Buna dimineata intr-o zi de duminica, 4 iunie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

RiseProject. Dragnea – Partidul Nevazut.
Partidul de la televizor arată altfel în interior. Îi leagă banii – nu numai dosarele, socialismul sau guvernarea – și ripostează organizat sub presiunea maselor. RISE a obținut conversațiile interne purtate de liderii PSD în perioada #OUG13. Context: protestele #rezist din februarie. În paralel, le-am urmărit afacerile, descoperind un sistem piramidal cu bani publici. Cercul de biznis al Tel Drum se suprapune ca la lego peste anturajul politic al lui Liviu Dragnea. Filială cu filială, depind financiar unii de alții și-n jurul lor gravitează partidul care dă guvernul. Partidul nevăzut are două divizii, oamenii cu steagul și cei cu banii. Dragnea joacă-n centru. Primii asigură comunicarea, ceilați – pe primii. Când se simt amenințați reacționează împreună, se coordoneză în privat, încolonează oameni în autobuze. Așa cum s-a întâmplat astă iarnă. Corporația social-democrată funcționează ca-n ultima noapte de ianuarie, întâia noapte de protest. „Comunicatori PSD”. Așa se numește grupul de WhatsApp alcătuit din douăzeci și ceva de fruntași PSD. Aproape toți, demnitari publici. Miniștri, foști și actuali, deputați, senatori – spuma PSD – au funcționat atunci ca o celulă de criză. „Pentru voi, am avut niște mega-întâlniri cu cercul zero din America (…) Daddy’s back!”, a anunțat Liviu Dragnea pe grup când s-a întors în țară, pe 19 ianuarie, de la ceremonia de instalare a lui Trump. Pe afară, era tensiune. Amnistia care se prefigura scotea deja oameni în stradă. 20.000 – numai în ziua aceea. O zi înainte, Dragnea urechease colectivul dupa episodul cu Iohannis și “elefanții” de la celebra ședință de guvern. Șeful avea regrete tactice: „A prins momentul și a făcut pe șmecherul. (…) Eu nu înțeleg de ce nu vorbim? V-ați ridicat azi toți miniștrii să ieșiți din sală? De ce nu v-ați ridicat să îl lăsați singur?”. Când aparatul de putere a intrat în ofensivă, strategia se făcea pe grupul de WhatsApp. Integral pe Rise Project, un material exceptional.
Brandusa Armanca. Contributors. De ce nu pot fi colegă cu Dan Andronic
Când se autointitulează sau e numit de alții jurnalist, Dan Andronic este azi subiectul unei imposturi. Biografia sa profesională începe într-adevăr în presă, chiar la Evenimentul zilei, unde tatăl său era caricaturist și continuă o vreme prin diverse redacții de ziar și televiziune, ca redactor sau manager de presă. În 2001 a descoperit o ocupație mult mai profitabilă: consultant politic. Și-a făcut firmă împreună cu Bogdan Teodorescu și s-a înfipt consilier de imagine pe lângă Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, exersând săritura calului pe tabla de șah a politicii autohtone: PSD, PNL, PDL, apoi de la capăt. A fost directorul mai multor campanii electorale eșuate, dar piața consilierilor politici nu l-a exclus. Dimpotrivă, a fondat în 2006, împreună cu israelienii, dintre care numele lui Tal Silberstein este de notorietate ca parte a dosarului de corupție Truică/Prințul Paul, o firmă mare de consultanță sub numele de First One Communication. Ce este de neacceptat în consultanță și PR, așa cum atestă și standardele Asociației Române de Relații Publice, printre ai cărei membri se numără și Andronic, este mixajul funcțiilor de consultant și jurnalist, încălcând etica ambelor profesii. International Communication Consultancy Organization – ICCO a adoptat Carta de la Stockholm și Carta Transparenței Media care impun standarde și separații clare, cerând independență, integritate, responsabilitate consultanților:”Consultanții în comunicare nu pot avea interese care compromit rolul lor ca independenți”, se arată în Stockholm Charter. Dan Andronic a păstrat drapajul de consilier politic, rămânând apropiat de Traian Băsescu și Elena Udrea, a încercat la alegerile recente și în politică pe listele PMP pentru Camera Deputaților, unde a eșuat. S-a ”încuscrit” cu mai mulți politicieni și oameni de afaceri penali ca Șerban Mihăilescu zis ”Micky Șpagă”, Dan Ioan Popescu sau Nicolae Dumitru ”Niro”, și-a făcut nuntă, botez și concedii cu ei, a obținut privilegii. Cârdășia cu Sebastian Ghiță, pe care gurile rele zic că l-a vizitat la Belgrad înainte de a fi prins, nu miră pe nimeni. A ales astfel să compromită cam tot ce începuse: meseria de consultant, dar și meseria de jurnalist. Ca patron de presă (e o nebuloasă cum a ajuns) s-a definit singur:”Sunt cel mai prost patron de presă!”. Integral pe Contributors
Ramona Ursu. Revista 22. Familia tradițională. Când răul poate veni prin facerea de bine
„Soluții la problemele familiilor românești.“ Cum a reușit un enunț atât de simplu, în aparență bun pentru societate, să stârnească controverse uriașe în România? Un amplu proiect anunțat de Coaliția Pentru Familie, organizație susținută puternic de Biserica Ortodoxă Română, dar și de alte culte religioase, are toate șansele să ne întoarcă spre niște vremuri de care speram că am scăpat. Coaliția Pentru Familie, care ne-a obișnuit cu marșuri prin care se cere interzicerea prin lege a avorturilor, a lansat, zilele trecute, un proiect controversat. Printre altele, sunt vehiculate mai multe măsuri care ar trebui adoptate la nivel de țară, dar care privesc în detaliu probleme ce țin mai mult de viața personală. Măsurile, conform proiectului, vizează „cultura familiei“, „stimularea natalității și redresarea demografică“, „protejarea copiilor“ sau „sănătatea familiei“. Până aici, nimic rău. Dar să mergem puțin mai departe. Una dintre măsurile propuse de Coaliție este „reducerea impozitelor pe venit și pe proprietăți ale cuplurilor căsătorite, pentru prima proprietate“. Și din aceeași categorie mai este susținută o măsură: „încurajarea microeconomiei și a inițiativelor economice familiale (întreprinderi de tip familial) prin diminuarea sau anularea totală a impozitării acestora“. La capitolul acesta, propunerile Coaliției, din care răzbate o doză puternică de discriminare, spun, pe scurt, așa: doar dacă ești dispus să formezi o familie tradițională – iar asta, așa cum tot Coaliția vrea să o definească în Constituție, presupune căsătoria dintre un bărbat și o femeie – poți beneficia de avantaje de la stat. Avantaje care să te mai scutească de niște impozite sau chiar să te ajute în afaceri. Dar dacă nu vrei să te căsătorești, pentru că, din diverse motive, nu simți să faci acest pas? Dacă trăiești în concubinaj? Dacă, pur și simplu, ai ghinion toată viața și nu-ți găsești jumătatea? Atunci, asta e! Cotizezi la stat ca să trăiască mai bine cei care și-au întemeiat familia tradițională. Integral pe Revista 22
Melania Cincea. Romania Libera. Incompatibilități insurmontabile în USR
În USR a fost o greşeală de construcţie. Aici sunt oameni care gândesc total diferit şi nu vor putea avea același limbaj. E ca şi cum ai pune la fundaţia unei construcţii nisip şi ulei. Oricât le-ai nivela, nu vor face priză, nu vor putea asigura trăinicia acelei construcţii. Plecarea lui Nicușor Dan din USR, la doar câteva săptămâni după ce fusese ales președinte al partidului, poate fi un puseu de orgoliu, poate fi o dovadă de imaturitate politică, dar poate fi și efectul unui calcul pragmatic. Având dovada palpabilă a unei incompatibilități între principiile sale și cele ale majorității din partid – ceea ce se contura ca un previzibil motiv de tensiuni viitoare –, a anticipat nu doar pierderea susținerii majorității, ci și a controlului în partid. Ceea ce este cert e faptul că demisia din USR a lui Nicușor Dan e doar un punct culminant al unei crize intrapartinice mai vechi. Și a fost chiar previzibil, mai ales după ce conflictul dintre taberele Dan și Ghinea escaladase, în ultimele zile, și fusese mutat în spațiul public. Spre deliciul adversarilor politici și dezolarea propriului electorat. Iar această situație nu pare doar efectul unei ciocniri de orgolii, ci, mai cu seamă, efectul unei acumulări de tensiuni generate de lipsa unei poziționări doctrinare clare a partidului. De altfel, însuși Nicușor Dan anticipa, încă din perioada alegerilor de anul trecut, o posbilă „spargere ideologică” a partidului. USR a adunat sub sigla sa și progresiști, și conservatori, și creștin-democrați, pe care i-a unit, la un moment dat, lupta împotriva sistemului – recte a PSD și a sateliților săi – și a derapajelor lor grave de la statul de drept, comise în formă continuată. Dar activitatea unui partid, mai ales parlamentar, nu se rezumă la poziționarea în privința luptei anticorupție și a apărării statului de drept, pe care le poate face și un ONG. Sunt teme, unele sensibile, în care e nevoie de o poziționare doctrinară inechivocă. Pentru conturarea fermă a identității partidului și pentru electoratul său. Integral pe Romania Libera
Dan Turturica. Digi24. Legătura dintre arhiva SIPA și dosarul lui Dragnea
Par rezonabile propunerile lui Toader privind desecretizarea arhivei SIPA. Dar nu sunt. Nu toate. Să începem cu cea mai puțin problematică. Comisia de inventariere și analiză va sesiza Parchetul General dacă va da în notele arhivate peste posibile fapte penale. Principial, este corectă. Dar practic este de neaplicat. De ce? Pentru că efortul de a valida și de a proba tonele de delațiuni cuprinse în miile de dosare ar fi gigantic. Și extrem de dificil. S-au scurs aproape 20 de ani de la comiterea faptelor incriminate. Ca să facă lumină, Parchetul General ar trebui să aloce resurse consistente, oameni și bani. Este greu de crezut că le are și la fel de greu de crezut că le va redirecționa de la investigarea unor cazuri curente spre un efort cu șanse minime de reușită. Cu atât mai mult cu cât punctele de plecare vor fi informații de calitate îndoielnică. De unde știm asta? A declarat-o Dan Gheorghe, directorul adjunct al SIPA, în noiembrie 2003, în fața unei comisii parlamentare de anchetă: ”Serviciul secret este incapabil să prelucreze, să stocheze și să verifice anumite informații, motiv pentru care oferă informațiile într-o formă brută instituțiilor beneficiare.” Dacă nu au putut verifica atunci informațiile pe care le-au adunat, cine o să reușească acum, după 15 ani sau mai mult?! Și nu doar să le verifice, ci și să le probeze. Urmarea? Parchetul General ar putea fi inundat cu delațiuni ”după ureche”, greu sau chiar imposibil de probat, de transformat în capete de acuzare solide și în dosar penale care să ducă la condamnări. De aceea, cel mai probabil, nimeni nu va lua în serios acele sesizări și nu se va ocupa temeinic de ele. Vor fi îngropate din start în tot felul de scuze și vor ajunge cifre moarte în statisticile despre ineficiența demersului. Integral pe Digi24
Claudiu Padurean. Romania Libera. De ce să (re)citim „Moscova sfidează lumea“: Analiza vizionară a lui Ion Rațiu, scrisă în anii lui Stalin, este la fel de actuală pentru Rusia lui Putin
Una dintre cele mai tulburătoare analize ale societății și politicii rusești a fost făcută de un român. Este vorba de unul dintre cei mai importanți lideri ai exilului românesc, Ion Rațiu. El se afla în exil din anul 1940. În acel an, plecase la Londra, pentru a lucra la Legația României alături de unchiul său, diplomatul V.V. Tilea. După instaurarea statului național-legionar, V.V. Tilea și Ion Rațiu au demisionat, pentru că au refuzat să servească totalitarismul de dreapta.În timpul războiului, Ion Rațiu, care terminase Facultatea de Drept a Universității Regele Ferdinand I din Cluj, a primit o bursă pentru a studia economia la Universitatea Cambridge. În paralel, el a participat, alături de unchiul său, la formarea unei organizații românești a exilaților și a colaborat cu proaspătul departament românesc al BBC. După încheierea războiului, Ion Rațiu, de la nașterea căruia serbăm chiar în aceste zile 100 de ani, a acoperit, în calitate de corespondent de presă, lucrările Conferinței de Pace de la Paris. S-a îmbolnăvit grav de TBC și s-a retras în Elveția, pentru a se trata și pentru a se vindeca de această boală. În anii petrecuți în Elveția, el a scris o carte intitulată „Moscow challenges the world“ (Moscova sfidează lumea – n.n.). Din motive financiare, aceas-tă carte nu a văzut lumina tiparului decât mult mai târziu, în 1986. Prima carte scrisă de Ion Rațiu care a fost tipărită a fost „Policy for the West“ (Politică pentru Occident – n.n.), apărută în 1957. Brian Crozier: Ion Rațiu îmbină claritatea analizelor cu preștiința. Istoricul și publicistul Brian Crozier considera, în 1986, că analizele lui Ion Rațiu se numără printre cele mai bune din lume. „Nu sunt mulți scriitori pe teme politice care să combine claritatea viziunii cu preștiința. Ion Rațiu este unul dintre cei puțini, așa cum a demonstrat-o acum aproape 30 de ani în cartea sa profetică «Policy for the West» (Harvill, 1957). Pentru a-mi susține afirmațiile, voi cita numai două pasaje izbitoare din primele pagini: «… în Vietnam, guvernul lui Diem, sprijinit pe baionetele americane, are o existență precară – un vânt rece dinspre Nord, ezitare și nehotărâre din partea puterilor occidentale și va fi doborât. Afganistanul, deși nu tot atât de evident, nu se află într-o poziție mai bună. Forma de guvernământ feudal-tribală care există acolo nu are nici forța morală, nici forța materială și fizică necesară pentru a rezista cu succes unei bine direcționate tentative de a captura puterea. Poporul afgan se va ralia, probabil, în jurul ideii naționale și își vor urma conducătorii, în cazul în care țara va fi invadată. Mândria, tradițiile și tenacitatea muntenilor îi vor ajuta în mod sigur în rezistență, dar ei nu au arme și nici forță industrială. Mai mult, în acest moment, Afganistanul nu are o semnificație deosebită pentru puterile internaționale. Ast-fel, nu va fi surpriză dacă Afganistanul se va număra printre următoarele victime ale agresiunii comuniste.». Repet, aceste rânduri erau publicate în 1957. Integral pe Romania Libera
Ovidiu Raetchi. Adevarul. Geopolitica lui Putin. Ce este Heartlandul pentru care luptă Rusia
După 1989, Rusia a pierdut hegemonia asupra cordonului de state (Polonia, România, Letonia, Lituania, Estonia) care îi asigurau un control sigur, nedisputat, asupra Heartlandului. Gorbaciov a sperat că va putea păstra aceste ţări în sfera sa de influenţă prin regimuri moderat socialiste proruse. A crezut că, în semn de mulţumire faţă de modul înţelept în care a acceptat prăbuşirea URSS, Occidentul va sta departe de această zonă. Halford Mackinder (1861-1947) este cel mai influent dintre “părinţii” geopoliticii (alături de Mahan, Haushofer, Spykman). Dughin se inspiră din munca lui. Mai mult: statul rus, azi, gândeşte în termenii lui Mackinder, luptând pentru “Heartlandul” definit de acesta. Putin, ca orice membru al elitei securizatoare ruse, l-a citit pe Mackinder. Esenţa gândirii acestuia – personaj extrem de complex, care fondează London School of Economics şi escaladează în premieră muntele Kenya în 1899 – este expusă în eseul “The Geographical Pivot of History”, publicat în 1904 de revista Geographical Journal. Ce spune, în mod revolutionar, Mackinder? Că centrul lumii, pivotul geografiei se află în mijlocul marii zone de uscat euroasiatic. E o idee extrem de bizară pentru un englez sau un american, obişnuiţi să gândească lumea în termeni insulari. În mod natural, pentru SUA sau Marea Britanie, puterea militară se măsoară în flote. Cu 14 ani înaintea eseului lui Mackinder, amiralul Mahan, predecesorul acestuia, arătase faptul că statele insulare au un avantaj geopolitic zdrobitor faţă de cele continentale, fiind ferite de atacuri dinspre patru puncte cardinale cu frontiere deschise. Un stat insular se poate dezvolta în voie, protejat în mod natural, trecând la ofensivă prin intermediul flotei sale atunci când simte nevoia unei expansiuni. În acest timp, o putere continentală trebuie să fie oricând pregătită pentru un atac neanunţat. Ceea ce observă însă Mackinder este că revoluţia din domeniul transporturilor (calea ferată, de exemplu) modifică această logică, oferind statelor continentale mari avantaje de concentrare şi deplasare a forţei. Cine domină marea poate interveni unde doreşte, e adevărat, însă cu o întârziere de săptămâni sau de luni; în acest timp, cine domină uscatul a devenit mai rapid, graţie căilor ferate. Integral pe Adevarul
Dan Ionescu. Cum va distruge Coaliţia pentru Familie PSD. Şi pe noi, alături de ei
PSD are acelaşi gen de relaţie cu Coaliţia pentru Familie precum Nicolae Iorga cu Garda de Fier şi cu Corneliu Zelea Codreanu. Din oportunism politic, liderii PSD au încălecat degrabă bidiviul pe care nişte necunoscuţi l-au lăsat într-o noapte la poarta partidului. Doar că din călăreţi mulţumiţi de pleaşca peste care au dat se vor lămuri într-o zi că, de fapt, lor li s-a pus căpăstru. Şi nici BOR nu se simte prea bine. Coaliţia pentru Familie este o enigmă. Nu ştim cine o conduce. Nu ştim cine o finanţează. Nu ştim ce doreşte de la societate în afară de un dubios referendum pentru modificarea Constituţiei. Nu ştim ce agendă viitoare are. E un fel de Soros al conservatorilor, care stă pe un sac de semnături şi pe care le promite celor dispuşi să pupe mâna care împarte favoruri. Din puţinele informaţii care au apărut prin presă, arată ca o lucrătură manuală finanţată cu bani ruseşti şi construită pe idei de factură neoprotestantă. Un mix ciudat, neclar şi în jurul căruia se poate susţine orice, pentru că nu avem date reale. Pentru o organizaţie care a depus trei milioane de voturi este în continuare extrem de obscură şi necunoscută publicului larg. Confuzia asta o ajută, pentru că e foarte posibil ca publicul larg să trăiască cu senzaţia că organizaţia aparţine mai degrabă PSD şi Bisericii Ortodoxe Române. De ce referendum? Pentru o minimă înţelegere a ce se întâmplă, ar trebui să ne lămurim cu acest referendum. Aparent, e un fel de iniţiativă nevinovată, aruncată publicului conservator din România. Nu conservator doctrinar, cât mai ales cel cu valori tradiţionale, izolat cultural, provincial şi care nu ştie cu precizie ce înseamnă homosexualitatea şi o poate confunda oricând cu pedofilia, zoofilia şi alte acte de acest gen (temă de altfel speculată profund în spaţiul public). Integral pe Adevarul, de citit alaturi de un material mai vechi, semnalat ieri de @mar (multumiri!)
Va urez o duminica linistita!