   Basescu este sigur ca nu are nevoie de tehnicieni, el considerandu-se  jucator-tehnician.  Poate are dreptate, el este insa jucator de “dame” si nu jucator de “şah”. Intr-un joc de “dame” trebuie sa-ti gasesti oportunitatile prin greselile adversarului pentru a ajunge la “culoarele de oportunitate”. Intr-un joc de sah trebuie sa gandesti si sa construiesti – nu ocolirea adversarului ci anihilarea lui.  Puteti citi intreaga analiza pe Curs de Guvernare, sper ca o sa va intereseze. Articolul original!

Pentru cei care nu vor sa treaca si sa citeasca articolul pe Curs de Guvenare aveti continuarea postarii aici.

L-am considerat pe Basescu intotdeauna un “agent al schimbarii” (catalizator) intr-o serie de transformari prin care trece societatea romaneasca, intr-un fel sau altul el este acest agent. Din nefericire, impuritatile declansate sunt atat de numeroase ca transformarile sunt insotite de mult sulf rau-mirositor.

Ce putem să-i reprosam lui Basescu? In primul rand miscarile politice facute in interiorul partidul din care provine, PD sau mai nou PD-L. Fuziunea cu PLD a fost dezastruoasa pentru “dreapta politica” romaneasca. Basescu a reusit prin aceasta miscare sa confirme opinia pe care o majoritate a sustinatorilor PNL au acuzat-o, distrugerea acestui partid istoric, ultimul existent in Romania. In interiorul noii formatiuni, PLD s-a pierdut si a pierdut o parte din electoratul potential (aproape 7%). In al doilea rand, neglijarea platformei anti-coruptie prin asocierea pasiva ( sau activa?) cu o clientela politico-economica de loc diferita de cea a PSD sau PNL. In al treilea rand, promovarea cadrelor in formatiunea unita a fost la fel de dezastuoasa. Udrea, Anastase si Ridzi nu aveau ce cauta in prima linie a formatiunii, si bineinteles, profundul nepotism de care a dat dovada in promovarea fiicei intr-o pozitie politica nemeritata in dauna PD-L si a electoratului lui. Familia Basescu nu este familia Kennedy! Chestie de potential. In ultimul rand numirea unui Premier care nu avea capabilitatile necesare pentru a traversa criza economica in care ne zbatem si lipsa de date si expertiza profesionista cand a crezut ca Romania nu va intra intr-o criza profunda, la fel ca toata Europa.

Ce nu putem să-i reprosam lui Basescu? In primul rand, dependenta de greii partidului, asa numitii “aripa FSN”, de gen Videanu sau Blaga (Berceanu nu a contat niciodata) din cauza alegerilor repetate. In al doilea rand, coruptia endemica cu care a avut de-a face si lipsa de mijloace eficace de combatere din cauza justitiei dinozaurilor mosteniti. O parte din relatiile create cu partenerul DA, care au fost generate de captivitatea PNL in mainile unor “membrii fondatori”.

Care sunt meritele Presedintelui Basescu? In primul rand a terminat linistea de mormant instaurata de Iliescu, in care se fura de “se stingea”, cand toti erau acoperiti de cel sarac si cinstit. In al doilea rand a vazut locul nostru in strategia militara Europeana si a pus pe masa conceptul sudic al “Intermarum”, intr-un cuvant flancul de Vest (central) al Marii Negre. Din nefericire, nu a reusit sa conduca la niste negocieri, care ar fi putut accentua importanta strategica a Romaniei in acest concept. In al treilea rand, de voie sau de nevoie, a reusit sa impuna vointa politica care a produs Raportul Tismaneanu pentru condamnarea comunismului. In al patrulea rand a construit premizele unei reforme in Justitie si in Administratia Statului. Departe de institutii ale statului de drept modern, dar mult mai aproape de cele pe care le-am avut pe timpul guvernarii Iliescu-Nastase. In ultimul rand, a reusit sa demaste si sa probeze lipsa de onestitate a presei scrise si electronice, dependenta ei de banii necurati ai asa zisilor “moguli” si a decredibilizat aceasta presa malefica si incorecta.

O concluzie interimara, pentru ca mandatul lui Basescu mai are patru ani. Nimic nu va conta mai mult decat reforma institutionala pe care si-a propus-o. Daca trebuie sa plateasca pentru ea cu pretul sacrificarii PD-L cu atat mai bine. Partidul pe care l-a mosit este unul de o calitate asemanatoare cu toata clasa politica mioritica, minus cadrele aflate in PSD. O reconstructie a partidului “prezidential” este imposibila pana in 2012. Iluzia castigarii alegerilor in 2012 de catre PD-L este hilara, pierderea alegerilor poate fi sau onorabila 20-22% sau rusinoasa 10-12%. Daca Basescu va intra in istorie ca un Constantinescu B este complet dependent de ceea ce se va intampla in acesti ani. Inca o data citatul din Cartea Judecatorilor pentru o mai buna intelegere – Si a zis Samson: “Mori, suflete al meu, cu Filistenii!” Apoi s-a sprijinit cu toata puterea si s-a prabusit casa peste fruntasii Filistenilor si peste tot poporul ce era in ea [*]. Si cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai multi decat toti cei pe care-i ucisese in viata sa. Acesta este rolul istoric al lui Traian, Traian Basescu!

[*] A se intelege poporul Filistenilor!