Geopolitica: Pacientul Coreean (1)
| 04/04/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International |
De ce ar trebui sa ne intereseze conflictul din Peninsula Coreeana? Aceasta intrebarea nu ar trebui sa ramana retorica. In primul rand pentru ca am putea genera o discutie ucronica (istorie alternativa) despre cum ar fi putut arata transferarea puterii de la batranul Ceausescu spre un mai tanar 
Ceausescu. Din fericire pentru noi si din nefericire pentru Ceausesti lucrurile s-au “rezolvat” diferit.
Ceea ce se intampla in Peninsula Coreeana face parte din repertoriul international al nebunilor care fac politica pe care oamenii cu bun simt nu o inteleg. Trei cauze plauzibile la incidentele recente din Peninsula Coreeana. Prima si cea mai plauzibila (din punctul meu de vedere) este foamea. De obicei la inceputul si sfarsitul iernilor (extrem de grele) din peninsula, stimatii frati coreeni din nord se bazeaza pe ajutorul fratilor mai bogati din sud. Nu intotdeauna fratii sudici sunt suficient de receptivi asa ca fratii sudici sunt ajutorati sa-si reaminteasca. Anii trecuti impulsionarea a fost facuta cu ajutorul unor experimente nucleare sau testari de rachete spre Japonia. Anul acesta s-a dorit o criza mai puternica si pentru a consolida puterea noului lider de la Phenian (Pyongyang), naravasul Kim Jong-un, “Marele Urmas”.
Unde este China in ecuatia Coreeana?
Putina istorie nu strica niciodata, deci e bine sa ne amintim. Regiunea de Sud-Est si Est a continentului Asiatic a fost si probabil va fi in continuare teatrul unor dispute majore intre cele sase varfuri ale hexagonului geopolitic din regiune – China, Japonia, Coreea (de Nord si de Sud), Rusia si Statele Unite. La sfarsitul secolului al XIX-lea, dupa doua mii de ani de dominatie chineza, regiunea trece, dupa modernizarea Meiji din Japonia, sub o hegemonie aproape totala Japoneza. Primul razboi Sino-Japonez ( August 1894 – Aprile 1895) se va termina cu o pace umilitoare pentru China si va introduce in regiune inca o mare putere imperiala – Rusia. Dominatia asupra Manciuriei si pretentiile rusesti asupra acestei regiuni au dus la un inevitabil conflict, care ajunge la apogeu in razboiul Ruso-Japonez (Februarie 1904 – Septembrie 1905), razboi in care Rusia Tarista a fost infranta rusinos si de facto a iesit din carti in aceasta regiune pana la sfarsitul Celui de al Doilea Razboi Mondial si capitularea Japoniei.
Rezultatul acestor confruntari a condus la faptul ca in 1910 Coreea a fost anexată Japoniei. In 1919, rezistenta coreana impotriva ocupatiei japoneze s-a manifestat prin miscarea de rezistenta “1 Martie” (Miscarea Samil). Armata japoneza a innabusit cu forta aceasta insurgenta si in jur de 20 000 de mii de oameni au fost ucisi. Trista istorie si plina de resentimente care se perpetueaza pana in zilele noastre, imbracand si dezbracand diverse forme, deoarece pana la urma interesele se dovedesc mai mult sau mai putin identice, adaptandu-se bineinteles la situatia actuala.
Deoarece majoritatea informatiilor despre Nord Coreea sunt de multe ori alterate din diverse motive si existenta unor surse primare este extrem de limitata, voi incerca sa aduc in acest articol, atat cat se poate, date bazate pe surse secundare pe care le consider mai mult sau mai putin de incredere. Am hotarat sa ma ajut in aceasta analiza de o carte extrem de importanta, publicata in 1971 si actualizata in 1981, carte absolut necesara intr-un periplu geopolitic cu un subiect de genul Coreea de Nord. Cartea se numeste “Crazy States: A Counterconventional Strategic Problem” (“State Nebune: o problema strategica neconventionala”) si a fost scrisa de Profesorul Yehezkel Dror, unul dintre cei mai celebrati strategi in relatiile internationale “mai putin conventionale” (biografia, aici). Respectivul Profesor descrie in cartea lui cinci puncte distincte care pot caracteriza o “politica nebuna” sau daca doriti un “stat nebun”: (1) promovarea unor obiective agresive, de multe ori amenintand alte state; (2) demonstrarea adeziunii totale si radicale asupra acestor obiective; (3) motivarea acestor politici prin superioritatea morala a obiectivelor din punct de vedere national, etic si moral; (4) selectionarea si realizarea unor instrumente logice pentru atingerea obiectivelor; (5) posedarea acestor instrumente si capabilitati, care fiind folosite pot avea un impact serios in promovarea acestor obiective agresive. (Un review academic exceptional al acestei carti il puteti descarca la sfarsitul articolului).
Desi cartea analiza situatia Libiei lui Gaddafi si a Iranului lui Khomeini, ea caracterizeaza fara dubiu si situatia Coreei de Nord la ora actuala (cand cartea a fost scrisa Coreea de Nord nu poseda arme atomice). Autorul conclude ca renuntarea la politicile agresive si incercarea de a normaliza politica externa a statului in cauza va insemna intotdeauna distrugerea elitei conducatoare a statului respectiv. Ceea ce s-a intamplat anul acesta in Libia demonstreaza mai mult ca orice argument ca distinsul autor a avut dreptate.
Majoritatea analistilor si a cunoscatorilor (mai mult sau mai putin) a politicilor nord-coreene considera acest stat drept un “proxi” chinez, element de baza in politica regionala a noului dragon rosu, parerea mea este mult mai nuantata. Personal cred ca acest stat, cu o logica aparte, isi conduce afacerile externe cu o mare independenta, jucand cartea istorica intre China si Rusia – Japonia devenind irelevanta din punct de vedere militar. De multe ori Coreea de Nord nu se supune directivelor de la Beijing, ultima data fiind lansarea rachetelor balistice deasupra Japoniei , alte ori isi incearca muschii agresand vecinul din sud chiar daca acest lucru este platit scump de populatia infometata a tarii. Coreea de Nord nu va renunta niciodata la arsenalul atomic – simplu este singurul care garanteaza perpetuarea elitei care o conduce. Titlurile aparute in presa romaneasca care vorbeau despre o Coree Mare sunt pur si simplu nerealiste. Nimeni nu o doreste! In primul rand nu o doreste elita comunista care guverneaza astazi la Phenian (Pyongyang).
Nici China nu-si doreste o Coree pacificata si in nici un caz unita. Este aproape un interes vital pentru ea. Cu ajutorul Coreei de Nord, China tine in sah si Japonia si Statele Unite. Pentru chinezi Coreea de Nord este o afacere foarte buna, investitie mica – profitul mare. Trebuie mentionat ca istoria Chinei nu probeaza intentii imperiale in afara vecinatatii ei imediate. Stategia chineza este extrem de clara – de ce sa lupti pentru ceva care poate fi cumparat – extrem de eficace si absolut confucianist. Din punct de vedere geopolitic, obiectivul suprem al Chinei este reintregirea teritoriului national in felul pe care il inteleg ei. Dupa Hong Kong si Macao, din punctul lor de vedere Taiwanul este esential si obligatoriu. Nord Coreea este schimbul pe care ei doresc sa-l faca. Chinezii vor plusa pana cand ecuatia lor va fi acceptata, unificarea Coreei in schimbul Taiwanului. Cei care vor trebui sa accepte sunt bineinteles americanii si intr-o masura mai mica, japonezii. Cinic vorbind, ceea ce doresc taiwanezii chiar nu conteaza la aceasta masa verde globala.
Despre aceasta regiune si interesele majore ale celor 6 puteri din regiune – intr-un articol urmator.
Puteti descarca un review – “State Nebune: o problema strategica neconventionala” drori-crazy-states
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Daca ala micu’ si rotofeiu’ se mai rupe mult in figuri, cred ca ciainezii accepta si doar retragerea completa a trupelor americane din Coreea versus unificare. Taiwanul va fi, cel mai probabil, asimilat pe cale economica fara sa necesite vreun troc cu cineva, in cam 50 de ani. Ceea ce pentru conducerea ciaineza e un chilipir.
1. Am o idee de ce ne simpatizau nordcoreenii – păi suntem nişte albi mai scunzi ca ei 🙂
2. E cumva trist trocul: “lăsăm din braţe ţăcăniţii dacă ne daţi la schimb Taiwanul” – trist pentru că şi noi am fost de multe ori “mărunţiş” între imperii – a se vedea discuţia lui Napoleon cu trimisul rus din “Război şi pace”: “bă, vă dădeam Moldova şi Valahia dacă nu eraţi naşpeţi şi nu vă înţelegeaţi cu englejii”. E drept că-i ficţiune, dar una foarte veridică.
Poate că Taiwanul – ca să perpetueze statu-quo-ul – o să le mai trimită ălora câte-un vapor cu orez.
3. De ce insistă cu atomicele – riscant – şi nu procedează ca nigerienii – vânând vapoarele cu alimente din Pacific ca să-şi hrănească credincioasa populaţie?
adevărat sau fals?
“”Momentul declansarii actiunilor belicoase ale Coreei de Nord vine la putina vreme dupa inasprirea sanctiunilor economice.
In ce au constat ele? In taierea accesului castei superioare la produsele fine cu care era obisnuita (bauturi si tigari fine, cafea, iahturi de placere, interzicerea tranzactiilor in valuta chiar si pentru diplomati, etc) “”
Salut Theophyle.
Absolut de acord ca Taiwanul modern este ceea ce au fost voievodatele nostre candva. Moneda de schimb. Imi amintesc “negocierile” din copilarie cu dublurile de colite/timbre/ruble/surprize 😀
Pe de alta parte, m-am gandit, deseori, la oamenii care chiar cred in “valorile” socialismului. Nu pun la socoteala extrema. E la fel de nociva precum este si capitalismul salbatic. Chiar nu pot intelege cum functioneaza “carliontii” acestor persoane. Daca sunt normale. Deoarece pt oricare persoana normala e limpede ca acele “valori” intra-n contradictie flagranta cu instinctele. De aceea “clasa-politica_conducatoare” a unui stat social-ist creeaza false amenintari care sa denatureze/scurtcircuiteze functionarea “carliontilor”. Iar consumatorii de oxigen le halesc pe nemestecatelea. Manati doar de reflexele din maduva spinarii. Acum, daca de la aceste (relative) bipede nu poti avea pretentii, in “clasa-politica_conducatoare” fie sunt majoritare bipedele cu grave deficiente ale “carliontilor”, fie sunt bipede care manipuleaza. De regula din interes. Q.E.D. cum ar spune fostul meu prof de matematica 😉
Cu o educaţie / spălare pe creier competentă se pot atenua şi instinctele 😛
De exemplu, religia aztecă, a rezistat bine-mersi până să vină spaniolii.
“Accounts by the Tlaxcaltecas, the primary enemy of the Aztecs at the time of the Spanish Conquest, show that at least some of them considered it an honor to be sacrificed. In one legend, the warrior Tlahuicole was freed by the Aztecs but eventually returned of his own volition to die in ritual sacrifice.”
Sper să revin (la începutul lui iunie) cu informații interesante din Coreea (de Sud!). O să-mi permit atunci să redeschid problema.