Buna dimineata intr-o zi de duminica, 25 iunie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

Liviu Avram. Adevarul. Ce crimă a comis Livia Stanciu. Culisele scandalului de la Curtea Constituţională
Nota @Politeia: articol excepțional, care surprinde în mod esențial modul în care Curtea a virat, nepermis, în afara Constituției. Deducțiile lui Liviu Avram sunt foarte corecte și prezentarea faptelor, foarte echilibrată.
Preşedintele CCR şi-a arogat, printr-o hotărâre publicată vineri seara în Monitorul Oficial, un drept pe care nu i-l dă nici legea, nici Constituţia: dreptul de a cenzura opiniile dizidente ale celorlalţi judecători. Ca să realizăm la adevărata dimensiune infamia, trebuie să înţelegem resorturile care au condus la ea. Nu e uşor, dar altfel rămânem într-o confuzie de care profită cei care par să fi luat în stăpânire privată Curtea Constituţională. Sursa primară a scandalului de la Curtea Constituţională stă în faptul că în aceeaşi ţară – asta, a noastră – coexistă două sisteme de drept. Sistemul numit „continental”, care se aplică în toate instanţele judecătoreşti de drept comun, şi sistemul de tip anglo-saxon (numit şi „common-law”), care se aplică exclusiv la Curtea Constituţională. Ce diferenţiază cele două sisteme Diferenţa dintre cele două sisteme este crucială. În sistemul continental, supremaţie are Legea, care este redactată cât mai detaliat posibil, astfel încât oamenii să-şi poată calibra conduita în raport cu litera şi spiritul ei. Instanţele interpretează şi aplică Legea la circumstanţele cazului judecat şi pronunţă sentinţe. Însă sentinţele pronunţate (care formează jurisprudenţa) NU SUNT izvor de drept, adică un judecător nu este obligat să ţină seama de sentinţe pronunţate anterior în speţe similare. În sistemul anglo-saxon, legile sunt mult mai vagi, enunţă doar nişte principii, iar supremaţie are nu Legea, ci Interpretarea Legii – adică jurisprudenţa. Cu alte cuvinte, precedentul judiciar ESTE izvor de drept, iar instanţele, acuzarea şi apărarea selectează din jurisprudenţă cazurile care se aseamănă cel mai mult cu speţa judecată. Şi tocmai din acest motiv, pentru că creează Lege, deci obligaţii pentru viitor, sentinţele trebuie redactate extrem de atent, cu argumente plasate strict în perimetrul cazului judecat. Altminteri, dacă ar depăşi acest perimetru, instanţele ar deveni creator de lege, în paralel cu Parlamentele, ceea ce Constituţiile democratice interzic. Uriaşa forţă a CCR Constituţia fiind un text prin excelenţă vag, care enunţă doar principii, era inevitabil ca şi în România justiţia constituţională să funcţioneze după sistemul anglo-saxon, deşi instanţele curente funcţionează după sistemul continental. De aceea Constituţia noastră spune că deciziile Curţii Constituţionale sunt „general obligatorii”, iar CCR a detaliat încă din 1995: sunt obligatorii nu doar verdictele în sine (dispozitivul), ci şi considerentele pe care acestea se sprijină – adică întreaga motivare. Cum deciziile CCR nu sunt doar general obligatorii, ci şi definitive, deci nu pot fi contestate. Integral pe Adevarul
Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Ferma animalelor la CCR! Pumn in gura judecatoarei Livia Stanciu.
O hotarare a CCR, semnata de presedintele Valer Dorneanu, introduce mai mult decat cenzura, introduce o forma de dictatura grosiera in institutia care ar trebui sa fie ultimul bastion al statului de drept si al legalitatii. Judecatorii nu mai sunt independenti decat pe hartia Constitutiei, fara valoare la nivelul CCR, unde critica a fost abolita. Primul semn ca ceva nu este in ordine a fost disparitia de pe site-ul CCR a opiniei concurente formulata de judecatoarea Livia Stanciu la Decizia 392/2017, care, desi este una de respingere a exceptiei ridicata de fosta sotie a lui Liviu Dragnea, obliga Parlamentul sa introduca pragul de prejudiciu in infactiunea de abuz in serviciu. Adica ceea ce facea OUG 13 si ceea ce a scos in strada sute de mii oameni in luna februarie. Opinia concurenta a Liviei Stanciu, desi sustinea solutia de respingere a exceptiei, critica sever motivarea majoritatii si obligatia impusa Parlamentului aratand ca “Practic, Curtea se substituie Parlamentului, si, bazandu-se pe considerente de principiu ale unei decizii de admitere careia ii atribuie un alt sens, reconfigureaza reglementarea 39 infractiunii de abuz in serviciu”. Era a doua opinie concurenta severa a dnei Stanciu, fosta presedinta a ICCJ, dupa una le fel de severa formulata la Decizia 304/2017 privind interdictia condamnatilor de fi membri ai Guvernului. Anterior, Livia Stanciu a avut adesea opinii separate, inclusiv in chestiunea OUG 13 si a conflictului DNA – Guvern. Fosta presedinta a ICCJ, desi nu avea castig de cauza, a aratat mereu cu precizie care sunt viciile deciziilor majoratatii. Potrivit art 59 din Legea CCR, nr. 47/1992, “judecatorul care a votat impotriva poate formula opinie separata. Cu privire la motivarea deciziei se poate formula opinie concurenta. Opinia separata si, dupa caz, cea concurenta se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, impreuna cu decizia”. Hotararea CCR adauga asadar la legea organica, impune conditii care nu sunt stabilite de legiuitor, deci profund ilegale, pentru publicarea opiniei concurente in MOf. Niciun regulament de ordine interioara, fie el si al CCR, nu poate iesi din limitele legii, si un presedinte al CCR nu isi poate permite sa devina cenzor sef decat cu pretul unei grave ilegalitati. Integral pe Ziare.com
Interviu Claudiu Dinu pe Ziare.com. Efecte fara precedent ale deciziilor CCR
Nu ne puneti pe noi, juristii, sa dam solutii rezonabile si viabile la niste situatii total atipice la care nu ne-am gandit ca pot exista, duse la extrema. Judecatorul nu a avut in vedere ceea ce a considerat ca nu e posibil sa se intample. Este concluzia trasa de avocatul Claudiu Dinu, conf.univ.dr. la Facultatea de Drept – Universitatea Bucuresti si fost consilier prezidential, in privinta celor doua recente motivari ale CCR care au stranit ample controverse. Este vorba despre Deciziile 304, referitoare la interdictia unui condamnat penal de a fi ministru, si 392, privind pragul de prejudiciu pentru infractiunea de abuz in serviciu. Ambele, desi sunt decizii de respingere, obliga Parlamentul sa modifice legea, creand o stare de mare confuzie. CCR poate fi un legiuitor negativ sau pasiv, i-as spune eu. Adica atunci cand constata ca un text e neconstitutional admite exceptia sau sesizarea si il scoate din ordinea normativa. Deci CCR sanctioneaza niste texte neconstitutionale. Dar nu poate fi un legiuitor pozitiv, activ, care sa oblige legiuitorul sa modifice un text intr-o anumita forma. Asta nu s-a intamplat pana acum si de aici dificultatea mea de interpretare. In Decizia nr. 392/2017, referitoare la existenta pragului in abuzul in serviciu, obligatia pentru legiuitor este si mai clar stabilita, desi este vorba tot despre o decizie de respingere: legiuitorul are obligatia expres prevazuta de a stabili un prag sub care abuzul in serviciu nu e infractiune. Si aceasta decizie, a carei motivare am citit-o cu atentie, e obligatorie si o respect, dar imi permit sa am unele consideratii. Motivarea e cumva contradictorie. Am citit si opinia concurenta a unuia dintre judecatori (Livia Stanciu – n.red.). CCR spune in motivare ca nu poate intra peste Parlament, pentru ca acesta e suveran sa voteze ce vrea, cum vrea, ceea ce e corect constitutional, pentru ca CCR nu poate legifera in locul Parlamentului… Deci avem o respingere motivata ca o admitere? Da. In alte situatii pe imprevizibilitate s-a admis exceptia, textul a fost declarat neconstitutional si s-a inchis discutia. Aici exceptia a fost respinsa, ca inadmisibila. Deci, desi CCR spune ca textul e imprevizibil fara prag si intensitate, totusi sesizarea e inadmisibila si textul e constitutional. Ceea ce creeaza o mare problema de interpretare si efect. Integral pe Ziare.com
Ramona Ursu. Revista 22. „Grupul ocult“ care asediază DNA
Orice încercare de a înțelege logic și politic, pe program de guvernare, pe evaluarea implementării lui sau pe textul moțiunii de cenzură ce se întâmplă în PSD este fără succes. Ce avem până acum? Pe de o parte, dinspre Liviu Dragnea, care și-a dinamitat propriul guvern, vine o avalanșă de minciuni care, până mai deunăzi, ne erau prezentate drept adevăruri. Sau invers. Pe de altă parte, Sorin Grindeanu, care nu se dă dus de la Palat, se apără cu o altă avalanșă de nenorociri, aruncate spre fostul lui prieten și șef de partid, alături de care, tot până deunăzi, spunea că muncește pentru binele țării. Pe valul crizei politice iscate de coaliția PSD-ALDE, recunoscută pentru loviturile repetate date statului de drept, a izbucnit o altă diversiune de proporții, lansată pe piață de România TV, televiziunea lui Sebastian Ghiță. „Dușmanul“ este Laura Codruța Kövesi, inamicul numărul unu al întregii suflări politico-penale. Cum s-a ajuns la această criză, în condițiile în care nimic nu dădea semne că România a ajuns pe marginea prăpastiei? În 19 mai, Dragnea declara că „mă mulțumesc toate ministerele și ca cetățean, și ca președinte de partid, și ca președinte al Camerei Deputaților“. După mai puțin de o lună, în 14 iunie, tot Dragnea venea cu „ceaslovul“ lui Vâlcov, o evaluare pe 161 de pagini a guvernului, și spunea, în CEX al PSD, că doar 13% din măsurile din programul de guvernare au fost îndeplinite. În evaluare, Dragnea îi reproșa lui Grindeanu și ce premierul nu trebuia să facă. De exemplu, că nu a redus TVA de la 20 la 18%, măsură care are ca termen 1 ianuarie 2018. Sau că nu a dezvoltat relațiile cu Rusia, lucru menţionat evaziv în programul de guvernare al PSD. Fără să mai aștepte să li se ceară, toți miniștrii, mai puțin Sorin Grindeanu și Augustin Jianu, PSD-istul de la Comunicații, și-au dat demisia. Coaliția a retras sprijinul politic pentru Cabinetul Grindeanu, a citit, duminică, moțiunea de cenzură în parlament, iar miercuri vedem, la vot, deznodământul. Interesant este că PSD nu a pus în textul moțiunii niciun rând din evaluarea făcută de Darius Vâlcov. În schimb, aceasta a fost motivată cu argumente de tip Antena 3. Așa aflăm că guvernul trebuie să pice pentru că „un grup ocult“, nu se știe care, este motivul pentru care Grindeanu și Jianu, „sub sub comanda unui deputat/înalt funcționar public [Victor Ponta – n.a.], au ales să își încalce jurământul“ față de popor. Integral pe Revista 22
Dorin Timonea. Adevarul. Liceanul care a stat închis opt ani în temniţele comuniste. A aşteptat degeaba americanii care să salveze România de bolşevici
Simion Drăgoi era un adolescent rebel în 1949, când s-a înscris în Liga Anticomunistă din Alba Iulia, în aşteptarea americanilor care să salveze România de comunişti. El este însă unul dintre puţinii membri ai Ligii care au trăit să ne povestească, la cei 86 de ani ai lui, despre calvarul judecării şi condamnării la închisoare în temniţele comuniste. Lupta împotriva regimului comunist a luat, în mânia, diverse forme în primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial. La Alba Iulia, mai mulţi tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani au fondat Liga Anticomunistă, cu scopul de a se pregăti pentru momentul în care forţele străine ar fi venit în România. Tinerii liceeni îi aşteptau pe americani pentru a salva ţara de comunism. Americanii nu au venit, iar o parte dintre membrii organizaţiei au fost prinşi de fosta Securitate, judecaţi şi condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 şi 20 de ani de închisoare. Puţini dintre tinerii de atunci mai sunt în prezent în viaţă ca să poată povesti suferinţele pe care le-au îndurat în temniţele comuniste. Printre supravieţuitori se numără, însă, Simion Drăgoi, acum în vârstă de 86 de ani, din Alba Iulia. „Discutam în pauze cu ochii în două părţi“ Liga Anticomunistă a luat fiinţă în toamna lui 1949 şi a fost fondată exclusiv de elevi ai liceelor Teoretic (fost „Mihai Viteazu“) şi Comercial din Alba Iulia. Entuziaşti, generoşi şi plini de curaj, ei au dorit să reacţioneze împotriva instaurării dictaturii comuniste în România. „În anul 1949, Liceul de la Blaj s-a desfiinţat şi, împreună cu alţi colegi, ne-am transferat la Alba Iulia. În ţară se simţeau criza şi teroarea. Tatăl meu, care era ţăran, nu concepea ca recolta de grâu la seceriş să fie dusă la arie şi delegatul pus de partid să vină să îşi măsoare şi să îşi ia grâul. Pentru că s-a opus acestui lucru, în august 1949 nu a mai venit acasă, de teamă să nu îl aresteze. A plecat şi plecat a fost aproape doi ani. Iar eu am fost, ulterior, unul dintre cele două milioane de români care au trecut prin lagărele comuniste şi prin beciurile Securităţii“, îşi începe povestea fostul deţinut politic Simion Drăgoi. Integral pe Adevarul
Dan Turturica. Digi24. Ce îl așteaptă pe Liviu Dragnea
Liderul PSD a trecut de primul hop. A reușit să obțină în Parlament, cu sprijinul determinant al reprezentanților minorităților, căderea propriului guvern. Dar asta nu înseamnă că a scăpat de tot de cel pe care l-a propus premier în decembrie. Sorin Grindeanu rămâne în Palatul Victoria până la investirea unui succesor. Ceea ce s-ar putea să conteze enorm în perioada următoare. Și nu este singura provocare care i se arată la orizont. În total, Dragnea mai are nouă obstacole de trecut pentru a-și vedea visul cu ochii: puterea absolută. Klaus Iohannis. Liviu Dragnea și-a asumat decizia nebunească de a-și doborî propriul guvern pentru că nu îi era suficient de loial. Grindeanu și câțiva miniștri nu l-au susținut total în lupta sa împotriva justiției și nici nu au fost dispuși să promoveze măsurile economice excesiv de populiste, nesustenabile, prevăzute în programul de guvernare. Pentru ca sacrificiul de imagine și tensiunile din partid să fi meritat, dar și pentru a rămâne minimal consecvent în ochii celor care au ales să-l susțină în războiul fratricid pe care l-a declanșat, Dragnea este obligat să își ia revanșa. Trebuie să propună un premier care să livreze ceea ce Grindeanu nu a vrut. În interesul său, al baronilor și al tuturor celor care cred că se pot salva doar prin strategia ”aruncăm cu bani în popor și punem justiția cu botul pe labe”. Un guvern cu o abordare neutră, echilibrată, față de justiție și economie nu le-ar fi de folos, așa cum nu le-au fost nici Sorin Grindeanu, Viorel Ștefan și Tudorel Toader. Au nevoie de un executant zelos, fără ezitări, al priorităților celor care îl propun în funcție. Și care să nu se teamă de ”linii roșii” pentru a le satisface dorințele. Un nou ministru al Justiției pe sufletul lui Dragnea, Bădălău, Stănescu, Neacșu, Ciolacu și al restului comandoului de la vârful PSD va trebui să fie după chipul și asemănarea lui Iordache – ”altă întrebare.” Obsedat să accelereze toate proiectele anti-justițiare amânate de Toader – Legea grațierii, modificarea Codurilor, scormonirea în arhiva SIPA, în primul rând. Integral pe Digi24
Dacian Dolean. Contributors. Profesorii, elevii și părinții acestora achită anual factura lipsei de expertiză academică în științele educației din România. Dar câți înțeleg asta?
Anual asistăm în România la același spectacole grotești de la sfârșit de an școlar pe care mulți le consideră extrem de normale (și de ce nu ar fi normal pentru că așa a fost dintotdeauna, nu-i așa?): Evaluarea națională și Examenul de bacalaureat. O armată de profesori sunt mobilizați INUTIL în comisii de supraveghere, apoi de corectare și apoi de rezolvarea contestațiilor, tone întregi de hârtie sunt consumate INUTIL și plimbate INUTIL de la o școală la alta pentru corectare, în timp ce o armată de elevi și părinții acestora nu dorm nopți în șir INUTIL de frica consecințelor negative ale unui eșec, și își exprimă nemulțumirea INUTIL legată de ambiguitățile subiectelor și baremelor de corectare. Dar câți înțeleg lipsa de necesitate a acestui scenariu? Câți înțeleg că arată cu degetul INUTIL către Centrul Național de Evaluare și Examinare, când de fapt problema de fond o reprezintă lipsa de expertiză academică în științele educației la nivel național? Deși poate părea neverosimil pentru mulți care au trăit o viață în țări care au specialiști în științele educației, evaluarea elevilor din România este neschimbată de zeci de ani (a, scuzați, avem camere de filmat de câțiva ani). Asta în contextul în care științele educației au avansat de multe decenii la nivelul în care elevii pot fi evaluați prin teste standardizate. Dar câți înțeleg avantajele testelor standardizate? Iată câteva: Au o marjă de eroare definită în prealabil (și la parametri decenți). Adică, nu întâlnești situații în care diferențele între doi evaluatori sunt de peste 1 punct (adică de peste 10%!!!!). Cu alte cuvinte, adio comisii de contestații. Au multe forme paralele, echivalente ca dificultate. Adică, dacă simți că nu te-ai mobilizat suficient la examen (și poți da mai mult), sau poate ai avut o indispoziție (durere de măsea subită), sau poate ai ajus la BAC cu 2 ore întârziere pentru că a fost un accident pe stradă, e OK. Poți fi evaluat cu o formă paralelă a lui săptămâna/luna viitoare. Acoperă o plajă largă de competențe și facilitează distribuța normală a datelor. Cu cât există mai mulți itemi cu grade variate de dificultate, cu atât performanțele elevilor pot fi evaluate mai nuanțat/mai corect. Integral pe Contributors
Grigore Cartianu. Romania Libera. Stafiile din Palatul Victoria
Săptămâna absurdă ne-a oferit un tablou suprarealist, care și-ar putea proiecta umbrele și în viitorul apropiat. Cu actori bezmetici la comandă, revenirea la normal pare improbabilă. Guvernul-marionetă a picat sub loviturile primite din interiorul PSD. Moțiunea de cenzură a fost votată de 241 de parlamentari. Dacă ar fi fost cu 9 mai puțini, Grindeanu ar fi rămas, iar Dragnea, grav rănit, s-ar fi retras pe aliniamentul Giurgiu-Teleorman-Olt. Balanța au înclinat-o cei 15 deputați din Grupul Minorităților (altele decât cea maghiară). Ei au adus cele 9 voturi decisive, ba și câteva pe deasupra. Soarta guvernării în România a fost decisă de Pambuccian, Zisopol, Firczak, Ghera, Adnagi, Furic, Grosaru, Vexler, Vasile, Ibram, Ignat, Petrețchi, Stoica, Popescu și Csokany. Un armean, un grec, un rutean, un croat, un sârb, un slovac, un italian, un evreu, un țigan, un turc, un rus lipovean, un ucrainean, un albanez, o macedoneancă și o bulgăroaică. Legea asigură 17 mandate de deputat minorităților mărunte din România. Germanul Ganț și poloneza Longher au lipsit de la vot. Ceilalți 15 au mers masiv, ca de obicei, cu Puterea. Iar, în acest context, Puterea este Dragnea. Acum se vede, o dată în plus, cât de irațională este această lege. 17 locuri din 328 înseamnă 5,2%. Altfel spus, un veșnic partid parlamentar, trecut din oficiu peste pragul de 5%. Cu 5,2% din Camera Deputaților, respectiv 3,7% din întregul Parlament poate fi înclinată balanța majorității într-o parte sau în alta, pot fi luate decizii într-un sens sau în altul. Uneori decizii fundamentale, așa cum s-a întâmplat la moțiunea de cenzură. Integral pe Romania Libera, un articol completat foarte bine de acesta, pe Adevarul
Times New Roman. 10 lucruri despre grădinile de legume și zarzavaturi pe care le vrea Firea lângă școli și grădinițe
• Miza e evidentă, furtul! Firea vrea grădini doar ca să cumpere 100.000 de pitici de grădină la suprapreţ;
• Petre Daea recomandă ca înainte să fie plantate legumele să treacă o turmă de oi pe-acolo, să fertilizeze pământul;
• Cheloo s-a oferit să ajute, că are experienţă în creşterea plantelor;
• În fundul grădinilor va fi amplasată o budă, exact cum are Firea acasă în Voluntari; Integral pe TNR.
Va urez o duminica linistita! 🙂