Revista Presei – 12 noiembrie.„Terminați cu povestea asta cu parteneriatele strategice! Avem nevoie de parteneriate industriale, de investiții în fabrici și uzine”
12/11/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 12 noiembrie! Meteorologii anunţă că până miercuri se vor semnala ploi, iar pe arii restrânse lapoviţă şi ninsori, însoţite de intensificări ale vântului, mai întâi în sud-vestul şi sudul ţării, apoi şi în centru şi est. Zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea este vizată de o atenționare cod galben de vânt puternic. Pentru zona Carpaţilor Meridionali a fost emis cod galben de ninsori, cu depunerea unui strat de zăpadă de 10-20 de cm în unele locuri. Vor predomina ploile, dar pe arii în general restrânse vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. In Bucuresti cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua, iar spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de lapoviţă. Temperaturi: 5/2 gr.C.
“Oamenii de afaceri: urmează o îndatorare peste măsură, pentru a susține un aparat de stat ineficient, incapabil să se reformeze ….La final de octombrie 2024 Guvernul României a prezentat public Planul Bugetar Structural Național pe Termen Mediu 2025-2031, plan pentru reducerea deficitului bugetar pe care l-a prezentat Comisiei Europene. Prin acesta, Guvernul se angajează să asigure o traiectorie de ajustare a deficitului bugetar de la 7.9% (estimat pentru 2024) până la un nivel de 2,5% din PIB în 2031. Planul nu oferă însă claritate cu privire la modul în care se va obține această scădere în termeni reali, în practică. ….În „reforma fiscală” prevăzută cu aplicabilitate din 2025 se prevede un necesar suplimentar de cel puțin 1.1% din PIB în 2025, necesar care cel mai probabil va fi obținut prin majorări de impozite și taxe, susține comunitatea Romanian Business Leaders într-un comunicat. Planul prevede o creștere cu doar 0.5% din PIB pentru îmbunătățirea colectării (acolo unde este de fapt lupta cu evaziunea reală), începând cu anul 2026 și apoi o creștere cu 0.2% din PIB în 2031. De asemenea, planul prevede o reducere a cheltuielilor cu personalul bugetar de la 9.3% din PIB în 2024, la 8.9% din PIB în 2025, ajungând la 8.3% din PIB în 2031, fără a oferi detalii cu privire la o reformă a aparatului bugetar. În schimb, nivelul dobânzilor asumate va crește de la 2% din PIB în 2024 până la 3.5% din PIB în 2031. Neclară este și estimarea scăderii cheltuielilor cu asistența socială de la 12.5% din PIB în 2024 la 10.7% din PIB în 2031, în contextul în care nu se precizează nimic privind o reformă a pensiilor, ajutoare sociale sau a sistemului de sănătate, mai spun antreprenorii români. ….La o primă analiză a planului de reducere a deficitului bugetar, decodăm că urmează o îndatorare peste măsură, pentru a susține, pe lângă investiții publice, un aparat de stat ineficient, incapabil să se reformeze în mod real. Costurile acestei ineficiențe a aparatului public se transferă – prin decizie politică de mărire a impozitării – fie firmelor (prin taxe mai mari pe profit sau venituri), care la rândul lor vor încerca să o recupereze prin prețuri mărite, acolo unde e posibil sau prin încetarea activității, acolo unde firmele nu pot mari prețurile, fie direct populației (prin accize sau TVA mărite sau prin impozite locale mai mari pe locuințe)”, mai precizează comunicatul. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Terminați cu povestea asta cu parteneriatele strategice! Avem nevoie de parteneriate industriale, de investiții în fabrici și uzine În 2022 si 2023 am făcut în repetate rânduri apel la oficialii români să meargă la Elon Musk, să îi arate unde este România pe hartă și ce oportunități de investiții îi putem oferi. Și să-l invite să investească prin Tesla, X, Space X, Neuralink etc., 1-2 miliarde de dolari din cele 250 pe care le are. Dacă aveam o relație, oricât de fragilă, cu Elon Musk, acum eram în joc cu unul dintre apropiații președintelui ales al SUA. În 2020 le recomandam oficialilor de atunci să meargă în State la Moderna sa atragă o investiție în fabricația de vaccinuri. În 2022 Premierul Spaniei Pedro Sanchez anunța o investiție de 500 miliarde de Euro a lui Moderna în Spania. De doi ani îi trimit pe oficiali la Minneapolis la Eli Lilly și la Bagsvaerd la Novo Nordisk, cei doi giganți care au descoperit medicamentele anti-obezitate pentru a-i invita să le fabrice în România, pentru tot continentul. Eli Lilly a anunțat recent investiții de 2,5 miliarde dolari în Germania iar Novo Nordisk de peste 4 miliarde dolari în America pentru a crește producția acestor medicamente. Oficiali români au fost în Brazilia dar nu au bătut la ușa lui Embraer, pentru a-i convinge să investească în România. Oficialii au fost în Africa, dar nu au fost în Congo, Africa de Sud sau Zimbabwe de unde se extrag cupru, cobalt, mangan și litiu, mineralele care stau la baza echipamentelor pentru energie verde. Puteam convinge cele trei țări să aducă mineralele prin porturile românești pentru ca apoi sa fie distribuite către Europa. Oficialii au fost și în Coreea de Sud însă nu au bătut la ușa lui Samsung, LG sau Hyundai pentru a-i convinge să construiască un campus de producție la noi in tara. Acum doar câteva zile îndemnam oficialii să deschidă fronturi de discuții cu India, un vârf mondial în industriile farmaceutică, informatică, aerospațiala, de apărare. Pedro Sanchez a fost acolo zilele trecute și a parafat un acord pe industria de apărare. Nimeni nu a fost încă la Mahindra & Mahindra și Tata Motors, coloșii de zeci de miliarde din industria autovehiculelor și spațială. Americanii investesc miliarde într-o fabrică de semiconductori în Polonia, taiwanezii într-o fabrică de microcipuri în Germania și chinezii în baterii electrice în Ungaria. …. Tot îi dam înainte cu laude despre parteneriate strategice, a venit momentul să lăsăm povestea asta și să trecem la parteneriate industriale. Se termina alegerile. Președintele ales să-l ia de mână pe Premierul pe care l-a numit și să meargă împreună la Elon Musk pentru a pune România pe harta investițiilor prin companiile sale. ..…” Integral: https://republica.ro/
“Cum duce Guvernul pe brânci propriile companii falimentare. Lista companiilor de stat care au încasat de la buget sute de milioane de euro în 2024 Ajutoarele de stat oferite companiilor deficitare sunt imense. De la datoriile rostogolite de TAROM an de an, inclusiv în 2024, și finanțate practic de stat cu sume care vor cumula aproape 100 de milioane de euro, până la salvarea pe bucăți a unui CFR Marfă complet neviabil financiar, sau infuziile de finanțare de peste 800 de milioane de lei în ultimii doi ani pentru Complexul Energetic Oltenia, statul împinge cu greu la deal câteva companii, nereușind să găsească soluții pentru a le aduce pe verde. ….La finele primului semestru din 2024, companiile de stat și cele din subordinea autorităților publice locale aveau plăți restante către bugetul de stat de aproape 4 miliarde de lei, adică aproximativ 800 de milioane de euro, fără a pune la socoteală sumele datorate de alți creditori, de încă 1,4 miliarde de euro. Asta în condițiile în care profiturile totale ale companiilor controlate de stat și autorităților locale (un total de peste 250.000 de angajați) se ridică abia la un profit brut de 8,38 miliarde de lei, în timp ce restanțele de plată se află în jurul sumei de 11 miliarde de lei, potrivit datelor Ministerului Finanțelor. …. CFR Marfă, cu datorii cumulate de peste 4,5 miliarde de lei, urmează să fie lichidată complet după ce se încheie concordatul preventiv anul viitor în martie, după care noua companie, Carpatica Feroviar, va deveni operaţională. Conducerea CFR Marfă a propus sindicatelor și un program de lucru de 4 zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariilor, până la declararea falimentului din primăvara anului viitor. ….La finalul lui aprilie 2024, Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda companiei TAROM un ajutor de restructurare în valoare de până la 95,3 milioane euro, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Măsurile de restructurare notificate includ anularea unei datorii în valoare de aproximativ 49,53 milioane euro (246,19 milioane lei), corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, aprobat de Comisie în februarie 2020, plus dobânzile aferente şi o injecţie de capital de aproximativ 45,77 milioane euro (227,50 milioane lei), arăta Digi24 în primăvară.,,,,” Integral: https://ziare.com/
“Peste 1,2 milioane de bugetari în România. Ministerul de Finanțe se laudă că numărul este în scădere. Unde lucrează cei mai mulți Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în septembrie 2024, de 1.266.808, cu 1.413 mai puțin comparativ cu luna anterioară. Este o reducere de 0,11%. Dintre bugetari, 63% lucrează în administrația publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de Agerpres. Din totalul celor 799.932 de angajați din administrația publică centrală (minus 1.070 față de august 2024), 585.494 lucrau în instituții finanțate integral de la bugetul de stat (minus 864 angajați, comparativ cu luna precedentă). Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la Ministerul Educației, respectiv 276.393 (minus 572 față de august 2024), Ministerul Afacerilor Interne – 123.933 (minus 200), Ministerul Apărării Naționale – 76.961 (minus 333), Ministerul Finanțelor – 24.548 (minus 53) și Ministerul Sănătății – 18.190 (plus 313). ….” Integral: https://ziare.com/
“Ce s-ar întâmpla dacă referendumul local din Capitală ar trece? Propuneri de unificare a primăriilor de sector, zona metropolitană București, 17 orașe într-unul singur .… „În 2025, ar trebui să avem o primărie unică și nu șapte, care să stabilească strategia și bugetul pentru întreaga metropolă, iar primăriile de sector să implementeze aceste planuri”, a declarat Apostol. El a adăugat că, în cazul în care referendumul va trece, va fi imposibil pentru parlamentari să ignore voința bucureștenilor, în contextul în care majoritatea populației susține această reformă. Capitala Poloniei, Varșovia, cu 20 de districte, a fost dată ca exemplu la care poate privi Bucureștiul. Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din București a menționat că autorizarea în materie de urbanism se face de un aparat centralizat dar comun al districtelor, de un board unde, prin dialog, tehnicul discută cu politicul. La discuții, primarul general Nicușor Dan s-a plâns de 2 fenomene care duc la fragmentarea Bucureștiului: „Avem, pe de-o parte, gradul uriaș de ilegalitate din sectoare, pe care nu-l verifică nimeni, și a doua chestiune este coerența urbană. Un sector diferă de la unul la altul după cum are ideea primarul de a pune coșuri de gunoi, stații de autobuz și tot felul de elemente urbane. Apoi mai este și chestiunea de protecție a patrimoniului. Dacă primarilor de sector li se solicită demolarea unei clădiri care nu este într-o zonă protejată și are valoare arhitecturală, nu au specialiști pentru a face această evaluare. Multe case puteau fi păstrate și au dispărut deși aveau o valoare.” …. Nicușor Dan a exemplificat, printre altele, imposibilitatea construirii unui spital mare sau preluarea metroului în subordinea Primăriei Capitalei, din cauza constrângerilor bugetare. „Vă dau exemple de ceea ce nu poate face Bucureștiul cu acești bani: trebuie să construiască un spital mare, nu poate să facă, să ia metroul în subordonare. Ar trebui să avem un bilet unic pentru metrou și transportul de suprafață, dar când am avut discuția cu un singur bilet, de la metrou au spus că noi sunt atașați de cardul cu fâșie magnetică și nu o să renunțăm cât timp metroul e la noi și discuția s-a închis. ELCEN, ca să avem și transport și producție, dacă am avea 1,5 mld l-am cumpăra, nu-i avem, dimpotrivă avem datorii către Termoenergetica care are datorii către ELCEN”, a spus el. În ceea ce privește transportul public, edilul a precizat că nu există fonduri suficiente nici pentru creșterea frecvenței pe transportul urban sau interurban, deși Bucureștiul are un necesar clar în aceste domenii. „Pe transportul public, necesarul este de 30% pe urban și 100% pe interurban, nu am avut bani să mărim frecvența nici pe urban nici pe interurban.”, a spus Dan. ….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Asociaţia Pro Infrastructură: Politicienii promit cai verzi pe pereţi cu tren de mare viteză între Bucureşti, Cluj şi Budapesta la fiecare rundă de alegeri / Traseu feroviar sinuos din 1873 modernizat cu un miliard de euro! … ”Traseu feroviar sinuos din 1873 modernizat cu un miliard de euro! Cei 104 kilometri ai Magistralei 300 dintre Cluj-Napoca şi Coşlariu care leagă Oradea de capitala ţării şi de cea a Transilvaniei sunt veriga lipsă care va rămâne mulţi ani fără modernizare. Linia dublă electrificată este notorie pentru serpentinele feroviare dintre Câmpia Turzii şi Apahida. CFR doreşte să dea 10-15 milioane de euro/km pe traseul austro-ungar din 1873. Alege să facă asta deoarece, probabil, declivitatea maximă de doar 12 la mie este foarte bună pentru marfă”, a transmis, duminică, Asociaţia Pro Infrastrcutură. Aceasta afirmă, însă, că vor avea de pierdut călătorii. ”Călătorii? Şanse mari să fie alungaţi (şi mai mulţi) dacă şantierul va începe după 2030 şi va dura 7 ani în loc de 3, fiindcă nu mai există bani în actualul exerciţiu financiar al UE, Programul Transport, care se încheie la sfârşit de 2030. Studiul de fezabilitate este în faza obţinerii acordului de mediu, deci se apropie de final. Din păcate, consultarea publică este doar o bifă birocratică pusă din pix, nu o dezbatere veritabilă cu cetăţenii. Aşa ne alegem cu multe treceri la nivel, pasaje de 500 metri în oraşe şi, după 4 ani de analize, ajungem la soluţia din 1873”, a mai transmis organizaţia. ….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Stefano Bottoni: „Democrația funcționează în România ca o mașină veche de 20 de ani, care nu a mai fost reparată” .…Orbán și-a lărgit spectrul de acțiune. Mă gândesc, de pildă, la raporturile cordiale cu guvernarea lui Netanyahu, cu Israelul. La raporturile cu dreapta evanghelică sau cu conservatorii care l-au adus pe Donald Trump la putere în 2016 și care, poate, îl vor aduce din nou acum. Sprijinul exterior declarat în 2016 pentru Donald Trump s-a transformat azi, după opt ani, într-o cooperare – una multilateral-dezvoltată, ca să-i spunem cum îi zicea Ceaușescu. Vorbim despre bani. Sistemul din Ungaria finanțează dreapta americană, ceva inimaginabil acum zece ani, total inimaginabil. E vorba în plus și despre Mathias Corvinus Collegium și de think tank-uri – de fapt sunt guvernamentale, deci proxy-uri pentru Orbán –, care devin centre de atracție pentru intelectualii publici, think tanker-ii de peste tot. E o lume situată între serviciile secrete și mișcările de extremă dreaptă din Europa și din America. Ungaria a devenit un laborator. Unul transnațional, inclusiv în sens transatlantic. Deci nu e cazul să punem numai problema dependenței față de Rusia. E vorba despre ceva mai complex, iar geniul lui Orbán constă, în ultimă instanță, în faptul că a reușit să contureze un sistem care funcționează cu astfel de contradicții. Cum poți să fii dependent de Rusia din punct vedere politic, în situația lui? Poate că e vorba de kompromat. Am vorbit în cartea mea despre un posibil kompromat: nu avem „smoking gun”, nu avem probele definitive care ne permit să afirmăm clar existe nța lui, dar avem indicii, suspiciuni și suspecți. Dependența de Rusia a sistemului Orbán există și din punct de vedere psihologic și informațional și s-a mărit în ultimul an, până la un nivel jenant. Să luăm, de pildă, cazul Revoluției din 1956. Aceasta a fost reevaluată negativ în Ungaria, ca răspuns la un impuls din Rusia. Acesta e genul de contradicție în care Orbán reușește să funcționeze remarcabil. ….Vă spun sincer că am urmărit foarte atent viața politică a României ani de zile, dar nu și în ultimul timp. Cu această precauție, din punctul de vedere al consensului euroatlantic, Ciolacu, Ciucă și, poate, și Mircea Geoană sunt cu toții același lucru. Ceilalți candidați, nicidecum. Însă ei nu par a avea șanse. Cred că problema e alta. Problema e că toți candidații cu șanse, ca și partidele lor, sunt tot mai mult percepuți ca fiind foarte, foarte similari. Or democrația trăiește din alternative. Dacă nu simți că ai o alternativă, că ai de ales între lucruri diferite, ai o problemă, ca alegător. Partidele românești ale prezentului au eșuat fiindcă nu mai oferă nimic din punct de vedere ideologic. Oferă numai stabilitatea consensului euroatlantic și în rest nu mai spun nimic despre politica internațională, se rezumă la a folosi clișee. …..” Integral:https://www.contributors.ro/
“Mausoleul lui Iohannis Toată presa vuiește că președintele „nostru” – numai al nostru nu a fost, el având grijă doar de sine – i-a întors spatele lui Viktor Orban la Budapesta, pentru a-și aranja costumul. Dar nu aceasta e știrea cea mai importantă în viziunea mea, ci alta. Faraonul s-a dus și de data aceasta cu avion privat, deși Budapesta e la o aruncătură de băț de noi. A plecat din Sibiu, că pentru el e o nimica toată să cheme avionul privat în fața casei, cum cheamă un om de rând taxiul. Ca să aducă avionul, de unde a fost închiriat, până la Sibiu, a costat mai mult decât cursa Sibiu-Budapesta, dar ce îi pasă lui de bani!? E de zece ani călare pe bugetul țării. Și-a permis tot. Și i-au permis tot. O cursă de linie România-Budapesta costă un pic mai mult de o sută de euro. Toți președinții și politicienii Europei prezenți la Summitul Comunității Politice Europene au venit cu astfel de curse. Singurul cu avion privat e al nostru, Moloh al nostru. Cu cât e criticat și disprețuit mai mult pentru aroganță, nepăsare, cheltuieli astronomice, cu atât continuă mai abitir pe același drum. …..” Integral: https://republica.ro/
“„Trump va face pagube, dar Musk este cel de care ar trebui să ne facem griji”. Motivele, expuse într-o opinie The Independent Elon Musk, miliardarul care a pompat milioane de dolari pentru a-l ajuta pe candidatul republican în cursa pentru câștigarea preşedinţiei SUA, va avea o putere politică reală, odată cu instalarea lui Donald Trump la Casa Albă, scrie jurnalistul Alan Rusbridger, fost redactor-șef The Guardian, într-un articol de opinie publicat de The Independent. ….„Trump îl va face pe Musk mult mai bogat. Calculele arată că bărbatul-copil ar putea beneficia personal de 20 de miliarde de dolari numai prin Tesla – și asta înainte de a intra în vigoare contractele privind explorarea spațială în valoare de miliarde de dolari”, scrie fostul redactor-șef The Guardian. …. „Mai îngrijorătoare este tendința sa de a acționa ca un operator independent în politica internațională, estompând toate granițele dintre securitatea națională, falsa diplomație și câștigul personal”, afirmă Rusbridger, relatând că Wall Street Journal a relatat recent că Musk a fost în contact recurent cu Vladimir Putin de la sfârșitul anului 2022, discuțiile lor vizând «subiecte personale, afaceri și tensiuni geopolitice». „Musk, care pretinde că are autorizație de securitate strict secretă și că a creat legături de afaceri profunde cu agențiile militare și de informații americane, ar fi fost rugat de Putin să evite activarea serviciului său de internet prin satelit Starlink deasupra Taiwanului, ca o favoare pentru liderul chinez Xi Jinping”, opiniază jurnalistul britanic. Programul Starlink al lui Musk este, de asemenea, esențial pentru războiul din Ucraina – iar X este inundat de campanii rusești de dezinformare. Jurnalistul scrie în The Independent că „Musk ar fi avut și alte conversații cu Serghei Kiriienko, primul adjunct al șefului de cabinet al lui Putin, care a fost acuzat luna trecută de Departamentul de Justiție al SUA că a creat 30 de domenii de internet, unele pe X, pentru a răspândi dezinformarea rusă menită să erodeze sprijinul pentru Ucraina și să influențeze alegerile prezidențiale din SUA”, iar „printre tacticile lor s-a numărat imitarea unor organizații media americane reale, inclusiv The Washington Post”. ….„Musk – mai mult decât orice altă persoană – l-a ajutat pe Trump să fie reales. A aruncat sute de milioane de dolari în slujba realegerii lui Trump și și-a pus efectiv platforma de social media la dispoziția lui Trump. Între timp, se pare că a comunicat în secret cu inamicul nr. 1 al Americii, care duce el însuși un război activ împotriva unuia dintre aliații Americii. …..” Integral: https://hotnews.ro/
“Ciucă a pus o rețetă de sarmale în afișul electoral și a crescut de la 5% la 9% în sondaje După nenumărate bâlbe, echipa de campanie a lui Marian Ciucă a luat în sfârșit o primă decizie inspirată. A împânzit țara de panouri în care pe lângă fața lui Ciucă apare și o rețetă de sarmale oltenești. Efectele deja se văd. În doar câteva zile de la apariția noilor panouri, Ciucă a crescut vertiginos în sondaje: de la 5%, cât avea acum o săptămână, liderul liberal se află acum la 9%, iar estimarea e că vă trece chiar și de 10% până în ziua votului. …. Marian Ciucă și-a ajustat și programul de campanie. El promite că dacă ajunge președinte, în fiecare weekend va găti sarnale la Palatul Cotroceni, iar românii vor putea să le înfulece gratis. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
https://hotnews.ro/scandalul-indexarii-pensiilor-militare-ministerul-de-finante-vede-un-impact-mai-mare-cu-500-milioane-de-euro-decat-calculele-de-la-guvern-1833282
“Sa vina NATO să ne apere” .
Noi suntem preocupați doar de pensii militare și salariile cadrelor.
Candidatul Ciucă , ca beneficiar a acestor pensi militare, tace chitic.
“Înalta Curte blochează o majorare cu 5% a salariilor din sectorul judiciar. Tot ÎCCJ a limitat baza de calcul a pensiilor magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că angajații din sectorul judiciar să nu primească o majorare de 5% a salariilor brute de la 1 ianuarie 2024, dacă au beneficiat de recalcularea prevăzută de OUG 115/2023. De asemenea, indemnizațiile de delegare sau detașare nu pot intra în baza de calcul a pensiilor magistraților. Deciziile ÎCCJ au fost luate în urma sesizării de către instanțele inferioare, în cadrul unor litigii de muncă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că personalul din Justiţie nu beneficiază de majorarea de 5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, începând cu 1 ianuarie 2024, informează Agerpres. ….De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis că indemnizaţia de delegare/detaşare (diurna) nu intră în baza de calcul a pensiei de serviciu a magistratului. Hotărârea a venit la sesizarea Curţilor de Apel din Piteşti şi Târgu Mureş, informează News.ro….”
https://hotnews.ro/inalta-curte-blocheaza-o-majorare-cu-5-a-salariilor-din-sectorul-judiciar-tot-iccj-a-limitat-baza-de-calcul-a-pensiilor-magistratilor-1833249
“Atacul cibernetic de la Primăria Sectorului 5: datele a sute de mii de cetățeni au fost scoase la vânzare. Ce au mai reușit hackerii
Datele a aproximativ 200.000 de cetățeni din Sectorul 5 (precum CNP, nume și prenume, adresă, printre altele) au fost puse la vânzare de hackerii care au lansat un atac cibernetic asupra Primăriei, la finalul lunii octombrie. Atacatorii au obținut acces și la platforme gestionate de Primărie și la informații precum discuții între angajați sau amenzile date de Poliția Locală și planificarea patrulelor. ….”
https://www.digi24.ro/stiri/atacul-cibernetic-de-la-primaria-sectorului-5-date-a-sute-de-mii-de-cetateni-au-fost-scoase-la-vanzare-ce-au-mai-reusit-hackerii-2999823
“BREAKING România și restul statelor membre UE vor putea folosi fondurile europene de coeziune pentru producția de armament și înzestrarea armatei….”
https://www.g4media.ro/breaking-romania-si-restul-statelor-membre-ue-vor-putea-folosi-fondurile-europene-de-coeziune-pentru-productia-de-armament-si-inzestrarea-armatei.html
Da, cred că e știrea zilei și a… zilelor ce vor urma!
Pentru că timp am tot avut să accesăm „banii europeni” dar… știm cu toții ce s-a întîmplat! Acum să vedem cum se rescriu promisiunile de campanie!
https://www.ft.com/content/bf6b64e7-a596-469e-a2c0-f6b96c19cc70
Shell not obliged to cut its pollution, Dutch court rules in landmark climate case
https://www.cnn.com/2024/11/12/energy/shell-climate-case-netherlands