Revista Presei – 30 septembrie.”Dumitru Chisăliță: Vom plăti în continuare facturi foarte mari. România nu are unde stoca energia…..”
| 30/09/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 30 septembrie! Este în vigoare o informare meteo de intensificări ale vântului. Temporar, vântul va avea intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei cu viteze în general de 45…55 km/h, precum și în zona Carpaților de Curbură cu rafale de 55…75 km/h. Temperaturile medii vor fi mai scăzute decât cele normale în regiunile estice, sud-estice și centrale, cu abaterile negative cele mai pronunțate în sud-est, iar în restul țării vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivelul întregii țări. Bucuresti: 21/10 gr.C.
“Nu austeritatea a declanșat încetinirea economiei, spune Stolojan. Problema începuse cu trei ani și jumătate mai devreme: „Trebuie să fii în fiecare zi cu ochiul pe echilibrele externe” ….„Vreau să o spun foarte limpede, vizavi de multe prostii care se spun în dezbaterile economice. Reducerea ritmului de creștere economică în România a început odată cu anul 2022, cu trei ani și jumătate înainte de a se lua orice măsură așa-zisă de austeritate. Am ajuns cu creșterea economică sub 1% în timp ce pompam tot mai mulți bani publici în investiții. Deci exact rezultatul contrar celui descris de cărțile de economie. Prin urmare, pentru mine, atunci când nu pot gestiona mai bine creșterea economică, prioritară este corectarea deficitelor economice”, a declarat Theodor Stolojan, marți, la Banca Națională a României, în cadrul evenimentului dedicat volumului „Sustenabilitatea financiară – de la deficite la convergență nominală”. ….„Când ai o țară de dimensiune medie, cu economie deschisă, cu o monedă convertibilă, dar care nu e și rezervă internațională, trebuie să fii în fiecare zi cu ochiul pe echilibrele externe. De ce? Pentru că, dacă echilibrele interne, fie inflație, fie buget, fie ce vreți dumneavoastră, le putem gestiona singuri, un dezechilibru extern care merge către o criză, fie a contului curent, fie a datoriei externe, nu se rezolvă decât cu participarea creditorilor externi și care cer credibilitate”, a afirmat acesta. …..„România are rezerve uriașe de creștere economică dacă se uită cu atenție la sistemele de alocare a resurselor. (…) Progresul continuu al tehnologiilor, din păcate, ni-l aduc companiile internaționale, de aceea România trebuie să redevină atractivă pentru investițiile străine directe, până România va începe să genereze și ea progres tehnologic”, a mai spus Stolojan ..…” Integral: https://ziare.com/
“Doi ani de creștere sub 1% și un deficit care se îndreaptă spre 6% din PIB. Viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu: „Scopul nu este să prevenim eșecul cu orice preț, ci să prevenim distrugerea de valoare prin întârziere” …. „Un model de creștere economică bazat pe consum și deficite publice cedează locul unui nou model, în care investițiile și capitalul privat trebuie să joace un rol mai mare”, a spus viceguvernatorul. Contextul nu ajută: „incertitudinea a devenit regula, nu excepția”, a arătat el, cu tensiuni geopolitice, stres climatic și riscuri noi care pun la încercare modelele de afaceri din toată Europa. ….. „Creșterea PIB a fost sub 1% în 2024 și 2025 și a rămas slabă în acest an. Procesul de dezinflație este în desfășurare, inflația scăzând semnificativ pe parcursul verii, de la peste 10% la circa 6%. Deficitul public se reduce, ceea ce este în concordanță cu atingerea unui deficit de circa 6% din PIB pe întregul an”, a declarat Cosmin Marinescu. Tradus: după ce inflația trecuse de 10% la începutul verii, ritmul de creștere a prețurilor s-a temperat serios. Statul cheltuie în continuare mult mai mult decât încasează, dar diferența se micșorează. Consolidarea bugetară și folosirea eficientă a banilor europeni rămân, în opinia lui, condiții esențiale. „O conduită fiscală prudentă permite politicii monetare să protejeze stabilitatea prețurilor și să ofere predictibilitate economică”, a spus el – adică, cu cât guvernul își ține deficitul în frâu, cu atât BNR are mai mult spațiu de manevră. …..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Facturile românilor în 2027. Cât de mult s-ar putea scumpi energia: „Piața nu mai funcționează normal” ….. Expertul în energie Dumitru Chisăliță crede că prețurile la energie ar putea crește cu peste 20%, potrivit celui mai pesimist scenariu. „Din analizele noastre, pentru consumatorul casnic au rezultat trei scenarii, cu probabilități diferite de a se realiza. Oricum, în toate scenariile, noi am văzut creșteri de prețuri la consumatorul casnic. Într-un scenariu optimist, creșterea este de 3-5%. Într-un scenariu pesimist, creșteri de peste 20%. Într-un scenariu mediu, de 10-20% pentru perioada 2026-2027”, a declarat oficialul Asociației Energia Inteligentă (AEI), pentru Ziare.com. …. Expertul în energie Ionuț Purica, crede că în actualul context, măsurile de control ale pieței trebuie inițiate de instituțiile abilitate. „Totul depinde de intervenția organelor de stat abilitate să controleze sectorul – ANRE, Consiliul Concurenței, ANPC, Ministerul Energiei. În mod normal, în situație de criză, rezidențialul trebuie protejat de creșterile de prețuri care diminuează puterea de cumpărare, conducând la scăderea consumului, care reduce PIB-ul cu riscul unei scăderi a rating-ului, care induce un cerc vicios: creșteri de dobânzi, creșteri de prețuri, scăderea consumului, etc. Creșterea de prețuri la energie poate conduce la realocarea producției cu închideri de fabrici și concedieri, care reduc puterea de cumpărare și pun presiune pe buget cu cercul vicios descris mai sus. ….. În 2026, România a consemnat multiple performanțe negative, din punct de vedere economic: cea mai mare inflație din UE, deprecierea leului în raport cu euro (5,26 lei), prețuri record pentru prețul benzinei și motorinei. De asemenea, de la 1 octombrie se anunță scumpirea rovinietei, estimată la 15-25%, în funcție de norma de poluare a autoturismelor. ..…” Integral: https://ziare.com/
“Dumitru Chisăliță: Vom plăti în continuare facturi foarte mari. România nu are unde stoca energia România investește masiv în producția de energie, dar ignoră infrastructura de stocare. Expertul Dumitru Chisăliță a avertizat, în exclusivitate pentru Newsweek România, că sistemul nu se va schimba curând, iar lipsa bateriilor va menține presiunea pe prețuri. Chisăliţă a spus în exclusivitate pentru Newsweek România că există un decalaj între ritmul în care se creează capacităţi de producţie şi cel în care apar capacităţi de stocaj de energie. Scopul unei coordonări a producţiei cu stocajul e înlăturarea marilor dezechilibre din sistemul energetic. Un sistem care avantajează, prin modul de finanţare din PNRR, marii producători de fotovoltaice. Şi oricum, la cum arată perspectiva de dezvoltare pe următorii ani, la nivelul anului 2030, speranţa de pondere a stocajului e undeva la maximum 15%. ….”La momentul de față, rezolvarea este infimă. La ceea ce se preconizează pentru anul 2030, în scenariul cel mai favorabil, putem să discutăm despre o creștere a flexibilității și a echilibrelor care poate să ajungă la 10-15%, dar, de unde suntem noi până acolo, e drum lung. …. Iar preţurile vor fi în continuare mari. Noi, în continuare, dezvoltăm foarte multe parcuri fotovoltaice. Ritmul de dezvoltare a parcurilor, comparativ cu cel de dezvoltare a rețelelor și cu ritmul de dezvoltare a stocării este total neunifornizat. Asta înseamnă că dezvoltăm mult mai multe capacități de producție decât capacități de stocare și nu cred că putem să discutăm despre o schimbare foarte rapidă. Adică, vom avea, din acest punct de vedere, în continuare, prețuri sau momente cu prețuri negative (n. red.: adică mari şi foarte mari).” …. “În principiu, statul încearcă să găsească o soluție de echilibrare a marilor dezechibre, care există în momentul de față. Nu este o abordare echilibrată. Nu se merge pe principiul echității, la nivelul tuturor românilor sau la nivelul tuturor tipurilor de consumator. Sunt avantajați marii consumatori. E normal, sunt niște avantaje acolo. E clar că nu poți să pui un semn de egalitate absolut pentru toți, dar, în momentul în care doar unii da și alţii nu, asta înseamnă că, practic, pe unii avantajezi, iar pe alţii, din contră. Dacă se crea o schemă care să ia în considerare absolut toate clasele de consumatori, cu alocarea unor bani, mai mulți pentru unii, mai puțini pentru alţii, era abordarea echitabilă.” …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Evaziunea fiscală, frauda fiscală şi munca la negru, 5% din veniturile bugetare ale României. Ce se poate face .… ”Capacitatea administrativă trebuie tratată ca infrastructură de stat, nu ca politică de mandat. Avem o multitudine de instituţii publice astăzi în România care sunt praf şi v-o spun pentru că acum câteva luni am măsurat ce s-ar întâmpla cu România ca venituri bugetare dacă am reduce la nivelul mediei europene evaziunea şi frauda fiscală şi munca la negru şi munca la gri. Am avea un plus de 5% venituri bugetare. Orice program de guvernare care nu începe, în opinia mea, toleranţă zero la evaziune fiscală şi fraudă şi la munca la negru şi munca la gri, e un program care nu ne va duce acolo unde vrem”, a declarat Dumitru Costin. ….. ”Când vorbim de acest lucru trebuie să ne uităm cu atenţie şi asupra modului în care cheltuim bani europeni pentru că sunt la al treilea ciclu de bugetare comunitară şi continuăm să finanţăm start-up-uri în ghiduri punând condiţii, vă punctăm mai mult dacă aveţi un număr mai mare de locuri şi de muncă şi creăm şi finanţăm din bani europeni, contrar politicilor europene, ocupare precară. Nu faci mai multe puncte şi iei banii dacă ai zece locuri de muncă part-time cu două ore sau cu o oră pe salariul minim. Asta trebuie schimbat. Sau dăm scheme de ajutor de stat pe anumite industrii şi nu ne uităm că ăla şi-a închis fabrica aici şi gard în gard a deschis o alta cu aceeaşi lucrători, folosind evident avantajele pe care le are”, a mai afirmat liderul BNS. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Soluțiile patronilor și economiștilor pentru România: „Acesta trebuie să fie principalul obiectiv al Guvernului” ….. Florin Jianu, președintele confederației patronale IMM România, susține că Executivul ar trebui să pună pe primul plan creșterea economiei și reducerea cheltuielilor publice. „Principalul obiectiv al Guvernului ar trebui să fie creșterea economică, creșterea puterii de cumpărare, eficientizarea cheltuielilor publice și în general, un accent pe performanță! Scăderea deficitului trebuie făcută cu accent concomitent pe creșterea economiei și pe scăderea cheltuielilor publice, nu pe taxe sporite și costuri pentru cetățeni”, a declarat Florin Jianu, pentru Ziare.com. ….. „Urgența numărul 1 o reprezintă rectificarea bugetară, o misiune menită să acopere măcar problemele salariale din instituțiile publice. O altă misiune urgentă a noului guvern va fi să se asigure că România intră în iarnă cu depozitele de gaze pline și cu suficiente resurse de energie electrică și carburanți pentru a face față provocărilor. Pe termen mediu, începând cu 1 ianuarie, noul guvern, indiferent cine îl va forma, va trebui să găsească o soluție pentru a indexa măcar parțial pensiile și alocațiile pentru copii, o măsură evaluată la cel puțin 15 miliarde de lei. În ceea ce privește bugetul pe anul viitor, indiferent cine va fi premier, va trebui să construiască un buget de austeritate în condițiile în care în 2027, România se confruntă cu un vârf de plată al datoriei publice, de peste 21 de miliarde de euro și să respecte angajamentul de a reduce deficitul bugetar la 5,2%. Asta înseamnă, în esență, tăieri masive de cheltuieli mai ales de la bunuri și servicii și investiții. În plus, va trebui să facă orice pentru a reduce evaziunea fiscală și a crește încasările din taxe și impozite”, a declarat Adrian Negrescu, pentru Ziare.com. …..” Integral: https://ziare.com/
“Comuna cu 870 locuitori dă 1.300.000 lei pe salarii, jumătate din venituri. Primarul are salariu 7.000 lei net Comuna Burjuc din județul Huneodara are unul din cele mai mici bugete din România de doar 3.500.000 de lei. Licitația pentru apă și canal stagnează de ani, dar primarul are un salariu de top pentru județul Hunedoara – 7.000 de lei net. …. În locul unei administrații locale cu un număr restrâns de comune, România are peste 2.800 de astfel de unități adminstrative. 432 de comune nu au nici măcar numărul minim de locuitori prevăzut de lege. …. Comuna cu 870 locuitori organizează de 2 ani licitație pentru canalizare. Primarul are salariu 7.000 lei net În această situație se află comuna Burjuc care se află în județul Hunedoara. Comuna nu are decât 870 de locuitori, de 2 ori mai puțini decât cere legea. Primarul Bartha Adrian Ovidiu are în schimb salariu de oraș – 7.000 de lei net. Burjuc este în Top 3 comune cu cele mai mici venituri și anume 3.400.000 de lei. Cele mai mici venituri le obține comuna Bătrâna – 2,5 milioane de lei (Hunedoara) și Gogoșu (Dolj) cu venituri de 3,1 milioane de lei. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Traian Băsescu dezleagă misterul din jurul ambasadoarei SUA în Grecia: “Această ambasadoare nu e o puicuță. Ea are un obiectiv” .... Fostul președinte consideră că refuzul companiei naționale Romgaz de a semna un acord extrem de păgubos pentru importul de gaze lichefiate din SUA a mutat presiunea direct pe factorul politic din România, chiar sub ochii unui consilier de la Palatul Cotroceni. Tranzacțiile energetice blocate de specialiștii români din cauza costurilor masive reprezintă, în viziunea fostului șef al statului, piesa centrală a acestei dispute cu implicații diplomatice majore. Băsescu respinge retorica alarmistă privind acuzațiile formale de trădare, dar atrage atenția că interesele comerciale de la Washington sunt promovate prin metode extrem de contondente. …..”….. Este clar că ROMGAZ a spus nu și atunci se încearcă ca intenția americană să fie valorificată prin presiuni la oameni politici sau prin înțelegeri cu oameni politici, care, eventual, ar chema pe cei de la ROMGAZ să spună ‚semnați’ și cu asta basta. Dar ROMGAZ a făcut analiza în decembrie anul trecut și a rezultat că la 1,5 miliarde de metri cubi de gaz adus din Statele Unite pierd în fiecare lună cam 50 la 300 de milioane. Dar gândiți-vă că e diferența de preț între gazul în Europa și gazul în Statele Unde, care e mai scump. Dacă diferența este doar de un dolar la un metru cub și diferența e mai mare de un dolar, sunt 1,5 miliarde de dolari pe an în plus. Unde ajung acești 1,5 miliarde în condițiile în care în Europa a început să scadă cererea pentru gaze, încă mai e o cerere consistentă, dar ea este în scădere și programele de decarbonizare ale Uniunii Europene prevăd continuarea reducerii utilizării gazului. Deci, cred că ROMGAZ a fost foarte bine că are acolo niște specialiști care au spus, ’noi nu, poate voi’. Și atunci se duc ei cu doamna ambasador din cârciumă în cârciumă. Sigur, nu ne arată toată masa, ne arată doar pe aici, pe colo”, a explicat fostul președinte la B1TV. …. Băsescu subliniază că trecutul profesional al ambasadoarei Kimberly Guilfoyle exclude ipoteza unei erori naive de comunicare. “Evident mai erau, se vede doar jumătate din masă. Dar interesant este că era consilierul prezidențial… adică puțin prea mult. Ce vreau să clarific? Această ambasadoare nu e o puicuță care a venit acum, e o femeie care e de meserie procuror, are zeci de ani de serviciu în procuratură, a mai lucrat în instituții ale statului, deci nu e o naivă. Această doamnă are un obiectiv, să se importe 1,5 miliarde de metri cubi de gaze din Statele Unite și ea face presiuni profitând de funcția pe care o are. …..Și uneori o face, după cum am văzut în Wall Street Journal, o face destul de viguros. Am mai avut noi… Știți? Sunt oameni din același partid. Am mai vrut noi să ne pupăm cu Bush și pentru alegeri i-am făcut cadou contractul Bechtel. Și n-am câștigat alegerile, și ce am făcut? Nu? Tot facem cadouri de-astea. Lui Blair i-am dat Combinatul Siderurgic Galați. Dăm la toți câte ceva ca să fie bine. Asta vreau să vă spun. Atât la timp cât consilierul dânsului era acolo, nu are cum să nu știe acest om. După ce s-a terminat întâlnirea, trebuia să facă un raport, să-l depună la secretariatul cabinetului președintelui”, a subliniat Băsescu. …..”…..” Integral: https://ziare.com/
“România, pe ultimul loc în clasamentul OCDE privind accesul la educație și îngrijire timpurie. Doar 12 din 100 de copii de 2 ani merg la creșă România se situează pe ultimul loc în ceea ce privește numărul copiilor de doi ani care sunt înscriși într-un program care combină educația cu îngrijirea (creșă), doar 12% dintre copiii români beneficiind de un astfel de program, arată raportul OCDE ”Education at a Glance 2026”. Și procentul copiilor între 3 și 6 ani înscriși la grădiniță este mai mic decât media OCDE. …. ”Ratele de înscriere pentru copiii mai mici variază semnificativ între țările OCDE. În România, 12% dintre copiii în vârstă de 2 ani sunt înscriși în programe de dezvoltare educațională timpurie care îndeplinesc criteriile Clasificării Internaționale Standard a Educației, combinând educația cu îngrijirea. Deși această situație plasează România la coada clasamentului țărilor OCDE pentru care există date disponibile, ea reprezintă o creștere de aproape 6 puncte procentuale față de 2015, indicând o îmbunătățire a ratelor de înscriere”, arată documentul citat. …..” Integral: https://ziare.com/
“480 de popi au sfințit șantierul de reabilitare a blocului explodat din Rahova „Start lucrări de punere în siguranță a blocului din Rahova! Primii popi au efectuat deja slujba de sfințire a șantierului, începând cu casa scării și terminând cu acoperișul blocului. Muncitorii intră echipați cu camere video corporale, iar imaginile se descarcă la un interval de două ore și jumătate”, a anunțat Primăria București la începutul acestei săptămâni. Lucrările trebuie sfințite constant, pentru că vor fi realizate de aceeași nație de muncitori care a făcut și verificările la instalația de gaz. Deși blocul a explodat în urmă cu aproape un an, până acum nu s-a făcut nimic în creșterea siguranței cetățenilor din acel bloc, cele învecinate sau în general cele din București racordate la rețeaua de gaz, autoritățile fiind preocupate să se scuipe cu suveraniștii și să bănuiască o evidentă implicare a Rusiei în acest conflict. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
