Author: theophyle


Shinto

Shinto  este religia tradițională a Japoniei. Shinto este o religie politeistă, implică venerarea unor zei numiți (kami). Mulți kami sunt divinități locale și pot reprezenta spirite ale unor anumite zone geografice, însă există și unii zei care personifică monumente sau procese naturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeița soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto JAP-VII_1este un sistem de credințe animist. Cuvântul Shinto este format prin alăturarea a două caractere japoneze (Kanji): shin, însemnând zei sau spirite (când este singur, caracterul se citește kami) și  tō, însemnând drum, cale filozofică (același caracter se folosește în scrierea chineză pentru cuvântul Tao). Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor.

 Nu există un consens în legătură cu locul de apariție a religiei șintoiste. Naționaliștii susțin că șintoismul a apărut cu mult timp înainte, în timpul Erei Jomon. Alții sunt de părere că a apărut în perioada Yayoi (300 î.Hr. – 200 d.Hr.) ca un rezultat al migrației populațiilor chineze și coreene care au adus cu ele ritualuri agricole și ceremonii șamanice. Câțiva savanți postulează că șintoismul, așa cum este el înțeles astăzi, nici măcar nu a existat în acea perioadă și că în acel context istoric era vorba mai degrabă de o simplă venerare de kami.

 În ultimele secole î.Hr., fiecare trib avea propria grupare de zei. Cu toate acestea, odată cu creșterea puterii Regatului Yamato, în jurul secolelor al III-lea – al V-lea d.Hr., zeitățile ancestrale ale Familiei Imperiale au devenit predominante în cadrul societății. Rezultatul a fost mitologizarea cărții Kojiki (Cronica faptelor antice, 712), în care se proclama că linia imperială era descendentă din însăși zeița soarelui. O altă scriere japoneză antică, Nihon Shoki (Cronicile Japoniei, 720) prezintă mai obiectiv concepțiile în legătură cu urmașii zeiței Amaterasu. Primele ceremonii religioase se țineau afară în păduri sau lângă pietre sacre (Iwakura). Nu exista nici o reprezentare a zeilor kami pentru că ei erau considerați puri, fără formă. După răspândirea budismului în secolul al VI-lea, s-a transmis ideea de a construi “case” pentru zei și astfel au apărut în Japonia primele sanctuare. Despre cele mai vechi dintre acestea se crede că au fost construite la Izumo (659) și Ise (690).

 JAP-VII_2Înainte de apariția budismului și fuziunea cu elementele acestuia, ritualurile necesare venerării de kami au împrumuntat elemente specifice taoismului și confucianismului. Deși în timpul expansiunii budiste în Asia de Est Japonia era zdruncinată de războaie și neînțelegeri între clanuri, venerarea zeilor kami și învățăturile lui Buddha au coexistat în religia șintoistă. De fapt, acest sincretism dintre budism și șintoism (shinbutsushūgō) urma să devină principala caracteristică a structurii religioase dezvoltate în Japonia.

 Introducerea scrisului în secolul al V-lea și a budismului în secolul al VI-lea au avut un impact foarte puternic asupra dezvoltării sistemului de credințe șintoist. La începuturile Erei Nara, în decursul unei perioade relativ scurte, Kojiki șiNihon Shoki sunt scrise pe baza unor mituri și legende existente care vor forma un grup unitar, o mitologie. Scrierea acestor două cărți cu caracter mitologic a avut două scopuri principale: introducerea unor elemente externe (taoiste, budiste și confucianiste) în religia și cultura japoneză și asigurarea adeziunii populației față de Casa Imperială. O mare parte din teritoriul actual al Japoniei era descentralizat, împăratul având asupra lor doar o influență precară, iar multe grupuri etnice rivale (incluzând probabil și pe strămoșii poporului Ainu) vor continua să lupte împotriva ocupației japoneze. De aceea antologiile mitologice împreună cu cele de poezie, ca Manyoshu, intenționau să impresioneze pe oamenii de rând cu valoarea și bogăția nemărginită a Familiei Imperiale și mandatul divin al acesteia de a conduce țara. Factorii amintiți au asigurat Casei Imperiale și Împăratului (numit și Tenno) din 660 d.Hr. cea mai durabilă linie de succesiune suverană din lume.

 Odată cu apariția budismului și adoptarea rapidă a acestuia în Japonia, era necesară o explicație în legătură cu diferențele doctinare dintre credințele tradiționale și învățăturile lui Buddha. Într-adevăr religia șintoistă nu avea nici un nume până când a trebuit să fie diferențiat de budism. O explicație era că zeii kami erau ființe supranaturale prinse încă în ciclul reîncarnării. Kami sunt născuți, trăiesc, mor, apoi sunt născuți din nou la fel ca toate celelalte ființe aflate în ciclul karmic. Mai mult de atât, kami au avut și un rol special în protecția și progresul religiei budiste. Acest rol a fost identificat mai târziu de călugărul și învățatul japonez Kukai, care a văzut în kami diferite întruchipări ale lui Buddha însuși. De exemplu a asociat zeița șintoistă a soarelui (Amaterasu), totodată și o strămoașă a împăratului, cu Dainichi Nyorai, o manifestare centrală a lui Buddha, a cărui nume înseamnă “Marele Soare Buddha”. În viziunea lui kami erau doar niște Buddha, dar cu nume schimbat.

JAP-VII_3

 Astfel șintoismul și budismul au coexistat și s-au amalgamat în acest sincretism numit Shinbutsu Shugo, în timp ce viziunea lui Kukai a persistat până în timpul perioadei Edo. Atunci însă s-a răspândit interesul pentru “studiul japonez” (kokugaku) și o renegare a elementelor chineze și budiste, cauzată probabil de politica închisă pe care o ducea țara. În secolul al XVIII-lea, o serie de învățați japonezi, printre care și Motoori Norinaga (1730–1801) au încercat practic să desprindă șintoismul “real” de celelalte influențe străine. Încercarea a fost în mare parte nereușită, deoarece doctrina chineză înrâurise și alimentase mitologia japoneză încă din timpurile scrierii cărții Nihon Shoki. De exemplu, în mitul JAP-VII_4creației, zeii primordiali Izanagi și Izanami sunt asemănători cu forțele yin și yang. Cu toate acestea, încercările au reușit să creeze un mediu propice apariției unui șintoism statal, apoi Restaurării Meiji, când budismul și religia șintoistă sunt complet separate (Shinbutsu Bunri).

 Imediat după Restaurarea Meiji, șintoismul a devenit religia oficială a Japoniei, iar în 1868  îmbinarea acestuia cu budismul a fost scoasă în afara legii. În timpul acestei perioade mulți intelectuali adepți ai curentului kokugaku  au crezut că șintoismul putea fi folosit ca un agent unificator al țării în jurul Împăratului, în contextul procesului de modernizare. În 1871 se formează un Minister al Divinităților, iar sanctuarele șintoiste sunt divizate în funcție de pondere în douăsprezece niveluri, având în vârf Sanctuarul de la Ise  (dedicat zeiței Amaterasu, deci un simbol al legitimității Familiei Imperiale) și la bază temple mai mici din diferite orașe de o importanță minoră. În anul următor acest minister este înlocuit cu Ministerul Religiei, însărcinat cu coordonarea acțiunii de inițiere “shushin”.

 Dupa cel de al doilea razboi mondial si noua constitutie, Japonia devine un stat laic si Shinto devine  fosta religie de stat a acestei țări.

Manuscrisul Kojiki

JAP-I_Lang-5Kojiki ( “Analele Întâmplarilor Strabune” –  Record of Ancient Matters) este cel mai vechi manuscris japonez existent. Datat pe la inceputul secolului al VIII-lea d.Hr. a fost compus de  Ō no Yasumaro la ordinul Împaratesei Gemmei cunoscuta si sub numele de Genmyō, al 43-lea Împarat al Japoniei, pe baza ordinei de succesiune (sfarsitul perioadei Kofun, 270-707 si inceputul perioadei Nara, 710-794) .Kojiki contine o colectie de mituri referitoare la originile arhipelagului japonez si a naturii inconjuratoare (Kami). Impreuna cu “Cornicile Istorice” (Nihon Shoki), putem citi in Kojiki cele mai vechi mituri si interpretari Shinto, inclusiv vestitul ritual de purificare  misogi.

JAP-I_Lang-6Kojiki este scris cu ajutorul unor caractere chinezesti care au generat mai tarziu scrisul nipon. Aceast inceput de sincrezie chinezo-japoneza este cunoscuta sub numele Man’yōgana. Poemele si odele incluse in colectia Kojiki sunt scrise intr-un dialect regional Yamto, existent intre secolele VII-VIII d.Hr.  Acest scris (Man’yōgana) este considerat Jōdai Nihongo (literal “Japoneza batrana”) cunoscuta in vest drept “Japoneza Veche” (Old Japanese).

JAP-I_Lang-7Kojiki este impartit in trei parti, prima, Kamitsumaki (literal “sulul superior”), a doua Nakatsumaki (literal “sulul mijlociu”) si a treia, Shimotsumaki (literal “sulul inferior”). Prima parte, Kamitsumaki contine o prefata despre zeitatile nipone, un fel de geneza si felul in care au fost creati zeii. Nakatsumaki incepe de fapt cronica mitica a istoriei japoneze, de la primul împarat mitologic Jimmu si pana la al XV-lea, Ōjin. Interesant ca împaratul al II-lea (Suizei) si al IX-lea (Kaika) sunt aproape absenti in detalii, probabil pentru a ajusta niste date legate de cronologia nipona la inceputurile ei.

Partea a  treia Shimotsumaki, contine o incercare de a “normaliza” istoria Japoniei si suprinde date despre imparatii Japoniei de la cel al XVI-lea (Nintoku) si pana la cel de al XXXIII-lea (Împarateasa Suiko) unde cronica se sfarseste. Si aici nu regasim multe date despre imparatii din perioada cuprinsa intre cel de al XXIV-lea (Nintoku) si al XXXIII-lea (Împarateasa Suiko – factual regenta), ultimul din cronica.

JAP-I_Lang-8

Prima traducere in engleza a manuscrisului Kojiki a fost facuta de marele japonolog Basil Hall Chamberlain. Mai recent a aparut o noua traducere facuta de Donald L. Philippi, publicata de Universitatea din Tokio. Personal o prefer pe prima.

JAP-I_Lang-9

Bulgarii şi românii – nefericiţii Europei, grecii mai fericiţi ca noi!

HapInt-cover“Bulgarii sunt super nefericiţi” noi mai putin ca ei! “Nefericirile greceşti,” pe locul al 70-lea, imediat după Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), Grecia este singura ţară europeană care înregistrează o cădere-record. În 2010-2012, indicele de fericire stabilit de raport pentru Grecia era de 5.4 dintr-o scară de 10, faţă de 6.3 pentru perioada 2005-2007. “Şomajul este factorul-cheie al sărăciei” iar “satisfacţia cetăţenilor greci este în cădere liberă”, constată cotidianul grecesc Ta Nea. “Grecii nu au sentimentul de a avea un sprijin social şi nici libertatea de a alege”.

În Raportul mondial asupra fericirii (World Happiness report), publicat în 8 septembrie, Bulgaria se află pe locul 144 din 156 de ţări. Fiind cea mai nefericită ţară din Europa, ea se află înaintea unor state sărace din Africa, sau ţări ca Siria, notează cotidianul.

HapInt-1Criteriile acestui studiu realizat de Earth Institute de Columbia University, în Statele Unite, în partenariat cu Reţeaua de soluţii pentru dezvoltarea durabilă, lansat de Organizaţia Naţiunilor Unite, sunt: speranţa de viaţă, Produsul Intern Brut (PIB), absenţa corupţiei, libertatea de a putea alege, generozitatea, capacitatea de a avea pe cineva pe care să contezi.

Însă, potrivit unei anchete realizate de institutul de sondaje Gallup, citat de Trud, “motivele nefericirii bulgare sunt mai ales corupţia omniprezentă, în timp ce libertatea de alegere este de fapt chiar mai limitată decât în Botswana, care se află imediat după Bulgaria în acest clasament”.

Noi ne aflam pe locul 90 mult mai fericiti decat bulgarii, dar mai nefericiti decat grecii care se afla pe locul 70.

Revista Presei – 12 septembrie / Roşia Montană prezintă: “prinţ şi cerşetor”

Bună dimineata intr-o zi de joi. Vremea se va menţine în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în timpul zilei mai ales la munte şi în 12-09-13-P_01regiunile sud-vestice, centrale şi nord-estice, iar seara şi noaptea şi în restul teritoriului. Izolat se va semnala grindină, iar pe arii restrânse, cu precădere în zona montană şi în Moldova, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 10 şi 20 de grade.

 În Bucureşti, vremea va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil ziua, iar seara şi noaptea va prezenta înnorări temporare şi vor fi averse însoţite de descărcări electrice şi posibil de intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 16…17 grade.

  Curs valutar BNR  valabil azi:    1 EURO = 4. 4694 RON; 1 USD = 3. 3693 RON; 1 EURO = 1. 3265  USD; Francul elvetian 3. 6064 RON. Gramul de aur 147.8586 RON.

 Dezastru. Investiţiile străine continuă să scadă. Declin de 30% după şapte luni. Cel mai redus nivel din ultimii 11 ani. Investiţiile străine directe (ISD) au continuat să scadă faţă de anul trecut, declinul după primele şapte luni 12-09-13-P_02accentuându-se la aproape 30% comparativ cu perioada ianuarie – iulie 2012, până la 946 mil. euro. La jumătatea anului, investiţiile străine directe înregistrau o scădere de 20% faţă de primul semestru de anul trecut. Economia a crescut în prima jumătate a anului cu 1,8% comparativ cu semestrul I din 2012. Însă, în ciuda menţinerii economiei în teritoriul pozitiv, România nu a devenit mai atractivă în ochii investitorilor. Dacă această tendinţă descendentă continuă, anul 2013 ar putea marca minimul ultimilor 11 ani pentru ISD. Volumul ISD-urilor reflectă atractivitatea mediului de afaceri autohton, dar şi percepţia investitorilor străini, iar evoluţia economiei este unul dintre indicatorii analizaţi. Anul trecut, când economia a crescut cu 0,7%, investiţiile străine au totalizat doar 1,6 mld. euro, atingând minimul ultimului deceniu. De vină au fost criza din Europa, dar şi tensiunile politice interne şi modul în care a fost tratată criza de către decidenţii de politici monetare şi fiscale, după cum au spus analiştii. Pentru 2013 analiştii şi-au îmbunătăţit estimările privind creşterea economică spre 2,5 – 3%, având în vedere anul agricol foarte bun şi menţinerea cererii externe bune pentru produsele româneşti. Însă, deşi ritmul de creştere a PIB va accelera faţă de 2012, investiţiile străine vor fi cel mai probabil sub nivelul de anul trecut. Integral la ZF

Ponta se întâlneşte cu PDL pe teme economice. Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu a anunţat miercuri că PDL se va întâlni mâine, la Parlament, cu premierul Victor Ponta, pentru a discuta despre propunerile de relansare 12-09-13-P_03economic. „Întâlnirea va avea loc mâine (joi – n.r.), la ora 12.00 şi subiectele pe care le vom aborda ţin de relansarea economică a României din punctul nostru de vedere. Întâlnirea va avea loc la Parlament“, a anunţat Cătălin Predoiu. Întrebat dacă va depune o moţiune de cenzură în acest sens, Predoiu El a răspuns căd epinde de reyultatele acestui dialog. „Aşteptăm rezultatele acestui dialog pe teme economice pentru a ne poziţiona în cotinuare faţă de o moţiune simplă sau o moţiune de cenzură“, a mai adăugat fostul ministru. Premierul Victor Ponta a anunţat, în 30 august, că va trimite o scrisoare conducerilor PDL şi UDMR pentru a-i invita la discuţii pe tema unui nou acord cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană, precum şi pe tema proiectului de buget pe 2014. „Vreau să vă confirm cu această ocazie faptul că luni dimineaţă voi trimite scrisoare oficială către conducerea PDL, către UDMR, de asemenea, pentru că şi ei au dorit, să avem şi discuţii şi politice dar mai ales tehnice – eu voi fi însoţit la aceste discuţii de ministrul Chiţoiu şi ministrul Liviu Voinea – despre două subiecte importante pentru România în aceasta toamnă, care sunt importante şi pentru putere, şi pentru opozoţie, şi anume noul acord cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi bugetul pe 2014”, a spus Ponta. Integral in Adevarul

Crin nu-şi asumă răspunderea pentru nota de plată. Liderul PNL se făleşte că îşi asumă o decizie pe Roşia Montană, dar aruncă în curtea lui Ponta consecinţele acesteia. După miliardele de euro pe care statul român le pierde în situaţia în care proiectul Roşia Montană nu va trece de Parlament, România riscă să plătească despăgubiri de 4 miliarde 12-09-13-P_04de dolari companiei Gabriel Resources. “În cazul în care Camera inferioară respinge proiectul, vom transmite o notificare formală referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă pentru multiple încălcări ale tratatelor internaţionale privind in vestiţiile, în valoare de până la patru miliarde de dolari”, a declarat Jonathan Henry, directorul general al Gabriel Resources, citat de publicaţia “The Globe and Mail”. În ciuda faptului că s-a opus proiectului Roşia Montană din cauza protestelor de stradă, aşa cum de altfel a şi recunoscut, preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu-şi asumă însă şi consecinţele acestui gest. Astfel, el a declarat ieri că nu ştia că, dacă proiectul privind exploatarea de la Roşia Montană va fi respins, atunci statul român se obligă la despăgubiri. “Nu am avut nicio discuţie cu Victor Ponta despre angajamentele statului român în această privinţă”, a comentat Antonescu. “Dacă Guvernul ştie că are nişte obligații, atunci rezolvă această chestiune prin Hotărâre de Guvern. (…) Am avut noi o discuţie despre detaliile tehnice ale proiectului? Nu! A venit premierul în Parlament şi a spus că fiecare trebuie să voteze după cum decide? Da!”, a spus el, explicând că, în acest context, nu vede ce motive de supărare ar avea PSD. Argumentaţia lui Antonescu este sabotată de faptul că, şi acum, când, teoretic, ştie care sunt consecinţele respingerii proiectului, liderul PNL tot nu a revenit asupra deciziei sale. Integral in EVZ

Ilie Sârbu îl ataca dur  pe Crin Antonescu. “Se comportă ca o fată mare. A fost luat de val când a respins proiectul Roşia Montană”. După ce Crin Antonescu s-a delimitat oficial de proiectul Roşia Montană şi a susţinut că nu a fost informat de premierul Victor Ponta de banii pe care i-ar putea plăti România dacă proiectul nu se realizează, 12-09-13-P_06liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat într-un interviu pentru gândul că preşedintele PNL “nu ar trebui să se comporte ca o “fată mare” şi să afirme că nu ştia nimic despre despăgubirile pe care statul român le va plăti. „Premierul a spus lucrul acesta în conferinţă de presă, iar în stânga sau în dreapta sa se afla domnul Crin Antonescu, care nu avea cum să nu ştie. Dacă a luat-o sub formă de glumă sau nu a fost atent, aceasta este problema dânsului. Dacă premierul a spus-o public, înainte de conferinţă ori după conferinţă a existat o discuţie pe tema aceasta. Poate nici nu trebuia să facă premierul vreo informare specială pentru că se cunoşteau ameninţările pe care firma respectivă le tot aducea în spaţiul public. Din punctul ăsta de vedere nu putem să facem pe fetele mari. Se ştia, ştia toată lumea”, a spus pentru gândul Sârbu. Totodată, Sârbu i-a criticat pe miniştrii PNL care au votat pentru proiectul Roşia Montană în Guvern şi apoi s-au opus lui la şedinţa grupurilor reunite ale PNL. „Aceasta este un fel de demagogie politică, pe care o înţelegem. În Guvern s-a ridicat vreun ministru de la masă să spună eu nu sunt de acord? Eu nu am această informaţie. În Guvern, unde stăm la masă toţi şi unde sunt miniştri de resort, pentru că nu este doar doamna Rovana Plumb, ci este şi doamna Lucia Varga, şi ceilalţi miniştri, acolo toţi au spus este bine, îi dăm drumul. Când a venit în Parlament şi a ieşit domnul Antonescu şi a spus foarte tranşant o respingem, nu suntem de acord, şi-au schimbat poziţia. Să aprecieze cititorii dumneavoastră unde este adevărul”, a subliniat pentru gândul liderul pesediştilor din Senat. Integral in gandul.

Planul USL pentru protejarea incompatibililor de mâna ANI. Primarii şi preşedinţii de consilii judeţene vor putea face parte din consiliile de administraţie ale asociaţiilor de utilităţi publice comunitare, a decis Comisia de 12-09-13-P_05administraţie a Senatului, la bază stând mai multe artificii legislative trecute discret prin Parlament. În prezent, legislaţia le interzice edililor acest lucru, iar 108 de primari şi şefi de CJ au fost declaraţi incompatibili de ANI, după ce au încălcat această regulă.Comisia de Administraţie a Senatului a dat raport favorabil proiectului de lege prin care primarii şi preşedinţii de consilii judeţene pot face parte din consiliile de administraţie ale asociaţiilor interjudeţene de utilităţi publice. Practic, aleşii locali nu vor mai fi incompatibili dacă vor avea grijă să formeze servicii interjudeţene şi nu la nivelul unui singur judeţ. Proiectul de lege a fost iniţiat de şase deputaţi PSD: Ioan Axente, Dorel Covaci, Gheorghe Frăticiu, Florin Iordache, Marian Neacşu şi Gheorghe Roman.Legea va fi trimisă plenului Senatului iar, ulterior, va fi discutată de Camera Deputaţilor, în calitate for decizional. Comisia de administraţie a adus o serie de modificări esenţiale, în favoarea aleşilor locali. Legislaţia în vigoare permite (legea 51/2006) înfiinţarea de asociaţii de dezvoltare comunitară, prin care mai multe unităţi administrative cooperează în domeniul utilităţilor publice – alimentare cu apă, canalizare, furnizare de energie termică, salubrizare, etc.  Pe baza acestei ei, s-au constituit mai mulţi operatori regionali, cazul cel mai notoriu fiind RAJA Constanţa, care cuprinde şase judeţe – din al cărui CA a făcut parte şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu. Integral in Romania Libera

Victor Ponta: Eu am fost impotriva proiectului Rosia Montana inainte pentru ca era sustinut de Basescu si am spus ca, daca il sustine Basescu, e ceva rau / Exista interese din afara Romaniei pentru blocarea 12-09-13-P_07unor proiecte economice. Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seara, la “Sinteza zilei” (Antena 3), ca liderul PNL Crin Antonescu “are perfecta dreptate, trebuie o dezbatere” pe tema proiectului minier de la Rosia Montana, dar ca “ordinea logica este urmatoarea: intai facem dezbaterea, prezentam toate cifrele, dupa care luam o decizie”. “Din pacate, decizia s-a luat deja. Dl Blaga a anuntat-o sambata, desi dl Blaga si PDL stiu foarte bine proiectul, ca ei l-au aprobat, prin Berceanu, dar acum se spala pe maini, ca si Traian Basescu. Dl Basescu nu mai are nicio treaba cu Rosia Montana acum. Daca e o cearta intre Antonescu si Ponta, el nu se baga”, a spus Ponta.  Premierul a mai declarat ca exista interese straine pentru blocarea unor proiecte economice ale Romaniei, Rosia Montana fiind unul dintre ele, dar a precizat totodata ca e absolut convins, avand informatii de la serviciile specializate, ca majoritatea celor care protesteaza impotriva proiectului o fac cu buna credinta. “Evident ca exista interese, pentru unele dintre ele am si date, de a nu exista o dezvoltare economica a Romaniei. Ca si presedintele tarii, ca si anumiti ministrii, avem acces la diverse lucruri care tin de interese din afara Romaniei impotriva unor proiecte economice. Rosia Montana e unul dintre ele, dar mai sunt si altele, mai importante. Nimeni nu vrea ca Romania sa fie un mare producator de energie”, a spus el. Integral aduce Hotnews.

Banii pentru maidanezi au fost risipiti. Indolenta lui Oprescu ne costa inca 10 milioane de euro. Hingherii privati, platiti regeste. Pana anul acesta, cheltuielile facute de ASPA s-au dus pe salarii si pe un adapost 12-09-13-P_08fara canalizare. Acum s-au angajat in secret hingheri privati. Ei sunt platiti regeste pentru prinderea unui caine. Institutia care trebuia sa gestioneze problema maidanezilor din Capitala a avut un buget, in perioada 2009-20012, de peste trei milioane de euro, adica exact cat ar costa acum strangerea celor aproximativ 65.000 de maidanezi. Insa, banii din vistieria Administratiei pentru Supravegherea si Protectia Animalelor fara Stapan (ASPA), aflata in subordinea lui Sorin Oprescu, au fost risipiti pe adoptii, majoritatea esuate, si cateva mii de sterilizari facute la cabinete veterinare private. Până săptămâna trecută, reprezentanţii ASPA nu au publicat niciodată, defalcat, pe ce s-au dus banii în fiecare an, iar primarul Oprescu se plângea mereu că nu sunt bani. Abia când Ionuţ a fost ucis de maidanezi, edilul a fost nevoit să arate pe ce au aruncat banii. Astfel, bugetul ASPA pe 2013 este de 18,6 milioane de lei, iar până pe 31 august au fost cheltuiţi 2,8 milioane de lei. Integral in EVZ

Avizul de mediu privind Roşia Montană depinde de votul parlamentarilor. Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat că demersurile de aprobare a acordului de mediu privind proiectul Roşia Montană vor continua în 12-09-13-P_09funcţie de votul din Parlament. „Votul din Parlament este o decizie politică în funcţie de care Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) continuă sau nu procedura privind emiterea acordului de mediu aferent proiectului de la Roşia Montană, spune ministrul. Dacă Parlamentul susţine prin votul său adoptarea acestei legi, atunci MMSC va continua procedura privind aprobarea acordului de mediu. Dacă Parlamentul nu susţine acest proiect, atunci va urma blocarea politică a acestui proiect“, a afirmat Rovana Plumb, pentru Mediafax. Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat. Proiectul de act normativ a primit, de asemenea, un aviz negativ din partea Comisiei juridice din Senat. Integral in Adevarul.

De ce este avortat un proiect ca Roșia Montană. Malformațiile genetice ale afacerii. Înainte de-a scrie despre această nouă aventură a proiectului Roșia Montană, și de-a atrage atenția asupra unor chestiuni către susținătorii 12-09-13-P_10afacerii, e important să spun câteva vorbe către cele cel puțin 4 tipuri de contestatari ai ei.

  •  Către unele (cele mai vocale) ONG-uri : din ceața deasă a anilor 90 și până la ”transparența” de acum, proiectul scoaterii aurului de la Roșia Montană nu a adus profit decât organizațiilor non-profit, și presei (dar numai în cazul publicațiilor care au ieșit în anii ăștia pe profit).
  • Către contestatarii neînregimentați, care protestează din considerente ecologiste : Într-o țară în votantul majoritar își aruncă gunoaiele pe geam, în care aluneci în flegmele de pe stradă și în care numărul de mașini cu cilindree mare pe cap de șofer depășește media din eurozonă, ecologismul nu are masă critică. Așa numita ”voce a străzii” nu e reprezentativă, oricât de lucidă ar putea părea – mai ales atunci când decide asupra unui interes local.    De altfel guvernul nu de protestele ecologiste se teme, ci de faptul că protestul contra minciunii cu Roșia Montană va aduna și protestatarii contra celorlalte minciuni.
  • Către cei care se îngrijesc de patrimoniul cultural periclitat de viitoarea exploatare cu cianuri : Patrimoniul cultural și istoric al României se prăbușește, de la Nistru pân la Tisa, la propriu, sub briza dulce a primăverilor și sub sfintele ploi de vară, din tot felul de lipsuri: lipsa banilor, lipsa grijii, lipsa funciară a respectului efectiv pentru trecut și lipsa de viziune și profesionalism din Ministerul Culturii. Într-o țară în care primarul Capitalei (capitală europeană) demolează cu de la sine putere clădiri istorice și nu este arestat, ba chiar își înviorează viitorul politic, grija pentru patrimoniul cultural e afacerea unor idealiști care s-au plimbat prea mult prin lumea civilizată și se uită prea mult la televizor la Culture. Integral la Curs de Guvernare

Va urez o zi buna!

Ştiri Externe: 12 septembrie 2013 / Bufonul Ţarului

Criza Siriana

SUA au început să livreze arme rebelilor sirieni. Statele Unite ale Americii au început să furnizeze arme şi 12-09-2013-1echipamente tehnice rebelilor sirieni, a relatat miercuri publicaţia Washington Post, preluată joi de AFP. Citând surse americane şi siriene, cotidianul menţionat a scris că CIA a început să trimită transporturi cu materiale letale în ultimele două săptămâni. Ziarul a informat pe site-ul său internet că Departamentul de Stat a trimis vehicule cu alte materiale, inclusiv cu echipamente de comunicaţii sofisticate şi kituri medicale de luptă.

 Contactată miercuri de AFP, CIA (Agenţia de Informaţii a SUA) a declarat că nu doreşte să facă vreun comentariu cu privire la informaţiile apărute în The Washington Post. Transporturile de arme, care potrivit ziarului citat se limitează la arme uşoare şi muniţii, intervin în momentul crucial al confruntării sângeroase între rebeli şi guvernul de la Damasc. Scopul asistenţei materiale este de a ajuta consolidarea coeziunii dintre grupările opoziţie armate siriene, conform unor responsabili americani citaţi, sub rezerva anonimatului de acelaşi ziar. Aduce Agerpres

Regimul Bashar al-Assad pare să nu accepte distrugerea arsenalului chimic – BBC. Regimul Bashar al-Assad pare să aibă disensiuni cu Rusia privind distrugerea armelor chimice siriene, Damascul acceptând doar plasarea sub control internaţional a arsenalului neconvenţional, relatează BBC News online. Potrivit corespondentului BBC la 11-09-2013-2Moscova, Daniel Sandford, Rusia şi Siria au disensiuni în legătură cu distrugerea arsenalului chimic sirian. “Dar Siria probabil va fi nevoită să accepte până la urmă distrugerea arsenalului chimic întrucât ruşii vor argumenta că aceasta va fi singura posibilitate ca Occidentul să accepte planul rus”, evitându-se astfel o intervenţie militară, scrie BBC. Siria a anunţat marţi că este pregătită să prezinte arsenalul chimic comunităţii internaţionale şi să înceteze fabricarea acestui tip de armament, fără însă a vorbi de distrugerea armamentului neconvenţional. “Suntem pregătiţi să anunţăm unde se află armele chimice, să încetăm producţia armelor chimice şi să prezentăm aceste depozite reprezentanţilor Rusiei, ai altor ţări şi ai Naţiunilor Unite”, a declarat Walid Mouallem, ministrul sirian de Externe. “Suntem favorabili iniţiativei ruse de plasare sub control internaţional a armelor chimice. Siria este pregătită să adere la Convenţia pentru interzicerea armelor chimice. Vom respecta angajamentele în cadrul acestei convenţii”, a precizat ministrul sirian. Rusia, principalul aliat al Siriei pe scena internaţională, propune plasarea arsenalului chimic sirian sub control internaţional şi distrugerea acestuia. Siria a acceptat planul în principiu, pentru a evita o eventuală intervenţie militară occidentală. Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite intenţionează să prezinte în Consiliul de Securitate al ONU o rezoluţie pe tema situaţiei din Siria, în contextul planului rus privind arsenalul chimic sirian. Premierul britanic, David Cameron, a insistat pentru fixarea unui calendar pentru distrugerea armelor chimice din Siria. Integral la Mediafax

Intervenţia militară în Siria, amânată. Declaraţiile preşedintelui Statelor Unite referitoare la posibila amânare a unui atac militar împotriva regimului sirian nu liniştesc situaţia. Opozanţii şi susţinătorii din Congres ai atacurilor îşi păstrează poziţiile, în timp ce preşedintele Comisiei Europene apreciază că folosirea armelor chimice “necesită un 12-09-2013-2răspuns puternic”. La Washington, cel mai înverşunat susţinător al unui “atac militar chirurgical” împotriva regimului lui Bashar al-Assad, congressmen-ii republicani şi democraţi rămîn divizaţi, dar aprobă decizia preşedintelui Barack Obama de a explora posibilitatea neutralizării stocului sirian de arme chimice înaintea oricărei operaţiuni militare. Astfel că legislativul american a luat o pauză în dosarul sirian, Senatul amânând până cel puţin săptămâna viitoare, la cererea lui Barack Obama, un vot de procedură asupra unei rezoluţii care autorizează recurgerea la forţă. În acest timp, preşedintele va evalua credibilitatea ofertei Rusiei de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian. Barack Obama a subliniat însă că opţiunea militară “se află în continuare pe masă”. “Cer prietenilor mei de dreapta să îşi reconcilieze angajamentul în favoarea puterii militare americane cu lipsa de acţiune atunci când o cauză este atât de justă. Iar prietenilor mei de stânga le cer să îşi reconcilieze convingerile în favoarea libertăţii şi demnităţii pentru toţi cu aceste imagini cu copii care se zbat de durere, murind pe podele reci de spital”, a spus preşedintele Obama în discursul ţinut la Casa Albă. Integral la RFI.

Alte Stiri Externe

Barroso, îngrijorat de „slăbiciunile“ Europei. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a adresat Europei, ultimul său discurs despre „starea Uniunii Europene“, într-o notă sumbră şi precaută cu privire la prezentul şi viitorul spaţiului integrat. Cel mai influent om de la Bruxelles, Barroso cunoaşte în detaliu problemele structurilor europene, gestionând în ultimii ani numeroase situaţii critice, precum criza datoriilor din zona Euro. Discursul 12-09-2013-3preşedintelui Barroso nu a conţinut nicio mare şi aşteptată viziune asupra direcţiei spre care se îndreaptă Uniunea Europeană în viitor, însă a pus accentul pe realizarea cea mai importantă a ultimilor ani, depăşirea crizei financiare. Din punctul său de vedere, „riscul cel mai mare“ care planează asupra Uniunii Europene este abordarea politică. „În timpul unei reveniri economice fragile, cel mai mare risc pe care îl văd este cel politic“, a declarat şeful Comisiei Europene. Barroso a insistat că în aceast moment, liderii politici ai Europei trebuie să îşi păstreze prudenţa, dar să ofere o anumită predictibilitate şi stabilitate, pentru a putea ajuta la recuperarea pieţelor de investiţii, încă afectate de cutremurele financiare ale ultimilor cinci ani. „Orice ezitare a unui guvern de a realiza o reformă este imediat amendată şi se reflectă negativ pe pieţe“, consideră Barroso. Jose Manuel Barroso a criticat ceea ce mulţi alţii semnalaseră de-a lungul timpului: tendinţa UE de a se implica în fiecare mic detaliu al statelor membre şi a anunţat începutul unei noi ere, în care „nu toate lucruri vor mai necesita o soluţie la nivelul Uniunii Europene, iar Bruxelles-ul va răspunde în funcţie de importanţa fiecărui aspect“. Fără a specifica sub ce formă vede reformarea mecanismului european, Barroso a ţinut să avertizeze asupra riscurilor pe care le-ar implica inversarea procesului de integrare asupra stabilităţii continentului. Integral aduce Adevarul

Războiul de la graniţele României: Rusia îşi foloseşte din plin arsenalul comercial, politic şi chiar religios pentru a împiedica apropierea Moldovei şi Ucrainei de Europa. După ce a sugerat că Moldova va îngheţa la iarnă şi că va pierde definitiv controlul Transnistriei dacă încheie un acord comercial cu UE şi l-a trimis la 12-09-2013-4Chişinău pe patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse pentru a-şi aduce „turma“ pe calea cea dreaptă, Rusia a interzis de ieri im­porturile de vin moldovenesc. Pe ucrai­neni Rusia îi ameninţă din acelaşi motiv cu blo­carea exporturilor, de care economia depinde puternic, şi i-a împins într-un scandal de trafic de arme cu Siria. Rusia a pornit un adevărat atac comercial şi politic pentru a distruge drumul către Vest al foştilor sateliţi. Moldova şi Ucraina, ţări dependente economic şi energetic de fostul „protector“ Rusia, speră să încheie acorduri de parte­neriat cu UE în noiembrie, la Vilnius, ca­pitala ţării care deţine în prezent pre­şedinţia UE. Acordurile ar muta, în multe privinţe, la graniţa cu Rusia aria de influenţă a Uniunii, ceea ce ar leza interesele Rusiei, care caută să construiască propria Uniune Vamală, formată din fostele membre ale URSS, în care comerţul interstatal este scutit de taxe vamale. În prezent, Uniunea Vamală include Rusia, Belarus şi Kazahstan, dar Moscova vrea să închidă în acest proiect şi Moldova, Ucraina, Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan. Această uniune este proiectată a fi o contragreutate economică şi diplomatică la forţa Bruxellesului, dar, având în vedere diferenţa de putere dintre ţările membre se poate concluziona că deciziile importante vor fi luate de către Moscova, explică The National Interest, o revistă americană specializată pe politici internaţionale. Fostul secretar de stat al Statelor Unite Hilary Clinton a descris uniunea euro-asiatică drept „un efort de resovietizare a regiunii“. Într-o manevră surprinzătoare, Ar­menia a respins la începutul lunii propu­nerile UE şi a anunţat că va intra în Uniunea Vamală a Rusiei. Premierul Georgiei şi-a expri­mat, de asemenea, interesul pentru oferta Moscovei, scrie EUobserver. Mol­dova şi Ucraina sunt însă hotărâte să reziste pre­siunilor Rusiei. Integral aduce ZF

Rusia anunţă sistarea importului de vinuri moldoveneşti. Serviciul sanitar rus „Rosspotrebnadzor” a anunţat oficial Chişinăul că va sista, începând de miercuri, 11 septembrie, importul de produse vinicole din Republica Moldova. Aceasta în condiţiile în care piaţa rusească absoarbe aproape 40% din produsele alcoolice moldoveneşti. De la începutul acestui an, în Federaţia Rusă au fost livrate 24,84 milioane litri de alcool moldovenesc. În 2006, Rusia a blocat 12-09-2013-5totalmente importurile de vinuri moldoveneşti ca răspuns la aşa-numita „blocadă economică” a Transnistriei de către autorităţile de la Chişinău şi Kiev. Atunci, Moldova exporta în Rusia 90% din produsele vinicole. Autorităţile de la Chişinău se declară acum nedumerite de decizia Moscovei şi spun că ar face tot posibilul pentru a evita un nou embargo impus de Rusia, dar nu înţelege obiecţiile serviciului sanitar rus. Într-o declaraţie plasată pe site-ul „Rosspotrebnadzor” se menţionează că testele de laborator au demonstrat că în loturile de vinuri importate în ultimele zile din Moldova s-a depistat un conţinut sporit de Debutilftalat, substanţă nocivă care afectează rinichii şi ficatul. Potrivit declaraţiei citate, concentraţia de Debutilftalat în produsele vinicole moldoveneşti depăşeşte norma admisibilă de 80-90 de ori. În lista întreprinderilor care au generat nemulţumirea Moscovei se numără cele mai mari companii vinicole din Moldova care îşi exportă produsele în întreaga lume: „Purcari”, „Cricova” şi „Aroma”. Săptămâna trecută, Serviciul Fitosanitar rus a respins 24 de mii de sticle de divin „Barza Albă”, produs de compania moldovenească “Aroma”, pe motiv că acestea nu ar corespunde standardelor de calitate. De mai bine de două săptămâni, medicul sanitar-şef al Rusiei, Ghennadii Onişcenko, emite declaraţii în care îi reproşează Chişinăului că nu a întreprins suficiente acţiuni în vederea verificării calităţii vinului moldovenesc exportat în Rusia. Onişcenco a formulat primele reproşuri chiar a doua zi după întâlnirile oficiale ale vicepremierului rus, Dmitrii Rogozin, avute la Chişinău, în cadrul cărora oficialului rus i s-a repetat cu text deschis că „Moldova a ales integrarea europeană şi nu se va abate de la această cale”.Cauza reală a embargoului asupra vinurilor moldoveneşti este politica”, scrie marţi publicaţia moscovită “Novîe Izvestia”. În opinia autorului Dmitri Malîşev, „interdicţia este legată în primul rând de problemele din Transnistria”. „Interdicţia din partea Rusiei, pentru vinificatorii moldoveni, nu va fi un dezastru, dar dacă interdicţia impusă de Rusia va fi susţinută de Uniunea Vamală (Rusia, Belarus, Kazahstan) atunci economia Moldovei va avea de suferit”, a explicat jurnalistul rus. Integral la Deutsche Welle.

Taraful Ponta – Antonescu şi “Cântarea României fanariotizate”

Una din marile problem ale Romaniei conduse de Taraful Ponta – Antonescu este cresterea fanariota de taxe si impozite, corelata cu nerealizarea veniturilor bugetare estimate. Aceasta problema majora a economiei romanesti sub guvernarea tarafului Ponta-Antonescu (caci, sa nu uitam, desi la palatul Victoria este Victor Ponta, el beneficiaza de o sustinere parlamentara de 70%, garantata de visul prezidential prelungit al co-Presedintelui USL, Crin Antonescu, care mai nou, e sfasiat de incercarea de a parea in Opozitie, desi este de facto si de jure la putere) strange economia   de beregata nimicind orice posibilitate de a iesi din criza prelungita. 

11-09-13-P_08Sub Victor Ponta Prim-Ministru, cifrele economiei Romaniei arata ca inaintea unui colaps programat. Iata adevaratele cifre, cele prezentate de Consiliul Fiscal, nu cele cosmetizate de Victor Ponta si de consultantii sai, experti cu totii in furat oul de sub closca :

Executia veniturilor bugetare in primele 6 luni ale anului arata o nerealizare semnificativa, de peste 6,5 miliarde lei fata de programul aferent primului semestru.

 Cele mai mari nerealizări de venituri faţă de program au fost înregistrate în cazul sumelor primite de la UE (-3.347 milioane lei), impozitului pe profit (-827 milioane lei), accizelor (-713 milioane lei), TVA (-485 milioane lei) şi veniturilor nefiscale (-467 milioane lei).

Pe partea de venituri fiscale, cea mai slabă performanţă s-a înregistrat la impozitul pe profit, încasările la acest capitol scăzând cu 5,5% faţă de semestrul I 2012, fiind cu 827 milioane lei mai mici decât programul semestrial.

 Se intreaba dl Prim-Ministru oare de ce scade impozitul pe profit ? Stie dl Prim-Ministru ca exista o legatura cauzala directa intre acest impozit si gradul de sanatate al economiei ? Ce profit sa mai obtina firmele cand ele sunt sufocate, pe langa criza si inflatie, de Guvernul Romaniei, in goana lui dupa bani folositi pentru saturarea clientelei politice si a firmelor de partid care trebuie rasplatite?

 Tot Consiliul Fiscal ne arata ca a doua cea mai slabă performanţă pe partea de venituri fiscale s-a înregistrat în cazul accizelor, încasările fiind cu 713 milioane lei mai mici decât programul semestrial, mult sub creşterea de 10,4% proiectată în bugetul iniţial pentru 2013, în condiţiile în care în 2013 au fost majorate accizele la bere, ţigarete şi motorină şi cursul de schimb valutar luat în calcul la plata accizelor a fost cu 5,2% mai mare faţă de anul 2012, sugerând astfel o scădere a consumului de produse accizabile şi/sau o creştere a evaziunii fiscale.

Domnul Prim-Ministru mareste accizele, insa nu merge niciodata pe strada pentru a vedea cum se vand pe piata neagra in marile orase, in complicitate cu inspectorii Fiscului, tigari si bauturi alcoolice. Dl Prim-Ministru nu a fost acostat niciodata pe strada cu intrebarea «  Tigari, tigari ? ». Cand aude de cuvantul Fisc, dl Victor Ponta nu stie decat sa raspunda, ca intr-un reflex pavlovian, « Sorin Blejnar », insa daca il intrebi cum de se face ca autoritatile Romaniei, de la Ministerul de resort, trecand prin zona ANAF si pana la nou infiintata Autoritate se dovedesc incapabile sa combata evaziunea fiscala ?

În cazul încasărilor din TVA, execuţia de la 6 luni arată o nerealizare de 485 milioane lei a programului. Evoluţia încasărilor la TVA a fost influenţată negativ de scăderea consumului final al gospodăriilor populaţiei în prima parte a anului (-0,3% în termeni reali în primul trimestru 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior) şi de scăderea importurilor extra-UE (-16,0% în ianuarie – iunie 2013 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012).

Domnule Prim-Ministru, sa va explicam simplu, precum unui scolar, care abia acum invata primele lectii de economie : cand firmele nu mai fac profit, cand scade consumul gospodariilor, cand infloreste piata neagra nefiscalizata, atunci insemana ca economia este in colaps ! Caracatita bugetofaga a aparatului de stat supradimensionat si a firmelor de partid ce obtin contracte cu dedicatie (nu degeaba partidul va preseaza sa modificati legea ANI pentru a da liber incompatibilitatilor !) s-a prins cu toate tentaculele de corpul firav el economiei care incepuse sa isi revina cand ati ajuns la guvernare acum un an jumatate si suge tot sangele.

Consilul Fiscal ne arata ca incasările din impozitele şi taxele pe proprietate au crescut cu 9,5% în semestrul I 2013 faţă de semestrul I 2012, ca urmare a actualizării valorii impozabile în cazul taxelor pe proprietate, gradul de realizare al programului de încasări fiind de 105,7%.

 Pana unde veti merge cu taxarea oamenilor, domnule Prim-Ministru ? Ati reusitr sa introduceti taxe de un grotesc care i-ar fi speriat si pe Ion Iliescu,  Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase impreuna !

 Din mai 2012 pana azi ati modificat Codul Fiscal cel putin o data pe luna pentru a infiinta noi taxe si a introduce cele mai aberante impozite :

  •  taxa pe divortul amiabil, in valoare de 500 de lei !
  •  taxele absolut scandaloase puse pe taranii agricultori, care detin mai mult de 2 ha de pamant si 3 capete de vite. Cum este posibil sa taxezi bietul taran care abia isi duce zilele, cu o pensie de CAP si care nu mai are cum sa lucreze pamantul din cauza ca forta de munca tanara si-a luat lumea in cap si a plecat in Occident ? Cum sa pui CAS micului fermier care se zbate in ghearele birocratiei de la APIA patronate de Ministrul Agriculturii, omul de casa al turnatorului dovedit Dan Voiculescu ?
  •  cum sa introduci coplata la externarea din spital, cand serviciile de sanatate sunt in colaps, iar incompetentul Ministru al Sanatatii nu mai stie cum sa mai carpeasca un buget care face ca zeci de mii de doctori si asistenti remunerati mai putin decat o secretara de la cabinetele parlamentarilor USL sa plece in Occident ?

11-09-13-P_09 Masurile economice proactive sunt inlocuite cu activitati reactive peticite prin noi taxe acolo unde prognozele nu corespund.  Iar cand realitatea nu mai poate fi cosmetizata, Guvernul vine si arunca in bataie de joc cetatenilor marea masura anuntata in fiecare zi cu surle si trambite ca iarba de leac : scaderea TVA la paine. Ati calculat, domnule Prim-Ministru, ce economie lunara face o familie cu 2 copii care consuma, in medie, o paine pe zi ? 3 lei pe luna ! Bravo, domnule Prim-Ministru, o tara intreaga va este recunoscatoare pentru ca poate manca o paine mai ieftina si poate sta cu stomacul plin la televizor sa va admire ! Cand cumpara o paine cu 10 bani mai ieftina, cu siguranta oamenii va multumesc din suflet si se roaga sa le ieftiniti tot asa si curentul electric, caldura, gazele, impozitele pe proprietate, taxele pe profit, impozitul agricol, taxa de inmatriculare, accizele, contributiile la sanatate si altele. Nu trebuie sa faceti minuni, domnule Ponta, sa inmultiti painile si pestii, ci doar sa scadeti taxele si sa micsorati aparatul bugetar ! E simplu ! Cu 10 bani daca ati scadea fiecare taxa macar, ar fi extraordinar pentru aceasta tara ! Insa nu, dumneoavoastra ati scazut pretul la paine cu 10 bani, ceea ce inseamna un efect negativ in buget de 100 milioane de lei si in schimb ati marit taxele pentru a culege din economia sleita inca 300 de milioane de lei. Cu alte cuvinte, domnule Prim-Ministru, nu stie stanga ce face dreapta, cu dreapta simulati darul si cu stanga strangeti economia de beregata !

Parteneriatul Estic: Back to USSR

Uniunea Vamală (UV) şi Spaţiul Economic Unic (SEU) sunt două structuri, pe care Rusia le creează cu Belarus şi Kazahstan (acum si cu Armenia). La 1 ianuarie 2015, pe baza UV şi SEU va lua fiinţă Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) – o comunitate care în intenţia Kremlinului se vrea după modelul UE. Moscova vrea ca în ea să intre şi Ucraina, dar acesta încearcă să se integreze în Uniunea Europeană. Se aşteaptă ca semnarea acordului de asociere între Ucraina şi UE să aibă loc în noiembrie la Vilnius în timpul summitului Parteneriatului Răsăritean. Acordul prevede între altele crearea zonei de liber comerţ, a cărui consecinţă va fi desfiinţarea tarifelor vamale la 99% din mărfuri în comerţul ucraineano-Uniune. Glazev a menţionat că, în cazul asocierii cu UE, Ucraina nu va putea conta nici măcar pe statutul de observator în UV, SEU şi UEE.

 “În momentul semnării acordului de asociere cu UE, Ucraina va pierde independenţa şi va înceta să fie pentru noi nu doar partener strategic, dar chiar şi partener potenţial”, a avertizat consilierul lui Putin. În aprecierea lui Glazev, acordul între Kiev şi Bruxelles este “asimetric”, pentru că “Uniunea Europeană va obţine tot, iar Ucraina numai ce UE va consida necesar“.

Russia-1Funcţionarul de la Kremlin a anunţat că “pe măsură ce Kievul va desfiinţa taxa vamală la importul din Uniunea Europeană, Uniunea Vamală va introduce tarifele sale vamale la mărfurile din Ucraina”. Glazev a mai spus că dacă Ucraina “va rămâne” cu Rusia, atunci va putea conta pe o reducere serioasă a preţului la gaz. În opinia consilierului preşedintelui Rusiei, preţul pentru Ucraina va fi comparabil cu cel pe care îl plăteşte Belarus, adică de două-trei ori mai mic decât cel actual.

 Glazev a calculat că prin economiile la gaz, lichidarea barierelor protecţioniste în comerţul bilateral şi prin desfiinţarea tarifelor vamale, Ucraina în cazul participării la procesul de integrare eurasiatică” ar putea obţine 11-12 miliarde dolari pe an. Vezi mai  multe, AICI

 Lansat în 2009, Parteneriatul Estic are ca scop apropierea fostelor state sovietice de UE, ceea ce Moscova consideră ca fiind o atingere adusă sferei sale de influenţă. Aceasta a creat în 2010 propria uniune vamală din care fac parte în prezent Belarus şi Kazahstan. Săptămâna trecută, Armenia a anunţat că se va alătura uniunii vamale, blocându-şi astfel şansele de a semna un tratat de liber schimb cu UE. După decizia Armeniei de pe 3 septembrie să se alăture Uniunii Vamale, un bloc comercial al Rusiei. Dupa semnarea acestui accord, un număr de politicieni europeni au declarat că Armenia nu va putea avea acorduri de liber-schimb cu Uniunea Europeană pentru că cele două blocuri sunt incompatibile.

kerry at vilnus-1Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă. Secretarul de Stat american John Kerry, care a participat la întâlnirea celor 28 de miniştri de Externe ai Uniunii Europene, sâmbătă, la Vilnius, a caracterizat programul european de parteneriat drept un “plan economic foarte important” destinat ameliorării normelor comerciale şi favorizării locurilor de muncă. Potrivit ministrului lituanian al Afacerilor Externe, Linas Linkevicius, toţi omologii săi europeni şi-au exprimat solidaritatea cu cele şase state din program, dar el a avertizat că Rusia îşi va spori presiunea asupra partenerului principal, care este Ucraina. Belarus, Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica Moldova sunt, de asemenea, vizate. SURSA

Lituania, stat care deţine preşedinţia UE, face eforturi pentru a aduce 6 ţări fost-sovietice – Moldova, Georgia, Armenia, Ucraina, Belarus şi Azerbaijan – mai aproape de Uniunea Europeană prin acorduri politice şi comerciale, sub Parteneriatul Estic iniţiat de Polonia şi Suedia în 2008. Rusia şi-a folosit avantajele economice şi energetice în aceste state pentru a bloca eforturile Bruxelles-ului şi a avut mai mult sau mai puţin succes. Ca cel mai mare partener al Armeniei, cel mai mare investitor străin şi deţinător al multor active strategice ale acestei ţări, Rusia este crucială pentru stabilitatea Armeniei.

Russian-Union_1

Putin a declarat recent că va exista o investiţie majoră a Căilor Ferate Ruse în sistemul de căi ferate armean şi urmează, de asemenea, investiţii ale companiilor Rosneft şi Rosatom pentru îmbunătăţiri ale sectorului nuclear şi al industriei chimice. Din cauza distanţei care le separă şi a crizei politice şi economice, Uniunea Europeană nu are aceleaşi oportunităţi precum Rusia să devină un partener pentru Armenia şi pentru alte state din regiune.

Moscova îşi va intensifica presiunea în timpul summitului de la Vilnius din noiembrie, în timpul căruia numeroase state din programul Parteneriatului Estic vor decide dacă să-şi întărească legăturile politice şi comerciale cu Uniunea Europeană prin noi acorduri.

Dată fiind slăbiciunea UE şi interesele sale de a-şi rezolva problemele structurale interne, Rusia va avea succes în a influenţa statele periferice. (Vezi analiza STRATFOR)

O Istorie a Japoniei – 3

Perioada statala – Împărații legendari

 Pe 11 februarie  660 î.Hr., considerată astăzi Ziua Fondării Națiunii Nipone, Jimmu Tenno a fost încoronat ca primul împărat japonez (a domnit pană în anul 585 î.Hr.). Etimologic, cuvântul tenno înseamnă “suveranul ceresc”. Titlul JAP-III_1tenno a fost pentru prima oară atribuit conducătorilor japonezi în secolul al VI-lea sau al VII-lea, și a fost folosit de către toți suveranii ce au urmat acestei date. Termenul tenno nu este folosit de către nici o altă persoană monarhică sau imperială în afara Japoniei, iar pentru a desemna suveranul unei alte țări este uzitat termenul kotei.

Legendele japoneze afirmă că împărații Japoniei se trag din zeița Soarelui, Amaterasu, născută prin spălarea ochiului stâng al zeității Izanagi în mare. Potrivit tradiției, originea familiei imperiale nipone datează din anul 600 î.Hr., dar în realitate vechimea ei poate fi dovedită numai din anul 400 d.Hr., indiferent de data, ea este cea mai veche familie dominatoare din lume. Ea a existat încă de la începuturile istoriei Japoniei și s-a perpetuat pe linie bărbătească de atunci și până azi (dar au existat și tenno femei).

Toate clanurile (uji) și familiile din Japonia medievală erau clasificate în trei ramuri: koshitsu, shinshoku și banmin. Ramura imperială (koshitsu) cuprindea pe cei care aparțineau familiei imperiale; ei pretindeau că descind direct din zeița Soarelui. Ramura divină (shinshoku) era alcătuită din clanuri care descindeau din alte zeități cerești sau terestre. Ramura străină (banmin) era reprezentată de clanuri puternice care nu pretindeau descendență din familia imperială. Poporul era considerat străin de către stările conducătoare; ei erau japonezi doar prin adopție. Fiecare familie aparținea uneia din cele trei ramuri ale societății japoneze. Dar aceste grupuri se pare că nu au dezvoltat forme rigide de structură interioară, un timp existând chiar o confuzie în ce privește apartenența la o ramură-grup sau alta a familiilor.

JAP-III_2

Se considera că până la această dată societatea japoneză nu a fost practic formată pe deplin și nici împărații nu aveau autoritate deplină asupra grupurilor, clanurilor și familiilor. Ei aveau autoritate numai asupra clanului lor și dacă acesta era cel mai puternic dintre toate, își putea exercita puterea și influența asupra celorlalte. Deci, autoritatea împăratului nu se extindea asupra întregii țări. Împăratul se bucura însă de trei mari prerogative: dreptul de a reprezenta diferitele clanuri în fața zeităților ancestrale, ceea ce implica funcția de mare preot (Pontif Suprem); dreptul de a reprezenta diferitele clanuri în relațiile externe, adică putea face pace și declara război în numele tuturor clanurilor și în acest fel exercita puterea militară; dreptul de a judeca disputele dintre clanuri, de a numi șeful clanurilor, în cazul în care căpetenia unui clan murea și dreptul de a înființa sau desființa asemenea clanuri. Împăratul era, deci, Pontif Suprem, comandant militar suprem, arbitru suprem și magistrat suprem. Cu toate acestea el nu era rege, pentru că puterea lui era exercitată prin consensul clanurilor.

JAP-III_3În ciuda tuturor disputelor din familia imperială, de-a lungul istoriei Japoniei, referitore la succesiunea la tron, tronul a fost întotdeauna ocupat de un membru al familie imperiale. Mai mult, instituția imperială a fost sprijinită cu sentimente de respect și încredere de către popor. Această instituție a rămas neatinsă și de guvernele militare, care cu toate că au redus puterea împăratului la una nominală, orice încercare de a răsturna sistemul imperial s-a sortit eșecului.

Începând cu fondarea liniei imperiale, numai scurte perioade sunt cele în care împărații au condus efectiv. Ei au exercitat cea mai mare putere de-a lungul aproximativ a două secole, în timpul perioadei Asuka (552-710), perioadă ce cuprinde reformele Taika.

Pentru o perioadă de aproximativ o mie de ani ce au urmat, guvernul a fost ori în mâinile regenților (sessho, kampaku, shikken), sau mai târziu, în cele ale shogunilor, sub guvernele shogunale, întemeiate pentru prima dată de Minamoto Yoritomo (1147-1199). În tot acest timp, activitățile împăraților au fost restrânse mai mult la probleme culturale decât la cele cu semnificație politică. Cu toate că unii împărați au încercat în acest timp să readucă puterea politică în mâinile lor, eforturile lor ori au dat greș ori au avut un succes temporar. Cu toate acestea toți conducătorii reali ai Japoniei, de la regenții Fujiwara și Hojo până la shogunii Minamoto, Ashikaga și Tokugawa au respectat întotdeauna persoana împăratului.

Un factor care a ajutat păstrarea sistemului imperial al Japoniei poate fi observat în localizarea și natura teritoriului țării. Ca o națiune insulară unde contactele și disputele cu alte naționalități erau puține, sistemului imperial japonez nu a fost amenințat din afara granițelor, și nici nu a fost nevoie de un împărat în sensul conducătorului militar care să simbolizeze unitatea națiunii japoneze cu alte națiuni.

JAP-III_5Cu toate că împăratul a fost aproape din totdeauna privit ca și conducătorul titular al țării, cea mai remarcabilă trăsătură a lui a fost tendința de a sublinia rolul împăratului ca mare preot al religiei indigene a Japoniei, Shinto. De-a lungul perioadei Edo (1603-1868), cercetătorii tradiționaliști au dezvoltat teorii care susțineau faptul că datorită descendenței cerești împăratul ar trebui să fie venerat ca un zeu. Ca atare, împăratul era șeful suprem al cultului, iar pe aceste considerente de prestigiu îi recunoșteau și celelalte clanuri (uji) supremația și autoritatea; o autoritate limitată, dar niciodată contestată. Ceea ce urmăreau marile familii în anumite momente ale istoriei Japoniei medievale era, nu să-l înlăture pe “Fiul Cerului” – cum mai era denumit împăratul, ci să-i îngrădească și să-i controleze puterea. Ca urmare, spre a-și consolida poziția, împăratul caută să-și sporească tezaurul personal cât mai mult, cu veniturile provenite din tribut, din comerț și din monopolul asupra diferitelor corporații care erau atașate Casei imperiale.

Semnele distinctive ale apartenenței la aristocrația de curte erau: decorarea trăsurii cu ciucuri sau șireturi, înălțimea porții, viteza de deplasare a caleștii care, cu cât aristocratul era de rang mai înalt, se deplasa mai încet, trăsurile fiind trase de boi, nu de cai. În cadrul curții imperiale, pentru femei era prevăzută o scară de ranguri, titluri și funcții, similară cu cea a bărbatului. În mare cinste era ținută muzica la curțile împăraților, unde muzicanții și cântăreții erau de obicei călugări, nobili sau samurai. De la restaurația Meiji din anul 1868 și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, împăratul va fi conducătorul guvernului și armatei.

 

Bibliografie si citate:

Mihnea Voicu Șimăndan, Spiritul Japoniei medievaleThe Spirit of Mediaeval Japan, editie bilingva (romana-engleza), Nipponica, Bucuresti, 1999.

Revista Presei – 11 septembrie / Obsesiile lui Antonescu şi şmecheriile lui Ponta

Bună dimineata intr-o zi de miercuri. Vremea va fi în general instabilă. Cerul va prezenta înnorări în cea mai mare parte a ţării. Temporar va ploua în vestul, nordul, centrul ţării, la munte şi local în rest. Vor fi mai ales averse însoţite de 11-09-13-P_01descărcări electrice, iar izolat, cu precădere în zonele montane, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Dobrogea şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 de grade în depresiuni şi 30 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 10 şi 19 grade.

În Bucureşti, cerul va fi, miercuri, variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei şi la începutul nopţii, când vor fi ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

 Curs valutar BNR  valabil azi:    1 EURO = 4. 4653 RON; 1 USD = 3.3719 RON; 1 EURO = 1. 3243  USD; Francul elvetian 3. 6092 RON. Gramul de aur 148.9207 RON.

Stagnare pe piaţa muncii: angajatorii nu mai anunţă noi recrutări până la finalul acestui an şi anticipează un început de 2014 mai rău. Un procent de 12% dintre angajatorii de pe plan local spun că până la 11-09-13-P_02finalul acestui an nu mai au de gând să îşi crească efectivul de personal, procentul fiind similar cu cel al companiilor care în următoarele trei luni îşi vor reduce organigramele. În acelaşi timp, 74% dintre angajatori rămân rezervaţi şi susţin că în perioada octombrie-decembrie nu vor face recrutări, dar nici nu au în plan restructurări de personal, arată cel mai recent studiu al ManpowerGroup România, una dintre cele mai mari firme de recrutare şi muncă temporară de pe piaţa locală. „Rezultatul studiului pentru acest trimestru nu este foarte surprinzător, ştiind că mediul economic rămâne incert şi nivelul investiţiilor străine în România a scăzut în 2013 comparativ cu anii trecuţi. Pericolul major pentru piaţa muncii rămâne însă orizontul pe termen mediu şi lung. Aceiaşi factori cunoscuţi deja de câţiva ani fac din piaţa muncii locale o bombă cu ceas – emigraţia, sporul natural negativ, îmbătrânirea accelerată a populaţiei, raportul angajaţi-pensionari, subfinanţarea învăţământului şi, mai nou, şomajul în rândul tinerilor“, este de părere Valentin Petrof, country manager al ManpowerGroup România, companie cu afaceri de peste 37 milioane de euro în 2012 (în creştere cu 40% faţă de anul anterior). Integral la ZF

Antonescu: Am înţeles, indirect, că PSD susţine proiectul Roşia Montană. Să-şi exprime poziţia. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, “indirect”, că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar 10-09-13-P_03trebui să îşi facă publică poziţia. El a spus că în USL nu s-a discutat o poziţie comună pe Roşia Montană, iar el, ca lider USL, şi-a făcut publică poziţia pe acest subiect. Antonescu a spus că “indirect” a înţeles că poziţia PSD este de susţinere a proiectului Roşia Montană. El a spus că social-democraţii ar trebui să îşi facă publică opţiunea. “Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă”, a spus Antonescu la Realitatea TV, precizând însă că nu este nicio problemă dacă PSD susţine proiectul. El a spus că deşi în Guvern liberalii au cerut amânarea proiectului pentru ca acesta să poată fi discutat, premierul a respins amânarea invocând nişte termene şi proiectul a fost trimis la Parlament. Antonescu a ţinut să sublinieze însă că nu se poate vorbi despre o problemă în USL. Marţi seară, PSD a remis un comunicat în care purtătorul de cuvânt Cătălin Ivan preciza că social-democraţii se vor pronunţa oficial asupra proiectului de la Roşia Montană “doar după dezbaterea serioasă şi ascultarea tuturor părţilor şi argumentelor”. “Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – şi a celor care vor locuri de muncă, şi a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional. Să ne pronunţăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poţi pretinde o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, cu argumente pro şi contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja ştii că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost şi mesajul preşedintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicaţii de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD. Integral la Mediafax

Legea maidanezilor a fost adoptată de Camera Deputaţilor. După 14 zile, câinii fără stăpân pot fi eutanasiaţi. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 266 voturi „pentru“, 23 voturi „împotrivă“ şi 20 de abţineri, Legea privind câinii fără stăpân. Aceasta statuează că, după 14 zile, maidanezii care sunt aduşi în adăposturi pot fi eutanasiaţi dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi. Legea dă totuşi posibilitatea edililor să amâne eutanasierea dacă au 11-09-13-P_03resurse pentru întreţinerea animalelor. Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a prezentat raportul comisiei. „Cred că am făcut un lucru bun şi eficient, noi am pus în acord legea cu decizia Curţii Constituţionale şi am ţinut cont şi de ce au spus reprezentanţii administraţiei locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale“, a spus Bogdan Ciucă, preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, citat de Mediafax. El a arătat că membrii comisiilor au decis majorarea termenului de ţinere a câinilor în adăposturi de la 7 la 14 zile, primele şapte zile de la data capturării fiind pentru revendicarea câinilor de către stăpânii care i-au pierdut, iar următoarele şapte zile pentru adoptarea animalelor. Ciucă a explicat că, după 14 zile, autorităţile locale vor lua fiecare caz în parte şi, dacă nu vor exista posibilităţi de cazare şi hrană pentru câinii fără stăpân, se va emite o decizie privind eutanasierea. Dacă există posibilităţi de cazare şi hrană, primarul sau împuternicitul pot amâna eutanasierea câinilor din adăposturi. UPDATE Circa 40 de iubitori de animale, printre care şi fostul senator PC, Marius Marinescu, protestează în sala de plen a Camerei. În timpul votului final la Legea maidanezilor, protestatarii s-au întors cu spatele la prezidiu. Ei scandează: „Nişte nazişti care au mîinile pătate de sânge“ şi „Nu patriarhului Daniel care incită la crimă“. Aceştia ameninţă că se vor adresa Papei. O protestatară a venit cu palmele vopsite în roşu. Integral in Adevarul

Obsesia lui Antonescu pentru Cotroceni are consecinţe economice. Inconsecvenţa prezidenţiabilului liberal în cazul Roşia Montană generează instabilitate politică şi serioase consecinţe economice pentru România. Pentru a 11-09-13-P_04deveni președinte, Crin Antonescu a sacrifi cat, într-o jumătate de oră, proiectul Roșia Montană.  Decizia surprinzătoare a preşedintelui PNL Crin Antonescu, de a anunţa, luni, că nu susţine proiectul exploatării de la Roşia Montană, a avut drept consecinţă nu doar generarea unei crize fără precedent în cadrul coaliţiei de guvernare, dar a transmis şi un mesaj de instabilitate către toţi investitorii străini. Într-o singură săptămână, liderul PNL a trecut de la a susţine că proiectul trebuie dezbătut într-o comisie parlamentară, la anunţul că vrea respingerea acestuia, fapt care a omorât dezbaterea în faşă. “La Parlament, eu cred că va trebui constituită o comisie care să se dedice în toalitate acestui proiect şi o comisie deschisă, în care oamenii interesaţi de acest subiect să o poata face (dezbaterea – n.r.) acolo unde se ia decizia”, spunea liderul PNL în urmă cu o săptămână. De altfel, chiar şi premierul Victor Ponta a declarat ieri, că în momentul în care s-a discutat în Guvern despre proiectul Roşia Montană, toţi miniştrii au fost solidari, inclusiv liberalii. Totodată, Ponta a recunoscut că a fost luat prin surprindere de decizia lui Crin Antonescu.Integral in EVZ

Medicii ameninţă că ies în stradă. Reacţia ministrului Sănătăţii: “Continuăm acţiunile şi demersurile cu privire la reforma sistemului sanitar”. Medicii ameninţă cu proteste de proporţii în perioada următoare dacă doleanţele lor nu sunt ascultate şi respectate de către autorităţi. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, vorbeşte, însă, de 11-09-13-P_05continuarea reformei în sistemul sanitar, precizând că este deschis la negocieri. „Ministerul Sănătăţii îşi continuă acţiunile şi demersurile cu privire la reforma sistemului sanitar. După cum ştiţi, se află în dezbatere publică un set de proiecte de lege, precum şi principiile şi elementele componente ale pachetului de bază de servicii medicale. Până în prezent, pe marginea acestora, am organizat deja patru dezbateri publice regionale, la Alexandria, Craiova, Constanţa şi Sighişoara, la care au participat sute de profesionişti şi oameni interesaţi, iar în perioada următoare organizăm dezbateri similare la Iaşi, Oradea şi Timişoara”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. Medicii ameninţă inclusiv cu demisii în bloc dacă doleanţele lor nu vor fi luate în seamă de autorităţi. 40.000 de doctori ar urma să iasă în stradă în semn de protest, afirmă reprezentanţii lor.  În aceste condiţii, şeful de la sănătate a mai spus că, până la finele lunii septembrie, instituţia pe care o conduce va avea „noi runde de discuţii cu toţi partenerii ministerului – Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, societăţile şi patronatele medicilor de familie, asociaţii ale medicilor de ambulatoriu, asociaţiile de pacienţi, sindicatele, reprezentanţii producătorilor de medicamente”. Integal in Gandul

Ponta: Judeţul Alba va fi şters de harta economică a României din cauza stopării proiectului Roşia Montană. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că una din consecinţele negative ale stopării proiectului Roşia Montană este “ştergerea judeţului Alba de pe harta economică”, relatează Mediafax. Ponta a fost întrebat dacă va mai 04-09-13-P_07exista o discuţie cu parlamentarii PSD pentru a fi pusă la punct o poziţie a partidului în subiectul Roşia Montană. “Nu, pentru că eu le cer colegilor mei de la PSD să voteze în cunoştinţă de cauză, până nu văd proiectul de lege şi nu audiază lumea, nu au cum să fie în cunoştinţă de cauză. E o problemă importantă, care priveşte pe de o parte îngrijorarea şi opoziţia unei părţi din societate, pe de altă parte însă vorbim şi de consecinţele negative. Faptul că de exemplu judeţul Alba practic îl ştergem de pe harta economică a ţării şi despre celelalte consecinţe. Motiv pentru care toţi cei de la PSD vreau să voteze, când vor vota pentru sau contra, în cunoştinţă de cauză şi nu pe criterii politice”, a afirmat Ponta. Comisia juridică din Senat a adoptat, marţi, în unanimitate, un aviz negativ la proiectul de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană şi stimularea şi facilitarea dezvoltării activităţilor miniere în România. Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat. Raportul final care va fi trimis plenului va trebui să conţină, de asemenea, punctul de vedere al Comisiei economice, la rândul ei sesizată în fond. Integral in Romnia Libera

 Fostul geolog-sef al Rosiei Montane: metalele rare sunt adevaratele comori. Valoreaza mai mult decat aurul. Valoarea aurului si argintului de la Rosia Montana este depasita de valoarea metalelor rare aflate in acelasi zacamant, potrivit geologului Aurel Santimbrean, care a fost peste 20 de ani, pana in 1987, sef la exploatarea miniera de stat din 11-09-13-P_06localitate. “Zacamintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu si wolfram sunt evidentiate calitativ si cantitativ in documentatia pe care Rosia Montana Gold Corporation a cumparat-o de la Agentia Nationala de Resurse Minerale”, a afirmat Santimbrean. El a amintit, în context, că titanul este folosit în combinaţii cu fierul, vanadiul, molibdenul, printre alte elemente, cu scopul de a produce aliaje puternice şi uşoare pentru industria aerospaţială, uz militar, proteze medicale, implanturi ortopedice şi dentare, bijuterii, telefoane mobile. De asemenea, germaniul se găseşte în natură în cantităţi mici şi are excelente proprietăţi semiconductoare şi se utilizează la fabricarea semiconductoarelor. Molibdenul este utilizat pentru creşterea durităţii şi elasticităţii oţelului. Aliajele cu molibden sunt folosite la fabricarea avioanelor, rachetelor, în industria petrolieră ca şi catalizator pentru înlăturarea sulfului, în producerea lămpilor cu halogeni şi röntgen şi în medicina nucleară. Vanadiul este utilizat la obţinerea de oţeluri speciale necesare pentru utilaje de mare viteză, a explicat Sântimbrean. El cunoaşte în detaliu zăcămintele din perimetrul minier şi consideră că Guvernul a acţionat „într-o totală necunoştinţă de cauză, niciunul dintre specialiştii români de renume nefiind consultat nici în privinţa zăcămintelor rare de la Roşia Montană, nici în privinţa aşa-zisei relansări a mineritului”. Integral aduce Adevarul

15 minciuni cu care ne-a intoxicat Sorin Oprescu. Ales primar general al Capitalei în iunie 2008, Oprescu a venit în faţa bucureştenilor cu promisiuni. După cinci ani, EVZ a luat lista cu ce a zis candidatul independent că o să facă şi ce a 11-09-13-P_07reuşit să ducă la bun sfârşit până acum. Multe proiecte importante au fost un fiasco, iar multe dintre cele finalizate au fost plătite la suprapreţ. Autostrada suspendată, spaţii verzi, pasaje rutiere construite la supra-preţ sau abandonate, maidanezi uitaţi pe străzi, bătrâni amăgiţi şi aroganţă. Aşa se pot rezuma cei cinci ani care s-au scurs de când Sorin Oprescu ocupă funcţia de primar general al Capitalei. S-a făcut şi un bilanţ de către Asociaţia “Salvaţi Bucureştiul”: 100 promisiuni neonorate ale edilului-şef. De fiecare dată când a venit şi a prezentat bilanţul în faţa bucureştenilor, Oprescu a prezentat, anual, alte şi alte promisiuni, iar pe cele neonorate le-a pus pe seama Consiliului General sau pe predecesorii săi, foştii aleşi generali ai Capitalei. Şi în al 12-lea ceas, când Ionuţ a fost omorât de maidanezi, a încercat să paseze vina şi spune că el nu a avut ce face. EVZ vă prezintă o radiografie a celor mai importante promisiuni ale lui Sorin Oprescu, pe care acesta nu le-a onorat sau pur şi simplu le-a abandonat. De fiecare dată când este întrebat de aleşii generali de ce nu a făcut ceea ce a promis, primarul îi ia peste picior, face glume sau pur şi simplu pleacă când vrea – locul fiindui luat de viceprimarul Capitalei la prezidiul sedinţelor Consiliului General. Integral in EVZ

Cand smecherul e smecherit. Zvonurile anuntau ca ruperea USL ar urma sa se produca in septembrie. Oamenii sunt seriosi, sunt in grafic. Nu cred insa ca si conditiile concrete ale divortului mai sunt cele preconizate, cel putin cele gandite de Victor Ponta. Marea dilema a rupturii nu a fost niciodata cine ramane la guvernare si cine pleaca. Asta se stia. 10-09-13-P_04Marea dilema era cine achita costul politic al divortului, cine va deconta vina esecului celei mai masive constructii politice postdecembriste. Parea ca invingator va iesi Victor Ponta, dupa ce PSD si-a facut un obiectiv din inghesuirea PNL in cele mai neplacute colturi. Ei bine, scandalurile privind cainii vagabonzi si Rosia Montana i-au dat lui Crin Antonescu un prilej nesperat sa inverseze rolurile si sa razbune fiecare ciupitura, fiecare ghiont si fiecare pumn incasat de la premier, fix cand ii era acestuia mai greu. Printr-o dedublare devenita marca politicii romanesti in ultima vreme, copresedintele USL, trezit din somn, s-a autointitulat liderul opozitiei si a inceput sa traga in partenerul sau. Cu ordonanta privind maidanezii si cu atacul impotriva lui Sorin Oprescu a tras doar primele focuri, de incalzire, de reglare a tirului. Cu Rosia Montana a trimis munitia de calibru mare. Crin Antonescu s-a extras pe sine si partidul sau – parte a guvernului care a adoptat proiectul, dar ce mai conteaza? – din ecuatia contestata in strada, si i-a lasat cartoful fierbinte lui Victor Ponta. Mai mult chiar, i l-a si lipit de maini, somand PSD sa aiba o pozitie oficiala, conchizand ca ea nu poate fi decat favorabila proiectului si certandu-l pe premier ca nu a fost mai atent, fiind vorba despre despagubiri. Dupa ce deputatul Ponta a anuntat ca va vota impotriva premierului Ponta, e greu sa mai vorbesti despre ridicol. Dar el nu-l ocoleste nici pe Crin Antonescu. Lasa ca sotia lui a facut lobby la Bruxelles pe vremuri pentru acest proiect! Integral la Ziare.com

Va urez o zi buna!

 

Ştiri Externe: 11 septembrie 2013 / Balada lui Vladimir şi Barak-Hussein

Criza Siriana

Siria: Obama amână loviturile şi dă o şansă diplomaţiei. Barack Obama a declarat marţi la Casa Albă că vrea să dea o şansă diplomaţiei în Siria, în momentul când Damascul asigură că este gata să renunţe la arsenalul său chimic, notează Associated Press, AFP şi Reuters. După 48 de ore de activitate diplomatică intensă, ce a îndepărtat perspectiva loviturilor asupra ţării devastate de război civil, preşedintele american a considerat că propunerea Rusiei de a plasa armele chimice siriene sub control internaţional este un semn “încurajator”.”Această iniţiativă poate permite să se pună capăt ameninţării armelor chimice fără recurgere la forţă, mai ales că Rusia este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai lui Assad”, a declarat preşedintele american, recunoscând în acelaşi timp că este “prea devreme” să se spună dacă acest plan 11-09-2013-1va reuşi. Deşi a cerut Congresului să nu voteze imediat o eventuală recurgere la forţă, preşedintele Statelor Unite a reamintit că opţiunea militară rămâne valabilă. Denunţând atacul chimic “dezgustător” comis de regimul Assad, ce a ucis peste 1.400 de persoane potrivit serviciilor secrete americane, el a menţionat “bărbaţi, femei şi copii gazaţi” văzuţi în înregistrările video făcute după atac. Obama, care şi-a trimis secretarul de stat John Kerry la Geneva pentru discuţii cu omologul său rus Serghei Lavrov joi, s-a declarat determinat să menţină “presiunea” asupra regimului sirian. Nave de război americane puternice echipate cu rachete de croazieră au fost desfăşurate în ultimele săptămâni în estul Mediteranei, aminteşte AFP. “Am dat ordin armatei noastre să-şi păstreze poziţiile actuale, pentru a menţine presiunea asupra lui Assad şi a fi gata de a reacţiona dacă diplomaţia eşuează”, a avertizat el. “Chiar şi un atac limitat i-ar transmite un mesaj lui Assad /de o magnitudine/ pe care nicio altă ţară nu-l poate trimite”, a asigurat Obama. El şi-a reînnoit de asemenea angajamentul de a nu desfăşura trupe la sol şi a respins comparaţia cu Irakul din 2003. “Nu cred că ar trebui să răsturnăm un nou dictator prin forţă”, a declarat preşedintele, care s-a exprimat în East Room, sala de ceremonie a Casei Albe, exact locul de unde a anunţat compatrioţilor săi moartea lui Osama Ben Laden într-un raid de comandouri americane în mai 2011. Obama a mai precizat că a rezistat mult timp apelurilor pentru o acţiune militară în Siria întrucât nu credea că forţa ar putea rezolva războiul civil sirian. Dar, a insistat el, s-a răzgândit după ce guvernul Siriei şi-a gazat cetăţenii. “Idealurile şi principiile noastre, precum şi securitatea noastră naţională sunt în joc în Siria, împreună cu leadership-ul nostru pentru o lume în care căutăm să ne asigurăm că cele mai rele arme nu vor fi utilizate”, a insistat el. Discursul lui Obama a fost văzut ca unul critic pentru preşedinţia sa, deşi pentru motive diferite decât atunci când au fost anunţate planurile pentru el săptămâna trecută, notează Associated Press. Integral aduce Agerpres

Neutralizarea arsenalului chimic sirian, o cursă cu obstacole fără precedent. Arsenalul chimic sirian, a cărui plasare sub control internaţional a fost propusă luni de către Moscova cu scopul evitării unor atacuri militare occidentale, există de mai multe decenii şi este considerat unul dintre cele mai importante în Orientul Mijlociu. Regimul, care a primit favorabil această propunere, este acuzat că a folosit pe 21 august gaze toxice în două zone aflate sub controlul rebelilor, lângă Damasc, omorând sute de persoane, potrivit serviciilor americane de informaţii şi opoziţiei siriene.   La 1 septembrie, secretarul de Stat John Kerry a declarat că Statele Unite se află în posesia unor eşantioane de 11-09-2013-2păr şi sânge care probează folosirea gazului sarin în acest atac. La sfârşitul lui august, serviciile franceze de informaţii recenzau “câteva sute de tone de iperită”, un gaz de luptă asfixiant cunoscut şi sub numele de gaz muştar, dar şi gaz sarin, aflate în posesia Damascului, într-un stoc total care depăşeşte 1.000 de tone de agenţi chimici. În acest raport, serviciile franceze de informaţii menţionau totodată că oameni de ştiinţă sirieni au lucrat la iperită cu azot, un agent vezicant (care atacă pielea) de primă generaţie, dar şi un agent neurotoxic organofosforat a cărui toxicitate este superioară celei a gazului sarin. Siria a recunoscut pentru prima dată pe 23 iulie 2012 că deţine arme chimice şi a ameninţat că le va folosi în cazul unei intervenţii militare occidentale, dar niciodată împotriva populaţiei sale.   În martie 2013, Guvernul şi rebeliunea s-au acuzat reciproc că au utilizat arme chimice în conflict. Marea Britanie, Franţa şi Statele Unite au acuzat armata siriană că a recurs, în mai multe rânduri, la arme chimice împotriva insurgenţilor. Pe de altă parte, Rusia, aliata regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, căruia îi furnizează arme, afirmă că deţine proba potrivit căreia rebelii sunt cei care au folosit gaz sarin. Siria este una dintre puţinele ţări care nu au semnat Convenţia privind interdicţia armelor chimice şi care nu este, astfel, membră a Organizaţiei înărcinată cu controlul şi aplicarea acesteia (OIAC). Programul chimic sirian a început în anii ’70, cu ajutorul Egiptului, iar ulterior al fostei Uniuni Sovietice. De asemenea, Rusia, în anii ’90, şi apoi Iranul, începând din 2005, i-au furnizat o susţinere, afirmă Nuclear Threat Initiative, o organizaţie independentă care recenzează date din surse “deschise” despre arme de distrugere în masă. Integral la Mediafax.

Obama, pe cale să piardă războiul înainte să înceapă. Cu navele pregătite în coasta Siriei, dar cu un popor reticient la o intervenţie militară în străinătate, preşedintele Obama pune, deocamdată, între paranteze mult-trâmbiţatul atac aerian împotriva regimului Assad. Propunerea „fabricată“ în laboratoarele de la Moscova şi Teheran ar putea îndepărata o intervenţie militară în Siria, făcând loc unei soluţii diplomatice. La începutul lunii, un emisar iranian i-a propus preşedintelui sirian să mute toate armele chimice în afara ţării, iar în schimb se angaja ca Moscova să convingă 11-09-2013-3Washingtonul să anuleze iminenta intervenţie militară. Luni, propunerea iraniano-rusă a fost reluată în mod oficial de secretarul de Stat american John Kerry, care a afirmat că, dacă Assad vrea să evite un atac militar, ar putea predea tot arsenalul chimic comunităţii internaţionale. Mai mult, Kerry a fixat un termen clar: o săptămână. Comentariul lui Kerry a declanşat o serie de aprecieri din partea puterilor internaţionale, Rusia fiind prima care a salutat soluţionarea conflictului internaţional pe cale paşnică. Assad s-a arătat dispus să predea armele, iar Obama, în cele şase interviuri pe care le-a oferit luni, a catalogat iniţiativa drept „un progress potenţial pozitiv“. Senatorii americani, destul de reticienţi să voteze acţiunea militară, s-au grăbit să amâne votul din Cameră, programat iniţial pentru astăzi. Şi astfel trecem de la un război al declaraţiilor, care au dominat ultimele săptămâni, la unul de imagine. Pe de o parte, preşedintele Obama obţine o mică victorie: evită acţiunea militară, nedorită de majoritatea americanilor şi congresmenilor, dar în acelaşi timp este nevoit să dea înapoi, ştirbindu-şi autoritatea de lider mondial şi comandant al armatei americane. Din toată situaţia Rusia iese în câştig, afirmându-se ca un mediator, iar SUA, jandarmul mondial, suferă o lovitură de imagine şi dă un semnal prost Iranului şi Coreei de Nord, care dezvoltă în continuare arme de distrugere în masă. Imediat după ce au văzut că SUA ar putea „scuti“ Siria de intervenţia militară, Iranul a dat un semnal puternic, care demonstrează că influenţa Washingtonului e pe trend descendent. Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a anunţat ieri că Teheranul „nu va renunţa nici măcar o iotă“ la drepturile sale nucleare. Integral aduce Adevarul.

Alte Stiri Externe

Proteste de stradă în Franţa contra reformei pensiilor. Furia antiausteritate s-a întors ieri în zona euro, cu cele mai mari uniuni sindicale din Franţa scoţând oamenii în stradă în Paris şi alte 180 de locaţii pentru a protesta contra 11-09-2013-4reformei pensiilor, scrie The Guardian. Sindicatele se tem că schimbările vor îngreuna accesul tinerilor la un loc de muncă. Guvernul condus de preşedintele François Hollande insistă că fără reformă, nota de plată pentru sistemul de pensii va deveni de nesuportat. Planul guvernului prevede majorarea graduală a numărului de ani în care angajaţii trebuie să-şi plătească contribuţiile pentru a beneficia de o pensie întreagă de la 41,5 ani la 43 de ani până în 2035. Parisul susţine că fără reformă deficitul din sistemul de pensii va creşte de la 14 miliarde de euro la 20 de miliarde de euro în 2020. Presa relatează că protestele au perturbat transportul aerian şi cel feroviar, dar nu sunt la fel de puternice cum au fost cele din 2010, când reforma pensiilor a preşedintelui de atunci Nicolas Sarkozy a fost întâmpinată cu mai multe zile de demonstraţii şi greve violente care au creat o penurie de combustibil. Aduce ZF

Polonia mizează pe cărbune și pe gazele de șist. Polonia va pune accentul, în principal, pe cărbune şi pe gaze de şist pentru asigurarea independenţei energetice, reducând investiţiile în energiile regenerabile, potrivit premierului 11-09-2013-5polonez Donald Tusk. ”Vrem să avem surse de energie regenerabilă însă huila şi lignitul, şi în curând gazele de şist, vor rămâne principalele noastre surse de energie. Reducerea emisiilor de CO2 se va face prin tehnologie şi nu prin limitarea producţiei de cărbune”, a mai spus Tusk, citat de AFP. În prezent, aproape 90% din energia electrică din Polonia este produsă pe bază de cărbune, iar termocentrala pe bază de lignit de la Belchatow este instalaţia care emite ccea mai mare cantitate de CO2 din Europa, potrivit Agerpres. Din estimările autorităţilor de la Varşovia reiese că rezervele de cărbune sunt suficiente pentru a acoperi necesităţile ţării timp de 150 de ani. De asemenea, Polonia a demarat recent exploatarea, deocamdată cu caracter experimental, a gazelor de şist însă Guvernul polonez intenţionează să investească 12,5 miliarde de euro până în 2020 pentru a exploata zăcămintele de gaze de şist. Această ţară cu 38 de milioane de locuitori consumă în prezent 14 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, dintre care două treimi sunt importate din Rusia. Premierul polonez nu a făcut marţi nicio referire la energia nucleară, însă în luna iunie a acestui an Donald Tusk a declarat că proiectul vizând construcţia a două centrale nucleare cu o capacitate de 3.000 de megawaţi fiecare, dintre care prima urma să intre în serviciu în 2024, ar putea fi amânat pentru mai mulţi ani din cauza creşterii importanţei gazelor, în special a gazelor de şist, în topul surselor de energie. Rezervele de gaze de şist ale Poloniei sunt evaluate undeva între 800 şi 2.000 de miliarde de metri cubi. Integral in Capital

Efecte ale atacurilor de la 11 septembrie 2001 se resimt şi azi. Atacurile de la 11 septembrie 2001 au lăsat urme în politica de securitate a SUA. Războiul purtat cu ajutorul dronelor şi scandalul spionării internetului de către NSA îşi au originea în “lupta împotriva terorismului”. La 12 ani de la atacurile de la 11 septembrie, noul turn One World Trade Center zgârie cerul de deasupra metropolei New York. Ground Zero este de multă vreme reocupat de clădiri. 11-09-2013-6Prezumtivul planificator al atentatelor, Osama bin Laden, a fost ucis. Armata americană s-a retras între timp din Irak, iar reîntoarcerea militarilor US Army din Afganistan este fixată pentru anul viitor. De rămas, a rămas o politică de securitate care a dominat gândirea şi acţiunile tuturor administraţiilor americane, de la atacuri şi până azi. “În anii 90 ai secolului trecut, în SUA era valabil primatul economiei. După atacuri, situaţia s-a schimbat bursc. De atunci este valabil primatul securităţii”, a explicat politologul Martin Thunert, expert în cadrul Heidelberg Center for American Studies. Războiul purtat cu ajutorul dronelor sau programele de supraveghere masivă îşi au obârşia în măsurile luate de administraţia Bush după 9/11. Imediat după atacuri, preşedintele George W. Bush a proclamat un “război împotriva terporismului”. De atunci, serviciile secrete ale ţării s-au mărit considerabil. Bugetul celor în total 16 servicii secrete americane s-a dublat din 2001 şi până acum, ajungând, potrivit cotidianului Washington Post, la 52, 6 miliarde de dolari. Faptul că serviciile secrete americane supraveghează la nivel global telecomunicaţiile, inclusiv în ţările aliate, a devenit public după dezvăluirile fostului colaborator al NSA, Edward Snowden. În 2002 a fost înfiinţat un minister pentru protecţia teritoriului naţional. Este cea de-a treia instituţie federală, ca mărime, iar sarcina celor aproximativ 200.000 de angajaţi ai săi este să ferească populaţia americană de ameninţarea teroristă. Banii cheltuiţi pentru apărare s-au înmulţit de la 312, 74 de miliarde în 2001 la 682, 45 de miliarde în anul 2012. Dar SUA nu numai că şi-au întărit, înmulţit şi interconectat mai bine serviciile secrete, organele de anchetă şi forţele armate, ci le-au şi extins masiv prerogativele. Totul în baza legii Patriot Act, votată de Congres pe 25 octombrie 2001, încă sub impresia atacurilor din luna precedentă. Integral la Deutsche Welle

« Previous PageNext Page »