Author: theophyle

MRU despre tortionari si arhive istorice.

 Mihai Răzvan Ungureanu a declarat în emisiunea „Imparțial” de la Digi24 că nu putem ascunde la infinit faptul că în represiunea anticomunistă s-a dezlănțuit o întreagă mașinărie și că au fost sute de mii de oameni care au participat la această crimă în masă. În același timp cei care au fost amnistiați în anii 1964-1965 au reprezentat doar a suta parte a celor care intraseră în închisorile comuniste.

 Fostul premier și șef al SIE spune că la 25 de ani de la momentul 1989, dezvăluirea crimelor comunismului nu mai are un rol vindicativ, ci de restaurare a memoriei, după ce ani de zile a existat „o complicitate subterană între instituții ale statului și cetățeni ai statului”. Instituții precum Ministerul de Interne, Ministerul Justiției, Ministerul Apărării Naționale nu și-au pus la dispoziție în integralitate arhivele istorice care vorbesc despre acest episod din istoria României, spre deosebire de SRI și SIE, susține Mihai Răzvan Ungureanu.

 „Nu consider că judecători sau procurori activi în perioada anilor 50-60 nu trebuie să își asume o responsabilitate personală chiar pentru ce s-a întâmplat atunci (…) Cei care i-au condamnat nu sunt mai puțin vinovați decât cei care au decis ridicarea acestor lagăre. (…) Fac un apel către cunoașterea istoriei”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, în opinia căruia există o responsabilitate, și nu numai din partea statului. „Nu am avut răbdarea și tăria de caracter de a spune aceste lucruri”.

 În ceea ce privește pedepsirea foștilor torționari, legea este cea care trebuie să se pronunțe.

 „Mi se pare însă lipsit de sens moral să nu acordăm victimelor ceea ce merită”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu, menționând că multe dintre victime au ieșit din închisori cu o calificare diferită față de cea cu care au intrat. „Au intrat ingineri și au ieșit muncitori necalificați. Când li se calculează pensia, nu se ține cont de faptul că prin închisoare nu li s-a mai acordat dreptul la care aveau acces. (…) În acest fel (prin reparația față de victime – n.r.) statul de dovedește puternic”, a subliniat fostul premier.

 Întrebat dacă are în vedere inițierea unui proiect de lege în acest sens, Mihai Răzvan Ungureanu a răspuns că nu este singurul care se interesează de acest aspect, după cum nu este singurul care se interesează despre modul în care arhivele istorice pot fi aduse la un loc. SURSA

 ***

MRU despre memoria premierului Ponta si interesele straine

 Mihai Răzvan Ungureanu a spus în aceasi emisiune [Imparțial] că nu exclude varianta lansată de Victor Ponta cum că ar exista interese economice străine în spatele protestelor față de proiectul Roșia Montană. Însă, Mihai Răzvan Ungureanu i-a adresat o întrebare premierului și anume să spună care erau interesele Uniunii Social-Liberale în timp ce sprijinea demonstrațiile împotriva exploatării gazelor de șist de la Bârlad, de anul trecut.

 „Poate ar fi bine ca domnul prim-ministru să-și aducă aminte cam ce interese servea USL-ul în momentul în care organiza la Bârlad demonstrații împotriva exploatării gazelor de șist. Și poate pe seama acestui exemplu, vorbim de acum un an și jumătate, să ne spună astăzi domnia sa cum vede aceste manifestații, pe care atunci le sprijinea. Sunt manifestațiile în care premierul României, atunci eram eu, era amenințat cu moartea de un distins reprezentant al PSD-ului, distins spun în ghilimele, analfabet de altfel, aruncat în Parlamentul României prin hazard politic. Era deputat și promitea soarta lui Aldo Moro (Adrian Solomon, deputat de Vaslui – n.r.). Nu trecem cu vederea peste lucrurile acestea”

 „În clipa în care organizezi o asemenea manifestație, profitând de bunăvoința și multe ori de inocența oamenilor, lupți împotriva interesului național. Să ne spună domn prim-ministru astăzi ce au fost manifestațiile de la Bârlad, pentru că astăzi are informație. Și această situație, cum este cazul Roșiei Montane, și cum va fi cazul exploatării gazelor de șist, îl obligă la transparență, nu la ipocrizie. La sinceritate absolută inclusiv asupra gesturilor sale trecute”

 Mihai Răzvan Ungureanu a mai spus că se întâmplă cu România este parte a unui joc politic mai mare, „în care se amestecă strategii”.

 „Faptul că România încearcă să-și croiască o statură dreaptă și pe cât posibil independentă în raport cu vecinii mari, sau cu interesele mari ale lumii deranjează. Suntem singurul stat din estul și centru Europei care nu depinde de gaz importat decât într-o proporție de cel mult o treime pe sezon rece pe an. Bulgaria, Ungaria au 99% dependență, Austria are 95%. Cazul pe care ar trebui să-l luăm în atenția noastră e Polonia, care încearcă să se desprindă din șantajul energetic și care s-a generalizat în lume” SURSA

Biografie: Angela Merkel, iubită în Germania dar denigrată în Europa. Cancelarul Angela Merkel, care, dacă nu va avea loc o lovitură de teatru, va obţine un al treilea mandat de patru ani în urma alegerilor legislative de duminică, este “femeia cea mai puternică din lume” dar unul dintre liderii cei mai denigraţi. Foarte iubită de germani, această conservatoare în vârstă de 59 de ani, venită din fosta RDG, a fost numită, pe rând, “cancelarul de fier”, pentru apărarea politicilor de austeritate, sau “Mutti” (Mama) deoarece oferă un sentiment de siguranţă în furtuna europeană. Dar pe străzile din Lisabona sau Madrid au înflorit portretele Angelei Merkel cu mustaţă de tip Hitler sau sloganuri precum “Merkel nazistă, afară!”. Mulţimea din Atena o acuză că vrea să îngenuncheze Grecia pentru a o spolia mai bine. Cea care a fost desemnată “cea mai puternică femeie” de pe planetă pentru a şaptea oară în cei opt ani de mandat de către revista americană Forbes asigură că Berlinul nu încearcă să exercite vreo formă de hegemonie asupra Uniunii Europene. Dar că nu ne-am afla în acest punct dacă toată lumea ar fi strâns cureaua aşa cum a făcut prima economie a zonei euro. Angela Dorothea, născută Kasner, în vârstă de 59 de ani, mare admiratoare a Ecaterinei a II-a a Rusiei, a fost un copil înzestrat pentru rusă şi matematică, ce visa să devină patinatoare artistică. Ea este prima femeie care a condus Germania, prima de la britanica Margaret Thatcher care guvernează o ţară europeană mare. La opt ani de la accederea ei la putere, graţie unei alianţe între conservatori şi social-democraţi, uzura nu pare să o afecteze. Anduranţa sa în timpul summiturilor europene de la Bruxelles, alături de pasiunea ei pentru operă, i-au adus numele de “Regina nopţii”. La conducerea unei coaliţii cu liberalii (FDP) din 2009, ea beneficiază în Germania de o popularitate fără precedent după război, de aproximativ 60 la sută opinii favorabile.  “Ea a devenit un fel de mamă a naţiunii”, apreciază politologul Oskar Niedermayer. “Ea încarnează numitorul comun al muritorilor (…) şi apără interesele germane” în criză. “Toate acestea o fac să pară foarte calmă şi cu picioarele pe pământ, ceea ce oamenilor le place”. Adversarii săi îi reproşează o gestionare de la zi la zi, fără viziune politică. Angela Merkel se vrea pragmatică. Şi nu se teme de virajele la 180 de grade, precum cel spectaculos privind energia nucleară. În 2010, ea decidea să prelungească durata activităţii centralelor. Dar după câteva luni, după catastrofa de la Fukushima din martie 2011, ea a anunţat renunţarea la energia nucleară până în 2022. Biograful său Gerd Langguth o prezintă ca “un sfinx” care a învăţat din anii petrecuţi în dictatura est-germană să îşi ascundă opiniile. Născută la Hamburg (nord), ea a crescut în RDG comunistă, unde tatăl său, pastor, s-a instalat pentru a predica. Doctor în fizică, Angela Merkel, care a mărturisit recent că cea mai mare mare eroare a tinereţii sale a fost să se îmbete cu lichior de cireşe la vârsta de 18 ani, şi-a început cariera politică la căderea Zidului Berlinului. Ea nu a ştiut însă nimic despre aceasta la momentul respectiv, deoarece în seara de 9 noiembrie 1989 era la saună. Ea devine adjunctul purtătorului de cuvânt al primului (şi ultimului) Guvern al RDG ales democratic. Remarcată de Helmut Kohl în 1990, “puştoaica”, aşa cum o numea el, primeşte două portofolii de la “cancelarul Reunificării”, Mediu şi Femei.Ea profită de un scandal de finanţare ocultă a CDU pentru a-i lua locul mentorului său la conducerea aceste formaţiuni în 2000.Protestantă, fără copii, divorţată (ea a păstrat numele de Merkel de la primul său soţ) şi recăsătorită cu un chimist de renume dar şters, Joachim Sauer, ea se impune în calitate de şef al unui patrid de tradiţie catolică, dominat de bărbaţi din Germania de Vest. De atunci, toţi potenţialii săi rivali au fost eliminaţi. Integral aduce Mediafax

Cum se votează nemţeşte. Rezultatul alegerilor, aşteptat în toată Europa. Votul din cea mai mare economie a Europei este aşteptat de toţi cetăţenii Uniunii, fiind un indicator clar pentru viitorul blocului comunitar, al zonei euro şi al economiei de pe vechiul continent. În cursa electorală intră candidaţi din 34 de partide, inclusiv un bătrânel de 90 de ani, care se luptă pentru unul dintre cele 598 de mandate „scoase la concurs“ prin sistemul mixt de vot. Aşa cum e normal, sondajele au suferit schimbări de-a lungul campaniei electorale, care a fost „dezamăgitoare“ pentru două treimi din electoratul german, şi, potrivit ultimelor estimări, actuala coaliţie, condusă de Merkel, ar putea necesita ajutorul opoziţiei – social-democraţilor, în principal – pentru a forma un guvern, după ce liberalii germani (FDP) au suferit o importantă înfrângere în Bavaria, la sfârşitul săptămânii trecute. Însă ar putea exista mari surprize la urne, fiindcă o bună parte a electoratului german încă nu s-a decis pe ce partid şi candidat să pună ştampila. Pe ultima sută de metri, cei doi aspiranţi la funcţia de cancelar, Angela Merkel şi Peer Steinbruck, au organizat mitinguri pentru mobilizarea alegătorilor indecişi sau înclinaţi spre absenteism. „Pentru SPD, cu cât participarea este mai mare, cu atât şansele noastre de succes sunt mai mari“, a declarat vicepreşedintele social-democrat. Analiştii politici spun că partidul lui Merkel a adoptat strategia „demobilizării asimetrice“, prin care conservatorii oferă electoratului social-democrat motive ca să stea acasă şi să nu voteze. Cei de la CDU au abordat teme specifice socialiste – pensionarea femeilor, salariul minim, creşterea preţului chiriilor, impozitarea tranzacţiilor -, subiecte care ar fi putut „ridica“ SPD-ul. Şi ca să-şi asigure voturile femeilor, Merkel a jucat pentru prima oară cartea „feminităţii“, pozând în gospodină şi dezvăluind chestiuni personale. […] Votul pe listă, determinant. Votul determinant este cel pentru partide (lista). Acesta decide numărul de parlamentari pe care îi câştigă fiecare formaţiune politică şi dă raportul de forţe din Bundestag, majoritatea, cine guvernează şi dă cancelarul. În funcţie de acest vot se calculează, proporţional, numărul de mandate. De exemplu, dacă partidul X are 30% din voturi la nivel naţional, atunci în parlament va avea aproximativ 30% din mandate. Dacă un partid are mai multe voturi la nivel naţional decât un altul, atunci va avea şi mai mulţi parlamentari şi o pondere mai mare în parlament. (Sistemul uninominal permite ca un partid cu mai puţine voturi să aibă o forţă mai mare în legislativ). Candidaţii uninominali, aleşi din primul tur. Prin al doilea buletin de vot, cel pentru candidaţii uninominali, câştigă din primul tur candidatul care a întrunit cele mai multe voturi în circumscripţie. Numărul circumscripţiilor uninominale este de 50% din numărul total al aleşilor. Restul de 50% din numărul parlamentarilor, cei aleşi pe liste, se alocă în aşa fel încât numărul total al aleşilor fiecarui partid să reflecte proporţional numărul de voturi pentru partid. Este permisă candidatura concomitentă în circumscripţie (uninominală) şi pe listă . Pragul electoral, 5%. În Bundestag intră partidele care obţin la votul pe listă un procent de peste 5 la sută pe întreaga Germanie sau cele care câştigă cel puţin trei circumscripţii individuale. Uneori se alocă mandate suplimentare partidelor care obţin într-un anumit Land federal (Germania este împărţită în 16 landuri) un număr de mandate individuale superior procentajului obţinut în acel land la votul proporţional. Integral in Adevarul

Germania alege!

La putere –  Angela Merkel (59) a condus Republica Federală vreme de opt ani. Cariera sa politică a debutat in 1989, ca membru al unuia dintre primele partide democratice din Germania de Est, iar ulterior a venit la CDU. În calitate de cancelar, Angela Merkel a pledat pentru desfiinţarea serviciului militar obligatoriu şi a decis renunţarea treptată la energia nucleară. Drumeţii, gătit şi guvernare. Atunci când doreşte să se relaxeze, cea mai puternică femeie din lume îşi petrece timpul în aer liber. Drumeţiile cu soţul ei şi gătitul sunt activităţile ei preferate. Angela Merkel a crescut în RDG, unde a studiat fizica. „M-au preocupat ştiinţele naturale şi pentru că guvernul Est-German nu putea interveni în legile naturii”, a declarat cancelarul pe pagina sa de internet.

Canditatul Partidului Social Democrat – Peer Steinbrück (66), candidatul social-democrat la funcţia de cancelar al Germaniei a ocupat între 2005 şi 2009 poziţia de Ministru al Finanţelor în cabinetul Angelei Merkel. În cadrul discursurilor sale provocatoare şi pline de ironie, economistul îşi manifestă intenţia de a introduce un venit minim naţional şi de a limita preţurile chiriilor. Viziune strategică. Peer Steinbrück joacă şah încă de la vârsta de şase ani. Atunci când nu joacă împotriva unui campion mondial, joacă împotriva calculatorului. Candidatul social-democrat descrie şahul ca pe un joc unde poţi doar încerca să fii mai bun decât oponentul tău. „Şi eu, din moment ce mă duelez cu computerul, nu am foarte multe speranţe de câştig”, afirmă politicianul.

Candidaţi de top.  Partidul Verzilor ecologişti consideră că orice cetăţean german ar trebui să se simtă reprezentat de cei doi candidaţi ecologisti: Katrin Göring-Eckardt (47) provine din clasa de mijloc, iar Jürgen Trittin (59) vine din aripa de stânga a partidului. Ea vine din Germania de Est, el vine din Germania de Vest şi amândoi fac apel pentru creşterea salariilor, dar şi a taxelor pentru bogaţi. Discreţie. Candidatul Partidului Verzilor, Jărgen Trittin esteobişnuit cu situaţiile precare ale demonstraţiilor în stradă. Fostul ministru al Mediului participă adesea la proteste împotriva poluării mediului înconjurător şi a rasismului. Iar viaţa personală a avut întotdeauna grijă să o ţină în umbră. Katrin Göring-Eckardt a învăţat să se mişte pe ringul de dans de la tatăl ei, ce conducea o şcoală de dans în Germania de Est. Faptul că în copilărie participa la diverse competiţii de dans a ajutat-o să îşi stăpânească mai uşor emoţiile în timpul apariţiilor importante.

Economie, finanţe. Partidul Liberal Democrat (FDP) l-a ales pe fostul ministru al Economiei, Rainer Brüderle, pentru primul loc pe lista alegerilor legislative din septembrie. Încă de la prima sa activitate întreprinsă în sfera politcă, întreaga carieră a liberalului Brüderle s-a învârtit în jurul temelor economice.În luna iunie, Brüderle a suferit un accident în timpul căruia şi-a fracturat un braţ şi un picior. Politicianul s-a declarat nemulţumit de faptul că recuperarea a durat atât de mult, fapt ce l-a împiedicat să se implice mai mult în campania electrorală. Atunci când vine vorba de viaţa privată, liberalul este extreme de discret. Despre el se ştie doar că este căsătorit şi trăieşte în Mainz.

Partidul Stânga – Die Linke. Vicepreședintelui partidului, Sahra Wagenknecht (44) și liderul grupului paralamentar, Gregor Gysi (65), nu se plac în mod deosebit şi cu siguranţă ar prefera să nu fie nevoiţi să lucreze împreună. Cei doi conduc echipa Partidului Die Linke (Stânga), iar ceilalţi şase candidaţi ai partidului au grijă să aplaneze conflictele iminente.Sahra Wagenknecht a fost dintotdeauna considerată o singuratică. Viaţa personală şi-o împarte cu Oskar Lafontaine, fostul președinte al Partidului Die Linke. “Am nevoie de libertatea mea, de timp pentru mine să citesc, să mă gândesc”, spune Sahra Wagenknecht despre ea însăşi.În copilărie, Gregor Gysi sincroniza filme de comedie sovietice. Astăzi Gysi preferă să vorbească despre teatru, să citească eseuri şi să asculte muzică clasică. Dacă în trecut muncea neîntrerupt, acum a învăţat să lase dosarele în lucru pentru ziua următoare. Politicianul trebuie să îşi menajeze sănătatea, întrucât suferă de probleme cardiace. Deutsche Welle

@huniad s-a intors in Piata Universitatii dupa un an si jumatate, atunci cand, cu ajutorul lui, am reusit sa va redam ce s-a intmplat in acele zile friguroase de ianuarie ale anului 2012.  Atunci v-am tinut zilnic la curent si dupa terminarea evenimentelor am concluzionat cu trei articole publicate pe Politeia Veche si Contributors (O revoltă diluată – preambul; O revoltă diluată – oglinzile realităţii; O revoltă diluată – Varza de Bruxelles şi ciolanul mioritic). De asta data vom proceda putin diferit, vom relata evenimentele prin cateva postari fara a raporta zilnic de la fata locului.  Aceasta prima postare isi va regasi continuarea dupa ce lucrurile se vor termina intr-un fel sau altul.

 Desi eu sunt cel care postez articolele, tot materialul este adunat de @huniad, eu fiind numai redactorul celor spuse. Important de mentionat ca cele relatate in numele unor vorbitori nu sunt intotdeauna si parerile noastre, dar fiind opinii pe care le consideram importante le aducem asa cum au fost notate sau inregistrate la fata locului.

 ***

 Evenimentele “Rosia Montana” sunt atat de ecologiste pe cat evenimentele din ianuarie 2012 erau legate de “onoarea domnului Calafat.” Bineinteles ca afacerea RMGC este obiectivul primar, in acelasi timp se vede cu ochiul liber ca majoritatea protestatarilor au iesit in strada din cauza deficientelor majore ale clasei politice romanesti (in- corpore).

” In Piata Victoriei, asa cum am simtit-o eu [n.r., @huniad], nu exista dreapta si  nici stanga, ceea ce exista sunt NOI si EI. Ei, fiind toata clasa politica existenta, in special cei care guverneaza astazi. In ochii majoritatii protestatarilor EI sunt reprezentati de Ponta si Basescu”.

Bineinteles ca poti vedea si o mica stanga, care incearca (si nu prea reuseste) sa-si afirme opiniile prin lozinci si sloganuri care prind foarte putin in publicul romanesc, cel putin cel prezent acolo.

 Evenimentele “Rosia Montana” sunt din punctul nostru de vedere o prima manifestare clara si fara echivoc a “clasei mijlocii romanesti”, oamenii nu au iesit in strada pentru bani sau cerand bani, ci pentru dreptate, impotriva minciunii si in special impotriva  duplicitatii si a incompetentei “alesilor nostri”.

 Multi dintre manifestanti sunt oameni care castiga mai mult decat salariul mediu pe economie si intr-o mare majoritate lucreaza “la privat”. Daca in timpul saptamanii majoritatea manifestantilor sunt tineri si foarte tineri (pana in 30-35), la sfarsitul saptamanii nivelul   varstei creste cu cel putin un deceniu doua, ai impresia ca tinerii isi scot parintii sa manifesteze si nu se prea vad pensionari.

 Oamenii nu prea vorbesc (din prima) cu necunoscuti, poti sa observi ca majoritatea vin in grupuri si se misca cu grupurile de cunoscuti cu care au ajuns, norocul meu  [n.r., @huniad] ca am ajuns cu niste amici si ne-am intalnit si cu un grup destul de mare cu care am lucrat in alegerile municipale cand l-am ajutat pe Nicusor Dan. Asa mi-a fost mult mai usor sa aud si sa discut ceea ce mi-am propus.

Un lucru sa fie clar: clasa mijlocie, “mult sustinuta” cu vorbe goale de asa zisa dreapta romaneasca, dispretuieste aceasta dreapta cu aceasi patima cu care ii uraste pe pesedistii lui Ponta sau penalii lui Antonescu [n.r. – exact caracterizarea auzita acolo – @huniad].  Chiar si noile partide de dreapta MP, FC si NR sunt tratate la fel de batjocoritor de prezentii la aceste manifestatii, o fac   din toata inima si cu multe argumente.

A venit timpul ca “dreapta romaneasca” sa inteleaga ca aceasta “clasa de mijloc” voteaza nu ideologic, ci practic cu cei care reusesc sa convinga ca ii reprezinta. Absenta de la vot este clar manifestarea unei lipse de alternative. Votezi cand ai pentru cine si de ce! Ei nu gasesc de cuviinta sa voteze pentru ca simt ca nu au cu cine!

La intrebarea cheie – cine organizeaza aceste manifestatii exista un raspuns, si da aceste manifestatii sunt organizate. Exista manipulare? Probabil ca exista, la modul mult mai moderat decat a fost in iarna anului 2012. Reprezinta majoritatea manifestantilor “idotii utili” ai unor interese obscure? In majoritatea lor – NICI VORBA! Vom arata in postarea viitoare cum arata “aparatul organizatoric” al acestor evenimente. Credeti-ma ca merita! Politicienii nostri sunt niste imbecili, care habar nu au pe ce lume traiesc. Toti sunt total depasiti.

 Primul articol din serial.

Feudalismul de la Daimyo la Şogun (2/3)

Titlul de Şogun / Shogun (de fapt Sei-i-tai shogun, „marele general care subjugă barbarii din est”) ca instituţie guvernamentală, echivalent cu cel de “generalisim”, a fost acordat iniţial de împăratul Go-Toba (1184-1198) şefului clanului Minamoto, Yoritomo, în anul 1192, astfel conferindu-i puterea militară în stat. Japonia a fost cârmuită de shoguni timp de şapte secole, însă doar cinci familii au deţinut demnitatea shogunală: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), familia imperială (1252-1338), Ashikaga (1338-1573) şi Tokugawa (1603-1868). Familia Fujiwara se trage din clanul Nakatomi, cel care furniza din tată în fiu preoţii religiei  Shinto. Clanul Nakatomi va primi după revoluţia Taika din anul 645, numele de Fujiwara. Numai un singur daimyo putea la un moment dat sã se bucure de acest titlu. Orice daimyo care se împotrivea shogunului se considera a fi rãzvrãtit împotriva tronului, era înlãturat de îndatã şi îşi pierdea domeniile.

În a doua jumătate a secolului al XII-lea în Japonia s-a înăsprit lupta pentru putere între două grupuri ale aristocraţiei funciare locale: casa Minamoto, care stăpânea pământuri în partea de nord-est a Japoniei şi casa Taira, ale cărei domenii erau situate în Japonia de sud-vest. Clanul Minamoto s-a ramificat apoi în numeroase familii cum ar fi: Ashikaga, Tokugawa, Nitta, Kitabatake etc. Casa Minamoto, biruitoare în lupta decisivă de la Dan-no-ura din anul 1185, a început, după înlăturarea de la puterea reală a împăratului (împăratul va continua să-şi aibă reşedinţa la Kyoto), să joace rolul principal în viaţa politică a ţării. În august 1192, Minamoto Yorimoto a adoptat titlul de shogun şi a devenit cârmuitorul de facto al Japoniei. Reşedinţă a shogunului şi capitală politică a Japoniei a devenit oraşul Kamakura. De la acea data până în noiembrie 1867, titlul de shogun va fi purtat de deţinătorul real al puterii, în timp ce împăraţii vor rămâne simboluri la Kyoto.

Shogunatul obţinea veniturile, în principal, pe două căi: prima era impozitul în orez, care se ridica anual la 8 milioane koku (1 koku = 180,38 kg) din producţia totală de 28-29 milioane koku pe an. Aceste cifre se referă la începutul perioadei Tokugawa. Pentru perioada mai târzie se apreciază că producţia de orez a Japoniei era de circa 30 milioane koku, din care 4,2 milioane mergeau la familia shogunului şi 2,6 milioane la vasalii lui. A doua cale era impozitul asupra mineritului, comercianţilor şi artizanilor, care erau însă mici în comparaţie cu ceea ce se obţinea din dările în orez ale ţăranilor. Întrucât agricultura se desfăşura pe mici arii, din cele 84 de provincii (kuni), marii nobili provinciali nu au putut acumula destule bogăţii ca să devină un pericol pentru shogun.

Teoria prin care shogunul a exercitat puterea reală şi prin care împăratul era ţinut în palatul din Kyoto, consta în aceea că nu se cuvine ca persoana împăratului să fie contaminată de grijile statului, aşa că el a delegat temporar puterea generalului său, împăratul rămânând, în teorie, sursa întregii puteri. Cu toate că tronul împăratului a fost izolat, simţămintele de loialitate ale japonezilor faţă de el nu au încetat niciodată. Shogunul a înţeles aceasta şi l-a înconjurat pe împărat cu un zid aproape impenetrabil de obstrucţii protocolare şi ceremoniale, reuşind să-l ţină în izolare şi departe de viaţa politică, astfel ca împăratul să nu poată interveni şi controla evenimentele.

Problema cu care s-au confruntat japonezii sub guvernările dictatoriale shogunale, a constat în aceea că dacă nu ar fi respectat tradiţia familiei imperiale ar fi ajuns la propria ruinare, iar dacă ar fi arătat respect exagerat pentru ea, şi-ar fi pus în pericol propria lor existenţă. Acestea nu au avut niciodată puterea de a distruge focarul credinţei şi tradiţiei naţionale nipone, adică familia imperială. Mai mult, respectul faţă de ea a fost, în realitate, condiţia necesară pentru stabilirea şi menţinerea propriei sale puteri militare şi economice în arhipelag. În acest fel, se explică de ce curtea imperială a rămas, de-a lungul timpului, un centru unificator pentru toate clanurile (uji) japoneze.

Începând cu perioada Kamakura (1185-1333), shogunul îşi va organiza la Kamakura o a doua capitală a ţării, un guvern propriu, o administraţie centrală cu trei ministere: al administraţiei civile, al justiţiei şi al treburilor militare (inclusiv de poliţie). Este o epocă în care exaltă spiritul militar, cultul trecutului, loialitatea, forţa morală, curajul, onoarea de castă, spiritul de sacrificiu. La curtea din Kamakura, care rivaliza în bogăţie şi strălucire cu cea de la Kyoto – unde îşi avea sediul împăratul – muzica, poezia şi literele cad în dizgraţie. În schimb, la Kamakura, se dezvoltă o concepţie de viaţă energică, militaristă.

Dezvoltarea comerţului exterior a dus la întărirea poziţiilor economice ale feudalilor din sud-vest, care au concentrat în mâinile lor aproape tot comerţul Japoniei cu China şi Coreea. În prima jumătate a secolului al XIV-lea, feudalii din sud-vest, reprezentaţi de familiile Taira, s-au ridicat împotriva conducătorilor din Kamakura şi ţara a fost scindată în două tabere. Perioada tatonării de către străini a pătrunderii în Japonia corespundea pe plan intern cu accentuarea crizei politice şi sociale a regimului shogunatului Ashikaga şi, prin aceasta, slăbirea capacităţii lui de ripostă în faţa ofensivei din exterior.

După reunificarea ţării sub dominaţia shogunilor din casa Tokugawa, la începutul secolului al XVII-lea, shogunii au aplicat o politică de izolare a Japoniei pentru a împiedica pătrunderea influenţei economice şi politice a Europei. Shogunii Tokugawa îşi mută capitala la Edo (azi Tokyo) care, dintr-un mic sat de pescari, devine centrul politic al ţării. În timpul domniei primilor shoguni Tokugawa – Ieyasu (1603-1605), Hidetada (1605-1623) şi Iemitsu (1623-1652) – atât străinii cât şi japonezii convertiţi la creştinism au fost persecutaţi cu multă asprime, până în anul 1640 fiind expulzaţi toţi europenii din Japonia. Faptul a dus la declanşarea unor mişcări de revoltă între anii 1637 şi 1638. Perioada Edo a fost epoca în care s-au creat instituţiile politice, economice şi sociale, într-un mediul cultural specific, care au influenţat (şi chiar au determinat) evoluţia societăţii japoneze până în zilele noastre.

Ultimul shogun, Tokugawa Yoshinobu (1867-1867), după abdicare, nu şi-a făcut seppuku, aşa cum ar fi cerut tradiţia, ci a trăit un timp în obscuritate, iar mai apoi a fost primit la curtea imperială.

Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vremea va fi răcoroasă în toată ţara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, nord-vestul şi centrul teritoriului, unde pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, local în Oltenia şi Moldova şi izolat în restul teritoriului, mai ales în timpul zilei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, până la 0 grade. Spre dimineaţă, cu totul izolat vor fi condiţii de ceaţă.

  În Bucureşti, vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 9…10 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească, spre 6…7 grade.

 Curs valutar BNR  valabil azi:    1 EURO = 4, 4509 RON; 1 USD = 3, 2838 RON; 1 EURO = 1, 3554  USD; Francul elvetian 3, 6091 RON. Gramul de aur 143.9443 RON.

În cinci ani de criză, mâncarea s-a scumpit cu 24%, iar leul şi consumul au pierdut câte 15%. Preţul principalelor zece alimente din coşul de consum a crescut în cei cinci ani de criză cu 24%, cele mai mari creşteri fiind la paste făinoase (peste 50%), carne de pui (48%) şi zahăr (39%). Zahărul, laptele şi carnea de pui, principalele alimente care alcătuiesc coşul de consum, s-au scumpit în cei cinci ani de criză cu peste 30%, arată indicele alimentar al ZF, calculat pe baza preţurilor din hipermarketurile din Capitală. ZF a urmărit preţurile a zece produse de bază în ultimii cinci ani şi a analizat evoluţia lor în perioada decembrie 2008 – septembrie 2013. Concluziile ZF sunt că într-o perioadă în care consumul a scăzut cu peste 15% (din 2008 până în vara acestui an) preţul coşului de consum realizat de ZF a crescut cu 24%, semn că actorii din lanţul de consum au încercat să suplinească scăderea vânzărilor prin majorări de preţ. „Creşterea de preţuri (de 24%, n.red.) în cei cinci ani de criză este în linie cu inflaţia (20% în aceeaşi perioadă – n.red.). Dacă ana­lizăm şi inflaţia şi evo­luţia cursului de schimb putem observa diferenţe de 4-5 procente“, spune Dragoş Ca­bat, analist financiar. Aceste diferenţe pot fi puse pe seama jucătorilor din comerţ şi producţie, care este posibil să fi încercat să suplinească scăderea vânzărilor prin majorări de preţ. „Totuşi, consumul de produse alimentare nu a scăzut mult în criză deoarece românii nu au putut renunţa la mâncare, iar pre­ţurile alimentelor nu trebuia să crească în această perioadă.“ În cei cinci ani de criză salariul a avansat cu circa 20%, fără a reuşi însă să acopere inflaţia. Calculele Ziarului Fi­nanciar arată că per ansamblu, preţurile celor 10 produse analizate au crescut în perioada decembrie 2008 – septembrie 2013 cu 24%, cel mai mare avans fiind înregistrat la spaghete, pui şi zahăr. În aceeaşi perioadă în care preţurile pro­du­selor din hipermarketuri s-au scumpit cu 24% leul s-a depreciat în faţa monedei europene de la 3,91 de lei în decembrie 2008 la 4,46 de lei în această lună. Astfel, deprecierea de 14% a mone­dei naţionale este posibil să fie reflectată şi în preţ în special în cazul produselor importate. Integral in Ziarul Financiar.

Mircea Geoana declară iar că se va muta din vila de protocol. Fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, spune că s-a săturat de viaţa scumpă de chiriaş. Senatorul PSD anunţă, din nou, că va renunţa la vila din Dorobanţi şi că îşi va cumpăra o casă, acum, la 55 de ani.Fostul ministru de Externe, Mircea Geaoană, a anunţat, din nou, că va renunţa la vila RAAPPS, cu etaj şi mansardă, din zona Dorobanţi. La 55 de ani, senatorul PSD s-a săturat de viaţa de chiriaş şi doreşte să-şi cumpere o casă. „Vreau să stau în casa mea. Nu mai vreau să stau cu chirie. Voi cumpăra o casă şi sper să fac lucrul acesta cât mai curând. Dacă 95% dintre români sunt proprietari în casa lor, şi eu îmi doresc să fiu proprietar în casa mea“, a fost anunţul surpriză a lui Mircea Geoană, care nu a precizat dacă va cumpăra imobilul de la RA-APPS sau va alege altă locuinţă. Nu este pentru prima dată când preşedintele de-o noapte al României „ameninţă“ că se va muta la casa lui. Primele intenţii de a pleca din vila statului le-a avut în iarna anului 2008. „Mă voi muta în cel mai scurt timp, de indată ce pot rezolva problema locativă. Mergem în altă parte, conform legii, fără regrete şi fără mânie“, declara, în februarie 2008, preşedintele PSD de la acea vreme, după ce fusese înştiinţat că va rămâne fără vila din Dorobanţi. Integral in Adevarul. 

“Furnicile PSD” îl vor pe Ponta preşedinte. Tot mai mulţi lideri sociali-democraţi sunt de părere că partidul ar trebui să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale din 2014. Deocamdată, Victor Ponta susţine că nu l-a abandonat pe Crin Antonescu. De la o zi la alta creşte numărul liderilor social-democraţi care-l ameninţă pe Crin Antonescu că rămâne fără sprijinul PSD. Ultimii pe această listă, Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc. “În mod evident există la baza partidului o nevoie pentru un candidat propriu. Nu cred că trebuie să fie considerată de către liberali ca fiind nici o ameninţare”, a spus Geoană. “Acum, în situaţia actuală, când nu avem candidatul nostru propriu din rândul partidului, e evident că sunt discuţii”, a declarat Hrebenciuc, într-un interviu pentru sursazilei.ro Crin Antonescu i-a numit “dulăi” pe liderii socialdemocraţi care-l critică şi-l împing pe Ponta la prezidenţiale din 2014. “Dacă avem divergenţe, eu, o spun personal, nu la televizor, eu n-am dulăi să le dau drumul, eu n-am pe Ioan Rus, n-am pe dl. Sârbu, n-am pe dl. Dâncu. Pe mine nu mă deranjează, sunt obişnuit să fiu atacat de oamenii lui Băsescu”, a răspuns Antonescu. “Trebuie să înţeleagă tot PSD, că primul-ministru şi PSD duc o viaţă bună cu PNL şi Antonescu nu pentru că ne-ar tremura chiloţeii că nu o să ne mai susţină la prezidenţiale”, a mai spus Antonescu. De altfel, el a vorbit despre împăcarea cu Ponta în termeni extrem de originali. “Sunt de acord cu premierul, doar nu o să intru într-o nouă divergenţă cu premierul când spune că ne-am împăcat”, a declarat preşedintele PNL. Valeriu Zgonea: Să nu se rupă USL, dar… Şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, l-a atacat pieziş pe Crin Antonescu. “Noi, social-democraţii, îl susţinem în continuare pe Crin Antonescu la Preşedinţie Integral in EVZ

Deţinut la Periprava: Îl ştiu pe Ficior. Un ţăran îndesat, ce umbla ţanţoş şi ştia să bată bine. Clujeanul Traian Neamţu este unul dintre deţinuţii de la Periprava, unde a fost trimis în două rânduri, la muncă, şi de unde şi-l aminteşte pe torţionarul Ion Ficior, ca un “tip de ţăran îndesat, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite” şi care “ştia să bată bine”. Medic psihiatru ajuns acum la pensie, Neamţu spune că, pe lângă Ficior şi Vişinescu, “sunt sute care şi-au bătut joc de românii care nu au dorit decât să lupte pentru neam şi ţară”. “Ion Ficior l-a bătut pe fratele meu, l-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare întrucât şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”.Traian Neamţu are 79 de ani, a fost deţinut politic şi a petrecut şase ani în celulele închisorii Gherla, prin coloniile de muncă de la Periprava, Salcia şi Stoieneşti. Acum este preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Cluj şi îşi aminteşte de parcă ar fi fost ieri ce a pătimit în urmă cu 55 de ani, chinurile şi suferinţele îndurate, bătăile şi înfometarea. Îl ştie bine şi pe Ion Ficior, pe care l-a întâlnit la Periprava, unde a fost deţinut în două rânduri.   “Am fost deţinut în Colonia de Muncă de la Periprava în două rânduri, din decembrie 1959 până în vara anului 1960 şi apoi încă un timp în anul 1963. La Periprava, unde am ajuns în 6 decembrie 1959, am construit două blocuri din cărămizi pentru ofiţeri şi gardieni. Acolo erau peste 4.000 de ţărani care nu vroiau să intre în colectiv, legionari, reţinuţi administrativ. La Periprava l-am cunoscut pe acest Ion Ficior, era locotenent major. Era un tip de ţăran îndesat, bine clădit, dur, care umbla ţanţoş, cu cizmele lustruite. Ţin minte că avea un cal alb, cu care vizita centrele de lucru. Ştia să bată bine, când bătea, ştiai că ai căpătat, când primeai o palmă să te întorci peste cap. Eu, personal, am scăpat şi nu am fost bătut de el, dar l-a bătut pe fratele meu, Augustin Neamţu, care l-a lovit pe un turnător notoriu şi a intrat pe mâna lui Ficior, care i-a arătat cum se bate. L-a pus în lanţuri şi l-a băgat la izolare, pentru că şi-a permis să se atingă de omul lor de legătură”, povesteşte Neamţu. Integral in Gandul.

Dan Voiculescu, complice la şantaj. Dan şi Camelia Voiculescu au fost  joi, la DNA pentru a lectura materialul de urmărire penală înainte de a fi trimişi în judecată. Sorin Alexandrescu a fost şi el la DNA cu acelaşi scop. Acesta din urmă  este acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS-RDS, Ioan Bendei,  pentru a încheia cu ANTENA GROUP TV un contract de 35 de milioane de euro. Dan Voiculescu este acuzat de complicitate la şantaj. ”Este în continuare o problema legată de o supărare de-a mea, personală, care nu priveşte opinia publică, legată de faptul că se încearcă în continuare implicarea familiei şi copiilor într-o chestiune stupidă”, a declarat Voiculescu, la ieşirea de la DNA. Acesta a ţinut să sublinieze că doar o persoană poate fi şantajată şi nu o companie întreagă, uitând să spună că o companie poate fi şantajată doar prin reprezentantii săi, între care principalul actor este administratorul. In acest caz este vorba de şantajarea administratorului Ioan Bendei de la RCS&RDS, căruia i se cerea să încheie un contract cu ANTENELE de 35 de milioane de euro pentru a nu se divulga informaţii compromitătoare la adresa sa si a companiei pe care o administra.”Îmi menţin punctul de vedere, a fost vorba de o discuţie între Sorin Alexandrescu şi RCS&RDS, Bendei era reprezentantul companiei, nu era persoana Bendei. Nu are nicio legătură cu şantajul. Şantajul se poate face la persoană, nu se poate face la o companie. Lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere. În rest, sunt supărat pentru că mi-a implicat copilul în acest scandal, dar sper să se termine cu bine”, a mai spus Dan Voiculescu la ieşirea din sediul DNA. Integral in Romania Libera.

Unde in Romania s-au utilizat cianuri, unde se utilizeaza si unde se vor utilize. De aproape trei saptamani se protesteaza puternic impotriva proiectului Rosia Montana. Insa, ceea ce se discuta mai putin este faptul ca Rosia Montana nu este singura exploatatie miniera care ar urma sa utilizeze cianuri. Au fost, sunt si vor exista si altele. “In Romania, au fost utilizate cianuri in procesul de preparare a concentratului la Uzina de preparare de la Baia de Aries, judetul Alba. Se utilizeaza cianuri la exploatarea Iazului Flotatia Centrala de la Baia Mare, (activitatile sunt sistate temporar). Se vor utiliza cianuri in procesul de prepararea minereului provenit de la exploatarea Certej”, acesta este raspunsul furnizat de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, in urma unei solicitari a HotNews.ro. Pana la sfarsitul anului 2006, cand activitatea miniera s-a restructurat, conform angajamentelor asumate de Romania in vederea  aderarii la Uniunea Europeana, au existat exploatatii care utilizau, in procesul de preparare si extractie a aurului din minereurilor aurifere, metoda de cianurare a acestora, a raspuns Ministerul Economiei. In ceea ce priveste exploatatiile care au utilizat cianuri in trecut, Ministerul Economiei este mai darnic in informatii. “Aceasta metoda s-a aplicat pentru extractia aurului din minereurile de la exploatatia Baia de Aries, judetul Alba, exploatatia Sasar, judetul Maramures, exploatatia Suior, judetul Maramures, exploatatia Cavnic, judetul Maramures, exploatatia Baita, judetul Maramures si exploatatia Baiut, judetul Maramures”. Nu la fel de darnic este in privinta utilizarii actuale si a celor viitoare. “In acest moment, in Romania nu exista exploatatii in functiune care sa aplice metoda cianurarii minereurilor aurifere in vederea extractiei aurului. Ministerul Economiei nu are cunostinta despre noi proiecte in alte zone, in afara celui de la Rosia Montana, care sa-si propuna utilizarea acestei metode”. Integral la HotNews

Cum l-a asasinat Securitatea pe Ioan Ienea. Eroul de la Verendin a facut parte din gruparea colonelului Uta. Arheologii continua sa scoata la lumina ramasitele pamantesti ale eroilor care “si-au dat viata pentru libertate, in lupta cu Securitatea bolsevica. Ultimul erou gasit de echipa de arheologi compusa din Gheorghe Petrov, Horatiu Groza si Paul Scrobota este Ioan Ienea, eroul de la Verendin. Ramasitele lui pamantesti au fost descoperite ieri, la marginea cimitirului din sat. “Dupa o vreme, a revenit in sat, unde a stat ascuns in gospodaria unei surori. Arheologii continuă să scoată la lumină rămăşiţele pământeşti ale eroilor care ­şi-au dat viaţa pentru libertate, în luptă cu Securitatea bolşevică. Ultimul erou găsit de echipa de arheologi compusă din Gheorghe Petrov, Horaţiu Groza şi Paul Scrobotă este Ioan Ienea, eroul de la Verendin. Rămăşiţele lui pământeşti au fost descoperite ieri, la marginea cimitirului din sat. Acţiunea de căutare a rămăşiţelor eroului a fost organizată de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), susţinut de muzeele de istorie din Aiud şi din Turda. Ioan Ienea a fost împuşcat de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950. El va fi reînhumat azi, în prezenţa urmaşilor şi a unui preot, în acelaşi loc în care au zăcut atâta vreme rămăşiţele sale pământeşti. In acelasi timp, mergea acasa noaptea pentru a-si amenaja o ascunzatoare sapata sub casa. Dupa ce acest adapost secret a fost finalizat, Ioan Ienea a stat ascuns numai in propria casa. Despre aceasta ascunzatoare autoritatile au aflat de la un cumnat de-al sau, Marcu, care fusese arestat si torturat. Dupa obtinerea informatiei, in dimineata zilei de 17 februarie 1950, casa lui Ioan Ienea a fost inconjurata de un pluton de soldati din trupele de Securitate, care au pornit o actiune de cercetare a intregii gospodarii. Ienea a fost surprins in ascunzatoarea de sub casa, fiind impuscat in cap de catre un soldat. Victima a fost scoasa in curtea casei, fiind inca in viata, dar a murit in scurt timp. Integral in  Romania libera.

 Cele mai rentabile plasamente pe ultimii 4 ani. Cine şi-ar fi achiziţionat o locuinţă în toamna lui 2009 prin Prima Casă pentru a o închiria ar fi ajuns în prezent la o „zestre“ mult mai mică decât dacă ar fi economisit prin intermediul depozitelor, fondurilor de investiţii sau prin sistemul băncilor pentru locuinţe. În mod normal, în multe pieţe aşezate, achiziţionarea unei locuinţe în vederea închirierii oferă printre cele mai bune randamente, peste cele ale depozitelor bancare sau ale fondurilor de investiţii cu risc scăzut. Dar să vedem ce s-ar fi întâmplat dacă am fi achiziţionat o garsonieră în Bucureşti în septembrie 2009 prin Prima Casă, program care a forţat reducerea la jumătate a dobânzilor de împrumut, graţie garanţiei statului. În acea perioadă, o garsonieră din Bucureşti  avea un preţ mediu de circa 40.000 euro, pe baza datelor furnizate de anunţuriparticulari.ro ajustate cu 15%. Prin urmare, cu un avans de 2.000 euro şi încă 3 rate de dobândă de 456 euro, în total 10.440 lei echivalent, am fi cumpărat o garsonieră medie, pe care să o închiriem. Pentru început, chiria ar fi fost de 290 euro, apoi s-ar fi redus uşor timp de doi ani, până să se stabilizeze. Rata la creditul de 38.000 euro pe 15 ani ar fi fost iniţial de 297 euro (1.262 lei). După patru ani de făcut plăţi lunare egale la credit şi depunere în depozit a banilor proveniţi din chirii, am fi ajuns la un sold al creditului de 30.360 euro şi la o sumă economisită din chirii de 10.550 euro.  S-a ţinut cont de impozitul pe chirii şi pe câştigul din dobânzi. Dacă ar fi să evaluăm averea strânsă în prezent, trebuie să ţinem cont şi de valoarea la zi a locuinţei. Potrivit aceloraşi date ale anunţuriparticulari.ro ajustate însă cu 5%, întrucât preţurile de ofertă s-au mai apropiat de cele la care se încheie tranzacţia, o garsonieră medie din Bucureşti ar avea o valoare de 32.200 euro (144.000 lei). Prin urmare, zestrea strânsă în urma acestui tip de plasament ar fi în prezent de 32.200 euro – 30.360 euro + 10.550 euro  = 12.390 euro (55.400 lei). Observăm că nivelul câştigului a fost afectat foarte mult de scăderea valorii locuinţei, cu 20%, de la 40.000 euro la 32.200 euro. Dacă preţul locuinţei ar fi fost stabil, acum am fi avut o zestre de peste 20.000 euro (90.000 lei), încasând aceleaşi chirii în scădere. Integral in Capital

Va urez o zi buna!

Socialiştii lansează un ultim ‘atac’ la adresa cancelarului Merkel, cu două zile înaintea scrutinului legislative. Creştin-democraţii germani conduşi de cancelarul Angela Merkel au fost joi seară ţinta unui atac verbal dur din partea socialiştilor, în ultimul mare miting electoral al acestora organizat înaintea alegerilor parlamentare din 22 septembrie. ”În trei zile, vă puteţi debarasa de acest guvern. Mergeţi la vot, vă rog! Merkel nu dă direcţia ţării, ea se învârte în cerc”, a declarat candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) la postul de cancelar, Peer Steinbrück, în faţa a mii de simpatizanţi reuniţi la Berlin, în Alexanderplatz. El a criticat ceea ce a numit prudenţa excesivă a cancelarului Angela Merkel şi lipsa sa de ambiţie. Aflat, în sondajele de opinie, cu cel puţin 10% din preferinţele electoratului în spatele Uniunii Creştin-Democrate/Uniunii Creştin-Sociale (CDU-CSU), partidul lui Steinbruck încearcă pe ultima sută de metri să atragă de partea sa un număr cât mai mare de alegători indecişi.  ”În momentul în care stabileşti o direcţie şi administrezi această ţară, dar îi decizi şi direcţia politică, poţi să jigneşti şi să provoci. Măcar cu mine ştiţi la ce să vă aşteptaţi, spre deosebire de ultimii patru ani”, a adăugat Peer Steinbruck în faţa simpatizanţilor SPD, dintre care mulţi purtau bannere cu sloganul electoral al acestei formaţiuni – ”Câştigăm împreună”.  Un nou sondaj de opinie, realizat joi de institutul Wahlen la cererea canalului de televiziune public ZDF, oferă o imagine neclară asupra rezultatelor scrutinului din 22 septembrie, deşi confirmă că Angela Merkel îşi va putea păstra cu greu actuala coaliţie formată împreună cu liberalii (FDP). Astfel, CDU-CSU este creditată cu 40% din intenţiile de vot, în timp ce FDP pierde jumătate de punct procentual faţă de săptămâna trecută, ajungând la 5,5%. Social-democraţii ar urma să obţină 28% din voturi, în timp ce Verzii – cu care SPD ar dori să se coalizeze pentru a o înlătura pe Merkel de la şefia executivului german – doar 9%. Partidul Die Linke (stânga radicală), cu care nicio altă formaţiune nu doreşte să facă alianţă, este creditat cu 8,5%. Sondajul realizat de Wahlen le confirmă în mare pe cele publicate joi de cotidianul Bild şi realizat de institutul Insa, potrivit căruia CDU şi FDP ar obţine împreună 44%, iar SPD şi Verzii – 36%.  O evoluţie notabilă pe scena politică germană o reprezintă faptul că noul partid ‘Alternativa pentru Germania’ ar putea intra în parlament în urma scrutinului de duminică. Formaţiunea este creditată cu 5% din intenţiile de vot, potrivit sondajului Insa-Bild.Agerpres

Preşedinele Venezuelei nu a primit dreptul de a survola SUA. Statele Unite au refuzat să acorde preşedintelui Venezuelei Nicolas Maduro permisiunea de a survola teritoriul american în timpul călătoriei spre China prevăzute pentru sâmbătă, a declarat joi ministrul venezuelean de Externe, o decizie calificată drept o “insultă”.  Maduro a anunţat marţi că va efectua o vizită la Beijing în perioada 21-24 septembrie pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping cu scopul de a “consolida relaţiile strategice”. Şeful diplomaţiei venezuelene Elias Jaua a calificat refuzul autorităţilor americane de survolare drept o “insultă”. “Considerăm (acest refuz) o insultă drept o altă insultă a imperialismului nord-american la adresa Guvernului”, a spus Jaua. “Nimeni nu poate interzice (accesul în) spaţiul aerian unui avion care transportă un preşedinte aflat în vizită internaţională”, a declarat Ministrul, care urmează să îl însoţească pe Maduro, a declarat că speră ca autorităţile americane să îşi “îndrepte greşeala”, pe care a atribuit-o unor oficiali de rang secund. Statele Unite şi Venezuela, care nu mai au ambasadori în cele două ţări începând din 2010, întreţin relaţii diplomatice extrem de tensionate.  Guvernele lui Hugo Chavez (1999-2013) şi al noului preşedinte Maduro au denunţat frecvent tentative de destabilizare a ţării din partea opoziţiei, despre care afirmă că beneficiază de susţinerea Statelor Unite. Mediafax

Avertisment: Iarna care vine va fi cea mai rece din ultimii 100 de ani. Iarna care vine, conform prognozelor mai multor servicii meteorologice ruse, va aduce temperaturi anormal de scăzute în Europa şi s-ar putea să fie chiar cea mai rece iarnă din ultimii 100 de ani. Potrivit prognozei, bazată pe calculul indicilor climatici, va exista un proces de transfer al maselor de aer arctic în Europa, rezultând geruri anormale. În plus, în timpul acestei perioade se va produce o scădere a activităţii solare. Un alt semn care arată că vom avea o iarnă rece este aşa-numita oscilaţie nord-atlantică, adică variabilitatea climei în Atlanticul de Nord, care se manifestă prin schimbarea temperaturii de la suprafaţa mării. Rusia nu va fi însă afectată de temperaturile anormal de scăzute, susţin meteorologii ruşi. În cele mai multe regiuni ale ţării, după cum menţionează serviciul Gismeteo, iarna viitoare, cu o probabilitate de 70%, se va încadra în temperaturile obişnuite. Excepţie ar putea face Orientul Extrem, unde temperaturile pot scădea sub valorile climatice. Din prognozele meteorologilor ruşi rezultă că cele mai afectate vor fi, ca şi anul trecut, ţările europene. Aduce Capital

Şase motive pentru care alegerile din Germania interesează pe toată lumea. Deşi încă dinaintea cursei electorale a fost clar că Angela Merkel va rămâne can­ce­larul Germaniei, întrebarea este ală­turi de cine va gu­verna partidul ei, iar acest lu­cru intere­sea­ză nu doar pe ger­mani. Deznodă­mântul ale­gerilor se va reflecta în domenii variind de la ta­xarea circulaţiei pe auto­străzi la răcirea rela­ţiilor germano-ame­ricane şi reducerea repre­zentării la ni­velul UE şi de aceea va avea efecte asupra întregii Europe. Politicile fiscale şi sociale sunt priorita­re pentru 80% dintre nemţi atunci când de­cid cu cine să voteze, potrivit unui son­daj de opinie Emnid, citat de publicaţia ger­mană de limbă engleză The Local. Creştin-democraţii lui Merkel (CDU) şi alia­ţii lor liberal-democraţii (FDP) se opun creşterii taxe­lor pe avere, so­cial-democraţii (SPD) şi verzii, din opo­ziţie, vor intro­du­cerea unui impozit pe moş­tenire. FDP a pro­mis, de asemenea, re­ducerea taxei pe elec­tricitate. CDU vrea ca de sistemul de taxare să beneficieze în pri­mul rând familiile şi cu­plu­rile, iar FDP pro­movează facilităţile fis­ca­le pentru afa­ceri. SPD şi verzii propun spri­jin mai mare pentru persoanele cu veni­turi re­duse. Orice taxă în plus sau în minus afec­tează pu­terea de cumpărare în Germa­nia, iar această ţară reprezintă principala forţă care antrenează creşterea economică în Euro­pa. Germania este cel mai mare importator pentru mărfurile româneşti.De asemenea, rezultatul alegerilor ar pu­tea face mai scump condusul pe auto­stră­zile germane. Uniunea creştin-socială din Bavaria, formaţiunea soră a CDU, vrea să taxeze maşinile străine care circulă pe auto­străzile bavareze. Ei îşi justifică ideea prin faprul că nemţii sunt nevoiţi să plă­teas­că taxe de drum „în aproape toate ţările vecine“.Unii oficiali germani şi britanici consideră că funcţiile anumitor comisari europeni sunt simple „glume“Scrutinul va avea impact asupra viito­ru­lui UE. Merkel a promis că dacă va fi re­aleasă va reduce birocraţia în sistemul cen­tral al Uniunii. Alături de premierul brita­nic David Cameron, ea s-a angajat să di­mi­nueze numărul comisarilor europeni şi să dea ţărilor membre putere de decizie mai mare în privinţa beneficiarilor aju­toa­relor de stat. Aceste planuri vor fi propuse la Bruxelles lu­na aceasta. O birocraţie mai mică va reduce con­trolul pe care îl are Co­mi­sia Europeană, iar unele puteri vor re­veni statelor membre. Potrivit The Sunday Times, unii oficiali ger­mani şi britanici con­si­deră că funcţiile anu­mi­tor comisari sunt sim­ple „glume“, create pen­tru a se asi­gura că fiecare stat este re­prezentat.Alegerile pot avea consecinţe asupra atitu­dinii Germaniei faţă de Europa. Primul partid eurosceptic al ţării vrea sfârşitul zonei euro şi retragerea ţării din proiectul uniunii monetare. Intrarea acestui partid în parla­ment este posibilă. Integral aduce ZF

Extrema dreaptă suscită nelinişte electorală în Franţa. Frontul Naţional, partid de extremǎ dreapta condus de Marine Le Pen, pare sǎ atragǎ de partea sa un electorat important în perspectiva alegerilor de anul viitor, cele municipale din martie şi cele europene din mai. Cel puţin aşa aratǎ sondajele, iar numeroşi comentatori şi lideri politici trang semnale de alarmǎ în acest context. Existǎ voci care spun cǎ peisajul politic francez riscǎ sǎ fie marcat de un veritbail seism în cazul în care Frontul Naţional îşi va atinge obiectivele. Extrema dreaptǎ sperǎ de fapt sǎ poatǎ cîştiga, la alegerile municipale din 2014, în jur de o mie de locuri de consilieri municipali. Euforia este atît de mare în rîndurile partidului încît acesta a organizat chiar şi stagii în vederea pregǎtirii viitorilor consilieri. Frontul Naţional mai mizeazǎ pe victorie şi se poziţioneze favorabil în 39 de mari oraşe franceze. Numeroşi militanţi de extremǎ dreaptǎ, în frunte cu Marine Le Pen, îşi vǎd deja partidul în postura de primǎ formaţiune politicǎ în Franţa, iar la recenta universitate de varǎ a Frontului Naţional lidera sa declara: “Dupǎ cei nemulţumiţi de Sarkozy vor veni spre noi cei nemulţumiţi de François Hollande”. Observatorii fenomenului politic francez recunosc cǎ Marine Le Pen a reuşit, de cînd a preluat conducerea partidului de la tatǎl ei, Jean-Marie Le Pen, sǎ transforme oarecum formaţiunea. Ea a impus un nou stil, din care sunt excluse provocǎrile (în care excela şeful istoric al partidului). Marine Le Pen a mai depus un efort susţinut pentru ca Frontul Naţional sǎ nu mai fie “diabolizat”. Dacǎ majoritatea francezilor, în proporţie de 65 la sutǎ, are o pǎrere negativǎ despre lidera extremei drepte, popularitatea sa a crescut în rîndurile dreptei (de la 34 la 56 la sutǎ). Comentatorii avizaţi considerǎ cǎ actuala conjuncturǎ este favorabilǎ extremei drepte din cel puţin douǎ motive: preşedintele socialist François Hollande şi-a pierdut în mod vertiginos popularitatea în timp ce principalul partid de opoziţie, frǎmîntat de lupte interne, şi-a pierdut credibilitatea. Integral la RFI

Confruntările sângeroase din Siria continuă, civilii fiind cei mai afectaţi. Războiul din Siria continuă prin atacurile sângeroase ale diferitelor părţi combatante. 14 civili au fost ucişi joi într-un atac cu bombă într-o localitate aflată la nord-est de Homs, potrivit informaţiilor prezentate de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). „Mai multe dispozitive explozive au fost activate la trecerea unui microbuz pe un drum care face legătura dintre Homs şi satele din regiune”, a precizat OSDO. Anterior, agenţia de ştiri egipteană Sana a raportat nouă decese, persoanele învinuite fiind rebelii sirieni. Preşedintele OSDO, Rami Abdel Rahman, a declarat că atacul cu bombă a fost urmat de schimburi de focuri în satul Jabbourine, localitate alawită aflată la nord-est de Homs, în urma căreia şase persoane au fost ucise. Tot joi, în localitatea Al-Houla au avut schimburi de focuri între forţele de securitate siriene şi rebeli care s-au soldat cu patru morţi şi mulţi răniţi. Datele confruntărilor de joi pot fi completate de confruntările din localitatea Kafarnane unde forţele regimului condus de Bashar al-Assad au ucis opt rebeli. În prezent, bilanţul morţilor de la începutul confruntărilor din Siria a trecut de 100.000 de persoane. Adevarul

Vezi postarile anterioare (linkuri la articole, in partea dreapta ale monitorului – directia privirii).  În ultimii 15 ani nu mai puţin de 25 de companii din toată lumea, la care se adaugă şi statul român, prin firmele deţinute de Ministerul Economiei, au căutat aur pe teritoriul României. Localităţi precum Certej (judeţul Hunedoara), Bucium (Alba), Tăuţii Magherăuş (Maramureş), Baia de Criş (Hunedoara), Roşia Montană (Alba) şi Rovina (Hunedoara) sunt doar câteva dintre zonele unde sunt situate cele 150 de perimetre unde diverse firme au săpat după aur în ultimul deceniu.

 Cele mai importante cantităţi de aur au fost găsite, de-a lungul anilor, în aşa-numitul patrulater aurifer al României. Este vorba de o zonă din Munţii Apuseni, care cuprinde minele din zona Roşia Montană, Bucium, Baia de Arieş, Almaş, Brad şi Săcărâmb. 

 Conform spuselor domnului Alexandru Pătruţi, fost preşedinte ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) intre anii 2009-2012, de aproximativ şase ani [n.r., astazi 7 ani], în România nu a mai fost extras niciun gram de aur, toate minele de aur fiind închise înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.  Habar nu am de ce si daca cele declarate de Pătruţi sunt adevarate si astazi, aproximativ un an si ceva de la data interviului.

 Datele privind producţia anuală de aur a României nu sunt publice, insă în strategia industriei miniere a României pentru perioada 2008-2020 se arată că între 1990 şi 2006 producţia de concentrate aurifere în România a fost în total de 729,80 mii de tone, la care s-au adăugat 12,45 de tone de nămoluri aurifere. De mentionat ca nu este vorba de aur ci de concentrate aurifere din care se pot extrage cateva zeci sau maximum cateva sute de grame de aur pur.

 În patru ani, România a exportat 3,55 tone de nămol aurifer şi 240 de kg de pirite aurifere. Din 1999 până în 2006, pe piaţa internă a fost valorificată o producţie de concentrate aurifere de circa 25,6 de tone. La export au ajuns, între 1999 şi 2002, circa 3,55 de tone de nămol aurifer şi 0,24 tone de pirite aurifere.

“Ca urmare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, republicată în 2004, privind regimul metalelor preţioase în România, cu modificările ulterioare şi a ordinului Ministrului Industriei şi Resurselor nr. 391/2003, s-a aprobat exportul de concentrate neferoase şi metale preţioase subvenţionate. În perioada 2000 – 2004 uzinele metalurgice de prelucrare a concentratelor de minereuri neferoase şi-au sistat activitatea şi, ca atare, produsele miniere respective au fost valorificate la export”, se precizează în strategia Ministerului Economiei. De ce? Am primit tot felul de explicatii, una mai neverosimila decat alta, personal nu prea am inteles. Sper ca poate unul dintre cititorii nostri ne va lumina.  Nu trebuie de uitat ca aceast OUG  a fost  promulgat pe timpul celui mai eficient premier din toate timpurile, Adrian Nastase si respectivele uzinele metalurgice au avut muncitori care au fost trimisi in somaj. Cine stie, poate pupilul “socialist” Victor Viorel Ponta noua stewardesă (vezi aici) a României o sa-i reangajeze.

În ce priveşte resursele minerale aflate în “diverse stadii de cunoaştere, care pot fi exploatate cu actualele tehnologii miniere”, acestea sunt evaluate la 40 de milioane de tone de minereuri auro-argentifere, conform strategiei industriei miniere a României 2008-2020. Sursa – Strategia Industriei Miniere 2008-2020

 Preţul unei uncii de aur (echivalentul a 31,10 grame) este estimat să ajungă de la 1.772 dolari în 2012, la 1.816 dolari pana la sfarsitul anului 2013 [n.r., nu cred nici in ruptul capului] , ca apoi să scadă la 1.292 dolari pe uncie până în 2017, potrivit Eldorado Gold. Astazi 17 septembrie 2013, pretul unciei a fost de 1302,6o USD. Vezi tablela de mai jos. La argint preţul unei uncii este de 35,30 dolari şi va scădea până în 2017 la 21,75 dolari.

Procedura de cautare a aurului in Romania (de jure)

O firmă care vrea să caute aur trebuie sa solicite de la ANRM, un permis de prospecţiuni, ulterior poate obţine o licenţă de explorare şi în final, dacă sondările au fost încununate de succes, poate obţine o licenţă de exploatare.

 Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a acordat, din 1999 până în la sfarsitul anului 2011, un număr de 113 permise de prospecţiuni şi 37 de licenţe de explorare pentru minereuri auro-argentifere. Dintre acestea în present [n.r. mai 2012] mai sunt în vigoare, potrivit datelor remise gândul de ANRM, un permis de prospecţiuni (pentru Deva Gold – perimetrul Certej Nord) şi patru licenţe de explorare (una pentru Samax România – perimetrul Rovina şi trei pentru Romaltyn Exploration SRL, în perimetrele Cămărzana Nord, Aluniş Pitra Handal şi Poprad).

 În plus, există trei licenţe de exploatare a aurului pe teritoriul României pentru companiile Roşia Montană Gold Corporation, Deva Gold şi Romaltyn. Toate cele trei companii aşteaptă să obţină avizele necesare pentru a începe exploatarea efectivă. Procedeul de extracţie a aurului, în cazul celor trei companii, are la bază cianurarea.

 Conform unor estimari neoficiale [n.r. pe surse] de la Roşia Montană ar putea fi extrase 250 de tone de aur, la Certej s-ar putea extrage circa 50 de tone, iar din sterilul din iazul de decantare de la Baia Mare se estimează că ar putea fi extrase 4 tone de aur.

 Calitatea zăcămintelor din Romania este la limita inferioară – “Condiţiile geominiere şi caracteristicile mineralogice ale zăcămintelor din România sunt complexe, iar parametrii privind calitatea se situează la limita inferioară, raportat la calitatea zăcămintelor similare exploatate în prezent pe plan mondial, cu tehnologii performante şi cu productivităţi de 5-12 ori mai mari”. Sursa – Strategia Industriei Miniere 2008-2020

 Starea de lucruri

 Între căutătorii de aur din România, de-a lungul timpului, s-au numărat companii precum AMRO Gold, Eurasian Minerals, Wega Mining, Exchange Minerals, Barrick Gold, Minera Andes Inc şi Greek Romanian American Exploration. Acestea nu mai au însă în prezent permise de prospecţiuni sau licenţe de explorare în vigoare, reiese din datele ANRM. Harghita, Maramureş, Suceava, Alba, Caraş Severin, Bistriţa Năsăud, Tulcea, Arad, Sălaj şi Timiş sunt judeţele “scormonite” în căutarea filoanelor de aur.

 Potentialul cunoscut astazi – De la Roşia Montană ar putea fi extrase 250 de tone de aur, la Certej s-ar putea extrage circa 50 de tone, iar din sterilul din iazul de decantare de la Baia Mare se estimează că ar putea fi extrase 4 tone de aur.

•  Roşia Montană Gold Corporation are ca acţionar principal compania canadiană Gabriel Resources, Deva Gold este controlată de grupul canadian Eldorado Gold, iar Romaltyn de Romaltyn Ltd, înregistrată în Insula Man.
•  Romaltyn Exploration SRL, care este controlat de Romaltyn Ltd., a obţinut la finele anului 2010 o pierdere de 37.620 de lei, având un număr mediu opt salariaţi în 2010, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
•  Samax România este înregistrată în Baia Mare şi a avut la finele anului 2010 un profit de 1.650 de lei, cu 39 de salariaţi, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

Concluzie si cateva probleme

Din nefericire situatia mineritului in Romania a fost anlizata la “gramada” lucru care a adus si continua sa aduca prejudicii grave.

•  Decizia privind închiderea minelor din România a fost luată din cauza pierderilor înregistrate în sector. În perioada 1990-2007, statul a cheltuit pentru susţinerea întregului sectorul minier suma de 6,15 miliarde de dolari, din care 4,12 miliarde dolari pentru subvenţii, se arată în Strategia Industriei miniere din 2008-2020. Pierderile din exploatare per total sector minier erau de 1,7 miliarde de dolari;
• Din nefericire includerea zacamintelor de metale pretioase impreuna cu cele de carbune a fost o eroare de proportii absolute de neconceput;
• “Banca Naţională a României a sistat, din anul 2001, cumpărarea aurului rezultat din prelucrarea concentratelor, respectiv de la agenţii economici autohtoni”, se mai arată în strategia minieră, lucru confirmat şi de Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR in mai multe interviuri in mass media.
• A existat o mare diferenta dintre procedura legala de cautare si explorare si cea aplicata de facto.

Astazi aducem un articol publicat in Der Spiegel sub titlul original de “Inszenierung der Kanzlerkandidaten: Raute vs. Stinkefinger”, tradus de noi “Pe scena politica germana: diamante sau degetul mijlociu”. Articolul este semnat de jurnalista Annett Meiritz, născută în 1982, este jurnalistă politică în biroul berlinez al săptămânalului Der Spiegel din 2011.

 Der Spiegel este cel mai mare saptamanal german german de anchetă, lansat în 1947, afişând o independenţă agresivă, a fost la originea mai multor scandale politice. De la crearea sa, Oglinda a declarat război corupţiei şi abuzului de putere. Este faimos pentru propriul lui jargon jurnalistic, adeseori insolent, care i-a atras multe critici.

 Spiegel Online este cel mai important site de informaţie din ţară. Cu propria lui redacţie, urmează o linie editorială mai atractivă decât versiunea pe hârtie dar şi articole mai profunde. Propune şi o versiune internaţională în limba engleză care reia cele mai bune articole din revistă dar are şi propriile sale rubrici. Iar în video, Spiegel TV propune patru flash-uri de informaţii pe zi în limbă germană ca şi subiecte de actualitate.

***

În faza finală a campaniei electorale gemane, gesturile contează mai mult decât cuvintele. Un deget mijlociu arătat ostentativ de Peer Steinbrück sapă şi mai mult groapa care îl separă de o Angela Merkel foarte stăpână pe ea însăşi.

 Acum îşi are şi el gestul său distinctiv. Un gest care se reţine rapid, care funcţionează fără cuvinte, şi pe care toată lumea îl cunoaşte. Rămâne de văzut dacă Peer Steinbrück şi-a făcut sine-însuşi un serviciu lăsându-se să fie imortalizat pe cale să arate degetul mijlociu. Se poate însă spune că a ajuns la un rezultat: în ajunul alegerilor legislative, el se află în centrul tuturor conversaţiilor, a doua zi după coperta unei reviste care divizează Republica Federală.

Angela Merkel este de mult timp asociată cu un gest precis: ciudatul mod, în formă de romb, în care-şi împreunează mâinile [pe pântece] atunci când stă în picioare. A fost o vreme când “Merkel Raute”(rombul lui Merkel) îi atrăgea sarcasme. Astăzi, strategii săi de campanie îl pun pe afişe XXL şi pe haine pentru a încerca să transmită imaginea unui cancelar puternic, fiabil şi drept.

Prin comparaţie, gestul degetului mijlociu al lui Peer Steinbrück pare a fi o pură provocare. Desigur, imaginea are deja câteva săptămâni. Dar candidatul pentru postul de cancelar ştia că va fi publicată astăzi. Prin urmare, degetul său ridicat are o valoare de declaraţie, adâncind şi mai mult prăpastia care îl desparte de o Angela Merkel rece şi stăpână pe ea-însăşi. Şi face să fie mai ţipătoare ca niciodată diferenţele de punere în scenă între cei doi rivali, în ultima linie dreaptă înainte de alegerile legislative.

1. Semnificaţia celor două gesturi

În ultimul timp, cancelarul a tins să uite de “rombul” ei. Gestul a rămas totuşi demult întipărit în minţile oamenilor, chiar dacă nu îl făcea în mod regulat. Angela Merkel a minimizat semnificaţia acestei posturi: “Are o anumită simetrie”, a spus ea cândva. Şi totuşi se pare că gestul nu este atât de lipsit de sens pentru cancelar, din moment ce permite să fie pus pe afişe de mărimea unui teren de tenis.

 Degetul mijlociu al lui Peer Steinbrück nu prea este afişabil, în schimb. Obiectivul său este de a da o lovitură mediatică al cărei ecou va dura ceva timp. Imaginea a stârnit o dezbatere de fond pentru a şti dacă politicienii trebuie să rămână corecţi şi unde trebuie trasă linia prostului gust. Pentru unii, acest gest este o gură de aer proaspăt, pentru alţii, încălcarea unui tabu.

Poate fi surprinzător de a vedea cum jumătate din Germania dezbate asupra ridicării unui deget mijlociu, sau glumeţi care nu au nimic mai bun de făcut decât să difuzeze online parodii ale “Merkel Raute”-ului. Şi totuşi, nu ar trebui subestimată importanţa limbajului vizual. Atunci când sunt dezbătute diverse subiecte şi poziţii, în timpul duelurilor televizate sau în arena politică, simbolul face parte din mize. Întrucât pe 22 septembrie alegătorii indecişi se vor lăsa de asemenea ghidaţi de intuiţia lor. Gesturile rămân întipărite în memorie. Argumentele cu privire la sistemul de pensii mai puţin.

2. Imaginea pe care amândoi candidaţi vor să o transmită

În ultima linie dreaptă a campaniei, SPD mizează pe un afiş după moda Barack Obama, în care Peer Steinbrück zâmbeşte în faţa unei mulţimi fluturând steaguri roşii [culoarea partidului]. Pe Facebook, echipa lui a postat o multitudine de fotografii descărcabile ale candidatului pentru postul de cancelar. Peer Steinbrück în faţa unui kebab, Peer Steinbruck cu un porumbel al păcii, Peer Steinbrück pe drumuri de ţară cu pălărie. Pe site-ul SPD-ului, o fotografie îl reprezintă radios în mijlocul unui grup de femei.

CDU mizează pe Angela Merkel. Şi aceasta îşi permite foarte rar vreo abatere. O fotografie de campanie, publicată pe Internet de către un ziar regional, o înfăţişează pe Merkel în postură de boxer, cu un zâmbet jucăuş. Acest tip de glumă este o excepţie. Cancelarul mizează pe cartea securităţii. Articol original in Der Spiegel “Inszenierung der Kanzlerkandidaten: Raute vs. Stinkefinger”, tradus in limba romana de PressEurop

3. Mesajul dorit de cei doi candidaţi

Discursul direct al cancelarului de consens, aceasta este strategia SPD. Dacă Angela Merkel declară: “Multe salarii sunt pur şi simplu disproporţionate”, Peer Steinbrueck răspunde: “Imediat ce voi ocupa postul de cancelar, voi vota salariul minim legal de 8.50 euro [pe oră]”. Articolul Original –

Ponderarea împotriva vehemenţei: “Ceea ce este drept nu este neapărat ceea ce se cere cel mai puternic”, spune cancelarul în spotul de campanie CDU. Strategii lui Peer Steinbrück, la rândul lor, s-au folosit de o frază rostită într-un interviu din primăvară: “Eu spun ceea ce gândesc şi fac ceea ce spun”.

4. Rezultat: lacune în regia celor două tabere

Cu formule de genul “Vom examina toate acestea în detaliu”, Angela Merkel nu face prea multe valuri. În ceea ce priveşte estetica campaniei sale, ea rămâne constant în zona de confort, fără a-şi asuma niciun risc. Ori acest control total nu este sustenabil pe termen lung. Când i se cere opinia, de exemplu, cu privire la căsătoria gay, ea dă din colţ în colţ – în direct şi în faţa tuturor germanilor.

Nenumăratele cerinţe ale lui Peer Steinbrueck de genul “Vreau asta şi cealaltă” par a fi excesive. Chiar dacă ar fi victorios în alegeri, un guvern nu este creaţia unui singur om. Degetul său mijlociu dovedeşte de altfel că Peer Steinbrück nu prea ştie cine vrea să fie. În ultima vreme, încercase să câştige simpatia alegătorilor, pe afişe, în mitinguri şi în faţa camerelor de luat vederi. Peer Steinbrück şi degetul său mijlociu nu se potrivesc deloc cu această ofensivă fermecătoare şi riscă să nedumerească mulţi alegători.

Textul prezentat in articolul de mai jos este cunoscut  sub numele Codices Arabici Additamenta and Codices Simonseniani Arabici de Ali Abd Alhussein Alhaidary. Codexul este de origine Persana, textul este scris  in caligrafie araba Naskhī, notele marginale sunt in persana in caligrafie Ta’līq. Majoritatea notelor comentatorii sunt Şiite (Persani sunt şiiti), desi in dou pagini vom intalni si comentarii Sunite. Despre suniti si siiti in paginile urmatoare. Scribul care a copiat textul este unul din cei mai renumiti scribi din secolul al XVIII-lea, Rašīd al-Dīn din orasul sfant al şiitilor Kom. Personal nu am cunoscut manuscris arab mai frumos decat acesta. Despre caligrafiile diferite vom discuta intr-un articol viitor.

 ***

 Coranul canonizat, aşa cum este cunoscut astăzi, este format din 114 capitole (sure), de lungimi diferite, de la minimum 3 până la maximum 287 de versete (cât are sura Al-baqara „Vaca”), dispuse nu cronologic, ci după lungime, în ordine aproximativ descrescătoare, începând cu cea de-a doua sură. Toate surele, cu excepţia celei de-a IX-a, au în frunte sintagma bi-smi-llāhi-r-rahmāni-r-rahīmi „În numele lui Dumnezeu cel Milos şi Milostiv”.

 Conform tradiţiei islamice, profetul Muhammad a fost ales să spună în cea mai pură limbă arabă – aşa cum este considerată araba coranică de către exegeţii musulmani – atât noul mesaj trimis de Dumnezeu omenirii, precum şi ceea ce revelase parţial, din aceeaşi matrice celestă, Umm al-Kitāb (Maica Scripturii), profeţilor anteriori, cu precădere, lui Abraham (Ibrāhīm), Noe (Nūh), Iona (Yūnus), Moise (Mūsā) şi lui Iisus Hristos (Isā al-Masīh). Pentru musulmani, Coranul nu este doar cartea sacră revelată de către divinitate, definită ca o sumă de concepte în care se crede, o sinteză de precepte etice, o conduită de viaţă spirituală, un codice civil ce răspunde problemelor vieţii cotidiene.

Textul coranic nu a fost strâns într-o carte în timpul vieţii profetului Muhammad, ci a fost doar memorat de către însoţitorii săi, iar, uneori, anumite versete au fost notate pe foi de palmier, omoplaţi de cămilă, bucăţi de ceramică etc.

 Coranul a fost revelat, conform tradiţiei islamice, profetului Muhammad de către îngerul Gabriel (Gavriil – Ğibrīl) în numeroase ocazii între anii 610 şi moartea lui Muhammad în 632. Pe lângă faptul că îi memorau revelaţiile, unii dintre însoţitorii săi le-au notat, sporadic, pe pergamente, pietre, omoplaţi de cămilă. Schematic, tradiţiei spune că după moartea profetului Muhammad (632), Abu-Bakr, primul calif, i-a poruncitt lui Zayd bin Thabit să strângă şi să noteze toate versetele autentice ale Coranului, după cum erau păstrate în forma scrisă sau orală. Exemplarul lui Zayd, păstrat de văduva profetului Muhammad, Hafsa bint Umar, stă la baza textului coranic întocmit în vremea celui de-al treilea calif, Uthman bin Affan, între anii 650 şi 656, care a poruncit alcătuirea unui exemplar model, care să înlăture toate diferenţele survenite cu timpul între versiuni, acest exemplar rămând fundamental până acum. El a trimis copii ale acestui exemplar în toate provinciile califatului, şi a ordonat ca toate celelalte variante să fie distruse, fiind considerate de atunci ca inexacte. Istoricii Coranului vorbesc însă de un proces mai gradual chiar decât cel prezentat de tradiţie, Coranul fiind rodul unei munci redacţionale ale cărturarilor islamici aflaţi în slujba puterii califale contemporane lor, o muncă întinsă pe o perioadă de mai bine de un secol.

 Pentru musulmani, limba arabă ca mijloc de expresie a Coranului, Cuvântul lui Dumnezeu, este perfectă ca şi Coranul însuşi. Când se vorbeşte despre perfecţiunea acestei limbi, se scot în evidenţă elemente prezente în apologiile tuturor limbilor: muzicalitate, logică, bogăţie sinonimică, simbolismul sunetelor, concizie, şi mai ales motivarea ce ar exista în relaţia formă sonoră-conţinut semantic. Perfecţiunea acestei limbi este subliniată permanent în lucrările autorilor musulmani consacrate inimitabilităţii – al-’i‘ğāz (termen tradus şi cu „miracol” sau „minune”) – textului coranic, manifestată atât la nivelul expresiei, cât şi al conţinutului.

Discuţiile asupra traducerii Coranului, în mediile islamice, au început, chiar din timpul vieţii profetului Muhammad, continuând, apoi, secole de-a rândul, fără să se ajungă la o hotărâre definitivă în acest sens. În ceea ce priveşte traducerea substitutivă, cea care ar trebui să înlocuiască textul coranic arab, este total interzisă, pe când traducerea informativă, cea menită doar să comunice sensurile textului coranic, este aprobată de autorităţile islamice, cu anumite condiţii, şi care există în momentul de faţă în mai toate limbile lumii, inclusiv în română.