Revista Presei – 28 august. PSD va guverna, un naiv va deconta, vai de țara aceasta…
| 28/08/2026 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o de vineri, 28 august. Vineri, vremea va fi predominant frumoasă, însă în regiunile vestice va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat averse slabe pe parcursul zilei în zona montană, dar posibil și în Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi de 2-6 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Dobrogea, estul Munteniei, sudul Moldovei și local în sudul Banatului, unde vitezele vor ajunge la 50-70 km/h. Pe arii restrânse, intensificări mai slabe vor apărea și în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 35 de grade, cele mai ridicate valori fiind așteptate în extremitatea de vest a țării. Minimele se vor încadra între 4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 21 de grade în Dealurile de Vest. Izolat va fi ceață. În București, vremea va deveni frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări dimineața, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de 30-35 km/h. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade, iar cea minimă se va situa între 12 și 15 grade.
“Trimisul lui Trump în România l-a sunat pe Nicușor Dan de față cu presa și l-a pus pe difuzor (Video). Paolo Zampolli, emisarul special al președintelui SUA pentru parteneriate globale, l-a sunat de față cu presa pe Nicușor Dan. Președintele României nu a răspuns, dar după un minut a sunat înapoi. Primarul Daniel Băluță l-a avut invitat pe Paolo Zampolli, joi, la inaugurarea parcului Donald Trump, din Sectorul 4 al Capitalei. După ce edilul i-a dat cuvântul, Zampoli a vorbit despre importanța acestui proiect, apoi a spus: „Voi suna pe cineva foarte special”. Inițial, persoana apelată nu a răspuns, iar Zampolli și-a continuat alocuțiunea. Apoi, într-un minut, cel apelat a sunat înapoi: Era Nicușor Dan, a cărui voce putea fi auzită după ce Zampolli l-a pus pe difuzor. Dialogul s-a desfășurat în limba engleză. „Domnule președinte, v-am sunat pentru că sunt la inaugurarea parcului și președintele Trump mi-a cerut să vă transmit mulțumiri personal dvs și românilor. Proiectul este minunat”, a spus Zampolli. Nicușor Dan i-a răspuns că se află la ambasada României la Chișinău și se pregătește pentru întâlnirea cu Maia Sandu. „Deci ați văzut parcul?”, continuă apoi Nicușor Dan în discuția cu Paolo Zampolli”. Integral pe Spotmedia
“„Putem să ajungem la stadiul în care cetățenii nu se mai conformează ordinii publice”. Avertismentul politologului Sergiu Mișcoiu după eșecul legii salarizării. România pierde 770 milioane de euro din PNRR după ce PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să se pună de acord asupra legii salarizării unitare, un proiect pe care statul român trebuia să-l ducă la capăt încă din 2022. Președintele Nicușor Dan a recunoscut miercuri, 26 august, eșecul negocierilor purtate la Cotroceni în ultimele luni, iar premierul Ilie Bolojan a pus responsabilitatea direct pe PSD. Politologul Sergiu Mișcoiu spune însă că vina este mai largă și aparține tuturor partidelor care au gestionat domeniul în ultimii ani. Mai grav, avertizează profesorul UBB, blocajele repetate au dus în România la un nivel de neîncredere în instituții care ajunge să afecteze chiar respectarea autorității statului. Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 26 august, că negocierile dintre PSD, PNL, USR și UDMR pentru legea salarizării unitare au eșuat. Discuțiile, începute în luna mai și mediate de Administrația Prezidențială, au reunit reprezentanții celor patru partide și ai ministerelor implicate. „Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii”, a transmis Nicușor Dan. Președintele a precizat că formațiunile politice și-au respectat totuși angajamentul de a nu veni separat cu proiecte de lege în Parlament. Eșecul negocierilor înseamnă însă că România pierde cele 770 milioane de euro aferente jalonului din PNRR”. Integral pe Adevarul
“Umbra lui Pahonțu la Baricadă. Rolul UM 0305 în represiunea din 21 decembrie 1989. Pe baza unui interviu cu Andrei Ursu. Reconstituirea evenimentelor din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 din Piața Universității aduce în prim-plan acțiunile trupelor speciale de intervenție ale fostului regim, printre care s-a numărat și Unitatea Militară 0305. În cadrul acestei unități a activat atunci locotenentul Lucian Pahonțu, devenit ulterior conducătorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP). Într-o discuție cu Cotidianul, istoricul Andrei Ursu arată că probele și mărturiile din „dosarul Revoluției” infirmă tentativele ulterioare de disculpare și arată participarea directă a acestor efective la reprimarea violentă a manifestanților. Andrei Ursu, care a studiat „dosarul Revoluției”, a vorbit, într-un interviu pentru Cotidianul, despre implicarea trupelor conduse, printre alții, și de Lucian Pahonțu și despre încercarea de ștergere a urmelor, imediat după Revoluție. Lucian Pahonțu, șef al Serviciului de Protecție și Pază de 21 de ani, a fost subiectul principal a două investigații de presă, publicate succesiv de Recorder și Snoop”. Integral pe Cotidianul
“EXCLUSIV Daniel Băluță, zbor de câteva zeci de mii de euro cu jet privat împreună cu familia. „Din venituri proprii”, spune primarul de la Sectorul 4. Pesedistul Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, împreună cu soția și fiica sa au zburat cu un avion privat de lux închiriat de la compania Toyo Aviation. Închirierea unui avion privat costă în medie în jur de 50.000 de euro, cam cât salariul său de primar pe un an de zile. Contactat de către DeFapt.ro, edilul Daniel Băluță a recunoscut că închiriat avioane private de la Toyo Aviation, dar a ținut să transmit că banii pentru acoperirea cheltuielilor provin din fondurie familiei sale. Potrivit unui anunț postat pe dark web, a fost scoasă la vânzare o bază de date a companiei Toyo Aviation, o companie românească care închiriază avioane private de lux la nivel internațional. Baza de date conține 2.600 de pașapoartele, cărți de identitate, permise de ședere, liste de îmbarcare și facturi ale unor bogați din întreaga lume. Pe listă se află și afaceriști și politicieni români care și-au permis să plătească „30.000 – 70.000 de euro pentru un zbor cu avionul privat al companiei Toyo Aviation”, se menționează în anunț”. Integral pe Defapt.ro
“Guvern PSD cu premier independent politic ar urma să fie instalat până la 15 septembrie. SURSE. Un nou guvern ar urma să fie supus la vot în Parlament cel târziu în 15 septembrie, iar formula aflată în discuție ar fi una în care PSD să controleze Executivul, dar cu un premier independent politic, potrivit unor informații obținute pe surse de Antena 3 CNN.Președintele Nicușor Dan ar urma să facă desemnarea pentru funcția de prim-ministru săptămâna viitoare, după consultările cu partidele parlamentare pe care le va avea în jurul datei de 1 septembrie. Încercarea de a învesti un nou guvern ar urma să aibă loc în a doua săptămână din septembrie.Formula vehiculată este cea a unui guvern PSD cu un premier independent politic. Practic, social-democrații ar urma să aibă un rol principal în viitorul Executiv, în timp ce persoana desemnată pentru funcția de prim-ministru nu ar fi un lider politic al partidului.Ads×Informațiile apar după ce Nicușor Dan a declarat, joi, 27 august, la Chișinău, că intenționează să desemneze un premier înainte de plecarea la summitul ONU de la New York și consideră urgentă formarea unui nou guvern.„Acum, imediat, la 1 septembrie, o să avem o nouă consultare, o să vedem formală sau informală și eu cred că vom găsi o majoritate pentru un guvern care să fie stabil”, a declarat președintele. Nicușor Dan a precizat și că, în acest moment, nu vede susținere pentru un cabinet format din miniștri tehnocrați, ceea ce face mai probabilă o formulă în care portofoliile să fie ocupate politic”. Integral pe Ziare.com
“Generalul Budanov, mesaj despre negocierile de pace cu rușii, mai devreme decât ar fi fost de așteptat. Pe sprijinul cui mizează. Negocierile dintre delegațiile ucrainene și ruse ar putea avea loc în luna septembrie și ar putea include reprezentanți ai SUA, a declarat joi Kirilo Budanov, șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters. Budanov a afirmat că Ucraina își propune să relanseze negocierile, urmând ca luna viitoare să se înregistreze noi evoluții. Discuțiile de pace conduse de SUA au intrat în impas anul acesta, deoarece Ucraina a refuzat cererile Rusiei de a ceda mai mult teritoriu, iar Washingtonul a devenit din ce în ce mai preocupat de conflictul cu Iranul. „Sper acest lucru, da, și cu implicarea părții americane, desigur. Nu ne putem descurca fără ei”, a declarat Budanov pentru publicația ucraineană Novyny Live, fiind întrebat dacă acest lucru înseamnă discuții directe între negociatorii ucraineni și cei ruși. Până să fie numit în funcția din Administrația Prezidențială de la Kiev, generalul Budanov a condus puternicul serviciu secret al armatei ucrainene.Președintele Volodimir Zelenski a declarat recent că Ucraina vede o fereastră de oportunitate pentru medierea SUA până la sfârșitul verii viitoare și a elaborat o pagină de propuneri împreună cu oficiali americani și europeni, care urmează să fie prezentată Moscovei”. Integral pe Hotnews
“Sondaj neplăcut pentru extremiștii AfD din Germania. Majoritatea alegătorilor respinge planurile AfD de schimbare a societății. Marea majoritate a cetățenilor germani resping cerințele cheie din platforma electorală a AfD pentru alegerile de stat din Saxonia-Anhalt, relatează televiziunea N-TV. Doar 17% sunt de acord cu afirmația AfD conform căreia medicii străini sunt adesea nepotriviți pentru a trata corespunzător cetățenii germani din cauza „dificultăților lingvistice” și a „mediului lor cultural diferit”, potrivit unui sondaj reprezentativ Forsa comandat de RTL/ntv, în care au fost intervievate 1.007 persoane. Cu toate acestea, 52% dintre susținătorii AfD împărtășesc această opinie. Respondenților li s-au prezentat diverse declarații din manifestul electoral AfD și li s-a cerut să spună dacă sunt de acord sau nu cu aceste revendicări. Respingerea a fost deosebit de pronunțată în ceea ce privește afirmațiile referitoare la lucrătorii calificați străini. În plus, doar 16% dintre cetățenii germani au fost de acord cu afirmația conform căreia recrutarea de lucrători calificați „din culturi străine” duce la probleme și pune în pericol „bunăstarea pacienților”, în special în sectoarele sănătății și îngrijirii. În rândul susținătorilor AfD, această cifră crește la 49%. Peste 80% dintre cetățenii germani resping ambele afirmații”. Integral pe Aktual24
“Eșecul legii salarizării. Politolog, despre Nicușor Dan: E nevoie de o anumită prudență. Problema lui este și că trece dintr-o extremă în alta. Partidele parlamentare care doresc să asigure noua guvernare pasează reciproc vina pentru eșecul salarizării, un demers unde și Nicușor Dan a băgat capul în poză, ca garanție a succesului. S-a terminat cu un blocaj. Libertatea a discutat cu politologul George Jiglău despre responsabili, dar și despre modul cum acționează Nicușor Dan. De la mesajul lui Nicușor Dan referitor la eșecul legii salarizării, unde a dat vina pe incapacitatea a patru partide – PSD, PNL, USR și UDMR – de a ajunge la o un compromis, dinspre cele patru formațiuni au început să curgă acuzațiile reciproce privind vinovații. PNL a arătat spre miniștrii PSD ai Muncii din ultimii cinci ani, social-democrații au vorbit despre premierii liberali și demnitarii care au condus MIPE. În același timp, președintele Nicușor Dan și-a anunțat sarcina medierii și faptul că legea alături de alte proiecte importante pot fi adoptate. „Pentru noi OCDE, SAFE și PNRR sunt extrem de importante și pe asta există consens”, afirma Nicușor Dan pe 23 aprilie. Chiar la jumătatea lunii iulie, de la Paris, Nicușor Dan sublinia că „mai sunt șanse ca ea (n.r. – Legea salarizării) să fie adoptată în termen”. Libertatea a vorbit cu George Jiglău, politolog și lector universitar la Universitatea Babeș Bolyai despre responsabilii pentru situația referitoare la legea salarizării”. Integral pe Libertatea
“Pete Hegseth vrea să-și numească purtătorul de cuvânt la conducerea armatei SUA. Secretarul american de Război, Pete Hegseth, ia în calcul numirea purtătorului său principal de cuvânt, Sean Parnell, în funcția de secretar al armatei SUA, în locul lui Dan Driscoll, care intenționează să părăsească Pentagonul în următoarele luni. Informația a fost transmisă publicației The Hill de două surse familiarizate cu situația.Anterior, publicația relatase că Parnell, care este și unul dintre consilierii apropiați ai lui Hegseth, și-ar fi exprimat în discuții private interesul pentru această funcție.Un actual și un fost oficial din cadrul Pentagonului, ambii la curent cu discuțiile interne, au confirmat că Parnell se află pe lista scurtă a candidaților lui Hegseth pentru a-i lua locul lui Driscoll.„Parnell se bucură de un sprijin larg în cadrul administrației și a lucrat neobosit pentru a asigura schimbarea culturală și responsabilizarea în cadrul Pentagonului”, a declarat un reprezentant al instituției.Potrivit acestuia, experiența de luptă și de conducere a lui Parnell îi va permite să asigure responsabilizarea, schimbarea și un leadership transformațional activ, de care armata are în prezent mare nevoie.Ads×Dan Driscoll intenționează să părăsească funcția spre finalul anului, după câteva luni de dispute privind influența cu Hegseth”. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Eminențele cenușii ale Europei s-au unit ca să salveze continentul. Tot ce trebuie să știi despre noul Rhine Group. Niciun român nu participă…..”
https://m.ziare.com/economie/rhine-group-reforma-economica-europa-2032000
“„Pro-occidentalii”, „pro-europenii”, „pro-rușii” și pro-românii…..”
https://www.contributors.ro/pro-occidentalii-pro-europenii-pro-rusii-si-pro-romanii/?utm_source=hotnews&utm_medium=block-rss-feed&utm_campaign=block-rss-feed
https://hotnews.ro/reactie-la-pahontu-istoricul-al-carui-tata-a-fost-omorat-de-securitate-si-care-a-studiat-dosarul-revolutiei-spune-ca-nu-e-niciun-dubiu-ca-pahontu-a-participat-la-reprimarea-violenta-soldata-2335273
Amintiri despre pretorianul sef al tantalaului pervers.
Si o oda pentru perversul tantalau:
https://hotnews.ro/om-de-nimic-reactie-dura-din-sua-dupa-ce-nicusor-dan-l-a-aparat-pe-seful-spp-lucian-pahontu-in-fata-dezvaluirilor-presei-2335479