Author: Cetatean


Revista Presei – 29 septembrie. 8 membri CSM, în genunchi în fața ministrului Justiției!

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 29 septembrie. În majoritatea zonelor, vremea va fi răcoroasă, iar în sud, în est şi local în centru, va fi chiar rece pentru această perioadă din an, informează ANM. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 şi 18 grade, iar cele minime vor avea valori de la -4…-3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 11…12 grade pe litoral. Cerul va fi parţial noros în sud-vest, extremităţile de sud şi de sud-est şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice, cu viteze de până la 55…60 km/h pe litoral şi în deltă. Izolat, în nord şi în centru, se va produce brumă şi vor fi condiţii de ceaţă. BUCUREŞTI: Vremea va fi în continuare mai rece decât normalul sfârşitului de septembrie; temperatura maximă va fi de 15….17 grade, iar cea minimă de 6…7 grade, în centrul oraşului şi în jur de 4 grade în zona periferică. Cerul va fi variabil, iar vântul slab şi moderat.

Vom ajunge ca Justitia sa ceara permisiunea de la politic ca sa faca ceva, mai rau decat in epoca Stanoiu. Interviu. Dragnea si Tariceanu folosesc comisiile parlamentare de ancheta pentru scopuri personale: sa loveasca si sa subjuge Justitia, sa scape de persoanele care ii deranjeaza din Justitie. Daca lucrurile nu se opresc, vom ajunge la situatia in care Justitia va trebui sa ceara permisiunea de la politic ca sa faca ceva, ceea ce poate fi mai rau decat in epoca Stanoiu, afirma senatorul PNL Daniel Fenechiu. Intr-un interviu acordat Ziare.com, senatorul liberal a explicat motivele pentru care DNA are dreptul sa ancheteze dosarul Belina: “Procurorul nu cerceteaza legalitatea emiterii OUG, cum nu cerceteaza nici legalitatea emiterii unei HG. Cerceteaza daca au fost savarsite infractiuni in procedura emiterii unei OUG sau HG. Lumea a inteles prost ca in virtutea deciziei CCR procurorii nu ar avea dreptul sa cerceteze asemenea infractiuni, pentru ca PSD si presa care ii sustine asa au vandut-o”. Daniel Fenechiu, membru in Comisia de ancheta a alegerilor din 2009, sustine ca aceasta functioneaza ilegal, iar PSD nu a vrut sa afle adevarul, a avut de la inceput o concluzie propagandistica si activitatea comisiei a fost figuratie. Ceea ce, spune senatorul liberal, se va intampla si in cazul Comisiei SIPA. Ce rost mai are Comisia de ancheta a alegerilor din 2009, dupa ce si-a prezentat raportul? Ce mai face? Dupa prezentarea raportului intermediar, la inceputul lui septembrie, activitatea a mai fost prelungita cu doua luni, pentru ca scopul ei este sa faca harcea-parcea Justitia si sa pregateasca toate conditiile pentru schimbarea din functie a dlui Lazar si a dnei Kovesi. In momentul de fata, singurele activitati vizibile pe rolul Comisiei au ramas: 1. audierea dnei Kovesi sau propunerea unei masuri impotriva ei. 2. primirea dosarului clasat de la Augustin Lazar sau recomandarea unei sanctiuni impotriva lui. Integral pe Ziare.com

Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției. Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului. Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C Predoiu).Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ. Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic. Integral pe Contributors, un articol de Cristi Danilet.

Mortul pus de Dragnea în geamul Justiției. Bătălia pentru justiție capătă accente dramatice. Pentru noi, e dramatic că statul de drept e pus în pericol de o haită de prăduitori. Pentru prăduitori, e dramatic că ar putea ajunge în pușcărie. Deci, dramatism pe toate fronturile. Dar tabăra pro-justiție a obținut un avantaj major: avizul negativ al CSM pentru legile antijustiție promovate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, și susținute febril de tabăra pro-corupție. De-acum, orice discuție se face cu acest aviz pe masă. Președintele Iohannis a reacționat prompt: „Chiar dacă avizul CSM este consultativ, Guvernul și Parlamentul nu au cum să-l ignore!“. Mi­nistrul Tudorel poate să-l ignore și să meargă mai departe cu legile nerușinate, dar riscurile sunt majore. Batjocorit de „ministrul borfașilor“, sistemul de justiție e pe punctul să explodeze. La asta se adaugă tensiunile din societate, precum și reacțiile aspre ale partenerilor noștri externi. Mesajul a creat multe migrene în triunghiul Dragnea – Tăriceanu – Toader și a declanșat multe înjurături pline de ură în tabăra borfașilor. Dar este mesajul impecabil de care societatea românească avea nevoie ca de aer! Avem a mulțumi Americii – da, Americii, căci Hans Klemm este doar un mesager – pentru că nu ne abandonează în fața marelui pericol de a aluneca spre un sistem de tip rusesc: corupt, abuziv, arbitrar și mafiot. De altfel, cu numai câteva zile în urmă, un mesaj simi­lar a fost transmis guvernului-de-șobolani chiar la Washington. Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a fost interpelat de omologul său american, James “Mad Dog“ Mattis, cu o întrebare neplăcută: cum mai stați cu lupta anticorupție?! Fifor, PSD-ist crescut în păpurișul politic al lui Dragnea, a dat în bâlbâială. Integral pe Romania Libera

Ce scrisoare au transmis membrii CSM care au dat aviz pozitiv proiectului legilor Justiţiei. Membrii CSM care au dat aviz pozitiv cu observaţii la legile justiţiei semnează o scrisoare prin care atrag atenţia că „avizul negativ dat de majoritatea constituită în plen semnifică blocarea perspectivei principiului separării carierelor judecătorilor şi procurorilor”. Documentul respectiv este semnat de judecătorii CSM Cristina Tarcea, Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Ţînţ, Gabriela Baltag, Evelina Oprina, dar şi de reprezentanţii societăţii civile din CSM, Victor Alistar şi Romeu Chelaru. Cei opt au votat pentru avizarea pozitivă cu observaţii a proiectului legilor justiţiei. Rezultatul votului celor opt membri, judecători şi reprezentanţi ai societăţii civile, s-a materializat într-o avizare favorabilă în limita observaţiilor Comisiei numărul 1 compusă din membrii aleşi şi reprezentanţii societăţii civile din CSM. Observaţiile cuprinse în Aviz reprezintă valorificarea punctelor de vedere transmise de judecătorii şi procurorii din toată ţara şi era esenţial ca acestea să fie aduse la cunoştinţa iniţiatorului pentru a fi avute în vedere pe tot parcursul legislativ. Semnatarii comunicatului resping propunereile cu potenţial de vulnerabilizare a justiţiei, făcând referire la trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei, dubla condiţionare a accederii în magistratură şi vechime în profesii juridice, dar şi abordarea „neechilibrată” a regimului răspunderii magistraţilor, modalitatea de numire în funcţiie de conducere în cadrul parchetelor, transmite Mediafax. „Avizul negativ dat astăzi nesocoteşte imperativul punerii în acord a unor norme din cuprinsul celor trei legi declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale, cu textul acestora”, se menţionează în scrisoare. Semnatarii documentului atrag atenţia că proiectul MJ a luat în considerare principiul esenţial al separării carierelor judecătorilor şi procurorilor, bun câştigat judecătorilor şi societăţii, iar avizul negativ dat în majoritatea constituită în Plen semnifică „blocarea perespectivei acestei separări”. Integral pe Romania Libera

Surse: PSD a vrut să-l facă de râs pe Tudorel Toader şi ca ministru, şi ca profesor. Pentru a putea ataca public procurorii în dosarul Belina, PSD a lansat, pe surse, dinadins, o informaţie eronată, cum că ministrul Justiţiei ar susţine ideea că Hotărârile de Guvern sunt egale cu legile şi ordonanţele de urgenţă, ceea ce e o aberaţie juridică. Toader a ripostat cu jumătate de gură. Dosarul Belina, în care sunt cercetate ministrele Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, a adus un conflict mocnit între ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi PSD. Potrivit unor surse social-democrate, Liviu Dragnea, împreună cu Florin Iordache şi Eugen Nicolicea, specialiştii partidului în drept, au căutat argumente juridice prin care să poată susţine public nevinovăţia miniştrilor anchetaţi de DNA. Planul arăta astfel: liderii partidului ar fi trebuit să insiste, la televizor, pe faptul că procurorii nu au voie să cerceteze, din punct de vedere juridic, Hotărâri de Guvern. Liderii PSD au ajuns la această concluzie plecând de la cazul celebrei Ordonanţe 13. În primăvară, CCR a statuat că procurorii nu pot cerceta „oportunitatea“ unei ordonanţe de urgenţă sau a unei legi. Specialiştii PSD în drept au spus în felul următor: dacă nu pot fi anchetate ordonanţele de urgenţă şi legile, atunci nu pot fi nici hotărările de guvern. Dosarul Belina a plecat tocmai de la două hotărâri de guvern: una iniţiată de Rovana Plumb, iar a doua de Sevil Shhaideh, la acea vreme secretar de stat al Dezvoltării în Guvernul Ponta. Pentru a avea credibilitate, liderii PSD au încercat să-l forţeze pe ministrul Justiţiei să susţină că dosarul Belina este identic cu speţa OUG 13, deci procurorii n-au ce se amesteca. Surse din partid au povestit pentru „Adevărul“ că liderii PSD au lansat, miercuri, pe surse, informaţia că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar susţine ideea că Hotărârile de Guvern sunt egale, din punct de vedere juridic, cu legile şi cu ordonanţele de urgenţă. Numai că, potrivit dreptului constituţional, planurile gândite la partid sunt aberaţii juridice. Iar Tudorel Toader, ca profesor de drept constituţional, n-a înghiţit teoria „experţilor“ Florin Iordache şi Eugen Nicolicea. Integral pe Adevarul

Toader ii da replica ambasadorului SUA: Nu e jurist, nu cunoaste! Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, spune ca ambasadorul Statelor Unite nu este jurist si nu cunoaste mecanismele statului de drept din Romania, comentand astfel declaratiile lui Hans Klemm despre ingrijorarile administratiei americane fata de propunerile de modificare a Legilor Justitiei. Ministrul Justitiei a spus ca a avut, in total, trei intalniri cu ambasadorul SUA la Bucuresti, intalniri care s-au desfasurat la sediul Ministerului Justitiei, la solicitarea diplomatului american, iar dupa ultima intrevedere a fost transmis un comunicat de presa comun, in timp ce ambasadorul a avut o “declaratie pozitiva”. “Faptul ca astazi a dat o declaratie cu un continut relativ diferit iarasi nu comentez eu (…) Ambasadorul Statelor Unite nu este jurist si cred, afirm, in deplina cunostinta de cauza, ca nu cunoaste mecanismele statului de drept din Romania, reglajul, arhitectura autoritatilor din Romania si atunci cred ca e greu sa integrezi o propunere de modificare intr-un context legislativ pe care nu il cunosti”, a spus Tudorel Toader, joi seara, la Antena 3. Ministrul este convins ca, in urma formei finale a proiectului de lege, ambasadorul SUA si alti ambasadori cu care a vorbit vor vedea ca nu are nicio agenda ascunsa si ca propunerile vor fi in acord cu standardele europene, cu Constitutia si cu standardele Comisiei de la Venetia. Integral pe Ziare.com

Liderii PSD se reunesc la Sucevița pentru a analiza activitatea Guvernului Tudose. Liderii PSD se reunesc, vineri, în Comitetul Executiv al partidului, care va avea loc la Suceviţa. Şedinţa are loc în contextul în care DNA a declanşat urmărirea penală a vicepremierului Sevil Shhaideh, în dosarul Belina, şi a cerut începerea urmăririi penale a ministrului Rovana Plumb, relatează News.ro. La şedinţa de la Suceviţa – convocată cu câteva săptămâni în urmă – vor participa şi premierul Mihai Tudose şi o parte a miniştrilor Cabinetului său şi ar urma să fie făcută o analiză a activităţii Guvernului, au anunţat lideri ai partidului. Potrivit lui Liviu Dragnea, în şedinţa Comitetului Executiv ar urma să fie discutate şi deciziile luate marţi de Comisia de buget-finanţe a Senatului, condusă de Eugen Teodorovici, şi contestate de PSD. Senatorii din Comisia de buget-finanţe au aprobat un amendament conform căruia plata defalcată a TVA va fi obligatorie de anul viitor doar pentru companiile de stat şi firmele aflate în relaţii contractuale cu statul, pentru celelalte firme sistemul fiind opţional din 2018 şi obligatoriu doar din 2019, dacă se va dovedi funcţional. De asemenea, Comisia a decis eliminarea majorării accizei la carburanţi. Întrebat, miercuri, despre aceste decizii, liderul PSD, Liviu Dragnea, l-a ironizat pe preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, Eugen Teodorovici, spunând că acesta are o funcţie care „poate să îl tulbure foarte mult”. Integral pe Digi24

Va urez o zi buna!

 

Râmele lui Dragnea

Scurt pe doi: Tudorel Toader vrea sa extinda plapuma imunitatii inventata de CCR cu ocazia Deciziei 68/2017 si asupra altor acte decat cele peste care CCR-ul a intins-o in acea decizie.

Ca sa citez pseudo-argumentatia CCR din acea decizie de solutionare a CJNC-ului:

Această imunitate care vizează actul decizional de legiferare este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, în activitatea lor de legiuitor delegat. Astfel, odată cu delegarea legislativă se transferă și garanțiile aferente prevăzute de Constituție pentru exercitarea acestei prerogative în deplina libertate. Ca atare, niciun ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu regim de lege. A admite contrariul înseamnă a lasă, indirect, posibilitatea intruziunii în procesul legislativ a unei alte puteri, cu consecința directă a încălcării separației puterilor în stat. Exonerarea de răspundere pentru activitatea de legiferare este o garanție a exercitării mandatului față de eventuale presiuni sau abuzuri ce s-ar comite împotriva persoanei care ocupă funcția de parlamentar sau de ministru, imunitatea asigurându-i acesteia independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor ce îi revin potrivit Constituției și legilor.

Tudorel Toader, fost judecator si mai ales fost procuror in perioada comunista, vrea sa extinda aceasta imunitate (care NU este inscrisa in Constitutie in dreptul articolelor care reglementeaza regimul Guvernului) si asupra ministrilor, insa nu doar in calitatea lor de “legiuitor delegat” (asa cum zice CCR) care adopta ordonante simple sau de urgenta (in temeiul art.115  alin 1 si alin 6 din Constitutie), ci mai ales cand adopta simple hotarari de Guvern (HG-uri), in temeiul art. 108, alin 1. Ca HG-ul sau HG-urile din cazul Belina, bunaoara.

Insa HG-urile NU sunt incluse de Constitutie in categoria actelor adoptate ca urmare a delegarii legislative.

A fost deja o masca scamatorie juridica din partea CCR sa inventeze o “imunitate de legiferare” (sintagma ce nu apare nicaieri in Constitutie!) si sa o transfere de la parlamentari la membrii Guvernului, atunci cand acestia din urma adopta ordonante. Sintagma care lasa sa se vada scamatoria este, in decizia CCR citata mai sus, expresia latineasca “mutatis mutandis”.

Ei bine, nu se muta nimic, caci nimic nu este de mutat! Imunitate o au doar parlamentarii, iar membrii Guvernului nu!

Nu a fost destul. Incantat de manevra efectuata de Dorneanu-Morar si Compania, prin care Guvernul a fost securizat, Dragnea vrea acum imunitate de legiferare si pentru Guvern (ca organism) si ministri (ca initiatori) cand dau simple HG-uri.

Plastic spus, mai vor o decizie a CCR in care sa scrie expresia “mutatis mutandis” prin care plapuma imunitatii sa fie extinsa si asupra Hotararilor de Guvern.

Maine vor vrea sa fie extinsa si asupra memorandumuri-lor, asupra strategiilor, asupra declaratiilor, asupra a orice face Guvernul.

Mega-imunitate! 

Grea misiune pentru Dorneanu! In Constitutie, legiutorul delegat adopta doar ordonante, nu si HG-uri.

Cum sa mai scoti din joben ceva de genul sofismuli “odată cu delegarea legislativă se transferă și garanțiile aferente prevăzute de Constituție pentru exercitarea acestei prerogative în deplina libertate“, cand simplele HG-uri nu au fost NICIODATA recunoscute in jurisprudenta CCR ca acte cu putere de lege (acest statut revenind legilor votate de Parlament si ordonantelor Guvernului)?

Ca sa citez doar o decizie recenta a CCR, 392/2017, atat de draga lui Dragnea:

“Comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, în temeiul art.73 alin.(1) din Constituţie, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative prevăzute de art.115 din Constituţie, respectiv ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă ale Guvernului)”.

Si ca sa concluzionez: intr-o tara normala, sesizarea scrisa actualmente de Tudorel Toader la comanda lui Dragnea, nu ar avea nici o sansa. Nici macar 0,001%. Insa in Curtea lui Dorneanu, suprizele se tin lant.

Personal, avand in vedere miza juridico-penala a dosarului Belina, cred ca lucrurile sunt chiar mai grave decat asta iarna. Dragnea stie ca fara o decizie a CCR care sa extinda imunitatea si asupra ministrilor Plumb si Shhaidehh, e fiert.

Iar CCR trebuie sa stie, public, ca societatea civila nu este pregatita si dispusa sa mai inghita inca o data magarii juridice ca cele servite asta iarna pentru salvarea lui Dragnea.

Cine a jurat sa respecte Constitutia, sa o faca intr-adevar, nu sa stea agatat ca râma fara coloana vertebrala in undita politica a lui Dragnea!

Revista Presei – 28 septembrie. Tudorel Belinezul și imunitatea cu adresă politică

Buna dimineata intr-o zi de joi, 28 septembrie. Temperatura aerului va continua să scadă în majoritatea zonelor, dar cu precădere în jumătatea de sud-est unde vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii septembrie, informează ANM. Valorile maxime se vor încadra între 13…14 grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi dealurile subcarpatice din Muntenia şi 21 de grade în Banat şi în sudul Crişanei. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în jumătatea de sud a teritoriului, dar numai izolat în extremitatea de sud-est va ploua slab. Noaptea cerul va fi variabil în sud şi senin în restul ţării, iar temperaturile minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde se va produce brumă şi 12 grade pe litoral. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua, în regiunile sudice şi sud-estice, cu viteze mai mari în estul Dobrogei unde rafalele vor atinge 55…60 km/h cu precădere în zona litorală. LA BUCUREŞTI: Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu temperaturi în scădere, astfel că maxima va fi de 16…17 grade, iar minima de 8…9 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare.

Ministerul Justiţiei consideră că decizia CCR privind OUG 13 nu se aplică şi Hotărârii de Guvern prin care a fost transferată insula Belina de la stat la Consiliul Judeţean Teleorman. Tudorel Toader face referire la o decizie a CCR în cazul OUG 13, potrivit căreia membrii Guvernului nu pot fi trași la răspundere pentru adoptarea unor acte normative ”cu putere de lege”. „În virtutea imunității care însoțește actul decizional de legiferare, care, așa cum Curtea a reținut în prealabil, este aplicabilă mutatis mutandis și membrilor Guvernului, niciun parlamentar sau ministru nu poate fi tras la răspundere pentru opiniile politice sau acțiunile exercitate în vederea elaborării ori adoptării unui act normativ cu putere de lege”, se arată în motivarea CCR din februarie 2017. Potrivit procurorilor DNA, Hotărârile de Guvern intră în categoria actelor administrative și nu au putere legislativă. „În ceea ce privește decizia Curții Constituționale a României nr. 68 din 27 februarie 2017, precizăm că aceasta este aplicabilă unor acte normative de nivelul legilor și ordonanțelor de urgență și nu actelor administrative emise prin hotărâri de guvern”, potrivit DNA. Potrivit unor informaţii Digi24, Guvernul arată însă că vicepremierul Sevil Shaidehh și ministrul Rovana Plumb nu au comis nicio ilegalitate. Sevil Shhaideh a făcut o sesizare către premierul Mihai Tudose, cerând să i se spună dacă hotărârile de guvern, la fel ca și legile și ordonanțele, au același regim în ceea ce privește analiza de oportunitate, Potrivit informațiilor obținute de Digi24, Ministrul Justiției a prezentat astăzi o notă în ședința de guvern prin care a explicat că nu este vorba despre același regim de oportunitate. Integral pe Digi24

Totul despre înfiinţarea liceului care a stârnit scandalul diplomatic între România şi Ungaria. Cazul inspectorului şcolar care s-a crezut ministru. Fostul ministru al Educaţiei Remus Pricopie şi alţi martori audiaţi în dosarul în care a fost anchetat modul în care s-a luat decizia de înfiinţare a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş spun că şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ştefan Someşan, a fost forţat de factori politici să fondeze unitatea de învăţământ. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mureş, Ştefan Someşan, trimis în judecată pentru abuz în serviciu după ce a înfiinţat Liceul Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu-Mureş, a mărturisit că „a fost forţat de factori politici de la Bucureşti să înfiinţeze acest liceu şi să-i atribuie personalitate juridică“. Cel puţin aşa a susţinut în faţa procurorilor Andrei Mureşan, fost secretar al oraşului Târgu-Mureş. „I-am reproşat modul abuziv în care a procedat, la un moment dat acesta mi-a răspuns că fusese forţat de factori politici de la Bucureşti să înfiinţeze acest liceu şi să-i atribuie personalitate juridică, că asupra sa se efectuaseră în acest sens presiuni constante de către diverse persoane din cadrul UDMR”, a declarat Mureşan în timpul anchetei. Ancheta procurorilor în acest caz a vizat modul în care Someşan a emis mai multe acte în perioada 2014-2015, care au dus la înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş cu predare în limba maghiară care – după ce a fost desfiinţat printr-o decizie judecătorească – a declanşat un adevărat scandal diplomatic între România şi Ungaria. Decizia, defiinţată Concret, procurorii DNA au susţinut că liceul nu a deţinut autorizări provizorii sau acreditări de funcţionare, pe parcursul anilor şcolari 2015–2016 şi 2016–2017, de la Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, elevii ar fi fost puşi în situaţia de a urma şi absolvi cursurile unei unităţi de învăţământ neautorizate şi neacreditate. Integral pe Adevarul

Vești proaste pe bandă rulantă: Pomenile Guvernului, înghițite de scumpirile repetate. Veștile proaste vin pe bandă rulantă. Carburanții, electricitatea, gazele, ratele la bancă, toate s-au scumpit anul acesta și noi majorări sunt anunțate de la 1 octombrie. Din păcate, aceste costuri majorate au efecte în lanț și se vor regăsi în prețul tuturor produselor. Introducerea supraaccizei la carburanți nu se va regăsi în prețuri, „se lăuda” premierul Mihai Tudose. Realitatea l-a contrazis, iar benzina și motorina s-au scumpit cu valoarea noii taxe, de 16 bani pe litru, introduse la 15 septembrie. La 1 octombrie urmează o nouă rundă de scumpiri, fiindcă atunci va intra în vigoare a doua etapă a supraaccizei, tot de 16 bani pe litru. Guvernul mizează pe încasări suplimentare de 587 milioane de lei din ­această taxă până la finele anului, asta fără a lua în calcul banii suplimentari încasați din TVA, care se aplică și la acciză. Supraacciza a fost introdusă pentru a se plăti pensiile și salariile majorate. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.

Ramanem fara medici: Cum sunt tinuti departe de spitale, ce vina are Guvernul si ce trebuie facut. Romania duce lipsa acuta de medici si nu sunt semne ca hemoragia din sistem se va opri. Rezidentilor si tinerilor medici li se pun in continuare bete in roate – lipsa dotarilor din multe spitale si nesiguranta unui post dorit dupa terminarea rezidentiatului. Doua motive in plus pentru ca plecarile din tara sa continue. Pentru a afla informatii si date concrete despre aceasta situatie, Ziare.com a cautat o parere avizata, astfel ca l-am contactat pe fostul secretar de stat din perioada mandatului lui Vlad Voiculescu la Sanatate, medicul Marius Ungureanu. Mentionam ca l-am contactat si pe ministrul Sanatatii, Florian Bodog, la sfarsitul lunii august, cu mai multe intrebari pe aceste chestiuni, insa pana astazi nu am primit niciun fel de raspuns. Medici intr-un judet cat intr-un singur spital. In primul rand, trebuie stiut ca exista un deficit cronic in multe judete ale tarii, unde numarul de medici la 1.000 de locuitori este pana la de 4 ori mai mic decat media de la nivelul UE. Astfel, in judete precum Mehedinti, Ialomita, Giurgiu sau Calarasi, cu populatii intre 250.000 si 300.000 de locuitori, sunt cate 200 de medici. Un numar similar cu cel dintr-un mare spital bucurestean. Marius Ungureanu face referire, in interviul pe care ni l-a acordat, la nevoia mare de medici din unele specialitati din Romania, care, “in anumite spitale, este o problema majora pentru sistemul nostru de sanatate”. “Conform unei analize pe care am realizat-o anul trecut la Ministerul Sanatatii, cu sprijinul directiilor de specialitate din minister, ca urmare a deficitului de medici, 26,7% dintre posturile de medici din spitale erau vacante. Integral pe Ziare.com

Cum a fost pedepsită o femeie din Gorj care s-a apucat să renoveze blocul din propriile economii. Vecinii au reclamat-o la Poliţie, deranjaţi de zgomot. O pensionară din municipiul Târgu Jiu care a investit banii familiei pentru a face o serie de renovări în blocul în care locuieşte în folosul tuturor locatarilor a fost amendată de Poliţia Locală, după ce unii vecini au reclamat că lucrătorii fac zgomot.   Un echipaj de la poliţia locală a sosit la faţa locului şi i-a aplicat femeii o sancţiune contravenţională de 200 de lei.  Dalidis Tomiţa, în vârstă de 65 de ani, povesteşte că fiul său, stabilit de ani de zile în Suedia, a fost cel care a vrut să investească pentru a moderniza casa scării blocului în care a trăit o mare parte din viaţă, pentru că-i era ruşine să vină cu prietenii din străinătate acasă.   Astfel, acesta a pus la dispoziţia mamei sale banii necesari pentru a schimba uşa de la intrarea în bloc cu una din tâmplărie PVC, dar şi pe cea de la uscătoria folosită de toţi locatari. De asemenea, familia Tomiţa va mai schimba şi fereastra de la uscătorie cu una cu geam termopan şi va zugrăvi toată scara. Lucrările sunt executate de un nepot al femeii, iar valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 1.000 de euro. Cu toate acestea unii vecini s-au arătat deranjaţi de zgomotul făcut şi au reclamat-o pe generoasa femeie la Poliţia Locală. Integral pe Adevarul

Proiectul Legilor justiţiei, pe masa CSM. Când va tranşa plenul propunerile controversate ale lui Toader. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) urmează discute şi să dea un aviz consultativ, joi, pe proiectul privind modificarea legilor Justiţiei, documentul aflându-se pe ordinea de zi a şedinţei. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) va discuta „Nota Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios numărul 18335/2017 cu privire la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii numărul 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a Legii numărul 304/2004 privind organizarea judiciară şi a Legii numărul 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii”, potrivit ordinii de zi. În 31 august, Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat că a primit Proiectul de lege pentru modificare şi completare a legilor justiţiei, transmise de ministrul Tudorel Toader. În acest context, CSM a stabilit că până în 13 septembrie aşteaptă propuneri şi observaţiile, făcute pe marginea acestui proiect, din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a celorlalte instanţe judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea, a Institutului Naţional al Magistraturii, a Şcolii Naţionale de Grefieri, a Inspecţiei Judiciare precum şi a asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor. Noile legi ale justiţiei prevăd modificarea procedurii numirilor la Ministerul Public, procurorul general sau procurorul-şef DNA urmând a fi propuşi de ministrul Justiţiei, însă decizia va fi luată de Secţia pentru Judecători din CSM. În prezent, procurorul general al României, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef DNA, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al DIICOT şi adjuncţii acestuia sunt numiţi de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii. Integral pe Gandul

Tensiune pe piaţa interbancară. Ce se întâmplă? Indicele ROBOR, la cel mai înalt nivel din ultimii doi ani. Într-o zi a crescut cu 10%. Unde dispare lichiditatea? „Situaţia se va echilibra, Robor nu va depăşi 1,3% la finalul anului.“ „Presiunea pe lichiditate şi pe dobânzi poate continua în zilele următoare, însă ulterior situaţia se va echilibra, iar Roborul va oscila între 1 şi 1,3% la finalul anului“, spun analiştii. Dobânzile la lei pe piaţa inter­bancară au accelerat ieri pentru a treia zi consecutiv, iar indi­catorul Robor la trei luni, de care depind creditele celor mai mulţi dintre români, a ajuns la 1,25%, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Ascensiunea Robor din ultimele zile a fost determinată de diminuarea temporară a lichidităţii din piaţa interbancară, dar şi de anticipaţiile inflaţioniste şi de înăsprire a politicii monetare a BNR, consideră analiştii. „Factorii care dus la creşterea ratelor de dobândă în prezent sunt: aşteptările privind întărirea politicii monetare de către BNR, deşi un pic exagerate în acest moment, din punctul nostru de vedere, începutul perioadei de constituire a rezervelor minime obligatorii, executia bugetară neuniformă, dividendele speciale plătite sau aşteptate pentru a fi plătite de către companiile controlate de stat, precum şi plăţile către bugetul de stat din 25 septem­brie“, a explicat Ciprian Dascălu, economist-şef al ING Bank. Totodată, creşterea Roborului a fost influ­enţată şi de intervenţiile BNR pe piaţa valu­tară care au condus la retragerea lichidităţilor în lei şi de faptul că la finele lunii august surplusul de lichiditate din piaţa monetară era relativ redus, este de părere economistul-şef al ING. Integral pe Zf.ro

Liber la furat! Belina cu Belina. Premierul Tudose ameninta ca va sesiza CCR cu un conflict de natura constitutionala intre Guvern si DNA, dupa ce procurorii anticoruptie au declansat ancheta “Belina”. Un prim argument invocat de ministrul Tudorel Toader ar fi ca legalitatea hotararii de guvern ar fi de competenta exclusiva a instantei de contencios administrativ, deci nu a instantei penale. Cand l-a avansat, dl ministru fie nu-si amintea, fie spera sa nu ne amintim noi despre Decizia CCR nr. 267/2014, pe care a semnat-o in calitate de judecator constitutional. Ea spune asa in paragraful 16: “Curtea retine ca reforma legislatiei procedurale si noua orientare a Codului de Procedura Civila s-au reflectat si in materia contenciosului administrativ, astfel ca, prin art. 54 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, legiuitorul a revenit la solutia traditionala utilizata in materia exceptiei de nelegalitate, renuntand la competenta exclusiva a instantei de contencios administrativ si acordand plenitudine de jurisdictie instantei investite cu solutionarea litigiului in fond, indiferent de gradul si specializarea acesteia.” Si cum motivarea este, ni s-a tot spus, in egala masura obligatorie ca dispozitivul, indiferent daca e o decizie de admitere sau de respingere, practic CCR a constatat tocmai ca instanta de contencios nu mai are exclusivitate pe legalitatea actelor administrative. Cum probabil ca dlui Toader i-o fi revenit memoria, se pare ca strategia a fost schimbata. Exista informatia, pe surse, ca dl ministru ar fi prezentat in sedinta de guvern o argumentatie care sa lege HG-ul de decizia CCR in cazul OUG 13, adica sa instituie si pentru HG acelasi tip de imunitate inventata de CCR pentru elaborarea, initierea si aprobarea de acte normative pe motiv de oportunitate. Daca sursa acestei teorii n-ar fi Tudorel Toader, profesor, fost judecator constitutional si membru in Comisia de la Venetia, ar fi de ras. Dar asta stand lucrurile, e de plans. Integral pe Ziare.com.

Si un articol de ieri al lui Tapalaga, extrem de bun, pe aceeasi tema.

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 27 septembrie. Hai la CCR cu Belina, poate ne scapă de DNA!

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 27 septembrie. Valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât cele din intervalul precedent. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade, puţin mai mici în estul Transilvaniei, potrivit ANM. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare în sud-vestul, sud-estul şi sudul extrem al ţării unde, doar izolat şi trecător vor fi ploi slabe sau burniţă. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în regiunile sudice, cu viteze mai mari în deltă şi pe litoral. LA BUCUREŞTI: Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura aerului, în uşoară scădere faţă de cea din ziua anterioară, va avea valoarea maximă de 18…20 de grade şi minima de 8…10 grade.

Cum contraatacă Dragnea în cazul Shhaideh-Plumb. Acuzarea a doi membri ai Guvernului Tudose, dintre care unul extrem de apropiat de Liviu Dragnea, în dosarul „Belina”, grăbește planurile șefului PSD de înlăturare a Laurei Codruța Kovesi și de neutralizare a luptei anticorupție. Timpul pare să nu mai aibă răbdare cu Liviu Dragnea, mai ales că, după cum se prefigurează, baronului de Teleorman ajuns mare șef de partid și al treilea om în stat e pe cale să-i explodeze în față și alte „bombe”, unele amorsate de fostul său partener de putere Victor Ponta. Într-o țară cu o democrație mai consolidată, un anunț al procurorilor precum cel de vinerea trecută ar fi determinat instant demisia celor două doamne membru ale Guvernului Tudose. În România, țară cu premier agățat de scaun după ce a fost trimis în judecată (Victor Ponta), cu al doilea om în stat reconfirmat în funcție tot după ce dosarul său penal a ajuns în instanță (Călin Popescu Tăriceanu) și cu al treilea om în stat condamnat la închisoare cu suspendare (Liviu Dragnea), nu se poate vorbi însă de demisie de onoare, de criterii de integritate și așa mai departe. Contează doar cine are tupeul mai mare („Am înțeles, suntem supărați cu o baltă, dă-o naibii de baltă”, Liviu Dragnea; „Se încearcă până la urmă o lovitură de stat”, Călin Popescu Tăriceanu), cine țipă mai tare și minte mai convingător, cine are majoritatea în Parlament și, mai ales, cine are pârghiile potrivite la alte instituții cu rol cheie, în special la Curtea Constituțională. Integral pe Digi24

A venit decontul: dezmăţul bugetar ne apropie de perioada crizei economice. Statul a ajuns să cheltuie 65% din veniturile pe care le încasează pe salariile bugetarilor şi pe pensii. Acesta este cel mai înalt nivel din perioada 2009 – 2010 încoace, când ţara noastră a împrumutat bani de la Fondul Monetar Internaţional pentru a-şi susţine cheltuielile curente. Execuţia bugetară pe primele opt luni arată că statul a avut venituri bugetare de 160,4 miliarde de lei, însă a cheltuit cu mult peste posibilităţi, respectiv 166,9 miliarde de lei. Astfel, statul a cheltuit cu 6,5 miliarde de lei mai mult decât a încasat, ceea ce ne duce la un deficit bugetar din ianuarie până în august de 0,78% din PIB. O cifră dublă faţă de cea de anul trecut, în aceeaşi perioadă, când deficitul a fost de numai 0,41% din PIB. Ceea ce este, însă, îngrijorător, este modul în care cheltuie Guvernul banii. Potrivit cifrelor publicate de Finanţe, din cele 160 de miliarde de lei încasate în primele opt luni ale acestui an, 44,9 de miliarde de lei s-au dus pe cheltuieli de personal, adică pe salariile bugetarilor. O creştere de 21,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, datorată în principal creşterilor salariale din Legea salarizării şi nu numai, dar şi majorării salariului minim pe economie, de la 1 februarie 2017. De asemenea, pe asistenţa socială, adică preponderent pe pensii, statul a mai cheltuit circa 59,85 miliarde de lei, o majorare de 11,3% faţă de anul precedent. Influenţa majoră a fost, aici, majorarea succesivă a punctului de pensie în acest an, cu 5,25% de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, şi cu 9% de la 1 iulie 2017, ajungând la 1.000 lei. Astfel, dacă punem cap la cap aceste cheltuieli şi le raportăm la totalul veniturilor bugetare, vedem că 65%, adică 104,76 miliarde de lei din încasările din aceste prime opt luni ale anului au mers pe acoperirea promisiunilor electorale prin care au fost majorate pensiile şi salariile. Integral pe Adevarul

Doar şase medici şi un singur stomatolog lucrează în școlile de la sate. Copiii din mediul rural, abandonați bolilor. În lipsa unei legi a medicinei şcolare şi a unor ghiduri şi protocoale de lucru în acest domeniu, copiii şi tinerii din România au mai puţine şanse la o viaţă sănătoasă. În prezent, există la nivel naţional doar 20 de cabinete de medicină şcolară în mediul rural, iar personalul medical lipseşte din multe grădiniţe, şcoli, licee şi universităţi. Se apropie sezonul virozelor şi, după două săptămâni de la începerea noului an şcolar, lipsa unor controale preventive şi a educaţiei sanitare în colectivităţile de copii creşte riscul răspândirii şi apariţiei complicaţiilor severe la boli infecto-contagioase. Părinţii şi profesori pot doar să constate acest lucru şi eventual să se revolte din cauza lipsei cadrelor medicale în unităţile de învăţământ. Sunt voci din sistem care afirmă că este suficientă prezenţa unei asistente medicale într-o şcoală sau vizita o dată pe săptămână a unui medic, însă de pildă amploarea epidemiei de rujeolă – care a ucis 34 de persoane şi a ridicat la 9.000 numărul de îmbolnăviri – ar trebui să pună în gardă autorităţile locale şi centrale. Ministerul Sănătății precizează pentru „România liberă“ că, din datele transmise de către direcțiile de sănătate publică județene în primele şase luni ale anului, se constată că la nivel național sunt puţin peste două mii de cabinete medicale școlare: 2.165 de cabinete în mediul urban (65 sunt în universități) și 20 cabinete în rural. În ce priveşte distribuţia personalului medical calificat, există la ora actuală 774 medici școlari, dintre care 768 în urban (87 sunt în cabinetele din universități) și 6 în rural. În plus, în aceste cabinete îşi desfăşoară activitatea 3.158 de asistenți medicali școlari, dintre care 3.131 în urban (78 sunt în cabinetele din universități) și 27 în rural. MS susţine că înfiinţarea şi dotarea cabinetelor de medicină şcolară este responsabilitatea autorităţilor publice locale, conform art. 21 din OUG 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale. Integral pe Romania Libera

Hai la CCR, poate ne scapa iar! Tariceanu nu exclude eventualitatea ca Guvernul sa atace la CCR dosarul Belina. Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, nu a exclus posibilitatea ca Executivul sa conteste la Curtea Constitutionala deschiderea dosarului Belina in care sunt vizate vicepremierul Sevil Shhaideh si Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene. Intrebat de un jurnalist daca exista posibilitatea ca ministrul Justitiei, in numele Guvernului, sa atace dosarul Belina la CCR, presedintele Senatului a raspuns: “Nu ministrul Justitiei are dreptul… Sesizarea poate sa fie facuta de primul ministru (sic!) in numele Guvernului sau de presedintii Camerelor.” Chestionat in continuare daca s-a decis cine va face sesizarea CCR, Tariceanu s-a marginit sa spuna “Eu nu fac parte din Guvern”.  Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, luni, intrebat daca ancheta DNA in cazul Shhaideh-Plumb este similara celei privind OUG 13, ca in BPN s-au adus argumente privind asemanarea, el aratand ca trebuie analizat daca exista elementele unui posibil conflict constitutional intre Guvern si DNA. “Am vorbit si azi, am spus si eu, si domnul Tariceanu – poate si Guvernul, nu stiu – trebuie analizat daca situatia actuala poate constitui elementele unui conflict juridic de natura constitutionala intre doua puteri ale statului. Nu stiu la ora asta, nici domnul Tariceanu nu stie. Domnul Tudorel Toader cred ca va trebui sa aiba un punct de vedere in sensul acesta, daca va veni din partea Guvernului. Si noi o sa ne consultam cu specialistii cu care ne consultam in astfel de situatii”, a adaugat Dragnea, intrebat despre posibilitatea sesizarii CCR in aceasta speta. Integral pe Ziare.com

Onoarea lui Tudorel Toader. Ministrul a distrus profesorul. Nu sunt de acord cu dl Iohannis cand spune ca Tudorel Toader a confundat pozitia de ministru cu aceea de profesor universitar. Ar fi fost bine sa fie asa. Dupa mine, dimpotriva, daca dl Toader ramanea profesor, ar fi avut mare grija la fiecare cuvant pe care-l scotea pe gura, ca sa nu se faca de ras in fata studentilor si a restului profesorilor, si ar fi refuzat orice compromis care ii putea macula cariera de profesor. Din pacate, insa, imi pare ca dl Toader este in primul rand un om politic, unul cramponat de scaun, pentru care e dispus la orice. Dintr-un bun inceput, dl Toader a fost un personaj oarecum misterios, greu de citit. Dupa 10 ani petrecuti la CCR, este desigur ceea ce s-ar numi uns cu toate alifiile si stapaneste pana la nivel de arta tehnica aburirii. Luni de zile, dl Toader a reusit un balet perfect intre ceea ce ii cerea partidul, adica sa rada anticoruptia si procurorii sefi, in special pe dna Kovesi, si pastrarea intacta a propriei carti de vizita. Cred ca este emblematic pentru domnia sa felul in care a mermelit chestiunea deciziei CCR pe tema anchetei DNA in privinta emiterii OUG 13. Dupa ce a inventat un control care n-a existat, in fapt, pentru ca nu era legal, a dat satisfactie, cu critici severe, taberei antiKovesi, dar a sfarsit prin a inchide sec subiectul revocarii. Si tot asa cu toate chestiunile spinoase carora a trebuit sa le faca fata. De toate pentru toti si nimic pentru nimeni, de fapt. Integral pe Ziare.com

Klaus Iohannis: Shhaideh şi Plumb ar fi trebuit să demisioneze. Nu e de bun augur că PSD a făcut scut. Sunt mulţumit de DNA. Toader s-a crezut profesor. Preşedintele Klaus Iohannis susţine că Sevil Shahideh şi Rovana Plumb ar trebui să demisioneze sau să fie demise din Guvernul Tudose după ce procurorii au început cercetarea în dosarul Belina. Şeful statului l-a criticat şi pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, după ce acesta a spus că procurorii DNA şi-au depăşit atribuţiile când au decis să ancheteze hotărârile de guvern prin care lacul Belina a fost trecut la CJ Teleroman. Cele două ministre ar fi trebuit să demisioneze? Iohannis: Cred că vă amintiţi de poziţiile mele pe care le-am avut în ocazii similare, şi din nefiricere au fost câteva astfel de ocazii. Eu vreau să cred că România este o ţară care întăreşte statul de drept. Într un stat de drept, persoane urmărite penal nu trebuie să fie în codnucerea statului. Da, doamenle minsitru trebuiau să demisioneze. A doua varianta aceptabilă: trebuiau să fie retrase. Faptul că PSD face scut în jurul doamnelor ministru nu este de bun augur. Nu mă antepronunţ prin acestă afirmaţie şi nu cunosc detalii din dosar, nu este treaba mea. Vorbesc din punct de vedere al preşedintelui. Îmi doresc foarte mult un Guvern care nu este supus unor suspiciuni, un Guvern care acţionează pentru români.. Nu ştiu dacă doamnele ministru sunt vinovate sau nu, nu este treaba mea, nici a PSD să stabilească acest lucru. Vinovăţia se stabileşte de către judecători. Pentru Guvern ar trebui să devină normalitate ca persoane urmăritre penal, judecate sau condamnate să nu fie în conducerea statului. Cum vor privi românii un Guvern în care două doamne care gestionează fonduri foarte consistente sunt supectate de acţiuni penale? Nu este bună această evoluţie. Este păcat că PSD nu a înţeles nimic din repetatele mele apeluri. Avertizez că această cale nu este cea bună. Un număr important de politicieni influenţi se ocupă cu a ataca Justiţia, inducând în populaţie impresia că Justiţia nu funcţionează. Mai mulţi din aceşti politiceni influenţi sunt fie condamnaţi penal, fie urmăriţi penal. Nu doresc tăcere şi adoptarea legilor în Parlament.Nu am niciun temei pentru suspendarea acestor doamne minsitru. Integral pe Adevarul

S-a trezit inca unul! Basescu, la TVR: Primul lucru pe care ar trebui sa-l constate presedintele este ca sunt probleme majore in justitie/ Sunt multe dosare facute fara probe. Fostul presedinte Traian Basescu a afirmat, marti seara, la TVR1, ca actualul sef al statului, Klaus Iohannis, ar trebui sa constate ca “sunt probleme majore in justitie”, potrivit Agerpres. “Primul lucru pe care cred ca ar trebui (…) sa-l constate presedintele este ca sunt probleme majore in justitie. Si problema majora de unde pleaca? Pe de o parte, setea de putere. Pe de alta parte, (…) cei mai multi procurori din CSM s-au strans in spatele doamnei Kovesi gata sa taie capul Inspectiei (Inspectia Judiciara – n.r.), care a constatat nereguli la DNA, ceea ce inseamna ca relatia este cumva putreda si, aici, presedintele trebuie sa mearga la CSM, sa-si (…) exprime punctul de vedere”, a declarat Basescu, la TVR 1. In opinia sa, “sunt multe dosare facute fara probe si oameni condamnati fara probe”. “Domnul presedinte Iohannis greseste continuand mesajul fara echivoc pe care l-am avut eu timp de 10 ani. (…) O tara nu poate suporta 20 de ani de mesaj unic. Asta a fost mesajul meu: ‘Justitia are dreptate, nu va atingeti de ea!’. (…) Dupa 10 ani, in care acest mesaj a intrat in constiinta justitiei, (…) dupa 10 ani in care s-au dat legi care au facut din justitie o institutie de neatins de politic, nu poti sa mergi in continuare cu acelasi mesaj. (…) Romania trebuia sa lupte impotriva coruptiei, dar (…) cred ca, dupa 10 ani de consolidare a justitiei, a venit timpul sa te uiti cinstit in interiorul ei (…) si sa constati ca sunt destule probleme”, a mai spus Basescu. Integral pe Hotnews

Gazele pentru consumatorii casnici se scumpesc cu 6% în plină iarnă. Când intră în vigoare scumpirea. Preţul gazelor pentru consumatorii casnici va creşte cu 6% de la 1 octombrie, această măsură fiind preconizată încă din luna februarie, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Emil Calotă. „Încă din 15 februarie am stabilit evoluţia preţurilor la gazele livrate populaţiei (categoria B1), am estimat o creştere cu 10 procente pe întregul an, iar acum suntem în măsură să anunţăm o creştere doar cu 6%. Atunci, în februarie, eram în faza în care la 72 de lei/MWh urma să mai adăugăm încă 20 şi am fi ajuns undeva la 90 de lei/MWh, dar lucrurile au evoluat favorabil şi creştem doar cu 5-6%”, a spus Emil Calotă. Vicepreşedintele ANRE a precizat că instituţia va comunica evoluţia preţurilor şi în termeni nominali, procentele fiind mai puţin relevante. „La un consum mediu lunar per gospodărie de 130-140 de metri cubi, scumpirea aceasta înseamnă şase bani pe metrul cub – aproximativ 3,4-3,5 lei la o factură medie”, a precizat oficialul.Emil Calotă a mai spus că în prezent este contractat deja aproximativ 60% din volumul de gaze necesar pentru iarnă şi „suntem foarte optimişti în legătură cu preţurile, având în vedere că la importuri cotaţiile nu mai sperie pe nimeni, nu mai sunt la nivelurile din anii trecuţi, au scăzut de la 350-400 la 150-160 de dolari pe mia de metri cubi”. Oficialul a mai declarat că joi, 28 septembrie, Comitetul de Reglementare din cadrul ANRE se va întruni din nou, într-o şedinţă extraordinară, pentru o decizie finală privind preţul gazelor livrate populaţiei. Integral pe Gandul

Lefuri de bancher în firmele lui Firea. Într-una din companiile înființate de Primăria Capitalei, salariul mediu este de 2.500 euro pe lună. Primarul general, Gabriela Firea, a solicitat peste 81 de milioane de euro de la Consiliul General al Municipiului București pentru majorarea capitalului social a opt firme din subordinea muncipalității. Cele opt companii solicită și împrumuturi de peste 15 milioane de euro pentru a plăti salariile a 4.000 de persoane nou-angajate. Fiecare șef de companie va primi un salariu lunar de peste 12.000 lei pe lună, adică în jur de 2.500 euro. De exemplu, Speranța Cliseru (fostă angajată loială a primarului Pandele de la Voluntari) primește din banii bucureștenilor trei salarii, după ce a fost angajată de primarul Firea ca președinte al Consiliu­lui de Administrație (CA) al RATB, administrator la Compania de Dezvoltare Durabilă și președinte al CA de la Compania de Pază a Municipiului București. City manager-ul Bucureștiului, Sorin Chiriță, primește salariu pentru funcția de manager, dar și pentru funcția de președinte al CA al Companiei Municipale Energetica. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.

Va urez o zi buna!

Rușine, stacojiilor! Pragul lui Daniel Abuzivul

Este dureros sa vezi ca unul dintre oamenii pe care ii admirai capituleaza rusinos (din motive doar de ei si de Dumnezeu stiute) si trec in tabara cealalta. Viata este plina de suprize (de cele mai multe ori negative), iar numirea unora la Curte poate ca nu a fost cea mai inspirata miscare (desi asa parea atunci).

Judecatorul Daniel Morar a fost raportor la celebra Decizie 405/2016 privind abuzul in serviciu. Si, conform unor stiri din presa, autor al unor celebre strigate in plenul CCR catre judecatoarea Livia Stanciu, in care ii spunea in fata ca nu merita sa fie judecator constitutional. Motivul? Indraznise sa faca opinie separata si sa ii demonteze, chirurgical, sofismele privind abuzul in serviciu.

Conform art. 60 din legea 47/1992, judecatorul-raportor este vioara intai in redactarea motivarii deciziilor. Presedintele CCR are ultimul cuvant.

(1) Deciziile, hotărârile şi avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
(2) Deciziile, hotărârile şi avizele se certifică de către preşedintele Curţii Constituţionale şi de magistratul-asistent care a participat la dezbateri.

In decizia 405/2016 a aparut pentru prima data imbecilitatea numita “prag valoric” pentru incriminarea unei fapte, cu justificarea ca “asa spune Comisia de la Venetia”. De la CCR citire:

“Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la „abuzul în serviciu”, „abuz de putere” şi expresii similare trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate la un nivel înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi, spre exemplu, infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale, subminarea imparţialităţii administraţiei publice ş.a.m.d”

Acel “nivel inalt”, care se referea la natura faptei penale (iar nu la valoarea prejudiciului) a devenit “prag [valoric]” in mintea lui Daniel Morar si a Companiei.

Insasi CCR nu a putut ascunde aceasta masinatiune si a balmajit-o in acea decizie din 2016 amestecand planurile:

“indiferent de valoarea pagubei sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei, aceasta din urmă, dacă sunt îndeplinite şi celelalte elemente constitutive, poate fi o infracţiune de abuz în serviciu”.

Ulterior, in decizia 392/2017 (la care Livia Stanciu a dat o fabuloasa opinie separata care i-a atras si cenzura) a trecut peste orice rezerve si a cerut Parlamentului sa aprobe un “prag valoric” care e la fel de constitutional pe cat sunt eu patriarh al Moscovei.

Ieri, dupa publicarea raspunsului Comisiei de la Venetia (pe care il rezuma magistral azi Liviu Avram), ne dam seama ca (dez)onor judecatorul Daniel Morar, pe langa faptul ca nu a priceput ce scria de fapt Comisia de la Venetia (care se referea doar la situatia ministrilor acuzati de abuz in serviciu, iar nu la cazul simplilor functionari), pe langa faptul ca a scos din joben imbecilitatea juridica numita “prag valoric” care, chipurile, ar conditiona natura faptei penale (furi 199.999 lei? doar amenda! furi 200.000? puscarie!), a extins scutul pervers al “pragului” asupra oricarui functionar acuzat de abuz in serviciu si, mai ales, a pregatit o amnistiere mascata pentru cohorte intregi de politicieni.

Oare o fi stiut ce face sau a facut-o din prostie crasa? Atat de mare sa fie antipatia (ca sa nu zic: ura) fata de Codruta Kovesi incat sa mearga pana la daramarea DNA-ului, doar pentru ca succesoarea sa nu aiba rezultate ca ale lui sau mai bune decat ale lui?

Nu am auzit inca nici pâs de la CCR dupa ce Comisia de la Venetia a dat un raspuns clar care reteaza aberatiile juridice ale CCR privind “pragul valoric”. Pesemne inca mai cauta niste sofisme, precum cel numit “colaborarea loiala intre institutii” prin care dau voie Parlamentului sa devina organ de ancheta al Justitiei! Azi, Tudorel Toader inca mai cauta “pragul rezonabil”, in timp ce Dragnea i-l dadea in plic, scris cu multe zero-uri in coada…

Un lucru e cert: CCR s-a facut de oaie, iar Comisia de la Venetia i-a lasat pe stacojii cu pantalonii in vine. Daniel Morar insa, manat de dorinta de a-i plati polite Codrutei Kovesi, va juca in continuare rolul de mana dreapta a lui Dorneanu, pregatindu-se sa ii ia locul dupa ce acesta isi va termina mandatul/mandatele de presedinte al Curtii.

Iar Livia Stanciu va fi tot mai singura si tot mai cenzurata intr-un pustiu in care 8 Nazguli siluiesc Constitutia, sa moara de ciuda Venetia!

***

“Practic, Curtea se substituie Parlamentului si, bazandu-se pe considerente de principiu ale unei decizii de admitere careia ii atribuie un alt sens, reconfigureaza reglementarea infractiunii de abuz in serviciu. Daca anterior Parlamentului i se oferise un cadru, repere de ordin constitutional care sa jaloneze optiunile de politica penala ale legiuitorului, in prezenta decizie Curtea transforma acest cadru intr-o singura optiune: obligatia Parlamentului de a stabili un prag valoric in cazul infractiunii de abuz in serviciu…”Se poate lesne constata ca se adauga astfel la considerentele Deciziei nr.405/2016, in sensul reinterpretarii unor aprecieri cuprinse in considerentele acesteia si convertirea lor, cu incalcarea competentei Curtii Constitutionale, intr-o obligatie pentru legiuitor. Aceasta obligatie nu are insa niciun suport constitutional, pentru ca nu este sustinuta de niciun dispozitiv de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate – nici cel al Deciziei nr.405/2016, care priveste o cu totul alta problematica, si nici cel al prezentei decizii, cata vreme solutia este de inadmisibilitate” (Livia Stanciu, in opinia separata).

Acum, ca s-a exprimat Comisia de la Venetia si a demontat aberatia numita “prag valoric”, pe unde mai scoateti camasa, Abuzivilor?

Revista Presei – 26 septembrie. Ziua asaltului. CCR atacă la baioneta Justiția

Buna dimineata intr-o zi de marti, 26 septembrie. Valorile termice diurne vor continua să crească uşor în regiunile intracarpatice, unde vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, în timp ce în restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul celor normale climatologic, informează ANM. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 grade în nordul Moldovei şi 25 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor situa între 1 grad în depresiuni şi 16 grade pe litoral. Cerul va avea înnorări în regiunile sudice, sud-vestice şi în zona de munte, unde numai izolat şi trecător va ploua slab şi va fi variabil în celelalte regiuni. Vântul va avea unele intensificări la munte şi în sud-est, cu viteze mai mari pe litoral. Vor fi condiţii de ceaţă în zonele joase. Bucuresti: Vremea va fi normală termic. Cerul va avea unele înnorări, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade.

CCR dezbate sesizările depuse de Dragnea şi Tăriceanu privind conflictul dintre Parlament şi Parchet, după refuzul de a fi transmis dosarul alegerilor din 2009 Comisiei de anchetă. Curtea Constituţională analizează, marţi, sesizările depuse de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi ministerul Public, alături de o sesizare a PNL privind Legea referendumului. Preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au sesizat, în 13 septembrie, CCR cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public, după refuzul Parchetului de a transmite Comisiei de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009 dosarul scrutinului.Cei doi preşedinţi de Cameră solicitau CCR să stabilească care este întinderea competenţelor/atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului şi ale ministerului Public în legătură cu realizarea anchetelor parlamentare. Decizia celor doi preşedinţi ai Camerelor de a sesiza CCR vine ca urmare a refuzului Procurorului Şef al DNA Laura Codruţa Kovesi de a se prezenta în faţa Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, precum şi al refuzului Procurorului General Augustin Lazăr de a înainta Comisiei de anchetă o copie a dosarului de urmărire penală nr.213/P/2017 privind scrutinul din 2009. Potrivit celor doi preşedinţi, conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlament şi ministerul Public ar avea la bază „refuzul celor două persoane care reprezintă Ministerul Public de a ţine cont de solicitările unei comisii de anchetă, comisie recunoscută constituţional, şi punerea în imposibilitate a Parlamentului de a adopta o hotarâre”. În cadrul sesizării CCR, Dragnea şi Tăriceanu solicită „obligarea” ministerului Public să transmită copia dosarului scrutinului, precum şi „obligarea” Laurei Codruţa Kovesi să răspundă la întrebarea adresată de Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 privind prezenţa sa acasă la Gabriel Oprea în seara scrutinului. ”Vă rugăm să obligaţi ministerul Public să transmită de îndată comisiei parlamentare de anchetă copia dosarului nr. 213/P/2017, iar pe procurorul şef al DNA să răspundă la întrebarea formulată”, se arată în sesizările transmise CCR. Integral pe Mediafax

Să despicăm în factori primi ce spune Comisia de la Veneţia. Pentru că au apărut ambiguităţi şi interpretări anapoda (interesate sau nu), încerc să explic cât mai simplu Raportul Comisiei de la Veneţia privind răspunderea politică şi penală a miniştrilor, precum şi răspunsul pe care l-am primit referitor la noţiunea de prag la abuzul în serviciu. În primul rând, raportul din 2013 al Comisiei de la Veneţia se referă exclusiv la miniştri şi prim-miniştri, nu la alte categorii de decidenţi sau de funcţionari. În al doilea rând, din lectura atentă a raportului, rezultă că miniştrii pot lua trei categorii de decizii, după cum urmează: 1. Decizii pur politice, luate fără vreun interes ascuns. Acestea – care pot fi decizii bune sau decizii proaste – sunt cele pe care raportul recomandă să fie protejate din punct de vedere penal. Adică decidenţii să nu aibă teama că, după ce părăsesc mandatul, adversarii le instrumentează penal din interes politic. Pentru aceste decizii, spune Comisia, preţul nu trebuie să fie decât politic (demisie, demitere, oprobiul public, pierderea alegerilor), şi nicidecum penal. 2. Decizii politice, luate cu interes ascuns (personal, de grup, de partid etc.). Acestea, spune raportul, pot şi trebuie să fie pedepsite penal, căci îndeobşte sunt asociate cu alte infracţiuni (corupţie, spălare de bani, subminarea încrederii publice – în funcţie de codurile penale din fiecare stat) 3. Decizii pur politice, luate fără vreun interes ascuns, dar care subminează fundamentele unui stat (procesul democratic, drepturile fundamentale, imparţialitatea administraţiei publice etc.). De exemplu, dacă un guvern decide că alegerile nu se mai ţin la 4 ani, ci la 20 de ani, el nu încalcă Constituţia (care spune doar alegeri periodice), dar e evident că subminează unul din fundamentele democraţiei. Pentru această faptă, decidentul poate fi pus să plătească şi un preţ penal, nu doar politic. Intenţia Comisiei de la Veneţia a fost să protejeze de represalii penale doar deciziile din prima categorie. Integral pe Adevarul

Indiciul din 2015 şi dovada că Dragnea a înţeles perfect că s-a ajuns la el. În perioada în care Victor Ponta se prăbuşea, iar Dan Şova începea să mai creadă doar în mirul anti-DNA, Liviu Dragnea vedea la orizont un viitor împărătesc. Îmbătat de aerul tare al înălţimilor, a început să pluseze, neînţelegând că, în esenţă, gangsterul politic n-are prezent decât în trecut. „Le-am spus colegilor de mai multe ori că în astfel de situații votează cum le dictează conştiinţa, cum simt ei. O să se uite în acest dosar şi o să voteze cum simt ei. Eu voi vota împotriva ridicării. E o ficţiune şi un atac serios la Guvern. Sunt doi miniştri importanți. (…) Eu sunt ţintă, PSD e ţintă, Tăriceanu e țintă, Guvernul e ţintă. Parlamentul la fel. În Parlament, asta vreau să transmit tuturor: nu cedăm nici măcar un pas înapoi”. E limpede: Liviu Dragnea, autorul rândurilor de mai sus, trăieşte o toamnă toridă. Afacerile oneroase pe care e suspectat că le-a orchestrat sau cel puţin girat l-au ajuns în sfârşit din urmă. Nu teama de falimentul moral îl roade, ci teama de dezastrul politic care îl paşte. Nu doar frica de un eventual deznodământ carceral îi dă morga animalului încolţit, ci foarte probabila agăţare a fiului său în investigaţiile procurorilor privind afacerile sulfuroase ale părintelui. Ecoul situaţiei ingrate în care şi-a pus fiul un alt mare rapsod al combinaţiilor politice şi corupţiei la nivel înalt, Viorel Hrebenciuc, răzbate mai puternic ca oricând în urechile actualului lider al PSD. De altfel, a şi recunoscut-o zilele trecute: „Am primit tot felul de informații în weekendul ăsta, că vor să ajungă și la fiul meu”, susţinea Dragnea, cu un intolerabil aer angelic. Integral pe Digi24

PSD blochează oficial o anchetă DNA. Dragnea a judecat și a decis că Shhaideh și Plumb sunt nevinovate. Pentru prima oară, liderii social-democrați anunță public că se vor opune urmăririi penale a unui ministru. În plus, Dragnea și Tăriceanu vor ca guvernul să sesizeze CCR în legătură cu un conflict între DNA și Executiv. Până acum, declarativ, liderii PSD nu se opuneau solicitărilor transmise de DNA către Parlament, chiar dacă, adesea, prin vot secret, le respingeau ulterior. Dragnea și-a început mandatul de președinte al PSD promițând că partidul său nu se va mai opune solicitărilor procurorilor de ridicare a imunității unor parlamentari. PSD face zid în jurul miniștrilor Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, fiind pentru prima dată când Liviu Dragnea se opune pe față unei solicitări a DNA de ridicare a imunității parlamentare. Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb au susţinerea PSD, toţi membrii conducerii social-democrate cerându-le celor doi miniştri să nu demisioneze, a declarat liderul PSD Liviu Dragnea. În dosarul Belina, vicepremierul Sevil Shhaideh este urmărită penal pentru abuz în serviciu, iar pentru ministrul Fondurilor Europene Rovana Plumb s-a cerut aprobarea urmăririi penale din partea Camerei Deputaților. În apărarea celor două, Dragnea a invocat, printre altele, viziunea PSD potrivit căreia procurorii nu pot ancheta hotărâri de guvern. ”Este vorba de un transfer al unui imobil din domeniul public al statului la un domeniul public al unei autorităţi locale, aşa cum sunt sute de exemple în România şi vor mai fi. Un astfel de precedent este extrem de periculos”, a comentat Dragnea. Şeful PSD a adăugat că „nu ne învârtim toţi în jurul unei bălţi”. Integral pe Romania Libera

Kovesi şi alţi doi procurori din DNA, cercetaţi disciplinar de Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, procuror şef adjunct al DNA, Marius Iacob, şi în cazul şefului de secţie Gheorghe Popovici, în urma revocărilor Mihaielei Iorga şi a lui Doru Ţuluş. Inspecţia Judiciară a demarat această cercetare disciplinară în urma unei plângeri depusă de cei doi foşti procurori ai DNA – Mihaiela Iorga şi Doru Ţuluş. Conform Inspecţiei Judiciare, la această plângere au fost conexate şi alte sesizări cu obiect similar şi a fost repartizată pentru a fi soluţionată de Direcţia de inspecţie judiciară pentru procurori. „Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Laura Codruţa Koveşi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob, procuror şef adjunct al DNA şi Gheorghe Popovici, procuror şef secţie la DNA. La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare si sesizarea Secţiei pentru procurori in materie disciplinara a CSM, fie respingerea sesizării in cazul in care se constata ca nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare”, precizează sursa citată. Cercetarea disciplinară este o etapă a procedurii disciplinare reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, având ca scop stabilirea faptelor şi urmărilor acestora, împrejurărilor în care au fost săvârşite, precum şi a altor date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei. Integral pe Gandul

Astazi e ziua teribila a justitiei. Asaltul asupra procurorului general. CCR are astazi pe ordinea de zi cele doua cereri, a lui Liviu Dragnea si a lui Calin Popescu Tariceanu, de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Ministerul Public ca urmare a refuzului procurorului general Augustin Lazar de a trimite comisiei de ancheta a alegerilor din 2009 dosarul pe care PICCJ l-a deschis si apoi l-a clasat in aceasta privinta. Speta este perfect aberanta, in opinia mea si a juristilor cu care am vorbit. Nu exista absolut niciun text de lege care sa-l oblige pe procurorul general sa trimita unui organism extrajudiciar documentele dintr-un dosar penal, fie el si clasat. Si nu exista niciun precedent in aceasta privinta. “In mod cert, nu vom putea trimite un dosar judiciar sa fie examinat de o institutie extrajudiciara”, a explicat Augustin Lazar. De ce? Pentru ca “nu exista dispozitii legale care sa permita transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale catre o comisie parlamentara sau, in general, catre o alta institutie extrajudiciara”. Dar eu personal nu mai am demult asteptari de legalitate si constitutionalitate de la CCR. Curtea Constitutionala – condusa de jure de Valer Dorneanu si de facto de Daniel Morar – este, in opinia mea, o institutie capturata de PSD, atat prin reprezentantii la vedere ai partidului, cat si prin cei care fac jocul PSD pentru ca sunt orbiti de ura si invidie. Asa am ajuns ca CCR sa decida impotriva recomandarilor Comisei de la Venetia numai pentru a-i face cadou lui Liviu Dragnea un prag al prejudiciului in abuzul in serviciu. Integral pe Ziare.com

Dacă nu toarnă, Shhaideh face pușcărie în locul lui Dragnea. Pentru faptele de care DNA o acuză pe Sevil Shhaideh este responsabil Liviu Dragnea. Totuși, procurorii i le-au pus pe toate în cârcă actualului ministru de la Dezvoltare. Care a semnat totul în locul șefului PSD. Își va asuma Shhaideh aceste fapte, tot sub semnătură, și la DNA? Comunicatul procurorilor anticorupție nu lasă loc niciunui dubiu: în 2013, ca secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, fina lui Dragnea a orchestrat întreaga afacere a hotărârii de guvern ce a transferat insula Belina și brațul Sf. Pavel al Dunării din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman (și, apoi, în chirie companiei TelDrum). Iată pasajul relevant: „Adoptarea hotărârii de guvern a fost posibilă în condițiile în care, în calitate de secretar de stat în cadrul MDRAP, prin semnare, suspecta Sevil Shhaideh și-a însușit în totalitate conținutul notei de fundamentare și al proiectului de hotărâre de guvern, a inițiat și a promovat HG 943/2013 prin care se consfințea transmiterea unor părți din imobilele insula Belina și brațul Pavel, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale care reglementează normele de tehnică legislativă ce nu permiteau un astfel de transfer, aspect semnalat în repetate rânduri de către Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției“. Mai mult, a existat și un complice în Ministerul Dezvoltării, conform DNA – șefa de la „Juridică“: „La rândul său, suspecta Ionela Vasile Stoian, în calitate de director la MDRAP – Direcția Juridică, Relația cu Parlamentul și Relații Internaționale, a sprijinit demersurile nelegale prin aceea că nu a întocmit note referitoare la observațiile pe care le-au făcut cele două ministere avizatoare (Ministerul Justiției și cel al Finanțelor Publice), nu a respectat reglementările privind circuitul de avizare, a contribuit la crearea unei reprezentări false MFP și MJ referitor la contractele de închiriere deja existente“. Integral pe Romania Libera

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 25 septembrie. Impreună, apărați-mă de Justiție! (Dragnea către pesediști)

Buna dimineata intr-o zi de luni, 25 septembrie. Valorile termice înregistrate vor fi mai ridicate decât cele din ziua precedentă, însă acestea se vor situa în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii septembrie, în toată țara. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului și al Moldovei, în Dobrogea și în Bărăgan, precum și la munte. Cerul va fi temporar noros și va ploua local în regiunile sud-vestice și pe arii restrânse în restul țării. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.

Ce făcurăți, ticăloși cu robe stacojii? Comisia de la Veneţia: „În niciun caz nu e vorba de un prag financiar la abuzul în serviciu”. „Adevărul” a obţinut poziţia oficială a Comisiei de la Veneţia asupra celei mai litigioase chestiuni politico-juridice din ultimul an: aşa-numitul prag de prejudiciu care ar trebui impus în definirea infracţiunii de abuz în serviciu, prag sub care fapta ar urma să fie dezincriminată penal. Două decizii ale Curţii Constituţionale şi ordonanţa de urgenţă nr. 13, care a dus la masive proteste de stradă la începutul acestui an, s-au bazat pe o înţelegere eronată a unui raport al Comisiei de la Veneţia, organismul juridic al Consiliului Europei. Eroarea de interpretare s-a transformat acum într-o obligaţie impusă Parlamentului de a reglementa un prag financiar pentru prejudiciile produse prin infracţiunea de abuz în serviciu. La solicitarea ziarului „Adevărul”, Comisia de la Veneţia a clarificat sfera de aplicare a raportului şi sensul concluziilor pe care le-a avut în vedere la întocmirea acestuia. Cum a apărut pragul La nivel european, noţiuna de prag la abuzul în serviciu s-a născut în anul 2013, într-un context cu totul special. Consiliul Europei a sesizat că în câteva ţări membre – Islanda, Ucraina, Georgia – foşti premieri şi foşti miniştri au fost inculpaţi penal de către succesorii lor la putere pentru decizii politice care s-au dovedit a fi discutabile. S-a pus aşadar problema adoptării unei rezoluţii menite a clarifica diferenţa dintre deciziile pur politice, fie ele şi eronate, şi faptele penale pe care membrii guvernelor le pot comite. În pregătirea rezoluţiei, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a comandat braţului său juridic, Comisia de la Veneţia, întocmirea unui raport privind modul în care este reglementată la nivel european infracţiunea de abuz în serviciu. Raportul, intitulat „Relaţia dintre responsabilitatea politică şi cea penală a miniştrilor”, se încheia cu o serie de concluzii, dintre care relevante acum sunt următoarele: „Prevederi penale naţionale prea largi şi prea vagi privind abuzul în serviciu pot fi problematice” şi „Prevederile naţionale privind abuzul în serviciu trebuie interpretate în sens restrâns şi aplicate cu un prag înalt”. Rezoluţia 1950/2013, adoptată ulterior de APCE şi intitulată „Separarea responsabilităţii politice de cea penală”, prelua ca atare cele două concluzii ale Comisiei de la Veneţia. Integral pe Adevarul

Liviu Dragnea se victimizează la Antena 3: Toate bălțile din România sunt închiriate la firme private. Vor să-mi ia și copilul, să-l rețină. Eu sunt țintă. PSD e țintă. Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, la Antena 3, că dosarul Belina, în care sunt cercetate Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, membre ale Guvernului Tudose, este ”fabricat” și că atât el, cât și PSD sunt ținte ale procurorilor. ”Toate baltile din Romania, 99% dintre ele, sunt inchiriate la firme private, pentru a le exploata piscicol si asa o sa fie si dupa aia. Ar trebui anchetate miile de inchirieri pentru toate baltile din Romania. Acum sunt mai multe firme care au inchiriat in acea zona. Dosarul (Belina) este o fictiune. Sigur, are consecinte reale, cu doua ministre anchetate Cred ca miza nici nu mai sunt eu. Cred ca miza este PSD-ul. Nu cedam, nici macar un pas inapoi. Legile justitiei, asa cum doreste cea mai mare parte din populatie, vor fi aduse in Parlament, dezbatute si adoptate”, a spus Liviu Dragnea. Despre Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, Dragnea a apreciat că ”sunt doi ministri foarte, foarte importanti, unul la Fonduri Europene si celalalt la Dezvoltare. Peste o saptamana o sa vina sa ne mai ia doi, si ne trezim ne face DNA Guvernul”. Amintim că ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, este urmărită penal pentru abuz în serviciu, iar deputata Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, este acuzată de complicitate la abuz în serviciu de către procurorii anticorupție, iar DNA a cerut aviz pentru urmărirea sa penală, în dosarul Belina. Sevil Shhaideh este acuzată de procurorii anticoruție că, în perioada în care era consilier de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, împreună cu alte patru persoane – o directoare din cadrul MDRAP și trei angajate din cadrul Biroului de Cadastru Alexandria și Teleorman, s-a ocupat de trecerea unei părți din Insula Belina și a brațului Pavel din proprietatea statului în proprietatea județelui Teleorman și administrarea Consiliului Județean Teleorman, pentru ca apoi să fie închiriate ilegal unei firme private. Rovana Plumb este acuzată de DNA că, în calitate de ministru al Mediului, a ajutat la ”săvârșirea faptei penale reținute în sarcina suspectei Sevil Shhaideh, cu încălcarea procedurii de la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative”. Integral pe Romania Libera

Tăriceanu: Se încearcă o lovitură de stat. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, spune că se încearcă o lovitură de stat, dărâmarea Guvernului şi destrămarea coaliţiei PSD-ALDE. El crede că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliţie politică în România şi că a primit informaţii că se doreşte deschiderea unor dosare penale pe numele lui şi al lui Liviu Dragnea, potrivit News.ro. „Lucrurile au intrat pe un parcurs de repede înainte din momentul în care au început să transpire anumite informaţii legate de controlul Inspecţiei Judiciare la DNA. (…) Momentul crucial a fost marcat de încercarea eşuată de decapitare a Inspecţiei Judiciare în cadrul CSM. O mişcare cum nu ne putem imagina. Asistăm la o încercare disperată de decapitare a Inspecţiei Judiciare, astfel încât Inspecţia Judiciară să nu fie în măsură să prezinte raportul care deja este întârziat. Și Liviu Dragnea, şi eu am primit informaţii că se încearcă deschiderea unor dosare penale împotriva noastră sau a unor membri ai Guvernului şi asta se vede prin ce s-a întâmplat în ultima săptămână”, a spus Tăriceanu, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, în timp ce în studio era invitat Liviu Dragnea. El a mai spus că se încearcă o lovitură de stat şi că DNA a ajuns să fie un instrument care face poliţie politică în România. Integral pe Digi24

Un elev a făcut în 13 zile ce nu a reușit Ministerul Educației până acum. Cultura generală a intrat în era digitală în lumea civilizată. La noi trebuie să mai aştepte. Pe de o parte, multe dintre bibliotecile tradiționale în loc să se modernizeze s-au închis, iar pe de altă parte, deşi internetul reprezintă principala sursă de informare, elevii se folosesc de spaţiul virtual pentru distracţie. Din toate aceste motive, la 15 ani, Cristian Lupescu a înfiinţat The Change Hub. Un spaţiu în care orice elev poate învăţa, scrie sau schimba păreri. Foarte important, profesorii lipsesc.13 zile. De atât au avut nevoie câţiva elevi de la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, din Bucureşti, pentru a da viaţă unui proiect pe care Ministerul Educaţiei nu a reuşit să îl pună în practică până acum. Un spaţiu neconvenţional, despre care sociologii spun că ajută un elev la dezvoltarea abilităţilor, mai mult decât reuşeşte să o facă şcoala tradiţională. „Totul a plecat de la o vizită de-a mea din Olanda, unde am fost să văd mai multe universităţi. Şi am trecut şi pe la nişte licee. Am văzut ce săli şi ce ambient plăcut au acolo şi am zis că pot face aşa ceva în România”, povesteşte Cristian Lupescu, iniţiatorul proiectului Change Hub. „Acest mediu este unul stimulativ pentru ei, pentru că este mai aproape de stilul lor de viaţă. Ei sunt acum nonconformişti, nu prea mai merg pe tradiţie şi atunci un astfel de spaţiu amenajat altfel decât o sala de clasă le poate da un anumit confort psihic. Care să îi determine să fie mai receptivi la ce se întâmplă în jurul lor”, spune Mariana Comăniţă, directorare. Integral pe Digi24

Eisin nu ia bani degeaba… Surse: Comunicatorii PSD ii vor face responsabili de campania de “lichidare politica” a lui Liviu Dragnea pe Iohannis, Maior, Ponta, Coldea si Kovesi. Principalii lideri si comunicatori ai PSD vor contracara dosarul Belina in urmatoarele zile pe plan mediatic cu un mesaj comun, care il va prezenta pe Liviu Dragnea drept victima unui plan al adversarilor sai politici, potrivit mai multor surse din PSD. Astfel, liderii PSD vor iesi public cu mesaje stabilite la nivel central in acest week-end. Liniile mari de comunicare s-au vazut de altfel inca de vineri, dupa ce DNA a anuntat inceperea urmaririi penale impotriva lui Sevil Shhaideh si Rovana Plumb, acuzate ca ar fi trecut ilegal din patrimoniul statului in patrimoniul CJ Teleorman Lacul Belina. Ulterior, Lacul Belina a ajuns la o firma a fiului lui Liviu Dragnea. Klaus Iohhanis va fi o tinta a comunicatorilor PSD, presedintele urmand sa fie acuzat ca sub presiunea publica de a o schimba pe Laura Codruta Kovesi de la sefia DNA, declanseaza cu ajutorul sefului SRI Eduard Hellvig o campanie de “lichidare politica” a lui Liviu Dragnea. Liderii PSD vor avea sarcina de a spune ca Liviu Dragnea este singurul adversar al lui Klaus Iohannis. Liderii PSD vor da vina pe “ramasitele binomului DNA-SRI”, care s-ar simti amenintate de campania de curatire declansata de Liviu Dragnea. De asemenea, ambasadorul in SUA George Maior va fi acuzat ca vrea sa preia PSD si in acest scop a initiat un plan de eliminare din viata politica a lui Liviu Dragnea, plan pus in practica de Victor Ponta, Florian Coldea si Laura Codruta Kovesi. Stirea, pe Hotnews

Surse: PSD le obligă pe Shhaideh şi pe Plumb să rămână în guvern ca să-l salveze pe Dragnea. Ministrul Fondurilor Europene ar vrea să demisioneze. De teamă să nu piardă partidul în favoarea lui Mihai Tudose, liderul PSD Liviu Dragnea va propune ca Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb să rămână în continuare în Guvern, în ciuda prejudiciilor de imagine. Surse din PSD au declarat pentru Adevărul că Rovana Plumb ar vrea să demisioneze, însa Dragnea i-a cerut să rămână, cu promisiunea că nu i va ridica iminitatea. Conducerea PSD se va reuni luni dimineaţă pentru a stabili strategia politică, după ce vicepremierul Sevil Shhaideh a fost pusă sub acuzare de procurorii DNA în dosarul privind trecerea lacului Belina în proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, condus, direct sau prin apropiaţi, de Liviu Dragnea. Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că partidul îi va cere lui Shhaideh să nu demisioneze din funcţie, în ciuda presiunilor mediatice. Shhaideh, unul dintre puţinii oameni în care Liviu Dragnea are încredere, este un minisru-cheie în Guvern: din pixul său pleacă banii dinspre Ministerul Dezvoltării către baronii locali ai PSD, care, la rândul lor, îi asigură lui Liviu Dragnea liniştea în partid. Aceleaşi surse susţin că Liviu Dragnea se teme că, în cazul în care o retrage pe Shhaideh din Guvern, premierul Mihai Tudose va insista să-şi impună el un om la conducerea Ministerului Dezvoltării, tocmai pentru a încerca să controleze partidul. „Trebuie să evităm un nou caz Grindeanu. Sigur, Mihai Tudose nu e Grindeanu, dar nu poţi să bagi mâna în foc pentru nimeni“, a comentat unul dintre vicepreşedinţii PSD pentru „Adevărul“. 

Ultimul presedinte al Romaniei europene. Si Klaus tace… Pana la un punct eu inteleg strategia lui Klaus Iohannis. Este un politician pragmatic care vrea si cel de-al doilea mandat, obiectiv pentru care are tot interesul ca PSD sa faca toate greselile ca sa se erodeze cat mai mult. Inteleg si faptul ca dupa prabusirea lui Traian Basescu, nu isi doreste sa intre in conturul fostului presedinte. Dar cand prin aceasta strategie presedintele Iohannis isi goleste, practic, de continut propriul mandat, ea nu serveste decat unui scop personal, egoist si nu mai este de inteles. In plus, devine una catastrofala chiar pentru domnia sa. De luni de zile, dl Iohannis tace, cu exceptia unor declaratii minimale, importante mai mult prin dovada ca presedintele e viu decat prin fondul lor. Sa nu vada presedintele cum institutiile statului sunt capturate una dupa alta? CCR, Inspectia judiciara sunt deja arme din arsenalul de lupta antijustitie al PSD, cu ajutorul carora pe de-o parte este demolata legislatia anticoruptie, pe de alta parte sunt lovite in plin institutiile si persoanele care sustin justitia. Sa nu vada presedintele cum in timp ce presa independenta este haituita cu acuzatii total nedovedite, dar care prin repetare isterica decredibilizeaza, presa controlata de condamnati si inculpati ataca cu ajutorul altor penali si inculpati institutii esentiale ale statului? Sa nu stie presedintele ca din inhibitie in fata asaltului mediatic salbatic sau din alte interese, SRI a incetat de facto orice colaborare cu DNA, sub pretextul deciziei CCR privind supravegherea tehnica? Asta desi CCR a interzis doar participarea SRI la supravegherea tehnica din dosarele penale, dar nu a interzis sub nicio forma ca SRI sa furnizeze informatii catre DNA. Si totusi, SRI este complet demoblizat in zona anticoruptiei. L-ati mai auzit pe dl Hellvig pronuntand cuvantul anticoruptie? A fost marea tacere asurzitoare din discursul de la bilantul pe anul trecut al SRI. Integral pe Ziare.com

Guvernare cu fracturi logice. Săptămâna aceasta am asistat la o premieră în materie de comunicare publică în viața politică de la noi (răspunsuri oficiale guvernamentale la postări private pe un cont de FB), dar și la încă o manevră demagogică a Guvernului Tudose care, în lipsa fondurilor de la bugetul de stat, vrea să lase impresia că a rezolvat o problemă reală și serioasă a învățământului superior. Care, de fapt, se va întoarce împotriva universităților. Cum ne manipulează dl. Prim Ministru și miniștrii Guvernului domniei sale și cum ne deturnează atenția de la situația reală? Încercând să îl decredibilizeze pe un coleg de-al nostru, care a spus lucrurilor pe nume și la a cărui opinie personală Premierul României și Ministrul său de Finanțe au găsit de cuviință să reacționeze, catalogându- le drept informații false, motivate de o pretinsă luptă electorală pentru rectoratul Universității din București. Guvernul Tudose, să recunoaștem, reușește performanța nedemnă de a declara ca fiind minciuni pronunțări cât se poate de adevărate și de responsabile! Se pare că este foarte serioasă treaba, de vreme ce cuvintele profesorului Marian Preda au stârnit atâta agitație. Dar să explicăm, pe scurt, datele acestei situații. Un articol de Mircea Dumitru, pe Contributors

Adio dobânzi ireal de mici la creditele în lei. În caz că nu aţi observat, a început trendul de creştere a ROBOR. Cum arată graficul de coşmar. Pregătiţi-vă să plătiţi mai mult pentru rata la bancă. Dacă salariul nu vă creşte, trebuie să tăiaţi din altă parte. Cea mai bună perioadă pentru dobânzi scăzute la lei la credite apune. De mai bine de o lună, fără să atragă prea mult atenţia, dobânzile la lei de pe piaţa interbancară, pe baza cărora se calculează indicele ROBOR, folosit ca reper în contractele de împrumut pentru apartamente, credite de consum, carduri de credite sau credite pentru companii, au început să crească.Creşterea ROBOR-ului la 3 luni de la 0,6%/an la 1%/an înseamnă 100 de lei în plus pe lună la creditul Prima Casă(dobânda este ROBOR la 3 luni plus 2 puncte procentuale; deci acum este 3%, am luat în considerare un credit de 60.000 de euro, echivalent în lei la un curs de 4,6 lei). Într-un an, plătiţi în plus 1.104 lei. La prima vedere 100 de lei în plus pe lună, la rata la bancă, parcă nu se văd cum pleacă din buzunar. Estimările analiştilor este că ROBOR-ul la 3 luni se va duce spre 2% anul viitor, dacă rata inflaţiei va creşte peste 2%, aşa cum arată prognozele BNR. Deci veţi plăti încă 100 de lei în plus pe lună, mai precis 92 de lei, şi 1.100 de lei pe an. În ultimii 2-3 ani România a traversat cea mai bună perioadă din istoria ei, din perspectiva costurilor de finanţare în lei, dar şi în euro. Nimeni nu s-a gândit vreodată că dobânzile vor să scădea atât de jos, la sub 1%/an, într-o ţară unde inflaţia a lăsat amintiri urâte. Această perioadă de vis pentru dobânzile la creditele în lei s-a încheiat. În acest moment 60% din împrumuturile date în România prin sistemul bancar au la bază leul, după ce acum 10 ani valuta, în principal euro, deţinea un pondere de 70%. Acestă pondere de 60% va creşte în continuare, ceea ce arată că tot mai multe persoane fizice şi compani vor depinde de evoluţia ROBOR-ului. Integral pe Zf.ro

Va urez o zi buna!

Ziarul de Duminica – 24 septembrie

Buna dimineata intr-o zi de duminica, 24 septembrie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZDCristian Campeanu. Revista 22. Comisiile de anchetă, bâta lui Dragnea

Prin comisiile de anchetă, Dragnea folosește un instrument parlamentar neconstrâns de nicio regulă pentru a-și subordona puterea judecătorească. Judecătorii Curții Constituționale ar tre­bui să umble cu capul în pământ de rușine după ce deciziile și considerațiile lor au fost maimuțărite, batjocorite și ridiculizate de raportul comisiei de an­chetă a alegerilor din 2009. În motivarea deciziei prin care admite că anchetele par­lamentare se pot des­fă­șura în același timp cu an­chetele judiciare există o pre­cizare extrem de im­por­tantă, care ar trebui să li­miteze puterea de intru­ziu­ne a parlamentului. Astfel, CCR afirmă că „aceste co­misii anchetează / verifică fapte sau îm­prejurări, și nu persoane. Ele au ca fina­li­tate constatarea existenței sau inexis­tenței faptelor pentru care a fost creată comisia prin mijloace de cercetare și documentare parlamentară. Prin ur­ma­re, activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio tangență cu o anchetă ju­diciară, ea obiectivându-se mai degrabă într-un material documentar și de studiu (…) Ele nu sunt abilitate să se pronunțe asupra vinovăției sau nevinovăției unei persoane, fiind doar expresia controlului parlamentar“. Aceste considerații de principiu gu­ver­nea­ză activitatea comisiilor de anchetă par­la­mentară peste tot în lume, de la celebrele comisii americane supermediatizate până la cele mai discrete din UE. Întotdeauna, fără excepție, ancheta parlamentară cer­ce­tează fapte, nu persoane, pentru a nu se su­prapune peste eventualele anchete judi­ciare sau, în jargon juridic, este întot­dea­u­na in rem, niciodată in personam. De aici ar trebui să decurgă o serie de cons­trân­geri care privesc indentificarea faptelor su­puse anchetei și relevanța pentru an­che­tă a documentelor și măr­tu­riilor solicitate și, în ultimă instanță, con­cluziile ace­steia. Concret, în cazul comisiei privind alegerile din 2009, parlamentul ar fi fost obli­gat să declanșeze ancheta pe baza unor fapte rele­vante pentru posibila frau­dare a alegerilor prezi­den­țiale. Or, ancheta a fost lan­sată în temeiul unui articol publicat în Evenimentul Zi­lei despre o reuniune pri­vată în casa lui Ga­briel Oprea în seara ale­gerilor despre care însuși autorul, Dan An­dronic, a pre­ci­zat ulterior că nu sugerează că alegerile ar fi fost fraudate. Integral pe Revista 22

Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Dragnea, miroase a crizanteme!

L-am urmarit pe Liviu Dragnea in ultimele lui aparitii la TV. Cearcane adanci, privirea intunecata, buzele stranse, rasul crispat. Desi, teoretic, pe culmile puterii, liderul PSD proiecta mai degraba imaginea unui om haituit. Si asta era inainte de punerea sub urmarire penala a lui Sevil Shhaideh in dosarul Tel Drum – Belina. Pe de-o parte, are probleme penale. Unii spuneau ca DNA il protejeaza. Mi-e greu sa cred ca un om care a fost condamnat intr-un dosar DNA, motiv pentru care nu e astazi premier, a fost trimis in judecata intr-altul si este anchetat in al treilea poate fi considerat un protejat al institutiei. Ma intreb si eu, daca Dragnea se simtea protejat, de ce sa fi dat foc tarii in iarna, cu costul politic de rigoare, numai sa intre sub un salvator prag de prejudiciu? A castigat timp prin pensionarea judecatoarei Dascalu si interpretarea excesiva a unei decizii CEDO, care obliga la refacerea procesului doar daca avem complet de un judecator si acela, dintr-un motiv sau altul, se retrage. Cand pleaca un judecator din trei, procesul continua, asa cum s-a intamplat in cazul lui Cristian David. Dar si cu acest timp castigat, ceasul penal ticaie. Iar lovitura incasata prin anchetarea omului sau de maxima incredere, pe care a vrut sa il puna chiar premier, ar putea fi una letala si nu numai din punct de vedere juridic, ci si politic. Pentru ca spaimele lui Liviu Dragnea nu sunt numai penale. Ele sunt si politice. Si decontul politic ar putea fi cu mult mai apropiat decat cel penal. Cel mai mare cosmar al unui uzurpator parvenit este ca un alt uzurpator ii va face felul. Liviu Dragnea nu este un autentic lider national, crescut in mod natural, ci doar un vataf local gonflat prin tot felul de mici combinatii, de smecherii, de tradari. Integral pe Ziare.com

Cristian Ghinea. Contributors. După ei, potopul – ce au făcut cu companiile de stat. Doar azi

Acum câțiva ani, când era aproape de faliment și avea nevoie de împrumuturi ca să stea pe linia de plutire, România a promis că va face ordine în companiile de stat. Dacă statul și-ar conduce bine companiile, acestea ar vărsa venituri la buget, deci am îndepărta falimentul. Așa s-a născut ordonanța 109/2011, care impune reguli stricte pentru numirea membrilor consiliilor de administrație și managerilor, reguli ce țin de competența, experiența și profesionalismul persoanelor desemnate. Mai precis, reguli diametral opuse practicii atât de obișnuite în România, cea a numirilor de politruci, pe criterii clientelare. Presa a numit asta în mod greșit ”manageri privați”. De fapt, este vorba de manageri profesioniști. OUG 109/2011 stabilește totodată reguli clare de management inclusiv la firmele și companiile de stat, reguli întâlnite în companiile private – conducerea lucrează după un plan clar de management, își asumă obiective economice, răspunde de îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora. Managementul acestor companii trebuie să fie transparent. Ordonanța de Urgență 109/2011 a devenit, anul trecut, Legea 111/2016. Guvernul Ponta s-a făcut că lucrează ceva modificări la textul ordonanței și asta a durat vreo trei ani, timp în care PSD a dat afară cam pe toți managerii profesioniști, recrutați de pe piață, pe care apucase să îi numească guvernul Boc. Guvernul tehnocrat a reluat procesul de numiri apolitice și profesioniste și a cerut Parlamentului să adopte odată ordonanța, ca să asigure stabilitate. Ca membru în acel guvern țin minte ce presiuni au fost pe noi pentru a introduce diverse excepții. Presiuni dinspre Parlament și partide. Ba că e siguranță națională, ba cutare companie e mai cu moț. Excepția de la profesionalizare nu ar trebui să existe. E o aberație în sine. Dacian Cioloș a fost atunci ferm. Legea a ieșit din guvern fără excepții. Minunea nu a ținut însă foarte mult. Am fost prea naivi să credem că noua putere politică rezultată în urma alegerilor din decembrie 2016 va renunța așa ușor la instrumentul numirilor politice la conducerea companiilor de stat. Am fost prea naivi să credem că PSD și ALDE vor renunța să-și mai numească clientela în funcții călduțe, bine plătite, doar ca să asanăm odată această gaură neagră care sunt companiile de stat. Integral pe Contributors

Marius Diaconescu. Adevarul. Privilegii pentru unguri sau drepturi pentru minorităţi? Legea UDMR aprobată de Dragnea pentru impunerea limbii maghiare ca limbă oficială

UDMR trece pe tăcute prin Parlamentul României o lege prin care va bloca absolut orice proiect de reorganizare administrativă, inclusiv crearea regiunilor, iar limba maghiară, dar şi limba rromani, vor deveni limbi oficiale în România. Dragnea, PSD şi ALDE vând ţara pe mâna UDMR-ului pentru a nu pierde guvernarea. Nimeni dintre parlamentari nu a citit cu atenţie legea propusă de UDMR şi nu a văzut capcanele ei. Sunt vizate pentru schimbare articolele din Legea administraţiei locale, 215/2001, care reglementează şi utilizarea limbilor minorităţilor. Potrivit legii în vigoare, limbile minorităţilor sunt folosite în administraţia locală în unităţile administrativ-teritoriale cu minim 20% dintre locuitori aparţinând unei minorităţi naţionale. UDMR doreşte să scadă acest prag la 10% la prima vedere, dar prin tertipurile inserate în proiectul de lege pragul coboară chiar până la 2 sau 3%! Cu ocazia debarcării propriului guvern Grindeanu, Dragnea şi PSD au vrut să treacă legea pe repede înainte ca să îşi asigure voturile UDMR-ului. După ce presa a scris mai multe articole pe subiect, s-au sesizat şi parlamentarii PSD din Ardeal, care l-au ameninţat pe Dragnea, iar acesta a retras din dezbatere urgentă legea. Însă UDMR insistă şi, fiindcă iar a prins PSD-ul cu garda jos, care e disperat să rămână la guvernare cu orice preţ, ungurii forţează adoptarea legii. Potrivit unor surse, neverificate, Dragnea ar fi propus un prag de 15%, fără o analiză de impact, inclusiv financiar. Nu contest dreptul minorităţilor naţionale de a învăţa în limba maternă şi de a o folosi, atâta timp cât aceste drepturi nu se transformă în privilegii. Atât expunerea de motive, cât şi textul legii de modificare a Legii 215/2001 privind administraţia publică locală conţin o serie de inadvertenţe şi falsuri. Care este scopul real al acestei legi? Ce diversiuni face UDMR pentru a trece legea în Parlament? Deşi am scris în luna iunie un articol pe acest subiect, reiau dezbaterea, pe alte aspecte, pentru a atrage atenţia asupra altor capcane ale acestui proiect de lege. Integral pe Adevarul

 Petru Zoltan. Romania Libera. Culisele afacerii „Belina”, plănuită și executată de Liviu Dragnea: De ce atacă, de fapt, șeful PSD Direcția Națională Anticorupție 

De câteva zile, liderul PSD este furios și amenință procurorii DNA – nu cu pistoale, ci cu “partidul și Parlamentul”. Atacul șefului social-democrat este, de fapt, o apărare în fața acuzațiilor (neoficiale, deocamdată) că s-ar afla în spatele afacerii “Belina”. Iar faptele confirmă acuzația: afacerea a fost demarată de către vicepremierul Dragnea, pusă pe picioare de miniștrii Plumb și Varga, girată de premierul Ponta și încheiată de către urmașul lui Dragnea la șefia Consiliului Județean Teleorman. „România liberă” prezintă întregul fir al afacerii, încă din 2013, când – la inițiativa vicepremierului Liviu Dragnea, susținut de miniștrii Lucia Varga și Rovana Plumb – a fost emisă o hotărâre de guvern prin care Apele Române transferau către CJ Teleorman un teren de aproximativ 80 de hectare pe malul Dunării. Locul preferat de pescuit al lui Liviu Dragnea. Terenurile și clădirile aferente au fost închiriate ilegal, spune DNA, de către CJ Teleorman companiei Tel Drum, firmă presupus controlată prin interpuși de către Liviu Dragnea. Ulterior, terenurile au trecut de la Tel Drum la firma Trident 51 SRL, care a fost preluată de Ștefan Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea. Între timp, firma Trident 51 a renunțat la contractul încheiat cu Tel Drum. Domeniul de pescuit de la Belina a fost gazda partidei de pescuit a lui Liviu Dragnea și a fostului premier Sorin Grindeanu. Această afacere este investigată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Până în prezent, sunt acuzați de abuz în serviciu urmașul lui Liviu Dragnea de la șefia Consiliului Județean Teleorman, Ionuț Adrian Gâdea, și Dorica Nela Iordan, fost inspector la Serviciul Financiar Contabilitate de la CJ Teleorman. În această afacere penală este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și Mircea Dumitrescu, fost administrator public al județului Teleorman. Integral pe Romania Libera

Cristian Campeanu. Revista 22. De ce vrem ca Merkel să câștige alegerile

Presupunând că Dragnea și Tăriceanu nu vor reuși să ne scoată în viitorul apropiat din UE și să ne arunce în brațele primitoare ale rușilor, iar România va reuși în schimb cumva să-și salveze viitorul european, atunci alegerile legislative federale de duminică sunt la fel de importante pentru București cum sunt și pentru restul continentului. Iar interesul României este ca Uniunea Creștin Democrată să câștige alegerile cu un procent cât mai mare și Angela Merkel să devină cancelar pentru a patra oară. Există mai multe motive pentru care cea mai bună soluție pentru România este un guvern condus de CDU, de la cele strict locale, care țin de politica națională până la rațiuni europene și strategice.
Cel mai important motiv pentru care României, dar și restului Europei de Est cu vreo două sau trei excepții nu îi convine un guvern condus de socialiști este că social-democrații germani (SPD) și, încă și mai mult Stânga comunistă (die Linke) sunt printre cele mai proruse formațiuni politice din Europa. Dincolo de legăturile adânci istorice, politice și economice cu Moscova ale stângii (vest)germane, pozițiile recente și foarte recente ale liderilor SPD nu lasă loc de dezbatere. Atât președintele Frank-Walter Steinmeier cât și ministrul de Externe, Sigmar Gabriel, susțin fără nuanțe ridicarea sancțiunilor europene împotriva Moscovei și în favoarea strângerii relațiilor bilaterale chiar dacă acestea din urmă ar contraveni politicii europene. Or, această politică deschisă de îmbrățișare a Rusiei și extindere a rolului Moscovei în Europa nu convine nici Europei de Est, nici României. Spre deosebire de liderii SPD, Angela Merkel a optat întotdeauna pentru o poziție prundentă și echilibrată în raport cu Rusia. Merkel nu este nici pe de parte adepta intransigenței față de Moscova, a încurajat proiectele bilaterale controversate cum este North Stream II, conducta construită de Gazprom, Wintershall și OMV, și s-a ridicat împotriva sancțiunilor americane care vizau noul gazoduct. Integral pe Revista 22

Mircea Marian. Romania Libera. Guvernul Tudose are un plan: să lase România în întuneric

La 1 iunie 2016, curentul electric s-a întrerupt complet în nordul județelor Argeș și Vâlcea. Au rămas fără energie toate fabricile din zonă, traficul în Râmnicu Vâlcea a fost dat peste cap, zeci de mii de oameni au rămas în întuneric. O banală furtună răsturnase stâlpii de înaltă tensiune, cu tot cu fundație. Din 1977 nu se mai întâmplase așa ceva. Pe 8 noiembrie 2016, a rămas fără curent întregul județ Tulcea. În aceeași zi, un scurtcircuit în rețeaua Transelectrica a dus la întreruperea Reactorului 1 al Centralei Nucleare de la Cernavodă. Ultima furtună, din nord-vestul Transilvaniei, a lăsat fără curent 500.000 de oameni. Doar în Maramureș, o furtună care a durat aproape o jumătate de oră a dărâmat cinci stâlpi de înaltă ten­siune. Ce se întâmplă acum la Transelectrica nu este doar vina guvernării PSD, e rezultatul multor ani de administrare coruptă – printre altele, firmele lui Ghiță au stors de la această companie câteva milioane de euro – și incompetentă. Dar guvernarea PSD a făcut un pas înainte și, pe lângă plantarea la conducerea companiei a clienților de partid, a trecut la confiscarea banilor pe care Transelectrica și alte companii energetice îi aveau în conturi, inclusiv pentru investiții. În 2012, necesarul de investiții pentru modernizarea infrastructurii de transport era estimat, de către Transelectrica, la 500 milioane de euro. Nu cred că, în acest moment, companiile de stat din energie au capacitatea de a face investițiile necesare în infrastructură. Ele nu sunt decât o sursă de locuri de muncă pentru rudele politicienilor – cazul soției lui Eugen Nicolicea, care, din jurnalistă la diverse gazete, a ajuns la Transgaz, unde se ocupă de conducta BRUA, este de notorietate – și de contracte dubioase. Pe termen lung, mă îndoiesc că România va avea parte de o guvernare pe deplin onestă, capabilă să îndrepte situația din aceste companii. Ele trebuie privatizate, într-o formă sau alta. Se poate face acest lucru și cu Transgaz sau Transelectrica. Integral pe Romania Libera

Va urez o duminica linistita! 🙂

Revista Presei – 22 septembrie. “Indrăznește să consiliezi un politician condamnat” (crezul lui Asaf Eisin)

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 22 septembrie. Vreme răcoroasă. Minimele coboară până la 6 grade. Vremea se va menţine răcoroasă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13…14 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei şi 23 de grade în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între 7 şi 15 grade. Cerul va fi variabil în sud-estul ţării, dar va prezenta înnorări temporar accentuate în celelalte regiuni, unde local va ploua, dar numai punctiform se mai pot depăşi 15…20 l/mp şi se vor semnala descărcări electrice. În zona înaltă de munte, mai ales la începutul şi sfârşitul intervalului, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare în sud-vestul şi sudul ţării şi izolat în celelalte regiuni. Bucuresti: Vremea va fi răcoroasă. Cerul va fi temporar noros şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla în general moderat ziua, apoi va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade.

Macelul din Justitie. Uneltele lui Dragnea. Inregistrarea discutiei dintre seful adjunct al Inspectiei Judiciare, Gheorghe Stan (zis Giani), si una dintre inspectoare, Mihaela Focica, scursa la luju.ro, a fost ocazia perfecta pentru o noua sarja anti-DNA. O ocazie bine pregatita, la limita penalului, in opinia mea. Dintr-un bun inceput as vrea sa fie clar, daca se poate dovedi ca dna Kovesi a amenintat vreun inspector sau pe oricine altcineva, fapta este una foarte grava. Dar dna Focica nu spune asa ceva in inregistrarea cu pricina. Dimpotiva, dna Focica respinge ideea de presiune si povesteste doar cum dna Kovsi ar fi vrut “sa o spele pe creier”, adica sa o convinga de faptul ca ancheta impotriva celor trei procurori in privinta dosarului OUG 13 e o facatura. Dna Focica spune ca s-a dus cu frica la DNA, ca i-au tremurat genunchii, dar nu pretinde ca dna Kovesi i-ar fi facut sau i-ar fi spus ceva anume pentru a o face sa se teama. Dimpotriva, precizeaza: “nu a fost, cum sa zic, o amenintare, a vrut sa ma faca pe mine sa inteleg ca de fapt am picat intr-un… (…) Nu stiu daca neaparat a vrut sa ma intimideze”. In schimb, dna Focica invoca o presiune in lucrarea OUG 13 din interiorul IJ. Intr-o nota oficiala din 4 septembrie, dna Focica sustine ca dupa ce a refuzat sa semneze raportul impotriva celor trei procurori DNA i s-a cerut sa iasa din lucrare. Sefa ei, Adriana Romanescu-Pampu, unica semnatara a raportului pe dosarul OUG 13, “a inteles ca atunci cand am fost de acord cu inceperea cercetarii disciplinare, implicit am fost de acord si cu exercitarea actiunii disciplinare”, afirma dna Focica. Adica, mai pe romaneste, sefa credea ca dnei Focica ii e clar inainte de inceperea verificarilor care trebuie sa fie rezultatul lor. Adica exact ceea ce ii spunea dna Kovesi dnei Focica, dupa cum rezulta din inregistrare. Integral pe Ziare.com

Cazul Focică de la Inspecţia Judiciară | Plângerea penală pentru şantaj va fi cercetată de DNA, după ce Parchetul General şi-a declinat competenţa. Plângerea depusă de inspectoarea judiciară Mihaela Focică va fi cercetată de procurorii anticorupţie, după ce, joi, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să-şi decline competenţa, au precizat surse judiciare pentru Mediafax. Mihaela Focică a depus, la Parchetul General, o plângere penală după ce a fost interceptată. Anunţul a fost făcut de procurorul general al României, Augustin Lazăr. „Doamna inspector Focică s-a prezentat la Parchetul General şi a anunţat că va depune o plângere penală împotriva persoanelor care au supravegheat-o şi care ar fi comis anumite fapte pe care domnia sa le-a calificat ca şantaj, culegere de date şi comunicarea lor publică. După care dânsa a şi depus o plângere şi a plecat. Este important să ştiţi acest aspect. A fost înregistrat un dosar penal. A fost în audienţă”, a declarat, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general al României, Augustin Lazăr. Ulterior, în cursul zilei de joi, procurorii de la PICCJ au decis că nu sunt competenţi să analizeze plângerea lui Focică. Astfel, ei şi-au declinat competenţa şi dosarul va fi analizat de DNA. Integral pe Mediafax

Șeful Pentagonului, James Mattis, a reiterat, la întâlnirea cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, că America va continua să susțină lupta anticorupție din România. Șeful Pentagonului, James Mattis a discutat, la Washington, cu ministrul Apărării, Mihai Fifor, despre problema luptei anti-corupţie, arătându-şi susţinerea pentru această, potrivit unor surse politice citate de Hotnews. Mattis a lăudat România pentru asumarea unui rol important în regiunea Marii Negre. În declaraţia dată presei la primirea lui Mihai Fifor, şeful Pentagonului a remarcat şi angajamentul României de a alocă în acest an 2% din PIB pentru Apărare, precum şi eforturile majore făcute de armata României pentru îndeplinirea angajamentelor luate la summit-urile NATO din Ţară Galilor (2014) şi Polonia (2016). Ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a discutat cu secretarul american al Apărării, James Mattis, despre cooperarea româno-americană în domeniul avioanelor de luptă multirol F-16, intrate în dotarea României, informează Ministerul român al Apărării. “Cei doi demnitari au adus în discuţie stadiul cooperării în domeniul achiziţiilor, programul Avion Multirol fiind un exemplu concret care fundamentează definitoriu Parteneriatul Strategic România – SUA. Noile oportunităţi de cooperare cu producătorii români din industria naţională de apărare şi extinderea investiţiilor SUA în ţara noastră sunt obiective pe care atât Guvernul, cât şi Armata României, le au în atenţie”, informează MApN. Integral pe Romania Libera

Surse: Dragnea le-a făcut prima concesie majoră maghiarilor pentru liniştea guvernării. Deşi Liviu Dragnea neagă, PSD şi UDMR s-au înţeles ca statul să asigure folosirea limbii materne în comunităţile unde există cel puţin 15% minoritari, au declarat surse din PSD pentru „Adevărul“. Legea actuală cere 20%, în timp ce liderii maghiari solicitau ca pragul să fie coborât la 10%. PSD şi-a conservat astfel voturile UDMR din Parlament. Liviu Dragnea este pe cale să facă primul compromis important în relaţia cu UDMR. Potrivit unor surse politice, liderul PSD este de acord ca statul să asigure folosirea limbii materne în comunităţile unde există cel puţin 15% minoritari. Legea actuală prevede un prag de 20%, iar proiectul de lege iniţiat de parlamentarii maghiari prevede reducerea pragului la doar 10%. Aşadar, Dragnea şi Kelemen Hunor s-au întâlnit la jumătate. În public, Liviu Dragnea a insistat pe faptul că pragul nu va fi coborât de la 20% la 10%, tocmai ca să nu pară că PSD face o favoare atât de mare UDMR. „Le-am spus (deputaţilor PSD – n. red.) că nu am avut nicio discuţie pe tema asta şi că din punctul meu de vedere este prematur să se discute acum despre modificări legislative generate sau solicitate prin acele amendamente – respectiv procentul de 10% care să fie scăzut de la 20%“, a spus Dragnea. Însă când a fost întrebat, concret, dacă susţine pragul de 15%, Dragnea n-a mai respins atât de vehement procentul. „Am spus că sub nicio formă nu poate fi vorba de 10%, putem porni discuţia de la 15%, dacă vreodată o vom porni“. Surse din ambele partide au confirmat pentru „Adevărul“ că înţelegerea este stabilită la 15%, numai că cei doi lideri aşteaptă să se mai liniştească apele, în condiţiile în care Opoziţia a criticat dur concesia făcută de PSD. Integral pe Adevarul

O explicatie suplimentara pentru campania agresiva a lui Liviu Dragnea: Si-a adus la Bucuresti consultantii politici din Israel. Cine este Asaf Eisin. Liviu Dragnea a facut din nou apel la echipa de consultanti israelieni care l-a ajutat sa castige detasat alegerile parlamentare din 2016. Echipa condusa de consultantul Asaf Eisin a venit din nou recent la Bucuresti, i-a pregatit lui Dragnea strategia politica si iesirile publice, sustin mai multe surse apropiate de liderul PSD consultate de HotNews.ro. “Consultatii israelieni vin mai des in ultimul timp”, sustin sursele citate, Eisin fiind un apropiat al presedintelui sarb, Alexandr Vucici, si isi petrece mult timp la Belgrad. Campania furibunda lansata de Liviu Dragnea la adresa unei parti a presei ar fi fost lansata ca urmare a sfaturilor primite de la Asaf Eisin. Potrivit surseor HotNews.ro, consultantii ii traseaza strategia liderului PSD pe baza rezultatelor cercetarilor sociologice realizate de doua ori pe saptamana. Potrivit unor surse, PSD ramane sus in sondaje si ar fi crescut chiar in mediul rural. Asa se explica identificarea tintelor atacurilor publice ale lui Liviu Dragnea: ambasadele de la Bucuresti, bancile si companiile multinationale, magistratii, ba chiar si ziaristi si institutii media independente. Astfel, de la inceputul lunii septembrie, Liviu Dragnea a renuntat la prudenta care i-a caracterizat iesirile publice anterioare si a trasat in public liniile mari de atac. Ultimele sale interviuri la Romania TV, Antena 3 si DC News se remarca printr-o agresivitate neobisnuita pentru Liviu Dragnea, care a inceput sa profereze amenintari fatise la adresa celor pe care-i considera tinte. Asaf Eisin este din scoala de consultanta politica fondata de Tal Silberstein, cu care a lucrat ani de zile. Stilul lor este consultanta politica urmata de conectarea la resurse. Reamintim ca Tal Silberstein este urmarit penal de DNA in dosarul retrocedarii Fermei Baneasa, este dat in urmarire generala si a fost retinut in august in Israel. Integral pe Hotnews

„Doamna Primar Ciclon” a găsit soluţia fluidizării traficului. Cristian Buşoi are, fără îndoială, umor. Însă, nu mi-e ruşine nici cu primarul general. Gabriela Firea are un umor necontenit şi involuntar. Buşoi, dimpotrivă. Firea spune, astăzi, încercând o scuză sui-generis (după ce, ieri, ne-a băgat în sperieţi, pe parcursul unei „campanii de imagine”, în care ne-a vorbit cu responsabilitate despre „furtuna puternică, ce urma să lovească Bucureştiul şi judeţul Ilfov”, cerându-ne, pentru asta, închiderea şcolilor la ora 17.00, şi a uşilor caselor celor care nu au treabă prin oraş, ulterior): „Este de preferat – chiar dacă este o neplăcere şi o recunosc şi îmi cer scuze personal – să stai în trafic, decât să fii surprins pe stradă de o furtună puternică declanşată de un ciclon, pentru că s-ar fi putut pierde vieţi omeneşti. Întotdeauna voi acţiona conform legii şi nu mă voi lăsa influenţată de anumite critici. Am înţeles că nu toată lumea mă iubeşte, dar toată lumea trebuie să respecte instituţiile”. (Dar care instituţii? Pentru că, Nota Bene, cele abilitate, de exemplu ANM, au emis cod galben de ploi şi vânt?!). Aşa că Buşoi îi răspunde: „Doamna Primar Ciclon, terminaţi cu gargara!”. Apoi continuă: “Prin prestaţia legată de avertizarea de „ciclon”, doamna primar a atins limita maximă a spectacolului mediatic pe care îl oferă de 500 de zile. De teamă că vremea rea va scoate la iveală abrambureala din conducerea oraşului, doamna Firea a creat o ambrambureală şi mai mare, la televizor. Integral pe Gandul

Liviu Pop face primul pas concret pentru editura unică. Cum justifică tranzacția prin care va controla politic o piață de zeci de milioane de euro. Ministrul Liviu Pop a făcut primul pas concret pentru constituirea editurii care va deține monopolul în domeniul manualelor. După ce nu a reușit să le ofere elevilor de clasa a V-a manualele noi la începutul școlii, Liviu Pop a decis să reintroducă un sistem de învățământ centralizat, în care toate deciziile să treacă prin pixul său. „Săptămâna viitoare vom veni cu un act normativ în Guvern, în aşa fel încât să punem capăt acestei sarabande din ultimii cinci ani de zile – Editura Didactică şi Pedagogică să preia integral editarea manualelor şcolare, în aşa fel încât toţi elevii din România să beneficieze la timp de manuale şcolare“, promitea Pop pe 25 august. Chiar dacă nu a respectat termenele, săptămâna aceasta a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației un Proiect de Ordonanță de Urgență privind înființarea Societății Editura Didactică și Pedagogică S.A., ca urmare a reorganizării Regiei Autonome „Editura Didactică și Pedagogică“. Intențiile lui Pop sunt clar explicate în „Nota de Fundamentare“, care arată caracterul urgent al prezentei ordonanțe de urgență: „în anii precedenți, manualele nu au putut fi livrate către unitățile de învățământ la începutul școlilor“, „procedura anevoioasă pentru toate licitațiile privind achiziția manualelor“, „la toate licitațiile anterioare, pentru clasa a V-a perioada de elaborare a proiectelor de manuale școlare a fost de șase luni“, „de la data deschiderii ofertelor până la încheierea ultimului acord-cadru au trecut 6-8 luni“. În opinia lui Pop, rezolvarea acestor întârzieri în editarea manualelor o reprezintă suprimarea licitațiilor și încredințarea întregului proces unei edituri subordonate politic. În „Nota de Fundamentare“ se precizează că înființarea „Editurii Didactice și Pedagogice“ este de interes național, fără a oferi alte precizări. Integral pe Romania Libera

Nicăieri în UE contribuţiile sociale nu sunt trecute integral în sarcina angajatului. Cui foloseşte acest experiment prin care este chemată să treacă, iarăşi, România? Guvernul pregăteşte cea mai mare schimbare a felului cum sunt calculate şi plătite contribuţiile sociale pentru angajaţi, însă obiectivul acestei schimbări este neclar. Astfel, de la 1 ianuarie 2018 urmează să treacă în sarcina salariatului toate contribuţiile de pensii, sănătate, şomaj. În prezent, aceste contribuţii sunt împărţite în mod aproximativ egal între angajat şi angajator. Mai detaliat, pentru ca un angajat să primească un salariu de 1.000 de lei, angajatorul său are cheltuieli totale de 1.750 de lei. Cei 750 de lei cheltuieli suplimentare sunt împărţiţi în jumătate între salariat şi patron. De la 1 ianuarie 2018 vor fi doar în sarcina salariatului. Angajatorul va continua să îi plătească însă, ca şi până acum. Din punctul de vedere al filosofiei taxării, împărţirea poverii contribuţiilor sociale în mod egal între angajat şi angajator are un rost. Oamenii sunt, mai ales la început de carieră, puţin conştienţi că au nevoie de pensie peste 40 de ani de activitate sau de îngrijiri medicale. De aceea, angajatorul este chemat să contribuie la fondul de pensie al salariatului şi la fondul de sănătate, în mod egal cu salariatul. Ideea este că angajatorul are o responsabilitate faţă de salariat, nu numai în a-i plăti munca prestată, dar şi pentru a-i asigura o viaţă sănătoasă şi o securitate socială. Altfel, de ce mai există legislaţia muncii cu toate prevederile sale? În condiţiile schimbărilor preconizate de la 1 ianuarie 2018, angajatul devine pur şi simplu un furnizor căruia, pe lângă preţul muncii livrate, i se mai plătesc şi alte taxe, în cazul nostru contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. Nu se înţelege de ce tocmai PSD, un partid care se defineşte ca fiind la stânga eşichierului politic, insistă pentru această schimbare prin care practic angajatorii se derobează de orice responsabilitate cu privire la securitatea socială şi sănătatea angajaţilor. Integral pe Zf.ro

Biris trage un semnal de alarma: Odata cu trecerea contributiei la angajat, cresc toate pensiile si amenzile rutiere.  Consultantul fiscal Gabriel Biris atrage atentia ca, prin mutarea contributiilor de la angajator la angajat si prin majorarea salariului brut, vor creste automat si amenzile rutiere, dar si pensiile. Biris noteaza, joi, facand referire la un articol de pe Ziare.com in care ministrul de Finante Ionut Misa explica la sfarsitul lunii iulie mecanismul prin care contributiile trec la angajat si cum vor fi obligate firmele sa creasca salariile, ca “sunt doua mari probleme despre care nu face vorbire ministrul”. Daca cresc salariul minim si mediu, s-ar majora punctul de amenda, toate ajutoarele sociale si prestatiile stabilite pe baza salariului minim, plus punctul de pensie raportat la salariul mediu. “Prin majorarea brutului se majoreaza si salariul minim si salariul mediu. Asta inseamna ca masura trebuie neutralizata prin ajustari, altfel vor aparea surprize neplacute, una chiar ucigatoare. Neplacut va fi, de exemplu, sa constatam ca vor creste amenzile rutiere (care sunt calculate in functie de salariul minim), deci trebuie modificata si legea care stabileste amenzile. Ucigator va fi pentru buget cresterea cu 22,7% a pensiilor pentru ca valoarea punctului de pensie depinde de salariul mediu, care va creste si el cu 22,7%. Deci trebuie si aici ajustari. Nu e greu, trebuie doar facut inventarul complet”, scrie pe Facebook Gabriel Biris. Integral pe Ziare.com

Va urez o zi buna!

« Previous PageNext Page »