Author: Cetatean


Revista Presei – 28 aprilie. Oaia românească a spulberat ursul rusesc!

Hristos a inviat! Astazi este vineri, 28 aprilie. Vremea de 1 mai va fi în general frumoasă, cu temperaturi care nu vor depăşi însă 17-18 grade şi vor fi averse de ploaie izolat şi la mare şi la munte. Probabilitatea de apariţie a ploilor pe litoral va fi mai ridicată începând de sâmbătă, 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile şi descărcările electrice. La munte, temperaturile vor fi între 6 şi 9 grade şi vor fi averse zilnic pe 28 şi 29 aprilie. Până în data de 28 aprilie, media temperaturilor maxime va creşte de la 13 la 17 grade, iar între 29 aprilie şi 1 mai va scădea uşor, ajungând la 15…16 grade. Temperaturile minime vor fi, de asemenea, în creştere în prima săptămână, de la 4 până la 7…8 grade. În perioada 2 – 7 mai, temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 16 şi 19 grade, iar media temperaturilor minime va ajunge sa atingă 9…11 grade, în timpul celor mai calde nopţi. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 29 aprilie, astfel încât în unele zile vor fi mai ales averse, în general slabe cantitativ, dar vor fi posibile şi descărcările electrice.

Cum arată vasul cu oi din România care a scufundat o navă militară rusească în Marea Neagră. Vasul Yousarzif-H sub pavilion Togo, care a scufundat nava militară rusească Liman în Marea Neagră, este de mici dimensiuni, fiind singurul vapor din flota activă a operatorului Hammami Livestock din Tripoli, Liban. Acesta se prezintă drept una dintre cele mai bune companii de transport animale din Orientul Mijlociu. Cargoul „Youzarsif-H“ a fost construit în 1977 în şantierul din Hamburg, Germania, iar în 2013 fusese convertit pentru transport de animale. Ca proprietar al navei este înregistrată firma La Mer Shipping SA. Nava ducea oi în ţările arabe, compania având parteneri de afaceri din Siria, Liban, Ucraina şi India. „Youzarsif-H“ a sosit în Portul Midia Năvodari miercuri, 26 aprilie, la ora 2.25 şi a plecat de aici la ora 19.46. A fost în tranzit în Portul Constanţa, pe unde a trecut la ora 20.54. Vasul se îndrepta spre Iordania, dar la circa 40 km nord-vest de strâmtoarea Bosfor, pe ceaţă cu vizibilitate redusă, a ciocnit o navă-spion a Rusiei, care efectua o misiune de recunoaştere în apropierea coastelor Turciei. Nava rusească „Liman“, de 1.560 tone, a suferit o avarie la cocă, sub nivelul apei, ceea ce a dus la scufundarea sa. Niciun membru al echipajului nu a fost rănit, toţi cei 78 marinari militari fiind evacuaţi la timp – a anunţat Ministerul Apărării din Rusia. Cargo-ul din Togo a fost avariat la prova, dar şi-a continuat drumul, fără alte incidente. Vaporul „Youzarsiif-H“ transporta 8.800 oi în Aqaba, singurul oraş-port din Iordania, unde trebuia să ajungă la 3 mai, ora 17, conform site-ului vesselfinder.com. Nava sub pavilion Togo este de dimensiuni mici, având capacitate 2.103 tdw, dimensiuni 75 x 13 metri şi carena adâncă de 5,03 metri. Integral pe Adevarul

Suntem robii mentalității că numai Ceaușescu „a făcut“ ceva în România. De 27 de ani, de când a fost ciuruit la Târgoviște cuplul Ceaușescu Nicolae și Elena, aud mai mereu în jurul meu persoane de toate vârstele – din păcate, și foarte tinere –care afirmă că numai Ceaușescu a construit ceva în România. Vrei, nu vrei, auzi tot felul de „atotștiutori“ clamând în mod victorios că Ceaușescu a făcut Casa Poporului, Ceaușescu a făcut metroul, Ceaușescu a făcut Canalul, Ceaușescu a făcut marile unități industriale unde oamenii aveau de muncă, Ceaușescu a făcut România respectată în lume și, mai ales, era liniște pe vremea lui Ceaușescu. Sunt unii români care-l laudă pe cârmaciul de la Scornicești chiar în pridvorul bisericii, în calitate de enoriași sau chiar arhierei, uitând subit cum cel mai iubit dintre comuniști a dărâmat biserici cu sutele și a băgat oameni la pușcărie numai pentru că spuneau „Hristos a Înviat!“. Am o întrebare pentru toți acești „patrioți verzi“: dar noi, românii, unde eram când Ceaușescu ridica asemenea minuni ale lumii? Eram la coadă la tacâmuri de pui, la cartela de pâine sau cumva chiar la Canal sau la Casa Poporului?! Și Ceaușescu cu ce bani și efort supraomenesc a ridicat tot acest edificiu românesc? A venit cu banii lui Andruța de la Scornicești sau cu banii lui tanti Leana din Lehliu-gară? Nuuuu, a construit în România pe banii și pe efortul plin de sacrificii al poporului român. Popor înfometat zi de zi, ținut în frig și teroare de către activiștii de partid simpli sau cei cu sarcini speciale. Acum, cei din urmă au pensii speciale, iar cei care au muncit din greu abia își duc zilele de azi pe mâine. Și asta din cauză că același popor umil și înfometat a votat ca oile atât în Duminica Orbului (20 mai 1990), cât și în toamna lui 1992, ca un fost activist PCR – pe numele său din buletin Ion Ilici Marcel Iliescu – să ne conducă pe mai departe. Când țările din jurul nostru alegeau să schimbe ordinea și își desemnau conducători dintre cei care fuseseră întemnițați (Vaclav Havel în Cehoslovacia sau Lech Walesa în Polonia), noi, românii, în proporție de 85% am tras tot pentru Moscova, cu un ilustru reprezentant al său. Integral pe Romania Libera

Societăţile „suveică“ ale milionarului Sebastian Ghiţă. Sume impresionante de bani pe care firmele IT ale lui Sebastian Ghiţă le primeau de la stat, erau transferate prin mai multe societăţi „suveică” şi în final ajungeau în conturile unor apropiaţi ai fostului deputat. Detaliile apar într-unul din dosarele aflate la Curtea Supremă, în care procurorii DNA cer emiterea unui nou mandat de arestare în lipsă. Milionarul Sebastian Ghiţă ar fi controlat firma Asesoft Internaţional şi după anul 2012 când a fost ales deputat şi a anunţat că s-a retras din societate. Cel puţin aşa susţin procurorii DNA că reiese din mai multe convorbiri telefonice purtate de fostul deputat PSD cu vărul soţiei sale, Sorin Adrian Chirilă, unul dintre oamenii săi de încredere. De altfel, Chirilă ocupa funcţia de administrator al Asesoft Internaţional. Mai multe procese verbale ale unor convorbiri telefonice interceptate între Ghiţă şi Chirilă au fost depuse la Curtea Supremă, în dosarul în care procurorii DNA cer emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele fostului deputat. Este vorba de procesul în care Ghiţă este acuzat că i-ar fi dat mită fostului primar al oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu (PSD). Şpaga ar fi o vilă într-o zonă rezidenţială a oraşului Ploieşti, în care fostul edil locuieşte în prezent cu familia. În schimbul mitei, Bădescu ar fi dat clubului de baschet Asesoft Ploieşti, în spatele căruia se afla Ghiţă, o finanţare nerambursabilă de la bugetul local de 1.500.000 de lei. Cazul este pe rolul Curţii Supreme din iulie 2015, şi este aproape de finalizarea cercetării judecătoreşti şi de o prima sentinţă. Procurorii DNA susţin că în 2012, Ghiţă s-ar fi retras formal din toate firmele sale, circa 50 de societăţi, nu doar din Asesoft, dar că a continuat să le conducă prin intermediul unor interpuşi, rude sau prieteni. Printre aceştia, sunt enumeraţi: cumnatul lui Ghiţă, Cristian Anastasescu, vărul Sorin Adrian Chirilă, Alexandru Iacobescu şi Vlad Dumitru Iacobescu. Integral pe Adevarul

Impozite de cinci ori mai mari. Viceprimar bucureştean: Se vor mări, practic, cu 600%. Impozite de cinci ori mari pentru bucureştenii care nu-şi îngrijesc casele şi terenurile. Primarii de sector au cerut supraimpozitarea cu 500%, a proprietarilor care nu-şi respectă vecinii şi oraşul, iar consilierii capitalei le-au dat undă verde. Edilii spun că vor trimite pe teren evaluatori care vor analiza fiecare casă în parte, apoi vor stabili care este impozitul pe care trebuie să-l achite proprietarul. Cei mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi, spun că dacă ar fi avut atâţia bani şi-ar fi renovat faţadele. Undeva-n sectorul 4, la două străzi distanţă de primărie, case îngrijite lângă clădiri distruse de timp sau de nepăsare. Ioana Gutuie stă împreună cu rudele într-o casă veche şi spune că nu a avut bani pentru renovare. Decizia primăriei de a o taxa suplimentar o supără: Ultimul impozit pe care femeia l-a plătit pe casă şi pe curte a fost 760 de lei. La anul, va plăti de câteva ori mai mult, aproape 4.000 de lei. Primarii sectoarelor bucureştene rămân pe poziţii. Robert Negoiţă – primarul sectorului 3: „Proprietatea nu-ţi dă doar drepturi, îţi dă şi obligaţii. Dacă nu pot să-şi întreţină proprietăţile, au opţiunea să le vândă”. Integral pe Digi24

Ordinul de protecţie va fi acordat mai uşor. CCR declară neconstituţional un articol din legea împotriva violenţei în familie. Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit că o sintagmă dintr-un articol al legii pentru combaterea violenţei în familie (217/2003), în baza căreia instanţele pot emite ordine de protecţie în cazurile de violenţă domestică, este neconstituţională. Judecătorii arată că sintagma „în cazul în care convieţuiesc”, cuprinsă în definirea persoanelor împotriva cărora pot fi emise ordinele de protecţie, este neconstituţională, lăsând neacoperite cazurile în care persoanele respective nu mai locuiesc cu victimele pe care le agresează, dar s-au aflat în relaţii „asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii”. Prin eliminarea acestei sintagme, ordinele de protecţie ar urma să poată fi emise în condiţii mai apropiate de realitate de către instanţe. Judecătorii CCR au declarat neconstituţională sintagma „în cazul în care convieţuiesc”, din articolul 5, litera c), a legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (217/2003), care în prezent stabileşte că „În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:[…] c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;”. În baza acestei legi, instanţele emit ordine de protecţie împotriva persoanelor care îşi agresează familia, o serie de situaţii precum cea ipotetică a unui bărbat care îşi agresează fosta iubită/concubină rămânând în afara legii, deşi sunt frecvente. Integral pe Gandul

Șerban Nicolae, JIGNIRI la adresa unui senator USR: „sare mătreața din el”, „analfabet” și „nespălat”. Stenogramă. Liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, i-a adresat o serie de jigniri senatorului USR, Mihai Goțiu, în ședința Biroului Permanent al Senatului din 3 aprilie. Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu nu a făcut nimic în tot acest timp pentru a domoli situația. Din contră, Tăriceanu l-a amenințat pe Goțiu că că îi taie microfonul și că îl dă afară din ședință. În urma disputei, Goțiu a părăsit sala de reuniuni. „Domnule preşedinte, dacă îngăduiţi, nu e problemă de ordine de zi. Vreau doar să-mi exprim dezgustul faţă de gestul unui domn senator care şi-a permis ca, într-o conferinţă de presă, să facă nişte afirmaţii la adresa mea, să spună nişte minciuni, cum că eu fac nişte propuneri legislative pentru corupţi. Pe mine nu mă deranjează că, încercând să fie preţios, se dovedeşte a fi analfabet şi confundă semantica cu semiotica. Nu mă deranjează că vorbeşte de Parlament şi de Senat ca fiind două instituţii diferite, nu mă deranjează nici măcar că doarme în plenul Parlamentului şi că sare mătreaţa din el. Mă deranjează însă când îşi permite cineva să spună asemenea minciuni la adresa mea”, a spus Şerban Nicolae. Senatorul a precizat că vorbeşte special la microfon, ca să rămână înregistrat, pentru că el are o vârstă, a fost ales de oameni şi a depus un jurământ, astfel că „dacă persoana în cauză are şi funcţie de conducere în Senat, ar fi trebuit măcar cei şapte ani de acasă să-i spună că e o chestiune de bun-simţ să nu spui minciuni”, a început senatorul PSD, Șerban Nicolae, potrivit stenogramei. Integral pe EVZ

Petrea Daea: Nu mă interesează câte picioare are porcul sau guițatul lui. Programul ‘Carne de porc din fermele românești’ a fost făcut pentru a spori efectivele de animale și a avea în țară consumatorul pentru cultura de porumb, mai ales că în prezent în România există numai doi porci la hectarul de porumb, susține ministrul Agriculturii. “De această specie nu ne-am ocupat. Nu s-a dat sprijin, piața s-a deformat, embargoul cu Rusia a făcut presiune pe piață, am pierd din punct de vedere al competitivității, iar efectivele de animale au scăzut. Iată de ce am realizat programul ‘Carne de porc’. Ce facem cu acest program? În primul rând doresc să îi aducem în situația de a supraviețui pe crescătorii de suine. Din 357 de ferme autorizate în România, care produc 4,3 milioane de carcase, înțelegând porci grași aduși în fața cuțitului și carcasă clasificată dată la consum, sunt într-o situație extraordinar de grea peste 120 de asemenea complexe. 257 dintre acestea au putut să acceadă la subvenția pe care noi am dat-o în acest an, subvenție care în fond înseamnă recuperarea unor cheltuieli pe care ei le fac, de aceea ne ducem cu acest program pentru a-i duce la linia de plutire”, a declarat Petre Daea, la un post de televiziune, citat de Agerpres. Integral pe Digi24

Olguţa s-a pus pe majorat şi salariile de la privat. După majorarea salariilor bugetarilor, Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu vrea să facă legea şi la privat, şi anume să crească salariile nete cu 17%, de anul viitor. O cifră care pare scoasă din burtă, pe care nici economiştii nu o înţeleg. Ministrul a declarat, miercuri, că marile companii private trebuie să înţeleagă faptul că „românii nu mai sunt sclavii nimănui şi că trebuie să muncească şi ei pe salarii decente“, şi dacă nu putea din primii ani să facă salariile cum sunt în Uniunea Europeană, îşi vor permite în mod sigur „să crească toate aceste venituri ale angajaţilor lor, în condiţiile în care statul român le face facilităţi fiscale“. Vasilescu a mai spus că ideea Legii salarizării unitare nu este să creeze o diferenţă mare de salarizare între sistemul de stat şi cel privat, nici să îi abandoneze pe cei din mediul privat, ci, dimpotrivă, mediul privat să fie forţat cumva să crească la rândul său veniturile angajaţilor. „Când vom schimba sistemul fiscal de anul viitor, o să vedeţi că netul la angajatul din privat creşte cu 17%, chiar dacă angajatorul nu mai pune niciun leu faţă de cât are acum în plată“, a declarat Vasilescu. Nici măcar economiştii nu înţeleg pe ce se bazează creşterea avansată de ministrul Muncii. „Fără îndoială că sunt condiţii să crească salariile şi în sectorul privat, economia merge bine, are o creştere destul de bună şi salariile au crescut şi anul trecut, dar că vor creşte cu 17%… nu ştiu de unde ar veni o asemenea creştere“, explică economistul Aurelian Dochia. Integral pe Adevarul

Va urez o zi buna!

Chemaţi-l pe Dumnezeu la comisie!

Daca tot sta cu emotie asteptand verdictul de la CCR, unde Dorneanu nu stie cum sa mai traga de timp, macar sa isi arate muschii in comisia parlamentara, nu-i asa?

Dacă comisia va ajunge la concluzia că o astfel de audiere (a preşedintelui Iohannis – n. r..) este importantă pentru ceea ce vrea să afle ancheta parlamentară, de ce nu?“, a declarat Liviu Dragnea întrebat dacă şeful statului ar putea fi chemat la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009. Liderul PSD a adăugat că regulamentul comisiei parlamentare va prevedea prezenţa obligatorie a celor chemaţi la audieri. „Am văzut cu toţii ce forţă au comisiile de anchetă parlamentară în alte state, începând cu America şi continuând cu alte state din alte zone ale lumii. Mie mi se pare inadmisibil ca cineva din România să poată refuza să vină la o comisie de anchetă parlamentară. Vorbim de Parlament, care este instituţia supremă a democraţiei în statul român”, a mai spus Dragnea (sursa)

Decizia 317/2006 a CCR:

Art. 76 alin. (1), care stabilește posibilitatea ca orice comisie permanentă să inițieze, în limitele competenței sale materiale, o anchetă parlamentară privitoare la activitatea desfășurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituții de sub autoritatea acesteia, este neconstituțional, tot prin raportare la art. 111 alin. (1) din Constituție, deoarece controlul parlamentar se exercită asupra activității Guvernului și asupra celorlalte organe ale administrației publice, iar nu și asupra oricărei autorități publice centrale.

Art. 76 alin. (6), referitor la obligativitatea prezenței la audieri a persoanelor invitate de comisia permanentă care a inițiat ancheta, precum și sancționarea celor care, cu rea-credință, nu răspund solicitărilor, stabilește obligații pentru subiecte de drept din afara Senatului. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituționalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituțională a statuat că Regulamentul Senatului, fiind aprobat printr-o hotărâre și reglementând organizarea internă, proprie Senatului, nu poate stabili drepturi și obligații decât pentru senatori, precum și pentru autoritățile, demnitarii și funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Senatul. În același sens a statuat Curtea și prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005 privind constituționalitatea unor dispoziții din Regulamentul Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005.

Art. 79 alin. (1) și (2), privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoștință despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activității comisiei, obligația oricărei persoane care are asemenea cunoștințe ori deține mijloace de probă pentru a le înfățișa comisiei, precum și obligația instituțiilor și organizațiilor de a răspunde solicitărilor sale, sunt neconstituționale deoarece obligațiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice și juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituțional.

Decizia 45/1994 (veche rau!):

Art. 71, prevăzând dreptul comisiei de anchetă de a cita orice persoană, contravine mai multor dispoziții constituționale. Ancheta parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstanțiat cât privește subiectele supuse controlului prin art. 110 din Constituție. Desigur și alte dispoziții constituționale stabilesc un drept de control, dar cu nuanțări și precizări precum art. 31 alin. (5), potrivit căruia controlul parlamentar asupra serviciilor publice de radio și de televiziune se reglementează prin lege organică.

Anumiți demnitari și funcționari publici nu pot fi însă controlați prin comisiile de anchetă deoarece Constituția, stabilind raporturile juridice dintre autoritățile publice, instituie reguli distincte.

Astfel, Președintele României poate fi pus sub acuzare pentru înaltă trădare, în condițiile art. 84 alin. (3) din Constituție, numai de către Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul a cel puțin două treimi din numărul deputaților și senatorilor. De asemenea, el poate fi suspendat din funcție, în condițiile art. 95 din Constituție, de Camera Deputaților și Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, iar eventualele explicații privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului și nu unei comisii.

Totodată, judecătorii sunt independenți și se supun numai legii [art. 123 alin. (2) din Constituție], iar rolul de consiliu de disciplină pentru ei îl are numai Consiliul Superior al Magistraturii [art. 133 alin. (2) coroborat cu art. 124 alin. (1) din Constituție].

Orice dispoziție regulamentară care ar implica posibilitatea citării unui judecător în fața unei comisii parlamentare de anchetă încalcă evident dispozițiile constituționale care stabilesc, chiar dacă implicit, separația puterilor în stat și, desigur, independența judecătorilor și supunerea lor numai legii. De asemenea, citarea unui cetățean în fața unei comisii parlamentare, ca martor sau în orice altă calitate, contravine dispozițiilor constituționale privind libertățile cetățenești și justiția. Desigur, nimic nu împiedică comisiile parlamentare să invite anumite persoane pentru a da relații în legătură cu obiectul anchetei.

Haoleu, Liviule, cheama-l la comisie pe Dumnezeu insusi, incaltea sa fie suprematia Parlamentului galactica, nu doar pamanteana! 🙂

Revista Presei – 27 aprilie. Dorneanu, a patra încercare de a-l salva pe Dragnea!

Hristos a inviat! Astazi este joi, 27 aprilie. Valorile termice vor continua să crească, vremea devenind deosebit de caldă pentru această perioadă din an în majoritatea zonelor, informează ANM. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 28 de grade, mai scăzute pe litoral şi în deltă, unde se vor înregistra între 12 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15…16 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări spre seară şi noaptea în regiunile vestice şi nord-vestice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi temporar în Banat, Crişana, Moldova şi Dobrogea. În zonele joase din est şi sud-est, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi va deveni mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

Tudorel Toader, despre extrădarea lui Ghiţă din Serbia: Noi am trimis întreaga documentaţie. Sunt 475 de pagini. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi dimineaţă, că autorităţile române au trimis toate documentele necesare pentru extrădrea lui Sebastian Ghiţă din Serbia, fiind vorba de 475 de pagini care au fost traduse pentru a fi înaintate Ministerului Justiţiei din această ţară. Întrebat de ce judecătorii din Serbia au extins termenul până la care Guvernul României poate trimite documentele prin care solicită extrădarea lui Sebastian Ghiţă la 40 de zile, la solicitarea Ministerului Justiţiei din România, Tudorel Toader a preizat „Este o procedură uzuală. Am solicitat prelungirea termenului de la 18 la 40 de zile în ideea de a preîntâmpina, de a preveni posibilitatea ieşirii din termen şi celor aflaţi în situaţia respectivă. O măsură de precuaţie pe care am trimis-o cu mult timp în urmă. Curtea Supremă a aprobat-o. Noi am trimis întreaga documentaţie miercuri. Sunt 475 de pagini. A fost tradusă în timp, într-un efort susţinut. Au fost înregistrate la Ministerul Justiţiei din Serbia“, a declarar ministrul român al Justiţiei. Integral pe Adevarul

Legea care interzice condamnatilor penal sa fie membri ai Guvernului, pentru a patra oara pe ordinea de zi a Curtii Constitutionale. Curtea Constitutionala (CCR) dezbate joi, pentru a patra oara, Legea 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal sa detina functii in Guvern, dupa ce a amanat luarea unei decizii in sedintele din 7 martie, 21 martie si 4 aprilie, presedintele CCR, Valer Dorneanu, declarand ca este cea mai grea solutie pe care Curtea a avut-o de dat pana acum, potrivit news.ro. Curtea Constitutionala a mai dezbatut pe 7 martie, pe 21 martie si pe 4 aprilie sesizarea facuta de Avocatul Poporului la Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal sa ocupe functii in Guvern. Sesizarea a fost facuta la inceputul lunii ianuarie de catre Victor Ciorbea, la o zi dupa ce Guvernul Grindeanu a depus juramantul la Palatul Cotroceni. “S-a amanat pentru 4 aprilie, pentru ca nu am reusit sa ajungem la o solutie. E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat pana acum mai multe solutii, care niciuna dintre ele nu intrunea o majoritate decizionala si atunci acum ne-am cam apropiat de doua variante care vor fi posibil de ajuns la o concluzie cu ele. E cea mai grea solutie pe care am avut-o de dat pana acum, pentru ca problemele sunt mai ales de apreciere politica”, a spus presedintele Curtii, Valer Dorneanu, dupa sedinta din 21 martie. Presedintele Curtii a afirmat ca au fost ridicate “foarte multe” probleme de drept, atat de oportunitate, cat si de admisibilitate, problema fiind “delicata”. “Noi nu ne ghidam neaparat dupa presiunea mediatica, nici dupa cea politica, pentru ca aceea exista tot timpul, de fapt ambele exista. Vrem intai sa fim impacati cu constiinta noastra si cu convingerea ca solutia pe care o dam corespunde interpretarii exacte a Constitutiei si sensului legiuitorului, in masura in care el este in concordanta cu principiile constitutionale”, a mai spus el. Integral pe Hotnews

Liviu Dragnea vrea să controleze și radioul public. Aleșii PSD și ALDE au profitat de problemele penale ale fostului președinte Miculescu, ca să înlocuiască întreaga conducere a SRR. Parlamentarii PSD și ALDE au ignorat o cerere a ANI de invalidare a mandatului lui Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil. În schimb, au ales să schimbe întreaga conducere a radioului, chiar dacă instituția are un raport de activitate cu rezultate favorabile. Fostul preşedinte al Comisiei de cultură din Senat Georgică Severin (PSD) a fost votat, ieri, de către plenul reunit al Parlamentului, în funcţia de director interimar al SRR, durata interimatului neputând fi mai mare de şase luni. Anterior, plenul reunit al Parlamentului a respins rapoartele de activitate ale Societăţii Române de Radiodifuziune pentru anii 2015 şi 2016, ceea ce atrage de drept demiterea întregului Consiliu de Administrație, format din președintele Ovidiu Miculescu și alți 12 membri. În favoarea demiterii CA au votat PSD, ALDE și USR în timp ce PNL și PMP s-au pronunțat în favoarea rapoartelor de activitate și, implicit, pentru păstrarea vechiului CA. Demiterea întregului Consiliul de Administrație vine deși SRR are cifre favorabile în anul 2016. Potrivit raportului respins de parlamentari, SRR a avut în 2016 un profit net de peste 22 de milioane de lei, cel mai mare din 1993 încoace. Soarta directorului schimbat din funcție, Ovidiu Miculescu, părea pecetluită încă din octombrie anul trecut când acestea s-a împotrivit eliminării taxei radio de către Liviu Dragnea, afirmând că afectează independența SRR. Integral pe Romania Libera

Tăriceanu: Parlamentul, inima şi mintea naţiunii. Teritoriul şi poporul pot fi pierdute, dar ţara e vie prin Parlament. Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, cu ocazia şedinţei jubiliare dedicate a 100 de ani de la prima şedinţă a Legislativului de la Iaşi, că Parlamentul este “inima şi mintea naţiunii”, iar dacă toate celelalte instituţii, armata, teritoriul şi poporul dispar ţara rămâne “vie” dacă Legislativul funcţionează. Şedinţa comună de miercuri a marcat împlinirea a 100 de ani de la prima şedinţă a Parlamentului ţinută la Iaşi, pe vreme când oraşul devenise capitala ţării, după ce armata germană a ocupat Bucureştii în decembrie 1916. Călin Popescu Tăriceanu a adresat un mesaj în care a subliniat că evenimentele din timpul Primul Război Mondial denotă importanţa Parlamentului într-un stat. “Privind acum înapoi cu un veac, înţelegem mai bine că Parlamentul nu este o instituţie printre altele, o putere alături de ele. Parlamentul este sinteza naţiunii pe care o reprezintă. Este garantul supravieţuirii naţiunii (…) Naţiunea există atât timp cât Parlamentul ei lucrează”, a afirmat el. Preşedintele Senatului a arătat că Parlamentul din 1917 a transmis un mesaj care este actual şi astăzi: “O naţiune îşi poate pierde teritoriul, populaţia, Capitala şi armata, dar rămâne vie şi trează atâta timp cât continuă să fie întrupată de Parlament”. Integral pe Adevarul

Afara cu strainii din tara. Evaluatorii internationali ai proiectelor de cercetare, evacuati de guvernul PSD din proiecte de 873 milioane lei. Cercetarea romaneasca intra in autarhie, cercetatorii si profesorii din universitati straine fiind eliminati din tot mai multe zone relevante. Ministerul Cercetarii si institutia care finanteaza proiectele de cercetare (UEFISCDI) instituie un embargo pentru evaluatori straini si impun utilizarea aproape exclusiva a evaluatorilor romani in proiectele de cercetare in valoare de 873 de milioane de lei. Si asta in conditiile in care practica globala si chiar legislatia romana arata ca evaluatorii internationali aduc prestigiu proiectelor de cercetare, multi cercetatori romani fiind la randul lor evaluatori pentru proiecte din strainatate. “O lovitura de gratie care condamna Romania la inapoiere”, spune psihologul Daniel David. Decizia Ministerului Cercetarii si a UEFISCDI (Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării) vine la scurt timp dupa ce toti cercetatorii si profesorii romani de la universitati internationale au fost scosi din cele patru organisme care guverneaza cercetarea din Romania, fiind inlocuiti de personaje controversate. Vezi aici mai multe detalii. De ce e important evaluatorul unui proiect de cercetare? Un evaluator international asigura calitatea proiectului si evita conflictele de interese cu cercetatorii si conducatorii interni ai proiectului. Cu cat prestigiul evaluatorului e mai mare, cu atat creste calitatea actului de cercetare si se diminueaza eventualele suspiciuni privind integritatea. In toata lumea, evaluatorii internationali sunt cautati si atrasi tocmai pentru a aduce credibilitate proiectelor pe care le evalueaza. Integral pe Hotnews

Procurorii DNA au precizat Curţii Supreme ce legi s-ar fi încălcat în dosarul lui Liviu Dragnea, judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Articole din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi din Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici ar fi legislaţia primară încălcată de şefii DGASPC Teleorman, în procesul liderului PSD, Liviu Dragnea. Potrivit CCR, abuzul în serviciu este incriminat doar dacă sunt încălcate legi sau OUG-uri, nu HG-uri sau reglementări secundare. Procurorii DNA au depus ieri la Curtea Supremă legislaţia încălcată de fiecare dintre inculpaţii din dosarul de abuz în serviciu în care sunt judecaţi preşeditele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, fosta lui soţie, Bombonica Prodana, şi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman. Magistraţii au cerut acest lucru la termenul din 28 martie, şi au explicat că solicitarea lor are în vedere decizia Curţii Constituţionale (CCR) de anul trecut, prin care a fost limitată existenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu. Pe scurt, incriminarea unui funcţionar public pentru abuz în serviciu se poate face doar dacă acesta încalcă o lege promulgată de preşedinte sau o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului. Nu şi dacă funcţionarul încalcă o hotărâre de Guvern sau alte reglementări secundare. Instanţa supremă a decis, pe 28 martie, să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa definiţiei abuzului în serviciu, la cererea fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana. Decizia este definitivă. Avocaţii Bombonicăi Prodana au arătat, în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, că pentru a pune sub acuzare o persoană pentru abuz în serviciu, trebuie să existe un prag minim al pagubei, apreciind că incriminarea faptei fără raportare la un prejudiciu, cum este este prevăzut în prezent în lege, ar fi neconstituţională. Prejudiciul în acest dosar a fost estimat de procurori la 108.000 de lei. Integral pe Adevarul

Cât de reale sunt cifrele pe care ni le oferă Guvernul Dragnea? Dacă vor fi duse până la capăt majoritatea promisiunilor făcute în campanie și, ulterior, prinse în programul de guvernare, indiferent de cât de fanteziste și nesustenabile ar fi ele, Liviu Dragnea ar putea fi președintele României. Ceea ce unii jurnaliști comentau în editoriale cu titlul de scenariu sau supoziție, iar politicienii discutau la o cafea, a devenit un plan, clar și cert, confirmat de Lia Olguța Vasilescu. Iar această confirmare lămurește unele lucruri și sugerează răspunsul la câteva semne de întrebare. Zilele trecute, la o oră de maximă audiență, Liviu Dragnea a făcut bilanțul Guvernului său. A venit cu 50 de planșe frumos colorate, din care se revărsau creșterile de venituri, de fonduri europene atrase, de exporturi, investiții străine, locuri de muncă și așa mai departe. Promisiune după promisiune bifată și aproape toți indicatorii pe plus, puținii trecuți pe minus găsindu-și explicații în „greaua moștenire”. De ce a fost făcut bilanțul primelor 100 de zile de guvernare de către Liviu Dragnea și nu de premierul Sorin Grindeanu? Nu pentru că, din postura de lider al principalului partid aflat la putere, Dragnea ar simți vreo responsabilitate față de alegători. Ci pentru că șeful PSD se străduiește să transmită că dictează ce se întâmplă la Palatul Victoria, pe alocuri după consultarea lui Călin Popescu Tăriceanu. De ce își dorește Dragnea să fie în tot și-n toate? Pentru că, așa cum a confirmat Lia Olguța Vasilescu, își construiește rampa de lansare pentru 2019. E drept că-l pot încurca unele lucruri, cum ar fi dosarul pe rol în care este acuzat de instigare la abuz în serviciu și instigare la fals intelectual, dar acestea pot deveni detalii, dacă sunt cărțile jucate cu atenție. Iar aici, știm la fel de bine, se lucrează în Parlament pentru dezincriminarea unor infracțiuni și netezirea drumului. Integral pe Digi24

Cuvântul de ordine la PNL Cluj: ”bani, bani, bani”. Cine nu plătea, era citit ”ca la biserică”. Unul dintre liderii PNL Cluj, audiat în dosarul de corupție al fostului președinte al PNL Cluj și al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, a povestit cu lux de amănunte, despre cum se finanța campania electorală și cum toți liderii erau citiți de pe listă, ca la biserică, dacă aveau datorii la partid. Gavrilă Iuga (foto) a fost secretarul general al PNL Cluj, în perioada în care Horea Uioreanu era președintele PNL Cluj. Cu o nonșalanță, de-a dreptul șocantă, Iuga a povestit că la PNL Cluj, exista un singur cuvânt pe ordinea de zi: ”bani, bani, bani”. Întrebat de unul dintre avocați, cine era persoana care formula un astfel de îndemn, Gavrilă Iuga nu a oferit un răspuns concret, dar a susținut că se citeau liste ”ca la biserică” cu datornicii. ”Era o decizie la partid. Eu participam la fiecare ședință de Birou Politic și îi citeam pe ce cei care au restanțe. Între timp, în cursul săptămânii, când nu erau ședințe, un alt membru de la PNL îi suna pe liderii partidului, care ocupau funcții publice, în diferite deconcentrate, unde se bucurau se sprijinul partidului și le amintea că au de plătit cotizațiile și alte sume de bani pe care s-au angajat să le aducă la partid”, a spus Iuga. Fostul secretar general al PNL Cluj i-a mai șocat pe judecători, în momentul în care le-a spus acestora că o campanie electorală are un preț mult mai mare, la negru, decât cel care este trecut în acte. În acest scop, Iuga a povestit că la ultima campanie la care a participat, cea de la europarlamentare, din contul PNL Cluj au fost cheltuiți 100.000 de lei, la care s-au mai adăugat alte 200.000 – 300.000 de lei, bani nefiscalizați și necontabilizați. Acești bani erau din donațiile făcute de diferiți oameni de afaceri care fie nu doreau chitanță, fie cotizau pe numele altor persoane. Integral pe EVZ

Referendum pentru demiterea primarului Firea? Mai multe grupuri de initiativa civica strang semnaturi. Mai multe grupuri de initiativa civica au lansat o campanie de strangere de semnaturi pentru convocarea unui referendum in urma caruia sa fie demisa Gabriela Firea, primarul Capitalei. Este vorba despre grupurile de initiativa civica “Bucuresti Fara Ei”, “#Rezistenta”, “Salvati Parcul Tineretului” si “Giurgiului”, potrivit site-ului bucurestifaraei.ro. Totodata, sunt stranse semnaturi si pentru referendumuri de demitere a primarilor de sector si de dizolvare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti (CGMB). “Acest demers e motivat de starea actuala a Bucurestiului, care e departe de promisiunile facute de catre Gabriela Firea si ceilalti primari in campania electorala. Potrivit statisticilor Eurostat, zona Bucuresti-Ilfov are un PIB/locuitor comparabil cu al celor mai bogate zone din Europa Occidentala, peste regiunea Berlinului sau a Romei, dar haosul, mizeria si praful din Bucuresti ne arata o administratie incompetenta, care dispretuieste interesele bucurestenilor. Lista de motive este una lunga si creste aproape zilnic. Bucurestiul este cea mai poluata capitala din Europa. Avem un trafic infernal, conditiile din spitale sunt deplorabile, reabilitarea seismica si termica durabila este o iluzie. Nu exista transparenta administrativa in ce priveste cheltuirea banului public. Bugetul Primariei Capitalei nu reflecta nevoile cetatenilor, iar puzderia de firme nou infiintate de Primaria Capitalei, fara o fundamentare economica, ne arata ca nu au de gand sa slujeasca interesul public”, anunta sustianatorii acestui demers. Integral pe Ziare.com

Va urez o zi buna!

România, o țară-cavou

In Ministerul Finantelor  legea o face, fara a avea vreo calitate, Darius Valcov, trimis in judecata pentru trafic de influenta, care ascundea tablouri de Picasso si Renoir si bani in peretii casei sale si in cavourile din cimitir. Un mizilic, 2 milioane de cocoNu isi aduna comori pe pamant, ci sub pamant!

Acest Valcov, eminenta cenusie a Codului Fiscal de pe vremea lui Ponta, nu a putut fi oprit nici macar de demisia inaintata din motiv de trimitere in judecata. Atat de important era cioclul economiei, incat Ponta ne asigura ca penalul Valcov urma sa aiba un rol determinant chiar si dupa plecarea din Guvern. Adio, dar raman cu mana in buzunarul tau!

Acelasi Valcov este azi “asumat” de Dragnea, care nu se poate descurca fara el. Cine mai scrie Coduri Fiscale revolutionare? Doar un hot de talia lui Valcov poate inventa metode noi de furat contribuabilii. Doar la asta folosesc programele de fur…pardon, guvernare.

In acest timp, ne dotam cu armament si personal impotriva posibilor dusmani.  Bagam 2,1 miliarde in tehnica moderna, si 2,8 miliarde in burtile pensionarilor militari. Tehnica nu o luam de la americani, ca nu vrea Dragnea si omul lui Tender care se ocupa de achizitii, ci de la israelienii care le-au dat cadou rusilor tehologie secreta americana. Nu conteaza ca SUA s-au facut atunci foc si para din cauza prieteniei ruso-israeliene. Romania nu isi poate permite sa se puna rau nici cu dracu’, nici cu tat’ sau. Le face pantofii la amandoi, ca sa primeasca Dragnea decoratii.

In fine, problema cea mai urgenta a Romaniei nu e nici Codul Fiscal, nici dotarea armatei. Ci gratierea Elenei Udrea. Pentru ea, Basescu l-ar scoate din puscarie pana si pe Voiculescu. Daca Udrea lua in prima instanta 21 de ani, cum au cerut procurorii, Basescu i-ar fi gratiat si pe vietasi. Ca asa e in tranzitie, a omorat un om, nu o sa ii distrugem acum viata vietasului, nu-i asa? De vietile romanilor nenorociti de jaful sistematic si coruptia endemica nu ii pasa lui tataia Basescu, eterna speranta a pseudo-opozitiei anti-PSD (hăhăit în fundal). Sa plece in diaspora cui nu ii convine! Pentru o asa declaratie despre iertarea coruptilor, PMP-ul trebuia sa ramana pana azi doar cu un membru, insa…nimic. Ciolanul bate principiul!

Romania a devenit o tara-cavou si politicienii sunt cioclii care ne zidesc de vii inauntru!

Revista Presei – 26 aprilie. Cercetarea românească, în variantă PSD: de la pușcăriași la plagiatori

Hristos a inviat! Astazi e miercuri, 26 aprilie. Vremea va fi predominant frumoasă şi va deveni caldă pentru această dată, în majoritatea regiunilor, informează ANM. Cerul va fi variabil în vestul şi nordul ţării, precum şi la munte şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană, dar local şi temporar şi în Moldova, Banat şi Crişana. Temperaturile maxime se vor situa între 16 şi 25 de grade, mai scăzute pe litoral, iar cele minime între 0 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali, unde vor mai fi condiţii de brumă şi 13 grade în Dealurile de Vest. În zonele joase de relief, îndeosebi din estul, sud-estul şi centrul ţării, spre sfârşitul intervalului, pe arii restrânse, va fi posibil să se formeze ceaţă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar minima de 5…7 grade.

Restauratia totala: PSD a numit la varful cercetarii un urmarit penal pentru coruptie, coordonatorul cartii unui puscarias, un consilier local PSD, sindicalisti, cercetatori fara opera, membri ai unor Academii fantomatice. Toti profesorii de la universitati straine au fost dati afara. Ministrul Cercetarii, Serban Valeca, a schimbat din temelii componenta a patru institutii esentiale in domeniu. Valeca (PSD) a operat schimbarile la doar cateva luni dupa ce precedentul ministru al Educatiei, Mircea Dumitru, facuse acest lucru. Noua componenta a celor patru institutii? Au fost scosi toti cercetatorii romani de la universitati straine, au fost scosi multi reprezentanti ai marilor universitati romanesti. Au fost inlocuiti cu un cercetat penal, un consilier local PSD, sindicalisti, sinecuristi din diverse academii. Cateva statistici legate de noua componenta a celor patru institutii:

  • Cea mai mare universitate din Romania, UBB Cluj, are un singur reprezentant intr-una dintre cele patru institutii
  • Universitatea Stefan cel Mare din Suceava este o adevarata performera: are 4 membri, in conditiile in care aceasta universitate era cotata in ultima categorie valorica in Clasamentul Universitatilor din Romania 2011 (sursa)
  • Universitatea Dunarea de Jos din Galati este si ea mare performera: are 4 membri in conducerea celor patru institutii. Universitatea Politehnica Bucuresti, aflata sub protectia Ecaterinei Andronescu (fost rector) are 5 reprezentanti in cele patru institutii. Consortiul Universitaria, care reuneste cele mai mari 5 universitati din Romania (UBB Cluj, Universitatea Bucuresti, Universitatea de Vest, ASE si Universitatea AI Cuza Iasi), are doar 9 membri in toate consiliile. Integral pe Hotnews

Cum forţează PSD legea ca s-o cheme pe Kovesi la raport în Parlament. PSD a interpretat la limită Regulamentul Camerei Deputaţilor când a decis să ancheteze şi în Parlament corectitudinea alegerilor prezidenţiale din 2009, deşi Parchetul General a deschis dosar penal în acest caz, în urma dezvăluirilor jurnalistului Dan Andronic. Opoziţia acuză faptul că miza PSD este, de fapt, răfuială cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu neapărat aflarea adevărului. Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, dominate de coaliţia PSD -ALDE, au decis ca Parlamentul să ancheteze în continuare modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, în urma dezvăluirilor jurnalistului Dan Andronic, deşi Parchetul a început o anchetă penală în acest caz. Ca să arate că nu se amestecă în treburile procurorilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, care va fi şi membru al Comisiei de anchetă, a propus ca parlamentarii să nu ancheteze faptele cercetate de Parchet, şi anume abuzul în serviciu şi falsificarea documentelor electorale. Şi atunci care va mai fi activitatea comisiei, dacă de încălcarea legii se ocupă procurorii? „Sunt foarte multe obiective. Avem de la litera a până la litera o. Nu pot să le enumăr acum pe toate“, a răspuns Nicolicea. Rugat să precizeze doar obiectivele importante, Nicolicea a repetat: „V-am spus, de la litera a la litera o. Dacă vreţi, le citiţi“. Jurnaliştii au insistat că publicul aşteaptă o comunicare oficială din partea lui, dar Eugen Nicolicea a spus că „publicul de acasă va avea comunicatul oficial“. Până seara, comunicatul nu a mai venit. Conform legii, Parlamentul ar fi trebuit să renunţe definitiv la comisia de anchetă în momentul în care Parchetul General a anunţat că deschide un dosar penal care să cerceteze alegerile din 2009. Numai că PSD, prin Eugen Nicolicea, a apelat la un tertip. Integral pe Adevarul

Conflictul de interese, desființat pentru funcționarii publici. Camera Deputaţilor a adoptat, marți, proiectul de lege de modificare a Codului penal în sensul desființării noțiunii de conflict de interese pentru funcționarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane”. Camera Deputaților este Cameră decizională pe acest proiect, așa că, în lipsa depunerii unei sesizări la Curtea Constituțională, actul normativ va merge la Președinție, spre promulgare. Proiectul de lege care modifică articolele 301 și 308 din Codul penal a fost adoptat cu 187 de voturi „pentru”, 71 de voturi „împotrivă” şi 6 abţineri. În favoarea proiectului au votat 132 de deputați PSD, 13 deputați UDMR, 14 deputați ALDE, 15 deputați PMP și 11 deputați ai minorităților naționale, precum și doi deputați PNL (Sorin Ioan Bumb și Corneliu Olar). Toți deputații USR prezenți (24 la număr) au votat „împotrivă”, la fel 45 de deputați PNL. Inițiatorii proiectului sunt cinci parlamentari PSD, UDMR, ALDE și ai minorităților naționale. Integral pe Digi24

Legea graţierii: Băsescu a ratat salvarea Elenei Udrea. Cine scapă din puşcărie. Comisia juridică a Senatului a respins amendamentele depuse de Traian Băsescu la Legea graţierii, care ar fi salvat-o pe Elena Udrea de puşcărie sau măcar i-ar fi înjumătăţit pedeapsa. Senatorii jurişti au arătat clemenţă pentru femei, dar numai pentru cele însărcinate. De asemenea, deţinuţii în vârstă vor primi reduceri de pedeapsă. Comisia Juridică a Senatului, dominată de majoritatea PSD-ALDE, a respins ieri amendamentele depuse de senatorul PMP Traian Băsescu la Legea graţierii. Fostul preşedinte a cerut, iniţial, să fie graţiate toate pedepsele de până la 10 ani, inclusiv pentru fapte de corupţie. În timpul dezbaterilor, Traian Băsescu a acceptat propunerea Uniunii Barourilor şi a redus pragul de graţiere: de la 10 ani, la 6 ani, adică exact condamnarea pe care a primit-o Elena Udrea în primă instanţă. Chiar şi aşa, amendamentul lui Băsescu a fost respins de majoritatea PSD. Fostul şef de stat a mai venit cu un amendament, croit tot pe condamnarea fostei sale consiliere: înjumătăţirea pedepselor pentru femei. „Să le lăsăm pe cele care au făcut un act de corupţie. Au luat o mită într-o primărie, într-un minister… Poate am o sensibilitate aparte pentru femei. E cunoscută“, a susţinut Traian Băsescu. În pofida sincerităţii afişate, Comisia Juridică a respins şi acest amendament. Totuşi, deputaţii jurişti au arătat clemenţă faţă de femei, dar numai pentru cele însărcinate. Astfel, vor fi înjumătăţite pedepsele cu închisoare între 6 şi 10 ani, aplicate femeilor însărcinate şi persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 14 ani, precum şi copii cu handicap. „Să ai copil e ca şi cum ai merge la puşcărie, să ai copil din ăsta mic“, a intervenit Traian Băsescu. Integral pe Adevarul. Cititi mai multe si aici

Analiştii anticipează deprecierea leului şi creşterea dobânzilor în următoarele 12 luni. La cât poate ajunge cursul de schimb leu/euro. În luna martie, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România – asociaţia analiştilor financiari certificaţi – a scăzut marginal faţă de luna anterioară, la valoarea de 56,8 puncte, fiind cu 0,1 puncte mai mic decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior, a anunţat miercuri asociaţia. Scăderea s-a datorat evoluţiei indicatorului de condiţii curente. Acesta a fost de 67,7 (valoare în scădere cu 0,2 puncte), în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut marginal cu 0,1 punct până la valoarea de 51,4 puncte. În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, „este de remarcat că 75% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni au consemnat un curs anticipat de 4,5685 (valoare în creştere cu 185 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4,6000 (valoare de asemenea în creştere cu 400 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior)”, se arată într-un comunicat al CFA România.„Sunt de remarcat anticipaţiile de majoare a ratelor de dobândă la leu, atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 94%, respectiv 92% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”, se mai arată în comunicat. Integral pe Gandul

Traumele cumplite din spatele marilor succese ale copiilor alpinişti. Cum a fost „desfiinţat” tatăl Dor Getei Popescu pentru modul în care şi-a tratat fiica. Mărturia unei alpiniste scoate la iveală amănunte înfiorătoare despre modul în care Ovidiu Popescu, tatăl celor mai celebre alpiniste din România, s-ar fi comportat cu fiica sa mai mare, din dorinţa de a o motiva pentru obţinerea marilor performanţe. O scrisoare publicată pe mai multe forumuri dedicate pasionaţilor de expediţii montane în urmă cu mai bine de 5 ani, atribuită alpinistei Claudiei Szabo, dezvăluie detalii despre modul în care Ovidiu Popescu, tatăl Dor Getei Popescu, se raporta la performanţele fiicelor sale. Dezvăluirile au ajuns în atenţia publicului larg, doar la cinci ani după apariţia lor, după accidentul din Retezat în care au murit alpiniştii Dor Geta Popescu (13 ani) şi Erik Gulacsi (12 ani). Durerile alpinistei Crina Coco Popescu, fiica mai mare a alpinistului Ovidiu Popescu, ar fi suferit de pe urma comportamentului autoritar al tatălui său, dorinc să o vadă cucerind, în 2008, la doar 13 ani, cel mai înalt vulcan al lumii, Pico de Orizaba din Aconcagua, scria Claudia Szabo, în mesajul publicată de blogul de călătorii mirceaordean.blogspot.ro. „Ovidiu avea cu el pe fata lui de 14 ani, deşi acest lucru era ilegal, pentru că minorii nu sunt acceptaţi în rezervaţie. Cum a reuşit performanţa? A folosit paşaportul unei românce pentru a doua oară, astfel încât românca respectivă avea două permise emise pe numele ei. Au intrat (el şi cu fata lui) în rezervaţie, dar nu s-au oprit la Confluencia, pentru că nu vroiau să treacă prin controlul medical, care ar fi văzut probabil că fata e minoră. Au dormit noaptea pe valea Horcones sub o piatră (aveau saci, nu ştiu dacă aveau şi cort), numai că în drum spre Plaza de Mulas au greşit cărarea astfel încât au trebuit să treacă răul de câteva ori. Fata era la ciclu şi a trecut prin apa rece de gheţar de multe ori, astfel încât că a răcit. Rău de tot. Au ajuns la Mulas şi aia mică de-abia se mai putea mişca şi îi spunea Cătălinei că <>. Nici antibiotice nu putea să ia (era la 4300 metri). Nici la doctor nu se putea duce, nici cu elicopterul nu putea fi evacuată. Integral pe Adevarul

Care era urgenta PSD. Minciuna demontata a gratierii. Va mai amintiti, nu-i asa, cum suna in iarna justificarea oficiala pentru graba nebuna cu care trebuia decisa gratierea, aceea care scotea din puscarii si criminali, si violatori, si talhari numai sa vada din nou cerul albastru deasupra capului infractori alde Dan Voiculescu. Urgenta era justificata de apropierea teribilei decizii pilot a CEDO care urma sa ne amendeze cu zeci de milioane de euro, adica un fel de sfarsit al lumii. La cum arata decizia pilot, cred ca singura urgenta reala era sa nu ajungem cumva cu gratierea inca neadoptata tocmai la aceasta decizie, ca la un moment al adevarului. Pentru ca ea avea, dupa cum vedem acum, sa naruiasca intreaga minciuna, fundamentul asa-zisei urgente. Ce vedem? Ca nu ne cere nimeni nicio masura anume, cu atat mai putin o gratiere, ca nu e nicio amenda. Nici nu putea fi, nici de 80 de milioane, nici de un euro, pentru ca, ce sa vezi?, Curtea de la Strasbourg nu aplica amenzi, ci doar acorda despagubiri. Si in cazul Italiei a fost vorba despre despagubiri, nu despre amenda, mai mult, despagubiri stabilite de chiar statul italian ca ultima varianta de compensare si tinand cont de realitatea economica din acea tara, diferita de aceea din Romania. Nu e niciun ultimatum, ci mai degraba un respiro, avand in vedere ca in termenul pana la elaborarea planului, CEDO suspenda cauzele privind conditiile de detentie din Romania. Singurul lucru care ni se cere pentru urmatoarele 9 luni (3 pana cand decizia devine definitiva si apoi inca 6) este sa fim in stare ce nu reusim de ani de zile, adica sa elaboram un plan coerent cu termene concrete pentru problema inchisorilor. Integral pe Ziare.com

DRAMA ROMÂNIEI. Zero kilometri de autostradă, 900 km de drum judeţean modernizat, alături de 400 km de drumuri comunale asfaltate. Încă mai avem peste 10.000 km de drumuri de pământ, în proporţie de 85% în zona rurală. Anul trecut România a înregistrat „recordul“ de a nu inaugura niciun kilometru nou de autostradă, infrastructura modernă rămânând la 747 km, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, cu toate că mai toţi investitorii mari se plâng de infrastructura de transport. De partea cealaltă, consiliile locale şi cele judeţene se pot lăuda că au asfaltat şi modernizat aproape 900 km de drum judeţean şi 400 km de drum comunal la nivel naţional. Spre deosebire de drumurile naţionale şi de autostrăzi, care sunt în gestiunea companiei de drumuri şi intens mediatizate, de cele judeţene şi comunale se ocupă consiliile judeţene şi cele locale, care gestionează fondurile necesare, accesând inclusiv fonduri europene. Pe de altă parte, dacă CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) gestionează un proiect la nivel naţional, un consiliu judeţean se limitează la propriul judeţ. Spre exemplu, Consiliul Judeţean Teleorman a asfaltat Drumul Judeţean DJ504 pe raza propriului judeţ, între Alexandria şi limita cu Giurgiu, însă lucrările din judeţul vecin nu au respectat acelaşi calendar, astfel încât drumul care ar reduce distanţa dintre Alexandria şi Giurgiu cu câteva zeci de kilometri este în continuare impracticabil, acesta oprindu-se în mijlocul câmpului. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Giurgiu nu au oferit niciun comentariu pe această temă. În total, anul trecut lungimea drumurilor modernizate a crescut cu 4%. Drumurile publice totalizau 86.080 km, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naţionale, 35.361 km (41,1%) drumuri judeţene şi 33.107 km (38,4%) drumuri comunale, potrivit datelor INS. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura reţelei de drumuri publice s-au înregistrat 33.928 km (39,4%) drumuri modernizate (în proporţie de 91,7% drumuri mo­dernizate cu îmbră­căminţi asfaltice de tip greu şi mijlociu), 21.068 km (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere şi 31.084 km (36,1%) drumuri pietruite şi de pământ. În ceea ce priveşte starea tehnică a drumurilor publice, 41,7% din lungimea drumurilor modernizate şi 50,5% din lungimea drumurilor cu îmbrăcăminţi uşoare rutiere aveau durata de serviciu depăşită. Integral pe ZF.ro

Va urez o zi buna! 

 

CEDO către România: nu faceți grațieri colective!

Politicienii romani au asteptat decizia-pilot a CEDO cu infrigurarea cu care detinutii asteapta ziua de eliberare. Si au si de ce, ea le ofera pretextul perfect pentru a baga carbuni oficiali la legea gratierii, plangand cu lacrimi de crocodili pe umerii “victimelor Justitiei” (de fapt, pe umerii proprii).

Si decizia tocmai a venit. Va ofer cateva extrase (in franceza in care este redactata decizia), inainte sa sara politicienii si sa interpreteze decizia in beneficiul propriu. Lucru pe care nu il prea pot face, avand in vedere cele de mai jos:

Il conviendrait de favoriser le développement des mesures permettant de réduire la durée effective de la peine purgée, en préférant les mesures individualisées, telles la libération conditionnelle, aux mesures collectives de gestion du surpeuplement carcéral (grâces collectives, amnisties).

Traducere pentru uzul politicienilor: fara gratieri si amnistii cu lopata, la gramada, faceti doar masuri punctuale care sa reduca, nu sa desfiinteze cu totul pedepsele privative de libertate!

À cet égard, il convient d’être attentif aux possibilités de contrôler au moyen de systèmes de surveillance électroniques l’obligation de demeurer dans un lieu stipulé.

Traducere: arest la domiciliu, insotit de supraveghere electronica, sa nu dispara suspectul de sub nasul politistilor (cum a facut Ghita, disparut de sub filaj)!

Il ne paraît pas convaincant de formuler des recommandations visant à adoucir la politique pénale roumaine sans avoir au préalable démontré que l’état du droit pénal en Roumanie permet d’introduire, dans le contexte spécifique de la criminalité dans la société de ce pays, des sanctions moins sévères sans que cela porte pour autant préjudice à la protection pénale des valeurs fondamentales et des droits des personnes. De plus, même les politiques pénales les moins répressives vont nécessairement aboutir à une surpopulation carcérale si le nombre de places dans les prisons reste insuffisant par rapport aux besoins découlant d’un niveau donné de criminalité. D’une façon générale, une politique pénale rationnelle doit être adaptée avant tout, dans la mesure du possible, à la nature et à l’ampleur de la criminalité plutôt qu’à la capacité des prisons, même si la question de l’allocation optimale des ressources disponibles est un élément important qui doit inévitablement être pris en considération.

Traducere: nu slabiti politica penala sub pretextul ca nu sunt spatii in inchisori, caci politica penala trebuie adaptata la natura criminalitatii, nu la numarul de paturi din inchisori!

La question du choix de la politique dans le domaine en question est d’autant plus sensible que des mesures prises par le gouvernement roumain pour assouplir la politique pénale concernant la corruption (l’ordonnance d’urgence du gouvernement no 13/2017 sur la modification et la mise en œuvre de la loi no 286/2009 relative au code pénal et de la loi no 135/2010 relative au code de procédure pénale , publiée dans le Journal officiel no 92/2017 et abrogée le 5 février 2017, Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală) ont provoqué des manifestations de masse dans ce pays.

Final: aveti grija, ca oamenii ies in strada daca relaxati politica penala, si nu puteti face chiar orice in acest domeniu sensibil!

Alte considerente, in postarile urmatoare. Aceasta este la cald 🙂

Revista Presei – 25 aprilie. CEDO, pretext perfect pentru grațierea corupților

Hristos a inviat! Astazi este marti, 25 aprilie. Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi, astfel încât valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, informează ANM. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în nord-vestul ţării, unde izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, dar local şi în Banat, Crişana, Dobrogea şi Moldova. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, uşor mai scăzute în deltă, iar cele minime în general între 2 şi 10 grade. În zonele joase de relief, izolat se va semnala ceaţă, iar în estul Transilvaniei vor mai fi condiţii de brumă. Bucuresti: vremea va fi frumoasă şi se va încălzi, iar valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 4…6 grade.

CEDO, decizie pilot privind condiţiile penitenciarelor din România. Ce hotărâri s-au luat în alte ţări. CEDO va prezenta marţi procedura pilot privind condiţiile de detenţie din România, urmând a se stabili care este perioadă de timp în care ca statul trebuie să remedieze problemele depistate. Nereguli privind condiţiile din închisori au fost depistate şi state precum Ungaria şi Italia. Procedura pilot, aşa cum este descrisă în regulamentul Curţii Europene a Drepturilor Omului, se aplică atunci când Curtea consideră că pe rol se înregistrează un număr semnificativ de cereri similare a căror cauză este comună şi pare să fie o disfuncţionalitate structurală sau sistemică în statul pârât. Prin această formă de cooperare cu statul, examinează pentru a stabili dacă există disfuncţionalităţi în plan naţional, iar dacă acestea există, CEDO fixează un cadru temporal, în care guvernul trebuie să identifice şi să implementeze măsuri cu caracter general pentru a remdia neregulile constatate. Guido Raimondi, preşedintele Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) a declarat la începutul acestui an că numărul cazurilor împotriva României a crescut cu 108% în anul 2016, adăugând că este vorba de cazuri repetitive care reflectă dificultăţi de ordin sistemic sau structural şi cere găsirea unor soluţii la nivel naţional. “În primul rând, în privinţa Ungariei şi României, unde numărul cazurilor a crescut cu 95%, respectiv 108% în 2016, această situaţie vizează cauze legate de condiţiile de detenţie. Indiscutabil, acestea sunt cazuri prioritare, pentru că intră sub incidenţa Articolului 3 din Convenţie, dar sunt cazuri repetitive, ceea ce reflectă dificultăţi sistemice sau structurale şi necesită găsirea unor soluţii interne”, a declarat Raimondi în discursul susţinut cu ocazia ceremoniei oficiale de început de an judiciar. Integral pe Mediafax

Ciudate, neaşteptate şi cu mize complexe aceste alegeri prezidenţiale din Franţa… …care ieri, după primul tur, au lăsat în cursă doar cei doi candidaţi pe care-i ştiţi deja: centristul Emmanuel Macron şi reprezentata extremei drepte naţionaliste şi populiste, Marine Le Pen. Ciudate, spun, deoarece miza profundă a fost, pentru prima oară în istoria celei de-a V-a Republici, statutul european al Franţei. Pe fond, să vedem despre ce a fost vorba: pe de-o parte propunerea ca ţara să-şi continue drumul său european, consolidând şi avansând rapid spre o nouă etapă de cooperare la nivelul motorului franco-german şi apoi a existenţei Europei anunţate în recenta Declaraţie de la Roma. Pe de altă parte, drumul prefigurat în platforma politică a extremiştilor-naţionalişti din Frontul Naţional, care presupune pentru Franţa ceva mai mult decât ce este acum BREXIT, adică nu numai ieşirea din UE şi restaurarea graniţelor naţionale, ci şi părăsirea Comitetului Militar al NATO, relaţii strategice privilegiate cu Rusia… A fost o bătăile de viziuni politice? Desigur. Dar, aş spune, a fost în primul şi în primul rând o mare luptă pe programele de supravieţuire economică. Conectate la Europa (cazul Macron), ostile Europei (Marine Le Pen). Politica a fost lăsată în planul secund, căci în mintea tuturor, francezi şi europeni (dar şi a marilor partenerilor internaţionali), a fost întrebarea dacă, da sau nu, Franţa avea să decidă să se retragă între limitele propriilor frontiere, denunţând şi anulând toate acordurile europene, dar şi cele internaţionale din care face parte prin UE, dacă decizia electoratului francez urma să fie repetarea, la o scară cu mult mai mare, a ceea ce începe să devină marea problemă a Marii Britanii. Integral pe Adevarul

Controlorul șef al SRI, afaceri cu arabi dubioși. Actualul președinte al comisiei parlamentare de control al Serviciului Român de Informaţii, Adrian Ţuţuianu, dar şi unul dintre foştii șefi al aceleiaşi comisii, Ion Stan, au fost asociaţi într-o firmă ce exporta armament, alături de controversatul om de afaceri arab Fathi Taher şi de partenerul de afaceri al lui Omar Hayssam, cel care ispăşeşte, în prezent, o pedeapsă cu închisoarea pentru terorism. O dezvaluire Romania Libera, dupa ora 12.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a decis majorarea indemnizaţiilor aleşilor locali cu 30%. Membrii Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor au adoptat un amendament la Legea de aprobare a OUG 2/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30%, informează News.ro. Amendamentul a fost depus, pe 14 martie, de către grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR. „Grupurile parlamentare ale PSD, ALDE şi UDMR au făcut propuneri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială astfel încât să beneficieze de majorarea indemnizaţiei cu 30% aleşii locali, primari, viceprimari, preşedinţi, precum şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene. Astfel, printr-un amendament depus la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, se prevede majorarea salariilor/indemnizaţiilor şi pentru personalul care ocupă funcţii de demnitate publică la nivelul autorităţilor publice locale”, se arăta într-un comunicat semnat de liderul deputaţilor PSD, Marcel Ciolacu. Integral pe Digi24

Bătălie pe înzestrarea Armatei. PSD l-a pus pe omul condamnatului Ovidiu Tender să se ocupe de achizițiile de armament. Președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul Sorin Grindeanu i-au solicitat generalului Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, numit de președintele Klaus Iohannis, să se abțină de la declarații privind înzestrarea M.Ap.N. Ce nu au precizat nici Liviu Dragnea, nici Sorin Grindeanu, este cine este personajul pe care l-au propulsat în poziția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Armamente. Potrivit unei biografii extrem de sumare postate pe site-ul acestui minister, Florin Lazăr Vlădică a absolvit Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, Timişoara. Din biografia sa lipsesc ani întregi, dar din 2010 în 2017 a lucrat la compania lui Ovidiu Tender, fiind Manager Regional West Africa la SC Prospecţiuni SA. Potrivit site-ului România Curată, Vlădică „este unul din cei mai de încredere oameni ai milionarului Ovidiu Tender”. „În clipa în care Tender a fost condamnat pentru fapte de corupție, presa din Senegal titra că la cârma afacerilor sale miniere din țara africană a fost lăsat tocmai Florin Lazăr Vlădică, administrator al firmei în care apare ca asociat Gabriel Biriș”, a scris România Curată. Site-ul mai arăta că firma Trinoro Achiziții SRL, în care Gabriel Biriș a fost asociat minoritar, cu 5% și în care a fost totodată reprezentant al asociatului majoritar, offshore-ul cipriot Dasmino Consultants Lts, l-a numit administrator în 15 august 2008 pe Florin Lazăr Vlădică. Biriș a explicat că tot ceea ce dorea era să îl asiste pe Tender să își „pună ordine în afaceri”. Integral pe Romania Libera

Atenție la mecanismul care toacă miliardele de euro investiții: Fața nevăzută a PNDL – într-un raport al Curții de Conturi ținut 2 ani la secret. Președintele PSD Liviu Dragnea anunța săptămâna trecută, la Antena 3, că printre obiectivele deja îndeplinite din programul de guvernare se află lansarea programului PNDL II. De ce a fost asta o prioritate? ”Pentru că programul PNDL I a fost un succes”, afirmă Liviu Dragnea. Curtea de Conturi spune însă altceva. Constatările Curții arată anomaliile severe ale mecanismului care toacă zeci de miliarde de euro, bani aflați la dispoziția și decizia unui singur om – după cum prevede Ordonanța dată în 2013 de PSD. (Un link AICI).  La începutul anului 2015, Curtea de Conturi a realizat un audit al performanței Programului național de dezvoltare locală, program finanțat de la Bugetul de stat și derulat prin autoritățile locale. Perioada supusă auditării: anii 2013 și 2014, perioadă în care la Ministerul Dezvoltării ministru era Liviu Dragnea, iar unul dintre secretarii de stat era Sevil Shhaideh. De menționat că PNDL este programul prin care urmează să gestioneze investiții locale de 30 de miliarde de lei în următorii 3 ani – prin credite de angajament. La finalul auditului, în aprilie 2015, Curtea a prezentat o sinteză a acestui raport, dar instituția condusă de Nicolae Văcăroiu nu a publicat niciodată documentul complet. Intrat în Parlament după alegerile din 2016, Cristian Ghinea cerut să citească versiunea completă, pe care a solicitat-o, oficial, Curții de Conturi. Documentul l-a primit pe 10 aprilie 2017, cu o săptămână înainte ca liderul PSD să anunțe etapa a doua a programului. Integral pe Curs de Guvernare

Disproporție între cheltuielile de personal și cele pentru armament. Pensiile militare ne costă mai mult decât înzestrarea Armatei. Ministerul Apărării a cheltuit, în 2016, 2,87 miliarde de lei pentru pensiile militare. Pentru înzestrare, cheltuielile au fost de doar 2,193 miliarde de lei, din totalul de 10,73 miliarde lei alocați M.Ap.N. Într-un răspuns la o interpelare a deputatului PNL Sorin Ovidiu Moldovan, ministrul Apărării Gabriel Leș a arătat care a fost raportul dintre cheltuieile pentru înzestrare și cele de personal, în cadrul bugetului M.Ap.N. O alta dezvaluire Romania Libera, dupa ora 12.

Grindeanu, despre nemultumirile lui Dragnea: Monitorizeaza nu doar Guvernul, ci si alte institutii. Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni seara, ca ii “monitorizeaza” pe toti ministrii, nu doar pe cei de care s-a aratat nemultimit Liviu Dragnea, respectiv Tudorel Toader, de la Justitie, si Viorel Stefan, de la Finante, dar a spus ca “remanierile nu le facem la televizor”. “Ii monitorizez pe toti ministrii si nu sunt singurul. Si Liviu Dragnea monitorizeaza nu doar Guvernul, ci si alte institutii. Datoria mea, ca premier, e sa monitorizez guvernul”, a spus Grindeanu la Antena 3. A afirmat insa ca astfel de lucruri, monitorizarea ministrilor, sunt lucruri absolut normale si ca “sunt lucruri pe care trebuie sa le facem fara patima”. Intrebat daca este multumit de toti ministrii, premierul a replicat ca e “multumit de mare parte” dintre ei. Grindeanu a explicat ca zilnic se intalneste si discuta cu “doi – trei ministri”. In plus, are discutii “de foarte multe ori pe zi” si cu Liviu Dragnea, “contrar a ceea ce se incearca a se spune din interior si exterior”. “Suntem doi oameni politici extrem de responsabili si care ne intelegem rolul si care ne dorim un singur lucru: ceea ce ne-am angajat sa facem sa facem”, a mai spus Grindeanu. Integral pe Ziare.com

Olguţa Vasilescu: De la 1 ianuarie 2018 absolut toate salariile vor creşte cu 25%. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, luni seară, la TVR 1, că toate salariile bugetarilor vor creşte 25% de la 1 ianuarie 2018, afirmând că “efectul pervers” al creşterii salariilor este tocmai faptul că se vor colecta mai mulţi bani la bugetul de stat. “De la 1 ianuarie absolut toate salariile vor creşte cu 25%, după care, ce este în plată în acel an şi ce au în Legea salarizării în căsuţă, pentru că pe fiecare ocupaţie este o căsuţă cu salariul la care trebuie să ajungă în 2022, deci 2019, 2020, 2021 şi 2022, se împarte câte o pătrime în fiecare an”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, la TVR 1. Lia Olguţa Vasilescu a afirmat că, în prezent, pentru sistemul de salarizare din România este nevoie de 63,5 de miliarde de lei, la care se vor adăuga 32 de miliarde de lei până în 2020, susţinând că o creştere de 10 miliarde pe an este suportabilă de la buget. Integral pe Mediafax

EXCLUSIV! FMI: Reducerile de taxe anunţate în 2018, gol de 23 mld. lei la buget. Oficialii FMI, în ultima scrisoare trimisă board-ului de la Washington, după întâlnirea din luna martie cu reprezentanţii guvernului au estimat că reducerea cotei unice la 10% şi neimpozitarea veniturilor până în 2.000 de lei va avea un impact de 12,2 miliarde de lei asupra bugetului, respectiv 1,4% din PIB. Documentul publicat pe site-ul Fondului Monetar Internaţional arată că măsura prin care impozitarea veniturilor se va reduce, începând cu 2018, va aduce un gol de încasări de 1,4% din PIB, respectiv 12,2 mld. de lei. Reducerea contribuţiilor sociale la 35% înseamnă, potrivit FMI, un impact bugetar de 8 miliarde de lei. Scăderea TVA de la 19% la 18%, tot din 2018, înseamnă un minus pe încasări de 3,48 miliarde de lei. În total, aceste măsuri, potrivit oficialilor străini, vor aduce un gol de încasări de 23,68 miliarde de lei, respectiv suma necesară astăzi pentru trei luni de plată a tuturor chestuielilor cu asistenţa socială, incluzând pensiile. Potrivit datelor ministerului de Finanţe, în primele trei luni ale anuui 2017, cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 21,78 miliarde de lei. Stirea, pe Capital

Eurostat: Romania a avut deficit bugetar de 3% din PIB in anul 2016. Romania a avut un deficit bugetar de 3% din produsul intern brut pe anul 2016, a anuntat, luni, Biroul european de statistica Eurostat, in prima notificare. Deficitul bugetar prezentat de Eurostat este pe metodologia ESA – sistemul conturilor europene, in timp ce Fondul Monetar International foloseste sistemul cash, care ar da cifre pentru deficit mai mici, pentru ca nu cuprinde si pierderile unor companii de stat. Potrivit Eurostat, Romania a avut in anul 2016 un PIB de 761,4 miliarde de lei, iar deficitul a fost de 23,1 miliarde de lei, adica 3% din PIB, in conditiile in care tara s-a angajat sa ramana cu deficitul sub plafonul de 3%, peste care Comisia Europeana poate declansa procedura de deficit excesiv. Reamintim ca fostul Guvern Ciolos si-a asumat un deficit bugetar de 2,95% din PIB pe anul 2016, pe metodologia ESA si 2,8% pe cash. Integral pe Hotnews

Normal, Grindeanu e foarte nemultumit pe “tehnocrati”, stati sa vedeti ce deficit face el!

 Va urez o zi buna!

Revista Presei – 24 aprilie. Dragnea nu sugerează, el cere!

Hristos a inviat! Astazi este luni, 24 aprilie. În cea mai mare parte a ţării vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an, în special dimineaţa şi noaptea, informează ANM. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei în nordul, centrul şi estul ţării, unde pe arii restrânse vor fi averse de ploaie. În Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei se pot semnala şi descărcări electrice. În zona montană vor fi precipitaţii slabe, mixte, mai ales ninsori la altitudini mari. Vântul va sufla moderat, cu intensificări izolate în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 grade în estul Transilvaniei şi 17…18 grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 5 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Noaptea, local se va produce brumă. Bucuresti: Vremea va fi încă rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi condiţii de ploaie slabă, de scurtă durată. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă de 2…4 grade, uşor mai scăzută, spre 0 grade, în zona preorăşenească, unde vor fi condiţii de brumă.

INTREGUL FILM al TRAGEDIEI din Retezat, reconstituit cu martori: Erau răniţi, debusolaţi şi nu aveau simţul orientării. Cel mai dramatic a fost să-şi abandoneze copiii morţi. Tragedia din Masivul Retezat s-a petrecut în timpul unei excursii de trei zile organizate de tatăl alpinistei Dor Geta Popescu, grupul de turişti urmând să escaladeze Vârful Peleaga, la 2.509 m altitudine. Specialiştii şi autorităţile spun că ar fi trebuit să se ţină cont de avertizările meteo. Dor Geta Popescu şi Erik Gulacsi, de 13 şi 14 ani, recunoscuţi în lume pentru rezultatele obţinute în alpinism, făceau parte dintr-un grup de 7 de persoane, minori şi adulţi, care îşi propusese să ajungă pe Vârful Peleaga din Masivul Retezat. Excursia era anunţată şi organizată de Clubul Montan Altitudine din Râşnov, condus de tatăl Getei, cu mult timp înainte şi făcea parte din Circuitul „7 munţi din grădina Carpaţilor“. Potrivit programului afişat pe site-ul clubului, pentru ziua de sâmbătă, când turiştii au fost surprinşi de avalanşă, plecarea s-a făcut la ora 08.00, pe traseul Cabana Pietrele – Cabana Genţiana – Curmatura Bucurii – Lacul Bucura, 2040m – Custura Bucurei – Vârful Peleaga, 2509m – Căldarea Berbecilor – Lacul Bucura – Cabana Pietrele, pe un traseu de 7-9 ore. Deşi meteorologii au anunţat că vremea se înrăutăţeşte şi că există pericol de avalanşă în munţi, organizatorul excursiei a decis ca, totuşi, excursia să continue. “Am înţeles că au spus (turiştii din grupul de 51 – nr.) că la un moment dat s-au despărţit, ei mergând pe traseul de iarnă şi ceilalţi pe traseul de vară. Nu există două trasee acolo. Doar traseul de vară. Nu trebuie să ai studii doctorale ca să realizezi că dacă două zile ninge dumnezeieşte zăpada nu este stabilizată şi la cel mai mic sunet produs avalanşa poate pleca. Oamenii muntelui ştiu toate aceste lucruri, nici nu trebuie să merg eu să îi trag de mâneca”, a explicat pentru MEDIAFAX şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu. Integral pe Mediafax

Liviu Dragnea afla daca scapa de condamnare in dosarul referendumului. nstanta suprema este asteptata, luni, sa decida daca admite contestatia la executare a presedintelui PSD, Liviu Dragnea, in dosarul “Referendumul”, pe motiv ca hotararea nu a fost redactata in 30 de zile de la pronuntare, iar, la data motivarii, presedintele completului care a solutionat cauza nu mai era judecator, pentru ca se pensionase. Sedinta Completului de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va decide daca va fi admisa contestatia lui Liviu Dragnea, este programata sa inceapa luni, la ora 9.00. Avocatii lui Liviu Dragnea au cerut, in 10 aprilie, aceluiasi complet, sa admita contestatia la executare a presedintelui PSD, in timp ce procurorul DNA a cerut respingerea cauzei pentru ca nu sunt indeplinite conditiile legale. Instanta a respins unele solicitari ale avocatilor lui Dragnea si a stabilit data pronuntarii solutiei pentru 24 aprilie. Contestatia la executare a presedintelui PSD, Liviu Dragnea, in dosarul “Referendumul”, in care a fost condamnat definitiv, in aprilie 2016, la doi ani de inchisoare cu suspendare a fost judecata de Completul de cinci judecatori in urma unei decizii din 7 martie a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.Initial, dosarul a fost inregistrat la Tribunalul Bucuresti, care a decis, in 15 februarie, trimiterea cauzei la instanta suprema. Presedintele PSD, Liviu Dragnea, declara, la termenul din martie, ca el si avocatii sai cred ca nu s-au respectat procedurile legale la redactarea motivarii deciziei definite din dosarul “Referendumul”. Integral pe Ziare.com

Șeful tinerilor pesediști, îmbogățit din nimic. Gabriel Petrea a făcut primul milion de euro din fonduri UE. La 27 de ani, își permitea să dea cu împrumut 500.000 de lei, o sumă pe care mulți tineri nici nu visează că ar vedea-o vreodată, darmite să o aibă. Dar el nu e un tânăr oarecare, este șeful tinerilor. Al tinerilor social-democrați. Și, de câteva luni, ministru. Nu a împlinit încă 33 de ani, dar colegii de partid șușotesc că ar fi milionar. În euro. Se numește Gabriel Petrea. Dacă deține milioane de euro, însă, cu siguranță nu sunt bani albi. Dacă ar fi fost așa, ar fi apărut în declarația de avere. Ce știm sigur, însă, este că Gabriel Petrea este posesorul a cel puțin un milion de lei. Un milion care i-a intrat în conturi în mod miraculos, fără justificare. O dezvaluire Romania Libera, dupa ora 12.

AFP: Emmanuel Macron, un OZN politic, nici de dreapta, nici de stanga. Emmanuel Macron, in varsta de 39 de ani, fara partid si care nu a mai fost ales in vreo functie, reprezentantul centrului, s-a clasat primul in turul intai al alegerilor prezidentiale de duminica, cu intentia ferma de a zgudui clivajele traditionale. “Intoarcem, astazi, in mod clar, o pagina a vietii politice franceze”, a comentat duminica seara candidatul “nici de dreapta, nici De stanga”, dupa anuntatrea calificarii sale in turul doi, pe 7 mai, scrie AFP. Primit cu o anumita condescendenta de catre politicienii profesionisti din toate taberele, criticat din cauza unei presupuse lipse de claritate a proiectului sau, fostul ministru al Economiei al presedintelui socialist Francois Hollande (august 2014-2016) si-a exprimat duminica seara satisfactia, in discursul pe care l-a sustinut in fata sustinatorilor sai, ca a “schimbat fata vietii politice franceze”. Inca un necunoscut in urma cu cateva luni, cel care vrea sa devina “presedintele patriotilor in fata amenintarii nationalistilor” a intrat in campanie fara experienta de a fi ales, a intrat in plutonul favoritilor, iar apoi s-a clasat primul in turul intai, mizand pe “schimbarea softului”. Favorizat de problemele candidatului dreptei Francois Fillon – inculpat in urma unui scandal de presupuse angajari familiale fictive -, acest nou venit, care arata ca un ginere ideal, a urcat treptat in sondaje. El o va infrunta pe 7 mai pe sefa extremei drepte Marine Le Pen, in varsta de 48 de ani.Un produs pur al scolilor de elita franceze, acest fost bancher de afaceri a intrat in politica in 2012, ca si consilier al presedintelui Hollande. Din aceasta experienta in umbra puterii, urmata de doi ani in postul de ministru al Economiei, el a spus ca a tras invatatura majora a “disfunctionalitatii” sistemului politic actual. “Eu cred ca Macron a avut intuitia, tocmai pentru ca venea din afara vietii politice traditionale, ca partidele de guvernamant si-au creat propriile slabiciuni, si-au pierdut propria activitate, erau, potrivit unei vorbe vechi, obosite, imbatranite”, a declarat Francois Hollande. Integral pe Ziare.com

EXCLUSIV SURSE: CEDO anunta marti decizia pilot impotriva Romaniei din cauza conditiilor de detentie. Vor folosi Guvernul si PSD momentul pentru a forta golirea puscariilor de politicieni corupti si pentru a mutila legislatia penala? Curtea Europeana a Drepturilor Omului va condamna Romania din cauza conditiilor precare de detentie, urmand sa pronunte cel mai probabil marti o decizie pilot, au declarat pentru HotNews.ro surse guvernamentale. Pe rolul Curtii este anuntata pentru marti, 25 aprilie, cauza Rezvimes si altii impotriva Romaniei. Potrivit surselor HotNews.ro, autoritatile romane se asteapta ca judecatorii Curtii de la Strasbourg sa pronunte in cauza Rezvimes asa numita hotarare pilot. Potrivit surselor citate, Curtea nu va aplica amenda uriasa de 80 de milioane de euro cu care tot ameninta politicienii romani, ci este de asteptat sa acorde un termen guvernului pentru a remedia problema conditiilor proaste din inchsiori si a suprapopularii. CEDO a pronuntat o hotarare pilot impotriva Ungariei in 2015 tot din cauza conditiilor de detentie. Statului maghiar i-au fost acordate sase luni pentru a prezenta un set de masuri. Singurul efect notabil al unei hotarari pilot este suspendarea judecarii altor plangeri la CEDO avand acelasi obiect (conditiile din puscarii) pentru o durata determinata, pana cand statul condamnat va prezenta un plan efectiv de masuri pentru remedierea problemelor. CEDO a mai pronuntat o hotarare pilot impotriva Romaniei, in cauzele privind restituirea proprietatilor nationalizate de comunisti. Statului roman i-au fost acordate atunci 18 luni sa ia masuri pentru remedierea problemei retrocedarilor. Este de asteptat insa ca Guvernul si mai ales PSD in Parlament sa profite de pronuntarea unei noi hotarari pilot din cauza conditiilor de detentie din penitenciare pentru a relaxa legislatia penala si pentru a scoate politicieni corupti din inchisori. Integral pe Hotnews

APCR cere preşedintelui Iohannis să nu promulge legea care va permite exportul paralel de medicamente: “poate avea efecte dezastruoase pentru bolnavii din România!”. Alianţa Pacienţilor Cronici din România a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cere să nu promulge legea care va permite exportul paralel de medicamente şi atrage atenţia că adoptarea unui asftel de act normativ poate avea efecte dezastruoase pentru bolnavii din România. ”APCR este foarte îngrijorată de votul pozitiv acordat zilele trecute de către Camera Deputaţilor legii care va permite oricărei farmacii exportul paralel de medicamente. Considerăm că adoptarea unei astfel de legi poate avea efecte dezastruoase pentru bolnavii din România. Credem că accesul românilor la medicamente, şi aşa aflat de multe ori la voia sorţii, va suporta o nouă lovitură, deosebit de gravă. Distribuitorii de medicamente sunt obligaţi (prin Ordinul Ministrului nr. 269 din 14 martie 2017) să asigure stocuri adecvate şi continue de medicamente. Cu toate astea, dacă veţi promulga Legea care a trecut de Camera Deputaţilor, ne temem că asigurarea medicamentelor în farmacii pentru români va fi doar o opţiune. În condiţiile în care Ordinul menţionat nu prevede niciun fel de sancţiuni, ce vor alege distribuitorii – să îşi crească business-ul făcând export paralel (complet legal) sau să aibă conştiinţa împăcată şi să lase medicamentele în ţară, dar cu profit mai mic pentru companiile lor ?”, arată preşedintele APCR, Cezar Irimia, în scrisoarea transmisă. Totodată, Asociaţia arată necesitatea dezbaterii actului normativ şi susţine realizarea unui studiu de impact. Integral pe Capital

Dragnea ameninţă un ministru: “AM O SUPĂRARE! Dacă o să VREAU O REMANIERE, nu o voi sugera, O VOI CERE!”. Preşedintele PSD Liviu Dragnea l-a criticat, duminică (la Antena 3) pe ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, pentru că a “transpirat” către presă draft-ul referitor la controversatul proiect PSD privind impozitului pe gospodărie. “O să fiu puţin răutăcios. Eu, nefiind membru al Guvernului, scap de critici. Dar, pe de altă parte, această dezbatere a apărut pentru că ministrul de Finanţe a dat un draft – nu ştiu dacă l-a anunţat pe premierul Sorin Grindeanu, dar pe mine nu m-a întrebat, fiind totuşi preşedintele partidului! – unei asociaţii, etc, şi aşa a juns proiectul în presă. De ce a ieşit în presă? Pentru că tu l-ai dat! Atunci, dacă a ajuns în presă, trebuie să ieşi şi să explici ce vrei să faci, mult mai explicit! Sigur că am o supărare! Indiferent cât de bun este un proiect, întâi trebuie făcut planul de comunicare! (…) O strategie trebuie anunţată numai după ce este finalizat planul de comunicare”, a spus Liviu Dragnea. Întrebat dacă ia în calcul să-i sugereze premierului Grindeanu o remaniere guvernamentală, Liviu Dragnea a precizat, fără a intra în detalii: “Eu nu sugerez, dacă e să fac ceva, o să cer! Nu ştiu… discut cu primul ministru, apoi în coaliţie, dacă va fi cazul. Ăsta e circuitul, eu nu sugerez!”. Integral pe EVZ

IVG – impozitul pe venitul gospodăriilor, de la arată prea frumos pentru a fi adevărat – o “majorare” salarială de 16% – până la o revoluţie fiscală sinucigaşă pentru România căreia nu-i vedem mobilul în acest moment. Propunerea făcută de PSD, de Liviu Dragnea sau de Miniaterul Finanţelor, privind impozitul de venit gospodăriilor a venit de nicăieri. Nici bine nu s-au terminat discuţiile legate de legea salarizării unice că PSD şi Ministerul Finanţelor a venit cu o revoluţie fiscală în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor persoanelor fizice. De la 1 ianuarie 2018 ar trebui ca impozitul de venit de 16%, cu reţinere la sursă, adică plătit de companie în contul salariatului, să dispară şi să fie introdus impozitul de venitul gospodăriilor, un impozit mult mai complex cu o rată de impozitare de 10%. La IVG toate veniturile vor fi adunate într-un singur loc, din salarii, din diurne, din bonusuri, din chirii, din câştiguri financiare etc., după care vor urma o serie de deduceri, şcoală, asigurări, abonamente la sală, cote forfetare, iar ce rămâne va fi impozitat cu 10%. Vorba ministrului Muncii, Olguţa Vasilescu, toată lumea va cere chitanţă pentru a putea duduce cheltuiala. În acest moment, impozitul pe venit, să spunem din salariu, se face prin stopaj la sursă. Dacă cineva are venituri numai din salarii nici nu mai trebuie să depună declaraţie fiscală la Fisc. În cutuma românească, un angajat îşi negociază cu firma, cu patronul, un salariu net urmând ca toate celelalte taxe şi impozite să fie plătite de patron în numele lui şi în numele companiei. Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor, spune că odată cu introducerea impozitului pe venitul gospodăriei o companie va plăti în numele angajatului numai contribuţia pentru sănătate şi pentru pensie, fără să-şi mai bată capul cu impozitul pe venit. Dacă este aşa, atunci înseamnă că un angajat va avea o “majorarea” de salariu în mână de 16% prin faptul că angajatorul va trebui să-i plătească salariul brut, fără să-i mai reţină cei 16%. Integral pe Zf.ro

Va urez o zi buna!

Ziarul de Duminica – 23 aprilie

Hristos a inviat! Azi este duminica, 23 aprilie, si Politeia ureaza La multi si sanatosi ani! celor care il au ca patron pe Sfantul Mucenic Gheorghe.  Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZD

Valentin Naumescu. Contributors. Cele două Turcii vor intra într-o lungă perioadă conflictuală. Dar este ceva și mai grav.

Puncte cheie:

  • Rezultatul în sine al referendumului din Turcia nu este surprinzător. Eu m-aș fi așteptat la o diferență chiar mai mare decât 51,4% – 48,6% în favoarea lui Erdoğan și a autoritarismului prezidențial islamist pe care l-a propus acesta, mai ales după lovitura de stat ratată din 15 iulie 2016 și după deteriorarea severă a relațiilor Turciei cu Uniunea Europeană (nucleul dur) și cu Statele Unite. Evenimentele de anul trecut au alimentat copios propaganda anti-occidentală a regimului de la Ankara și sentimentul turcilor cu niveluri educaționale joase că președintele Erdoğan protejează țara și poporul de amenințările venite din democrațiile liberale ale Vestului;
  • Ceea ce surprinde este claritatea cu care s-a împărțit Turcia în cele două mari opțiuni antagonice, cu cele trei mari orașe cu deschidere occidentală (Istanbul, Ankara și Izmir) votând în majoritate NU prezidențialismului/autoritarismului lui Erdoğan, respectiv cu Turcia rurală și mic-urbană susținându-l masiv pe liderul care a părut că a adus un mic plus de bunăstare materială, în ultimii 14 ani, la baza societății turce, unde valori liberale precum statul laic, drepturile și libertățile individuale, libertatea presei, separarea puterilor în stat, independența justiției și statul de drept, parlamentarismul etc. contează mai puțin;
  • După cum arată lucrurile, cu diferența procentuală mică între cele două Turcii și cu previzibila contestare a votului de la referendum, Turcia islamist-autoritaristă și Turcia liberal-occidentală vor intra într-o lungă perioadă conflictuală, care va scoate țara din orice tip de aranjamente cu Uniunea Europeană, va chestiona chiar și locul Turciei în NATO și va genera probleme semnificative cu comunitățile turce din vestul Europei;
  • Aici ajungem la cea mai surprinzătoare și mai gravă dintre observațiile votului la referendum: turcii din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, adică exact din nucleul dur al Uniunii Europene, au votat zdrobitor în favoarea puterilor crescute ale lui Erdoğan, ceea ce arată că, după atâția ani petrecuți în vestul Europei (mulți sunt din generația a doua), se simt străini și ostili valorilor Uniunii Europene, fiind mult mai atrași de discursul anti-occidental al liderului de la Ankara. Turcii din Marea Britanie, Cehia, Bulgaria și România, de exemplu, țări percepute ca în afara nucleului dur franco-german al Uniunii Europene, au votat în majoritate NU la referendum. Este cea mai clară dovadă că turcii din vestul Europei continentale au votat mai degrabă împotriva Angelei Merkel, a lui Mark Rutte și a guvernelor anti-Turcia din țările în care trăiesc, dorind să răzbune (deși, evident, e naiv) blocarea Turciei la porțile UE și simțindu-se afectiv mai apropiați de naționalismul lui Erdoğan decât de politicile țărilor în care trăiesc. Integral pe Contributors

Andreea Pora. Revista 22. Dragnea și Băsescu, captivi în propriile conspirații

PSD e prins în propriile capcane, unele derivate din programul de guvernare, unde a promis măriri deșănțate și iresponsbile de salarii, altele din efectele Ordonanței 13. Rezultatul e o degringoladă căreia nici pesediștii nu-i mai dau de capăt, războaie purtate simultan pe mai multe fronturi, toate cu un imens potențial exploziv. După lansarea intempestivă la apă a Legii sa­larizării, menită să încheie discuțiile despre „noaptea ca hoții“, proteste și tentativa eșu­a­tă de a scăpa de procurorii șefi, Dragnea, Ol­guța și camarila nu au avut un răspuns logic la întrebarea care a venit ca tăvălugul pes­te ei: de unde banii. Pe picior au scos din manșetă imp­oz­i­tul global pe venit, la pachet cu teoria conspirației. Îm­pa­chetat americănește și bo­te­zat românește „pe gospo­dă­rie“, impozitul cu pricina a ge­nerat de la prima strigare ului­re și teamă. Economiștii au explicat că el va fi introdus foarte greu din cauza lipsei unui sistem informatic, că în primii ani – cei vitali pentru banii de care are ne­voie PSD pentru măririle de salarii anunțate – colectarea nu va crește, ba din contră. Oa­menii simpli au înțeles însă că statul, prin ar­mata de consilieri fiscali, va da năvală la ei în ogradă să le numere găinile, legăturile de pă­trunjel și calupurile de brânză vândute la ne­gru. Alții, că vor trebui să se blindeze cu chi­tanțe și bonuri pentru meditații, ciubucuri și tot ce face supraviețuirea multora posibilă. Mesajul Olguței Vasilescu a fost clar: „Fis­ca­li­zăm totul“. Or, în România așa ceva naște ins­tantaneu opoziție și furie. Motivul e sim­plu: un stat care de ani de zile „gestionează“ mizerabil până și puținul pe care îl colectează este văzut ca hoțul șef, căruia tu, ce­tă­țean, nu ai niciun motiv să-i dai ceva în plus până când nu te convingi că banii tăi nu mai umflă buzunarele celor de la putere. E o ecuație sim­plă. Integral pe Revista 22

Petru Zoltan. Romania Libera. Fulminanta carieră a lui Mircea Geoană în diplomație: A ”sărit” cinci grade în șase ani. Și Titus Corlățean a fost avansat o dată la doi ani – de fiecare dată, ”la excepțional” 

Fostul lider PSD a fost și el unul dintre lupii tineri care au beneficiat de o carieră fulminantă în Centrala Ministerului de Afaceri Externe. În nici șase ani, Geoană a fost avansat cinci grade diplomatice pe care ar fi trebuit să le parcurgă în 14 ani sau, “la excepțional”, în minimum șapte ani. Imediat după Revoluția din decembrie 1989, pe 30 ianuarie 1990, Mircea Geoană a fost propus să fie angajat în Externe direct pe funcția de secretar III. A sărit, deci, peste primul grad diplomatic, cel de atașat, iar pe data de 1 martie 1990 a fost uns secretar III. Ordinul a fost semnat de ministrul vremii, Sergiu Celac. Ulterior, ministrul Adrian Năstase a vrut să-l avanseze în funcția de șef de protocol al MAE, dar Geoană a refuzat. Nu a fost lăsat pe dinafară, însă, ci numit directorul Direcției Afaceri Europene. Tot Năstase l-a avansat la excepțional la gradul de secretar II, în data de 9 noiembrie 1992. Un an mai târziu, Meleșcanu l-a numit în funcția de purtător de cuvânt al MAE, iar pe 1 septembrie 1994 a fost avansat la gradul de secretar I. Ministrul Teodor Meleșcanu l-a mai avansat o dată, pe 1 august 1995, în gradul de consilier diplomatic. Practic, între 30 ianuarie 1990 și 1 august 1995, Geoană a parcurs cinci grade diplomatice: de la atașat (grad peste care a sărit) până la consilier diplomatic. Conform legilor în vigoare, cele patru avansări se puteau produce, în mod normal, în 14 ani sau, “la excepțional”, în șapte ani, adică în jumătatea stagiului minim dintre gradele diplomatice. Or, după cum se vede, totul s-a întâmplat în doar cinci ani și nouă luni. Cea mai evidentă ilegalitate este cea girată de către ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, în august 1995, când l-a avansat pe Geoană la gradul de consilier diplomatic. Între gradul anterior, cel de consilier I, și cel de consilier, stagiul minim normal este de patru ani, iar cel “la excepțional” de doi ani. Geoană, însă, a avut un stagiu de 11 luni. Integral pe Romania Libera

Petru Zoltan. Romania Libera. Mihnea Motoc și George Maior, avansați ilegal în diplomație. Actualul ministru de Externe, Teodor Meleșcanu, responsabil de cariere „excepționale“ în MAE pentru diplomaţii lui Adrian Năstase

Mihnea Motoc și George Maior au fost avansați în gradele diplomatice, între 1992 și 1998, fără respectarea prevederilor statutului diplomaților. Cei doi au fost crescuți și sprijiniți în cariera diplomatică și politică atât de fostul premier Adrian Năstase, cât și de ministrul Teodor Meleșcanu. Avansările în gradele diplomatice și modul de acordare a acestora la nivelul Ministerului Afacerilor Externe au reprezentat un subiect tabu pentru societatea româ-nească după 1989. Presa a relatat de-a lungul ultimilor 27 de ani cum unele odrasle ale politicienilor, diplomaților și afaceriștilor conectați la cercurile puterii au fost plasate în funcții-cheie ale diplomației românești. În paralel, diplomații fără proptele politice, dar bine pregătiți profesional, așteptau tacit la coadă să fie avansați în grad sau să prindă vreo misiune în străinătate. „România liberă“ prezintă în exclusivitate cum au reușit cei doi diplomați să urce pe treptele carierei între 1991 și 2004. De altfel, CV-urile lui Motoc și Maior par trase la indigo, după un tipar dinainte stabilit. Mihnea Motoc, ambasador la doar 32 de ani. Sub guvernarea “tehnocrată”, premierul Dacian Julien Cioloș l-a numit pe ambasadorul Mihnea Motoc la conducerea Ministerului Apărării Naționale. Până să ajungă pe această funcție, Motoc a fost diplomat de carieră și unul dintre cei mai răsfățați „copii” ai Ministerului Afacerilor Externe. A beneficiat de o „carieră accelerată”: la doar 32 de ani a fost numit ambasador al României în Olanda. A fost cel mai tânăr ambasador pe care l-a dat România vreodată. Se întâmpla în anul 1999, după ce Motoc petrecuse doar opt ani în slujba Ministerului de Externe. În diplomație, gradul de ambasador este echivalentul gradului de general în Armată. Dar avansarea accelerată în gradele diplomatice a lui Mihnea Motoc s-a făcut ilegal, de trei ori consecutiv, fără a se ține cont de legea care reglementa avansările în gradele diplomatice. Nepot de procuror general adjunct comunist. Mihnea Motoc a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București în anul 1989. Un an mai târziu a fost angajat ca procuror stagiar la procuratura din Bolintin Vale, iar la scurt timp s-a transferat la procuratura Sectorului 2, din București. Atracția față de sistemul de justiție nu pare deloc întâmplătoare. Potrivit unor publicații, Mihnea Motoc a fost nepotul lui Gheorghe Diaconescu, fost procuror general adjunct al României în ultima perioadă a regimului comunist, sub Nicolae Ceaușescu. În decembrie 1989, procurorul Gheorghe Diaconescu a fost trimis la Timișoara (de către Nicolae Ceaușescu, personal) pentru a găsi o „soluție” privind victimele din perioada 16-20 decembrie 1989. După ’90, Diaconescu a devenit un avocat de succes și i-a apărat pe generalul Mihai Chițac în “dosarul Revoluției”, dar și pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul legat de averea sa. Integral pe Romania Libera

Cristian Campeanu. Revista 22. Dragnea şi întoarcerea la ceaușism

Majorările de salarii și pensii și introducerea impozitului pe venitul global nu pot duce decât la devalorizarea leului, la recursul la mașina de tipărit bani și, în final, la sărăcie generalizată. Dacă vă numărați printre cei care cred că „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine“, bucurați-vă, pentru că, prin politicile eco­nomice ale guvernului Dragnea/PSD, Ro­mâ­nia este pe cale să tes­te­ze această teorie. Niciuna dintre măsurile privind ma­jo­rarea salariului minim pe economie, majorările de salarii din domeniul bu­ge­tar și introducerea im­po­zitului pe venitul global nu vor produce bunăstare, creș­­tere economică sus­te­na­bilă sau „o ieșire din cer­cul vicios al sărăciei“, așa cum ni le vinde acum propaganda. Nici măcar ma­jo­rările considerate „îndreptățite“, cum ar fi cele din învățământ și sănătate, nu vor corecta nedreptăți și nu vor aduce be­ne­fi­ciarilor „binemeritata“ recunoaștere din par­­tea societății. Îmi pare rău să o spun, dar dublarea sau triplarea salariilor me­di­ci­lor și profesorilor este, din punct de ve­dere economic, tot atât de lipsită de sens precum dublarea indemnizației par­la­men­tarilor. Singurele lucruri pe care le vor produce ma­jorările lui Dragnea și introducerea im­pozitului pe venitul global sunt impre­dic­tibilitate, haos fiscal și, în cele din urmă, mai multă sărăcie și mai multă inegalitate. În schimb, vor genera altceva, o schim­ba­re de paradigmă economică și socială, dar nu în sensul intrării într-o spirală vir­tu­oa­să a bunăstării care să aducă România mai aproape de statele dezvoltate din Vest, ci în sensul (re)instaurării unui model al ine­galității în care o clasă superioară de bu­ge­tari beneficiază de generozitatea statului, iar o clasă inferioară de producători pri­vați poartă întreaga povară a bunăstării pri­meia. Este modelul eco­nomic al anilor 1980, al na­țio­nalismului economic cea­ușist. Din punct de vedere eco­nomic, niciuna dintre mă­surile propuse nu are vreun sens. Într-o economie de pia­ță, salariul este o marfă a cărei valoare se stabilește pe piața forței de muncă din interacțiunea cererii și ofertei de forță de muncă. A introduce prin lege creșterea în etape a salariului minim echivalează cu naționalizarea pieței muncii și re­intro­du­ce­rea planificării economice. Integral pe Revista 22

Dan Tapalaga. Hotnews. Dragnea si pescuitul oceanic

Plictisit de stiucile si crapii lacului Belina din Teleorman, Liviu Dragnea a simtit nevoia de mai multa adrenalina, de o partida ceva mai sofisticata. Pescarul amator a dorit sa arate ca se pricepe la fel de bine si in ape adanci. Joi seara a povestit la Antena 3 ca vacanta de Pasti si-a petrecut-o la o partida de pescuit oceanic. A raportat cu mandrie un mic record local, prinzand opt pesti mari, unul de peste o suta de kilograme. Doua capturi, un peste spada si o baracuda, ar fi scapat. Pescarul din baltile Romaniei joaca, va sa zica, in alta liga, infruntand rapitori mai dibaci si mai greu de urcat in barca lui. Imaginea pescarului se suprapune destul de interesant peste actiunile politicianului. Liderul PSD a marit si el mizele jocului de-a supravietuirea. Azi il vedem certandu-l nu doar pe Tudorel Toader din cauza ca nu trimite mai repede la Parlament legile justitiei, dar iata-l avertizandu-l joi chiar pe prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Frans,  ti s-a urat cu binele? Uitat-te putin in jurul tau, la contextul international nasol. Vrei sa-ti intorc Romania pe dos? Cam asta i-a transmis destul de clar Dragnea inaltului oficial european aflat in vizita la Bucuresti. In treacat fie spus, pe olandezi ii tine in sah, blocand contractul cu Damen pentru achizitia celor doua corvete pentru Fortele Navale. Nemtilor nu le mai prea vine sa-l izoleze dupa ce contractul cu Rheinmetall pentru transportoare blindate s-a impotmolit si el. Iar joi seara la Antena 3  liderul PSD  l-a certat pe seful de stat major ca s-a grabit sa anunte achizitia de rachete Patriot. Un mesaj de impacare pentru americani? Foarte posibil. Pescarul amator de la Belina a prins gustul partidelor de pescuit oceanic. Daca  pestisorii locali gen Grindeanu sau Tudorel Toader nu vor sa-l ajute, spera sa ajunga la o intelegere cu “pestii mari” ai planetei. De notat ca majoritatea marilor contracte blocate sunt pe achizitii militare, deja avem cel putin trei exemple. N-ar fi exclus ca Dragnea sa puna aceste cheltuieli in paranteze pentru a folosi o parte din cei 2% promisi armatei pentru a acoperi cresterile salariale generoase. Cheltuielile militare pot reprezenta, prin urmare, atat carte de negociere personala, cat si puscultia pentru mituirea populatiei. Integral pe Hotnews

 Ciprian Apetrei. Ziare.com. Alegerile din Franta sunt si despre noi

Azi sunt alegeri prezidentiale in Frata. Intr-o atmosfera trista, dupa ultimul atentat de la Paris. Dupa o campanie electorala de foarte slaba calitate, dintre cei unsprezece candidati au ramas patru cu sanse de a trece in turul II. O campanie atipica cu rezultate, oricare ar fi ele, atipice. Dintre cei patru candidati, doi sunt ai extremelor nedemocratice. Le Pen, candidata Frontului National, a periat mult dintre mesajele de extrema dreapta si antisemite ale tatalui ei, pe care l-a si exclus din partid. Are o platforma antisistem, jos mafia socialistilor si liberalior, sus poporul suveran. O combinatie de Dan Diaconescu si Vadim Tudor. Jean-Luc Melenchon este un candidat de extrema stanga, care nu se prezinta drept comunnist pentru ca mai sunt doi in cursa. Citeaza din Marx, sustine tezele antiimperialiste din 68, detesta crestinismul, megaloman cu discursuri publice de tip Fidel Castro, vrea o reforma constitutionala care sa inceapa cu el, o a sasea Republica. Are un program economic incoerent, bazat pe lupta de clasa impotriva bogatilor. In mod ironic, este cel mai bogat dintre candidati. Pentru cei care au cunoscut comunismul, este o stafie venita sa ii bantuie. Pentru el, terorismul islamic nu are nici o legatura cu religia, ci este strict legata de controlul resurselor naturale. O combinatie de Iie Verdet si Vadim Tudor. Emmanuel Macron este un candidat atipic. Foarte tanar, cu o experienta politica si economica desfasurata direct la varf, mereu prezent in posturi foarte bine platite, absolvent al unor scoli de elita, se prezinta si el drept candidat antisistem. Foarte prezent mediatic si datorita sotiei sale, fosta sa profesoara de franceza, cu douazeci de ani mai in varsta decat el. Promite o a treia cale, nici de stanga, nici de drepta. Are un program economic de sinteza, care contrazice propriile opinii de cand era ministru socialist, adica de anul trecut. Sustinut foarte puternic de mass media si de mediul de afaceri, ar putea fi primul presedinte independent din istoria Frantei. Da impresia unui produs de laborator, care a primit peste noapte un program, o campanie, un buget si o armata de sustinatori. A eclipsat total candidatul Partidului Socialist, Hamon, castigator al alegerilor primare. Desi a plecat ca o foaie alba, are alaturi politicieni cu experienta din toate partidele, care simt ca de el pot depinde functiile in viitorul guvern. A pornit in campanie ca USR si acum conduce un fel de UNPR. Integral pe Ziare.com

[Nota Cetatean, pentru @mac gregor: omule, informeaza-te inainte sa spui ca Macron  e comunist, Melenchon e comunistul. Si poate afli si tu ca Le Pen e finantata de Kremlin, inainte sa vorbesti prostii despre “independenta” ei fata de Kremlin !]

Times New Roman. 10 lucruri despre obsesia lui Băsescu pentru Elena Udrea

Următorul amendament propus de Băse e şi mai pe faţă: Femeile blonde condamnate pentru corupţie să execute pedeapsa la domiciliul unui fost preşedinte beţiv şi cu chelie;

O altă explicaţie plauzibilă: celebra şuviţă i-a luat-o Udrea ca să-i facă farmece;

Care dosare? Care conspiraţie? De fapt Udrea îl are la mână cu nişte băutură de la ea de la Buzău;

Şantajul video este exclus. Nu există filme incriminatoare, că până să apese Udrea pe REC el îşi dădea drumul. Integral pe TNR

Va urez o zi buna! Vive la France…raisonnable! 🙂

« Previous PageNext Page »