Buna dimineata in aceasta zi de 14 iulie (ziua Frantei: Vive la France!). Valorile termice diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă în vest şi nord-vest, iar în restul teritoriului se vor menţine ridicate, informează ANM. Canicula şi disconfortul termic accentuat se vor extinde îndeosebi în sudul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de la 27 de grade pe litoral până la 38 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade. Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, unde vor fi înnorări accentuate, averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Local va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30…35 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta pe arii restrânse. LA BUCUREŞTI: Vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade, iar cea minimă de 19…21 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla în general slab.
38 de persoane au fost reţinute în cazul sclaviei din Berevoeşti – Argeş. Cum îşi selectau victimele şi unde le ţineau sechestrate. Un număr de 38 de persoane au fost reţinute, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc după cele 40 de percheziţii din localitatea argeşeană Berevoeşti, transmite corespondentul MEDIAFAX. Cele 38 de persoane sunt acuzate de trafic de persoane şi trafic de minori. Miercuri, 40 de percheziţii domiciliare au avut loc pe raza localităţii argeşene Berevoeşti, unde anchetatorii bănuiesc că, din 2008 şi până în prezent, s-au constituit mai multe grupuri infracţionale care au recrutat 40 de persoane minore şi majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilităţi fizice sau psihice, cu situaţii materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci şi îndeplinirea de servicii în mod forţat şi prin obligarea la practicarea cerşetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire şi de lipsire de libertate. “În unele cazuri, victimele era răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări şi autogări) sau chiar din propriile locuinţe şi ulterior transportate de către membrii grupurilor infracţionale la domiciliile lor, unde aceştia prin constrângere forţau victimele să efectueze zilnic diverse munci şi activităţi atât în gospodăriile suspecţilor cât şi în proximitatea localităţii, respectiv : să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localităţii şi să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecţilor care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în jud. Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj) unde comercializau ilegal cantităţile de lemne sustrase”, se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT. Integral pe Mediafax
Sclavi în secolul XXI. Reportaj din cătunul groazei – Berevoeşti 2016. „Toată lumea știe, da’ nu spune! Îi pune să spele, să gătească, să sape și să se bată între ei, ca să se distreze!”. Micuța comună musceleană Berevoești, devenită celebră în 1991 după ce Petre Mihai Băcanu a descoperit pe dealurile de la marginea sa un ,,zăcământ” de documente ale Securității, a intrat, după un sfert de veac, din nou în istorie drept primul ,,târg de scalvi” al României moderne. Primarul știe el ceva… După ce ieri dimineață, câteva sute de polițiști și jandarmi au descins în cătunul Gămăceşti, comuna Berevoeşti, în fapt o țigănie de rudari în toată regula, pe la prânz, toți romii erau strânși ciopor pe ulița principală. Mascații, cu ,,delicatețea” proverbială, întorseseră satul cu fundul în sus și săltaseră, cu discernământ, câteva zeci de berevoeșteni de etnie romă, suspectați de sclavagism în secolul XXI. Se îngrămădeau țiganii să dea interviuri la televiziuni mai ceva ca la pomană. Primarul din Berevoeşti, un puști de numai 29 de ani, îi supraveghea discret. „Cum să-mi pună mie cătușe, la grăsimea mea”. Evident, nimeni nu știa nimic și toți se dădeau de ceasul morții că sunt victime ale discriminării etnice. „Noi habar nu avem. Nu am văzut și nu știm ce se întâmplă. Doar ce a fost la televizor!”, dă din umeri o țigăncușă. Alta, mai purie, e mai îndrăzneață: „Nu am văzut nimic dom’le. Am auzit doar când a venit Poliția la cinci dimineața și a început balamucul. Normal că-i știm pe cei pe care i-a luat gaborii! Da’ n-au furat, n-au spart, n-au omorât, nu au făcut nimica! M-au luat și pe mine de aici și mi-a pus cătușe!”. De departe, cel mai vehement e Gheorghe Brumaru, un țigan burtos de 54 ani, care se ține într-o cârja cu brațul drept, pe care are tatuat o sirenă rubicondă: ,,Dacă până și mie mi-a pus cătușe, care io-s paralizat de un an jumate! Știe tot Bucureștiu’ ce bolnav sunt!”, răcnește nea Gigi, cum îi zic țiganii, din toți rărunchii. Integral pe EVZ
Franţa | Pregătiri pentru Ziua Naţională. Sărbătoarea continuă în Hexagon şi la câteva zile după încheierea Campionatului European de Fotbal. În ciuda stării de urgență și a revoltelor interne, ziua națională va fi serbată cu mare fast. Centrul distracției va fi, și de această dată, turnul Eiffel. Pe Champs Elysee va avea loc parada militară, iar pe Champs de Mars, turiștii și localnicii deopotrivă se pot relaxa pe timpul zilei într-o atmosferă de vacanță. Începând cu ora 21.30, doritorii pot asculta concertul Orchestrei Naționale a Franței. Ziua națională a Franței va fi sărbătorită cu fast la Paris. Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa: „După ce timp de o lună a fost locul de întâlnire al miilor de fani veniți pentru Campionatul European, turnul Eiffel se pregătește de o nouă sărbătoare. Aici vor avea loc concertul de muzică clasică și festivitățile prilejuite de ziua națională a Franței, o zi care se va încheia cu un uriaș foc de artificii.” Și cel mai frumos bulevard din lume, celebrul Champs Elysees, s-a îmbrăcat în straie de petrecere. Lucrătorii au pus la punct ultimele detalii pentru ca totul să fie gata de marea defilare. Va fi o uriașă paradă de trupe terestre și motorizate, tancuri și avioane, în prezența președintelui Francois Hollande. Sebastian Perju, corespondent Digi24 în Franţa: „Tema aniversării de anul acesta va fi „Parisul este o petrecere” și este dedicată memoriei victimelor atentatelor de anul trecut. Aici, pe Champs-Elysees va avea loc obișnuita paradă, obișnuita defilare de pe 14 iulie, însă petreceri și baluri, cum este și cel al pompierilor, vor avea loc în tot Parisul, ba chiar pe întreg teritoriul Franței.” Integral pe Digi24
Strategia Clujului pentru un Bac de nota 10. Ce au făcut şefii locali din învăţământ pentru o promovabilitate de 83,32%. Procentul de promovabilitate la Bacalaureat al elevilor din judeţul Cluj a crescut constant din 2013 (70,99%) şi până în 2016, când Clujul s-a clasat pe locul I pe ţară (83,32%). Rezultatele au în spate un plan pe termen lung al Inspectoratului Şcolar, care include inspecţii, ore suplimentare obligatorii, o relaţie strânsă cu părinţii şi neimplicarea politică în conducerile şcolilor. Elevii din judeţul Cluj au avut cea mai mare rată de promovabilitate din ţară la Bacalaureatul 2016 – 83,32% – în condiţiile în care media naţională, înainte de contestaţii, este de 66,7%. De asemenea, pe lângă cei doi doi candidaţi cu media 10, Radu Cristian Andreescu (Liceul „Onisifor Ghibu“) şi Radu Oltean (Liceul „Gheorghe Bariţiu“), aproape 1.000 de elevi au avut media cuprinsă între 9 şi 9,99, iar peste 2.000 de candidaţi au obţinut între 8 şi 9,99, dintr-un total de circa 4.000 de înscrişi. „Câştigul foarte mare nu este neapărat procentul foarte bun la promovabilitate, ci alte trei aspecte: avem 1.000 de copii cu media între 9 şi 9,99; au fost 19 unităţi de învăţământ, dintre cele 65 private sau de stat, cu 100% procent de promovabilitate şi am avut doar 5 unităţi de învăţământ care au avut sub 40% promovabilitate. Nicio unitate n-a avut promovabilitate zero“, a declarat, pentru „Adevărul“, Valentin Cuibus (foto jos), inspectorul şcolar general. De asemenea, Clujul a fost singurul judeţ din ţară cu un procent de promovabilitate de peste 80%. Conform datelor Inspectoratului Şcolar Cluj, în ultimii 4 ani creşterea procentului de promovabilitate a fost constantă: 2013 – 70,99; 2014 – 73,91; 2015 – 82,18; 2016 – 83,32%. Şef al inspectoratului din Cluj din 2012, Valentin Cuibus susţine că rezultatele nu sunt întâmplătoare. Numai în 2016, oficiali ai instituţiei au făcut 400 de controale în liceele cu rezultate slabe la Bacalaureat. „Inspecţiile s-au făcut la discipline de Bacalaureat şi au fost decise la nivel local, n-a fost o măsură solicitată de minister. Au existat probleme în acele unităţi pentru că nimeni nu i-a controlat, ani de zile, nimeni nu i-a întrebat dacă fac ceea ce trebuie“, explică Valentin Cuibus. Integral pe Adevarul
FOTO+VIDEO. REVOLTE în 12 închisori românești. Sute de deținuți refuză hrana. Ce au declarat ministrul Justiției și vicepremierul. UPDATE 08.21: Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, miercuri, într-o emisiune la Realitatea TV, că situaţia tensionată din penitenciarele din România poate fi rezolvată prin negocieri şi dialog, potrivit Agerpres. „Nu este uşor pentru Administraţia Penitenciarelor să gestioneze o situaţie de criză. Administraţia Penitenciarelor, cu ajutorul Ministerului de Interne, probabil şi cu ajutorul unor negocieri (…) vor reuşi să rezolve această situaţie. Vor dura câţiva ani pentru asta, trebuie început de undeva şi merită acest lucru. Nu împărtăşesc ideea că cei care sunt în penitenciar trebuie să fie chinuiţi. Mai degrabă trebuie să ne gândim că aceşti oameni au nevoie de solidaritatea noastră, au nevoie de aducerea lor înapoi, la valorile noastre comune”, a spus Dîncu. În context, el a subliniat că este nevoie şi de o dezbatere publică pentru a convinge societatea de necesitatea investiţiilor în penitenciare. „Este nevoie să convingem societatea, pentru că în acest moment societatea noastră nu este convinsă că trebuie să facem investiţii. Sunt mulţi oameni care spun, şi am văzut reacţiile pe care le au pe site-urile noastre în zona justiţiei, că trebuie să dăm bani la şcoli, să dăm bani la spitale şi nu să dăm bani la puşcării. Trebuie să înţelegem că scopul este reinserţia socială pentru această zonă a penitenciarelor. Cu adevărat există mari probleme în penitenciare, dar nu o să putem să le rezolvăm peste noapte”, a adăugat Dîncu. Vicepremierul a admis că poate fi vorba lipsa de organizare, dar, în acelaşi timp a evidenţiat de supra-aglomerarea şi lipsa de resurse. Integral pe Romania Libera
51% produse locale la raft: Ce au facut alte tari din UE pentru a proteja producatorii autohtoni. Legea care obliga supermarketurile sa aiba pe rafturi cel putin 51% produse provenite din lantul scurt a starnit vii controverse. Exista doua tabere: una care sustine proiectul si spune ca va ajuta producatorii romani in lupta cu importurile mai ieftine si de mai proasta calitate si alta care prevede o majorare de pret la mancare, din cauza ca este afectata legea pietei, care spune ca doar concurenta dicteaza unui comerciant ce sa vanda, nu statul. Actul normativ, promulgat de presedintele Klaus Iohannis in aceasta saptamana, se aplica la carne, oua, fructe, legume, miere de albine, produse lactate si de panificatie. Pentru ca nu se putea folosi sintagma “productie nationala”, deoarece ar fi incalcat normele europene, s-a ales termenul “lantul scurt de aprovizionare”. Iar de aici rezulta mai multe aspecte ce trebuie clarificate: – In lantul scurt de aprovizionare se pot incadra si tarile vecine Romaniei. Astfel, un comerciant din Giurgiu ar putea prefera sa faca achizitii din Bulgaria, cel din Oradea – din Ungaria, cel din Iasi – din R. Moldova etc. – Lantul scurt se poate aplica fara probleme la legume si fructe, pentru ca producatorul duce produsele direct la magazine. Dar ce se intampla cu celelalte produse?- E nevoie de o definitie clara a produselor proaspete. De ex mplu, laptele pasteurizat intra in aceasta categorie? – Legea nu precizeaza ce se intampla daca producatorii din lantul scurt nu vor putea satisface cererea. Vor fi rafturi goale? Supermarketurile se vor putea aproviziona din alta parte? Integral pe Ziare.com
Un dement si interviul lui (cu o singira fraza adevarata, la final). Consilierul lui Putin: „Vrem să fim INIMA unei mari Eurasii. Subcontinentul Europa va APARȚINE și el Eurasiei. Suntem mai inteligenți, mai putenici și mai hotărâți!”. Serghei Alexandrovici Karaganov, consilier al lui Vladimir Putin și șef al influentului Consiliu de Apărare și Politică Externă, care elaborează conceptele strategice ale Moscovei, a acordat un interviu incendiar revistei germane Der Spiegel, înainte de Consiliul NATO – Rusia. Strategull vorbește despre ambițiile Moscovei de a redeveni o putere mondială recunoscută și de temerile că aceste ambiții vor fi ignorate de Occident. Un interviu excepțional, care ar trebui citit în toate cancelariile occidentale, în care Karaganov amenință cu războiul și ispitește cu zăhărelul. Spiegel – Serghei Alexandrovici, NATO își consolidează prezența în Estul Europei, ca reacție la acțiunile recente ale Rusiei. Politicieni occidentali au avertizat că cele două părți ar putea ajunge într-o situație care să ducă la un război. Sunt asemenea avertismente exagerate? Karaganov – Am vorbit deja despre o situație de pre-război de acum opt ani. S – Când a început războiul din Georgia. K – Chiar din acea perioadă, nivelul de încredere dintre marile puteri tindea către zero. Rusia a început să-și remodernizeze armata și de atunci situația s-a înrăutățit considerabil. Am avertizat NATO să nu se apropie de frontierele Ucrainei, deoarece asta va crea o situație pe care nu o putem accepta. Rusia a stopat înaintarea Occidentului în această direcție și să sperăm că aceasta înseamnă că pericolul unui război a fost eliminat pe termen mediu. Însă propaganda care este vehiculată acum amintește de cea a unei perioade premergătoare unui nou război. Integral pe EVZ
EXCLUSIV Curtea Supremă, despre şpaga lui Adrian Severin: „Exprimă o gravă degradare morală”. Curtea Supremă arată că probele din dosarul fostului europarlamentar Adrian Severin dovedesc că acesta este vinovat de luare de mită şi de trafic de influenţă. Judecătorii au demontat toate apărările făcute de politician şi au explicat că acesta a acţionat doar pentru a primi banii promişi. Adrian Severin (62 de ani) a afectat prin faptele sale prestigiul Parlamentului European şi a României. Aceasta este concluzia Curţii Supreme, potrivit motivării sentinţei prin care politicianul a fost condamnat la trei ani şi trei luni pentru luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul „Şpagă contra amendamente în Parlamentul European”. Severin şi procurorii DNA au contestat sentinţa la Completul de 5 judecători, iar din toamnă va începe judecarea apelului. Judecătorii au arătat că Severin a avut în timpul procesului „o conduită procesuală nesinceră, aproape de neasumarea faptelor”. Până şi CV-ul încărcat de demniţăţi a fost în defavoarea politicianului, potrivit magistraţilor. Acesta consemna că Severin are „experienţă în demnităţi publice, dar pe care a nesocotit-o cu o gravă intenţie infracţională, conduita sa procesuală, nesinceră, aproape de neasumarea, în nici un moment, a faptului că şi-a încălcat îndatoririle pentru care a fost votat ca reprezentant al României în Parlamentul European în schimbul obţinerii de bani necuveniţi”. Apărarea politicianului, desfiinţată Magistraţii Curţii Supreme au desfiinţat în motivarea de aproape 100 de pagini toate apărările lui Severin. În primul rând, interceptările realizate de cei doi jurnalişti de la publicaţia britanică „The Sunday Times”, care i-au oferit 100.000 de euro lui Severin, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, au fost considerate probe. Integral pe Adevarul
Puşcăriada României: protest spontan sau răscoală premeditată? „Este o ofensivă mediatică foarte puternică pe tema amnistiei şi graţierii“. Un val de revoltă a deţinuţilor a dat peste cap, în ultimele două zile, activitatea în zece penitenciare din România, printre care şi unele de maximă siguranţă. În timp ce puşcăriaşii au strigat, de pe acoperişul închisorilor, „Libertate!“ şi „Hoţii!“, mai mulţi specialişti contactaţi de „Adevărul“ iau în calcul şi o dirijare din exterior a protestelor. Revolta deţinuţilor a cuprins, ieri, şi alte penitenciare din ţară, după scânteia de luni de la Iaşi. Puşcăriaşii închişi la Poarta Albă (Constanţa) şi în penitenciarele din Botoşani, Oradea, Miercurea Ciuc, Giurgiu, Vaslui, Brăila, Bistriţa, Tulcea au protestat faţă de condiţiile din închisori, fie refuzând hrana, fie lovind gratiile, făcând scandal şi urcându-se pe acoperişul închisorilor. Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a precizat, miercuri, că, pe parcursul a 48 ore, şi-au exprimat nemulţumirile deţinuţi din opt penitenciare, dintre cele 45 unităţi de detenţie. Ulterior acestui anunţ, au apărut proteste şi la penitenciarele din Bistriţa şi Tulcea. „Principalele aspecte semnalate de cei închişi vizează îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, precum: supraaglomerare, participarea la activităţi lucrative şi educative, programul TV, serviciile medicale, micşorarea cuantumului pedepsei cu închisoarea şi termenele stabilite de comisia pentru liberare condiţionată“, a transmis ANP, care s-a declarat mai îngrijorată de refuzul de hrană a celor închişi decât de violenţe, „având în vedere implicaţiile medicale, accentuate şi de perioada caniculară“. Mişcarea de revoltă a deţinuţilor are o amploare fără precedent în România ultimilor ani. Vâlvătaia protestelor se propagă ca şi cum ar urma un fitil nevăzut. Că închisoarea este mediul în care nu-ţi doreşti să ajungi, nici măcar în vizită, se ştia. A devenit de nesuportat, însă, de când politicienii şi oamenii de afaceri au început să-i calce pragul tot mai des, în ultimii ani, pe rând sau în grup. Atunci au devenit mai-marii ţării conştienţi de „condiţiile inumane“ din arest şi din închisori. Gabriel Bivolaru, Adrian Năstase, Elena Udrea, Radu Mazăre, Monica Iacob-Ridzi, George Copos, Dan Voiculescu, cei trei Becali, Gică Popescu, Maricel Păcuraru, Cristian Borcea, dar şi alte „nume grele“ au experimentat, zile şi nopţi, viaţa după gratii, unii dintre ei cerându-se de urgenţă afară pentru că nu suportă regimul de detenţie. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!