Redactat de @Cetatean
Motto : « Mă gândeam, la un moment dat, înainte de a da cuvântul domnului senator Iorgovan, dacă nu era bine să supunem la vot ca stenogramele şedinţei noastre să fie secrete pe timp de 20 de ani » (Nicolae Vacaroiu, Presedintele Senatului, dezbaterile privind revizuirea Constituției, 28 august 2003).
Episoadele anterioare le puteti citi AICI , AICI , AICI , AICI , AICI , AICI si AICI
***
Atunci cand o banda de penalii ajunsi in Parlament redacteaza o Constitutie, falimentul politic, economic si social al respectivei tari este inevitabil. Nu vorbim de un faliment ipotetic, ci de un faliment implacabil, care se va manifesta prin abolirea statului de drept si a domniei legii (rule of law). Adoptarea unei Constitutii croite pe masura unui grup de borfasi, care au iesit prin poarta temnitei si au intrat in Parlamentul Romaniei, va insemna sfarsitul destinului european al Romaniei, intrucat anumite prevederi ale Constitutiei Infractorilor ne duc inapoi in timp, direct in epoca Marii Adunari Nationale.
Inca din 19 februarie 2013 (data primului episod din acest serial) am atras atentia asupra sensului profund al acestei revizuiri a Constitutiei initiata de Infractorii din USL:
- abolirea principiului echilibrului puterilor in stat
- instaurarea Parlamentului ca „suprem organ” (expresie derivand direct din Constitutia comunista din 1965) in fata caruia nu se poate ridica nici o alta putere in stat, nici macar detinatorul suveranitatii (poporul), prin referendum.
Pericolul unei Constitutii a Infractorilor consta, la cel mai profund nivel, in dezechilibrarea raportului intre cele trei puteri si abolirea principiului care intemeiaza orice stat de drept, anume principiul „limitarilor si echilibrelor” (checks and balances) intre puterile statului.
Cand una dintre cele trei puteri in stat acumuleaza un maximum de prerogative, separatia devine inutila, iar echilibrul este in mod iremediabil compromis, intrucat celelalte doua puteri vor sfarsi prin a deveni (conform principiului competentei auto-acordate) o anexa a acelui pol care detine puterea suprema. Drumul spre dictatura este astfel larg deschis.
Constitutia Infractorilor nu reprezinta o „clarificare” a Constitutiei din 2003, dupa cum declara ieri Crin Somnorila Antonescu: „În privinţa atribuţiilor preşedintelui şi interpretarea acestora s-a simţit nevoia unor clarificări pentru a evita crize. Experienţa ultimilor mulţi ani arată că au existat crize care poate s-au manifestat mai puţin, dar au existat crize la vedere, situaţii inacceptabile într-o democraţie”. Amputarea prerogativelor Presedintelui nu este o „clarificare”, ci semnul cel mai vizibil al drumului spre dictatura.
In definitiv, diferenta intre republica prezidentiala, semi-prezidentiala sau parlamentara este irelevanta cat timp se respecta sacrosantul principiu de checks and balances. Putem trai liberi in orice tip de republica, cata vreme legea fundamentala garanteaza realitatea si eficienta acestui principiu. Insa anihilarea prerogativelor Presedintelui si hipertrofierea prerogativelor Parlamentului nu reprezeinta decat partea vizibila a efortului Parlamentului Romaniei de a readuce la viata stafia hidoasa a Marii Adunari Nationale din Constitutia Republicii Socialiste Romania (1965).
I. Sa fim atenti la urmatorul aspect decisiv : in actuala Constitutie, Parlamentul este declarat « organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării » (art. 61).
In varianta Constitutiei Infractorilor, Parlamentul este definit ca « organul reprezentativ al poporului român, forul suprem de dezbatere și de decizie al națiunii și unica autoritate legiuitoare a țării ». Introducerea sintagmei antonescian-chiuariene de « for suprem de decizie a natiunii » inseamna doua lucruri sub aspectul arhitectonicii constitutionale :
- Parlamentul si-a rezervat dreptul de a lua mereu decizia finala in orice problema care priveste natiunea. Repet : decizia finala in orice problema. Inclusiv in ceea ce priveste Justitia si Constitutia (punctele II, III, IV si V de mai jos detaliaza acest aspect).
- dispare notiunea de conflict juridic de natura constitutionala, din moment ce un conflict juridic provocat de Parlament (prin depasirea competentelor acordate de Constitutie) va fi automat solutionat tot de Parlament, prin invocarea faptului ca Parlamentul este « forum suprem de decizie al natiunii ». Lupul paznic la oi, care isi acorda dreptul de a se auto-servi cu orice fel de oaie sau decizie.
II. Perversitatea cea mai mare a Constitutiei Infractorilor consta in aceea ca Parlamentul, care se pretinde organul « reprezentativ » al poporului, doreste nici mai mult nici mai putin decat sa sa confiste referendumul, « instrumentul direct al suveranitatii » (asa cum il defineste CCR in Decizia 736/2012).
Articolul 90 din actuala Constitutie este reformulat de infractori astfel : « Art.90.- (1) Preşedintele României sau cel puţin 250.000 de cetăţeni cu drept de vot poate cere poporului să-şi exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional, cu excepţia celor referitoare la revizuirea Constituţiei. Iniţierea referendumului se aprobă de Parlament, prin hotărâre, cu votul majorităţii membrilor săi ».
Pentru cititorul USL-ist care ar fi tentat sa se indigneze pudic si sa tranteasca un comentariu de genul « nu este posibila o dictatura parlamentara, intrucat dictaturile sunt prin esenta lor regimuri politice in care puterea este concentrata in mana unui singur om », acest articol din Constitutia Infractorilor reprezinta un pumn in gura. Ce mai inseamna suveranitatea poporului daca aceasta depinde de votul Parlamentului ? Cine este, de fapt, detinatorul suveranitatii cata vreme referendumul atarna de bunavointa si votul Parlamentului ? Cine pe cine legitimeaza si controleaza ?
i) Ieri seara, la Antena 3, Mitomanul National Victor Ponta declara ca in Germania nu se organizeaza niciodata un referendum deoarece « nazismul s-a instaurat printr-un referendum ». Acest fals argument este folosit mereu de toti urmasii bolsevicilor care vor sa isi rescrie istoria si sa isi camufleze inspiratia lor national-socialista (nazista).
Pentru restabilirea adevarului, iata cum s-a instituit nazismul pe cale parlamentara. Cele scrise mai jos se intemeieaza nu pe minciuni, ci pe relatarea oficiala a Bundestagului (Parlamentului) German din 2006. Are cuvantul nu Victor Mitoman Ponta, ci Istoria reala si Parlamentul Germaniei moderne
Regimul nazist a inceput cu celebra Lege de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) din 24 martie 1933, care conferea Guvernului dreptul a emite ordonante care produceau imediat efecte fara a mai fi nevoie de aprobarea Legislativului (suna cunoscut?).
Alegerile legislative din 5 martie 1933 din Germania nu permisesera constituirea unei majoritati suficiente de 2/3 pentru modificarea Constitutiei, intrucat Partidul National-Socialist (nazist) si aliatul sau (Partidul National al Poporului German) obtinusera doar 51,9% (340 de deputati din 647). Insa cele 2/3 necesare modificarii Constitutiei au fost obtinute printr-un concurs de factori care astazi par de domeniul halucinatiei:
- 81 de deputati au fost scosi fara temei legal din calculul cvorumului de 2/3 (suna cunoscut ?) prin blocarea accesului lor in sala de vot de catre trupele naziste care inconjurasera cladirea.
- partidul centrist a cedat in urma unor vagi garantii, care nu au fost niciodata oficializate printr-un act juridic. Seful partidului centrist (Ludwig Kaas), un fel de Vasile Blaga, s-a multumit cu niste « garantii » verbale acordate de Hitler sub cuvant de onoare in urma unor « negocieri ». Kaas pur si simplu a fost incapabil sa inteleaga consecintele eventimentelor politice ce se petreceau sub ochii sai.
Legea de imputernicire (Ermächtigungsgesetz) care modifica radical Constitutia de la Weimar abolind garantiile constitutionale a fost aprobata nu prin referendum, ci de catre 444 deputati (un numar mai mult decat suficient). Adolf Hitler a primit dreptul de a guvernare prin decrete care nu mai trebuiau aprobate de Paralament.
In 4 luni fost scoase in afara legii celelalte partide politice, prin Legea Impotriva Formarii unor Noi Partide – Gesetz gegen die Neubildung von Parteien din 14 iulie 1933, iar Partidul National-Socialist (nazist) a ramas singurul partid oficial. Asa a fost instaurata dictatura in Germania incepand cu anul 1933 (anul aprobarii celor doua legi, cea din 24 martie si cea din 14 iulie).
Plebiscitul din 1936 (deci cu 3 ani mai tarziu) de care amintea Victor Mitoman Ponta nu a avut ca obiect instaurarea dictaturii, ci obtinerea sprijinului popular pentru remilitarizarea Rhenaniei precum si alegerea deputatilor partidului nazist (partid unic!). Referendumul de care amintea cu prefacuta spaima Victor Mitoman Ponta s-a desfasurat asadar la 3 ani de la instituirea dictaturii naziste pe cale parlamentara.
ii) Cititorii trebuie sa stie, de asemenea, ca dictatura comunista din tara noastra a fost o dictatura parlamentara (instituita tot prin alegeri legislative, nu prin referendum). Conform Constitutiei RSR din 1965, puterea suprema in stat apartinea nu lui Nicolae Ceausescu, ci… Marii Adunari Nationale. Evident, detinatorul suveranitatii (poporul), doar o « detinea » formal, insa nu si-o putea « exercita » niciodata prin referendum, ci numai (ati ghicit)…. prin intermediul Parlamentului :
- Art. 2: „Intreaga putere in Republica Socialista Romania apartine poporului, liber si stapin pe soarta sa”
- Art. 3: „Detinator suveran al puterii, poporul o exercita prin Marea Adunare Nationala si prin consiliile populare, organe alese prin vot universal, egal, direct si secret”.
Nicolae Ceausescu nu a siluit poporul roman pentru ca a preluat puterea printr-un referendum, ci pentru ca a fost imputernicit prin vot de Marea Adunare Nationala, in temeiul art. 43, alineatul 14 din Constitutia RSR: „Marea Adunare Nationala are urmatoarele atributii principale [….] 14. Alege si revoca pe Presedintele Republicii Socialiste Romania”. Ceausescu invoca degeaba acest articol in fata plutonului de executie constituit de bolsevicul Ion Iliescu. Legal, Ceausescu avea perfecta dreptate: el nu era un „dictator”, ci doar un Presedinte ales legal de Marea Adunare Nationala, la randul ei constituita prin „vot universal, egal, direct si secret”.
III. Sa fim atenti si la alt articol din Constitutia Infractorilor: « Art.109.- (2) Parlamentul, în şedinţă comună a celor două Camere, are dreptul exclusiv de a cere urmărirea penală a primului-ministru şi a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor ».
Traducere : procurorii nu au competenta de a incepe urmarirea penala a membrilor Guvernului decat daca le-o cere Parlamentul! Intr-o tara din Uniunea Europeana, apare o categorie de cetateni care nu poate fi atinsa de bratul legii si care poate sfida in deplina impunitate Justitia. Evident, in afara de de dimensiunea groteasca a acestei brese in cadrul principiului statului de drept si a egalitatii tuturor cetatenilor in fata legii, exista un talc ascuns al acestei masuri. Parlamentul si-a rezervat, in afara de motiunea de cenzura, si un instrument de santaj politic la adresa Guvernului : competenta exclusiva de a cere trimiterea in judecata. Altfel spus, amenintarea cu anchete la comanda instrumentate de un procuror obedient care, pe modelul pseudo-judecatoarei Mona Pivniceru, nutreste ambitii politice si se pune la dispozitia Legislativului, asteptand apoi o recompensa.
IV. Sa mai citim un articol din Constitutia Infractorilor : « (2) Consiliul Național de Securitate [actualul CSAT] emite hotărâri care sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice ». Nu, zau ?! CSAT-ul pe care Antonescu spera sa il conduca din 2014 va emite hotarari obligatorii pentru primarii, Ministerul Public, Inalta Curte de Justitie si Casatie, CSM si Curtea Constitutionala ? Sa zicem, cu titlul de exemplu, o hotarare de casare a unei decizii a ICCJ?
V. Bomboana de pe coliva statului de drept o reprezinta abrogarea art. 146, alineatul l) din Constitutie, lucru care inseamna pierderea de catre CCR a capacitatii de a controla sub aspect constitutional Hotararile Parlamentului (e vorba de faimosul « amendament Sova »). Se deschide astfel cale libera pentru adoptarea de catre Parlament a unor acte (hotarari) care produc efecte juridice si care nu sunt supuse, procedural, nici unei forme de control constitutional. Cale libera si batuta spre dictatura marii Adunari Nationale, care si-a asigurat o parghie legislativa pentru a conturna orice decizie a CCR.
Inchipuiti-va o Hotarare a Parlamentului care ar suna astfel ca « Parlamentul Romaniei, cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, hotaraste ca decizia CCR nr. ….. nu este opozabila Parlamentului si nu poate produce efecte »! Ne-am afla in plina Constitutie a Republicii Socialiste Romania, art. 43, alineatul 15 : “Marea Adunare Nationala are urmatoarele atributii principale […] 15. Exercita controlul general al aplicarii Constitutiei. Numai Marea Adunare Nationala hotaraste asupra constitutionalitatii legilor”.
In fine, un ultim aspect, cu rol de turnesol pentru caracterul dictatorial al Constitutiei Infractorilor. Luati de bune afirmatiile lui Somnorila Antonescu, considerati ca aceasta revizuire nu face decat sa stabileasca niste „clarificari” in cadrul Constitutiei, amputand majoritatea prerogativelor Presedintelui, anihiland unele din prerogativele CCR si instituind parghii de control parlamentar asupra Justitiei. Presupuneti ca aceste masuri nu fac decat sa „clarifice” echilibrul dintre cele 3 puteri in stat si sa deplaseze, fara rea intentie, o parte dintre prerogative spre „organul suprem” care este Parlamentul. Acum, considerati ca aceste „clarificari” ar fi deplasat prerogativele nu spre un Parlament compus din 588 de oameni, ci spre o alta institutie compusa dintr-un singur om (Presedintele) sau dintr-o mana de oameni (Guvernul).
Cum vi s-ar parea dreptul Presedintelui sau Guvernului de a confisca referendumul si suveranitatea poporului, de a emite hotarari care scapa controlului CCR, de a da comanda procurorilor sa instrumentalizeze o ancheta penala?
Daca aceste situatii vi s-ar parea revoltatoare pentru ca le-ati considera dovada indubitabila a unei dictaturi, atunci inseamna ca intr-adevar ne pregatim de dictatura Parlamentului, pentru ca exact aceste lucruri vrea sa le faca in viitor Parlamentul Romaniei.
Diferenta intre dictatura si statul de drept nu consta in componenta numerica (unul sau mai multi oameni) a puterii care ia deciziile finale, ci in competentele pe care acea putere si le aroga incalcand principiul echilibrului puterilor in stat.
In definitiv, Marea Adunare Nationala a RSR era alcatuita din mai multi oameni, care il „controlau” pe Nicolae Ceausescu si „vegheau” ca acesta sa nu devina un „dictator”.
Romani, dormiti linsititi! Constitutia Infractorilor va va apara de dictatura!
(va urma)