Revista Presei – 22 octombrie. Un Guvern pentru liniștea celor săraci și cinstiți din PSD
| 22/10/2026 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 22 octombrie. Vremea va deveni mai răcoroasă în cea mai mare parte a României, pe fondul extinderii precipitațiilor și al înnorărilor persistente. Excepție vor face regiunile estice și sud-estice, unde temperaturile nu vor urma aceeași tendință de scădere, iar valorile termice se vor menține relativ ridicate pentru această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult noros, iar ploile vor apărea temporar pe arii relativ extinse, cu acumulări de apă cuprinse, în general, între 4 și 10 litri pe metru pătrat. În anumite zone, în special la munte și în regiunile sudice, cantitățile de precipitații vor putea ajunge la 15–20 de litri pe metru pătrat, ceea ce va accentua caracterul umed și instabil al vremii. Vântul va sufla slab și moderat în majoritatea regiunilor, însă va prezenta intensificări locale în estul și sud-vestul țării, unde rafalele vor putea atinge 40–50 km/h. În zona montană, vântul va deveni mai puternic, cu viteze de 70–90 km/h, în special la altitudini ridicate. Temperaturile maxime vor varia între 14 grade Celsius în nordul Moldovei, nordul Olteniei și Maramureș și 23 de grade în Lunca Dunării, în timp ce minimele nocturne se vor situa între 5 grade în Banat și 15 grade pe litoral. La începutul intervalului, în unele zone din centru, sud și est, vor exista condiții de ceață.
“Un guvern mai de doamne-ajută. • „Rusia s-a purtat destul de bine în Ucraina. Nu prea a făcut mare lucru”. Cine spune asta? Cine altul decât Trumpf, cel mai mare instigator la omor ajuns în fruntea primei democrații a lumii. Craniul vorbitor de la Washington reproșează Rusiei că nu a reușit să înghită Ucraina și să-i extermine pe ucraineni. Că nu a dat în ei cu niște bombe nucleare tactice, mai mititele. Deși, dacă Rusia ar fi făcut-o, Trumpf ar fi zis acum că ce mare lucru să fi aruncat una mare?…Înainte de a se năpusti asupra Ucrainei, Putin a comparat-o cu o „devocika” pe care o s-o violeze oricât s-ar împotrivi. Și a violat-o, cu cruzime îngrozitoare, a umplut-o de sânge, i-a rupt un picior. Un bărbat adevărat i-ar fi făcut și de petrecanie, îi spune drug Donald. • La învestire, guvernul Niculescu s-a poziționat destul de variat față de Dumnezeu. În extreme, jumătatea de ministru al Educației și ministrul jumătate de oră al Inteligenței Artificiale nu s-au închinat, în vreme ce vechiul nou ministru al Agriculturii și-a făcut 3 cruci înnădite; totuși, e de apreciat că nu și-a scuipat în sân”. O analiza a lui CTP pe Republica.ro
“Greu de demis de la cârma PNL. Falsul prohod al lui Bolojan și ce li se pregătește puciștilor. Nici nu a plecat bine de la Palatul Victoria și Ilie Bolojan e vizat de un nou plan de puci intern, dar cu bătaie pe termen lung, susțin surse din formațiunea liberală. Doar că disidenții din PNL și susținătorii acestora excelează în strategii, dar practica i-a lovit din plin în față, de cel puțin trei ori, iar nici în prezent, auspiciile nu le sunt favorabile. Ilie Bolojan a renunțat la haina de prim-ministru, iar acum se poate dedica integral vieții de partid. De altfel, voci din PNL susțin pentru Libertatea că la Modrogan va fi din nou agitație, cu pregătirea reorganizării interne. Iar echipa Bolojan nu se va baricada în sediul de partid, ci va căuta să facă un turneu național prin toate filialele. Primele ținte sunt organizațiile unde nu există conduceri sau unde sunt persoane aflate pe lista neagră a echipei Bolojan. Iar acestea sunt filiale precum Galați (de altfel, fostul șef al organizației a avut o ieșire dură la ședința PNL de săptămâna trecută), Gorj, Călărași sau Brăila. Unii dintre aceștia, deși parte a planurilor puciste, dacă folosim un cuvânt dur, sau de disidență, termen acceptat de contestatarii lui Bolojan, au încercat să reînnoade legăturile cu leadershipul, spre figuri ca Adrian Veștea (prim-vicepreședinte) sau Cătălin Predoiu (prim-vicepreședinte demisionar), care nu au mai trecut pe la întâlnirile fizice din ședințe, dar au ieșit mediatic în online cu atacuri”. Integral pe Libertatea
“„Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”. Ce se află în spatele asigurărilor date de premier. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări că Pilonul II de pensii private va rămâne neschimbat, după ce primele sale declarații pe această temă au lăsat loc de interpretări. Mesajul vine pe fondul unor controverse mai vechi, de la scenariile privind naționalizarea fondurilor și transferarea contribuțiilor către sistemul public până la discuțiile despre investițiile realizate cu banii acumulați. Analistul de date Silviu Gresoi a explicat pentru „Adevărul” că declarațiile politice pot contribui la recâștigarea încrederii, dar nu sunt suficiente pentru a asigura stabilitatea unui sistem în care banii sunt acumulați pe perioade foarte lungi. „Declarația premierului este importantă pentru încrederea populației, mai ales că Pilonul II reprezintă economiile acumulate de milioane de români pentru perioada pensionării. Orice discuție despre modificarea regulilor sau despre utilizarea acestor fonduri poate genera neîncredere, chiar dacă nu există o măsură concretă în acest sens”, a declarat expertul pentru „Adevărul”. Gresoi atrage atenția asupra diferenței dintre durata economisirii și durata unui mandat politic. În timp ce banii se acumulează timp de decenii, guvernele se schimbă mult mai des, iar participanții trebuie să poată avea încredere că regulile nu vor fi modificate imprevizibil”. Integral pe Adevarul
“Procurorul CSM Claudiu Sandu a stricat atmosfera idilic-academică a Forumului Rule of Law: „La ce a folosit un proces de 5 miliarde pentru salariile magistraților? Ca să-ți arăți mușchii?”. Atmosfera idilic-academică ce a caracterizat Forumul Rule of Law, desfășurat zilele acestea la București, a fost deranjată miercuri după-amiază, la ultima sesiune de discuții, de către procurorul CSM Claudiu Sandu, una dintre ultimele voci critice de la vârful sistemului judiciar. Intervenția sa pare să fi fost atrasă de expozeul pe care îl făcuse anterior judecătorul CSM Claudiu Drăgușin, în care acesta acuza „atacul la adresa Justiției” din ultima vreme și apăra hotărârea CSM ce conținea „Lista rușinii” – o înșiruire în care erau trecuți otova toți cei care criticaseră sistemul judiciar. Drăgușin a apreciat că „Lista rușinii” este este un foarte bun titlu de marketing, care a stârnit revoltă atât pe plan național, cât și internațional, dar că a fost doar un instrument de apărare al CSM. Procurorul Claudiu sandu a început, aparent, prin a-i da dreptate lui Drăgușin: „Da, a fost un atac la adresa Justiției, a început procurorul Sandu. Dar un atac foarte greu de contracarat. Cum să te aperi când Curtea de Justiție a UE spune clar într-o decizie că sistemul de justiție din România a creat un risc sistemic de impunitate pentru tot felul de corupți și infractori, inclusiv traficați de droguri? Sau când CEDO a stabilit că CSM și Înalta Curte i-au încălcat drepturi fundamentale jduecătorului Danileț?”. Integral pe G4Media
“Anthony Scaramucci, fostul director de comunicare al Casei Albe, dezvăluie: Trump a fost „compromis” de Putin. VIDEO. Anthony Scaramucci, fostul director de comunicare al Casei Albe, dezvăluie argumente șocante care arată cum Donald Trump a fost „compromis” de Vladimir Putin. În cadrul podcastului său „The 1600”, Scaramucci a susținut că Trump a fost compromis de președintele rus Vladimir Putin, citând o listă de politici și acțiuni despre care consideră că se aliniază cu interesele rusești.Scaramucci a declarat că Trump face „tot ceea ce își dorește Putin” și este „compromis” de Putin. „Unul dintre cele mai mari succese de politică externă din istoria Rusiei post-țariste este alegerea lui Donald Trump”, a spus fostul director de comunicare al Casei Albe de la Washington, potrivit Huffington Post.„Poți să spui că [Trump] nu este un agent al lui Putin, dar permite-mi să-ți spun ceva: Face tot ce își dorește Putin”, a spus Scaramucci în podcastul său pe 21 octombrie 2026.AdsׄȘi dacă te uiți pe lista de verificare, a executat-o și ar primi un 10+. Și cred că a fost compromis de Putin. Nu există nicio șansă ca un alt președinte american să aibă acest comportament”, a adăugat Scaramucci.Scaramucci a enumerat numeroase lucruri pe care Trump le-a făcut și pe care susține că Putin le-a dorit, inclusiv slăbirea alianțelor NATO, dorința lui Trump ca SUA să controleze Groenlanda și retragerea trupelor americane din Europa de Vest”. Integral pe Ziare.com
“CCR decide dacă Guvernul Bolojan a încălcat Constituția prin ordonanța SAFE. Curtea Constituțională urmează să decidă joi dacă fostul guvern condus de Ilie Bolojan a încălcat Constituția atunci când a adoptat și a trimis spre publicare ordonanța de urgență privind programul SAFE, după ce Parlamentul îi retrăsese încrederea prin moțiune de cenzură. Sesizarea a fost depusă de președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care susține că Executivul demis nu mai avea dreptul să adopte acte normative cu putere de lege și că a intervenit peste proiecte aflate deja în dezbaterea Parlamentului. CCR a amânat de mai multe ori pronunțarea în acest dosar până când a ajuns la Palatul Victoria alt guvern. Sorin Grindeanu a sesizat CCR în legătură cu OUG 38/2026, adoptată în ziua de 5 mai 2026, când Parlamentul a votat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 8 mai, după demiterea Executivului. Liderul PSD susține că, odată cu retragerea încrederii Parlamentului, Guvernul putea să se ocupe doar de administrarea curentă a treburilor publice, fără să mai exercite atribuții de legiferare delegată. În sesizare, Grindeanu invocă două probleme distincte. Prima este adoptarea și trimiterea spre publicare a ordonanței după votarea moțiunii de cenzură. A doua privește faptul că actul normativ ar fi reglementat soluții legislative pentru care existau deja proiecte și propuneri aflate în procedură parlamentară”. Integral pe Spotmedia
“DOCUMENT: Fiul afaceristului Ovidiu Tender l-a împrumutat pe George Simion cu 800.000 de lei în campania din 2025 / Contractul a fost semnat de Marius Lulea / Simion sugerează că banii ar fi venit pe filiera Lulea, cu care a intrat recent în conflict: ”Nu am nici cea mai mică idee ce s-a întâmplat cu banii” / Cine e Tender. Ovidiu Tender e unul dintre cei mai cunoscuți afaceriști din primii ani ai tranziției. El a fost condamnat definitiv la 12 ani închisoare în dosarul preluării firmei de stat Carom, a făcut aproape 7 ani de închisoare, iar Curtea de Apel București i-a anulat condamnarea în 2024. El a avut legături documentate cu serviciile de informații: în 2002 a sponsorizat reuniunea de la Snagov a serviciilor secrete din ţările NATO, iar în 2022 a avut o discuție cu ofițerul olandez Willem Matser ”în prezența primului adjunct de la SRI și a primului adjunct de la SIE, Paul Ionescu” pentru o eventuală vânzare a unui pachet de acțiuni la companiile sale, după cum a recunoscut într-un interviu pentru emisiunea ”România, te iubesc” de la ProTV. Marius Lulea a recunoscut că a făcut demersuri în campania respectivă pentru a ajuta partidul cu bani, fratele celui care a făcut împrumutul fiindu-i partener de afaceri. Banii urma să fie folosiți pentru cheltuielile de campanie, iar Simion trebuia să-i returneze până în luna decembrie a aceluiași an, după ce i se decontau de către Autoritatea Electorală Permanentă”. Integral pe G4Media
“Meta, obligată să plătească 25 de miliarde de dolari pentru că și-a înșelat utilizatorii. Scandalul Cambridge Analytica revine după aproape un deceniu. Meta, compania condusă de Mark Zuckerberg, care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, a fost obligată de un judecător american să plătească 25 de miliarde de dolari, după ce un juriu a stabilit că a indus în eroare milioane de utilizatori în privința protecției datelor personale. Decizia a fost pronunțată miercuri, 21 octombrie, în statul New Mexico și reprezintă una dintre cele mai mari sancțiuni financiare impuse vreodată unei companii de tehnologie într-un proces de acest tip. Cazul are legătură cu scandalul Cambridge Analytica, izbucnit în 2018, și cu modul în care Facebook le-a prezentat utilizatorilor politicile sale de confidențialitate, relatează Reuters. La originea procesului se află scandalul Cambridge Analytica, compania britanică de consultanță politică implicată în campania prezidențială a lui Donald Trump din 2016. Firma a obținut, prin intermediul unei aplicații terțe, date personale provenite de la până la 87 de milioane de utilizatori Facebook, fără consimțământul acestora. Informațiile au fost folosite pentru realizarea unor profiluri și pentru direcționarea publicității politice către anumite categorii de alegători”. Integral pe Spotmedia
“„Nu am cunoștință ca noi să fi știut”. Rubio, despre cine a luat decizia limitării unei tehnologii-cheie utilizate pe frontul din Ucraina. Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat miercuri că deciziile privind accesul Ucrainei la rețeaua Starlink revin companiei-mamă SpaceX și lui Elon Musk, nu Casei Albe, informează Reuters, care notează că aceste afirmații sugerează că Musk ar fi restricționat accesul Kievului la acest serviciu de internet. The Wall Street Journal (WSJ) a relatat marți că Musk a ordonat încetinirea unei versiuni de nivel militar a serviciului Starlink, pe care Ucraina se bazează pentru a se apăra împotriva atacurilor cu rachete din partea Rusiei. WSJ a citat o persoană care a afirmat că Musk, CEO-ul SpaceX, președintele Donald Trump și oficialii de la Casa Albă au discutat problema în prealabil, precum și două persoane care au spus că Musk și liderul american au discutat problema în zilele care au urmat încetinirii serviciului. „Nu am cunoștință ca noi să fi știut despre această decizie în prealabil. Dar asta nu are relevanță”, a declarat Rubio, în fața presei, în timpul unei vizite în India. „Concluzia este că modul în care pot fi utilizate serviciile lor și la ce viteze vor permite utilizarea acestora sunt reglementate de un contract comercial privat”, a adăugat secretarul de stat american. Musk și SpaceX nu au răspuns solicitărilor agenției Reuters de a oferi puncte de vedere”. Integral pe Hotnews
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Foști angajați ai CFR Călători fac performanță în transportul feroviar privat de persoane, în timp ce compania statului este falimentară. Rețeta succesului: expertiză, relații politice și ilegalități….”
https://www.libertatea.ro/stiri/fosti-angajati-ai-cfr-calatori-fac-performanta-in-transportul-feroviar-privat-de-persoane-in-timp-ce-compania-statului-este-falimentara-reteta-succesului-expertiza-relatii-politice-si-ilegalitati-732f8e7
“Decizia CEDO în cazul magistraților români care au dat în judecată statul pentru restanțele salariale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat joi în cazul deciziilor guvernului de eșalonare a plății drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești în România.
UPDATE 11:10: Plângerile magistraților au fost respinse ca fiind nefondate. …..”
https://hotnews.ro/decizie-cu-miza-majora-azi-la-cedo-avocat-poate-fi-ziua-in-care-va-scrie-faliment-pe-romania-ce-a-decis-curtea-intr-o-speta-similara-2382671
“CEDO critică mecanismul prin care magistrații și-au majorat salariile în instanță. Judecătorii europeni observă conflictul de interese și spun că statul nu trebuie să plătească imediat toate restanțele….
…..CEDO observă că, de-a lungul timpului, jurisprudența Curții Constituționale și cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție au contribuit la reconfigurarea cadrului juridic al remunerației judecătorilor, fără ca legile succesive privind salarizarea acestora să fie modificate formal în aceeași măsură.
Mai mult, Curtea europeană arată că, atunci când judecătorii au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor asemenea decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese „Interesul lor patrimonial personal” putea interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor judiciare, subliniază Curtea.
Observația este importantă într-un sistem în care numeroase drepturi salariale ale magistraților au fost recunoscute sau extinse prin interpretări judiciare, iar efectele acestor interpretări s-au propagat ulterior asupra unor categorii largi de personal.
CEDO merge mai departe și arată că instanțele par să-și fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii, generând o situație susceptibilă să creeze impresia unui conflict de interese între instituții și o tensiune între puterea judecătorească, pe de o parte, și puterile legislativă și executivă, pe de altă parte……..”
https://www.presshub.ro/cedo-critica-mecanismul-prin-care-magistratii-si-au-majorat-salariile-in-instanta-judecatorii-europeni-observa-conflictul-de-interese-si-spune-ca-statul-nu-trebuie-sa-plateasca-imediat-toate-restante-421830/?fbclid=IwY2xjawVGt9JleHRuA2FlbQIxMQBwZG9mAXNydGMGYXBwX2lkEDIyMjAzOTE3ODgyMDA4OTIAAR7WbhkfM6toOY4qUJgbDfZWA6QwDAkh4Ki-tpZOsG74-8Lpx-YEo-R_v02sQg_aem_K6jSRXSVhxyVj8CqQYoi5g
Buna ziua
Ce zice indirect decizia CEDO.
1- statul de drept în România e o imitație mizerabilă.
2- judecătorii mioritici nu sunt imparțiali. Fiind în grav conflict de interese , judeca despre salariile colegilor. Indirect asupra propriilor venituri.
3 – Conflictul de interese trebuie rezolvat. Urgent.
Controlatul nu poate fi controlor.
4- CSM, ICCJ , CCR niste forme de justiție strâmbă , aservită și INCOMPETENTA. Deoarece sentința CEDO a fost in UNANIMITATE .
5- Există niste magistrați care pot face ceva pe diploma lor de drept . Să ajungi la CEDO să te faci de ras în așa hal , e evident că profesional ai valoarea de zero barat.
👍
“CEDO: Suma datorată de stat magistraților ca restanțe salariale – 1.850.000.000€. Cât construcția a 4 spitale…..”
https://newsweek.ro/justitie/cedo-guvernul-sa-plateasca-magistratilor-restante-salariale-de-1850000000eur-cat-4-spitale-regionale
“BREAKING | Lia Savonea primește încă o lovitură năprasnică de la CEDO: Guvernul nu a greșit când a eșalonat restanțele salariale ale magistraților / Magistrații care au acordat majorări, într-un posibil conflict de interese…..”
https://www.g4media.ro/breaking-lia-savonea-primeste-o-lovitura-naprasnica-de-la-cedo-guvernul-nu-a-gresit-cand-a-esalonat-restantele-salariale-ale-magistratilor-magistratii-care-au-acordat-majorari-intr-un-posibil-co.html