Cumanii (2)
| 09/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Cumanii au fost un popor turanic, care a facut parte din grupul turcilor-kîpceak (kιpceak). Etnogeneza îi localizeaza in stepele centrale ale Asiei, tribul primordial fiind Kιmekii. Numele tribal kιpceak a fost interpretat ca fiind, în antichitate, identic cu cel al “sciţilor roşii” (“Sakalar Iskitler“); aici parerea mea, desi minoritara, este diferita, nu gasesc o corespondenta intre cumani si sciţi.
Tribul principal al cumanilor il reprezentau turcii oghuzi (Bozok), a cărui ramură Gunhan (de la “Gun Han”) îi includea specific pe cumani, alături de clanurile sau triburile adiacente Kayı, Bayat, Alka Evli sau Kara Evli. Una din ramurile tribului Gokhan (Gok Han) îi includea si pe pecenegi. Toate aceste triburi îşi aveau ca totem diferite păsări răpitoare ca vulturi, ulii, şoimii, respectiv pajura sau acvila de munte, ultima devenită simbol heraldic al Ţării Româneşti medievale, bineînteles în legătură cu pecenegii sau cumanii care au stăpânit acest teritoriu în evul mediu timpuriu.
După migratia pecenegilor si asezarea lor pe teritoriile din jurul Nistrului şi Carpaţilor, pe la sfarsitul secolului al IX-lea, cumanii migreaza pe fostele teritorii pecenege intre Don şi Nipru. În prima jumătate a secolului al XI-lea (aprox. 1027), după ce pecenegii s-au mutat peste Dunăre, cumanii au luat în stăpânire şi ţara pecenegilor dintre Nistru şi Carpaţi. Pe la sfarsitul secolului al XI-lea (1092), incep o infiltrare lenta în Ardeal. Centrul puterii le-a rămas în continuare in Cumania albă (între Don şi Nipru), până când mongolii, după bătălia de la Kalka (1223), i-au silit să se retragă în apus. În acel moment cumanii s-au aşezat (1239-1240) în număr mai mare la vest de Nipru până la Dunăre, teritoriu numit de cronicarii bizantini Cumania Neagră. Triburi cumane au trecut în Ungaria condusi de Kuten (Kotian), în timp ce altă parte a trecut peste Dunăre sub Jonas. Deja în secolul al XI-lea au avut lupte cu bizantinii şi cu ungurii, vecinii lor, conflicte care continuă mai ales cu bizantinii şi în secolul următor.
În timpul Asăneştilor, cumanii au luat parte, ca aliaţi ai românilor şi bulgarilor, la luptele acestora împotriva bizantinilor. În cele din urmă, după ce au fost înfrânţi de mongoli în bătălia de la Kalka, cumanii s-au apropiat mai mult de unguri, de la care o parte din ei primesc creştinismul (1227). Pentru cumanii creştinaţi, în Moldova activa episcopatul cuman, înfiinţat dupa prima menţiune in 1217; creştinarea masiva va incepe abia în 1227 sub protectoratul 
Ungariei. Au existat încercări de implantare a catolicismului la răsărit şi miazăzi de Carpaţi. Una dintre acestea a constituit-o Episcopia de Milcovia, a cumanilor, înfiinţată în 1229 sub domnia regelui Ungariei Albert al II-lea (1205-1235) şi a papei Grigore al IX-lea (1228-1241), distrusă din temelie de invazia din 1241 a mongolilor. Regele Ungariei şi-a luat din 1233 şi titlul de rege al Cumaniei. După cum s-a precizat anterior, invazia tătarilor i-a silit pe cumani să se retragă, o parte peste Dunăre, iar o alta în Ungaria, unde regele Béla al IV-lea, i-a colonizat lângă Tisa (1239). Risipit în toate direcţiile, în scurt timp poporul cuman a dispărut. O mare parte dintre cumanii din Ungaria s-au reîntors după 1290 (anul morţii „mentorului” lor, regele Ungariei Ladislau „Cumanul”) în nordul Mării Negre unde s-au contopit cu populaţia turcică (tătară) din hanatul mongol Hoarda de Aur.
“Cumanii negri”, menţionaţi în secolul al XIII-lea, erau probabil amestecaţi cu românii bastinasi de la nord de Dunare si cunoscută – ca asezare – in cronici sub numele de Cumania. Toponimia Romaneasca (inclusiv a Transilvaniei de Sud si a Banatului) a păstrat multe locuri cu denumiri care amintesc de cumani, cum ar fi: Comani, Comana, Comana de Jos, Comana de Sus, Comanca, Comăneşti, Teleorman, Caracal, Horez, Dărmăneşti, Cozia, Ozun etc., dar şi numele personal ori de familie Coman, Comaniciu, Comăneci. Articolul urmator despre Regatul Cuman, Negru Voda si ipotezele lui Neagu Djuvara.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Interesant subiectul ales!Interesanta este si rugaciunea “Tatal nostru” in limba cumana! Felicitari! Astept cu nerabdare viitoarele subiecte!
O zi si un weekend minunat alaturi de cei dragi.
sarut mana,
asemenea 🙂
aştept şi eu continuarea
din articol rezultă că, într-un fel pecenegii au fost împinşi de cumani, fiind predecesori acestora
ar fi posibil să fi participat mai mult pecenegii decât cumanii la etnogeneză? cronica lui Anonymus îi şi confundă
şi de ce Djuvara îi consideră mai importanţi la etnogeneză decât, de exemplu, pe avari – altă putere trecătoare?
dar mulţumesc de informaţii – îmi place să mai aflu câte ceva din evul nostru întunecat
elena,
dintre toti migratorii, cumani au colaborat cel mai intens cu populatia bastinase. Sa-i numim proto-romani. Sunt sigur la fel ca Maestrul Djuvara ca aristocratia romaneasca primara se trage din cumani. La fel de sigur sunt ca Basarabii au fost de origine cumana si ca “Negru Voda” = Tugomir (si nu Tihomir, versiunea slava) este de fapt primul Basarab.Basar’Aba inseamna in turca veche, compatibila cu cumanica “părinte cuceritor”