Revista Presei – 8 iunie.„România este pe primul loc în UE la abandon școlar …..”
| 08/06/2026 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 8 iunie! Săptămâna aceasta vor alterna perioadele cu vreme însorită și temperaturi plăcute cu intervale de ploi și vijelii. Temperaturile maxime se vor situa între 24 și 30 gr C, iar cele minime între 12 și 19 gr C, cu valori mai scăzute în zonele depresionare. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a țării, mai ales în extremitatea de vest. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în regiunile estice și sudice, iar în rest va fi deficitar, mai ales în vestul teritoriului. Bucuresti: 28/17 gr.C.
“Eurostat: România, în topul statelor europene cu cele mai mari scumpiri industriale Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au crescut cu 4,9% în UE şi în zona euro în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, iar Bulgaria, Lituania şi România sunt statele membre UE cu cele mai mari creşteri ale acestui indicator, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, cea mai mare creştere a preţurilor producţiei industriale în UE s-a înregistrat în Bulgaria (14,5%), Lituania (13,1%) şi România (11,5%), iar scăderi au fost în Luxemburg (minus 3,7%), Estonia (minus 1,2%), Cipru (minus 0,7%) şi Letonia (minus 0,6%), transmite aceeaşi sursă. Eurostat precizează că preţurile producţiei industriale în UE au fost influenţate în special de o creştere de 12,6% a preţurilor la energie, de 1,9% a preţurilor bunurilor de capital, de 2,5% şi de 3,7% a preţurilor bunurilor intermediare, în timp ce s-a înregistrat o scădere de 0,2% a preţurilor bunurilor de folosinţă imediată. ….De asemenea, pe secţiuni şi diviziuni, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a înregistrat cea mai mare creştere de la un an la altul, respectiv de 16,35%, urmată de distribuţia apei; salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (+13,52%), industria extractivă (+10,32%) şi de industria prelucrătoare (+8,29%). …..” Integral: https://www.bursa.ro/
“Dragoş Damian, Terapia Cluj: Eugen Tomac, hai că te tot aşteptam! Измаильский целлюлозно картонный комбинат continuă să producă, deşi Ismail a fost bombardat. Letea şi Buşteni sunt la pământ fără să fi fost bombardate vreodată .… Combinatul de celuloza şi carton din Ismail, raionul în care te-ai nascut, înfiinţat în 1965 – Измаильский целлюлозно картонный комбинат – continuă să producă, în ciuda bombardamentelor. Rămâne unul dintre cei mai mari producători industriali din Ucraina, îmi spun colegii mei de acolo. Fabrica de hârtie şi carton de la Letea, înfiinţată în 1879, este la pământ, nu mai produce nimic, deşi regiunea nu a fost bombardată. Fabrica de hârtie şi carton de la Buşteni, înfiinţată în 1882, este şi ea la pământ, nu mai produce nimic, deşi regiunea nu a fost bombardată. Din fericire Vrancart, înfiinţată în 1977, continuă să producă, ei i se adaugă în prezent încă 3-4 fabrici din acelaşi sector care au capital extern. Dar 70-80% din hârtia şi cartonul folosite în România vin din export. Eugen Tomac, Romania este ”bombardată” la producţia industrială, am închis fabrici, uzine şi combinate de toate felurile, dar mai ales de mâncare, chimie, energie şi apărare. Uite, primul exemplu – industria chimică. La sfârşitul lui 1990 aveam 72 de combinate, un sistem performant de învăţământ (12 şcoli profesionale, 23 licee, 17 facultăţi şi 10 institute de cercetare), un sector economic care aducea circa 35 miliarde Euro din exporturi, aproape 20% din producţia industrială de atunci. .…..” Integral: https://www.zf.ro/
“Analistul Adrian Negrescu: ”România nu se află în recesiune, ci într-o zonă de stagflație păguboasă”. Ce trebuie să facă viitorul premier .... Chiar dacă datele macroeconomice sunt pozitive în primul trimestru al lui 2026, reducerea inflației trebuie să fie o prioritate pentru viitorul premier. „Consumul, productia industriala, serviciile – toate sunt pe minus, blocajul financiar este infiorator, dobanzile sunt uriase, iar inflatia este cea mai mare din UE, de aprox. 11% in luna mai. Că va fi domnul Tomac, că vom avea un alt premier, indiferent cine se va afla la Palatul Victoria va trebui să insiste pe măsuri menite să reducă inflația și să relanseze consumul”, consideră economistul. Adrian Negrescu nu a fost convins de comunicarea premierului desemnat Eugen Tomac, și atrage atenția că viitorul premier va putea comunica realitățile economice pe înțelesul oamenilor. „Am spus că discursul domnului Tomac nu m-a convins că are capacitatea de a reda încrederea investitorilor în România, de a reclădi speranța românilor căzuți într-o zonă de pesimism cum n-am mai văzut în ultimii 15 ani. Sper ca noul premier va fi capabil să comunice pe înțelesul oamenilor situația în care ne aflăm și ce va face pentru a depăși această perioadă de stagflație”, a explicat consultantul financiar. Cea mai bună șansă de ieșire din stagflație ține de un plan concret asumat de viitorul Guvern pentru creșterea economică. „Va fi foarte interesant de văzut cum va arăta programul de guvernare, dacă va fi ceva diferit față de ce am văzut până acum, dacă va ceda presiunilor politicienilor, dacă va fi însoțit de un timeline concret de decizii economice menite să repună economia pe un trend crescător”, a concluzionat Afrian Negrescu. …..” Integral: https://ziare.com/
“Cu cât ar putea scădea preţul gazelor naturale după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră preţul la gaze .… De ce ar putea scădea preţul gazelor în România: 1. Creştere semnificativă a producţiei de gaze în România: – se preconizează că Neptun Deep va începe producţia în 2027 şi va adăuga circa 8 mld mc/an; – producţia internă de gaze ar putea aproape să se dubleze până în anul 2030 în România, pe fondul unei cereri interne de gaze care va rămâne în jurul valorii de 10-11 mld mc/an; – o ofertă mai mare de gaz intern poate, în teorie, să reducă dependenţa de importuri (care deseori sunt mai costisitoare) şi astfel să influenţeze în jos preţurile pe piaţa internă. 2. Conectivitate şi infrastructură bună: – România şi a extins reţelele de gaz pentru a prelua volumul offshore de gaz – o piaţă mai integrată (cu export, concurenţă, posibil mai multe surse) reduce costurile logistice şi de tranzacţie, ceea ce poate contribui la preţuri mai competitive. De ce nu e garantat că preţul gazelor va scădea? 1. Cererea internă şi externă – dacă cererea internă în România creşte (de exemplu prin noi centrale pe gaz, înlocuirea cărbunelui cu gaz în centralele existente), atunci o parte din producţie va fi absorbită intern, iar impactul asupra preţului poate fi mai mic. Dacă toate centralele pe gaze vor fi puse în funcţiune se estimează o creştere a consumului de cca 25% până în 2030. – dacă exporturile devin importante, preţurile de referinţă pentru export pot seta nivelul intern – dacă exportul primeşte preţul mai mare, internul poate rămâne la nivelurile impuse/fixate sau concurenţiale. 2. Politică fiscală şi reglementare – taxele, redevenţele, legislaţia offshore şi modul în care este reglementată piaţa gazelor poate influenţa costul final al gazului. – dacă statul continuă să impună alte taxe sau taxe mai mari pe gazul offshore, costul pentru producător creşte, ceea ce poate menţine preţul mai sus. 3. Piaţa globală / geopolitică – preţurile gazului sunt influenţate de factori internaţionali: aprovizionare, preţul gazului natural lichefiat (LNG), politica energetică a UE, etc. Chiar dacă costul local cu gazele este mic, dacă preţul de import este sus sau concurenţa redusă, preţul intern poate să nu scadă. 4. Impactul asupra consumatorului final – chiar dacă preţul en-gross scade, nu e automat ca preţul consumatorului final să scadă în mărime – reglementări, taxe, tarife de transport şi distribuţie, pot reduce impactul. …..” Integral: https://www.bursa.ro/
“România este pe primul loc în UE la abandon școlar În 2025, ponderea tinerilor care părăsesc timpuriu şcoala (tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani) în UE a fost de 9,1%, atingând aproape obiectivul la nivel de UE de 9,0% pentru 2030, anunţă, joi, Eurostat. Potrivit raportului, ţările UE cu cea mai mică proporţie de persoane care au părăsit timpuriu sistemul de învăţământ au fost Croaţia, Grecia, Irlanda şi Polonia, unde ponderea a fost de 4% sau mai mică. Cele mai mari ponderi au fost în România (15,5%), urmată de Germania (13,1%) şi Spania (12,8%). ….În 2025, 46,2% dintre toţi tinerii care au părăsit timpuriu sistemul de educaţie erau angajaţi, în timp ce 30,8% nu erau angajaţi, dar doreau să lucreze, iar restul de 23,1% nu erau angajaţi şi nu doreau să lucreze. ….În oraşele mici şi suburbiile din UE, proporţia persoanelor care părăsesc timpuriu sistemul de educaţie s-a ridicat la 10,1%, iar în zonele rurale la 9,6%. …..” Integral: https://spotmedia.ro/
“Zece probleme pe care școala românească le reciclează la nesfârșit, indiferent de ministru și reformă Una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional românesc este guvernanța deficitară. Raportul OCDE din 2023 subliniază lipsa unei strategii naționale de îmbunătățire a școlilor, o componentă-cheie în țările cu performanțe de top. Inspectoratele școlare județene (ISJ) exercită o funcție de control birocratic și de distribuție a resurselor, nu una de dezvoltare a capacității instituționale, conform analizei. Potrivit clasificării Fullan (2011), România aplică „wrong drivers”, adică soluții legislative fără o construcție instituțională solidă. Subfinanțare cronică și structurală România alocă 6.069 USD per elev anual, cel mai mic nivel din Europa și sub jumătatea mediei OCDE ((15.022 USD), conform „Education at a Glance 2025”. Niciuna dintre țintele legale de finanțare nu a fost niciodată atinsă: nici 6% din PIB, nici 15% din BGC (Legea nr. 198/2023, art. 9), se arată în analiză. Mai mult, structura bugetului este dezechilibrată: aproximativ 86% din fonduri sunt direcționate către personal, lăsând sub 14% pentru investiții în calitate (infrastructură, materiale, formare continuă). Inechitate socioeconomică și mobilitate socială blocată Rezultatele PISA 2022 arată că educația din România amplifică inegalitățile sociale, în loc să le reducă. ....România are cea mai mare diferență de performanță între elevii din rural și urban Diferențele dintre rural și urban sunt uriașe. Raportul PISA 2022 evidențiază că România are cea mai mare diferență de performanță între elevii din rural și urban dintre cele 80 de țări participante. În rural, rata de absolvire a gimnaziului este de doar 61,4%, comparativ cu 91,1% în urban. În ceea ce privește distribuția liceelor, aproape 50% din tinerii de vârstă liceală trăiesc în mediul rural, dar numai 16% din licee sunt localizate în acest mediu, generând o rată de înscriere sub 60% în rural față de 83,5% în urban (OCDE, 2026), se mai arată în analiză. ….Analfabetism funcțional extins în România România se confruntă cu un nivel alarmant de analfabetism funcțional. 49% dintre elevii de 15 ani nu ating nivelul 2 PISA (pragul minim de competență funcțională), conform PISA 2022, Country Note Romania, față de ~26% media OCDE, potrivit analizei. Cauza principală este orientarea curriculumului spre cunoștințe declarative, în detrimentul competențelor procedurale și metacognitive. Calitatea cadrelor didactice, un factor-cheie în succesul educațional ……” Integral: https://www.libertatea.ro/
“„Dacă ceva arată ca o bulă și sună ca o bulă, probabil că este o bulă”: Noul SOS pe piețele bursiere …. SpaceX, OpenAI și Anthropic se pregătesc să treacă pragul pieței bursiere, inteligența artificială a devenit noua mare descoperire și principalul „combustibil” pentru indicii record. Însă, pe măsură ce profiturile cresc, crește și dezbaterea privind posibilitatea ca investitorii să formeze o nouă bulă similară cu cea a companiilor dot-com, scrie presa elenă. ….Într-un articol din revista Barron’s intitulat „Dacă merge ca o bulă și sună ca o bulă, atunci probabil este o bulă”, Andy Serwer susține că piețele prezintă din ce în ce mai mult caracteristicile unei bule bursiere clasice. Exemplul pe care îl folosește este ilustrativ. Evaluarea așteptată a SpaceX este de 1,75 trilioane de dolari, ceea ce reprezintă de aproximativ 94 de ori veniturile sale din 2025. Acesta este un multiplu de aproape 28 de ori mai mare decât indicele S&P 500. ….. Imaginea amintește puternic de excesele din perioada dot-com, când investitorii cumpărau acțiuni ale companiilor de tehnologie bazându-se exclusiv pe viziunea lor asupra viitorului și nu pe principiile lor fundamentale. …. Cea mai caracteristică expresie a acestei euforii se găsește în industria semiconductorilor. Conform Bloomberg, indicele Philadelphia Semiconductor a crescut cu 69% doar în ultimele două luni și cu 81% de la începutul anului, înregistrând una dintre cele mai puternice creșteri din istoria sa. Performanța unor companii este chiar mai impresionantă. Micron și-a triplat valoarea în 2026, în timp ce SK Hynix și Samsung au crescut cu 260%, respectiv 165%. Capitalizarea de piață a fiecăreia din cei trei a depășit acum 1 trilion de dolari. Și mai impresionant este faptul că aproape 80% din câștigul indicelui S&P 500 din acest an provine de la doar zece companii, dintre care șapte sunt din industria semiconductorilor. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Inteligenţa Artificială, condamnată înainte să fie ascultată .…De la începutul anului 2026 şi până în prezent, în presa internaţională au apărut o serie de articole care au conturat următoarea naraţiune: AI fură locuri de muncă, fură conţinut, spionează angajaţi, consumă energie, produce dezinformare, ameninţă copiii, distruge industrii creative, militarizează tehnologia şi transformă societatea într-un laborator scăpat de sub control. Problema este că aceste teme sunt repetate obsesiv chiar şi atunci când există răspunsuri documentate, nuanţate şi verificabile din partea specialiştilor, iar de multe ori aceste răspunsuri beneficiază de o vizibilitate publică mult mai redusă decât avertismentele iniţiale. Cea mai eficientă armă retorică este frica de concedieri. Compania Standard Chartered a fost prezentată ca exemplu după ce CEO-ul Bill Winters a vorbit despre înlocuirea unor activităţi realizate de oameni prin sisteme AI şi despre necesitatea reducerii costurilor operaţionale, declaraţii formulate în contextul unui plan de reducere a aproximativ 7.000 de posturi. Presa internaţională (Reuters, AFP, Bloomberg) a asociat imediat restructurarea cu inteligenţa artificială, iar mesajul care a ajuns la public a fost simplu: AI înlocuieşte oamenii. Meta a fost asociată cu aceeaşi temă, Reuters relatând despre transferul a mii de angajaţi spre iniţiative AI, eliminarea unor niveluri manageriale şi restructurări care au afectat o parte semnificativă din personal. În paralel, numeroşi comentatori au prezentat fiecare concediere din sectorul tehnologic drept dovada că inteligenţa artificială produce un val inevitabil de şomaj. Răspunsul experţilor este însă mai puţin spectaculos decât titlurile. Economiştii de la Bank of Canada au concluzionat că nu există deocamdată dovezi privind înlocuirea pe scară largă a forţei de muncă de către AI, iar fondul Bridgewater a evaluat riscul unei dislocări masive pe termen scurt drept limitat. Boston Consulting Group estimează că AI va remodela aproximativ jumătate dintre locurile de muncă din economia americană în următorii ani, însă vorbeşte despre transformarea sarcinilor şi a competenţelor, nu despre dispariţia profesiilor. Chiar Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a susţinut recent că firmele care adoptă cel mai intens AI sunt adesea şi cele care continuă să angajeze, deoarece productivitatea suplimentară generează noi activităţi economice. Mesajul experţilor este că automatizarea nu reprezintă un fenomen nou. Revoluţia industrială, informatizarea şi internetul au eliminat anumite ocupaţii, dar au creat altele. Diferenţa este că, în cazul AI, viteza transformării este mult mai mare. • Furtul de conţinut şi riscurile privind confidenţialitate, două acuzaţii majore la adresa AI O altă acuzaţie majoră adusă AI este furtul de conţinut. CNN a dat în judecată Perplexity, acuzând compania că ar fi copiat şi redistribuit conţinut jurnalistic fără acordul autorilor şi fără remunerarea acestora. Reprezentanţii CNN au susţinut că modelul de afaceri al unor companii AI riscă să afecteze sustenabilitatea presei profesionale. De partea cealaltă, Perplexity a argumentat că faptele şi informaţiile nu sunt protejate în sine de copyright şi că tehnologia sa funcţionează într-un mod comparabil cu motoarele de căutare care indexează informaţii publice. ….” Integral: https://www.bursa.ro/
“Opinie Iulian Anghel, editor ZF: Cum a salvat Preşedintele Nicuşor Dan PSD de la dezastru A fugit PSD de guvernare cum fuge dracu de tămâie. Acum că a găsit un “independent”, în persoana unui tip de treabă care să-l salveze pe Sorin Grindeanul de la supliciul mielului dus la junghere, un tip cu ochi blânzi şi idei căzute din Romantismul secolului al XIX-lea, PSD poate să cânte acatiste şi la colţ de stradă, nu doar în biserică. Pe măsură ce naraţiunea se dezvoltă, devine, din ce în ce mai clar, că Ilie Bolojan a fost îndepărtat cu largul concurs al lui Nicuşor Dan. Şi că PNL şi USR – fără de care el nu ar fi fost preşedinte – nu mai sunt partide apropiate de sufletul prezidenţial. …. Pai ce independenţă are un tip care a intrat în Parlamentul European pe o listă condusă de USR? Şi ce susţinere politică parlamentară are Eugen Tomac, preşedintele unui partid extraparlamentar, PMP, cu o încredere publică, potrivit sondajelor, de sub 2%? Tomac are experianţă politică, repetă preşedintele. Ce experienţă politică are? Cine a auzit de Tomac ca de un mare combinator, noul Hrebenciuc, făcător şi desfăcător de coaliţii? Suntem ca pe vremea când Mihai Tudose a fost desemnat premier al PSD: era parlamentar de vreo 25 de ani, dar nimeni nu ştia cine este până a nu-l fi impus păpuşarul Dragnea în poziţia de şef al guvernului. Tudose, Dăncilă şi, cu voia dvs, ultimul pe listă, Sorin Grindeanu au fost premierii marionetă ai unuia şi aceluiaşi păpuşar: Liviu Dragnea. Aţi uitat de Ordonanţa 13 domnule Grindeanu şi de contextul în care aţi aprobat-o? …..” Integral: https://www.zf.ro/
“România va construi la Tulcea o fabrică de epoleți prin programul SAFE S-a semnat contractul pentru cea mai mare fabrică de epoleți, decorații și medalii militare din Europa! Investiția, derulată prin programul SAFE, va atrage 200 de milioane de euro din fonduri nerambursabile și va crea 3000 de locuri noi de muncă la stat. „Este esențial ca acest conflict cu Rusia să nu ne mai prindă nepregătiți și să avem uniformele puse la punct, cu epoleții noi. E vorba de niște epoleți de general de un model nou, cu luminozitate mult mai mare, pe leduri. Când vor vedea rușii marea de luminițe, își vor pune automat problema: dacă românii au atâtea mii de generali, înseamnă că au milioane de soldați. În momentul acela, ei fie se vor preda necondiționat, fie vor accepta o pace rușinoasă și ne vor ceda Siberia și Tezaurul”, spune Generalul Robert Acrișor, noul director al fabricii de epoleți. Potrivit proiectului, unitatea de la Tulcea va produce anual peste 12 milioane de epoleți, suficienți pentru a asigura necesarul Armatei Române, al instituțiilor cu grade speciale și al viitoarelor generații de pensionari speciali. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

https://www.timesnewroman.ro/politic/nea-costel-reactie-la-ministrii-vehiculati-pentru-guvernul-tomac-da-va-n-p-mea/
“ULTIMA ORĂ Acuzații privind probleme de siguranță la dronele V-BAT, livrate inclusiv României. Incident soldat cu rănirea unui oficial al Forțelor Navale. Compania apără performanța dronelor sale….”
https://www.profit.ro/stiri/politic/ultima-ora-acuzatii-privind-probleme-de-siguranta-la-dronele-v-bat-livrate-inclusiv-romaniei-incident-soldat-cu-ranirea-unui-oficial-al-fortelor-navale-compania-apara-performanta-dronelor-sale-22470031
“Opinii: Puterea fără încredere
Se vorbește, până la saturație, despre cine câștigă și cine pierde puterea, despre majorități negociate în culise și sacrificate vulgar în văzul tuturor la ore de mare audiență; despre algoritmi guvernamentali și împărțirea funcțiilor-cheie……”
https://www.profit.ro/opinii/opinii-puterea-fara-incredere-22472183
“Domeniul în care românii se află „în segmentul superior” în Europa. „Roșește și iaurtul în borcan”….”
https://stirileprotv.ro/stiri/interviurile-stirileprotv/domeniul-in-care-romanii-se-afla-in-segmentul-superior-in-europa-roseste-si-iaurtul-in-borcan.html
https://hotnews.ro/interviu-una-dintre-cele-mai-ascultate-voci-ale-lumii-spune-despre-romania-ca-este-o-putere-medie-si-ca-ar-trebui-sa-actioneze-ca-atare-el-da-exemple-2265318