Perşii
| 01/03/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Perşii sunt un grup ethnolingvistic definit prin folosirea limbii persane (Pārsī sau Farsi) . Termenul Persan are insa si o conotatie referitoare la un grup de 
triburi supra-etnic, de origine indo-europeana si care se refera la triburile indo-europene de păstori, pătrunse la sfârşitul mileniului II î.Hr. în Podişul Iranian şi apoi stabilite în Persia, regiune situată la nord-est de Golful Persic. Probabil locul de origine al Perşilor este in sudul culturii neolitice, cunoscute drept cultura Andronovo, locul de bastina probabil al multor popoare indo-europene. Aceasta regiune este cunoscuta arheologic drept regiunea BMAC (Bactria-Margiana Archaeological Complex) sinonima cu regiunea antropologica cunoscuta sub numele de “civilizatia Oxus.” Popoarele sau triburile care alcatuiau aceasta structura supra-etnica sunt numite si Iranieni de vest Perşii (Parsu- Parsuaš, Parsumaš) Mezii (Mādāyu – Medes) si Parţi (Partakka-Parthians).
Triburile perşilor, stabilite în sud-vestul Iranului (Persia), au fost unificate, potrivit unor tradiţii, către 700 î.Hr, de Ahaimene (Haxāmaniš), întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispe, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I sau Cyrus cel Batran (Kūruš) recunoaşte suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr.-559 î.Hr.) pe a Mediei.
Cyrus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.-529 î.Hr.) primul imparat Zoroastrian (Shāhanshāh), a fost una din cele mai strălucite personalităţi ale antichităţii. Cyrus al II-lea transformă Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putere locală în cel mai vast şi puternic imperiu al Orientului. Prin înfrângerea lui Astiage (cca. 550 î.Hr.), Media devine provincie a statului persan. Cucerind apoi Lidia lui Cresus (546 î.Hr.), Persia include în hotarele sale Asia Mică până la Marea Egee, cu toate coloniile greceşti ale Ioniei. În anii 545 î.Hr.-539 î.Hr. sunt ocupate vaste regiuni din Asia Centrală – Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana, ş.a. Profitând de slăbirea Regatului Noului Babilon în urma unor conflicte interne, Cyrus ocupă în 539 î.Hr. Babilonul, anexând apoi toate posesiunile Caldeei din Siria, Fenicia, Palestina, până la graniţele Egiptului Faraonic.
Cambyses II (529 î.Hr.-522 î.Hr.) , fiul lui Cyrus cel Mare, personalitate controversată în istoriografie datorită excentricităţii decizilor sale, transformă în 525 î.Hr. Egiptul într-o satrapie a Imperiului Ahemenid. Darius I cel Mare (522 î.Hr.-486 î.Hr.), genial om de stat, reorganizează, după cucerirea Punjabului (519 î.Hr..), vastul imperiu, care acoperea acum cca. 5.000.000 km patrati. El creează un sistem modern de drumuri, care să asigure transmiterea rapidă a informaţiilor, a trupelor şi mărfurilor (“calea regală” Persepolis-Sardes măsura 2400 km), împarte imperiul în cca. 20 de unităţi administrative (satrapii), creează o monedă de aur etalon (dareicul), începe zidirea unei noi reşedinţe regale la Persepolis. Campania din stepele nord-pontice întreprinsă împotriva sciţilor (513 î.Hr.), cu care prilej Darius este înfruntat de geţii din Dobrogea, se încheie fără nici un rezultat. Cu un eşec se termină şi cele 2 expediţii vizând cucerirea Greciei, din 492 î.Hr. şi 490 î.Hr.
Xerxes I (486 î.Hr.-465 î.Hr.), fiul şi succesorul lui Darius, încearcă în 480 î.Hr, cu forţe impresionante, să transforme Elada în provincie persană. Eroismul oraselor-state greceşti, în fruntea cărora se aflau Atena şi Sparta, face ca Elenismul si lumea elenă să respingă cu succes această ofensivă.
Începând cu domnia lui Artaxerxes I (465 î.Hr.-425 î.Hr.), Imperiul Ahemenid alunecă pe panta declinului. În anul 334 î.Hr. tânărul rege al Macedoniei, Alexandru cel Mare, traversează, în fruntea unei modeste armate, Hellespontul. În pofida uriaşelor resurse ale imperiului, Darius III (336 î.Hr.-330 î.Hr.), ultimul suveran ahemenid, se dovedeşte incapabil să facă faţă impetuozităţii lui Alexandru, pierzând bătăliile decisive de la Issos (333 î.Hr.) şi Gaugamela (331 î.Hr.). Întregul Imperiu Persan este cucerit de Alexandru cel Mare, devenind o parte a lumii elenistice.
Cucerit de arabi (635-651), Iranul adoptă islamul, dar se desprinde treptat în secolele IX-X din Califatul Arab. Ismail I (1499-1524), întemeitorul dinastiei Sefavizilor, pune bazele unui nou stat Iranian centralizat, care ajunge la o remarcabilă strălucire sub Abbas I cel Mare (1588-1629). În timpul dinastiei Kajarilor (1779-1925) Persia cunoaşte o perioadă de declin, pierzând, în războaiele cu Rusia (1804-1813 şi 1826-1828), Georgia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord şi Armenia de Nord cu Erevanul. În a II-a jumătate a secolului XIX, influenţa britanică şi rusă devin predominante, cele 2 state împărţind Persia, prin tratatul din 1907, în 2 zone de influenţă. Sub dinastia Pahlavi (1925-1979), îndeosebi după al II-lea razboi mondial, este urmărită modernizarea structurilor economice, sociale şi politice, precum şi europenizarea instituţiilor, apelându-se la resursele oferite de exploatarea zăcămintelor de ţiţei, care transformaseră Iranul într-unul din marii producători mondiali. Mişcările antiguvernamentale laice, dar îndeosebi religioase, generalizate în 1978 în majoritatea provinciilor, au ca urmare părăsirea la 16 ianuarie 1979 a ţării de către şahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (1941-1971), aliat fidel al S.U.A. şi preluarea puterii de către Consiliul Revoluţionar Islamic, în frunte cu ayatollahul Ruhollah Khomeiny, care proclama la 1 aprilie 1979 Iranul republică islamică. Noua Constituţie, aprobată de un referendum la 2-3 decembrie 1979, transformă Iranul într-un stat confesional Islamic.
Populatia persana neislamizata ramane fidela vechii religii Zoroastriene si se refugiaza majoritar in India, unde-si pastreaza datinile stravechi cu sfintenie, aceasta populatie pastreaza si numele poporului Persan, numiti fiind Parsi-Perşi si nu Iranieni. Astazi, aceasta populatie numara numai 100.000 de persoane, majoritatea lor traind in India. Desi stramosii acestei populatii au emigrat in India acum 1000 de ani, refugindu-se de tavalugul Islamic triumfant, ei se considera adevaratii urmasi ai Persilor antici.
Prima referinta asupra existentei acestei populatii ajunge in Europa in anul 1322, facuta de calugarul francez Jordanus. Incepand din secolul XVI-lea, 
aceasta populatie devine cunoscuta in Occident prin lucrarile multor calatori occidentali care au vizitat India. Termenul ‘Parseism‘ (sau ‘Parsiism’) este atribuit lui Anquetil-Duperron, cel care in anii 1750, a botezat religia lor “Zoroastrianism“, identificandu-i total cu aceasta populatie, desi o parte minoritara din ei nu se mai identificau religios cu aceasta religie.
Testele ADN moderne arata o descendenta Persana-Iranian si in special Partiana clara. Perşii care traiesc in India au tendinta de a se casatori intre ei, pastrand fondul genetic original pe cat se poate (lucrurile s-au schimbat in ultimii ani). Printre Perşii celebri contemporani nu putem sa nu amintim pe marele Dirijor Zubin Mehta, fost elev al lui George Enescu, astazi fiind cunoscut in toata lumea dupa celebrele concerte cu cei “4 Tenori” si activitatea lui muzicala ca director muzical al filarmonicelor din New York si Israel si pe neuitatul solist al formatiei Queen, Freddie Mercury (Farrokh Bulsara, 1946-1991).
Bibliografie, note si citate:
Kuhrt, Amélie . The Ancient Near East: C. 3000–330 BC. Routledge. 1995.
Chavalas, Mark W., ed. The ancient Near East : historical sources in translation. Malden, MA: Blackwell, 2007
Harmatta, J. “The Rise of the Old Persian Empire: Cyrus the Grea“. Acta Antiquo, 1971
WikiCommon (Eng, Fr, Ro)
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
