Author: Cetatean


Revista Presei – 10 aprilie. Un “martir” al Binomului depune contestație!

Buna dimineata intr-o zi de luni, 10 aprilie. Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi în cea mai mare parte a ţării, informează ANM. Cerul va fi variabil în regiunile nordice, nord-estice şi la munte şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 21 de grade, cu cele mai scăzute valori pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 10 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, în Transilvania, dimineaţa şi noapte, va fi brumă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin şi vânt în general slab. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 4…5 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Liviu Dragnea contestă pedeapsa din dosarul Referendumul. Liviu Dragnea a fost citat, luni, în fața completului de cinci judecători de la Curtea Supremă. Magistraţii discută contestaţia la executarea pedepsei depusă de liderul PSD în dosarul referendumului. Președintele social-democraților reclamă că motivarea a fost semnată de alţi judecători faţă de cei care l-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în aprilie 2016 pentru fraudarea referendumului din 2012. Motivarea condamnării, un document de peste 300 de pagini, a apărut în luna februarie a acestui an. Judecătorii au motivat că este suficientă o pedeapsă cu suspendare, deoarece Liviu Dragnea nu are antecedente. De asemenea, magistrații au explicat și de ce au majorat pedeapsa de la un an la doi ani de închisoare cu suspendare: atitudinea fostului secretar general al PSD, de negare a faptelor, pe tot parcursul procesului, a fost suficientă pentru a dispune o pedeapsă mai mare.Potrivit rechizitoriului din dosarul “Referendumul”, Liviu Dragnea, la data faptelor secretar general al PSD, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu, “a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”. Conform procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influenţă în virtutea funcţiei pe care o deţinea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot. Integral pe Digi24

Lumea patimilor. Se socoteşte că intrarea lui Iisus în Ierusalim e anticipată, în Vechiul Testament, de cartea profetului Zaharia (9, 9-10). Atmosfera generală este de bucurie. A venit Împăratul! Şi odată cu el, o universală promisiune de pace: ”…Voi nimici carele de război şi caii din Ierusalim şi arcurile de război vor fi nimicite.” A doua zi după intrarea triumfală a Împăratului în oraşul martirizării sale, începe Săptămîna Patimilor. Începe şi o istorie a păcii? Se curăţă lumea de instrumentarul războiului? În mod evident, nu. Avem dreptul, în acest caz, să vorbim de un eşec al misiunii hristice sau de o victorie infinit amînată? Răspunsul ”teologic corect” este că textul nu trebuie citit în litera lui, în anecdotica lui exterioară. Nu e vorba, pur şi simplu, de intrarea Fiului lui Dumnezeu într-un oraş iudaic. E vorba de perspectivele pe care le deschide gestul Lui pentru ”mulţimile” dinlăuntrul nostru, pentru ”legiunea” relelor interioare, cu care avem de luptat pentru a ne găsi liniştea. Intrarea lui Iisus în Ierusalim e zadarnică dacă El nu intră în cetatea lăuntrică a fiecăruia dintre noi şi dacă, acolo, nu e bine primit. Întîlnirea dintre Logos şi omul creat nu e o ”petrecere” euforică. E începutul unei lupte, al unei pătimiri şi al unei răstigniri transfiguratoare. În locul unei suferinţe fără orizont, ni se promite o suferinţă deschisă spre soluţie: o speranţă. Pe acest fundal, multiplicarea planetară a violenţei pare să semnaleze o lume care n-a ieşit încă din ”Săptămîna Patimilor”. ”Noutatea” patetică a situaţiei este că se face război în numele Celui care a venit să aducă pacea. Iar firea omenească dă semne tot mai neruşinate de îndrăcire, adică de prostie sîngeroasă. Zi de zi, peisajul din jur arată ca o antologie de dezastre: Charlie Hebdo, atentat într-o piaţă din Berlin, cu morţi şi răniţi, atentat la Stockholm, cu morţi şi răniţi, atentat la Londra, cu morţi şi răniţi, explozie la metroul din Sankt Petersburg, arme chimice şi bombardamente în Siria, ţicneală ameninţătoare în Coreea de Nord, asta ca să rămînem la nivel macro. Dar avem şi ştiri despre un pacient care, într-un spital bucureştean, înjunghie alţi doi pacienţi şi o infirmieră, despre bărbaţi care îşi căsăpesc iubitele, sau le incendiază maşina, despre copii de cîteva luni ucişi, sau abandonaţi, despre jocuri electronice care duc la sinucidere etc. Ce se întîmplă? Integral pe Adevarul

DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ. Șefii Ambulanței București-Ilfov, sponsorizați de firma cu care instituția de stat făcea afaceri. Firma SODEXO a virat 10.000 de lei în conturile asociației soților Alis și Cristian Grasu. În 2010, dr. Alis Grasu era directorul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov (SABIF), iar soțul ei, dr. Cristian Grasu, era director medical. SABIF avea un contract cu firma SODEXO PASS ROMÂNIA SRL, având drept obiect distribuția de tichete de masă către angajații instituției. În același timp, firma SODEXO era sponsor al asociației soților Grasu. Familia Grasu este o familie importantă în Sănătatea românească. Mai precis în medicina de urgență. Dr. Cristian Grasu este medic și secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Dr. Alis Grasu este șefa Serviciului de Ambulanţă București-Ilfov (SABIF). El este născut în Teleorman, ca și președintele PSD, Liviu Dragnea. Ba, mai mult, sursele „României libere” spun că cei doi sunt apropiaţi. Presa a scris că a fost propulsat secretar de stat pentru a fi o contrapondere la Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, cu care liderul pesedist este într-un conflict deschis. Scopurile șefului PSD ar fi, potrivit surselor noastre, de a-i reduce din influenţă medicului palestinian și a aduce sub controlul social-democrat o parte consistentă a afacerilor din domeniul sanitar. Cert este că Cristian Grasu îi datorează cariera lui Raed Arafat, fără ca asta să însemne că-i este de-a pururea recunoscător. Din contră. Cei doi sunt astăzi într-un conflict deschis, asupra căruia vom reveni. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12

Dezincriminariada. Ce legi „toxice“ mai pregătesc parlamentarii. Noul Parlament îşi începe mandatul cu o avalanşă de iniţiative legislative menite să dezincrimineze fapte penale din cele mai variate domenii: de la Codul Penal la legea societăţilor comerciale, de la finanţarea partidelor la integritatea funcţiei publice. Aleşii puterii au în vizor pentru viitorul apropiat adoptarea mai multor proiecte de legi care i-ar avantaja pe ei, partidele lor sau clientela care ocupă funcţii în administraţia publică. Deputatul PSD Florin Iordache , social-democrat devenit foarte cunoscut după adoptarea ordonanţei de urgenţă care modifica legislaţia penală, revine în atenţia publică după ce a depus o serie de amendamente la un proiect de modificare a Legii finanţării partidelor politice prin care se abrogă prevederea potrivit căreia contribuţiile care depăşesc plafoanele legale pentru campaniile electorale sunt confiscate. Practic, banii folosiţi ilegal de partide în alegeri sau la referendum să nu mai poată fi confiscaţi. La propunerea lui Florin Iordache ar urma să fie abrogat din Legea 334/2006 privind finanţarea partidelor politice articolul care prevede că, în cazul nerespectării prevederilor din lege privind limita şi provenienţa contribuţiilor pentru campania electorală, indiferent că sunt venituri proprii, donaţii sau împrumuturi, se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat. Un alt amendament depus de către Iordache este abrogarea articolului 53 care statuează că, pentru contravenţiile la finanţarea partidelor stabilite în articolul 52, „contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii Autorităţii Electorale Permanente”. Aşadar, fostul ministru al Justiţiei propune eliminarea obligaţiei candidaţilor sau partidelor de a returna banii sau contravaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care fac obiectul unor contravenţii constatate de Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit legii finanţării partidelor. Integral pe Adevarul

Legalizarea nelegalitatilor. Nu m-am asteptat ca introducerea in lege a unui prag privind abuzul in serviciu sa provoace atatea valuri in lumea noastra politica. Parerile se impart contradictoriu intre actualul ministru al justitiei, care nu propune niciun prag si fostul ministru, care pretinde ca pragul este obligatoriu si ca nu scapam de el. Actualul ministru este domnul Tudorel Toader, cel devenit atat de simpatic telespectatorilor dupa prezentarea cunoscutei evaluari a parchetelor, apreciata ca o adevarata prelegere de inalta tinuta intr-ale dreptului. Fostul ministru este domnul Florin Iordache, cel ejectat din guvern sub presiunea opiniei publice, dupa episodul cu Ordonanta 13, celebru printre altele si pentru “alta intrebare”. Dar, intrucat proverbul spune ca la barza chioara ii face Dumnezeu cuib, ejectatul s-a cocotat rapid intr-un fotoliu si mai confortabil, ca vicepresedinte al Camerei Deputatilor. Hopa-Mitica! Revenind la ministrul Toader acesta ne-a explicat cum sustine in noul proiect de lege decizia sa neclintita de a nu propune niciun fel de prag pentru abuzul in serviciu. Pur si simplu, n-avem nevoie de praguri. In stilul pedant care il caracterizeaza, ministrul Toader ne-a explicat ca “avem in acel proiect de lege si propunerea de modificare a abuzului in serviciu, actualul 297 din Codul Penal, si nu voi stabili niciun prag. Nici maxim, nici minim (…). Legea fundamentala spune ca constituie abuz fapta functionarului si acolo nu se refera la un prag”. La randul sau, in stilul limbajului de lemn care il caracterizeaza, fostul ministru Iordache isi explica astfel punctul de vedere: “daca cititi decizia Curtii in integralitate, se precizeaza acolo foarte clar ca trebuie stabilit un prag. (…) Parlamentul va stabili un prag. Putem discuta de marimea pragului, dar e obligatoriu sa introducem un prag”.Daca declaratiile n-ar apartine unor inalti demnitari, ai zice ca e dialogul surzilor, nu altceva. Observ aici o nota de aroganta cu care il trateaza parlamentarul Iordache pe colegul sau, ministrul Toader. E ca si cum ar zice: ma doare-n cot de propunerea ministrului. N-are decat sa vorbeasca la bec. Pana la urma tot noi, cei din Parlament, avem in mana painea si cutitul si vom stabili un prag, asa cum ne taie capul pe noi. In opinia mea, domnul Toader stie sa-si sustina propria opinie, propriul punct de vedere, sa-l apere impartial si fara ingerinte, pe cand domnul Iordache traieste din ingerinte, respira interesul partidului, si traieste interesul lui Dragnea, cel care trebuie scos cu orice pret din spanacul in care s-a bagat ca Pacala. Integral pe Ziare.com

America e din nou mare. Trump i-a „concediat“ pe Putin și Xi Jinping. Donald Trump nu avea cum să evite lovitura cu rachete „Tomahawk“ dată regimului criminal al lui Bashar al-Assad. Nu după primirea pe care i-au făcut-o Rusia și China imediat după ce și-a preluat mandatul de lider la Casa Albă. Marile rivale ale SUA au ieșit cu nebunii la atac, pe marea tablă de șah a relațiilor internaționale, pentru a-l testa pe președintele american. Pentru a vedea cât de departe vor merge SUA în a-și apăra interesele globale. Kim Jong-un a testat câteva rachete balistice, care au căzut periculos de aproape de coasta Japoniei, aliatul tradițional al Americii. A făcut asta sub privirile îngăduitoare ale Chinei. De cealaltă parte, dictatorul sirian Bashar al-Assad, unealta eficientă a lui Vladimir Putin, a folosit arme chimice în atacul asupra orașului Khan Sheikhoun, cel mai probabil cu complicitatea Rusiei. O asemenea primire cu artificii, care riscau să dea foc Lumii, cerea o replică din partea lui Donald Trump. Din fericire, președintele american a fost ferm. În 2013, fostul președinte american Barack Obama a ezitat. Ce a urmat este bine știut. Războiul civil sirian a continuat ani întregi într-o manieră atroce, ucigând mulți civili nevinovați, Rusia și Iranul și-au extins influența în Orientul Mijlociu în defavoarea Americii, criza refugiaților a lovit năprasnic Europa, încărcând cu capital politic lideri populiști și extremiști ce servesc agenda Moscovei, Turcia a devenit o problemă în interiorul NATO, America a fost la un pas să piardă unul dintre cei mai importanți aliați ai săi, Israelul etc. Spre deosebire de predecesorul său, Donald Trump nu a mai făcut aceeași greșeală. Lovitura împotriva regimului lui Bashar al-Assad a fost atent pregătită de Washington, care a vrut să se asigure că transmite mesaje clare, ce sunt receptate întocmai. Integral pe Romania Libera

Salvatorii ne-au abandonat PSD-ului, pentru că s-au înecat. Un tsunami de glume şi ironii a însoţit în acest weekend deschiderea Târgului de Paşte din Bucureşti, acolo unde primarul general Gabriela Firea s-a pozat alături de un gigantesc coş cu ouă încondeiate, lângă un iepure care mână cu privire fioroasă o găină ce te bagă în sperieţi sau împreună cu alţi oameni-iepuri încălţaţi cu cizme de cauciuc colorat. A fost distracţie maximă pe seama încăpăţânării primăriţei de a duce în kitsch suprem o Capitală care se rupe sub rugină şi abandonare. Ne-am descărcat prin râs furia pe calamitatea care se dovedeşte a fi actuala administraţie a unui oraş ce, din 1990 încoace, a avut doar primari care şi-au bătut joc de locuitorii săi. E bine că am făcut asta. Dar mai departe ce se întâmplă? PSD domină ţara, în ciuda furiei şi a râsului nostru, pomenile electorale continuă să se transforme în realitate, în ciuda avertismentelor că ne vom duce toţi în prăpastie, iar Gabriela Firea se pregăteşte puternic pentru preşedinţia României. Cu şanse măricele să o şi obţină. Căci şansele sale vin exclusiv din faptul că nici ea, nici social-democraţii nu mai au în acest moment rivali reali în politica românească. „Te naşti talent şi mori speranţă“ este o vorbă din fotbal care se aplică la perfecţie celor două partide, PNL şi USR, către care se îndreaptă acum toate aşteptările electoratului antipesedist. Istoria postdecembristă a Partidului Naţional Liberal este formată doar dintr-o serie continuă de mişcări politice greşite, de complicităţi şi de trădări, pornind încă de la ruperea în zeci de bucăţi în anii 1990, când liberalii se împărţeau între Aripa Tânără şi Câmpeanu. Prin alegerea lui Cristian Buşoi la preşedinţia PNL Bucureşti, acest partid ne transmite cât se poate de clar şi de oficial că nu a învăţat nimic şi nici nu-i pasă de asta. Dincolo de controversele care îl privesc pe Cristian Buşoi, a cărui avere este neverosimil de consistentă, mai important este că acesta are carisma unui purice strivit şi credibilitatea unui scorpion turbat. Şi ce e mai important pentru un politician decât aceste două ingrediente? La urma urmei, şi Traian Băsescu era controversat, dar asta nu l-a împiedicat să aibă succes politic şi fani înrăiţi până în ziua de azi. Integral pe Romania Libera

100 de ani de comunism. Lenin obține puterea prin război civil. Comunismul a reuşit să se instaleze în Rusia printr-o alăturare de slăbiciuni şi circumstanţe nefericite. Poporul rus nu s-a predat de bunăvoie bolşevicilor. Între 1918 şi 1921, societatea rusă a fost scena unui război civil cu milioane de victime. Ruşii şi-au apărat elitele şi viitorul, dar reformele reclamate de societatea rusă au fost respinse de ultimii doi ţari. Bolşevismul era întruchipat de lideri radicali excepţional de inteligenţi, de motivaţi şi de cinici. Iar organismul politic şi social al Rusiei era slăbit şi dezechilibrat. Ultimii doi ţari – Alexandru al III-lea şi Nicolae al II-lea – au acceptat cu reticenţă reformele, astfel că societatea rusă – din ce în ce mai modernă economic şi financiar – a fost împiedicată să se maturizeze politic. În lipsa unei opoziţii libere şi experimentate, ruşii nu au ştiut cum să se apere ÎMPREUNĂ de abuzurile, vicleniile şi minciunile prin care comuniştii şi-au înlăturat, pe rând, adversarii. În urmă cu o sută de ani, în aprilie 1917, Lenin sosea la Petrograd, capitala ţaristă aflată în febra Revoluţiei. Ca să ajungă la putere, liderul bolşevic a promis poporului rus “Pâine şi Pace”. Pe 25 octombrie, chiar în prima zi în fruntea ţării, Consiliul Comisarilor Poporului a adoptat Decretul asupra Păcii şi Decretul asupra Pământului. În primul, noii conducători anunţau negocieri de pace cu Germania şi garantau fiecărui popor din imperiu dreptul la independenţă. Prin cel de-al doilea, bolşevicii au expropriat fără despăgubiri toate marile domenii agrare. Dar ruşii şi celelalte naţionalităţi au constatat rapid că respectul bolşevicilor pentru democraţie este egal cu zero şi că ideile comuniste au efecte teribile în economie. Rusia nu ieşise încă oficial din Primul Război Mondial când au apărut primele semne de război civil. În ianuarie 1918, manifestaţia în favoarea Adunării Constituante a fost împrăştiată de autorităţile bolşevice cu violenţă, iar lucrările ei au fost suspendate, după o singură zi de lucrări, pe termen nedeterminat. Îndrăzneala bolşevicilor a şocat şi a creat mari nemulţumiri în toate colţurile ţării. În primăvară, tensiunile s-au acutizat. Negocierile de pace mergeau prost. Integral pe Digi24 [In imagine, starvul lui Lenin, in timpul unei “toalete” periodice.]

Amiralul-femeie al SUA: Mobilizarea Rusiei în mările Europei este mai mare decât în vremea Războiului Rece. Amiralul american Michelle Howard apreciază că activitatea navală desfășurată în ultima vreme de marina militară rusă în zona Europei este superioară celei din timpul Războiului Rece. Într-un interviu ăentri Reuters, Howard, care conduce forțele navale ale SUA în Europa și Africa și comandamentul militar al NATO de la Napoli, a subliniat că armata rusă și-a intensificat operațiunile navale în ultimii ani, deși flota militară a Rusiei este mai redusă ca dimensiuni față de cea a fostei Uniuni Sovietice. Michelle Howard (foto jos) și-a susținut afirmația dând ca exemple trimiterea portavionului Amiral Kuznețov în Marea Mediterană, intensificarea activității de patrulare în Atlanticul de Nord și în regiunea Arctică, deplasările de submarine în Marea Neagră și desfășurarea semnificativă de submarine ruse în afara zonelor limitrofe Rusiei. „Rusia are o marină militară globală, înțeleg acest lucru, dar activitatea în acest teatru de operațiuni a sporit substanțial în ultimii ani”, a insistat Michelle Howard. Ea a avertizat în acest context că există riscul ca statele membre ale NATO să-și concentreze atenția pe zonele aflate în proximitatea lor și astfel să neglijeze operațiunile desfășurate de armata rusă în alte spații. Integral pe EVZ

Bonus: cateva dezvaluiri de la Emilia Sercan, despre doctorate, Oprea si Eugenia Voda, o vesnica pesedista:

Revenind la emisiunea “Profesioniştii”: ca ziarist cu 20 de ani de experiență, știu că adresezi interlocutorului o întrebare dificilă chiar la începutul unui interviu atunci când vrei să-l destabilizezi emoțional sau psihic. În interviul de la “Profesioniștii”, mi-a fost adresată mie prima întrebare și a fost o întrebare grea – despre salariul încasat la Realitatea TV, de 8.500 de euro, informație disponibilă în mediul online de ani de zile. Mă aşteptam să fie abordată această chestiune pe parcursul filmării, dar recunosc că m-a luat prin surprindere că am fost întrebată chiar din prima. A urmat o remarcă a Eugeniei Vodă pe care o voi parafraza. A invocat un personaj dintr-un film al lui Mircea Daneliuc – Această lehamite –, o femeie care, ca să aibă orgasme, îşi bagă degetele în priză. A spus ceva de genul – “Ca femeia din filmul lui Daneliuc, care băga degetele în priză ca să aibă orgasme, tu, ca să ai satisfacții profesionale, iei scalpul unor oameni puternici”. La această afirmație, în ochii mei s-a citit oroare, iar realizatoarea a zis că nu trebuie să spun ceva. Nu știu dacă aș fi putut răspunde în vreun fel la o asemenea atrocitate. Această secvență a fost tăiată la montaj. […] Nicio secundă nu s-a ridicat de pe scaun, ca gazdă a emisiunii, să îmi aducă o sticlă cu apă sau șervețele ori să mă întrebe ce s-a întâmplat. Am încercat să mă liniștesc, iar când m-am apropiat de masă, unde îmi lăsasem geanta, ca să iau șervețele, s-a consumat episodul văzut de toată lumea. În acel moment, am simțit că mi se face o mare nedreptate. Am simțit că atitudinea și tonul întrebărilor fuseseră menite să mă transforme într-o impostoare. Că imaginea care îmi fusese construită arăta un alt om decât sunt.

 Va urez o zi buna!

Ziarul de Duminica – 9 aprilie

Buna dimineata intr-o zi de duminica, 9 aprilie.  Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZD

Andrei Luca Popescu. Gandul. Balena albastră s-a întâlnit cu nişte căprioare minore, în Drumul Taberei

Primarul Capitalei Gabriela Firea şi ministrul de Interne Carmen Dan s-au gândit să se caţere pe valul de audienţă creat de cocoaşa falsă a „balenei albastre” şi să arate cum sunt protejaţi copiii români de autorităţi încă dinainte ca ei să păţească ceva, nu ca fraierii de adolescenţi ruşi deprimaţi, care ajung să se sinucidă pentru că le zice un necunoscut pe net (fie vorba între noi, nu există vreo dovadă clară că acest obscur joc promovat pe câteva forumuri online ruseşti la fel de absconse a dus la sinuciderea unor adolescenţi, nici măcar în Rusia, darmite în România, dar povestea face tone de trafic şi audienţă). Zis şi făcut. I-au luat de-o aripă pe primarul de la sectorul 6 şi pe ex-actorul ex-ministru actual director la Circul Globus Bogdan Stanoevici şi au dat cu balena albastră de toţi pereţii unei şcoli din Drumul Taberei, fără să-i pronunţe măcar o dată numele, pentru că, nu-i aşa, nici chiar aceste doamne de la PSD nu sunt atât de iresponsabile încât să promoveze aiurea un fake-news periculos printre copii. Sau sunt? A ieşit un fiasco cu aromă de tăiţei nord-coreeni, intitulat „Stop Joc”.La întâlnirea cu elevii adolescenţi de la o şcoală din sectorul 6, Gabriela Firea nu a venit cu o ambulanţă neagră, cu numere de Bulgaria, pregătită alături de ministrul de Interne Carmen Dan să-i răpească pe micuţi şi să le vândă organele rakeţilor de la sud de Dunăre, apoi să le strige de pe geam, „măi copii, nu puneţi botul la prostii”, informaţi-vă ca lumea înainte să credeţi toate prostiile care circulă pe internet. Nu, cele două doamne ale PSD au venit îmbarcate într-o maşină a timpului, care ne-a teleportat pe toţi la o petrecere dată la Phenian, cu bieţii copii ai unei şcoli din Drumul Taberei transformaţi în pionieri comunişti de-ai dinastiei Kim. Integral pe Gandul

Cristian Campeanu. Revista 22. Donald Trump descoperă Lumea! Atacurile din Siria și semnalul transmis Rusiei

Un lucru la care am învățat să nu ne așteptăm niciodată în ceea ce îl privește pe președintele american este coerența mesajului. De la o declarație publică la alta Donald Trump se contrazice cu o ușurință nemaiîntâlnită, de unde și dificultățile serioase și frustrarea analiștilor care încearcă să înțeleagă ce gândește omul de la Casa Albă. Să luăm de exemplu Siria. În campania electorală Trump l-a atacat extrem de violent pe Barack Obama pentru o celebră declarație făcută în august 2012 în care fostul președinte avertiza regimul Bashar Al Assad să nu cumva să depășească „linia roșie” a atacurilor cu arme chimice, în caz contrar președintele american amenințând cu represalii. Atacurile chimice au venit și au trecut, în 2013, nu mai puțin de 1300 de civili sirieni din orașele controlate de rebelii anti-Assad au fost uciși în atacuri cu arme chimice. Atacurile aeriene cu arme chimice siriene erau urmate de bombardarea spitalelor în care erau înghesuiți răniții, uneori chiar de avioanele rusești într-o rară demonstrație de încălcare a convențiilor internaționale și a legilor războiului. Cu toate acestea, președintele Obama nu a făcut absolut nimic iar avertismentele sale au rămas vorbe în vânt. Trump a atacat dur atât declarația inițială, cât și indecizia ulterioară ale lui Obama susținând că au subminat credibilitatea administrației și au făcut America să pară slabă și ezitantă. Pe de altă parte, Trump s-a pronunțat în mai multe rânduri împotriva politicii administrației Obama față de regimul Assad și a declarat că acesta ar putea fi considerat mai degrabă un aliat – alături de Rusia – atâta vreme cât Assad și Rusia luptă eficient înpotriva Statului Islamic (ISIS). Atâta vreme cât sirienii și rușii distrugeau „răul cel mai mare”, ISIS, America ar fi trebuit să ignore, ba chiar să încerce o apropiere de răul cel mai mic, regimul Bashar Al Asssad. Integral pe Revista 22

Ciprian Apetrei. Ziare.com. Jurnal 2017: Chilotii lui Orlando si Sorin al lui Liviu

Orlando se pregatea sa plece in delegatie. In Republica Moldova. Simte un fior. Se uita, unde altundeva, in, ma scuzati, chiloti. Acolo, surprizaaaaaaa. Acesta, desi pare, nu este un scenariu de film porno. Ci politist, cu spionaj. Orlando este politician, fost ministru pe partea economica in Guvernul Ponta. Iar in chiloti a gasit un microfon. Pe care l-a pastrat, spune el. La televizor. Acum, cat spatiu liber era in chiloti de a incaput microfonul? Avea acesta fir? Era plasat in spate sau in fata? Doar istoria ne va spune. Iata ca, dupa rochita Monicai de peste ocean, avem si noi un serial de alcov de succes: Chilotii lui Orlando. Numai la Antena3. Este revoltator, traim intr-un stat chilotienesc! Rusine, George Soros, rusine DNA! *** A fost candva un moment frumos in politica: victoria lui Base’ impotriva lui Bombo, primul baron al tarii, produs de mare succes al casei de filme rosii Ion Iliescu. De necrezut, in conditiile in care primul avea cam toate parghiile puterii in mana. Dar aroganta l-a facut sa ignore pericolul strazii, al Romaniei educate, care s-a agatat de marinar. Care nici el nu venea din spuma marii, ci tot din FSN. Dar atunci a fost de partea luminii. A avut apoi pe mana un partid, PD, care il asculta orbeste si care era gata sa modernizeze Romania. Si-a batut joc de el, incercand primul USL, ruperea unei bucati din PNL ca sa iasa un fel de partid unic, PDL, conservator si liberal in acelasi timp. Suna cunoscut, este exact ALDE de astazi. Manevra nu a reusit prea bine. Noul partid a fost dat pe mana unei gasti de persoane slab instruite, dar cu ambitii teribile: Udrea, EBA, Ritzi, Roberta, care au adus oameni ca ele, Honorius Prigoana cu tot neamul, de ex. Povestea e mai lunga, dar pe scurt, Base de azi care ataca DNA si Ambasada Americii este exact exact Iliescu din 2004, iar Elena este exact Bombo de atunci. Integral pe Ziare.com

Razvan Orasanu. Contributors. Decizia Curții Constituționale. Legea cu clovnerii va apăsa România? (Actualizat)

Decizia, care trebuia să fie luată pe 4 aprilie, nu pe 1 aprilie a fost amânată pentru a treia oara pentru 27 aprilie. Președintele CCR Dorneanu a declarat că “e cea mai grea soluție pe care a avut-o de dat până acum”. Probabil că 27 aprilie va fi data de la care cei care au suferit condamnări penale vor primi verde pentru a fi miniștrii – situație care are drept pierzatori milioane de romani și câștigător unul singur care a si declarat ca obiectivul (lui) nu mai este sa fie premier, indiferent de decizia CCR (n.m in aceasta speță). Ca sa o iau foarte pe scurt – „baieții” nu s-au speriat și nu au dat înapoi decât temporar confruntați cu câteva sute de oameni in stradă; vor mai fi necesari 1 milion de manifestanți la următorul derapaj major, este singurul lucru care se mai poate face in democrația împușcată din România. Altfel, intrăm într-o zonă de opresiune sinistră, exercitată cu zâmbetul pe buze între doua glume despre o partidă de pescuit. Curând vom avea și o modificare a legii privind manifestațiile publice. Deși nu suntem acolo și, grație UE în principal, suntem foarte departe de vremea comunismului, ceva din teroarea de carnaval și din absurdul acelei perioade tot mai razbate din când in când. Deranjat vizibil de existența acestei legi,după condamnarea în dosarul “Fraude la referendum”[1]. domnul Liviu Dragnea declara în data de 16 Decembrie 2016 pentru Mediafax[2] astfel: „Legea 90 are o prevedere din punctul meu de vedere profund neconstituţională pentru că de fapt se vorbeşte despre abolirea unui drept fundamental, dreptul de a fi ales. Atât timp cât acea lege e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Sau cel puţin până acum nu am găsit o cale prin care să cred că se poate depăşi. Mai căutăm” .„Cât e în vigoare, mie îmi va fi foarte greu. Nu am găsit o cale să cred că se poate depăşi. O să văd dacă există o posibilitate legală sau nu.” Până la urmă, din pământ, din iarba verde, răsare o soluție pentru această situație – în data de 5 Ianuarie 2017, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, sesizează Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea nr. 90/2001. După fraudă la referendum (motivul pentru care “suferă de o condamnare penală”), după nerecunoașterea dreptului președintelui de a pune premier, după OUG 13, vom avea acum o dezbatere dacă de bine sau nu să fie condamnați penali în guvern, adică despre articolul 2 al unei Legi Organice care nu convine, Legea de Organizare și Funcționare a Guvernului. Poate s-ar fi putut disputa și articolul 1, dar acesta spune simplu că Guvernul e format din ministere. Integral pe Contributors

Ioana Ene Dogioiu. Ziare.com. Pe cine abureste ministrul Toader, de fapt?

La prima vedere, ministrul Tudorel Toader reprezinta o mare teapa, o “dauna totala” pentru alianta PSD-ALDE, dupa cum a fost deja afurisit de cei dezamagiti, ziaristi si politicieni. Dna Cataniciu de la ALDE, aceasta amazoana a anti-justitiei cu hotarare definitiva de conflict de interese, se indoieste ca dl Toader ar mai reprezenta coalitia, iar prin PSD i se cere demisia. Reprosurile sunt, in principiu, doua. Intai ca nu a propus revocarea dnei Kovesi si a dlui Lazar dupa pasa servita de CCR in motivarea privind conflictul dintre Ministerul Public si Guvern, ceea ce, cum ne-cum, puterea si sutinatorii ei au mai inghitit avand in vedere raportul de evaluare destul de dur la adresa DNA. Ceea ce pare de neacceptat este ca in proiectul de armonizare a Codului penal cu deciziile CCR, abuzul in serviciu nu are prag al prejudiciului. Mai mult, ministrul a argumentat apasat impotriva necesitatii acestui prag: “Ii lasi judecatorului libertatea de a aprecia ca o fapta de abuz, cu o anumita consecinta pagubitoare, este infractiune sau nu. De aceea, judecatorul are libertatea de apreciere, tine seama de personalitatea, persoana faptuitorului, de gravitatea faptei, de imprejurarea ca este recidivist sau nu, de scopul, de mobilul faptei. Judecatorul poate sa dea suspendare in executarea pedepsei, poate sa amane aplicarea pedepsei, dupa cum procurorul poate sa renunte la urmarirea penala”. Asadar, ministrul Toader, fostul judecator CCR, primit cu osanale in functie si periat ca autoritate profesionala absoluta, infirma fara echivoc insasi ratiunea OUG 13, lucru care i-a si atras critici nervoase din partea dlui Iordache, nelasate, ce-i drept, fara replica. Culmea este ca socul provocat de dl Toader a generat si reactii hilare ca a judecatoarei Adina Lupea Aghinita (UNJR) care nu doreste libertatea despre care vorbeste ministrul si, practic, s-a declarat incapabila sa-si indeplineasca rolul de judecator: “Nu pot, prin astfel de abordari, sa intru in atributul puterii legiuitoare, sa ma subrog competentelor acesteia si sa decid de capul meu ce e infractiune sau nu. Ca exact asta as face. Legea trebuie sa imi spuna pana unde e infractiune si de unde nu mai este. Iar asta nu inseamna deloc o individiualizare a pedepsei in baza articolului 74 din NCP. Inseamna arbitrariu.”. Integral pe Ziare.com

Dan Turturica. Digi24. Tăriceanu a început desprinderea de Dragnea

Cu cât PSD îl critică mai tare pe ministrul Justiției, cu atât Călin Popescu Tăriceanu îi aduce mai multe elogii. Diferența de atitudine a celor doi parteneri de guvernare față de prestația lui Tudorel Toader a devenit atât de evidentă încât nu poate fi explicată decât printr-o schimbare majoră de agendă și tactică a liderului ALDE. Una care ar putea duce, dacă anumite evoluții se confirmă, la ruperea tandemului cu Liviu Dragnea. Reacțiile diferite ale liderilor ALDE și PSD la raportul ”de evaluare” a procurorilor-șefi, de săptămâna trecută, păreau motivate doar de așteptările diferite ale membrilor celor două partide. Adică, Tăriceanu și Dragnea și-au calibrat discursurile pentru a răspunde fie speranțelor, fie frustrărilor celor pe care îi conduc. Între timp, miercuri, Toader i-a mai dezamăgit o dată pe cei ce așteaptă de la el să ducă mai departe misiunea abandonată, la presiunea străzii, de predecesorul său, Florin Iordache. A definitivat proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, care nu prevede un prag valoric în cazul abuzului în serviciu, așa cum o făcea controversata OUG 13. De această dată, diferența dintre reacțiile PSD și ale lui Călin Popescu Tăriceanu a fost stridentă. Pe de o parte, Iordache a criticat public faptul că proiectul de modificare a Codurilor penale nu a fost prezentat de Tudorel Toader coaliției PSD-ALDE și că ministrul nu a prevăzut un prag pentru abuzul în serviciu. „Altfel, ne trezim cu un proiect pe care noi să nu-l susținem. Ce facem, trântim proiectele Guvernului?”, a declarat Iordache. Câteva ore mai târziu, Tăriceanu i-a luat, din nou, apărarea lui Toader, printr-o replică adresată direct lui Iordache ”Nu trebuie să judecăm noi ce trebuia să facă ministrul, dacă vrem să respectăm separația puterilor în stat, cred că acesta este un bun exemplu. Noi, Parlamentul, trebuie să respectăm rolul pe care îl are Executivul (…) (Ministrul Justiției – n.m.) are, așa cum a spus și prim-ministrul, toată libertatea de acțiune în domeniul pe care îl păstorește”. Integral pe Digi24

Andreea Nicolae. Digi24. De ce îi este CCR atât de greu să ia o decizie în favoarea lui Dragnea

Curtea Constituțională a amânat pentru 27 aprilie pronunțarea pe legea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să pretindă funcția de premier. Deci, nu cu o săptămână, nici cu două, ci cu peste trei săptămâni. Întâmplător sau nu, pe 25 aprilie am putea asista la o turnură interesantă în al doilea dosar penal al șefului PSD. De data aceasta, președintele CCR, Valer Dorneanu, nici măcar nu ne-a mai spus căror factori se datorează noua amânare, a treia. După declarațiile de acum două săptămâni, când i-a scăpat porumbelul cu presiunile politice care s-ar exercita asupra Curții și cu cheia politică în care trebuie analizată „o asemenea reglementare delicată”, Dorneanu a considerat că mai bine nu mai spune ceva. Știm, însă, tot din declarațiile lui Dorneanu de până acum, că sesizarea Avocatului Poporului pe Legea nr. 90/2001 ar implica „mult studiu”, „probleme de oportunitate, de legiferare” și semne de întrebare legate de existența unei „anumite lipsă de coerență” în ceea ce privește interdicțiile prevăzute de lege. „Multe alte probleme pe care nu le putem discuta acum că, până la urmă, v-aș spune soluția”, declara Dorneanu, la amânarea precedentă, din 4 martie. Cu alte cuvinte, președintele Curții, instalat în acea funcție înaltă exclusiv cu ajutorul PSD, are soluția, dar îi este destul de greu să-i convingă și pe ceilalți colegi de ea, astfel încât să se atingă majoritatea necesară adoptării unei decizii. Dar, la urma urmei, ce-i așa de special în banala formulare „pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege”? Pentru majoritatea oamenilor, nu e nimic special, iar răspunsul ar fi trebuit să fie dat instantaneu. Căci, nu-i așa, cum poți să fii ministru sau, și mai mult, prim-ministru, când ai fost condamnat penal? Eventual, chiar pentru corupție? Integral pe Digi24

Times New Roman. 11 lucruri despre atacul cu rachete lansat de SUA în Siria

• Donald Trump a spus că a dat cu rachete pentru că s-a săturat să-l tot audă pe Mindruta dându-și cu părerea despre ce ar trebui să facă SUA în Siria;

• Reacţia României întârzie și pentru că stalinistul Meleşcanu s-a ascuns în beci şi nu mai vrea să iasă;

• Ca să arate că e cel mai bun aliat al SUA, România a trimis un soldat în Siria, să dea cu piciorul într-un MIG;

• Pentru a marca victoria militară NATO, primarul Firea va ridica un nou arc de triumf în Bucureşti, care va costa 50 de milioane de euro; Integral pe TNR

Va urez o duminica placuta!

Revista Presei – 8 aprilie. Lui Putin nu i-a reusit manevra, SUA s-a prins!

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 8 aprilie. Vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar valorile termice, deşi în uşoară creştere, se vor menţine sub cele normale pentru această perioadă, informează ANM. Cerul va mai avea înnorări în cursul zilei şi va ploua si sub formă de aversă, local in regiunile centrale si estice si izolat in rest, iar in zona montană precipitatiile vor fi mixte. Vantul va continua să prezinte intensificări la munte, cu peste 70…80 km/h, dar ziua si in restul teritoriului, cu viteze mai mari in Moldova si Dobrogea, unde va depăsi temporar 55 km/h. Temperaturile maxime se vor incadra intre 8 si 17 grade, iar cele minime intre -4 grade in depresiunile Carpatilor Orientali si 6 grade pe litoral. Noaptea se va produce brumă pe arii restranse in Maramures, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei si izolat in rest. Bucuresti: Valorile termice, in usoară crestere fată de ziua anterioară, se vor situa in continuare sub cele normale pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu innorări in cursul zilei si, indeosebi după-amiaza, vor fi conditii pentru averse slabe si descărcări electrice. Vantul va sufla slab si moderat. Temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar minima de 4…5 grade, mai scăzută in zona preorăsenească pană in jurul valorii de 2 grade.

Tăriceanu a inceput de Dragnea desprinderea. Cu cât PSD îl critică mai tare pe ministrul Justiției, cu atât Călin Popescu Tăriceanu îi aduce mai multe elogii. Diferența de atitudine a celor doi parteneri de guvernare față de prestația lui Tudorel Toader a devenit atât de evidentă încât nu poate fi explicată decât printr-o schimbare majoră de agendă și tactică a liderului ALDE. Una care ar putea duce, dacă anumite evoluții se confirmă, la ruperea tandemului cu Liviu Dragnea.  Reacțiile diferite ale liderilor ALDE și PSD la raportul ”de evaluare” a procurorilor-șefi, de săptămâna trecută, păreau motivate doar de așteptările diferite ale membrilor celor două partide. Adică, Tăriceanu și Dragnea și-au calibrat discursurile pentru a răspunde fie speranțelor, fie frustrărilor celor pe care îi conduc.Între timp, miercuri, Toader i-a mai dezamăgit o dată pe cei ce așteaptă de la el să ducă mai departe misiunea abandonată, la presiunea străzii, de predecesorul său, Florin Iordache. A definitivat proiectul de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, care nu prevede un prag valoric în cazul abuzului în serviciu, așa cum o făcea controversata OUG 13. De această dată, diferența dintre reacțiile PSD și ale lui Călin Popescu Tăriceanu a fost stridentă. Integral pe Digi24

Chipuri de clopote Ierarhi în istoria BOR. MITROPOLITUL de îngrijire, în 2014, un refuzat să fie „basoreliefat“.  Oficialii Bisericii Ortodoxe Române susţin că nu este greşit ca figura ctitorului să fie marcată în lăcaşurile de cult, cu referire la criticile virulente legate de basoreliefului în care apare Patriarhul Daniel pe clopotul principal al Catedralei Mântuirii Neamului. Cu toate acestea, sunt greu de identificat situaţii în istoria BOR când un înalt ierarh apare încă din timpul vieţii pe un asemenea obiect. Oficialii Bisericii Ortodoxe Române sunt criticaţi vehement în ultimele zile pentru decizia de a comanda din Austria un clopot uriaş, în valoare de 425.000 de euro, care va fi montat în turla Catedralei Mântuirii Neamului, edificiul aflat în curs de construire în centrul Bucureştiului. Informaţia care a scandalizat şi mai mult este aceea că pe obiectul bisericesc apare în basorelief chipul Patriarhului Daniel. Ierarhii BOR au răspuns reproşurilor publice spunând că astfel de inscripţii sunt obişnuite în tradiţia fabricării clopotelor montate în bisericile creştin-ortodoxe. “Preafericitul Părinte Patriarh Daniel este ctitorul spiritual al Catedralei Neamului. Este o tradiţie justificată de importanţa gestului făcut pentru ridicarea noului lăcaş de cult. Nu este un gest de mândrie, aşa cum încearcă să creadă unele persoane. Este o pecete ascunsă la care nu ajunge nicio privire niciodată, ştiind unde sunt montate clopotele”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, contactat de news.ro. Pe de altă parte, ÎPS Teofan, actualul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a refuzat să-i fie reprezentat chipul pe două clopote noi, realizate în 2014, printr-un proiect de restaurare a Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Cele două clopote, de 890, respectiv 450 de kilograme, au fost realizate la firma austriacă Grassmayr. Pe obiectele de cult se regăsesc două simboluri: pecetea Sfântului Gheorghe, considerat ocrotitorul Moldovei, şi ştampila familiei Grassmayr. Pe clopote se regăseşte şi o pisanie prin care se marchează contextul în care au fost turnate. Integral pe Adevarul

Culise: Putin a încercat să-l tragă pe sfoară pe Trump în Siria. Atacul chimic a avut loc cu știința Moscovei, care avea trupe speciale la baza Shayrat bombardată de americani. Putin își asumă riscul unei confruntări cu SUA. Președintele rus Vladimir Putin a declarat că-și asumă riscul unei confruntări cu SUA, „decât să accepte umilința de a sta deoparte când aliatul său este bombardat”. Premierul Dmitri Medvedev a scris pe Facebook că rușii au fost „la un inch” să răspundă atacului american. Imaginile prin satelit și informațiile de la sol demonstrează că rușii aveau trupe speciale și elicoptere la baza aeriană Shayrat din Siria, de unde a plecat avionul SU-22 care a efectuat atacul cu gaz sarin asupra orașului Khan Sheikhoun, din provincia Idlib, soldat cu peste 100 de morți. Moscova nu numai că știa de ce urma să se întâmple, dar se pare că fusese „creierul” acestei „diversiuni”. Serviciile secrete militare transmiseseră că Vladimir Putin are un singur scop în Siria, acela de a înăbuși revoluția poporului definitiv și de a-l face pe Bashar al-Assad stăpân pe fâșia de coastă de unde rușii plănuiau în viitor acces absolut la gazele din Mediterana, plus eliminarea din regiunile adiacente a riscului existenței unor „focare de revoluție”. Pentru asta trebuia să-i elimine pe toți comandanții brigăzilor Armatei Siriene Libere, apărătorii revoluției siriene, susținuți de Turcia. Cu ajutorul grupărilor teroriste ISIS și Jabhat al-Nusra, au reușit să elimine mulți dintre comandanții ASL. Au reușit să scoată populația sunnită afară din Alep și din Homs, în majoritate, și să bage în locul acesteia familiile milițiilor șiite pro-Bashar, susținute de Iran. Această epurare etnico-religioasă mergea ca „la carte”, cu ONU monitorizând-o, pentru că nu se găsise altă cale la nivel internațional de a proteja populația civilă, decât evacuînd-o. Integral pe Romania Libera

Amendament scandalos depus de Florin Iordache şi aprobat de deputaţi: Sumele ilegale din campania electorală să nu mai fie confiscate. Deputaţii din Comisia juridică au decis ca sumele obţinute în campania electorală care nu respectă prevederile legale să nu mai fie confiscate de stat, adoptând în acest sens mai multe amendamente depuse de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, care modifică Legea nr. 334/2006. La propunerea fostului ministru al Justiţiei Florin Iordache, deputat PSD, Comisia juridică a abrogat alineatul 13 al articolului 28 – Contribuţiile pentru campania electorală, din Legea 334/2006, republicată în 2015, potrivit căruia “Contribuţiile pentru campania electorală care nu respectă prevederile prezentului articol se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat”, se arată în raportul publicat în data de 5 aprilie, pe site-ul Camerei Deputaţilor. Articolul 28 din Legea finanţării activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale reglementa regimul contribuţiilor pentru campania electorală, modul în care pot fi obţinute şi limitele maxime ale acestora. Unul dintre amendamentele adoptate instituie acelaşi regim şi pentru sumele obţinute ilegal care sunt folosite pentru campania pe care partidele o duc la nivel central şi cea pentru referendum. Tot la propunerea lui Florin Iordache, Comisia juridică a dec is şi abrogarea alineatului 1 al articolului 53 potrivit căruia “în situaţiile prevăzute la articolului 52 alin. 1-3 (în cazul constatării unor contravenţii-n.r.), contravenientul varsă la bugetul de stat sumele de bani şi/sau contrvaloarea în bani a bunurilor şi serviciilor care au constituit obiectul contravenţiei, pe baza hotărârii AEP”. Integral pe Gandul

Petre M. Iancu: Putin, Trump şi civilizaţia faţă cu genocidurile siriene. Jurnalistul Petre M. Iancu atrage atenția, într-un comentariu pentru Deutsche Welle, că atât regimul lui Assad, cât și administrația lui Putin s-au arătat nu odată perfect capabile de orice nemernicie, atâta vreme cât consideră că nu vor putea fi trase la răspundere, la fel este și în cazul atacului chimic din Siria. Ceea ce nu-i împiedică pe agenţii de influenţă ai Kremlinului să le ridice în slăvi „omenia”. Sau, cum a făcut-o în România ideologul eurasiatic, nazisto-bolşevic al Moscovei, Alexander Dughin, cu voie de la PSD şi de la autorităţile române care i-au dat instigatorului la genocid ucrainean permisiunea de a intra în ţară şi a conferenţia la sala primăriei bucureştene Dalles: a lăudat proiectul ultranaţionalist (chipurile antiglobalist şi anti-gay) al regimului Putin. Ce nu pot explica ideologii fostului poliţist politic comunist din Dresda este ce anume caută această Rusie, chipurile „patriotică” (în realitate oligarhic-kaghebistă) în marasmul sirian, dacă nu cumva un rol global, de superputere aptă să împartă lumea globalist, cu SUA. O problemă adiacentă a Rusiei lui Putin este că prea puţină lume o mai crede în stare să furnizeze şi altceva în afară de agitprop. În speţă, informaţii obiective. Dar nici lumea nu mai e ca lumea. Ar fi momentul să-şi bage minţile în cap. Ar fi momentul să iasă din logica eludărilor, falsificărilor şi demisiilor laşe. Căci în ele s-au complăcut şi lăfăit, perdant, în ultimul deceniu, şi Uniunea Europeană, cu tot cu şefa diplomaţiei europene, Mogherini, şi SUA, în frunte cu Barack Obama şi administraţia sa de stânga. Obama a reacţionat la un precedent atac chimic al regimului Assad, violându-şi propriul angajament „ferm” de a „pedepsi” încălcarea brutală a oricărei „linii roşii”. Integral pe Romania Libera, un editorial de la DW.

Trimis in judecata si cu patru dosare penale, Dan Sova preda si incaseaza salariu de la Facultatea de Drept. Fostul senator PSD Dan Sova a reintrat zilele acestea in atentia publicului dupa ce a trecut peste rand la coada de la permise auto, fiind favorizat de doi angajati. Ce e cu adevarat surprinzator este insa faptul ca Dan Sova, posesor a patru dosare penale si trimis in judecata pentru luare de mita, preda la o facultate de Drept. Mai exact, Dan Sova este conferentiar universitar la Departamentul de Drept public al Facultatii de Drept de la Universitatea Bucuresti. Despre Dan Sova s-a scris mult in ultimii ani. Are patru dosare penale, a fost adus cu mandat la DNA, a lipsit de la intalnirile obligatorii cu Politia, a fost pus sub control judiciar, retinut, arestat la domiciliu, arestat preventiv. Acuzatiile ce i se aduc sunt grave: trafic de influenta, fals in inscrisuri, spalare de bani, evaziune fiscala in forma continuata, complicitate la abuz in serviciu. A fost trimis in judecata sub acuzatia ca a luat mita 100.000 de euro. Prejudiciile din dosarele sale se ridica la peste un milion de euro. Cu toate acestea, Dan Sova se duce la cursuri si le preda studentilor notiuni de drept public, dupa cum a confirmat, la solicitarea Ziare.com, Biroul de presa al Universitatii Bucuresti. “Domnul Dan Sova este conferentiar universitar la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Ca urmare a solicitarii adresate conducerii Universitatii din Bucuresti, contractul de munca al domniei sale a fost suspendat in perioada 02.02.2016- 1.10.2016. Suspendarea voluntara a incetat in data de 01.10.2016 prin decizia conducerii, luata ca urmare a solicitarii domnului Sova de reluare a activitatii didactice”, se arata in raspunsul primit la redactie. Integral pe Ziare.com

Românii scot din buzunar mai mulţi bani pentru o casă: Preţurile locuinţelor din România au crescut cu aproximativ 7% în T4 2016, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015. În România s-au înregistrat creşteri la preţurile locuinţelor de 7,3% în trimestrul al patrulea din 2016, faţă de acelaşi trimestru al anului precedent. O rată de creştere comparabilă cu cea a României au avut şi preţurile locuinţelor în Slovenia (6,9%), Austria (7%), dar şi Portugalia şi Irlanda (7,6%), potrivit datelor Eurostat.Cele mai scumpe locuinţe din România sunt în oraşul Cluj-Napoca, urmat de cele din Bucureşti, Timişoara şi Constanţa. În Cluj-Napoca, în luna noiembrie 2016, apartamentele noi s-au scumpit cu 1,3% ajungând să coste de la 1.170 la 1.185 de euro pe metru pătrat util, conform datelor din piaţă. În Capitală, preţul mediu pentru un apartament nou a fost 1.129 de euro pe metru pătrat util, în Timişoara 1.036 de euro pe metru pătrat util, iar în Constanţa 955 de euro pe metru pătrat util, potrivit indicelui imobiliare.ro. Potrivit datelor Eurostat, România a avut o rată de creştere 7,1%-7,3% în perioada T3-T4 din 2016, faţă de aceleaşi perioadă a anului 2015. Islanda, Norvegia şi Republica Cehă au înregistrat cele mai mari creşteri ale preţurilor la imobiliare în ultimul trimestru din 2016, comparativ cu 2015, costurile crescând cu 13,6%, 11,6% şi 11%. La polul opus, cele mai mici creşteri ale preţurilor la locuinţe în perioada amintită au fost înregistrate în Italia (0,1%), Croaţia (0,8%), Finlanda (1%) şi Franţa (1,9%). De asemenea, Croaţia, Finlanda şi Franţa au înregistrat scăderi de preţuri în T4, faţă de T3 de până la 0,6%. Integral pe Zf.ro

Va urez o zi buna! 

Cifre seci și apă chioară la salariu

Dragnea si Tariceanu au descoperit o mina de aur, una de diamant, una de litiu si una de uraniu. In acelasi loc, anume localitatea Bugetul!

Asa stand lucrurile, s-au apucat voiniceste de sapat si de distribuit bogatia, sub forma de Power Pointuri, previziuni si promisiuni. Pixuri si grafice colorate nu sunt la Palatul Victoria?! Pe principiul “luati, sarantocilor, niste firmituri, ca sa putem noi inhata niste halci!“, din minele guvernarii PSD-ALDE urmeaza sa soseasca in portofele romanilor, prin intermediul unei a nspea legi a salarizarii, urmatoarele salarii, distribuite pe coeficienti de ierarhizare:

Fraierii Bugetului:

“un medic primar cu cea mai mare gradaţie va primi un salariu de bază de 6.410 lei, un medic rezident anul I va primi 3.211 lei, un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I va avea un salariu de bază de 4.349 lei, iar un învăţător sau o educatoare de grad didactic I va primi 3.030 lei”.

Smecherii Bugetului:

“primarul general al Capitalei – 13.050 lei, viceprimarul Capitalei – 11.600 lei, presedintele de Consiliu Judetean – 11.600 lei, vicepresedintele Consiliului Judetean – 10.150, primarul de localitate cu peste 300.000 de locuitori – 11.600 lei, primarul de localitate cu peste 200.000 de locuitori – 10.875, viceprimarul de localitate cu sub 3.000 de locuitori – 4.350 lei”

“Dumnezeii” Bugetului:

“Salariile preşedintelui Senatului şi cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor, funcţii ocupate în prezent de Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea …câte 21.200 de lei […] Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor vor avea salarii brute de 19.500 de lei, iar secretarii şi chestorii celor două camere vor avea câte 19.250 de lei. Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor primesc şi ei câte 19.055 de lei, la fel ca preşedinţii comisiilor permanente, în timp ce vicepreşedinţii comisiilor sunt recompensaţi cu câte 18.500 de lei fiecare, iar secretarii cu câte 18.250 de lei. Senatorii şi deputaţii sunt cei din urmă şi vor primi un salariu de bază de „numai“ 18.000 de lei.”

In fata acestor cifre seci care ne imbata cu apa chioara, nu ne raman decat doua optiuni:

 – sa ii injuram de mama sau de cele sfinte pe acesti dumnezei ai Bugetului, care croiesc legi ca acoperire pentru salariile lor faraonice.

 – sa asteptam sa se rupa coarda economiei si sa se faca euro cel putin 5 lei, sa intre Bugetul in colaps si sa primim, in loc de salarii si pensii, banane si cocotieri de pe plantatiile lui Dragnea din Brazilia? Sau, mai rau, dejectii porcine (la propriu); cele la figurat la vedem zilnic la lucru in Casa Poporului (o sinteza a muncii acestora pe legea salarizarii neunitare, aici).

Exista si o a treia, in care noi scapam si de dejectiile umane si de minciunile lor? Da, insa abia in 2020. Pana atunci, treceti toate cheltuielile in seama Bugetului National, ca de asta e “national”, sa dea la toata lumea!

Revista Presei – 7 aprilie. Legea salarizarii, acoperire pentru salariile nesimtite: “doar” 18.000 lei/demnitar

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 7 aprilie. Vremea se va menţine în general instabilă şi rece pentru această dată, informează ANM. Vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua, mai ales sub formă de aversă, în majoritatea regiunilor. Excepţie vor face Oltenia şi vestul Munteniei, unde cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi după-amiaza. În zona montană vor predomina ninsorile, se va depune strat nou de zăpadă, mai ales la altitudini de peste 1 500 m, iar vântul va avea intensificări cu viteze de peste 70…80 km/h, viscolind şi spulberând zăpada, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. În Maramureş, Transilvania şi posibil în Moldova, trecător vor fi precipitaţii mixte. În regiunile estice, precum şi la munte, se vor cumula cantităţi de 15…20 l/mp şi izolat 25 l/mp. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, îndeosebi în prima parte a intervalului, cu rafale de până la 50…60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în Moldova şi estul Transilvaniei şi 14…15 grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între -2 şi 6 grade. Spre sfârşitul intervalului, în nord-vest şi centru şi izolat în rest, se va produce brumă. Bucuresti: vremea va fi în general instabilă şi rece pentru această dată. Cerul va fi temporar noros şi vor fi ploi, mai ales sub formă de aversă, în primele ore ale zilei şi din nou după-amiaza, când vor fi posibile şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar minima de 2…4 grade.

EXCLUSIV. Ce conţine proiectul de modificare a codurilor penale. Prevederile legate de abuzul în serviciu şi conflictul de interese. Potrivit proiectului de modificare a codurilor penale, pentru abuz în serviciu nu a fost impus un prag de la care infracţiunea să poată fi cercetată. Astfel, abuzul constituie fapta funcţionarului care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe sau a unei OUG. Potrivit documentului intrat în posesia MEDIAFAX, abuzul în serviciu este fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea unei legi, a unei ordonanţe a Guvernului sau a unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Pedeapsa pentru infracţiune este cuprinsă între 2 şi 7 ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică. În ceea ce priveşte conflictul de interese, acesta este definit, potrivit documentului, ca fiind fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv, ori pentru o altă persoană cu care, în ultimii cinci ani, s-a aflat în raporturi de muncă ori specifice raporturilor dintre profesionişti. Pedeapsa ar ajunge până la cinci ani de închisoare. Integral pe Mediafax

Noua lege a salarizării: Ce salarii nesimţite îşi dau parlamentarii. Senatorii şi deputaţii vor câştiga un salariu de bază de 18.000 de lei, potrivit unui draft al noii legi a salarizării unitare obţinut de „Adevărul“, de aproape trei ori mai mult decât un medic primar. Noua lege îi desfată pe toţi membri Parlamentului cu salarii uriaşe. Astfel, anumite salarii de bază din Parlament vor ajunge chiar să îl depăşească pe cel pe care îl încasează în prezent preşedintele ţării, de 21.000 de lei. Este vorba despre salariile preşedintelui Senatului şi cel al preşedintelui Camerei Deputaţilor, funcţii ocupate în prezent de Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, care vor primi fiecare câte 21.200 de lei, în timp ce pentru preşedintele Klaus Iohannis salariul va creşte la numai 21.540 de lei. Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor vor avea salarii brute de 19.500 de lei, iar secretarii şi chestorii celor două camere vor avea câte 19.250 de lei. Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor primesc şi ei câte 19.055 de lei, la fel ca preşedinţii comisiilor permanente, în timp ce vicepreşedinţii comisiilor sunt recompensaţi cu câte 18.500 de lei fiecare, iar secretarii cu câte 18.250 de lei. Senatorii şi deputaţii sunt cei din urmă şi vor primi un salariu de bază de „numai“ 18.000 de lei.  Toate acestea în timp ce un medic primar cu cea mai mare gradaţie va primi un salariu de bază de 6.410 lei, un medic rezident anul I va primi 3.211 lei, un profesor cu studii superioare de lungă durată grad didactic I va avea un salariu de bază de 4.349 lei, iar un învăţător sau o educatoare de grad didactic I va primi 3.030 lei. Integral pe Adevarul. Alte cifre revoltatoare despre salariile nesimtite, aici.

SUA au atacat Siria în această noapteStatele Unite au lansat, joi noapte, rachete de croazieră contra unei baze aeriene din Siria, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar al-Assad. ACTUALIZARE 6:30 Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a confirmat că a ordonat un atac militar asupra „aerodromului din Siria de unde s-a lansat atacul chimic” și a chemat „toate națiunile civilizate” să acționeze pentru a pune capăt „masacrului și băii de sânge” din această țară, informează Agerpres. ACTUALIZARE 6:22 Unii congresmeni acuză că atacul ordonat de președintele Trump a fost ilegal, întrucât nu a avut aprobarea Congresului. În replică, reprezentanți ai Casei Albe au declarat că unii lideri ai Congresului au fost informați în legătură cu atacul. De asemenea, potrivit unui oficial citat de CNN, președintele Trump s-a bucurat de sprijinul mai multor țări pentru acțiunea pe care a ordonat-o. Integral pe Digi24. Despre jocul perfid al Rusiei in Consiliul de Securitate al ONU, cititi un articol de ieri, aici.

Mai repede îți răspund Merkel și NASA decât Dorneanu, Iordache sau Ministerul Culturii. Oamenii aflați la putere nu trebuie judecați doar după legile pe care le dau. Caracterul lor se conturează din modul în care ți se adresează și te privesc: ca pe o sursă de informare a populației, cu dispreț, cu indiferență, sau ca pe un ciot de care nu au cum să se împiedice. A trecut aproape un an de când avem primari noi, patru luni de când s-a schimbat garda în Parlament și în Guvern. Reacțiile demnitarilor, atunci când încerci să intri într-un dialog instituțional cu ei, îți arată cam câți din cei șapte ani de acasă i-au făcut pe bune, câți la fără frecvență sau dacă au plagiat pentru a trece dintr-un an în celălalt. Nici după 45 de zile, Ministerul Culturii nu ne-a răspuns la o banală întrebare: de ce se prăbușește un monument istoric aflat în centrul Bucureștiului? Crima a fost deja înfăptuită, iar o mașină a poliției veghează zi și noapte cu girofarul pornit avertizând trecătorii de iminenta prăbușire a pereților și a acoperișului. „Cererea dumneavoastră a fost deja trimisă la departamentul care se ocupă de monumente“ este răspunsul invariabil de la celălalt capăt al firului. Un fel de: „Nu mai bateți la ușa noastră, ieșim noi din când în când să verificăm dacă mai așteptați“. Serviciul Român de Informații nu a răspuns de ce Academia Națională de Informații, pe care o păstorește, nu a întocmit în 30 de zile rapoarte de analiză pentru tezele de doctorat bănuite de plagiat, așa cum îi cere legea. Au trecut de atunci șase luni. Nici doamna Gabriela Firea, edilul-șef al Capitalei, nu se lasă surprinsă de orice jurnaliști, ci doar de aceia care o prețuiesc deschis și, eventual, care i-au fost colegi de trust. Integral pe Romania Libera

Constantin pune sub cheie banii ALDE. Cum îi poate bloca lui Tăriceanu accesul la conturile partidului. Conturile ALDE nu mai pot fi accesate fără semnătura lui Daniel Constantin. După scandalul cu Călin Popescu Tăriceanu, acesta a notificat banca, invocând litigiul deschis la Tribunalul Bucureşti, litigiu în care s-a contestat legalitatea Delegaţiei Permanente care a hotărât organizarea Congresului în luna aprilie. Concret, până la definitivarea procesului, conturile nu vor mai putea fi accesate decât cu semnăturile celor doi copreşedinţi, Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu. Întrebat cum s-a ajuns la această situaţie, Constantin a declarat, pentru Gândul, că Tăriceanu a trecut, de două săptămâni, “la un proces de preluare ostilă”, acuzându-l că “se comportă ca preşedinte unic deja, înainte de Congres”, în condiţiile în care face numiri şi demiteri din funcţii în partid. “Se comportă ca şi cum nu mai există structuri de partid sau copreşedinţie. Din acest motiv, fiind şi răspunzător, s-a luat această decizie”, a argumentat Constantin, menţionând faptul că este “o măsură preventivă pentru abuzurile pe care le face” şeful Senatului. “Pentru că din momentul în care, în mod abuziv, s-a convocat Congresul şi tot în mod abuziv şi nestatutar s-a cerut retragerea sprijinului politic, domnul Tăriceanu se comportă ca preşedinte unic, s-a luat decizia a se notifica banca pentru a nu se folosi conturile atâta timp cât şi eu, ca şi copreşedinte, sunt răspunzător pentru ceea ce se întâmplă acolo. Ca atare, pot să spun că de două săptămâni, domnul Tăriceanu care nu mai are răbdare până la Congres, a trecut la un proces de preluare ostilă. Se comportă ca preşedinte unic deja, înainte de Congres. Face demiteri din funcţii în partid, face numiri. Se comportă ca şi cum nu mai există structuri de partid sau copreşedinţie. Din acest motiv, fiind şi răspunzător, s-a luat această decizie”, a declarat, pentru Gândul, Daniel Constantin. Integral pe Gandul

Robert D. Kaplan: Scutul antirachetă protejează România şi Polonia de Rusia, întrucât aceste două ţări „au fost invadate de mai multe ori“. Scutul american antirachetă din România şi Polonia este construit din punct de vedere tehnic împotriva Iranului, dar în realitate este menit să ofere protecţie faţă de Rusia, a afirmat joi, la Madrid, celebrul autor şi analist politic american Robert D. Kaplan. Analistul politic american a fost invitat la Madrid pentru a i se decerna Premiul Internaţional al Societăţii Geografice Spaniole. Cu această ocazie, el a răspuns la mai multe întrebări legate despre problemele actuale internaţionale, transmite agenţia de presă EFE, citată de Agerpres. La o întrebare legată de instalarea scutului antirachetă în Europa, Kaplan a răspuns că, deşi „din punct de vedere tehnic acesta trebuie să apere Europa de Iran, adevărul cert e că este vorba despre protejarea României şi a Poloniei de Rusia“, întrucât aceste două ţări membre ale NATO sunt „foarte importante şi au fost invadate de mai multe ori“. „Ameninţarea Rusiei este reală, dar în acelaşi timp ambiguă, pentru că nu ştim ce doreşte preşedintele său Vladimir Putin“, a subliniat el, notând că Moscova operează în prezent prin acţiuni „puţin costisitoare“, precum manipularea reţelelor sociale sau crearea unor situaţii subversive în unele ţări. Este însă o ameninţare reală, întrucât „poate deveni efectivă în 24 de ore în ţările baltice“, dar nu şi în alte ţări şi „nu la fel ca atunci când exista URSS“, a explicat Kaplan. Pe de altă parte, autorul american a calificat drept „o greşeală“ decizia fostului preşedinte democrat Barak Obama de a desfăşura trupe în Europa, întrucât această decizie i-a dat „undă verde“ lui Putin. Integral pe Adevarul

RAAPPS: Pe faţada clădirii Rosenthal, monument istoric, s-a intervenit cu vopsea lavabilă fiindcă desenele e tip graffiti nu au putut fi curăţate altfel. Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a transmis, joi, că a intervenit cu vopsea lavabilă pe faţada clădirii Rosenthal fiindcă desenele de tip graffiti nu au putut fi curăţate prin spălare. Reprezentanţii RAAPPS precizează că Primăria Capitalei, prin Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control, a solicitat regiei ca, în termen de 48 de ore, coloanele din zona spaţiului comercial să fie curăţate, la solicitarea News.ro. “Primăria Municipiului Bucureşti – Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a transmis RAAPPS, respectiv Sucursalei pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar (SAIFI), o somaţie prin care a solicitat ca, în termen de 48 de ore, să fie luate măsurile necesare pentru curăţarea faţadei imobilului menţionat, întrucât coloanele din zona spaţiului comercial (aflat în administrarea SAIFI) au fost inscripţionate cu desene de tip graffiti, de către persoane necunoscute. Văzând că desenele nu pot fi îndepărtate prin spălare, personalul ce deserveşte spaţiul respectiv a încercat să le acopere cu vopsea lavabilă”, spun reprezentanţii RAAPPS. Ei precizează că SAIFI a dispus constituirea unei comisii interne de cercetare disciplinară, iar după finalizarea cercetării se vor lua măsuri şi se vor aplica sancţiuni celor responsabili. Integral pe Romania Libera

EXCLUSIV. Dughin: Avem nevoie de Putin pentru totdeauna. Aleksandr Dughin – scriitor, politolog şi ideologul lui Vladimir Putin. Un om care şochează cu ideile şi planurile sale despre reorganizarea lumii, în general şi a Occidentului, în special. Câteva dintre ele: Alianţa Nord-Atlantică ar trebui distrusă. Europa trebuie să iasă de sub influenţa americană. Vladimir Putin este pentru totdeauna. Reporter: Unde se află România în acest conflict între Eurasianişti şi Atlantişti, cum spuneţi dumeavoastră? Aleksandr Dughin: La mijloc. Exact la graniţa, pentru că există două atitudini diferite faţă de viitorul Europei. Europa fie va fi integrată în tabăra atlantistă, fie va fi divizată la fel ca înainte între Est şi Vest. Dar, ideea noastră, ideea eurasianiştilor, nu se referă doar la rezistenţă în faţa expansiunii atlatismului. Iar România, ca ţară care face parte din NATO, este membră a acestei tabere atlantiste. Şi regret mult acest lucru. Pentru că a creat o nouă situaţie de bipolaritate. Dar, viziunea noastră eurasianistă nu este doar rezistenţa în faţa NATO, ci propune şi un nou sistem de apărare colectivă, de securitate colectivă. De exemplu, preşedintele nostru, domnul Putin, propune un sistem continental de securitate, nu unul atlantist îndreptat împotriva eurasianismului, ci crearea unei Europe mari de la Lisabona la Vladivostok. Este posibil, dacă de exemplu în loc de doi poli, atlantism împotriva eurasianism – cum se întâmplă astăzi, vom avea cel puţin trei poli. În emisfera de nord, polul american, iar Trump sprijină o astfel de idee. Deci, polul american în nord, polul european şi polul rus. În această viziune, Europa ar putea fi liberă, nu doar de noi, dar şi de americani. Reporter: Unde e NATO în acest scenariu? Există? Aleksandr Dughin: Nicăieri. Fără NATO. NATO este o entitate rudimentară, o continuare a bipolarităţii. Cred că Alianţa Nord-Atlantică ar trebui distrusă şi să înceteze să mai existe într-o lume multipolară.Integral pe Digi24

Va urez o zi buna!

 

Maleficul Soros, inventatorul Balenei Albastre!

Redactat de @DanSu

Soroș ăsta este un geniu malefic universal. La noi e ungur, la unguri e evreu, la ruși e capitalist și evreu și ungur, la turci e doar evreu. Nu știu ce naiba e la americani și ceilalți. Oricum e un geniu diabolic, ce joacă lumea asta pe degete si o mananca dimineata la micul dejun.

În conversațiile mele pe net cu diverși amici, am spus ca la subiectul “Soroș” sa facă bine sa vină cu argumente ceva mai inteligente decât simpla afirmație că este un geniu malefic. Geniu malefic este în general un oximorom. Un geniu nu poate fi malefic decât dacă toată lumea îi admiră lucrarea, ori lucrarea însemnă în primul rând construcție – nu deconstrucție. Geniu nu poate fi cel ce demolează ci doar cel ce construiește. Cel ce demolează nu poate construi, deci nu poate fi geniu. Nu e nimic genial în a pune dinamită pe o construcție genială, ci doar cel puțin un nivel valoric sub genialitate. Ori ca să fii acuzat la unison de Putin, de Orban, de Ponta, de Erdrogan și de Dragnea… nu însemnă deloc genialitate și nici măcar caracter malefic Probabil însemnă … normalitate. Ori normalitatea nu e genială. De altfel, mereu normalitatea banala a fost în opoziție cu “geniul” tiranilor.

Oricum, Soroș ăsta e doar un pretext, adevărul este că principala cauză a isteriei acestea privitoare la “comploturi”, la dușmanul din exterior și alte rahaturi din astea, solicită o doză puternică de disonanță cognitivă, specifică de fapt unei gândiri (hai să o numim gândire) primitive.

Nu am absolut nici un motiv să consider că cel răuvoitor e mai deștept decât cel bun. Conform legilor lui Cipolla, distribuția prostiei este o constantă, indiferent de toate celelalte calități/defecte/studii sau calificări, și e constantă indiferent de grupul la care faci referire. Ca orice lege a naturii, legea 5 e implacabilă: “Prostul este cel mai periculos animal al planetei.”

Doar în desene animate vezi personaje malefice care se întrebă ceva de genul “ce alte răutăți să mai fac?”. Când se uită în oglindă, hoțul sau tâlharul nu e hoț, respectiv tâlhar. Este un fel de haiduc justițiar. Hoțul nu gândește ceva de genul “am furat, sau vreau să fur”. Nu. El e convins că victima sa e suficient de bogată și are suficient de mult, iar el (hoțul), pe nedrept are mult mai puțin. În propria sa imagine, hoțul e un haiduc: “iau de la cel bogat (victima) și dau la cel sărac (tâlharul)”. Indiferent de valoarea obiectivă și sau cauzele sărăciei sale sau destulul victimei.

Hrebenciuc, Tăriceanu, Udrea, Nicolaiciuc, Mazăre și toți politicienii noștri nu au și nu au avut porniri tălhărești. Nuuu. Dar “hai mă că-i dau lu’ ăsta, dar să-mi iasă și mie ceva”. Nici Cocoș, nici Becali, nici Voiculescu – nu își ziceu: “hai să fur”, ci “asta e o oportunitate. Ăla se decurcă oricum, mai câștig și eu ceva”. La fel și medicul care-și condiționează gestul de mită si care pune pe primul plan propria competență nu scopul pentru care se găsește acolo. La fel funcționarul de la stat: nu rolul lui i se pare important, ci faptul că el prestează un servici clientului (contribuabilului), nu angajatorului (contribuabilul).

Nu am auzit de un geniu malefic care să fi deconstruit teoria lui Einstein sau a lui Newton. Și eu îl pot considera că este malefic/benefic pe Soroș.

Dar a-l acuza de genialitate in rau ține cumva de disonață cognitivă.

La fel cum îl pot considera că este un geniu care rupe tot: si hakereala lu’ Putin democratul, și inteligenția CIA/SUA, și serviciile maghiare, ba chiar penetrează si serviciile chineze, malteze și extraterestre. Faptul că de la sânul lui Soroș s-au dezvoltat și apărători supra-ponderali ai democrației (Mugiu Pipidi știe la cine mă refer), și admiratori de Edrogani (musiu Ponta știe la cine mă refer), dar și asceticii Macovieni sau pierduți în turnuri de fildeș GDS-iști pare să nu pună nici o problemă existențială criticilor sorosiști. Faptul că nici un proiect finanțat de fundația lui nu a adus macar un leu prejudiciu e neesențial (au existat proiecte care au adus beneficii, la fel ca proiecte care au eșuat… dar fără să producă pagube in buget. Curioșilor le recomand să caute pe net macar un proiect care a adus pagube).

Se pot lauda cu asa ceva politicienii romani parioti de bodega si iubitori de tara doar la alegeri?

Nu sunt apărătorul lui Soroș, nici nu are nevoie de apărători pentru că de fapt nu Soroș este ținta.

Ținta este simplă și ține de disonanța cognitivă a adevărului relevat: gândești altfel decât mine? Cei care nu gândesc ca mine ori sunt neinformați ori sunt răuvoitori. Ei trebuie (re)educati.

Uite de asta este atâta bibligrafie corectă politic. Iar dacă ești răuvoitor, cu tot respectul meu pentru viața bacteriilor și urșilor Panda și a elefanților triști sau a tigrului siberian – trebuie să fii suprimat. Răuvoitor înseamnă ceva nazism/fascism/hitlerism, amestecat cu o doză de comunism – dar doza e foarte mica, pentru că e elementar de știut că onor comunismul este complet compatibil cu fascismul.

Unii zic: nuu – comunismul e bun, nazismul e rau. Ce dacă sunt din acelasi corp și au părinți comuni?! National-socialismul (nazismul) si socialismul sunt frati de sange. Doar aparent se deosebesc; în rest, la metoda și esențăa seamăna la cetimetru.  Nazismul însemnă exploatarea omului de către om,  în comunism e complet invers. Complet și diferit. Nu exploatarea omului de către om ci invers. De asta amândouă au nevoie de un “tătuc” și ambele se dezlănțuie omorând pe cei ce nu cred în tătuc. Din umanism o fac.

Ori contribui, ori în Gulag. Ca pe vremea lui Iliescu, sau Ceaușescu, sau mai nou Putin & Erdrogan – mereu ai o opțiune democratică: ori zici ca noi, ori mori. Hobson’s choice. Cu alte cuvinte democrație putinistă: ori aprobi ori te sinucizi (la nevoie bei un pahar racoritor cu plutoniu, sau îți tragi un glonț în cap de la 300 de metri sau sari pe geam, de bunavoie).

După atâta gândire comunistoidă, e normal ca cel ce gândește altfel nu poate fi decăt vândut sau naiv manipulat. Cum să-ți poți imagina un adevăr în afara adevărului sustinut de Șalăul de Teleorman?  Autorizațiile de construcție pe sute de hectare, la fel ca subvențiile pe porci și boi (boii contabilizând porcii) sunt lucruri firești când gândești (mă rog ) precum ministrul agricultabil al guvernului pupindragnesc. Vrei sa sugerezi o infrațiune aici? Ești un Soroșist nemernic!

Mirobolanta și slăbuța Pipidi nu e lămurită: “pe ăștia cine i-a scos”. Întelege fenomenul Pungești (nu și Bihorul contra Gazprom), înțelege Roșia Montană, dar pe ăștia? Ea săraca era de acord cu “noptea ca hoții”, dar pe ăștia civili cine SRI-ul meu i-a scos în stradă? Și mai și consumau minute cu lanternele lor. Cine Soroșul meu i-a mobilizat, nesimțiții, mai ales că eu nu eram printre ei și chiar simpatizam guvernarea de noapte!!

Vine acum superbolanta ministresă a muncii, care a descoperit apa caldă și mersul pe jos. E formidabil. Nemaipomenit. Băi proștilor, nici acuma nu v-ați prins ca dacă dăm salarii mai mari a moaca – se întorc bani la buget cu lopata?!  Karatista impozista știe asta. Oferta la teleshoping:  dai o mie de lei si primești 20% gratis. Pui o mie, si primești 40.  E decoperirea lui Piggy, din serialul cu Bundy. La fiecare mie platită de pe cardul lui All, îi intrau ei o sută. ’Minunat All, eu fac bani pentru familie – tu ești odios că te opui’. A descoperit ca daca da 10 miliarde i se intorc miraculos patru. Minunat încă patru in plus la Buget. Nu șase minus – ci patru plus. Dilema cainelui mascul, cand se linge pe organ: “Eu acum iau m…. sau dau m….?”

Într-un fel, Ponta era mai amuzant decât ăștia. O făcea pas cu pas. Cum se spune în informatică, era un fișier de date cu acces secvențial. Pe rând fiecare cretinism. Azi unul, mâine altul. În secvență. Te indignai: iar face ăsta o prostie! Acum, sub dictatul lui Dragnea, nu mai e secvențial. În același timp împușcă și bunul simț și dreptul, și logica  și democrația. Asistat de apărătorul familiei tradiționale formată dintr-un boșorog bogat (pe bani furați din buget) și o curva tânără – mereu tânără – de cinci ori mai tânără. Curva și boșorogul, tradiționali. Tăriceanu și soția (a cata?) tradițională. Degeaba încerci să pui degetul în gaura Constituției, că începe să curgă în cealaltă parte. Astupi gaura Dorneanu, se deschide luju.ro la Pivniciereasa. Corabia se scufunda, iar șobolanii nu fug de pe ea ci preiau controlul. Maine îl vor revoca pe cârmaci. Muștele: Badea și Gâdea juisează deja. Mediul e al lor. Miroase a putred peste tot, limberalii  și ei la ingramadeala (mai exista PNL?!), mulțumiți de aromele înprăștiate și  despre care nu li se poate reproșa lor nimic. Doar USR-știi zboară fără cap, și când au unul casre gandeste se grăbesc să-l decapiteze, sa nu se supere Paunul KGB-ist care il flancheaza pe Nicusor. PSD-ul e în erecție juridica, face proiecte peste proiecte legislative.

Madam Firea-Bisericoasa, cu stagii de “rugaciune” in Tara Sfanta dă de zor m…. la tot patrimoniul bucureștean, calare pe Balena Albastră. Parcă Oprescu-Zburatorul-pe-Strada era mai modest. Am spus Oprescu? Dumnezeule, am ajuns să-l dau exemplu de reținere pe Oprescu?!

Arestati naiba Balena aia albastra, trimisa de Soros sa ne omoare copiii!

Revista Presei – 6 aprilie. Arestați-l pe Trivago! Dar cine e…?

Buna dimineata intr-o zi de joi, 6 aprilie. Vremea va fi în general instabilă şi va deveni mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă în majoritatea regiunilor, informează ANM. Cerul va avea înnorări temporar accentuate. Vor fi ploi, mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi pe arii restrânse vor fi condiţii de grindină. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, iar noaptea, în Transilvania, se vor semnala precipitaţii mixte. Local cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare în toate zonele, viteze mai mari urmând a se înregistra în sud-vestul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 19 grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade. Noaptea vor fi condiţii de brumă, în nord-vestul şi centrul teritoriului. Bucuresti: vremea va fi în general instabilă. Temporar vor fi înnorări accentuate şi în special spre seară şi la începutul nopţii se vor semnala averse, posibil moderate cantitativ şi descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 17…18 grade, iar cea minimă de 5…7 grade.

Florin Iordache: Fără îndoială, Parlamentul va stabili un prag pentru abuzul în serviciu. Social-democratul Florin Iordache, fost ministru al justiției, a afirmat, miercuri seară, la Sinaia, că Parlamentul va stabili “fără îndoială” un prag privind abuzul în serviciu, motivând că acesta este “obligatoriu”, transmite Agerpres. “Fără îndoială, da (este nevoie de un prag — n.r.). Dacă citiți decizia Curții în integralitate, se precizează acolo foarte clar că trebuie stabilit un prag. (…) Vedem ce propune, dar fără îndoială Parlamentul va stabili un prag. Putem discuta de mărimea pragului, dar e obligatoriu să introducem un prag”, a spus Iordache, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor. Proiectul de lege pentru punerea în acord a prevederilor Codurilor penale cu deciziile Curții Constituționale va fi trimis în dezbatere publică și în procedură parlamentară, a anunțat, miercuri, ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a reiterat că nu va propune un prag pentru abuzul în serviciu. “Știu bine conținutul și rațiunile deciziei Curții Constituționale referitoare la abuzul în serviciu, pentru că eram încă judecător. Știu bine considerentele deciziei, pentru că am participat la redactarea, corectarea și până la urmă publicarea lor. Obiectivul pe care mi l-am luat în numele Guvernului (…) este de a transpune în Codul penal, în Codul de procedură penală deciziile CCR. (…) Eu voi da drumul la proiectul de lege fără prag, pentru că în dispozitivul deciziei Curții nu se vorbește de prag. (…) Proiectul de lege (…) îl voi trimite în dezbatere publică și în procedură parlamentară, nu va fi ordonanță. Va trece pe la Comisiile juridice. (…) Când va ajunge acolo, unde se va întâlni cu domnul ministru Iordache, dumnealui (…) poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege, pentru că noi suntem inițiatori, iar dânșii sunt decidenți”, a spus Toader într-o conferință de presă. Stirea, pe Digi24

Pe cine abureste ministrul Toader, de fapt? La prima vedere, ministrul Tudorel Toader reprezinta o mare teapa, o “dauna totala” pentru alianta PSD-ALDE, dupa cum a fost deja afurisit de cei dezamagiti, ziaristi si politicieni. Dna Cataniciu de la ALDE, aceasta amazoana a anti-justitiei cu hotarare definitiva de conflict de interese, se indoieste ca dl Toader ar mai reprezenta coalitia, iar prin PSD i se cere demisia. Reprosurile sunt, in principiu, doua. Intai ca nu a propus revocarea dnei Kovesi si a dlui Lazar dupa pasa servita de CCR in motivarea privind conflictul dintre Ministerul Public si Guvern, ceea ce, cum ne-cum, puterea si sutinatorii ei au mai inghitit avand in vedere raportul de evaluare destul de dur la adresa DNA. Ceea ce pare de neacceptat este ca in proiectul de armonizare a Codului penal cu deciziile CCR, abuzul in serviciu nu are prag al prejudiciului. Mai mult, ministrul a argumentat apasat impotriva necesitatii acestui prag…Asadar, ministrul Toader, fostul judecator CCR, primit cu osanale in functie si periat ca autoritate profesionala absoluta, infirma fara echivoc insasi ratiunea OUG 13, lucru care i-a si atras critici nervoase din partea dlui Iordache, nelasate, ce-i drept, fara replica. Eu am remarcat ca simtul ridicolului nu este chiar punctul forte al dlui Iordache, dar a pretinde ca intelegi mai bine ce vrea sa spuna o decizie decat unul dintre autorii ei, dl Toader fiind judecator CCR la momentul adoptarii deciziei privind abuzul, mi se pare o autodepasire. Culmea este ca socul provocat de dl Toader a generat si reactii hilare ca a judecatoarei Adina Lupea Aghinita (UNJR) care nu doreste libertatea despre care vorbeste ministrul si, practic, s-a declarat incapabila sa-si indeplineasca rolul de judecator: “Nu pot, prin astfel de abordari, sa intru in atributul puterii legiuitoare, sa ma subrog competentelor acesteia si sa decid de capul meu ce e infractiune sau nu. Ca exact asta as face. Legea trebuie sa imi spuna pana unde e infractiune si de unde nu mai este. Iar asta nu inseamna deloc o individiualizare a pedepsei in baza articolului 74 din NCP. Inseamna arbitrariu.” Integral pe Ziare.com

Cel mai protejat dintre pesediști. A turnat asfalt în pădure, pe un pământ donat de Regele Carol I. Dacă în toate cele peste 1.000 de dosare soldate cu sentințe de achitare în cauze instrumentate de către DNA, în ultimii 10 ani, instituția a făcut contestații în anulare pentru un recurs în interesul legii la toate cauzele pierdute, numai în dosarul „Căprioara“ al a lui Marian Oprișan procurorii anticorupţie nu au folosit această cale de atac. Cel mai vechi lider politic în funcție dintre toți baronii locali este de departe Marian Oprișan, președinte al PDSR-PSD Vrancea încă din anul 1992 și cârmaci unic al județului, în calitate de vicepreședinte și apoi președinte al Consiliului Județean, din anul 1996 până în prezent. Deşi a fost investigat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care a instrumentat pe numele său și al altor 6 angajați ai CJ Vrancea un dosar de 53 de volume cu 14.000 de file, numit ”Dosarul Căprioara”, cazul s-a soldat cu achitare. Procesul a avut, în total, 93 termene de judecată la 6 instanțe, de-a lungul a 9 ani și 3 luni de zile, vreme în care multe dintre infracțiuni s-au prescris. O ancheta Romania Libera, integral dupa ora 12.

Examen de literatură română, cu Ion Luca Caragiale şi Liviu Nicolae Dragnea. Citiţi cu atenţie cele două texte de mai jos. Unul a fost imaginat de Caragiale acum 137 de ani, celălalt s-a petrecut aievea, luni seara, la Antena 3. Primul are drept protagonişti duetul Conu’ Leonida – Coana Efimiţa, cel de-al doilea are drept protagonişti duetul Conu’ Liviu Dragnea – Coana Radu Tudor. Descoperiţi deosebirile dintre cele două texte, că asemănările sunt mult prea evidente […]  TEXT 2 (Extras din viaţa reală): LIVIU DRAGNEA: E vorba de ce am stabilit: să ridicăm românii la clasa mijlocie. Pe Sănătate. Pentru un medic rezident anul I, salariul va fi de 1266 de euro. Asta de la 1 ianuarie 2018. Pentru un medic primar gradul V, va avea 3.705 euro. RADU TUDOR: Tot de la 1 ianuarie 2018? LIVIU DRAGNEA: Exact. Acuma, la aceste salarii… […] Credeţi că Liviu Dragnea nu l-a citit pe Caragiale? Ba bine că nu! Sau dacă nu l-a citit, măcar o fi văzut filmul. Şi atunci de ce face asta? Ca să răspundem la întrebare, trebuie să privim un pic cum s-au aliniat astrele. Şeful Comisiei Juridice la Senat este Şerban Nicolae. Preşedintele Senatului este Călin Popescu Tăriceanu. Şeful Comisiei Juridice la Camera Deputaţilor este Eugen Nicolicea. Preşedintele Camerei Deputaţilor este Liviu Dragnea. Dar cum acesta din urmă nu prea dă pe la muncă şi obişnuieşte să facă treburile murdare prin interpuşi, tocmai şi l-a luat drept vicepreşedinte şi locţiitor pe Florin Iordache, în pofida uriaşului scandal care l-a silit să demisioneze de la Ministerul Justiţiei. Şi ce ştim cu precizie despre cvartetul Tăriceanu-Nicolae-Iordache-Nicolicea? Că nu există în Parlamentul României politicieni mai înverşunaţi împotriva luptei anticorupţie, mai dispuşi să mutileze legislaţia penală, mai nesimţiţi în utilizarea sofismelor şi a minciunilor ca să-şi justifice scopurile. Şi tocmai aceşti oameni au fost plantaţi în punctele-cheie prin care urmează să treacă orice lege. Nu cred că această aliniere de astre este întâmplătoare. Integral pe Adevarul

Guvernul se împrumută tot mai scump. Statul are nevoie de 53 de miliarde de euro doar anul acesta. Ministerul Finanțelor atrage bani de pe piața bancară locală la dobânzi din ce în ce mai mari, cu peste un punct procentual față de valorile de la finele anului 2016. Statul român, condus de un guvern PSD care a venit cu un pachet de măsuri populiste și care nu își ascunde intențiile de a mări deficitul bugetar, este văzut mai prost și în afara țării, în condițiile în care prima de risc aferentă României a reînceput să crească după ce atinsese minime istorice. Costurile populismului se ridică la zeci de milioane de euro. La licitația de luni, Ministerul Finanțelor a atras, de la băncile din România, aproape 98 de milioane de lei contra unei dobânzi medii de 4,27%. În unele cazuri, spun dealerii, statul a acceptat să plătească și până la 4,8-4,9% pentru sumele atrase. Prin comparaţie, în septembrie 2016, România se împrumuta la un cost mediu de sub 3,2%, iar în decembrie plătea băncilor locale aproximativ 3,5-3,6%. Stirea, pe Romania Libera

Inzestrarea Armatei: Licitatia pentru modernizarea fregatelor, amanata / Licitatia pentru torpile antisubmarin, anulata / Primele transportoare blindate, abia din 2018, dar cumparate de afara. Modernizarea celor doua fregate T22R Regele Ferdinand si Regina Maria se amana din nou, pe termen nedeterminat, dupa ce firma castigatoare din Turcia nu a primit aprobarile necesare. Intre timp, o alta licitatie majora – circa 161 milioane de lei pentru 36 de torpile antisubmarin – a fost anulata. In plus, ministrul Apararii anunta ca e posibil ca primele transportoare blindate sa fie livrate in Romania in 2018, cu o componenta de asamblare in tara, asta desi Ministerul Economiei a semnat o intelegere cu firma germana Rheinmetal pentru dezvoltarea si producerea la uzina Moreni a unui transportor blindat pentru Armata. Fara radare si sisteme de rachete pentru fregatele Regele Ferdinand si Regina Maria. Modernizare amanata .Modernizarea fregatelor Regele Ferdinand si Regina Maria se amana din nou, pe termen nedeterminat, anunta TVR. De dotarea fregatelor cu radare noi si sisteme de racheta trebuia sa se ocupe o companie din Turcia, care a castigat licitatia anul trecut. Intelegerea a cazut insa, iar MApN spune ca firma nu a primit aprobari de la guvernele tarilor care produceau echipamentele de lupta necesare. Armata anunta ca a gasit acum o alta solutie de finantare a modernizarii, care ar urma sa coste in jur de 800 de milioane de lei. Integral pe Hotnews

Ideologul lui Putin, Aleksandr Dughin, si-a lansat cartea in sediul Universitatii Dalles, aflata in subordinea Primariei Bucuresti – Ciprian Ciucu. Ideologul lui Vladimir Putin, Aleksandr Dughin, si-a lansat cartea “de propaganda anti-occidentala si anti-democractica” “Destin eurasianist” la Universitatea Populara Ioan I. Dalles, institutie aflata in subordinea Primariei Bucuresti, atrage atentia consilierul liberal Ciprian Ciucu. Reamintim ca o alta instituie din subordinea Primariei, Teatrul Excelsior, a cenzurat pe motive politice un eveniment al revistei Decat o Revista dedicat protestelor din Piata Victoriei. “Universitatea Populara “Ioan I. Dalles” ii organizeaza o lansare de carte de propaganda anti-occidentala si anti-democractica. Acest om a militat pe fata pentru razboi impotriva Occidentului. Universitatea Populara “Ioan I. Dalles” este in subordinea CGMB. Consider ca democratia liberala trebuie aparata impotriva dusmanilor ei si acest fascist nu este bine-venit nici in Romania si cu atat mai putin intr-o institutia publica a Bucurestiului”, scrie liberalul, pe contul lui de Facebook. Acesta a remarcat faptul ca revista DOR nu a gasit spatiu la Teatrul Excelsior, aflat tot in subordinea Primariei Bucuresti, pentru un eveniment dedicat protestelor impotriva OUG13, “dar repede, pentru putinistul Dughin, ‘se organizeaza’ (a se remarca implicarea) o conferinta”. Dughin vrea un imperiu eurasiatic din care sa faca parte si Romania. Dugin este unul dintre initiatorii doctrinei neo-imperialiste a Eurasianismului si, in opinia sa, Rusia ortodoxa nu este nici Estul si nici Occidentul, ci o civilizatie distincta si unica, care este angajata intr-o lupta pentru locul pe care il merita in cadrul celorlalte puteri mondiale. Integral pe Hotnews

Ministrul Turismului: Cine este Trivago? Staţiunea Mamaia nu mai este în top 10 al preferinţelor turiştilor în privinţa destinaţiilor de vacanţă cu ocazia Paştelui. Ea a fost detronată de staţiunea Nisipurile de Aur din Bulgaria, relatează Digi24. Clasificarea a fost făcută de un celebru agregator de turism. Într-o intervenţie telefonică pentru Digi24 ministrul Turismului nu a a dorit să comenteze topul realizat de site-ul Trivago. Jurnalist: Anul trecut Mamaia ocupa locul 2 în top 10 preferinţe. Acum această poziție este ocupată de stațiunea Nisipurile de Aur, din Bulgaria. Mamaia nu mai ocupă niciun loc și încercam să întelegem de ce. Mircea-Titus Dobre: Stați puțin, în primul rând, cine a făcut acest top? Care sunt criteriile? Jurnalist: Trivago! Mircea-Titus Dobre: Și cine este Trivago? Jurnalist: Este un site autohton de turism. Nu credeți în aceste cifre, înţeleg… Mircea-Titus Dobre: Este cumva o instituţie a statului care face această clasificare? Pe ce bază? Care sunt datele pe care se bazează aceştia? Integral, cu video, pe Digi24

Va urez o zi buna!

Grăjdanul, Ciordachele și Dorneanul

Fiecare epoca are unitatea ei de “masura” simbolica a gradului de ticalosie, dupa care fiecare ticalos cu epoleti are ordonanța lui care ii face cizmele ori ii conduce masina cu peste 150 km/h prin oras, gonind spre frizer sau locuinta amantei.

Daca Adrian Nastase a avut un grăjdan dispus sa isi riste, ca prostul, pielea, pentru salvarea Marelui Rechin cu Gușă din plasa Justitiei, de ce nu ar avea si actualii lideri ai PSD niste sluguțe obediente care sa faca exact acele lucruri care ii ajuta sa evite pe Doamna cu Balanta?

Candva, sefii de banda aveau mai mult curaj si trageau ei primii cu pistolul spre potera. Azi, sefii de banda nu mai trag decat cu hartia, mai precis cu OUG-ul nocturn si amendamentul tintit. Insa au slugi, ei nu mai au curajul banditilor de altadata!

Dupa actul I (esuat din motiv….vanatoresc!), soldat cu o zgâriere a gușei Marelui Rechin (care nu a scapat de matricola N0049), a urmat actul II, cand a si-a incercat norocul doilea executant.

Grajdanul eșuase lamentabil, sa intre sadar in scenă Ciordachele!

Numai ca Ciordachele de la Mobila avea ceva din inteligenta unei maimute decerebrate. Repeta mecanic aceeasi intrebare (scuzati: acelasi refren) despre “oportunitate”, in timp ce la Monitorul Oficial zețarii adusi de acasa sau opriti peste program (nu mai conteaza) scoteau din teasc OUG-ul aburind pentru linistea Marelui Șalău de Teleorman. Ciordachele de Caracal nu luase in calcul protestele spontane ale celor care stau noaptea pe Facebook si dau block la coruptie. Asa ca episodul II s-a incheiat la fel de prost ca si primul. Ghinion!

Actul final il are in prim plan pe marele maestru al combinatiilor cu hartii, Dorneanul de Curte Veche. Individul asta e uns cu toate alifiile (la propriu sau la figurat, alegeti Dvs). Asta nu lucreaza singur, ca ceilalti doi fraieri, Grajdanul si Ciordachele. Asta lucreaza cu mana altora, minim 4 in afara de el. Nu se grabeste, amana redactarea unei hartii care sa il scape pe Marele Șalău de Teleorman pana cand are pe ea 5 semnaturi. Daca e sa violeze o Constituție pentru a-l salva pe Șalău, incaltea sa o faca in grup organizat, de minim 5, intr-o curte stacojie! Nu e el prost sa plateasca singur, precum Grajdanul si Ciordachele…Oricum, are imunitate, insa nu vrea sa isi riste reputatia de fost procuror comunist inca din 1967 (acum 50 de ani!), fost consilier al lui Kagebila, fost Avocat al Poporului (gluma secolului: un fost procuror comunist ajuns avocat al poporului…). Omul tine la eticheta vechilor asasini manierati: daca executa Justiția, o face cu manusi constitutionale si in mod chirurgical, nu rudimentar, ca Grajdanul si Ciordachele, doi Dorei juridici ineficienti.

Grăjdanul, Ciordachele si Dorneanul. Tripleta de asasini ai Justitiei care lucreaza pentru sefii PSD cand acestia sunt pe cale sa intre la parnaie, unde le este locul. Primii doi au dat gres. Ultimul e cel mai periculos, pentru ca lucreaza tacticos. Inca nu a avut Justitia in bataia pustii, asteapta data de 27 aprilie ca sa traga glontul de argint. A amanat apasarea pe tragaci de nenumarate ori. Stie ca are doar un singur glonte si nu vrea sa il rateze.

Facem si noi o vizita la teatru, daca tot se joaca piesa asta cu casa si țara inchisa, pe banii nostri?

***

Nota admin (@Desy si @Cetatean), in atentia tuturor membrilor: profitam de ocazie pentru a le reamintiti tuturor ca acest blog nu a facut si nici nu face rabat de la politete si civilitate intre membri. Chiar daca uneori nu moderam  foarte strict (ci lasam libertate membrilor), aceasta nu este o invitatie la depasit limite. Blogul nici nu se “talibanizeaza”, cum nefericita a fost exprimarea unui membru vechi aseara, nici nu permite oricui sa spuna orice si oricand vrea (fara argumente), facand propaganda pentru unii sau altii (nici chiar pentru vremelnicul presedinte al SUA). Rugam pe toata lumea sa nu abuzeze de intervalurile in care noi nu facem “marcaj” strict, om la om, cum a fost aseara. Multumim 🙂

Revista Presei – 5 aprilie. Liber la ciordit, rude “geniale”!

Buna dimineata intr-o zi de de miercuri, 5 aprilie. Vremea va fi uşor instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale pentru prima decadă a lunii aprilie, informează ANM. Vor fi înnorări temporar accentuate şi va ploua în jumătatea de vest a ţării, la munte şi local în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite şi de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 10…15 l/mp şi izolat 20 l/mp, cu precădere în zona de munte. Pe crestele montane înalte se vor semnala precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări izolate îndeosebi în est, sud-est şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 11 şi 20 de grade, iar cele minime între 2 şi 9 grade. Bucuresti: cerul va avea înnorări şi mai ales după-amiaza şi seara vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.

Vor putea fura, din nou, in familie. Liber la contracte pentru sotii, copii si rude. Dezincriminarea conflictului de interese arunca Romania de pe harta UE / Atacul la justitie, in ultimele faze. Inevitabilul se intampla. Din puzderia de proiecte de legi care modifica legislatia penala, incep sa treaca de Parlament, una cate una, modificari-cheie care-i ajuta pe gestionarii de bugete ai Romaniei sa fure bani publici fara a mai raspunde penal. Cel mai recent exemplu: modul in care au dezincriminat, marti, deputatii-juristi conflictul de interese. Proiectul de lege initiat de cinci deputati PSD, UDMR si unul de la minoritati a trecut deja de Senat, marti a primit raport pozitiv in comisia juridica din Camera Deputatilor si va fi votat foarte probabil in plen. Una dintre cele mai importante sanctiuni gandite ca mod de disciplinare a administratiei publice risca sa devina curand istorie. De ce este gravissim? Altfel spus, legea in vigoare pedepseste penal primarul care semneaza contracte pentru firmele sotiei sau ale copiiilor ori parlamentarul care isi angajeaza sotia la cabinetul parlamentar. Incriminarea conflictului de interese n-a fost vreun moft, ci o conditie cheie inainte de aderarea la Uniunea Europeana. Acest text de lege sanctioneaza imoralitatea unui functionar public care se foloseste de puterea sa decizionala pentru a-si favoriza propriile afaceri. Fapta produce distorsiuni majore, competitia in piata dispare, lucrarile sau serviciile prestate au costuri obscene, la o calitate mai proasta, in fine, banii publici sunt prost chivernisiti. Din acest motiv, legislatia romaneasca sanctioneaza azi conflictul de interese, pe buna dreptate, ca o fapta grava, de pericol social. Fiind inca un fenomen larg raspandit in Romania, nu exista nici justificare rationala pentru a o dezincrimina. Integral pe Hotnews

Cum au desfiinţat deputaţii conflictul de interese. „Dacă alegi o rudă genială în dauna unui prostălău care nu e rudă cu tine, nu e conflict de interese“. Deputaţii jurişti au modificat Codul Penal, astfel încât aproape că au dezincriminat conflictul de interese. Spre exemplu, s-a dat liber la angajarea rudelor, dar numai a „rudelor geniale“, după cum s-a exprimat deputatul PSD Eugen Nicolicea. Practic, ce n-a reuşit Guvernul prin Ordonanţa 13, au „îndreptat“ deputaţii jurişti. Proiectul urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, pentru votul final. Deputaţii din Comisia Juridică au hotărât, marţi, îmblânzirea regimului conflictului de interese prevăzut în Codul Penal, la articolele 301, dar şi 308. Mai mult, aceştia au înlocuit denumirea titlului de „conflict de interese” cu titlul de „Folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane“. Proiectul de lege, iniţiat de mai mulţi parlamentari ai PSD şi UDMR în 2014, voia, oficial, clarificarea problematicii conflictului de interese. De fapt, intenţia proiectului a fost dezincriminarea unor fapte penale. Concret, deputatul UDMR Marton Arpad, cel care a gândit proiectul, ar fi vrut ca funcţionarii care emiteau sau aprobau acte normative, care, ulterior, se dovedeau a fi cu probleme de legalitate, să nu poată fi acuzaţi de abuz în serviciu. Spre exemplu, dacă intenţia lui Marton Arpad s-ar fi transformat în lege, Elena Udrea ar fi scăpat de acuzaţia de abuz în serviciu, pentru care tocmai a fost condamnată în primă instanţă în Dosarul Gala Bute. De asemenea, Marton Arpad şi-ar mai fi dorit ca funcţionarii publici care îşi angajau rudele sau ofereau sporuri fără o motivaţie legală să nu poată fi încadraţi la conflict de interese sau abuz în serviciu. Demersul lui Marton Arpad a mai fost ponderat de aleşii PSD, care au optat pentru câteva modificări mai puţin scandaloase, dar care tot afectează regimul conflictului de interese. Integral pe Adevarul

Camera ciordachilor. Trei din patru deputați au considerat că nu era suficient că sunt conduși de un condamnat penal, au simțit nevoia ca și numărul 2 din Cameră să fie un penal. Un pasionat de Codul Penal. La votul de ieri, 211 deputați au fost “pentru” mirungerea lui Florin Iordache ca vicepreședinte al Camerei și numai 77 “împotrivă”. La orice absență a lui Dragnea, Iordache își va relua activitatea de președinte al deputaților pe care a exercitat-o după execuția fostului președinte, Valeriu Zgonea. O execuție cerută tot de către Liviu Dragnea, tătucul suprem al partidului neocomunist social-democrat cu influențe ideologice teleormanizante din România. Cu această ocazie, Iordache și-a făcut mai evident ca niciodată statutul său de slugă extrem de loială lui Dragnea și a demonstrat încă o dată că este foarte mobil când vine vorba de nevoile șefului: dacă necesitatea este ca Iordache să presteze la Ministerul Justiției, maurul caracalean acolo se duce; când dorința stăpânului este să fie suplinit la Camera Deputaților, maurul care murise puțin învie și se duce moț ca locotenent al liderului. Cu alura lui de crash test dummy produs de niște ingineri dintr-o parodie cu accidente în lanț, Florinache este dispensabilul de serviciu, este un Hopa Mitică care cade-n cap și se ridică ca și cum ar cădea-n fund, fără efecte neuronale adverse. Iar Dragnea știe că Iordache este candidatul perfect pentru slujba asta rușinoasă: este lipsit de discernământ, de inteligență și de o minimă favorabilitate estetic-populară, deci nu se supără nimeni când este pocnit peste ceafă și se prăbușește sub masă, dar loialitatea lui este chiar mai mare decât rezistența la bușiturile politice și de imagine în care este implicat constant. Practic, Iordache este un Superman al, simultan, lichelismului și lacheismului. Integral pe Romania Libera

Chipul Patriarhului Daniel, pe clopotul gigant de la Catedrala Mântuirii Neamului. Cel mai mare clopot din Europa va răsuna la Catedrala Mântuirii Neamului. Are 25 de tone și a fost turnat la unul din cele mai importante ateliere de profil din Europa, firma Grassmayr din Innsbruck. Clopotul, primul din cele şase de la Catedrala Mântuirii Neamului, are basorelief cu chipul Patriarhului Daniel. Potrivit trinitas.ro, sunetul clopotului se va auzi în aproape jumătate din Capitală. Stirea, pe B1.ro.

Patriarhia zice ca e “traditie”, eu zic ca e lipsa de smerenie…“Preafericitul Parinte Patriarh Daniel este ctitorul spiritual al Catedralei Neamului. Este o traditie justificata de importanta gestului facut pentru ridicarea noului lacas de cult. Nu este un gest de mandrie, asa cum incearca sa creada unele persoane. Este o pecete ascunsa la care nu ajunge nicio privire niciodata, stiind unde sunt montate clopotele”.

Balena albastră s-a întâlnit cu nişte căprioare minore, în Drumul Taberei. Primarul Capitalei Gabriela Firea şi ministrul de Interne Carmen Dan s-au gândit să se caţere pe valul de audienţă creat de cocoaşa falsă a „balenei albastre” şi să arate cum sunt protejaţi copiii români de autorităţi încă dinainte ca ei să păţească ceva, nu ca fraierii de adolescenţi ruşi deprimaţi, care ajung să se sinucidă pentru că le zice un necunoscut pe net (fie vorba între noi, nu există vreo dovadă clară că acest obscur joc promovat pe câteva forumuri online ruseşti la fel de absconse a dus la sinuciderea unor adolescenţi, nici măcar în Rusia, darmite în România, dar povestea face tone de trafic şi audienţă). Zis şi făcut. I-au luat de-o aripă pe primarul de la sectorul 6 şi pe ex-actorul ex-ministru actual director la Circul Globus Bogdan Stanoevici şi au dat cu balena albastră de toţi pereţii unei şcoli din Drumul Taberei, fără să-i pronunţe măcar o dată numele, pentru că, nu-i aşa, nici chiar aceste doamne de la PSD nu sunt atât de iresponsabile încât să promoveze aiurea un fake-news periculos printre copii. Sau sunt? A ieşit un fiasco cu aromă de tăiţei nord-coreeni, intitulat „Stop Joc”….Nu, cele două doamne ale PSD au venit îmbarcate într-o maşină a timpului, care ne-a teleportat pe toţi la o petrecere dată la Phenian, cu bieţii copii ai unei şcoli din Drumul Taberei transformaţi în pionieri comunişti de-ai dinastiei Kim. … Nebunia a continuat cu doamna Dan, care cu un zâmbet demn de torţionarul Vişinescu, i-a interogat de pe scenă pe copii: „Vă place să navigaţi pe internet, aşa este? Vă place şi să vă jucaţi pe internet? Ce fel de jocuri? Aţi fost vreodată abordaţi de persoane necunoscute în mediul virtual? V-aţi dat seama că e periculos? Aţi comunicat cu părinţii sau cu profesorii?”. În tot acest timp, pe chipul dumneaei angelic plutea un zâmbet care ar fi pus în gardă pe oricine întreg la minte: dacă zici da, te-am ars, carcera te mănâncă. Erau ca întrebările vameşului ăla binevoitor care bagă zâmbitor capul pe geam şi te întreabă: „Arme, droguri?”. Dacă te iau transpiraţiile, e de rău, dacă-i răspunzi „nu, că avem”, ai scăpat. Integral pe Gandul

Trump: drepturile omului – nişte chestii. Penibilă întâlnirea de ieri, din Biroul Oval, între preşedintele Trump şi preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi. Nu doar că s-au complimentat dizgraţios. Era de aşteptat. Trump declarase, încă de la prima întâlnire, în septembrie anul trecut, la New York, în marja Adunării Generale a ONU, că între ei există o “chimie bună” şi că al-Sisi e “un tip fantastic”. Să zicem că atunci când liderii internaţionali evitau să se fotografieze cu el, convinşi că succesorul lui Obama va fi doamna Clinton, candidatul republicanilor a vrut să se arate recunoscător preşedintelui egiptean. De altfel, acesta a fost primul şef de stat care l-a felicitat pe Trump după victoria în alegeri şi între primii care au fost contactaţi telefonic după instalarea la Casa Albă. Dacă, în septembrie anul trecut, socrul celui mai important consilier al său (Jared Kushner, aflat zilele acestea prin Irak) nu ştia cine e Abdel Fattah al-Sisi, ar fi avut tot timpul să afle: un dictator sângeros, care în timpul şi după lovitura de stat din 2013 a comandat uciderea a 800 de oameni, în ale cărui puşcării zac 40.000 de deţinuţi politici, mulţi dintre ei în detenţie preventivă. Iată motivele pentru care Barack Obama nu l-a invitat niciodată la Washington şi răcise relaţiile cu Egiptul. Dar pentru Donald Trump drepturile omului sunt doar “câteva chestii”, cum le-a numit în treacăt, asupra cărora nu s-au pus de acord, şi care nu pot strica o prietenie înflăcărată, cum adevărul n-are rost să strice o ştire bună. A declarat ritos: “Vreau să ştie toată lumea, în cazul în care există vreo îndoială, că îl sprijinim foarte puternic pe preşedintele Sisi. El a făcut o treabă fantastică, într-o situaţie foarte dificilă (am invocat-o, mai sus, în cifre). Sprijinim foarte puternic Egiptul şi poporul egiptean”. Integral pe Gandul

Propunere | Amenzile pentru lipsa rovinietei, prescrise după 30 de zile. Un parlamentar amendat pentru că a fost prins fără rovinietă s-a gândit să modifice legea. Demnitarul susţine că statul ar trebui să-i sancţioneze pe şoferi în cel mult 30 de zile, nu într-o jumătate de an sau mai mult, aşa cum se întâmplă acum. Şoferii susţin la unison demersul. Drumul Naţional 1, localitatea Otopeni din judeţul Ilfov. Camerele montate pe suportul metalic nu supraveghează traficul. Prin obiectivele aparatelor de înregistrat sunt scanate toate maşinile care tranzitează zona. Imaginile sunt stocate într-un dispecerat de la Ministerul Transporturilor, sunt analizate, iar pentru numerele de înmatriculare care nu se află în baza de date se emit amenzi. Procedura nu e deloc simplă. Angajaţii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere verifică fiecare maşină în parte. Aşa se face că trec şi câteva luni până când sunt identificaţi şoferii care nu şi-au plătit rovinietele. Asta a păţit şi deputatul UDMR Márton Árpád-Francisc. După ce a plătit sancţiunea, şi-a dat seama că ar trebui să existe şi un termen de prescripţie a amenzii. Márton Árpád-Francisc, deputatul care a iniţiat legea: „În era noastră, când totul este pe calculator, eu zic că într-o lună se poate constata că persoana respectivă a circulat fără rovinietă. Și în 15 zile, cu greutatea cu care funcţionează Poşta Română, să ajungă o scrisoare la persoana respectivă. Este în interesul cetăţeanului. Integral pe Digi24

Substratul auditului extern comandat de Tudorel Toader la Parchetul General şi DNA: „Menţinerea presiunii politice pe cele două instituţii”. Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat că va dispune efectuarea unui audit extern la DNA, Ministerul Public şi DIICOT. Vestea vine după ce Liviu Dragnea a cerut duminică o evaluare a managementului acestor instituţii. „Este important să vedem dacă instituţia funcţioneză în regulă, dacă mecanismele de acolo pot genera abuzuri sau au fost generate abuzuri”, a spus Dragnea. Analiştii susţin că demersul ministrului este unul politic. Drept urmare, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni seară, la Antena 3, că va dispune un audit extern la Parchetul instanţei supreme, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru a analiza activitatea procurorilor. „Când eu am făcut acea evaluare pe care 132 (articolul 132 din Constituţie) mi-o permitea, şi am considerat necesar să o fac pentru că şi eu, sigur, simţeam că e un derapaj, aveam decizia în mână, pledasem la Curtea Constituţională, dar n-am uitat şi nu uit faptul că legea specială, legea 303, permite evaluarea procurorilor, pe fond de data aceasta şi voi dispune un audit extern, care să verifice, dar nu numai DNA-ul şi Ministerul Public, ci şi DIICOT-ul, pentru că procurorii din România, cei 2.650 de procurori funcţionează, îşi desfăşoară, îşi îndeplinesc competenţele în structurile de bază ale Ministerului Public, parchete de pe lângă judecătorii, tribunale, curte, ce mai este, la DIICOT sau la DNA. Şi atunci, ai fi nedrept, dacă te duci la fond, să te opreşti la unii şi să-i ocoleşti pe alţii”, a spus Tudorel Toader, la Antena 3. Toader a mai spus că auditul va stabili, între altele, numărul de dosare pe care le are fiecare procuror, termenele de soluţionare, numărul de cazuri reclamate la CEDO, numărul de cetăţeni care au stat în închisoare pe nedrept. Integral pe Adevarul

De ce îi este CCR atât de greu să ia o decizie în favoarea lui Dragnea. Curtea Constituțională a amânat pentru 27 aprilie pronunțarea pe legea care l-a împiedicat pe Liviu Dragnea să pretindă funcția de premier. Deci, nu cu o săptămână, nici cu două, ci cu peste trei săptămâni. Întâmplător sau nu, pe 25 aprilie am putea asista la o turnură interesantă în al doilea dosar penal al șefului PSD. De data aceasta, președintele CCR, Valer Dorneanu, nici măcar nu ne-a mai spus căror factori se datorează noua amânare, a treia. După declarațiile de acum două săptămâni, când i-a scăpat porumbelul cu presiunile politice care s-ar exercita asupra Curții și cu cheia politică în care trebuie analizată „o asemenea reglementare delicată”, Dorneanu a considerat că mai bine nu mai spune ceva. Știm, însă, tot din declarațiile lui Dorneanu de până acum, că sesizarea Avocatului Poporului pe Legea nr. 90/2001 ar implica „mult studiu”, „probleme de oportunitate, de legiferare” și semne de întrebare legate de existența unei „anumite lipsă de coerență” în ceea ce privește interdicțiile prevăzute de lege. „Multe alte probleme pe care nu le putem discuta acum că, până la urmă, v-aș spune soluția”, declara Dorneanu, la amânarea precedentă, din 4 martie. Cu alte cuvinte, președintele Curții, instalat în acea funcție înaltă exclusiv cu ajutorul PSD, are soluția, dar îi este destul de greu să-i convingă și pe ceilalți colegi de ea, astfel încât să se atingă majoritatea necesară adoptării unei decizii. Integral pe Digi24

Bonus, o ancheta Romania Libera despre rachetele radioactive din Transnistria: “Zeci de rachete cu încărcătură radioactivă au fost produse de către regimul separatist din Transnistria în timpul războiului de pe Nistru din 1992, conform unor documente consultate de ofițeri de informații moldoveni. O parte din rachete ar fi fost îngropate într-o mină de piatră din Transnistria. Zona e cunoscută ca fiind una cu o incidență mare a cancerului”.

Va urez o zi buna!

« Previous PageNext Page »