Barbarii (7) “Germanicii 6” – Francii /1
| 10/04/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Contrar perceptiei populare, Francii au fost un popor germanic, care a ajuns la cele mai importante realizari dintre toti “germanicii”, inclusiv goţii, (parere personala, controversata). Francii sunt si printre putinele popoare “barbare” care nu au “vizitat” tertoriul cunoscut astazi sub numele Romania.
Francii, divizati in cinci triburi mari si alte cateva mai mici, intra in istoria Europei cam pe la inceputul secolului al II-lea dupa Hristos. Asezati pe malurile Rinului: Salieri (Salii – francii de sud), Ripuaren (francii din centrul Rinului), Chamaven (Chatti), Sugambren (Sicambri), Brukteren (Bructerii), Uspiten, Ampsiavaren (Ampsivarii) si Chattuari, Tencteri si Batavi se unifica si isi asuma titlul de Franks (lat. Franci sau gens Francorum) adica “cei viteji.” Francii sunt amintiţi în sursele romane pentru prima oară prin anii 250 d.Hr. , cu ocazia incursiunilor de pradă pe care le făceau în Provincia Galia. În timpul migrării popoarelor, teritoriile socotite ca aparţinând francilor erau Bavaria de nord, Württemberg de nord, sudul Thuringiei, Hessen, Nord-Baden, Renania-Palatinat, nordul Alsaciei, Lorena, Saarland, Luxemburg, regiunea Rinului – partea Belgiei unde se vorbeşte germana, Limburg, Olanda, Zeelanda, Brabant şi Flandra. Din secolul V, centrul regiunii ocupată de franci era Kölnul. In 420, Francii traversează Rinul spre vest .
Pharamond ii desparte pe franci în francii de est (francii de pe Rin) şi în vest Salfrancii. Izvoarele arheologice atestă faptul că francii ar fi fost acceptaţi paşnic în Galia romană, unde s-au aşezat ca laeti (aliaţi fără civitas – fără cetăţenie romană). Migrarea francilor spre sud probabil a influenţat migrarea saxonilor spre Anglia şi coasta olandeză, care a dus ulterior la conflictele dintre franci şi saşi (saxoni).
Francii au apelat la o legenda extrem de interesanta pentru consolidarea unei “geneze nobile.” Intr-un manuscris datat cam prin 727 d.Hr. “Liber Historiae Francorum” se povesteste ca Sugambren (sicambri-sigambren) sunt de fapt troieni, care condusi de Piram reusesc sa treaca Tanaisul (Donul) si fondeaza o noua cetate pe numele “Sicambria.” In doar doua generatii (cea al lui Priam si “fiului” sau Marcomer) ajung in Panonia si pe malurile Rinului. Intr-o alta varianta, (probabil anterioara), Fredegar (romanizat in Francio) da numele poporului Franc, asa cum Romulus a facut-o pentru Romani.
Un singur lucru va pot spune: nu a existat nici un popor “barbar” cu legende mai frumoase, in special cele legate de prima lor dinastie , cea Merovingiana (481–751 d.Hr.) despre care vom discua mai jos. Francii vor deveni o putere militară în timpul Merovingienilor. Clovis I-ul, fondatorul dinastiei, va învinge în Galia de Nord pe alamani (alt popor germanic) şi pe goţii de vest (Vizigotii), ajungând până la Munţii Pirinei. Clovis şi o parte a francilor se vor crestina si vor deveni catolici. Fiii lui Clovis I-ul vor continua politica de expansiune alipind regatului franc Burgundia, Turingia şi regiuni ce azi aparţin Germaniei de vest, statelor Benelux şi Franţei de azi.
Francia (Frankia)
Francia sau Frankia, numita mai târziu, Imperiul Francilor (Lat: Imperium Francorum), este teritoriul locuit şi condus de Franci din secolul al III-lea d.Hr. pâna in secolul al X-lea. Prima inregistrare in sursele istorice al numelui 
“Francia” a fost facuta în “Panegyrici Latini” pe la începutul secolului al treilea. Panegyrici Latini este o colecţie de douăsprezece discursuri latine antice. Autorii celor mai multe din discursurile din colecţie sunt anonimi, dar par să fi fost de origine galică. Aceasta colectie de discursuri incepe cu unul atribuit lui Pliniu cel Tânăr (aprox 100 d.Hr.), majoritatea fiind compuse insa între 289 şi 389d.Hr. Manuscrisul original, descoperit în 1433, a disparut, rămânand astazi cateva copii. Teritoriul original al Francilor a cuprins aproximativ triunghiul dintre Utrecht, Bielefeld si Bonn. Acest teritoriu a fost comun triburilor de franci Sicambri, Salians, Bructeri, Ampsivarii, Chamavi şi Chattuarii. Unele dintre aceste popoare, cum ar fi Sicambri şi Salians, au migrat spre Imperiul Roman. În 357, regele salienilor a intrat in Imperiul Roman, tolerat fiind printr-un tratat cu Iulian Apostatul.
Dinastia Merovingiană
Merovingienii, prima dinastie din istoria Francilor, este considerata si prima dinastie regala a Frantei, desi nu prea au nimic in comun cu Franta moderna. Merovingienii au domnit peste o zonă cu suprafaţa între Franţa şi Germania de astăzi începând cu secolul al V-lea şi până în secolul al VIII-lea. Au fost cunoscuţi şi după porecla de “regi cu părul lung” (lat. reges criniti) de contemporani, pentru părul lor netuns (prin tradiţie, şeful de trib al francilor îşi lăsa părul lung, în timp ce războinicii şi-l tundeau).
Dinastia merovingiană îşi ia numele de la Merovech sau Merowig (latinizat ca Meroveus sau Merovius), conducător al francilor salieni din aprox.447 până în 457 şi capătă importanţă odată cu victoriile fiului său Childeric I (aprox.457 – 481) împotriva vizigoţilor, saxonilor şi alemannilor. Fiul lui Childeric, Clovis I-ul a unificat apoi cea mai mare parte a Galiei la nord de râul Loara în jurul anului 486, când l-a învins pe Syagrius, conducătorul roman al acestei regiuni. Clovis I-ul câştiga bătălia de la Tolbiac împotriva alemannilor în 496, creştinandu-se in acelasi an. Acelasi Clovis reuseste sa invinga definitiv regatul vizigot de la Toulouse în bătălia de la Vouillé din 507. După moartea lui Clovis, regatul a fost împărţit între fiii săi, în conformitate cu obiceiurile france. În următorul secol, această tradiţie a împărţirilor va continua. Chiar şi atunci când domneau mai mulţi regi merovingieni, regatul — asemenea Imperiului Roman în perioada târzie — era văzut ca o singură entitate politică, guvernată colectiv de mai mulţi regi (fiecare pe domeniul său) şi uneori evenimentele puteau duce la reunificarea întregului regat sub un singur rege.
Regatul Francilor a “imprumutatat” multe proceduri si formule de guvernare de la vechea administratie Romana, adaptandu-le extraordinar la necesitatile unei societati diferite, cu probleme ale unor etnii cu obiceiuri complet diferite. Administratia teritoriala era bazata pe “magnaţi” numiti de rege, care vor deveni mai tarziu “comiţi”. Comitii trebuiau să asigure armate, înrolând soldati şi răsplătindu-i în schimb cu pământ. Aceste armate erau la dispoziţia regelui pentru purtarea campaniilor de aparare sau extindere a imperiului. Regele trebuia să se întreţină singur din domeniile sale personale (demesne) prin taxe care erau stranse de magnati si partial varsate in visteria “centrala”.
Legea merovingiană nu era o lege universală bazată pe echitate raţională, aplicabilă tuturor, asemenea legii romane; era aplicată fiecăruia, în conformitate cu originea sa: francii ripuarieni aveau propria lor Lex Ribuaria, în timp ce aşa-numita Lex Salica (Legea salică) a clanurilor saliene, codificată pentru prima oară în 511, era invocată sub exigenţele medievale până în perioada dinastiei franceze de Valois. Tradiţiile sale germanice nu ofereau insa un cod civil de legi necesar unei societăţi urbanizate, aşa cum Iustinian a elaborat şi promulgat în Imperiul Bizantin. Cele câteva edicte merovingiene rămase privesc în general împărţirea proprietăţilor între moştenitori. Acesta a fost una din cauzele prabusirii dinastiei Merovingiene despre care vom discuta in postarea urmatoare.
Postarea urmatoare se va ocupa cu dinastia Carolingiane, dupa care ne vom reintoarce la “barbarii” de origine turanica.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Faini francii. Singurii barbari cu vocatia reconstruirii (poate un pic si ostrogotii sau burgunzii). Faptul ca au trecut tarziu de la paganism direct la ortodoxie i-a ajutat enorm. Ceilalti barbari s-au pus in raspar cu majoritarii, cu biserica si cu Constantinopolul prin adoptarea arianismului. De asemenea, nu pareau sa aiba tentatia nomadismului. S-au infiltrat treptat in Gallia mai ales dupa prabusirea stapanirii romane, nu au traversat continente intregi.
O scurta observatie. Francii au avut langa Orastie pe valea Muresului n post de apare a drumului sarii in timpul imperiului carolingian . Acest lucru este dovedit de sapaturi arheologice .