Author: theophyle

Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, exceptând sudul teritoriului, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse ploi în general slabe, ziua în Moldova şi în jumătatea de est a Transilvaniei, seara şi noaptea în Dobrogea, iar spre dimineaţă în regiunile nordice şi nord-vestice. Ploile vor fi însoţite trecător şi de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vestul, centrul ţării şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 grade în nordul extrem şi 30 de grade izolat în Lunca Dunării, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai scăzute până la 4 grade în estul Transilvaniei.

La Bucureşti, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

Curs valutar BNR  valabil azi:   1 EURO = 4. 4367 RON; 1 USD = 3. 3510 RON; 1 EURO = 1. 3240 USD; Francul elvetian 3. 6017 RON. Gramul de aur 150.0388 RON.

Scandal de jumătate de miliard cu ajutoare pentru IMM-uri. Sesiunea de înscriere în schemele de subvenții pentru companii va fi reluată după ce modul în care a fost organziată ridică numeroase semne de întrebare. Este dimineața zilei de miercuri, 28 august. Acasă ori la birou, în fața unor computere cu monitoare gigant sau a unor laptopuri banale, zeci de mii de antreprenori din toată țara așteaptă ora opt și jumătate. Mai tineri sau mai bătrâni, de la oraș ori de la țară, trecuți prin școli înalte sau fără prea multe diplome, ei au azi un singur scop: să obțină o felie din cele 500 de milioane de lei puse la dispoziție de stat sub formă de ajutoare nerambursabile pentru întreprinderile mici și mi­jlocii, în cadrul așa-numitelor scheme de minimis. Teoretic, procedura este simplă: la ora fixată se intră pe pagina de internet dedicată de pe site-ul Ministerului Finanțelor și se completează formularul. Dacă totul este în regulă, se primește o confirmare electronică. Urmând ca numele norocoșilor selectați de soft să fie apoi publicate online. Numai că prima sesiune de acordare a ajutoarelor a adus și primul scandal: mii de solicitanți au reclamat faptul că site-ul s-a blocat la câteva secunde după ora opt și jumătate și nu au reușit nici măcar să acceseze formularul pe care ar fi trebuit să-l completeze. Ei au fost foarte mirați când au văzut, la scurt timp după aceea, anunțul că sesiunea a fost închisă la ora opt, 35 de minute și 41 de secunde, urmat de publicarea pe site a listei cuprinzând peste 600 de IMM-uri selecționate în cadrul schemei de minimis și nu au ezitat să-și exprime suspiciunea privind corectitudinea procedurii. Integral in Capital.

Trăsnăi de vară cu majoritatea parlamentară. Liderii USL s-au întrecut în declaraţii amuzante la taberele anuale  de pe litoral, organizate pentru tinerii din partide. Liderii coaliţiei parlamentare, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin, şi-au petrecut weekendul la malul Mării Negre, la Mamaia, dar nu la plajă. Mai-marii USL au pus la cale strategia pentru noua sesiune parlamentară, au ascultat ofurile femeilor din organizaţii şi au răspuns la întrebările inoportune ale tinerilor din partide. Într-o atmosferă relaxată, liderii USL au încercat să lase deoparte răspunsurile standard cu care se eschivează pe holurile Pralamentului şi au îmbrăţişat tactica improvizaţiei. Ce a ieşit? Discursuri hazlii, presărate cu „înţepături“ voalate şi cu răspunsuri ironice. Pentru că s-a dorit a fi o reuniune relaxată, în care să nu sară scântei, adunarea USL a fost marcată de glumele voluntare ale lui Victor Ponta, precum şi de glumele involuntare ale celor care au luat cuvântul. Tonul jovial a fost dat chiar de premierul Victor Ponta. „Domnul ministru al Apărării, domnul Duşa, m-a dus pe mare. Aşa a zis, că trebuie să am şi experienţa mării ca să fiu bun de lider“, a fost cuvântul de deschidere al premierului  Ponta. Integral in Adevarul.

Nesimțirea ginerelui lui Vasile Blaga poate fi și un semn bun. Frica păzește pepenii democrației noastre încă fragile și după 23 de ani de la răstrunarea sistemului dictatorial. Este o concluzie ce pare anapoda într-o societate liberă, bazată pe reguli clare și în care Legea trebuie să dicteze. Oamenii ar trebui să respecte legislația pentru ca lucurile să funcționeze normal și nu teama de pedeapsă să fie cea care-și pune amprenta pe viața lor. Ceea ce se întâmplă în ultimii doi-trei ani la nivelul instituțiilor și al mecanismelor juridice (DNA și SRI sunt vârf de lance)  demonstrează însă că doar frica – teama de a fi prins încălcând sau sfidând legile – este sentimentul care ar putea pune frână pornirilor unora care se cred deasupra lor.[…] Am văzut știrea despre pocinogul ginerului lui Vasile Blaga, președintele PDL și fost ministru de Interne.  Pe el frica nu l-a convins că face un abuz dacă blochează un drum județean ca să se antreneze cu mașina pentru cursa de raliu la care vrea să-și arate măiestria de pilot. L-a rugat pe tata-socru sau s-a descurcat pe cont propriu ca să obțină aprobare de la șefii Poliției din Hunedoara vom afla la finalul unei anchete pe care sper să o declanșeze chestorul Tobă. Cert este că ginerică, domnul Rudeanu – patron de firmă de bodyguarzi – a pus barieră la drumul care duce către Mânăstirea Prislop, iar autocarele cu turiști și alte mașini cu treabă în zonă n-au putut trece sâmbătă spre așezământul monahal sau spre Țara Hațegului. Abia când lucrurile s-au încins, iar unii dintre cetățenii atinși de tupeul ”asului volanului” au alertat presa cu telefoane, beizadeaua a șter-o cu mașina lui de raliu, iar bodyguarzii săi l-au urmat. Au rămas de papagali doar polițiștii care, plantați în stradă, indicau șoferilor un drum ocolitor, de 20 km. Și lor și ginerelui tupeist, cred că abia atunci li s-a făcut frică de consecințe: vor fi în jurnalele de știri, vor scrie ziarele, va vui lumea…Integral in EVZ

Ministrul Muncii către tinerii liberali: “Nu mai alergaţi degeaba după diplome, oricum n-o să vă folosească” Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, i-a sfătuit pe tinerii liberali aflaţi la Şcoala de vară de la Mamaia să renunţe la “goana” după diplome pentru că oricum acele “hârtii” nu le vor fi de folos. “Nu mai alergaţi degeaba după masterate şi alte diplome. Nu vă mai umpleţi geamantele de hârtii că oricum nu vă folosesc la nimic. Trebuie să vă însuşiţi noţiunile pe care le acumulaţi”, a spus Câmpeanu, în ultima zi a Şcolii de vară a TNL. Ministrul Muncii a făcut aceste declaraţii în contextul în care o tânără de la organizaţia TNL Constanţa i-a recomandat adoptarea unei legi pentru ca practica şi voluntariatul fiecărui absolvent de studii superioare să fie recunoscute de angajator. “Este o idee foarte bună şi aşa ar fi normal să fie. Numai că degeaba adoptăm noi o lege prin care obligăm agenţii economici, indiferent de domeniu, să ţină cont de practica unui absolvent ca experienţă profesională. Oricum nimeni nu o va respecta. Repet, este o idee foarte bună, dar nu se va ţine cont de ea”, a mai spus Câmpeanu. Gandul.

BAC 2013. Dezastru la sesiunea din toamnă: 79% dintre candidaţi nu au promovat. Dezastru şi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. 79% dintre candidaţi nu au obţinut notă de promovare, potrivit Ministerului Educaţiei. ”Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat, până la ora 18.00, peste 63,9% dintre rezultatele parţiale, înainte de contestaţii, ale examenului de Bacalaureat 2013, sesiunea august – septembrie. 21,1% dintre candidaţi au obţinut media de promovare a examenului (cel puţin 6). Afişarea rezultatelor la centrele de examen se va face pe data de 2 septembrie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Soluţionarea contestaţiilor este programată în zilele de 3 şi 4 septembrie, iar rezultatele finale vor fi făcute publice joi, 5 septembrie”, se arată într-un comunicat oficial al MEN. Romania Libera

Manifestatie neautorizata de amploare impotriva proiectului Rosia Montana – primul protest major impotriva Guvernului Ponta: 3.000 de oameni au cerut demisia Guvernului, circulatia in centrul Capitalei a fost blocata cateva ore / Proteste si la Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Brasov, Barlad, Targu Mures, Alba Iulia, Budapesta, Praga, Bruxelles si Viena. In jur de 3.000 de persoane au protestat duminica seara in Piata Universitatii fata de proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana, avizat pozitiv de Guvernul Ponta in urma cu cateva zile. Fara sa aiba o autorizatie de protest, manifestantii s-au adunat in jurul orei 17:00 la fantana din Piata “21 Decembrie 1989” de langa Universitate, iar dupa 2-3 ore au pornit spre Piata Victoriei, unde au cerut demisia Guvernului. Protestatarii au revenit apoi in Piata Universitatii, de unde au inceput sa plece abia dupa miezul noptii. Circulatia rutiera intre Piata Universitatii si Piata Victoriei a fost blocata timp de cateva ore. Mitinguri similare au fost organizate duminica seara si la Timisoara, Iasi, Brasov, Barlad, Targu Mures, Alba Iulia, Rosia Montana si chiar Budapesta, Praga, Bruxelles si Viena. Protestul a venit pe fondul avizului dat de Guvern, saptamana aceasta, unui proiect de lege ce da unda verde exploatarii minereurilor din perimetrul Rosia Montana. Proiectul de lege va fi trimis Parlamentului spre adoptare. Victor Ponta si alti lideri USL au declarat in repetate randuri, inainte de a ajunge la putere, ca proiectul de la Rosia Montana trebuie stopat, iar politicienii care sunt de acord cu acesta ar fi fost mituiti. Antena 3 si RTV au fost singurele televizuni de stiri care au ignorat protestul, netransmitand imagini in direct de la manifestatia de amploare din centrul Capitalei. Integral aduce Hotnews

Roşia Montană: deputatul Ponta respinge ce aprobă premierul Ponta. Victor Ponta, în calitate de deputat, va vota împotriva proiectului Roşia Montană, deşi Guvernul său a aprobat proiectul de lege care dă undă verde exploatării aurului. Dacă proiectul Roşia Montană primeşte girul Parlamentului, exploatarea ar urma să demareze peste trei ani, în noiembrie 2016. Controversatul proiect de lege va intra în dezbaterea Parlamentului în sesiunea legislativă care începe astăzi, însă votul final va fi o surpriză, deoarece aleşii au fost invitaţi să voteze după cum le dictează conştiinţa şi nu după cum le dictează partidul. Până în prezent, se cunoaşte doar opţiunea premierului Victor Ponta care, în calitate de deputat, ar trebui să dea un vot pe acest proiect în Parlament. Sâmbătă seara, la Antena 3, Ponta şi-a reconfirmat poziţia exprimată în legătură cu acest proiect în luna iunie şi anume că, în calitate de deputat în Parlamentul României, va da un vot negativ proiectului Roşia Montană. „Nu există o altă soluţie decât ca absolut toate elementele să fie puse pe masa Parlamentului, după care Parlamentul decide dacă vom face vreodată acest proiect sau îl respingem, definitiv. Votul meu ca deputat va fi împotrivă“, a declarat premierul, sâmbătă seara, la Antena3, la insistenţele moderatorilor.Premierul a mai explicat că singură soluţie pe care a găsit-o a fost aceea că Parlamentul este singurul for competent să dezbată şi să decidă dacă acest proiect extrem de controversat poate fi aplicat. Integral la Advarul.

Încă un cadou de la stat: sisteme de irigaţii cedate gratuit. Ministerul Agriculturii vrea să ofere gratuit dreptul de folosinţă asupra sistemelor de irigaţii unor fi rme controlate de oamenii de afaceri Ioan Niculae şi Culiţă Tărâţă, cunoscuţi pentru facilităţile primite de la stat.  Irigate, terenurile agricole dau o producție cu până la 50% mai mare. Incapabil să gestioneze eficient sistemul de irigaţii, Ministerul Agriculturii a găsit cea mai “bună” soluţie pentru a rezolva problemele din sector. Astfel, instituţia vrea să cedeze cu titlu gratuit, pentru 30 de ani, dreptul de folosinţă asupra instalaţiilor de irigare unor firme din domeniul agricol, printre care şi cele ale oamenilor de afaceri Ioan Niculae şi Culiţă Tărâţă.Cei doi sunt cunoscuţi pentru facilităţile consistente pe care le-au primit de-a lungul timpului de la stat, într-o formă sau alta.Beneficiarii măsurii spun că oricum sistemul de irigaţii este distrus, poziţie comunicată şi de oficialii ministerului. “Sistemele nu sunt în stare bună şi trebuie să investească în ele”, a declarat pentru Evenimentul Zilei Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii. El nu a putut explica de ce a ales ministerul acum aceste cinci organizaţii, spunând că nu s-a ocupat personal de problemă. Adrian Rădulescu, fost secretar de stat în minister, spune că “din două rele, statul o alege pe aia mai puţin rea”, adică datul pe degeaba. “Altfel, instalaţiile sunt lăsate de izbelişte şi se fură”, ne-a declarat Rădulescu. Integral in EVZ

Criza Siriana 

Siria: Liga Arabă cere ONU şi lumii “să îşi asume responsabilităţile”. Miniştrii arabi ai afacerilor externe au cerut duminică seară ONU şi comunităţii internaţionale “să îşi asume responsabilităţile” în dosarul sirian, în timp ce mai multe ţări au în vedere lovituri contra regimului acuzat de a fi efectuat un atac chimic, informează AFP. Reuniţi la Cairo, miniştrii ţărilor Ligii Arabe “au chemat ONU şi comunitatea internaţională să îşi asume responsabilităţile în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi dreptul internaţional pentru a lua măsurile necesare de descurajare împotriva autorilor acestei crime odioase de care regimul este responsabil”, cu referire la atacul ce a făcut sute de morţi la 21 august lângă Damasc.  Miniştrii au cerut de asemenea ca autorii acestui atac să fie aduşi în faţa justiţiei internaţionale “ca şi ceilalţi criminali de război”. Ei cer de asemenea “să fie furnizate toate formele de sprijin de care are nevoie poporul sirian pentru a se apăra” şi reamintesc “obligaţia de a concerta eforturile arabe şi internaţionale pentru a-i ajuta” pe sirieni. Cu toate acestea, această decizie finală nu evocă precis eventualitatea loviturilor aeriene străine asupra Siriei, instituţia panarabă fiind profund divizată pe această temă, calificată drept “amestec străin” de unele state ca Egiptul, Algeria, Irakul sau Libanul. Aceste ultime trei ţări s-au abţinut de asemenea de la vot. Agerpres

Secretarul de Stat american: SUA deţin eşantioane care dovedesc folosirea gazului sarin în Siria pe 21 august. Secretarul de Stat american John Kerry a oferit asigurări duminică asupra faptului că Statele Unite au primit şi analizat eşantioane care dovedesc utilizarea gazului sarin în atacul chimic de la 21 august atribuit de către Washington regimului al-Assad. “Eşantioane de păr şi sânge s-au dovedit pozitive pentru urme de gaz sarin”, a declarat pentru NBC News secretarul de Stat, evocând “o evoluţie foarte importantă despre care am aflat în ultimele 24 de ore, graţie unor eşantioane de la primii salvatori în estul Damascului, furnizate Statelor Unite şi care au fost testate”.Nu era clar imediat dacă eşantioanele au fost prelevate de la personalul care a acordat primul ajutor sau dacă acestea au fost prelevate de acesta.El a precizat pentru CNN că aceste elemente sunt “indepndente” de cele colectate în Siria de anchetatori ONU. Evocând decizia lui Barack Obama de a cere Congresului autorizarea în vederea lansării unor acţiuni asupra Siriei, secretarul de Stat a dat asigurări că este încrezător. “Cred că (membrii) Congresului o vor acorda”, a declarat fostul senator pentru NBC, îndemându-şi foştii colegi la responsabilitate, în numele “credibilităţii” Statelor Unite şi al respectării Convenţiei asupra armelor chimice, adoptată de către Congres. Întrebat de NBC despre eventualitatea ca Obama să o ocolească, în cazul unui vot negativ, John Kerry a declarat că “preşedintele are autoritatea să acţioneze, dar Congresul va face ceea ce trebuie în acest sens”. “Noi ştim de unde a venit acest atac. Ştim exact unde s-a produs. Ştim exact ceea ce s-a întâmplat după aceea”, a reptat el, tot atâtea elemente care se află deja în raportul serviciilor americane de informaţii publicat joi. Atacul s-a soldat, conform acestui raport, cu cel puţin 1.429 de morţi, inclusiv 426 de copii. Integral aduce Mediafax.

Intervenţia în Siria, pe lista de aşteptare. După ce păreau dispuşi să intervină în Siria fără acordul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în Consiliul de Securitate al căreia Rusia şi China şi-au păstrat veto-ul, Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie par să ia o pauză de la atacul iminent, plănuit împotriva regimului Assad. Într-o continuu război al declaraţiilor, acţiunile par să se lase aşteptate. Mai întâi, Marea Britanie, care a susţinut SUA în orice intervenţie militară în ultimii 20 de ani, a dat înapoi. Joi seară, Camera Comunelor, convocată de urgenţă, a dat un vot negativ intervenţiei în Siria, un afront pe care nu l-a suferit niciun guvern britanic în ultimii 230 de ani, comentează agenţia France Presse. Autoritatea premierului Cameron a fost ştirbită chiar de 30 de membri ai propriului partid şi de 10 miniştri care n-au participat la votul crucial. Înfrângerea lui Cameron în Parlamentul britanic s-ar putea „solda“ cu o remaniere guvernamentală, potrivit presei de la Londra. Sâmbătă seară, liderul de la Casa Albă, Barack Obama, a făcut un mult-aşteptat anunţ: SUA vor interveni în Siria, însă a evitat să precizeze o dată exactă a atacului aerian. Sâmbătă seară, după o plimbare prin curtea Casei Albe, preşedintele american a făcut un pas înapoi, afirmând că va interveni împotriva dictatorului Bashar al-Assad abia după ce va avea acordul Congresului. Declaraţia lui Obama e surprinzătoare: în calitate de comandant suprem, el are dreptul constituţional de a ordona acţiuni militare fără aprobarea Congresului. De amintit că liderul SUA criticase, în campaniile electorale, războaiele duse de predecesorii săi, în Irak şi în Afganistan.Integral in Adevarul

Alte Stiri Externe

Dezbatere politică televizată între Angela Merkel şi Peer Steinbrück. Cancelarul german, Angela Merkel, a avut duminică prima confruntare televizată cu candidatul propus de Partidul Social-Democrat pentru funcţia de cancelar al Germaniei. Duelul televizat între Angela Merkel şi challengerul ei, social-democratul Peer Steinbrück nu se ştie dacă va schimba părerile electoratului, deoarece potrivit unui sondaj apărut sâmbătă în Bild, partidul actualului cancelar al Germaniei probabil va câştiga alegerile federale din 2013, potrivit publicaţiei Le Monde. Dar, contrar a ceea ce consideră germanii, Angela Merkel nu a dominat confruntarea cu adversarul său politic. Peer Steinbrück a ştiut cum să atace politica guvernului care nu are „o linie clară”, „nu are nici un plan pentru problema pensiilor” şi care pregăteşte un al treilea plan pentru a ajuta Grecia „deoarece planul pentru gestionarea crizei europene a eşuat”. La rândul său, Angela Merkel a apărat în cea mai mare parte a timpului acordat politicile guvernului său, concentrându-se mai ales pe numărul de locuri de muncă create, reducerea şomajului şi pe faptul că Germania s-a întărit în ultimii patru ani, mai ales în plan internaţional. Ambii candidaţi au răspuns, de asemenea, la întrebări specifice. Au vorbit de despre deciziile luate de Germania în ultimii ani, au făcut clar faptul că Germania nu intenţionează să participe la o eventuală intervenţie în Siria, dar au evitat să vorbească pentru moment de viziunea lor privind viitoarele politici sau rolul Germaniei la nivel european. Integral aduce Adevarul

Soarta lui Mohamed Morsi, pecetluită. Fostul preşedinte egiptean, Mohamed Morsi, va fi judecat pentru “instigare la crimă”. Alături de el vor mai da socoteală în faţa justiţiei alţi 14 responsabili şi membri ai Frăţiei Musulmane, anunţă Parchetul, care nu precizează o dată a procesului, potrivit AFP. Preşedintele egiptean destituit de armată pe 3 iulie va trebui să dea explicaţii în justiţie pentru moartea a cel puţin şapte manifestanţi pe 5 decembrie 2012, în cursul manifestaţiilor de stradă. Mohamed Morsi este acuzat că intenţiona să islamizeze legislaţia Egiptului, după publicarea unui decret constituţional. Printre ceilalţi acuzaţi în acest dosar se mai află Essam al-Arian, numărul doi al Partidului Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a Frăţiei Musulmane şi Mohamed Beltagi, fost parlamentar şi unul dintre ultimii lideri ai confreriei lui Morsi. Destituirea lui Mohamed Morsi a fost urmată de o baie de sânge la Cairo, unde peste o mie de oameni, cei mai mulţi pro-Morsi, au fost ucişi. RFI

Predictie-soc pentru pretul aurului. Întrece orice asteptare. De-a lungul istoriei, aurul a luat mințile multor semeni, fie că s-au avântat în căutarea lui, fie că au fost vrăjiți de stralucirea lui, fie că au pariat nebunește pe valoarea acestuia. În ultimii ani însă, febra i-a cuprins pe mulți analiști și investitori, care s-au întrecut în estimări care de care mai șocante. Singurul care până acum a avansat o predicție-șoc și ea s-a împlinit este Jim Rogers. Acum, când aurul a prins ceva putere odată cu războiul din Siria, un analist al Citi Group a îndrăznit să avanseze o estimare care întrece și cele mai fanteziste așteptări. Mai exact, Tom Fitzpatrick, unul din specialiștii de top pe analiză tehnică ai Citi, estimează că prețul metalului galben ar putea atinge 3.500 dolari/uncia! „Noi credem că suntem din nou în situația îîn care aurul este o opțiune printre valutele tari și ne așteptăm ca tendința actuală de creștere să accelereze în continuare. Credem că în următorii ani vom vedea prețul aurului în jur de 3.500 dolari”, spune Fitzpatrick. Analiza sa se bazează pe similaritatea cu evoluții din trecut ale cotației aurului, cum ar fi recuperarea puternică din perioada 1974-1976. Mai exact, el spune că recent prețul aurului a ajuns să se situeze cu 14% sub “media mobilă pe 55 de luni” (un indicator apreciat în analiza tehnică), exact cum s-a întâmplat în 1976, când aurul a crescut puternic din zona minimelor. De asemenea, Fitzpatrick sugerează că prețul argintului ar putea crește puternic, peste 100 dolari uncia, mergând pe paritatea aur/argint, care a picat aproape de 30. Totuși, aceasta nu e opinia oficială a Citi. Potrivit Bloomberg, analistul pe metale al Citi David Wilson este mult mai prudent cu prețurile țintă pe fiecare an, cu 1.150 dolari în 2013, 1.145 dolari în 2014 și 1.1250 dolari în 2015. Când aurul fluctua înjurul a 1.600 dolari/uncie, chiar urcând spre 1.700 sau coborând spre 1.500, cei mai mulți analiști îl vedeau mergând spre 2.000 dolari/uncie, în vreme ce marele investitor Jim Rogers prezicea că aurul va atinge un minim de 1.200 dolari și nimeni nu îl credea. Realitatea ne-a arătat că doar Jim Rogers a avut dreptate, aurul atingând acum câteva luni un minim de 1.200 dolari. Integral in Capital.

Fripturism si interese

Cine acuza elitele si clasa politica actuala trebuie sa priveasca putin la istoria Romaniei a ultimului secol pentru a intelege ca multe nu s-au schimbat si ca de fapt s-a pastrat un status-quo pe care nici perioada comunista nu a reusit sa-l demoleze. Multi au fugit, altii au tradat, o minoritate a murit tradata ticalos si o majoritate a fost “colorata in rosu” – domnii devenind tovarasi.

La inceputul secolului XX, primul rege al romanilor domneste deja 34 de ani, renuntand sa-si inteleaga supusii si guvernand peste capul lor ca singura posibilitate de a supravietui in mijlocul unui popor pe care nu l-a inteles niciodata. Citind memoriile perioadei am capatat impresia ca acest prim rege al romanilor i-a iubit mai mult pe analfabetii, cei fara de sperante in mai bine, decat pe domnii cu joben cumparat in pravaliile Marelui sau Micului Paris.

Ultimii ani din viata lui Carol sunt creionati cu un talent desavarsit de doi contemporani. Primul, un om care nu l-a cunoscut personal niciodata, si al doilea, care i-a fost confident si unul din putinii oameni care i-au cunoscut framantarile la sfarsit de viata. Primul a fost I.L. Caragiale, care nu poate fi acuzat de de un “carlism” accentuat si al doilea a fost Alexandru Marghiloman, politician conservator, mare mosier (unul dintre cei mai bogati romani ai timpurilor trecute), prim ministru si apropiat al regelui Carol.

Caragiale finaliza un eseu extraordinar (Din primăvară până’n toamnă) pe care l-am publicat acum cativa ani (si il republic astazi):

Cele două facţiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe ‘ntrecute fel-de-fel de paliative; răul va rămînea; va coace, cu cît mai năbuşit cu atît mai profund, şi va isbucni periodic şi din ce în ce mai grozav,pînă la o statornicire adevărat sănătoasă sau la un desăvîrşit desastru – fiindcă despotismul bizantin al oligarchiei de strînsură nu mai poate fi de suferit.

Dar pentru o lovitură de Stat, pentru o sarcină aşa de eroică, ar trebui un bărbat întreg, care mîine să înfrunte de sus funesta sistemă actuală cu aceeiaşi nebiruită energie cu care o înfruntă astăzi de jos masele plugarilor. Şi este unul care ar putea-o face… El ar avea tot prestigiul cerut în aşa înalte împrejurări – Regele.

Da, El ar putea… dar ar trebui să şi vrea…

Deci, de fapt, Caragiale nu a vazut nici o alta solutie decat trecerea la o monarhie absoluta pentru un timp pentru a curata puroiul social si a inlatura madularele bolnave ale elitelor si a clasei politice mioritice. Caragiale a inteles atunci ceea ce intelegem si o majoritate astazi” “El ar putea… dar ar trebui să şi vrea…” Din nefericire, astazi NU mai exista nici macar un EL!

Alexandru Marghiloman ne povesteste in vestitele lui “Note Politice” (republicate in trei volume de Editura Scripta, Bucuresti,1994-96) cum Regele Carol nu a reusit sa inteleaga niciodata cum s-a putut ca tocmai Ion Bratianu, care negociase urcarea sa pe tron, conspirase in vederea rasturnarii sale. Pentru el a fost o enigma pana la sfarsitul vietii lui. Tot Marghiloman descrie o conversatie intre el si rege la inceput de secol XX:

“Aseara balul Curtii. Dupa supeu, lunga intretinere cu Regele, care se retrasese spre colt pentru a putea vorbi in libertate. Afirmatiune ca guvernul este asa de slab ca nu ai decat sa sufli pe dansul pentru a-l vedea picand. Nemultumire adanca de faptul ca influenta franceza redevine la moda, ca ofiterii se trimit iar in Franta. ‘Situatiunea mea e grea, Franta ne-a dat totdeauna cu piciorul’”.

Paranteza: Marghiloman a ramas in istorie si pentru doua fapte ciudate chiar daca sunt de ordin monden. Sotia lui, Elisa Stirbei, nepoata domnitorului Barbu Stirbei si sora Printului Barbu Stirbey, a divortat de Marghiloman si a facut “traseism politic” căsătorindu-se cu Ion I. C. Brătianu. A doua fapta a fost “inventarea” celebrei cafele care ii poarta numele – „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“.

După Primul Război Mondial, la Capşa, rafinaţii aristocraţi cereau „un marghiloman“, „două marghilomanuri“ sau „o marghilomană“. Tot în acele vremuri, la Hanul lui Manuc, în „Sala Domnească“, unde aveau loc baluri mascate şi serate mondene, la care se serveau platouri cu peşte sau cu felii de friptură rece de mistreţ, însoţite de vin alb sec şi vin negru, cafeaua Marghiloman era la mare cinste.

„Marghilomana“ este o cafea turcească, fiartă cu rom sau coniac. Era servită în ceşti foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de „filigeană“. Cafeaua se fierbea în ibrice aşezate pe nisip încălzit cu cărbuni. În filigeană, boierul Marghiloman adăuga un strop de rom Jamaica sau de coniac foarte fin. Astăzi, există mai multe feluri de a prepara această cafea, nelipsit din toate fiind romul sau coniacul. La foc mic, se pun la fiert într-un ibric 100 ml de coniac şi două linguriţe de zahăr. Când amestecul dă în clocot se adaugă şi trei linguriţe de cafea. Se trage ibricul, se acoperă şi, după circa 2-3 minute, când cafeaua cade la fund, licoarea rezultată se pune într-o ceaşcă. [Historia – Martie 2011]

Reteta pe care am mostenit-o eu de la bunicul meu carciumarul, nu se baza niciodata pe coniac (prea volatil, zicea mosul meu), ci numai pe rom (daca este de gasit, atunci cubanez). Mosul meu o pregatea intotdeauna într-o ceaşcă cu apă, care se pune la fiert, tot în ibric, cu o linguriţă de zahăr. Când apa dă în clocot, se adaugă romul şi cafeaua. Inteleg ca ambele retete erau servite cu un trabuc bun. Inchid paranteza.

Regele Carol I a fost si a ramas intotdeauna rege al Romaniei, dar ramas toata viata un german. Ultimul consilu de coroana din vara lui 1914, care a hotarat mentinerea tarii in stare de neutralitate, a fost o victorie amara a lui Carol care a reusit pentru un timp sa tina tara in afara razboilul declansat in Europa. Dorinta sa de a alatura Romania Germaniei, contra Frantei si Rusiei, nu fusese acceptata. Dar regele a murit intr-un fel sau altul impacat ca poate testamentul lui politic o sa fie respectat. Marghiloman il viziteaza pe rege mentionand im memoriile sale ultimele cuvinte profetice ale batranului rege:

“Fiecare om politic isi creeaza dreptul de a face politica lui personala cu strainatatea. Romanii au fiecare politica lor externa”.

Ziua urmatoare, la 10 octombrie, Carol se stingea din viata, dupa 48 de ani de domnie. Testamentul sau politic avea sa fie ignorat de succesorul sau Ferdinand prin intrarea in razboi alaturi de Franta si Rusia, produsa in vara lui 1916. Dupa acest eveniment, fiecare dintre romanii cu pozitie si relatii din tara patronata odata de Carol avea sa-si creeze propria politica externa.

Cu cat razboiul inainta in Europa presiunile asupra Romaniei se inteteau si deveneau mai puternice. Clasa politica si intelectualitatea erau profund divizate, Romania rurala – covarsitor majoritara – era profund dezinteresata de cauza Unirii. Taranii romani erau ingroziti de perspectivele razboiului – pentru ei razboiul insemna concentrare, rechizitii si pierderea recoltelor.

Constantin Argetoianu noteaza in memoriile sale cateva impresii din ultima campanie electorala sustinuta inainte de intrarea in razboi:

“N-am putut destepta interesul taranimii pentru cauza nationala. Satele sunt indiferente si ostile razboiului, care se rezuma in doua notiuni: concentrare si rechizitii”.

Argetoianu intuia corect oroarea provocata de ideea de a merge pe campul de lupta, chiar si pentru cauza reintregirii Romaniei.

Disputele dintre germanofili si germanofobi aveau la baza disputa dintre doua optiuni teritoriale, pe care elitele romanesti nu le vedeau ca posibile in acelasi timp. Germanofilii propuneau o alianta cu Germania, visand la posibilitatea recuperarii Basarabiei. Germanofobii, sustinatorii intrarii in conflict de partea Frantei si a Rusiei, isi doreau unirea cu Transilvania. Nimeni nu concepea ca ambele optiuni sunt deschise romanilor.

Petru Carp sustinea sus si tare ca “Nu se face politica mondiala cu partide”, sperand intr-o iesire de ultima clipa a regelui de sub influenta liberalului Ion I.C. Bratianu. Titu Maiorescu, germanofil la randul sau, iesea de la Palatul Regal dupa o audienta la Regele Ferdinant, zicand: “Totul este pierdut. Regele i-a inselat pe toti. Isi face un titlu de glorie din sacrificiul de a-si calca cuvantul si de a uita ca e german”.

Relateaza Alexandru Marghiloman in memorii:

“Ferdinand anunta ca a decis impreuna cu Guvernul Bratianu intrarea in razboi de partea Antantei. Carp e extrem de virulent: ‘A merge cu Rusia este a izbi in interesele tarii si in continuitatea dinastiei. Doresc sa fiti invinsi, pentru ca victoria voastra ar fi ruina tarii’. Ne sculam. Regele se apropie de Carp si ii reproseaza cu dulceata cuvintele spuse. Carp comite greseala sa le mentie. Bratianu ii spune: ‘Atunci ia-ti fiii inapoi si da-i in armata germana’. Regele lacrimeaza cam des. […]”.

Lucian Boia, in cartea lui fundamentala “Germanofilii” (recenzia cartii republicata astazi de mine dupa prima recenzie de acum 2 ani), mentiona cu sarcasm “pana sa inceapa razboiul, toti oamenii politici romani erau germanofili”. Boia subliniaza un lucru interesant: toate planurile de campanie ale Marelui Stat Major din 1914 erau concepute exclusiv in ipoteza unor razboaie cu Rusia sau Bulgaria. Nimeni nu-si pusese vreodata problema la Bucuresti ca Romania s-ar putea bate cu armatele Berlinului, desi sentimentele generale in cadrul Armatei erau aproape totalmente francofile.

Elitele culturale aratau cam asa:

Germanofilii – sunt Grigore Antipa, Tudor Arghezi, Jean Bart, Martha Bibescu, Fratii Caragiale (Mateiu si Luca), Gala Galaction, Dimitrie Gerota, Constantin Giurescu G. Ibrãileanu, Vasile Pârvan, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici , Constantin Stere, Dem. Theodorescu, Nicolae Tonitza, George Topîrceanu a fost acuzat si George Cosbuc.

Antantistii – sunt Octavian Goga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ion Minulescu, Eugen Lovinescu, Alexandru Vlahuta, Ion Agarbiceanu sau Victor Eftimiu.

Optiunile sunt atat de antagoniste si ura atat de mare incat gazetele romanesti, publicate la Bucuresti si Iasi, trec la o violenta verbala plina de invective aproape de injurii si blesteme rar intalnite pana atunci. Eugen Lovinescu publica in septembrie 1916 “Revista idealista” un text in care deplange lipsa lagarelor de concentrare, utile pentru a interna populatia germana din Bucuresti.

Opuzantul germanofil Tudor Arghezi Arghezi il ataca pe Take Ionescu in aprilie1915, scriind: “e un maimutoi, minte ca o prostituata cu lacrimi autentice, pe obraji”si antantisti sunt “ fiinte tampite si mocirloase”. Probabil cel mai dur se va dovedi, insa, in noiembrie 1917, cand scrie in “Gazeta Bucurestilor”:

”Transilvania, pe care cafenelele din Bucuresti o anexasera cu mult inainte de declansarea razboiului, nu mai ispiteste nici iluziile bucatarului domnului Take Ionescu. Iar coroana de imparateasa, fagaduita de un sylf nefericitei regine Maria, nu mai formeaza idealul de gateala solemna decat al vreunei printese de ospiciu”.

Textul acesta, printre altele, avea sa-i aduca lui Arghezi o condamnare la inchisoare dupa terminarea razboiului, in procesele derulate impotriva celor catalogati ca “tradatorilor de patrie”.

Despre epilogul acestei campanii si altele in articolul viitor.    Bibliografie, note si citate la sfarsitul serialului.

Cartea pe titlul ei complet, “Germanofilii: elita intelectualã româneascã în anii Primului Rãzboi” a fost scrisa de reputatul istoric Lucian Boia si a aparut la editura Humanitas. Lucian Boia, nãscut în Bucuresti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universitãtii din Bucuresti. Opera sa, întinsã si variatã, cuprinde numeroase titluri apãrute în România si în Franta, precum si traduceri în englezã, germanã si în alte limbi. Boia este preocupat îndeosebi de istoria ideilor si a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrãri teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevãr si fictiune) si la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât si prin investigarea consecventã a unei largi game de mitologii (de la viata extraterestrã si sfârsitul lumii pânã la comunism, nationalism si democratie). A adus, de asemenea, noi interpretãri privitoare la istoria Occidentului si la istoria Frantei. În 1997, lucrarea sa “Istorie si mit în constiinta româneascã” a stârnit senzatie si a rãmas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei nationale.

In “Germanofilii” , Boia deja consacrat ca “spargatorul miturilor nationale” seuseste sa demonstreze risipeşte o iluzie întreţinută de istorici şi acceptată ca un adevăr: credinţa că ar fi existat în anii Primului Război Mondial, în ciuda câtorva opinii divergente, îndeosebi în rândul oamenilor politici, o unanimitate în jurul “idealului naţional“, în sensul intrării României în conflict, împotriva Austro-Ungariei, pentru eliberarea Transilvaniei. Lectura a presei din acea epocă, precum şi a altor documente, multe dintre el inedite, pe care istoricii “antantofili“ le-au ignorat cu bună ştiinţă, demonstrează că o parte însemnată a elitei politice şi intelectuale româneşti a avut o altă opţiune. Carte decopera cine au fost “germanofilii“, care le-au fost argumentele, cum au acţionat în timpul ocupaţiei germane şi cum au supravieţuit politic şi intelectual după triumful oarecum neaşteptat al adversarilor lor.

Cartea este formata din doua parti, in prima parte Boia se ocupa de partide, politicieni, ziaristi, scriitori, istorici, academicieni si universitari in general si mai presus de tot de opinia publica si manipularea ei. In a doua parte, Boia analizeaza comportamentul a catorva zeci de figuri proeminente declarate fatis sau ascuns “germanofile.” Printre ele putem mentiona pe Grigore Antipa, Tudor Arghezi, Jean Bart, Martha Bibescu, Fratii Caragiale (Mateiu si Luca), George Cosbuc, Gala Galaction, Dimitrie Gerota, Constantin Giurescu G. Ibrãileanu, Vasile Pârvan, Mihail Sadoveanu, Ioan Slavici , Constantin Stere, Dem. Theodorescu, Nicolae Tonitza, George Topîrceanu si alti mai putin cunoscuti publicului larg.

” Foarte interesant este capitolul final al lucrării, un fel de epilog, acela în care aflăm ce s-a întâmplat cu „germanofilii“ şi carierele lor după război. Au avut ei de suferit în vreun fel? Unii da, alţii nu. Cel mai mult au avut de tras gazetarii antantofobi (unii din ei, precum Arghezi sau Slavici au făcut, ştim bine, puşcărie). Unii din universitari şi-au vazut compromise carierele academice (cazul cel mai notoriu e cel al lui C. Stere). Cel mai puţin au avut de suferit politicienii. În atmosfera de pupat Piaţa Endependenţii de după război n-a fost timp de analize, lucrurile au rămas în mare parte nelămurite (asemenea şi după 1989!), multe cazuri au fost muşamalizate, iar ţapii ispăşitori au fost găsiţi mai ales din presă”. (aici)

Cartea este o perfecta oglinda a societatii romanesti care nu s-a schimbat prea mult in aceasta de atunci pana in zilele noastre. Cartea ne deschide ochii asupra unor caractere care vor trece imediat prleazul in ograda comunistilor dupa 1947. Recomand aceasta carte cu placere.

La inceputul lui iunie 2010, Basescu le spunea parlamentarilor PDL adunati la Snagov: “Pentru treizeci de mii de clienţi politici, pierdeţi noua milioane de voturi” Basescu spunea lucrurilor pe nume, dar numai le spunea, pentru că nimic nu s-a intamplat cu adevarat. Clientii cu clientii, ei cu ei si noi vom trebui sa ne gandim bine ce sa facem in continuare. Lucrurile nu sunt noi şi nici necunoscute, le semnala Nea Iancu in 1907 intr-un articol mai puţin citit, amintit şi cunoscut. Numele articolului “1907 din primăvară până’n toamnă”.

În 1904, când a primit o mult aşteptată şi disputată moştenire de la mătuşa sa, Ecaterina Cardini din Şcheii Braşovului (cunoscută ca Momuloaia, după porecla Momolo a soţului ei), căreia afacerile imobiliare îi aduseseră mari averi.

Renunţând la tăcerea ce şi-o impusese în exilul său voluntar de la Berlin, evenimentele din primăvara anului 1907, l-au determinat pe Caragiale să publice, în noiembrie 1907, la Bucureşti, broşura: “1907 din primăvară până’n toamnă”, un celebru eseu, referitor la cauzele şi desfăşurarea marii mişcări ţărăneşti din primavara lui 1907. Înainte de a-şi publica acest pamflet în broşură, Caragiale a trimis primul capitol ziarului vienez, Die Zeit, întâia şi cea mai însemnată parte a viitoarei broşuri, pe care l-a publicat la 3 aprilie 1907, cu semnătura: Un patriot român, arătând tot ce s-a petrecut înainte şi după izbucnirea revoltei ţărăneşti din primăvara anului 1907.

Umorul lui Caragiale este cunoscut de la mic la mare, hai să vedem ce scria fara pic de umor, ca un strigat autentic de ingrijorare si durere din diaspora berlineza, pe care si-a impus-o.

“Toţi oamenii de afaceri, începînd de la arendaşul care plăteşte milioane arendă şi sfîrşind cu micul precupeţ, care învîrteşte în mizerele-i daraveri abia cîţiva lei, sînt rançonnés [ostateci] , în proporţie, de către aceşti baroni feudali mari şi mici, cari se numesc agenţii administraţiei Statului romîn. Şi oamenilor de afaceri asta trebue să le convină; în aşa stare de lucruri, numai astfel pot exploata fără nicio sfiială- poate nedreptăţi mare pe mic, poate înşela mic pe mare, – puţini reducînd în mizerie pe mulţi. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine [marunt] ştie ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s’a lăsat prea stîngăceşte mituit. Încolo, sistema lucrează fără supărare pe toată linia, afară de netăgăduite rare excepţii onorabile. De aceea, cu un zîmbet plin de amărăciune, Romînul numeşte ţara lui patria bacşişului şi hatîrului. Cu aşa parlamente se fac legi peste legi – cu aşa administraţie se aplică. Justiţia ?… Judecătorii de pace şi membrii tribunalelor de primă instanţă, afară de prezidenţi, sînt amovibili, ca şi agenţii şi funcţionarii ordinari. În justiţie, poporul n’are încredere; ea are, astfel, autoritate, dar nu şi prestigiu; şi între această justiţie fără prestigiu şi poporul sceptic, se resfaţă formidabila şi excesiv numeroasa clasă a avocaţilor – cea mai prosperă în Romînia după a arendaşilor mari. Avocaţii constituiesc grosul intelectualilor; clasa lor este pepiniera cea mare a bărbaţilor de Stat. Să vedem acuma cum se fac în Statul romîn educaţia şi cultura publică, în ce scop se fac şi ce rezultate dau.

Toate şcoalele, de la cele populare pînă la Universităţi – şcoale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moaşe, de muzică, de alte arte, facultăţi de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puţin d’emblée absolvenţilor lor drepturi la dignităţi şi funcţiuni publice. Astfel şcoala romînă, în loc de la fi un mijloc de educaţiune şi cultură a poporului şi a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetăţenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi şi privilegii. Şi din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, şcoalele sînt nişte fabrici de funcţionari, de salariaţi publici şi de avocaţi – o pletoră de semidocţi, fără caractere, fără omenie, adevăraţi cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit şi cîştig cît de mare fără multă osteneală.

Asta, în ţara romînească, se numeşte cu tot seriosul sistemă democratică… Şi oligarchia asta, semicultă sau, în cel mai bun caz fals-cultă, pe cît de incapabilă de producţie utilă or de gîndire, pe atît de lacomă la cîştiguri şi onoruri, îşi arogă puterea întreagă a Statului: cu o crudă şi revoltătoare neobrăzare, ea tăgăduieşte ţăranilor (imensei mase, supusă şi cuminte producătoare a avuţiei naţionale), sub pretextul ignoranţei şi lipsei lor de maturitate politică, orce drept de amestec, fie măcar pur consultativ, la cîrmuirea intereselor lor, la dirijarea destinelor lor. Împărţită în două bande, ce se numesc cu pretenţie istorice”- liberal şi conservator, – bande mai nesocotite decît nişte seminţii barbare în trecere, fără respect de lege, fără milă de omenire, fără frică de Dumnezeu , – această oligarchie legiferează, administrează, calcă astăzi legile pe care le-a făcut eri, preface mîine legile făcute azi, ca poimîine să le calce şi pe acelea, fără spirit de continuitate şi fără altă sistemă decît numai împăcarea momentană a exclusivelor ei interese, pentru perpetuarea sacrei organizaţiuni numite aci democratice.”

Termina Caragiale primul capitol al formidabilei analize care a invins secolul si inca un deceniu:

Cele două facţiuni se pot perinda la putere an de an, spre a decreta pe ‘ntrecute fel-de-fel de paliative; răul va rămînea; va coace, cu cît mai năbuşit cu atît mai profund, şi va isbucni periodic şi din ce în ce mai grozav,pînă la o statornicire adevărat sănătoasă sau la un desăvîrşit desastru – fiindcă despotismul bizantin al oligarchiei de strînsură nu mai poate fi de suferit.

Dar pentru o lovitură de Stat, pentru o sarcină aşa de eroică, ar trebui un bărbat întreg, care mîine să înfrunte de sus funesta sistemă actuală cu aceeiaşi nebiruită energie cu care o înfruntă astăzi de jos masele plugarilor. Şi este unul care ar putea-o face… El ar avea tot prestigiul cerut în aşa înalte împrejurări – Regele.

Da, El ar putea… dar ar trebui să şi vrea…

Nu am spus-o eu, a spus-o Caragiale! Citiţi tot eseul, merită timpul vostru!

Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamani in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Revista 22. Întoarcerea României la banalitate. Tom Gallagher

Vara aceasta mi-a dezvăluit câteva ipostaze ale unei Românii în care oamenii îşi direcţionează frustrările şi resentimentele unii împotriva altora.În vara aceasta, am petrecut aproape două săptămâni vizitând prieteni răspândiţi în diverse colţuri ale României. M-am bu­cu­rat de compania şi ospitalitatea lor. Nu mi s-a întâmplat nimic cu ade­vărat dezagreabil pe par­cur­sul călătoriilor mele. Însă, în urma numeroaselor ex­perienţe, mi-a fost im­po­si­bil să evit sentimentul că mă aflu într-o societate în­cremenită în rutină sau, mai rău, aflată în declin.

Am folosit intenţionat ter­menul de „societate“, şi nu pe cel de „stat“. Călătoria mea a început la scurt timp după ce un tri­bunal a condamnat la închisoare un mi­nis­tru liberal, pentru acte de corupţie. Prin­ci­palul eveniment politic din perioada călă­toriei a fost publicarea unor dovezi potrivit cărora un judecător de la Curtea de Apel ar fi acceptat mită în valoare de 1,5 milioane de euro, pentru a scăpa de la condamnare o persoană ce fusese găsită vinovată într-un caz de fraudă bancară de proporţii. Aceste evenimente sugerează că elemente cheie ale statului funcţionează corespunzător. Cu toatea acestea, societatea nu pare im­pre­si­o­nată de faptul că actele de corupţie, pe ca­re se presupune că cetăţenii ar trebui să le de­teste mai mult decât orice altceva, sunt sancţionate. Ei urmăresc posturile de tele­viziune care ridică osanale haiducilor aflaţi la putere, denigrându-i pe moralizatorii aces­tora, în număr la fel de mare.

Progresele în calitatea serviciilor oferite de poliţie, pe care le-am remarcat de-a lungul anilor, par să existe în continuare, în ciuda faptului că actualii şefi fac efor­turi pentru a-şi intra în rolul de cetăţeni în slujba statului. Însă Gara de Nord a Ca­pi­ta­lei pare a fi fost recucerită de vechii mi­to­cani, a căror ţintă principală sunt călătorii neglijenţi. Nu există niciun gardian cât vezi cu ochii, iar statul la coadă pare un lucru demodat. McDonald’s a rămas o oază de nor­malitate, însă celelalte chioşcuri, care ofe­reau consumatorului cafea sau gustări de o calitate acceptabilă, au dispărut pur şi simplu de la ultima mea vizită în România.Pe o rază de circa un kilometru în jurul Gă­rii de Nord, existau câteva locuri agreabile unde puteai savura în tihnă o bere sau o ca­fea. Integral aduce Revista 22

Romania Libera. Miştocraţia. Cristian Campeanu

Definim „Miştocraţia” drept „guvernarea la mişto”. Le suntem recunoscători concetăţănilor noştri romi (sau ţigani sau cum vor dânşii să-şi spună) pentru îmbogăţirea vocabularului şi ne cerem scuze pentru nota peiorativă care va urma, dar nu există un termen mai bun pentru a descrie modul în care este guvernată ţara. USL conduce România „la mişto”.

Am trecut zilele trecute prin Târgu Jiu. Dacă ar fi ascultat vorbele lui Brâncuşi – „Voi nici nu ştiţi ce vă las eu vouă aici” – poate că lucrurile s-ar fi shimbat. Dar, NU, nu le pasă. În afară de câteva semne scrise într-o engleză timidă, există foarte puţine inidcaţii că te afli în prezenţa unei capodopere. Pare că autorităţile sunt mai degrabă iritate de prezenţa lui Brâncuşi. Acelaşi oraş prăfuit, congestionat şi prost administrat pe care îl ştiam dinainte de ’89 şi, probabil, unele din cele mai proaste drumuri din ţară. Şi, să nu uităm, este oraşul în care candidează constant prim-minstrul României, Victor Ponta. Murdar, înghesuit şi fără nicio altă speranţă decât cei plecaţi „afară” să facă bani. Singurii care par să prospere sunt sindcaliştii lui Marin Condescu, deşi şi între ei există conflicte ca între mafioţi, punctate cu „dezvăluiri incendiare” în presa locală despre procurori şi judecători afiliaţi unui clan sau altuia.Târgu Jiu este metafora perfectă a guvernării la mişto: Totul pentru imaginea şi procentele guvernanţilor, nimic pentru cei guvernaţi, care nu sunt buni decât pentru a furniza voturi. Miştocraţia nu se reduce doar la Târgu Jiul lui Ponta, se poate vedea cu ochiul liber şi la Alexandria lui Liviu Dragnea sau Constanţa lui Mazăre sau Bucureştiul lui Oprescu. O excepţie o constituie Sibiul lui Johannis, care arată superb, dar dacă te uiţi în ungurime, la localităţile secuieşti, îţi vine să spui că Ţinutul Secuiesc este guvernat mai prost de UDMR decât restul ţării, pentru că UDMR, dedată la avantajele şi beneficiile ce vin de la Bucureşti, a cam început să guverneze la mişto. Comparaţi cu Clujul mult hulitului Boc sau cu Braşovul lui Scripcaru, care nu sunt lipsiţi de pete, dar măcar nu îşi bat joc de mandat. La PDL sau la USL, Reşiţa lui Sorin Frunzăverde stagnează, iar sub USL, probabil pentru prima oară în istoria ei post-revolţionară, Timişoara dă înapoi. Nu mai vorbim de Moldova, care nu este rivalizată, probabil, decât de sudul Munteniei în ceea ce priveşte extorcarea de voturi şi de bani în folosul elitei flate la putere şi a guvernării la mişto. Integral in Romania Libera

Curentul. Retrageri. Tia Serbanescu

Proaspăt instalată la Ministerul Transporturilor, dna Ramona Mănescu a mărturisit cu sinceritate dezarmantă că n-a mai mers cu trenul de zece ani iar cu metroul n-a mai mers din studenție. Normal, în ultimii a mers cu avionul (la Bruxelles) și cu partidul – cel mai rapid mijloc de locomoție din România. Și de-acum va avea parte de avion căci dl. Ponta a anunțat că va cumpăra o aeronavă oficială „pentru președinte, premier, președinții Camerelor, miniștri”.

Firește, pe rând, nu toți deodată. Asta înseamnă că i-ar veni și dlui Băsescu rândul o dată la douăzeci de zboruri. În fine, să vedem cine zboară mai repede. Întâlnindu-se și cu corpul diplomatic, premierul a anunțat că va restabili cele 250 de pensii scăzute (de recalcularea Boc) la nivelul anterior „după modelul pensiilor militare” – unde doar 10% simțiseră diminuarea căci restul fuseseră mărite zdravăn chiar de dl. Boc.

Dl. Ponta a dat astfel satisfacție câtorva sute de pensionari speciali (care oricum n-o duceau rău) periclitând sistemul de pensii care, potrivit specialiștilor, în 20 de ani se va prăbuși. Asta dacă nu-l bagă dl. Ponta în insolvență mai repede. Și ajutoarele de stat pentru IMM-uri (o idee bună!) din programul „minimus” au fost din păcate dirijate tot către firme speciale. Deschis la 8,30 programul online s-a blocat devenind inaccesibil pentru ca după cinci minute să anunțe epuizarea înscrierilor. Integral in Curentul

Revista 22. Ce fel de stângă avem? Andrei Cornea

Realitatea românească este aceea a unui sistem neofeudal, cârpit superficial cu ideologie de stânga şi capitalism.

Simplificând mult prin eliminarea nuanţelor, există două feluri de stângă politică: cea dintâi, numită de obicei în Europa social-democraţie, în SUA – li­be­ra­lism, în Marea Britanie – „New Labour“, recu­noaş­te fără rezerve valoarea libertăţii şi, sub raport eco­nomic, crede în principiul solidarităţii: cei avuţi tre­­buie să contribuie la binele general mai mult de­cât ceilalţi; de aici sistemul de impozitare di­fe­ren­ţiat care, sub o formă sau alta, taxează veniturile mari. Din punct de vedere etic, această stângă ar pu­tea fi apărată pe acest principiu, dar e o întreagă discuţie dacă poate fi apărată şi din punct de ve­dere economic. Cealaltă stângă – odinioară numită comunistă, azi mai prudentă cu denumirile, dar cu prezenţă în unele partide socialiste din Europa – nu e entuziasmată de libertate, deşi nu recunoaşte aceasta şi păstrează o suspiciune fundamentală, mai mult sau mai puţin radicală, faţă de proprietate – orice proprietate, fie ea mare sau mai mică. Pentru „cealaltă stângă“, simplul fapt de a fi pro­prietar e suspect: dar, atunci când proprietarul are şi un profit de pe urma proprietăţii, suspiciunea şi ostilitatea – care sunt principiale, şi nu circum­stan­ţiale – se traduc imediat în politici de „corectare“, dacă, bineînţeles, „cealaltă stângă“ se află la putere într-un stat. De data aceasta nu numai politica eco­nomică este foarte problematică, dar şi legitimitatea sa etică, în măsura în care am putea vorbi despre o îngrădire de principiu a dreptului de proprietate, în­grădire greu de justificat prin principiul soli­da­rităţii.

Se pune întrebarea ce fel de stângă avem în prezent la conducerea României: o stângă social-democrată, aşa cum pretind oficial PSD şi premierul Victor Pon­ta, sau „cealaltă stângă“ cu rădăcini comuniste? Integral in Revista 22.

Dilema Veche. Un fragment de istorie. Andrei Pleşu

Acum ceva timp, domnul Radu Cosaşu mi-a dăruit o tăietură de ziar vechi, în care era preluat scurtul discurs pe care l-am rostit pe data de 11 mai 1990, dinaintea „parlamentului“ de atunci (CPUN: Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională). Instituţia urma să-şi încheie mandatul, în urma alegerilor, şi, inevitabil, s-a organizat o „sesiune festivă“, plină de „discursuri de adio“. De unde, vreme de cinci luni, atmosfera plenarelor fusese destul de agitată, tonul a devenit, brusc, conciliant, dacă nu chiar „frăţesc“. Uitasem de „contribuţia“ mea şi m-a amuzat să o regăsesc, prin grija prietenească a dlui Cosaşu. Recitită după 23 de ani, cuvîntarea de mai jos e, poate, pentru cei cu gustul istoriei, un document util: un amestec de naivitate şi patos „revoluţionar“, dar şi un rapid portret de epocă, în care se disting trăsături pe care scena publică autohtonă nu le-a depăşit încă. Îl ofer, pentru arhivă, şi cititorului de azi:

Doamnelor şi domnilor,

Cu cîteva excepţii, discursurile din seara aceasta au devenit tot mai „înţelepte“, mai festive şi mai sentimentale. S-ar zice că am traversat, în aceste cinci luni, un adevărat paradis. E un semn că sîntem, definitiv, un popor cumsecade…Integral in Dilema Veche

Contributors. Tipa respectivă left the company. Florentin Tuca

Relativ recent, am rugat un mai tânăr amic să mă ajute, pe ultima sută de metri, cu două bilete la o semifinală de Wimbledon (misiune imposibilă, ştiu…). Apelul meu era motivat de faptul că el mă mai salvase cândva, tot pentru un meci de tenis care se juca cu casa închisă, cu o invitaţie din partea sponsorului principal al turneului. Provocat de o asemenea jalbă, junele camarad, un artist extraordinar de talentat, inimos şi simpatic, mi-a promis că se va ocupa, dar s-a arătat cam sceptic. Era, într-adevăr, încercarea mării cu degetul. Ca dovadă, demersul lui a eşuat. Dar nu acest eşec este pretextul prezentei intervenţii, ci savurosul oftat cu care jovialul meu tovarăş îşi scuza ghinionul: „Today sper after lunch să primesc un răspuns from Lacoste. Rolex no way că tipa respectivă left the company. Revin.”

Este mesajul (sută la sută autentic, salvat la „memorabile”) de care mi-am amintit zilele trecute, cu prilejul unei aprinse polemici într-un grup de prieteni, dispută care a plecat de la îndemnul cuiva de a „gugăli” după nu mai ţin minte care informaţie (sau „gugălui”, în ambele variante cu accent pe „i”, dar nu-mi amintesc varianta…corectă). Crâcneala mea împotriva unui asemenea (astăzi) simpatic barbarism a fost imediat taxată de tabăra adversă, încropită ad-hoc şi majoritară, ca fiind „conservatoare”, „puristă” şi chiar „făţarnică”. Îmbrăţişând pătimaş adevărul că limba este „un organism viu” şi certitudinea că „engleza a câştigat războiul cu franceza şi s-a impus ca supremaţie mondială”, combatanţii echipei adverse şi-au etalat cu fervoare incontestabilele premise: limba a evoluat şi se va transforma mereu; importurile de cuvinte şi expresii nu-s o noutate; neologismele aduc întotdeauna un aer de prospeţime şi savoare; până să fie confirmată de academicieni, utilitatea unui împrumut lexical sau a unui transfer definitiv rămâne să fie validată tocmai de utilizatorii limbii; şi, în definitiv, limba nu poate şi nu trebuie să opună rezistenţă globalizării. Dezbaterea a fost captivantă, iar argumentele şi contraargumentele, extrem de interesante. Le evoc nu ca finale concluzii scrise în contra amicilor mei, ci pentru a încerca să transfer această polemică în spaţiul public sau, dacă provocarea nu ţine, să cer măcar intervenţia unui lingvist care să ne ajute în dezlegarea misterioasei enigme romgleze (ce-ar zice oare doamna profesor Rodica Zafiu?…). Integral aduce Contributors.

HotNews. Cateva impresii dintr-o vizita ciudata. Traian Basescu in Slovacia. Dan Tapalaga

Cand presedintele Traian Basescu decola din Bucuresti spre Bratislava cu mica aeronava inchiriata de la Tarom, unul din suporterii sai din PDL scria pe blog ca “traieste a doua tinerete politica” comentand astfel ultima sa iesire publica in care a desfiintat guvernul. Asta o fi imaginea la intern, dar cand pleaca afara atmosfera se cam schimba. Saracia din visteria prezidentiala pare sa mai taie din acest elan tineresc. Cu o zi inainte anuntase ca nu mai pleaca in septembrie peste ocean la o adunare ONU din lipsa banilor. Cei din Administratia Prezidentiala se jura ca asta-i adevarul gol- golut. Guvernul a sarit Presedintia la ultima rectificare. Criza financiara de la Cotroceni ar fi fost ridicata inclusiv intr-un CSAT.

Degeaba traiesti a doua tinerete catre finalul celui de-al doilea mandat daca adversarii te lasa lefter. Calculezi meschin cat te costa fiecare deplasare in afara tarii si te bucuri nespus ca drumurile la Bruxelles, de pilda, le deconteaza Comisia Europeana. E sub demnitatea unui stat sa-si trateze presedintele asa si nici un conflict politic intern nu justifica masuri care pun Romania in situatii stanjenitoare.

Din saracie, poate, vin si ideile mai putin inspirate. N-ai cum sa refuzi, desigur, invitatia de a vizita Slovacia pentru a marca un moment important din istoria acestei tari – eliberarea de sub fascism – mai ales cand acolo si-au lasat oasele peste 11.000 de romani. Insa risti cand, pe fondul tensionarii relatiilor cu Budapesta, mergi la Bratislava pentru a-i certa, voalat, pe unguri. A te insoti cu Slovacia pe tema drepturilor minoritatilor nationale este iarasi o idee cel putin nefericita. Integral La Hotnews

Jazzul este muzica secolului XX fara indoiala va fi prezent multe generatii si in secolul al XXI-lea. Etimoogia cuvantului destul de misterioasa. O ipoteză ar fi înrudirea fonetică cu expresia “chasse-beau”, o figură de dans din statul american Louisiana, cândva colonie franceză. Alţii cred că ar deriva din cuvântul Jézabel, numele unei prostituate din New Orleans, în ortografie americană simplificată “Jazz-Bel”. În jargonul populaţiei locale cuvintele jasm sau gism înseamnă rapiditate şi energie, au însă şi o semnificaţie erotică. Cuvântul “jazz” a intrat însa  în vocabularul curent cam pe la inceputul Primului Razboi Mondial.

Jazzul îşi are originea în amestecul diverselor tradiţii muzicale ale Africei negre. Din tradiţia africană derivă stiluri de interpretare care lasă căntăreţului un spaţiu larg de execuţie şi libertate de improvizare, daca doriti un fel de dialog instrumental cu sau fara interventie vocala. Jazzul a cunoscut multe curente bazate pe stilul de interpretare, instrumentele muzicale, ritmul si tonalitatea muzicala. De mentionat:

Ragtime – A apărut în Missouri. Fiind în primul rând o muzică compusă pentru pian, îi lipseşte elementul principal al jazzului, şi anume improvizaţia, în schimb este puternic ritmată. Acest tip de muzică era foarte iubit de muncitorii constructori ai căilor ferate şi era executată în “saloons” la piane hodorogite de muzicanţi profesionişti sau diletanţi. Reprezentantul ce mai cunoscut a fost Scott Joplin.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fPmruHc4S9Q]

“New Orleans” – A apărut în New Orelans, Mississippi. Amestec de ritmuri diferite la fel ca orasul respectiv –  spanioli, francezi, englezi, negri sau creoli. Ca instrumente melodice se foloseau trompeta, clarinetul şi trombonul, cărora li se opuneau instrumentele ritmice, bassul, bateria, banjo, eventual pianul. Existau grupuri de creoli, mai cultivaţi, şi de afro-americani, mai apropiaţi de formele primitive ale muzicii. Aici a apărut pentru prima dată forma hot de interpretare, în care instrumentul mai mult vorbeşte decât sună.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=NRc28oOR7KY]

Dixieland – Către anul 1910 au apărut şi formaţii de muzicieni albi, cum a fost orchestra lui “Papa” Jack Laine sau “Original Dixieland Jazz Band”, care executau o muzică mai lină, mai puţin expresivă, în schimb tehnic mai versată. Aceast fel de interpretare al muzicienilor albi a fost numit stil “Dixieland”, spre deosebire de stilul “New Orleans” al muzicienilor de culoare, cu toate că în realitate graniţele între cele două stiluri nu sunt nici pe departe aşa de stricte, mai ales că după un timp s-au format şi orchestre mixte, “New Orleans Rhythm Kings” şi “Creole Jazz Band”, sub conducerea cornetistului King Oliver. Acestui grup aparţinea ca trompetist secund Louis Armstrong, care avea să joace un rol determinant în dezvoltarea jazzului.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8IJzYAda1wA&feature=related]

Sâmbată viitoare, putin mai multe 🙂

Un weekend placut!

P.S Postat pe Politeia Veche la data de 02 aprilie 2011

Carol I de la intronare pana la Razboiul de Independenta

Carol I-ul a a avut cea mai lunga si mai eficienta domnie din istoria romanilor, este un cliseu? Este, dar un cliseu care nu poate fi dezmintit prin fapte. In acest mod a fost vazut Carol de contemporanii lui? Nici vorba! Generalul Theodor Vacarescu in memoriile sale publicate in 1914, ca omagiu postum adus suveranului disparut relateaza:

“Romania moderna a debutat cu o cearta intre ambitiosii locali, cu un monarh depresiv si resemnat si in final, cu o republica de toata frumusetea la Ploiesti.“

Titu Maiorescu descrie in cartea lui Istorie politica ai primiilor ani ai domniei ai viitorului rege Carol I:

„Adevarata greutate a situatiei interne era lipsa oricarui simtamant dinastic la poporul roman, deprins de atatea generatii cu domnii efemere, indiferent la desele schimbari ale indivizilor de la tron, mai indiferent acum in urma rasturnarii lui Cuza-Voda” de  “Monstruoasa coalitie” (n.r. unirea dintre conservatori si liberali pentru detronarea lui Cuza) [vezi Istoria politică a României sub domnia lui Carol I editie de Stelian Neagoe, Bucuresti, Editura Humanitas, 1994]

Majoritatea timpului domnia lui Carol a fost o lupta continua intre vechi si nou intre moravurile fanariote intradacinate in elite si poporul roman si tendintele reformiste ale suveranului. Cauza adanca a faliei care a marcat primii ani ai domniei lui Carol I a fost si alta: liberalii (generatia 1848, “rosii”, care in zilele noastre ar fi trecut drept stangisti fara cusur) nu depasisera faza revolutionara, ei inca doreau multe lucruri pe care nici ei nu stiau cum sa le exprime sa nu discutam de implementare. Colac peste pupaza, reactionarii doreau o restaurare . Theodorian-Carada, completandu-l pe Maiorescu in “La centenarul primului rege”, scria:

“In 1866 traiau inca sase fosti domnitori si vreo 20 de beizadele, fiecare cu ambitiile si sperantele sale”.

Cum naiba sa te impaci cu totii si ce poti sa le oferi? Si ce ambitii! Alexandru Ioan Cuza, de pilda, a fost ales deputat (de doua ori), in absenta si insusi Carol I l-a rugat sa revina din exil, asigurandu-l ca va fi posibila o colaborare intre ei. Cuza, insa, nu a revenit. Ca sa castige increderea scenei politice romanesti, Printul Carol ( inca nu era rege, fiind incoronat numai in 1881) a facut tot ce a putut ca sa se adapteze flusturatica protpendada mioritica, imbracand pana si haina mondenului, dand baluri si receptii, a fost prezent, s-a afisat. O stim asta din insemnarile sale zilnice (Carol I al Romaniei, Vol-1 1881 – 1887 Vasile Docea; 2007 Polirom ) si din corespondenta relatata in jurnalul intim il vedem pe tanarul Carol deprimat cerand sfatul tatalui sau, care l-a povatuit intotdeauna sa lupte pana la capat, asa cum a fost invatat: un Hohenzollern nu renunta niciodata!

Apogeul disensiunilor intre tanarul print si politicienii timpului, un fel de culme a disputelor de cafenea, este august 1870, cu proclamarea “Republicii de la Ploiesti”. Trebuie insa de mentionat lipsa de stabilitate a polichiei romanesti si lipsa vointei de a respecta constitutia promulgata chiar de ei. De consemnat succesiunea guvernelor: intai liberalii, sub conducerea lui Constantin Al. Cretulescu, cu Ion C. Bratianu la Interne, apoi un Guvern Stefan Golescu, urmat de un Guvern Nicolae Golescu, plus un Cabinet Dimitrie Ghica si un Guvern General Alexandru G. Golescu. Dupa cinci guverne in patru ani, august 1870 i-a prins pe romani cu un Cabinet condus de conservatorul Manolache Costache-Epureanu. Instalat in aprilie 1870, conservatorul Manolache Costache-Epureanu se remarcase ca unul dintre cei mai acerbi critici ai Legii Agriculturii, data pe vremea lui Cuza. Interpelat de Kogalniceanu, care i-a batut obrazul, amintindu-i ca detinea functia de ministru in perioada de glorie a Domnului Unirii, liderul conservator a raspuns cu cel mai neobrazat tupeu romanesc, ca nu mai era acelasi. Tara, tara, domnule!, se schimbase si oamenii trebuiau sa fie altii, noi.

Apogeul nemultumirilor populare, atatate de presa si de politicienii versati impotriva lui Carol I includea si “Afacerea Strousberg” (un fel de Bechtel al vreumurile acelea legat de concesionarea constructiei de cale ferata Bucuresti-Roman unui consortiu prusac) si stabilirea unei rente prea mare pentru sotia Principelui Carol, Elisabeta de Wied (Carmen Sylva). Marii eroi ai istoriografiei romanesti – Ion C. Bratianu, C.A. Rosetti, Eugeniu Carada si multe alte figuri istorice au vrut sa il debarce pe Carol I. Cum sa spunem noi astazi, era mult prea dornic sa reformeze si mult prea serios pentru elitele noaste. Adica un fel de divort din cauza divergentelor de caracter.

Contextul internationalal al hilarei “Republici de la Ploiesti”: razboiul franco-prusac inceput in 1870, despre care “liberalii rosii” credeau ca se va termina cu victoria Parisului, alimentati fiind de stirile mincinoase publicate de ziarele vremii care erau cel putin la fel de manipulatorii ca Antena 3 a zilelor noastre. Conflictul franco-german s-a sfarsit in 1871 cu Kaiserul  Wilhelm I al germanilor incoronandu-se in „Sala Oglinzilor” la Versailles! Cine sa anticipeze asta la marginea Europei, unde ziarul lui C.A. Rosetti, “Romanul” (n.r. “Romanulu”, in limba de la 1870), falsifica starea de facto de pe front in cronicile trimise din Franta. Varanul ar putea invata de la el, credeti-ma!

Colonelul Alexandru Candiano-Popescu “geniul militar” scria in memoriil;e sale (o capodopera a minciunii – Ponta nu a fost primul si nici ultimul) ca a in tara majoritatea covarsitoare a populatiei si a elitei era pro-Franta si ca in contextul unei victorii a Parisului s-a considerat ca nu e bine sa ne prinda pacea cu print prusac pe tron: “La 8 August, spre norocul nostru, n-am izbutit. Daca izbuteam, ne-am fi blestemat izbanda”, scrie cu usurare colonelul, ani mai tarziu, fericit ca propria revolutie esuase lamentabil.

Candiano-Popescu a devenit, ulterior, dintr-un radical anti-Carol un apropiat al Regelui, caruia militarul-poet i-a scris chiar si ode exaltate, reprezentative pentru spiritul personajului:

„Te-am vazut intaiu`n pilde si`n a legei aparare,
Mare`n sfat si`n batalii, si-a Romanului urare,
Este: «Tu, Carol Cel Mare,
Al romanilor sa fii»”. (He, He, Paunescu nu a fost nici el primul)

Publicist, dar si razboinic, Candiano s-a remarcat in Razboiul de Independenta fata de Imperiul Otoman, participand la cucerirea Grivitei. A luptat, a murit cu ei de gat – la figurat, desigur – pentru Rege. Ca sa vezi domle cat a fost romanul impartial in toate timpurile!

Ion Luca Caragiale a scris  in 1896 despre hilara “Republica de la Ploiesti” in “Boborul” si “Conu Leonida fata cu Reactiunea” :

“In secolul nostru s-a nascut si s-a sfarsit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric constiincios sa-l piarza din vedere. Voi sa vorbesc despre Republica de la Ploesti, un stat care, desi a durat numai vreo cincisprezece ore, a marcat desigur o pagina celebra in istoria contemporana”.

Ce credeau Politicienii in “Republica de la Ploiesti”: Manolache Costache-Epureanu fostul premier vazut de Candiano:

„Acest copilaros barbat de stat, care trecea cu o usurinta nemaipomenita de la starile cele mai retrograde la ideile cele mai inaintate, destept, dar fara judecata, gata sa darame o situatie pentru a spune o vorba de duh, un incurca treaba cu tendinte reactionare, acest barbat era emblema cea mai potrivita a acelei epoci flusturatice si fara scrupul in care conservatorii se jucau de-a baba-oarba cu Constitutia, vorbind foarte des de dansa, cautand insa a lega Tara la ochi, ca sa nu-i prinza in apucaturile lor flagrante, calcatoare a pactului nostru fundamental“.

Carada, “seful ocultei” vazut de Candiano:

“Ziarist mester, capabil mai cu seama pe taramul financiar, fara lipici, nici la vorba, nici la fire, revolutionar de cabinet, fara insa sa aiba curajul de a infrunta primejdia in zile de grea cumpana, cu autoritate asupra celor ce-l inconjoara de aproape, fiind cinstit si cu o mare putere de munca, cumpatat, temperament de rector, integru, neam de turc , scoala bizantina, el e solul trimes de comitetul din Bucuresti ca sa ridicam steagul revoltei. Mai tarziu ridica Banca Nationala si fuse seful ocultei (n.r. – Masoneria)“.

Guvernul i-a arestat pe complotisti, inclusiv pe generalul Golescu si pe batranul Ion Bratianu. Planul a fost asa: miscarea ar fi trebuit sa izbucneasca simultan in sapte localitati (in afara de Ploiesti – la Craiova, Bucuresti, Tecuci, Braila si Buzau). Complotistii mizau pe trupele de la Furceni, masate undeva intre Tecuci si Focsani. Si de acolo, de la Furceni, spre Capitala! Miza era clara: detronarea Principelui Carol si numirea unei Regente. Problema a fost ca ofiterii de la Furceni erau tare “obositi” dupa o agapa reusita cu vin si dame!

“Romanul” (Romanulu) lui Rosetti si Antena 3 a timpurilor trecute –

“7 ore jumatate sera. Unu calatoru, trecandu prin Ploiesci, si sosindu in acestu momentu la Bucuresci, ne face urmatoarea narare asupra celor petrecute la Ploiesci: Astazi, la ore 3 dimineata, toti cetatianii ierau in piciore, facea se vibreze aerulu tacutu alu noptii, prin resunetele sele infioratore. Mare adunare de poporu pe strade si pe pietele principali. Poporulu proclama … nu cutezamu a spune ceea ce ni se raporta, de atata mare gravitate ni se pare. Acestu poporu, coprinsu, ni se dice, d`unu ientusiasmu freneticu, n`are arme pentru a se apara d`unu atacu eventuale. Pentru a si le procura, ele navalescu in casarma dorobantiloru care ni se apara si se armeza cu armele loru. Prefectulu este arestatu. D. Candianu, in capulu miscarii cu alti cetatiani insemnati, este proclamatu prefectu. In acestu momentu, oscirea tramisa din Bucuresci trebuie sa fi sositu in orasulu care a proclamatu ua noua stare de lucruri in Romania. Ce se petrece ore?”

„Romanul” lui Rosetti (care lipseste din tara 15 zile dupa „Republica”) se repliaza din nou si anunta , pe 13 octombrie, ca in intreaga Europa tronurile se clatina: “Tremurati monarhi! Ora vi se apropie!”.

Continuand sa se replieze ziarul a publicat si concluziile Ministerului de Interne cu privire la “Miscarea de la Ploiesci”:

“De la unu timpu incoa din mai multe judete de dincoa de Milcovu precum si din capitala, guvernulu avea informatiuni asupra agitatiuniloru ce se pregateau in acele localitati si mai cu sema in Romania mica, pe unde, de catre agentii ce se purtau din locu in locu, se respandeau sgomote cumu ca in curendu starea de lucru urmeaza a fi curmata”. Guvernulu, cu aceasta ocasiune, a avutu satisfactiunea de a constata zelulu si activitatea de care a datu probe sefii ostirii cari au luatu parte la restabilirea ordinei si mai cu deosebire dd. maiori Polizu si Gorjenu precum si devotamentulu trupei. Asemenea se adreseaza multumiri corpului telegraficu si in specialu dlui Iuliu Filipescu si amploatiloru de la Ploiesci dnii Iorgulescu si Constantinescu; “

Un fel de epilog al “Miscarii de la Ploiesci” – La 23 mai 1871, Carol tinea un discurs la deschiderea sesiunii extraordinare a Parlamentului:

„Adevarata libetate n-are nimica de-a face cu neregula si anarhia: fara datorii nu exista drepturi, fara ordine nu-i libertate”

In 1877, Principele Carol si-a condus tara spre independenta, luptand eroic in razboi, a rostit celebra “Asta-i muzica ce-mi place!” pe cand bubuiau tunurile, mirosea a praf de pusca si mureau pentru tara dorobantii si a fost incoronat rege, la 10 mai 1881, purtand pe cap o coroana faurita din otelul unei piese de artilerie capturate la Plevna. A domnit pana in 1914.

Cam asa a inceput domnia marelui rege al romanilor! (maine un nou articol din acest serial)

Bibliografie, note si citate la sfarsitul serialului.

Monseniorul Ghika va fi incepand de astazi, Fericit al Bisericii Catolice. Monseniorul Ghika este cel de-al doilea român ridicat la cinstea altarelor Bisericii Catolice, după Fericitul Ieremia Valahul, care a trăit în Evul Mediu. Ieremia Valahul (1556 1625) s-a născut într-un sat din Moldova, devenind călugăr capucin a fost primul fericit român propus pentru sanctificare la 30 octombrie 1983, de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Vladimir Ghika (Ghica) s-a nascut in ziua de Craciun al anului 1873 si a murit in 1954 la Jilava. Vladimir Ghika a fost nepotul lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domn al Moldovei, tatăl lui Vladimir Ghica a fost Ioan Grigore Ghica, diplomat, ministru de externe si al apărării al României. Vladimir Ghika a fost botezat și miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă si atașată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotențiar al României în Imperiul Otoman. În anul 1878 este trimis la școală în Franța, la Toulouse, și va fi lăsat în grija unei familii protestante în ceea ce privește educația și practica religioasă, deoarece în zonă nu exista nici o biserică ortodoxă. Se întoarce în România unde își va continua studiile până în 1898 când merge la Roma unde va urma Facultatea de Filosofie-Teologie Angelicum a dominicanilor din Roma. Este în această perioadă (1902), după un misterios discernământ, pentru a fi „și mai ortodox” face profesiunea de credință catolică spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să renunțe la idee, măcar pentru o perioadă, și să se dedice apostolatului ca laic. Și-a desfășurat activitatea extraordinară în toată lumea, la București, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… Mai târziu, în glumă, papa Papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”. Devine astfel unul din pionierii apostolatului laic.

Intors în țară, deschide primul dispensar gratuit Bethleem Mariae la București, pune bazele marelui spital și sanatoriu Sf. Vincențiu de Paul, înființând astfel primul spital gratuit din România și prima ambulanță, devenind fondatorul primei opere catolice de caritate din România. Participă la serviciile sanitare în războiul balcanic din 1913 și se dedică fără frică îngrijirii bolnavilor de holeră la Zimnicea. În timpul Primului Război Mondial s-a ocupat, de misiuni diplomatice, de victimele cutremurului de la Avezzano, de tuberculoșii din ospiciul din Roma, de răniții de război.

La data de 7 octombrie 1923 este sfințit preot la Paris de Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului; își va desfășura ministerul sacerdotal în Franța până în 1939. Sfântul Scaun i-a acordat la scurt timp după hirotonire dreptul de a celebra și în ritul bizantin. Prințul Ghica a devenint astfel primul preot român biritual din Vechiul Regat.

I se încredințează o parohie într-o mahala sărăcăcioasă și periculoasă a Parisului, Villejuif, unde se dăruiește, schimbând din temelii spiritul cartierului. În 1930, când se îmbolnăvește, este retras și este numit Rectorul Bisericii Străinilor din Paris.

La 3 august 1939 se întoarce în România unde îl surprinde cel de-al Doilea Război Mondial. Refuză să părăsească România pentru a fi alături de săraci și bolnavi, să-i poată ajuta, rămânând pentru același motiv în București când vor începe bombardamentele aliate.

După venirea la putere a comuniștilor refuză de asemenea să plece cu trenul regal pentru aceleași motive. Este arestat la 18 noiembrie 1952 sub acuzația de „înaltă trădare” și întemnițat la Jilava unde este amenințat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu are loc procesul, iar în 16 mai 1954 trece la cele veșnice din cauza tratamentului bestial la care a fost supus.

Monseniorul Ghika a fost „preot, confesor, director spiritual, conferențiar, om de știință, diplomat, activitatea lui desfășurându-se în toate mediile, de la capete încoronate, șefi de state, politicieni, filozofi, artiști, scriitori, teologi, până la anarhiști, ocultiști, homosexuali și prostituate.”

Miercuri, 27 martie 2013, papa Francisc a semnat decretul prin care Biserica recunoaște „martiriul slujitorului lui Dumnezeu Vladimir Ghika, preot diecezan […] ucis din ură față de credință […], la 16 mai 1954”. Miercuri, 8 mai 2013, s-a anunțat că Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat sâmbătă, 31 august 2013, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne, ce va fi săvârșită la Romexpo, de la ora 11. Sfânta Liturghie va fi prezidată de Eminența Sa Cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. După beatificare, comemorarea sa liturgică va fi la 16 mai, data martirajului său. [Comunicat]

Bibliografie, note si citate:

Mgr Vladimir Ghika. Prince, prêtre et martyr, Charles Molette, AED, Paris, 2007.
Vladimir Ghika. Prințul cerșetor de iubire pentru Cristos, Anca Mărtinaș, Editrice Velar, Editura ARCB, București 2013
Vladimir Ghika. Profesor de speranță, Francisca Băltăceanu, Andrei Brezianu, Monica Broșteanu, Emanuel Cosmovici, Luc Verly, prefață de IPS Ioan Robu, Editura ARCB, București 2013.