2023 – Annus incertus. 2024 – Anul curajului!
31/12/2023 | Autor Cetatean Categorii: Editoriale |
Dragi prieteni si membri ai Comunității Politeia,
Scriam, in data de 31 decembrie 2022, un editorial in care intitulam anul care se incheia, “annus horibilis”. Si, pe buna dreptate. Nu avem cum sa numim anul in care un moloh stalinist (reinviat de un batran kagebist) a invafat tara vecina altfel decat un an oribil. Cei care au prins, copii fiind, al doilea razboi mondial, nu credeau sa ajunga sa vada cu ochii lor un razboi in toata regula in coasta Romaniei. Si nici cei nascuti dupa 1989, cand, vorba lui Fukuyama, urma sa se instaleze un triumf al democratiilor liberale, nu credeau sa vada revenind fantomele autoritarismului, populismului, suveranismului, resuscitate si ele de cosmarul imperial al Rusiei comuniste.
Scriam, in acel articol, ca aveam nadejdea ca anul 2023 sa fie anul sperantei. Ma intreb azi daca, retrospectiv, puteam spune ca asa a fost, un an al sperantei? Al sperantei intr-o pace care sa se intrezareasca? Al sperantei in zorii unei ordini restabilite? Al sperantei in umanitatea regasita?
Nu as putea sa spun ca aceasta speranta a fost desarta, insa din pacate lasitatea oamenilor a transformat anul 2023 in anul nenorocirilor. In lumea noastra, nimic nu se obtine usor si fara efort. Si, cum oamenii sunt slabi si lasi, prefera mereu varianta cea mai sigura, dar si cea mai inrobitoare. Si cu cele mai rele consecinte.
Oamenii prefera mereu certitudinea oferita de coltul de paine in locul dilemele oferite de libertate. Populismul in loc de realitatea necosmetizata. Minciuna frumos ambalata in loc de adevar. Burta plina in loc de constiinta curata. Logica actiunii gregare in loc de alegerea justa si solitara.
Numai asa putem sa ne explicam multe fenomene social-politice pe care le-am vazut in 2023 si care nu anunta un an electoral (in toata lumea) 2024 nu prea incurajator.
Insa semnele vremurilor nu trebuie citite doar in cheia pesimismului. M-am intrebat adesea, in clipele de restriste, daca mai este azi de actualitate mesajul crestin, mai ales la cumpana dintre ani.
Cum ar trebuie sa intimpinam noul an 2024 care se anunta ca un an al temerilor (temerea de revenirea populismelor gregare in politica, de revenirea in ofensiva a rusilor pe front, de revenirea problemelor economice – mereu amanate prin tiparnita si inflatie -, de revenirea instinctelor josnice in oameni, de tot ce poate fi mai rau pentru o societate civilizata , anume decaderea in propria istorie)?
Cred ca stiu raspunsul: fără teamă!
V-ati intrebat niciodata de ce mereu Iisus le spune Apostolilor sau celor care vin la el: Nu vă temeți?
,,Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi’’
,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”
,,Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, şi Cel ce sunt viu. Am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor’’
Pentru că frica este cel mai primar sentiment, in sensul ca il regreseaza omul la stadiul sau animalic, in care acesta ar face orice ca sa supravietuiasca. Inclusiv fapte rele.
Nu intimplator toate populismele au frica drept vector lectoral (frica de necunoscut, frica de straini, frica de vecini, frica de castiguri financiare diminuate, etc).
Frica face din om, neom (adica fiară). De aceea anul 2024 nu trebuie să fie anul fricii, ci anul curajului.
Curajul de a face altfel decât ne indeamna cei care face apel la instinctele noastre animalice (in politica si in viata sociala).
Curajul de a spune adevarul, nu de a cosmetiza realitatea.
Curajul de a rezista tentatiei egoismului, in numele solidaritatii reale.
Curajul de a face fapta buna (in ascuns), nu de te alatura (public) raului gregar.
Curajul de a sprijini pe cel oprimat, nu de a-l blama pentru rezistenta lui morala care noua, celor comozi, ne sta ca un spin in ochi.
@Desy și @Cetățean urează tuturor prietenilor și cititorilor Politeia, precum și tuturor celor care azi sunt plini de temeri să își deschidă inima pentru a lua exemplu de curaj de la cei care il au si pentru a intimpina anul 2024 plini de indemnul evanghelic de a alunga afară din suflet frica!
Să ne revedem sănătoși peste un an și să ajungem să ne bucurăm că anul 2024 ne-a adus lucruri bune, pe măsura curajului nostru care le-a dorit și a lucrat pentru adeverirea lor!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
La Multi Ani cu Multa Sanatate!
Da, 2024 este Anul Curajului!
https://thehill.com/opinion/international/4382252-americas-obligation-to-ukraine-began-with-nukes-in-the-early-1990s/
Buna ziua 🙂 Cat adevar e scris in acest articol…
Este esenta razboiului, dar si a pacii… 😊
“Klaus Iohannis a cheltuit peste 41 de milioane de lei pe deplasări externe în 2023, aproape o treime din bugetul Administrației Prezidențiale și dublu față de 2022
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, în 2023, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei, a transmis Administrația Prezidențială, pentru Agerpres. În comparație cu anul trecut, cheltuielile sunt mai mult decât duble, când vizitele oficiale ale lui Iohannis au costat peste 16,6 milioane de lei…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/cat-au-costat-vizitele-in-strainatate-ale-lui-klaus-iohannis-in-2023-4762159
“EXCLUSIV Ce condiții trebuie să îndeplinească România ca să scape și de controalele rutiere în Spațiul Schengen / Ce obligații au fost asumate în acordul Schengen semnat de România cu Austria
…. Colaborarea în vederea limitării mișcărilor secundare în conformitate cu dreptul Uniunii, în special prin angajamentul de a aplica rapid și cu diligență întregul acquis de la Dublin, prin preluarea imediată a tuturor solicitanților de azil pentru care Bulgaria și România sunt responsabili în conformitate cu Regulamentul Dublin (și cu viitorul regulament privind azilul și Regulamentul privind gestionarea migrației), fără nicio limitare (în special în ceea ce privește numărul de persoane care urmează să fie preluate în decursul unei luni), prin preluarea beneficiarilor de protecție internațională în BG și RO, precum și prin garantarea rapidă (max. 3 zile lucrătoare) la răspunsurile la cererile de preluare/preluare. În prezent, acest lucru este în special relevant pentru solicitanții de azil afgani și sirieni. CM 5950/23 4
„Prin aceasta, recunoaștem importanța unui sistem de azil operațional pentru funcționarea Schengen; în plus, transmitem semnalul că solicitanții de azil nu pot să își aleagă țara de destinație și că cererea lor de azil va fi procesată de către statul membru responsabil”, se precizează în Document. Desfășurarea de consilieri în materie de documente (inclusiv consilieri austrieci) pentru zborurile relevante la aeroporturile din Bulgaria și România; controale prin sondaj la sosirea în Austria, în conformitate cu dreptul Uniunii.
Angajamentul de a discuta în 2024 despre un Spațiu Schengen funcțional și despre pregătirile lucrărilor pregătitoare pentru măsuri compensatorii la frontiera dintre România și Bulgaria…..”
https://www.g4media.ro/exclusiv-ce-conditii-trebuie-sa-indeplineasca-romania-ca-sa-scape-si-de-controalele-rutiere-in-spatiul-schengen-ce-obligatii-au-fost-asumate-in-acordul-schengen-semnat-de-romania-cu-austria.html
“Cioloş, după admiterea parțială în Schengen: Demnitatea României nu era obiect de negociere. Suntem trataţi ca cetăţeni de mâna a doua pentru că aceasta este calitatea politicienilor noştri
….. Marcel Ciolacu trebuie să fie clar, să ne explice onest condiţiile în plus pe care le-a acceptat în numele României pentru această aderare parţială la Spaţiul Schengen şi să-şi asume premiera absolută pe care a negociat-o: faptul că pentru intrarea completă în Schengen va fi nevoie de două decizii ale Consiliului UE, nu de una singură cu un calendar ataşat, aşa cum s-a întâmplat pentru toate celelalte state membre Schengen. La fel cum MCV-ul a reprezentat o piatră de moară pentru România vreme de 15 ani, aşa şi modul în care intrăm acum în Schengen, pe jumătate şi cu condiţii absurde, impuse abuziv de un guvern austriac vremelnic, va accentua sentimentul că nu suntem consideraţi europeni cu drepturi depline. O decizie care poate părea bună se poate transforma uşor, în timp, într-o nouă temă pentru populişti şi extremişti”, arată Cioloş, într-o postare pe Facebook……„În primul rând, aşa cum spuneam mai sus, această decizie se referă doar la ridicarea controalelor vamale în aeroporturi şi porturi, scriind explicit că o ridicare a controalelor la frontierele terestre va trebui agreată într-o altă decizie a Consiliului. Ce înseamnă acest lucru în practică ? Că orice stat membru va putea bloca intrarea completă a României şi Bulgariei în Schengen, în orice moment. Orice stat membru ne poate impune condiţii noi, dintre cele mai diverse. Depindem în continuare de bunăvoinţa Austriei şi a celorlalte state membre pentru un drept pe care îl avem de 12 ani. În al doilea rând, NU avem un calendar clar pentru această ipotetică a doua decizie. Se menţionează doar că negocierile vor continua de-a lungul anului 2024, dar nu se ia niciun angajament juridic clar legat de vreo dată-limită. În al treilea rând, România şi Bulgaria au acceptat, prin reprezentanţii lor politici, condiţii în plus în schimbul aderării, cum ar fi controale inopinate pe aeroporturile austriece la zborurile cu provenienţă românească sau bulgărească ori, mult mai serios, controale sporite „cu filtre multiple” la frontiera dintre România şi Bulgăria sau România şi Ungaria, care vor îngreuna şi mai mult traficul terestru şi vor însemna alte sute de milioane de euro pierdute de transportatorii, agricultorii şi antreprenorii români. Mai mult, această decizie legitimează juridic şantajul politic al unui stat membru, care nu se bazează pe niciun fel de argument sau explicaţie rezonabilă: ne putem lua adio de la orice posibilă acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru că noi înşine (prin Guvernul Ciolacu) am fost de acord cu toate aceste condiţii suplimentare discriminatorii”, explică Cioloş în postarea sa…..Demnitatea românilor nu era obiect de negociere. România nu trebuie să rămână la mâna Austriei sau a altui guvern din Uniunea Europeană. Adevărul amar după negocierile dumneavoastră este că Austria a primit dreptul de a controla şi condiţiona prezenţa României în Europa în schimbul promisiunii că turiştii români vor sta cu cinci minute mai puţin la vamă în aeroport”, spune Dacian Cioloş…..”
https://www.g4media.ro/ciolos-dupa-admiterea-partiala-in-schengen-demnitatea-romaniei-nu-era-obiect-de-negociere-suntem-tratati-ca-cetateni-de-mana-a-doua-pentru-ca-aceasta-este-calitatea-politicienilor-nostri.html
https://www.kyivpost.com/opinion/26170?utm_source=flipboard&utm_content=SteveL2l9v%2Fmagazine%2FRUSSIAN+WAR+ON+UKRAINE
Bun gasit!
Anihilarea fricii (ca stare, in general) este posibila in mod sigur prin trairea paradoxei (vezi postarea din 26 decembrie). Doar ca pentru acel exercitiu e nevoie de anumite… ingrediente care au inceput sa lipseasca. Si nu de ieri-de azi. Parerea mea.
Poate ne facem timp si om vorbi vreodata si de despre astea. Sunt mai importante decat par. Si decat multe altele care ocupa mintile oamenilor fara rost (zic eu). Am avut ocazia in ultimul an (asta care sta sa se incheie) sa constat ceea ce tocmai am scris, impreuna cu niste mai tineri prieteni (sa le zic asa), mai multi.
Un An Nou cu bucurii, tuturor! Si fara teama, fireste 🙂
La Multi Ani!
Multi si sanatosi ani si tie, Doxa 😄 Cati oameni mai vor sa traiasca azi paradoxurile, in era AI si TikTok?! 😁
Sa ne citim sanatosi si in 2024!
La multi ani !
( g&m) “Aceasta urare e scrisă de Ion. Inteligenta artificiala românească care înlocuiește ce lipsește guvernului. Inteligenta adică.” 😄😄😄😄
Noi să fim sănătoși că de belele nu duce lipsă omenirea. Și se vede.
Multi si sanatosi ani si tie, Stefane 😃
Nu te cred ca a scris-o Ion, ca altfel scria asa:
“Cu respect raportez, sa traiti, ca urmeaza anul electoral 2024 cu alegeri in care va trebui sa ne apropiem de popor si sa solicitam un vot contra pomeni electorale (ma scuzati!)”
Asa ca, daca vad cifra de 103,5% dupa un mesaj, stiu clar ca e un agent uman 😁
Te imbratisam italiano-romaneste 😃 Tanti auguri!!
Eu sunt convins ca cine nu poate trai paradoxa aceea (nu conteaza motivul) se va teme, din diverse motive, cel putin toata viata asta. Asa ca…
Insa am eu motive de a fi optimist si poate o sa detaliez candva. E legat de ceea ce am scris mai sus.
Sa ne citim sanatosi, senini si linistiti! Si la anul, si La Multi Ani! 🙂