Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.
Contributors. Cazul Clanului Ruşanu. Trei observatii. Dragos Paul Aligica
Plenul reunit al Parlamentului a validat conducerea ASF- Autoritatea de Supraveghere Financiara. Dan Radu Ruşanu a primit 323 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”. Daniel Dăianu a primit 323 de voturi “pentru” şi un vot “împotrivă” .
Democratie la lucru, nu jucarie. Putini realizeaza ceea ce se intampla. Jurnalistul Mircea Marian explica:
“……A-l pune pe liberalul Dan Radu Rusanu sef peste autoritatea de supraveghere financiara este cam ca si cum contabilul mafiei ar conduce trezoreria SUA. Fenechiu poate lua lectii de la Rusanu. daca am juca intr-un film cu mafioti, Fenechiu ar fi pistolarul care conduce camionul cu alcool de contrabanda, iar Rusanu ar fi contabilul bossului din Chicago. Am zis “daca am juca”?. Sorry. Jucam deja in filmul asta…..”
Ziua urmatoare, acelasi Mircea Marian evalua desfasurarea evenimentelor si concluziona:
“Clanul Rușanu a pus mâna pe tot sistemul de supraveghere financiară din România: Chițoiu, finul lui Rușanu, este ministru de Finanțe, Rușanu însuși a fost ales de Parlament președinte al Autorității de Supraveghere Financiară, iar acum o oră Ponta a anunțat că-l pune pe Gelu Diaconu, omul lui Chițoiu, șef la ANAF. Diaconu are un dosar în lucru la parchetul ICCJ, cred că asta contează în PNL, dacă vrei să te promoveze.”
Mai bine nici nu putea cineva sintetiza situatia. De aceea il si citam.
Trei observatii referitor la aceasta bataie de joc nationala:
1. Rusanu insusi. Pe o scala de la 1 la 10 a patologiilor vietii politice in Romania, Rusanu este 10. Zece plin. Este exponentul tipic al speciei care paraziteaza interfata dintre economie si stat. Mai mult, e specia de tranzitie, nu aia spalata si stilata Occidentala. Integral in Contributors.
Gandul. Iniţiativa “Mişcării”lui Băsescu şi mişcarea “Iniţiativei” lui Tăriceanu. Marian Sultănoiu
Cine se aştepta să-i vadă pe Ponta şi Antonescu stând la masă şi comentând, până la alegeri, monosilabic şi toropit, cum sar puricii din blana roşcată a lui Băsescu s-a înşelat. Se dovedeşte că, de mâine, în aceeaşi ipostază se va afla şi “Leneşul” îndrăgostit de mâţe. Şi lui încep să-i sară puricii din blană către alte zări. Un exemplu ar fi noua platformă politico-civică “Iniţiativa România Liberală”. Cam speriat de lansarea acesteia, Antonescu a atacat cu o remarcă răutăcioasă: “IRL? Un fel de politică de tomberon” a spus el cam strepezit.
Puţini sunt cei care se îndoiesc de zborul aripii Popescu Tăriceanu-Chiliman din trupul PNL. Întrebarea era “când?”. Momentul e aproape. Blogul “România Liberală” se lansează, cu sprijinul lui Tăriceanu şi al echipei sale, drept platformă politico-civică, având ca scop dezbaterea ideologică şi training-ul de specialitate, pentru toţi cei care vor să pună umărul la construirea “adevăratului pol de centru-dreapta, liberal-conservator”. Integral in Gandul
Adevarul. O zi bună de fugit din România. Petre Barbu
Am primit un SMS de la Andrei. Îl citesc: „Salutări din Cuba, Petre! Havana e un fel de Galaţi, doar că locuitorii sunt negri“. Îmi vine să-mi miros mobilul, ca pe un trabuc cubanez. Dar mă abţin. Dacă telefonul îmi miroase a gaze de furnal, aşa cum mirosea Galaţiul meu, când vântul aducea în oraş norii de fum ai combinatului siderurgic care depăşea planurile cincinale?
Andrei a fost într-o grămadă de ţări. Acum a ajuns în Cuba. De unde are bani? – mă întreb şi eu, ca românul lovit de criză. Îl invidiez pozitiv, dacă se poate spune aşa. Sufăr de invidie pozitivă, o „invidie albă“ – cum mi-a spus odată Maestrul Radu Cosaşu, care a citit despre această invidie albă în nişte nuvele ruseşti. „Să te fereşti de invidia neagră!“ – m-a sfătuit Maestrul. Recitesc SMS-ul venit din Cuba. Andrei are aripi. Eu am rămas aici, în colivia mea. Am avut şi eu aripi, când eram de vârsta lui. Nici opt luni nu trecuseră de când Ceauşescu fusese împuşcat şi am ajuns în America. Nu contează cum şi nici câţi bani am avut. Am ajuns la Washington. Eu, băiatul crescut într-un bloc din spatele unui complex alimentar dintr-un cartier plin de siderurgişti, în periferia Galaţiului. Văzusem timp de un deceniu toate cozile la carne şi brânză din spatele complexului alimentar. Am văzut foamea, dar nimeni n-a murit de foame. Toţi am răbdat. Şi în vara lui ’90, am fost transportat dintr-odată acolo, în America, pe care o văzusem doar în filme. N-a fost film. Integral in Adevarul.
EVZ. De ce a devenit Traian Băsescu propagandist al Guvernului Ponta
Vineri, după-amiază, cînd Andrei Bădin mi-a trimis un SMS pentru a mă avertiza – în perspectiva emisiunii de duminică seara, de pe B1 Tv – că Traian Băsescu va ţine, la 18.30, o Conferinţă de presă, mi-am bătut capul cu întrebarea: Despre ce Dumnezeu o să vorbească domnul Preşedinte vineri seara, cu o zi înainte de Florii, cînd electoratul cu bani a şi pornit-o spre casele de vacanţă, iar cel fără bani s-a făcut deja criţă prin bodegile de cartier sau pe la terasele improvizate de minimarketurile săteşti, cum li se zice azi în România, membră a NATO, fostelor Cooperative de consum comuniste?!
Cum tocmai parvenise ştirea că Traian Băsescu trimisese C.C.R. Statutul parlamentarilor, astfel conceput şi votat de aleşii neamului încît ei să poată căsăpi avuţia naţională fără a da socoteală nimănui, m-am gîndit că Preşedintele va exploata momentul pentru a reveni napoleonian în postura de Cruciat al Anticorupţiei, ascultînd astfel de mustrările făcute în ultimul timp de Gardienii Revoluţiei Portocalii.
Spre surprinderea mea – şi sunt convins că nu numai a mea – Traian Băsescu a consacrat întreaga Conferinţă de presă din vinerea dinaintea Floriilor felului strălucit în care a ieşit România din Criză.
Cum însă Preşedintele mulţumea pentru asta, nu numai guvernelor sale – Boc şi Ungureanu –, dar şi Guvernului Ponta, mai degrabă al Tovarăşului Ion Iliescu decît al său, – din toată disertaţia, greu de înţeles şi pentru cei care se dau drept macro şi micro-economişti la clăcile Televiziunilor de ştiri, am reţinut – ca fapte interesînd Politicul – doar pupicii dulci adresaţi USL nu numai prin mulţumiri, dar şi prin declararea drept zdravănă a economiei româneşti de azi, de sub măreaţa administrare a Guvernului Ponta. Integral in EVZ.
Revista 22. Testând parametrii democrației. România în 2013. Dennis Deletant
România se află la marginea Europei. Această simplă observație geografică este încărcată de semnificații. Teritoriile locuite de români au fost, de-a lungul istoriei, expuse asaltului unor forțe venite dinspre Est. Eseistul român Ion Vianu punea întrebarea: „ce va putea elibera țara noastră din această capcană a istoriei?“. Iar răspunsul său a fost: „în primul rând, respectul pentru marile valori europene, mai cu seamă pentru instituțiile democratice“.
De la căderea comunismului, imboldul pentru reforme a venit, în România, mai degrabă din afară decât din interior. FMI, Consiliul Europei și UE au fost principalii catalizatori ai reformei, iar necesitatea de a satisface cerințele acestor instituții pentru a realiza integrarea în așa-numitele „structuri euro-atlantice“ a stimulat și a călăuzit procesul de reforme în România. Alăturându-se NATO și UE, România a trecut de la nesiguranță în privința poziției și viitorului ei în Europa la certitudine. Statutul de membră a NATO și UE a oferit stabilitate politică și economică, o ancoră pentru reformele pe care România le-a demarat de la căderea regimului comunist. Acceptarea României ca membră a NATO, după decizia luată la Summitul de la Praga, în noiembrie 2002, și aderarea la UE reprezintă cele mai importante succese din punct de vedere politic și economic înregistrate de această țară. Totuși, recentele evenimente din România au ridicat un semn de întrebare în privința angajamentului multor politicieni români față de valorile culturale care călăuzesc Europa. Prin „culturale“ înțeleg, în acest caz, spiritul democratic care caracterizează Europa. Integral in Revista 22
Capital. Guvernarea USL – bilanţul unui om de afaceri. Marian Dușan
Este o vorbă care se potriveşte primului an de guvernare USL: ce începe prost se termină şi mai prost.
Un scurt bilanţ al primelor 100 de zile de guvernare USL ar arăta astfel: un scandal politic major, pregătirea defectuoasă a unei privatizări eşuate la Oltchim, blocarea fondurilor europene şi două întâlniri cu mediul de afaceri la camerele de comerţ. Doar două întâlniri în care guvernul Ponta a discutat cu mediul privat agenda sa pentru rezolvarea celei mai importante probleme: economia.
Sunt o fire pragmatică şi aici mă opresc cu bilanţul, adăugând o constatare simplă: dacă ar fi fost pozitiv, s-ar fi simţit în buzunarele românilor. Important e ce trebuie făcut în continuare pentru ca peste șase luni sau un an, când ne vom uita în spate, să nu fie nevoie să spunem aceleaşi lucruri.
Încetarea conflictelor politice. Toţi directorii companiilor multinaţionale primesc rapoarte zilnice sau săptămânale despre evoluţiile din mediului politic. Ei îşi bazează decizii cum ar fi câţi bani să investească în România sau câte locuri de muncă să creeze şi pe evoluţia probabilă a mediului politic. De aceea, e nevoie de linişte politică şi de predictibilitate, după mai bine de un an de conflicte. Integral in Capital.
Dilema Veche. Măicuţa. Cătălin Ştefănescu
Toată lumea o ştia de… „Măicuţa“. Aşa îi ziceau toţi. Era o apariţie bizară, din altă lume, venită direct din visul somnului de după-masă al unui împătimit de suprarealism. O vedeam des, mergînd legănat, ca o corabie mare. Ţinea privirea în pămînt şi căra mereu după ea o geantă neagră, încăpătoare. Diminutivul nu i se potrivea de nici un fel. Era departe de a fi o fiinţă firavă. Plus straiul călugăresc de pe ea, veşmîntul care o făcea să pară ceva puternic, de neclintit. Ori de cîte ori o vedeam, purta pe chip urma unui surîs care se terminase demult. N-o puteai rata dacă apărea în peisaj.
Un orăşel, o staţiune tăiată în inima pădurii, un loc în care toată lumea se ştia. Cei care veneau la tratament de mai mulţi ani deveniseră de-ai casei, cunoscînd toate bîrfele şi deprinzînd moravurile locului. Unii îşi trăiau aici, vreme de cîteva săptămîni pe an, a doua viaţă. Aia frumoasă. Iar viaţa reală, din oraşele de unde erau, de la familiile şi locurile lor de muncă, se transforma într-un fel de preţ care trebuia plătit pentru această scurtă şi măreaţă bucurie. Mersul la staţiune.
Scufundarea în poveştile şi în farmecul de neexplicat al comunităţii de adopţie. Aici puteai fi, cumva, liber. Nu că beţia ar fi fost privită cu un soi de îngăduinţă, dar recunoaşterea valorii ei de punere în abis plutea discret pe feţele multora. Nu că adulterul n-ar fi fost ceva condamnabil, dar binele făcut unei doamne singure – cu copilul adormit în camera de hotel şi soţul rămas departe, în oraşul din care doamna venise la tratament – se considera ca un gest de solidaritate comunitară, de patriotism. Orăşelul era mereu plin, indiferent de anotimp. Seriile de oaspeţi ai staţiunii curgeau neîntrerupt, cu dependenţi care reveneau la viaţa lor secretă şi cu prospătură care defila generos, expunîndu-se evaluării. Pe terase şi în parcul ca o grădină botanică de mare soi, viermuia o lume pestriţă, mereu dedată poveştilor, discuţiilor în contradictoriu, flirtului, bîrfelor care mergeau cu bere ca grisinele şi alunele sărate. Integral in Dilema Veche.
Adevarul. Cum e cu România bunului simţ, domnule Crin Antonescu? Cristi Dumitru
După ce am fost destituit fără nici o explicaţie de la conducerea Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni şi înlocuit cu doamna Zvetlana Preoteasa, membră de mâna a doua a PNL, dar susţinută de nume grele din partid, aflu, cu viu interes, că domnul David face afirmaţii, în cadrul Cafenelei Liberale, despre activitatea Institutului pe care l-am coordonat.
Mai pe scurt că Insitutul nu a avut activitate în ultimii doi ani şi s-a ocupat de nimicuri. Şi drept urmare, a luat măsuri pentru a îndrepta situaţia. Domnul ministru a fost clar deranjat de refuzul meu de a fi un fel de mână a treia la conducerea Institutului şi de a accepta diverse tanti să vină şi să îşi dea cu părerea despre cum funcţionează o instituţie publică în România. Pe acelaşi principiu pe care l-am enunţat într-un articol precedent: Unii cu munca şi cunoştinţele necesare, unii cu pilele de Vâlcea, culoarea galbenă şi săgeata pusă acolo unde trebuie. Despre activitatea Institutului se poate comenta mult şi bine, dar faptele vorbesc cel mai bine. Aşa că îl invit pe domnul Ministru să recitească raportul de activitate pe care i l-am trimis şi care este public. Sau să-i întrebe pe miile de studenţi basarabeni, timoceni sau bucovineni care au trecut pe la Institut în ultimii doi ani. Poate chiar pune mâna pe carte şi aşa va lua cunoştinţă de câteva studii (pe care i le-am prezentat de altfel) referitoare la comunităţile româneşti considerate relevante de comunitatea ştiinţifică avizată. Poate va vorbi cu academicianul Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş Bolyai, cu profesorul Ioan Scurtu, cu prorectorul Universităţii din Suceava, Ştefan Purici, sau cu rectorul Universităţii ”Dunărea de Jos”, cu doamna decan a Facultăţii de Litere din Bucureşti, cu doamna profesor Adina Berciu Drăghicescu şi îi mai pot enumera mulţi alţi profesori şi specialişti onorabili care au apreciat activitatea acestui Institut.
[…] Duritate-n exprimare
Râs strident şi mârlănie
S-a dus dracu orice candoare
De când e Crino-craţie. Integral in Adevarul