Revista Presei – 11 iulie.„Țara toaletelor din fundul curții și a spălatului la lighean. În Moldova doar 60% dintre localnici beneficiază de canalizare. Puțini au parte și de apă curentă”
11/07/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 11 iulie! Valul de căldură din ţara noastră se extinde şi se intensifică zilele următoare, aşa încât vom resimţi 45 gr la umbră. În judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, precum şi în municipiul Bucureşti va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 gr. Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade (noapte tropicală). În restul țării, temperaturile maxime vor fi de 33…37 gr, va fi disconfort termic ridicat şi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi. Local, minimele nu vor coborî sub 20 gr, caracterizând o noapte tropicală. Bucuresti: 39/23 gr.C.
“Se anunță un nou val de scumpiri. Când și pentru ce ar urma românii să plătească mai mult ….Se anunță mai multe scumpiri după ce Guvernul PSD – PNL a ordonat o majorare de aproape 40 de bani pe litru pentru combustibili, prețurile la motorină și benzină ar putea suferi o altă creștere substanțială. ….„Ultimele estimări ale specialiștilor internaționali, ale companiilor de prestigiu, merg către o creștere a prețului petrolului, de 90-95 de dolari pe baril, față de 83-85 de dolari, cât este în momentul de față, pe fondul scăderii producției și creșterii cererii de petrol, la nivel internațional. …. După majorările de prețuri la combustibili, se preconizează scumpiri și la electricitate și gaze naturale. Începând din toamnă, prețurile la electricitate și gaze ar putea urca din nou, afectând astfel puterea de cumpărare a populației….. Ultimele prognoze sugerează că, din toamnă, prețurile ar putea să revină pe un trend ascendent, iar populația trebuie să fie pregătită pentru aceste schimbări. „Mai mult decât atât, noi, dacă nu luăm niște măsuri serioase de a sprijini extracția de petrol, creșterea producției de petrol din România și susținerea producătorilor locali, s-ar putea să devenim din ce în ce mai dependenți de importuri și acest lucru va influența semnificativ economia românească. Sunt elemente pe care trebuie să le luăm în calcul, inclusiv din perspectiva accesului la energia electrică și gaze. Ultimele estimări arată că, din toamnă, prețurile ar putea reveni pe creștere și va trebui să fim pregătiți pentru acest lucru. Dacă nu vom lua măsuri pentru a asigura necesarul de gaze, de exemplu, la un preț redus, s-ar putea să fim, din păcate, ‘victimele de serviciu’ ale acestui război al speculanților pe piața de energie”, a mai declarat analistul economic, pentru Ziare.com. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“România este şi azi a doua cea mai scumpă piaţă de energie din Europa, după Ungaria. Ministerul Energiei vine în sfârşit cu explicaţii. Sebastian Burduja: “La noi ajunge prea puţină energie ieftină din vest. Din păcate, în energie investiţiile durează, nu se fac de pe o zi pe alta” De mai bine de o lună de zile, România este una dintre cele mai scumpe pieţe spot de energie din Europa, dar abia azi Ministerul Energiei a prezentat o serie de explicaţii. Multe dintre motive ţin de zona tehnică a sistemelor energetice, temperaturile mari au dus la creşterea consumului de energie, dar pe de altă parte au afectat producţia hidro şi eoliană, iar cel puţin pe zona hidro estimările sunt că lucrurile vor fi tot mai dificile. La final însă, concluzia este una, preţurile mari de acum reflectă din nou lipsa de investiţii în sector. …. În ciuda declaraţiilor, multe dintre investiţiile anunţate, mai ales cele regenerabile, sunt blocate. “Din păcate, în energie investiţiile durează, nu se fac de pe o zi pe alta. Construirea de reactoare nucleare şi SMR-uri necesită ani de zile, la fel şi centralele cu acumulare prin pompaj, centralele pe gaz eficiente, sau retehnologizarea hidrocentralelor mari. Dar toate aceste proiecte, alături de investiţii în distribuţie, transport şi energie verde sunt puse acum în linie dreaptă şi nu ne vom lăsa până nu le vom duce la final”, a dat asigurări Burduja. În România, preţurile sunt plafonate până pe 31 martie 2025, astfel că aceste scumpiri nu au impact în facturi. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Economia românească va trece, în următorii ani, printr-un amplu proces de restructurare ANALIZĂ Economia românească va trece, în următorii ani, printr-un amplu proces de restructurare, pe fondul provocărilor generate de schimbările tehnologice, de criza forţei de muncă şi de modificările fiscale, avertizează experţii de la Sierra Quadrant, într-o analiză privind perspectivele mediului de business românesc. „Fără o planificare strategică, fără o restructurare a operaţiunilor şi fără un leadership capabil să anticipeze evoluţiile pieţei, multe dintre companiile româneşti, mai ales din sectorul IMM-urilor, riscă să dispară (…) Economia, lumea în care trăim, nu mai seamănă deloc cu ce se întâmpla acum 20-30 de ani. Nivelul de impredictibilitate, de incertitudine, a crescut foarte mult, iar planurile de business nu mai pot urmări o evoluţie liniară. A trecut vremea când puteai să îţi faci planuri pe 4-5 ani, mizând pe creşterea economică, pe avansul consumului, pe stabilitatea unei legislaţii fiscale”, susţin autorii cercetării, într-un comunicat. În noua realitate economică, volatilitatea a devenit cuvântul de ordine, iar perspectivele trebuie să în calcul o mulţime de factori, de la ritmul tot mai alert de inovare, la AI şi schimbarea obiceiurilor de consum, precizează sursa citată. .…„Criza datoriilor la nivel global se adânceşte pe zi ce trece, iar soluţiile sunt cele deja cunoscute. Creşteri de taxe, reduceri de cheltuieli bugetare, cu efectele directe în economie. Pentru România, perspectivele indică o amplificare a provocărilor de natură fiscală (creşteri de taxe) şi o accentuare a problemelor mai ales din industriile asociate consumului (scăderi de producţie şi vânzări, accentuarea blocajului financiar etc.). Necesara restructurare a aparatului public, reducerea cheltuielilor statului pe fondul deficitului semnificativ, noua lege a salarizării şi inflaţia vor pune o presiune semnificativă pe consum, pe ramurile productive ale economiei”, arată analiza. ….” Integral: https://adevarul.ro
“Adina Vălean, previziuni despre viitorul comisar desemnat de la București. „România nu are cum să primească un portofoliu cu influență în zona financiară” Adina Vălean, comisar european pe Transporturi, susţine că România nu poate primi un portofoliu din zona financiară în viitoarea Comisie Europeană, aşa cum a anunţat premierul Marcel Ciolacu, pentru că nu facem parte din zona euro, transmite News.ro. „Ţările euro vor dori să aibă un cuvânt de spus acolo, nu să pună pe cineva din afara zonei euro”, a explicat Adina Vălean, în ultima conferinţă de presă din postura de comisar european. Pe data de 16 iulie, Adina Vălean va prelua mandatul de eurodeputat, funcţie incompatibilă cu cea de comisar european. …. Întrebată ce portofoliu ar trebui să vizeze România, la negocierile pentru constituirea viitoarei Comisii Europene, Adina Vălean a răspuns: „E puţin târziu, trebuie să vă spun. România ar fi trebuit să participe deja la creionarea unei arhitecturi de portofolii a Comisiei Europene. Portofoliile nu vor rămâne aşa cum sunt acum. În funcţie de priorităţi, se vor desena noi portofolii.” Vălean a argumentat că o țară trebuie să vizeze un domeniu în care are competență. În ce privește România, ea a apreciat că aceasta nu poate solicita un domeniu cu influență în zona financiară. ….” Integral: https://hotnews.ro
“Mihai Bordeanu, Automobile Dacia: Comisia Europeană a ajuns să adopte 9-10 decizii anual despre industria auto, vorbim deja despre un număr excesiv, iar impredictibilitatea este tot mai mare Modificări legislative, lipsa consultărilor cu mediul privat sau demararea unor lucrări de infrastructură care afectează lanţul de aprovizionare al uzinelor pun tot mai mare presiune pe constructorii auto. „Noţiunea de planificare s-a schimbat“, explică Mihai Bordeanu, şeful Automobile Dacia. Transportul a peste 750 de camioane săptămânal va fi afectat de lucrările pe Valea Oltului şi podul de la Giurgiu peste Dunăre, iar pierderile Dacia se ridică la 50.000 de euro pe săptămână din cauza timpului pierdut, explică Mihai Bordeanu, managing director, Dacia Brand South Eastern Europe & country head România. ….„Noi, Dacia, am aflat despre aceste lucrări odată cu toată lumea, nu am fost consultaţi cu privire la perioadă. Vom avea 600 de camioane pe săptămână afectate care circulă pe Valea Oltului alături de alte 150 care vor întârzia din cauza lucrărilor la podul de la Giurgiu. Impactul financiar, pe lângă cel legat de combustibil pentru că sunt două ore în plus, ajunge la o primă estimare la 50.000 de euro pe săptămână. Singurul lucru bun este că în august uzina intră în remont. Şi uzina Ford Otosan este afectată, ca de altfel întreaga industrie auto din România“, a subliniat Mihai Bordeanu. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Țara toaletelor din fundul curții și a spălatului la lighean. În Moldova doar 60% dintre localnici beneficiază de canalizare. Puțini au parte și de apă curentă În anul 2024, România este în coada clasamentului european când vine vorba de igienă și condiții decente de salubritate. Aproximativ 40% dintre români nu au canalizare. O situație gravă este în nordul extrem al României, acolo unde mai bine de jumătate din populație nu beneficiază de canalizare. România este un dintre cele mai înapoiate țări ale Uniunii Europene din punct de vedere al condițiilor minime de instalații sanitare și igienă. Conform statisticilor oficiale, în anul 2024, aproximativ 40 % din populația României nu are locuințele conectate la rețele de canalizare. Cea mai gravă situație este înregistrată în regiunea nord-est, adică Moldova. Tot datele statistice indică faptul că în județul Botoșani, de exemplu, 55% din populația județului, adică mai bine de jumătate nu are acces la toalete racordate la rețeaua de canalizare. În plus, în același județ, mai bine de 40 % dintre locuitori nu au case alimentate cu apă potabilă. Tot datele statistice arată realități halucinante, de ev mediu, cu 100.000 de gospodării, în județul Botoșani, cu toalete în fundul curții sau conctate la fose septice, dar și 10.000 de gospodării unde nu există toaletă. Incredibil dar adevărat, acei oameni își fac nevoile pe unde apucă și de spălat este greu de explicat, cum reușesc să o facă. …. Cele mai mari probleme sunt în mediul rural acolo unde numeroase localități nu sunt conectate la o rețea de canalizare. Majoritatea localnicilor au încă toalete în fundul curții, acele private din lemn, cu wc-uri turcești și colectarea dejecțiilor într-o gaură în pământ. Doar cei care au muncit în străinătate sau mai emancipați, și-au făcut toalete în casă, racordate la fose septice. De altfel, în 2022, aflat într-o vizită la Botoșani, ministrul Dezvoltării de la aceea dată, Attila Cseke, recunoștea situația dezastruoasă privind rețelele de canalizare. „În judeţul Botoşani, 65% din populaţie nu este deservită de apă şi canalizare”, preciza fostul ministrul. ….” Integral: https://adevarul.ro
“De ce testele antidrog sigure 99,5% în SUA dau erori de 38% în România? Cum a pus Guvernul carul înaintea boilor – Ordonanța OUG 84/2024 este o improvizație românească pentru a răspunde la tragedia de anul trecut din localitatea 2 Mai, atunci când doi tineri au murit după ce Vlad Pascu a intrat cu automobilul direct în ei. Șoferul consumase droguri. – Prima reacție a Poliției Române a fost să cumpere teste rapide antidrog pentru șoferii opriți în trafic. Polițiștii au fost dotați cu 400 de teste Draeger 5000, mai mult decât dublul numărului aparatelor folosite de agenții rutieri până în august 2023. – Dispozitivele Draeger au născut multe acuzații ale șoferilor. Un raport al medicilor legiști consideră că testele de salivă Draeger au dat rezultate greșite în 38% din cazuri. – Aceleași analizoare Draeger 5000, folosite de polițiștii români și verificate de medicii legiști români, sunt însă sigure în peste 99,5% din cazurile de testare din SUA. – A doua reacție a autorităților la tragedia din localitatea 2 Mai a fost lansarea în acest an în dezbatere publică și aprobarea la sfârșitul lunii iunie a proiectului cunoscut acum ca OUG 84/2024. Ordonanța prevede ca șoferii să rămână fără carnet în cazul în care contestă testul rapid antidrog sau refuză să-l facă. Carnetul auto este suspendat până când ies testele de sânge, teste care sunt superioare în instanțe testelor rapide. – Problema este că, deși Poliția Rutieră a început să fie dotată cu drugteste, sistemul de sănătate de medicină legală NU este pregătit să verifice cu analize la sânge numărul tot mai mare de șoferi confirmați pozitiv la consumul de droguri. Soluția unor laboratoare proprii de analize la sânge a persoanelor suspectate de consum de droguri naște nemulțumirea medicilor legiști, care consideră că e un conflict de interese: Poliția nu ar trebui să verifice în laboratoarele proprii testele făcute de aceeași poliție…..Problema este că sistemul sanitar autohton nu e pregătit să facă astfel de analize rapid și în număr mare, așa că testele de sânge se pot face și după 6 luni. În cazul în care conducătorul auto refuză și testul rapid, și analizele de sânge, el va fi anchetat penal pentru că a condus sub influența drogurilor. Acesta ar fi rezumatul OUG 84/2024 aprobată de Executivul în ședința din 28 iunie. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Presă: Elveţia, ţară neutră, a depus cererea de aderare la proiectul scutului european antirachetă Sky Shield Elveţia, ţară neutră, a depus o cerere de aderare la sistemul de apărare aeriană al Iniţiativei europene privind scutul aerian (ESSI), într-un moment de anxietate crescută privind securitatea din cauza războiului Rusiei din Ucraina, relatează Reuters. Iniţiativa, lansată de Germania în 2022, a fost susţinută în principal, dar nu exclusiv, de membrii NATO. Şeful armamentului naţional elveţian, Urs Loher, a semnat luni o cerere de aderare, a anunţat marţi guvernul elveţian. Iniţiativa vizează reducerea costurilor pentru ţările participante prin coordonarea achiziţiilor de sisteme de apărare antiaeriană şi antirachetă, cum ar fi sistemul de rachete Patriot. De asemenea, vizează să permită cooperarea în materie de formare, întreţinere şi logistică. Conflictul din Ucraina a dus la intensificarea solicitărilor ca Elveţia să îşi modernizeze şi să cheltuiască mai mult pentru forţele sale armate, precum şi să condamne sincer acţiunile Rusiei. Statele membre ESSI – între care România, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia şi Lituania – îşi pot exprima acum opiniile cu privire la cererea Elveţiei. ….” Integral: https://www.bursa.ro
“Se închide și tunelul dacic de pe Valea Oltului, ca să stea muncitorii la răcoare în el …. Pentru că fix așa ceva tocmai s-a întâmplat: după Valea Oltului, autoritățile au închis azi și tunelul dacic de sub Valea Oltului, dintr-un motiv de-a dreptul scandalos: ca să stea muncitorii la răcoare în timpul zilei. „Sunt zile de caniculă și nu putem risca sănătatea celor de pe șantier, așa că suntem obligați să închidem tunelul dacic, să aibă unde sta muncitorii la răcoare”, a anunțat ministrul Transporturilor. „Însă le-am spus clar muncitorilor că nu au voie să facă gălăgie sau mizerie în tunel, ca să nu deranjeze dacii din el. Altfel îi evacuăm, că istoria trebuie respectată.” Promisiunile ministrului au fost însă de fațadă, pentru că după doar o zi tunelul dacic este plin de peturi goale de Neumarkt și coji de semințe, în timp ce pe pereții cu o imensă valoare istorică au fost scrijelite foarte mute mesaje triviale. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Stoltenberg, la summit-ul NATO: Rezultatul conflictului din Ucraina va defini securitatea globală pentru decenii….”
https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/stoltenberg-la-summit-ul-nato-rezultatul-2374202.html
https://www.rferl.org/a/ukraine-russia-war-wesley-clark-interview-weapons/31871969.html
Go after Russia!…
“Documente declasificate: Elțîn îi promitea lui Clinton că Rusia nu are „pretenții teritoriale” în Ucraina. Cum prezintă presa rusă tema….”
https://m.digi24.ro/stiri/externe/documente-declasificate-eltin-ii-promitea-lui-clinton-ca-rusia-nu-are-pretentii-teritoriale-in-ucraina-cum-prezinta-presa-rusa-tema-2855851
Nicu cap-de-tanc…
https://www.timesnewroman.ro/politic/bulgaria-sufocata-de-panouri-cu-ciuca-pe-drumurile-care-duc-spre-grecia/
“Alegeri locale, rezultatele finale prezentate de BEC. PSD adună cei mai mulți primari. Scorul uriaș obținut de Nicușor Dan la București
Alegeri locale, rezultatele finale prezentate de BEC. PSD adună cei mai mulți primari, consilieri locali și Consilii Județene. Scor uriaș obținut de Nicușor Dan la București ….”
https://www.fanatik.ro/alegeri-locale-rezultatele-finale-prezentate-de-bec-psd-aduna-cei-mai-multi-primari-scorul-urias-obtinut-de-nicusor-dan-20751041
https://www.g4media.ro/arhiepiscopul-tomisului-o-femeie-casatorita-nu-trebuie-sa-umble-cu-capul-descoperit-chiar-daca-pune-o-palarie-o-basca-dar-nu-e-cu-capul-descoperit-luna-trecuta-i-a-recomandat-unei-femei-abuzate.html
Mai ales cand sunt la plaja sa isi puna basca, caciula sau naframa… sa nu faca insolatie.
Dementa bor continua la Constanta.