Revista Presei – 3 mai.„Mircea Coșea (economist): Guvernul trebuie să recunoască faptul că a eșuat în politica fiscală”
03/05/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 3 mai! Pe 3 mai cerul va avea înnorări temporare şi vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice în Banat, Oltenia, local în Muntenia, pe arii restrânse în Dobrogea şi izolat în rest. În regiunile sud-vestice vor fi posibile cantităţi de apă mai însemnate (15…20 l/mp). Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări la munte, în sud-est şi centru. Temperaturile maxime vor fi între 15 şi 27 de gr C, iar cele minime între 3 şi 13 gr.C. In Bucuresti cerul va fi temporar noros, iar spre seară şi noaptea vor fi averse. Temperaturi: 19/12 gr.C.
“Haos în Ministerul Sănătății, dezvăluit de un raport al Curții de Conturi: Medicamente de 800 de milioane de lei există doar în acte, nu și în stoc Curtea de Conturi a descoperit o „neconcordanță” de 790.043.995 lei între medicamentele trecute în acte și stocurile existente la Ministerul Sănătății, conform unui raport de audit financiar care a analizat situația instituției până la data de 31 decembrie 2022. La acel moment, instituția era condusă de mai bine de un an de actualul ministru, Alexandru Rafila. Documentul a fost publicat recent de Banca Mondială. Potrivit raportului de audit financiar realizat de Curtea de Conturi, „activele curente au fost supraevaluate cu suma de 797.165.285 lei” la nivelul Ministerului Sănătății, astfel, la cele mai importante capitole:
- „Supraevaluarea activelor la unele entități subordonate cu suma de 3.388.600 lei prin neînregistrarea în contabilitate a voucherelor de vacanță acordate salariaților și respectiv a tichetelor de masă pentru vaccinare distribuite cabinetelor/centrelor de vaccinare sau restituite furnizorilor precum și a unor tichete de masă pentru vaccinare, expirate, nerestituite.”
- „Supraevaluarea activelor la unele entități subordonate cu suma de 1.025.918 lei prin menținerea nejustificată în soldul conturilor a unor garanții de participare la licitație prescrise și care potrivit prevederilor legale trebuiau virate pe destinațiile legale.”
- „Supraevaluarea activelor la nivelul Ministerului Sănătății–aparat propriu cu suma de 790.043.995 lei ca urmare a neconcordanței între soldul scriptic al contului 302 „Medicamente și materiale sanitare” înscris în balanța de verificare la data de 31.12.2022 și cel faptic constatat cu ocazia inventarierii anuale a patrimoniului.”
- „Supraevaluarea activelor la unele entități subordonate cu suma de 269.959 lei ca urmare a neconcordanțelor dintre soldurile scriptice de vaccin, medicamente și materiale sanitare înscrise în balanțele de verificare la data de 31.12.2022 și cele faptice din evidența furnizorilor și a gestiunilor entităților.”….
Nereguli privitoare la plata salariaților din subordinea MS În privința drepturilor salariale și altor cheltuieli de personal, Curtea de Conturi a descoperit: – stabilirea și acordarea eronată a sumelor pentru orele de gardă în condițiile în care salariații figurează în concediu de odihnă; – acordarea sporului pentru condiții periculoase și respectiv a sporului pentru condiții deosebite fără respectarea prevederilor legale; – calcularea indemnizației de hrană fără respectarea prevederilor legale; – efectuarea de cheltuieli de personal nejustificate prin achitarea unor drepturi salariale necuvenite, reprezentând sume compensatorii, în condițiile în care nu se îndeplineau condițiile pentru acordarea acestora; – calculul și plata eronată a indemnizaţiei lunare pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din salariul minim brut garantat în plată aferent anului 2019 și nu la nivelul salariului minim garantat în plată din anul 2018 potrivit prevederilor legale;…..” Integral: https://www.hotnews.ro
“Mircea Coșea (economist): Guvernul trebuie să recunoască faptul că a eșuat în politica fiscală România a încheiat primul trimestru al anului cu un deficit de 2,06% din PIB, în condițiile în care Guvernul prognozase pentru tot anul un procent de 5%. Comisia Europeană estimează ca în 2024 deficitul va depăși 6.5% din PIB iar consiliul Fiscal estimează undeva la 6.4% din PIB, la finalul anului, dacă nu se ajunge la o tăiere a cheltuielilor de capital. Profesorul de economie Mircea Coșea critică ordonanța “Trenuleț” care aduce mari dificultăți mediului de afaceri dar și modul prin care ANAF colectează taxele. ….”Ce se întâmplă acum este o consecință directă a politicii total greșite pe care Ministerul de Finanțe, întreaga coaliție o are de câtva timp. O neînțelegere a faptului că, în condiții de criză de război, de cheltuieli, de înarmare foarte mari pe care le avem, necesare, dar mari, nu trebuie să impozitezi sectorul care creează valoare adăugată, adică de afaceri, iar la noi este tocmai invers. Ordonanța trenuleț aduce mari greutăți mediului de afaceri, deci masa de impozitare se reduce. ANAF-ul nu funcționează cum trebuie pentru că n-a fost reorganizat cum s-a promis, nu a fost informatizat, nu are competența pentru a aduce societățile cu capital majoritar de stat la nivelul de plată normală a contribuțiilor. Nu are nici puterea și nici dorința de a intra în contabilitatea multinaționalelor care practică o optimizare fiscală, deci nu avem de unde să aducem bani, mai ales că reformele care s-au promis în sectorul administrativ nu s-au pus în funcțiune. Lefurile au continuat să crească în anumite structuri guvernamentale, pensiile speciale funcționează în continuare. Plătim dobânzi foarte mari la creditele rostogolite. Importăm foarte mult, deci pierdem tot ceea ce câștigăm prin creșterea economică, prin importurile pe care le facem. Situația e clară, precisă, este o situație foarte complicată, aproape de faliment. Ceea ce mă îngrijorează este că de-abia acum, târziu, acest guvern a realizat greșelile pe care le-a făcut sau, mă rog, recunoaște că e într-o situație dificilă. Acum câteva săptămâni, domnul prim-ministru, domnul Marcel Ciolacu, spunea cu dezinvoltură că ce contează că avem deficit, ce deficit? E o catastrofă și îl citez pe domnia sa- nici eu n-am simțit că avem deficit. Lucrurile astea mi se par absolut intolerabile la nivelul de responsabilitate pe care trebuie să-l aibă un prim-ministru. Ministrul de Finanțe nu știa de ce cresc prețurile, de parcă nu știa ce prețuri la energie avem, ce costuri cu îngrășămintele, cu importurile, cu toate astea. Deci e o situație care se explică prin incompetență, lipsă de responsabilitate, incapacitate de a previziona.….”” Integral: https://www.rfi.fr
“Falimentul” unei legi: taxa pe lux, numai pentru palate Amânarea aplicării taxei pe lux nu rezolvă problema. Bazele de date ale statului nu se pot interconecta, contribuabilii nu știu ce valoare de impozitare are casa lor, iar impozitul se aplică numai pentru clădiri foarte mari, pentru palate. În aceste condiții, taxa pe lux nu poate fi operațională. Amânarea aplicării taxei pe lux ascunde probleme grave de funcționare a statului. Opinia publică ar putea crede că amânarea aplicării impozitului special pe bunuri imobile și mobile de valoare mare, așa-numita taxă pe lux, s-a făcut din dorința de a-i proteja pe proprietarii de case sau mașini scumpe, dar realitatea este mai îngrijorătoare decât o eventuală intenție de acest fel. Amânarea arată, încă o dată, că statul român este nefuncțional. Iată argumentele. Concret, ministrul Marcel Boloș a spus la sfârșitul săptămânii trecute că a fost nevoie de amânarea aplicării taxei pe lux de pe 30 aprilie până pe 30 septembrie a.c., din cauza imposibilității interconectării bazelor de date de la primării cu cele ale fiscului. Din acest punct de vedere, nu avem o supriză. De mai bine de două decenii vorbim despre nevoia ca bazele de date ale diferitelor instituții de stat să poată fi interoperabile. Avem acum, cu ocazia taxei pe lux, încă o dată, dovada că nu s-a făcut nimic. Ministrul Boloș spune că se va ajunge la interoperabilitate atunci când cloudul guvernamental va începe să funcționeze. Vom vedea. Nu este, însă, doar o problemă tehnică. Mai mult este o problemă de logică. Practic, metodologia legală le cere contribuabililor să își calculeze și să declare singuri impozitul special pe bunuri de valori mari. Numai că, așa cum spune ministrul finanțelor, contribuabilii nu știu valoarea impozabilă a clădirii pe care o dețin. Motivul este simplu: proprietarii primesc de la autoritățile locale doar impozitul pe care îl au de plătit, nu și valoarea clădirii care ar trebui supraimpozitată. Cu alte cuvinte, contribuabilii nu știu valoarea clădirii, așa cum este calculată de primăriile localităților în care există proprietatea, și drept urmare, nu pot să își calculeze impozitul suplimentar pe care îl au de plată. Iar legea cere ca impozitul să fie calculat și declarat de proprietar și nu de autoritatea locală sau de fisc. Trebuie știut că metodologia pe care o folosesc primăriile în acest moment pentru a calcula valoarea de impozitare a unei clădiri este simplistă. Adică, se înmulțește suprafața locuinței cu o valoare impozabilă, se ajustează în funcție de rangul localității și de zona în care este amplasată clădirea, după care, pentru calcularea impozitului, se aplică o cotă cuprinsă între 0,08% și 0,2% din valoarea impozabilă, în funcție de decizia Consiliului local. .…” Integral: https://www.rfi.fr
“ANRE vrea câte două contoare inteligente pentru fiecare prosumator, dar 35% dintre ei nu îl au nici pe primul Doar 65% dintre prosumatori au în prezent contoare inteligente, spune Asociația Prosumatorilor, în contextul în care ANRE dorește ca fiecare mic producător de energie să aibă câte două contoare. Prosumatorii consideră că, prin această măsură, ANRE se pregătește pentru plata diferențiată a energiei livrate de ei în rețea. …. Lăsând la o parte declarația președintelui ANRE privind suma de „numai 100 de euro” pentru contor, montaj și cheltuieli de operare care ni se pare de-a dreptul ridicolă, ANRE se ambiționează să ceară instalarea unor astfel de contoare suplimentare în pofida faptului că nu toți prosumatorii au montate la limita de proprietate un contor inteligent cu citire la distanță”, spune asociația. Conform răspunsului ANRE la cererea formulată de Asociația prosumatorilor, la data de 20 februarie 2024 doar 65% dintre prosumatori aveau un contor cu citire la distanță montat la limita proprietății pentru contorizare consum și injecție surplus în rețea. „Cerința și ambiția ANRE de a monta cel de-al doilea contor inteligent pentru a măsura parametri inutili prognozei sau stabilității sistemului ni se pare de-a dreptul ciudată, atâta timp cât nu ai acoperit 100% prosumatorii cu acest tip de contor”, a afirmat, pentru HotNews.ro, Dan Pîrșan, președintele APCE. Potrivit acestuia, dubla contorizare nu s-a făcut în niciun alt stat european. „Suntem siguri că în spatele acestei inițiative ANRE se află interesul plății diferențiate a energiei în exces livrată în rețea de către prosumatori”, a completat Pîrșan. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“ZF Cum creştem industria alimentară românească. Anomaliile din industria alimentară: suntem pe primele locuri în UE în agricultură, dar importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia. Cum întoarcem roata? „Industria alimentară trebuie să devină sector prioritar, să fim ajutaţi să facem investiţii“ .… România este unul dintre cei mai mari producători de cereale din Europa, lucru care şi susţine balanţa comercială în zona de agrobusiness, însă dincolo de acest capitol, România rămâne deficitară în multe sectoare ale industriei alimentare. Astfel, din cauza lipsei de investiţii mai ales în zona de procesare, de strategii atât la nivel de ferme, companii, cât şi la nivel guvernamental, rafturile magazinelor sunt pline de produse de import. România, care an de an stă în top 5 producători de porumb, are în marile magazine porumb la conservă din Ungaria sau chiar din afara UE. Un alt exemplu este cel al importurilor de mere din Polonia, care este cel mai mare producător de astfel de produse, însă nici România nu stă prost la acest capitol, fiind al cincilea producător la nivel european şi aproape fiecare român are un măr în curte. În plus, o astfel de anomalie se întâmplă şi în ceea ce priveşte tomatele, România fiind pe locul 8 la producţie, însă importă pastă de tomate şi tomate conservate de peste 200 mil. euro anual. În schimb, exporturile sunt de 6 mil. euro anual. Iar lista produselor pe care le aducem preponderent din import poate continua, iar drept dovadă este deficitul comercial, care a ajuns anul trecut la 6,3 miliarde de euro, cu plus 600 mil. euro faţă de anul anterior. ….„Avem nevoie de surse financiare solide, ideal fixe, nu de sume mici, care acoperă plata facturilor. Trebuie să fie susţinut capitalul românesc. Avem produse procesate importate, nu mai zic de legume, fructe. Câte probe neconforme apar la legumele din Turcia? În plus, trebuie să avem specializare. Ştiu să cresc porci, aia fac. Dacă pun legume, asta fac. Cel care ştie să facă producţie ar trebui să aibă un parteneriat cu cineva care face procesarea, industria să ia materie primă locală. Şi tot aşa“, crede George Scarlat, preşedinte în cadrul Comisiei de agricultură din Senatul României. ….„În 2020, analizând programele pe fonduri europene, am ajuns la concluzia că stăm prost şi deficitul balanţei comerciale a crescut accelerat la produse agroalimentare. Şi era nevoie de investiţie în producţie, în procesare, zootehnie (500 mil. euro), dar reprezentanţii din cultura vegetală au insistat şi s-a răsturnat balanţa. În loc să avem cea mai mare parte din sume pe procesare, avem 200 mil. euro distribuiţi prin programul Tomata. Dar trebuie să avem fabrici de procesare care să folosească doar legume din România. Aceste programe de plombare nu le văd ca un succes, să dau subvenţie 3.000 euro“, a punctat el. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Șeful Forumului Economic Mondial: “Nu am văzut acest tip de datorii de la războaiele napoleoniene” …. ”Creşterea globală [estimare] în acest an este de aproximativ 3,2 [%]. Nu este rău, dar nu este ceea ce eram obişnuiţi – tendinţa de creştere a fost de 4% timp de decenii”, i-a spus el lui Dan Murphy de la CNBC, adăugând că există riscul unei încetiniri ca cea observată în anii 1970 în unele economii majore. ”Nu putem intra într-un război comercial, trebuie încă să facem comerţ unii cu alţii. Comerţul se va schimba şi lanţurile valorice globale (…) Atunci trebuie să ne ocupăm de situaţia datoriei globale. Nu am văzut acest tip de datorie de la războaiele napoleoniene, ne apropiem de 100% din PIB-ul global în datorii”, a explicat el când a fost întrebat despre evitarea unei perioade de creştere scăzută. El a spus că guvernele trebuie să analizeze cum să reducă această datorie şi să ia măsurile fiscale adecvate fără a intra într-o situaţie în care aceasta declanşează o recesiune. Avertismentul său vine cu un raport recent al Fondului Monetar Internaţional care a remarcat că datoria publică globală a crescut la 93% din PIB anul trecut şi era încă cu 9 puncte procentuale mai mare decât nivelurile anterioare pandemiei. FMI a estimat că datoria publică globală ar putea ajunge la 100% din PIB până la sfârşitul deceniului. Fondul a evidenţiat, de asemenea, nivelurile ridicate ale datoriei din China şi Statele Unite, declarând că politica fiscală laxă în acestea din urmă pune presiune asupra dobânzilor şi dolarului care apoi cresc costurile de finanţare în întreaga lume, amplificând fragilităţile preexistente. Brende de la WEF a declarat duminică că cel mai mare risc pentru economia globală este acum ”recesiunea geopolitică cu care ne confruntăm”, subliniind tensiunile recente Iran-Israel. ”Există atât de multă imprevizibilitate şi poţi scăpa cu uşurinţă de sub control. Dacă Israelul şi Iranul ar fi escaladat conflictul, am fi putut vedea un preţ al petrolului de 150 de dolari pe baril, peste noapte. Şi asta ar fi, desigur, foarte dăunător pentru economia globală”, a spus el…..” Integral: https://spotmedia.ro
“Cea mai scăzută utilizare a tehnologiilor AI din țările UE este în România (Eurostat) În 2023, 8% dintre firmele din UE au folosit Inteligența Artificială. Dintre țările Uniunii, cea mai scăzută utilizare a tehnologiilor AI a fost în România (1,5%), arată raportul „Digitalizarea în Europa – ediția 2024”, publicat de Eurostat. Cea mai ridicată a fost în Danemarca și Finlanda (ambele cu 15%), urmate de Luxemburg și Belgia (ambele cu 14%). …. România este pe locul al patrulea la utilizarea Internetului pentru rețele sociale, pe ultimele locuri la folosirea netului pentru a comunica cu ceilalți (mesagerie instantanee) și pe antepenultimul loc la utilizarea netului pentru căutarea de informații privitoare la sănătate, mai arată autorii raportului. În 2023, 91% dintre oamenii din UE au raportat că au folosit internetul în ultimele 3 luni. O privire mai atentă la ceea ce au făcut online arată că internetul a fost folosit în principal pentru a comunica cu ceilalți, de exemplu pentru trimiterea sau primirea de e-mailuri (86% dintre utilizatorii de internet) și mesageria instantanee (82%). ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Dragoş Damian: 1 mai, Ziua Muncii. Cand nimeni nu vrea sa mai munceasca si toti viseaza digitalizare, roboti si inteligenta artificiala, mai are Ziua Muncii vreo semnificatie? Cum se va sarbatori Ziua Muncii in 10-20-30 de ani? ….Merita semnalat insa ca de la 1860, cam de cand incepe istoria si semnificatia zilei de 1 mai, au trecut 150 de ani de la revolutia industriala 1.0, apa si abur, mecanizare, ziua de lucru de 15 ore, in conditii mizere si periculoase, pe salarii de nimic, cu exploatarea minorilor, pana in 2010 la revolutia industriala 4.0, digitalizare, roboti si inteligenta artificiala, saptamana de lucru de 4 zile, munca de acasa, munca de la distanta, cu diversitate, egalitate si incluziune. …. Celor care vand digitalizare, roboti si inteligenta artificiala le-as sugera sa mearga exact pe sloganul asta, “Ce drum fantastic am parcurs in 150 de ani, imaginati-va unde vom fi peste inca 150!” Deocamdata, in 2024, vanatorii de capete, firmele de plasare de forta de munca si platformele de recrutare cauta cu infrigurare ingineri industriali, curieri, ospatari, soferi, bone, menajere, infirmiere, personal ingrijire batrani, electricieni, instalatori, sudori, operatori echipamente industriale, culegatori, mulgatori, tractoristi, buldoexcavatoristi si alte astfel de ocupatii care vor continua sa fie intr-un deficit infernal si pentru care nu mai exista scoli pentru specializare si calificare, nu mai exista nici macar posibilitatea de a fura meserie. Suntem asigurati ca digitalizarea, robotii si inteligenta artificiala vor inlocui foarte multe alte ocupatii astfel incat mai multi oamenii se vor specializa in profesiile cautate de ingineri industriali, curieri, ospatari, soferi, bone, menajere, infirmiere, personal ingrijire batrani, electricieni, instalatori, sudori, operatori echipamente industriale, culegatori, mulgatori, tractoristi, buldoexcavatoristi – desigur, multe dintre ocupatiile enumerate adineauri vor fi si ele inlocuite de digitalizare, roboti si inteligenta artificiala. O sa vedem ce tip de 1 mai se va serba peste 10-20-30 de ani si care vor fi muncitorii care vor fi sarbatoriti. …. “Va rog trimiteti urgent un instalator, am inundatie in bucatarie! Nu avem instalatori, in schimb trimitem o drona sa evalueze daunele si va facilitam o conexiune la un AI DIY al BPO-ului partener. Va multumim!”” Integral: https://www.zf.ro
“Rusia ar putea să nu înceapă un război total cu NATO, dar are deja planuri pentru a distruge Alianța din interior | Analiză Business Insider ….„Nu vreau să sperii pe nimeni, dar războiul nu mai este un concept din trecut”, a declarat Tusk într-un interviu acordat mai multor instituții media europene. „Este real. De fapt, a început deja acum mai bine de doi ani”, a spus Tusk, făcând referire la invazia rusă în Ucraina. …. Documente germane de planificare militară scurse în ianuarie imaginau Rusia lansând o ofensivă masivă în 2024, pentru a profita de sprijinul occidental în scădere pentru Ucraina. Documentele, obținute de Bild, arătau apoi că Rusia și-a îndreptat privirea spre membrii NATO din Europa de Est, urmărind să-și destabilizeze inamicii prin atacuri cibernetice și haos intern în statele baltice Estonia, Lituania și Letonia. Germania nu este singura care ia în calcul un astfel de scenariu. La sfârșitul anului trecut, agenția de securitate națională din Polonia a estimat că Rusia ar putea ataca NATO în termen de trei ani. …. În timp ce liderii occidentali își fac planuri în cadrul unor cicluri electorale de aproximativ patru ani, Putin este un lider autoritar fără adversari serioși pe plan politic intern. Asta înseamnă că el poate privi cu zeci de ani înainte. „El nu dorește, în acest moment, o confruntare directă cu NATO”, a spus Ingram. „Dar Putin gândește într-un mod diferit și planifică într-un mod diferit față de noi, în Occident, și, prin urmare, față de modul în care o fac țările NATO”. „Așadar, ambiția lui în creștere nu va fi aceea de a ataca NATO și țările NATO anul viitor. Dar el va stabili condițiile pentru a putea face acest lucru”, a declarat Ingram. Analiști precum Ingram consideră că Putin își dă seama că atacarea NATO acum ar avea un cost vast și punitiv pentru Rusia. În schimb, Putin va căuta să slăbească NATO din interior pentru a crea puncte slabe pe care le poate ataca în viitor, dacă va dori. Pentru a face acest lucru, Putin va intensifica probabil așa-numitul „război hibrid” al Rusiei împotriva țărilor NATO. …. „Instrumentele sau uneltele folosite și fuzionate împreună pentru a declanșa războiul hibrid sunt adesea dificil de discernut, atribuit și coroborat”. Acestea pot include răspândirea de teorii ale conspirației și dezinformare, stimularea partidelor extremiste din anumite țări, alimentarea amenințărilor teroriste și lansarea de atacuri cibernetice pentru a submina fundamentul societăților occidentale. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Clujeanul cu garsoniera de 4 mp se laudă că a terminat primul curățenia de Paști .… El spune că l-a avantajat și faptul că garsoniera lui nu are nicio fereastră, iar toaleta e pe hol, unde face curățenie femeia de serviciu. Clujeanul se laudă că a lucrat foarte eficient. ”Am folosit un micro-aspirator de tastatură, pentru că un aspirator normal nu ar avea loc în garsonieră. Am început pe la 8 dimineața și la 9 eram gata cu aspirat, șters praful, așa că am avut timp să dau și o mână de lavabil pe pereți. Din două ture de trafalete era gata treaba”, se laudă Flavius Rus, clujeanul cu garsoniera de 4 mp. Flavius spune că n-a fost nevoie să bată covoarele sau să le aspire: ”Pur și simplu am luat șervetul de Ikea pe care l-am pus pe jos în loc de covor și l-am scuturat pe drum spre serviciu”. Aici se vede că prețul plătit pe garsonieră a fost foarte bun, spune clujeanul. ”Am dat 140.000 de euro, dar iată ce avantaje am. …..”” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata tuturor 🙂
Astazi vom avea editorial de amiaza, ca in fiecare an de Vinerea Mare si de 3 mai. Ne pregătim cu totii, incet-incet, de marea sărbătoare, si ne amintim si de toți cei adormiți care așteaptă Invierea…
“Firmele de pază și lumea subterană a Capitalei, rezerva de cadre a primarului sectorului 5, Cristian Popescu Piedone ….”
https://romania.europalibera.org/a/firme-paza-lume-subterana-piedone/32915464.html
“Biroul Electoral respinge lista candidaților PUSL, partidul fondat de Dan Voiculescu și condus formal de Piedone, pentru Consiliul Local Sector 1 / S-a constatat repetarea acelorași nume, cu semnături diferite, în circa o treime din listele de susținători ….”
https://www.g4media.ro/biroul-electoral-respinge-lista-candidatilor-pusl-partidul-fondat-de-dan-voiculescu-si-condus-formal-de-piedone-pentru-consiliul-local-sector-1-s-a-constatat-repetarea-acelorasi-nume-cu-semnaturi.html
“Reporteri fără Frontiere: Serviciile secrete din România vor să obțină o putere și o influență mai mare / Mecanisme de finanțare corupte în mass-media ….”
https://www.g4media.ro/reporteri-fara-frontiere-serviciile-secrete-din-romania-vor-sa-obtina-o-putere-si-o-influenta-mai-mare-mecanisme-de-finantare-corupte-in-mass-media.html
“Parada epigonilor
Încrezători, piticii din PSD au numit-o pe Firea „Albă ca Zăpada”. Să vezi mizerie când s-o topi! Căci vin căldurile, după cum s-a anunțat.
Candidaturile separate cu Firea (PSD) și Burduja (PNL) la PMB au fost declarate de Ciolacu „soluția corectă”. Adică soluția candidatului comun era incorectă? Numai că soluția corectă încalcă reglementările BEC. Așadar, de ce e nevoie pentru a trece de BEC? De Greblă. Iar Ciolacu are – căci Toni Greblă, șeful BEC, e made in PSD. Oricum, felul în care și-a bătut joc Ciolacu de Firea și de Burduja (respingându-i, înhămându-i la carul lui Cîrstoiu și iar candidându-i) și de dr. Cîrstoiu (plimbându-l degeaba cu metroul) e absolut exemplar. E clar că la bătaia de joc și la gafe liderii noștri sunt neîntrecuți iar Ciolacu e campion: „Buzăul nu este Moldova, vă rog frumos să nu mă jigniți” – a precizat el lăsându-se să se înțeleagă că a fi moldovean e o rușine. Păi, mai bine moldovean decât mitocan. Culmea e că Firea este moldoveancă și nici nu locuiește în București (cum cere legea) ci în Voluntari. Și Piedone e contestat că ar locui în Bragadiru dar el zice că acolo stă soacra sa. Piedone ar putea spune și el, flaubertian ca Oprișan „soacra mea sunt eu”. Dansul în doi s-a terminat, a anunțat Ciolacu deși acum o învârtește pe Firea „dansând pe marginea ororii” (vorba unui poet) căci azilurile groazei persistă în palmaresul dnei Firea. Ciolacu l-a invitat public pe Piedone să intre în echipa de dansuri a PSD „ca primar al sectorului 5” dar acesta a refuzat: „Exclus, nu mă retrag”. N-a primit ordin de retragere de la Felix dar apreciază mai mult serviciile actuale ale lui Piedone decât amintirile cu doamna Firea. Potrivit lui Gușă, „între Dan Voiculescu și generalul Coldea e mare love” iar ,,Piedone face parte din rețeaua lui Coldea”. Gușă (o căpușă care le știe pe toate fără a le fi învățat vreodată) pretinde că toți candidații țin de rețeaua Coldea – cu excepția sa și a celor din „rețeaua suveranistă” (cu epicentrul la Kremlin) despre care Viktor Orbán anunța (așteptându-l pe Jinping) că „va înlocui ordinea mondială liberală”. Respectiv va înlocui democrațiile occidentale cu dictaturile orientale. Avem și noi un mega exemplu: preotul Mega din Oradea s-a dus (cu un film antioccidental) la Moscova unde s-a întâlnit cu Putin. Mare păcat, părinte. ….Nici Ciucă nu e mai breaz: plagiatul său a ajuns în Raportul Departamentului de Stat al SUA ca exemplu de șicanare a ziaristei care l-a semnalat. Mai mare rușinea! Burduja a fost chemat de Ciucă la candidare tocmai din Coreea de Sud unde îl însoțea pe Iohannis. Președintele a trimis miniștrii cu avionul de linie în timp ce el folosea un avion de lux. Ca să nu zboare „toutseul” la Seul Iohannis a făcut escală la Sibiu pentru a-și lua soția – mai ales că se văd numai în străinătate și de sărbători.
Un sondaj a și măsurat noii candidați: Nicușor 31%, Firea 24%, Piedone 20% și Burduja 15%. ….Încrezători, piticii din PSD au numit-o pe Firea „Albă ca Zăpada”. Să vezi mizerie când s-o topi! Căci vin căldurile, după cum s-a anunțat. Iar tot ce-i rău s-a dilatat…..”
https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/parada-epigonilor
Postare noua, editorial pentru Vinerea Mare si comemorarea lui Theophyle, de la a carui mutare la Domnul au trecut…10 ani….ca vantul!
https://politeia.org.ro/editoriale/vinerea-mare-mormintul-ca-leagan-al-vietii/73205/