Author: theophyle

Atac la Kabul: Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut. Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marţi la Kabul, în Afganistan, a anunţat Ministerul român de Externe, într-un comunicat. Cei doi cetăţeni români fac parte din personalul civil şi sunt angajaţi pe bază de contract la o firmă internaţională ce deserveşte o bază logistică din capitala afgană. Din informaţiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetăţenii români a fost rănit şi se află acum sub îngrijire medicală, iar cel de-al doilea este dat dispărut. Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale, precizează MAE.Mediafax. Cel puţin 7 oameni au fost ucişi într-un atac asupra unei baze militare NATO din capitala afgană, Kabul, conform rapoartelor forţelor de ordine locale. Cinci atacatori au detonat o maşină capcană la poarta bazei, în această dimineaţă, înainte de a începe să împuşte gărzile.   Atentatul a avut loc după ce ministrul de Interne a anunţat că în atacurile armate din ultima lună au murit 300 de poliţişti locali şi naţionali de origine afgană, evidenţiind transferul de putere de la trupele Aliaţilor NATO la forţele de ordine locale, în cazul operaţiunilor de luptă.Adevarul

Egipt: Armata cere preşedintelui şi opoziţiei să ajungă la un acord în cel mult 48 de ore, altfel va interveni. Opoziţia egipteană i-a dat luni un ultimatum preşedintelui Mohamed Morsi pentru a-şi da demisia, ameninţând că, în caz contrar, va fi lansată o campanie de nesupunere civică totală. Armata a anunţat la rândul ei că va interveni dacă preşedintele şi opozanţii nu vor ajunge în timp de 48 de ore la un acord care ‘să satisfacă revendicările

populaţiei’, ce a ieşit masiv în stradă pentru a cere plecarea lui Morsi de la putere, relatează AFP. ‘Îi dăm lui Mohamed Morsi termen până marţi, 2 iulie, la ora 17:00 (15:00GMT) să părăsească puterea şi să permită instituţiilor de stat să pregătească alegerile prezidenţiale anticipate’, a anunţat pe internet mişcarea Tamarrod (rebeliune în limba arabă), care susţine că a adunat 22 de milioane de semnături pentru o petiţie care cere plecarea lui Morsi.  ‘În cazul unui refuz, marţi, la ora 17:00, va începe o campanie de nesupunere civică totală’, avertizează respectiva mişcare, apelul acesteia fiind susţinut de numeroase personalităţi şi mişcări ale opoziţiei laice, liberale sau de stânga.  Cu o zi în urmă, în întreaga ţară au avut loc manifestaţii de amploare împotriva preşedintelui Morsi, la un an de la instalarea sa la putere, iar în urma confruntărilor între simpatizanţii şi adversarii acestuia cel puţin 16 persoane şi-au pierdut viaţa, după ce săptămâna trecută incidente similare au provocat moartea a 8 persoane, printre care şi un american. Sediul din Cairo al mişcării Fraţilor Musulmani, din care provine Mohamed Morsi, a fost jefuit şi parţial incendiat în noaptea de duminică spre luni.  În contextul escaladării tensiunilor, armata a difuzat luni după-amiază un comunicat în care dă tuturor părţilor un termen de 48 de ore pentru a ajunge la un acord ‘care să răspundă cererilor populaţiei’, avertizând că, în caz contrar, va interveni şi va anunţa ‘o foaie de parcurs însoţită de măsuri pentru aplicarea acesteia’. Armata, care timp de un an şi jumătate a preluat conducerea executivului în perioada dintre răsturnarea lui Mubarak şi alegerea lui Morsi, a anunţat încă de săptămâna trecută că nu va permite instalarea haosului în ţară. Adversarii preşedintelui Morsi îl critică pentru deriva lui autoritară şi pentru faptul că mişcarea Fraţilor Musulmani a pus stăpânire deplină pe Egipt.Agerpres

Egipt: Preşedinţia respinge ultimatumul dat de aramtă. Preşedinţia egipteană a respins în cursul nopţii de lunii spre marţi ultimatumul dat anterior de armată şefului statului, islamistul Mohamed Morsi, prin care îi acordă 48 de ore ca ‘să răspundă cererilor populaţiei’, avertizând că, în caz contrar, va interveni şi va anunţa ‘o foaie de parcurs însoţită de măsuri pentru aplicarea acesteia’, anunţă AFP. Într-un comunicat, preşedinţia afirmă că ‘declaraţia forţelor armate nu i-a fost prezentată preşedintelui’ înainte de difuzare şi conţine ‘semnale ce pot să provoace confuzie’, subliniind în acelaşi timp că este hotărâtă ‘să continue pe drumul pe care l-a ales spre o reconciliere naţională deplină’. Agerpres

Un preot catolic a fost decapitat în Siria, după ce mănăstirea în care se afla a fost atacată. Un preot catolic a fost executat de rebeli, la o mănăstire din nordul Siriei, relatează agenţia de ştiri a Vaticanului, care precizează că împrejurările crimei nu au fost încă elucidate. Preotul Francois Murad, în vârstă de 49 de ani, a fost decapitat pe 23 iunie, când rebelii au atacat mănăstirea unde acesta se afla. Mai multe surse citate de CNN afirmă că atacurile au legătură cu grupul jihadist al-Nusra Front. O filmare în care se pare că ar fi înfăţişată execuţia, dar a cărei autenticitate nu a fost confirmată, a fost postată pe mai multe site-uri catolice. Părintele Murad era membru al ordinului franciscanilor şi se mutase la mănăstirea din regiunea Gassanieh pentru a fi în siguranţă, au declarat surse de la Vatican pentru CNN. Preotul Pierbattista Pizzaballa, conducătorul franciscanilor din regiune, a afirmat, în acest context, că Siria a devenit un teren minat inclusiv pentru comunitatea internaţională. „Să ne rugăm ca acest război absurd şi ruşinos să se încheie curând şi ca poporul sirian să poată duce din nou o viaţă normală“, a declarat el. Adevarul.

ITALIA: Autoritățile au început expulzarea românilor fără loc de muncă. Şapte români care nu îndeplineau condiţiile de şedere în Italia au primit decrete de expulzare şi trebuie să plece în tremen de 30 de zile. Dacă nu pleacă, riscă expulzarea forţată, scrie, azi, Gazeta Românească. Potrivit normelor UE, românii pot sta în Italia mai mult de 90 de zile doar dacă au un loc de muncă sau resurse pentru a se întreţine, pentru a nu fi o povară pentru serviciile sociale. Trei cetăţeni români de 28, 26, respectiv 24 de ani, au fost opriţi, în 10 iunie, la Terni, la bordul maşinii lor, în timpul unui control al poliţiei. Toţi trei în condiţii igienice foarte proaste, au declarat că nu au domiciliu stabil şi că trăiesc strângând fier vechi. Cei trei au fost duşi la sediul poliției din Terni şi, în urma verificărilor în baza de date, a reieşit că doi dintre ei aveau antecedente penale, pentru posesie nejustificată de unelte de dat spargeri, şi că niciunul dintre cei trei, intraţi în Italia de peste 90 de zile, nu respectau legile privind imigraţia, pentru că nu puteau demonstra că îndeplinesc cerinţele privitoare la cetăţenii UE. Au fost expulzaţi cu un decret emis de prefectul din Terni, motivul fiind încetarea condiţiilor care determină dreptul de şedere şi trebuie să părăsească Italia în 30 de zile. Alți patru români, în aceeași situație. Tot poliția din Terni a anunţat expulzarea altor 4 români, opriţi pe 13 iunie pentru un control. Patru români, trei bărbaţi de 25, 33, 42 de ani şi o femeie de 21 ani au fost expulzaţi după ce, opriţi de o patrulă, a rezultat că nu au domiciliu stabil în Italia, nu au loc de muncă şi au antecedente pentru furt. Cei patru călătoreau într-o maşină cu numere bulgăreşti, împreună cu doi copii. Agenţilor le-au declarat că veneau de la Roma şi se duceau la Perugia, pentru a vizita nişte rude. Cei trei bărbaţi aveau numeroase antecedente penale pentru furt, în special din magazine. Toţi au declarat că sunt în Italia de peste trei luni, că nu lucrează, că nu au domiciliu stabil şi cu atât mai puţin un loc de rezidenţă înregistrat la evidenţa populaţiei. Însoţiţi la Biroul Imigraţie, li s-a notificat un decret de expulzare şi vor avea 30 de zile la dispoziţie pentru a părăsi Italia, precizează sursa citată. EVZ.

Sugestiile Fed că va printa mai puţini bani fac măcel pe piaţa datoriilor: Fondurile mondiale de obligaţiuni au înregistrat în iunie retrageri record, mai mari decât în criza financiară. Fondurile de obligaţiuni din întreaga lume au înregistrat luna trecută retrageri record, de aproape două ori mai mari decât la apogeul crizei financiare globale, în octombrie 2008, semn al panicii induse în rândul investitorilor de anunţul băncii centrale americane că va pune capăt programului prin care achiziţionează active de sute de miliarde de dolari pentru susţinerea economiei. Analiştii spun că valul de retrageri va continua.  În intervalul 1-27 iunie fondurile de obligaţiuni au pierdut echivalentul a 80 de miliarde de dolari, cam cât achiziţiile lunare de active ale Rezervei Federale din SUA (Fed), iar randamentele bonurilor de Trezorerie americane cu scadenţa la zece ani, barometrul costurilor de finanţare ale celei mai mari economii din lume, au urcat de la 2,1% la 2,5%, nivel nemaivăzut din august 2011, potrivit datelor companiei de cercetare TrimTabs. „Turma se înghesuie spre ieşire în con­diţiile în care yieldurile (randamentele – n.red.) obliga­ţiunilor cresc peste tot, iar băncile centrale sugerează că vor furniza mai puţine sti­mulente monetare în viitor“, a explicat pentru CNBC di­rectorul executiv al Trim­Tabs David Santschi. Retragerile globale au început pe 22 mai, după ce stenogramele şedinţei de politică monetară a Fed au indicat că instituţia ar putea începe în viitorul apropiat să reducă programul de ajustare cantitativă, prin care a limitat costurile de finanţare şi a alimentat creşterea preţurilor acţiunilor. Preşedintele Fed Ben Bernanke a întărit ideea miercurea trecută, indicând că ar putea începe retragerea programului de achiziţii de active chiar de anul acesta dacă situaţia economică va continua să se îmbunătăţească. Fed a promis în decembrie că va cumpăra active de 85 de miliarde de dolari în fiecare lună până când rata şomajului scade la 6,5%, iar inflaţia ajunge la 2%. Dacă aceste ţinte sunt atinse, instituţia ar începe să majoreze dobânzile. Retragerile din fondurile de obligaţiuni s-ar putea accentua, atenţionează compania de cercetare, care apreciază că mai mulţi investitori ar putea pleca după ce primesc, în următoarele săptămâni, rapoartele finan­ciare ale fondurilor. TrimTabs descrie această lichidare ca fiind „fără precedent“. Lunea trecută firma a indicat că retragerile de obligaţiuni atinseseră deja un nivel record, de 47,2 miliarde de dolari. Aceasta înseamnă că în doar o săptămâna suma a urcat la 80 de miliarde de dolari. De la începutul anului şi până la apariţia valului de lichidări, fondurile de obligaţiuni au înregistrat intrări de 110 miliarde de dolari. Integral in Ziarul Financiar.

Sfărîmarea încrederii. Serviciile secrete americane supraveghează pînă şi informaţiile partenerilor şi aliaţilor europeni. Lunar ar fi fost stocate o jumătate de miliard de metadate, doar în Germania. Cine mai este prieten şi cine duşman? Chiar dacă astronomicele cifre date publicităţii de hebdomadarul politic german Der Spiegel şi ziarul britanic The Guardian, trădînd zelul cu care serviciile secrete americane şi-au spionat partenerii europeni, în special pe cei germani, nu ar fi pe măsura unei galaxii ci doar cea a unui braţ al acesteia, inimaginabilul produce consternare şi stupefacţie. Şi o revoltă neputincioasă, deocamdată. Căci nu atît dimensiunile cantitative ale supravegherii cît acribia subversivă cu care ţări considerate prietene au fost supuse de către serviciile secrete americane unui tratament cvasi identic cu cel aplicat adversarilor învederaţi, perforează sfera unei încrederi ce părea solidă, dar care, în lumina dezvăluirilor, ar avea doar consistenţa unui balon de săpun.nNu este pentru întîia oară că europenii sunt confruntaţi cu voyeurismul şi indiscreţia partenerilor lor de peste ocean. Dar dezamăgirea este cu atît mai amară cu cît stupefianta revelaţie, favorizată şi de informaţia revistei germane potrivit căreia doar în luna decembrie 2012, 15 milioane de convorbiri telefonice ale germanilor au fost interceptate de către americani, se produce la doar o săptămînă după vizita preşedintelui Obama la Berlin şi la împlinirea unei jumătăţi de secol de cînd Kennedy euforiza masele, mărturisind că este un berlinez.Germania care este unul din cei mai de nădejde, loiali şi fideli aliaţi ai Americii, trece în ochii Washingtonului drept un partener de rangul trei, rezultă tot din recentele dezvăluiri. Ceea ce dovedeşte cît de iluzorie poate fi uneori încrederea, între state ca şi între oameni. Integral la Deutsche Welle

Fenomenul

Citind majoritatea stirilor externe in fiecare zi si aducandu-le cititorilor Politeia, nu pot sa nu-mi dau seama ca totusi ceva se intampla la nivel planetar. In multe locuri de pe mapamond cetatenii ies in strada si protesteaza. Bineinteles subiectele pentru care oamenii se strang si protesteaza sunt diferite si pastreaza nuante locale specifice. Egiptenii au inteles ca “primavara araba” i-au adus in fata unui rezultat pe care o mare parte din ei nu-l asteptau – o schimbare de la o dictatura laica la o democratie islamica. Turcii, care se bucura de o prosperitate mult asteptata si de o lunga durata, se vad si ei la randul lor pe un drum care poate transforma Turcia lui Atatürk intr-o Turcie otomana, administrata la modul cel mai autoritar cu putinta, de un om care se vede mai mult urmasul sultanilor decat al lui Atatürk.

Masele de protestatari din Brazilia nu simt de loc progresul tarii lor si afilierea internationala la un nou si potential jucator economic global, BRICS; ei stiu numai ca nimic din toate aceste realizari nu ajunge la ei si ca guvernarea de stanga, initiata de Lula da Silva si urmasa lui directa Dilma Rousseff, nu este mai putin corupta decat cei pe care i-au mostenit la carma tarii. Vecinii nostri bulgari au iesit in strada din cauza aceeasi coruptii pe care o simt si brazilienii, cu probleme asemanatoare, inclusiv cu o saracie care persista in ciuda marilor sperante pe care le-au avut odata cu aderarea lor la Uniunea Europeana, asemanatoare celor ale romanilor, zic eu.

Problemele sistemului

Interesant de mentionat ca Europa occidentala se confrunta cu un fenomen unic. Fiii si ficele celor care in anii ’60 si ’70 luptau, demonstrau si ieseau in strada pentru a schimba un sistem pe care il considerau nedrept, demonstreaza astazi pentru pastrarea acestui sistem impotriva caruia parintii lor au luptat cu cateva decenii in urma.

Cred ca problema are un numitor comun – politicienii care conduc astazi lumea. Afacerile tarilor sunt astazi tratate peste capul popoarelor lor, politicienii nu numai ca actioneaza ca o casta cu interese proprii, in multe locuri pe mapamond ei judeca si actioneaza impotriva mandatelor primite de la electoratele nationale si impotriva intereseleor acestor electorate. Electoratele mult mai bine informate si inchegate cu ajutorul noilor unelte media si retele sociale iau cunostinta zilnic de “targurile” facute intre politicienii lor pe plan national si cele facute de aceiasi politicieni pe plan international.

Evolutie sau revolutie

Societatea moderna a evoluat in cicluri, incepute cu revolutii, dupa care lucrurile evoluau pana la o stagnare, care necesita o noua revolutie. Pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea schimbarile erau produse la nivel national; incepand cu secolul al XIX-lea fenomenul devine international, cu doua evenimente cruciale – anul 1848 si anul 1989. Un mic rezumat:

Revoluția engleză 1640-1688, numita si “revolutia glorioasa” a impus în lume modelul monarhiei constituționale ( Anglia nu are o constituție, în înțelesul modern al cuvântului, ci un pachet de legi care practic fac cât o constituție, de aceea o numim monarhie parlamentară), bazată pe principiul separării puterilor în stat. Mai multe detalii, aici.

Revoluția americană 1775–1783, s-a desfășurat sub forma unor serii de revolte și apoi sub forma unui război, numit Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii. Revoluția americană a avut trei consecințe importante: cucerirea independenței celor 13 colonii față de Marea Britanie, recunoscută oficial prin Tratatul de la Versailles (1783), formarea unui stat federal continuu deschis expansiunii și formarea unui sistem de guvernare al acestei țări bazat pe Constituția Statelor Unite din 1787, care punea bazele unei republici federale în care conducerea este bazată pe suveranitatea poporului și separarea tripartită a puterilor în stat (legislativă, executivă și judiciară). Revoluția americana s-a încheiat în 1791, după consolidarea Statelor Unite, si aderarea tuturor celor treisprezece state la entitatea statală nou creată (1787 – 1790), crearea instituției prezidențiale, alegerea lui George Washington ca întâiul președinte al țării în 1789, începerea creșterea Uniunii prin aderarea Republicii Vermont ca cel de-al patrusprezecelea stat al său la 4 martie 1791 și amendarea Constituției cu primele zece amendamente cunoscute sub numele generic de [The] United States Bill of Rights (1789 – 1791). Mai multe detalii, aici.

Revoluția franceză 1789-1799  un eveniment major al epocii moderne, care a dus la răsturnarea Vechiului Regim și la instaurarea unei noi ordini politice și sociale în Franța. Franța a experimentat toate sistemele de guvernare trecând succesiv de la monarhia absolută, bazată pe principiul de drept divin, la monarhia constituțională, după model britanic, în care domină principiul „regele domnește, dar nu guvernează”, apoi la republică. Aceasta avea la bază, în teorie, libertatea și egalitatea tuturor cetățenilor. Ideile liberale și naționale propovăduite de Revoluția franceză s-au răspândit în toată Europa, având ca efect intensificarea luptei națiunilor împotriva dominației străine sau a monarhiilor absolute. Revoluția franceză completează șirul marilor revoluții ale epocii moderne, fiind precedată de Revoluția engleză și Revoluția americană. Mai multe detalii, aici.

Revoluțiile de la 1848 au declansat naționalismului european, fiind cunoscute de aceea și sub denumirea de “primăvara popoarelor”. Deși înăbușite, revoluțiile de la 1848 au fixat pe termen lung obiectivul creării statelor naționale în Europa, obiectiv definitivat cu ajutor american ( conform programului în 14 puncte al lui Wilson), abia după Primul Război Mondial. Mai multe detalii, aici.

Intrebarea esentiala dupa aceste mic breviar ar fi – fenomenul pe care il sesizam se afla intr-un ciclu evolutiv inceput in 1989 si acutizat de criza economica inceputa in 2008 sau ne aflam la inceputurile unei perioade revolutionare internationale asemanatoare celor precedente.

Cred ca niste raspunsuri putem gasi intr-o lucrare mai veche a celebrului Samuel Huntington, autorul “Ciocnirea civilizatiilor” – ma refer la “Ordinea politica a societatilor în schimbare “ (Political Order in Changing Societies). Voi recenza aceasta carte in zilele urmatoare ca o completare la cele descrise mai sus. In orice caz, Huntington sustine ca modernizarea sociala si economica poate produce disparitia vechilor modele de autoritate si alterarea institutiilor politice existente. Disparitia vechilor modele si alterarea institutiilor nu creaza in mod obligatoriu noi modele de autoritate sau alte institutii politice, dar creaza o cerinta imperioasa de innoire a lor, in virtutea largirii constiintei si participarii politice.

Vidul de putere si de autoritate poate fi umplut temporar de o conducere carismatica sau de o forta autoritara (armata, servicii secrete, etc.) . Dar numai organizatia politica il poate definitiva. Fie ca elitele existente intra in competitie unele cu altele pentru organizarea maselor prin sistemul politic existent, fie ca elite disidente le organizează pentru rasturnarea acestui sistem. Intr-o lume de acest gen, cine organizeaza politica, va stapani si viitorul.

Mai discutam despre acest fenomen si situatia din Romania intr-un articol viitor.

Intr-un stat declarat ca “national” din punct de vedere constitutional [Articolul 1 aliniatul (1) “România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”], orice argument care poate contrazice acesta afirmatie este neconstitutional sau necesita o revizuire a Constitutiei. Deoarece nu vad nici o revizuire a Constitutiei Romaniei fara acest articol/aliniat, discutiile asupra unei autonomii teritoriale a unei etnii care locuieste in Romania mi se pare aberanta.

Problema romaneasca a fost si este lipsa de aptitudini politice si dezinteres national profund al majoritatii politicienilor. Nu ai cum sa faci bravada nationalista si sa talharesti bugetul de stat prejudiciind interesele majoritatii alegatorilor care te-au trimis in Parlament.

Folosirea cinica a nationalismului nu este numai indecenta, este si foarte periculoasa si poate produce efecte nocive greu de anticipat. Din punct de vedere al sezonului nationalismului de bravada, perioada actuala este perfecta. Exact ca o gripa, nationalismul de bravada vine inoculat prin lozinci prostesti, care contin mesajul cel mai josnic pentru numitorul comun cel mai larg. Atmosfera de propagare este propice: criza economica, imbogatiti din afaceri cu statul cu duiumul, lipsa unui orizont si lipsa unei sperante din cauza unor lupte intestine intre cei care au si cei care vor mai mult. Cineva trebuie sa fie de vina. Acel cineva nu poate fi oricine, el este cel care vrea sa smulga inima tarii, sa o dezmembreze, sa ne fure noua ce este al nostru. Nimeni nu se intreaba cat de posibil este acest furt sau cat de lipsite de sens sunt aceste sentimente.

UDMR-ul ca partid politic a reusit mai mult decat orice alta formatiune politica romaneasca actuala. Ei s-au construit din nationalism, traiesc din nationalism si isi gasesc puterea in nationalism. Ce sa-i faci daca nationalismul lor nu este si al nostru. Ce poti face daca in locul unor interese etnice, economice si culturale legitime ei doresc mai mult, bazandu-se pe puterea politica pe care stiu ca o detin. Ce poate face o gasca de incompetenti de la guvernare cand are in fata o alta gasca de incompetenti din opozitie si rotatia ii va pozitiona pe udemeristi intotdeauna unde au fost si pana acum – la cumpana intre putere si opozitie.

Din nefericire nu lipsesc niciodata prostii in ambele tabere care genereaza mesajele nationalismului de bravada, cei mai prosti sunt cei care asculta mesajul si nu cei care il genereaza.

Nationalismul este un argument politic legitim, atat timp cat el nu devine sovinism sau xenofobie. Nationalismul este ancorat in Constitutia Romaniei si trebuie sa ramana acolo, el nu poate fi folosit insa ca tertipur politicianist asa cum s-a incercat acum doua zile. Tot acest nationalism nu poate fi nici scena si nici decorul unor mesaje iredentiste, la fel de nocive ca cele incercate in Parlamentul Romaniei.

Intrebarea care s-a pus si se va pune intotdeauna – suntem noi atat de vinovati ca sa fim pedepsiti cu o asemenea clasa politica?!

Nota: Acum doua luni aduceam un articol semnat de filosoful si publicistul italian Giorgio Agamben , titlul articolului – Imperii Europene, astazi aducem un comentariu legat de acel articol si publicat de Deutsche Welle. Ambele articole sunt interesante si merita citite.

***

Clivajele de mentalitate, stilul de viaţă şi particularităţile climatice fisurează tot mai profund, sub povara crizei, pilonii coeziunii în familia europeană.

Nu a trecut prea multă vreme de cînd filozoful italian Giorgio Agamben reluase sub forma unei pledoarii emoţionale, cu argumente istorice şi culturale, o mai veche teză a predecesorului său francez Kojève: idealul unui Imperiu latin, format din Italia, Franţa şi Spania.

Eseul lui Agamben a avut un larg ecou, preponderent pozitiv, în presa din ţările romanice, stîrnind nemulţumirea cititorilor din spaţiul anglo-saxon şi germanofon. Cărora le este greu să priceapă cum, după toate ajutoarele date sudului „indisciplinat şi risipitor” de nordul „chibzuit, tenace şi harnic”, spre a salva de la naufragiu ambarcaţiunea monetară comună euro, ingratitudinea poate fi atît de crasă.

Aşa zişii salvatori se simt vexaţi, printre ei îşi face loc ideea unei definitive despărţiri de cei din sud, soluţie imposibilă înainte de a se ajunge la un liman. Cei scăpaţi deocamdată de la înec, resimt măsurile pe care trebuie să le respecte ca pe un sacrificiu, obligîndu-i să renunţe la un anumit savoir vivre ce făcea şi continuă să facă deliciul turiştilor septentrionali. De altfel, cînd le merge de minune, germanii afirmă că se simt „ca bunul Dumnezeu în Franţa” ceea ce ar echivala cu românescul „Ca în sînul lui Avram”.

În sud, soarele străluceşte mai tot anul pe cer, clima este blîndă, căldura verii dăinuie pînă în lunile tîrzii ale toamnei, copacii rămîn verzi tot anul, roadele pămîntului sunt savuroase fără a cere prea mare trudă pentru a fi culese, bucatele sunt simple dar pline de arome? Teoria climatelor, ale cărei origini coboară în antichitatea greco-latină, iar formularea ei modernă se datorează lui Montesqieu, poate furniza unele explicaţii particularităţilor de mentalitate şi comportament ale locuitorilor Europei.

Tăvălugul globalizării, pus în mişcare de turbinele capitalismului triumfător, netezeşte sau zdrobeşte în vremuri de criză, diferenţele de identitate naţională, colectivă, mai ales la nivel comportamental. In straturile profunde ale mentalităţii şi conştiinţei culturale, mărcile identitare persistă.

Ceea ce explică şi de ce zelul cu care funcţionarii de la Bruxelles încearcă să standardizeze şi reglementeze pînă şi compoziţia alimentelor naţionale ale locuitorilor UE, impunînd norme care schimbă complet gustul bucatelor tradiţionale, rămîne lipsit de rezultate, doar însoţit de zîmbete condescendente şi de resentimente „europene”. Mai înverşunată este împotrivirea atunci cînd anumitor europeni li se cere să renunţe la unele obiceiuri bune şi dragi, siesta de pildă. Deşi studiile au demonstrat negru pe alb că locuitorii din sudul Europei, datorită alimentaţiei, climei dar şi modului mai relaxat de a munci şi trăi nu mor în număr atît de mare ca cei din nordul continentului din pricina unui infarct şi nici nu suferă de frecvente astenii nervoase, insomnii şi burn out, totuşi guvernul spaniol a decis, sub presiunea politicii de austeritate impusă de aşa numita Troică a UE să scoată înafara legii siesta.

Un sociolog german, Max A. Höfer, interpretează reacţiile resentimentare pe care le provoacă europenilor meridionali disciplina “teutonă” (ca terapie pentru ieşirea din criză) şi din perspectiva unor date istorice. Capitalismul anglo-saxon, produs al unei etici protestante, în care munca este concepută ca o formă de omagiere a Divinităţii, este cel care a ridicat şi celebra formulă Timpul înseamnă bani la rang de principiu suprem.

Globalizarea, în formele ei actuale, se conformează în linii mari moralei protestante, prin ai cărei ochelari modul de viaţă şi mentalitatea locuitorilor din zonele meridionale ale Europei, în cazul de faţă, se întrevăd ca semne ale trîndăviei, ca pierdere de vreme.

Or, disciplina protestantă îşi are originile în spaţiul de cultură germanofon, ceea ce prin ricoşeu, face ca resentimentele celor aflaţi sub imperativele politicii de austeritate, să se îndrepte tocmai asupra celor pentru care aceleaşi principii întemeiază un modus vivendi. Sursa: Deutsche Welle / Autor – Rodica Binder

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea se va ameliora în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi averse pe arii relativ extinse în partea de sud-est a teritoriului şi doar pe spaţii restrânse în rest, mai ales după-amiaza şi în special în zona de munte, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, în special pe litoral şi în deltă unde la rafală se vor depăşi 60-70 km/h şi izolat în rest.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 28 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scăzute în depresiuni.

Şi la Bucureşti vremea se va ameliora, cerul fiind variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei, când trecător vor mai fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi: 1 EURO = 4. 4588 RON; 1 USD = 3. 4151 RON; 1 EURO = 1. 3056 USD; Francul elvetian 3. 6123 RON. Gramul de aur 132.1562 RON. Curs valutar BNR valabil azi: : 1 EURO = 4. 4588 RON; 1 USD = 3. 4151 RON;

Comisia Europeană a început suspendarea POS CCE: România are pregătite cheltuieli nedecontate de 200 de milioane de euroComisia Europeană a început suspendarea POS CCE: România are pregătite cheltuieli nedecontate de 200 de milioane de euro. Comisia Europeană a demarat o procedură de suspendare a Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), după ce autoritățile române au eșuat în a lua măsurile corective solicitate anterior de Bruxelles în POS CCE. Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn, a indicat vineri în primul rând deficiențele de la Autoritatea de Management de la Ministerul Economiei. ”Autorităţile române nu au luat la timp măsurile şi nu au întreprins acţiunile de corecţie solicitate de serviciile Comisiei Europene, în primul rând pentru îmbunătățirea sistemului de management şi de control la nivelul Autorităţii de Management POS CCE şi al organismelor intermediare”, a declarat, pentru cursdeguvernare.ro, Shirin Wheeler. Ea a precizat că autoritățile române mai au, totuși, la dispoziție câteva săptămâni pentru a transmite la Bruxelles informații privind corectarea deficiențelor din POS CCE, iar Comisia ar putea decide deblocarea programului. De asemenea, o misiune de audit de la Bruxelles urmează să meargă la București pentru a face verificări la POS CCE. Dacă Executivul european decide suspendarea, POS CCE ar urma să fie blocat pentru încă 6 luni, în care România nu va mai putea primi fonduri europene în programul de competitivitate. Integral in Curs de Guvernare.

Relaţia Băsescu-Barroso s-a răcit. Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat voalat pe portughezul Jose Barroso, preşedintele Comisiei Europene, pentru eşecul gazoductului Nabucco. Ratarea proiectului Nabucco a stârnit reacţia critică a preşedintelui Traian Băsescu, care a trimis acuze voalate către Comisia Europeană. Şeful statului a declarat că nu este la vârsta „pubertăţii politice“, ca să creadă „vorbele de consolare“ privind conectarea României la conducta TAP (Trans-Adriatic Pipeline), aleasă în detrimentul Nabucco, pentru aprovizionarea cu gaz extras din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaidjan). „Sigur că România ar fi avut de câştigat dacă proiectul Nabucco se făcea. Eu nu sunt la vârsta pubertăţii, ca să cred afirmaţia făcută că au câştigat amândoi (n.r. – Barroso şi Ilham Aliyev, preşedintele Azerbaidjanului) pentru că din TAP vom face nişte prelungiri care vor acoperi statele prin care ar fi trebuit să treacă Nabucco. Am trecut de vârsta pubertăţii politice. Sunt vorbe de consolare, dar România trebuie să îşi ia soarta strategiei energetice în mâini“, a afirmat Băsescu, la Bruxelles, după Consiliul European. Premierul Victor Ponta s-a ferit să comenteze poziţia acidă a Traian Băsescu, considerând că declaraţia preşedintelui este „extrem de nediplomatică“ la adresa lui Barroso, şeful Comisiei Europene. Integral in Adevarul.

Cum încearcă Antonescu să nu fie preşedinte paiaţă. Sub umbrela unui „moment de maxim interes electoral”, liderul PNL vrea să comaseze prezidenţialele cu referendumul în avantajul său. Decizia CCR de a amâna cu un an aplicarea pragului de prezenţă de 30% la referendumuri îl încurcă şi nu prea pe liderul PNL, Crin Antonescu. După ce a strigat în gura mare că judecătorii şi-au excedat atribuţiile luând o decizie fără precedent, Antonescu s-a gândit, şi a lansat public, ipoteza ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei şi alegerile prezidenţiale să aibă loc în aceeaşi zi. Dacă USL ar lua o astfel de decizie, ar însemna că prevederile noii Constituţii nu i se vor mai aplica celui care a moşit-o, respectiv Crin Antonescu. Şi asta pentru că startul alegerilor prezi denţiale va fi dat pe actuala legislaţie şi, prin urmare, noul preşedinte nu va avea atribuţii limitate. Aceasta este şi interpretarea profesorului de drept constituţional, Ioan Stanomir. „Nu poţi considera aplicabil pentru alegeri un text care urmează să fie validat la referendum”, a spus Stanomir. Potrivit acestuia, ca să fie ales un pre şedinte pe noua Constituţie ar trebui ca cel aflat în funcţie să-şi dea demisia şi să se facă alegeri. Preşedintele Traian Băsescu a comentat şi el, sâmbătă, ideea cuplării referendumului pentru noua Constituţie cu prezidenţialele, subliniind că unui preşedinte nu îi poţi modifica atribuţiunile în timpul mandatului. Integral in EVZ

Vicepremierul Dragnea anunţă un referendum în octombrie care „ar putea să dureze trei zile” Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea a declarat, duminică, la Antena 3, că nu renunţă, ca urmare a deciziei CC privind constituţionalitatea pragului electoral la referendum, la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile. Dragnea a subliniat că revizuirea Constituţiei şi regionalizarea sunt două proiecte majore pentru viitorul României, şi de aceea nu este adeptul amânării acestor proceduri. Întrebat dacă ia în calcul, aşa cum a mai spus, organizarea unui referendum care să se întindă pe două zile, Dragnea a răspuns: “Poate să dureze şi trei zile”.El a adăugat că în contextul în care pragul electoral rămâne la 50%, există o decizie a CC de anul trecut “care ne spune că referendumul se poate organizat în mai multe zile”. Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CC. Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CC, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale. Gandul. 

 Baroni contra ANI: va pierde România? Intenţia Guvernului USL de a modifica prin ordonanţă de urgenţă regimul incompatibilităţilor pentru aleşii locali, aşa cum a fost ea anunţată de vicepremierul Liviu Dragnea, ar putea atrage României noi critici din partea oficialilor europeni, în condiţiile în care sute de preşedinţi de consilii judeţene, primari şi consilieri ar scăpa de supravegherea Agenţiei Naţionale de Integritate. Beneficiari ar putea fi şi aleşii locali aflaţi acum în pericol să-şi piardă mandatul. Legislaţia actuală – Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările ei – stabileşte că primarii şi viceprimarii, precum şi preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene nu pot fi, în acelaşi timp, şi preşedinte, vicepreşedinte, director general, manager, administrator, membru al CA ori cenzor la societăţi comerciale, societăţi de asigurare, regii autonome de interes naţional sau local. De asemenea, legea interzice ca ei să fie preşedinte sau secretar al AGA unei societăţi comerciale. În cazul în care alesul nu iese de bună-voie din situaţia de incompatibilitate, prin optarea pentru una din cele două funcţii deţinute simultan, el riscă să-şi piardă mandatul. În această situaţie ar fi, în prezent, peste 650 de aleşi locali, de la toate partidele politice. În ajutorul lor vrea să vină Guvernul Ponta prin modificarea Legii nr. 161/2003 printr-o ordonanţă de urgenţă. Integral in Romania Libera

Mişcarea Populară, în cursa pentru europarlamentare. Membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară s-au întâlnit, pentru prima dată, cu liderii filialelor din teritoriu, în prezenţa unui invitat special: preşedintele Traian Băsescu. După două ore de dezbateri, concluzia a fost clară: înfiinţarea unui partid care să participe la alegerile europarlamentare. Membrii fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară s-au întâlnit, pentru prima dată, cu liderii filialelor din teritoriu, în prezenţa unui invitat special: preşedintele Traian Băsescu. După două ore de dezbateri, concluzia a fost clară: înfiinţarea unui partid care să participe la alegerile europarlamentare. „Am trecut de 40.000 de semnături strânse într-un număr de judeţe suficient de mare pentru a forma partidul. În următoarele zile vom anunţa Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară. Apoi vom supune dezbaterii statutul partidului, iar în 7-10 zile urmează să depunem toate documentele şi semnăturile pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară“, a spus Marian Preda, preşedintele Fundaţiei Mişcarea Populară. Dacă se va înfiinţa până anul viitor, noul partid susţinut de Băsescu şi-a stabilit să ia minimum 5% la alegerile europene. „5% este o ţintă mică. Trebuie să ne propunem mai mult“, a spus Preda. În plus, Marian Preda a ţinut să facă o delimitare între Fundaţia Mişcarea Populară şi noul partid cu acelaşi nume. „Fundaţia generează partidul pe care îl va susţine. Toată lumea vrea în fundaţie, nu şi-a manifestat nimeni dorinţa de a intra direct în partid“, a mai precizat Preda. „Domnul preşedinte a venit la fundaţie şi ne-a transmis că ni se va alătura după ce îşi va încheia mandatul“, a completat Preda. Integral aduce Adevarul. 

Cum funcţionează o instituţie fantomă. Eficienţa unei instituţii a statului este pusă sub semnul întrebării de chiar cel care o conduce. Preşedintele Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice, Preda Nedelcu, ar desfiinţa toate posturile de la nivel judeţean cărora nu le găseşte nicio utilitate şi este dezamăgit că dezbaterile referitoare la vârstnici, din interiorul instituţiei, nu au ecou la nivel guvernamental. Consiliul Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV) este un organism autonom, care a fost înfiinţat de statul român în anul 2000 cu scopul de a asigura dialogul persoanelor vârstnice cu autorităţile centrale şi locale. Teoretic, potrivit legii nr 16/2000, activitatea acestui consiliu ar trebui să fie extrem de bogată, practica însă demonstrează că în interiorul acestui institut nimic nu funcţionează. Pe hârtie, competenţele Consiliului sunt următoarele: să propună Guvernului programe privind ameliorarea condiţiilor de viaţă ale pensionarilor, să urmărească dacă acestea sunt aplicate şi să sesizeze abaterile organelor competente, să formuleze teme de cercetare, să asigure comunicarea cu mass-media, să elaboreze puncte de vedere la proiectele de acte normative care vizează persoanele vârstnice etc. În realitate, activitatea CNPV-ului se mărgineşte la nişte şedinţe lunare, realizate în cadrul Comisiei Permanente, la care absentează în mod constant chiar cei mai importanţi pioni ai acestui organism, adică reprezentanţii guvernamentali. Integral in Romania Libera

Ponta, turist prin Samarkand şi Macao. De trei zile, premierul român se relaxează, pe banii contribuabililor, în diferite destinații exotice din Asia: Samarkand, vechea capitală a lui Timur Lenk, Hong-Kong „New York-ul Asiei” și Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc. Programul turistic a început vineri, când, după câteva întâlniri formale la Taşkent, capitala Uzbekistanului, Ponta a plecat la Samarkand. De aici, el s-a deplasat la Hong-Kong, iar ulterior la Macao, vechea colonie portugheză care, din 1999, a revenit în administrarea Republicii Chineze. Azi, în tripourile din Macao se joacă mai mulţi bani decât la Las Vegas. Pe pagina oficială a guvernului României, www.guv.ro, de joi, când Ponta se afla în Kazahstan, nu a mai fost postat nici un comunicat de presă despre turneul asiatic al premierului. Există în schimb fotografii şi videoclipuri de la vizita în Uzbekistan, însă doar din Taşkent, unde Ponta s-a întâlnit cu premierul uzbek, şi de la întâlnirea cu „şeful guvernului din Hong-Kong”. Presa care l-a însoţit pe premier a păstrat tăcerea în legătură cu programul turistic al lui Ponta, deşi din fotografii se observă că, la Samarkand, şeful Executivului era înconjurat de ziarişti. Informaţii despre aceste plimbări au apărut pe pagina de Facebook a premierului. Integral in EVZ

Va urez o zi buna!

Croaţia a aderat la Uniunea Europeană. Zeci de mii de persoane s-au strâns la Zagreb pentru a sărbători evenimentul. de mii de persoane au aclamat luni, la ora locală 0.00 (1.00, ora României), aderarea la Uniunea Europeană (UE) a ţării lor, după 22 de ani de la proclamarea independenţei faţă de fosta Iugoslavie. “Bine aţi venit în Uniunea Europeană”, a spus preşedintele Comisiei Europene (CE) Jose Manuel Barroso mulţimii reunite la Zagreb, cu puţin timp înainte ca “Oda bucuriei” a lui Beethoven – imnul UE – să consacre integrarea Croaţiei ca al 28-lea stat membru al blocului european. În discursul său, preşedintele croat Ivo Josipovici şi-a invitat compatrioţii să fie optimişti. “Să nu lăsăm norul crizei economice să ne umbrească optimismul. Criza este o provocare, o invitaţie de a face ca mâine să fie o zi mai bună decât astăzi”, a declarat el.  Pe cele trei scene ridicate în piaţa centrală din Zagreb, peste 700 de artişti, cântăreţi, muzicieni şi dansatori au făcut spectacol în faţa unei mulţimi încântate. Festivităţi similare au avut loc în oraşele Split şi Dubrovnik, precum şi în Varazdin şi Riejka. La miezul nopţii, panoul de semnalizare cu inscripţia “vamă” a fost retras în mod simbolic de la punctul de frontieră cu Slovenia, singura republică fostă iugoslavă care era membră UE (2004). În acelaşi timp, un panou cu sigla UE a fost instalat la frontiera cu Serbia, ţară căreia Bruxelles-ul i-a dat vineri undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare. Preşedinţii tuturor ţărilor din Balcani s-au întâlnit la Zagreb. Aproximativ 100 de reprezentanţi internaţionali au asistat la sărbătoarea aderării.În afară de lideri europeni, nicio personalitate internaţională nu şi-a anunţat participarea. Absenţa cancelarului german Angela Merkel a făcut obiectul speculaţiilor în presa locală. În pofida dezminţilor Berlinului, presa croată asigură că absenţa lui Merkel este legată de refuzul Zagrebului de a extrăda un fost şef de informaţii iugoslav căutat de justiţia germană în legătură cu uciderea unui disident croat pe teritoriul german în 1983. Croaţia este primul stat care se alătură UE de la aderarea, în 2007, a României şi Bulgariei. Integral aduce Mediafax.

Proteste de amploare ale opoziţiei egiptene pentru a solicita plecarea lui Morsi. Egiptenii au ieşit în masă pe străzile din Cairo şi din provincie duminică, odată cu prima aniversare a venirii la putere a preşedintelui Mohamed Morsi, pentru a-l acuza pe acesta că guvernează numai în favoarea islamiştilor şi a-i cere să îşi dea demisia, informează AFP. Sute de mii de persoane manifestau la începutul serii în capitală, au precizat pentru agenţia franceză de presă surse din cadrul poliţiei, scandând ‘Cară-te!’ sau ‘Poporul vrea ca regimul să cadă!’. Acţiuni de protest avea loc de asemenea în numeroase oraşe de provincie în ceea ce pare a fi cea mai importantă mobilizare de la căderea lui Hosni Mubarak la începutul lui 2011. Opoziţia a făcut apel la manifestanţi să rămână în stradă până la plecarea preşedintelui Morsi. În Piaţa Tahrir din centrul Cairo, o locaţie emblematică pentru revolta împotriva lui Mubarak şi ulterior pentru multe alte adunări politice, mulţimea a venit în valuri, având în mâini cartonaşe roşii ce îi erau adresate şefului statului, provenit din rândurile Fraţilor Musulmani. ‘Este o a doua revoluţie, iar Tahrir este simbolul’, a declarat Ibrahim Hammuda, un tâmplar venit din Damietta /nord/. Manifestanţii au început de asemenea să se adune spre finalul zilei în jurul palatului prezidenţial, din cartierul Heliopolis, dar şi în alte locuri din capitală, survolată de elicoptere ale armatei. Acţiuni de contestare îndreptate împotriva lui Morsi au loc şi la Alexandria /nord/, al doilea oraş ca mărime al ţării, la Menuf şi Mahallah, în Delta Nilului, precum şi la Port-Said şi Suez, pe canalul cu acelaşi nume, şi chiar în oraşul natal al lui Morsi, Zagazig, la nord-est de Cairo.  Preşedinţia a reacţionat afirmând că ‘dialogul este singura manieră pentru a ajunge la o înţelegere’ şi că este ‘deschisă pentru a lansa un veritabil şi serios dialog naţional’. Opoziţia a mai refuzat în ultimele zile oferte identice, apreciind că ele sunt făcute de faţadă. Agerpres

Activităţile de spionaj ale NSA au vizat Franţa, Italia şi Grecia. Franţa, Italia şi Grecia se numără printre cele 38 de ţinte monitorizate de Agenţia Naţională de Securitate , potrivit documentelor comunicate publicaţiei The Guardian de fostul consultant al acestei agenţii, Edward Snowden. Unul dintre documentele NSA dezvăluie activităţi de spionaj electronic ale agenţiei ce vizau ambasadele de la Washington şi reprezentanţele acestor ţări pe lângă Naţiunile Unite, a scris duminică cotidianul britanic The Guardian, notează France Presse. Tentative de ascultare au vizat ambasadele Franţei, Italiei şi Greciei de la Washington. Japonia, Mexic, Coreea de Sud, India şi Turcia au fost la rândul lor nominalizate printre ţintele operaţiunilor de supraveghere electronică, într-un document datând din 2010. Săptămânalul german Der Spiegel a afirmat anterior că NSA, acuzată că a spionat comunicaţiile mondiale prin intermediul programului Prism, a vizat birourile Uniunii Europene de la Bruxelles şi misiunea diplomatică a UE de la Washington. Delegaţia Uniunii Europene de la ONU face obiectul unei monitorizări similare, conform Der Spiegel. Conform documentelor consultate de Guardian, operaţiunea ce a vizat UE ar fi avut drept obiectiv aflarea mai multor detalii privind disensiunile dintre diferitele membre UE. Uniunea Europeană, Franţa şi Germania au cerut duminică explicaţii cu privire la suspiciunile de spionaj la adresa UE, iar Washingtonul a asigurat că va răspunde „pe canalele diplomatice” acestor solicitări. Adevarul.

Der Spiegel – Damă, Popă, As, Spion. Europa și Germania sunt ținte principale ale spionajului american derulat de National Security Agency. Milioane de date sunt colectate de americani pe teritoriu german. Dar guvernul de la Berlin este surprinzător de pasiv în această afacere. În urmă cu două săptămâni, oficialii germani agitau zâmbind stegulețe americane la poarta Brandenburg. Președintele Barack Obama ținea un discurs istoric în capitala Germaniei și toată lumea era happy-happy-joy-joy. De câteva zile însă au apărut detalii șocante în presă care atestă – conform unor documente puse la dispoziție de Edward Snowden – dimensiunile spionajului american în Europa: microfoane în reprezentanțele diplomatice europene, ascultări ale instituțiilor de la Bruxelles sau controlarea comunicațiilor a milioane de europeni, de la nimic nu pare să dea înapoi NSA. Critici nu sunt adresate însă numai americanilor. Opoziția germană trece la atac împotriva cancelarului Merkel care tace mâlc în această afacere. Sigur, e campanie electorală, dar modul așteptare e cel puțin ciudat la Berlin. Toată lumea știe că a critica America în chestiuni de securitate nu e ușor, mai ales că mai multe guverne europene profită constant de pe urma informațiilor date de Washington, dar se pune totuși întrebarea câtă reținere se mai poate manifesta după dezvăluirile recente. E greu să justifici operațiuni de asemenea amploare cu deja clasica luptă antiteroristă. Așa că niscaiva clarificări nu sunt chiar inutile. Guvernul german ar putea lua exemplu de la colegii francezi – ce se întoarce roata, nu?! La Paris, ministrul de externe a cerut deschis explicații de la americani. Comisia Europeană la fel. Pentru Angela Merkel așadar subiectul nu mai poate reprezenta o chestiune bilaterală secretă. Integral la RFI.

Happy-end dramatic pentru bugetul UE. Ore lungi de iritare şi blocaje. Marea Britanie pare a se pune de-a curmezişul bugetului UE. Şi, totuşi, miezul nopţii aduce compromisul. Chiar şi Angela Merkle părăseşte mulţumită summitul european. “Este ocazia potrivită de a face pasul spre o mai mare predictibilitate a cheltuielilor, spre creştere şi dezvoltarea pieţei muncii”, a comentat cancelara federală Angela Merkel, la sfârşitul celor opt ore de discuţii purtate la Bruxelles cu şefii de stat şi de guvern UE. Mai clar a vrut să fie preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cel care, spre dimineaţă, a venit cu următoarea declaraţie: “În ce priveşte bugetul UE există consens absolut”. Sigur că lucrurile nu au stat atât de simplu. Premierul britanic, David Cameron, de exemplu, a ţinut cu tot dinadinsul ca Londra să nu fie nevoită să contribuie suplimentar la bugetul Uniunii. Şi, într-un final, a punctat şeful Executivului luxemburghez Jean-Claude Juncker, europenii au făcut – iarăşi – pe plac Marii Britanii. Începând din 1984, Marea Britanie contribuie mai puţin la bugetul comunitar pe motiv că primeşte mai puţin din fondul comunitar pentru agricultură. Până de curând, rabatul britanicilor se situa la 3,6 miliarde de euro anual. De data aceasta s-a decis chiar o creştere cu 200 de milioane a rabatului. Săptămâna trecută, planul de buget părea departe de a fi acceptabil pentru toţi membrii Uniunii. Parlamentul European şi Guvernele naţionale au avut mult de negociat – şi au făcut-o până în dimineaţa summitului, compromisul ivindu-se în ultimele ceasuri dinaintea întâlnirii de joi, de la Bruxelles. Până în 2020, cheltuielile Uniunii vor fi de 908 miliarde de euro, cu posibilitatea de a le extinde până la 960 de miliarde. În cifre absolute, contributorul net cel mai consistent este Germania, care oferă aproximativ nouă miliarde de euro anual. Polonia este beneficiarul net cel mai mare cu 11 miliarde de euro primiţi din bugetul de la Bruxelles. “Pactul pentru creştere nu poate funcţiona în absenţa unui fond dedicat acestei creşteri. Altfel spus, fără bani. Iar fondul nostru de creştere este tocmai bugetul comunitar. În absenţa acestui buget nu ne-am fi putut îndeplini obligaţiile în materie de creştere”, a comentat şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Aproape jumătate din cele peste 900 de miliarde de euro ar urma să plece, în următorul ciclu bugetar de şapte ani, către regiunile cu deficienţe structurale. Uniunea Europeană ar urma să sprijine autorităţile locale şi antreprenorii în creşterea investiţiilor în dezvoltarea economică. Ca şi până acum, 40% din banii comunitari se vor duce pe subvenţiile agricole. Măsurilor de combatere a şomajului în rândul tinerilor le sunt alocate şase miliarde de euro, bani ce trebuie cheltuiţi în următorii doi ani deja. Integral aduce Deutsche 

Bulgarii, din nou în stradă pentru a protesta împotriva guvernului socialist. Câteva sute de locuitori ai oraşului Plovdiv (sud) au blocat pentru aproximativ o oră, astăzi, principala autostradă din Bulgaria, care leagă Sofia de portul Burgas, pentru a protesta împotriva guvernului lui Plamen Oreşarski. În acelaşi timp, peste 50 de locuitori ai Sofiei au blocat pentru scurt timp accesul spre aeroportul internaţional din capitală bulgară. Protestele din Bulgaria continuă pentru cea de-a 17-a zi consecutiv. Ca şi în zilele precedente, cele mai ample manifestaţii sunt programate pentru ora 18,30 la Sofia. O parte dintre manifestanţi intenţionează să rămână în faţa parlamentului întreaga noapte de duminică spre luni pentru a întâmpina primul răsărit al lunii iulie. De la ora 8,00, mâine, va avea loc un nou protest în faţa clădirii parlamentului, transmite Agerpres. Ministrul apărării Anghel Naidenov a declarat într-un interviu difuzat astăzi de postul de televiziune BTV că guvernul nu intenţionează să-şi depună demisia, nici acum, nici la anul. Naidenov a spus că executivul se bucură de un sprijin larg în rândul populaţiei. Câteva zeci de persoane s-au strâns în cursul zilei la Sofia pentru a-şi exprima sprijinul pentru guvernul alianţei dintre socialişti şi etnicii turci. Valul de proteste zilnice de la Sofia şi din câteva mari oraşe din Bulgaria – după o primă serie de demonstraţii, uneori violente iarna trecută – a fost declanşat de numirea, pe 14 iunie, la conducerea Agenţiei de Securitate Naţionala (DANS) a controversatului parlamentar Delian Peevski. Aduce EVZ.

Titlul nu este deloc un oximoron, este o constatare. Democratia moderna a aparut “de jure” acum o suta cinzeci, aproape doua sute de ani. “De facto”, vorbim despre democratii adevarate dupa primul razboi mondial. In Europa, ca si alte locuri din lume, democratia a fost suspendata prin dictaturi, mai mult sau mai putin vremelnice.   Marile pericole ale democratiei au fost crizele economice, razboaiele, nelinistile sociale artificial alimentate sau autentice si justificabile. In multe cazuri democratia a invins, in altele a fost invinsa de “oamenii providentiali”, care au instaurat regimuri eficiente prin bestialitatea lor.

Ultimul deceniu Euro-Atlantic si in mare parte mondial a inregistrat o noua maladie a democratiei, caracterizata prin producerea unor anticorpi care o distrug; putem caracteriza aceasta maladie ca pe una imunitara. Democratia a nascut un monstru – populismul “democratic”. Acest “populism democratic” este reprezentat in lumea occidentala aproape in toate guvernarile actuale. Dupa pacificarea Europei si crearea unei bunastari sociale bazate pe principii sanatoase, nesaţul de mai mult sau mai bine,  a generat promisiuni politice irealizabile sau realizabile prin rezutatele pe care le vedem si simţim astazi.

Daca problemele Romaniei sunt legate de evenimentele de tranzit de la un sistem dictatorial la unul democratic, problemele occidentului sunt legate de aparitia liderilor carismatici, care au promis mult mai mult decat se putea si care au distrus intentionat sau incompetent echilibrele necesare unui stat de drept, inzestrat cu institutii functionale. Nu cred ca exista un academic american serios, care sa nu recunoasca in discutii particulare ca tragediile Americii contemporane au inceput pe timpul carismaticului Presedinte democrat, Bill Clinton. Tragedia bancara ce a declansat  criza actuala dateaza de pe timpul lui (neimplementarea legilor auditului bancar) si tragedia  9/11 isi are radacinile tot atunci. Nu are rost acum sa analizez aceasta nefericita presedintie, o vor face istoricii care vor trai cu 100-200 de ani dupa moartea mea.

Dupa perioadele de ajustare europeana (Margaret Thatcher, Georges Pompidou, Giscard d’Estaing, socialistul Helmut Schmidt sau conservatorul Helmut Kohl), Europa intra in perioada populista de stanga sau dreapta. Totul a mers bine atat timp cat si stanga si dreapta Europeana nu au incercat sa importe / exporte modele, care nu erau bune intr-un stat cu structuri sociale si economice diferite, cu mentalitati incompatibile cu modelele importate. Ce merge in Suedia sau Danemarca nu poate merge in Romania sau Bulgaria.  Pentru Romania “statul social” a devenit “statul asistat”. Nu ai nici o sansa de a convinge o populatie de milioane, cu comportament antisocial, ca trebuie sa munceasca pentru a trai. Educatia acestei populatii si a altora necesita generatii. Nu poti rezolva probleme economice prin masuri sociale. Nu ai posibilitatea de a crea e locuri de munca, atunci scoate-i la pensie la varste de 40-45 de ani.

Masurile dure nu ar fi fost posibile din cauza costurilor electorale insuportabile de majoritatea politicienilor. Nici in Romania si nici in alte parti, din cauze poate diferite, insa cu efecte asemanatoare.

Cred ca sistemul democratic poate sa se apere, cred ca sunt cazuri cand se si apara si vom vedea in postarea urmatoare cum, deocamdata trebuie discutate niste lucruri importante care stau la baza solutiilor care pot fi gasite. In anexa de mai jos aveti doua modele de sufragiu electoral.

Anexa

Sufragiul universal este unul din principiile de bază ale democraţiei, care constă în aceea că dă posibilitatea fiecărui cetăţean adult şi cu discernământ de a-şi exercita activ şi pasiv dreptul de vot, adică de a-şi alege reprezentanţii în legislativ, respectiv de a fi ales ca atare. Din punct de vedere istoric, este privit ca sistem de vot universal şi sistemul în care doar populaţia masculină a beneficiat de drept de vot activ şi pasiv.

Vot cenzitar – este sistemul electoral practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal, care consta în recunoaşterea calităţii de alegător şi implicit a dreptului de vot cetăţenilor care aveau un anumit venit anual evaluabil în titluri de proprietate imobiliară (terenuri, clădiri) sau stabilit în funcţie de cuantumul impozitelor plătite anual asupra veniturilor încasate.

În România, votul cenzitar a fost introdus prin Legea electorală din 1864, care împărţea electoratul în două categorii:

• electoratul rural – cei care plăteau o dare către stat de 48 de lei; cam 1000 RON annual.
• electoratul urban – cei care plăteau o dare către stat de 110 lei; cam 2200 RON annual.

Aveau dreptul de a fi scutiţi de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoţi ai parohiilor, profesorii din invatamantul superior (pe atunci includeau si liceele) şi ai colegiilor, doctorii şi licenţiaţii diferitelor facultăţi, inginerii şi arhitecţii ş.a.  Sistemul de vot cenzitar s-a păstrat până în anul 1917.

In tara unde, conform unei zicale, nimic nu poate ramane secret, un fapt tragic a ramas invaluit in mister pana astazi: asasinarea prim-ministrului Barbu Catargiu, petrecuta la 8 iunie 1862. Barbu Catargiu, premierul conservator potrivnic reformei agrare, a fost asasinat in imprejurari ramase neclare pana astazi. Iar ceea ce nu s-a aflat atunci este imposibil de elucidat azi. Ancheta oprita in plina desfasurare, persoane anchetate sumar sau chiar deloc, dosarul asasinatului sustras si dosit ulterior prin arhivele Ministerului Justitiei, reluarea anchetei la multi ani dupa producerea evenimentelor, precum si o serie de evenimente petrecute in chiar ziua mortii premierului au alimentat suspiciunile si au impins asasinatul in legenda.

Vremuri Tulburi. Seria de reforme modernizatoare avuta in vedere de Cuza inca de la urcarea pe tron nu era dorita de intreaga clasa politica. Cele mai mari dispute s-au purtat in jurul reformei agrare. In final, a triumfat punctul de vedere al domnitorului, expus in Parlament de Kogalniceanu. Pentru ca proiectul de reforma agreat de domn ar fi cazut si de-ar fi fost supus la vot de o mie de ori in camera dominata de gruparea conservatoare, Cuza a dizolvat legislativul la 2 mai 1864. Cu doi ani inainte, legea rurala mai facuse insa o victima: Barbu Catargiu.

Asasinatul. Atentatul s-a produs in seara zilei de 8 iunie 1862, pe cand cupeul in care se gasea premierul trecea pe sub clopotnita de la Mitropolie. La acea vreme, Parlamentul isi tinea lucrarile pe dealul Mitropoliei – ulterior al Patriarhiei. Dupa o sedinta agitata, in care spusese profetic ca prefera moartea incalcarii legii, Barbu Catargiu a plecat spre casa. Intamplator sau nu, trasura sa plecase. Premierul a parasit Camera cu trasura lui Nicolae Bibescu, prefectul de politie. La putina vreme, pe cand trasura cu cei doi demnitari trecea pe sub clopotnita, s-au tras doua focuri de arma. Un glont l-a atins pe Barbu Catargiu la baza craniului, moartea fiind instantanee. S-a tras de aproape, din spate, astfel ca era imposibil ca glontul ucigas sa rateze tinta. Dupa ce a tras, asasinul a disparut in noapte. Din cauza impuscaturilor, caii s-au speriat, astfel ca trasura a putut fi oprita dupa cateva sute de pasi. Nicolae Bibescu a coborat si a dat ordin ca portile Mitropoliei sa fie inchise, dupa care s-a dus la Palat sa il anunte pe Cuza de cele petrecute.

Conservatorii. De la inceput s-a facut distinctia intre autorul efectiv al asasinatului si autorii morali. Cei din urma au fost cautati in randurile taberei liberale, promotoare a proiectului de reforma la care premierul se opunea cu indarjire. Pentru a putea trece in Parlament reforma, spuneau conservatorii, acestia au decis sa scape de incomodul adversar politic. Cel care apasase efectiv pe tragaci nu fusese altceva decat un ucigas platit, o unealta a opozitiei “rosii” (dupa cum erau numiti liberalii in epoca). Tabara conservatoare a aratat cu degetul spre liberali, acuzandu-i pe fruntasii C.A. Rosetti si I.C. Bratianu ca autori ai complotului. Arthur Demetriescu, profesor de liceu, ulterior deputat conservator de Teleorman, care, la cererea familiei Catargiu, a adunat in volum discursurile tinute de-a lungul carierei de cel asasinat, scria in preambulul volumului de discursuri: “Deosebite versiuni circula si astazi (1886, n.n.) asupra compozitiei acestui complot, din ai carui membri nu putem numi deocamdata pe nici unul, din cauza ca mai toti sunt inca in viata si instructia procesului a fost curmata tocmai pe cand procurorul insarcinat cu aceasta afacere incepuse a pune mana pe cateva dintre firele complotului”. Argumentele conservatorilor erau ca, la scurta vreme, procurorul care se ocupa de caz a fost destituit si ancheta – sistata, exact in momentul cand fusesera chemati la interogatoriu liberalii C.A. Rosetti si I.C. Bratianu. In timpul investigatiilor, politia si procuratura nu au colaborat mai deloc, ci dimpotriva, si-au pus bete in roate reciproc. Motivul, sustineau conservatorii, nu putea fi altul decat acela ca autoritatile doreau sa musamalizeze implicarea in asasinat a unor importanti oameni de stat liberali.

Liberalii. Liberalii au scos din cauza pe mai-marii partidului, negand ca ar fi stiut ce se urzea impotriva primului ministru conservator, si au mers pe varianta unui exaltat care a apasat pe tragaci din motive numai de el stiute sau, in cel mai rau caz, a unui asasin platit. Platit de cine? Fara sa se spuna explicit, reiese ca de cineva din anturajul lui Cuza. Alexandru Lapedatu, istoric, membru al PNL si chiar membru al Academiei, a sustinut in studiile sale ca asasinul lui Barbu Catargiu ar fi ungurul Gheorghe Bogati. Acesta ar fi fost insuficient anchetat in iunie 1862, sustine Lapedatu. Mai mult decat atat, starea materiala a presupusului asasin s-a imbunatatit inexplicabil dupa atentat. “La 1862 – scria Lapedatu – se gasea in Bucuresti, ducand o existenta imunda. Traia in mizerie, dormind prin gradinile de la vale de Schitu Magureanu (Cismigiu) si intretinandu-se in casele de toleranta, in special a uneia, Ioana Tiganca.” Ca prin minune, dupa asasinat a fost numit inspector silvic in ambele Principate, desi nu avea pregatirea necesara pentru o atare functie – adica a devenit slujbas al statului. Inaltul post – sugereaza Lapedatu – ar fi reprezentat plata pentru curmarea vietii lui Barbu Catargiu. Ulterior, scrie Lapedatu, Bogati insusi, emigrat in Ardeal dupa indepartarea lui Cuza de pe tron, se recomanda ca asasinul lui Barbu Catargiu.

Dosarul crimei.  In preambulul studiului sau despre moartea lui Barbu Catargiu, Alexandru Lapedatu a povestit cum a ajuns in posesia dosarului de ancheta a mortii primului ministru din vremea lui Cuza. “Cand, la sfarsitul lui martie 1923, am luat in primire pentru doua luni numai Directiunea Generala a Arhivelor Statului, ca succesor al mult regretatului Dimitrie Onciul, am gasit in casa de fier a cancelariei sale anumite documente si obiecte istorice rezervate, adica prohibite cercetatorilor. Intre ele, acel ce mi-a atras cel mai mult luarea aminte a fost dosarul asasinarii lui Catargiu. Dosarul a fost depus la Arhivele Nationale de domnul Constantin Sarateanu, fost consilier la Curtea de Casatie, pe cand domnia sa era secretar general la Ministerul de Justitie. Interesul sau pentru studiile istorice, care-l adusesera in legaturi de amicitie cu Dimitrie Onciul, l-a facut, desigur, sa caute acel dosar in arhiva Ministerului ce conducea si, gasindu-l, sa-l depuna la Arhivele Statului unde Dimitrie Onciul l-a asezat printre documentele care, dupa parerea sa, trebuiau prohibite cercetatorilor.” In biografia care insoteste discursurile parlamentare, editorul din epoca al acestora, scriitorul Arthur Demetriescu, acrediteaza ideea ca Barbu Catargiu era un om superstitios. In perioada de tinerete petrecuta in Franta, din cate spune legenda, a mers sa o viziteze pe una dintre cele mai celebre ghicitoare ale Parisului, madame Lenormande. Aceasta i-ar fi prezis lui Barbu Catargiu ca va sui in varful scarii sociale si ca va muri de moarte violenta. Din cate spune legenda, predictia l-a impresionat si l-a urmarit toata viata.

Dumitru Dunca, prezumtivul asasin. Pe baza celor declarate de martori oculari a fost dat in urmarire ca posibil asasin “un individ blond, cu cioc, ciupit de varsat, imbracat nemteste, cu palarie de paie cu boruri negre”, dupa cum suna circulara Politiei. Tinand cont de semnalmentele trimise de la Bucuresti, prefectul de Ialomita, Nicolae Moscu, a informat pe ministrul de Interne ca semnalmentele se potrivesc oarecum cu ale lui Dumitru Dunca, supus austro-ungar. “Si pentru ca din informatiile ce am luat – scria prefectul – acel individ este peste masura exaltat in ideile sale politice, banuiesc ca el poate fi faptuitorul.” Dumitru Dunca nu a fost gasit pentru a fi interogat.

Cuza a stiut ai a tacut. Ambele tabere au sugerat, mai voalat sau mai transparent, ca domnitorul A.I. Cuza nu avea cum sa fie strain de organizarea complotului. Omul de casa al lui Cuza, Cezar Librecht, era prin natura meseriei un om foarte informat. Din postura de sef al telegrafului, stia cam tot ce misca in tara si, spun gurile rele, era imposibil sa nu fi “mirosit” ceva. “Domnitorul insusi era informat – scrie Demetriescu – prin Librecht, de cele ce se urzeau in intuneric contra vietii lui Barbu Catargiu si a boierilor. Dar fara a se amesteca direct in aceasta conjuratie, el lasa lucrurile sa curga spre deznodamantul lor fatal.”

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Adevarul. Televizorul, frate cu românul. Petre Barbu

Sunt gata să scriu: câte ore pe zi s-au uitat la televizor românii de peste 18 ani, din mediul urban. Dar nu-mi vine să cred ce vreau să scriu! Cifra se referă la anul 2012 şi este înscrisă în studiul „Media Fact Book 2013”, realizat de agenţia de media Initiative. N-are rost să-l prezint pe larg, că să demostrez că este o lucrare credibilă. Şi nici nu e locul să spun cine este Initiative, nu, nu-i de la UE, FMI, SRI, nici de la CIA sau Mossad! Cifra contează! Scriu şi tot nu-mi vine să cred ce scriu: consumul mediu de televiziune pe zi a fost de… 6,4 ore! (Am verificat cifra cu editorii studiului, este corectă, 6,4 ore!) Enorm! Asta înseamnă că televizoarele şi plasmele românilor au duduit mai bine de un sfert din fiecare zi a anului trecut. Orăşenii au fost lipiţi de micile ecrane, gură cască, abulici, hipnotizaţi, spălaţi pe creiere. Caut să trec în revistă ce (dracu’!) s-a putut vedea în 6,4 ore de programe TV: filme (de cafteală), telenovele, divertisment, talk-show (alegeri parlamentare), ştiri, sport (Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice) şi iarăşi filme, divertisment, talk-show… Asta nu mai este viaţă! Nici viaţă de om şi nici viaţă de câine! Îmi vine să scriu că e viaţă de… căcat! Îmi vine, dar nu scriu asta, doar gândesc, pentru că aşa este şi-n televiziunile noastre, una se spune în studio şi alta se gândeşte în acelaşi studio. Lecţia ipocriziei se învaţă la TV. Studiul arată şi consumul TV din alte 13 ţări din regiune, printre care: Polonia (4,6 ore pe zi), Cehia (3,3 ore), Ungaria (5,1 ore), Slovenia (3,6 ore), Serbia (5,3 ore) şi Croaţia (4,5 ore). O singură ţară ne bate la îndeletnicirea holbatului la televizor: Muntenegru, cu 6,8 ore pe zi. Păcat, am fi fost lideri regionali dacă muntenegrenii ar fi găsit ceva mai bun de făcut cu vieţilor lor! Integral in Adevarul

Revista22. Ce ştie Crin Antonescu? Cristian Campeanu

Din tot ceea ce este public, am aflat că a rămas doi ani repetent în facultate, ceea ce este şi era extrem de greu de „realizat“ în Universitatea Bucureşti, că, deşi profesor de istorie, are cunoştinţe foarte vagi de istorie – după cum am demonstrat săptămâna trecută – şi că şi-ar fi scris teza de licenţă (sau „lucrarea de diplomă“, cum era numită pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Şi că ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explică, măcar în parte, faptul că l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce ştie, de fapt, al doilea om în stat şi aspirant la poziţia de „şef de stat“, cum îl defineşte noua Constituţie?

Nu foarte multe, se pare. Nu pare să ştie nimic sau să aibă cel mai mic interes în ceea ce înseamnă, de fapt, „liberalismul“, aşa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piaţa liberă şi antreprenoriat, adică ceea ce face un liberal să fie un liberal în adevăratul sens al cuvântului. Când l-aţi auzit vreodată pe Crin Antonescu pronunţând aceste nume fără de care liberalismul nu ar fi posibil?

Ceea ce pare însă să ştie Antonescu este istoria reală a PNL, o istorie presărată de scandaluri de corupţie şi personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe lângă care Gheorghe Tătărăscu – un trădător de ţară – face figură de „om politic naţional“. În România nu a existat decât un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astăzi, şi acela este „Mişcarea Legionară“, care s-a născut, în bună parte, şi din frustrarea faţă de corupţia liderilor PNL. Crin Antonescu pare să ştie foarte bine aceste lucruri, după cum pare să cunoască şi mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii. Integral in Revista 22.

Deutsche Welle. CCR si perplexitatea generala. Petre Iancu

Sentinta CCR cu privire la referendumuri i-a lasat cu gura cascata pe multi experti, ca si pe nu putini romani de rand.

Ea va amana probabil marea confruntare pe tema revizuitei constitutii, dar a potentat sensibil perplexitatea generala. Clar a devenit, in schimb, din nou, de ce seful Comisiei de revizuire a constitutiei nu poate da ce i se cere.

Pe scurt, validarea de catre CCR a propunerii USL-iste de reducere la 30 la suta a pragului necesar unui referendum e discutabila, din punct de vedere democratic, problematica juridic, precum si potential exploziva politic, de vreme ce impune, conform sugestiilor Comisiei de la Venetia, un tampon de un an inaintea aplicarii modificatei legi.

Sentinta CCR e discutabila din unghi democratic pentru ca, atata vreme cat nu se prezinta la urne peste jumatate din cetatenii tarii cu drept de vot, se mineaza legitimitatea rezultatului unui plebiscit, rapindu-i-se calitatea de indubitabil efect al vointei poporului, care, intr-o democratie, este si trebuie sa ramana adevaratul suveran. Participa o parte prea restransa a poporului la un referendum? Cealalta parte, majoritara, va putea mereu sa-i conteste, in mod intemeiat, rezultatul.

Contraargumentul potrivit caruia in alte tari exista un prag de validare situat sub 50 la suta e prea putin convingator, devreme ce nu tine seama de contexte. In acele tari, altfel decat in Romania, democratia si statul de drept functioneaza impecabil. Si nu de azi de ieri. In statele occidentale, de pilda, nu se indoieste mai nimeni de legitimitatea democratica a alegerilor, institutiilor si puterilor statului de drept sau de fiabilitatea dezbaterilor publice pe marginea unei modificari legislative ori constitutionale, care sa implice plenar opozitia si societatea civila. Integral la Deutsche Welle

Contributors. Maternitatea ca datorie – sau ce alegem între a fi ”super-femeie” și a nu distruge vieți? Maternitatea ca datorie – sau ce alegem între a fi ”super-femeie” și a nu distruge vieți? Oana Marinescu

Să fii femeie în România este o provocare chiar și astăzi. Sunt multe ”roluri” ingrate pe care societatea românească le atribuie femeilor. De exemplu, ”femeia sac de box”, sau ”femeia ca debușeu pentru frustrarea macho”. Se vede acest rol de la veselia cu care te înjură diverși bărbați la volan, pentru simplul fapt că ești femeie, până la agresivitatea fizică și verbală care modelează o bună parte din relațiile de cuplu. Un alt rol este ”femeia ca servitoare” – doar unul din preceptele clasice de educare a fetițelor din România este că trebuie să facă treabă în casă, iar de aici până la a se înhăma la jug nu este decât un singur pas, ușor de făcut în condițiile violenței educaționale de la noi, care sacrifică valoarea de sine și personalitatea copiilor. Dacă ne uităm spre ”câmpul muncii”, acolo e ”femeia – sexul slab”, iar dacă e slabă, atunci e ”normal”, e ”de la sine înțeles”, e ”legitim” ca salariul pe care îl primește să fie mai mic, ca oportunitățile care îi sunt oferite să fie mai reduse, că șansa la promovare și la implicare de pe picior de egalitate să fie nu un drept unanim recunoscut, ci, mai degrabă, o victorie câștigată adesea în luptă la baionetă cu bărbați care o privesc de sus, zâmbind ironic: ”e femeie”. Oh, da! Și mai e un rol, atât de promovat, încât a devenit un model pentru zeci, sute de fete tinere și o aspirație pentru bărbați dornici de recunoaștere socială: ”femeia Louis Vuitton”, sau ”femeia obiect decorativ”, ca o pervertire tristă și consumistă a feminității și frumuseții.

Exemplele de roluri sociale nefericite pot continua. Ele se înrădăcinează în stereotipuri adânci în societatea noastră, care sunt cultivate cu nonșalanță în continuare prin educație, produse media, discursul public, inițiative și atitudini politice uluitoare, discurs religios, glume de doi bani și o lipsă totală de respect și de responsabilitate față de CELĂLALT, indiferent de gen. Premisa lor este că femeia este inferioară bărbatului, iar această inferioritate se traduce în toate formele existenței sociale a femeii și a bărbatului.

Eu sunt femeie, dar ADN-ul meu m-a făcut imună la această stereotipizare. Am mers pe drumul meu, uitându-mă însă cu atenție, distanță și uneori cu revoltă atât la bărbații cât și la femeile care cultivă, permit, dau viață acestor roluri stereotipice. Le-am luat ca provocări și ca repere ale unui drum care nu este pentru mine. Iar dacă pot să-i inspir pe alții să renunțe la aceste roluri false, care șterg umanitatea din femeie și – implicit – din bărbați, o fac cu bucurie. Integral in Contributors

Dilema Veche.Dialog despre parabole. Andrei Plesu

Universitarul trendy: Am mai multe obiecţiuni cu privire la Parabola Fiului Risipitor. Mai întîi, de ce „fiul“ şi nu „fiica“? N-ar fi fost mult mai interesant din punct de vedere sociologic şi antropologic să plece de-acasă o fată? Şi, de pildă, să se întoarcă în familie însărcinată? Abia atunci am fi avut o dezbatere interesantă, incluzînd probleme de gender, de jurisprudenţă, de solidaritate comunitară etc. Apropo, de ce iese în întîmpinarea „risipitorului“ tatăl? Mamă n-avea? Unde sînt femeile în această parabolă?

Un comentator conservator (dacă nu chiar reacţionar): Bine, dar introduceţi în textul şi în contextul parabolei o temă care n-are legătură nici cu Palestina secolului I, nici cu intenţia celui care rosteşte parabola.

Universitarul trendy: Eu trăiesc astăzi şi am întrebările timpului meu. Altfel, de ce mai citesc parabola cu pricina? Doar ca simplu document istoric?

Comentatorul conservator: Admit, fireşte, că parabola se adresează şi cititorului de azi, dar numai acelui cititor care are întrebări de acelaşi tip cu întrebările textului. Cititorul care are curiozităţi legate de situaţia femeii (şi a feminismului) în Antichitatea tîrzie trebuie să răsfoiască altă bibliografie.

Universitarul echilibrat (vag postmodern): Nu puteţi, totuşi, să puneţi limite curiozităţii ştiinţifice. În principiu, orice cititor are dreptul la orice întrebare. Cu atît mai mult cititorul savant, cercetătorul. Integral in Dilema Veche

Capital. Nicio masă fără taxă. Oana Osman

Discret, fără consultare publică, Guvernul pregăteşte noi creşteri de taxe. Acum a venit rândul taxelor judiciare de timbru, care se majorează şi de 25 de ori, apărând şi câteva taxe noi. Vrei să conteşti în instanţă o amendă aplicată nelegal de Poliţie sau de alte autorităţi? Adu mai mulţi bani de acasă!

În expunerea de motive, justificarea e răvăşitoare: taxele nu au mai fost majorate decât prin actualizare cu inflaţia (de care se face vinovat tot statul), costurile sistemului judiciar au crescut, mai ales că politicienii au tot schimbat legislaţia şi e nevoie de logistică pentru a o aplica. Costurile majorate prin efortul neprecupeţit al politicienilor trebuie susţinute, de cine altcineva dacă nu de fericiţii beneficiari ai sistemului – contribuabilii! Nicio masă nu e gratis, iar în bucătăria statului ea trebuie plătită chiar dacă porţia a fost mâncată, în mare parte, de altcineva.

Dincolo de ipocrizia expunerii de motive, care menţionează „nevoile acute ale sistemului judiciar“ (taxele de timbru au continuat să meargă la bugetele locale şi la MJ, deşi guvernele au promis UE că vor fi date în administrarea instanţelor, care prestează serviciile), noua creştere de taxe arată mentalitatea de jupân cu care politicienii se raportează la contribuabili. Taxele şi impozitele sunt forme de confiscare a proprietăţii pe care, cândva, politicienii se temeau să le mărească fără a încerca să convingă contribuabilii că o fac pentru a le asigura un serviciu nou, de care au neapărată nevoie. Integral in Capital.

Radar. Căcărău Antonescu isi marcheaza teritoriul cu iz de Niels Schnecker. Două scufițe în pădurea prostiei. Edwin de Vries

In copilarie parintii obisnuiau, in lipsa de altceva, sa ne proiecteze povesti prin diafilme pe peretii camerelor din micile noastre apartamente. Nu erau multe solutii…puteai viziona “Scufita rosie”, “Muc cel Mic” sau “Ridichea cea uriasa”. Oricum cei mici erau mereu fericiti.

Si astazi, auzind declaratia lui Cacarau cum ca Niels Schnecker ii va fi sef de campanie la alegerile prezidentiale, mi-am amintit de Muc cel Mic. Exact. Dar numai la nivel onomastic. Cacarau, profesorul de istorie a chiulului intr-o scoala saraca din Isaccea, ar merita cu prisosinta si numele de Muc, dar dus pana la limita uscatului, a mucului uscat care sta in barba si pe care nu-l simti decat daca iti atrage careva atentia.

Crin Antonescu ar fi, cred, cel mai bun cobai pentru psihanaliza lui Freud…dar cum acesta din urma a trecut deja in lumea umbrelor, imi ramane datoria sa-l incadrez pe Muc cel Uscat intr-una din categoriile freudiene: erotic, obsesional si narcisiac. Prima categorie pica din start pentru ca presedintele PNL nu emana sex appeal, cel mult emana gaze; a doua i se potriveste de minune, iar a treia are caracteristici care-l pot defini: mandrie, auto-multumire etc. Ma intreb daca nu cumva a capatat si complexul lui Oedip, savarsind incest cu propria-i mana stanga, seara la web-cam…Integral in Radar de Media