Revista Presei – 12 octombrie.”Niciuna dintre țările din jur nu limitează cash-ul cum o face România și, cu toate astea, au o evaziune mult mai mică. Oare de ce?!”
12/10/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
“Farmacist: Cei cărora le spunem că nu avem medicamente ne răspund:”Şi ce facem, murim?”. Auzim asta la unul din trei apeluri / Aproape toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din cauza lipsei banilor. Printre ei, şi copiii cu fibroză pulmonară …. „Noi momentan tot aşteptăm banii pentru care au fost făcute sesizări către CNAS, singurele plăţi făcute au fost închiderea facturilor din luna mai, promisiunile că vom fi la timp, la zi nu au fost făcute, am înţeles că anumite spitale de stat au fost plătite, dar insuficient, pentru că toată săptămâna trecută au fost pacienţi, inclusiv de la spitale private, care cumpărau tot felul de medicamente citostatice perfuzabile şi ne spuneau ”Spitalele nu au bani”. În ceea ce priveşte farmaciile, să ştiţi că tot ceea ce se eliberează zilele acestea să ştiţi că sunt plătite de către farmacii. Farmaciile creditează statul român, cât mai pot, dar acest lucru chiar nu mai poate continua o lună, două, pentru că toată lumea va intra în blocaj. Am avut săptămâna trecută foarte multe reţete din ţară, din toate judeţele, e vorba de medicamente pentru bolile rare, pentru mucoviscidoză, fibroză pulmonară, reţete care costă în jur de 70-80.000 de lei, ne-au spus că nici lanţurile mari de farmacii nu-l pot aduce. Noi, dacă luăm acest medicament de la un depozit ne-am blocat. În loc de 70.000 de lei pentru un pacient, mai multe farmacii încearcă să ia mai multe medicamente ieftine tot pentru reţete compensate, dar aşa vor fi serviţi mai mulţi pacienţi în detrimentul unuia singur. Dar acel unul singur depinde cu viaţa! Aici vorbim de tratamente pentru copii, mucoviscidoza şi fibroza pulmonară săptămâna trecută cam toţi pacienţii din ţară au fost refuzaţi din motive de fonduri insuficiente”, a declarat Beatrice Speteanu. Două cutii de tratament pentru mucoviscidoză, de exemplu, costă 70.000 de lei. Nedecontarea sumei de către CNAS sau decontarea târzie poate duce la sancţiuni pentru farmacii, din partea depozitelor. …. ”Auzim la unul din trei apeluri, e o frustare imensă pe care o simţim dacă nu putem să-i ajutăm, blocajul o să survină, un blocaj la nivel local şi naţional, dacă şi marile lanţuri nu mai pot susţine anumite medicamente, din păcate acolo se va ajunge, trebuie să se poată debloca un fond de urgenţă pentru că banii care au fost promişi, din deblocarea din trimestrul patru, adică oricum banii care trebuiau să ne revină în trimestrul patru nu au venit peste tot, vorbim de farmaciile independente, nu au fost plătite, datoriile nu au fost plătite la zi”, a explicat pentru News.ro Beatrice Speteanu, farmacist şi preşedinte AFTAP. …..” Integral: https://www.news.ro
“FMI a revizuit în jos prognoza de creștere economică la României, la 2,2% / Inflație medie de 10,7% în acest an .… În ceea ce privește anul viitor (2024), anticipează 3,8%, aici fiind vorba despre o creștere de la 3,7%. Inflația medie anuală așteptată de FMI pentru România este de 10,7% în 2023 și 5,8% în 2024. …. Ce a mai afirmat șeful misiunii FMI • „Pachetul de măsuri fiscale este bun, dar trebuie îmbunătățit. Noul pachet fiscal va îmbunătăți situația pentru 2024 în privința controlului deficitului bugetar care să se mențină în 3% din PIB. Ținta nu va putea fi atinsă în 2024. Impozitele pe cifra de afaceri vor constitui o povară asupra unor companii” • „Trebuie să se lucreze mai mult în eliminarea excepțiilor fiscale a golurilor și în privința legii privind fiscalizarea proprităților și trecerea la o economie verde. Altfel rezultatele nu pot fi predictibile.” …. „Sfatul nostru este să continuați să curățați sistemul, eliminând scutirile. Aceasta ar fi direcția sfaturilor noastre.” • „Impozitul la microîntreprinderi este un sector care ne procupă și trebuie îmbunătățit. Nu există realmente, ci un gol legislativ și posibilitatea uneor asemenea antreprenori de a face evaziune, de a nu plăti impozit. Pragul de 250.000 euro nu este suficient pentru ca acestea să evite plata impozitului. Credem că 250.000 euro este prea mult. Nu știu o cifră exactă.” • „Suntem pentru un TVA unic. Trebuie studiat dacă trebuie să se meargă pe ideea care să nu excludă acele gospodării. Sistemul trebuie simplificat și să se impună un impozit unic pentru a se simplifica sistemul.” ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Niciuna dintre țările din jur nu limitează cash-ul cum o face România și, cu toate astea, au o evaziune mult mai mică. Oare de ce?! România are cel mai mare deficit de încasare al TVA din UE, de 4 ori mai mare decât media UE, însă măsura limitării cash-ului este anti-științifică. De ce? Niciuna din țările de lângă noi nu o practică, cel puțin nu în halul ăsta. Dar – ce să vezi? – ele au o evaziune mult mai mică. Estonia, Bulgaria, Letonia, Ungaria, Slovenia colectează aproape tot TVA-ul, în timp ce România colectează doar 65%. Surpriză: Estonia și Ungaria nu au vreo limită la plățile în numerar. …. În România limita actuală pentru plățile în numerar este de 1000 euro și va scădea la 500 euro în 2025; comercianții vor fi nevoiți chiar acum să reducă plățile cash la maxim 200 euro (400 euro în magazine cash and carry) ceea ce practic înseamnă o interzicere totală a plăților cash. Este limpede pentru toată lumea că limitarea numerarului nu are vreo treabă cu combaterea evaziunii. Țări cu economie similară României au un nivel mult mai mic de evaziune fiscală fără să impună vreo limită la plățile în numerar sau impunând limite superioare celor care au fost până acum în vigoare în România. În plus, ia uitați câte țări occidentale nu au nici o restricție la plățile cash: Austria, Cipru, Finlanda, Germania, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Suedia, Marea Britanie. …. Limitarea până la anihilare a plăților cash are un singur scop: instituirea controlului politic asupra vieții cetățenilor. La treaba asta, unii dintre noi au o vastă experiență, moștenită din comunism. ….” Integral: https://republica.ro
“Miza posturilor la Curtea de Conturi: Un vicepreședinte încasează peste 22.000 lei lunar, în timp ce un consilier primește peste 21.000 lei pe lună Curtea de Conturi este una dintre instituțiile statului român care își plătește cel mai bine angajații, unde cei de la conducere, așa cum este președintele Mihai Bucuioc, încasează peste 300.000 de lei anual, adică peste 5.000 de euro pe lună. Economedia trece în revistă ce salarii primesc angajații din această instituție, în contextul în care partidele politice dezbat marți cine va ocupa funcții de consilier și vicepreședinte la Curtea de Conturi. …. Senatorul PSD Ion Mocioalcă, care este propus pentru funcția de vicepreședinte, ar putea încasa un salariu de 22.256 lei pe lună, potrivit listei personalului plătit din fonduri publice la 31.03.2023 de la Curtea de Conturi. De exemplu, Ilie Sârbu, vicepreședinte la Curtea De Conturi a României, care ar putea să fie înlocuit de baronul Mocioalcă, a primit anul trecut un salariu de 325.130 lei, adică circa 27.094 lei pe lună. În ceea ce privește salariul unui consilier la Curtea de Conturi, acesta ajunge la suma de 21.840 lei pe lună. De exemplu, Claudia Boghicevici, consilier de conturi, a încasat anul trecut, potrivit declarației de avere, un salariu anual de 321.240 lei, adică 26.770 lei lunar. Curtea de Conturi este una dintre instituțiile cheie în stat, care controlează în primul rând modul în care a admistrațiile locale și centrale cheltuiesc banii publici. Mandatele celor 18 de consilieri sunt valabile timp de nouă ani. ….” Integral: https://economedia.ro
“Plimbările prin păduri ar putea fi interzise de proprietari, potrivit noului Cod Silvic. „E rezultatul lobby-ului pentru a acoperi afaceri ilegale” Pe 1 august 2023, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor lansa proiectul de lege pentru noul Cod Silvic. Tot atunci ministerul a pus proiectul și în dezbatere publică timp de 10 zile – decizie criticată de mai multe organizații de mediu atât pentru perioada scurtă în care puteau să fie trimise observațiile și propunerile, cât și pentru momentul ales exact pe timpul verii când toată lumea era plecată în concedii. Elaborarea proiectului este strâns legată de Strategia Națională pentru Păduri 2030, de PNRR și de strategia europeană pentru păduri și a fost elaborat de experți externi ministerului. Mai exact, de o echipă comună formată din experți de la Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și de specialiști ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”. În teorie, noul cod ar avea ca obiectiv o mai bună protecție și gestionare a mediului. În fapt, noul proiect de lege conține mai multe articole controversate care ar putea înrăutăți regimul de protecție a pădurilor, gestionarea fondului forestier și chiar accesul în păduri pentru toată lumea. După o campanie a organizațiilor de mediu, susținută și printr-o petiție de semnături care a adunat câteva mii de aderenți, ministerul și coaliția de guvernare au mai prelungit termenul pentru dezbateri, dar nu au dat vreun semnal clar cu privire la intențiilor lor pentru Codul Cilvic. ….„Textul e formulat destul de perfid. Deși e specificat clar în alt articol din Codul Silvic că accesul pedestru în fondul forestier național e permis tuturor, aici oferă dreptul de a-l restrânge. Nu va fi nevoie decât de un panou de avertizare ca să interzici accesul”, a declarat Cătălin Turiga pentru FANATIK. „Chiar dacă, în teorie, codul oferă doar posibilitatea, pot să spun din experiență că puțini vor alege să nu interzică accesul. Motivul e clar pentru pentru a acoperi afaceri ilegale”. După unele estimări, aproape jumătate din pădurile României ar putea deveni astfel inaccesibile publicului. O măsură cu atât mai relevantă cu cât ar putea ține departe jurnaliștii de investigație sau activiștii de mediu tocmai de zonele unde se produc de regulă infracțiunile silvice. ….„Până acum în cazul unei construcții ilegale în fondul forestier judecătorul avea toate pârghiile la dispoziție să dispună demolarea acestuia. De asemenea, fapta era pedepsită penal. Cu noul Cod Silvic magistratul va trebui să dispună intrarea în legalitate a noului imobil dacă are fundația și pereții finalizați. Motivul ar fi că în acest stadiu terenul nu ar mai putea fi adus în starea inițială, ceea ce este 0 prezumție falsă”, mai spune reprezentantul de la Agen Green. În alte cuvinte, va trebui să iertăm făptuitorul dacă infracțiunea ajunge într-un stadiu prea avansat pentru a mai fi remediată. „Romsilva are sute de procese pe rol pentru astfel de situații. Dacă va trece legea sub forma actuală, judecătorii vor fi puși în fața faptului împlinit”. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“În Asia se spune așa: „Dacă vreți să traversați un râu, construiți un pod. Dacă vreți ca și copiii voștri să facă școală bună, iubiți-i pe profesori”. În România, primul pas spre dărâmarea Școlii a fost făcut chiar din clasele mici, prin falsificare și minciună ....Prin lipsa profesorilor buni și ca buni educatori, societatea se destramă, ceea ce se vede clar de 34 de ani în România noastră. …. Consider că primul pas spre dărâmarea Școlii a fost făcut chiar din clasele mici, prin falsificare și, mai mult, minciună. În momentul în care acorzi 25 de coronițe elevilor din clasele I-IV dintr-o clasă de 30 de elevi, motivând că se încurajează copilul, deja este fals! Chiar de aici începe distrugerea învățământului. Nu se încurajează niciun copil să învețe dacă îi dai premiul I, când el are note de 7-8. Acest elev nu va învăța niciodată. El se obișnuiește cu ideea că, deși are note de 7 în catalog, va primi și el coroniță la fel ca premiantul clasei. Dacă mai târziu acestui copil nu îi reușește ceva, ridică vocea și arată că el a fost premiant! Cu dovada din fotografia de la sfârșitul anului… un rând întreg cu 25 coronițe… Premiul I nu îl merită decât un singur elev pe clasă, maximum doi. Apoi tot câte un premiu din următoarele, II și III și, să zicem, 2-3 mențiuni. Copilul se încurajează dacă îi este dat de exemplu elevul cu coronița câștigată pe drept, pentru munca lui, mintea lui. Numai așa, dacă e ceva de capul lui, va fi încurajat. Dar sigur este distrus sufletul elevului de 10 care nu poate înțelege cum Georgiana, Melania, Ioana, Georgică etc. au luat premiul I, când nu răspundeau la nicio materie, când doamna învățătoare spunea mereu că acești elevi scriu cu greșeli și de gramatică, și te teme, ceva mai târziu… Acestuia i se face lehamite și ori se lasă de învățat, ori se înrăiește pe doamna, pe societate mai târziu. Cred că are loc și distrugerea elevului mediocru, dar invers, el crede că i se cuvine totul, pentru că a fost un elev de coroniță… Apoi, favorizarea copiilor de profesori, inspectori din Ministerul Învățământului. Vorba cunoscută: ”vultur… vulturaș…” Fiica doamnei inspector X nu putea să fie decât de nota 10! Fiul profesorului Y, fie că este în școala unde predă tata, sau în altă parte, dar se știe… nu poate fi decât elev de 10. Și acum, mai nou, au apărut copiii afaceriștilor, parlamentarilor, artiștilor care nu pot fi decât premianți. Cu scuze, pentru cei câțiva buni și dintre aceștia. Unii chiar sunt, dar lumea este atât de scârbită, încât dacă sunt printre aceștia unii buni, nu mai sunt crezuți. Greșeala imensă ca elevii să nu mai dea examen de admitere la liceu. Și mai grav, când pentru repartizarea într-un liceu se ținea cont și de notele din timpul claselor V-VIII, pe lângă examenul de Evaluare națională susținut în școala generală unde a învățat elevul… Multe din notele de aici sunt aranjate. Evident că notele unora sunt ”umflate” pe parcursul a 4 ani. Șpaga, indiferent sub care formă, pe bani, pe avantaje diverse, pentru tine sau rude există! Interesul este să nu supere pe cei cu funcții, cum am arătat mai sus, dar și profesorii sunt interesați ca școala generală din care fac parte să aibă un procent ridicat de note mari. .... Sigur și că politicul ne-a distrus. Depinde din ce partid faci parte sau cu ce politician ești ca să-ți spun dacă ești un profesor bun sau prost. O aberație distrugătoare! ….Acum se pune semnul egal între Valori și VIP-uri, inteligența este confundată cu șmecheria. .....” Integral: https://republica.ro
“Cazul Gazeta Sporturilor. Taxa de protecție și pactul cu diavolul Un contract de publicitate cu o instituție de presă plătește exclusiv expunerea mesajului comercial pe domeniul acelei publicații. Că din acei bani sunt plătite abonamentul la agenții, factura la lumină, salarii etc contează foarte puțin. Ceea ce contează este că publicația vinde o anumită marfă – spațiul de expunere, iar cel care cumpără nu are niciun drept la nimic altceva decât ceea ce a cumpărat. Este granița pe care foarte mulți dintre cumpărătorii de publicitate nu o înțeleg. În mintea lor, odată cu publicitatea, banii aceia, mai ales dacă sunt mulți, le dau drepturi asupra conținutului jurnalistic al publicației, asupra jurnaliștilor și muncii lor, pentru că, nu-i așa, ei plătesc salariile celor care scriu. Au senzația că nu cumpără doar un spațiu de expunere, ci iau în stăpânire jurnaliștii și munca lor. …. Când actuala echipă SpotMedia a plecat de la Ziare.com în bloc (cu o excepție devenită bugetar de lux) a fost pentru că patronatul (asimilat) de atunci a încercat să foloeasca publicația ca pârghie de publicitate mincinoasă pentru un anumit produs din portofoliul aceluiași trust, mai precis un brand de pâine. Cu pâinea aceasta vă sunt plătite salariile, ni s-a tot spus, deși era complet fals. Deci ca să primim salariile, în mintea patronului (asimilat) trebuia să mințim (publicul). …. Dar în cazul Gazetei Sporturilor, potrivit protestului jurnaliștilor, nu juriștii, ci patronatul voia să vadă textele și nu pe toate cele sensibile, ci doar pe cele dintr-o anumită zonă. Însă nu doar clienții și patronatul sunt problema. Dacă jurnaliștii însiși nu ar accepta aceste practici, ele nu ar fi posibile. Dar, vedeți?, la o o vreme după ce noi am plecat de la Ziare.com, am văzut publicate acolo și doritele articole despre pâine. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Ei sunt clovnii Rusiei din România / Ce am aflat după vizita lui Zelenski De acum știm, i-am văzut cu toții: George Simion, o parte dintre susținătorii AUR, Diana Șoșoacă și câteva trompete marginale din presă fac jocurile Rusiei pe față. Nu vă mai feriți de cuvinte. Ei sunt clovnii lui Putin, coloana a cincea, cozile de topor, populiști de o ticăloșie fără limite. Puteți să-i numiți cum doriți, numai idioți utili nu. Știu bine ce fac. …. Cu Diana Șoșoacă, o prezență deja obișnuită la Ambasada Rusiei, lucrurile erau clare demult, însă George Simion și AUR mai încercau să înșele cumva publicul. Cu toții erau pregătiți să-i boicoteze președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, discursul în Parlament cu mesaje revizioniste, cu hărți ale României mari, cu acuzația stupidă că președintele ucrainean vine la cerșit în România și cu ironii de prost gust copiate din manualul propagandei rusești. Grupului de intelectuali din AUR, în frunte cu Sorin Lavric și Claudiu Târziu, trebuie să li se spună de acum în față: nu vă mai obosiți să preaslăviți figuri legionare în Parlament, să comemorați așa numiții martiri ai închisorilor comuniste. Nu sunteți nici măcar neo-legionari, ci o adunătură tristă de complexați în izmene și cămăși tricolore. Partidul vostru pro-rusesc, anti-occidental, magnet pentru mulți ciomăgari și derbedei de stadion, este gata să întoarcă România în întuneric exact așa cum au făcut-o comuniștii. Nu sunteți cu nimic diferiți de ei. …. De unde știm că Zelenski trebuia să se adreseze Parlamentului? Într-un memorandum intern se arăta, în ajunul vizitei, că șeful statului ucrainean urma să ajungă în Parlament la orele 17.00 pentru a participa la ședință comună așa cum solicitase Administrația Prezidențială, care a organizat vizita lui Volodimir Zelenski în România. Din informațiile G4Media.ro, cel care s-a temut cel mai tare de circul anunțat de Diana Șoșoacă și de parlamentarii AUR în frunte cu liderul partidului extremist, George Simion, a fost președintele Senatului, Nicolae Ciucă. Mare om de stat, mare general, mare caracter. Liderul PNL nu a dorit să-și asume riscul de a gestiona un astfel de moment. Așa s-ar fi ajuns la revizuirea agendei lui Zelenski. Totuși, președintele Ucrainei a vizitat marți după-amiază Parlamentul, unde s-a întâlnit cu președinții Senatului și Camerei. Șoșoacă a stat ca un mielușel pe holuri cu harta ei în brațe, iar parlamentarii AUR în frunte cu Simion au dispărut complet din peisaj. Este cea mai bună dovadă că măscăricii pot fi ținuți în frâu la o adică, că lanțul lor este destul de scurt și că anularea discursului a fost o eroare. …..În fine, faptul că tema „așa numitei limbi moldovenești” și a drepturilor minorității românești din Ucraina a figurat pe agenda discuțiilor bilaterale, iar președintele Zelenski a promis că guvernul de la Kiev se va reuni într-o săptămână-două pentru a rezolva această problemă, îi lasă pe agenții lui Putin din România fără obiectul muncii.…..” Integral: https://www.g4media.ro
“Armand Goşu: Vizita lui Zelenski la Bucureşti ţine de o reaşezare a pieselor pe falia estică .… “S-au deranjat piesele, nu mai stau aşa cum le ştiam noi, din câteva cauze: una dintre ele este răcirea relaţiilor brusc şi destul de precipitată cu Polonia, relaţiile Ucrainei cu Polonia. Nu uitaţi că vizita are loc cu câteva zile înainte de alegerile din Polonia, nu uitaţi că Ucraina dă semne că şi-a schimbat azimutul în ultimele luni. Relaţia cu Statele Unite şi în contextul alegerilor din Statele Unite pe componenta militară rămâne importantă. Există riscul ca ajutoarele să întârzie, dar văd că Ucraina, pe partea politică, mizează mai mult pe Berlin, în acest moment”, a afirmat el. …. “Că va fi o politică consistentă apropierea ucraineano-română sau e doar un exerciţiu în contextul alegerilor din Polonia, împotriva actualei puteri a lui Duda şi a PiS-ului, asta va rămâne de văzut”, a adăugat el. Goşu a opinat că, în cazul în care alegerile din Polonia vor fi câştigate de o formaţiune pro-Berlin, “se va reseta şi relaţia dintre Varşovia şi Kiev”. “O să constataţi că Zelenski îşi pierde subit interesul pentru România, deşi n-ar trebui să şi-l piardă, pentru că şi el recunoştea – mare parte din cerealele ucrainene au trecut prin România”, a completat el. …. “Lucrurile nu s-au complicat din cauza ucrainenilor, ci din cauza aliaţilor occidentali ai ucrainenilor care se tem de o înfrângere a Rusiei în acest moment iar cel mai tare de o înfrângere a Rusiei se tem americanii. Pe ei îi interesează o Rusie care să nu ajungă prăbuşită în braţele Chinei. Ei se uită la ‘big picture’, îi interesează o Rusie care să nu se retragă din Asia Centrală, ca să facă loc Chinei, îi interesează o Rusie care să ţină spatele Mongoliei, pentru că în secunda doi Mongolia ar dispărea înghiţită de China, îi interesează o Rusie care să mai controleze resursele din Siberia (…) şi îi interesează o Rusie care să rămână cât de cât pe picioarele ei, să nu facă doar jocurile Chinei în relaţiile internaţionale”, a explicat analistul. …. “Nu vrei ca Ucraina să fie înfrântă, dar nu îţi convine nici o înfrângere a Rusiei care să ducă la prăbuşirea ei (…). Deci şi Putin să zică că a repurtat o victorie, în acelaşi timp şi Ucraina să iasă victorioasă din acest război. Asta e foarte complicat. Războaiele nu se încheie cu doi victorioşi. Se încheie cu un victorios şi un înfrânt”, a subliniat Armand Goşu pentru Agerpres. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Posesorii de trotinete electrice vor fi obligați să dețină asigurare RCA și creier …. Până acum, polița RCA și creierul au fost doar opționale pentru posesorii de trotinete electrice. Polițiștii vor avea voie să verifice atât polița RCA, cât și creierul celor de pe trotinete electrice. Polițiștii îi vor ciocăni în cap și, dacă acesta sună a gol, îi vor conduce la un spital, unde se va investiga în detaliu deținerea sau, după caz, lipsa de creier. Dacă pentru lipsa RCA-ului se dă o amendă între 300 și 500 de lei, lipsa unui creier funcțional va atrage o pedeapsă mult mai aspră, care pleacă de la amendă de 1.000 de lei și poate ajunge până la 5 ani de închisoare. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Senatul a rezolvat-o rapid cu pensiile speciale. Magistrații se vor pensiona la 60 de ani începând din… 2062!….
Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat în dezbaterea din plen că ”discutăm despre o lege extrem de importantă, care nu doar că este trecută în lista reformelor din PNRR, dar şi despre o uriaşă inechitate socială, care astăzi împarte România între iobagii care muncesc legat de glie, zilnic până la 65 de ani şi privilegiaţii, excepţionalii, superbii, specialii, care pot să iasă la pensie la 45 de ani şi care astăzi câştigă cele mai mari zece pensii din România, peste 45.000 de lei până la 70.000 de lei”…..”
https://spotmedia.ro/stiri/politica/cum-au-rezolvat-in-parlament-cu-pensiile-speciale-magistratii-se-vor-pensiona-la-60-de-ani-incepand-din-2062
Seara buna.
Se cheamă stat clientelar.
” clientela” comanda. Politicul doar legiferează ” solurile” ordonate de clientela care comanda.
E un clasic in republicile bananiere.
Soluțiile nu solurile.
Cretin de chinez din telefon. Deseară nu mănânci. 😄😄