Publicat de †Theophyle la data de 15 august 2013
Acum cateva zile, am primit de la un amic doua pagini scanate dintr-un document fara sursa. Pana la urma aceste doua pagini erau de fapt o singura pagina sub titulatura “Cheltuielile Moldovei in 1770”. Pagina descria cheltuielile de intretinere a casei domnesti (fanariote) probabil in anul 1769, pentru simplul fapt ca in 1770, Moldova in plina ciuma (la propriu si la figurat), sub ocupatie ruso-otomana, nu a avut domnitor, fiind sub stăpânirea militară rusească, prin feldmaresalul P. A. Rumiantev din septembrie 1769 pana in ianuarie 1775. Deci cheluielile prezentate apartineau lui Constantin Mavrocordat. În 1769, în timpul ultimei domnii în Moldova (el a fost si domn al Munteniei), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier si este ucis de un soldat rus beat ); s-au mai vazut ca din asta si cu un secol mai tarziu si chiar doua. Pana la urma am reusit sa identific ca sursa a fost celebrul tratat al lui Xenopol “Istoria românilor din Dacia Traiană” din 1925, tiparita la Editura Cartea Românească Bucuresti, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu”.
Desi articolul de fata este eminamente politic, cateva date despre stapanirea fanariota si microbul inoculat de cateva generatii tuturor celor care au condus romania si chiar “boierilor” de toate felurile, ca sa nu vorbim de prostime (astazi numita cu “delicatete”…pulime).
***
Instaurarea regimului fanariot în Principatele Române a fost rezultatul unui proces de durată, ale cărui origini se plasează în perioada anterioară începutului secolului al XVIII-lea. Această instaurare a constituit totodată, şi expresia transformărilor substanţiale care au avut loc în raportul de forţe pe plan politic din centrul, estul şi sud-estul continentului. După pacea de la Carlowitz din 1699, Turcia cedează Transilvania Imperiului Habsburgic, iar Rusia a devenit o putere europeană. În acest context, problema orientală a intrat într-o nouă etapă, centrul ei de greutate fixânduse în zona balcano-dunăreană. Trecerea de partea Rusiei a domnitorului Moldovei Dimitrie Cantemir în 1711, în războiul lor cu Turcia, a constituit un semnal de alarmă ce nu putea fi ignorat la Constantinopol. Se impuneau măsuri menite să împiedice desprinderea Moldovei şi Ţării Româneşti de sistemul politic otoman. Urmarea a fost modificarea statutului lor juridic internaţional, concretizat în instaurarea domniilor fanariote. [Remus Tănasă – Historia]
Între 1711/1716 si in 1821 au domnit in Moldova si Tara Romaneasca o pleiada de domni straini, numiti impreuna “fanarioti”. Din punctul meu de vedere, perioada “fanariota” incepe mult mai devreme, cand Domnitori precum Dumitrascu Cantacuzino în Moldova si Gheorghe Duca în Muntenia, ambii alesi în 1673, si-au predat familiile întregi, nu doar pe unii dintre membri anume alesi, ca zălog la Constantinopol, platind sume exorbitante pentru a primi “scaunul domnesc”. În perioada fanariotă au apărut si domnii ale unor principi locali. Această situatie a determinat elenizarea discutabilă a unor familii boieresti românesti: familia Callimachi (numele original Călmaşul) şi familia Racoviţă, această acţiune fiind făcută pentru a penetra nucleul Fanarului şi pentru a le creşte şansele de a ocupa tronul şi, mai târziu, pentru a îşi menţine poziţiile. Caţi tradatori a avut ţara asta din oportunism si lacomie nici macar nu-i putem numara.
Domnitoriul Fanariot deţinea puterea reală în stat. Puterea sa politică şi juridică era aproape absolută. El controla întreaga administraţie centrală şi locală deopotrivă, era judecător suprem în orice fel de cauză – civilă sau penală, laică sau bisericească. Selecţia pentru tron se făcea în funcţie de mărimea ofertei concurenţilor ceea ce a ridicat enorm sumele de cumpărare a tronului. Tocmai aceasta îl determină pe sultan scurteze la maximum posibil durata unei domnii. În perioada 1791-1802 în Ţara Românească au fost 6 domni şi în Moldova 5. Durata domniei a fost un subiect de dispută între Turcia şi Rusia. Printr-un acord ruso-turc din 1802 durata a fost stabilită la 7 ani, nu a fost însă respectată. Puterea domnilor mai era limitată tot din exterior, şi de ambasadorii marilor puteri la Constantinopol dar mai ales de cel rus, sau de consulii de la Iaşi şi Bucureşti nu ezitau nici ei să se amestece în luarea deciziilor potrivit intereselor lor. Puteau, ca şi turcii, să susţină, de cele de mai multe ori pe ascuns, dar şi pe faţă, grupuri boiereşti de opoziţie. Ei supravegheau felul în care domnii fanarioţi respectau obligaţiile luate de otomani faţă de puterile lor în cadrul unor acorduri.
Funcţia externă a statului a fost total modificată. Ţările române au pierdut orice iniţiativă în politica externă, au pierdut dreptul de a încheia tratate, fiind obligate să aplice tratatele încheiate de Poartă cu puterile străine mai ales tratate comerciale. Domnii erau agenţi informatori şi intermediari ai Porţii şi susţineau diplomaţia acesteia.
Interesant, nu? Situatiile amintesc ceva paralele la anumite evenimente recente?
Guvernarea era sustinuta de Sfatul Domnesc, care era un organ consultativ, dar având o mare influenţă căci era alcătuit din reprezentanţii celor mai puternice familii boiereşti şi care ocupau funcţiile cele mai înalte. În general, membrii acestui Sfat Domnesc susţineau cererile domnului, care nu o dată pentru a face faţă pretenţiilor crescânde ale turcilor, se împrumuta de la boierii ce-l alcătuiau. Uneori însă ajungeau să se împotrivească acţiunilor centralizatoare ale domnului care le ştirbea propria putere (codificarea legilor, controlul sistemului judiciar, amestecul în sistemul relaţiilor agrare etc.). În astfel de situaţii se adresau cu plângeri Porţii Otomane sau Rusiei. Atunci protestau invocând vechile rânduieli dinaintea regimului fanariot şi acuzându-l pe domn de „tiranie”, cerand demiterea lui!
Interesant, nu? Situatiile amintesc ceva paralele la anumite evenimente recente?
Opozitia in acest organism “bicameral” trebuia sa fie reprezentata de Sfatul de Obşte, care în principiu avea competenţe în orice problemă. Sfatul de Obşte era un cvorum atunci când număra între 12 şi 140 de convocaţi, dar nici mai puţin, nici mai mult. De obicei luau parte la dezbateri 30-40 de membrii. Nu întotdeauna erau docili, uneori se împotriveau domnului, mai ales în cazul instituirii unor noi biruri.
In ceea ce priveste “boierii si beizadelele” (de atunci si poate si de astazi) nu pot sa nu-l citez pe Profesorul Djuvara, care scrie:
“Elita pământeană trăieşte într-un lux exagerat: hainele peste măsură de bogate în giuvaeruri scumpe, trăsurile aduse din Viena, numărul mare de servitori. Boierii cheltuiesc bani pe postavuri fine, stofe străine, blănuri de jder, de vulpe aduse din Rusia, podoabe pentru soţiile şi fiicele lor, haine cusute cu aur sau argint.Acest trai îl duc din mândrie, pentru a-şi satisface orgoliul, din vanitate, care consta în a-i întrece pe ceilalţi. Înjosiţi pentru a ajunge în slujbă ei găsesc o satisfacţie momentană în etalarea unui lux provocator în îmbrăcăminte, echipaj, casă, mobilier. Luxul boierilor români poate concura cu cel din marile capitale europene. Această idee este subliniată şi de călătorii străini ce trec prin ţările române. Astfel Robert Ker Porter vorbeşte de luxul şi bogăţia în care trăiesc aceştia, care ,,cu greu pot fi depăşite în vreuna din capitalele Europei. Balurile şi petrecerile date de ei, cu rochiile şi pietrele scumpe pe care le poartă soţiile lor, întrec orice închipuire.’’ [Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne 1800-1848]
Despre luxul boierilor şi al beizadelelor vorbeşte şi Radu Rosetti în ,,Amintirile’’sale, el fiind fiu de boier şi cunoscând bine moravurile acestora, astfel că prezintă, în scrierile sale, o adevărată panoramă a înaltei societăţi moldoveneşti din secolul al XIX-lea.
“Marele lux de la ţară consista atunci în cai, trăsuri şi mai ales în masă bogată şi în această de pe urmă privinţă am zis Bohotinul ocupa locul de frunte în Moldova, în slugi multe şi la Bohotin erau şi multe şi bine stilate; în sfârşit luxul mai consista în lăutari buni şi taraful de la Bohotin era vestit.”[Radu Rosetti, Amintiri]
Bineinteles pe atunci nu existau nici discoteci si nici cluburi selecte, existau numai bani furati. Fanariotii de atunci, ca si cei de astazi, erau oameni lipsiti de scrupule care călcau pe cadavre pentru atingerea ţelurilor personale, “valori” ca lăcomia, escrocheria, necinstea, peşchesul sau şpaga au fost transplantate din “Fanar” in clasele conducatoare din toate timpurile.
Cunosteti voi un fanariot mai autentic in secolul XXI decat Adrian Nastase, beizadelele lui si urmasul Ponta, Vodă Lacustă ?
Bibliografie, note si citate:
A.D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană , la Editura Cartea Românească Bucuresti 1925, în 14 volume, sub îngrijirea lui I. Vlădescu.
Neagu Djuvara, Între Orient şi Occident. Ţările Române la începutul epocii moderne 1800-1848, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995
Radu Rosetti, Amintiri, ediţie de Mircea Anghelescu, vol. I, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996
Regimul Politic Fanariot – Istorie-edu.ro
Remus Tănasă – Historia
***
Nota @Cetatean, 12 august 2017: Daca Ponta a fost Lacusta-Vodă, Dragnea e Termită-Vodă!