Bună dimineata intr-o zi de marti. Vremea vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această dată din an în cea mai mare parte a ţării. În cursul zilei, cerul va avea înnorări trecătoare şi doar izolat vor fi posibile ploi slabe
în sud şi la munte. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în regiunile intracarpatice, astfel încât, spre dimineaţă, va ploua local în nord-vestul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor continua să crească uşor şi vor fi cuprinse între 14 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 11 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În restul zonelor cerul va fi variabil, iar ploile izolate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în deltă şi 20 de grade în vestul Olteniei, iar cele minime se vor situa între 2 şi 9 grade, mai scăzute în depresiuni. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi în jur de 18 grade, iar cea minimă de 6…8 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4630 RON; 1 USD = 3. 2534 RON; 1 EURO = 1. 3718 USD; Francul elvetian 3. 6525 RON. Gramul de aur 135.8739 RON.
Cum a deturnat Dumitru Dragomir 3 milioane de euro. Procedura prin care a spălat banii. Fostul preşedinte al LPF va fi cercetat în libertate. Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a fost reţinut luni de procurorii bucureşteni, în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I. Acesta este acuzat de delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani după ce ar fi prejudiciat Liga cu trei milioane de euro la vânzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor. Dumitru Dragomir a fost adus la
Tribunalul Bucuresti cu propunere de arest preventiv pentru 29 de zile, potrivit Hotnews. În acest dosar au mai fost reţinuţi şi oamenii de afaceri Mihai Corbu şi Mădălin Alexandru Radu Arhire. Corbu este acuzat de complicitate la delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală, iar pilotul de curse Radu Arhire este cercetat pentru complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii spun că în perioada 2011 – 2013 Dumitru Dragomir, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegerii cu Mihai Corbu (administrator al SC Contract Properties SRL) i-ar fi convins pe membrii LPF să aprobe plata unui comision în valoare de 12.102.648 de lei, în favoarea societăţii omului de afaceri – drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, în realitate, nu s-au prestat. […] Dragomir ar fi inserat în circuitul fictiv un contract de intermediere (care atestă o activitate neconformă cu realitatea – desfăşurarea unor activităţi de identificare pe piaţă a unui compărător) cu societatea administrată de Corbu şi Arhire. UPDATE După mai bine de şase de ore audieri Dumitru Dragomir fost eliberat din arestul preventiv. Judecătorii au decis ca fostul preşedinte al LPF să fie cercetat în libertate. „Nu vă pot declara nimic pentru că nu am voie. Am avut încredere în justiţia română şi uite că s-a făcut dreptate. Nu nu eram din filmul ăsta. Sunt very strong!”, a declarat marţi dimineaţă Dragomir, în urma eliberării sale. Integral aduce Adevarul.
Crin Antonescu, deranjat de motivele invocate de Victor Ponta vizavi de baronii PSD. Președintele liberal Crin Antonescu a acuzat, luni, motivele invocate de președintele PSD când a spus că baronii locali ai acestui partid sunt înconjurați de probleme cauzate doar de scoruul bun înregistrat de sociali-democrați la alegeri.”Domnul
Ponta declară că nu se dezicede niște colegi de partid care sunt sub cercetarea organelor judicare. Acest lucru pot să-l înțeleg, pot să-l și apreciez. Dacă <<nu mă dezic de ei>>, are înțelesul că sunt colegii mei, mă înțeleg cu ei, îi consider nevinovați până la proba contrarie. Până aici e corect”, a spus Antonescu. ”Ce e scandalos este ca mai departe, ca prim-ministru, să afirmi că doar din cauză că a obținut PSD-ul rezultate foarte bune în județele acelea, acești oameni au probleme. Pentru că așa cum ținem la prezumția de nevinovăție și este normal să cerem ca oamenii care nu au fost condamnați să nu fie tratați ca vinovați, la fel de normal este să nu prejudecăm noi asupra unor acte ale justiției și să afirmăm doar așa. Că PSD-ul a scos un scor foarte bun la Mehedinți, acțiunea justiției este lipsită de temei. Nu știu când a scos ultima dată PSD-ul un scor bun la Mehedinți, că ultima dată a scos un scor bun USL-ul”, a comentat șeful PNL. Integral la B1TV
Sănătatea României de Ziua mondială a Sănătății: Finanțarea, structura veniturilor și speranța de viață sănătoasă. Cu ocazia zilei mondiale a sănătății (7 aprilie), facem o radiografie la zi a sistemului sanitar
românesc, pornind de la sumele alocate și mergând până la rezultatele concrete sintetizate pentru populație în speranța de viață sănătoasă.Imaginea nu ne avantajează, nici la procentajul alocat din PIB, nici prin prisma deficitului cronic al asigurilor de profil și nici ca medie de viață fără a fi bolnavi în raport cu alte state UE. Sănătatea este al doilea sector ca pondere a cheltuielilor bugetare, primul fiind asistența socială, care include pensiile. ”12,2% este media europeană a cheltuielilor pentru Sanatate. Raportat la media europeană, suntem exact acolo ca procent din cheltuielile totale ale bugetului”, a declarat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, într-o dezbatere ținută la finele anului trecut. El a prezentat și evoluția ponderii cheltuielilor cu sănătatea în totalul cheltuielilor bugetare în ultimii ani, evoluție care arată interesul în creștere pentru acest sector bugetar. Totuși, fie și cu cei 4,3% din PIB fixați drept țintă pentru anul în curs, sumele alocate pentru sectorul sanitar rămân cu mult sub media europeană situată în jur de 6%. Explicația este simplă și pleacă de la veniturile totale strânse la bugetul de stat. Față de circa 45% la nivelul mediei înregistrate de statele UE, la noi veniturile au fost de 32% în 2013 și s-au păstrat constante la un nivel în jur de o treime din PIB pe ultimii ani. Cu alte cuvinte, proporția alocărilor este europeană dar alocarea se face dintr-un buget ”subeuropean”. Integral aduce Curs de Guvernare
Contractul Loteriei Naționale cu grecii de la Intralot a fost prelungit, din nou, cu trei luni. Loteria Română a prelungit, din nou, controversatul contract cu firma greacă Intralot. Despre acest contract, toate instituțiile de control ale statului au spus, în ultimii ani, că este păgubos pentru companie şi are clauze avantajoase
doar pentru greci. Deşi trebuia să se încheie la finalul anului trecut, contractul a fost prelungit de noua conducere a Loteriei prin acte adiţionale. Grecii primesc 7,5% din încasările totale de la jocurile loto doar pentru că ofera asistență tehnică în exploatarea aparaturii electronice. Contractul cu grecii de la Intralot, pe care toți managerii companiei și miniștrii Finanțelor din ultimii opt ani au vrut să-l rezilieze, dar n-au putut, este prelungit benevol de actualul director al Loteriei, Adrian Mișu Manolache. Contractul a expirat în decembrie 2013, dar directorul Adrian Mișu Manolache nu a vrut sa organizeze licitație, ci a preferat sa încheie acte adiționale cu același grup de firme. Fosta directoare a Loteriei, Liliana Mincă, susține că actele adiționale încheiate de actualul manager nu respectă legea achizițiilor publice. „Faptul că se încheie astfel de acte adiționale, fără respectarea Ordonanței de Urgență 34, care reglementează achizițiile publice din România, e clar că aceste acte adiționale care nu sunt recunoscute de Ordonanța 34 vor fi lovite de nulitate”, a declarat Liliana Mincă, fostă șefă a Loteriei Române. Contractul iniţial spune că Loteria cumpără echipament de la firma grecească şi îl plăteşte cu procent din încasările totale. În decembrie 2013, echipamentul a intrat în posesia loteriei iar din ianuarie 2014, prin acte adiţionale, grecii oferă doar asistenţă tehnică, dar primesc aproape acelaşi procent din încasări. Integral aduce Digi24
Sărac în acte, putred de bogat în realitate. Cum și-a ascuns averea baronul de la Mehedinți. În spatele sărăciei afișate de președintele Consiliului Județean Mehedinți, cercetat în stare de arest preventiv pentru fapte de corupție, stau afaceri de multe milioane. Pentru reușita acestora, Adrian Duicu și-a folosit din plin infl uența
politică, chiar și atunci când se afla în conflict de interese.Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu, s-a prezentat, în declarațiile de avere, drept un personaj cu venituri modeste, care aproape că trăiește de pe azi pe mâine și mai că rupe de la gura copiilor pentru a sponsoriza PSD-ul. Ipocrizia lui Duicu nu este contrazisă doar de conacul în care locuiește și de limuzinele trase în fața porții, ci și de modul în care a „împletit” afacerile familiei cu activitatea desfășurată în Consiliul Județean. Două dintre acestea, afacerea RMN și cea a stațiilor de benzină, au fost atacate în instanță de Prefectură, dar au fost „soluționate” de instanța de contencios de la Craiova, condusă, potrivit DNA, de sora șefului IPJ Mehedinți, omul lui Duicu. Prima, ca notorietate, dintre „bisnisurile” lui Duicu este „afacerea RMN” prin care firma baronului a ajuns proprietar, în cele din urmă, a parterului policlinicii Spitalului de Urgență din Drobeta Turnu Severin. Pe 21 februarie 2007, CJ Mehedinți a aprobat închirierea unor spații de la parterul clinicii, în vederea instalării unui aparat de rezonanță magnetică nucleară (RMN). „Deși au fost depuse mai multe oferte, de către firme specializate, acestea nu au fost luate în calcul, spațiul fiind dinainte rezervat pentru Adrian Duicu”, ne-au spus surse din Consiliu. Integral aduce EVZ
„CINE E URMĂTORUL?” Sub presiunea procurorilor DNA, şefii locali ai PSD vin marţi la Bucureşti să-i ceară lui Ponta solidaritate până la capăt. Sub presiunea procurorilor DNA, liderii locali ai PSD trăiesc în aceste zile periculos. „Cine e următorul?” se întreabă baronii locali, fapt confirmat de unul dintre aceştia, după cum
puteţi citi mai jos: „Şi eu am aflat că sunt pe o listă a celor care urmează să fie anchetaţi”. Premierul Ponta se întâlneşte marţi cu mai mulţi lideri din teritoriu la Palatul Parlamentului pentru a discuta despre problemele pe care aceştia le au cu justiţia, dar şi cele legate de subfinanţarea proiectelor locale. Liderii din teritoriu promit să obţină scoruri record la alegerile europarlamentare dacă cele două doleanţe le sunt îndeplinite de premier. Victor Ponta i-a eliminat în ultima perioadă pe liderii din teritoriu de la masa deciziilor: s-a întâmplat cu ocazia numirilor făcute pentru noul Guvern, dar şi la instalarea lui Călin Popescu Tăriceanu în fruntea Senatului. La finalul întâlnirii, premierul Ponta ar putea anunţa modificarea legislaţiei privind incompatibilităţile, mişcare care ar putea „elibera” 1200 de aleşi locali care au probleme cu ANI. Liderii din teritoriu vin marţi la Bucureşti pentru a discuta cu premierul problemele cu justiţia, dar şi cele legate de finanţarea unor proiecte locale. Întâlnirea are loc după ce premierul Victor Ponta a evitat să participe, la sfârşitul săptămânii trecute, la Braşov, la o întâlnire informală cu liderii din teritoriu. El a preferat să plece în Israel, într-o vizită privată, motivând că aceasta era programată anterior reuniunii de partid. Pe lângă subfinanţarea administraţiei publice locale şi problema incompatibilităţilor, liderii judeţeni vor să discute direct cu premierul despre anchetele DNA din ultima perioadă, o discuţie preliminară având loc la Braşov cu vicepremierul Liviu Dragnea. Integral aduce Gandul
Lupta pentru sefia Academiei Romane: cine sunt cei trei competitori si culisele politice ale competitiei. O lupta acerba se da la Academie. Trei candidati foarte diferiti ca statura stiintifica si imagine publica isi disputa pe 8 aprilie functia de presedinte. Viorel Barbu, un savant cu mii de citari in publicatii stiintifice
internationale, dar care a fluierat in biserica in 2012 votand ”plagiat” pentru teza de doctorat a lui Victor Ponta, Valentin Vlad, un academician care, desi dezavueaza influenta politica, se bucura de sprijinul PSD, si Victor Voicu, un farmacolog care a demonstrat ca stie sa faca afaceri de zeci de milioane de euro, fost consilier prezidential sub Crin Antonescu. Institutia e in fierbere. Niciodata dupa 1990 nu s-a mai simtit in Academia Romana asemenea vant de schimbare. E un moment de cotitura, considera foarte multi academicieni, pentru ca miza este enorma. Daca de aceasta data cei 188 de membri cu drept de vot nu vor alege bine, dupa ce criza economica si-a pus deja puternic amprenta pe institutele de cercetare si a dus la sistarea granturilor oferite de stat pentru cercetatori, Academia risca falimentul institutional. Daca de aceasta data nu vor deschide bine ochii, Academia risca sa ramana anchilozata in peisajul societatii romanesti inca multa vreme de acum inainte. Si, mai mult, daca nu vor avea mana buna, ce a mai ramas din patrimoniul altadata imens al Academiei se va risipi in cele patru zari. Cum trebuie sa fie deci omul care sa evite toate aceste dezastre? Unii cred ca nu se afla printre cei trei candidati. Integral aduce Hotnews
Comisia Europeană îl contrazice pe Dragnea: Legislația referitoare la incompatibili nu trebuie modificată. Liderii PSD au încercat să obțină sprijinul Comisiei Europene pentru modificarea legislației privind aleșii locali incompatibili. După o primă reușită parțială, planurile vicepremierului Liviu Dragnea au fost date peste
cap. Dacă dintr-o primă scrisoare se înțelegea că oficialii europeni ar putea accepta unele modificări, a doua scrisoare lămurește situația. “Comisia în niciun fel nu sugerează vreo schimbare în regulile referitoare la incompatibilitate sau în modul de aplicarea al lor și recunoaștem rolul acestora în prevenirea corupției.”, este concluzia finală a mesajului de la Comisia Europeană. Mai mulți aleși locali ai PSD au probleme cu Agenția Națională de Integritate (ANI), fiind acuzați de incompatibilitate pentru participarea în așa numitele Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), care cuprind mai multe unități administrative. Un proiect de lege prin care se elimnă interdicția aleșilor locali de a face parte din AGA operatorilor regionali, a fost adoptat tacit de Camera Deputaților și așteaptă votul Senatului. În sprijinul modificărilor legislative, vicepremierul Liviu Dragnea a invocat un acord scris exprimat de un oficial al Comisiei Europene. De fapt, acordul nu era explicit, ci, mai degrabă implicit iar ulterior a fost retras. Integral aduce Romania Libera
Exporturile industriei auto au schimbat radical structura exporturilor româneşti. Ponderea exporturilor de mijloace de transport rutier în total exporturi între 2000 şi 2013 de la 3% la 14% într-o perioadă în care exporturile în volum au crescut de la 11 miliarde la 49 miliarde euro este cea mai mare transformare în ceea ce
priveşte exporturile României în ultimii 14 ani, a arătat ieri la Banca Naţională Constantin Chirca, director adjunct în cadrul Direcţiei de Statistică din cadrul BNR. „Exporturile cu valoare adăugată mare au întrecut ca pondere exportul de textile şi pielărie în această perioadă în ultimii 14 ani, mai ales ca urmare a investiţiilor străine“, a spus Chirca.Banca Naţională a găzduit ieri o conferinţă care marchează 134 de ani de la înfiinţarea instituţiei, cu titlul „Transformări ale economiei româneşti“.[…]Constantin Chirca a arătat că exporturile au crescut de 4,4 ori din 2000 până în 2013, de la 12 miliarde de euro la aproape 50 miliarde de euro, însă ponderea în PIB a crescut numai de la 27,8% la 34,8% din PIB. Cea mai mare creştere în această perioadă au avut-o exporturile de produse agroalimentare, de la o valoare de 368 mil. euro în 2000 la 5,2 mld. euro în 2013. Această creştere a exporturilor a fost posibilă şi ca urmare a creşterii îndatorării externe a României. Datoria externă (publică plus privată) a crescut cu o rată dublă faţă de cea a exporturilor în această perioadă, de la circa 11 miliarde de euro în 2000 la 96 miliarde de euro în 2013. Astfel, dacă în 2000 pentru un euro exporturi România avea un euro datorie externă, în prezent sunt necesari doi euro datorie externă pentru fiecare euro export, ceea ce arată o înjumătăţire a capacităţii datoriei externe de a contribui la exporturi. Integral aduce Ziarul Financiar
Mazare: Cineva vrea sa ma elimine, au fost pusi oameni sa vina dupa mine in Madagascar. Primarul Constantei Radu Mazare a declarat, luni, ca are informatii potrivit carora niste oameni au fost pusi sa mearga dupa el in vizita pe care o va face in Madagascar si sa il “elimine”. Mazare a afirmat, finalul sedintei Consiliului Local
Constanta, ca in spatele acestui complot s-ar afla niste “milionari din port”, noteaza Mediafax. “Chestiunea asta cu descentralizarea portului vad ca produce fibrilatii atat de mari incat am niste informatii, sa dea Dumnezeu sa nu fie asa, dar am niste informatii ca au fost tocmiti niste oameni care sa plece in Madagascar odata cu mine, vizand eliminarea mea. (…) Nu pot sa spun care anume dintre milionarii din port ar fi tocmit niste oameni pentru asa ceva pentru ca nu vreau sa acuz oamenii degeaba. Dar vreau sa trag un semnal de alarma ca am auzit lucrul asta”, a afirmat edilul. Reactia lui Radu Mazare in scandalul cu Hamza: Era sa ma omoare! Radu Mazare a precizat ca acest lucru se intampla din cauza faptului ca autoritatile locale vor sa mai primeasca actiuni la Administratia Porturilor Maritime din Constanta. “Voi trimite scrisoare tuturor constantenilor in care am sa-i informez despre situatia actuala a Administratiei Porturilor, ca detinem actiuni, ce ar urma sa se intample si ce ar urma sa se intample cu banii proveniti din actiuni, respectiv sa crestem subventia la energie termica”, spus primarul Constantei. Integral aduce Ziare.com