Author: Cetatean


Revista Presei – 4 mai. Băsescu și Nicolae scot corupții din pârnaie!

Hristos a inviat! Astazi este joi, 4 mai. Vremea va fi în general instabilă în jumătatea de vest a teritoriului şi în zonele de munte, informează ANM. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice, ziua în Banat, Crişana, Maramureş şi local în zonele de deal şi de munte, iar noaptea, pe arii extinse, îndeosebi în Oltenia, vestul Munteniei şi în Transilvania. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi posibile izolat, îndeosebi după-amiază. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul ploilor, chiar cu aspect de vijelie. Temperatura va marca o scădere în regiunile vestice, dar în rest vremea va fi caldă pentru această dată şi vor fi maxime de la 18…20 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral, până la 28…29 de grade în Lunca Dunării şi minime cuprinse între 7 şi 15 grade. Bucuresti: vremea va fi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi noaptea, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar minima va fi de 12…14 grade.

CCR dezbate, a cincea oară, Legea ce îi interzice lui Dragnea să facă parte din Guvern. CCR dezbate, joi, pentru a cincea oară în decurs de 2 luni, timp în care amânat de 4 ori o decizie, Legea 90/2001 care îi interizice liderului PSD Liviu Dragnea să facă parte din Guvern din cauza condamnării definitive cu suspendare, preşedintele CCR precizând că este cea mai grea soluţie. Astfel, Avocatul Poporului a atacat, pe 5 ianuarie, la CCR, Legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului. CCR a luat în dezbatere această excepţie de neconstituţionalitate, pentru prima dată, în 7 martie. Deşi judecătorii CCR au dezbătut pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate de fiecare dată, nu au reuşit să se pună de acord şi să tranşeze prin vot în favoarea uneia sau a alteia dintre soluţii, astfel încât speţa a fost amânată pentru 21 martie, apoi pentru 4 aprilie, ulterior pentru 27 aprilie iar acum pentru 4 mai. După prima amânare, preşedintele CCR Valer Dorneanu a declarat că judecătorii Curţii au simţit nevoia să „aprofundeze mai bine cauza”. Dorneanu a declarat, însă, după a doua amânare, cea din 21 martie, că soluţia privind excepţia la Legea 90/2001 este „cea mai grea soluţie” pe care au avut-o de dat judecătorii CCR. „E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, a spus Dorneanu. Integral pe Mediafax

Nu m-as baza pe asta… Încă o zi decisivă pentru Liviu Dragnea. Precedentul de la CCR care-l opreşte pe liderul PSD să fie premier. Curtea Constituţională va dezbate joi pentru a cincea oară Legea care îi interzice unui condamnat penal să aibă o funcţie în Guvern. Potrivit unor surse juridice, magistraţii CCR sunt împărţiţi în două tabere, diferenţa urmând să fie făcută de doar un singur vot. Dacă judecătorii îşi respectă jurisprudenţa, Legea de funcţionare a Guvernului ar trebui să păstreze criteriile de integritate. Surse din interiorul CCR au povestit pentru „Adevărul“ că decizia va fi pe muchie de cuţit, în condiţiile în care cei nouă judecători sunt împărţiţi în două tabere egale, urmând ca, foarte probabil, balanţa să fie înclinată de un singur vot. „Sunt argumente puternice şi pro, şi contra, de aceea unii judecători se hotărăsc foarte greu. Ba mai mult, la o şedinţă unii au fost pro, iar la următoarea s-au răzgândit. Să vedem ce va fi joi, când e aproape imposibil să mai avem o nouă amânare“, au declarat sursele citate pentru „Adevărul“. Pe lângă argumente, există şi presiunea publică inevitabilă la adresa Curţii, în condiţiile în care sentinţa îl vizează direct şi imediat pe Liviu Dragnea, liderul PSD care a fost împiedicat să ajungă premier după câştigarea alegerilor tocmai de criteriile de integritate stabilite de Legea de funcţionare a Guvernului. „E cea mai grea soluţie pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică“, a recunoscut, inabil, şi preşedintele CCR Valer Dorneanu. În urma acestei afirmaţii, lui Valer Dorneanu, deşi preşedinte, i s-a interzis să mai facă declaraţii în numele Curţii Constituţionale, orice decizie fiind anunţată doar pe e-mail. Iată un caz concret care arată că CCR ar trebui să lase criteriile de integritate din Legea de funcţionare a Guvernului aşa cum sunt, căci sunt constituţionale. În anul 2014, Gheorghe Drânceanu, funcţionar în cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE) din Piatra Neamţ, a fost condamnat la doi ani cu suspendare pentru o fraudă cu fonduri europene pe care o comisese anterior angajării la ADRNE, pe când lucra la Consiliul Judeţean Iaşi. Integral pe Adevarul

Referendumul lui Iohannis rămâne de actualitate. Îşi permite Dragnea să rişte? Faptul că senatorii jurişti au decis să-i pună pe lista pentru graţiere pe corupţi cred că va rămâne doar o victorie de etapă. Legea aşa cum a fost „updatată” de tandemul Băsescu-Nicolae nu va putea trece de parlament în actuala variantă decât dacă actuala majoritate a fost lovită, cu adevărat, de demenţă. OUG 13, PSD „noaptea, ca hoţii!”, a fost un moment de cotitură profundă în societatea românească, civilă şi politică. Că acum, totul s-a mutat în Parlament, ziua, la vedere, nu înseamnă însă că suflul exploziei va trece pe lângă PSD. Dimpotrivă. Acest lucru pare să-l fi înţeles şi Liviu Dragnea, care de la prima tentativă a lui Şerban Nicolae de a elimina din legea graţierii venită de la Guvern interdicţia referitoare la corupţi, i-a cerut senatorului social-democrat să renunţe la amendament, iar parlamentarilor să nu-l susţină. Ar fi inexplicabil, ca acum, la nici două luni de la acel moment, şeful PSD să comită o nouă greşeală strategică. Abia şi-a revenit cât de cât reuşind să mute dezbaterea către teme cu impact social puternic – legea salarizării şi relaxarea fiscală – însă insuficient pentru a acoperi o mutare emoţională de asemenea anvergură în societate, scoaterea politicienilor corupţi din puşcărie. Această vulnerabilitate penală niciun partid nu o poate gestiona în acest moment. Integral pe Gandul

Protest fata de legea gratierii in Piata Victoriei. Aproape 2000 de manifestanti striga “Demisia!” si “Dragnea nu uita, Romania nu-i a ta!”. Sute de persoane s-au adunat, miercuri, incepand cu ora 19.00, in Piata Victoriei, pentru a protesta fata de legea gratierii, dupa ce un eveniment in acest sens a fost anuntat pe Facebook. Oamenii au inceput sa se mobilizeze la scurt timp dupa ce majoritatea PSD din comisia juridica din Senat a votat gratierea faptelor de coruptie – luare de mita, dare de mita si trafic de influenta. “Trebuie sa ne aparam tara de hoti”, indeamna organizatorii evenimentului intitulat “NU gratierii coruptilor – OUG 13 revine. Si noi!”. “Ne vedem la Victoriei pentru ca acela a ramas punctul de reper. Acolo stim ca ne-am intalnit. Dar cum vom fi suficient de multi (si speram ca duminica sa fim foarte multi) vom merge spre Parlament, care e tinta principala a protestului. Nu ne intrebati de ce acolo si de ce nu dincolo, vom merge oricand unde vreti. Important e sa fim multi. Asa ca mai bine intrebati-va prietenii daca ies acum in Strada”, mai scriu initiatorii evenimentului de pe Facebook. Ca si protestele impotriva OUG 13 de la inceputul anului, evenimentul de pe Facebook a fost initiat de comunitatea Coruptia ucide. Integral, cu imagini video de la protestul de aseara, pe Hotnews

Băsescu şi Nicolae scot corupţii din pârnaie. Grindeanu se dezice de PSD: Graţierea faptelor de corupţie nu are susţinerea Executivului. Liderul PMP, Traian Băsescu, şi liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, au propus graţierea condamnaţilor pentru corupţie, iar Comisia Juridică a Senatului a fost de acord. PNL, USR şi UDMR s-au împotrivit, însă votul Opoziţiei este inutil, în condiţiile în care majoritatea PSD-ALDE domină Parlamentul. Premierul Sorin Grindeanu nu susţine amendamentele propuse de colegul său de partid. Comisia Juridică a Senatului a adoptat, miercuri, cu cinci voturi „pentru“ (PSD şi ALDE) şi trei „împotrivă” (PNL, USR şi UDMR) amendamentele propuse de senatorii Traian Băsescu, Şerban Nicolae şi Liviu Brăiloiu la proiectul de Lege iniţiat de Guvern privind graţierea, prin care cei condamnaţi la închisoare cu executare pentru dare sau luare de mită, trafic de influenţă sau cumpărare de influenţă urmează să fie graţiaţi sub rezerva achitării prejudiciului. Principalul susţinător al amendamentelor privind graţierea faptelor de corupţie a fost preşedintele PMP, Traian Băsescu, politician care săptămâna trecută cerea graţierea celor care au fost condamnaţi până la zece ani de închisoare. „Trebuie rezolvată scoaterea clasei politice de sub controlul procurorilor, pentru că sunt multe declaraţii sau denunţuri ale oamenilor de afaceri care fac tot felul de blestemăţii şi apoi îşi aduc aminte că în 2009 au finanţat un partid. Dacă vrem o clasă politică care să funcţioneze independent, trebuie să rezolvăm probleme de finanţare a campaniei. Trebuie să avem o clasă politică care să nu stea timorată, trebuie să avem un moment zero“, a declarat Băsescu. Integral pe Adevarul

SERIAL ROMÂNIA LIBERĂ. Toți oamenii mogulului: Ministerul de Interne a pompat 45 de milioane de euro în conturile firmelor controlate de Ghiță. Cel mai generos cu firmele controlate de Sebastian Ghiță a fost ministrul PDL Vasile Blaga. Sub conducerea sa, Ministerul de Interne i-a acordat controversatului mogul IT trei contracte care au ajuns la valoarea totală de 33 de milioane euro. Firmele lui Ghiță au mai ciugulit câteva sute de mii de euro și de la inspectoratele județene de poliție. Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță a deținut monopolul pe contractele Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prin firmele 2K Telecom, Teamnet International și XOR-IT Systems în perioada 2009-2015. În toată această perioadă, miniștri au fost Dan Nica (PSD), democrat–liberalii (atunci) Vasile -Blaga și Traian Igaș, liberalul Radu Stroe și polițistul Petre Tobă. Practic, indiferent de culoarea politică a miniștrilor, „copilul minune” al contractelor publice, Sebastian Ghiță, a fost un răsfățat al contractelor cu bani de la buget. Actualul europarlamentar PSD Dan Nica a fost ministru de Interne și vicepremier în Guvernul Boc în perioada februarie-septembrie 2009. În mandatul său de ministru, MAI a anunțat organizarea unei licitații pentru achiziționarea unor sisteme de informare și servere. Nica, însă, nu a mai apucat să finalizeze licitația, după ce a fost forțat să demisioneze în urma tensiunilor politice între PD-L și PSD. În locul său a fost numit ministru pedelistul Vasile Blaga, în mandatul căruia a fost -finalizată licitația. Astfel, pe 16 octombrie, MAI a anunțat că s-a semnat un contract pentru achiziționarea unor sisteme de informare și servere cu firma 2K Telecom, în valoare de 3,9 milioane euro. Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.

Va era dor de #rezist? Crunta prostie. Eu chiar cred ca lui Liviu Dragnea decizia din Comisia Juridica a Senatului privind gratierea faptelor de coruptie i-a picat cat se poate de prost si intentioneaza sa ii puna capac, chiar daca dupa OUG 13 nu stiu cine mai are incredere in el. Nu pentru ca gratierea extinsa la coruptie i-ar fi lezat presedintelui PSD simtul dreptatii si setea de justitie. Ci pur si simplu pentru ca nu avea nevoie de asa ceva. Nu acum. Nu cred ca trebuia sa fii genial ca sa intuiesti ca o decizie atat de grosiera, mai rea decat forma gratierii gandita de Florin Iordache in ianuarie cu tot tambalaul care a urmat, va atinge din nou nervul strazii. Deocamdata nu au iesit in strada la fel de multi ca in iarna, dar semnalul de nervozitate e clar, iar imaginatia protestatarilor pare improspatata. Daca pe ger au iesit sute de mii, cati or iesi acum cand plimbatul pe afara la ceas de seara e de-a dreptul o placere. Intre timp a mai picat si stravezia minciuna despre decizia pilot a CEDO, care ce-o sa ne faca si cum o sa ne amendeze, decizie care a venit fara sa ne faca si fara sa ne amendeze, deci nicio urgenta. Si, colac peste pupaza, sa mai faci asa ceva cand sunt in tara oficialii UE care urmeaza sa intocmeasca raportul MCV, mecanismul de care zici ca vrei sa scapi dovedind seriozitate si atasament fata de valorile statului de drept, mi se pare ca se duce intr-o zona de, ma scuzati, crunta prostie. Unde mai pui ca nici pentru electoratul PSD asocierea evidenta cu Traian Basescu, sustinator cot la cot cu Serban Nicolae al marii gratieri, nu pica bine deloc. Integral pe Ziare.com

Îndrăzneşte să crezi în România tot mai prost educată! În toamna lui 2016, PSD a luptat cu o disperare vecină cu isteria pentru a bloca zorii unei reforme care aşteaptă de 27 de ani – depolitizarea şcolilor. În primăvara lui 2017, coaliţia PSD-ALDE a păşit chiar mai departe în schimbarea de paradigmă la nivelul învăţământului preuniversitar şi superior. Fiecare pas lasă urme adânci, dar simptiomatic este şi faptul că anticipează noi şi noi lovituri. Iniţiată de ministrul Educaţiei din guvernul tehnocrat, prof. Mircea Dumitru, tentativa a stârnit la vremea respectivă reacţii violente dinspre PSD şi aliaţii săi politici, încă aflaţi în opoziţie. Nu a fost numai o chestiune de retorică, ci şi de contra-măsuri politice, în care PSD a uzat de toate instrumentele pe care le avea la dispoziţie. Cum nu se afla la guvernare, pârghiile şi-au dovedit în cele din urmă limitele naturale, însă social-democraţii au jucat până la ultima carte. În acest context, Ecaterina Andronescu, unul dintre cei mai eficienţi gropari ai învăţământului post-decembrist, a deţinut (din nou) un rol-cheie, din postura de şefă a comisiei de resort din Senat. Unul din cele mai încinse episoade ale perioadei respective, care dă măsura interesului social-democraţilor de a menţine şcoala românească între frontierele mediocrităţii, a fost reprezentat de acuzaţiile privind încercarea de a modifica pe ascuns Legea educaţiei. Unde? În comisia doamnei Andronescu? Cum? Prin amânarea pentru vara lui 2017 a concursului de ocupare a posturilor de directori din preuniversitar. Integral pe Digi24

Oare de ce…ghici coruptie ce-i! Tranziţia a mers cel mai prost în România: PIB-ul în euro a crescut între 1989 şi 2016 de patru ori, în Cehia de şase ori, iar în Polonia de şapte ori. În condiţiile în care Occidentul se îndepărtează în termeni de PIB per capita, sunt căutaţi alţi indicatori pentru a arăta că totuşi evoluăm. În condiţiile în care Occidentul se îndepărtează în termeni de PIB per capita, sunt căutaţi alţi indicatori pentru a arăta că totuşi evoluăm. România a avut cea mai redusă creştere a PIB-ului exprimat în miliarde de euro dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, între 1989 şi 2016, de patru ori, în condiţiile în care în Bulgaria PIB-ul a crescut de 4,1 ori, iar în Ungaria, Republica Cehă şi Polonia de 5-7 ori, se arată într-un raport al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, dat ieri publicităţii în cadrul conferinţei „Dincolo de PIB: dezvoltare umană şi bunăstare“, organizat de Institutul Aspen România la Palatul Parlamentului. „Trebuie să acceptăm că faza de tranziţie s-a terminat, iar ceea ce am obţinut este cea mai polarizată economie şi societate din Europa, cu un grad ridicat de dezagregare. România este complet deze­chilibrată, după ce în toată această perioadă s-a dus o politică a veniturilor mici, despre care s-a spus că este necesară. Astăzi, doar 59% dintre români spun că sunt satisfăcuţi de viaţa lor, faţă de 83% din cele 15 ţări cele mai dezvoltate din UE“, a spus Cătălin Zamfir, academician, profesor de sociologie. Astfel, România avea în 1989 un PIB de 42,6 mld. euro, în timp ce PIB-ul Poloniei era doar cu 50% mai mare, în valoare de 64,3 mld. euro. În 2016, PIB-ul României a fost de 169,4 mld. euro, iar cel al Poloniei de 432,4 mld. euro, de 2,5 ori mai mare. Institutul Aspen, un think-tank ame­rican reprezentat în România de fostul mi­nistru de externe Mircea Geoană, a invi­tat ieri economişti, şefi de instituţii, membri ai Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci din Parlament, miniştri şi parteneri din sectorul privat pentru a discuta cum se poate mă­sura dezvoltarea şi bunăstarea unei economii dincolo de parametrul PIB per capita. Integral pe Zf.ro

Va urez o zi buna! Se anunta, oricum, o zi grea, daca nu neagra…

Politeia dupa Theophyle: 3 ans après

Dragi membri ai Comunitatii Politeia,

Astazi comemoram impreuna 3 ani de la trecerea fulgeratoare la Domnului a celui pe care l-am cunoscut cu totii ca Theophyle si datorita caruia exista aceasta Comunitate a romanilor din tara si din diaspora. Viata omului este in mana Domnului iar Domnul a decis sa il cheme la Sine pe Theophyle in data de 3 mai 2014. Mereu mi se strange inima in primele zile din luna mai, cand imi amintesc de anul 2014….

Mai in varsta si mai intelept decat mine, iubitul si regretatul Theophyle nu doar ca traia acest adevar al iminentei chemari la Domnul, intr-un mod mai adanc, dar o si simtea mai acut decat mine. V-am mai spus, in alte ocazii, ca de multe ori cand ma “ameninta”, parinteste, ca imi lasa “cheile blogului”, eu refuzam rapid si politicos, ingrozit de perspectiva  ca Theophyle nu ar mai fi fost in spatele blogului. Asa ceva nu era o optiune pentru mine.

Insa, dupa cum a decis Dumnezeu, a venit si ziua chemarii lui in ceruri, 3 mai 2014. Theophyle avea un fel aparte de a vorbi (cand o facea) despre epoca post-Theophyle, de parca o pregatea si o astepta. In definitiv, traia deja in orizontul eschatonului (“…astept invierea mortilor, si viata veacului ce va sa vie…”) si aplica asta si in viata de zi cu zi.

Din zecile de mii de postari scrise de el, am decis sa repostez  una care  este, parca, premonitorie, si a fost scrisa in data de 2 mai 2012 (ca sa vedeti potrivire…). Dincolo de incarcatura si interpretarea politica de moment care i-a fost data atunci, ramane, cred, sentimentul acut si greu de descris (cel putin pentru mine) ca Theophyle simtea si pregatea intr-un fel aparte momentul post-Theophyle. Nu stia cand va veni, insa il simtea acut si postarea de mai jos este unul dintre putine momente cand s-a exprimat deschis.

Astazi Comunitatea Politeia, prin vocea servitorului Dvs care va slujeste de trei ani neintrerupt, alaturi de @Desy, ii adreseaza lui †Theophyle, in Domino, urarea

Hristos a inviat, frate Ioane! Vesnica ta pomenire!

***

politeiaFiecare lucru are un inceput si are un sfarsit. Drumul meu ca pastor al cetatii a ajuns la final. Sper ca Politeía va continua sa fie ceea ce a fost pana astazi, o voce autentica a societatii civile, de o orientare politica asumata, necesara unei vieti politice sanatoase, intr-un stat democratic, membru al Uniunii Europene si al Aliantei NATO.

Pentru un timp va fi poate greu, cu timpul lucrurile se vor intoarce la normal si poate ceea ce o  sa va aminteasca de prezenta mea vor fi cele aproape 3000 de postari publicate pe blogurile Politeía, Contributors / HotNews, Curs de Guvernare si Actualitati Europene.

Am construit acest blog si am format aceasta comunitate in cei 3 ani de activitate zilnica, incepand cu blogul de istorie, care a vazut lumina internetului la 8 februarie 2009. Politeia s-a nascut la data de 7 august 2009, deci o gramada de timp dedicat acestui proiect civic cinstit, dezinteresat si fara nici o retributie materiala, dar cu o satisfactie enorma a lucrurilor facute corect si bine.

Efortul mental si material pana la urma si-a spus ultimul cuvant. Nimeni nu poate sustine un efort de acest gen la nesfarsit. Hotararea mea nu este de loc legata de o constrangere, santaj sau indimidari de acest gen, simplu,  pentru ca nu a existat nici una si daca ar fi existat poate as fi continuat sa ma lupt. Nu pot sa nu mentionez ca s-a varsat mult venin si au fost campanii de denigrare personala care m-au durut foarte tare, in special pentru ca au lovit grav pe omul de langa mine, fara de care acest proiect nu ar fi fost posibil, bineinteles ca acest om a fost @demeter, o persoana impecabila si de o frumusete spirituala si morala aproape inexistenta in vremurile pe care le traim.

Fiecare cuvant scris de mine pe acest blog a facut parte din crezul meu care ma va insoti probabil toata viata, nu-mi reprosez nimic etic si moral. Poate am gresit in sustinerea pripita a Noii Republici, sustinere pe care nimeni nu mi-a cerut-o si care pana la urma poate isi va gasi justificarea practica sau poate nu!

Pentru un timp, Politeía va continua sa publice “Revista Presei”, in care veti putea sa comentati. Deocamdata cheile blogului vor fi transmise lui @demeter, ajutata de @huniad. Sper ca @Cetatean, aflat acum in mijlocul unei activitati profesionale care nu prea ii da timp sa participe la mentinerea blogului  si alti prieteni vor continua sa–si gaseasca timpul necesar pana blogul isi va forma o echipa de editorialisti la nivelul trecutului, poate chiar mai buna.

Multumesc celor peste 3 127 000 de cititori si celor mai mult de 1 400 000 de vizitatori unici pe care i-a avut blogul [vechi] pana acum. Un plus de multumiri celor care au scris cele 218 000 de comentarii pe care le-a avut blogul pana astazi.

***

Politeia World (azi, 3 mai 2017, fara cumulare cu blogul vechi, Theophylepoliteia)

 – 5.003.346 accesari 

 – 149.104 comentarii publicate

28.215 vizitatori unici in cea mai fierbinte zi (ziua-noaptea OUG 13/2017).

Revista Presei – 3 mai. Paradisul lui Dragnea și infernul românilor

Hristos a inviat! Astazi este miercuri, 3 mai. Vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii mai, în toate regiunile. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 5 şi 15 grade, informează ANM. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, îndeosebi după-amiaza şi în primele ore ale nopţii, în vestul şi nord-vestul ţării, zona de munte şi pe arii retrânse în centru şi nord-est. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în Munţii Banatului, dar de scurtă durată şi în rest, în timpul ploilor. Bucuresti: Vremea se va menţine frumoasă şi va fi deosebit de caldă pentru această dată. În condiţiile unui cer mai mult senin, temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar minima de 10…12 grade. Vântul va sufla slab şi moderat.

Cum arata micul paradis la Dunare detinut de Teldrum, locul preferat al pescarului Dragnea. Aici s-a pozat cu premierul Grindeanu la prins stiuca. Putini stiu ca locul preferat de pescuit al liderului PSD, Liviu Dragnea, este un mic paradis langa Dunare. O investigatie HotNews.ro arata ca aici a facut Dragnea pozele cu premierul Sorin Grindeanu in timp ce pescuiau stiuca. Plasat in sudul judetului Teleorman, lacul se numeste Belina, despre care satenii din Seaca stiu ca este a lui Dragnea. In acte, micul paradis este al companiei Tel Drum.  Cum a ajuns Teldrum sa obtina in concesiune aproximativ 70 de hectare de luciu de apa pentru o chirie de 7000 de lei pe luna, cum arata mica Delta din Teleorman si ce rol a avut Liviu Dragnea in toata afacerea? Vezi in text un film cu domeniul de pescuit preferat al lui Dragnea. Este a patra legatura substantiala a liderului PSD cu Tel Drum, dupa afacerea cu porci, domeniul de vanatoare si vacantele in Brazilia. Presa a speculat ca partida de pescuit a avut loc in Delta. In realitate imaginile sunt luate in locul unde Dragnea obisnuieste sa vina la pescuit: lacul Belina, bratul Pavel, in sudul judetului pe care l-a condus ani de zile, Teleorman, intr-un loc concesionat de compania Tel Drum. Mai multe surse ne-au confirmat aceasta informatie, sustinuta de o serie de indicii, cum ar fi barca de pe Belina, asemanatoare cu cea din pozele posate de Dragnea pe Facebook. La Belina si Pavel se poate pescui caras, crap si pesti rapitori, inclusiv stiuca, dupa cum reiese din datele Agentiei Nationale de Pescuit si Acvacultura (ANPA).  […] Am intrat in Primaria Seaca in urma cu o luna, pe data de 4 aprilie, pretinzand ca suntem pescari care vor sa dea la peste in amenajarea Belina. Localnicii ne-au spus ca in lac nu se poate pescui pentru ca “este al lui Dragnea”, dar ne-au dus la primarie, pentru a fi indrumati catre o amenajare privata a primarului din apropiere. Integral pe Hotnews

Statisticile rușinii: Teleormanul lui Dragnea a ajuns mai sărac ca Vasluiul | ANALIZĂ ROMÂNIA LIBERĂ. Condus timp de 16 ani de liderul PSD, Liviu Dragnea, Teleormanul se zbate într-o situație economică extrem de dificilă, iar cifrele arată că situația este chiar mai gravă decât în Vaslui. Deși există în România județe care au cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă, precum Clujul sau Timișoara, la polul opus sunt județele care au rămas în aceeași sărăcie crâncenă, cu o populație dependentă de ajutoare de stat. Sunt județe ca Vaslui sau Te-leor-man, unde numărul pensionarilor și asistaților social îl depășește cu mult pe cel al angajaților, iar aceștia din urmă au printre cele mai mici salarii din țară. Iar perspective ca situația să se îmbunătățească nu se întrevăd. Veniturile extrem de reduse ale populației locale, dar și lipsa forței calificate de muncă nu atrag nici investitori. În aceste condiții, oamenii rămân dependenți de ajutoarele sociale, care consumă resurse uriașe de la bugetul central și local, iar statul reușește performanța să fie, paradoxal, cel mai mare angajator.  Integral pe Romania Libera, dupa ora 12.

Cum o obligă PSD pe Kövesi să vină la raport în Parlament. Deputaţii PSD Eugen Nicolicea şi Florin Iordache vor ca o comisie parlamentară de anchetă să îşi desfăşoare activitatea chiar dacă Parchetul a demarat în paralel o anchetă penală. Cei doi mai propun ca magistraţii să fie obligaţi să dea explicaţii în Parlament, altfel vor ajunge să plătească penal. Specialiştii PSD în chestiuni juridice, Eugen Nicolicea şi Florin Iordache, au depus o propunere legislativă privind modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor. În prezent, legea internă a parlamentarilor spune că o comisie de anchetă parlamentară îşi încetează activitatea în momentul în care Parchetul porneşte o anchetă penală pe acelaşi subiect. În contextul în care PSD vrea să ancheteze modul în care s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din 2009, iar procurorul-general a anunţat deja că a început o anchetă, Nicolicea şi Iordache vor ca cele două demersuri să meargă în paralel. „Ancheta parlamentară e anchetă parlamentară, prin care vrem să aflăm chestiuni care vizează activitatea parlamentară, activitatea legislativă. Activitatea penală sau activitatea pe care o desfăşoară Parchetul este altă anchetă. Tocmai de aceea sunt două acţiuni total diferite“, a motivat Florin Iordache. Întrebat dacă persoanele care vor fi chemate la audieri în cadrul comisiei de anchetă vor fi obligate să dea curs invitaţiei, deputatul PSD a spus: „Nu e normal? Persoanele care consideră comisia respectivă că pot aduce informaţii concludente care să aflăm adevărul, fără îndoială sunt invitate”. La remarca presei că, în prezent, magistraţii pot refuza o invitaţie, Florin Iordache a afirmat că „tocmai de aceea“ se modifică statutul deputaţilor şi senatorilor. Integral pe Adevarul

Toți oamenii mogulului. Liviu Dragnea i-a dat lui Sebastian Ghiță 46 milioane de euro din Cadastru. Banii au mers în conturile Asesoft, Teamnet și XOR-IT. Instituția statului român care a trimis cei mai mulți bani în conturile firmelor lui Sebastian Ghiță este Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Este vorba de aproape 55 milioane de euro. Din această sumă, 46 milioane de euro au fost încasate cu girul lui Liviu Dragnea pe când acesta din urmă era ministru al Dezvoltării Regionale. Banii pe care Ghiță i-a luat de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) s-au dus în conturile firmelor Asesoft, Teamnet și XOR-IT, toate deținute într-un fel sau altul de fostul politician, până de curând. Sumele au fost destinate achiziției de programe informatice, mentenanță, servere și consumabile pentru ANCPI încă din 2007. Tot în perioada când Sebastian Ghiță începea să facă afaceri cu Cadastrul debutau și operațiunile de vămuire, de către acesta, a contractelor IT scoase la licitație de instituțiile statului. Conform DNA, patronii unor firme ar fi acceptat să-i plătească lui Ghiță o „taxă de protecție“ pentru a câștiga contractele sau pentru ca acestea să se deruleze în bune condiții. Adică să-și primească la timp banii de la stat. Motivul: Sebastian Ghiță era unul dintre cei mai influenți afaceriști, protejat la cel mai înalt nivel. A nășit și miruit pe toată lumea, în funcție de interesele sale. De exemplu, în anul 2006 a fost nașul de cununie al lui Codruț Șereș, ministrul Economiei și Comerțului în Guvernul Tări-ceanu. Procurorii anticorupție susțin că de prin 2007 Ghiță se lăuda că are influență asupra unor miniștri, cum ar fi Zsolt -Nagy și Valerian Vreme de la Comunicații, Eugen Nicolăescu şi Nicolae Bănicioiu – Sănătate, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general al APIA, Doru Nechiti. Dar și asupra fostului premier Victor Viorel Ponta. Integral pe Romania Libera

Sandei au fost, Sandei sunt inca! Judecătorii Curţii Supreme vor să fie EXCEPTAŢI de la evaluarea profesională şi de integritate. Proiectul trimis Ministerului Justiţiei. Magistraţii ÎCCJ propun ca judecătorii Curţii Supreme să fie exceptaţi de la evaluarea periodică privind calitatea activităţii, eficienţa, integritatea şi obligaţia de formare profesională continuă, potrivit observaţiilor la legile justiţiei, transmise ministerului de resort şi citate de Mediafax.. Poziţia ICCJ diferă, în parte, de propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) . Magistraţii consideră că “prin accederea în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceştia oferă cele mai clare garanţii privitoare la deţinerea unui înalt grad de profesionalism şi a unei ţinute morale ireproşabile – aspect faţă de care o astfel de procedură devine lipsită de utilitate”, se precizează în documentul citat. Magistraţii ÎCCJ mai propun ca preşedinţii de secţii ai Curţii Supreme să fie numiţi la propunerea preşedintelui ÎCCJ de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), “dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin doi ani, nu au fost sancţionaţi disciplinar şi nu au avut abateri de la codul deontologic”. CSM propune ca preşedinţii de secţii ai ÎCCJ să fie numiţi de către Consiliu, fără a fi menţionată implicarea preşedintelui instanţei supreme. În ceea ce priveşte pensionarea magistraţilor, reprezentanţii ÎCCJ îşi exprimă dezacordul “atât cu privire la propunerea CSM de eliminare a magistraţilor-asistenţi şi a personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor de la beneficiul dreptului de a obţine pensia de serviciu după îndeplinirea condiţiei unei vechimi minime de 25 de ani în magistratură, independent de îndeplinirea sau nu a condiţiei privind vârsta standard de pensionare (stabilită în cazul magistraţilor la 60 de ani), cât şi în ceea ce priveşte schimbarea algoritmului de calcul al pensiei de serviciu a magistraţilor”, susţinând că altgoritmul propus de CSM poate duce la “diminuarea drepturilor de asigurări sociale cuvenite magistraţilor”, potrivit documentului citat. Integral pe Gandul

Conducerea CFR Marfă, bănuită de infracțiuni grave, a fost ridicată de MASCAȚI. Prejudiciul este uriaș. Percheziții de amploare au loc, miercuri dimineață, la sediile CFR Marfă din București (sediul central) și Timișoara. Conducerea, alături de alte persoane suspecte, este acuzată că ar fi vândut vagoane de marfă din oțel special la fier vechi, cu un preț mult subevaluat, prejudiciul fiind de cel puțin ȘASE milioane de euro. Procurorii DIICOT percheziționează peste 60 de locații iar 30 de persoane sunt suspecte în acest caz. Potrivit unor informații de ultimă oră, prejudiciul este peste șase milioane de euro. Într-un comunicat dat publicitățății de Inspectoratul General al Poliției Române, chiar în timp ce operațiunea era în derulare, se precizează că D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală efectuează 63 de percheziții domiciliare în București și în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Prahova, Mehedinți, Călărași, Arad, Teleorman, Dâmboviţa. Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals. Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2016, la nivelul unei societăți de transporturi feroviare, s-a constituit un grup infracțional organizat, implicând factori de decizie de la nivelul central și teritorial al societății de transport. Membrii grupării sunt bănuiți că ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății, cu prilejul operațiunilor de vânzare-cumpărare a 2.450 de vagoane destinate casării, facilitând astfel traficarea în folosul unei firme de colectare a deșeurilor feroase din Călărași a diferenței rezultate între valoarea reală și cea subevaluată a bunurilor casate. Integral pe EVZ

La 18 luni după Colectiv | Candidat penal? Și ce relevanță are? Cu o majoritate zdrobitoare, Comisia juridică a Senatului a respins, marți, un proiect ce ar fi putut duce la responsabilizarea clasei politice și la împuținarea cazurilor în care, la câteva luni după alegerile locale, să fie nevoie de un alt scrutin din cauză că primarii sunt condamnați cu executare. Dincolo de respingerea proiectului de lege, relevant este modul sfidător, gen „altă întrebare?”, în care este tratat, la un an și jumătate de la tragedia Colectiv, subiectul corupției. Comisia juridică a Senatului, condusă de Șerban Nicolae, a respins, cu șapte voturi contra trei, un proiect de modificare a Legii nr. 115/2015 pentru alegerea administrației publice locale. În esență, proiectul ar fi adus două modificări importante. Pe de o parte, i-ar fi obligat pe candidații la funcțiile de primar, consilier local ori județean să depună o declarație pe propria răspundere cu privire la calitatea de suspect sau inculpat în dosare penale, respectiv la situațiile de incompatibilitate ori conflict de interese. Totodată, dacă era cazul, aceștia ar fi trebuit să precizeze infracțiunile pentru care sunt urmăriți penal și stadiul dosarului. Pe de altă parte, dacă funcția de primar s-ar fi vacantat ca urmare a condamnării în dosarul aflat pe rol în momentul candidaturii, respectivul candidat ar fi trebuit, în solidar cu partidul sau alianța care l-a susținut, să suporte toate costurile generate de organizarea alegerilor anticipate. Proiectul a fost depus în iunie 2016, adică după alegerile locale, de patru deputați la momentul respectiv independenți, iar în februarie 2017 a fost adoptat tacit de Camera Deputaților. Cu unele observații și recomandări de reformulare a textelor, Guvernul Cioloș s-a arătat favorabil propunerii legislative. Integral pe Digi24

Visul parlamentarului si marele conflict constitutional. Daca nu ar fi tragica, sfortarea majoritatii parlamentare de a impinge spre infiintare comisia de cercetare a ceea ce nu mai poate fi, de fapt, cercetat, ar fi amuzanta. Pentru ca din toate actiunile menite, in opinia mea, doar sa hartuiasca liderii fostului “binom”, razbate tot mai evidenta marea frustrare a politicianului roman. “Magistratul poate sa fie chemat si, dupa modificarile de regulament si cele legislative, va fi obligat sa vina si sa spuna in fata instantei (…) “, a declarat Eugen Nicolicea, presedintele comisiei juridice din Camera Deputatilor, dupa care s-a corectat dand vina pe jurnalistii care vorbeau peste el. Stai si te crucesti. Poate exista incalcare mai grosiera a Constitutiei, conflict de natura constitutionala mai strigator la cer, decat cel generat de faptul ca niste parlamentari isi aroga nici mai mult nici mai putin decat dreptul de judecata? Ca asa ceva este total neconstitutional nu o spun eu, ci Decizia nr. 1231 /2009 a CCR care statueaza cat se poate de clar ca aceste comisii de ancheta nu au un caracter jurisdictional. La asta viseaza frumos politicienii, intre cosmaruri cu catuse: ca ii ancheteaza ei pe magistrati, ca dupa ce dimineata se duc ei la DNA sau la ICCJ ca sa dea socoteala, dupa-amiaza vin procurorii si judecatorii la ei sa le fie frecata ridichea. Inteleg ca magistratii ar urma sa fie obligati sa se prezinte la comisia de ancheta. Dar, potrivit Constitutiei, singura instanta de judecata in materie disciplinara pentru magistrati este CSM, acelasi CSM care stabilea in mai 2007 ca magistratii nu au ce cauta in fata comisiilor de ancheta parlamentara. Integral pe Ziare.com

Va urez o zi buna!

Supremul Organ al Repetenților

Nu doar că a fost condamnat penal pentru fraudarea referendumului din 2012, insa a fost si repetent in facultate.

Nu este primul repetent ilustru care se catara intr-o functie inalta in Romania. Inaintea lui au mai fost Valeriu Zgonea si Crin Antonescu, acum il are coleg breslaș pe Calin Anton Popescu Tariceanu.

Carevasazica, doi presedinti ai Senatului si doi presedinti ai Camerei au fost, in facultate repetenti. Lucru care nu i-a impiedicat sa ajunga sa ocupe locurile doi si trei in stat.

Dimpotriva! Incep sa cred ca Supremul Organ este asa constituit, incat isi alege doar repetenti la conducerea lui. Vorba aceea, chiar de-ar fi sa piara locuitorii, natia va supravietui prin Supremii ei Repetenti.

Insa o tara care intra in bejenie, cu peste milioane de romani plecati in Diaspora de raul repetentilor si puscariasilor care ajung sa faca legile, va supravietui tuturor vicisitudinilor istoriei cata vreme la conducerea ei vor ajunge doar Supremii Repetenti si Supremii Condamnati Penal.

Pai cum sa nu lupte cuplul Dragnea-Dorneanu pentru salvarea Supremului Teleormanean de chingile Justitiei?

Sa ramana scaunul de Presedinte al Romaniei neocupat de un repetent? Asta nu se poate!

Sa moara Cercetarea, sa moara Educatia, sa moara Armata, sa moara Sanatatea, sa ne traiasca Supremul Organ al Repetenților, anume Parlamentul, care ne violeaza viata noastra zilnica, supunandu-ne la cele mai mari perversiuni politice!

Revista Presei – 2 mai. Gata cu distracția, Sistemul se reapucă de treabă!

Hristos a inviat! Astazi este marti, 2 mai. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în timpul zilei în vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi posibil intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 şi 27 de grade, iar cele minime în general între 6 şi 14 grade. În primele ore ale dimineţii şi noaptea, izolat va fi ceaţă. Vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade. Bucuresti: Vremea va fi frumoasă şi va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

Ce face un magistrat mason care trebuie să soluţioneze dosarul unui coleg de lojă. Magistraţii şi demnitarii care sunt membri ai unor loje masonice au obligaţia de a arăta acest lucru în declaraţiile de interese pe care le depun. Într-o anchetă fără precedent în justiţia din România, procurorii DNA i-au acuzat de fals în declaraţii pe fostul şef al Poliţiei Române, Liviu Popa, şi pe judecătorul Ovidiu Galea. Judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a ajuns să fie verificat de Inspecţia Judiciară după ce a criticat într-un editorial decizia Curţii Constituţionale (CCR) privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Ministerul Public-DNA. La finalul articolului, Coadă arăta că organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale ar trebui să facă şi ele „unele dezvăluiri, iar cine are urechi să audă şi să priceapă, dar mai ales să acţioneze.” „În fond, ce am avea de pierdut decât aflarea adevărului? Le ofer chiar eu un punct de plecare: încălcarea de către diferiţi funcţionari publici şi înalţi demnitari ai statului a regimului incompatibilităţilor prevăzute de lege şi neconsemnarea în propriile declaraţii de interese a apartenenţei unora la unele forme de asociere, care ar putea fi asimilate organizaţiilor secrete interzise prin Constituţia României”, a concluzionat Coadă. Editorialul lui Coadă, intitulat „Ordinea de zi: în căutarea prestigiului pierdut”, a fost publicat pe 14 martie 2017 pe portalul juridice.ro. Pe 8 martie 2017, pe internet a apărut o înregistrare video de la un ritual masonic, care ar fi fost făcută în 2016. La aceasta ar fi participat înalţi funcţionari şi demnitari din statul roman, care purtau ţinute masonice: şorţuri, colane şi mănuşi albe. Anterior, pe 20 ianuarie 2017, DNA- Serviciul Teritorial Oradea finalizase ancheta într-un caz de corupţie în care erau implicaţi fostul şef al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa (48 de ani) şi judecătorul Ovidiu Daniel Galea (48 de ani), de la Tribunalul Bihor. Printre alte acuzaţii era şi cea de fals în declaraţii în formă continuată, deoarece nu-şi declaraseră public apartenenţa la Marea Lojă Naţională din România (MLNR). Popa şi Galea au negat acuzaţiile DNA. Integral pe Adevarul

Dragnea ne cheamă din nou în stradă! Iar vrea PSD să-şi scoată amicii din puşcărie. Domnul Dan Voiculescu ar urma să iasă din închisoare după mai puţin de trei ani de repaos, fără să dea înapoi mai nimic din banii furaţi şi fără să aibă nici un regret. Circa un an de închisoare – în regim privilegiat, cu vizite nenumărate, cu mâncare de la restaurant şi cu acces la comunicaţii – pentru fiecare 20 de milioane de euro şterpeliţi de la contribuabilii români. Pedeapsa stabilită de magistraţi: 10 ani. Iar când va ieşi, domnul Voiculescu se va bucura de banii furaţi şi ne va râde în nas. Merită să fii corupt în România, nu? PSD nu a abandonat nici o clipă obiectivele din ianuarie: salvarea lui Liviu Dragnea, eliberarea clienţilor de partid aflaţi în puşcărie şi distrugerea mecanismelor anti-corupţie. A schimbat însă tactica. În loc să acţioneze #NoapteaCaHotii, acum se întâmplă ziua în amiaza mare, în Parlamentul României, aproape zi de zi, pas cu pas. Dragnea s-a retras în eşalonul doi şi a trimis în bătălie tot ce are PSD-ul mai detestabil: pe Şerban Nicolae, creaţia politică a lui Ion Iliescu şi a turnătoarei Rodica Stănoiu. Lui Nicolae i s-a alăturat fostul preşedinte Traian Băsescu, dar evoluţia jenantă a acestuia merită o discuţie separată…În locul unui Blitzkrieg împotriva Justiţiei, PSD îşi promovează legile lent şi implacabil, cu determinarea unui tanc T-34 produs de tovarăşul Stalin. Înaintează câţiva paşi, aşteaptă reacţia publică, se retrage puţin dacă observă o rezistenţă dură, aşteaptă ca situaţia să se calmeze, după care îşi continuă ofensiva. „Doi paşi înainte, unul înapoi”, cam aşa am putea defini noua strategie, mult mai perversă decât precedenta. Aşa s-a ajuns să fie dezincriminat conflictul de interese – parlamentarii îşi pot angaja rudele – aşa s-a decis că vor fi graţiaţi condamnaţii cu vârste peste 70 de ani, înainte de a returna statului prejudiciul creat. Integral pe Romania Libera

Bomba cu ceas de la temelia pensiilor. De ce pensiile de stat vor scadea inevitabil. Jumatate de milion de angajati, 12 categorii profesionale, nu participa cu nimic la sistemul de pensii, dar absorb mai mult decat ar obtine daca ar contribui. Pensiile speciale rup sistemul, avertizeaza fostul ministru al Muncii, artizanul legii pensiilor, Mihai Seitan. Intr-un interviu acordat Ziare.com, Mihai Seitan a explicat conditiile in care sistemul de pensii poate supravietui, in pofida modificarilor demografice: disparitia pensiilor speciale, adica respectarea principiului contributivitatii, si punctul de pensie sa nu creasca anual cu mai mult de 50% din cresterea reala a salariului mediu. Fostul ministru a aratat de ce pensiile de stat se vor micsora in mod inevitabil si de ce considera ca pericolul nationalizarii pensiilor a fost real. A existat recent scandalul privind posibila nationalizare a pensiilor private, intentie ferm negata de autoritati. Dvs considerati ca pericolul de nationalizare a fost real? Eu cred ca da. Directoarea de la NN e inteligenta si buna profesionista, am lucrat cu ea. Nu iesea cu scrisorile acelea, daca nu avea o alerta. Si nu ar fi fost prima oara. S-a incercat in alte tari, in unele, precum Ungaria, s-a si reusit. La noi, chiar cand eram eu ministru, Ministerul de Finante a incercat sa fie reduse contributiile la pensiile private la 0,5%, fata de 3% cat erau atunci, si banii care s-au adunat sa fie folositi la bugetul de stat. Nu urma sa fie desfiintat sistemul, dar un sistem care functioneaza cu 0,5% nu putea aduce nicio pensie unui om serios. Am intrat atunci in conflict cu conducerea Finantelor. Si le-am explicat ca nu aveau nimic de castigat. Iei niste bani acum, ii consumi si la anul ce faci? De unde scoti altii? Iar cele 5-6 milioane de oameni care au contribuit la pensia privata nu ar mai avea parte, pe langa pensia de stat, care se va micsora inevitabil, de acest supliment al pensiei private. Integral pe Ziare.com

Senatorii juristi dezbat proiectul prin care presedintele este exclus din procedura de numire a procurorilor-sefi. Proiectul de modificare a statutului judecatorilor si procurorilor, initiat de catre Calin Popescu-Tariceanu, potrivit caruia presedintele si ministrul Justitiei sunt exclusi din procedura de numire a sefilor DNA, DIICOT si a procurorului general va fi discutat, marti, in Comisia juridica a Senatului. Executivul a formulat un punct de vedere negativ fata de adoptarea proiectului pe vremea guvernului Ciolos, insa cabinetul Grindeanu a trimis, pe 7 aprilie, un nou punct de vedere, favorabil, insa cu observatii, potrivit news.ro. Potrivit proiectului de lege, presedintele Romaniei si ministrul Justitiei sunt exclusi din procedurile de numire a procurorilor-sefi DNA, DIICOT si procurorului general al Romaniei, acestia fiind desemnati de catre CSM. “Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului National Anticoruptie, adjunctii acestuia, procurorii-sefi de sectii ai acestor Parchete, precum si procurorul-sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism si adjunctii acestora sunt numiti de Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care au o vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de trei ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data”, prevede proiectul de lege. Revocarea acestora se face tot de catre CSM, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunarii generale sau, dupa caz, a procurorului general. In prezent, procurorul general al Romaniei, prim-adjunctul si adjunctul acestuia, procurorul sef DNA, adjunctii acestuia, procurorii-sefi de sectii ai acestor Parchete, precum si procurorul-sef al DIICOT si adjunctii acestuia sunt numiti de catre presedinte, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul CSM. Integral pe Hotnews

De ce vorbește Emmanuel Macron de un Frexit. Cu şase zile înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cei doi finalişti, Emmanuel Macron şi Marie Le Pen sunt despărţiţi de aproape 20 de procente, potrivit recentelor sondaje de opinie. Candidatul independent este favorit, cu 60 de procente, în timp ce lidera Frontului Naţional este cotată cu 40 de procente. Cei doi au intrat pe ultima linie dreaptă a campaniei electorale şi pregătesc ultimele mitinguri cu alegătorii. Însă de la primul tur de scrutin Le pen a mai redus din decalaj. Şi în aceste condiţii Macron a început să-şi modifice discursul. Într-un interviu pentru BBC candidatul moderat a spus că Uniunea Europeană trebuie să se modifice din temelii dacă vrea să nu asiste la un Frexit. Declaraţiile lui Macron despre o eventuală ieşire din blocul comunitar au în primul rând un rol electoral – vrea să demonstreze alegătorilor că este un candidat care cere schimbare şi astfel ar putea să atragă voturi de la contracandidata sa. Însă dincolo de asta scopul evident electroal se alfă totuşi un adevăr – nevoia Franţei de a căpăta mai multă relevanţă la nivel comunitar. Şi acest lucru ţine de traiectoria pe care a avut-o Franţa în ultimele decenii. Dacă acum 50 de ani când se puneau bazele Uniunii, Franţa şi Germania erau egale ca forţă economică, acum cea din urmă este cu 20% mai mare. Când moneda euro a fost introdusă în urmă cu 15 ani, şomajul în cele două ţări era aproximativ egal, de 8%. Acum în Franţa e de 10%, iar în Germania de aproape 4%. Parisul a fost cel care a pledat mult pentru uniunea monetară în speranţa că va fi un catalizator pentru convergenţă. Şi asta s-a dovedit, doar că nu aşa cum sperau francezii, comentează the Guardian. Integral pe Digi24

Sfântul Mic şi Sfânta Bere. O discuție despre munca și tihna la români cu Andrei Pleșu, Vintilă Mihăilescu și Vlad Craioveanu. Proverbele şi prejudecăţile autohtone despre muncă, eficienţă şi lene la români sunt nenumărate şi au scris istorie din anii comunismului până astăzi: de la celebrul „noi ne facem că muncim, voi vă faceţi că ne plătiţi” până la „munca înseamnă viaţă, dar nici lenea n-a omorât pe nimeni”. Din anii comunismului, din timpurile de glorie în care muncitorii înălţau blocuri şi până în zilele noastre, când managerii rămân până noaptea târziu în birourile multinaţionalelor, relaţia românului cu munca a avut şi suişuri şi coborâşuri. S-a spus despre noi că suntem ba harnici, ba ruşinea Europei. Ba prea-prea, ba foarte-foarte. Proverbele şi prejudecăţile autohtone despre munca şi lenea la români n-au scris istorie, dar au săpat, în schimb, în conştiinţa publică, idei fixe. Andrei Pleşu: Există aici un poncif, că românii nu prea sunt muncitori, că trişează, că sunt leneşi, e o imagine mai veche despre români cu care nu sunt de acord. Eu am văzut la ţară, cândva, oameni care munceau de dimineaţa până seara şi care nu pregetau să fie activi de la răsăritul soarelui până când băgau orătăniile în coteţe. Vintilă Mihăilescu: Sunt datele europene care spun un lucru foarte clar. Românii muncesc cel mai mult din toată Europa, cel mai mult, atenţie. În momentul în care lucrezi cel mai mult, e cel puţin ciudat s-auzi etichete românii sunt puturoşi, leneşi, de la natură. Deci la acest capitol e total fals şi exact pe dos. Ah, nu lucrează, nu muncesc eficient. Asta iarăşi e adevărat. Şi nici nu se gândesc foarte mult la această eficienţă. Integral pe Digi24

Satul cu cel mai scump teren agricol din România. „La noi nu există săraci. Toată lumea munceşte!“. Localitatea Matca din Galaţi poate fi rezumată simplu: 12.000 de suflete, 3.000 de ferme legumicole, 1.000 de hectare de solarii, 200 de milioane de kilograme de legume pe an (13,5% din consumul românilor), 50 de milioane de ouă şi preţuri-record de 40.000 de euro pe hectarul de teren agricol. În ultimele decenii, satul gălăţean Matca a devenit, alături de la fel de faimoasele aşezări legumicole de la Dăbuleni, Vidra sau Băleni, un soi de brand de ţară. Căci faima legumelor produse de mătcaşi (să nu uităm că satul cu 12.000 de suflete din sudul Moldovei este responsabil cu producerea a 8% din volumul naţional de legume cultivate în spaţii protejate) a depăşit demult graniţele, ajungând, odată cu tirurile încărcate cu castraveţi, roşii, vinete şi altele, în peste 20 de ţări ale Europei. Nicăieri în România n-o să găsiţi o aglomerare mai mare de solarii într-o singură localitate. La Matca sunt 1.000 de hectare de teren sub folie din polietilenă, la care mai trebuie adăugate încă mai bine de 2.000 de hectare de legume cultivate în câmp, vreo 1.000 de hectare de pepeni şi cam 5.000 de hectare cu cereale şi plante tehnice. Din februarie şi până pe la sfârşitul lui noiembrie, la Matca e nebunia de pe lume. Sute de maşini, zeci de tiruri (în vârfurile de producţie se ajunge şi la peste 100 de tiruri încărcate pe zi), „survolează” comuna şi pleacă spre cele patru zări cu marfa produsă de fermierii locali. În total, de aici se vând, anual, în jurul a 200 de milioane de kilograme de legume, adică peste 10 kilograme pentru fiecare român. În fapt, comunitatea legumicolă de aici (care numără peste 2.000 de mici fermieri) produce 15% din legumele româneşti destinate comercializării şi acoperă circa 13,5% din consumul românilor (media naţională fiind de 74 de kilograme de legume pe cap de locuitor). Deloc surprinzător, la Matca pământul este foarte scump. Ultimele tranzacţii de teren arabil cu destinaţia pentru legumicultură arată că hectarul a depăşit 15.000 de euro, adică peste preţurile din regiunile bogate ale Franţei sau Olandei. Ba chiar în zona din apropierea drumului judeţean ce leagă satul de Tecuci s-a ajuns să se vândă terenuri pentru agricultură la peste 40.000 de euro hectarul, sumă record pentru Europa. Integral pe Adevarul

Gabriel Oprea, audiat în secret de Parchetul General în dosarul alegerilor din 2009. Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, a fost audiat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) în dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009, au declarat surse judiciare pentru agenţia de presă Mediafax. Parchetul General a precizat, joi, că infracţiunile de abuz în serviciu şi falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, pentru care s-a început urmărirea penală in rem în dosarul privind alegerile din decembrie 2009, se prescriu în termen de 10, respectiv 8 ani. Toodată, liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, joi, că şi preşedintele Klaus Iohannis ar putea fi audiat de către Comisia de anchetă parlamentară a alegerilor din 2009, dacă se va ajunge la concluzia că această audiere este una importantă. În replică, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a declarat vineri că o comisie parlamentară nu poate să ancheteze o cauză aflată deja ”pe masa unei instanţe”, precizând că nu există ”niciun fel de invitaţie adresată domnului preşedinte de a participa la o astfel de şedinţă”. Integral pe Romania Libera

România paradoxului: De ce 3 milioane de români au avut puterea să plece la muncă în afară, în schimb numai 134 de companii româneşti au avut puterea să facă investiţii în afară, faţă de 13.000 cât au ungurii numai în România? Unde este fractura? România este la extreme: are peste 3 milioane de români la muncă în afară, în toată lumea, cea mai mare comunitate din est în Europa, dar are numai 134 de companii româneşti (deţinute de antreprenori) cu investiţii străine în afară, conform unui studiu al BNR pe datele de la finalul lui 2015. Ca o comparaţia, Ungaria are în România 13.000 de companii. Investiţiile străine în România au fost la finalul lui 2016 de 67 mld. de euro (sold), în schimb investiţiile companiilor româneşti în afară sunt la nivelul sutelor de mii de euro. De asemenea, ponderea exporturilor şi a importurilor în PIB, de data asta atât din partea multinaţionalelor cât şi a companiilor româneşti, o măsură a gradului de internaţionalizare, de deschidere şi de competitivitate este de numai 82%, faţă de 95% în cazul Poloniei, 131% în cazul Bulgariei, 160% în cazul Ciprului şi 176% în cazul Ungariei, conform datelor Ghidului Exportatorilor Români publicat de Ministerul Economiei. Exporturile României de bunuri şi servicii, de 65 mld. de euro la nivelul anului 2015 (54,6 mld. euro bunuri şi 10,4 mld. euro servicii) sunt cele mai mici din regiune raportate la PIB. Bulgaria are o pondere a exporturilor în PIB de 66%, Ungaria de 83%. Primii 10 exportatori cu capital privat românesc au trimis peste graniţă în 2016 numai 1 mld. de euro, în timp ce primii 10 exportatori din România, numai companii multinaţionale, au avut exporturi de 10 mld. de euro. Exporturile totale ale României de bunuri (fără servicii), au fost la finalul lui 2016 de 57 mld. euro, numai 34% din PIB. Faţă de perioada Ceauşescu, exporturile sunt de 8-10 ori mai mari, aşa ca o statistică în timp. Cel mai mare exportator privat românesc, producătorul de mobilă Aramis din Baia Mare controlat de Mihai Iacob şi Marius Şelescu, livrează aproape 90% din ceea ce produce către IKEA. Pe locul 2 este Cerealcom Dolj, deţinut de omul de afaceri Mihai Anghel, care trimite peste graniţă cereale, iar pe locul 3 era Romcab Târgu-Mureş, deţinut de Zoltan Prosszer, companie producătoare de cabluri care a intat în insolvenţă la începutul acestui an. Integral pe Zf.ro

Va urez o zi buna!

1 Mai la români

De 1 mai, cei mai mulți români serbează punând stomacul la treabă. Dacă tot e Ziua Internationala a Muncii, de ce s-ar odihni burta? Creierul are voie sa se odihneasca mereu, burta…niciodata! E pacat sa ramana supermarketurile cu stocuri nevandute de mici, carnati, bere si alte delicatese bio, in special “verdeturi” de pus pe gratar. Din alea care guitau candva prin batatura.

Nu mai departe de ante-1989, de 1 mai muncitoresc se mergea la defilari, marsuri patriotice, facut lozinci cu trupurile, aplaudat la comanda, etc. Un chin. Azi, multi din cei care erau atunci tineri regreta vremurile acelea. S-au sters, selectiv, din memorie: foamea, penuria, frica, frigul, sa traiti cu respect tovarase, si au ramas doar nostalgiile dupa “aveam de toate”, “era mai bine” , “te punea sa”, “iti dadea de lucru”, “era ordine”, ” lumea era mai ca lumea”, etc.

Bineinteles, aceste amintiri sunt adesea depanate in fata unui gratar care sfaraie la iarba verde, pe iarba verde care nu mai creste de mult acolo, in timp ce PET-ul de bere se goleste in ritm de cascada iar din masina se aud numai simfonii de Beethoven si concerte de Rahmaninov. Asta daca nu cumva discutiile se produc la o coada, intr-un supermarket, unde se sta cu carucioarele pline ochi de bunatati pentru ziua de 1 mai.

Sau, daca nu e vorba de stat la coada la o casa, sigur e o coada kilometrica pe Valea Prahovei, asa cum ii sade bucuresteanului bine, in orice mini-vacanta: daca nu petrece cateva ore bune in masina, bara la bara, nu simte ca a “evadat” din orasul lui Firea-Pandele!  Ca doar de asta e Bucurestiul la doi pasi de munti: sa iasa toti posesorii de motoare odata si sa vina toti odata, pe acelasi drum ce sa incapataneaza sa ramana la fel de ingust.

La romani, mini-vacantele care nu sunt pline de nervi, noxe, injuraturi si claxoane nu ofera adrenalina necesara si nu merita repetate. Despre cei care merg la mare mort-copt de 1 mai, doar ca sa respecte o ciudata traditie care te pune sa te bagi in apa marii rece ca gheata, nu mai zic nimic. Acestia sunt o alta specie, un fel de nostalgici vamaioti care nu s-au mai maturizat, ori care copie pe altii ce nu s-au maturizat. Daca are muntele clientii lui de 1 mai, sa ramana marea mai prejos?

Cert este ca ori la munte ori la malul marii, spatiu mioritic ofera alternative pentru oricine vrea sa serbeze 1 mai intr-un stil cliseizat, care insa ofera sentimentul ca aceasta zi merita serbata altfel.

Cand toti fac altfel, mai e altfel?

Politicienii faceau si ei, acum cativa ani, 1 mai-ul lor vanghelicesc, cu mici, mustar si bere. Anul asta Dragnea face 1 mai la prins de stiuci, pardon, gugustiuci din popor, care ii cred aburelile cu salarii marite si venitul pe “gospodarie”. Serbam noi azi 1 mai, insa parca ne vedem cum peste 1-2 ani ne repezim toti in primele zile din luna mai sa depunem declaratia de venit pe gospodarie si cautam bani pe la prieteni sa platim impozitul “global”, pe care l-am papat de cum l-am vazut in portofel, lunar!

O natie care nu are in sange cultura planificarii si a disciplinei financiar-fiscale, care de sarbatori (religioase ori laice) rupe cosurile la supermarket, umplandu-le pana la refuz cu mancare (de frica sa nu moara de foame in cele doua zile cat magazinele sunt inchise), e cu siguranta o natie care e pregatita sa treaca la impozitul global, platit pentru anul fiscal anterior! Tarile nordice sa ia exemplu de la Romania.

Traiasca 1 mai tipic romanesc, plin de promisiuni cum ca la anul va fi bine si la vara cald!

Sa fim noi linistiti si sanatosi, ca de maiine de apucam…de munca! Intotdeauna, “de maiine”! 🙂

Ziarul de Duminica – 30 aprilie

Hristos a inviat! Azi este duminica, 30 aprilie.  Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume.

ZD

Cristina Tunegaru. Contributors. Școlarii utili ai domnului Manolescu

Domnul Nicolae Manolescu dezaprobă decizia mea de a nu studia la clasele de gimnaziu texte de Eminescu, Creangă sau Slavici. În opinia sa, această comoditate pe care o aseamănă cu preferința televiziunilor pentru emisiunile care satisfac „gusturile jalnice ale publicului” este dăunătoare. Un profesor ar alege alți autori doar ca să muncească mai puțin pregătindu-și orele sau pentru că pur și simplu nu are vocație. În viziunea sa, e inacceptabil ca un profesor să nu trudească pentru a face aceste texte digerabile, suportabile pentru elevi, ca și cum scopul studierii literaturii îl reprezintă cunoașterea autorilor români reprezentativi la un moment dat. Domnul Manolescu nu observă diferența de viziune care așază literatul și educatorul la doi poli diferiți în ce privește rolul educație. Pe mine, educatorul, mă interesează ce trebuie să facem la oră ca să obținem de la elevi cele mai bune rezultate. Pe de altă parte, literatul este interesat de felul în care este predată literatura pentru ca marii noștri autori să fie onorați asa cum li se cuvine. Pe dumnealui îl interesează mijloacele – utilizarea textelor autorilor canonici – pe mine mă interesează scopul, obiectivele activității educaționale. Ceea ce pierde din vedere domnul Manolescu este, în primul rând, faptul că în gimnaziu învățarea înseamnă formarea unor deprinderi: copilul învață să se apropie de carte, de lectură, să fie interesat de cunoaștere, să se documenteze, să pună preț pe raționamentele sale și ale altora. Din acest punct de vedere istoria literară nu-i folosește la nimic. Un profesor se angajează să modeleze caracterul elevului, să îi formeze niște obiceiuri de viață intelectuală. Eu urmăresc să-i învăț să scrie și să se exprime corect, să lucreze cu ideile proprii, să observe raționamente, să aibă opinii și să le formuleze, să compare etc. Sunt interesată ca elevii mei să fie intelectualii de mâine, oameni capabili, încrezători, curajoși, să stăpânească limba română, să întrevadă sensul și mesajul unui text, să fie capabili să producă ei înșiși texte diverse, să îi formez în spiritul unor valori – adevăr, onestitate, colegialitate, bunătate etc. În măsura în care în realizarea acestor obiective se poate da o direcție spre literatura română este minunat, dar direcția aceasta nu trebuie să compromită obiectivele finale. Iar o sumă de autori canonici nu sunt relevanți. La clasă, Eminescu este dispensabil, dar nu și obiectivele enunțate mai sus. Integral pe Contributors

Ramona Ursu. Revista 22. Băsescu Traian. În numele infractorilor

Tranziția nu s-a terminat odată cu finalul mandatelor pe care le-ați avut la Cotroceni. Tranziția se va termina abia când absolut toți cei care au jefuit țara asta vor plăti. Tranziția se va termina și când dumneavoastră veți înțelege că sunteți ales al poporului. Iar asta nu înseamnă să luptați contra lui, domnule Băsescu Traian! Mi-ar fi plăcut, domnule Băsescu, să mă adre­sez dumneavoastră cu „domnule pre­ședinte“. Așa cred că e frumos să îi spui unui fost șef de stat în care ai crezut vreo zece ani, pe care l-ai votat de fiecare dată, l-ai sus­ți­nut, așa cum ai putut tu, un cetățean obișnuit, în do­uă suspendări, l-ai admirat pentru curajul de a se lua la trântă cu mafia, pentru determinarea de a con­so­li­da justiția și statul de drept. Sigur, m-ați și dezamăgit, domnule Băsescu, în vre­mea în care erați la Co­tro­ceni. Promovarea cu încăpățânare a unor elene ale căror plusuri nu aveau legătură cu un CV demn de luat în seamă a fost un motiv. Altul, când vă trezeați vorbind. De exemplu, atunci când ați ținut morțiș să puneți la punct o profesoară, spunându-i să lase „țățismele“, doar pentru că în­drăz­nise să vi se plângă, pe drept, că i-a fost tăiat salariul și așa mic. Sau când aveați chef de glume, în fața unor sărmani bles­temați de inundații, explicându-le că și dumneavoastră vi s-au stricat straturile cu roșii de la Palat. M-ați întristat de mai multe ori, domnule Băsescu. Dar nici măcar asta nu mi s-a pă­rut cel mai grav. Consideram că aveați un lucru pe care nimeni altcineva, în tim­purile acelea, nu l-ar fi avut dacă ajungea în fruntea țării mele. Iubirea pentru o justiție dreaptă, tăria de a susține lupta an­ticorupție, de a scăpa România de ma­fie, de toate încrengăturile, com­binațiile și afa­cerile prin care o gașcă de indivizi certați cu legea le făcea cu bani furați de la stat. Cu banii munciți de noi, ce­tățenii, mai exact. Am apre­ciat când, în iunie 2014, printre lacrimi și cu glasul înecat, ne spuneați că „în­tre ne­voia de consolidare a jus­tiției și reflexul firesc de a-ți apăra fratele aleg con­solidarea justiției“. Am cre­zut în toate astea, nu ca un „lingău vo­lun­tar“, așa cum îi cata­lo­gați, mai nou, pe cei care v-au susținut. Ci ca un om ca­re își iubea, la rândul lui, țara, care credea și lupta și el, cu forțele pe ca­re le are un cetățean obișnuit, pentru apă­rarea ei, pen­tru a o vedea scăpată din mâi­nile unor co­rupți obsedați de putere și de bani. Am crezut, dar am greșit, domnule Bă­ses­cu. Integral pe Revista 22

Marian Garleanu. Romania Libera. Suntem robii mentalității că numai Ceaușescu „a făcut“ ceva în România

De 27 de ani, de când a fost ciuruit la Târgoviște cuplul Ceaușescu Nicolae și Elena, aud mai mereu în jurul meu persoane de toate vârstele – din păcate, și foarte tinere –care afirmă că numai Ceaușescu a construit ceva în România. Vrei, nu vrei, auzi tot felul de „atotștiutori“ clamând în mod victorios că Ceaușescu a făcut Casa Poporului, Ceaușescu a făcut metroul, Ceaușescu a făcut Canalul, Ceaușescu a făcut marile unități industriale unde oamenii aveau de muncă, Ceaușescu a făcut România respectată în lume și, mai ales, era liniște pe vremea lui Ceaușescu. Sunt unii români care-l laudă pe cârmaciul de la Scornicești chiar în pridvorul bisericii, în calitate de enoriași sau chiar arhierei, uitând subit cum cel mai iubit dintre comuniști a dărâmat biserici cu sutele și a băgat oameni la pușcărie numai pentru că spuneau „Hristos a Înviat!“. Am o întrebare pentru toți acești „patrioți verzi“: dar noi, românii, unde eram când Ceaușescu ridica asemenea minuni ale lumii? Eram la coadă la tacâmuri de pui, la cartela de pâine sau cumva chiar la Canal sau la Casa Poporului?! Și Ceaușescu cu ce bani și efort supraomenesc a ridicat tot acest edificiu românesc? A venit cu banii lui Andruța de la Scornicești sau cu banii lui tanti Leana din Lehliu-gară? Nuuuu, a construit în România pe banii și pe efortul plin de sacrificii al poporului român. Popor înfometat zi de zi, ținut în frig și teroare de către activiștii de partid simpli sau cei cu sarcini speciale. Acum, cei din urmă au pensii speciale, iar cei care au muncit din greu abia își duc zilele de azi pe mâine. Și asta din cauză că același popor umil și înfometat a votat ca oile atât în Duminica Orbului (20 mai 1990), cât și în toamna lui 1992, ca un fost activist PCR – pe numele său din buletin Ion Ilici Marcel Iliescu – să ne conducă pe mai departe. Integral pe Romania Libera

Andreea Pora. Revista 22. Programul „Prima mită deductibilă“

Ceasurile trebuie resetate și potrivite după ora penalilor. Anticorupției i-au ajuns 10 ani, deci e clar că trebuie s-o ia pe alt drum, unul al prieteșugului și toleranței cu călcătorii de lege. Reîntors după partida pascală de pescuit din insule, cel mai iubit comandant su­prem s-a aruncat direct în apele tulburi autohtone și a anunțat că înotatul contra directivelor încetează prin ordonanță. Cine vrea să-și mai depună icrele politice la PSD sau măcar să le păs­treze în frigiderele din Ki­seleff și Alexandria trebuie să execute întocmai. Ieșit la ora de dirigenție de la An­tena 3, Dragnea s-a con­fesat: e „nefericit“. Îl în­țe­legem, are perfectă drep­tate. Din Oceanul Indian s-a întors cu doar cinci pești, iar acasă plevuștile de Tudorel Toader și Viorel Ște­fan trag de timp, nu comunică după in­strucțiuni și sunt suspecți de deviaționism. Dragnea a rezolvat totul dintr-o trăsătură de carioca, comunicând așa cum numai el știe: „Se dă, se dă și iar se dă. Nimeni nu pierde niciun leu“. Până și Gâdea a căscat ochii mari, înghițind în sec întrebarea care plutește neagră peste gaura roșie din buget. Cele 28 de miliarde de la care statul își ia adio în 2018 din cauza impozitului global pe gospodărie, la care se adaugă alte 10 miliarde de la măririle de salarii duc sau nu duc deficitul la vreo 7% din PIB? Posibil, dar nu-i motiv de îngrijorare, a explicat însuși ministrul Ștefan, căruia șeful cel mare i-a pus gând rău de re­maniere din cauză că a recunoscut gău­ro­iul, dar nu l-a împachetat cum trebuie. Iar la ambalat deocamdată nu va mai ră­mâne decât Dragnea, singurul de în­cre­dere, capabil, cu suficient tupeu, ima­gi­nație și autoritate să vorbească pe în­țe­lesul maselor despre conspirația care se pu­ne la cale împotriva lui „se dă“. Mai complicat va fi atunci când șapte milioane de cetățeni vor începe să dea piept cu sis­temul și agenții lui fiscali – completat declarații, depus declarații, plătit impozitul, sechestru pentru cei care n-au pus banii deoparte… De aici încolo tabloul de­vine neclar, dar cum afa­cerea made în România „tă­iem impozitele și mă­rim salariile simultan“ are primul termen în 2018, co­lapsul financiar a fost pus la dospit. Integral pe Revista 22

Dan Tapalaga. Hotnews. Marea prigoana impotriva Strainilor. Cui foloseste delirul etnic al PSD?

“Sa fim romani!”, i-a indemnat liderul PSD, Liviu Dragnea pe senatorii si deputatii reuniti miercuri in sedinta festiva a Parlamentului, consacrata aniversarii Centenarului “Iasi – Capitala Regatului Romaniei 1916 – 1918”. Nu e clar cine-i impiedica in afirmarea identitatii nationale si de ce-ar trebui incurajat un roman sa fie roman. Dar se cam subintelege din tot ce au spus PSD si liderul sau pana astazi: strainii. Din cauza lor Romaniei ii merge astazi prost sau nu chiar atat de bine cat ar merita. Strainul a devenit dusmanul comun impotriva caruia Dragnea si PSD au declansat deja, in linie cu alte tari deraiate, marea prigoana. Strainul a fost intre timp evacuat si din cercetare, pentru a face loc impostorului local si clientelei de partid. Specialistii cu studii afara au zburat din comisiile de evaluare a programelor de cercetare. Gasiti detalii scandaloase aici si reactii stupefiate dincoace. Dar la o privire mai atenta, vom vedea ca afirmarea etnicitatii si manifestarea dispretului fata de Strain a patruns adanc in discursul public: in media, cultura, sport, nu mai vorbim de politica, ba chiar si in economie. Cateva televiziuni, in special Romania TV, duc deja o campanie pe fata impotriva strainilor. Cultura romaneasca va defila in lume refuzand modernitatea, tot cu ia si opinca traditionala, dupa chipul si asemanarea noului director ICR. In tara prolifereaza festivalurile de folclor si nu spune nimeni ca sunt rele daca n-ar fi subordonate discret unei ideologii politice. In plan economic, liderii PSD au declarat razboi deschis multinationalelor, descrise ca un instrument economic cu ajutorul caruia Strainul vlaguieste tara. Lui i se adreseaza astazi invitatia de a plati taxe si impozite mai mari pentru ajuta bugetarii sa castige mai bine. Daca nu doreste, daca protesteaza si se opune cresterilor salariale sub care se va prabusi bugetul tarii, ei bine, atunci nu iresponsabilii de la putere sunt de vina ci, ati ghicit, tot el, Strainul. Asupra lui mai planeaza suspiciunea ca a complotat la proteste, impreuna cu Soros, desigur. Ultimul cap de acuzare: si-a incitat clientii la vigilenta deoarece statul vrea sa nationalizeze pensiile private, motiv pentru care compania olandeza de asigurari s-a trezit drastic amendata. Integral pe Hotnews

Mihai Duta. Romania Libera. PCR: Parlamentul, Călin, România! 

Putem dispărea toți, țara poate să fie înghițită precum Atlantida, dar, cât timp rămâne Tăriceanu în Parlament, nația noastră e întrupată în el și nu ne mai trebuie nimic. Noi, cei care le plătim salariile, nu existăm fără ei. De aceea chiar merită să-și mărească lefurile, sfidându-ne superior. „Toate celelalte instituții și puteri ale statului pot fi copleșite ori pot dispărea, dar atât timp cât Parlamentul dăinuie, atât timp cât deliberează și legiferează, națiunea rămâne întreagă și neînvinsă“, declamă Constantin Călin Anton Popescu-Tăriceanu de la amvonul pe care s-a cocoțat trădând fără nicio greață idealurile lui I.C. Brătianu, pe care-l pomenește fără să sughită. Se întoarce în mormânt bătrânul liberal văzând cum cei care vorbesc despre el stau în capul mesei puse de urmașii comuniștilor. După Călin Anton Etc., potopul! Cât e el în fruntea celei mai hidoase întrupări a minciunii, noi putem să ne dizolvăm ca fumul de trabuc. Iar celelalte puteri sunt doar ca să-și bată ei joc de ele. Nu sunt deloc necesare. Un discurs perfect pentru Marea Adunare Națională de pe vremea lui nea Nicu. Atunci nu exista decât o putere. Partidul, Ceaușescu, România! La asta visează și el, Constantin Călin Anton Etc. O spune clar, nu e nevoie nici măcar de cei care i-au votat. „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala și armata, dar rămâne vie și trează atât timp cât continuă să fie întrupată de Parlament“, conchide CCAPT. Asta ați înțeles când românii au votat la referendum ca să fiți mai puțini? Că reprezentați națiunea? Păi, hai să o luăm pe rând. Teritoriul a rămas, dar a fost jefuit tocmai de marii politicieni din minunatul Parlament. Populația ați pierdut-o, pentru că peste 60% dintre români au stat acasă la ultimele alegeri. Capitala a ieșit în stradă împotriva Guvernului și a Parlamentului. Armata o terminați voi când îi tot batjocoriți bugetul. Oricum, nu-mi aduc aminte ca prin Afganistan sau Irak să-și fi pierdut viața vreun parlamentar. Dar să spui că națiunea dăinuie doar pentru că există ei în Parlament e ca un scuipat în ochii tuturor românilor. Integral pe Romania Libera

Dan Turturica. Digi24. Prima confruntare majoră Dragnea – Grindeanu

În timp ce atenția opiniei publice este atent dirijată spre ”impozitul pe gospodărie”, spre creșteri de salarii, spre dileme anti-vaccinare și alte fumigene, în plan secund se dau câteva bătălii politice grele. Cea mai importantă: încercarea lui Dragnea de a prelua controlul total asupra câtorva ministere cheie care i-au scăpat din mână. O remaniere guvernamentală este iminentă. Sorin Grindeanu este primul care și-a dorit-o, dar întocmai ca și în cazul deciziei de retragere a OUG 13, Dragnea și-o asumă public. Și dă de înțeles că inițiativa îi aparține. La întrebarea ”aveți de gând să sugerați o remaniere de Guvern?”, șeful PSD a răspuns ca în vremurile în care își asuma fără rețineri rolul de supra-premier: ”Stați puțin, eu nu sugerez. Eu dacă e să fac ceva, o să cer.” Nu au trecut decât două luni, de când, după eșecul OUG 13, cerea iritat altceva. Să nu i se mai adreseze nicio întrebare despre activitatea guvernului. De ce și-a dorit Grindeanu o remaniere? Pentru a diminua influența unor baroni locali pe care Liviu Dragnea i-a răsplătit cu posturi ministeriale bănoase și ai căror oameni de paie execută o agendă care îi aduce numai riscuri și zero beneficii. Nu pare să se iluzioneze că va reuși mare lucru dar este destul de probabil că va insista în câteva puncte sensibile, unde pericolul este maxim. Este greu de spus dacă aici va ținti, dar premierul pare să fi scăpat total de sub control ce se întâmplă în Ministerul Transporturilor. Instituția este condusă de Răzvan Cuc, un apropriat al lui al lui Nicolae Bădălău, preşedinte executiv al PSD și vicepreședinte al Senatului. Bădălău este unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Liviu Dragnea. Influența sa în partid a fost confirmată oficial anul trecut, când a fost numit coordonatorul campaniei electorale a PSD. Biografia lui Bădălău este reprezentativă pentru tipul de oameni în care Dragnea are încredere și pe care i-a impus în partid și în Parlament pentru a disloca echipa lui Ponta și pentru a controla pârghiile legislative și alocarea resurselor bugetare. Conform unei sentințe publicată în presă, Bădălău a fost condamnat, în 1988, la un an de închisoare pentru că a furat patru saci cu grâu. Ulterior, a beneficiat de o amnistie dată de Nicolae Ceauşescu, iar pedeapsa i-a fost ștearsă din cazier. În 2009, pe când era senator și membru al Comisiei de Abuzuri şi Corupţie al organizaţiei judeţene Giurgiu, a devenit subiectul unei sesizări trimise de ANI la DIICOT pentru infracţiuni de spălare de bani şi fals în declaraţii. Integral pe Digi24

TNR. Alte incidente în Marea Neagră! O barjă care transporta pufuleți a scufundat 5 fregate rusești

Incindent bizar în largul Mării Negre, la 120 de kilometri de Constanța. O barjă de mari dimensiuni ce transporta 300 de tone de pufuleți pentru export a efectuat o manevră cu spatele și, din cauza neatenției pilotului, a scufundat 5 fregate rusești care făceau exerciții militare în zonă. Ministerul Apărării a venit imediat cu un comunicat oficial în care și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate. „În timpul serii transportor de tip „barjă” ce exporta „pufuleți” spre Crimeea a efectuat o manevră de mers cu spatele în timpul căreia, din „neatenție”, a acroșat cinci fregate rusești ce efectuau „exerciții” militare „de pace” în zonă. Nava, care naviga sub pavilionul țării „Mozambic” își va continua drumul spre „destinație” unde se va deschide și o „anchetă” cu privire la acest „incident”, se arată în comunicatul MApN. Integral pe TNR

Va urez o duminica linistita!

Revista Presei – 29 aprilie. Dragnea: pohta ce-am pohtit, în Guvern!

Hristos a inviat! Astazi este sambata, 29 aprilie. În regiunile vestice şi de nord-vest, unde cerul va fi mai mult noros şi va ploua, vremea se va răci semnificativ, faţă de intervalul precedent, informează ANM. O scădere de temperatură se va produce şi în restul teritoriului, dar, raportat la normalul termic specific perioadei, vremea se va menţine caldă pentru sfârşitul lunii aprilie, însă, începând cu orele amiezii, treptat va deveni instabilă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător şi cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse, vor fi căderi de grindină, iar cantităţile de apă vor fi însemnate, local peste 20-25 l/mp şi izolat 35-40 l/mp, în special în zona Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. În sud-estul teritoriului, probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusă, dar va fi ceaţă, în primele ore ale zilei, cu precădere în Dobrogea, inclusiv pe litoral. Temperaturile maxime vor avea valori de la 11…12 grade în Câmpia şi Dealurile de Vest, până la 26…27 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade. Bucuresti: Vremea va fi caldă pentru sfârşit de aprilie. Treptat, înnorările se vor accentua şi îndeosebi în cursul nopţii va ploua în averse, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 10…12 grade.

Prima confruntare majoră Dragnea – Grindeanu. În timp ce atenția opiniei publice este atent dirijată spre ”impozitul pe gospodărie”, spre creșteri de salarii, spre dileme anti-vaccinare și alte fumigene, în plan secund se dau câteva bătălii politice grele. Cea mai importantă: încercarea lui Dragnea de a prelua controlul total asupra câtorva ministere cheie care i-au scăpat din mână. O remaniere guvernamentală este iminentă. Sorin Grindeanu este primul care și-a dorit-o, dar întocmai ca și în cazul deciziei de retragere a OUG 13, Dragnea și-o asumă public. Și dă de înțeles că inițiativa îi aparține. La întrebarea ”aveți de gând să sugerați o remaniere de Guvern?”, șeful PSD a răspuns ca în vremurile în care își asuma fără rețineri rolul de supra-premier: ”Stați puțin, eu nu sugerez. Eu dacă e să fac ceva, o să cer.” Nu au trecut decât două luni, de când, după eșecul OUG 13, cerea iritat altceva. Să nu i se mai adreseze nicio întrebare despre activitatea guvernului. De ce și-a dorit Grindeanu o remaniere? Pentru a diminua influența unor baroni locali pe care Liviu Dragnea i-a răsplătit cu posturi ministeriale bănoase și ai căror oameni de paie execută o agendă care îi aduce numai riscuri și zero beneficii. Nu pare să se iluzioneze că va reuși mare lucru dar este destul de probabil că va insista în câteva puncte sensibile, unde pericolul este maxim. Este greu de spus dacă aici va ținti, dar premierul pare să fi scăpat total de sub control ce se întâmplă în Ministerul Transporturilor. Instituția este condusă de Răzvan Cuc, un apropriat al lui al lui Nicolae Bădălău, preşedinte executiv al PSD și vicepreședinte al Senatului. Bădălău este unul dintre cei mai importanți susținători ai lui Liviu Dragnea. Influența sa în partid a fost confirmată oficial anul trecut, când a fost numit coordonatorul campaniei electorale a PSD. Integral pe Digi24

Cele mai mari cinci universitati din Romania cer demisia ministrului Cercetarii, dupa modificarile facute de acesta in domeniu. Consortiul Universitaria, care reuneste cele mai bune cinci universitati din tara, ii cere premierului Sorin Grindeanu demiterea ministrului Cercetarii si Inovarii, Serban Valeca, avertizand ca deciziile recente luate de acesta in domeniul cercetarii “decupleaza cercetarea romaneasca de la contextul international”. Intr-o scrisoare deschisa adresata vineri premierului Grindeanu, Consortiul Universitaria denunta “situatia ingrijoratoare care pune in pericol integritatea sistemului national de cercetare”. “Asistam, in ultimele luni, la un adevarat asalt asupra eforturilor cercetatorilor romani de a pastra standardele inalte ale unei cercetari de calitate”, atrage atentia Mircea Dumitru, rectorul Universitatii din Bucuresti. Potrivit acestuia, cercetarea stiintifica se face doar prin colaborare internationala, iar Romania risca astfel sa fie izolata pe o lunga perioada de timp. “Deciziile pe care le-a luat Ministerul Cercetarii si Inovarii decupleaza cercetarea romaneasca de la contextul international. Mai mult, sansele tinerilor de a se impune si dezvolta in lumea stiintifica sunt sever periclitate, iar aceasta va conduce la o irelevanta totala in ceea ce priveste finantarea cercetarii romanesti. Integral pe Hotnews

PCR: Parlamentul, Călin, România! Putem dispărea toți, țara poate să fie înghițită precum Atlantida, dar, cât timp rămâne Tăriceanu în Parlament, nația noastră e întrupată în el și nu ne mai trebuie nimic. Noi, cei care le plătim salariile, nu existăm fără ei. De aceea chiar merită să-și mărească lefurile, sfidându-ne superior. „Toate celelalte instituții și puteri ale statului pot fi copleșite ori pot dispărea, dar atât timp cât Parlamentul dăinuie, atât timp cât deliberează și legiferează, națiunea rămâne întreagă și neînvinsă“, declamă Constantin Călin Anton Popescu-Tăriceanu de la amvonul pe care s-a cocoțat trădând fără nicio greață idealurile lui I.C. Brătianu, pe care-l pomenește fără să sughită. Se întoarce în mormânt bătrânul liberal văzând cum cei care vorbesc despre el stau în capul mesei puse de urmașii comuniștilor. După Călin Anton Etc., potopul! Cât e el în fruntea celei mai hidoase întrupări a minciunii, noi putem să ne dizolvăm ca fumul de trabuc. Iar celelalte puteri sunt doar ca să-și bată ei joc de ele. Nu sunt deloc necesare. Un discurs perfect pentru Marea Adunare Națională de pe vremea lui nea Nicu. Atunci nu exista decât o putere. Partidul, Ceaușescu, România! La asta visează și el, Constantin Călin Anton Etc. O spune clar, nu e nevoie nici măcar de cei care i-au votat. „O națiune își poate pierde teritoriul, populația, capitala și armata, dar rămâne vie și trează atât timp cât continuă să fie întrupată de Parlament“, conchide CCAPT. Asta ați înțeles când românii au votat la referendum ca să fiți mai puțini? Că reprezentați națiunea? Integral pe Romania Libera

DOCUMENT. CSM vrea REVOLUȚIE în sistem: Ce propunere face pentru șefia DNA, DIICOT și PÎCCJ. CSM a trimis propunerile privind proiectele Ministerului Justiției de modificare a legilor justiției. Printre amendamentele cuprinse în 210 de pagini se află și referitor la numirea procurorilor-șefi. Mai concret, prin acest amendament se vrea diminuarea puterii Ministerului Justiției în aceea ce privește aceaste decizii. Practic, magistrații amendează proiectele de modificare și completare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, anunță Digi24. În aceea ce privește procedura numirii în funcție a procurorilor-șefi, practic, procurorul-general și procurorii-șef ai DNA și DIICOT ar urma să fie numiți de președintele României, la propunerea CSM și cu avizul ministrului Justiției. În prezent, propunerea este făcută de ministrul Justiției, iar CSM doar avizează. Integral pe EVZ

Ce vrea, de fapt, Liviu Dragnea. Asadar, CCR a mai amanat o data (dupa cum corect anticipam) decizia privind interdictia aplicata fostilor condamnati de a deveni membri ai Guvernului. Adica, mai pe romaneste, privind interdictia lui Liviu Dragnea de a fi premier. Faptul ca de aceasta data pare sa fi fost vorba despre un motiv aparent obiectiv, adica absenta unuia dintre judecatori [Nota Cetatean: conform surselor, nu a fost cvorum la CCR, adica mimim 6 judecatori din 9], nu schimba penibilul in care se scufunda, in opinia mea, CCR. Un penibil extrem de periculos pentru institutia care ar trebui sa fie una cheie pentru democratia romaneasca. Cand exista atat de multa jurisprudenta a CCR pe aceasta tema, e aproape imposibil de crezut ca decizia nu este, de fapt, una negociata politic intre taberele reprezentate in CCR. Si, din aceasta perspectiva, nu am niciun motiv sa cred ca nu tot politica va fi si decizia referitoare la plangerile facute de Bombonica Dragnea si Gabriel Oprea in privinta lipsei pragului de prejudiciu pentru infractiunea de abuz in serviciu, adica revenirea la OUG 13. Deja CCR a reintrodus prin decizia referitoare la conflictul de natura constitutionala dintre DNA si Guvern impunitatea pentru favorizarea faptuitorului comisa prin emitere sau adoptare de acte normative. Integral pe Ziare.com

Preşedintele Iohannis, avertisment pentru Guvern: „Nu e un mod responsabil de a guverna”. Replica Guvernului. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a atras atenţia Guvernului, într-o declaraţie de presă, că modul în care a acţionat în cazul ordonanţei prin care preşedintele este scos din procedura numirii conducerii Autorităţii Naţionale în Telecomunicaţii ANCOM nu este unul responsabil şi este văzut de preşedinte ca un semnal de alarmă privind lipsa de transparenţă a Executivului. UPDATE: Premierul Sorin Grindeanu a transmis, prin intermediul purtătorului de cuvânt al Guvernului, răspunsul la acuzaţiile făcute de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, Alina Petrescu a afirmat că nu se poate vorbi de o încălcare a Constituţiei în cazul ordonanţei privind ANCOM, de vreme ce acestea „sunt atribuţii ale Guvernului” şi vin să readucă o situaţie la normal. „S-a aruncat această sintagmă a încălcării Constituţiei şi nu ni s-a explicat. Ordonanţele de Urgenţă pot fi date de Guvern, sunt atributele Guvernului. Guvernul nu reacţionează la ceea ce a spus Administraţia Prezidenţială, ci ceea ce facem noi e să se revină la o situaţie normală. Nicăieri nu se întâmplă ceea ce a fost legiferat pe vremea preşedintelui Băsescu”, a declarat Alina Petrescu într-o intervenţie la Antena 3. „Dacă Guvernul şi-ar fi dorit să rezolve această situaţie printr-o formulă urgentă, avea şi timpul, şi instrumentele pentru că această instituţie nu are conducere de câteva luni. Recurgerea la o ordonanţă de urgenţă înscrisă pe ordinea de zi suplimentară se constituie într-un alt semnal cu privire la modul netransparent în care acţionează Guvernul,” a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui. Integral pe Adevarul

Luna mai vine cu schimbări majore pentru toți șoferii. Cea mai mare surpriză vine de la RCA. La jumătatea lunii viitoare, dacă Guvernul nu cedează iar la presiunile transportatorilor, expiră perioada de șase luni în care prețurile pentru RCA au avut un nivel maxim fixat prin lege. Nu este, însă, nici pe departe singura schimbare majoră din domeniul asigurărilor auto pentru că noua lege RCA a intrat deja pe ultima sută de metri în comisiile din Camera Deputaților, după ce a fost adoptată de Senat. Tarife mai mari şi fluctuante, preţuri speciale pentru şoferii cu multe daune la activ, tarif de referinţă, limite mai mari de despăgubire. Acestea sunt doar câteva dintre schimbările majore care vor afecta cei aproximativ 5,5 milioane de şoferi din România. Cel mai probabil, toate aceste modificări vor intra în vigoare pe parcursul lunii viitoare. Pe 19 mai, dacă Guvernul nu decide altfel, la presiunea or­ga­nizaţiilor trasportatorilor pro­fe­sionişti, expiră perioada cu tarife maxime la RCA, stabilite prin lege. Cu această ocazie, aproape toţi actorii pieţei, de la firme de asigurare şi brokeri, la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi unele organizaţii ale transportatorilor şi ale service-urilor, sunt de acord că Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2016, care reglementează astăzi piaţa RCA, trebuie înlocuită cu o lege ordinară. Această lege există deja şi a fost votată de Senat încă de anul trecut. Recent, au fost reluate discuţiile şi în comisiile care se vor ocupa de actul normativ în Camera Deputaţilor: Comisia de Buget Finanţe, Comisia de Transporturi, Comisia de Industrii. Amendamentele parlamentarilor precum şi cele ale organizaţiilor şi actorilor din piaţă au fost deja incluse într-un document de peste 300 de pagini care a fost distribuit aleşilor. Cel mai probabil, până la finele lunii mai, vom avea şi o nouă lege RCA, ne-au explicat mai mulţi deputaţi din comisiile de specialitate. Integral pe Capital

Va urez o zi buna!

Impozitul confiscatoriu bate la ușă

Sub un pretext vag-urbanistic, armata de primari (majoritatea PSD-isti) au primit dezlegare sa introduca un impozit pe terenuri si cladiri al carui scop real (nu cel afisat) este confiscarea indirecta a averii. Astfel, pe motiv ca fatadele unor cladiri nu au fost renovate, primarii vor putea impune proprietarilor acelor cladiri cu fatada nerenovata (acelasi luc lucru e valabil si pentru terenurile neingrijite)  impozite marite si cu 600%.  Caz concret, de la 760 de lei impozitul va ajunge la aproape 4000 de lei. Vorba edilului-sef al capitalei, madam Firea-Pandele:

„Pentru terenurile lăsate în paragină, neîngrijite, care constituie practic pata pe obrazul Bucureştiului, aceste taxe sa poata să crească de până la 500 la sută, aşa cum, repet, prevede Codul Fiscal”.

Sau a altor edili, Robert Negoita ori Dan Cristian Popesci:

“Proprietatea nu-ţi dă doar drepturi, îţi dă şi obligaţii. Dacă nu pot să-şi întreţină proprietăţile, au opţiunea să le vândă”.

“Noi vrem să punem o presiune pe proprietari, ca aceştia să le aducă la o stare normală. Cred că se poate şi vinde o proprietate pentru care nu ai bani să o întreţii şi poţi să-ţi cumperi o proprietate pe care ţi-o permiţi”.

Ei bine, aici e problema, ca acest impozit majorat este de fapt un impozit confiscatoriu, adica un impozit al carui scop este, finalmente, confiscarea mascata de a averii: neavand suficienti bani ca sa plateasca impozitul catre Primarie, omul isi va vinde proprietatea, pentru a plati, cu o parte din ea, impozitul excesiv.

Practic, impozitul excesiv functioneaza ca o clauza de des-proprietarire prin transferul fortat al dreptului de proprietate: nu ai bani ca proprietar de teren/cladire, instraineaza insasi proprietatea ca sa platesti acea taxa.

Nu iti trebuie multe studii juridice pentru a intelege ca, astfel, este afectata insasi natura juridica a dreptului de proprietate, garantat prin art. 44, alin  2 din Constitutie: “Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular”.

Evident, la art. 44 avem si un articol 7, care spune ca “Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului“, numai ca acestea nu pot fi excesive, caci articolul 56 alin 1 si 2  din Constitutie spune clar:

Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

“Aşezarea justă a sarcinilor fiscale” nu inseamna, in nici un caz, sa obligi proprietarul sa isi vanda proprietatea doar ca sa plateasca un impozit marit in mod excesiv, pentru motive arbitrare! In acest sens, avem si o bogata jurisprudenta a CCR, care detaliaza aceste aspecte cruciale ale limitelor constitutionale pe care le are fiscalitatea:

“Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora” (În acest sens sunt Decizia nr.176 din 6 mai 2003, Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012). Sursa: Decizia 164/2013.

Mai mult decat atat, impozitul nu poate functiona ca o clauza de des-proprietarire, Curtea o spune clar:

Formula „aşezarea justă a sarcinilor fiscale” presupune, pe de o parte, să se ţină seama de situaţia materială a contribuabililor, iar pe de altă parte, de posibilitatea crescută a celor care deţin mai multe proprietăţi de a contribui, prin impozite, la cheltuielile publice […] În cauză nu operează un transfer al dreptului de proprietate, ci se pune problema aplicării concrete, prin lege, a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie. În consecinţă, sub acest aspect, Curtea reţine că nu sunt încălcate nici dispoziţiile cuprinse în documentele internaţionale privind protecţia dreptului de proprietate privată, invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. (Decizia 477/2004).

Daca in Decizia 477/2004 Curtea a respins exceptia, pe motiv ca un articol dintr-o ordonanta a Guvernului privitoare la impozitarea pe proprietate nu opera precum o claza de des-proprietarire (transfer fortat de proprietate), in cazul unor eventuale sesizari ale CCR legate de impozitul excesiv pe cladiri/terenuri, cu siguranta Curtea ar constata ca acesta functioneaza in mod evident ca o clauza de des-proprietarire ce afecteaza garantiile proprietatii private.

Nimeni nu poate fi fortat sa isi vanda proprietatea doar ca sa plateasca niste impozite aberant de mari. La rigoare, statul mareste excesiv toate impozitele si categorii sociale intregi, afectate de aceste impozite, isi vand proprietatile doar ca sa evite amenzile si executarea silita! Visul oricarui socialist care nu stie cum sa plateasca pensii si salarii marite pentru categoriile captive de votanti: confiscarea mascata a averilor!

Asa ca, dragi proprietari, din Bucuresti sau alta localitate, contestati in instanta amenzile pentru neplate impozitelor si, odata ajunsi in fata instantei, certi trimiterea la CCR a unei obiectii de neconstitutionalitate, pe motiv ca impozitele excesive permise de Codul Fiscal incalca art. 44 alin  1 si 2  precum si art. 56 alin 1 si 2 din Contitutia Romaniiei.

Avand in vedere jurisprudenta CCR in acest sens (deciziile mentionate mai sus), instantele de drept comun au toate motivele sa va accepte cererea si, odata ajunsi la CCR, castigati fara drept de apel impotriva Guvernului/primarilor abuzivi care va afecteaza dreptul de proprietate!

P.S. 1 De facilitati/scutiri fiscale pentru cei care isi renoveaza fatadele au auzit primarii? Sau ei nu cunosc decat metoda impozitului excesiv?

P.S. 2. Inca o lege abuziva care are aspect confiscatoriu de proprietate: Legea 225/2016. Din fericire, ea a fost contestata ieri de Ciorbea la CCR.

« Previous PageNext Page »