Revista Presei – 25 aprilie.”ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor, considerat inutil de către aceștia…Potrivit asociației, ANRE recunoaste în scris faptul că aceste 100 milioane de euro vor fi suportate de toți consumatorii și prosumatorii din România prin tariful de distribuție.”.
25/04/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 25 aprilie! În Transilvania, Moldova, Muntenia și cea mai mare parte a Oltenei și a Dobrogei cerul va fi mai mult noros și se vor semnala averse. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp, iar în sud-est se vor semnala descărcări electrice. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare și averse se vor semnala pe suprafețe mici. La munte, la altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 gr în estul Transilvaniei și 25 gr în estul Munteniei și Dobrogea continentală, iar cele minime între 0 și 12 gr, cu cele mai coborâte valori în depresiuni, Bucuresti: 20/7 gr.C., innorat.
“ANRE obligă prosumatorii să-și instaleze un al doilea contor, considerat inutil de către aceștia Toți prosumatorii vor trebui să-și instaleze, conform unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), un contor suplimentar, care ar urma să măsoare consumul de energie din producția lor proprie. În replică, prosumatorii spun că toate acele date sunt deja înregistrate de contorul pe care îl au acum, iar noile echipamente, care ar costa peste 100 de milioane de euro, sunt inutile și vor duce la scumpirea facturilor pentru toți românii. „Cu toate că “taxa pe soare” (taxa pe energia consumată din producția proprie – n.r.) a fost abrogată conform OUG 32/2024, ANRE continuă să solicite instalarea celui de-al doilea contor pentru prosumatori. Costul acestor contoare suplimentare inutile a fost estimat de APCE la 100 milioane de euro, valoare care include echipamentul, montajul și software-ul (estimat pentru 200.000 de prosumatori)”, se arată într-un comunicat al Asociației Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE). Potrivit asociației, ANRE recunoaste în scris faptul că aceste 100 milioane de euro vor fi suportate de toți consumatorii și prosumatorii din România prin tariful de distribuție. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Producătorii celor mai noi gaze din Marea Neagră atacă România la tribunal Black Sea Oil&Gas (BSOG), Petro Ventures Resources și Gas Plus Dacia, concesionarii exploatării offshore de gaze naturale Midia, cea mai nouă din Marea Neagră românească, unde extracția a debutat în vara lui 2022 și care asigură circa 10% din totalul producției interne a României, au fost informați oficial de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM), printr-o adresă, că din toamna trecută au fost majorate cotele de redevență prevăzute de Legea petrolului, printr-o ordonanță de urgență a Guvernului din 27 octombrie 2023, după cum a relatat Profit.ro la acel moment. În replică, cele 3 companii au atacat în instanță adresa primită de la ANRM, reclamând inclusiv elemente de neconstituționalitate. ….” Integral: https://www.profit.ro
“REPER: Un studiu al Parlamentului European arată România pe ultimul loc din UE în susţinerea sectorului privat prin PNRR şi pe primul loc în finanţarea de companii de stat falimentare / Cel mai mare beneficiar este CFR cu 2,8 miliarde de euro Ultimul studiu elaborat de Parlamentul European care analizează sumele încasate de top 100 beneficiari din PNRR-urile fiecărui stat membru UE, ne plasează pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte beneficiarii din sectorul privat – doar 3%, în condiţiile în care 97% din banii din PNRR merg la stat, cu precădere către companii de stat. Asta în condiţiile în care media europeană privind beneficiarii privaţi este 28,5%, afirmă REPER, transmite News.ro. Potivit REPER, în cazul României, primul şi cel mai mare beneficiar este CFR care primeşte 2,8 mld. euro din PNRR. În 2023 CFR a avut o pierdere de aproape 900 mil lei, iar pentru acest an pierderea este deja propusă în proiectul de buget oficial a fi 600 mil lei, experţii preconizând însă pierderi reale pentru 2024 de peste 1 miliard de lei. ….“Unde ajung deci cei mai mulţi bani din PNRR? La companii de stat conduse falimentar, care devin suveici de sifonare a banilor publici. S-a întrebat cineva cum ar fi capabilă CFR, ca prim-beneficiar al banilor din PNRR, să administreze miliarde din bani europeni dacă este compania de stat care înregistrează pierderi în creştere exponenţială?”, se întreabă Pîslaru. …” Integral: https://www.g4media.ro
“Guvernul mai înființează un comitet – de coordonare în domeniul datelor, serviciilor digitale și inteligenței artificiale …. Comitetul de coordonare pentru date, servicii digitale și inteligența artificială va fi constituit din reprezentanții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Autorității pentru Digitalizarea României, Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Institutul Național de Statistică, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Consiliului Național al Audiovizualului, Consiliul Concurenței. Comitetul va fi condus de către un președinte, ales prin rotație dintre membrii săi, în conformitate cu opțiunea exprimată de către fiecare dintre aceștia. Durata mandatului va fi de 1 an, cu posibilitatea prelungirii o singură dată. ….” Integral: https://www.profit.ro
“România a importat 116.000 tone de brânzeturi din UE, în timp ce fermierii, industria și guvernul nu pot să crească producția Una din temele care a intrigat opinia publică românească este cea privind importurile tot mai mari de produse alimentare. De câțiva ani buni, se vorbește mult despre încurajarea industriei alimentare în România, există linii de finanțare, dar rezultatele se lasă așteptate. Iată doar câteva date statistice care arată cât de gravă este situația. Cifrele se referă la schimburile comerciale de pe piața comună europeană și, respectiv, doar la unt și brânzeturi. Observatorul laptelui de la Comisia Europeană arată următoarele date pentru anul 2023. România a importat 16.122 tone de unt și a exportat doar 100 de tone. Diferența este, evident, enormă și, totodată, inexplicabilă pentru o economie care are resurse agricole importante. Cine sunt principalele state europene care vând unt în România? Cele mai mari cantități provin din Polonia (6.300 tone), Germania (3.400 tone) și Olanda (1.600 tone). Doar Slovenia a exportat anul trecut mai puțin decât România, respectiv 75 de tone. ….România a importat 110.000 tone (cele mai multe din Germania, Polonia și Italia) și a exportat 15.000 tone, cu vânzările cele mai mari în Grecia, Bulgaria și Italia. …. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care pe piața românească se află o serie de producători străini, precum Lactalis, Danone, FrieslandCampina, Hochland sau Olympus și alături de ei mai sunt și câțiva investitori români. De ce toate aceste companii nu produc în țară 100.000 tone de brânzeturi în plus? O posibilă explicație este că nu au suficientă materie primă. De ce nu apar investitori care să producă aici zecile de mii de tone de brînzeturi și unt care se importă? ….” Integral: https://www.rfi.fr
“Cum a pierdut statul român un teren din nordul Capitalei care produce anual, numai din chirii, 30 milioane de euro Statul român a pierdut 224 de hectare de teren din nordul Capitalei, zonă în care prețul mediu este de 300 euro pe metru pătrat. În teorie, terenul este al Universității de Agronomie. În realitate, pământul este închiriat, iar banii din chirie se duc la milionarul Gabriel „Puiu” Popoviciu. Afacerea din jurul terenului cunoscut ca fosta „Fermă Băneasa” a început acum mai bine de două decenii și cuprinde o asociere cel puțin neobișnuită între o universitate și un om de afaceri, acuzații de corupție și condamnări la închisoare. Și bani. Mulți bani. La începutul lunii aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins definitiv recursul Guvernului României prin care Popoviciu a cerut și obținut anularea a două hotărâri de guvern din 1999 în legătură cu acest teren. Practic, ICCJ a stabilit că cele 224 de hectare din Băneasa – cartier din nordul Bucureștiului și una dintre cele mai valoroase zone din România – nu fac parte din domeniul public al statului. În 2022, potrivit grilei notarilor și a unei notificări de expropiere pentru construcția metroului către aeroport, un metru pătrat în perimetrul delimitat de Pădurea Băneasa, Șoseaua București-Ploiești și Aeroportul Băneasa se vindea cu 300 de euro. …. „Universitatea de Știinte Agronomice și Medicină Veterinară din Bucureşti nu a încheiat contract de superficie/ închiriere pentru terenul amintit mai sus și nu a încasat nicio sumă de bani în ultimii 10 ani, nefiind cazul de contracte de superficie/ închiriere”, se arată în răspunsul Universității pentru Europa Liberă. Conform calculelor Europa Liberă, milionarul stabilit între timp la Londra a încasat 28,8 milioane de euro din chirii, în 2022. Conform răspunsului USAMV, unitatea de învățământ nu a primit niciun ban. În schimb, Băneasa Investments SA, societatea omului de afaceri – deținută printr-un offshore din Cipru – a raportat la Ministerul Finanțelor un profit de 144 milioane de lei. Obiectul de activitate al firmei controlate de Puiu Popoviciu este închirierea de imobile. Singurul imobil al firmei este terenul de 224 de hectare care nu mai aparține statului, ci mai nou, Universității. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Cum l-au adus Ciolacu și Iohannis pe Dan Voiculescu ”back in business” Fondatorul Antenelor, Dan Voiculescu, s-a întors cu toată forța în terenul de joc politic pe care l-a părăsit după condamnarea la zece ani de închisoare în august 2014, în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, din care a executat efectiv aproape trei ani. …. La ieșirea din închisoare, Dan Voiculescu s-a retras aparent din spațiul public și a luat calea smereniei. S-a apucat de teologie și a susținut că era gata să intre în preoție, atât de rău l-a zdruncinat izolarea. Antenele le-a lăsat în grija fiicelor, a evacuat o vreme conținutul dur care a făcut din televiziunea de știri un ciomag de luptă politică și s-a închinat cu totul regimului Iohannis. Cel care a salvat Antenele de la dezintegrare a fost însuși președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a dat semnalul că Antena 3 a intrat sub protecția sa politică în februarie 2016, când a criticat acțiunile ANAF de evacuare silită a televiziunii din sediul de pe șoseaua București-Ploiești. Sediul fusese confiscat de statul român prin hotărârea judecătorească din 8 august 2014, din dosarul ICA-Voiculescu. …. S-a dovedit ulterior că soluția convenabilă pentru ambele părți a fost încetarea oricăror acțiuni ANAF prin care statul român urma să recupereze prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA, iar Antena 3 i-a acordat, la schimb, ani la rând protecție mediatică totală șefului statului. Zece ani mai târziu: Klaus Iohannis se apropie de final de mandat. Înconjurat de lideri slabi, care și-au cumpărat cu bani grei liniștea mediatică, este pradă ușoară pentru rechinii scăpați din acvariu. În Antena 3 au pompat cele mai mari sume de bani de la pandemie încoace, din bani publici, deși statul român are în continuare de recuperat de la Dan Voiculescu zeci de milioane de lei……… Fondatorul Antenelor s-a transformat din nou în jucător politic redutabil, anunțând candidatura lui Cristian Popescu Piedone la primăria Capitalei, din partea PUSL, încurcând astfel toate planurile alianței PSD-PNL. După eșecul candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu, propunere venită cel mai probabil de la Cotroceni și însușită de Ciolacu, Dan Voiculescu se află azi în poziția de jolly-jocker în Capitală. Dacă merge mai departe cu Piedone, are o șansă să câștige Capitala, dar nu o va putea conduce fără o majoritate politică în Consiliul General pe care nu are cum să o obțină. Dacă va negocia însă retragerea lui Piedone, Gabriela Firea, noul candidat al PSD la primăria Bucureștiului, are teoretic o mică șansă de câștig. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cătălin Predoiu: Este o creştere cu 112% a cererilor pentru viză de flotant faţă de alegerile precedente .…. „În ţară procentul este cu 112% mai mare decât la alegerile precedente. Sunt judeţe care au cifre record. Vreau să subliniez că, potrivit legii, organele de poliţie efectuează verificări atunci când sunt sesizate”, a spus Predoiu, într-o videoconferinţă cu prefecţii din judeţe privind alegerile locale. El a precizat că până acum au fost transmise poliţiei 7.261 de solicitări privind 6.879 de persoane şi s-au constatat nereguli în legătură cu 451 de persoane, respectiv 6,6% dintre cazurile verificate. „Deci fenomenul există, nu este generat din altă parte decât de la cei care organizează structura cu astfel de practici. Sigur, dumneavoastră, prefecţii, nu aveţi afiliere politică, la fel şi subprefecţii, sunteţi independenţi, însă e datoria mea să vă facem această informare, iar în continuare structurile MAI îşi fac treaba. Dar acest fenomen depăşeşte puterea de intervenţie a Ministerului Afacerilor Interne şi eu v-o semnalez ca atare. V-am spus-o şi data trecută, v-o spun şi acum. Văd că nu mai sunt reclamaţii legate de fenomen, dar el a crescut”, a adăugat ministrul de Interne. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cum arată sectorul ONG din România: 127.000 de organizații, venituri de 1,51 % din PIB și aproximativ 127.000 de angajați …. În ianuarie anul acesta, în Registrul Național ONG erau înregistrate 127.053 ONG-uri probabil active și 8.003 despre care se știe că sunt radiate, dizolvate sau în lichidare. Dintre cele 127.000 de ONG-uri înregistrate, 106.433 sunt asociații, 19.046 – fundații, 1.529 – federații, 759 – uniuni, 37 – filiale ale unor organizații din afara României. Astfel, România are o rată de aproximativ 6,7 entități la 1.000 de locuitori, sub media UE de 9,41 și sub țări ca Ungaria (13,8), Slovacia (7,2), sau Germania (7,6). Suntem însă la același nivel cu Portugalia (6,7) și peste Polonia (3,8), Grecia (0,4) sau Irlanda (5,2). …. În ultimii trei ani s-a înregistrat un ritm de aproximativ 4.200-4.300 de înscrieri pe an în Registrul Național ONG. Cele mai multe ONG-uri sunt în Harghita, Cluj, București, iar cele mai puține în Vaslui și Ialomița, raportat la dimensiunea populației. Predomină ONG-urile caritabile. Raportat la dimensiunea populației, cele mai multe organizații sunt în București și zona de Nord-Vest. Astfel, sunt 10,6 organizații la 1.000 de locuitori în Harghita, urmată de Cluj (10,4), București (10,0), Sibiu (9,6), Maramureș (7,6), Bihor (7,2), Arad (6,9). La polul opus, cele mai puține sunt în Moldova și sudul României, mai exact în Vaslui (2,1 ONG-uri la 1.000 de locuitori), Ialomița (2,4), Călărași și Olt (2,6 ambele). În ceea ce privește domeniile de activitate, cele mai multe ONG-uri sunt din zona social-caritabil (aproximativ 42.000, o treime din totalul ONG-urilor din Registrul Național), urmate de cele civice, de cultură, din educație, din domeniul business/profesionale, sportive. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cât câștigă românii în străinătate. Diaspora aduce aproape 3% din PIB ….România este printre statele europene care numără cei mai mulți cetățeni în afara granițelor, aproape 4 milioane, conform datelor din 2020. Diaspora reprezintă nu mai puțin de 20% din populația României, arată raportul despre migrație al Națiunilor Unite. Cel puțin 2,9 milioane de români se împart între cinci țări europene, conform raportului interactiv al Organizației Internaționale pentru Migrațiune a Națiunilor Unite pentru anul 2022. Conform acestor date – cele mai recente publicate de organizație -, cei mai mulți români sunt în Italia, aproape 1,05 milioane. În Germania sunt circa 655.000 de români, topul fiind completate de Spania, cu 613.000. În Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord locuiesc 394.000 de români, iar în Ungaria sunt aproximativ 215.000. …. Banca Mondială estimează că românii din străinătate au adus 8,8 miliarde de dolari înapoi în țară, sau 2,9% din PIB, în 2022. Statisticile trebuie interpretate cu atenție, însă, notează sursa citată. Remitențele – tranzacțiile la care face referire Banca Mondială – sunt calculate ca fiind transferurile în bani sau în natură către România, la care se adună veniturile pe care le câștigă românii care lucrează pe termen scurt peste hotare, cum ar fi muncitorii sezonieri. ….” Integral: https://ziare.com
“Klaus și Carmen au mers în Coreea cu două avioane de lux, că erau certați .…Surse de pe site-ul boardingpass confirmă că cuplul prezidențial s-a deplasat în Coreea de Sud nu cu unul, ci cu două avioane de lux, deoarece Klaus se certase cu Carmen în dimineața plecării și nu-și vorbeau. Bugetul a trebuit suplimentat de urgență, însă din fericire prietenul din Luxembourg al lui Klaus avea o aeronavă disponibilă, pentru că un șeic își anulase zborul spre Elveția. ….Se pare că tot scandalul pornise după ce doamna Carmen venise cu o rochie nouă la o ședință CSAT și ”mutul” nu avusese nimic frumos de spus, iar doamna Carmen i-ar fi reproșat că ”bine că ai timp să cumperi rachete Patriot dar să-mi spui o vorbă despre cum m-am îmbrăcat nu ai”, după care ar fi ieșit trântind ușa atât de tare că ministrul Apărării, Tîlvăr, s-ar fi scăpat pe el de anxietate. …” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
https://www.eurasiareview.com/25042024-why-is-viktor-orban-keeping-the-100-year-old-treaty-of-trianon-alive-analysis/?utm_source=flipboard&utm_content=EurasiaReview%2Fmagazine%2FEurasia+Review
Orcii horthysti budapestani au propaganda trianon deja injectata, in asteptarea orcilor rasariteni la granite si interior.
“Cavalerii în chiloți ai apocalipsei și leopardul
Tocmai când la București împărații se dezbrăcau politic la piele într-o ședință care va intra în antologie, la Washington, Mircea Geoană înregistra un interviu prin care, practic, își anunța candidatura prezidențială în cei mai fermi termeni posibili, având în vedere funcția în care încă se mai află, de secretar adjunct NATO:„…Trebuie să-mi fac datoria la NATO până în ultima zi de mandat. Este un lucru evident obligatoriu și care face parte din etica mea profesională și din obligațiile mele de lider politic român și la nivelul NATO. Dar, văzând ce se întâmplă în țară și în afara țării, sunt tot mai aproape de o decizie”.
Și, după cum mi-a repetat de vreo două ori în ultimele zile un interlocutor extrem de conectat la măruntaiele politicii românești și la sondajele reale: în momentul vorbirii, Mircea Geoană este președintele României. Ceea ce nici măcar nu e surprinzător sau greu de argumentat.
După eșecul epic al candidaturii comune în Capitală și despărțirea în candidaturi individuale, rămâne foarte puțin spațiu pentru ca la prezidențialele mutate în septembrie (se aude că vor să le mute la loc în decembrie, ceea ce nu cred că ar mai surprinde pe cineva) PSD și PNL să mai poată veni cu un candidat comun….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cavalerii-in-chiloti-ai-apocalipsei-si-leopardul
Destepte articol si autoare. Nu stiu insa daca aia din alianta anus-contra-naturii (coilacu si generalu) clocita de plavanul ticalos sunt atat de destepti sa inteleaga. Mda, desi fost pesedist si cu niste schelete prin dupaluri, Geoana e ok si pentru mine asa reinventat; plus ca asta chiar a participat la niste chestii importante pentru Romania (Nato, UE, legatura cu US)
Plus plimbarea pe la Vantu in ajun de dialog cu Basescu, sa prinda aripi! 🙂
Aia e ciudata, dar in contextul de atunci nu a insemnat neaparat pupat coor la orci – nu ar fi ajuns scula civila adjuncta la Nato daca ar fi fost asa… Ar trebui cumva explicata mai bine publicului, sunt de acord, pe de alta parte.
Ma refer la plimbarea secreta la Moskva inainte de vizita la monsenieur Vantu
🙂
“Agenții de la Poliția Locală vor fi înarmați cu pistoale letale. Cum se pregătesc pentru asta
….Poliția Locală ar putea primi noi competențe, inclusiv în domeniul circulației rutiere ori al pazei obiectivelor sau portul de armă letală, iar agenții vor avea obligativitatea de a urma cursuri de formare profesională. …”
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/agentii-de-la-politia-locala-vor-fi-inarmati-cu-2356682.html
Breaking news https://www.timesnewroman.ro/politic/firea-le-a-facut-buletin-de-bucuresti-miilor-de-batrani-tinuti-in-beci-ca-s-o-poata-vota/
🙂