Author: Cetatean

Cred că nu mai este nevoie să subliniez faptul că orice an activ electoral este unul mort din punct de vedere economic. În anul electoral pomenile curg cu nemiluita, spre disperarea mediului economic  (și spre încântarea bugetarilor), iar factura vine la plată…în anul următor. Peisajul economico-politic nu suferă variații, mereu a fost la fel.  Cu toate acestea, anul electoral 2024 este, cumva, atipic, prin mai multe elemente:

 – este un an de final de regim. Pleacă Președintele, se schimbă plăci tectonice. Toată “osatura” (ca să citez doi tablajori) se schimbă. Sau, mă rog, se primenește.

– politicienii se întrec așa de mult în pomeni, că deficitul este deja în aer (în partea superioară a atmosferei, de iese acuș de pe orbită): 3,2% după doar 4 luni!  Ținta este de 5% la final de an. Pariem ca deficitul real va fi în jur de 7%?

– avem cele mai mari taxe pe muncă din UE: “O analiză KPMG arătă că România are cele mai mari taxe din Uniunea Europeană pe salariul minim: 40,85%.b În regiune, în centrul și estul Europei, taxele pe salariul minim sunt semnificativ mai mici: 17,88% în Slovacia, 22,40% în Bulgaria, 29,29% în Polonia și 33,5% în Ungaria“. Este halucinant ca statul să ia aproape jumătate din ce cîștigi, ca sumă brută. Se poate duce mai sus? Nu prea.

Prin urmare, care va fi soluția reechilibrării bugetare? Tăieri de salarii à la Băsescu? Niciodată! Inflație? Evident, dar nu va fi destul.

Soluția principală va fi un potop al impozitelor. Deja se întrevede dezastrul bugetar din 2024 și soluția aferentă din 2025, în spatele incompetentului Boloș: impozite mărite pe proprietate (pe principiul: dacă ai, chiaburule, te taxez, ca să finanțez șvaițerul din bugetul statului).

Să citim printre rânduri: “Acum, discutând foarte pragmatic și realist, și tehnic, cred că în prima jumătate a anului 2025 se vor lua măsurile fiscale, care probabil vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025. Acest lucru rămâne de văzut, ce va stabili noul Guvern“. Și să fim și noi realiști: iulie 2025 va fi prea tîrziu.

În opinia mea, cel mai tîrziu în martie 2025 vom avea o mărire de TVA, prin OUG. Va urma apoi o înghețare a angajărilor în sistemul de stat (cu derogări pe sprînceană și cu dedicație), dublată de o reducere dramatică a sumelor acordate prin PNNR (odată alegerile depășite , primarii nu mai au nevoie de acces la bani de investiții, căci nu mai trebuie să scoată oamenii la vot), ceea ce va duce la o prăbușire a sectorului investițiilor.

Însă manevra la care mă aștept cel mai mult este o creștere masivă de impozite la finalul anului 2024 (după alegeri) prin legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung (care precede bugetul), care va pregăti cadrul, urmînd a fi votate apoi legi care vor fi doar aplicarea naturală a celor stabilite în Legea respectivă.

Educația va fi ultra-politizată, nu se vor mai acorda vouchere, sume pentru dezvoltarea carierei, sau pentru atingerea unor obiective strategice legate de textele PISA, etc. Oricum, Romania Educată este un succes colosal al industriei meditațiilor.

Sau, dacă nu o credeți pe doamna profesoară (deși ar trebui), iată altă confirmare.

Sănătatea va continua să înghită bani mulți care se duc la firmele și medicii de casă, care vor fura cu 10 mîini. Rafila e expert aici.

Dar măcar vom avea stabilitate cu Nicu și Nelu, și asta ne va face viața mai ușoară. Și vom avea și un Primul Aviator al țării, retras la vila lui minusculă și insalubră, după 10 ani de slujire neîncetată. Și mai ales vom avea o delegație FMI prezentă la Guvern, evident, pentru o “centură de siguranță”. Care va arăta cam așa.

Parcă am mai văzut cândva filmul acesta, după alte alegeri, nu…?

Dragi membri ai Comunității Politeia, din tara si din diaspora, intrucat Sfanta Lumina a venit deja la Ierusalim va spunem, din inima, cu bucurie!

Hristos a inviat!

Pastile sunt sărbătoarea Vietii. Nu este o denumire metaforică, din moment ce Hristos este Cel care dă viață oamenilor :

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era întru început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor.
Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 1-5)

Hristos nu este niciodată numit în mod metaforic, tot ce se spune despre El îi este atribuit în mod propriu.

Dacă la înmormîntarea oricărui om, se spune despre Hristos că El este “învierea, odihna și viața”, acești termeni Îl descriu în mod real, ca fiind Cel Înviat, Cel care odihnește, Cel în mîna căruie este orice suflet  , după cum El însuși a spus despre Sine (Ioan 10, 17-18):

Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă  Eu Îmi pun sufletul, ca iarăşi să-l iau.

Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun.

Putere am Eu ca să-l pun şi putere am iarăşi ca să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu.

In cele trei zile de Pasti nu minunam de intelepciunea cea dumnezeiasca a Preasfintei Treimi si slavim jertfa de bunavoie a Fiului.

Nu trebuie să ne gîndim la jertfa Fiului ca la un “sacrificiu” cerut de Tatăl, ce are nevoie de o “victimă ispășitoare” care să atragă, precum un paratrăsnet, mînia Celui “ofensat” de păcat. Acest tip de pseudo-teologie ratează esențialul, anume iubirea fără de margini a Sfintei Treimi pentru noi. La vremea rînduită, Fiul a primit a ne-a arătat nouă, suportînd jertfa sîngeroasă, ce înseamnă o viață trăită în întregime după porunca Tatălui – cu riscul crucificării de cei care se credeau mai înțelepți decît Ziditorul!

Jertfa Mîntuitorului nu a fost “necesară”, cum spun unii filosofi care idolatrizează gîndirea condusă de principiul cauzalității, nici ocazionată de o “fericită greșeală a lui Adam”, cum spun unii teologi apuseni care nu au citit pe Părinții capadocieni, ci a fost un plan al lui Dumnezeu, negandit de oameni, prin care pregatea nasterea, moartea si mai ales invierea lui Hristos, Cuvantul intrupat.

Sau, ca să îl citez pe Sfîntul Maxim Mărturisitorul, care a scrs, luminat de Duhul Sfînt (Răspunsuri către Talasie, 60):

Aceasta este taina cea mare şi ascunsă. Aceasta este ţinta fericită (sfârşitul) pentru care s-au întemeiat toate. Acesta este scopul dumnezeiesc, gândit mai înainte de începutul lucrurilor, pe care definându-l spunem că este ţinta finală mai înainte gândită, pentru care sunt toate, iar ea pentru nici una. Spre această ţintă finală privind, Dumnezeu a adus la existenţă Providenţei şi al celor providenţiale, când se vor readuna în Dumnezeu cele făcute de El. Aceasta este taina care circumscrie toate veacurile şi descoperă sfatul suprainfinit al lui Dumnezeu, care există de infinite ori infinit înainte de veacuri.  […]

Această taină a fost cunoscută mai înainte de toate veacurile de către Tatăl, şi Fiul şi Sfântul Duh. De Tatăl ca acela care a binevoit-o, de Fiul ca acela care a îndeplinit-o, iar de Sfântul Duh ca acela care a conlucrat”

Invierea lui Iisus Hristos nu este doar un eveniment istoric care s-a petrecut candva, ci si un eveniment care depaseste si imbratiseaza istoria, caci el fost pregatit, din iubirea dumnezeiasca a Treimii, inca dinainte de facerea acestei lumi si de istoria ei zbuciumata. Iar viata pe care o au oamenii nu este alta decat Viata primita de la Hristos cel Inviat, o viață nouă, în care, așa cum spune Sfîntul Pavel, putem striga către Tatăl: “Avva, Părinte!“

Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte!
Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

Intelepciunea paradoxala a lui Dumnezeu stupefiaza mintea umana insa face sa se bucure si sa tresalte inima. Este cea mai buna dovada ca Invierea ne adună pe toți, și cei vii, și cei adormiți,  caci toti traim, adormim si vom invia intru Hristos!

De Înviere, și cei adormiti sunt vii, în Hristos, și laudă împreună cu noi adînca ințelepciunea și smerenie a lui Iisus cel Înviat!

Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-s-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; căci Hristos, sculându-se din morți, începătorul celor adormiți s-a făcut (Sfîntul Ioan Gură de Aur)

@Desy si @Cetatean ureaza azi tuturor membrilor Comunitatii Politeia din țară și din Diaspora, o sarbatoare a Invierii cu bucurie duhovniceasca, pace sufleteasca, liniste in familie, nadejde in viata vesnica si fapte bune spre mantuire!

Vinerea Mare este cea mai paradoxala vineri de peste an, cea in care rațiunea care numără, cîntărește, împarte este sfîșiată de durerea Patimilor, trăite de Mîntuitorul din a Sa voie și fără de păcat, dar și alinată de nădejdea Învierii.

Nicaieri nu este exprimata mai bine ca in slujba Prohodului aceasta stare de suspendare a omului, între frica  (naturală) de moarte și iubirea veșnică a Tatălui.

După cum spune Sfîntul Maxim Mărturisitorul, dacă voința este “puterea care doreste ceea ce este potrivit naturii“, atunci voința umană se teme în mod natural de moarte, aceasta ca fiind contrară naturii. Iar Iisus, cînd s-a rugat Tatălui să îndepărteze de la El paharul, a făcut-o pentru a ne arăta starea naturală a firii omenești, căzute, care se teme de moarte. Dar voința Sa umană  a decis de bunăvoie să facă voia Tatălui, și astfel, supunîndu-se, a rupt “zapisul păcatului neascultării”.

Astfel, suferința  asumată de bunăvoie este mîntuitoare pentru că tot ceea ce Dumnezeu a asumat, El a și salvat. A asumat firea noastră cea căzută, ca să ne redea una nouă și restaurată prin har, așa cum se cîntă la Prohod.

In mormant nou Te-au pus,

Innoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin invierea Ta,

Dupa cum se cade unui Dumnezeu.

Astazi Iisus (ca om) a baut paharul, facand vointa Tatalui, dar ca Dumnezeu adevarat  merge sa predice Invierea si celor din iad, care l-au asteptat de veacuri.

Astazi moartea se pacaleste, crezand ca primeste un simplu om, insa Viata va imbratisa la Inviere intreaga faptura.

În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind

Tu-n mormânt fiind pus
Ziditor Hristoase,
Temelia iadului s-a cutremurat
Şi-ale  morţilor morminte s-au  deschis.

Ca un om, ai murit
De-a Ta voie, Doamne;
Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat
Şi din întunericul păcatelor.

Suind Tu pe cruce,
Împreună-ai suit
Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,
Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

Astazi, cei adormiti ai nostri il primesc, primii, pe Mantuitorul.

Si, pentru că așa a rînduit Dumnezeu, ca Vinerea Mare să fie anul aceasta în data de 3 mai, ne amintim azi si de trecerea la Domnul a iubitului si regretatului †Theophyle.  10 ani au trecut de atunci, ca vantul.

Cred din toata inima ca, in lumea dreptilor, oameni ca †Theophyle sunt judecati de Dumnezeu după inima lor mare si dupa exemplul bun pe care l-au dat altora pînă în ultima clipă, iar păcatele le sunt iertate, așa cum numai un Dumnezeu o poate face. Oameni ca †Theophyle ne-au arătat că patriotismul și credința nu au nevoie de stridențe, ci de fapte bune făcute fără glas mare în piața publică, precum fariseii.

Și pentru ei Hristos se pune în mormînt pentru a-i ridica din așteptare și a-i duce în locul cu odihna binecuvîntată, ca să cînte și ei cu noi:

Ingropare-Ti laud,

Patimilor ma-nchin;

Si puterea Iti maresc, Milostivule,

Prin care de patimi am fost dezlegat.

Hristos se pune în mormînt, și odată cu el și patimile noastre.

Să le lăsăm acolo și să ne ridicăm în curînd împreună cu Mîntuitorul, mai curați la inimă, mai drepți la fapte, mai credincioși cu întreaga ființă!

Sper că nu v-a scăpat știrea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a validat marți Alianța Dreapta Unită USR – PMP – Forța Dreptei, care fusese respinsă de Biroul Electoral Central. Curtea Supremă a respins decizia de duminică a Biroului Electoral Central, au declarat pentru G4Media Cătălin Drulă și Eugen Tomac. Decizia este definitivă, ceea ce înseamnă că Alianța Dreapta Unită poate participa la alegerile europarlamentare și locale.

Aceasta semnifică faptul că voturile frontului non-PSD-PNL (care este de fapt marea moștenire lăsată țării de Iohannis, amantlâcul cu acte PSD-PNL) nu se vor risipi la locale și la parlamentare. Altfel spus, faptul că cineva nu va vrea să voteze  unul dintre partidele PMP/USR/FD, nu va avea impact mare asupra Alianței, câtă vreme voturile rămân în același bazin.

Va fi un vot rațional anti-sistem, nu un vot emoțional care mimează anti-sistemul (AUS, ȘOȘ).

Este această alianță the best case scenario? Evident că nu. Cele 3 partide au niște bube în cap de toată frumusețea (luate separat). Merită votate ele separat? Nu prea.

Merită votate ele ca Alianță? Răspunsul este: dacă nu se votează PSD+PNL și nici AUR/ȘOȘ, atunci AUD e singura alternativă rațională.

Pentru cine vrea cu adevărat să fie anti-sistem, nu partidele meteorice sunt soluția, ci acele partide care au șanse să se opună marii coaliții nășite de Iohannis.

Pentru cine este hiper exigent, există varianta partidelor meteorice, acum apărute.

Pentru cine este cît de cât rațional, ADU este o opțiune rezonabilă. Dacă găsiti alta mai rezonabilă, mi-ar plăcea să o aud. Rezonabilă, nu fantezistă, care să atragă voturi și apoi să le risipească sub pragul de 5%.

În orice caz, ICCJ oferă o nesperată  gură de oxigen Opoziției și acest lucru trebuie salutat. Cei din ADU mai că nu merită acest cadou, dar, ca electorat, ne bucurăm de el.

P.S. Încă o veste bună. Citesc că Tudorel Toader a pierdut șefia Universității Cuza din Iași. Acolo a fost posibil așa ceva grație unei participări record  (peste 87%) și unității fără fisură a tuturor candidaților anti-Toader:

A fost o bucurie că am câștigat eu, a contat foarte mult și ca stare de spirit, dar a contat la fel de mult și distribuția voturilor, pentru că și colegii de pe locurile 3, 4, 5 au avut un număr consistent de voturi și asta a fost o validare a programelor acestora. Dumnealor au fost foarte încrezători în șansa pe care o are comunitatea de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) să se schimbe și chiar de-a doua zi au anunțat că îmi acordă voturile. Asta nu înseamnă că alegătorii nu pot vota pe cine doresc, dar a fost un mesaj coerent că există o viziune spre schimbare (Liviu Maha, noul rector).

A se lua exemplu și în politică! Și, Tudorele, gata, acum ai fost și tu ievaluat și ai picat cu zgomot!

8 martie este ziua ființei care se jertfește zilnic pentru ceilalți. Este ziua celei care are copii, pe care îi crește și îi ocrotește cu toata iubirea sau se pregătește să o facă, atunci când va deveni, la rândul ei, mamă.

8 martie este ziua în care bărbații ar trebui să îți amintească de sacrifiile continue și tăcute, fără ceva cerut în schimb, făcute de consoartele lor pe care ei, adesea, le consideră cu dispreț, mai slabe. Exact cel mai “slab” est, de fapt, cel mai jertfelnic!

8 martie este ziua în care ar trebui să ne amintim că lumea va fi fiind condusă doar de cei care dau dovada de forță, dar este ținută în viață de cele mai empatice ființe.

8 martie este ziua în care trebuie să înțelegem că mai frumos este a zâmbi decât a porunci.

8 martie este ziua în care mîna care ocrotește ar trebui să fie de infinite ori mai cinstită decât palma care pedepsește.

8 martie e ziua in care ne amintim că armele nu vor învinge niciodată inima.

La mulți ani mamelor și doamnelor care, dintotdeauna, sunt oaza de gingășie într-o lume dementă!

Nu am făcut niciodată un secret din faptul că urăsc Săndeii. 

Săndeii, cum i-a numit cineva mai vîrstnic, mai deștept și mai drept ca mine, care mi-a șlefuit abordarea și entuziasmul, sunt judecători uzurpatori ai funcției, care își  datorează cariera judiciară amantlîcurilor cu politicienii care îi numesc în funcții sau care intervin legislativ, în mecanismele de numire/alegere sau le creează acestor năimiți posibilități și pîrghii de a influența în rău funcționarea Justiției, care ajunge să facă sluj la picioarele politrucilor.

Săndel poate fi și un judecător la CCR (Tudorel Toader sau Petre Lăzăroiu, care au stat mai mult de 9 ani în mandat, în mod ilegal), și judecători de la ICCJ, și judecători de la CSM care au profitat de relațiile cu Sistemul politic pentru a omorî reforma Justiției, dar și inspectori de la Inspecția Judiciară (precum seful mason Netejoru).

Principala grijă a acestor Săndei este să îngroape orice voce critică legitimă, folosind pîrghhiile puse la dispoziție de politicieni pentru sancționarea magistraților cu adevărat incomozi.

Laura Codruta Kovesi (caz de manual), Cristi Danilet (sancționat de trei ori), Camelia Bogdan (azi exclusă, dar și ea cîștigătoare la CEDO), Daniela Panioglu și Nadia Guluțanu (sancționate de 4 ori!), Crina Muntean și alții pe care eu nu îi știu, fiind prea mulți.

Ei bine, cunoaștem cu toții sancțiunea edictată împotriva judecătorului Danilet, care a fost redus la tacere (ma rog, au incercat, caci Cristi Danileț nu se sperie cu una, cu două!) pe motiv că a avertizat în 2019 împotriva fenomenului de subjugare a instituțiilor statului de către factorul politic.

“Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizarilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a “abuzurilor instituţiilor de forţă”. Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, politie, justiţie, armată? Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora “Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (…) a democraţiei constituţionale” ? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind … democraţia, că tot am văzut azi că e in scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi … constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor…”

Astăzi CEDO a decis, după o dezbatere cu multe argumente bine cumpănite și vot strîns, că lui Cristi Danileț, ca judecător, i s-a încălcat libertatea de exprimare.

Că Romania nu are o lege previzibilă și clară, ci una obscură și încîlcită făcută special pentru ca magistrații reformiși să fie sancționați de Săndei pe motiv că  “aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei“.

82. L’ensemble des considérations qui précèdent amènent la Cour à conclure que, dans le cadre de la mise en balance des intérêts concurrents, les juridictions internes ont omis de tenir dûment compte de certains facteurs importants, notamment en ce qui concerne le contexte plus large dans lequel s’inscrivaient les affirmations du requérant, la participation à un débat sur des questions d’intérêt général, la question de savoir si les jugements de valeur exprimés en l’espèce reposaient sur une base factuelle suffisante, et enfin l’effet potentiellement dissuasif de la sanction infligée. En outre, l’existence d’une atteinte à la dignité et à l’honneur de la profession de magistrat n’a pas été suffisamment démontrée. Ce faisant, les juges nationaux n’ont pas accordé à la liberté d’expression de l’intéressé le poids et l’importance que pareille liberté méritait au sens de la jurisprudence de la Cour, et cela même en présence de l’utilisation d’un moyen de communication (en l’occurrence un compte Facebook accessible au public) pouvant donner lieu à des interrogations légitimes au regard du respect du devoir de réserve des magistrats.

83. La Cour en conclut que les juridictions roumaines n’ont pas fourni des raisons pertinentes et suffisantes pour justifier l’ingérence alléguée dans le droit du requérant à la liberté d’expression, et qu’il y a donc eu violation de l’article 10 de la Convention.

Fără a comenta pe fond Hotărîrea CEDO, subliniez doar două aspecte de reținut, urmînd să revin ulterior cu o analiză mai amănunțită:

– CEDO a tăiat colții Săndeilor, anume invocarea pretinsului prestigiu al Justiției, care servea drept pretext pentru a sancționa orice magistrat incomod.

– CEDO a arătat că obligația de rezervă nu poate servi drept pretext pentru a pune pumnul in gura magistraților, atunci cînd acestia deranjează politicienii.

Încă o dată merită subliniat că avocata lui Cristi Danileț nu este alta decît inegalabila Nicoleta Popescu, cea care a ajutat-o și pe Codruța Kovesi să cîștige la CEDO, și că, deși Cristi Danileț nu a cerut nici un leu despăgubire pentru sine de la statul roman, CEDO a decis ca statul să plătească direct avocatei toate cheltuielile de judecată ale petentului.

O recunoaștere a faptului că expertiza juridică a Nicoletei Popescu, dublată de justețea cauzei lui Cristi Danileț, vor produce efecte benefice, grație Hotărîrii Danileț contra Romania asupra actualilor sau viitorilor magistrați romani!

In noaptea de 8 spre 9 februarie 2024 a decedat, la venerabila vîrstă de 95 de ani, Robert Badinter. 

Pentru cine nu știe, Robert Badinter a fost un titan francez al Dreptului, avocatul care, ajuns ministru al Justiției, care a reușit eliminarea pedepsei cu moarteadin Franța, în anul…1981.

Tatăl său (Samuel/Simon Badinter) era originar din Basarabia (raionul Telenești) și a emigrat în Franța în 1921, pentru a scăpa de pogrom. S-a căsătorit in 1923 cu Shiffra (Charlotte) Rosenberg, și ea originară tot din Basarabia și au fost naturalizați francezi în ianuarie 1928.

În data data de 30 martie 1928, s-a născut fiul lor, Robert Badinter. Tatăl și unchiul său au fost arestați de naziști și uciși în lagărele de la Sobibor, respectiv Auschwitz.

Robert Badinter a avut o cariera absolut impecabilă, inclusiv cu studii în SUA și catedră de drept la marile universități franceze: Dijon, Besançon, Amiens, Paris (Sorbona).

Ca avocat pledant împtriva pedepsei capitale, nu reușește să îi salveze viața lui Roger Bontems (a suferit toată viața pentru acest eșec), însă îi salvează de la moarte sigură pe următorii: Patrick Henry, Michel Bodin, Mohamed Yahiaoui, Michel Rousseau, Jean Portais, Norbert Garceau.

Pledoaria sa din 1981 de la Assemblée Generale a ramas in analele justitiei si avocaturii franceze ca un summum al elocintei si al convingerii (rationale si emotionale).

Eram student în Franța cînd am auzit și citit pentru prima dată despre el. În emisiunea în care l-am văzut povestind despre procesele pe care le-a cîștigat și despre abolirea pedepsei cu moartea, a relatat cea mai frumoasă amintire pe care o avea despre acest act parlamentar.

La ceva vreme după ce fusese votată legea, povestea el, aflîndu-se cu o chestiune oficială în Muzeul Municipalității (Paris) unde se afla expusă o ghilotină, a auzit un copil întrebînd-o pe mama lui la ce folosea  “chestia aceea”. Iar răspunsul mamei i-a dovedit că misiunea lui de abolire a pedepsei cu moartea fusese una justă: “la nimic“.

Este imposibil de descris intr-un singur articol personalitatea imensa lui Robert Badinter si cat in datoreaza Franta si Europa acestui umanist care toata viata a fost indragostit de ideea de dreptate si de umanitate. 13 minute in care el insusi isi rezumă ideile ar fi adecvate, cred.

Romania ii datoreaza lui prima Constitutie de dupa 1989. Există un document oficial pe acest subiect.

La Constitution roumaine de 1991, élaborée avec le concours de notre collègue Robert Badinter, s’inspire sur de nombreux points du modèle de la Constitution française de la V e République en instituant un régime semi-présidentiel, avec un président élu au suffrage universel et une responsabilité du Gouvernement devant le Parlement. Le 18 septembre dernier, au moment même du déplacement de votre rapporteur, le Parlement roumain a adopté un projet de révision constitutionnelle , qui a été ensuite approuvé par référendum le 19 octobre 2003. Cette révision constitutionnelle comporte des dispositions importantes concernant, en particulier, la mise en conformité du droit roumain avec l’acquis communautaire .

Un lucru este insa cert. Nu se poate găsi un om mai DREPT intre cei drepti. E suficient sa revedem fragmentele din  pledoaria lui din 1981.

Pentru tot ce a făcut el pentru Justiție și pentru oameni, sper din toată inima ca Robert Badinter să se odihnească acolo unde își merită locul: în fața Creatorului. 

Dragi prieteni si membri ai Comunității Politeia,

Scriam, in data de 31 decembrie 2022, un editorial in care intitulam anul care se incheia, “annus horibilis”. Si, pe buna dreptate. Nu avem cum sa numim anul in care un moloh stalinist (reinviat de un batran kagebist) a invafat tara vecina altfel decat un an oribil. Cei care au prins, copii fiind, al doilea razboi mondial, nu credeau sa ajunga sa vada cu ochii lor un razboi in toata regula in coasta Romaniei. Si nici cei nascuti dupa 1989, cand, vorba lui Fukuyama, urma sa se instaleze un triumf al democratiilor liberale, nu credeau sa vada revenind fantomele autoritarismului, populismului, suveranismului, resuscitate si ele de cosmarul imperial al Rusiei comuniste.

Scriam, in acel articol, ca aveam nadejdea ca anul 2023 sa fie anul sperantei. Ma intreb azi daca, retrospectiv, puteam spune ca asa a fost, un an al sperantei? Al sperantei intr-o pace care sa se intrezareasca? Al sperantei in zorii unei ordini restabilite? Al sperantei in umanitatea regasita?

Nu as putea sa spun ca aceasta speranta a fost desarta, insa din pacate lasitatea oamenilor a transformat anul 2023 in anul nenorocirilor. In lumea noastra, nimic nu se obtine usor si fara efort. Si, cum oamenii sunt slabi si lasi, prefera mereu varianta cea mai sigura, dar si cea mai inrobitoare. Si cu cele mai rele consecinte.

Oamenii prefera mereu certitudinea oferita de coltul de paine in locul dilemele oferite de libertate. Populismul in loc de realitatea necosmetizata. Minciuna frumos ambalata in loc de adevar. Burta plina in loc de constiinta curata. Logica actiunii gregare in loc de alegerea justa si solitara.

Numai asa putem sa ne explicam multe fenomene social-politice pe care le-am vazut in 2023 si care nu anunta un an electoral (in toata lumea) 2024 nu prea incurajator.

Insa semnele vremurilor nu trebuie citite doar in cheia pesimismului. M-am intrebat adesea, in clipele de restriste, daca mai este azi de actualitate mesajul crestin, mai ales la cumpana dintre ani.

Cum ar trebuie sa intimpinam noul an 2024 care se anunta ca un an al temerilor (temerea de revenirea populismelor gregare in politica, de revenirea in ofensiva a rusilor pe front, de revenirea problemelor economice – mereu amanate prin tiparnita si inflatie -, de revenirea instinctelor josnice in oameni, de tot ce poate fi mai rau pentru o societate civilizata , anume decaderea in propria istorie)?

Cred ca stiu raspunsul: fără teamă! 

V-ati intrebat niciodata de ce mereu Iisus le spune Apostolilor sau celor care vin la el: Nu vă temeți?

,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi’’

,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”

,,Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor’’

Pentru că frica este cel mai primar sentiment, in sensul ca il regreseaza omul la stadiul sau animalic, in care acesta ar face orice ca sa supravietuiasca. Inclusiv fapte rele.

Nu intimplator toate populismele au frica drept vector lectoral (frica de necunoscut, frica de straini, frica de vecini, frica de castiguri financiare diminuate, etc).

Frica face din om, neom (adica fiară). De aceea anul 2024 nu trebuie să fie anul fricii, ci anul curajului.

Curajul de a face altfel decât ne indeamna cei care face apel la instinctele noastre animalice (in politica si in viata sociala).

Curajul de a spune adevarul, nu de a cosmetiza realitatea.

Curajul de a rezista tentatiei egoismului, in numele solidaritatii reale.

Curajul de a face fapta buna (in ascuns), nu de te alatura (public) raului gregar.

Curajul de a sprijini pe cel oprimat, nu de a-l blama pentru rezistenta lui morala care noua, celor comozi, ne sta ca un spin in ochi.

@Desy și @Cetățean urează tuturor prietenilor și cititorilor Politeia, precum și tuturor celor care azi sunt plini de temeri să își deschidă inima pentru a lua exemplu de curaj de la cei care il au si pentru a intimpina anul 2024 plini de indemnul evanghelic de a alunga afară din suflet frica!

Să ne revedem sănătoși peste un an și să ajungem să ne bucurăm că anul 2024 ne-a adus lucruri bune, pe măsura curajului nostru care le-a dorit și a lucrat pentru adeverirea lor!  

Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peştera Celui Neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu Steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu, Cel mai înainte de veci.

Așa cântă Biserica în cele 3 zile ale Nașterii Domnului. Nu știu câți dintre cei care se consideră creștini (sau, atei fiind, se bucură în secret de faptul că ne vine din tradiția creștină acest obicei de a avea zile libere, dar nu își mai bate capul cu întrebări despre obicei de care și ei profită) înțeleg imensul abis conceptual-logic care este descris în aceste versuri paradoxale!

O fecioară… naște

O fecioară dă viață… Celui mai presus de ființă

Pentru Dumnezeu cel transcendent oamenii nu au găsit alt cămin decât… o peșteră

Două feluri de ființe (terestre și celeste)… cântă împreună

Niște astrologi  care venerează stelele…sunt călăuziți de o stea

Dumnezeu cel veșnic…se arată pentru noi ca un prunc

Și aș mai putea continua, dar mă opresc, pentru că și așa este destul. Ce vreau să spun este că următorul lucru: Nașterea Domnului este o sărbătoare paradoxală nu doar prin faptul că Dumnezeu a venit în lume într-o formă în care oamenii o pot înțelege (sub forma unui prunc nou-născut), ci mai ales prin faptul că în lumina ei, tot ce este paradoxal a devenit atât de natural.

Mesajul evanghelic este în cel mai înalt grad paradoxal (adică șochează logica) dar el s-a “naturalizat” tocmai pentru că Dumnezeu a dovedit că poate exista o lume în care paradoxul devine regulă iar lumea nu se sparge, totuși, în bucăți!

Iubirea fără limită și iertarea nesfârșită (mesajul central al Învierii) nu ar fi fost posibile fără mesajul paradoxal de început al Nașterii Mântuitorului: există un Dumnezeu care nu a rămas distant în ceruri și nu s-a mulțumit să transmită 10 porunci, ci s-a întrupat sfidând logica, arătându-se ca prunc, acceptând să trăiască viața noastră și să ne arate că se poate trăi în mod firesc o existență care depășește orizontul limitat al vieții noastre, adică urmărind doar voia Tatălui.

Poate că noi azi ne gândim că a fi creștin implică a face asta, sau asta, sau asta… Nu, a fi creștin nu implică a face, ci a fi. Sau, mai bine zis, implică a trăi paradoxul în fiecare clipă a vieții tale.

A trăi pe pământ și a viza cerul.

A întinde mâna spre seamănul și a-l prinde de mână pe Dumnezeu.

A crește și ocroti un copil și a-l legăna pe brațe pe Iisus.

Sau, cum adânc spune un rar cântec modern care este inspirat de cea mai adâncă teologie, a înțelege că Fecioara Maria, când își săruta micul copilaș, de fapt săruta… chipul lui Dumnezeu celui Nevăzut (Coloseni 1,15)

Hristos s-a născut!