Author: Cetatean


Revista Presei – 12 februarie. Decât inginer în Galați, mai bine vânzător de ziare în Italia…

Buna dimineata intr-o zi de joi, 12 februarie. Vremea se va încălzi în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi ploi slabe, local în vestul, nordul și sud-estul țării, iar pe arii restrânse în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului și în Delta Dunării (viteze de 40…60 km/h). Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 16 grade, iar cele minime între -5 grade în depresiunile estice ale Transilvaniei și 6 grade în Dealurile de Vest. Ceața se va forma local în regiunile extracarpatice și pe arii restrânse în rest. La munte, vremea se va încălzi ușor, însă în zonele înalte va rămâne geroasă. Cerul va fi temporar noros, cu precipitații mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zonele montane înalte, unde rafalele pot atinge 40–60 km/h, ceea ce va accentua senzația de frig.

“E depășit Nicușor Dan de poziția de președinte? Motive tot mai mari de îngrijorare. Răvășită de pandemie, ajunsă la marginea unui război, fără aliați și fără un proiect major de țară, România pare că se va prăbuși la primul obstacol mai serios. Când eram copil, asta se întâmpla cu ani înainte de apariția computerelor, a jocurilor video și internetului, mă jucam cu mici soldați de plastic pe care îi colecționam. Făceam cetăți din cărți de joc, transformam obiecte de mobilier, cărți, uneori și farfurii, vase de bucătărie, în obstacole naturale în fața armatelor inamice pe care le desfășuram pe covorul camerei. Îmi imaginam tot felul de scenarii de acțiune, de luptă, atac și apărare. De multe ori mi-aș fi dorit ca figurinele mele multicolore, din plastic, să prindă viață și să se miște singure, iar eu să privesc ca un demiurg o bătălie între soldații mei. Mult mai târziu, jocurile video au rezolvat problema, iar astăzi copiii și adolescenții se pierd printre miile de aplicații în care sunt mici dumnezei și hotărăsc destinul propriilor armate digitale. Imaginea cetăților de cărți de joc pe care le construiam mi-a rămas în memoria marcată de efortul meu de copil de a ridica o construcție, care să reziste la adierea provocată de deschiderea ușii, atunci când mama mă chema la masă sau mă anunța că trebuie să-mi fac lecțiile, folosindu-mă doar de subțirimea fermă a dreptunghiurilor de hârtie cerată”. Integral pe Spotmedia

Un îndulcitor popular poate afecta creierul și crește riscul de AVC. Ce arată noile cercetări“Un îndulcitor popular poate afecta creierul și crește riscul de AVC. Ce arată noile cercetări. Prezent în orice, de la batoane proteice până la băuturi energizante, eritritolul a fost mult timp considerat o alternativă sigură la zahăr. Însă, cercetările recente sugerează că acest îndulcitor utilizat pe scară largă ar putea submina în liniște una dintre cele mai importante bariere de protecție ale corpului, cu consecințe potențial grave pentru sănătatea inimii și riscul de AVC.Un studiu de la Universitatea din Colorado sugerează că eritritolul poate deteriora celulele din bariera hemato-encefalică, sistemul de securitate al creierului care împiedică pătrunderea substanțelor nocive, permițând în același timp accesul nutrienților. Aceste descoperiri adaugă detalii îngrijorătoare studiilor observaționale anterioare care au făcut legătura între consumul de eritritol și ratele crescute de atac de cord și accident vascular cerebral.Impactul asupra creierului și vaselor de sângeÎn cadrul studiului recent, cercetătorii au expus celulele barierei hemato-encefalice la niveluri de eritritol care se găsesc de obicei în sânge după consumul unei băuturi răcoritoare îndulcite cu acest compus. Aceștia au observat o reacție în lanț de degradare celulară care ar putea face creierul mai vulnerabil la formarea cheagurilor de sânge — o cauză principală a AVC-ului”. Integral pe Ziare.com

FOTO Shutterstock“Pot fi obligați medicii să rămână în țară după facultate? Experții reacționează la planul lui Bolojan. Declarația premierului Ilie Bolojan, care crede că medicii ar trebui să rămână obligatoriu în România o perioadă după terminarea facultății, readuce în prim plan o problemă acută a sistemului: deficitul de personal. Poate fi o obligativitatea o soluție sau e nevoie de alte măsuri? Am analizat subiectul cu Diana Nastasă, președintele Societății Medicilor Rezidenți și cu Rozalina Lăpadatu, reprezentantă a pacienților. … Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2024, în România existau 74.000 de medici. Cu toate acestea, distribuția este neuniformă: cei mai mulți dintre medici lucrează în orașele mari și centrele universitare, în timp ce urbanul mic și ruralul rămân insuficient acoperite. Astfel, sute de localități din țară nu beneficiază de un medic de familie. Iar în spitale, specialitățile care se confruntă cu cel mai mare deficit de personal sunt vitale: ATI și Chirurgie. Potrivit Societății Multidisclipinare a Medicilor Rezidenți (SMMR), varianta propusă de premierul Ilie Bolojan nu reprezintă nicidecum o soluție pentru a rezolva deficitul de medici și distribuția inegală”. Integral pe Adevarul.ro

INVESTIGAȚIE. Partenerul firmei care a livrat roboții la Spitalul Militar, condamnat într-o țară UE după ce Parchetul condus de Kovesi l-a prins cu dare de mită la vânzarea de roboți medicali“INVESTIGAȚIE. Partenerul firmei care a livrat roboții la Spitalul Militar, condamnat într-o țară UE după ce Parchetul condus de Kovesi l-a prins cu dare de mită la vânzarea de roboți medicali. Firma Laurei Galea, prin care a livrat roboți Versius la Spitalul Militar la preț de Da Vinci, are același nume cu compania omului de afaceri sârb Sasa Pozder. Acesta apare ca subcontractant la una din cele două achiziții de roboți Versius din România, în 2023. Pozder a fost condamnat că a vândut, în Croația, roboți microscopici supraevaluați, scrie siteul de investigații Snoop. Poți susține munca de investigație a redacției nonprofit Snoop fără să dai bani din buzunar. Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit și poți face o diferență pentru jurnalismul independent. În vara anului 2023, spitalul bucureștean Sf. Maria a scos la licitație mai multe contracte pentru echipamente medicale. Pe 22 decembrie 2023, firma Gema Equipments a încheiat un contract pentru livrarea unui robot Versius cu Spitalul Sf. Maria, în valoare de circa 2,5 milioane de euro. Gema nu a participat singură la licitație. În SEAP, ca subcontractant, mai apare o firmă, denumită Medical Innovation Solutions. Dar nu e înregistrată în România. Numele e identic cu cu cel al firmei Laurei Galea, prin care cântăreața a livrat roboți Versius la Spitalul Militar la preț de Da Vinci, despre care Snoop a scris recent. Firma Laurei Galea și-a schimbat numele din Celestial Records (înregistrări audio/muzicale) în Medical Innovation Solutions, în noiembrie 2022″. Integral pe Hotnews

“Gabriela Dima: Comasarea școlilor și mărirea normelor didactice au dus la sacrificarea unor discipline esențiale, mai ales la sate / Încep să fie sacrificate și fizica, chimia, biologia. Deși mărirea normei didactice nu este, în sine, o problemă, modul în care a fost aplicată reforma a dus la sacrificarea unor discipline și la predarea de către cadre didactice fără specializare, cu efecte directe asupra calității educației a atras atenția Gabriela Dima, director regional Teach for Romania, într-un interviu la Radio România Iași. Aceasta a fost întrebată despre consecințele deciziilor recente din educație și ale legii 141/2025 asupra comunităților vulnerabile. „Nu avem această evaluare standardizată pentru toate disciplinele, la nivel național, astfel încât să putem spune, în mod real, care a fost impactul”, a explicat Gabrielei Dima. În lipsa unor date cantitative, concluziile se bazează pe observații din teren și pe discuții cu directori și profesori care lucrează în școli din comunități vulnerabile. Gabriela Dima subliniază că mărirea normei didactice este un trend internațional și nu reprezintă, în sine, o măsură greșită, „problema apare în comunitățile rurale, care se confruntă cu depopulare masivă și migrație”. Integral pe Edupedu

Ingineră în Galați, vânzătoare de ziare în Italia / Viața de imigrant a Tatianei Vizureanu / ”E un adevărat serviciu public, un bastion al democrației. Dacă nu citești un ziar, cum îți formezi ideile, cum îți consolidezi opiniile, cum votezi?”“Ingineră în Galați, vânzătoare de ziare în Italia / Viața de imigrant a Tatianei Vizureanu / ”E un adevărat serviciu public, un bastion al democrației. Dacă nu citești un ziar, cum îți formezi ideile, cum îți consolidezi opiniile, cum votezi?”. Viața Tatianei Vizureanu e proprietara singurului chioșc de ziare rămas între două localități aflate la malul mării, Marina Romea și Casal Borsetti, lângă Ravenna. Povestea ei de viață a fost prezentată în media locală ca un exemplu despre cum să reușești în viață. A crescut în România lui Ceaușescu, unde nici măcar rudele nu puteau fi de încredere, deoarece puteau fi informatori ai Securității, scriu jurnaliștii italieni. A lucrat în șantierele navale din orașul său natal, Galați, mai întâi ca angajată și, după absolvire, ca inginer. Apoi, în 1994, când a ajuns la Ravenna, Tatiana Vizureanu (fără să se gândească măcar să-și caute un loc de muncă ca inginer naval, „este o meserie de bărbați”, i s-a spus…) a fost angajată, mai întâi ca străină (România este în UE din 2007) la McDonald’s, devenind în cele din urmă manager de magazin.Apoi a venit saltul antreprenorial, chioșcul de ziare din Via Sergio Cavina, care în curând își va tripla dimensiunea pentru a deveni un loc de întâlnire pentru cartier „și mai ales pentru tinerii care nu mai citesc”. Cele 86 de ore de muncă pe săptămână nu o obosesc. Tatiana consideră chioșcul de ziare un bastion democratic în serviciul cetățenilor și, în fața crizei grave din domeniul editorial, se întreabă de ce nu există sprijin local pentru chioșcurile de ziare”. Integral pe G4Media

Pensionari / sursa foto: Inquam Photos“Peste 8,4 milioane de români și-ar putea vedea în pericol banii strânși la Pilonul II de pensii. Ce „fantomă” pregătește statul? În țara noastră funcționează extraordinar de bine două sau trei instituții. Prima instituție este serviciul de emitere pașapoarte, a doua este definită de cota unică de impozitare, iar a treia este reprezentată de sistemul de pensii administrat privat, Pilonul II (contribuții obligatorii) și Pilonul III (contribuții facultative). Sistemul de pensii administrat privat Pilonul II a fost inventat în Chile – America de Sud, la finalul anilor ‘70 și a început să funcționeze din noiembrie 1980. Este creația economistului José Piñera, care a colaborat la arhitectura sistemului cu câțiva economiști chilieni care absolviseră studii economice la Universitatea din Chicago – SUA. Școala de economie de la Chicago este o școală de gândire neoclasică asociată cu facultatea Universității din Chicago, renumită pentru promovarea principiilor pieței libere. José Piñera a declarat că ideea de a privatiza administrarea acumulării de fonduri pentru viitoarea pensie s-a conturat după ce a citit cartea „Capitalism și libertate”, scrisă de Milton Friedman, cel mai cunoscut lider al școlii de economie de la Chicago”. Integral pe Republica.ro

“Discriminare între profesori, după ce indemnizația de hrană se acordă doar celor cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici, semnalată de Sindicatul SIPA Muntenia: Profesorii cu vechime mare sunt excluși. Depășești pragul cu un leu? Nu mai primești nimic. Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia semnalează că profesorii cu vechime mare sunt discriminați în privința acordării indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Conform sursei citate, măsura de a condiționa voucherele de vacanță și indemnizația de hrană de un prag de 6.000 lei net este „nedreaptă și discriminatorie”. „Drepturile profesionale nu pot deveni instrumente contabile de austeritate”, transmite SIPA Muntenia.Sindicatul transmite că măsura îi exclude pe profesorii cu vechime mare în învățământ: „Profesorii cu vechime mare, cu gradul didactic I, cu 20 până la 40 de ani în sistemul național de învățământ, adică exact cei care au ținut școala românească în picioare la acest moment, sunt excluși. Depășești pragul cu un leu? Deja ești „prea bine plătit”. Nu mai primești nimic. Aceasta nu este reformă. Este o sancțiune mascată împotriva experienței și profesionalismului dascălilor.” “. Integral pe Edupedu

“Planurile UE pentru a depăși vetoul premierului Ungariei asupra aderării Ucrainei. Planurile de a integra Ucraina în Uniunea Europeană înainte de finalizarea tuturor reformelor necesare, precum și discuțiile despre ocolirea veto-ului Ungariei, indică un sentiment tot mai accentuat de urgență la Bruxelles, scrie politico.eu. Uniunea Europeană analizează un plan fără precedent care ar putea permite Ucrainei o formă de aderare parțială încă de anul viitor, potrivit mai multor oficiali și diplomați europeni. Inițiativa urmărește să consolideze ancorarea Kievului în Europa și să limiteze influența Moscovei. La patru ani de la invazia rusă pe scară largă, iar în contextul în care Ucraina face presiuni pentru ca aderarea la UE în 2027 să fie inclusă într-un eventual acord de pace cu Rusia, propunerea ar marca o schimbare majoră față de modul tradițional în care blocul comunitar primește noi membri. Concret, Ucraina ar urma să participe la structurile UE înainte de a finaliza toate reformele cerute pentru statutul deplin de stat membru. Oficiali europeni și reprezentanți ai guvernului ucrainean afirmă că procesul este unul urgent. Președintele Volodîmîr Zelenski a declarat la Kiev că Rusia va încerca probabil să împiedice apropierea Ucrainei de UE. „De aceea insistăm asupra unei date clare”, a spus el. „Acea dată ar urma să fie semnată de Ucraina, Europa, Statele Unite și Rusia.” Ideea discutată la Bruxelles seamănă cu conceptul unei Uniuni „cu mai multe viteze”, promovat de președintele francez Emmanuel Macron. În cercurile europene, inițiativa este descrisă informal drept „extindere inversă”, deoarece presupune integrarea politică a unui stat la începutul procesului de aderare, nu la finalul acestuia”. Integral pe Adevarul

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 7 februarie. George Simion și lobby-ul împotriva propriei țări

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 7 februarie. Vremea se menține mai caldă decât normalul perioadei, deși temperaturile vor fi în ușoară scădere în vestul și nordul țării. Cerul va fi mai mult noros și sunt așteptate precipitații slabe în jumătatea nordică, predominant sub formă de ploaie. În estul Transilvaniei și în Moldova, spre seară și noaptea, pot apărea precipitații mixte și depuneri de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări locale în sud-vest. Valorile termice diurne vor scădea în regiunile intracarpatice comparativ cu intervalul precedent, însă în toată țara se vor menține peste mediile climatologice specifice acestei date. Cerul va fi noros, iar în jumătatea nordică a țării vor cădea precipitații slabe, temporare, predominant sub formă de ploaie. Începând din a doua parte a nopții, în estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei, precum și în zona subcarpatică a Moldovei, se vor semnala precipitații mixte, cu posibilitatea depunerii izolate de polei. Vântul va sufla slab și moderat, iar în a doua parte a intervalului va avea intensificări locale în sud-vest, cu rafale ce vor atinge, în general, 40…45 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 12 grade, iar cele minime între -3 și 4 grade Celsius. În zonele joase de relief din sudul și estul țării, pe arii restrânse, va fi ceață.

Ofensiva rusă încetinește, după blocarea accesului la Starlink,: „Sunt ca niște pisoi orbi”“Ofensiva rusă încetinește, după blocarea accesului la Starlink,: „Sunt ca niște pisoi orbi”.Ritmul ofensivei ruse din estul Ucrainei pare să fi încetinit la scurt timp după ce Elon Musk, prin SpaceX, a lansat un sistem de verificare a terminalelor Starlink și a blocat dispozitivele neautorizate.La două zile după introducerea verificărilor, „ritmul ofensivei ruse pare să încetinească”, a spus un oficial militar ucrainean, sub protecția anonimatului. „În prezent, o astfel de tendință este într-adevăr observată. Dar va fi necesar să monitorizăm dacă se menține și dacă nu apar alți factori”, a declarat acesta pentru Politico. Un comandant din Statul Major ucrainean a descris impactul într-un limbaj direct:„De fapt, ei au probleme acum. Sunt ca niște pisoi orbi.” La începutul săptămânii, Ministerul Apărării al Ucrainei, în coordonare cu SpaceX, a demarat verificarea tuturor terminalelor Starlink, pentru a împiedica folosirea lor de către forțele ruse, în special pentru dronele utilizate în atacuri asupra infrastructurii energetice. „Această măsură este un răspuns direct la utilizarea ilegală de către forțele ruse a terminalelor Starlink. Dronele echipate cu Starlink sunt greu de interceptat: zboară la altitudine joasă, sunt rezistente la bruiaj și pot fi pilotate în timp real de la distanțe mari”, a transmis ministerul într-un comunicat citat de Politico. Autoritățile au anunțat că „în curând vor funcționa doar terminalele înregistrate și autorizate, iar dispozitivele neverificate vor fi dezactivate”.” Integral pe Spotmedia

Procesul „târât” al unui dezastru ecologic. Cazul politicianului PSD patron de incinerator care a îngropat sute de mii de tone de animale pe malul Dunării“Procesul „târât” al unui dezastru ecologic. Cazul politicianului PSD patron de incinerator care a îngropat sute de mii de tone de animale pe malul Dunării. Principalul inculpat este Gelu Cazacioc, patronul firmei de incinerare implicate și, totodată, consilier local PSD din localitate, trimis în judecată de procurori în septembrie 2021. La finalul anului 2023, Cazacioc a fost condamnat în primă instanță la patru ani de închisoare cu executare pentru infracțiunea de eliminare de deșeuri cu încălcarea dispozițiilor legale, faptă susceptibilă de a produce daune semnificative mediului. Procurorii au găsit bălți de sânge și amoniu de 30 de ori mai mult decât valoarea admisă. Teoretic, Cazacioc trebuie să ardă, conform contractului, carcasele de animale, dar a ales varianta îngropării, pe terenul de 7 hectare din apropierea incineratorului, provocând un dezastru ecologic, la câteva sute de metri distanță de apele Dunării. „Când plouă e pericol, deoarece terenul e deasupra și se scurge spre fluviu”, a spus în 2021 unul dintre localnicii intervievați de reporterii Libertatea. La incineratorul administrat de societatea Cazacioc&Co se aduceau stârvuri de vaci, porci și cai din toată Moldova și Dobrogea, inclusiv o parte a oilor înecate în Portul Midia. Firma din spatele dezastrului ecologic încă funcționează, raportând pentru anul 2024 un profit de 500.000 de lei”. Integral pe Libertatea

Operațiune comună Franța–România: 300 de milioane de euro provenite din droguri, spălate prin firme românești. Au fost puse sub sechestru vehicule, bijuterii de lux și conturi bancare“Operațiune comună Franța–România: 300 de milioane de euro provenite din droguri, spălate prin firme românești. Parchetul Național Francez împotriva Criminalității Organizate (PNACO) a anunțat punerea sub acuzare a patru persoane la Paris și demararea procedurilor de extrădare pentru alți patru suspecți din România, în urma destructurării unei vaste rețele de spălare de bani cu ramificații internaționale. Operațiunea, realizată în cooperare cu autoritățile judiciare române, a vizat o grupare specializată în reciclarea fondurilor provenite în principal din traficul de droguri.Potrivit procurorului Vanessa Perree, rețeaua ar fi spălat peste 300 de milioane de euro începând din 2019. Marți, în cadrul unei acțiuni coordonate, au fost efectuate circa 20 de percheziții în România și Franța, soldate cu arestarea a patru persoane pe teritoriul românesc și a altor nouă în Hexagon. Cele patru persoane reținute în Franța au fost deja puse sub acuzare, iar trei dintre suspecții din România sunt în procedură de extrădare, în timp ce al patrulea se află în arest preventiv, în așteptarea predării către autoritățile franceze.Ancheta, declanșată în Franța pe baza analizei Brigăzii de Cercetare și Investigație Financiară (BRIF) și a agenției Tracfin, este coordonată de doi magistrați specializați ai tribunalului judiciar din Paris și urmărită de PNACO. În cadrul cercetărilor au fost descoperite peste 200.000 de euro în numerar și au fost puse sub sechestru vehicule, bijuterii de lux și conturi bancare totalizând aproape 220.000 de euro”. Integral pe  Ziare.com

Premierul Ilie Bolojan și Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului. Foto: Guvernul României“Guvernul răspunde acuzațiilor Liei Savonea privind presiuni asupra CCR: „Adevărul nu poate constitui o formă de ingerință”. Guvernul a respins vineri acuzațiile șefei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Lia Savonea, potrivit cărora premierul a făcut presiuni asupra Curții Constituționale prin scrisoarea trimisă de premierul Ilie Bolojan către CCR privind reforma pensiilor magistraților, potrivit unui răspuns transmis de purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu pentru HotNews. Despre acest răspuns a relatat anterior și G4Media. Judecătorii Curții Constituționale se vor reuni în ședință pe 11 februarie pentru a discuta sesizarea Înaltei Curți de Justiție și Casație împotriva reformei pensiilor magistraților. Purtătoarea de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, a transmis, vineri, că premierul nu a cerut un anumit verdict și nu a formulat avertismente, ci a prezentat „o situație de fapt”.„Premierul nu a făcut niciun fel de presiuni asupra CCR, nu a formulat avertismente, cu atât mai puțin nu a cerut un anumit verdict. A prezentat o situație de fapt, plecând de la principiul că o instanță trebuie să fie pe deplin informată atunci când formulează o decizie”, a declarat Dogioiu”. Integral pe Hotnews

Guvernul SUA va finanța think-tank-uri și organizații caritabile din Europa aliniate mișcării Maga (surse, FT)“Guvernul SUA va finanța think-tank-uri și organizații caritabile din Europa aliniate mișcării Maga (surse, FT). Departamentul de Stat al SUA va finanța think-tank-uri și organizații caritabile aliniate mișcării Maga în Europa pentru a disemina pozițiile politice ale Washingtonului și a combate amenințările la adresa libertății de exprimare acuzate de administrația Trump, potrivit FT. Sarah Rogers, înaltă funcționară a Departamentului de Stat, s-a deplasat în Europa în decembrie pentru a se întâlni cu think-tank-uri influente de dreapta și a discutat cu personalități cheie din partidul populist Reform UK al lui Nigel Farage despre alocarea unei sume de bani pentru promovarea valorilor americane, potrivit a trei persoane apropiate discuțiilor. Finanțarea a fost legată de celebrarea a 250 de ani de la independența SUA, care va avea loc la sfârșitul acestui an, au spus persoanele respective. Este probabil ca acest lucru să provoace consternare în rândul aliaților Washingtonului, în special al guvernelor de centru-stânga, cum ar fi Partidul Laburist din Marea Britanie, care vor fi îngrijorate că fondurile guvernului american sunt utilizate pentru a le submina politicile. Un oficial american a declarat că programul este o variantă a proiectelor anterioare ale Departamentului de Stat, care canalizau fonduri către cauze specifice din străinătate, și că se va concentra probabil pe inițiative cu sediul în Londra, Paris, Berlin și Bruxelles”. Integral pe G4Media

Afaceristul Dragoș Sprânceană. FOTO: Captură Video / Youtube“Dragoș Sprânceană, noi dezvăluiri explozive despre discuțiile cu George Simion: „O grămadă de băutură pe masă şi pahare”. Afaceristul Dragoș Sprânceană, român stabilit în SUA și prezentat ca fiind apropiat de președintele american Donald Trump, a făcut declarații explozive, în direct la Antena 3 CNN, despre o întâlnire pe care ar fi avut-o cu liderul AUR, George Simion. Potrivit lui Sprânceană, președintele AUR le-ar fi explicat explicit mecanismul prin care România ar fi fost scoasă din programul Visa Waiver, iar comportamentul acestuia ar fi fost unul „total neprofesionist”. Dragoș Sprânceană a susținut că întâlnirea a avut loc în contextul unei misiuni de observare a corectitudinii alegerilor din România. „Toată lumea şi toţi invitaţii au avut prilejul să aibă un interviu cu noi în prealabil. Job-ul nostru era să observăm corectitudinea alegerilor din România. Prin urmare, am avut o întâlnire cu Guvernul României înainte, apoi am targetat primii 3 candidaţi. Singurul care a fost cel mai neprofesional, domnul Simion. Toţi ceilalţi au fost foarte profesionali”, a declarat acesta. Afaceristul a descris în detaliu cadrul întâlnirii cu liderul AUR. „Domnul Simion ne-a invitat la un restaurant, undeva în spate, la subsol. Era îmbrăcat într-un tricou polo, o grămadă de băutură pe masă şi pahare. Aţi mai văzut vreo întâlnire de genul ăsta, oficială? Nu era beat, era băut, e o diferenţă. Am rămas stupefiaţi”, a spus Sprânceană”. Integral pe Adevarul

Ludovic Orban a fost numit pe 6 octombrie 2025 consilier prezidențial al lui Nicușor Dan pe politică internă, dar a fost revocat pe 18 noiembrie 2025“Ludovic Orban îi cere lui Nicușor Dan să numească un director la SRI fără acceptul PSD și PNL, la fel cum a cerut și Traian Băsescu. Fostul consilier prezidențial Ludovic Orban i-a transmis vineri, 6 februarie, președintelui Nicușor Dan să numească mai repede un director la Serviciul Român de Informații, susținând că instituția „funcționează în afara legii” de doi ani și jumătate. Fostul premier și președinte PNL a explicat că SRI nu are director după demisia lui Eduard Helwig, adică de doi ani și jumătate. „Într-o perioadă în care amenințările la adresa siguranței naționale s-au diversificat și s-au amplificat, este scandalos că principalul serviciu de informații, care trebuie să vegheze la siguranța noastră națională, este păstrat descăpățânat, fără o conducere legitimă care să asigure funcționarea sa la deplină capacitate și în conformitate cu noile priorități izvorâte din evoluțiile semnificative din ultima vreme”, a scris Ludovic Orban pe Facebook. El a adăugat că era previzibil că fostul președinte Klaus Iohannis, „aflat la final de mandat și decuplat complet de responsabilitățile funcției prezidențiale”, nu a numit un șef la SRI, conform prevederilor legale”. Integral pe Libertatea

Blocaj în dosarul în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară. Un al treilea judecător va înclina balanța, după ce primii doi au avut opinii diferite“Blocaj în dosarul în care Călin Georgescu este judecat pentru propagandă legionară. Un al treilea judecător va înclina balanța, după ce primii doi au avut opinii diferite. Dosarul se află acum în camera preliminară unde se decide dacă rechizitoriul este corect întocmit pentru a putea începe procesul. La termenul de astăzi, 6 februarie, cei doi judecători de la Tribunalul București au anunțat că este nevoie de un al treilea judecător pentru a se decide dacă procesul poate să înceapă sau dosarul va fi trimis înapoi la procurori. Completul de divergență urmează să se întrunească pe 9 februarie. Tribunalul București era așteptat să se pronunțe vineri asupra contestației pe care Călin Georgescu a formulat-o împotriva hotărârii Judecătoriei Sectorului 1, care pe 9 decembrie, anul trecut, a decis începerea începerea procesului în care Călin Georgescu va răspunde la acuzații de propagandă legionară. Instanța de fond a respins toate excepțiile pe care Călin Georgescu le-a ridicat.Pentru că la deliberări cei doi judecători din complet au avut opinii diferite, a intervenit divergența, potrivit procedurilor urmând ca un al treilea judecător să fie cooptat în complet”. Integral pe Hotnews

VIDEO Vicepreședintele JD Vance și soția sa, huiduiți copios la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia“Vicepreședintele JD Vance și soția sa, huiduiți copios la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia. Vicepreședintele american JD Vance și soția sa Usha, dar și sportivii americani au fost fluierați și huiduți minute în șir de suporterii care au asistat pe stadionul San Siro din Milano la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă Milano-Cortina, transmit Wall Street Journal și La Stampa. Într-un semn clar al degradării rapide a imaginii Americii în Europa, delegația SUA a intrat vineri seară pe stadionul San Siro în corul de huiduieli și fluierături dezaprobatoare ale unei mulțimi de peste 65.000 de oameni. Dezaprobarea europenilor s-a intensificat în momentul în care vicepreședintele JD Vance a apărut pe ecranele gigant în timpul defilării echipei americane. Organizatorii olimpici se pregătiseră pentru posibilitatea unor poziționări anti-americane. Proteste restrânse apăruseră deja pe străzile din Milano împotriva prezenței planificate a agenților americani de la Imigrație și Vămi (ICE) în oraș”. Integral pe G4Media

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 6 februarie. Lia și “coincidența”: atacul la CCR e tot “coincidență”?

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 6 februarie. Vremea se va ameliora semnificativ în ceea ce privește intensitatea precipitațiilor față de intervalul anterior, iar regimul termic va rămâne caracterizat de valori, mai ales diurne, cu mult peste cele climatologic specifice datei, în special în vest, nord-vest și centru. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi variabil, cu înnorări pe timpul nopții. Temporar, vor fi precipitații slabe. În prima parte a intervalului, acestea vor fi mixte în jumătatea nordică a Moldovei, unde izolat se pot produce depuneri de polei, iar în restul Moldovei, în Dobrogea și în jumătatea estică a Munteniei vor fi mai ales ploi. Noaptea, pe arii restrânse, în special în Banat și Oltenia, va ploua. La munte, la altitudini mari, în Carpații Orientali, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe parcursul zilei, pe alocuri în nordul Dobrogei și în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0…1 grad în nordul Moldovei și 15 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -4 și 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

“Dinastia Betoanelor: Cine sunt frații Robert și Ionuț Negoiță. Afacerile, averea și datoriile uriașe la bugetul de stat. În România post-decembristă, puține nume sunt atât de strâns legate de ideea de „stat în stat” precum cel al fraților Negoiță. Plecați de la începuturi modeste, aceștia au construit în timp un imperiu imobiliar și administrativ care domină nu doar orizontul Capitalei, ci și viața celui mai populat sector din București. Împletirea dintre funcția publică, contractele cu statul și marile dezvoltări imobiliare a creat un mecanism de putere care a părut imun la orice formă de control….. până acum. Robert Sorin Negoiță (54 de ani) este figura centrală a politicii din sectorul 3 fiind președinte al PSD Sector 3 și primar al sectorului 3 din 10 iunie 2012. Cariera sa este un amestec de succes electoral zdrobitor și controverse care i-au marcat imaginea publică. Odată ajuns primar, interesele economice ale familiei Negoiță au început să se suprapună rapid peste bugetul sectorului 3. Cu toate acestea, edilul a câștigat mandat după mandat, timp în care și-a rafinat mecanismele de control asupra banilor publici. Sprijinit de un cerc de oameni loiali, a construit în subordinea sa o rețea de firme care lucrează aproape exclusiv pentru primărie – de la salubritate și construcții, până la pază, internet și tehnologie – astfel încât o parte cât mai mare din bugetul anual de aproximativ 500 de milioane de euro să fie gestionată direct de el sau de apropiații săi”. Integral pe Libertatea

Steve Bannon. Foto: Gage Skidmore/ZUMA Press Wire/Sh / Shutterstock Editorial / Profimedia“Dosarele Epstein: Cum încerca strategul MAGA Steve Bannon să obțină finanţare pentru partidele de extremă dreapta din Europa. Zeci de mesaje conţinute în ultima tranşă de dosare Epstein date publicităţii dezvăluie încercările fostului strateg-şef al lui Trump, Steve Bannon, de a-l convinge pe Jeffrey Epstein să ofere sprijin şi finanţare pentru a susţine partidele de extremă dreapta din Europa, scrie The Guardian, citat de News.ro. Mesajele datează în mare parte din 2018 şi 2019, când Bannon, după ce a fost concediat de Trump, a vizitat regulat Europa în încercarea de a crea o mişcare în Parlamentul European care să unească forţele de extremă dreapta şi eurosceptice din mai multe ţări, printre care Italia, Germania, Franţa, Ungaria, Polonia, Suedia şi Austria. Bannon şi-a îndreptat atenţia în special asupra lui Matteo Salvini, viceprim-ministrul italian şi liderul Ligii, partid de extremă dreapta, care la momentul respectiv se afla la apogeul puterii sale politice. Partidele de opoziţie din Italia i-au cerut săptămâna aceasta lui Salvini să clarifice dacă Epstein a influenţat ascensiunea Ligii, după ce numele lui Salvini a fost menţionat de mai multe ori în mesajele schimbate între Bannon şi Epstein. În Franţa, partidul de stânga La France Insoumise a solicitat de asemenea o anchetă parlamentară interpartinică, după ce mai multe personalităţi franceze, printre care Jack Lang, fost ministru al culturii, şi fiica sa, au apărut în ultima tranşă de documente Epstein. La fel, există şi schimburi de mesaje între Epstein şi Bannon, în care Bannon vorbea despre dorinţa sa de a strânge fonduri pentru Marine Le Pen, şefa extremei dreapta din Franţa”. Integral pe Hotnews.ro

Foametea a lovit și România FOTO ziarullumina.ro“Stalinizarea prin înfometare a basarabenilor. Foametea organizată de sovietici care a ucis 300.000 de oameni. Timp de aproximativ doi ani, Basarabia a fost supusă unui proces organizat de înfometare de către Uniunea Sovietică. Este vorba despre perioada 1946-1947 atunci când autoritățile de la Kremlin au hotărât sovietizarea totală a regiunii, cu urmări dramatice asupra populației. Unul dintre cele mai cumplite evenimente din istoria Europei s-a petrecut în perioada 1932-1933, în Ucraina, pe atunci partea Uniunii Sovietice. Conform datelor colectate, aproximativ 10 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza unui proces organizat de înfometare a populației. Regiuni întregi au fost izolate de restul lumii, oamenii intimidați, înfometați sistematic și aduși în pragul dezumanizării. Totul cu girul lui Stalin, un adevărat genocid din motive de control politic și pentru a frânge rezistența țăranilor ucraineni la colectivizare. A rămas în istorie sub numele de Holdomor, adică “moarte prin înfometare”. Era una dintre cele mai inumane metode de sovietizare și aducere sub control total al regiunilor și populațiilor din fosta Uniune Sovietică. Deși la scară mult mai mică și cu un complex mai mare de cauze, 13 ani mai târziu, avea loc o tragedie asemănătoare, tot pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar căreia i-au căzut victimă românii din Basarabia. Este vorba despre marea foamete din 1946-1947, care a luat viața la peste 300.000 de oameni de pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova. Unii autori spun că a fost tot un proces organizat de înfometare cu scopul stalinizării totale a Basarabiei și distrugerii rezistenței față de colectivizare a țăranilor basarabeni”. Integral pe Adevarul

Riscăm o criză economică mondială mai mare ca în 2008. Economist: „Am ajuns la o singură scânteie distanț㔓Riscăm o criză economică mondială mai mare ca în 2008. Economist: „Am ajuns la o singură scânteie distanță”. Economistul Adrian Negrescu a comentat pentru Ziare.com evoluțiile recente ale piețelor financiare, concentrându-se asupra volatilității prețului aurului și asupra factorilor care ar putea influența direcția acestuia, de la deciziile politicii monetare din SUA la incertitudinile geopolitice și nivelul ridicat al datoriei publice globale.La sfârșitul lunii ianuarie, prețul aurului a atins un maxim istoric de aproximativ 5.500 de dolari. Pe 30 ianuarie s-a înregistrat una dintre cele mai mari scăderi într-o singură zi din istorie, prețul prăbușindu-se cu aproape 10% după ce, cu o zi înainte, atinsese un nivel record. Haosul a continuat: joi, 4 februarie, prețul era de 4.844 de dolari, cu 2,1% sub închiderea de miercuri, care se situase la 4.950,80 de dolari. Per ansamblu, prețul de deschidere de joi a fost cu 13,3% mai mic decât maximul de 5.586,20 de dolari atins vinerea trecută, pe 29 ianuarie.Un salt fulgerător al aurului până la 5.500 de dolari urmat, în doar o zi, de o prăbușire de aproape 10% semnalează oscilații anormale de piață, sugerând o migrare masivă către active de refugiu și o erodare a încrederii în sistemul valutar și piețe, semne clasice ale panicii financiare, care adesea prevestesc crize economice mondiale. Asta se întâmplă pentru că volatilitatea extremă crește costurile de asigurare și presiunea asupra băncilor, făcând ca șocul inițial din piața metalelor să se transmită rapid către obligațiuni, acțiuni și piețe derivate, ceea ce înseamnă transformarea unui fenomen local într-o criză globală”. Integral pe Ziare.com

Dacian Dragoș, despre încercarea AUR de a-l suspenda din CCR: Indirect poate fi vizat Nicușor Dan | Digi24Un naiv! “Dacian Dragoș, despre posibilitatea de a-și pierde mandatul de judecător la CCR: E o lovitură care se vrea asupra celui care m-a numit. E o bătălie politică în care eu nu am ce să caut. Sunt încrezător că lucrurile se vor rezolva. Judecător la Curtea Constituțională a României, Dacian Dragoș a spus în emisiune la Antena3 că deține experiența juridică necesară pentru a ocupa această funcție, apreciind că în mod normal acțiunile deschise în instanță de reprezentanta AUR (avocata Silvia Uscov), ar trebui să fie respinse ca neîntemeiate. „Am chiar 23 de ani de experiență juridică la UBB, plus activitatea de dinainte la Facultatea de Drept, deci nu sunt doar 18, cât prevede legea pentru Curtea Constituțională (…) Mi se reproșează că n-am format juriști, păi eu formez juriști la cel mai înalt nivel, la nivel de doctorat, mai înalt de atât nu se poate”, a explicat Dacian Dragoș, cu mențiunea că el consideră că atacul nu-l vizează direct pe el, ci pe cel care l-a numit în funcție, respectiv pe președintele României Nicușor Dan. „Strict vorbind de cele două procese deschise la Curtea de Apel București, uitându-mă la cum au fost începute – la momentul ales, că s-a depășit termenele la care puteau fi deschise, nici nu se invoca un interes, nu e ceva consistent – cred că e o lovitura care se vrea a se da celui care m-a numit în funcție, e o bătălie politică în care eu nu am ce să caut, sunt victima colaterală…Văzând și ce se întâmplă în societate, cred că s-ar putea să fie altă țintă decât persoana mea”, a mai spus Dacian Dragoș. El afirmă că are încredere în judecători și că se așteaptă ca acțiunile să fie respinse, pentru că „nu poți să introduci o acțiune numai așa, șicanator”.”. Integral pe G4Media

Mărfuri din China. FOTO: Profimedia“De ce pierde România în relația economică cu China: „Acolo e un fel de lagăr de concentrare care produce ieftin”. Relația comercială cu China a devenit o problemă structurală acută pentru economia românească, responsabilă pentru aproximativ un sfert din deficitul total de cont curent al țării. România importă anual bunuri în valoare de aproximativ 8,6 miliarde de euro, în timp ce exporturile autohtone către gigantul asiatic abia ating pragul de 600 milioane de euro. Profesorul de economie Cristian Păun explică mecanismele din spatele acestui decalaj uriaș, de la „dumpingul social” și lipsa pensiilor pentru muncitorii chinezi, până la costurile ascunse ale poluării. Discrepanța dintre importuri și exporturi nu este doar o problemă de conjunctură, ci rezultatul unor politici economice profund diferite. Analiza structurii acestui deficit scoate la iveală o realitate dură pentru producătorii europeni, obligați să joace după reguli stricte în fața unui competitor care ignoră standardele de mediu și sociale. Cristian Păun atrage atenția că deficitul anual de 8 miliarde de euro în relația cu China are la bază un mercantilism agresiv manifestat de Beijing nu doar în raport cu România, ci la nivel global. Un aspect mai puțin discutat este legătura directă dintre puterea de cumpărare a chinezului de rând și imposibilitatea companiilor europene de a exporta masiv acolo. Deși China este o superputere la nivel macro, la nivel micro, populația nu dispune de resursele necesare pentru a consuma bunuri de import”. Integral pe Adevarul

Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la CAB după dezvăluirile Recorder - doar o "coincidență temporală". <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Prima reacție publică a Liei Savonea“Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la CAB după dezvăluirile Recorder – doar o “coincidență temporală”. UPDATE Prima reacție publică a Liei Savonea. Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la Curtea de Apel București (CAB), în urma unui control efectuat la această instanță după dezvăluirile din documentarul Recorder despre neregulile din sistemul de justiție. Una dintre cele mai grave probleme semnalate în investigația de presă, prescrierea dosarelor, este catalogată ca o „coincidență temporală”. Verificările desfășurate de Inspecția Judiciară la CAB s-au încheiat, dar nu au fost depistate nereguli. În schimb, Inspecția Judiciară arată că au fost identificate situații în care noțiunea de independență a magistratului este interpretată extensiv, „dincolo de sfera pentru care este consacrată de Constituție și de lege”. “Această tendință, care apare și în dezbaterea publică recentă, conduce la confuzii între independența funcției jurisdicționale și raporturile administrative inerente funcționării instanțelor. Independența judecătorului reprezintă o garanție a justițiabililor, nu un atribut discreționar al magistratului. Ea se exercită în cadrul legii și al instituției în care judecătorul funcționează. Orice prezentare publică care sugerează că independența ar fi incompatibilă cu existența unor reguli de organizare și management al instanțelor distorsionează sensul acestei garanții constituționale”, se menționează într-un raport al Inspecției Judiciare citat de Agerpres”. Integral pe Spotmedia

„Toată comanda trupelor s-a prăbușit”. Kievul revendică o lovitură majoră administrată armatei ruse pe câmpul de luptă, cu ajutorul unei companii americane“„Toată comanda trupelor s-a prăbușit”. Kievul revendică o lovitură majoră administrată armatei ruse pe câmpul de luptă, cu ajutorul unei companii americane. Terminalele de internet Starlink utilizate de trupele ruse în Ucraina au fost dezactivate, a afirmat joi Kievul, ceea ce, potrivit unui oficial, reprezintă o lovitură mare pe câmpul de luptă suferită de forțele Moscovei, în contextul în care dezactivarea acestor dispozitive a perturbat operațiunile de asalt, scrie Reuters. Forțele ruse au utilizat fără autorizație mii de conexiuni de internet Starlink prin satelit, pentru comunicații securizate, după invadarea Ucrainei în 2022, afirmă Kievul. Reuters menționează că nu a putut verifica amploarea perturbării sistemului de comunicații al rușilor, dar trei surse ucrainene au declarat că aceasta pare să fie una majoră. Ucraina a anunțat săptămâna trecută că colaborează cu SpaceX, compania lui Elon Musk, pentru a bloca utilizarea terminalelor Starlink folosite pe dronele de atac rusești și că încearcă să compileze o „listă albă” a tuturor terminalelor din Ucraina, astfel încât cele rusești să poată fi dezactivate. „Terminalele Starlink incluse pe «lista albă» funcționează – terminalele rusești au fost deja blocate”, a scris pe Telegram ministrul Apărării, Mihailo Fedorov, care a preluat funcția luna trecută, adăugând că lista este încă în curs de actualizare.SpaceX nu a răspuns imediat unei solicitări de a oferi un punct de vedere. Duminică, Musk a spus că măsurile luate de SpaceX pentru a opri utilizarea neautorizată a terminalelor Starlink de către Rusia par să fi dat rezultate”. Integral pe Hotnews

Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la CAB după dezvăluirile Recorder - doar o "coincidență temporală". <span style="color:#990000;">UPDATE</span> Prima reacție publică a Liei Savonea“Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la CAB după dezvăluirile Recorder – doar o “coincidență temporală”. UPDATE Prima reacție publică a Liei Savonea. Inspecția Judiciară nu a găsit nicio neregulă la Curtea de Apel București (CAB), în urma unui control efectuat la această instanță după dezvăluirile din documentarul Recorder despre neregulile din sistemul de justiție. Una dintre cele mai grave probleme semnalate în investigația de presă, prescrierea dosarelor, este catalogată ca o „coincidență temporală”. Verificările desfășurate de Inspecția Judiciară la CAB s-au încheiat, dar nu au fost depistate nereguli. În schimb, Inspecția Judiciară arată că au fost identificate situații în care noțiunea de independență a magistratului este interpretată extensiv, „dincolo de sfera pentru care este consacrată de Constituție și de lege”. “Această tendință, care apare și în dezbaterea publică recentă, conduce la confuzii între independența funcției jurisdicționale și raporturile administrative inerente funcționării instanțelor. Independența judecătorului reprezintă o garanție a justițiabililor, nu un atribut discreționar al magistratului. Ea se exercită în cadrul legii și al instituției în care judecătorul funcționează. Orice prezentare publică care sugerează că independența ar fi incompatibilă cu existența unor reguli de organizare și management al instanțelor distorsionează sensul acestei garanții constituționale”, se menționează într-un raport al Inspecției Judiciare citat de Agerpres”. Integral pe Spotmedia

„Ariciul de oțel”. Planul Ucrainei pentru ziua de după război, când  garanțiile s-ar putea dovedi hârtie goală | adevarul.ro“„Ariciul de oțel”. Planul Ucrainei pentru ziua de după război, când garanțiile s-ar putea dovedi hârtie goală. După trei ani de război total, Ucraina a ajuns la o concluzie amară, dar lucidă: pacea nu este sinonimă cu siguranța. Iar garanțiile de securitate, oricât de solemne ar suna pe hârtie, valorează exact cât disponibilitatea celor care le oferă de a le apăra cu forța. De aici apare Planul B al Kievului — unul lipsit de romantism diplomatic, dar bogat în realism strategic. Ucraina se pregătește să devină un „arici de oțel”: prea bine înarmat, prea costisitor și prea periculos pentru a mai fi înghițit vreodată de Rusia lui Vladimir Putin, scrie Politico. Expresia nu este întâmplătoare. Anul trecut, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut explicit transformarea Ucrainei într-un stat „indigestibil pentru agresori, prezenți sau viitori”. Pentru Kiev, aceasta nu mai este o metaforă, ci un proiect de supraviețuire națională. Rădăcina neîncrederii ucrainene este una profund istorică. În 1994, Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate oferite de SUA și Marea Britanie. Rezultatul este cunoscut: hârtia a rezistat, promisiunile nu. Astăzi, când Donald Trump exclude explicit aderarea Ucrainei la NATO, iar articolul 5 rămâne inaccesibil, Kievul este forțat să accepte o realitate inconfortabilă: orice acord alternativ, oricât de personalizat, este mai slab decât o umbrelă colectivă reală. „Ucraina a trecut printr-o reevaluare fundamentală a sensului garanțiilor de securitate”, explică Aliona Getmanciuk, șefa misiunii Ucrainei la NATO. „Astăzi, este clar că nucleul oricărei garanții reale trebuie să fie propria armată și propria industrie de apărare.”. Integral pe Adevarul

Va urez o zi buna!

Revista presei – 5 februarie. Bolojan schimbă abordarea – manevră sau recunoașterea limitelor?

Joi, 5 februarie, va ploua în aproape toată țara/FOTO: AdevărulBuna dimineata intr-o zi de joi, 5 februarie. Meteorologii au anunțat că vremea de joi, 5 februarie, se va încălzi peste normalul perioadei în aproape toată țara. De asemenea, vor fi ploi în majoritatea regiunilor. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea va continua să se încălzească, astfel că temperaturile se vor situa peste normele perioadei, în special în vest, nord-vest, centru și sud-est. Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice și nord-vestice, unde vor fi ploi pe arii restrânse, iar în rest va avea înnorări persistente și va ploua pe arii relativ extinse. La munte, la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi precipitații mixte. Pe alocuri, cu probabilitate mai mare în Carpații de Curbură, masivele estice ale Carpaților Meridionali și în zona de deal a Munteniei, vor fi cantități de apă mai însemnate, în general de 20–25 l/mp. Izolat se va forma polei. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări în Banat (50–60 km/h), local în Moldova și Dobrogea (40–55 km/h), precum și la munte (90–100 km/h în Munții Banatului și în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă) și pe spații mici în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 1–2 grade în extremitatea sudică a Olteniei și 14–16 grade în Banat și Crișana, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade. Pe arii restrânse, mai ales dimineața și noaptea, va fi ceață.

“DOCUMENT Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor să nu participe la simulările examenelor naționale din luna martie 2026 sau să intre în grevă în perioada simulărilor. Referendumul a fost trimis în școli. Referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale, conform sursei citate. Este vorba despre Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. „Vă transmitem atașat referendumul pentru consultarea membrilor de sindicat cu privire la formele de luptă sindicală propuse de federațiile sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar pentru perioada simulărilor examenelor naționale, respectiv: 16-17 martie 2026 (simulare Evaluare Naţională) și 23-25 martie 2026 (simulare Bacalaureat)”, se arată în document. Conform sursei citate, rezultatele centralizate ale referendumului, exprimate atât numeric (numărul de semnatari), cât și ca procent raportat la numărul total de membri ai organizației, trebuie să să fie comunicate, în scris, cel mai târziu până vineri, 06 martie 2026, ora 12:00. Sindicatele propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale:„În situația în care guvernanții vor fi în continuare indiferenți față de solicitările noastre și întrucât acțiunile F.S.L.l. și F.S.E. „SPIRU HARET” sunt puse în slujba intereselor membrilor acestora, vă propunem neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale”.”. Integral pe Edupedu.ro

Paradigma fiscală care ne îngroapă: Cronologia măsurilor „prociclice”. În ultimii 20 de ani statul a pus paie pe foc când economia duduia și a strâns cureaua când PIB-ul o lua la vale“Paradigma fiscală care ne îngroapă: Cronologia măsurilor „prociclice”. În ultimii 20 de ani statul a pus paie pe foc când economia duduia și a strâns cureaua când PIB-ul o lua la vale. Politicile economice ale ultimelor două decenii au fost preponderent „prociclice”, potrivit unei analize Erste. Măsuri prociclice înseamnă că guvernele au acționat odată cu ciclurile economiei, punând paie pe foc prin scăderea fiscalității atunci când economia creștea, și erau apoi silite să crească fiscalitatea când economia cobora. Cu alte cuvinte, statul a avut mai degrabă politici fiscal‑bugetare care accentuează ciclurile economice — adică tind să amplifice boom‑urile când economia merge bine, și să agraveze scăderile (recesiunile) tocmai atunci când economia merge prost.În termeni practici, într‑o fază de expansiune economică, un guvern cu politică prociclică ar reduce taxele sau ar crește cheltuielile publice — crescând şi mai mult cererea și încălzind economia — deşi, teoretic, un guvern prudent ar trebui să „strângă cureaua” (adică să reducă stimulii), pentru a nu crea dezechilibre. În fazele de recesiune sau contracție economică, o politică fiscală prociclică poate însemna tăieri de cheltuieli, restrângere fiscală sau alte măsuri de austeritate deși economia ar avea nevoie de sprijin — astfel de măsuri prociclice agravează scăderea economică”. Integral pe Spotmedia

“Schimbare de ton în discursul lui Bolojan cu privire la educație, sub presiunea protestelor: promite că nu vor fi reduceri în preuniversitar și vorbește de reforme cu efecte „în anii următori” în universitar, „crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație”. Premierul Ilie Bolojan face un pas în spate, în ceea ce privește reducerile pe care intenționa să le aplice universităților anul acesta, și își schimbă tonul în discursul pe educație, pentru prima dată de la preluarea șefiei Executivului. În prima conferință de presă pe care o susține la Palatul Victoria de când deține și funcția de ministru interimar al Educației și după ce sindicatele au organizat primul protest în fața Guvernului și au anunțat grevă generală, Bolojan a anunțat că sunt „lucruri care (sic) trebuie să le facem în anii următori, crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație, de exemplu”. Anul acesta „nu vor fi reduceri în preuniversitar”, iar în ceea ce privește universitățile „discuțiile pe care le-am avut cu reprezentanții universităților s-au calat pe două componente: partea de constrângeri bugetare pe care o avem și am clarificat și știu care sunt propunerile reprezentanților universităților din România. Dar unde cred că putem lucra anul acesta destul de mult este pe partea de transparență, pe partea de îmbunătățire a calității sistemului de învățământ, pe adaptarea lui la realitatea economică, lucruri care (sic) trebuie să le facem în anii următori, crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educație, de exemplu”, a anunțat șeful Executivului într-o conferință susținută astăzi, miercuri 4 februarie 2026, la Palatul Victoria”. Integral pe Edupedu

Momentele-cheie din mandatul lui Bolojan care arată că PNL ar putea fi „un partid de misogini”. România are probleme grave privind reprezentarea femeilor în politică“Momentele-cheie din mandatul lui Bolojan care arată că PNL ar putea fi „un partid de misogini”. România are probleme grave privind reprezentarea femeilor în politică. Partidul Național Liberal este zilele acestea în centrul atenției după ce informații din ședința liderilor s-au scurs în presă sub formă de stenograme. Publicul a putut afla astfel despre neînțelegerile dintre Ilie Bolojan și o parte din membrii importanți ai partidului, pe numiri în funcții și la conducerile organizațiilor județene, dar și despre alt fel de nemulțumiri.Președinta PNL Timiș, Alina Gorghiu, a afirmat în timpul ședinței de aproximativ 5 ore, care a avut loc la Vila Lac, că „oricum, suntem un partid de misogini”, făcând referire cel mai probabil la momentele recente în care conducerea partidului a arătat că nu este interesată neapărat de reprezentarea femeilor în structurile sale.PNL nu este un caz singular în politica românească, când vine vorba despre nerespectarea reprezentativității de gen, însă este partidul care mai mereu a dus lipsă de femei în guvernele sale. În luna iunie a anului 2025, în cadrul unei ședințe a Consiliului Național care pregătea Congresul PNL din luna următoare, liderii liberali au luat decizia de a elimina dreptul de vot al Organizației de Femei și pe cel al Organizației de Tineret a partidului, în cadrul Biroului Permanent. Decizia a creat rumoare în partid, noua conducere a lui Ilie Bolojan fiind acuzată că întoarce PNL „în Evul Mediu””. Integral pe Ziare.com

Adrian Cioroianu imbracat intr-un palton maro cu un fular in carouri la gat“Cum a încercat Adrian Cioroianu să scape de dosarul penal, după ce a dezvăluit ce căuta Emilia Șercan la Biblioteca Națională. Adrian Cioroianu, fost director al Bibliotecii Naționale a României, a încercat fără succes să obțină restituirea la Parchet a dosarului în care a fost trimis în judecată după ce a dezvăluit pe Facebook că jurnalista Emilia Șercan investiga teza de doctorat a lui Mircea Geoană. Profesorul s-a făcut că nu înțelege acuzațiile, s-a plâns că n-a fost chemat la Parchet s-o confrunte pe jurnalistă, iar când procurorii i-au cerut să dea declarații a invocat dreptul la tăcere. Libertatea a consultat Încheierea nr. 840/2025 a Curții de Apel București, precum și Încheierea din data de 21 mai 2025 a Tribunalului București, pentru a vedea cum a încercat Adrian Cioroianu să scape de dosarul penal și motivul pentru care judecătorii i-au respins toate cererile și excepțiile pe care le-a ridicat în procedura de cameră preliminară. Pe scurt, avocatul lui Adrian Cioroianu a încercat să obțină în procedura de cameră preliminară restituirea dosarului la Parchet pentru două motive: că n-a fost pus față în față cu Emilia Șercan la urmărirea penală și că fapta n-ar avea caracter penal“. Integral pe Libertatea

Lovitură grea pentru Trump Curtea Supremă a SUA dominată de judecători numiți de el a autorizat California să utilizeze noua hartă electorală favorabilă democraților“Lovitură grea pentru Trump: Curtea Supremă a SUA, dominată de judecători numiți de el, a autorizat California să utilizeze noua hartă electorală, favorabilă democraților. Lovitură grea pentru Trump Curtea Supremă a SUA dominată de judecători numiți de el a autorizat California să utilizeze noua hartă electorală favorabilă democraților. Curtea Supremă a SUA a autorizat miercuri California să utilizeze noua sa hartă electorală, adoptată cu scopul declarat de a favoriza democrații la alegerile de la jumătatea mandatului în 2026. Fără motivația judecătorilor, această hotărâre de urgență validează efectiv o schemă de redesenare electorală menită să ofere stângii americane cinci locuri suplimentare în Camera Reprezentanților în alegerile din noiembrie, transmite Reuters. Noua hartă, susținută de guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a fost adoptată prin referendum în noiembrie anul trecut. Aceasta a fost concepută ca un contraatac la o schemă similară de redistribuire electorală lansată de republicani în Texas, menită să-i permită președintelui american Donald Trump să își mențină fragila majoritate conservatoare în Congres”. Integral pe Aktual24

Clasă de elevi. Inquam Photos / Octav Ganea“Studiu UNICEF: O treime dintre elevii români au probleme să înțeleagă concepte științifice de bază. Care sunt rezultatele pe literație digitală. UNICEF a realizat, cu sprijinul Ministerului Educației, două studii legate de nivelul de literație științifică și de literație digitală a elevitor din România. Studiile indică faptul că mai puțin de jumătate dintre elevi au un nivel funcțional al înțelegerii conceptelor științifice de bază, iar o mare parte dintre ei au nevoie de programe adecvate pentru consolidarea competențelor digitale, care sunt la nivelul „funcționalității limitate”, la mai bine de jumătate dintre elevi. „Rapoartele reprezintă un diagnostic de sistem menit să arate cât de bine pot aplica elevii competențele (dobândite atât în școală, cât și în afara ei) în situații reale, și nu doar să reproducă informații. Demersul este esențial pentru fundamentarea unor politici educaționale și direcții de acțiune bazate pe dovezi”, precizează Ministerul Educației. Studiile UNICEF nu evaluează performanța școlară sau parcurgerea programei, ci oferă informații despre competențele funcționale.„Ambele rapoarte constată că există o proporție ridicată de elevi aflați în zona de literație limitată (tranzitorie), elevi care au competențe parțiale, dar care pot progresa substanțial cu sprijinul potrivit. Aceste rezultate indică un potențial real de dezvoltare, subliniind nevoia unor intervenții adaptate și consecvente, în special în comunitățile vulnerabile. Cele două evaluări evidențiază decalaje între elevii din mediul urban și rural, influențate de acces, resurse și context socioeconomic”, menționează sursa citată”. Integral pe Hotnews

Categoriile de bugetari afectate de tăieri. “Așa-zisa reformă creează pârghiile pentru șefii de instituții de a concedia salariații incomozi”“Categoriile de bugetari afectate de tăieri. “Așa-zisa reformă creează pârghiile pentru șefii de instituții de a concedia salariații incomozi”. Cu mai bine de trei miliarde de lei ar urma să fie scăzute cheltuielile bugetare în 2026 după adoptarea măsurilor de reducere a cheltuielilor.Proiectul este pus în transparență de trei săptămâni de Ministerul Dezvoltării și vizează reducerea cheltuielilor din instituțiile publice, cu personalul, cu 10 la sută. Guvernul spune că nu vor fi afectate salariile de bază.Într-un interviu pentru Ziare.com, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, Bogdan Șchiop, a explicat cum sunt văzute măsurile în rândul bugetarilor.“Deși este în dezbatere publică de trei săptămâni, mulți dintre conducătorii instituțiilor, având în vedere intenția declarată a Executivului de a adopta prin OUG sau prin asumarea răspunderii aceste politici, au întreprins demersuri dinainte, de altfel, în mod abuziv, și au intervenit pe componenta de resursă umană, modificând organigramele și reducând numărul de salariați, într-un demers populist. Temerea FNSA, de fapt putem afirma că discutăm despre o certitudine, este reprezentată de faptul că prin așa-zisa reformă se creează pârghiile pentru conducătorii de instituții de a concedia salariații incomozi, de a politiza și mai mult funcția publică, angajând, la scurt timp după ce vor concedia salariați, alții cu legături în lumea politică”, a declarat liderul FNSA.Bogdan Șchiop spune că deja angajații au temeri că își vor pierde locurile de muncă.„În rândul angajaților s-a instaurat o temere imensă deoarece stabilitatea funcției lor, protecția funcționarilor față de deciziile politice, au dispărut și pot fi oricând concediați, cu încălcarea unor legi organice, votate în Parlamentul României, prin prevederile abuzive din această ordonanță de urgență. În plus, să nu uităm că anul trecut instituțiile din administrația publică au mai trecut printr-un proces de reorganizare, tot sub pretextul unor reduceri de cheltuieli”. Integral pe Ziare.com

Calin Georgescu / sursa foto: Profimedia“Din păcate pentru cei care așteaptă „turul doi anapoi”, americanii nu ni-l pun pe Voievod președinte al României. Din păcate pentru cei care așteaptă „turul doi anapoi”, americanii nu ni-l pun pe Voievod președinte al României. 1. Disclaimer: raportul american care a dat aripi bulei „suveraniste” nu e despre România, nu e despre Georgescu, nu e despre Simion, nu e despre democrație sau libertate de exprimare. E despre banii lui Musk și ai giganților tech. 2. Raportul e provizoriu și e făcut de niște funcționari ai Comisiei juridice din Camera reprezentanților a Congresului SUA. Deocamdată, nu putem spune că aceasta e poziția Americii, a Congresului, nici măcar a administrației Trump. 3. Raportul se numește „Amenințarea cenzurii străine, partea a 2-a. Campania Europei de cenzură a Internetului global și cum dăunează discursului american în Statele Unite”. Carevasăzică, ținta e Uniunea Europeană, iar motivul atacului îl reprezintă legislația UE pentru reglementarea giganților tech. 4. Musk ar vrea să demoleze DSA, Digital Services Act, regulamentul european care ar produce giganților tech, majoritatea americani, pierderi de probabil zeci de miliarde de dolari. Legislația europeană se referă la obligativitatea moderării conținutului, dar și la renunțarea de către giganții tech la monopolul asupra algoritmului – valuta forte a rețelelor sociale”. Integral pe Republica.ro

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 31 ianuarie. Savonea blochează procurorii pentru a-și păzi spatele și fidelii

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 31 ianuarie. Vremea se schimbă radical în următoarele ore. Norii acoperă întreaga țară, iar precipitațiile revin pe arii extinse, cu ploi în sud-est, ninsori la munte și în Moldova și intensificări ale vântului în est și sud-est. Temperaturile scad, iar în unele zone sunt așteptate polei, ghețuș și ceață. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor fi prezente pe arii extinse. La munte și în Moldova vor predomina ninsorile, în timp ce în Maramureș, Transilvania, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se vor semnala precipitații mixte. În Banat și Crișana vor fi mai ales ploi. În regiunile sud-estice, cantitățile de apă vor depăși local 10 l/mp. Dimineața și noaptea, pe alocuri, se va forma polei și ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea, unde rafalele vor atinge 50-65 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 grade în nordul Moldovei și 3 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, se va semnala ceață.

Laura Deriuș, fostă procuroare DNA, care a deschis dosarul primarului din Chiajna“Procuroare dată afară din DNA de Voineag: La două zile după documentarul Recorder, CSM a dat hotărârea care blochează accesul la dosare al procurorilor, singurii care se pot sesiza din oficiu în legătură cu „lucrurile ciudate” din justiție din ultimii ani. Laura Deriuș, procuroare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1, care a fost dată afară din DNA de șeful Direcției, Marius Voineag, a declarat, vineri seara, într-un interviu la B1TV, că, la două zile după ce a apărut documentarul Recorder, CSM a dat hotărârea care blochează accesul la dosare al procurorilor, singurii care se pot sesiza din oficiu în legătură cu „lucrurile ciudate” din justiție din ultimii ani. În legătură cu acuzațiile că acum are loc un „asalt împotriva justiției”, Laura Deiuș a declarat: „Asaltul împotriva Justiției a început de mult, cu OUG 13. Acum e un asalt împotriva injustiției din justiție. În legătură cu toate aceste lucruri care încep să iasă la iveală, cred că toate lucrurile ar trebui să fie analizate în cadrul procesual legal, eventual în cadrul unor anchete penale. După 9 decembrie, când a apărut materialul Recorder, la 11 decembrie avem o hotărâre a CSM potrivit căreia accesul judecătorilor la sistemul ECRIS (de acces la dosare, n.red.) este blocat. (…) E de natură de a împiedica accesul la dosare al singurului organ judiciar care se poate sesiza din oficiu și care poate face cercetări cu privire la lucrurile ciudate din justiție din ultimii ani.”” Integral pe G4media

Un colaj cu Donald Trump nervos, gesticulând nervos în partea stângă, în timp ce stă pe un fotoliu din Biroul Oval, în dreapta este Jeffrey Epstein, în ultimele sale zile de viață, în arest3.000.000 de documente din dosarul Epstein au fost făcute publice. Noi legături între miliardar și Donald Trump. Departamentul Justiţiei din Statele Unite a anunţat vineri publicarea unui volum impresionant de trei milioane de documente legate de cazul Jeffrey Epstein. Documentele conțin referințe la președintele Donald Trump, Elon Musk, Bill Clinton și un fost consilier al Casei Albe al lui Obama. O listă FBI cu acuzații legate de Trump – multe dintre ele par să provină din informații neverificate – se numără printre noile documente. Trump a negat mult timp orice abatere în legătură cu Epstein. Procurorul general adjunct Todd Blanche a declarat că departamentul a finalizat acum analiza dosarelor Epstein iar Casa Albă „nu a supravegheat” procesul, informează CNN. Conform adjunctului procurorului general, Todd Blanche, arhiva include peste 2.000 de înregistrări video şi 180.000 de imagini, majoritatea dintre ele având conţinut explicit, descris drept «pornografie». Într-o conferinţă de presă, el a precizat că materialele care înfăţişează femei au fost cenzurate, cu excepţia celor în care apare Ghislaine Maxwell, complicea condamnată a lui Epstein, care ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în Statele Unite”. Integral pe Libertatea

Conferința de presă a premierului României organizată la Palatul Victoria, în București, 2 septembrie 2025. Inquam Photos / Octav Ganea“Ilie Bolojan spune că urmează și o reformă a pensiilor militare și din sectorul de ordine publică: „Este anormal să vedem că șeful poliției din Sibiu s-a pensionat la 47 de ani”. După reforma din administrația publică, Guvernul se va îndrepta spre reforma sistemului de pensii militare și din sectorul de ordine publică. „Este o necesitate care ține de realitățile noastre demografice și de sustenabilitate a sistemului de pensii”, a spus premierul Ilie Bolojan într-un interviu la G4Media. Întrebat dacă va face și o reformă a pensiilor militare, premierul Bolojan a confirmat și a spus că o astfel de schimbare se va face pe modelul pensiilor megistraților. „Și acest lucru trebuie făcut, pentru că orice s-ar spune, este anormal să vedeți o știre că șeful poliției din Sibiu s-a pensionat la 47 de ani împliniți. Vă puteți da seama ce cred cetățenii noștri când văd o astfel de știre? Deci creșterea vârstei de pensionare cât mai aproape de vârsta standard trebuie făcută. Este parte a pachetului de administrație. În momentul în care pachetul de administrație se adoptă, următoarea măsură este – după modelul pensiilor magistraților – să facem asta și în sectorul de ordine publică și apărare. Aceasta este realitatea și nu este o dorință a unui premier. Este o necesitate care ține de piața muncii. Este o necesitate care ține de realitățile noastre demografice și de sustenabilitate a sistemului de pensii. Nu mai avem cu cine să înlocuim acești oameni. Dacă oamenii se pensionează la 50 de ani, la 52 de ani, nu mai este suportabil acest lucru”, a spus Bolojan”. Integral pe Hotnews

Emmanuel Macron și Friedrich Merz susțin o Europa cu mai multe viteze. FOTO: Captură video“Germania insistă pentru o Europă „cu două viteze”. Unde va fi locul României: „Am ignorat cu nonșalanță acest efort”. Germania adoptă o idee mai veche formulată anterior de președintele Franței, Emmanuel Macron: o Uniune Europeană „cu două viteze”. Politologul Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce România nu a fost nici măcar invitată la discuții și vorbește despre perspectivele deloc roz pentru România. Adevărul: Germania reia o mai veche idee a președintelui francez Emmanuel Macron și cere o Uniune Europeană cu mai multe viteze, iar comisarul european pentru Apărare se alătură demersului. Despre ce fel de Uniune Europeană ar fi vorba? Corneliu Bjola: Ceea ce se vede, de fapt, este că lucrurile încep să se miște, ba chiar iau o anumită viteză. Într-adevăr sunt două propuneri formulare în acest sens. Una este cea de la Berlin, iar o a doua a fost publicată ieri de către Andrius Kubilius, care este comisarul European pentru Apărare. Ambele merg în aceeași direcție: se vorbește de două viteze pentru Uniunea Europeană. Kubilius chiar sugerează un Consiliu de Securitate European format din vreo cinci-șase state. Există vreo diferență de substanță între viziunea germană și cea a lui Kubilius? Sunt similarități între cele două poziții, dar există și ceva diferențe. În cazul Germaniei, propunerea se referă la un cerc inițial format din Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia, la care se mai adaugă eventual Suedia și Olanda”. Integral pe Adevarul

“Profesori în reducere de activitate. Lider sindical: Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. Avem situații de reducere a normelor la limba română, la franceză, la fizică, biologie și chimie, în special. Liderul Ligii Învățământului Preuniversitar din Botoșani, Liviu Axinte, a vorbit despre profesorii aflați în reducere de activitate și a afirmat că „situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani”. Acesta a spus că „o să fie foarte multe cadre didactice afectate de reducerea de activitate”. Declarațiile au fost făcute pentru Radio Iași. Declarația vine în contextul în care în această perioadă are loc încadrarea profesorilor, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027.Până pe 30 ianuarie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027. Aceste planuri de școlarizare sunt aprobate în fiecare unitate de învățământ, la propunerea directorului, de către consiliul de administrație și de către consiliul profesoral, apoi trimise spre avizare la inspectoratul școlar, care poate modifica proiectul, dacă nu sunt respectate prevederile legale, înainte de a fi trimis la Ministerul Educației. „Noi, în această perioadă, am avut contact permanent cu colegii care se află în situații de reducere de activitate. Situația este una destul de gravă la nivelul învățământului din Botoșani. O să fie foarte multe cadre didactice afectate de reducerea de activitate. Această reducere urmând celei care s-au produs în vara anului 2025, când intempestiv, prin legea 141, Guvernul Bolojan a luat singurele măsuri de austeritate pe care le-a luat într-un domeniu de activitate economică a țării, și anume în învățământ”, a spus liderul sindical”. Integral pe Edupedu.ro

Spionaj corporatist? Microsoft va permite afișarea locației a angajaților în timp real“Spionaj corporatist? Microsoft va permite afișarea locației a angajaților în timp real. Microsoft a confirmat introducerea unei noi funcționalități pentru companiile care folosesc Microsoft 365, care va permite afișarea locației de lucru a angajaților direct în aplicația Microsoft Teams. Funcția este gândită pentru mediile corporate și are ca scop indicarea prezenței fizice a utilizatorilor, în funcție de rețeaua la care sunt conectați.Potrivit explicațiilor oferite de Microsoft, atunci când un utilizator se conectează la rețeaua Wi-Fi a organizației, Teams va actualiza automat locația de lucru, indicând clădirea sau sediul în care se află. În cazul în care utilizatorul nu este conectat la rețeaua companiei, aplicația poate afișa faptul că acesta lucrează din afara biroului, folosind informații precum denumirea rețelei la care este conectat dispozitivul. Funcționalitatea este disponibilă indiferent dacă utilizatorul accesează Teams de pe laptop sau de pe telefon și nu este limitată la situațiile în care dispozitivul este conectat la infrastructura internă a companiei. Astfel, locația de lucru afișată poate reflecta dacă utilizatorul se află la birou, acasă sau într-o altă locați”. Integral pe Ziare.com

Tabel“Date oficiale: În 1989, România era economic mult sub Bulgaria și URSS. Românii consumau cu 35% mai puțină carne decât bulgarii și ungurii. Date cuprinse în cartea ”România în sistemul economiei mondiale” (Editura Academiei Române, București), scrisă de profesorul Constantin Grigorescu arată că economia României era foarte departe de imaginea idealizată pe care o proiectează acum propaganda suveranistă pe rețelele de socializare. Menționăm că această carte a fost publicată în 1993, deci oferea o perspectivă proastă asura economiei comuniste. […] Aceste valori plasau România aproape de coada clasamentului european, lucru confirmat explicit de ultima linie din tabelul de mai jos, „Locul României”, unde apare constant pe poziții 22–25 din 24–25 de țări analizate. Astel, România se situa constant sub Bulgaria ți URSS și mult sub Ungaria. Un material realizat de jurnalistul Matei Udrea pentru aktual24.ro arată și cat de performanta a fost industria grea „a lui Ceausescu”, subiectul mandriei si nostalgiei unei mari parti a populatiei Romaniei de azi. Cat de tare „duduiau” fabricile si uzinele de unde ieseau automobile, tractoare, autocamioane si basculante trimise in toata lumea? A fost Romania de dinainte de 1989 o putere industriala redutabila si suverana, apreciata si respectata la nivel mondial? Istoricul militar Petre Opris a petrecut decenii documentandu-se in arhive, a scris carti si zeci de articole exact pe aceasta tema: industria Romaniei in perioada 1946-1989″. Integral pe Aktual24

“Naţionalism, dar cu cafea de specialitate, ceai cu matcha, eclere, Zara, NEW Balance, Netflix, LinkedIn şi WhatsApp. Din faţa platformelor sociale, din faţa ecranului de smartphone, chiar din faţa televizorului – care nu mai atrage tânăra generaţie – lumea din jurul nostru, din ceea ce citim, auzim, vedem, pare din ce în ce mai nebună. Cu toate că nu au trăit perioada comunistă, cu toate că nu au trăit nici măcar primul deceniu de capitalism, cu toate că s-au născut într-o lume digitală, mult mai bună, mult mai deschisă decât a părinţilor şi a bunicilor lor, noua generaţie crede că e sfârşitul lumii. Aşa că se protejează din ce în ce mai mult, fiecare încercând să aibă şi să rămână într-un cerc extrem de redus de prieteni, dacă îi au şi pe aceia, fiecare încearcă să interacţioneze din ce în ce mai mult pe platformele sociale sau la telefon, ca să nu mai fie nevoit să interacţioneze social cu altcineva. Este ceea ce se cheamă bula noastră, care începe de la oraşul în care trăieşti, jobul pe care îl ai, nivelul salarial, casa şi maşina pe care le ai, statutul profesional şi familial pe care îl ai. Fiecare încearcă să se protejeze din ce în ce mai mult, fiecare încearcă să se spele pe mâini după o interacţiune cu cineva din afara bulei lui, sau să se spele pe mâini de orice implicare exterioară, care nu ţine de treaba lui. Aşa a ajuns lumea occidentală, nu este doar la noi. Ceea ce se întâmplă acum a fost remarcat şi evidenţiat de barometrul de încredere Edelman 2026, care a fost prezentat la Davos, acolo unde se întâlnesc într-un mod public, puternicii lumii”. Integral pe Zf.ro

Washington Post: Lumea condamnă forța „paramilitară” a lui Trump“Washington Post: Lumea condamnă forța „paramilitară” a lui Trump. Reacția internă împotriva campaniei anti-imigrație lansate de președintele Donald Trump se intensifică, dar ecourile cele mai dure vin, paradoxal, din afara Statelor Unite. Desfășurarea masivă a agenților federali de imigrație în marile orașe americane, pe fondul unei politici de deportări în masă, a declanșat proteste, critici politice și comparații tot mai apăsate cu forțe paramilitare greu de controlat, arată o analiză Washington Post. În Congres, democrații au încercat să limiteze extinderea acestor operațiuni, iar pe acest fond un pachet major de finanțare a eșuat recent în Senat. Tensiunile au fost amplificate de uciderea, în această lună, a doi civili americani care urmăreau intervențiile agenților federali în Minneapolis – un episod care a provocat furie publică și a obligat Casa Albă să ia în calcul o recalibrare a strategiei. Nemulțumirea nu se oprește la granițele SUA. În Italia, primarul orașului Milano, Giuseppe Sala, a criticat public sosirea reprezentanților Agenției pentru Imigrare și Vamă (Immigration and Customs Enforcement – ICE), așteptați în contextul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă. Sala a spus că milanezii nu își doresc „acest tip de miliție”, făcând trimitere la episoadele violente recente din SUA, și a lansat un apel direct către guvernul italian: „Nu se poate să îi spuneți o dată ‘nu’ domnului Trump? O singură dată! Pur și simplu””. Integral pe Spotmedia

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 30 ianuarie. La Curtea Savonei va fi atacată Curtea Constituțională

Ceață, mașiniBuna dimineata intr-o zi de vineri, 30 ianuarie. Vremea se va răci semnificativ în majoritatea zonelor țării în următoarele ore. Cerul va fi predominant noros, iar precipitațiile vor fi variate: ninsoare la munte și în est, mixte în sud-est și local în centru și ploi pe alocuri în restul regiunilor, potrivit ANM. În est, sud și posibil centru se va depune polei pe suprafețe relativ restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 și 7 grade, iar minimele între -9 grade în nordul Moldovei și 3 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, izolat va fi ceață. În Capitală, vremea va fi închisă și se va răci. Temporar vor apărea ploi, iar în a doua parte a nopții sunt posibile precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare.

Documentar video publicat de PressOne cu mărturii ale femeilor care îl acuză de agresiuni sexuale pe medicul Cristian Andrei“Documentar video publicat de PressOne cu mărturii ale femeilor care îl acuză de agresiuni sexuale pe medicul Cristian Andrei. PressOne publică un documentar video care prezintă mărturiile a șapte femei, care vorbesc, sub protecția anonimatului, despre experiențele trăite în cabinetul medicului Cristian Andrei. „Abuzuri sexuale și impostură profesională în cabinetului doctorului Cristian Andrei, relatate la cameră, sub protecția anonimatului, de șapte supraviețuitoare. Un documentar video despre fenomenul abuzului terapeutic în România. Până la anchetele jurnalistice publicate de PressOne, numele lui Cristian Andrei a fost sinonim în spațiul public din România cu expertiza în domeniul psihoterapiei. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Această anchetă video aduce probe și mărturii și documentează transformarea – nu doar a reputației lui Cristian Andrei, ci a unei cariere de zeci de ani care, sub o aparentă expertiză, ascunde practici de psihoterapie neacreditate și acte de manipulare emoțională”, scriu jurnaliștii de la PressOne.Plecând de la investigațiile jurnalistice publicate de PressOne în luna noiembrie – în care s-a dezvăluit că doctorul Cristian Andrei a practicat psihoterapia fără atestat de liberă practică emis de Colegiul Psihologilor și fără formare de specialitate – documentarul arată cum această impostură a fost ignorată ani la rând de instituții, de pe urma cărora Cristian Andrei a ajuns să câștige chiar și bani publici, dar și de publicul larg”. Integral pe Presshub.ro

Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole refuză să explice (sursa: Facebook/Petre Florin Manole)“Enormele sume cash ale ministrului Muncii, în lei și euro. Milioane nejustificate, Manole refuză să explice. Ministrul Muncii, Florin Manole (PSD), este bugetar de când se știe. Dar averea sa a depășit cu mult veniturile din bani publici. Avere uriașă, dar inexplicabilă. Misterele din declarațiile de avere ale lui Florin au fost analizate de către DeFapt.ro pe larg. În 2016 (potrivit declarației de avere depuse în ianuarie 2017, ca deputat), de exemplu, Petre-Florin Manole a câștigat 65.552 de lei. Dar a dat cu împrumut PSD-ului 63.000 de lei. În 2018, la un venit anual de aproape 25.000 de euro (122.712 lei, de la Camera Deputaților), a economisit aproape 35.000 de euro (26.500 de euro plus 42.000 de lei). După 2019, sumele nejustificate au luat proporții și au ajuns la sute de mii de euro, fără să aibă nici o explicație prin veniturile lui Manole. În mod și mai ciudat, ministrul pesedist al Muncii a declarat într-o emisiune TV că este un „susținător fervent” al majorării salariului minim pe economie. El a explicat că a trăit personal experiența muncii pe salariul minim și știe cât de dificil este să supraviețuiești în aceste condiții. Manole a povestit că, atunci când a lucrat în București pe salariul minim, veniturile lunare nu îi ajungeau nici măcar pentru plata chiriei. „Este absolut nedrept ca un muncitor să nu poată asigura un trai decent din opt ore de muncă pe zi”. Integral pe Defapt.ro

Judecătoarea Olimpiea Crețeanu de la Curtea de Apel București urmează să dea verdictul în dosarul judecătorilor CCR, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc“Curtea de Apel București este așteptată astăzi să dea verdictul în cazul judecătorilor CCR, Dacian Dragoș și Mihai Busuioc, după două amânări. Judecătoarea Olimpiea Crețeanu de la Curtea de Apel București urmează astăzi, 30 ianuarie, să dea verdictul în dosarul judecătorilor Dacian Dragoș și Mihai Busuioc, ale căror numiri la CCR au fost contestate de către avocata AUR, Silvia Uscov. Până acum, CAB a amânat de două ori verdictul.  Totul a început pe 4 ianuarie, când Libertatea a scris că avocata AUR, Silvia Uscov, a contestat la Curtea de Apel București decretul de numire a lui Dacian Dragoș ca judecător al CCR, numire făcută de președintele Nicușor Dan vara trecută, și a cerut suspendarea decretului pe motiv că Dragoș nu are cei 18 ani de vechime necesari. Avocata a procedat similar și în cazul lui Mihai Busuioc, judecător propus de PSD la Curtea Constituțională. Apoi, Uscov a revenit și a cerut anularea numirilor celor doi la CCR, nu doar suspendarea decretelor, acesta fiind alt dosar. Miza demersului AUR este extrem de importantă. Libertatea a fost prima publicație care a semnalat că, dacă CAB va admite cererea avocatei Uscov, activitatea CCR va fi blocată chiar când Curtea trebuie să se pronunțe asupra celui de-al doilea proiect de lege al Guvernului Bolojan privind pensiile magistraților”. Integral pe Libertatea

Poţi fi ridicat de agenţii ICE doar din cauza rasei sau a accentului. FOTO: ICE“Cel puțin zece români au fost ridicați de ICE în SUA. „Poți fi arestat doar pentru că ai accent”/ „O româncă a fost preluată de pe bicicletă”. Cel puțin zece cetățeni români au fost reținuți în Statele Unite în cadrul unor acțiuni ale ICE. Avocata Dana Bucin spune că este vorba despre persoane fără cazier, vizate din cauza situației administrative privind șederea lor în SUA. Acțiunile Departamentului american pentru Imigrație și Control Vamal (ICE) continuă în mai multe state din SUA, iar printre persoanele reținute se află și cetățeni români. Informația a fost confirmată de avocata Dana Bucin, stabilită în Connecticut şi specializată în dreptul imigrației, care a vorbit despre aceste cazuri la Euronews. Potrivit acesteia, cel puțin zece români au fost reținuți, iar în cazul a aproximativ cinci dintre ei avocata este implicată direct. Dana Bucin subliniază că niciuna dintre persoanele despre care vorbește nu are antecedente penale, iar reținerile nu vizează infracțiuni, ci situații administrative, respectiv persoane care au depășit perioada legală a vizei sau se află în procedură de obținere a unui statut – azil, protecție temporară etc. – fără a avea încă o decizie finală”. Integral pe Adevarul

Senatul SUA a respins un proiect de buget solicitând îndepărtarea conducerii Departamentului pentru Securitate Internă inclusiv șapte senatori republicani au votat împotrivă“Senatul SUA a respins un proiect de buget, solicitând îndepărtarea conducerii Departamentului pentru Securitate Internă – inclusiv șapte senatori republicani au votat „împotrivă”. Senatul Statelor Unite a votat joi împotriva unui proiect de buget ca măsură de presiune pentru adoptarea de schimbări în cadrul Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) după asasinarea a doi civili în timpul desfășurării agenților de migrație ICE la Minneapolis. Toți senatorii democrați și șapte senatori republicani au votat împotriva bugetului care are nevoie de 60 de voturi favorabile pentru a trece, apropiind țara de o închidere parțială a guvernului care ar lăsa fără fonduri mai multe agenții, inclusiv Pentagonul și Departamentul Sănătății, relatează Reuters. Respingerea bugetului are loc în paralel cu o rundă de negocieri între liderii Senatului și Casa Albă pentru a adopta un pachet de finanțare separat pentru DHS, care să le permită să aprobe reforme pentru agenție, inclusiv interzicerea ca agenții ICE să folosească cagule pentru a-și acoperi fețele și obligarea acestora să folosească camere corporale portabile care să le înregistreze operațiunile”. Integral pe Aktual24

Sănătatea între stat și privat: unde se rupe firul și cum ajungem să plătim în plus pentru servicii medicale de bază“Sănătatea între stat și privat: unde se rupe firul și cum ajungem să plătim în plus pentru servicii medicale de bază. În România, lipsa de continuitate între sistemul public de sănătate și cel privat generează costuri suplimentare pentru pacienți, chiar și în cazul serviciilor medicale de bază decontate prin CASS. Programările întârziate din spitalele publice și ambulatoriile publice, combinarea frecventă a consultațiilor de stat cu investigații realizate în privat și absența unui traseu medical integrat duc la repetarea analizelor și la plăți din buzunar pentru servicii care, teoretic, ar trebui acoperite de asigurarea publică. În paralel, cadrul legislativ permite cumulul activității medicilor în public și privat, dar fără mecanisme eficiente de control și coordonare, ceea ce menține fragmentarea sistemului și transferă o parte semnificativă a poverii financiare asupra pacienților.Seria Ziare.com „Economii fără să strângem cureaua, în 2026” abordează și subiectul sănătății românilor, ca bun public și privat, care ajunge adesea să fie privit fie cu superficialitate, fie cu lipsa unei flexibilități necesare între cele două medii între care pacienții adesea ajung să penduleze, scoțând sume mari din buzunare acolo unde sistemul public nu îi mai poate ajuta sau ajungând să petreacă perioade lungi de timp între consultații la spitalele publice, unde nici măcar nu reușesc să scape complet de cheltuielile suplimentare, chiar dacă își achită contribuțiile lunar. Ne-am propus să aducem în actualitate hibele existente de decenii în sistem, dar mai ales cele recente, reformele necesare în Sănătate fiind încă în stadiul de proiecte fragmentate, implementate adesea pe orizonturi de timp greu de estimat”. Integral pe Ziare.com

Trump dă în judecată Fiscul american și Trezoreria pentru 10 miliarde de dolari“Trump dă în judecată Fiscul american și Trezoreria pentru 10 miliarde de dolari. Donald Trump a dat în judecată Departamentul Trezoreriei al SUA și Agenția Fiscală americană (IRS), cerând despăgubiri de 10 miliarde de dolari pentru divulgarea declarațiilor sale fiscale către presă în anii 2019 și 2020. Acțiunea a fost depusă la o instanță federală din Miami, de către Trump, fiii săi adulți și compania sa, Trump Organization, relatează The Guardian. Reclamanții susțin că cele două instituții au eșuat în a lua „măsuri obligatorii de protecție” pentru a preveni scurgerea documentelor fiscale de către un fost contractor al IRS, Charles Littlejohn, către „instituții media de stânga”, printre care New York Times și ProPublica. În plângerea depusă în instanță se arată că divulgările au provocat „prejudicii semnificative și ireparabile” reputației și intereselor financiare ale reclamanților. Aceștia susțin că ar putea solicita și daune punitive, întrucât scurgerile de informații au fost fie intenționate, fie rezultatul unei „neglijențe grave”. Procesul îl plasează pe Donald Trump într-o situație atipică: aceea de a acționa în justiție agenții guvernamentale care fac parte din ramura executivă a statului, pe care o conduce. IRS este subordonată Departamentului Trezoreriei”. Integral pe Spotmedia

Cum poate deveni Europa arhitectul unei ordini multipolare“Cum poate deveni Europa arhitectul unei ordini multipolare. Analiză L’Express (Franţa), via Rador: – Confruntată cu agresiunea nerușinată a puterii americane, Uniunea Europeană trebuie să construiască, împreună cu puterile mijlocii și în primul rând cu continentul african, o nouă axă de nealiniere, afirmă fondatorul Cercului pentru o Europă Geopolitică. Forumul de la Davos din 2026 va rămâne simbolul sfârșitului unei ere care a contribuit la construirea lui homo oeconomicus globalizat „Davos Man”, acum anacronic. Timp de treizeci de ani, europenii au crezut că lumea poate fi guvernată de reguli neutre și experți transnaționali în cadrul unei tehnocrații globale. Dar ceea ce trăim nu este pur și simplu o dispariție a expertizei; este o „mutație genetică”, potrivit istoricului Lorenzo Castellani: sfârșitul tehnocrației universale în favoarea ascensiunii unei tehnocrații imperiale. Acest vis al unei gestionări tehnice a afacerilor mondiale se prăbușește în fața revenirii brutale a politicii, unde instrumentul tehnocratic nu mai servește la armonizarea comerțului, ci la servirea puterii unui imperiu dominant. Trecem de la o lume în care regulile trebuiau să preceadă puterea la una în care puterea dictează în mod deschis regulile, transformând expertiza tehnică într-un simplu instrument în serviciul afirmării hegemonice a statelor. Această schimbare face ca abordarea care consideră conectivitatea și fluxurile drept garanții ale stabilității să fie depășită”. Integral pe G4Media

Emisarul lui Trump care negociază soarta Ucrainei demonstrează o lipsă „șocantă” de cunoștințe despre război și politică“Emisarul lui Trump care negociază soarta Ucrainei demonstrează o lipsă „șocantă” de cunoștințe despre război și politică. Un important trimis american implicat în eforturile de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei a demonstrat o lipsă „șocantă” de cunoștințe despre sistemul politic ucrainean și războiul în sine, în timp ce vorbea cu un grup mic de reporteri. Oficialul este angajat în negocieri la nivel înalt atât cu Moscova, cât și cu Kievul, scrie Kiev Independent, fără să precizeze numele acestuia. Se ştie însă că Washingtonul este reprezentat în special la negocieri de emisarii speciali Steve Witkoff şi Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump. În timpul unei discuții cu reporterii, oficialul american a susținut în mod incorect că Kirilo Budanov, recent numit șef al Cabinetului Prezidențial și fost șef al serviciilor de informații militare, este acum vicepreședinte al Ucrainei. „Generalul Budanov este acum vicepreședintele lor”, a spus oficialul. Dar Ucraina nu are vicepreședinte. Conform Constituției, președintele este șeful statului, iar dacă președintele nu își poate îndeplini atribuțiile, acestea trec temporar la președintele Parlamentului. Șeful Cabinetului Prezidențial este principalul consilier și șef de cabinet al președintelui, supraveghind operațiunile zilnice, coordonând politicile între agențiile guvernamentale și gestionând relațiile cu Parlamentul, instituțiile de securitate și partenerii străini”. Integral pe Spotmedia

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 29 ianuarie. Puteam intra în zona euro în perioada 2015-2018, dar…politicienii au făcut deficit bugetar

Buna dimineata intr-o zi de joi, 29 ianuarie. Vremea va rămâne mai caldă decât normalul perioadei, mai ales în vestul, sudul și parțial în centrul țării. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile vor fi prezente în mai multe regiuni. Pe parcursul zilei, va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și Dobrogea, iar izolat și în celelalte zone. Seara și noaptea, ploile se vor extinde în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, local în Moldova și pe arii restrânse în restul teritoriului. În Moldova, estul și nord-estul Transilvaniei, precum și la munte, precipitațiile vor fi mixte, sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. La altitudini mari, vor predomina ninsorile. În centrul și nord-estul țării, în special dimineața și noaptea, se va depune polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului. Rafale de 40-50 km/h sunt așteptate în Dobrogea, Bărăgan și în jumătatea de sud a Moldovei. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade în nordul Moldovei și 15 grade în Dobrogea, dar și în sud-estul și sudul Munteniei. Minimele vor coborî până la -4 grade, iar cele mai ridicate valori se vor înregistra pe litoral, unde vor ajunge la 6 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.

Cristian Tudor Popescu FOTO Inquam Photos / Bogdan Ioan Buda „Suflet mic și murdar”. CTP dezvăluie reacția lui Crin Antonescu când l-a rugat să-l susțină pe Nicușor Dan. Replica fostului candidat. Gazetarul Cristian Tudor Popescu a dezvăluit că a fost profund dezamăgit de refuzul lui Crin Antonescu de a-l susține pe Nicușor Dan în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în ciuda apelurilor directe pe care i le-a adresat. Jurnalistul îl acuză pe Antonescu de lipsă de responsabilitate politică pe fondul atacurilor recente la adresa premierului Ilie Bolojan. Replica lui Antonescu a venit prompt: politicianul respinge acuzațiile și îl ironizează pe gazetar.Când Crin Antonescu a refuzat să-l susțină pe Nicușor Dan în turul 2, cu toate că l-am sunat și l-am rugat insistent s-o facă, am fost dezamăgit de lipsa lui de responsabilitate; mi-am spus că de vină este orgoliul rănit. Când s-a apucat să arunce niște declarații care îl așezau în AUR și la postul tv MarșMă, unde s-a și dus, mi-am spus că e din pricina frustrării și pentru că se consideră trădat de cele 3 partide care l-au «susținut», a scris Cristian Tudor Popescu într-un editorial publicat pe Republica.El a afirmat că atitudinea fostului lider liberal a devenit însă mai problematică odată cu atacurile lansate la adresa lui Ilie Bolojan, pe care Antonescu l-a criticat public. Totodată, CTP a subliniat că Bolojan renunțase la propria candidatură la Președinție pentru a facilita o susținere politică largă și că, în calitate de președinte interimar, își asumase deschis sprijinul pentru Antonescu. În acest context, atacurile sunt descrise ca fiind surprinzătoare și nejustificate”. Integral pe Adevarul

Tokenul Bitcoin pe bancnotele de 100 de dolaru cu Benjamin Franklin“Dolarul s-a prăbușit la minimul ultimilor 10 ani. De ce Donald Trump spune că este un lucru bun pentru SUA. Dolarul american se află sub presiune, iar o simplă declarație a fostului președinte american Donald Trump a accelerat recent scăderea acestuia. Astfel, cursul dolarului față de euro a ajuns la 1,20 dolari, iar față de francul elvețian a coborât la 0,7605 franci, cel mai scăzut nivel din ianuarie 2015. Comentariile lui Trump au alimentat tensiunile de pe piețele financiare, deja afectate de speculațiile privind posibile intervenții comune ale băncilor centrale din Japonia și SUA pentru stabilizarea yenului. Întrebat dacă dolarul a scăzut prea mult, Trump a răspuns: „Dolarului îi merge grozav.” „Nu, cred că este minunat”, a declarat Trump reporterilor din Iowa marți, când a fost întrebat dacă este îngrijorat de scăderea monedei. „Cred că valoarea dolarului – uitați-vă la afacerile pe care le facem. Dolarul se descurcă foarte bine.”, a spus Trump, potrivit Bloomberg. „Dacă ne uităm la China și Japonia, obișnuiam să mă lupt cu ele din răsputeri, pentru că voiau mereu să devalorizeze yenul. Știați asta? Yenul și yuanul, și voiau mereu să le devalorizeze. Devalorizează, devalorizează, devalorizează”, a declarat Trump marți“. Integral pe Libertatea

Judecătoarea Arsenie, șefa Curții de Apel București, amenință Recorder“„Să vină justiția să repare injustiția din justiție”. Doi judecători contestă hotărârile CAB prin care magistrații sunt mutați discreționar. Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova arată că doi dintre colegii magistrați au contestat în justiție deciziile conducerii Curții de Apel București. Este vorba de delegarea unui judecător fără vechime ca șef al Tribunalului București, dar și mutarea forțată a altuia la o altă secție, după ce a semnat pentru susținerea judecătorilor Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu. Ambele procese au fost deschise la Tribunalul Argeș de judecătorii Alexandru Cobîscan și Felix Lucian Șalar. „Doi dintre colegii mei (din punct de vedere profesional, dar si de suferință, oameni care nu mai tolerează status quo actual) s-au adresat instanței de judecată. Dl. judecător Cobîscan contestă hotărârea Colegiului de Conducere al CAB prin care a fost propus un judecător fără experiență și fără vechime pentru delegarea în funcția de președinte al Tribunalului București, deși trei judecători cu vechime și experiență la TB si-au exprimat acordul pentru delegare. Dl. judecător Șalar contestă mutarea sa forțată dintr-o secție în alta pe motiv (neoficial) de semnare scrisoare de susținere a judecătorilor Laurentiu Beșu si Raluca Moroșanu. Să vină justiția să repare injustitia din justiție”, arată Marinaș pe Facebook”. Integral pe Presshub.ro

Mega-acordul UE-India, biletul de eliberare al Europei de sub tutela SUA. „Uniunea Europeană își consolidează și mai mult statutul de super-putere economic㔓Mega-acordul UE-India, biletul de eliberare al Europei de sub tutela SUA. „Uniunea Europeană își consolidează și mai mult statutul de super-putere economică. Acordul comercial dintre Uniunea Europeană și India face ecouri în acest moment în întreaga lume, reprezentând punctul culminant al unei perioade de fricțiuni puternice între UE și SUA, în care președintele SUA a amenințat repetat Uniunea Europeană cu tarife ca măsură de retorsiune pentru ceea ce lui i se păreau niște acorduri dezavantajoase pentru țara pe care o conduce.Ba chiar, la un moment dat, mai precis în prima parte a anului 2025, Trump a majorat tarifele la importurile de oțel și aluminiu la 25%, aplicându-le și produselor provenite din UE.Acum, însă, odată cu semnarea acordului comercial dintre Uniunea Europeană și India, europenii dovedesc o anumită independență față de relația comercială strânsă pe care o aveau în mod istoric cu SUA, lucru care s-a văzut inclusiv din atitudinea deranjată a lui Donald Trump cu privire la acest lucru.Ba mai mult, liderii UE și premierul indian Narendra Modi speră că acordul să protejeze ambele părți în fața provocărilor venite inclusiv din partea Chinei, nu doar a Statelor Unite.  Cât despre ce aduce concret acest acord, UE a anunțat că tarifele vor fi eliminate sau reduse complet pentru peste 96% din valoarea bunurilor comercializate, economisind companiilor europene aproximativ 4 miliarde de euro (6,87 miliarde de dolari) pe an.„Nu vorbim aici însă numai de tarife, ci de dezvoltarea unei piețe unice colosale, o piață de desfacere de două miliarde de oameni. Dacă adunăm populația celei mai numeroase țări de pe planetă cu cele 480, aproape 500 de milioane de locuitori pe care îi are Uniunea Europeană, ajungem la 25% din tot ceea ce înseamnă economia globală”, a explicat analistul Emanuel Cernat”. Integral pe Ziare.com

Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA în timp ce primea 60.000 de euro mită. Un fals general SIE, reținut în același dosar“Avocată, membră PNL Sector 1, prinsă în flagrant de DNA în timp ce primea 60.000 de euro mită. Un fals general SIE, reținut în același dosar. O avocată, membră a organizației PNL Sector 1, a fost prinsă miercuri în flagrant de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, în timp ce primea 60.000 de euro mită, au declarat surse judiciare pentru Digi24.ro, News.ro și Adevărul. Alături de ea a fost reținut și un bărbat care pretindea în mod fals că este general al Serviciului de Informații Externe (SIE). Potrivit surselor citate, este vorba despre Adriana Georgescu, avocată și membră a organizației PNL Sector 1. Aceleași surse au precizat că bărbatul care se prezenta drept general SIE nu este angajat al Serviciului de Informații Externe. Cei doi sunt acuzați de trafic de influență și au fost duși la audieri la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Anchetatorii susțin că aceștia au pretins, în total, suma de 500.000 de euro, promițând intervenții în justiție și la diverse autorități.Conform DNA, în perioada octombrie–decembrie 2025, Adriana Georgescu a cerut bani de la omul de afaceri Jean-Paul Tucan, susținând că poate interveni pentru soluționarea favorabilă a unor dosare penale aflate pe rolul DNA sau al Tribunalului București, dar și finalizarea unor contracte ori angajări în companii naționale aflate în subordinea Guvernului. Mai mult, aceasta i-a spus afaceristului că are legături în DNA, la Administrația Prezidențială și că poate ajunge „direct” la șeful DNA, Marius Voineag, mai afirmă procurorii anticorupție”. Integral pe Hotnews

Miza din spatele tensiunilor din Coaliție. PSD luptă pe bani și pe numiri-cheie - Analist: „Cei din cercul zero de la centru vor să facă jocurile pentru negocierea procurorilor șefi și a șefului SRI”“Miza din spatele tensiunilor din Coaliție. PSD luptă pe bani și pe numiri-cheie – Analist: „Cei din cercul zero de la centru vor să facă jocurile pentru negocierea procurorilor șefi și a șefului SRI”. Tensiunile din interiorul Coaliției de guvernare depășesc cu mult disputele punctuale legate de buget sau de ritmul creșterii economice și indică o confruntare deschisă pentru controlul puterii politice și instituționale. În timp ce discursul public este centrat pe responsabilitate fiscală și stabilitate guvernamentală, în spatele ușilor închise se negociază funcții-cheie în stat, de la șefii parchetelor până la conducerile SRI și SIE, mize cu impact strategic pe termen lung.Escaladarea conflictului este vizibilă inclusiv prin radicalizarea mesajelor politice: secretarul general al PSD, Claudiu Manda, l-a amenințat direct pe premierul Ilie Bolojan cu depunerea unei moțiuni de cenzură, semnalând că răbdarea social-democraților se apropie de limită.În același timp, deputatul PSD Adrian Câciu a alimentat scenariile de criză politică, afirmând că varianta alegerilor anticipate este la fel de probabilă ca cea a unui guvern minoritar, după ce premierul a admis public posibilitatea unei guvernări fără o majoritate clară în Parlament. Toate aceste declarații conturează imaginea unei Coaliții aflate într-un echilibru fragil, în care lupta pentru bani, funcții și influență pare să cântărească mai greu decât preocuparea pentru guvernare și stabilitate. Valeriu Turcan – analist politic și consultant în strategie și comunicare în situații de criză a analizat pentru Ziare.com miza din spatele divergențelor din Coaliție, mai puternice în ultima vreme”. Integral pe Ziare.com

ICE Minesotta / sursa foto: Profimedia“„L-a împușcat pe ăla, dar…!” 5 replici rostite de apostolii lui Trump și răspunsurile mele.Iertați-mi insistența, mai am câteva observații adresate trumpiștilor de pe la noi, vopsiți în apostoli ai neutralității: 1. Domne, nu e bine să-i împuște pe ăia, da’ și ei sunt extremiști de stânga, îi știm noi, primesc toate națiile acolo, prea exagerează, e wokism pe față. Asta sună ca-n povestea aia, în care nu e bine ca abuzat-o, da’ și ea avea fusta scurtă, nici tac’su nu a plătit întreținerea la timp, în plus a și parcat neregulamentar de vreo două ori. N-am nimic cu evreii, dar…Amice, n-ai recunoaște un extremist de stânga nici dacă și-ar flutura unul ideologia la zece centimetri de fața ta. Știu, sună kinky. Ce vrei tu de fapt să spui este că ți-ar plăcea să-ți descarci pistolul în capul oricui nu-ți convine ce crede, după care îl faci extremist de stânga. Nu contează cine e, ce face, de unde vine sau ce bicicletă are acasă. Nu-ți convine ce spune cutare? Bam! Extremist de stânga ce ești tu. Protestezi împotriva abuzurilor ICE? Ești extremist de stânga. Ții cu Fotbal Club Răzbunarea Fălticeni și câștigă Gloria Bistrița? Bam! Prea pari de stânga.”. Integral pe Republica.ro

Președintele Donald Trump privește la ceremonia de decernare a Medaliei Apărării Frontierei Mexicane în Biroul Oval al Casei Albe, Washington, DC, pe 15 decembrie 2025“Anders Aslund, fost consilier al lui Boris Elțîn și expert în geopolitică: „Nici o persoană sănătoasă la cap nu poate avea încredere în SUA atât timp cât Trump este președinte”. Anders Aslund, profesor la Universitatea Georgetown și fost consilier economic al fostului președinte rus Boris Elțîn, declară, într-un interviu pentru Libertatea, că deoarece Statele Unite nu mai sunt un aliat de încredere, țările europene trebuie să-și dezvolte propria organizație militară independentă. Anders Aslund (73 de ani), care locuiește de mai mulți ani la Washington D.C., este un reputat expert în geopolitică și în Europa de Est. Printre altele, acesta este autor al cărții „Russias Crony Capitalism”, apărută la editura Universității Yale în 2019, volum ce analizează cum funcționează practic sistemul economic pe care Vladimir Putin l-a dezvoltat în Rusia cu scopul de a consolida controlul asupra țării. Cu o carieră întinsă pe parcursul a peste patru decenii, Anders Aslund a fost, printre altele, consilier economic al fostului președinte rus Boris Elțîn (între 1991 și 1994), al fostului președinte Leonid Kuchma (Ucraina), al fostului președinte Askar Akayev din Kârgâzstan, dar și al fostului premier Valdis Dombrovskis din Letonia. Anders Aslund a lucrat și la Institutul Peterson pentru Economie Internațională, Fundația Carnegie pentru Pace Internațională, Institutul Brookings și Institutul Kennan pentru Studii Avansate Rusești de la Centrul Woodrow Wilson“. Integral pe Libertatea

Economistul-șef al BNR răstoarnă narativul PSD și laudă „superperformanța” Guvernului Bolojan“Economistul-șef al BNR răstoarnă narativul PSD și laudă „superperformanța” Guvernului Bolojan. Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, arată cum a reușit România să evite incapacitatea de plată și contrazice discursul PSD că Guvernul ar fi făcut o „scamatorie” care a dus la un deficit bugetar sub ținta asumată în 2025, despre care Lazea spune că a fost o „superperformanță”. Editorialul său apare în Curs de Guvernare şi îl redăm mai jos. Trăim în epoca post-adevărului. Această constatare este valabilă și în ceea ce privește dezbaterea economică unde, profitând de lipsa de informare a publicului și de memoria scurtă a acestuia, comentatori interesați îi prezintă versiuni alternative ale realității, destinate să mascheze unele aspecte neplăcute. Să luăm, de exemplu, situația deteriorării finanțelor publice din România în ultimii zece ani. Din punct de vedere obiectiv, România îndeplinea în 2015 toate criteriile de la Maastricht, așadar, și-ar fi putut depune candidatura pentru aderarea la zona euro, dacă și-ar fi continuat conduita fiscală responsabilă. Guvernul de atunci și toate guvernele care i-au urmat au ales, în schimb, să privilegieze creșterea economică în ritmuri cât mai mari, cu orice cost (sacrificând echilibrele macroeconomice). Rezultatul: România a înregistrat, într-adevăr, cea mai rapidă creștere economică dintre statele membre ale UE, dar și cea mai mare inflație, cel mai mare deficit bugetar, cel mai mare deficit de cont curent. Asta în timp ce vecina noastră Bulgaria a crescut mai încet, dar mai echilibrat, ceea ce a dus la accederea ei în zona euro în 2026″. Integral pe Spotmedia

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 24 ianuarie. De la ordinea bazată pe reguli la ordinea celor nerușinați

 Prognoza meteo azi, 24 ianuarie 2026. Zi mohorâtă în toată țara: frig, ceață și nori de la vest la estBuna dimineata intr-o zi de sambata, 24 ianuarie, zi importanta pentru istoria acestui popor. Ne așteaptă o zi de iarnă clasică în România, cu temperaturi reci, cer mai mult noros și posibilitate de ceață matinală în multe regiuni. Sudul țării va fi ușor mai blând decât nordul, dar nu ne putem aștepta la temperaturi calde; condițiile vor rămâne tipice sezonului rece. În marile orașe, valorile termice vor fi apropiate de 0–4°C, iar în zonele montane se vor menține sub 0°C, cu precipitații trecătoare sub formă de ninsoare. În zona de nord și vest a țării, vremea va fi rece, cu cer predominant noros și posibilă ceață dimineața. Temperaturile se vor menține în jurul a 0–4°C, iar vântul va fi slab până la moderat, fără precipitații semnificative, dar cu un aer umed caracteristic începutului de iarnă. Regiunile sud și sud-est vor avea o ușoară încălzire comparativ cu restul țării, cu maxime apropiate de 7–9°C în timpul zilei și cer mai mult noros decât senin. Posibilitatea pentru burniță sau ploi slabe nu este exclusă, în special spre seară. În Oltenia și sud-vest, vremea va fi similară cu sudul, dar cu o probabilitate mai redusă a precipitațiilor. Valorile termice vor rămâne reci dimineața, urcând ceva spre valori pozitive spre prânz, creând un contrast între frigul matinal și o după-amiaza mai blândă. În est și nord-est, temperaturile vor oscila între ușor negative dimineața și maxime de până la 3–5°C pe timpul zilei. Ceața va fi frecventă, iar cerul va fi în general acoperit, favorizând formarea unui timp calm și rece. Regiunea centrală și zona muntoasă a Carpaților vor rămâne reci, cu temperaturi ce pot fi ușor negative la altitudini mai mari și cu precipitații sub formă de ninsoare în munți. În zonele submontane, cerul va fi înnorat, iar vântul moderat.

donald trump davos“Donald Trump, acuzat că „a întrecut măsura”. Veteranii din NATO aşteaptă scuze. „A evitat serviciul militar de 5 ori”. Declarațiile președintelui american Donald Trump despre rolul aliaților NATO în Afganistan au provocat reacții puternice în Europa, stârnind un val de răspunsuri din partea veteranilor și liderilor politici, care amintesc sacrificiile făcute alături de trupele americane. Afirmațiile recente ale președintelui american Donald Trump privind NATO și misiunea din Afganistan au declanșat un val de reacții critice atât din partea veteranilor de război, cât și a oficialilor guvernamentali. Conform tratatului de fondare a NATO, Articolul 5 prevede că un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor. Această clauză a fost invocată o singură dată, după atentatele din 11 septembrie 2001, moment în care aliații europeni s-au alăturat misiunii conduse de Statele Unite în Afganistan. În acest context, unii politicieni europeni au amintit și faptul că Donald Trump a evitat recrutarea în timpul războiului din Vietnam, invocând probleme medicale. „Trump a evitat serviciul militar de 5 ori”, a scris pe X Ed Davey, liderul liberal-democraților britanici. „Cum îndrăzneşte să pună la îndoială sacrificiul lor?”, a adăugat acesta. Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că sacrificiul Poloniei „nu va fi niciodată uitat şi nu trebuie diminuat””. Integral pe Adevarul

ANALIZĂ Trump a dus Europa pe un drum fără întoarcere“ANALIZĂ Trump a dus Europa pe un drum fără întoarcere. ANALIZĂ Trump a dus Europa pe un drum fără întoarcere. Povestea privind anexarea de către Donald Trump a Groenlandei și amenințările la adresa statelor europene, pe lângă poveștile mai vechi cu războaiele tarifare și alte atitudini ostile, au afectat grav relațiile transatlantice. Atât de grav încât acum Europa a luat-o pe drumul fără întoarcere al autonomiei strategice. Chiar dacă la Casa Albă va veni un președinte mai apropiat de Europa, Vechiul Continent o va fi luat deja pe drumul propriu. Unul în care va fi partenerul Americii, dar mult separat de ea. Decenii la rând, America și Europa au fost strâns legate. Implicarea militară americană în Al Doilea Război Mondial a fost decisivă pentru înfrângerea puterilor Axei. Ce a urmat a fost însă și mai important. America a pus umărul la construirea Europei. A contribuit financiar, prin Planul Marshall și prin acorduri economice avantajoase, la construcția și prosperitatea Europei. Mai important, a contribuit la securitatea ei, prin NATO și prin prezența militară americană pe continent. Sub umbrela de securitate americană, Europa a putut prospera. Dar și America a putut prospera datorită relației cu Europa. Puterea sa s-a bazat într-o mare măsură pe faptul că țările vest-europene și sud-europene, apoi multe din centru și est, au fost aliați de nădejde, pe plan politic și militar. Asta a crescut forța americană”. Integral pe Aktual24

Șeful PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu: Ideea mea este să plece ei, PNL şi USR, şi să guvernăm noi / Eu la Vâlcea cu AUR lucrez foarte bine“Șeful PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu: Ideea mea este să plece ei, PNL şi USR, şi să guvernăm noi / Eu la Vâlcea cu AUR lucrez foarte bine. Liderul social-democraţilor vâlceni, Constantin Rădulescu, este de părere că PSD ar trebui să rămână să guverneze, iar dacă trebuie să plece cineva din actuala coaliţie, atunci să plece PNL şi USR. „Să plece ei! USR, PNL… Evident că ieşirea de la guvernare, pentru unii, pare o salvare pentru PSD. O să vedeţi ce se va întâmpla. Dacă rămânem la guvernare, ne înjură că noi îi ţinem pe ăştia, dacă ieşim, o să ne înjure că noi am destabilizat şi uite ce probleme sunt din cauză că a ieşit PSD-ul. Oricum pe pesedişti îi înjură toată lumea şi atunci ideea mea este să plece ei şi să guvernăm noi”, a declarat Rădulescu, vineri, într-o conferinţă de presă, transmite Agerpres. El spune că Partidul Social Democrat ar putea guverna alături de minorităţile naţionale şi un alt grup „surpriză”, deşi nu exclude nici o colaborare cu AUR. „Suntem politicieni foarte experimentaţi şi abili şi dacă tot este PSD aşa un diavol în mintea PNL, USR şi aşa mai departe, de unde ştiţi că nu putem guverna noi, PSD, cu UDMR, minorităţi şi încă un grup care s-ar putea alătura? Sunt două decizii: rămân şi mă înjură, plec şi mă înjură. Eu aleg să rămân şi să îmi asum responsabilitatea sau hai să plecăm toţi şi lăsăm AUR-ul să guverneze. (…) Eu la Vâlcea cu AUR lucrez foarte bine. Atât pot să vă spun. Restul, la Bucureşti, decid ei ce fac”, a adăugat Rădulescu, care este și președinte al Consiliului Județean Vâlcea din 2016. Este acum la al treilea mandat”. Integral pe G4Media

Cum îl împinge Putin pe Trump într-o capcană politică: conceptul de „control reflexiv” ANALIZĂ“Cum îl împinge Putin pe Trump într-o capcană politică: conceptul de „control reflexiv”. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a recurs recent la o nouă minciună flagrantă, susținând că una dintre reședințele sale din Valdai ar fi fost atacată de drone ucrainene. Afirmația s-a dovedit rapid falsă. Însă adevărul sau falsitatea declarației au contat mai puțin decât efectul politic urmărit.Prin această afirmație, liderul de la Kremlin l-a pus pe președintele SUA în fața unei alegeri imposibile: fie să reacționeze ferm și să denunțe minciuna — riscând o escaladare diplomatică — fie să o ignore și să pară naiv sau, mai grav, indulgent față de un interlocutor care tocmai a demonstrat lipsă de respect față de funcția sa, susține în The Hill, Andrew Chakhoyan, director academic la Universitatea din Amsterdam. Potrivit acestuia, comportamentul lui Putin nu este unul accidental, ci rezultatul formării sale în structurile de securitate sovietice și rusești. „Pentru Putin, înșelăciunea este starea implicită. El nu negociază, ci manipulează. Partenerul de dialog nu este un egal, ci un obiect care poate fi folosit”, afirmă autorul.În esență, acțiunile liderului rus nu indică o preocupare reală pentru binele propriei națiuni, ci dorința de a menține cu orice preț un sistem imperial violent, construit pe forță și intimidare.Nu este pentru prima dată când liderii occidentali au subestimat acest tip de comportament. Fostul președinte american Barack Obama a încercat, la rândul său, o abordare rațională în relația cu Putin, ajungând ulterior să îl descrie drept „nu foarte inteligent”. Mult mai tranșant a fost regretatul senator John McCain, care spunea: „M-am uitat în ochii lui Putin și am văzut trei litere: K, G și B”. Integral pe Ziare.com

NYT: Trump, noul rival al lui Putin în exercitarea puterii fără limite“NYT: Trump, noul rival al lui Putin în exercitarea puterii fără limite. Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump, încep să semene tot mai mult, în comportamentul lor extern și intern, cu Rusia lui Vladimir Putin, iar această schimbare creează o situație paradoxală pentru Kremlin. Concluzia aparține unei analize publicate de The New York Times, semnată de Paul Sonne, corespondent internațional al publicației, specializat pe Rusia și Ucraina. Potrivit analizei, Washingtonul este acuzat tot mai des de practici care până recent erau asociate aproape exclusiv cu regimurile autoritare: ingerințe în alegeri europene, percheziții la domiciliile jurnaliștilor, reținerea protestatarilor anti-guvernamentali și urmărirea penală a adversarilor politici. În plus, administrația Trump a ajuns să ia în calcul preluarea teritoriului unui alt stat – Groenlanda. „Nu este Rusia, ci Statele Unite”, notează autorul. La Moscova, primele reacții au fost de satisfacție. Trump a pus sub semnul întrebării coeziunea alianței occidentale și a NATO, exact genul de fisură pe care Kremlinul încearcă de ani buni să o provoace. Însă, avertizează analiștii citați de The New York Times, apariția unei Americi care acționează fără constrângeri creează și riscuri serioase pentru Vladimir Putin, obișnuit să joace rolul principal într-o lume a puterii brute. „Acest moment este plin de promisiuni și pericole pentru Putin”, afirmă Fiona Hill, fost responsabil pentru Rusia și Europa în Consiliul de Securitate Națională al Casei Albe. „Pentru el va fi complicat, la fel ca pentru toată lumea.””. Integral pe Spotmedia

O judecătoare demască clientelismul și concentrarea puterii din Justiție: două treimi din funcțiile de conducere, ocupate prin delegare“O judecătoare demască clientelismul și concentrarea puterii din Justiție: două treimi din funcțiile de conducere, ocupate prin delegare. Judecătoarea Ramona Grațiela Milu, membră a Consiliului Superior al Magistraturii din partea Curților de Apel, a publicat pe pagina sa de Facebook o analiză amplă privind modul de ocupare a funcțiilor de conducere din instanțe. Pe baza datelor oficiale ale CSM, magistratul arată că delegarea – prevăzută de lege ca soluție excepțională – a devenit regulă, iar concentrarea puterii administrative în mâinile președinților de instanțe generează o cultură organizațională „toxică și contraproductivă”. Potrivit situației prezentate de judecătoarea Milu, la data de 8 ianuarie 2026, dintr-un total de 657 de funcții de conducere din instanțe (președinte, vicepreședinte și președinte de secție), 430 sunt ocupate prin delegare, adică 65,44%. La acestea se adaugă alte 7 funcții de conducere la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Defalcat pe niveluri de jurisdicție, datele arată că delegarea este generalizată în întregul sistem judiciar. La nivelul curților de apel, 57 din 109 funcții sunt ocupate prin delegare (53,21%). La tribunale, 139 din 240 de funcții sunt ocupate astfel (57,91%), iar la judecătorii proporția ajunge la un maxim: 234 din 308 funcții, respectiv 75,97%. „Aceste date indică o generalizare a delegării în toate nivelurile sistemului judiciar, cu un maxim la nivelul instanțelor de prim grad”, subliniază judecătoarea Milu. […] În final, magistratul formulează mai multe propuneri de lege ferenda. Prima vizează revenirea la ocuparea prin concurs a funcțiilor de vicepreședinte, așa cum prevedea legislația anterioară anului 2022. A doua propunere se referă la reconfigurarea colegiilor de conducere, prin revenirea la o formulă în care majoritatea membrilor să fie aleși, pentru a asigura reprezentativitatea deciziilor administrative”. Integral pe Spotmedia

Narine Abgarian. Foto: Facebook Humanitas Fiction“INTERVIU cu una dintre cele mai importante scriitoare ale lumii: „Soarta omenirii a ajuns în mâinile unor politicieni vârstnici, narcisiști și rupți de realitate”. „Putin, Trump, Xi, Erdogan și alții ca ei au devenit o amenințare pentru fiecare dintre noi. Oamenii ăștia ne-au trăit viața, iar acum încearcă s-o trăiască și pe cea a copiilor noștri, impunându-le perspective primitive asupra realității”, afirmă scriitoarea armeană Narine Abgarian într-un interviu pentru publicul HotNews. Ea spune, însă, că „nu trebuie să disperăm”.  Scriitoarea Narine Abgarian (55 de ani) s-a născut în Armenia, iar vreme de 26 de ani a locuit la Moscova. A plecat din Rusia din motive de conștiință, după invazia asupra Ucrainei, iar în prezent locuiește în Germania. La sfârșitul anului trecut, a apărut, la Humanitas Fiction, traducerea în limba română a romanului său „Oameni care vor fi mereu cu mine”. Este o poveste despre durere și speranță, văzută prin ochii unei fetițe din satul natal al autoarei, Berd. În dialogul pentru publicul HotNews, ea vorbește despre rădăcinile armene și emigrația care i-a modelat scrisul, despre lumea despre care spune că a început să o sperie, dar și despre resursele care ne dau putere. Narine Abgarian a absolvit Universitatea Lingvistică de Stat V. Briusov din Erevan, iar din 1993 s-a mutat la Moscova, unde s-a format ca scriitoare. A început cu un blog, cu istorisiri despre o fetiţă pe nume Maniunea. Acestea au devenit populare și s-au transformat mai întâi într-o carte pentru copii, apoi într-un serial TV. Narine Abgarian a continuat să scrie și a cunoscut succesul mondial în 2015, odată cu lansarea „Din cer au căzut trei mere”, roman tradus în prezent în peste 30 de limbi și apărut la Humanitas Fiction în 2021, în traducerea Luanei Schidu”. Integral pe Hotnews

Ilie Bolojan promite că nu vor mai creşte taxele şi...“Ilie Bolojan promite că nu vor mai creşte taxele şi impozitele, însă Guvernul analizează creşterea vârstei de pensionare. „Pentru toate categoriile care astăzi se pensionează la 48, 49, 50 de ani”. Premierul Ilie Bolojan a anunţat că anul în curs marchează finalul măsurilor de corectare a deficitului bugetar şi a dat asigurări că nu vor fi introduse noi taxe sau impozite. În schimb, Guvernul pregăteşte pachete de sprijin economic. Invitat la Radio România Actualităţi, premierul Ilie Bolojam a dat curs discuţiilor privind relansarea economică şi reformarea administraţiei publice, într-o perioadă în care Guvernul încearcă să recâştige încrederea mediului de afaceri şi a populaţiei, după ani marcaţi de presiuni fiscale şi dezechilibre bugetare. „Trebuie să închidem componenta de nedreptăţi, pentru că, atâta timp cât nu se rezolvă aspectele care deranjează foarte mult oamenii, este greu să existe o încredere socială serioasă. În a doua jumătate a acestui an se vor vedea, treptat, efectele acestor măsuri. Asta înseamnă că va trebui să ne scadă inflaţia. Acest an este un an în care măsurile de corectare a deficitului se vor încheia. Nu vor mai creşte taxe şi impozite, greutatea va fi preluată şi de către aparatul de stat.”. Mai mult, acesta a afirmat că presiunea ajustărilor bugetare nu va mai cădea pe mediul privat şi pe populaţie, ci va fi preluată inclusiv de aparatul de stat, în contextul încheierii etapelor de corectare a deficitului, adăugând că România se va dezvolta în următorii ani dacă vom pune economia pe baze sănătoase”. Integral pe Zf.ro

Un bărbat își ține capul în mâini îngrijorat de afacerea sa“Economia românească atârnă de un fir de ață: companii mari nu-și mai pot plăti datoriile. Economia românească pare că atârnă de un fir de ață, cu afaceri tot mai vulnerabile. Pe fondul efectelor inflației, a creșterii taxelor, a accentuării blocajului financiar, lipsei de finanțare și în absența unor planuri de business predictibile, multe dintre companii se cufundă tot mai adânc în dificultăți financiare. Datele BNR privind situația instrumentelor de plată refuzate conturează un tablou îngrijorător pentru economia românească în ultimul trimestru al anului 2025. Statisticile analizate de Sierra Quadrant indică o acutizare a lipsei de lichiditate în piață, evidențiată printr-o creștere bruscă atât a valorii sumelor refuzate la plată, cât și a numărului de companii care nu își pot onora obligațiile.Cea mai alarmantă evoluție se observă în luna octombrie 2025, când valoarea totală a instrumentelor de plată refuzate a atins un vârf istoric pentru perioada analizată. În luna octombrie, suma totală refuzată la plată a fost de 675,9 milioane lei, o creștere masivă față de luna septembrie (263, milioane lei) și august (283,4 milioane lei). Această creștere de peste 2,5 ori a valorii refuzate într-o singură lună, în condițiile în care numărul instrumentelor a scăzut ușor în octombrie (3.713) față de septembrie (3.779), sugerează intrarea în incapacitate de plată a unor actori economici mari, care au generat incidente de valori foarte ridicate”. Integral pe Adevarul

Va urez o zi buna!

Revista Presei – 23 ianuarie. Primăriile trăiesc pe perfuzii de la centru și se opun reformei

  • Prognoza meteo 23 ianuarie - 20 februarie 2023. Vremea se schimbă şi aduce temperaturi scăzute | Antena 3 CNNBuna dimineata intr-o zi de vineri, 23 ianuarie. În regiunile extracarpatice vremea va fi închisă, iar în rest cerul va avea înnorări temporare. Vor fi precipitații slabe, predominant ninsori, îndeosebi pe parcursul zilei în cea mai mare parte a Moldovei și pe arii restrânse în Transilvania, mai ales ploi, local în Dobrogea și nord-estul Munteniei, dar spre orele serii și noaptea și în nordul Crișanei, în Maramureș și în nord-vestul Transilvaniei. Cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniță în restul ţării. Vor fi depuneri de polei, local în nord-vestul teritoriului și izolat în centru, sud și sud-est. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice diurne se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date în vestul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de norme, astfel maximele vor fi de la -1…0 grade în nordul Moldovei și izolat în Transilvania și 8…9 grade în zonele de deal din Banat și Crișana, iar cele minime, în marea lor majoritate peste normalul climatologic, se vor situa între -7 și 4 grade. Local în sudul, centrul și estul teritoriului se va semnala ceață.

“Lumea lui Trump și lumea ca lume. Acest text nu este despre Donald Trump ca personaj politic, ci despre o mutație mai profundă a ordinii politice contemporane: trecerea de la o lume organizată prin instituții impersonale la o lume structurată în jurul persoanelor și relațiilor private. Cazul Consiliului pentru Pace este folosit aici nu ca episod diplomatic, ci ca simptom al unei transformări care pune sub semnul întrebării însăși ideea de lume comună. Există o diferență fundamentală între lumea ca lume și lumea lui Trump. Prima este lumea modernității politice, construită pe instituții, reguli impersonale, continuitate și responsabilitate. A doua este o lume în care politica se reorganizează în jurul unei persoane, al accesului la aceasta și al promisiunii că problemele pot fi „rezolvate” în afara statului, a dreptului și a procedurilor. Ordinea internațională clasică funcționa pe o idee simplă și contraintuitivă și anume că nimeni nu era indispensabil. Statele contau mai mult decât liderii, tratatele mai mult decât voința momentului, instituțiile mai mult decât carisma. Chiar și marile puteri erau constrânse să acționeze prin reguli astfel că Lumea exista ca spațiu comun, nu ca extensie a unei persoane”. Integral pe Contributors

La Nuuk, un strigăt din suflet spune răspicat: „Nimic despre Groenlanda fără Groenlanda”“La Nuuk, un strigăt din suflet spune răspicat: „Nimic despre Groenlanda fără Groenlanda”. Din nou, groenlandezii au impresia că sunt ignorați: la Nuuk, aceștia trăiesc momentele dezamăgirii, frustrării și furiei, în urma proiectului de acord privind viitorul insulei lor, negociat fără ei de către Donald Trump și șeful NATO, scrie AFP joi, într-un reportaj din capitala teritoriului arctic aflat în componența Regatului Danemarcei. Cu două pahare de cappuccino de la o renumită marcă americană de cafea în mână, Niels Berthelsen s-a oprit pentru o clipă, în ciuda gerului care biciuia străzile capitalei groenlandeze în dimineața zilei de joi. „Dacă se dorește încheierea unor acorduri privind Groenlanda, Groenlanda trebuie invitată la masa negocierilor”, a subliniat bărbatul în vârstă de 49 de ani, pentru agenția franceză de presă. „Nimic despre Groenlanda fără Groenlanda”, a repetat el de mai multe ori, în ceea ce părea un strigăt din suflet. Discuțiile de miercuri de la Davos între președintele american Donald Trump și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au dus la un „cadru de acord”, potrivit unui anunț al liderului american, care râvnește cu ardoare acest teritoriu autonom danez”. Integral pe Hotnews

The Canadian flag felt heavy as I carried a fellow soldier's coffin. I still feel it 17 years later | CBC News“Trump jignește țările NATO, printre care și România: „Soldații europeni au stat departe de linia întâi”. 27 de militari români au murit în misiuni în Afganistan. Donald Trump a lansat un nou atac împotriva aliaților NATO, afirmând că militarii europeni „au stat departe de linia întâi” în Afganistan, în timp ce Statele Unite au preluat majoritatea riscurilor. Declarațiile vin după ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, i-a reamintit președintelui american că țările europene au suferit pierderi semnificative în conflict, demonstrând solidaritatea lor față de SUA, notează Daily Mail. Într-un interviu acordat Fox News, Trump a declarat: „Am spus mereu: vor fi acolo dacă vom avea nevoie de ei? Asta este adevărata probă, și nu sunt sigur de asta. Niciodată nu am avut nevoie de ei. Vor spune că au trimis trupe în Afganistan… și da, le-au trimis, dar au stat puțin în spate, departe de linia întâi.” Trump a susținut că SUA „au fost foarte bune cu Europa și multe alte țări”, dar că relațiile trebuie să fie reciproce. De asemenea, el a mai precizat că alianța NATO nu ar exista fără implicarea sa și că în mandatul său a reușit să determine țările membre să contribuie mai mult la bugetul organizației”. Integral pe Adevarul

Merz, la Davos: A început o nouă eră a marilor puteri, care se întemeiază pe forță și chiar violență“Merz, la Davos: A început o nouă eră a marilor puteri, care se întemeiază pe forță și chiar violență. Cancelarul german a vorbit despre intrarea într-o lume lipsită de confortul normelor vechi. El a descris o ordine internațională în care marile puteri nu mai negociază din reflex, ci își afirmă pozițiile prin forță. Cancelarul federal Friedrich Merz i-a îndemnat cu insistență pe europeni să se pregătească pentru „o nouă eră a politicii marilor puteri”. Această era a început, a declarat el în cuvântarea rostită la Forumul Economic Mondial de la Davos. „Noua lume a marilor puteri se întemeiază pe putere, forță și – dacă este necesar – chiar pe violență („force”). Nu este un loc primitor”, a avertizat liderul german. Spusele cancelarului au reamintit lumii de celebrul discurs “Zeitenwende”, în care fostul cancelar Olaf Scholz descria în Bundestag, în 2022, ruptura de epocă produsă după atacul Rusiei asupra Ucrainei. Merz a subliniat la rândul său, joi dimineață, că agresiunea rusă împotriva Ucrainei a deschis o nouă eră, care însă depășește cu mult acest război de agresiune. Merz a extins această ruptură dincolo de conflictul ruso-ucrainean, prezentând-o drept simptomul unui cutremur geopolitic mai vast. Rusia, China și Statele Unite sunt piese ale unei arhitecturi globale aflate în plină reașezare, iar Europa, avertizează cancelarul, nu își mai poate permite luxul ezitării”. Integral pe Spotmedia

Radiografia dură a lui Bolojan. Primării pe "perfuzii" de la stat. Salariile funcționarilor au înghițit taxele locale“Radiografia dură a lui Bolojan. Primării pe “perfuzii” de la stat. Salariile funcționarilor au înghițit taxele locale. Premierul Ilie Bolojan reclamă joi, 22 ianuarie, dezechilibre în administrația locală, referindu-se la dependență mare de transferurile de la bugetul de stat, venituri reduse din taxele și impozitele locale, dar și la cheltuieli cu salariile mult mai mari decât veniturile locale. Premierul a realizat o analiză comparatică cu alte state din UE și a constatat că, în general, administrațiile locale europene își acoperă din venituri proprii salariile personalului, lucru care nu se întâmplă și în România. Multe dintre aceste dezechilibre ar urma să fie corectate prin asumarea reformei administrației.Premierul Ilie Bolojan reclamă, joi, dezechilibre în administrația locală, după ce a comparat datele colectate în ultimii ani despre administrațiile locale din țările UE.În primul rând, premierul vorbește despre dependență mare de transferurile de la bugetul de stat.Veniturile din transferurile de la bugetul de stat reprezintă 7,43% din PIB, iar veniturile proprii (altele decât transferurile) reprezintă 1,51% din PIB.”Din indicatorii de mai sus rezultă că ponderea transferurilor în bugetele locale este de 83,1%. Comparativ, media transferurilor în UE este de 51,1%”, a transmis premierul Ilie Bolojan”. Integral pe Spotmedia

Unity is Europe's Strength“Dincolo de „gălăgia lui Trump”: înființarea EU Inc., un important anunț de la Davos. Uniunea Europeană vrea să schimbe cu 180 de grade abordarea față de antreprenoriat, investiții și start-up. În gălăgia provocată de președintele Trump (venit să certe 2 ore pe toată lumea la Davos), ne scapă din vedere semnale foarte importante trimise de alți participanți. Uniunea Europeană începe să se miște accelerat, sub presiunea eventualității pierderii celui mai important aliat și partener comercial (SUA) – a anunțat acordul UE-Mercosur (contestat și trimis acum spre evaluare la CJUE). Și a mai vorbit apăsat despre ceva: „EU Inc.” „EU Inc.” prevede înființarea celui de-al „28-lea regim corporativ”, la nivel european. Ce înseamnă asta? „EU Inc.” va permite antreprenorilor să înregistreze o firmă complet online în termen de 48 de ore (la costul simbolic de 1 euro), iar noile entități să funcționeze sub aceleași reguli de drept societar, capital și guvernanță, indiferent de statul membru ales. Simplificat, companiile vor putea opera și atrage finanțare în întreaga Uniune, fără a se mai adapta la sisteme juridice diferite de la o țară la alta”. Integral pe Republica.ro

Serviciul de Imigrație și Vamă își extinde puterile peste limitele Constituției SUA: agenții ICE susțin că pot intra cu forța în locuințe fără mandat judecătoresc“Serviciul de Imigrație și Vamă își extinde puterile peste limitele Constituției SUA: agenții ICE susțin că pot intra cu forța în locuințe fără mandat judecătoresc. Agenții federali americani de imigrație revendică puteri extinse, fără precedent în ultimii ani, de a pătrunde cu forța în locuințele oamenilor fără un mandat emis de un judecător. Informația reiese dintr-un memorandum intern al Serviciului de Imigrație și Vamă al SUA (ICE), obținut de Associated Press, care marchează o schimbare radicală față de îndrumările anterioare menite să respecte limitele constituționale ale perchezițiilor guvernamentale.Documentul autorizează ofițerii ICE să folosească forța pentru a intra într-o locuință pe baza unui simplu mandat administrativ, în cazul persoanelor care au un ordin final de deportare. Avocații și organizațiile pentru drepturile omului avertizează că această practică intră în coliziune directă cu protecțiile oferite de cel de-al Patrulea Amendament al Constituției SUA și răstoarnă ani de recomandări adresate comunităților de imigranți.Schimbarea de abordare are loc în contextul în care administrația Trump extinde agresiv arestările pe criterii de imigrație la nivel național, mobilizând mii de agenți într-o campanie de deportări în masă care deja modifică tacticile de intervenție în orașe precum Minneapolis”. Integral pe Ziare.com

Analistul Armand Goșu Urmează o mare bătălie în sistem. Dacă Bolojan nu va fi dat jos în următoarele luni conglomeratul politico-militar care conduce România va fi demantelat“Analistul Armand Goșu: ”Urmează o mare bătălie în sistem. Dacă Bolojan nu va fi dat jos în următoarele luni, conglomeratul politico-militar care conduce România va fi demantelat”. Armand Goșu (istoric și analist politic, profesor la Universitatea din București) afirmă că premierul Bolojan va reuși să ”demanteleze” conglomeratul politico-militar care conduce România dacă nu va fi dat jos în următoarele luni. În culise, au loc discuții intense privid debarcarea lui Bolojan din fruntea Guvernului, a anunțat jurnalistul Sebastian Zachmann. ”Dacă nu-l dau jos în câteva luni pe Bolojan, există riscul demantelării acestui conglomerat compus din facțiuni ale partidelor politice, PSD și PNL, în primul rând, serviciile secrete și justiție, inclusiv – sau înainte de toate – CCR, dar mai ales Înalte Curte. Este tocmai motivul pentru care au anulat alegerile prezidențiale acum un an. Acest conglomerat politico-militar care-și dorea să controleze țara măcar un deceniu este monstrul creat în cele două mandate ale lui Iohannis, care sugrumă România și care mă tem că a pregătit-o pentru a o livra pe tavă lui Putin. Cred că va fi o mare bătălie în sistem, al cărui rezultat ar putea depinde și de cum se va poziționa președintele, dar mai ales de ce se va întâmpla pe arena internațională, de cum se va sfârși războiul din Ucraina”. Integral pe Aktual24

Cumulul pensie-salariu, la prima lectură în Guvern. Pe cine afectează legea și care sunt excepțiile“Cumulul pensie-salariu, la prima lectură în Guvern. Pe cine afectează legea și care sunt excepțiile. Guvernul a discutat joi, în primă lectură, proiectul de lege care stabilește reguli pentru cumulul pensiei cu salariul în sectorul public, vizând exclusiv beneficiarii de pensii speciale, nu pe cei cu pensii contributive. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Executivului, Ioana Dogioiu, pensionarii cu pensii de serviciu sau militare care vor să se angajeze în sistemul bugetar vor trebui să renunțe la 85% din cuantumul pensiei pe perioada desfășurării activității. „Proiectul corelează condițiile de aplicare ale acestei prevederi cu Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii și cu deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Menținerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorilor, inclusiv în situația reîncadrării în condițiile legii”, a explicat Dogioiu, la finalul şedinţei de guvern de joi. Proiectul nu se aplică aleșilor locali, cadrelor didactice din magistratură sau învățământul militar, precum și persoanelor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituție (de exemplu, membrii CCR sau Avocatul Poporului)”. Integral pe Spotmedia

Va urez o zi buna!

« Previous PageNext Page »