Europa: 28 februarie 2013 / Bogăţie şi sărăcie europeană
| 28/02/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri Europene |
Verdictul Europei asupra alegerilor din Italia: „O catastrofă pentru euro şi pentru întreaga Uniune Europeană“. Cutremurul electoral din Italia este “o catastrofă pentru euro şi pentru întreaga Uniune Europeană”, a avertizat guvernul luxemburghez, dând astfel glas verdictului decis de majoritatea cancelariilor din zona euro. Iar ca reacţie la rezultatul alegerilor 
parlamentare italiene, în care populaţia a respins clar austeritatea şi a preferat formaţiuni antieuro, liderii europeni au avertizat că Italia nu are alternativă la rigoarea fiscală. Aproape 57% din italienii care au mers duminică şi luni la vot au ales formaţiuni care au promis că vor rupe reţeta de austeritate prescrisă de “doctorul” zonei euro Germania, scrie The Telegraph. Împreună, aceste formaţiuni controlează majoritatea locurilor din parlament şi de aceea orice formulă de guvernare va trebui să le implice. Mişcarea de 5 Stele a comicului şi bloggerului Beppe Grillo, care a câştigat un sfert din voturi, a promis organizarea unui referendum în privinţa statutului Italiei de membru al zonei euro şi a avut ca manifest electoral revenirea la liră, în timp ce fostul premier Silvio Berlusconi s-a angajat să scoată Italia din uniunea monetară dacă UE se încăpăţânează să insiste pe austeritate. “Rezultatul ne afectează pe toţi. Este ca un salt în gol care nu aduce nimic bun pentru nimeni, nici pentru Italia şi nici pentru restul Europei”, a afirmat ministrul spaniol de externe Manuel Garcia-Margallo. Într-un mesaj transmis Romei, preşedintele UE Herman Van Rompuy a avertizat că dacă dă înapoi în faţa disciplinei bugetare şi reformelor economice, Italia va distruge încrederea pe care pieţele o au în mecanismul zonei euro de management al crizei, notează Bloomberg. “Nu este cale de întoarcere, Pur şi simplu nu ne putem permite. De fiecare dată când dăm colţul, trebuie să ţinem minte că după acel colţ stă pericolul de a ne complace”, a spus Van Rompuy. Ministrul luxemburghez de externe Jean Assel born a atenţionat, de asemenea, că Italia nu va ieşi din criza economică şi financiară fără un plan serios. “Aceasta nu se va întâmpla cu populism şi prin răstălmăcirea lucrurilor. Poate funcţiona doar prin abordarea problemei într-un mod serios şi prin reconstruirea încrederii”, a afirmat el. Integral in Ziarul Financiar.
Zi istorică la Vatican: Benedict al XVI-lea părăseşte tronul Sfântului Petru. Zi istorică joi, la Vatican: pentru prima dată după aproximativ şapte secole, un papă, de această dată Benedict al XVI-lea, va părăsi în timpul vieţii şi de bunăvoie tronul Sfântului Petru. Potrivit agenţiei France Presse, Benedict al XVI-lea îi lasă succesorului său o Biserică Catolică şi „apele agitate“ ale acesteia 
într-o lume marcată de profunde transformări. Demisia pe care papa de origine germană, lipsit de puterea de a duce mai departe greutatea misiunii sale, a anunţat-o la 11 februarie, va deveni efectivă la sfârşitul după-amiezii. Spre orele prânzului, cardinalii Curiei, care vor participa la alegerea succesorului său, îi vor adresa cu uşile închise un ultim salut papei demisionar. La finalul după-amiezii (n.r. : 18 :00, ora României), Sfântul Părinte va părăsi Vaticanul la bordul unui elicopter şi se va îndrepta spre Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor, situată la aproximativ 30 de kilometri de Roma. Benedict al XVI-lea va ajunge 20 de minute mai târziu la Castel Gandolfo, o vilă ce se întinde pe 55 de hectare, cu grădini impunătoare mărginite de Lacul Albano. Odată ajuns în apartamentele sale, el va saluta mulţimea de la balconul vilei, care dă în mica piaţă a localităţii, înscrisă în clasamentul celor mai frumoase sate din Italia. Va fi ultima apariţie publică a lui Benedict al XVI-lea în calitate de papă. La ora 21.00, ora României, demisia Suveranului Pontif va deveni oficială. Fostul papă îşi va lua noua titulatură oficială, şi anume „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă Emerit“. După intrarea în vigoare a demisiei, se va deschide faimoasa perioadă a „scaunului vacant“, iar interimatul va fi asigurat de cardinalul şambelan. Dificila sarcină îi va reveni fidelului secretar de stat al lui Joseph Ratzinger, cardinalul italian Tarcisio Bertone. Noul papă emerit va rămâne aproximativ două luni la Castel Gandolfo, departe de agitaţia mediaticã a conclavului ce se va reuni de la jumătatea lui martie pentru a-i alege succesorul. Integral in Adevarul
“Dezgheţ” incert în relaţiile franco-ruse. Preşedintele Franţei, François Hollande, efectuează o vizită în Rusia pusă sub semnul relansării dialogului şi a cooperării bilaterale. Intr-un moment cînd creşterea economică se anunţă extrem de anemică pe teritoriul Hexagonului, multe intreprinderi franceze consideră că Rusia oferă numeroase oportunităţi. Rusia rămîne însă un partener instabil şi capricios al Europei şi al Occidentului, ceea ce se vede mai ales în abordarea dosarelor internaţionale. Intr-un articol din cotidianul 
Libération se arată că François Hollande efectuează această vizită în special sub presiunea unui “lobby pro-rus” care consideră că pragmatismul politic şi economic trebuie să primeze faţă de orice alte considerente culturale, filozofice sau sociale. Altfel spus, Franţa, ţara care şi-a impus prin excelenţă faima de apărătoare a drepturilor omului, riscă să-şi facă mai puţin auzită vocea la acest capitol în discuţiile cu Vladimir Putin. Si ziarul Le Monde consideră că François Hollande va avea ca prioritate semnarea unor contracte sau defrişarea unor proiecte economice comune şi mai puţin analiza evoluţiei politice în Rusia. Seful statului francez este însoţit de altfel de o importantă delegaţie: mai mulţi miniştri şi cîţiva dintre reprezentanţii principalelor grupuri franceze. Agenţia France Presse reia în contextul acestei vizite, o declaraţie făcută de academiciana Hélène Carrère d’Encausse, sepcialistă în istoria Rusiei: “nu este nevoie să ne iubim pentru a ne înţelege”. Sub acest slogan se vor derula probabil discuţiile de la Moscova, după ce relaţiile recente dintre Franţa şi Rusia au fost marcate de două evenimente. Primul este “exilul fiscal” în Rusia al actorului Gérard Depardieu. Iar al doilea este sprijinul acordat la ONU de Rusia în favoarea intervenţiei franceze în Mali. Primul eveniment a fost de natură să pună pentru moment între paranteze relaţiile franco-ruse, dar al doilea, dimpotrivă, a fost ca o invitaţie la ridicarea lor. In ce-l priveşte pe Gérard Depardieu, el a părăsit furios Franţa acuzînd autorităţile de la Paris că recurg la prea multe impozite. Marele actor, dar şi marele turbulent, şi a fost primit cu braţele deschise în Rusia unde Vladimir Putin i-a oferit cetăţenie rusă. Agitaţia mediatică din jurul acestui subiect nu este însă de natură să schimbe imaginea Rusiei în ochii Occidentului. Chiar dacă Vladimir Putin a vrut, cu o anumită naivitate de altfel, să demonstreze că, iată roata istoriei s-a întors şi artiştii occidentali caută acum sprijinul Rusiei (după ce timp de secole cei din Estul Europei au căutat refugiu în Occident), în ciuda acestei manevre deci nimeni nu-şi face nici o iluzie în privinţa situaţiei reale din Rusia. Cu discreţie dar în mod eficient, puterea de la Kremlin reduce opoziţia la tăcere. Vladimir Putin a lansat o veritabilă strategie de reluare sub control a informaţiei şi a mediilor de informare iar arestările cu caracter politic sunt numeroase (ziarul Le Monde evocă peste 5100 de cazuri între decembrie 2011 şi decembrie 2012). Măsurile împotriva manifestaţiilor neautorizate s-au înăsprit, aria de acţiune a organizaţiilor neguvernamentale a fost restrînsă. Integral la RFI
Bogăţia şi sărăcia, strigătoare la cer. Protestele europenilor împotriva politicilor de austeritate menite să scoată ţările zonei monetare euro din impas nu contenesc, dar au ocolit deocamdată, Germania. Pentru cîtă vreme? Cu cîţiva ani în urmă, la Köln, pe caldarîmul unei alei de pe malul Rinului, un plimbăreţ obişnuit să se uite unde calcă, putea citi o inscripţie provocatoare prin conţinutul ei radical stîngist: Sărăcie pentru toţi! Între timp, insolenta revendicare riscă să se împlinească (fireşte cu excepţiile de rigoare, cruţînd totuşi de pauperitate mai bine de o treime din locuitori) pînă şi în ţara care trece drept cea mai bogată şi stabilă în vremuri de criză: în Germania. Necazul nu se va produce azi sau mîine, ci peste o bună bucată de vreme, dacă guvernanţii nu vor lua în serios avertismentele unor experţi neutri, dacă nu 
vor înceta să dea deplină ascultare lobbyiştilor şi să tremure ca varga la verdictul agenţiilor de rating, tresărind speriaţi la fiecare nou acces de enervare a pieţelor financiare, dacă nu vor învăţa să întrevadă sub carcasa protectoare a eufemismelor de tot felul din discursurile publice şi oficiale, chipul nefardat şi dur al realităţii. Cît de normal este ca, în timp ce, în 1985, raportul dintre salariul directorului celei mai mari societăţi germane pe acţiuni şi salariul mediu al unui funcţionar din aceeaşi societate să fi fost de 20:1, azi el să fie de 200:1? Cît de normal este ca managerii şefi ai unor mari concerne germane să-şi asigure pensii anuale de pînă la 18 milioane de euro, în timp ce ministrul federal al muncii este alarmat de sărăcia multor pensionari vîrstnici şi caută soluţii spre a curma acest fenomen? Este normal ca impozitarea veniturilor provenite din tranzacţiile de capital ( 25%) să fie mai mică decît cea a veniturilor salariale de pe urma unei activităţi productive ( impozitare ce poate atinge un procentaj de pînă la 45% )? Lista craselor inechităţi este lungă şi rămîne, din păcate, deschisă. Altminteri, nici preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, nu ar fi criticat public giganticele diferenţe de venit, care nu se justifică în nici un fel, nu şi-ar fi exprimat descumpănirea şi consternarea faţă de insolenţa cu care au putut fi negociate şi impuse unele salarii uriaşe. Şi nici fostul manager-şef al concernului Daimler-Benz, Edzard Reuter, nu ar fi întrevăzut în imensa discrepanţă dintre salariile mici şi cele mari, încălcarea cu un dispreţ nemaiîntîlnit a unei limite. O discrepanţă care în viziunea lui Peer Steinbrück, candidatul social-democrat la funcţia de cancelar la alegerile din septembrie 2013, este un semnal catastrofal. Deloc întîmplător, aceeaşi discrepanţă, aflată în creştere, după cum estimează istoricul Hans -Ulrich Wehler, într-un revelator eseu, presărat cu cifre şi date, publicat în DIE ZEIT, va deveni probabil tema centrală a campaniei electorale în Germania anului 2013. Integral la Deutsche Welle
Polonia, principala destinaţie de outsourcing din Europa. Polonia a devenit principala destinaţie de outsourcing din Europa, numeroase companii internaţionale alegând să îşi transfere aici activităţi tot mai complexe, notează AP, într-un comentariu difuzat miercuri. Economia Poloniei a fost pe creştere timp de 21 de ani consecutiv, în timp ce unele ţări occidentale încearcă să îşi revină din cea mai gravă criză postbelică. Rezultatul este o modificare izbitoare, încă “în faşă”: o ţară în care sărăcia şi opresiunea îi împingeau altădată pe locuitori să emigreze, atrage acum forţă de muncă din Occident. “Aici îmi recapăt demnitatea. Polonia îmi oferă o a doua şansă”, explică Javier Bofarull Marques, un spaniol de 44 de ani, care a primit o slujbă la Cracovia pentru o firmă internaţională de contabilitate, după 8 luni de căutări zadarnice la Barcelona. Numărul celor din ţările occidentale mai bogate care lucrează în Polonia este încă mic, şi mai sunt încă polonezi care emigrează în Marea Britanie şi în alte state care oferă salarii mai mari. Cu toate acestea, anii de creştere economică şi apartenenţa la UE transformă, fără urmă de îndoială, această ţară cu 38 milioane de locuitori, cea mai mare dintre statele fostului 
bloc comunist acum membre UE. Una din cauzele esenţiale ale fenomenului provine de la sectorul de outsourcing, care a explodat în ultimii ani, transformând Polonia în “principala destinaţie de outsourcing din Europa”, potrivit unui raport recent al firmei de consultanţă Jones Lang Lasalle. Fenomenul a început acum aproape 10 ani, când unele companii internaţionale au început să transfere în Polonia anumite activităţi simple, precum cele de call-center. De atunci, activităţile lor au devenit tot mai sofisticate, incluzând acum programare IT, contabilitate, servicii financiare şi juridice. Rezultatul a fost creşterea numărului de locuri de muncă stimulative, care limitează migraţia creierelor din Polonia şi atrage străini ca Bofarull Marques. Clădiri şi parcuri de birouri cu servicii de outsourcing au apărut în multe oraşe poloneze, printre care Gdansk, Varşovia, Wroclaw şi Lodz. Liderul detaşat este însă Cracovia, plasată în 2012 ca destinaţia nr.10 de outsourcing la nivel mondial, înainte chiar de Shanghai şi Beijing.
Companiile străine sunt atrase în Polonia din mai multe motive, printre care costurile cu forţa de muncă de două ori mai mici decât în Europa Occidentală. Şefii lor spun însă că nu acesta este singurul factor, citând şi alţii:
- absolvenţii de universităţi poloneze au adesea foarte bune competenţe de IT şi inginerie, o moştenire a sistemului de învăţământ din era comunistă, ca şi o bună cunoaştere a englezei şi altor limbi străine;
- Polonia este o ţară mare în centrul Europei şi produce anual circa 400.000 de absolvenţi de învăţământ superior, un “fantastic rezervor de talente”, apreciază Marek Grodzinski, care conduce centrul de afaceri al companiei franceze Capgemini la Cracovia;
- stabilitatea politică şi un puternic stat de drept întărit de apartenenţa la Uniunea Europeană. “Stabilitatea politică le oferă polonezilor un avantaj” şi, spre deosebire de China, o altă ţară importantă de outsourcing, Polonia, membră UE, protejează drepturile de proprietate intelectuală, subliniază Przemek Berendt, vicepreşedinte Luxoft.
În sectorul de outsourcing din Polonia lucrează acum peste 100.000 de angajaţi ai unor companii internaţionale, şi se prognozează o creştere de 15-20% până la sfârşitul lui 2013, potrivit unei asociaţii care reprezintă mai mult de 70 de firme. Integral aduce Agerpres.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Oare de ce o fi plecat pontiful cu adevărat?
Şi de ce s-o fi dus Băse recent să-l vadă.
Deocamdată văd că toate statele încearcă să se înţeleagă cu maica Rusie.
Şi e trist când vezi că şi perfecta Germanie se “latinoamericanizează”. Credeam că asta-i o boală trecătoare, a României …
Salut Elena,
Basescu era programat de multe luni. Poate Papa depune si el o motiune in PDL 😀
speram că e tot ceva contra ruşilor …