Revista Presei – 20 iunie.„Ultimul tren al României. În doi ani, se termină era „banilor gratuiți” de la Bruxelles. Cum se vor mai putea obține fonduri europene?”
20/06/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 20 iunie! Valul de căldură se va intensifica în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și în sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 gr, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de gr. Bucuresti: 37/20 gr.C.
“România rămâne țara cu cea mai mare inflație din UE pentru a cincea lună la rând Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este, pentru a cincea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În mai, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0%), Finlanda (0,4%) şi Italia (0,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,8%), Belgia (4,9%) şi Croaţia (4,3%). …. În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%. Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2024 comparativ cu luna aprilie 2024 a fost 100,03%. ….” Integral: https://hotnews.ro
“Ultimul tren al României. În doi ani, se termină era „banilor gratuiți” de la Bruxelles. Cum se vor mai putea obține fonduri europene? …. Așa cum mai scrie Politico, noua abordare a Comisiei Europene marchează sfârșitul unei ere a „banilor gratuiți”. Pentru cine nu știe, fondul masiv de redresare post-pandemic al UE a fost alcătuit din datorii comune mai degrabă decât din contribuții naționale, iar fondurile au fost acordate în principal țărilor din estul și sudul Europei pentru proiecte de infrastructură (drumuri sau spitale noi) și proiecte de energie regenerabilă. În vara anului viitor, după ce viitoarea Comisie Europeană va intra în pâine, va fi făcută publică o primă propunere oficială de buget pentru următorii 7 ani (post-2027). Cele 27 de state membre vor avea apoi timp să negocieze câți bani să aloce diferitelor programe până la finalul anului 2027, atunci când ar trebui să existe o aprobare în unanimitate a guvernelor în ceea ce privește viitorul buget comun european al UE. Politico mai scrie că mai multe țări din UE, în principal cele îndatorate mai mult, vor ca acest mecanism de redresare și reziliență să fie repetat după expirarea sa, în 2026, prin crearea un „fond de investiții” al UE. Însă o astfel de idee nu e susținută de executivul european condus de Ursula von der Leyen, care cel mai probabil va conduce și în următorii 5 ani Comisia Europeană. …. În plus, mai scrie Politico, pentru a complica în bine situația pentru țările mai sărace, cum e România, Comisia Europeană are în vedere să extindă modelul „bani contra reforme” pe care s-a bazat fondul de redresare și reziliență post-pandemie la actuala „politică de coeziune” – care are ca scop reducerea decalajului dintre regiunile și națiunile mai bogate și cele mai sărace din UE și care reprezintă aproximativ un sfert din întregul buget comun al blocului comunitar. Desigur, nu s-a stabilit nimic, dar asta e direcția principală și probabil cel mai important punct de negociere la Bruxelles după alegerile din iunie. De ce se schimbă abordarea? Pentru că în cadrul Comisiei Europene predomină ideea că fondul de coeziune poate fi folosit ca instrument pentru a forța guvernele naționale din UE să realizeze reforme într-o serie de domenii, inclusiv în ceea ce privește pensiile și standardele democratice, care au fost lăsate în urmă ani de zile. …. Realitatea este că există o suprapunere semnificativă între proiectele finanțate de UE prin fondul de redresare și reziliență și prin fondul de coeziune. Ambele fonduri alocă o mare parte din bani țărilor mai sărace. Țările din UE, precum România, care se luptă în prezent să utilizeze fondurile de coeziune nu vor fi cele mai deschise spre noul model al Comisiei Europene, căci în mod sigur decidenții politici de la București nu vor dori reguli mai stricte și planuri mai concrete de implementare a reformelor pentru a beneficia de banii europeni. ….” Integral: https://republica.ro
“Apel de la un român de succes din străinătate: „Este scandalos că, acum, pentru că ne merge bine, am început să acceptăm corupția” Nu există „două Românii”, ci „patru Românii”, dintre care una este „România băieților deștepți”, care folosesc corupția, spune economistul Cristian Mureșan, stabilit la Paris. Răspunsul cetățenilor la această divizare a țării nu poate fi cinismul și atitudinea, „nu mă interesează, voi rămâne în partea mea privată”, spune Mureșan într-un interviu acordat siteului Panorama. – „Nu reușești niciodată să te izolezi 100% în România ta privată. Vei interacționa cu statul, vei ieși pe stradă și vei avea infrastructura pe care o ai”. „Impresia mea este că, pentru că ne merge bine, am început să acceptăm că asta e factura pe care trebuie să o plătim. Ceea ce e destul de scandalos”, spune economistul român Cristian Mureșan într-un interviu acordat jurnalistei Alina Mărculescu Matiș în Panorama. ….Efectul „de frână” pe care corupția îl are asupra vieții românilor a revenit în dezbaterea publică în ultima vreme. Asta după o perioadă începută în anul 2020, în care responsabilii politici, printre care președintele Klaus Iohannis, au discutat tot mai puțin despre corupție și au eliminat aproape integral tema din strategia națională de apărare a României, la nivelul CSAT. …. „România cea mai complicată, cred, este cea a micilor orașe mono-industriale, peste care există, găsiți alt termen decât „baroni”, dar există acești indivizi… Iarăși, ne învârtim în cercul corupției care a pus capac peste aceste orașe unde nu se întâmplă absolut nimic, fără ca primarul sau cei din consilii să-și ia porția atunci când se face ceva”, susține Cristian Mureșan. ”Din păcate, depinde pe mâna cui pici la primărie sau în consiliu, dacă reușește să-ți aducă o investiție în zonă sau nu” „Asta e România cea mai complicată și e destul de numeroasă, pentru că am ieșit din comunism cu o sumă mare de orașe și orășele create în jurul unui element mono-industrial și ele au rămas puțin de căruță”, spune economistul. ….„Dar nici jurnaliștii, nici societatea civilă n-ar trebui să tacă. Lucrurile care sunt cunoscute de toată lumea, la nivel administrativ, ar trebui repetate și puse pe tapet. Nu cred în această separare: „mă descurc eu singur în lumea mea mică și nu mă mai interesează ce se întâmplă în jur”. Pentru că nu ne descurcăm atât de bine. Nu reușești niciodată să te izolezi 100% în România ta privată. Vei interacționa cu statul, vei ieși pe stradă și vei avea infrastructura pe care o ai”, mai crede economistul. ….” Integral: https://hotnews.ro
“Viitorul este al prosumatorilor. Tot ce trebuie să știi despre cum poți să profiți și mai mult de energia solară Instalarea de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei proprii este un progres imens pentru un stil de viață mai sustenabil. Mai mult, energia solară ne poate aduce facturi mai mici și economii la bugetul personal. Însă poate și mai bine: să ne încălzească locuințele sau să devină combustibil – prin pompe de căldură sau mașini electrice hibride. Prosumatorul sustenabil își asigură, practic, aproape toată energia de care are nevoie prin soluții de eficiență energetică și creșterea autoconsumului energiei solare, după cum arătăm și în acest ghid. …. Prosumatorii sunt nemulțumiți de sumele primite în schimbul energiei livrate în rețea. Aceasta le oferă doar un procent din prețul energiei consumate, dar și de emiterea întârziată a facturilor. O nouă versiune din 2024 a OUG 27/2022 ar trebui să oblige pe viitor furnizorii de energie electrică să compenseze lunar energia livrată de prosumatori, și nu după un interval de 24 luni, ca în prezent. Ei mai sunt nemulțumiți și de costurile pentru încălzirea locuinței în sezonul rece și de prețurile ridicate ale pompelor de căldură și mașinilor electrice – implicit a lipsei infrastructurii pentru încărcarea acestora. …. Pe parte tehnică, mulți dintre prosumatori observă în perioade spontane că sistemele lor fotovoltaice se opresc din funcționare, deși soarele strălucește puternic (energia electrică de la mai mulți prosumatori poate suprasolicita rețeaua de distribuție a energiei electrice – depinde în mare măsură de starea acesteia, în cartierul în care locuiește fiecare prosumator). …. Comunitățile de energie în România România a transpus directiva RED II referitoare la înființarea comunităților de energie regenerabilă prin Ordonanța de urgență nr. 163/2022. Transpunerea este însă una de tip traducere, prin urmare cadrul legislativ actual referitor la comunitățile de energie este unul generic și neadaptat la contextul juridic, economic și social național. De asemenea, lipsa normelor de aplicare și a reglementărilor specifice referitoare la microgriduri, la partajarea energiei în comunitate sau care să prezinte aspectele tehnice și termenele calendaristice pentru avizarea și racordarea comunității la rețea face ca apariția comunităților de energie, așa cum sunt definite în legislația primară, să fie imposibil de realizat. Alte obstacole sunt cele legate de finanțare, de lipsa de cunoștințe de natură juridică sau tehnico-economică și de lipsa unei informări în masă cu privire la comunitățile de energie, inclusiv în rândul autorităților, furnizorilor sau distribuitorilor. De asemenea, alte tipuri de blocaje pot fi și de natură socio-culturală, care se manifestă prin lipsa de încredere în ceva nou sau în organizarea de tip cooperativă. ….” Integral: https://republica.ro
“Cum au fost puși studenții de la universitatea condusă de Sorin Cîmpeanu să plătească mii de euro deși aveau locuri fără plată Cu puțin înainte de susținerea examenului de licență, trei studenți de la Facultatea de Medicină Veterinară a USAMV din București au aflat că nu pot susține examenul. Universitatea le comunicase că au de plătit taxele de școlarizare, deși știau că se află pe locurile de la buget. Cazul a început anul trecut. Pe 12 mai 2023, Alexandra Toma și alți doi studenți – care doresc să își păstreze anonimatul – primesc pe grupul de WhatsApp de la Facultatea de Medicină Veterinară, secția în limba engleză, un mesaj: să se prezinte de urgență la secretariat. Era cu puțin înainte de ultima sesiune de examene și de festivitatea de absolvire. La secretariatul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, studenții află că sunt restanțieri la plata taxelor de școlarizare începând cu anul III de studiu, cu toate că au știut tot timpul că sunt la buget. Erau deja în anul VI și și nimeni nu le spusese vreodată că ar fi pe locurile cu taxă. Nici nu semnaseră vreun contract în acest sens. …. Alexandra spune că, în niciun an din cei șase în care a studiat la Veterinară, nimeni nu i-a comunicat că ar avea de plată 3.900 de euro/an ca taxă de școlarizare. „Nu am semnat niciun contract de studii. Primul ni l-au pus în față în ziua cu licența, înainte de examen. Nu mi s-a părut normal să semnez un contract pentru cei șase ani de facultate, în care eu nu am fost niciodată anunțată că am de plată sau nu. Contractul ni l-au dat când am terminat deja. Acolo scrie că eu am de plată, dar nimeni nu m-a înștiințat, de fapt”, spune Alexandra Toma pentru Europa Liberă. …. „Fiecare examen are un număr de credite, în funcție de notele de la examene. Eu în fiecare an, în septembrie, aveam toate examenele luate. În 2020, în septembrie – de când ei zic că trebuie să plătesc – aveam toate examenele luate. Nu mi-a spus nimeni că am ceva de plată”, spune Alexandra. „Ne-am trezit că nu putem să intrăm în licență”, afirmă Alexandra. ….După ce nu poate să își susțină examenul de licență, în iunie 2023, Alexandra merge în instanță și solicită o ordonanță președințială. …. Instanța de judecată i-a dat câștig de cauză Alexandrei. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Raportul Reuters Institute 2024: „Procurorii nu urmăresc cazurile Emiliei Șercan, iar Ringier și-a concediat echipa de jurnaliști de investigație” ….„Neîncrederea și creșterea problemelor legate de libertatea presei sunt rezultatul anului 2023, când partidele parlamentare au făcut presiuni pentru limitarea independenței presei, procurorii au refuzat să cerceteze două cazuri care implicau un jurnalist de investigație, pe Emilia Șercan, și un investitor de media străin, Ringier, și-a concediat echipa de jurnaliști de investigație”, arată Reuters Institute Digital News Report 2024. Cu un nivel de încredere în știri de 27%, pentru publicul digital, România este pe locul 44 din 47 de piețe de media, cuprinse anul acesta în Reuters Institute Digital News Report, se arată în comunicatul de presă. …. „În toamnă, mai mulți redactori de la Gazeta Sporturilor au fost îndepărtați de către CEO-ul interimar, iar apoi, în decembrie, renumita echipă de investigație Libertatea, condusă de Cătălin Tolontan, și redactorii de la Libertatea au fost concediați”. În momentul concedierii, redactorul-șef adjunct Iulia Roşu l-a întrebat pe Dan Puica, CEO România, dacă „ştii în ce constă munca mea?”. Directorul general i-a răspuns că „nu”, conform redactorului-şef adjunct, episod relatat de Pagina de Media. „Jurnaliștii au documentat întregul proces în Libertatea, expunând, de exemplu, încercările companiilor de jocuri de noroc de a controla conținutul editorial al Gazeta Sporturilor”, consemnează raportul Reuters Institute. …. „Aproape jumătate din cele 45 de milioane de euro, din fondurile publice date partidelor parlamentare anul trecut, au fost folosite pentru «media și propagandă». Raportul Uniunii Europene despre statul de drept subliniază, în cazul României, existența contractelor secrete între partide și mass-media și cere ca aceste contracte să fie făcute publice”, a spus Raluca Radu în timpul prezentării de luni de la FJSC. …. În raport se „remarcă o coagulare a eforturilor jurnaliștilor de bună-credință și a organizațiilor non-guvernamentale în susținerea Emiliei Șercan împotriva căreia au fost instrumentate acțiuni de șantaj și kompromat, după ce a publicat materiale de presă legate de plagiatele unor persoane publice și politicieni deosebit de influenți. Aceste eforturi au culminat cu o demonstrație în stradă în 2023, prima de acest fel în ultimii 20 de ani”. ….” Integral: https://hotnews.ro
“O nouă filă în istoria UE, cu extrema dreaptă printre rânduri. Cum pot arăta viitoarele alianțe din Parlamentul European ..… „Susținerea crescută pentru opiniile extreme ar putea pătrunde în grupurile din establishment, mai ales în PPE, unde membrii încearcă să antreneze suportul pierdut în favoarea radicalilor”, anticipează într-un comentariu pentru Europa Liberă dr. Barry Colfer, director de cercetare la Institute for International and European Affairs (IIEA). Extrema dreaptă a crescut în sondaje în întreaga Europă, însă cele mai afectate sunt țările vestice. Franța, Germania, Austria și Olanda sunt martore ale unei ascendențe enorme. În schimb, în Europa centrală și de est, valul extremist pare mai potolit, iar în nord chiar pare să se diminueze. Delegația poloneză din grupul ECR (Conservatorii și Reformiștii Europeni, grup din care face parte Lege și Justiție, PiS), de exemplu, scade de la 27 la 20 de membri, iar coaliția premierului Donald Tusk va trimite tot 20 de membri. Ungaria, care avea 13 non-afiliați (12 din Fidesz și unul din Jobbik), va putea trimite doar 11. În România, în schimb, Cristian Terheș se va întoarce la Bruxelles și va fi însoțit cel mai probabil de alți cinci membri AUR. ….. Partidul Popularilor Europeni a rămas cea mai mare formațiune din Parlamentul European, așa că rămâne la cârma legislativului european: ei sunt cei care pot decide către cine să se orienteze. Pentru grupul social-democraților, al doilea cel mai mare, decizia este clară: se vor alătura PPE și vor rămâne în coaliția de la conducerea Parlamentului. Linia lor roșie este că nu se vor implica într-o ecuație în care intră și grupul Conservatorilor și Reformiștilor. „Se pare că von der Leyen se poate baza pe marea coaliție PPE-S&D și va putea alege dintre liberali, reformiști și verzi pentru un partener junior, iar în oricare dintre aceste situații ar putea face față la peste 20 de dezertări (probabil din partea social-democraților”, explică pentru Europa Liberă Dr. Francesco Nicoli, visiting fellow la think tank-ul Bruegel, care analizează politici europene cu accent pe partea economică. La rândul lor, liberalii din Renew sunt așa-zișii kingmakers: susținerea lor recrează alianța din mandatul 2019-2024 și asigură o victorie liniștită pentru cele trei grupuri. Împreună, sunt 407 din 720, mai mult de jumătate. …. „Studiile recente arată că partidele de dreapta au cea mai redusă influență dintre toate în Parlament”, conform analistului de la EPC. Cu toate acestea, numărul mai ridicat al europarlamentarilor de dreapta crește șansele ca ei să ocupe poziții importante în legislativ: să devină voci mai influente, să fie raportori de dosare, să fie președinți de comitete, și așa mai departe. Pe lângă toate aceste partide, mai rămân și europarlamentarii neafiliați, în jur de 45. Printre ei se numără Alternativa pentru Germania (AfD), deci sunt „unul dintre cele mai mari blocuri, iar unii dintre ei vor ajunge în diferitele grupări politice, unde ar putea avea un impact influent”, explică Dr Barry Colfer. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“În pas cu vremurile! Facultatea de Filosofie a introdus un modul de rețete McDonald’s Facultatea de Filosofie face pași către lumea reală și dovedește că este mereu în pas cu vremurile mereu în schimbare. O arată din plin ultima decizie a decanului acestei facultăți, care, începând de la anul, va introduce un modul special de rețete Mcdonald’s, pentru a spori șansele de angajare ale absolvenților. „În acest moment, singurii absolvenți ai acestei facultăți care au joburi reale și plătite cu bani sunt eu, secretara și femeia de serviciu, ceea ce este inadmisibil pentru o instituție de un asemenea prestigiu. Noul modul de rețete McDonald’s va deschide absolvenților noștri noi uși către orice franciză a celebrului lanț de restaurante, de la care majoritaea oricum mănâncă”, spune Decebal Popescu, decanul Facultății de Filosofie. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Comisia Europeană avertizează opt state cu privire la deficitul excesiv / România, singura țară care a ignorat avertismentele anterioare….”
https://economedia.ro/comisia-europeana-avertizeaza-opt-state-cu-privire-la-deficitul-excesiv-romania-singura-tara-care-a-ignorat-avertismentele-anterioare.html
“Iohannis își anunță joi decizia privind candidatura la șefia NATO. „Mâine după-amiază veți fi integral lămuriți”….”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/iohannis-isi-anunta-joi-decizia-privind-candidatura-la-sefia-nato-maine-dupa-amiaza-veti-fi-integral-lamuriti-2832347
“EXCLUSIV „Paturi de mari arși făcute «din pix». Ca la Colectiv”. Conflict la vârf în medicina noastră: medicul Elena Copaciu contra ministrului Rafila
În luna aprilie, când toți ochii erau ațintiți asupra scandalului deceselor suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, Ministerul Sănătății strecura discret în Monitorul Oficial un Ordin, fără a face vreun anunț în acest sens, spune medicul ATI Elena Copaciu. Ea susține că modificarea legislativă permite ca, „din pix”, structurile medicale să devină secții pentru mari arși, fără a avea însă și resursele și performanța medicală necesare îngrijirii pacienților.
10.000 de pacienți se prezintă anual la camerele de gardă ale spitalelor din România pentru leziuni de arsură, iar circa 4.000 de cazuri necesită internare.
În jur de 1.400 – 1.500 dintre acești pacienți reprezintă cazuri de severitate medie și mare.
Spitalele din România nu aveau, conform legislației valabile până în luna aprilie, secții care să corespundă standardelor din legislație pentru tratarea în siguranță a pacienților cu arsuri grave…..”
https://hotnews.ro/exclusiv-paturi-de-mari-arsi-facute-din-pix-ca-la-colectiv-conflict-la-varf-in-medicina-noastra-medicul-elena-copaciu-contra-ministrului-rafila-1524385
“A fost sau n-a fost? UE și valul contestatar de la alegerile europene ….”
https://www.contributors.ro/a-fost-sau-n-a-fost-ue-si-valul-contestatar-de-la-alegerile-europene/
“Prima reacție a lui Florian Coldea în dosarul DNA pornit de la omul de afaceri Cătălin Hideg: Atac la mogulii Ghiță – RTV, Voiculescu – Antena3, Păcuraru – Realitatea / Pe Sebastian Ghiță îl acuză de legături cu Rusia
….Coldea acuză că în spatele scandalului se află „mogulii de presă” Sebastian Ghiță – România TV, Dan Voiculescu – Antena3 sau Maricel Păcuraru – Realitatea TV.
„Trebuie să o spun clar și răspicat, așa cum de altfel se poate observa și în mod direct, că principalii actori / susținători ai acesteia, majoritatea implicați și în campaniile anterioare împotriva mea, sunt moguli media binecunoscuți – Maricel Păcuraru (condamnat definitiv), Sebastian Ghiță (fugar, din 2016, în Serbia, suspectat de implicare directă sau indirectă în mai multe activități ilegale), Dan Voiculescu (condamnat definitiv) și principalii lor colaboratori din zona media – Dan Andronic, Cristian Burci, Anca Alexandrescu și alții, gen Cozmin Gușă (lista este mult mai lungă).”, se arată în punctul de vedere transmis de avocații lui Coldea.
De asemenea, Coldea mai susține că Sebastian Ghiță are legături cu Federația Rusă:….”
https://www.g4media.ro/prima-reactie-a-lui-florian-coldea-in-scandalul-hideg-atac-la-mogulii-ghita-rtv-voiculescu-antena3-pacuraru-realitatea-pe-sebastian-ghita-il-acuza-de-legaturi-cu-rusia.html
Ce zice Coldea este mai mult decat plauzibil, cunoscut exact dincolo de barfa publica.
Buna ziua
In luna mai , scădere accentuată a vânzărilor de autoturisme noi în întreaga UE.
Și vehiculele electrice au avut o scădere de vânzări.
Per total, doar 12,5 % din autoturismele în circulație sunt electrice.
Grosul vânzărilor auto e susținut de mașini cu motoare benzină diesel, GPL, metan .
Crapă Greta de ciuda ? 😄
PS.
Ferrari pregătește prima lor mașină electrică. Se cunoaște un singur lucru. Va costa începând de la 500.000 euro.
Nu sunt fan de rable de doi bani. 😄😄😄
Ambele decizii, corecte.
https://www.g4media.ro/breaking-romania-va-dona-un-sistem-patriot-ucrainei-a-decis-consiliul-suprem-de-aparare-a-tarii.html
Pai când chiar Biden a cerut lui Iohannis donația, nu am eu habar cum putea Romania să NU execute ordinul.
Era clar un ordin .
Acum e de văzut dava primim ceva in schimb.
Ce și când. Daca primim.
Primim morti. Ucisi ucraienieni in loc de asasinati romani. Asta primim.
Cine e Ciordacu, candidat la presedintia Romaniei si actual prim ministru 😎🌻😀
https://m.ziare.com/politica/marcel-ciolacu-radiografie-recorder-inceputuri-actual-premier-1877421