Buna dimineata intr-o zi de joi, 21 septembrie. Vremea continuă să se răcească în toate regiunile ţării. Se vor înregistra averse în vestul, centrul şi nordul ţării, pe arii extinse, în timp ce în sud şi în est acestea vor apărea cu totul izolat. În Banat, se vor acumula până la 15-20 mm. Vântul va sufla moderat până la tare în aproape toată ţara, excepţie făcând Moldova, unde vântul va sufla slab. Cele mai mari valori termice se vor înregistra în Muntenia, Dobdrogea şi Moldova.
Cine îl comandă pe colonelul Dragomir și ce urmăresc. Mulți prieteni mă întreabă, de duminică încoace, de ce nu răspund acuzației pe care fostul SRI-ist Dragomir mi-a adus-o, că aș fi fost o unealtă a generalului Coldea. Nu am făcut-o, până acum, dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că el încearcă să-și construiască profil de justițiar pe spinarea a trei jurnaliști, printre care și eu. Este un ingredient de bază într-o rețetă simplă dar eficientă de manipulare, menită să-l credibilizeze și să crească șansele de succes ale operațiunii pentru care a fost angajat. Așa au făcut și CV Tudor și Gigi Becali și Dan Diaconescu, toți trei inventați sau promovați de rețele de securiști în căutare de expresie politică. Vă amintiți cum s-a relansat Vadim Tudor, după 1990? A început să atace, în ”România Mare,” săptămână de săptămână, oameni cu notorietate și credibilitate. Îi făcea homosexuali, alcoolici, hoți, spioni, trădători. Ca și mine, cei calomniați de Vadim, aveau de ales între două rele. Dacă tăceau, s-ar fi crezut că o fac pentru că există cel puțin un sâmbure de adevăr în calomniile care li se aduceau. Nu sunt puțini cei pentru care tăcerea în fața unei acuzații echivalealază cu recunoașterea vinovăției. Foarte puțini acceptă că refuzul de a răspunde unei insulte sau unei minciuni sfruntate înseamnă altceva. Cum ar fi că nu vrei să cobori în mocirlă. Că vrei să îți păstrezi demnitatea. Cu atât mai mult cu cât beneficiarul ultim al lucrăturii este o cooperativă mafiotă. Integral pe Digi24
Cum a ajuns Comisia SRI ”bâta” lui Liviu Dragnea. Comisia de control a SRI a devenit unul din instrumentele cu care președintele PSD se răfuiește cu adversarii din politică sau din justiție. Dragnea s-a folosit de această structură a Legislativului încă de la începutul anului 2017, când companiile multinaționale au fost acuzate că sprijină protestele antiguvernamentale. Acum, comisia s-a îndreptat împotriva unor personaje precum George Maior, Victor Ponta, Valeriu Zgonea sau a unor ziariști. În urmă cu circa o săptămână, liderul PSD l-a schimbat pe Adrian Țuțuianu de la conducerea comisiei – acesta fiind suspect că ar visa să-l răstoarne pe Dragnea – și l-a înlocuit cu Claudiu Manda, partenerul Olguței Vasilescu. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.
Preşedintele Iohannis, alături de Donald Trump. Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa s-au fotografiat alături de Melania şi de Donald Trump la recepţia oferită în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Adunarea Generală ONU. Preşedintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook o fotografie în care el şi soţia sa apar alături de Melania şi de Donald Trump, la recepţia oferită de către preşedintele SUA în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la a 72-a sesiune a Adunării Generale ONU. “Alături de Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald J. Trump la recepţia oferită în onoarea şefilor de delegaţii participanţi la Adunarea Generală a ONU”, comentează şeful statului înainte de a posta fotografia alături de Melania şi de Donald Trump. Cei doi şefi de stat s-au întâlnit şi cu ocazia vizitei pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o în SUA în luna iunie. Integral pe Digi24
Micul dictator de la Educație a scăpat în libertate. Pe adresa de e-mail mi-a parvenit un document intitulat „Apelul la Educație“. Acesta este semnat de profesori, cercetători, scriitori, oameni de cultură care denunță cenzura din Educație și impunerea manualului unic, tipărit la o editură unică, aflată sub controlul direct al ministrului Educației. Printre cei care au semnat documentul îi regăsim pe Mircea Cărtărescu, Nicolae Manolescu, Mircea Vasilescu, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Ioana Pârvulescu, Eugen Negrici, profesori din gimnaziu și liceu. Tonul scrisorii este unul extrem de dur și dă măsura gravității deciziilor luate de Liviu Pop. În patru rânduri, semnatarii vorbesc despre instaurarea cenzurii în sistemul educațional românesc. Cineva de pe altă planetă, din America sau Franța, care nu ar fi la curent cu ceea ce se întâmplă în România și căruia i s-ar traduce doar finalul scrisorii ar putea crede că în spațiul carpato-dunărean s-a reinstaurat comunismul sau orice alt tip de sistem dictatorial. „În numele Dreptului Copilului, vă solicităm, domnule ministru Liviu Pop, să renunțați imediat la monopolizarea manualelor, la impunerea manualului unic sau la cosmetizarea acestei acțiuni sub forma așa-zisei licitații de autori, organizată de editura de casă a statului!“. Fraze luate la întâmplare din acest apel te duc cu gândul la existența unui mic dictator, evadat din lumea lui, căruia i se permite să se joace cu viitorul copiilor. „Având în vedere ultimele intenții anunțate de Ministerul Educației Naționale, instituţie identitară fundamentală, și îngrijoraţi fiind de evoluţiile practice ale acestor intenții, ne exprimăm categoric împotriva respectivelor inițiative și solicităm încetarea atacului la adresa educației de calitate… Încercările de impunere a unor direcții unice de formare, de educare, de anulare a diversității și alterității, atât la nivelul circulației ideilor, cât și la cel al surselor care le pot produce – specialiștii și entitățile economice specializate, aflate în sistem competițional, generator de plus-valoare –, sunt practici ale unor regimuri autoritare, dictatoriale.“ Integral pe Romania Libera
Corespondenţă din SUA, Iohannis, în discursul de la ONU: Conflictele prelungite din regiunea Mării Negre rămân o ameninţare serioasă. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în discursul susţinut în cadrul Adunării Generale a ONU, că, în continuare, conflictele din regiunea Mării Negre rămân „o ameninţare serioasă“ pentru România şi ţările din jur, subliniind în acelaşi timp că societatea contemporană se confruntă mai multe probleme, cum sunt terorismul sau migraţia. „Continuăm să fim preocupaţi de evoluţiile din domeniul securităţii din regiunea noastră, dar şi din jurul acesteia. Conflictele prelungite din regiunea Mării Negre rămân o ameninţare serioasă. Suntem încă martori ai unor acţiuni întreprinse în detrimentul principiilor şi normelor dreptului internaţional. Proliferarea conflictelor prelungite în vecinătatea noastră a îngreunat cooperarea regională şi a adus încrederea reciprocă la unele dintre cele mai scăzute niveluri istorice. De aceea, comunitatea internaţională ar trebui să sprijine în mod activ cooperarea regională, să stimuleze măsuri de consolidare a încrederii şi să abordeze aceste conflicte în mod decisiv“, a declarat Klaus Iohannis în discursul său de la tribuna Adunării Generale a ONU. Mai mult, acesta a punctat. „România a atras constant atenţia asupra nevoii de întărire a cooperării ONU cu organizaţiile regionale şi subregionale. Ca atare, în 2005, am susţinut o primă Rezoluţie în acest sens, din poziţia noastră de membru nepermanent al Consiliului de Securitate, în 2005“, a completat şeful statului. Integral pe Adevarul
Ciclonul Firea, dezastrul Bucurestiului. Nu mi-as fi imaginat vreodata ca e posibil ca vreun primar sa-si bata joc de orasul pe care il administreaza la cota atinsa de doamna Firea cu Bucurestiul miercuri, cand a isterizat si a blocat un intreg oras sub amenintarea unei furtuni pe care meteorologii insisi nu au prognozat-o peste nivelul unei atentionari cod galben, adica primul nivel de alerta. La ora 17:00, in Bucuresti, marile bulevarde si marile intersectii aratau precum gramada de rugby. Siruri de masini imbarligate avansau cate un metru in 10 minute. Nu mi s-a intamplat niciodata sa fac de la TVR pana la Casa Presei mai bine de o ora, intr-o mare de claxoane si furie. Si asta in timp ce deasupra capetelor noastre cerul era albastru cristal, iar vanticelul adia bland. Daca se intampla ceva cu adevarat rau in Bucuresti in acele ore, cum naiba ar fi putut sa inainteze masinile de interventie prin marea de masini? Daca incepea o mare vejelie in timp ce marile bulevarde erau blocate de masini, copiii din ele ar fi fost mai in siguranta in scoli sau in calea copacilor si a panourilor? Oare cate salvari au intarziat la urgente din cauza acestor blocaje? Oare nu au murit oameni asteptand ajutorul blocat de isteria provocata de dna Firea? Sunt si ei victimele furtunii apocaliptice care n-a venit? Doamna primar da vina pe niste mesaje care au circulat online avertizand ca situatia ar urma sa fie mai grava decat o prezentau autoritatile. Sa fim seriosi! Nebunia asta a inceput cand dimineata doamna Firea a cerut inchiderea scolilor, gradinitelor si creselor la ora 17:00 si este consecinta ei directa. Integral pe Ziare.com
Contribuțiile nu vor mai fi transferate total către angajat, ci parțial. Salariile în sectorul bugetar vor creşte cu aproximativ 5% de la 1 ianuarie 2018, deşi a fost anunţată o majorare de 25% prin Legea salarizării unitare, a declarat miercuri preşedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Iulian Hossu, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Guvernului. ‘Conform precizărilor domnului ministru al Justiţiei, fără să se prejudicieze problema dreptului de proprietate, legea (privind transferul contribuţiilor de la angajat la angajator n.r.) va prevedea în mod expres şi imperativ faptul că angajatorii sunt obligaţi să crească cu 20% nivelul salariilor brute, la care se vor aplica noile contribuţii sociale, 35% pentru angajat şi cele 10% impozit pe salarii. În condiţiile respective, cresc salariile nete în sectorul economic, privat sau de stat, cu aproximativ 8% în structura dată. În acelaşi timp, pare convenit cu sectorul bugetar că va vedea creşterea de 25% prevăzută pentru 1 ianuarie 2018 prin Legea Salarizării bugetare, din care se vor scădea taxele sociale, respectiv 20% pentru angajator, deci o creştere aproximativă de 5% net, mai exact 4,3%’, a precizat Hossu. În ceea ce priveşte transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, şeful Cartel Alfa a precizat că din totalul obligaţiilor vor fi transferate 20% din cele 22,7 procente. ‘Se doreşte transferarea unor părţi de contribuţii de la angajator la angajat, conform celor discutate, care rămân să le vedem efectiv în următoarele zile, într-un document oficial. Ceea ce s-a specificat este că fondurile speciale, şomaj, fondul de risc profesional, fondul de garantare a salariilor, concedii medicale, inclusiv obligaţiile angajatorului pentru condiţii de muncă deosebite şi speciale vor rămâne în continuare în sarcina angajatorului, deci din totalul obligaţiilor sale vor fi transferate doar 20% din cele 22,7% contribuţii pentru condiţii muncă sau se adaugă 5 puncte procentuale pentru condiţii de muncă deosebite şi 10 punte procentuale pentru condiţii de muncă speciale’, a mai spus Hossu. Integral pe Capital
Va urez o zi buna!




























































