Author: theophyle

Sub titlul „ Diplomaţie: O nouă doctrină a germană” (Diplomatie : la nouvelle doctrine allemande) ziarul de centru-stanga Le Monde, care apare la Paris, a publicat un articol semnat de Frédéric Lemaître, un articol interesant despre noile tendinte diplomatice aparute si promovate de guvernul condus de dna Angela Merkel. Am hotarat sa continui seria de articole in care incerc sa atentionez legaturile multiple dintre provocarile Europei si pericolele la care este expusa lumea in care traim si ne dorim sa apartinem.

Frédéric Lemaître este corespondent al cotidianului Le Monde în Germania. A condus rubrica Economie-Întreprinderi a acestui cotidian între 2003-2007 şi este autorul mai multor publicaţii, printre care “Grands patrons. La fin d’un monde”, în 2003 (“Mari patroni. Sfârşitul unei lumi”, nu a fost tradusă încă în limba română).

Le Monde ( “Lumea”) este  “un ziar de referinţă, de centru-stânga”,  este principalul cotidian francofon al planetei, cu 35 000 exemplare difuzate în afara Franţei si aproape 350 de mii in Franta. “Cotidian de seară” de la fondarea sa în 1944, el este în realitate un cotidian de prânz fiindcă închide ediţia dimineaţa la 10. Mult timp reputat pentru austeritatea lui, şi-a modernizat formatul de curând, ea devenind mai aerisită, mai facila şi conţinutul mai accesibil, pentru a-şi mări audienţa. Cu mai mult de 40 milioane de vizite pe lună, lemonde.fr este principalul site de informaţie în limba franceză. Pe lângă articolele ediţiei imprimate, site-ul găzduieşte blog-urile ziariştilor, propune actualizări ale ştirilor, fotografii şi conţinuturi video.

***

Vladimir Putin este aşteptat pe 7 şi 8 aprilie în Germania. Mai precis la Hanovra, unde preşedintele rus va inaugura împreună cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, marele Târg industrial, Rusia fiind invitat de onoare anul acesta. Bijuteriile economiei ruse au un stand rezervat la acest eveniment. În 2012, cancelarul german a avut o acţiune similară în compania premierului Chinei, Wen Jiabao. La acea vreme, Beijingul era în centrul evenimentului. Două exemple tipice de simbioză între diplomaţia şi economia din Germania.

În Germania, exporturile industriale nu sunt percepute doar drept o consecinţă a competitivităţii economiei, ci au devenit un adevărat scop în sine. O marcă, un obiect de mândrie, inclusiv pentru stânga şi pentru mişcarea sindicală. Inclusiv o asigurare împotriva declinului demografic, investiţiile în excedentul comercial permiţând acoperirea parţială, în viitor, a nevoilor de finanţare a asistenţei sociale.

În această ţară care, timp de câteva decenii după Al II-lea Război Mondial, nu îndrăznea să revendice un interes strategic special – “Suntem nevoiţi să avem aceleaşi interese cu aliaţii şi vecinii noştri”, mărturisea un diplomat -, comerţul reprezintă o poartă ideală de intrare în lume.

Un pilon al diplomaţiei germane

Angela Merkel călătoreşte. Începând din 2007, cancelarul german a efectuat nu mai puţin de 274 de vizite în străinătate: 168 în Europa, 59 în Asia, 29 în America de Nord, 11 în Africa şi 7 în America Latină. Chiar şi mica Republică Moldova a beneficiat de o vizită a sa. În agenda sa supraîncărcată, China ocupă un loc special. Cancelarul a efectuat şase vizite oficiale de lungă durată în şase ani, inclusiv două în anul 2012. De fiecare dată, Angela Merkel se deplasează atât la Beijing, cât şi în provincii. În mod evident, nu este nimic întâmplător. În zece ani, nivelul comerţului între cele două ţări a trecut de la 36 la 144 de miliarde de euro. China a devenit al treilea partener comercial al Germaniei (după Franţa şi Olanda) şi, în ultimii zece ani, Germania a avut de şase ori excedent comercial.

Încă o manifestare a strategiei germane: relaţiile cu Statele Unite. Desigur, acestea depăşesc în mod clar cadrul economic. Apartenenţa la NATO este unul din pilonii diplomaţiei germane. Dar Berlinul a ştiut, în ultimele luni, să utilizeze legăturile privilegiate cu Washingtonul pentru relansarea în mod spectaculos a negocierilor privind încheierea unui tratat de liber-schimb între Uniunea Europeană şi Statele Unite. Vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, a ales oraşul Berlin pentru a anunţa, pe 1 februarie, aprobarea Administraţiei Barack Obama pentru o astfel de iniţiativă. Pentru a favoriza industria germană, Angela Merkel nu a ezitat nici să critice Comisia Europeană, responsabilă de acest dosar, nici să deschidă un nou subiect de dispută cu Franţa, mult mai rezervată pe acest subiect, nici să renunţe la abordarea multilaterală, piatra de temelie a diplomaţiei germane.

O miză serioasă

O altă temă creează un fel de uniune sacră în Germania: accesul la materii prime. Miza este serioasă, deoarece, fără materii prime, o mare parte a industriei se teme să nu ajungă într-o zi în şomaj tehnic. Rezultatul: în februarie 2012, în plină criză greacă, Angela Merkel a desfăşurat covorul roşu în faţa preşedintelui Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, semnând cu acesta un acord de exploatare de către companii germane a teritoriilor acestei ţări bogată în zăcăminte de uraniu. Grupurile pentru apărarea drepturilor omului au protestat, patronatele au aplaudat. Coincidenţa face ca, exact cu această ocazie, să apară zvonuri că dictatorul din Kazahstan a primit tratament într-o clinică din Hamburg.

Devenită în mod discret al treilea exportator de armament din lume (după Statele Unite şi Rusia), Germania ştie să profite şi de pe urma succesului submarinelor sale (succes apreciat de Forţele navale israeliene) şi de pe urma succesului tancurilor (Arabia Saudită şi Algeria speră să achiziţioneze sute de tancuri germane) pentru a juca un rol diplomatic în lumea arabă şi în Orientul Mijlociu. De altfel, Germania nu ezită să exploateze animozitatea anumitor state împotriva Franţei, aşa cum o arată prezenţa sa foarte activă în zona Magreb.

Angela Merkel a reuşit să spargă un tabu: cancelarul nu ezită să vândă armament ţărilor prietene, chiar şi în zone de conflict. Opoziţia denunţă o “doctrină Merkel” cu perspective scurte, însă majoritatea germanilor şi numeroşi experţi nu văd decât oficializarea unei politici practicate anterior de Gerhard Schröder, predecesorul său social-democrat.

În schimb, chiar dacă Germania participă la operaţiuni de menţinere a păcii în mai multe ţări (având 4 500 de militari în Afganistan, 730 în Kosovo, 320 în Cornul Africii, 300 în Turcia, 150 în Liban şi, de puţin timp, 330 în Mali şi Senegal), trimiterea de militari în străinătate este o măsură nepopulară şi riscantă din punct de vedere politic pentru un cancelar.

Refuzul asumării puterii

Comentând emoţia suscitată în ţară de un serial televizat ce relansează o vastă dezbatere privind participarea germanilor de rând la crimele de război naziste, Der Spiegel titra pe 25 martie: “Războiul şi germanii: eterna traumă”. De aici şi abţinerea Germaniei, în cadrul Consiliului de Securitate ONU, când s-a votat, în 2011, pe tema intervenţiei în Libia. De aici şi angajamentul militar minimal în Mali. De aici şi grija de a nu se implica în Siria. Cea mai mare parte a timpului, specialiştii (şi presa) critică această atitudine reticentă a Angelei Merkel şi a ministrului german de Externe, Guido Westerwelle, dar opinia publică o aprobă.

Ample activităţi comerciale, o implicare minimă în apărarea drepturilor omului şi o participare limitată la operaţiuni NATO şi ONU: aceste elemente dau coerenţă unei politici externe? “Nu”, răspunde Frank-Walter Steinmeier, preşedintele grupului social-democrat din Bundestag şi ministru de Externe în perioada 2005 – 2009. O apreciere “exagerată”, potrivit lui Eberhard Sandschneider, unul din liderii fundaţiei DGAP (Societatea germană pentru politică externă). În opinia lui, Germania “se adaptează la evoluţia lumii”, chiar dacă încă refuză asumarea puterii, în special în relaţia cu Statele Unite.

Abţinerea Germaniei de la votul în cadrul Consiliului de Securitate ONU privind situaţia din Libia poate fi considerată drept o lipsă de curaj din partea celei de-a patra puteri economice globale, dar şi ca o marcă a autonomiei relative pe care o dobândeşte în raport cu principalii doi aliaţi: Franţa şi Statele Unite. Reticenţa Germaniei privind trimiterea de trupe în zone de luptă nu trebuie să conducă la subevaluarea puterii diplomaţiei sale, chiar dacă germanii refuză adesea să recunoască influenţa determinantă a diplomaţiei şi consecinţele acestei abordări.Articolul original in  Le Monde aduce in limba romana PressEurop

Peste 422.000 de cereri de cetăţenie în procedură simplificată, primite de autorităţile ungare. Peste 422.000 de cereri de cetăţenie ungară au fost depuse începând de la lansarea unei proceduri simplificate de acordare a cetăţeniei, în ianuarie 2011, şi până în prezent, potrivit site-ului programului, allampolgarsag.gov.hu. Dintre toate aceste solicitări, peste 203.000 au fost depuse pe teritoriul Ungariei, iar aproximativ 340.000 de persoane au depus deja jurământul, precizează site-ul. În ţările vecine Ungariei, 149.449 de cereri au fost depuse în România, 46.400 în Serbia, 10.437 în Ucraina, 454 în Austria şi 161 în Slovacia. Aproximativ 1.779 de cereri au fost depuse în Marea Britanie, 1.472 în Germania, 1.427 în Statele Unite şi 1.060 în Israel, potrivit aceleiaşi surse. Un total 283.866 de cetăţeni români, 76.652 de cetăţeni sârbi, 50.658 ucraineni, 1.515 slovaci şi 1.289 croaţi au aplicat pentru cetăţenia ungară, ceea ce înseamnă că multe dintre persoanele ce locuiesc în ţările vecine Ungariei au depus cererile în Ungaria. Parlamentul ungar a decis, în mai 2010, ca cetăţenia ungară să poată fi acordată printr-o procedură rapidă persoanelor sau urmaşilor celor care au avut cetăţenie ungară până în anul 1920 sau între 1938 şi 1945. Vorbirea fluentă a limbii maghiare este o condiţie, însă nu sunt necesare rezidenţa pe teritoriul Ungariei sau un examen despre Constituţie.Aduce Mediafax.

În Franţa ministrul responsabil cu lupta contra fraudei a ascuns zeci de ani bani în străinătate, iar în Spania o prinţesă este considerată suspectă într-un caz de fraudă. Tentaţia banului şi a puterii face ca poveştile cu prinţese şi cavaleri să se transforme în scandaluri morale de-a lungul şi de-a latul unei Europe care încearcă să iasă din criză devenind un model de disciplină fiscală. Dacă în Spania o prinţesă a devenit suspectă într-un caz de fraudă majoră, în Franţa ministrul pentru buget, responsabil cu lupta contra evaziunii fiscale, a fost forţat de presă, de public şi de iminenţa apariţiei dovezilor incriminatorii să admită că a ascuns timp de 20 de ani sute de mii de euro în străinătate. Mai mult, o anchetă jurnalistică a dovedit că până şi trezorierul de campanie al preşedintelui francez are afaceri în paradisurile fiscale blamate de UE. Preşedintele francez Francois Hollande şi-a început mandatul promiţând un guvern fără pată. Dar după nici un an în funcţie, socialistul Hollande s-a văzut nevoit să-şi excludă din cabinet şi partid ministrul pentru buget, pe Jerome Cahuzac, un fost chirurg care şi-a construit averea făcând transplan­turi de păr pentru bogaţi. Ca ministru pentru buget, Cahuzac a primit misiunea de a combate evaziunea fiscală într-o ţară care treptat alunecă în eşalonul secund al economiilor zonei euro. Acum el este eroul negativ într-o „afacere“ de fraudă descrisă de presa fraceză ca fiind „unul dintre cele mai spectaculoase scandaluri ale celei de-a Cincea Republici“. Preşedintele Hollande a vorbit într-un discurs televizat de o „jignire“ adusă statului şi poporului. Integral la Ziarul Financiar.

Scurgere de informaţii în mediul offshore. Poziţia preşedintelui Hollande, slăbită şi mai mult? Un apropiat al lui François Hollande, trezorierul campaniei sale prezidenţiale, este acţionar la societăţi offshore în Insulele Cayman, dezvăluie Le Monde. Informaţia ar putea slăbi poziţia preşedintelui francez, afectat deja de scandalul Cahuzac. Jean-Jacques Augier, fost inspector la Finanţe, om de afaceri care a fost trezorierul lui François Hollande în timpul campaniei prezidenţiale din 2012, este acţionar la două societăţi offshore în Insulele Cayman, prin intermediul holdingului său financiar, Eurane. Zeci de publicaţii din lume au avut acces, printr-un consorţiu independent de jurnalism de investigaţie, ICIJ, cu sediul la Washington, la o scurgere majoră de informaţii, provenind de la două societăţi ce oferă servicii de tip offshore, una cu sediul în Singapore, cealaltă din British Virgin Islands. De partea sa, Jean-Jacques Augier spune că nu a făcut nimic ilegal. “Nimic nu este ilegal”, declară el pentru Le Monde, adăugând că nu are “nici cont bancar personal deschis în Cayman, nici investiţii personale directe în acest teritoriu”. Augier precizează că şeful statului francez nu este la curent cu afacerile sale.  Noile dezvăluiri l-ar putea stânjeni şi mai mult pe preşedintele francez, François Hollande, antrenat deja într-un scandal de fraudă fiscală, în care a fost implicat fostul ministru pentru Buget, Jérôme Cahuzac. RFI

Angela Merkel îşi măreşte avantajul în cursa pentru Cancelaria federală. Angela Merkel este mai populară ca oricând în rândul germanilor şi are un avans considerabil faţă de adversarul său social-democrat, în perspectiva alegerilor parlamentare de la 22 septembrie. Potrivit unui sondaj realizat pentru postul naţional de televiziune ARD şi citat de France Presse, dacă şeful guvernului federal ar fi ales prin vot direct, ceea ce nu este cazul, Angela Merkel, respectată în Germania pentru gestionarea crizei în fruntea primei economii europene, ar primi 60% din intenţiile de vot, un avans de două puncte, faţã de 25% (minus 1) pentru Peer Steinbrück. Cu 68% opinii favorabile, Angela Merkel rămâne personalitatea politică preferată a germanilor, iar scorul său a rămas neschimbat în ultima lună, perioadă marcată de criza cipriotă. Adversarul său social-democrat a pierdut patru puncte, până la 32% opinii favorabile. Potrivit sondajului amintit, aproximativ un german din doi (48%, plus 1 punct) ar dori formarea unui nou guvern condus de conservatorii din uniunile creştine, faţă de 37% în favoarea unui guvern în fruntea căruia să se afle social-democraţii (în pierdere 8 puncte). SPD întâmpină dificultăţi în delimitarea de conservatori, care abordează teme de campanie, cum ar fi salariul minim, altădată rezervate stângii. În acest sondaj, conservatorii câştigă două puncte, ajungând la 41% din intenţiile de vot, înaintea SPD, 27% (minus 1) şi a Verzilor, 14% (minus 1). Liberalii din FDP, partenerul minoritar al actualei coaliţii guvernamentale, sunt creditaţi cu 4%, rezultat neschimbat ca şi pentru extrema-stângă Die Linke (8%) şi Partidul Piraţilor (3%). Sondajul a fost realizat telefonic pe un eşantion de 1.502 persoane, în zilele de 2 şi 3 aprilie. Adevarul

Muşchii nord-coreeni. Escaladarea războiului retoric în peninsula coreeană, până la un nivel de intensitate fără precedent, a sfârşit prin a-i alerta şi pe unii dintre cei mai sobri comentatori. Dar ce vrea de fapt Fenianul? Concesii, afirmă expertul german Manfred Pohl, care a stat de vorbă cu Mario Dobovisek de la Deutsche Welle. Tactica e veche. Coreea de Nord a recurs în repetate rânduri la ameninţări spre a obţine varii avantaje din partea americanilor, niponilor şi sud-coreenilor. În opinia politologului german Manfred Pohl, expert în probleme asiatice, stridenţa belicoasă a retoricii staliniştilor de la Fenian nu ar anunţa o proximă intrare în acţiune a forţelor armate ale statului comunist. Pe moment însă, războiul cuvintelor e în toi. Noul potentat de la Fenian, tânărul Kim Jong – un a denunţat armistiţiul convenit acum 6 decenii şi a reactivat starea de război. În plus, a ameninţat Statele Unite cu atacuri nucleare. Un asemenea atac ar fi fost aprobat „fără cruţare”, s-a afirmat, oficial, în capitala nord-coreeană. Autorităţile comuniste şi-au anunţat intenţia de a relua şi utilizarea reactorului de la Yongbyon, închis de 6 ani. Tot ei au continuat să blocheze accesul sud-coreenilor la firmele lor din zona de liber schimb creată la Kaesong, în nordul peninsulei, spre a procura locuri de muncă nord-coreenilor, devize regimului de la Fenian şi o oarecare destindere în raporturile dintre cele două sisteme. Americanii au cerut Coreii de Nord să-şi măsoare cuvintele şi să se modereze. Confruntat cu prima sa criză de amploare, noul şef al Pentagonului s-a grăbit să ia ameninţările în serios. Chuck Hagel a anunţat trimiterea în zonă a unor nave de război, a unor bombardiere „invizibile”, de tip Stealth, nedetectabile prin radar, precum şi edificarea unui scut antirachetă în proximitate, pe insula Guam, din Pacific. La rândul său, secretarul general al ONU Ban Ki Moon şi-a exprimat „profunda” îngrijorare. Dar toate apelurile internaţionale la adresa Coreeii de Nord şi a protectorilor lor chinezi de la Beijing, fără de care regimul de la Fenian n-ar putea supravieţui par să fi fost inutile. China comunistă, care-şi urmăreşte propriile obiective de putere regională şi globală şi are nevoie de nord-coreeni ca tampon între forţele chineze şi cele americane din Coreea de Sud s-a rezumat să lanseze vagi avertismente la adresa nord-coreenilor. Dată fiind gravitatea crizei, una de dimensiuni fără precedent în cei 60 de ani scurşi de la războiul coreean, se pune întrebarea ce intenţii are, de fapt, Kim Jong-un. Integral la Deutsche Welle

In zilele astea de cumpana, cand politicul incearca cu toata persuasiunea si presiunea sa-si asigure ingerintele nefaste, anuland firavele semne de independenta a justitiei, observatorul atent nu poate sa treaca peste incidentele mai mult hilare decat tragice, rugandu-se la Dumnezeu sa nu cada pe mana acestor cavaleri si domnite ale  dreptatii.

Nu ma refer la cazul judecatoarelor Dinu Viorica si Costache Antonela Anemary, ambele “domnite ale dreptatii” la Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a penală, care spaguiau sute de mii de euro pentru a elibera criminali si ticalosi de toate felurile, ci la ultimele cazuri, in care sapga se dadea in natura si amorul elibera din lanturile robiei juni mai mult sau mai putini tomnateci aflati la ananghie.

Primul caz este unul in care este implicata o domnita din corpul de elita al procurorilor DNA, citez:

Viaţa fostului deputat de Galaţi, Mihail Boldea (37 de ani), bate filmul. După ce a fugit din ţară de frica anchetei, a fost dat în urmărire prin Interpol şi s-a predat la Ambasada României din Nairobi (Kenia), el a continuat seria aventurilor şi în celula din Galaţi. Cu cătuşe la mâini şi cu replicile potrivite, el a sedus-o pe procuroarea Mihaela Agheniţei (54 de ani) de la DNA. De profesie avocat, Boldea urmărea două scopuri: să nu fie mutat la Penitenciarul Galaţi, în celulă cu deţinuţi periculoşi, şi să nu execute o condamnare grea în dosarul în care a fost acuzat de procurorii DIICOT că a ţepuit trei ministere cu aproximativ 450.000 de euro.

Acum, iubita distinsului Boldea Mihail-Casanova  este cercetată de procurorii DIICOT pentru favorizarea infractorului. Ce se intampla exact sau care ar fi acuzatiile colegilor respectivei doamna procuroare, citez:

„Boldea Mihail a sedus-o pe învinuita Agheniţei Mihaela, între cei doi existând o puternică relaţie de natură sentimentală, mai exact magistratul procuror fiind îndrăgostit sincer de sus-numitul”, se arată în actul de acuzare.

Anchetatorii au obsevat că Mihaela a blocat transferul lui Boldea din arest către penitenciar. Mai mult, şi-a citat în biroul său iubitul deţinut, cu care petrecea câte 5-6 ore zilnic. Boldea s-a dus la anchetă la procuroare de 71 de ori, „ceea ce constituie practic 15 săptămâni lucrătoare, timp petrecut în exclusivitate în compania magistratului procuror Agheniţei Mihaela.”

În timpul „anchetelor”, procuroarea i-a furnizat iubitului mai multe informaţii sensibile din dosarele pe care le avea în lucru. SURSA

O alta protagonista a amorului judiciar este vestita judecatoare de la Curtea Suprema, Georgeta Barbălată. Georgeta Barbălată a făcut obiectul unor dezvăluiri de presa in care s-a  arătat că aceasta a fost văzută într-o excursie în Malta alături de vietnamezul Hoa Le Duc, un controversat om de afaceri trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru evaziune fiscală de câteva milioane de euro. Despre Le Duc presa a descoperit  că este un afacerist interesant, cu posibile legături la nivel înalt si că acesta avea cumpărate terenuri fix pe traseul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, unele dintre suprafeţe chiar cu puţin timp înainte ca Guvernul să stabilească traseul.

Judecătoarea Georgeta Barbălată a fost  unul dintre magistraţii de la Curtea Supremă care emitea mandate de siguranţă naţională, avea o relaţie „foarte apropiată” cu fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai (46 de ani). Procurorii DNA arată că relaţia dintre ei era chiar „extrem de apropiată”, aşa că femeia a uitat de siguranţa statului şi şi-a avertizat prietenul că este cercetat de anticorupţie. Si de aceasta data citez detaliile “justitiarei iubarete”:

Detalii inedite apar în rechizitoriul în baza căruia au fost trimişi în judecată foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, Georgeta Barbălată şi Vlad Mihai pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii. Totul a început în iulie 2012, atunci când Georgeta a tras cu ochiul la colega de birou în timp ce emitea mandatele de percheziţie pe numele şefului spionilor DGIPI din Ilfov. Imediat a plecat din Curtea Supremă, fără a lua telefonul mobil, care putea fi monitorizat prin GPS, a străbătut Capitala şi s-a dus la Cristian Puşcaş, cel mai bun amic al lui Vlad Mihai. Ea voia să-şi avertizeze prietenul. „În măsura în care se poate, nu… mă rog, nu m-aţi văzut. Oricum, n-am discutat nimic despre chestia asta. E ceva intim. Şi nici cu… şi nici cu Bălan. I-aţi spus decât… în cel mai rău caz, dacă vă-ntreabă dacă l-aţi întâlnit, i-aţi spus că vrea să se-ntâlnească şi el a zis că nu e cazu’. Vă gândiţi, de ceva ar vrea să vă prindă,” îşi trăgea sufletul judecătoarea. SURSA

Deci, ce sa-ti mai spun cititorule, avem o justitie extrem de apropiata si umana si mult prea iubareata pentru unii. Termin urandu-va din toata inima ca Dumnezeu sa va fereasca sa nu cadeti pe mana acestor cavaleri si domnite ale  dreptatii!

Încape o ţară întreagă în buzunarul vestei unui fost colaborator al securităţii?

Încape, dacă e vorba de vesta unui oligarh ca Dan (Felix) Voiculescu, fostul turnător al poliţiei politice comuniste devenit, după 1989, mare capitalist.

Cine e Vociulescu, de unde vine şi ce vrea, precum şi modul în care şi-a dobândit şi îşi exercită puterea reiese, cu lux de amănunte, dintr-un foarte amplu articol apărut miercuri în influentul ziar conservator german, Frankfurter Allgemeine Zeitung. Semnat de excelentul cunoscător al mediului politic şi economic românesc care este Karl-Peter Schwarz, articolul se intitulează simplu, „Imperiul varanului”.

Trecutul varanului

Căutând „sursele acestei înclinaţii” voiculesciene „spre soluţii totalitare” autorul ziarului din Frankfurt nu întâmpină dificultăţi prea mari în a le depista în „intensa colaborare cu securitatea”. Le găseşte, aşadar, în trecutul securist al celui „recrutat” de poliţia politică a regimului comunist „încă din 1970, sub numele de cod de ‘Mircea’, înainte ca securiştii să-l boteze ‘Felix’, trei ani mai târziu”.

Forând adânc în biografia omului forte al României contemporane, Karl-Peter Schwarz scoate la iveală rolul jucat de Voiculescu „în afacerile de comerţ exterior ale regimului comunist,” afaceri „controlate de securitate”.

Articolul evocă demersurile poliţiei politice a regimului ceauşist de procurare de valută pentru conturile dictatorului prin intermediul unor firme precum ‚Crescent Commercial & Maritime’ „înfiinţată cu aprobarea generalului de securitate, Iulian Vlad”, şi ‚Dunărea’, controlată de asemenea de Securitate”. […]

Originalitatea varanului şi instrumentele sale de tortură

Livrând un diagnostic pe cât de necruţător, pe-atât de credibil al situaţiei în care se află România, autorul german scoate la iveală în ce anume constă „inovaţia introdusă de Dan Voiculescu”. E vorba de utilizarea imperiului său mediatic, şi „în special a Antenei 3, ca armă contra justiţiei, a concurenţilor săi economici şi împotriva adversarilor politici”.

Ziaristul din Frankfurt, care s-a mai ocupat în trecut de calomniile sistematice şi de linşajele mediatice efectuate de Antena 3, relevă şi modul în care operează televiziunea de ştiri a aşa-numitului „Intact Media Group”. […]

Cine conduce România

Extrem de instructiv în privinţa naturii găştii care, dintr-un studio de televiziune, a ajuns, sub oblăduirea lui Felix, să conducă România, mi se pare pasajul următor al articolului semnat de Karl-Peter Schwarz. Potrivit autorului german, „zbirii lui Voiculescu sunt specialişti ai dezinformării, de care serviciul secret al lui Ceauşescu ar fi fost mândru”.

La spionarea vieţii particulare a magistraţilor, a şefilor ANI şi DNA acuzaţi de Antena 3 de „alcoolism”, de „boli psihice” şi „dependenţă de droguri” , se adaugă, printre metodele trustului Intact, proferarea altor „acuze nedovedite, precum căpuşarea banilor statului în interesul propriu, al familiilor şi prietenilor.”

[…] Varanul, marioneta şi imperiul securităţii

Utilizând „asemenea metode a ajuns Voiculescu să fie nu doar unul dintre cei mai mari bogătaşi ai României, ci şi omul ei cel mai puternic”, mai precizează autorul cotidianului german, un ziar de mare impact în cercurile de centru-dreapta de la Berlin. Şi ziaristul din Frankfurt nu uită nici alt element esenţial. Şi-anume legătura strânsă dintre Felix şi „protejatul său, Crin Antonescu”, împins în faţă de varan şi lăsat să ocupe prim-planul scenei politice, în timp ce preşedintele Senatului „îi îndeplineşte (lui Felix) cu sârg deosebit dorinţele”.

După ce trece în revistă, între altele, reproşurile Antenei 3 la adresa „prea timidului anti-băsism” al premierului Ponta, precum şi atacurile în trombă lansate de grupul Intact la adresa Comisiei Europene, autorul german îşi încheie turul de orizont cu mobilul varanului şi detalierea fentelor sale, menite să-l scape de braţul lung al legii.

„Cauza obstinaţiei luptei lui Voiculescu împotriva preşedintelui Băsescu şi a justiţiei rezidă probabil în teama oligarhului de a ajunge după gratii şi de a împărtăşi soarta ex-premierului Adrian Năstase şi a altor miniştri şi parlamentari”, scrie Karl-Peter Schwarz în Frankfurter Allgemeine Zeitung, amintind de învinuirea de corupţie la adresa lui Felix, în legătură cu privatizarea extrem de avantajoasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Ceea ce autorul prestigiosului ziar german n-a mai inclus în consistentul său text ar trebui să facă obiectul unor viitoare articole şi analize. E vorba de ceea ce eu aş numi restul de piloni ai „imperiului securităţii”. În cauză e extinsa reţea securisto – nomenclaturisto – interlopă care susţine ansamblul puterii USL-iste. Integral aduce Deutsche Welle

Bună dimineata intr-o zi de joi. Vremea se va răci joi în regiunile intracarpatice, unde temperaturile maxime se vor situa între 5 şi 12 grade, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată şi se vor situa între 9 şi 16 grade. Cerul va deveni treptat variabil în sudul şi sud-vestul ţării, dar în celelalte regiuni înnorările vor mai persista şi va ploua pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării şi local în rest, îndeosebi ziua.

În zona de munte vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului şi trecător în nord-vest, precum şi la munte. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă în sud şi sud-est.

În Bucureşti, vor mai fi înnorări îndeosebi în prima parte a zilei şi trecător va mai ploua slab. Spre seară şi noaptea cerul se va degaja treptat, devenind variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei.  Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă de 2…4 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:  1 EURO = 4. 4228   RON; 1 USD = 3. 4471    RON; 1 EURO = 1. 2830  USD; Francul elvetian 3. 6340  RON. Gramul de aur 173.8792 RON.

Chioşcurile de cartier capitulează pe rând în lupta cu reţelele străine. „În afară de ţigări, sucuri şi apă nu mai vindem nimic. De când s-a deschis magazinul Shop&Go aici şi Mega Image la piaţa Gemeni ne-au scăzut vânzările cu peste 60-70%. Chiar ne gândim să închidem.“   Afirmaţiile lui Mihai, 45 de ani, administratorul unei mici alimentare situate la parterul unei case din zona Pieţei Romane, sunt valabile şi în cazul altor afaceri mici de familie din comerţ care s-au trezit peste noapte cu un supermarket Mega Image, Shop&Go sau Profi în apropierea lor.   Parterul blocurilor şi străduţele înguste din centrul Capitalei, până nu demult un teritoriu dominat de chioşcuri şi alimentare, au devenit noua ţintă a multinaţionalelor din comerţ care vor o bucată cât mai mare din vânzările „de la colţul străzii“, o piaţă estimată de ZF la 7-8 mld. euro anual.   „Noi avem ghinion că avem un supermarket Shop&Go vizavi (…).Vin mulţi oameni pentru espresso-ul de la dozator“, spune Denisa Munteanu, vânzătoare într-un alt magazin din Capitală. În ultimii trei ani peste 45.000 de afaceri mici din comerţ au capitulat în faţa crizei, în timp ce reţelele din retailul modern au trecut de 1.000 de locaţii după investiţii de un miliard de euro. Ziarul financiar.

Misterul alianţei Morar – Voiculescu.  PSD a preluat, ieri, Ministerul Justiţiei după o zi de dispute pentru şefia parchetelor care au implicat partidele politice şi CSM. Premierul Victor Ponta şi liderul PNL Crin Antonescu au decis, ieri, ca PSD să îşi asume Ministerul Justiţiei, liberalii fiind de acord şi spunând că nu solicită alt portofoliu în schimb. Ponta a explicat că a cerut, în şedinţa conducerii USL, să îşi asume din partea PSD Ministerul Justiţiei şi, pentru a păstra actualul echilibru din Guvern, PNL să preia alt portofoliu. În schimb, liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că liberalii nu cer niciun portofoliu la schimb. „Rămân în responsabilitatea exclusivă a domnului Ponta şi probabil a domnului Băsescu propunerile care s-au făcut. PNL nu se asociază la această combinaţie“, a explicat Crin Antonescu. Decizia USL a survenit după o zi de dispute în jurul numirilor şefilor parchetelor. Poziţionările de ieri conturează existenţa a trei tabere care se luptă în jurul acestei mize. În plan politic, numirea rapidă a noilor procurori generali este dorită de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Victor Ponta. În schimb, liderul PNL, Crin Antonescu şi cel al PC, Dan Voiculescu, se opun numirii Laurei Codruţa Kövesi la DNA. Obiectivele taberei PNL-PC se suprapun, temporar, cu cele ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) care a propus, ieri, un calendar al numirilor, eşalonat până în luna mai. De altfel, preşedintele CSM, Oana Hăineală, s-a pronunţat, încă de marţi, pentru o procedură prelungită de selecţie. La rândul său, Daniel Morar, membru CSM, a contestat numirea Laurei Codruţa Kövesi la DNA. Integral in Adevarul.

Antonescu: Dacă voi avea succes doar dacă umblu de mână cu Ponta, nu mai candidez la prezidențiale. Crin Antonescu a declarat miercuri seară, într-o emisiune televizată, că dacă va constata că succesul său va depinde de faptul că trebuie „să fie de mână cu Victor Ponta”, va renunța să candideze la alegerile prezidențiale. „Domnul Ponta după ce a pus între paranteze şi s-a martirizat chiar, a mers mai departe şi a intrat cumva într-o demonstraţie de forţă – vreau să demonstrez că eu, nu mai contează nici aliaţii, nici alegătorii, eu rezolv problema asta. Premierul s-a cramponat de numirile pe care deja le-a făcut, pe care spusese că nu le face. (…) Ce e mai grav e că domnul Ponta nu câştigă nimic, chiar în termenii aceştia de forţă decât dacă vrea Traian Băsescu. Victor Ponta este în acest moment la mâna lui Traian Băsescu. Imaginaţi-vă că dacă Traian Băsescu nu dă curs acestor propuneri, Victor Ponta va fi într-o situaţia delicată rău. Imaginaţi-vă că dacă totuşi câştigă, o va face numai şi numai sub pulpana şi cu autoritatea domnului Ponta”, a spus liderul liberal la Realitatea tv. Crin Antonescu a ţinut să întărească ideea potrivit căreia propunerile amintite nu sunt susţinute de USL în întregul său, afirmând totodată că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu va încerca să „îndulcească” poziţia pe care Comisia Europeană ar putea să o aibă legat de şefia celor două instituţii. Integral in EVZ

“Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există”, a declarat Văcăroiu, la un eveniment care a marcat aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice (ASE). Fostul premier al României a adăugat că există o reticenţă în recunoaşterea faptului că statul are prea puţine soluţii de dezvoltare. Cea mai importantă realizare a cabinetului Văcăroiu a fost Legea 55/1995 privind accelerarea privatizării. Concret, actul normativ prevedea transferul efectiv şi cu titlu efectiv al acţiunilor aferente cotei de 30% din capitalul social al companiilor de stat către cetăţenii români îndreptăţiţi, precum şi vânzarea acţiunilor emise de aceste societăţi.   Transfertul cu titlu gratuit al acţiunilor s-a făcut pe baza unor certificate de proprietate în valoare de 25.000 de lei şi a unor cupoane de privatizare în valoare de 974.000 de lei.  Pentru mulţi români depunerea cuponului la una din cele circa 4.000 de companii propuse spre privatizare a fost un pariu, deoarece Guvernul nu a oferit suficiente informaţii privind situaţia economică a respectivelor companii, multe dintre acestea înregistrând pierderi de ani de zile. Privatizarea în masă, denumită “cuponiadă”, a continuat să lase adevărata putere economică în mâinile statului. Fondul Proprietăţii de Stat (actuala Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului) controla circa 70% din capitalul celor mai multe companii de stat. Integral in Gandul.

Ministrul Culturii, Daniel Barbu, este implicat ­în­tr-o nouă controversă. După ce, în urmă cu câteva săptămâni, a comis o gafă imensă când şi-a anunţat sprijinul pentru candidatura Timişoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, deşi instituţia pe care o conduce ar trebui să fie una neutră în evaluarea celor şapte oraşe înscrise în cursă, de această dată el a intrat în conflict cu cel mai apreciat director de muzeu din Transilvania. Este vorba de Sabin Luca, de la Muzeul Bruken­thal din Sibiu, căruia i-a cerut demisia pentru că a îndrăznit să se plângă presei de bugetul prea mic ce îi fusese repartizat. Sabin Luca a declarat, pentru RL, că nu va demisiona. „Demisia este un act unilateral. Dacă vor, pot să îmi studieze contractul de management, să îi găsească vreo fisură şi să mă dea afară. Însă, în acest caz îi voi da în judecată şi voi obţine despăgubiri considerabile. Îmi pare rău dacă domnul ministru s-a simţit ofensat. Ca persoană, îmi cer scuze publice, cu toată sinceritatea. Însă ca manager trebuie să îmi apăr instituţia!“, ne-a declarat Sabin Luca. Acesta a declarat că a încercat de mai multe ori să obţină o suplimentare de buget pentru Muzeul Brukenthal, însă fără nici un rezultat. Totuşi, la câteva ore după ce a organizat o conferinţă de presă în care a dezvăluit situaţia dramatică în care se află prestigioasa instituţie de cultură, Ministerul Culturii a majorat bugetul, la un nivel normal. „Cred că este la mijloc o greşeală. În nici un caz nu este a domnului ministru, ci a altcuiva, care refuză să şi-o asume“, consideră Sabin Luca. Integral in Romania Libera

Din dragoste pentru seful spionilor DGIPI-llfov. Cum se juca cu informatiile secrete judecatoarea Barbalata. Georgeta Barbalata nu s-a gandit la cariera sa de judecator suprem cand a fost vorba de prietenul sau. Femeia l-a avertizat pe spionul sef ca va fi perchezitionat de DNA . Judecatoarea Georgeta Barbalata (47 de ani), unul dintre magistratii de la Curtea Suprema care emitea mandate de siguranta nationala, avea o relatie “foarte apropiata” cu fostul sef al Serviciului de Informatii si Protectie Interna (SIPI) Ilfov, Vlad Mihai (46 de ani). Procurorii DNA arata ca relatia dintre ei era chiar “extrem de apropiata”, asa ca femeia a uitat de siguranta statului si si-a avertizat prietenul ca este cercetat de anticoruptie. Detalii inedite apar în rechizitoriul în baza căruia au fost trimişi în judecată foştii procurori Marcel Sâmpetru şi George Bălan, Georgeta Barbălată şi Vlad Mihai pentru divulgarea unor informaţii nedestinate publicităţii. Totul a început în iulie 2012, atunci când Georgeta a tras cu ochiul la colega de birou în timp ce emitea mandatele de percheziţie pe numele şefului spionilor DGIPI din Ilfov. Imediat a plecat din Curtea Supremă, fără a lua telefonul mobil, care putea fi monitorizat prin GPS, a străbătut Capitala şi s-a dus la Cristian Puşcaş, cel mai bun amic al lui Vlad Mihai. Ea voia să-şi avertizeze prietenul. „În măsura în care se poate, nu… mă rog, nu m-aţi văzut. Oricum, n-am discutat nimic despre chestia asta. E ceva intim. Şi nici cu… şi nici cu Bălan. I-aţi spus decât… în cel mai rău caz, dacă vă-ntreabă dacă l-aţi întâlnit, i-aţi spus că vrea să se-ntâlnească şi el a zis că nu e cazu’. Vă gândiţi, de ceva ar vrea să vă prindă,” îşi trăgea sufletul judecătoarea. Integral in EVZ

Interviu cu Cristian Preda, europarlamentar PDL: “Obiectivul meu este ca, la sfarsitul lui 2014, sa-l trimitem pe Basescu la pensie!” Europarlamentarul Cristian Preda, 46 de ani, reprezentant al gruparii reformiste din PDL, crede ca Traian Basescu “merita sa se retraga linistit” “dupa doua mandate grele”, dar ca presedintele nu o va face daca “dreapta” cedeaza in fata USL si daca la Cotroceni va veni in 2014 un reprezentant al socialistilor sau liberalilor, care va continua sa se bazeze pe actuala majoritate de 70 la suta din Parlament. Preda crede ca PDL si Traian Basescu au toate datele pentru o reconciliere bazata pe proiecte comune. Unul dintre aceste proiecte ar fi, in viziunea europarlamentarului PDL, gasirea unui prezidentiabil cu sanse sa castige alegerile de anul viitor. Gruparea reformistă din PDL recunoaşte victoria lui Vasile Blaga la alegerile pentru şefia partidului. În acelaşi timp, Cristian Preda nu-i dă prea multe şanse lui Vasile Blaga în încercarea de a creşte partidul, constatând că „primele gesturi pe care le-a făcut nu merg în această direcţie“. C.P.: Primele gesturi nu merg în această direcţie. A dat mai degrabă semnale de confruntare: faţă de Traian Băsescu şi faţă de tabăra Udrea, dar nu i-a iertat nici pe reformişti, în special pe Monica Macovei, care este, chipurile, în mare întârziere… cu plata cotizaţiei. Cred că, dacă Blaga va continua războiul cu celelalte tabere, va avea soarta politică a lui Andrei Marga, groparul PNŢCD, care acum 10 ani şi-a dat demisia din PNŢCD prin fax de la Cluj. N-ar fi bine ca Blaga să o ia pe un asemenea drum. Dacă el continuă lupta cu noi şi cu Udrea, pentru a-şi consolida poziţia fragilă căpătată în alegeri, PDL va avea de pierdut. Integral in Romania Libera.

Va urez o zi buna!

De ce ar trebui sa ne intereseze conflictul din Peninsula Coreeana? Aceasta intrebarea nu ar trebui sa ramana retorica. In primul rand pentru ca am putea genera o discutie ucronica (istorie alternativa) despre cum ar fi putut arata transferarea puterii de la batranul Ceausescu spre un mai tanar Ceausescu. Din fericire pentru noi si din nefericire pentru Ceausesti lucrurile s-au “rezolvat” diferit.

Ceea ce se intampla in Peninsula Coreeana face parte din repertoriul international al nebunilor care fac politica pe care oamenii cu bun simt nu o inteleg. Trei cauze plauzibile la incidentele recente  din Peninsula Coreeana. Prima si cea mai plauzibila (din punctul meu de vedere) este foamea. De obicei la inceputul si sfarsitul  iernilor (extrem de grele) din peninsula, stimatii frati coreeni din nord se bazeaza pe ajutorul fratilor mai bogati din sud. Nu intotdeauna fratii sudici sunt suficient de receptivi asa ca fratii sudici sunt ajutorati sa-si reaminteasca. Anii trecuti impulsionarea a fost facuta cu ajutorul unor experimente nucleare sau testari de rachete spre Japonia. Anul acesta s-a dorit o criza mai puternica si pentru a consolida puterea noului lider de la Phenian (Pyongyang), naravasul Kim Jong-un, “Marele Urmas”.

Unde este China in ecuatia Coreeana?

Putina istorie nu strica niciodata, deci e bine sa ne amintim. Regiunea de Sud-Est si Est a continentului Asiatic  a fost si probabil va fi in continuare teatrul unor dispute majore intre cele sase varfuri ale hexagonului geopolitic din regiune – China, Japonia, Coreea (de Nord si de Sud), Rusia si Statele Unite.  La sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa doua mii de ani de dominatie chineza, regiunea trece, dupa modernizarea Meiji din Japonia,  sub o hegemonie aproape totala Japoneza. Primul razboi Sino-Japonez ( August 1894 –  Aprile 1895) se va termina cu o pace umilitoare pentru China si va introduce in regiune inca o mare putere imperiala – Rusia. Dominatia asupra Manciuriei si pretentiile rusesti asupra acestei regiuni au dus la un inevitabil conflict, care ajunge la apogeu in razboiul Ruso-Japonez (Februarie 1904 –  Septembrie 1905), razboi in care Rusia Tarista a fost infranta rusinos si de facto a iesit din carti in aceasta regiune pana la sfarsitul Celui de al Doilea Razboi Mondial   si capitularea Japoniei.

Rezultatul acestor confruntari a condus la faptul ca in 1910 Coreea a fost anexată Japoniei. In 1919, rezistenta coreana impotriva ocupatiei japoneze  s-a manifestat prin miscarea de rezistenta “1 Martie” (Miscarea Samil). Armata japoneza a innabusit cu forta aceasta insurgenta si in jur de 20 000 de mii de oameni au fost ucisi. Trista istorie si plina de resentimente care se perpetueaza pana in zilele noastre, imbracand si dezbracand diverse forme, deoarece pana la urma interesele se dovedesc mai mult sau mai putin identice, adaptandu-se bineinteles la situatia actuala.

Deoarece majoritatea informatiilor despre Nord Coreea sunt de multe ori alterate din diverse motive si existenta unor surse primare este extrem de limitata, voi incerca sa aduc in acest articol, atat cat se poate, date bazate pe surse secundare pe care le consider mai mult sau mai putin de incredere.  Am hotarat sa ma ajut in aceasta analiza de o carte extrem de importanta, publicata in 1971 si actualizata in 1981, carte absolut necesara intr-un periplu geopolitic cu un subiect de genul Coreea de Nord. Cartea se numeste “Crazy States: A Counterconventional Strategic Problem” (“State Nebune: o problema strategica neconventionala”) si a fost scrisa de Profesorul Yehezkel Dror, unul dintre cei mai celebrati strategi in relatiile internationale “mai putin conventionale” (biografia, aici). Respectivul Profesor descrie  in cartea lui cinci puncte distincte care pot caracteriza o “politica nebuna” sau daca doriti un “stat nebun”: (1)  promovarea unor obiective agresive, de multe ori amenintand alte state; (2) demonstrarea adeziunii totale si radicale asupra acestor obiective; (3) motivarea acestor politici prin superioritatea morala a obiectivelor din punct de vedere national, etic si moral; (4) selectionarea si realizarea unor instrumente logice pentru atingerea obiectivelor; (5)  posedarea acestor instrumente si capabilitati, care fiind folosite pot avea un impact serios in promovarea acestor obiective agresive. (Un review academic exceptional al acestei carti il puteti descarca la sfarsitul articolului).

Desi cartea analiza situatia Libiei lui Gaddafi si a Iranului lui Khomeini, ea caracterizeaza fara dubiu si situatia Coreei de Nord la ora actuala (cand cartea a fost scrisa Coreea de Nord nu poseda arme atomice). Autorul conclude ca renuntarea la politicile agresive si incercarea de a normaliza politica externa a statului in cauza va insemna intotdeauna distrugerea elitei conducatoare a statului respectiv. Ceea ce s-a intamplat anul acesta in Libia demonstreaza mai mult ca orice argument ca distinsul autor a avut dreptate.

Majoritatea analistilor si a cunoscatorilor (mai mult sau mai putin) a politicilor nord-coreene considera acest stat drept un “proxi” chinez, element de baza in politica regionala a noului dragon rosu, parerea mea este mult mai nuantata. Personal cred ca acest stat, cu o logica aparte, isi conduce afacerile externe cu o mare independenta, jucand cartea istorica intre China si Rusia – Japonia devenind irelevanta din punct de vedere militar.  De multe ori Coreea de Nord nu se supune directivelor de la Beijing, ultima data fiind lansarea rachetelor balistice deasupra Japoniei , alte ori isi incearca muschii agresand vecinul din sud chiar daca acest lucru este platit scump de populatia infometata a tarii. Coreea de Nord nu va renunta niciodata la arsenalul atomic – simplu este singurul care garanteaza perpetuarea elitei care o conduce. Titlurile aparute in presa romaneasca care vorbeau despre o Coree Mare sunt pur si simplu nerealiste. Nimeni nu o doreste! In primul rand nu o doreste elita comunista care guverneaza astazi la Phenian (Pyongyang).

Nici China nu-si doreste o Coree pacificata si in nici un caz unita. Este aproape un interes vital pentru ea. Cu ajutorul Coreei de Nord, China tine in sah si Japonia si Statele Unite. Pentru chinezi Coreea de Nord este o afacere foarte buna, investitie mica – profitul mare. Trebuie mentionat ca istoria Chinei nu probeaza intentii imperiale in afara vecinatatii ei imediate. Stategia chineza este extrem de clara – de ce sa lupti pentru ceva care poate fi cumparat – extrem de eficace si absolut confucianist. Din punct de vedere geopolitic, obiectivul suprem al Chinei este reintregirea teritoriului national in felul pe care il inteleg ei. Dupa Hong Kong si Macao, din punctul lor de vedere Taiwanul este esential si obligatoriu. Nord Coreea este schimbul pe care ei doresc sa-l faca. Chinezii vor plusa pana cand ecuatia lor va fi acceptata, unificarea Coreei in schimbul Taiwanului. Cei care vor trebui sa accepte sunt bineinteles americanii si intr-o masura mai mica, japonezii. Cinic vorbind, ceea ce doresc taiwanezii chiar nu conteaza la aceasta masa verde globala.

Despre aceasta regiune si interesele majore ale celor 6 puteri din regiune – intr-un articol urmator.

Puteti descarca un review – “State Nebune: o problema strategica neconventionala” drori-crazy-states

Cu ochii la Cipru, analiştii avertizează: Disparitatea tot mai mare dintre venituri face ca averile bogaţilor să devină nesigure oriunde în lume. Inegalitatea tot mai mare dintre averi face ca la măsuri extreme precum cele implementate în Cipru, unde statul a confiscat până la 80% din depozitele bancare de peste 100.000 de euro, să recurgă şi alte ţări, inclusiv dintre cele dezvoltate, avertizează analiştii. În SUA, accentuarea disparităţii dintre venituri începe deja să-i preocupe pe oficialii băncii centrale, care ar putea face din această problemă un factor important în stabilirea politicii monetare, iar în Franţa guvernul nu cedează cu ideea de a impozita cu 75% averile bogaţilor. „Se va întâmpla oriunde în lume, în democraţiile occidentale. Sunt mai mulţi oameni care votează pentru o viaţă mai bună decât oameni care muncesc pentru o viaţă mai bună. Cred că trebuie să fii pregătit să pierzi 20-30%. Dacă iei în considerare ce s-a întâmplat în Cipru, trebuie să te aştepţi ca oamenii cu bani să-şi piardă o parte din avere, fie prin confiscare, fie prin taxare“, a afirmat investitorul elveţian Marc Faber, citat de CNBC.   Pentru a suplimenta acordul de bailout de zece miliarde de euro stabilit cu UE şi FMI, guvernul cipriot va reţine până la 80% din depozitele constituite la banca Marfin, care va fi lichidată, şi până la 60% din economiile depuse la Bank of Cyprus. Planul iniţial prevedea taxarea tuturor depozitelor, indiferent de banca la care au fost constituite sau de posesor. Integral in Ziarul Financiar

Armata nord-coreeană a anunţat că a primit aprobarea pentru lovituri nucleare împotriva SUA: “Momentul exploziei se apropie repede”. SUA: Coreea de Nord ar trebui să îşi oprească ameninţările. Armata nord-coreeană a anunţat joi că a primit aprobarea finală pentru a declanşa operaţiuni militare împotriva Statelor Unite, inclusiv eventuale lovituri nucleare. Casa Albă a cerut miercuri Coreei de Nord să înceteze cu ameninţările, după ce statul stalinist şi-a intensificat retorica belicoasă. Într-un comunicat citat de agenţia de presă oficială nord-coreeană KCNA, primit la Seul, Statul Major General al armatei declară că informează în mod oficial Washingtonul că ameninţările americane vor fi “zdrobite” prin “mijloace de lovire nucleară”. “Operaţiunea nemiloasă a forţelor armate revoluţionare (nord-coreene) în acest sens a fost definitiv examinată şi ratificată”, afirmă armata. Phenianul a multiplicat provocările, în ultimele săptămâni, şi a ameninţat cu eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Hawaii şi Guam, în Pacific. “Momentul exploziei se apropie repede”, se adaugă în comunicat, care oferă asigurări că un război ar putea avea loc în Peninsula Coreea încă de “astăzi” (joi) sau “mâine” (vineri). “Ţinând cont de această situaţie, Statul Major General al armatei nord-coreene, însărcinat cu toate operaţiunile, va adopta contramăsuri militare practice puternice”, se arată în continuare în document. Armata apreciază că responsabilitatea actualei crize “revine în întregime” Statelor Unite, evocând participarea unor bombardiere americane de tip B-52, capabile să transporte bombe nucleare, şi a unor bombardiere “invizibile” de tip B-2 la manevre militare comune cu Coreea de Sud, care se desfăşoară în prezent. “Întreaga peninsulă coreeană nu a (mai) fost expusă, niciodată ca acum, unui asemenea pericol de război nuclear”, se avertizează în comunicat. Casa Albă a cerut miercuri Coreei de Nord să înceteze cu ameninţările, după ce statul stalinist şi-a intensificat retorica belicoasă, declarându-şi armata pregătită să declanşeze eventuale lovituri nucleare împotriva Statelor Unite “Am văzut astăzi o nouă declaraţie a Coreei de Nord, care agită încă o dată o ameninţare neconstructivă”, a declarat Caitlin Hayden, o purtătoare de cuvânt a Consiliul Naţional american de Securitate. “Aceasta este o nouă declaraţie provocatoare care izolează încă un pic Coreea de Nord de restul comunităţii internaţionale şi subliniază nevoia sa de dezvoltare economică”, a adăugat ea. “Coreea de Nord ar trebui să îşi oprească ameninţările provocatoare şi să se conformeze mai degrabă obligaţiilor sale internaţionale”, a continuat Hayden. Integral aduce Mediafax

Elveţia doreşte să devină o piaţă financiară “integră” . Afacerea Cahuzac din Franţa relansează şi problema paradisurilor fiscale, precum şi a opacităţii care persistă în jurul unor bănci, reţele bancare şi circuite financiare. În acest context Elveţia anunţă noi măsuri pentru crearea unui pe teritoriul său a unei pieţe financiare “integre”. Elveţia se angajează să lupte împotriva “abuzului de secret” bancar, sub presiunea Uniunii Europene dar şi a Statelor Unite. Probabil că un scandal de tipul “Cahuzac” nu s-ar fi produs în Franţa dacă puterea politică ar fi avut acces cu mai mare uşurinţă la datele bancare ale unui important membru al guvernului. Franţa se află de fapt de multă vreme într-un litigiu cu Elveţia căreia îi reproşează că facilitează, într-un fes sau altul, evaziunea fiscală a mii de familii franceze. In prezent, însă, mai ales după criza bancară cipriotă, Elveţia pare decisă să meargă ceva mai departe pe drumul transparenţei financiare. Într-un articol publicat în presa elveţiană şi reluat de cotidianul economic Les Echos, ministrul de finanţe elveţian scrie: “viitorul aparţine pieţelor financiare care respectă normele internaţionale”. El dă asigurări că Elveţia are tot interesul să devină o piaţă financiară “integră, stabilă şi de calitate”, unde frauda şi crima să nu-şi găsească nici un loc. Băncile elveţiene ar urma, în viitor, să refuze acei noi clienţi bănuiţi că ar avea relaţii tensionate cu fiscul. Iar treptat ar urma să fie generalizată autodeclaraţia de conformitate fiscală. In caz de bănuială privind sursa dubioasă a unor sume, băncile elveţiene se obligă să solicite intervenţia serviciilor specializate în depistarea circuitelor de reciclare a banilor necinstiţi. Iar plăţile în lichid, dincolo de anumite sume, ar urma să fie limitate. Elveţia va continua să semneze acorduri bilaterale în vederea impozitării la sursă. Din toate punctele de vedere Elveţia vrea să joace acum pe cartea transparenţei şi a onorabilităţii pentru a scăpa de apelativul “paradis fiscal” devenit unul de natură să provoace oprobiul imediat. RFI

„Generaţia pierdută“: şomajul în zona euro, la un nivel-record. Rata şomajului în zona monedei unice a ajuns la un nivel record, atingând 12% în luna februarie, în timp ce rata anuală a inflaţiei în luna martie a scăzut la 1,7%, potrivit datelor furnizate de Eurostat. Fostul preşedinte al Comisiei Europene Jacques Delors, citat de cotidianul belgian „Le Soir“, avertizează că UE s-ar putea confrunta cu „o generaţie pierdută”, având în vedere nivelul ridicat al şomajului în rândul tinerilor. Numărul şomerilor din cele 17 state membre ale zonei euro a crescut cu 33.000 în timpul lunii februarie, ajungând astfel la 19,07 milioane. Cea mai ridicată rată a şomajului s-a înregistrat în Grecia – 26,4% -, urmată de Spania, unde rata a fost de 26,3%, iar în aceste ţări şomajul în rândul tinerilor depăşeşte 55%. În Portugalia, rata şomajului a rămas constantă, la nivelul de 17,5%, în timp ce în Franţa a crescut uşor, la 10,8%. Cele mai scăzute rate au fost înregistrate în Austria (4,8%), în Germania (5,4%) şi Olanda (6,2%). Per total, rata şomajului în zonă euro a săltat de la 11,9% în ianuarie la 12% în februarie. Pentru comparaţie, România are o rată a şomajului mult sub media eurozonei, ba chiar apropiată de „podium“: 6,7%. Pentru a treia lună consecutivă, rata inflaţiei în zona euro a scăzut, ajungând la 1,7%, conform estimărilor preliminare pentru luna martie. Astfel, rata inflaţiei a înregistrat o uşoară scădere faţă de luna anterioară, când era de 1,8%, şi s-a încadrat în ţinta impusă de Banca Centrală Europeană, care doreşte menţinerea creşterii preţurilor sub două procente. Preţurile alimentelor, băuturilor alcoolice şi ale tutunului au avut cea mai ridicată rată a inflaţiei, atingând 2,7%, la fel ca în luna anterioară. La mijlocul acestei luni, Eurostat va da publicităţii o estimare revizuită a ratei inflaţiei. Adevarul.

Casă, dulce casă. Un studiu al Băncii Federale desfiinţează un clişeu: cetăţenii anumitor state afectate de criză, ca Italia sau Spania, sunt mai înstăriţi ca germanii. Specialiştii critică instrumentele folosite în realizarea studiului. Casă cu grădină, proprietate personală. Acesta să fie, oare, nivelul de trai al unui german de rând? Conform unui studiu al Băncii Federale, comparativ cu cetăţenii altor state europene, germanii nu stau deloc bine la capitolul proprietăţi. În timp ce aproape 58% dintre francezi, 68% dintre italieni şi 83% dintre spanioli deţin case sau apartamente proprii, doar 44% dintre germani sunt proprietari. În medie, averea unui german se ridică la 54.000 de euro. În Italia aceasta este de 163.900 de euro, în Spania de circa 178.300 de euro, iar în Austria de 76.400 euro. Germania se situează, astfel, în urma multor state europene. Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 40 de milioane de gospodării, iar media a fost obţinută luând în calcul activele populaţiei. Modul de calcul lasă, însă, loc de interpretări. Criticii rezultatului susţin că, spre deosebire de opţiunea de aplicare a medianei ca valoare tipică de poziţie, indicatorii folosiţi în studiul Băncii Federale nu reflectă averea reală a germanilor. Averile consistente, aflate în posesia unei mici părţi a populaţiei, au dus la creşterea semnificativă a mediei obţinute pe cap de locuitor. Averea pe gospodării este de 285.800 de euro/gospodărie în Spania, 265.000 în Austria şi 195.200 euro în Germania. “În Germania piaţa închirierilor funcţionează excelent. Din acest motiv, numărul locuinţelor proprietate personală e destul de mic”, afirmă Chritsoph Schröder de la Institutul pentru economie din Köln. “Un alt aspect ar putea fi faptul că avem destulă siguranţă socială aşa încât să nu fim constrânşi să economisim pentru bătrâneţe sau pentru perioadele de şomaj”, adaugă statisticianul. La rândul său, Özgür Öner – reprezentant al Asociaţiei naţionale a constructorilor de locuinţe, pune rezultatele studiului tot pe seama bunei funcţionări a pieţei imobiliare: “Are legătură cu faptul că, după cel de-al Doilea Război Mondial, ne-am aflat în situaţia de a pune la dispoziţia populaţiei locuinţe la preţuri rezonabile, cât mai rapid cu putinţă.” În Germania, accentul cade pe oferta de spaţii de locuit accesibile tuturor claselor sociale. În ţările din sudul Europei, familia se zbate pentru a-i ajuta pe cei tineri să-şi cumpere locuinţe. Desigur, în eventualitatea şomajului, proaspeţii proprietari riscă să nu-şi mai poată achita ratele, afirmă Öner. Integral la  Deutsche Welle

Redactat de @Cetatean

O situatie ca cea de fata nu este usor de deslusit, mai ales de cineva din societatea civila. Totusi, in dezacord cu toate pistele de interpretare privind motivul razgandirii lui Victor Ponta, care a propus astazi cateva nume de procurori pentru sefia Parchetului General, al DNA si al DIICOT, imi permit sa avansez propria mea grila de lectura, care imi pare cea mai plauzibila la ora actuala, avand in vedere cum se leaga unele lucruri.

I. Ieri premierul spunea clar : « N-am facut niciun fel de nominalizare si n-am vorbit de niciun fel de nume, nici aici cu sectia de procurori. Am avut o discutie legata de procedura – daca mergem pe propunerea ministrului Justitiei, avizul CSM si presedinte, sau daca mergem pe cealalta varianta. Opinia este de a merge pe o procedura de selectie cu acele etape pe care le stiti foarte bine ». Sursa transcrierii (exista si video)  Hotnews

II. Astazi  A APARUT  stirea despre propunerile avansate de Ponta catre CSM (in vederea procedurii de aviz de la sectia de procurori) Sursa. Documentul redactat de Ponta poarta numarul de iesire 31726 din 3 aprilie 2013 si este adresat Oanei Schmidt-Haineala, insa la finalul documentului APARE data de 2 aprilie 2013.  Prin urmare, Ponta s-a dus cu acest document la CSM ieri, 2 aprilie, insa nu l-a MAI inmanat Presedintei CSM. Abia azi si-a facut curaj si a trimis documentul cu numarul de iesire 31726/3.04.2013.

III. Razgandeala lui Victor Ponta e evidenta si unui orb. Trei intrebari apar cu necesitate:

1. Ce l-a facut sa se razgandeasca in asemenea hal incat sa isi pericliteze imaginea publica atat de bine ingrijita (de Prim-Ministru care isi asuma decizia, care apoi renunta sa faca propuneri – asteptand derularea procedurii la CSM – si care revine a doua zi o lista de nume) ?

2. Ce anume l-a facut sa se razgandeasca in asemenea hal si sa faca propuneri « din scurt », fara o procedura de selectie, lucru care va atrage reactia Comisiei Europeane (ultimul raport MCV e clar : « Raportul a subliniat în acest context necesitatea ca numirea unui nou Procuror General și a unui nou Procuror șef al DNA să fie atât un proces deschis și transparent, cât și unul în cadrul căruia să fie aleși candidați având competențe specifice, integri și cu rezultate în acțiunea anticorupție ») ?

3. Ce anume l-a facut sa se razgandeasca in asemenea hal incat sa riste daca nu ruperea USL, cel putin periclitarea stabilitatii Guvernului (mai ales ca urmeaza o asumare de raspundere pe legea restituirii proprietatilor) si a colaborarii cu PNL, caruia ii revine Ministerul Justitiei si prerogativa propunerii de procurori ?

O declaratie “psihanalizabila” a lui Hrebenciuc  spune mai mult decat intentiona guzganul rozaliu : « Victor Ponta nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi întors prea uşor din hotărârile pe care le ia ». Sforarul Hrebenciuc incearca sa ii construiasca lui Ponta profilul unui om care nu este deloc influentabil si care nu isi schimba hotararile, exact cand o tara intreaga a vazut in direct cum s-a sucit Ponta de aseara pana azi.

IV. Sa ne uitam cu atentie la numele avansate de Ponta :

• Procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie: Tiberiu Nitu;
• Prim adjunct al procorului general: Dimitrie Bogdan Licu;
• Adjunct al procurorului general: Codrut Olaru;
• Procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie: Laura Codruta Kovesi;
• Procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism: Alina-Mihaela Bica;
• Adjunct al procurorului sef al DIICOT: Elena Giorgiana Hosu.

Toata discutia mediatica se invarte in jurul Codrutei Kovesi, vazuta ca semnul unei posibile intelegeri a lui Ponta cu Traian Basescu: „Kovesi la DNA versus Nitu la Parchetul General”.

Nu exclud cu desavarsire aceasta ipoteza, insa eu am o alta: Kovesi (si poate si Codrut Olaru) sunt nume avansate pentru a-i intinde o capcana lui Basescu si pentru a deturna atentia opiniei publice. Pentru a o deturna de la ce? De la celalalte nume. Sa vedem ce avem in afara de Kovesi si Olaru

• Tiberiu Nitu la Parchetul General. Afost propus de Mona Pivniceru in prima etapa si care, pe 18 ianuarie 2013,  a fost deja respins de Traian Basescu. Mentinerea lui pe lista lui Ponta nu doar ca e ilegala (a fost deja respins si nu mai poate fi propus), ci denota chiar disperare: pur si simplu aceasta este socotit de cineva „indispensabil” la Parchetul General. Tiberiu Nitu a fost adjunctul Codrutei Kovesi (la propunerea lui Predoiu) din 2008 pana in 2011 insa nu a mai primit o prelungire de 3 ani, desi exista posibilitatea legala. La interviul din fata CSM de acum cateva luni a fost pur si simplu dezastruos profesional  si impertinent la nivel uman si a primit aviz negativ. SURSA

• Dimitrie Bogdan Licu: procuror, fost membru CSM in mandatul Sandeilor intre 2004-2010. Exact un membru al CSM-ului de trista amintire din perioada 2004-2010 este dorit de Ponta ca adjunct al procurorului general al Romaniei. Reforma Justitiei merge inainte cu „experimentatul” Licu.

• Alina-Mihaela Bica si Georgiana Hosu sunt nume interesante despre care internetul isi aminteste multe. Si nu de azi de ieri, ci din epoca Nastase. Sa spicuim cateva informatii (nu pot verifica in intregime veridicitatea lor, insa va rog sa observati conexiunea de nume):

 „Pentru a scapa de greutatea cazului, Stoica a declinat atunci dosarul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism. Acolo, a fost preluat de procurorul Georgiana Hosu, un magistrat controversat. La mai putin de doua luni, Hosu a luat decizia pe care o astepta de mult timp Stefan Riza: neinceperea urmaririi penale pentru afacerist si pentru complicii sai. Motivul: “Nu au rezultat indicii care sa ateste intrunirea elementelor constitutive ale infractiunilor de evaziune fiscala si inselaciune”. Asta dupa ce expertizele contabile dovedeau ca opt milioane de dolari disparusera fara urma, prin intermediul unor firme inmatriculate in paradisuri fiscale. Dupa o luna, seful ierarhic al Georgianei Hosu, procurorul Gheorghe Muscalu si-a insusit decizia subalternei sale” (24 august 2005).  SURSA

• Cine e Gheorghe Muscalu? Actual membru CSM pana in 2017 (da!), un dinozaur al mafiei din procuratura (revocat de Monica Macovei in 2005 din functia de procuror sef DIICOT, alaturi de Gratiana Isac).  Culmea ca a plecat Gratiana Isac din CSM, a venit in locul ei exact Gheorghe Muscalu: au facut deci o rocada, gratie voturilor procurorilor de la PICCJ.

Muscalu este legat cu fire lungi si nevazute de SRI si de dosare sensibile care duc la PSD („Numele lui Muscalu […] a apărut în mai multe scandaluri de presă, fiind acuzat de diferiți invidizi că împreună cu nașul său, colonelul (r) SRI Gheorghe Dumitrache de la Ploiești, ar fi intervenit în diferite procese de pe rolul instanțelor, mai toate având același obiect: comerțul cu produse petroliere”). SURSA

Legatura lui Muscalu cu PSD e veche: el e apropiat PSD pe vremea fostului premier Adrian Nastase, cand a ajuns de la parchetul de pe langa judecatoria Sinaia  direct  intr-o functie de conducere la Parchetul General. Mai sa fie!

• Acest Muscalu a avut-o subalterna pe… Georgiana Hosu, propusa acum de Ponta la DIICOT. Insa nu doar cu aceasta a avut Muuscalu o legatura ierarhica, ci si cu …. Alina Bica (mai sa fie, ce coincidenta!): „Din verificarile facute de inspectorii CSM reiese ca procurorii care l-au anchetat pe Dinu Patriciu pentru complicitate la evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune, respectiv Alina Bica, Georgiana Hosu si Codruta Cretu au incalcat normele de administrare a probelor si de aplicare a masurii de retinere.  Prima incalcare grava a procedurilor legale este lipsa unei declaratii luate omului de afaceri pe un formular tipizat, in calitate de inculpat. Lipsa acestui act anuleaza practic audierea sefului de la Rompetrol, transpusa intr-o declaratie de 65 de pagini. Ancheta CSM a mai stabilit ca ordonanta de retinere pentru 24 de ore eliberata pe numele lui Dinu Patriciu a fost emisa cu aproximativ 40 de minute inainte ca audierea sa fi fost declarata ca finalizata de procurori” SURSA.

• Insa Alina Bica si Georgiana Hosu au mai lucrat impreuna si in alte dosare, in care apar si alte nume ale procuraturii lui Nastase-Iliescu.

Povesteste un procuror DIICOT: „Am fost chemat de catre domnul Muscalu, care mi-a cerut sa duc Dosarul 206/D/P/2005 doamnei procuror-sef Paula Lavric, desi nu ma aflam in subordinea acesteia […] Mentionez ca, si in ianuarie 2004, doamna procuror-sef Paula Lavric, impreuna cu doamnele procuror Alina Bica si Georgiana Hosu, au intocmit 3 note la solicitarea domnului procuror general Ilie Botos, in care si-au prezentat opiniile cu privire la dosarul 430/P/2003; notele cuprind sustineri aberante si nefundamentate in nici un fel inlegislatia in vigoare, in totala contradictie cu starea de fapt; Desi, asa cum precizeaza si incontinutul notelor, cele 3 procuroare nu au citit decat partial dosarul, fac afirmatii foarte grave, pe care, personal, nu le-as face decat in deplina cunostinta de cauza”.SURSA

Alaturarea aceasta de nume mari ale procuraturii iliesciano-nastasiene nu e intimplatoare, ele faceau parte din gruparea patronata de fostul procuror general al Romaniei, Ilie Botos:

„Printre personajele principale ale gruparii ii regasim pe Adrian Miclescu, Joita Tanase, fostul politist, devenit peste noapte angajat la Cotroceni, Paul Sarbu, procurori controversati precum George Muscalu, Adriana Cristescu, Georgiana Hosu, Alina Bica etc”.

Si inca:

„Motiv pentru care Paul Sarbu devine peste noapte autorul celebrului memorandum “Rompetrol”, promovat de Talpes la Ion Iliescu si de la Iliescu la Parchetul condus de valetul Joita Tanase si preluat apoi, din mers, de mult mai versatul Ilie Botos. Tot ca o intamplare, de ambele dosare, “RAFO” si “Rompetrol” avea sa se ocupe procurorul Adriana Cristescu, secondata de alte doua procuroare, la fel de dispuse: Giorgiana Hosu si Alina Bica”  (articol din 2006).

Si fiindca nu putea sa lipseasca exact el, iata ca apare in schema si sinistrul Ilie Piciorus:

„Procuroarea Georgiana Hosu a fost recent nominalizata intr-un Armaghedon asupra activitatii Parchetului General, ca “sotie de fost militian care in cazul FARMEC – CLUJ a cerut 60.000 USD partii vatamate, ca sa nu inchida dosarul”. De numele ei este legat rechizitoriul din “Afacerea CI-CO”, pe care l-a emis la 10 iunie 2002, sub bagheta vestitului ei fost sef, procurorul Ilie Piciorus […]”. SURSA

Alina Bica, colega de procuratura Georgianei Hosu, nu de lasa nici ea mai prejos cu „relatiile”:

„Secretarul de stat Alina Bica  s-a înscris în septembrie 2010… al doilea doctorat la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, sub coordonarea generalului în rezerva Ion Suceava. Numele generalului în rezervă a apărut şi în dosarul senatorului arestat Cătălin Voicu, Suceava fiind omul care le făcea cunoştinţă unor judecători cu Voicu, dar şi cel care se ocupa de “menţinerea relaţiilor cordiale” dintre senator şi anumiţi magistraţi”.SURSA

Internetul rezeva multe suprize pentru cei care cauta un track-record profesional al  celor propusi de Ponta la conducerea Parchetelor. Ma opresc aici, nu inainte de a furniza un ultim detaliu despre Georgiana Hosu si…. Victor Ponta:

„Procurorul Georgiana Hosu susţinea că ea şi maiorul Nicolae Marinuş s-au întîlnit cu Steinberg în restaurantul Hotelului Triumf din Bucureşti, unde i s-a luat acestuia o declaraţie. În perioada respectivă, procurorul a început să simtă anumite presiuni mai ales că au fost audiate în cazul CICO persoane cu nume sonore (Ion Diaconescu, Minodora Ilie) şi se declanşase urmărirea penală şi împotriva celor de la SIF Muntenia. Despre cazul CICO, Hosu se consulta cu şeful său direct, procurorul George Bălan”.

Or, Gerge Balan nu este altul decat fostul adjunct al lui Ilie Piciorus si fostul sef al lui Victor Ponta, cand acesta era tanar procuror promovat  de  tripleta Nastase-Stanoiu-Joita (desi nu avea vechimea ceruta de lege!) la Parchetul de pe langa ICCJ. Goerge Balan (ajuns membru CSM in 2011) este cel care a fost interceptat de DNA cum punea la cale cu fostul procuror Sampetru interventia pe langa Ponta pentru a decide numele sefilor PG si DNA.   

Ce bine se leaga lucrurile in lucrurile in 2012-2013, cand ele erau deja pregatite… in 1999-2000!

„George Bălan: Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi – mâine, când ai tu o fereastră?

Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?”

George Bălan a fost procuror şef adjunct al Secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Comisiei de disciplină din Ministerul Public (1999 – 2000), perioadă în care Victor Ponta a fost promovat din funcţia de procuror de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la Secţia anticorupţie a Parchetului instanţei supreme. SURSA.

Asa incat astazi putem avansa ipoteza urmatoare: PSD-ul i-a dat  lui Ponta in plic numele de procurori alesi „pe sprinceana” (Nitu si Gabor, dar mai ales Bica si Hosu).

Ponta e vulnerabil in fata serpilor din PSD (din arhiva Parchetului General lipsesc 7 dosare instrumentalizate de Ponta cand era procuror: „ În arhiva Parchetului General, din cele 13 rechizitorii au mai fost găsite doar şase”. SURSA

Un lucru e cert: traseul procurorilor propusi azi de Ponta arata ca acestia nu sunt decat procurorii de casa ai PSD (au fost subalterni sau au ascultat de ordinele sinistrilor procurori  Botos, Piciorus, Muscalu sau Balan) iar „razgandeala” lui Victor Ponta arata ca acesta se comporta ca o plastilina in mana serpilor din PSD care incearca sa puna mana pe Procuratura cu ajutorul unor nume care, aparent, sunt inofensive.

Fumigena cu Kovesi are menirea de a acoperi adevarata intentie a serpilor din PSD: cucerirea varfului Procuraturii. Cel putina asa vad eu.

Carte templului este supranumita academic 11QT (descoperita in  pestera 11 care este  cea mai departata pestera de Qumran – vezi harta). Am vizitat pestera, se afla la  aproximativ 4 Km la Nord de Qumran si este extrem de anevoios sa ajungi acolo.Nici o sansa ca astazi (dupa vreo 18 ani) m-as mai incumeta sa ajung inca o data pe acel drum. Cartea Templului este descrierea unui templu imaginar. Templul de felul care este descris nu a fost construit niciodata, nici de Solomon (descris in Cartea A Treia A Regilor 6:3) , nici de Ezdra (descris in Cartea a treia a lui Ezdra, capitolele 6-7)  si nici de Irod (Herod). Cartea descrie o revelatie Dumnezeiasca a lui Moise in care i se dicteaza cum sa construiasca Templul. O formidabila vizionare a acestei capodopere aveti aici (link la Muzeul Cartii din Ierusalim)

Cartea Templului, scrisa ca sul (scroll) pe o piele de capra salbatica, contine 19 piese diferite cusute intre ele.  Cartea poseda 69 de coloane si are 9 metri in lungime. Parte aexterioara a fost din nefericire deteriorata, altfel incat coloanele 2 – 14 sunt fragmentate si incomplete.

Toate  regulile cultice descrise in Biblie in cartile Exodului (Iesirea), Leviticului si Deutronomului sunt reunificate intr-o singura carte pentru un cult traditional in Templul Domnului la Ierusalim. Extrem de interesante sunt dimensiunile Templului descris, mult mai mari decat ale templului lui Solomon. Este clar ca aceasta carte a fost conceputa inaintea constructiilor de largire ale regelui Irod (Herod). Si mai interesant este ca acest templu descris este apropiat de cel descris in cartea lui Iezechiel, capitolele 40-47. Cred ca o lectura a acestor versete ar fi fost interesanta pentru cititor, fara nici o conutatie religioasa.

Alte lucruri interesante ar fi ritualurile aratate; aceasta carte este probabil unica in posibilitatea pe care o confera istoricului sau teologului modern sa ia cunostinta cu religia iudaica originala, diferita de cea contemporana. Aflam despre de sarbatori care nu se mai amintesc in zilele noastre nici in Iudaism si nici in Crestinismul modern (amintite insa de Irineu), sarbatori cu caracter agricol (primii struguri – vezi sarbatorirea laica-contemporana a mustului cu berbecut; sarbatorirea culesului maslinilor – primul ulei, pentru candele sfinte, s.a.m.d.).

Limba in care este scrisa cartea este ebraica biblica (greu de inteles  pentru cei ce vorbesc ebraica moderna), cu litere post exilice (ebraica patrata),  bineinteles fara notatie a vocalelor. Scribul a fost un mester bun, nu insa foarte bun si experimentat (probabil un om tanar). In banii de astazi copierea unei carti la nivelul acesteia folosind manopera si materiale asemanatoare celor originale, ar costa 30-40 de mii de euro.

Este clar ca aceasta carte a fost scrisa (in sensul copiatului) in primul secol i.Hr. are la baza un original mai vechi, probabil dintr-un secol mai devreme si tot la fel de clar ca autorul (in sensul de compozitie) a fost initiat in cultul templic, poate insusi Marele Preot din care se trage aceasta secta (a Esenienilor). Cartea desi gasita intr-o pestera pe care personal nu o consider Qumranica, este clar de natura sectarina si eseniana.