Author: theophyle

Majoritatea politicienilor de pretutindeni, si ai nostrii mai mult decat media obisnuita, reusesc sa transforme in ridicol cuvinte care pana acum cateva decenii erau valorile unei lumi mai bune. “Democratia” a devenit populism, “interesul national” a devenit interesul unor caste obscure,  “societatea civila” a devenit un mit functional prin stipendii, burse si fonduri donate de interesati institutionali sau privati pentru acoperirea nuditatii unei impotente sociale. In sfarsit, “solidaritatea” a devenit pastişa  jalnica a sensului de coeziune umana a unor oameni care doresc sa traiasca si sa progreseze impreuna.

Homo homini lupus est. Omul care a devenit lup pentru oameni.  Reformatorii devin reactionari pentru un “blid de linte” – vezi ceea ce s-a intamplat la CSM cu Dumbrava si Neacsu. Bogatia orbeste ochii miticilor, care mai doresc cateva milioane pentru vilele lor din Monte Carlo. Sindrofii televizate ale unor bisnitari demni de puscarie pe care nimeni nu-i mai intreaba de unde au banii pentru sindrofiile publice fara sens, in mijlocul unei crize in care alti oameni nu pot sa-si asigure existenta. Ajutoare de miliarde pentru viloaie cu multe turnulete  si revolutionari securisti dovediti. Elixirul malefic aproape ne-a cuprins in totalitate – in curand nu vor mai fi Jekyll, toti vor fi Hyde. Cred ca cei vizati cunosc suficienta latina pentru a intelege anticul principiu – “sic utere tuo ut alienum non laedas” – Foloseste-te de al tau fara a dauna altora.

Trebuie sa hotaram daca dorim sa  amanetam viitorul nostru, al copiilor nostri sau al nepotilor celor care au reusit sa ajunga la performanta de a jefui suficient pentru a cumpara ziarele si televiziuniile, pentru a ne sufoca in minciuna si a reduce existenta noastra la derizoriul reprezentat de ciobani miliardari, Vip-uri porno, camatari sau analisti cumparati cu banii oligarhilor, care se considera mult prea importanti pentru a da cu subsemnatul pentru potlogariile zilnice pe care le fac.  Singurul demers posibil este disjunctia intre masele de oameni de buna credinta si dezinformarea continua si desantata.

Am vazut cu stupoare jelania “jurnalistilor” lui Felix de la  Jurnalul National, oamenii care l-au slujit cu perseverenta si loialitate fara insa sa-si primeasca pana la urma cei 6 shekeli de argint – rasplata tradarii lor profesionale si cetatenesti.

Homo homini lupus, asta ati promovat – asta ati primit. Nici o mila, nici o solidaritate

Adversarii unirii cu Roma erau pe de o parte stările protestante din Transilvania, iar pe de altă parte mitropolia ortodoxă din Karlowitz (aflată în teritoriul controlat de austrieci). După numeroase influenţe venite mai ales din partea mitropolitului sârb din Karlowitz, o parte a românilor transilvăneni au decis să abandoneze ascultarea canonică faţă de episcopiul român de la Blaj, primind pe preoţii sârbi trimişi de la Karlowitz.

Călugărul ortodox Visarion Sarai a fost trimis de mitropolitul ortodox de la Karlowitz să vină în Transilvania. Întâi la Lipova, apoi la Dobra, Deva, Orăştie, Sălişte etc. a făcut agitaţii publice împotriva unirii cu Roma. Numeroşi români au încuviinţat predica sihastrului şi l-au sprijinit, într-o mişcare a cărei amploare a îngrozit autorităţile. A fost arestat, împreună cu cei trei aromâni care îl însoţeau şi închis în temniţa de la Sibiu. De aici a fost mutat în alte închisori, la Deva, Timişoara, Osiek şi Raab, pentru ca în final să fie mutat la temuta închisoare Kufstein din Tirol, unde i s-a pierdut urma.

Maria Terezia a trimis pe episcopul unit Manuil Olszavski din Muncaci să facă o vizită canonică în Transilvania şi un referat. Acesta a arătat că unirea există mai mult cu numele, întrucât românii nu vor să primească preoţii uniţi, că cer aducerea lui Inocenţiu Micu drept episcop etc. Temându-se de agravarea situaţiei, după 13 (treisprezece) ani de obstrucţionări Maria Terezia dă în 13 iulie 1759 un edict de toleranţă, prin care se tolerează credincioşii ortodocşi, iar episcopului unit i se interzice persecutarea lor.

Continuarea persecuţiilor a dus, la sfârşitul lui 1759 la izbucnirea primei răscoale împotriva unirii cu Biserica Romei. Arestarea ieromonahului Sofronie de la Cioara a determinat ridicarea a peste 600 de ţărani pentru eliberarea lui. Ieromonahul Sofronie a organizat în 10 august 1760 sinodul de la Zlatna. Hotărârile acestui sinod cereau episcop ortodox, restituirea bisericilor şi averilor confiscate, eliberarea credincioşilor şi clericilor închişi pentru credinţă, libertate religioasă. Memoriile trimise Curţii de la Viena şi Guvernului Transilvaniei nu au primit nici un răspuns. Persecuţiile au continuat, provocând întinderea răscoalei. În 1760, ţăranii răsculaţi au atacat Blajul, centrul Bisericii Române Unite, silindu-l pe episcopul Petru Pavel Aron să se refugieze la Sibiu.

Încă din 20 octombrie 1760 Maria Terezia anunţase că va forma o comisie care să cerceteze plângerile românilor şi că va elibera pe cei arestaţi pentru credinţă. În 14-18 februarie se organizează, sub conducerea ieromonahului sârb Sofronie Krilovic, Sinodul de la Alba Iulia. Hotărârile în 19 puncte au fost înaintate autorităţilor. Ele cuprindeau atât soluţii pentru încetarea tulburărilor cât şi măsuri de organizare a Bisericii Ortodoxe şi de întărire a moralităţii şi credinţei. Cel trimis pentru cercetare de către Maria Terezia a fost generalul Adolf Nikolaus von Bukow, care a fost numit comandant al tuturor forţelor armate din Transilvania, sporite cu acest prilej cu noi unităţi de cavalerie şi infanterie. Odată cu el a fost adus şi un episcop ortodox sârb, pe nume Dionisie, care va rămâne episcopul ortodox al Bisericii Ortodoxe din Ardeal până la 1767.Pe 1 mai 1761, Bukow l-a convins pe Sofronie că se va face pace, cerându-i însă să părăsească Transilvania, ca să nu fie prilej de tulburare. Sofronie a făcut acest sacrificiu, trecând în Muntenia unde îşi va sfârşi zilele într-un schit din Argeş. Până la moartea sa în 1764, Bukow va ordona distrugerea a 37 de mânăstiri ortodoxe – cele din lemn prin ardere, iar cele din piatră cu tunul.

Guvernatorul Bukow a organizat regimentele de grăniceri de la Orlat şi Năsăud. Grănicerii urmau să beneficieze de o serie de privilegii precum scutirea de toate impozitele în afară de „darea pe cap de locuitori” (forfetarul vremii), declararea lor ca oameni liberi, acordarea unei diurne pe timpul serviciului militar. Pe 10 mai 1763 grănicerii bistriţeni şi năsăudeni din două batalioane de infanterie au fost adunaţi la Salva pentru a depune jurământul în faţa lui Buccow şi a episcopului Petru Aron.

Unele răscoale şi mişcări de pribegie au avut loc pe toată frontiera, până în 1783, când împăratul Iosif al II-lea a permis şi ortodocşilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situaţie tulbure a ţării fusese favorizată şi de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepţia unei scurte prezenţe a episcopului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocşi a rămas vacant până în 1783.

Bibliografie, note si surse:

Cesare Alzati, 300 de ani de la Unirea Bisericii Româneşti din Transilvania cu Biserica Romei, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2000.
Nicolae Bocşan, Ion Cârja, Alexander Baumgarten, Biserica Română Unită la Conciliul Ecumenic Vatican I (1869-1870), Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2001.
Marcel Ştirban, Aurelia Ştirban, Din istoria Bisericii Române Unite de la 1918 până la 1941, Satu Mare, Ed. Muzeului Sătmărean, 2005.
New Advent – Catholic Encyclopedia
WIKI under GNU

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Capital. Împăratul bancar e gol! Oana Osman

«Când scrieţi despre bănci, faceţi-o ca şi când aţi călca pe ochi!» Sfatul dat acum mai mulţi ani de un bancher, rămas celebru printre ziarişti şi prilejuind numeroase ironii, era, de fapt, un avertisment transmis cu toată seriozitatea. Tot în serios s-au luat bancherii şi atunci când au propus pedepse penale pentru cei care defăimează o bancă, lansând zvonuri despre problemele acesteia. Mai dificilă ar fi fost probarea lipsei de veridicitate a respectivelor zvonuri, atâta timp cât, în numele stabilităţii financiare, informaţiile despre problemele băncilor sunt secrete. Lansarea unor zvonuri neadevărate despre o bancă sau alta este, fără îndoială, un act iresponsabil şi de condamnat. Dar o vulnerabilitate atât de mare la reacţii emoţionale ale clienţilor, nemaiîntâlnită în alte domenii, arată că în fundamentele sistemului bancar actual sunt multe lucruri putrede. Nevoia de a reforma radical un sistem care poartă în ADN-ul său gena falimentului este semnalată zilele acestea de tot mai mulţi economişti din întreaga lume, începând să fie recunoscută chiar şi de unii oficiali. Teama declanşării unei panici bancare, după ce banii deponenţilor au fost confiscaţi în Cipru pentru salvarea băncilor şi a statului, pare să grăbească conştientizarea problemelor. Financial Times dădea recent dreptate guvernatorului Băncii Angliei, Mervyn King, care spunea că declanşarea unei panici bancare este iraţională, dar odată pornit valul de retrageri este foarte raţional să participi la el.Integral in Capital.

Gandul. Ce nu simte Crin Antonescu. Rodica Ciobanu

Pe domnul Crin Antonescu îl încearcă sentimente atât de puternice, încât nu le mai poate ţine doar pentru sine şi le împărtăşeşte publicului. Se simte, de exemplu, „profund jignit”, când îl vede pe Traian Băsescu cum, bucuros şi sigur pe sine, „îşi bate joc” de Victor Ponta, susţinând  că acesta s-ar fi convins singur s-o nominalizeze pe Codruţa Kovesi la DNA. „Aceste lucruri îmi lezează orgoliul meu, dar  şi a milioane de români”, răbufneşte liderul liberal, pe bună dreptate, şeful statului luându-ne de proşti, pe toţi, în această chestiune. Se petrec însă, în viaţa politică, şi alte evenimente, revoltătoare pentru milioanele de cetăţeni la care se referă dl Antonescu. Cum domnia sa tace mâlc de această dată, s-ar putea trage concluzia că nu mai rezonează cu aceştia, iar orgoliul său nu este în niciun fel afectat.

Ce simţit, totuşi, când l-a văzut pe asociatul său politic, Dan Voiculescu, făcând o ultimă, disperată încercare de a scăpa de judecată, prin cererea adresată instanţei de a retrimite dosarul său la DNA, instituţie la care – afirma, zilele trecute, Crin Antonescu – liderul PC nu mai avea niciun interes?  Uite că avea şi încă unul mare până ieri, când magistraţii i-au respins solicitarea, decizând să continue procesul în care figurează ca inculpat pentru un prejudiciu de 60 de milioane de euro, adus statului la privatizarea ICA. Îi ţine pumnii, acum, dl Antonescu, este năpădit de compasiune faţă de „victimă”, de indignare faţă de „justiţia băsistă”, ori îl încearcă o uşoară jenă din cauza tertipurilor partenerului său, care a jucat ping-pong nu doar cu dosarul, ci şi cu mandatul de senator, obţinut cu sprijinul USL? Nu ştim, preşedintele PNL e discret în această privinţă. Integral in Gandul.

Contributors. PDL si ISP: o precizare si poate o lectie interesanta. Dragos Aligica

Realtiv la demisia lui Cristian Preda din ISP: Sunt intrebat insistent ce am de gand sa fac, dat fiind faptul ca sunt unul dintre fondatorii ISP. Raspuns: N-am de gand sa fac nimic. Am demisionat acum aprope trei ani din ISP. Deci ce se intampla la ISP nu cade in sfera mea de responsabilitate morala sau decizionala.

Acum daca tot veni vorba, sa spun si de ce am demisionat. Pur si simplu din frustrare.

Reusisem sa generam la ISP premisele un instrument institutional unic in Romania si indraznesc sa spun, in Estul Europei. Un potential imens. Excelent ancorat la varful retelei internationale transatlantice de centru-dreapta, contacte directe deschise la Bruxelles si Washington, finantare din surse private si externe, un inceput de retea nationala, un program de atragere de experti, un program de publicatii, un program de training pentru tineri, un program de dezvoltare de capacitati in politici publice samd….

Era fundatia partidului. Vorbim de PDL. N-au vrut sa ajute, nu i-a interesat. Nu ca nu i-a interesat dar toate de mai sus si altele au fost facute in pofida potentatilor zilei de la partid. In contra la sabotari, la strambe, la piedici.

N-au vrut sa construiasa nimic. Aveau sansa sa ia ce s-a facut acolo si sa transforme totul intr-o super-institutie care acum, in opozitie, ar fi fost o platforma organizationala formidabila. Aveau atunci resursele si puterea sa o faca. Nu. Nu i-a interesat. Din contra. Ii deranja.

Am zis sa dau un semnal cu demisia etc. Vax. S-au sensibilizat fix in cot toti…

Uitati-va bine la ei. In urma trecerii lor pe la putere nu ramane nimic construit public. Nimic. Zero. Nu ramane nimic public in urma lor. Nu vorbesc de exercitiile lor ministeriale. Acolo e alta discutie, separata. Vorbesc de constructia publica: partid, fundatii, organizatii, retele de comunicare, mass media. Practic ceea ce inseamna substanta publica a unei miscari politice. Integral in Contributors

Revista 22. The Lady Was NOT For Turning sau de ce eşuează România. Cristian Campeanu

Trebuie să fi observat până acum că forţele reformiste care s-au constituit în opoziţie cu alianţa formidabilă dintre fostul Partid Comunist, fosta Securitate şi birocraţia de stat au eşuat de fiecare dată când au încercat să formeze o alternativă la monopolul exercitat de aceasta. Convenţia Democratică a eşuat iar PNŢCD a dispărut. Alianţa Dreptate şi Adevăr s-a făcut bucăţi iar PNL a eşuat lamentabil în braţele ruşinii naţionale numite Dan Voiculescu. PDL a eşuat tragicomic într-o mică feudă între Vasile Blaga şi Elena Udrea. Traian Băescu a eşuat într-un compromis dezonorant cu Victor Ponta sacrificând anticorupţia. De ce? Una din explicaţii ne-o oferă, vă vine să credeţi sau nu, destinul doamnei Thatcher.

Aţi văzut mesajul ambasadorului britanic, Martin Harris, de susţinere a “compromisului” dintre preşedintele Băsescu şi premierul Victor Ponta pentru numirea şefilor Parchetelor? Acest mesaj rezumă, în esenţă, confuzia morală şi slăbiciunea guvernului David Cameron. Problema lui Cameron nu este că ar fi prea “thatcherite” cum îl acuză aproape isteric Stânga, ci că este prea reţinut şi nu este suficient de “thatcherite” ca să convingă publicul britanic (apropos, când Polly Toynbee de la The Guardian îţi reproşează că eşti “nechibzuit” şi că nu ar trebui să guvernezi numai pe bază de “convingere”, atunci EXACT asta trebuie să faci: să îţi asumi riscuri şi să guvernezi în temeiul convingerilor ferme). Margaret Thatcher a făcut exact acest lucru. Nu că nu ar fi făcut compromisuri politice – orice politician cu puţin creier le face – dar nu a făcut niciodată compromisuri care să compromită. A avut un set convingeri de la care nu s-a abătut niciodată şi pe care le-a apărat cu orice risc. Şi a câştigat. Problema lui Cameron este că nu este suficient de radical şi nu are curajul să-şi asume convingeri politice pe care, poate că le nutreşte, dar nu le transformă în politici. Margaret Thatcher a avut acest curaj. Puteţi citi în The Economist un articol despre “Cum a zdrobit doamna Thatcher consensul keneysian” în care este amintit un episod din 1981 în care 364 de economişti britanici de prim rang i-au scris doamnei Thatcher o scrisoare în care protestau împotriva măsurilor pe care guvernul britanic le luase pentru a diminua inflaţia şi care mergeau împotriva curentului Keynesian dominant la acea vreme şi care presupuneau reducerea masivă a cheltuielilor în sectorul public pentru reducerea deficitului bugetar, privatizarea industriei de stat şi încurajarea proprietăţii private şi a întreprinzătorilor privaţi. Când reporterii BBC au întrebat-o pe Thatcher, referitor la scrisoarea celor 364 dacă poate numi măcar doi economişti care susţin politicile sale, “Doamna de Fier” a reuşit să o facă dar legenda spune că atunci când s-a întors în Downing Street 10, un membru al staff-ului i-ar fi spus uşurat: “Bine că nu v-au pus să numiţi trei”. Şi aici zace întreaga forţă a “Thatcherism”-ului. Integral in Revista 22.

Dilema Veche. Noua ordine domestică. Vintilă Mihăilescu

Dacă tot am vorbit rîndul trecut despre maidanezi, haideţi să trecem acum strada şi să privim în casele unde locuiesc rudele lor mai înstărite. Sînt multe, foarte multe: Stanley Coren evaluează cam la 525 de milioane de cîini de companie în toată lumea. Şi sînt într-o permanentă creştere (aproape 24% într-un deceniu). În SUA sînt 69,9 de milioane, iar în Europa vreo 43 de milioane, dar Asia, America Latină şi Europa de Est vin tare din urmă.

Acestui boom demografic îi corespunde, previzibil, un boom economic şi mai impresionant. La nivel mondial, vînzările pe piaţa animalelor de companie au fost de aproape 81 de miliarde de dolari în 2010, cu o creştere de 4,4% faţă de 2009. Deşi ritmul de creştere este într-o oarecare scădere, se aşteaptă ca, în 2015, valoarea pieţei să ajungă la 97 de miliarde de dolari (Research and Markets), iar în 2017, vînzările să ajungă la 96 de miliarde de dolari numai pentru alimente – apreciază Global Industry Analysts. Pe locul întîi se află, evident, SUA, cu vînzări de 50,98 de miliarde de dolari în 2011 (de la 48 de miliarde, în 2010 şi 45,5 de miliarde, în 2009).

Multe cifre, mulţi cîini, mulţi bani… Dar toate acestea nu sînt decît vîrful icebergului, expresii cantitative ale unui fenomen eminamente „calitativ“, pe care studiile de piaţă îl numesc deja „umanizarea animalelor de companie“. Adică?

Adică animalele noastre de companie – cîinii, în primul rînd – îşi schimbă statutul de la proprietate la personalitate şi devin un fel de „membri ai familiei“, necesitînd, astfel, îngrijirile corespunzătoare. În afară de hrana destinată cîinilor şi pisicilor – unde nutriţioniştii au devenit aproape la fel de importanţi ca într-o agenţie de top modele – şi de îmbrăcăminte – unde designerii se întrec în ciorăpei, vestuţe, dar şi umbreluţe pentru căţei –, serviciile pentru animale de companie au devenit din ce în ce mai răspîndite şi mai diversificate. Chiar dacă este încă redus ca cifră de vînzări, acesta este şi sectorul de piaţă cel mai dinamic, care a cunoscut, în ciuda crizei, cea mai mare şi mai constantă creştere în ultimii ani, pretutindeni în lume. Integral in Dilema Veche

Deutsche Welle. Banii, justiţia, libertatea şi egalitatea. Cristian Ştefănescu

Dacă aduc sau nu fericirea, depinde de la caz la caz. În schimb, banii pot aduce libertatea, suspendarea executării, închiderea dosarului penal. Pînă şi în „hipercorecta” Germanie.

Oamenii sunt egali în faţa legii. Dar dacă inculpaţii sunt personalităţi ale vieţii politice şi economice, dacă au bani şi influenţă, ei sunt mai egali decît restul muritorilor de rînd.

Aşa se face că fostul cancelar german Helmut Kohl, care în analele istoriei trece drept părintele reunificării Germaniei, a intrat şi în analele justiţiei. Scandalul finanţării ilegale a propriului său partid l-a costat pe Helmut Kohl, care nu a vrut sub nici un chip să divulge numele donatorului, pierderea preşedinţiei de onoare a partidului său şi l-a mai costat 300.000 de euro, sumă achitată justiţiei în vederea clasării dosarului. Respectabilul şi performantul pînă nu demult director al Deutsche Bank, abilul şi surîzătorul Josef Ackermann, a putut achita fără să clipească 3,2 milioane de euro pentru a face uitată prezumţia de delapidare gravă, pe cînd făcea parte şi din consiliul de Administraţie al concernului Mannesmann.

Fostul campion mondial la ciclism Jan Ullrich şi-a spălat cu 250.000 de euro doar parţial ruşinea făcută finanţatorului său T-Mobile. Sportivul şi-a cucerit trofeele în baza unor performanţe obţinute şi prin consumul de anabolice.

În comparaţie cu aceste sume, cei 20.000 de euro pe care fostul ministru german al apărării, nobilul Karl-Theodor zu Guttenberg, care şi-a plagiat teza de doctorat, i-a achitat spre a scăpa de proces, sunt un fleac. Şi tot o bagatelă ar fi fost tot cei 20.000 de euro pe care fostul preşedinte al Germaniei, Christian Wulff, putea să-i achite spre a nu mai trebui să compare în faţa justiţiei, bănuit de luare de mită. Integral la Deutsche Welle.

Europa Libera. Cine-i „atletul lui Hristos”? Si unde e „Parisul Balcanilor”? Dan Alexe

Nu are nicio valoare pentru nimeni faptul că acum sute de ani sîrbii s-au bătut împotriva turcilor: istoria nu cunoaște recunoștința.

Intr-un interviu în numărul din acest weekend al cotidianului francez Le Monde, premierul sîrb Ivica Dačić se plânge că, în disputa cu Kosovo, Europa tratează Serbia ca pe un paria, uitând că sîrbii au apărat creștinătatea de turci.

Stai puțin, credeam că noi, românii, am făcut asta, că noi am apărat Europa de turci… Dar ce te faci că sîrbii au dovada? Că în 1389, la Kosovo Polje, oastea țarului Lazar a fost anihilată de hoardele sultanului Murad, ambii dându-și obștescul (cel puțin in cazul lui Lazăr) sfârșit – pe câmpul de bătălie.

Da, dar mai târziu, când Serbia devenise doar un pașalîc, Ștefan cel Mare a fost numit de un Papă „atletul lui Hristos”. E adevărat, insa „athleta Christi” era un titlul acordat atunci cam cu e astăzi „legiunea de onoare” franceză. Un alt papă îi acordase deja titlul de „atlet al lui Hristos” albanezului rege Skanderbeg, care de asemenea s-a bătut cu agareenii.

Toată autoglorificarea românească e pusă la grea încercare în contextul balcanic. Toți balcanicii au titlu de campioni in confruntarea cu turcii si toți caută sa ascundă duplicitatea istorică, faptul ca de multe ori oști creștine au participat alături de cele ale sultanilor la atacarea altor creștini. Integral la Europa Libera.

New York Magazin “Nr. 789”  Panoramic american. In urma cu aproape 80 de ani, revista americana National Geographic dedica Romaniei doua numere, in care o descria drept o perla a Europei de Est si o tara plina de culori, o Romanie vie si plina de farmec. Ospitalitatea rar intalnita, frumusetea femeilor si obiceiurile strabune pastrate cu sfintenie le-au atras atentia jurnalistilor americani, care scriu ca Bucurestiul, supranumit si Micul Paris, “aduce un pic si cu New York-ul”. Articolul de cincizeci de pagini dedicat României con]ine numeroase poze alb-negru sau color, dar si m~rturii din multe locuri, culese pe parcursul lunilor petrecute de ei. Prima experienta în România a echipei de la National Geographic a fost în 1934, la Sibiu,unde taranii români î[i mânau vitele la pascut. Masina americanilor s-a împotmolit într-o groapa si, desi au primit ajutorul mai multor trecatori, nu au reusit sa o scoata,astfel încât au fost nevoiti sa doarm în ea. A doua zi, cu ajutorul unei perechi de cai au scos autovehiculul din sant si au pornit din nou la drum, nu înainte de a fi “omeniti” cu câteva felii de pâine si miere, o “manacereasc~” pentru ei. Integral in NY Magazin.

Observatorul de Toronto. Respectã ca sã fi respectat … . Asa cum scriam cu ceva timp in urma, patriotismul românesc nu-si gãseste nici astãzi, pe deplin, limbajul adecvat, modul firesc de manifestare. Ros de suspiciune, mãcinat de invidie, spiritul nostru comunitar (in tarã sau in pribegie) lâncezeste in formalism, desi realizãri existã, dar acestea sunt individuale sau rodul initiativelor unor grupuri mici. Dezbinati intre debusolare, neajunsuri si goana dupa imbogãtire rapidã, românii isi pierd, deseori, visurile, idealurile. Desigur, gresesc si cei care, ajunsi pe meleaguri strãine, aruncã toata zestrea cu care au venit contand pe o integrare rapidã prin “topire” in masa autohtonilor, dupã cum gresesc si cei care privesc cu superficialitate integrarea si nu se strãduiesc sa se afirme cu demnitate in noua patrie. Diferitele puncte de vedere privind modul in care tara noastrã de origine, România, strãbate perioada grea a tranzitiei catre o societate democraticã si cãtre o viata prosperã, cãtre adevãr si respectul valorilor, sunt normale. Este logic sã existe idei diferite – atât intre românii din tarã cât si cei din diasporã . Numai cine priveste fãrã discernãmânt poate gândi alfel.Aceste idei si puncte de vedere trebuiesc facute constructiv, cu bune intentii si intr-un limbaj corespunzãtor. Existã pentru imigrant o dubla sansã : sã ia cu sine realele valori din tara de origine si sã le imbunãtãteascã prin modul in care le dã viata in noul acasã. Noi, cei din diaspora, nu putem uita cine suntem, de unde venim, nu putem sã-i dispretuim pe semenii nostri, oricat de mult ar gresi – si nu putem sa nu le dorim indreptarea.   Integral in Observator.

Acasa – Toronto – Canada. Prostia umana si miracolul ei. Am trait. Am trait apogeul civilizatiei speciei care ma reprezinta. Am trait sa o vad si p-asta, si sunt mandru ca am apucat aceasta zi mareata inaintea copiilor mei, nepotilor mei, si tuturor urmasilor mei, care probabil la vremea lor nici nu o sa mai stie cum ma cheama.

Despre ce este vorba? Specia umana, in perpetua cautare a perfectiunii proprii, s-a prins ca teoria de baza a filosofiei antice grecesti sta in picioare: cu cat esti mai prost, cu atat esti mai fericit. Dupa mai bine de 2000 de ani, iata ca omul a atins un nou nivel si a atins o noua axioma progresista: ”hai sa involuez ca sa pot sa evoluez”. Se cheama pilula Minus IQ si e o pastila mai simpatica decat viagra, zic cei ce le-au incercat pe ambele. Doar ca e valabila si pentru femei, ca replica la toate eforturile feministe din secolul trecut.

Ce face? Iti micsoreaza IQ-ul, pentru ca toti savantii au conchis pe 23 martie ca, desi lumea e plina de prosti, tu totusi esti prea nefericit pentru cat meriti. Prea nefericit, deci esti prea destept si, conform sofismelor antice, trebuie neaparat sa faci o involutie in activitatea neuronilor. Iar daca nu poti, te ajutam. Maine-poimaine, daca nu vrei, te fortam. Cu o pastila. Nu conteaza culoarea, ci efectul. Vei suferi un regres: te vei bucura doar la o simpla ragaire mai prelunga sau a apa­ritiei unui rasarit de soare – totuna.Integral Acasa.

Rombel – Belgia. Ghita a Pintii din Necopoi. Trase poarta dupa el. Printre zabrele, o mama, Nana Mia se canta cu durere, intr-o naframa neagra cu puiti. E pruncul cel mic si poate cel mai alintat. Cand s-a dus cel mare in Austria n-a mancat nimic o saptamana. Apoi au invatat-o ca nu-i asa departe si s-a mai incumetat sa-l viziteze.

……

Ghita a Pintii, nu mai era pui, era un zdrahon de om in care ti-ai fi increditata paza. Absolvise o facultate la Cluj, una de agronomie, de ale carei invataminte nu avea sa se foloseasca, asa cum bine banuise si Nana. Il chemasera prietenii din copilarie in Belgia, la munca in constructii. Iar acestea aveau sa se intample cand inca treceam vama romana, ungara, austriaca si germana deopotriva, caci Romania era doar candidata la UE, prin 2004.

Un microbus de-a lu’ Bozga, printre primii din zona ce-au carutat emigrantii satmareni, i-a imbarcat pe toti cei dornici sa parcurga drumul matasii. Era un om vesel, cu pantalonii lasati sub burta mare, multumit sa vada ca masina ii e plina mereu. Transporta persoane de doua ori pe saptamana si daca nu-ti programai din vreme cursa, nici vorba de locuri libere.

Bozga i-a trecut in mare graba Europa si i-a lasat care pe unde, facand cale-ntoarsa cu altii care se intorceau acasa la prunci si la batrani.

Pe Ghita l-a lasat la Bruxelles. Pe Rue de Viaduct, o a strada marocanilor din Ixelles. De-o parte si de alta magazine de second-hand, aprozare, cabine telefonice si internet-cafée cat cuprinde, si intr-un colt de casa, il asteptau viitorii colegi de camera, tineri, plini de entuziasmul tipic varstei, bucurosi de oaspeti.

Cu Bogdan si Flavius crescuse pe campurile si padurile din Necopoi, impartind aceleasi valori si necazuri. Cei doi au plecat de la 18 ani si golbaneau peretii cladirilor in constructie din Bruxelles. Prin emotia revederii, vorbeau fara sa respire de munca grea si tepele pe care le luau in mod periodic. Nu se vazusera de mult timp, nu se incumetau sa treaca granita atat de des. La 90 de zile trebuia sa revii acasa, si, ca sa iesi iar, vamesii cereau o spaga consistenta. Multi au ales astfel sa nu se mai intoarca, asteptand semnalul european al libertatii de miscare depline. Integral pe situl Rombel.

Giovacchino Antonio Rossini (1792 – 1868) s-a nascut Pesaro pe malul Marii Adriatice in familia unor muzicieni de provincie. Tatal sau cânta  în fanfara municipală iara mama sa interpreta arii populare ale vremii. Întrucât parinţii lui erau mereu plecaţi în turnee de provincie, el a fost lăsat în grija unei bunici şi dat în ucenicie la un potcovar. Marele lui noroc au fost doi preoti, fraţii Malerbi, care recunoscand talentul copilului i-au dat primele lecţii de cânt, inclusiv acces la biblioteca lor, in care  se găseau mai multe partituri de Haydn şi de Mozart, de care el a profitat.

Tatal sau bonapartist convins este arestat si trimis la inchisoare dupa infrangerea lui Napoleon si reintoarcerea austriecilor in Italia. Mama sa se mută la Bologna, unde Rossini a început să studieze serios şi sistematic muzica. A a început să compună de la vârsta de 15 ani. Prima lucrare cunoscuta a fost “Şase sonate á quatre” (pentru coarde), sonate debordând de fantezie, de spirit, dar solid ancorate în tehnica de construcţie pe care a invatat-o din compoziţiile lui Haydn si Mozart.

Stilul „rossinian” se conturează de la început, de la vârsta de 18 ani. El compune cu o extremă uşurinţă lucrări foarte diverse. Într-un interval de circa 17 ani, el va compune 40 de opere, din care aproape jumătate s-au menţinut în repertoriu international pana in zilele noastre.

Înainte de a ajunge la celebritatea universala cu „Il Barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla), în 1816. Mai mult, poate crea uimire ascultarea a doua personaje atât de diferite ca regina Elisabeta si tânara Rosina exprimând, una, bucuria triumfătoare, alta, răutatea sa amoroasă, în aceeaşi formă („Una voce poco fa”, din Bărbierul din Sevilla). De fapt, este fapt recunoscut ca descrierea caracterelor nu este punctul forte al talentului lui Rossini.

Viziunea lui Rossini asupra noii opere italiene este în consonanţă cu întregul său comportament din prima jumătate a vieţii sale. Uneori, el pare să justifice porecla pe care i-a dat-o unul dintre contemporanii lui italieni, “Il Tedeschino“, adică „Micul german”. Acest pseudo-reproş reflectă atenţia sporită pe care Rossini a dat-o studierii partiturilor lui Haydn şi Mozart.

Activitatea de compozitor ocupă doar prima parte a vietii sale. Ea este marcată de o suită de succese care îl conduc din Italia de Nord, la Napoli, unde se căsătoreşte cu o cântăreaţă celebră, Isabella Colbran, apoi în străinătate: la Viena unde se întâlneşte cu Beethoven, la Londra şi, în fine la Paris, unde se stabileşte, în 1824, ca director al teatrului italian. Lucrările sale din aceşti ani, atât de apreciate sunt: „Scara de mătase” (1812), „Tancred” si „Italianca în Alger” (1813), „Turcul în Italia” (1814), „Elisabeta, regina Angliei” (1815), apoi, în 1816, Bărbierul din Sevilla şi „Otello”; “Cenuşăreasa” (1817), „Moise în Egipt” (1818), „La Donna del Lago” (1819), „Semiramida” (1823), care este ultima dintre marile opere compuse pentru scenele italiene. La Paris, va realiza înca o opera-buffa în limba italiană, apoi va scrie în franceză, „Siége de Corinthe”. Ultimele doua opere, o farsă, „Contele Ory” (1828) şi o dramă istorică, „Wilhelm Tell” (1829) sunt compuse direct de pe librete franceze.

Bolnav, epuizat psihic si moral, rătăceşte prin oraşele Italiei; în 1855 revine la Paris unde va rămâne până la moarte şi unde ţine un salon prin care trec artişti, muzicieni, scriitori. Chiar şi Richard Wagner este primit aici. In toţi aceşti ani a compus foarte puţin: un „Stabat Mater” (1842), o mică „Missa solemnis”, câteva cântece pentru voce şi pian.

Moare la 13 noiembrie 1868 la Passy (azi un cartier al Parisului), în urma unei operaţii abdominale, fiind îngropat iniţial în cimitirul Père-Lachaise din Paris, apoi mutat in bazilica „Santa Croce” din Florenţa (Italia).

Gioacchino Rossini a fost unul dintre cei mai aclamaţi şi mai populari compozitori, bucurându-se de o faimă rar întâlnită, în timpul vieţii sale. Aceasta se datorează frumuseţii melodiilor, strălucitoarelor şi optimistelor arii, pline de vervă şi ironie, care se află din abundenţă în creaţia sa. Alături de Vincenzo Bellini şi Gaetano Donizetti, Rossini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

Bărbierul din Sevilla

Il Barbiere di Siviglia ossia L’inutile precauzione, titlul integral in limba italiana, este o operă bufă în trei acte, compusă în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situaţii, actul întâi şi al doilea se interpretează fără pauză, şi sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.  Alte personaje la fel de importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo şi Contele Almaviva. Personajele secundare sunt Bertha, Fiorello. Acţiunea se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Aceasta operă a fost inspirată din nuvela lui Pierre Beaumarchais cu acelaşi nume.

Libretul este simplu si urmareste vag nuvela lui Beaumarchais. In primele doua acte Don Basilio îşi învaţă interlocutorul cum să scape de Almaviva, utilizând intrigi calomnioase. În casă intră Almaviva, deghizat în ofiţer şi cere găzduire. Bartolo surprinde un schimb de biletele şi face scandal. Jandarmii sosesc, dar, la legitimarea contelui, se retrag, lăsându-i pe toţi uimiţi.

In actul al III-lea, Almaviva se reîntoarce, travestit în maestru de muzică, pentru a-l înlocui pe Basilio, bolnav. Ca să câştige încrederea Rosinei, îi da acesteia un bilet (din partea lui Almaviva). În timpul lecţiei, cei doi îndragostiţi, sub ochii lui Bartolo, îşi marturisesc iubirea. Intrarea neaşteptată a lui Don Basilio riscă să răstoarne toate planurile, înfuriindu-l pe Bartolo, care îşi dă seama că a fost păcălit. Bătrânelul a trimis după notar, ca să urgenteze căsătoria cu pupila sa, convingând-o pe Rosina ca Lindoro nu este decât un mijloc al lui Almaviva. Începe furtuna şi, găsind un moment prielnic, Figaro şi contele vin să o ia pe Rosina. El refuză să-i urmeze, dar Almaviva îşi dezvăluie adevărata identitate. Basilio este de acord, contra unui „cadou”,să le slujească drept martor, iar Bartolo, odată ce i-a trecut supărarea, acceptă situaţia, cu atât mai mult, cu cât îl va consola zestrea fetei.

Il barbiere di Siviglia, cavatina di Figaro: “Largo al factotum della citta”; Gino Quillico.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=LFt-iSxjmGs&feature=related]

Maria CALLAS – Rossini: Il Barbiere di Siviglia “UNA VOCE POCO FA”

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SUKCn843dWs&feature=related]

Va urez o seara frumoasa cu Rossini si Bărbierul din Sevilla!

Nota: Articolul a fost postat pe Politeia Veche la data de 18 iunie 2011; vezi  bibliografia in postarea originala

Stanga sau dreapta – dar in special centru. Majoritatea schimbarilor politice in tarile democratice se produc in momentul cand o masa electorala importanta trece dintr-o parte in alta, sperand sa “primeneasca“ clasa politica si sa-si imbunatateasca traiul cotidian. De fiecare data cand se intampla se naste o speranta ca poate vremurile vor fi mai bune, politicienii mai responsabili si electoratul mai multumit. In multe cazuri chiar se intampla sa fie asa, cel putin o vreme. In majoritatea lor, extrem de repede lucrurile vor evolua la nivelul vremurilor, dictate de prosperitatea sau recesiunea economica a tarii respective. Vremuri bune, mai multa lume va fi multumita, vremuri grele, mai putini.

Diluarea doctrinelor este inerenta in regimurile democratice occidentale. Fiecare partid se doreste de centru in primul rand pentru a impaca si capra si varza si a nu supara lupul. In majoritatea cazurilor ajuta. Succesele socialismului reprezentat de Tony Blair, mascat in cea ce se numeste “calea a treia”, sau “centrism” le-au asigurat laburistilor o guvernare de aproape 13 ani. Crestinii democrati, reprezentati de dna Merkel, mai mult sau mai putin sunt la fel de “centristi” ca si fostii camarazi ai lui Blair si Gordon Brown. In Romania nu a fost cazul de doctrine niciodata, stanga nu a fost niciodata mai mult de un neo-comunism si dreapta nu a fost niciodata mai mult de o stanga, care a mimat drepta. Electoratul, declarat majoritar de dreapta, a votat intotdeuna pentru partidul care a luat masurile cele mai stangiste posibile. Avem un pronuntat electorat de dreapta, care se asteapta sa ploua cu mana din cerul politic mioritic.

Daca ne uitam la rezultatele unui sondaj publicat imediat dupa referendumul de demitere a presedintelui Basescu, vedem ca  74% dintre subiecti s-au declarat ca fiind de dreapta sau de centru. Întrebati unde se pozitionează în functie de orientarea lor politică, doar 17% dintre cei chestionati au răspuns că sunt de stânga. 40% s-au declarat a fi de centru, în timp ce 34% s-au descris ca fiind de dreapta. 5% dintre subiecti au refuzat să răspundă. Numai 3% au spus că nu stiu exact unde se pozitionează ca orientare politică, desi, luati la întrebări, multi români – 47% dintre subiecri – recunosc că nu stăpânesc prea bine aceste notiuni. (sursa). Rezultatele alegerilor au aratat ca de fapt cam 15% din electorat a votat dreapta (daca si PDL-ul lui Blaga inseamna dreapta).

Partide si problemele lor imunitare. Un partid este o colectivitate umana. Teoria spune ca aceasta colectivitate se organizeaza in jurul unor opinii care genereaza idei, randuite si adaptate la o realitate care se transforma intr-o sinteza programatica. Realitatea este ca majoritatea partidelor isi abandoneaza programele initiale pentru a capta cat mai mult din electoratul care-l poate conduce spre o guvernare. In America castiga Republicanii cand pot “smulge” electorat traditional Democrat si viceversa. In Germania, SPD a fost “lovita” de o pierdere masiva de electorat, care a alunecat la stanga spre un partid nou; mai radical decat social-democratia traditionala este Die Linke, care a reusit sa castige 76 de locuri din cele 622 de locuri din Bundestagul Republicii Federale.

Cateodata evenimente traumatizante schimba cursul politic al unor state, exemplul clasic este Spania. José María Aznar si PP-ul spaniol au pierdut alegerile din 2004 din cauza actului terorist de la Madrid in 2004, propulsand la conducerea tarii pe socialistii lui Zapatero.

Democratia moderna a aparut “de jure” acum o suta cinzeci, aproape doua sute de ani. “de facto” vorbim despre democratii functionale dupa primul razboi mondial. In Europa, ca si in alte locuri din lume, democratia a fost suspendata prin dictaturi, mai mult sau mai putin vremelnice. Marile pericole ale democratiei au fost crizele economice, razboaiele, nelinistile sociale artificial alimentate sau autentice si justificabile. In multe cazuri democratia a invins, in altele a fost invinsa de “oamenii providentiali” si care au instaurat regimuri “eficiente” prin bestialitatea lor.

Ultimul deceniu Euro-Atlantic si in mare parte mondial a inregistrat o noua maladie a democratiei, caracterizata prin producerea unor anticorpi care o distrug; putem caracteriza aceasta maladie ca pe una imunitara. Democratia a nascut un monstru – populismul democratic. Acest “populism democratic” este reprezentat in lumea occidentala aproape in toate guvernarile actuale. Dupa pacificarea Europei si crearea unei bunastari sociale bazate pe principii sanatoase, nesaţul de mai mult sau mai bine a generat promisiuni politice irealizabile sau realizabile prin rezultatele pe care le vedem si simţim astazi. Daca problemele Romaniei sunt legate de evenimentele de tranzit de la un sistem dictatorial la unul democratic, problemele Occidentului sunt legate de aparitia liderilor carismatici, care au promis mult mai mult decat se putea si care au distrus intentionat sau incompetent echilibrele necesare unui stat de drept, inzestrat cu institutii functionale.

Europa intra in perioada populista de stanga sau dreapta. Totul a mers bine atat timp cat si stanga si dreapta Europeana nu au incercat sa importe / exporte modele, care nu erau bune intr-un stat cu structuri sociale si economice diferite, cu mentalitati incompatibile cu modelele importate. Ce merge in Suedia sau Danemarca nu poate merge in Romania sau Bulgaria.  Pentru Romania “statul social” a devenit “statul asistat”. Nu ai nici o sansa sa convingi o populatie de milioane, cu comportament antisocial, ca trebuie sa munceasca pentru a trai. Educatia acestei populatii si a altora necesita generatii. Nu poti rezolva probleme economice prin masuri sociale. Nu ai posibilitatea de a crea locuri de munca, atunci scoate-i la pensie la varste de 45-50 de ani.

De la original la dirijat. In Romania, dupa o lunga perioada de dictatura, s-a creat o “democratie originala.” Schimbarile din ’89 nu ne-au adus nici setul de optiuni corecte, nici mecanismele care sa asigure procesarea feedbackului; de fapt  feedbackul nu exista in procesul institutional numit democratie originala romaneasca. Democratia este un sistem politic clar, care se bazeaza in primul rand pe respectarea regulilor care au fost acceptate de la instaurarea ei si pana la transformarea lor in altele diferite.

Constitutia adoptata la inceputul democratiei romanesti a fost si a ramas deficitara, cu toate ca a fost amendata acum cativa ani. Interpretarile date de Curtea Constitutionala au fost de multe ori contradictorii si de multe ori impotriva spiritului civic necesar unui feedback corect. Deciziile asupra ANI au fost un exemplu extrem de edificator asupra lipsei de intelegere a necesitatilor civice; adica exact la ceea ce m-am referit – lipsa actiunii corecte fata de un fedback dat de cetatenii Romaniei. In fata  abuzurilor politicienilor, care nu au respectat nici legea si nici normele etice si morale care le sunt impuse si de faptul ca sunt reprezentatii alesi ai cetatenilor si de faptul ca au jurat cu mana pe Biblie ca o vor face.

Guvernarile romanesti, deficitare de la inceputul lor  si pana in ziua de astazi, au condus la situatia in care lipsa de feedback la necesitatile comunitatii a produs un dezinteres profund pentru alegerea reprezentativilor, alienand o mare parte din societate. Actul de guvernare este si acum plin de abuzuri nepedepsite. Din nefericire, presiunea creata de greutatile economice recente accentueaza lipsa de concordanta fata de ceea ce fac “alesii” si ceea ce au nevoie cetatenii. Democratia romaneasca a ramas o sintagma teoretica, ce pluteste in aer fara a avea parghiile necesare pentru a se ancora in realitatile statului si viata cetatenilor ei. Daca statul are greutati atunci aceste greutati trebuie impartite corect intre cetatenii statului, privilegiile nu pot fi acceptate si nici privilegiatii.

Romania actuala se afla in cea mai periculoasa etapa din ’89 si pana in prezent – o tranzitie de la democratia “originala”  la democratia “dirijata” .2012 se dovedeste un an greu pentru societatea romaneasca, politica de injectare a urii si de divizare a societatii prin aplicarea principiului bolsevic cine nu este cu noi este impotriva noastra a produs rezultate greu de anticipat cu un an inainte. Politizare extrema a tuturor institutiilor statului pentru ca nici o institutie sa nu scape controlului dirijat de cei care nu au fost niciodata alesi dar care si-au ales marionetele reprezentative si-a spus cuvantul. In sfarsit iesim din democratia originala indreptandu-ne spre “raiul putinian” al democratiei dirijate. Cine are nevoie in 2012 de o apocalipsa mayasa, am avut-o pe a noastra in decembrie!

Religie și banking, secolele XII-XIII

Interdicția creștină de a percepe dobanda oferă în cele din urmă o oportunitate pentru bancheri de alte religii. Progresul si prosperitatea europeană au nevoie de finanțare pentru a se reconstrui si a reveni dupa perioada “neagra” de la inceputul Evului Mediu. Evreii , carora le-a fost interzisa majoritatea ocupatiilor sociale, vor furniza această cerinta de atunci si pana in zilele noastre. Succesul lor, acuzele de deicid si vizibilitatea lor extrema ca o religie diferita le vor  aduce multe pericole de-a lungul timpului.

Același lucru se poate aplica si unui alt  grup, Cavalerii Templieri, care timp de câțiva ani au reusit să devină bancheri extrem de puternici. Cavalerii Templieri, de asemenea, un ordin militar-religios exclusivist, cu ritualurile particulare, cad cu ușurință pradă zvonurilor, suspiciunilor și persecuțiilor, pana la anihilarea lor totala. Nevoile de finantare vor fi satisfacute de crestini printr-o inventie ciudata care rezista pana in zilele noastre. Inventatorii si primi profitorii acestei inventii, au fost zarafii nordului italian  –  lombarzii.

Bancherii regilor Europei, secolul al XIV-lea

La sfarsitul  secolului al XIII-lea, bancherii din nordul Italiei, colectiv cunoscuti sub numele de lombarzi, înlocuiesc treptat pe evrei în rolul lor tradițional de creditori pentru cei bogați și puternici. Aptitudinile de afaceri ale lombarzilor ating apogeul cand inventeaza contabilitatea dubla, contabilitatea cu  dubla-intrare (debit – credit). Aceasta . contabilitate “creativă” le permite să evite păcatul creștin al cametei ; dobânzile la un împrumut sunt prezentate în conturi, fie ca un cadou voluntar pentru binele facut sau ca o recompena a  debitorului sau pentru riscul asumat de creditor. Centrele importante ale zarafilor (bancherilor) lombarzi  sunt Siena, Lucca, Milano și Genova.  Florența o sa fie totusi cel mai important centru bancar pentru aproape un secol. Florența avea toate avantajele posibile, inclusiv moneda-forte a timpului – florinul de aur. Primele monede cunoscute pe numele de florin de aur au fost  bătute în 1252. Florinul devine repede moneda recunoscuta peste tot in Europa,  respectata  și de încredere.

Prin secolul al XIV-lea, două familii din oraș, Bardi și Peruzzi, devin liderii serviciilor financiare din Italia si toata Europa. Bancile Bardi și Peruzzi asigura colectarea și transferul de bani al marilor puteri feudale, fiind si administratori financiari ai  papalitatii. Ei facilitau comerțul prin asigurarea unor comercianți cu cambii, prin care banii plătiti de către un debitor într-un oraș pot fi plătiti unui creditor, care prezintă documentul în altă parte (un principiu cunoscut în prezent sub forma de scrisoare de credit).

Capacitatea  bancherilor lombarzi si apoi florentini să îndeplinească aceste functii si servicii a fost bazata  pe numărul de sucursale Bardi in afara Italiei. În secolul al XIV-lea, familia are birouri în Barcelona, Sevilla,  Mallorca, Paris, Avignon, Nisa și Marsilia,  Londra, Bruges, Constantinopol, Rhodos, Cipru și Ierusalim.

Pentru a adăuga la sentimentul de putere  (si mai tarziu pierzanie) al Florenței, mulți dintre conducătorii Europei au fost puternic îndatorati bancherilor orașului. Asta, pe termen scurt, a dus la  căderea bancherilor.

Bancherii florentini fac imprudenta de a-l finanta pe  Edward al  III – lea al Angliei incepand cu anul  1340 in razboiul cu Franta, cunoscut in istorie ca “Razboiul de 100 de ani”. Edward al  III – lea este puternic îndatatorat Florenței, după ce a împrumutat 600 de mii de florini de aur de la Peruzzi și  alti 900 de mii de la Bardi (echivalentul cumulat ajunge astazi la cam 400 de milioane de Euro). În 1345, Edward al  III – lea  sisteaza platile catre florentini, ducand astfel ambele banci florentine la faliment.

Florența, ca un centru bancar mare, reuseste sa supraviețuiasca chiar și acestui dezastru. O jumătate de secol mai târziu, averi mari sunt din nou făcute de către bancherii finanțatori ai orașului. Alte doua mari familii proeminente apar  în secolul al XV-lea, Pazzi și Medici; despre aceste familii si alte dinastii in articolul viitor.

Am avut mica placere sa ma numar (probabil) printre idotii, care nesiliti de nimeni, si-au consumat o buna bucata de timp pentru a citi – Tratatul de la Paris, Tratatele de la Roma, Tratatul de la  Bruxelles, Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht,  Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa, Tratatul de la Lisabona, Versiunea Consolidata a Tratatului Privind Uniunea Europeana si Tratatului Privind Functionarea Uniunii Europene, Tratatul de Instituire a unei Constitutii Pentru Europa (Constitutia Europeana), Amendamentele Europa 2020 si bineinteles Tratatul de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.  In sfarsit, pe ultimul,  Tratatul (Pactul bugetar) de disciplina financiara si fiscala European,  inca nu l-am citit pentru ca deja Spania a primit derogare de la acest tratat.  Cei care doresc sa faca la fel ca mine o pot face pe situl asta sau daca doresc sa citeasca si cu observatii mai ample le puteti cauta pe blogul meu doctrinar, aici).

Toate aceste documente istorice – la timpul lor, au astazi o valoare documentara, istorica sau sentimentala.  Bineinteles ca vor fi foarte multi oameni care pot argumenta si utilitatea lor pe care eu nu o neg – ideea este ca aceste tratate au fost gresit concepute de la inceput. Greseala a constat in faptul ca toate tratatele au luat in considerare experienta bazata pe istoria ultimelor 6-7 decenii europene. Europa are o istorie mult mai lunga, mai dificila si care nu poate fi stearsa in aceste ultime 7 decenii pentru unii sau mai putin de doua pentru altii.

Majoritatea europenilor, in special cei occidentali, inclusiv liderii lor politici,  au fost  convinsi (ori s-au lasat convinsi)  ca noi traim intr-o lume care progreseaza tot timpul si probabil maine va fi mai bine decat astazi si poimaine mai bine decat maine. Aici a fost marea greseala. Progresul este un unul reversibil, care se numeste regres. S-a mai intamplat in istoria Europei si probabil ca se va mai intampla si in viitor.

Europenii au deci doua alternative – prima, sa se intoarca la acea piata comuna consolidata prin Tratatul de la Paris (CECA/CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952, fiind încheiat pentru o perioadã de 50 de ani (efectele sale au încetat de la data de 23 iulie 2002) sau maximum la Tratatele de la Roma, semnate la 25 martie 1957, la Roma, instituind de fapt “scheletul” comunitatii economice europene. O a doua alternativa mult mai dificila, avand in vedere ultimele pozitionari ale unor state europene importante, alternativa, care va transforma Europa intr-o adevarata  confederatie, spre un drum mai lung, poate 20 de ani sau poate 50, dar  spre o federatie. Vezi si Europa între confederaţie şi federaţie

Nu sunt de acord ca un contrar al acestui drum ar duce la un razboi, dar pot rezulta o sumedenie de conflicte, generate de protectionism si anti-protectionism national. Au fost multe cazuri de acest gen, unele soldate cu razboaie. Personal tind sa cred ca perioada razboaielor inter- europene a trecut.

Lucrurile arata extrem de diferit fata de o fezabilitate a celui de-al doilea drum, dar sunt sigur ca in mai toate statele Europene sunt destul de multi strategi seriosi care pot citi ce scrie pe zidurile cetatii lor. Importanta este ipoteza pe care am mentionat-o la inceputul articolului. Nici in Tarile de Jos, nici in “Perfidul” Albion si nici macar in Scandinavia, care inca prospera, progresul nu este sigur si poate deveni reversibil prin zeci de scenarii.

Traim intr-o lume interdependenta si nu ma folosesc intentionat de sintagma globalizare / globalitate, care desi existenta a adus mai mult ponos decat prinos. Ma folosesc de un cuvant mai vechi, intr-o lume care putea sa-l inteleaga mai bine, fiind si mai rational naturii umane. Evolutia ne-a adus la situatia in care mai tarziu sau mai devreme vom trai cu totii sau vom pieri cu totii.

Intr-o lume fara arbitrii, Europa trebuie sa-si gaseasca potentialul arbitrajului apolitic, al-national, dar pro-european. Daca arbitrajul aceptat (de multe ori impus) se va naste, atunci drumul este sigur si poate fi parcurs. Alternativa nu va fi nici vesela si nici usoara.

In cazul Romaniei, alegerile din 2012 au creat o premiza neasteptata care ne poate scoate de facto din UE, sa fim acolo dar in acelasi timp nimeni nu ne va mai considere un partener viabil. Parerea mea, avem  trei scenarii posibile.  Primul scenariu, care se deruleaza astazi poate duce spre o mare primejdie, pe care aproape am uitat-o din anii ’90; al doilea scenariu  ne poate duce 4 – 6 ani spre o “batatorire” a locului in care ne aflam, cu o continuare de stagnare economica si sociala si in special o continua hemoragie de oameni tineri si capabili care vor parasi Romania;   al treilea scenariu este mult prea optimist pentru a indrazni sa-l consider viabil.  Visurile se implinesc numai la Holywood!

Bună dimineata intr-o zi de sâmbata, sfârsit de săptămâna. Vremea va fi caldă pentru această dată, dar şi în general instabilă. În prima parte a zilei vor fi înnorări şi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, iar după-amiaza şi seara astfel de fenomene vor apărea local şi în Muntenia şi Dobrogea. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă pot depăşi izolat 15…20 l/mp, îndeosebi în Moldova şi la munte. Noaptea, aria precipitaţiilor se va restrânge treptat. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, uşor mai coborâte în Delta Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade.

În Bucureşti, Vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru ploi slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 8…10 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:1 EURO = 4. 3960   RON; 1 USD = 3. 3673    RON; 1 EURO = 1. 3055 USD; Francul elvetian 3. 6102 RON. Gramul de aur 167.6650 RON. Evolutia saptamanala o puteti citi aici.

Ambasadorul Norvegiei: Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar importaţi două treimi din alimente. E o nebunie! Øystein Hovdkinn, ambasadorul Nor­vegiei, consideră că România are un potenţial enorm în energie şi agricultură, dar că situaţia actuală din industria alimentară este un adevărat paradox.   „Puteţi hrăni 80 de milioane de oameni, dar im­portaţi două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie“, a spus am­ba­sa­dorul în cadrul unei conferinţe de presă în care norvegienii au anunţat o finanţare ne­ram­bursabilă de 306 mil. euro  pentru România. Şi Adrian Porumboiu, unul dintre cei mai mari agricultori români, care deţine grupul Racova Com Agro Pan din Vaslui, spunea în mai multe rânduri că România nu are o agricultură reală, care să asigure necesarul de consum intern, şi a ajuns să importe cireşe din Africa de Sud şi fasole din Etiopia. Lipsa de industrializare din agricultură se vede clar în structura exporturilor şi a importurilor de produse agroalimentare. Dacă circa jumătate din exporturi sunt acoperite de marfa brută tranzacţionată bursier precum grâul, porumbul sau seminţele de floarea soarelui, în structura importurilor o greutate mai mare o au produsele finite. Spre exemplu, două dintre produsele cu cea mai mare greutate în totalul importurilor au fost carnea de porc şi zahărul. „Vrem ca România să devină la fel de prosperă ca ţările din Vest, iar astfel să putem face mai multe afaceri împreună“, a mai spus Øystein Hovdkinn. Ambasadorul a precizat că 16 firme cu capital norvegian sunt prezente pe piaţa românească, însă majoritatea sunt companii mici, printre investitorii mai mari din România numărându-se Orkla Foods (indus­tria alimentară) sau R&M Ship Interior (construcţia navelor). Integral in Europa.

De-a datul afară din PDL – Raluca Turcan: PDL nu o dă afară în acest moment pe Elena Băsescu. Fiica preşedintelui: „M-am liniştit“. Raluca Turcan, vicepreşedintele PDL şi deputat de Sibiu, a infirmat vineri zvonurile potrivit cărora partidul şi-ar fi propus să o dea afară pe Elena Băsescu, care a declarat că va candida la europarlamentare şi fără sprijinul PDL. În replică, mezina preşedintelui a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care mărturiseşte, ironic, că „s-a liniştit acum când Raluca m-a asigurat că PDL nu are ca obiectiv «în acest moment» să mă dea afară“.„PDL nu are în acest moment ca obiectiv să o dea afară pe doamna Elena Băsescu. Nu asta este preocuparea PDL, ci dimpotrivă, PDL vrea să îşi aducă într-o echipă puternică toţi oamenii care au un cuvânt de spus în societatea românească“, a precizat Raluca Turcan. Vicepreşedintele PDL a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, în legătură cu informaţii din media privind o eventuală sancţionare a Elenei Băsescu, după ce aceasta a declarat că va candida la alegerile europarlamentare chiar şi fără sprijinul PDL. „(…) Din câte am auzit, şi din declaraţiile doamnei Elena Băsescu, dumneaei a câştigat mandatul de parlamentar european independent. Deci nu văd de ce ar fi un pericol în cazul în care dumneaei nu mai are nevoie de PDL să îşi reînnoiască mandatul“, a spus Turcan. Ea a continuat afirmând: „Îi urez mult succes şi în calitate de independent“. Integral in Adevarul.

PNL și PSD, fiecare cu regionalizarea sa. Liberalii și social-democrații găsesc aproape zilnic noi motive pentru a intra în conflict. Miza și orgoliile regionalizării zgâlțâie USL. „Conducători de oști” sunt Klaus Iohannis (PNL) și Liviu Dragnea (PSD). După scandalul privind numirea procurorilor- şefi şi supraimpozitarea salariilor bugetarilor cu venituri peste 1000 de euro, tema regionalizării este pe cale să arunce în aer relaţiile din USL. Până în acest punct, fiecare dintre cele două partide are propria sa viziune, propria sa comisie şi propriii săi baroni pe cale de a se bate pe şefia regiunilor. Războiul rece Iohannis-Dragnea. Astfel, social-democraţii au pus bazele unei comisii interministeriale conduse de Liviu Dragnea, iar liberalii au înfiinţat o comisie internă responsabilă cu regionalizarea, condusă de prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, primarul Sibiului. Între cei doi se desfăşoară un adevărat Război rece. Prima dezbatere organizată de ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, pe tema regionalizării, de acum două săptămâni a fost boicotată de liberali. Singurul prezent, pentru a salva aparenţele, a fost preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liberalii nu s-au lăsat mai prejos, Klaus Iohannis convocând, în acelaşi timp, o reuniune a Grupului de reorganizare administrativ-teritorială a PNL. În ceea ce îi priveşte pe liberali, potrivit surselor EvZ, principala lor cerinţă este aceea ca regiunile să fie conduse, într-o primă fază, de preşedinţii de consilii judeţene şi primarii marilor oraşe, prin rotaţie. În caz contrar, liberalii ar fi dezvantajaţi de organizarea alegerilor la nivelul regiunilor, considerând că acestea ar fi câştigate de baronii PSD.  Integral in EVZ

Bătaie pentru posturile de conducere din Hidroelectrica: 40 de candidaţi pe loc. Ce salarii oferă compania. Peste 2.400 de persoane şi-au depus CV-ul pentru a ocupa un post de conducere în Hidroelectrica, în cadrul procesului de recrutare desfăşurat de administratorul judiciar al companiei.   Hidroelectrica a scos la concurs 67 de poziţii de top si middle management, ceea ce echivalează cu 40 de candidaţi pe fiecare loc.    „Este o provocare profesională să conduci o companie de stat şi mă bucur să constat că manageri cu un background impresionant, care au făcut cariera in mari corporaţii financiar-bancare sau din domeniul energiei au aplicat pentru un nou început la Hidroelectrica”, continua Remus Borza. Borza a declarat pentru gândul că salariul mediu pentru posturile scoase la concurs este de 3.000 de euro. “Salariul va avea o parte fixă şi una viariabilă, care va depinde de îndeplinrea anumitor ţinte, precum volumul de producţie sau vânzările realizate.   Procesul de recrutare pentru poziţii de management al Hidroelectrica a debutat în 20 martie, iar CV-urile celor interesaţi au putut fi încărcate pe site-ul companiei până pe 10 aprilie a.c.. La incheierea etapei de recepţionare a CV-urilor au fost inregistrate 2447 de aplicaţii. Selectia CV-urilor se va încheia în 20 aprilie. Programările pentru următoarea etapă de selecţie – interviurile cu candidaţii selectati – încep la 22 aprilie. Gandul.

Ce planuri au viitorii şefi ai parchetelor. Premierul Ponta şi-a asumat nominalizări directe pentru funcţiile de procuror general al României şi ale adjuncţilor săi, de şef DIICOT şi adjunct şi de şef DNA. RL a studiat proiectele de management depuse de candidaţi, documente esenţiale, care oferă indicii despre direcţia pe care aceştia o vor urma odată instalaţi în funcţii. Premierul n-a ţinut cont de Comisia Europeană, care a recomandat selec-ţie trans-parentă, criteriul de bază fiind rezultatele obţinute de procurori. Opţiunea premierului a fost negociată cu preşedintele ţării, Traian Băsescu, şi lăudată de ambasadele SUA şi Marea Britanie la Bucureşti. Comisia Europeană, prin vocea purtătorului de cuvânt Mark Gray, a declarat pentru Hotnews.ro că „procedura pe care Comisia Europeană a recomandat-o nu a fost urmată. Cred că asta trebuie spus clar. Trebuie să ne concentrăm pe paşii următori, există o expresie în engleză – nu trebuie să plângem după laptele vărsat. Cred că asta e important şi nu are rost să ne mai uităm înapoi“. Însă un lucru este clar: numele agreate de Ponta şi Băsescu rămân în cărţi, iar miercuri au depus proiectele de management care vor fi studiate de CSM. Cel mai bun proiect, modern, aplicat este cel al Laurei Codruţa Kovesi, nominalizată de premierul Ponta, prin asumare, pentru funcţia de şef al DNA. De aceea ne vom axa mai mult pe acest proiect, care poate fi model pentru alţi procurori. Integral in Romania Libera

Scandalul case pentru generali. Precedentul care ii va lasa pe cei 7 “grei” din Armata fara locuintele ilegale. Instanta Suprema a anulat contractul de vanzare-cumparare a locuintei de serviciu pe care generarul SRI Candea Petrache a achizitionat-o ilegal. Casa se intoarce in patrimoniul SRI. Generalul Petrache Candea, fostul sef al Corpului de Control al Serviciului Roman de Informatii (SRI), trimis in judecata de procurorii DNA pentru modul ilegal in care a cumparat locuinta de serviciu, a scapat de condamnarea penala. Candea si complicii lui de escrocherie imobiliara -Adrian Barbulescu, Icleanu George si Vladica Dumitru Danut – au fost achitati pentru infractiunile de abuz in serviciu. Instanta a dispus incetarea procesului penal pentru instigare la fals intelectual si, respectiv, fals intelectual. Insa ghinionul generalului in rezerva Petrache Candea este ca Instanta Suprema a decis sa-l lase fara casa cumparata ilegal, la pret subventionat. Instanţa Supremă a anulat contractul prin care, la data de 18 martie 2005, generalul a cumpărat de la SRI, cu titlu de locuinţă de serviciu, un apartament de pe Bd. Dimitrie Cantemir, din Capitală. Ba, mai mult, judecătorii au dispus şi „confiscarea specială de la inculpatul Cândea Petrache a sumei de 17.076,057 lei”. Verdictul instanţei, dispus la data de 25 martie 2013, nu este definitiv, putând fi atacat cu recurs. În acest proces, consecvent cu principiul „Patria înainte de toate!”, SRI a vrut să fie despăgubit, ca parte civilă în proces, cu suma de 96.890 de lei. Banii reprezintă diferenţa de preţ între valoarea achitată de Cândea şi valoarea de piaţă a apartamentului cumpărat în rate. Instanţa a respins cererea ca neîntemeiată, dar SRI este hotărât să declare recurs, conform unor surse din sistem. Integral in EVZ

Greii PSD fac jocurile înainte de Congres pentru funcţiile de vicepreşedinte. La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai râvnită funcţie va fi cea de vicepreşedinte, greii partidului facându-şi jocurile pentru a obţine o astfel de poziţie, fie la nivel naţional, fie regional, în condiţiile în care funcţia de preşedinte este dinainte adjudecată de Victor Ponta. De altfel, funcţiile de top ale viitoarei structuri de conducere a partidului sunt deja adjudecate şi, dacă nu se vor înregistra surprize, conducerea PSD după Congres va arăta astfel: Preşedinte – Victor Ponta, Preşedinte de onoare – Ion Iliescu, Preşedinte executiv – Liviu Dragnea, Preşedinte Consiliul Naţional (CN) – funcţie deţinută de Adrian Năstase, pentru care nu se fac alegeri, Secretar general – Andrei Dolineaschi (funcţie care, potrivit modificărilor la Statut ce vor fi adoptate la Congres, va fi una numită, validată de CExN la propunerea preşedintelui partidului şi remunerată). La funcţia de preşedinte al PSD şi-a mai înregistrat candidatura şi Andrei Alexandru, membru de partid la filiala PSD Sector 2, care a mai candidat la această poziţie şi la Congresul din 2010.Astfel, în această situaţie, greii PSD se vor lupta între ei pentru o funcţie de vicepreşedinte.La Congres vor fi scoase la bătaie 16 funcţii de vicepreşedinte, opt la nivel naţional şi alte opt la nivel regional. Având în vedere că vicepreşedinţii la nivel regional vor fi votate doar de către delegaţii care reprezintă regiunea respectivă, bătălia pentru o astfel de funcţie este şi cea care degajă cea mai mare pasiune.Regiunea S-V este regiunea cu cei mai mulţi pretendenţi. Aduce integral Mediafax

Va urez o zi buna!