Revista Presei – 27 iulie.”Deşi economia României a crescut de 10 ori în ultimele două decenii, depăşind acum 300 mld.euro, politica fiscală a rămas în urmă, fiind prizoniera unei administraţii fanariote”
27/07/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 27 iulie! În Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 70…90 km/h și izolat de peste 100 km/h), vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În jumătatea de est a Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Bucuresti: 24/13 gr.C.
“Sănătatea pacienților români, pusă în așteptare. Cel puțin 11 medicamente așteaptă decizia de compensare a Guvernului Mii de pacienți români primesc zilnic diagnostice grave precum cele oncologice, de boli imunologice, boli rare, boli neurologice. Iar șocul cel mai mare apare atunci când află că ar putea să existe un tratament salvator sau care le-ar putea prelungi viața, dar care nu este disponibil în România. Pentru acest tratament ar trebui să aștepte peste 2 ani și jumătate, în timp ce alți europeni beneficiază deja de el. Pacienții românii așteptă peste 900 de zile pentru a avea acces la medicamente de ultimă generație, situându-se din nou pe locuri codașe în Europa, arată cele mai recente date ale studiului Indicatorul EFPIA 2022 Patient WAIT (care urmărește disponibilitatea noilor medicamente și durata de timp necesară pacienților pentru a avea acces la ele în 37 de țări din Europa). De exemplu, în fiecare an, în țara noastră, peste 20.000 de oameni mor din cauza unor cancere prevenibile sau tratabile, arată raportul OCDE Profilul de țară privind cancerul – România 2023. În aceste condiții, autoritățile vorbesc de economii la bugetul sănătății și prelungesc timpul de așteptare prin lipsa actualizării listei de medicamente compensate. De altfel, decizia politică cu privire la actualizarea listei de medicamente compensate este una dintre principalele cauze care duce la aceste întârzieri. În acest an, doar 6 noi tratamente au fost incluse în această listă, în regim condiționat, adică în baza unor contracte Cost-Volum. În prezent, mai bine de 19.000 de pacienți cu boli din arii grave precum cancerul, bolile rare, hepatitele virale, bolile reumatologice, etc. așteaptă să aibă acces la medicamentele de ultimă generație (6 dintre ele fără alternativă terapeutică) care au primit raport pozitiv de includere necondiționată din partea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), iar aproape 50.000 pacienți așteaptă accesul la medicamente inovatoare folosite în alte arii terapeutice: boli infecțioase, oftalmologie, dermatologie, etc. Durata medie de la emiterea raportului de evaluare pentru aceste medicamente și până la emiterea hotătârii de guvern, este de aproximativ 95 zile, cu o maximă de 306 zile pentru o moleculă ce adresează hepatita D. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Incertitudinea fiscală de la Guvern îi încurcă planurile lui Isărescu. Majoritatea analiștilor financiari cred că vom vedea taxe mai mari care se vor duce în inflație și creșteri ale ratelor la credite În contextul deficitului bugetar ridicat și anticipațiilor de majorare de taxe indirecte, încrederea în economie s-a redus. De asemenea, observăm o revenire a anticipațiilor inflaționiste; s-au majorat atât inflația anticipata pentru următoarele 12 luni, cât și rata de dobândă ROBOR 3M”, spune vicepresedintele Asociatiei CFA Romania Adrian Codirlașu. Opinia lui este împărtășită și de alți economiști în rapoartele transmise investitorilor. Modul confuz și lipsit de transparență cu care Guvernul lucrează pentru a acoperi derapajul cheltuielilor față de cât se încasează la buget este subliniat și într-un raport transmis în urmă cu câteva zile de BRD, care evocă posibilitatea creșterii unor taxe indirecte. „Există incertitudini și riscuri demne de remarcat care înconjoară perspectivele inflației, care decurg atât din mediul intern, cât și din cel extern mediu: i) continuarea războiului în Ucraina și viitoarele decizii politice privind acțiunile de represalii, ii) gradul și amploarea impactului monetar înăsprirea politicilor de către marile bănci centrale asupra activității economice/financiare globale stabilitate, iii) deciziile viitoare ale țărilor OPEC+ cu privire la producția de petrol, iv) modalitățile de reducere a decalajului fiscal de către Guvern (creșteri indirecte de impozite!?)”, arată raportul BRD. Printre taxele și impozitele indirecte se numără taxa pe valoarea adăugată (TVA, care este mai degrabă taxă decât impozit), taxele vamale și accizele la tutun, alcool și energie. Economiștii CFA România calculează un indicator privind încrederea în economie, nivelul acestuia fiind în scădere în luna iunie (o scădere consistentă, de aproape 5 puncte procentuale), dar care este peste valoarea-prag de 50. Rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni a crescut la valoarea medie de 8,21%. In ceea ce priveste cursul de schimb EUR/RON, 94% dintre participanti anticipeaza o depreciere a leului in urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuala). Astfel valoarea medie a anticipatiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9894 lei pentru un euro, in timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0438 lei pentru un euro, valori in scadere fata de cele inregistrate in exercitiul anterior…..” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Radu Burnete, Concordia: Deşi economia României a crescut de 10 ori în ultimele două decenii, depăşind acum 300 mld.euro, politica fiscală a rămas în urmă, fiind prizoniera unei administraţii fanariote Încep cu un fapt. România nu mai are economia de 30 de miliarde de euro a anilor 2000, în care mulţi dintre noi ne-am format, ci una de 285 de miliarde de euro în 2022 şi sperăm de 350 de miliarde de euro în deceniul viitor. Asta înseamnă multe lucruri, inclusiv în planul politicii fiscale şi bugetare, cum ar fi faptul că nu mai putem continua cu bugete cârpite, făcute cu ‘lasă că vedem noi la rectificare’, cu fentarea legislaţiei fiscale ca sport naţional şi cu ”reforme” împinse peste noapte fiindcă vin creditorii peste noi. Una este să bugetezi pentru o economie de 30 de miliarde de euro, alta pentru 300 de miliarde de euro. Una este să faci bugete pentru o ţară săracă şi subdezvoltată, alta pentru una care creşte accelerat şi aspiră la statutul de putere regională. Puterea înseamnă echilibru, responsabilitate şi predictibilitate. O iau pe rând. Administraţia fiscală bizantină, coruptă şi dominată de cumetrii locale nu mai este tolerabilă. ANAF nu are nevoie doar de digitalizare, ANAF are nevoie să fie curăţată de cei care o folosesc în alte scopuri decât cel al colectării taxelor şi impozitelor. Valurile de reforme din ultimii 20 de ani nu s-au prea atins de această instituţie şi i-a venit vremea. Dacă ne dorim ca România să fie un actor regional de anvergură trebuie să plătim pentru asta şi primul pas este ca cei care se ocupă cu şmecheria fiscală să se lase de ea sau să fie determinaţi să o facă. Bugetele României nu mai pot fi construite ”ca să arate bine”. Toţi cei care urmărim acest proces ştim că deficitul se reglează din pix. Se fac plăţi în avans pentru anul următor. Sunt întârziate plăţi în decembrie ca să ”intre” pe deficitul din anul următor. Se supraestimează veniturile pentru că se supraestimează şi cheltuielile cu investiţii şi reglajele se fac apoi în cursul anului. Se fac alocări care arată bine, dar care ştim că sunt irealizabile, pentru ca la rectificare banii să fie mutaţi pentru cheltuieli discreţionare. Nu facem bugetare pe politici şi obiective naţionale, noi împărţim banii unor ministere. O simplă privire asupra bugetului ar trebui să îţi arate priorităţile naţionale, şi nu pe un an, ci pe perioade de mai mulţi ani. Nici vorbă de aşa ceva. Noi facem contabilitate, pe când o naţiune are nevoie de management-ul finanţelor publice. Rezultatul? Suntem anunţaţi în iulie că statul nu are suficienţi bani să încheie anul fiscal. Cu un PIB de 30 de miliarde de euro puteai să jonglezi pe caiet, cu unul de 300 de miliarde de euro nu mai merge. Este prea complex. Reaşezările fiscale nu mai pot fi făcute cu buldozerul, chiar şi atunci când este necesară o ajustare structurală importantă. E nevoie de un program amplu şi de un calendar care se întinde pe mai mulţi ani. E nevoie de transparenţă ….Mai e ceva. Noul şef al Direcţiei de Stabilitatea Financiară din BNR spunea că 60.000 de români au depozite de minim 1 milion de lei şi restul de câteva milioane de abia au în medie economii de 11.000 de lei. O proporţie de 1 la 100. Sau, cum ar spune unii, o inechitate de 1 la 100. O asemenea inechitate nu este rezultatul sistemului fiscal. Cât să impozitezi şi să redistribui? Această inechitate este rezultatul unei administraţii şi a unei politici administrative depăşită de vremuri. România nu mai are nevoie de mii de localităţi şi toată inutilitatea administrativă şi deformarea electorală care vine de aici. Există zone, oraşe şi comune, care se dezvoltă şi care au viitor. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Dăm pe mâncare o treime din venit, exact ca acum 100 de ani. Doar că acum i-am depășit pe toți ceilalți europeni la asta „Domne, am și eu un țel în viață: când o fi să mor, măcar să mor sătul!”, mi-a spus un cioban de la o stână în timp ce-mi punea bulzul în farfurie. Omul vorbea cât întregul popor: românii alocă pe mâncare cele mai mari părți din venit dintre toți ceilalți europeni. …. E drept, dacă discutăm în termeni de sume cheltuite (echivalent în euro) și le aducem la paritatea puterii de cumpărare, România a avut cea mai ieftină mâncare din UE în 2022. Cel mai scăzut nivel al prețurilor pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în anul 2022 în România, fiind cu 42% mai mic decât media UE, urmată de Bulgaria (41% sub media UE) și Polonia (38% sub media UE). Cel mai ridicat nivel s-a înregistrat în Irlanda (46% peste media UE), urmată de Danemarca (45% peste media UE), Luxemburg (37% peste media UE) și Finlanda (27% peste media UE). Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii. În anul 2022, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, 146 euro în Irlanda și 58 euro în România. Citând datele Eurostat, INS spune că România este cel mai ieftin stat membru pentru grupa “Alimente și băuturi nealcoolice” (72%) urmată de Polonia (73%) iar la polul opus se află Danemarca și Luxemburg, având cel mai ridicat nivel al prețurilor pentru această grupă de produse (121%). ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Noile cartiere de la marginea Capitalei, un dezastru urbanistic. Explicațiile unui arhitect pentru construcțiile haotice de lângă București ….Unul din principalele motive pentru care mulți aleg această relocare în afara Capitalei se datorează prețurilor reduse, apartamentele din cartierele rezidențiale din Ilfov fiind substanțial mai ieftine. Din păcate, avantajul prețurilor este deseori anulat de celelalte minusuri. Pe de o parte, mulți dintre dezvoltatori s-au uitat numai la profit, sacrificând în schimb calitatea lucrărilor, spațiile verzi, distanțele între blocuri, adică însăși respectarea legii în multe dintre cazuri. Pe de altă parte, autoritățile locale și alte instituții sunt fie incapabile să verifice respectarea legii, fie tolerează sau se fac chiar complice cu autorii neregulilor în construcții. ….O altă problemă gravă rămâne lipsa spațiilor verzi în aceste cartiere, ele devenind insuportabil de fierbinți pe timp de vară din cauza betonului omniprezent. „Există diverse reglementări care nu sunt respectate. Sunt reglementări ce prevăd o suprafață minimă de spațiu verde pentru fiecare bloc. Altele prevăd o distanță de minim 5 metri între geam și locul de parcare și totuși vedem apartamente la demisol și mașina cu țeava de eșapament la nici un metru de geamul de la nivelul solului. Asta înseamnă să arunci poluarea produsă de mașină direct în casele acelor oameni”, continuă arhitectul. În pozele de mai jos se poate observa chiar unul din aceste cazuri în cartierul Militari Residence. Balcoanele sunt exact deasupra trotuarului la puțin peste 1,5 m înălțime. În stânga se află geamurile locatarilor de la demisol, la un singur metru de mașinile parcate lângă, fără să aibă aproape deloc de lumina directă a soarelui …. „În același timp, calitatea finisajelor este una execrabilă. Mulți merg pe varianta zugrăvelii celei mai ieftine, pe acel aspect de scoarță de copac și astfel blocuri de 4-5 ani ajung să arate mai rău decât altele vechi de zeci de ani”. O altă problemă esențială constă în compartimentarea apartamentelor și respectarea standardelor de suprafețe minime utile. Legea română prevede de exemplu că o garsonieră trebuie să aibă minim 37 mp utili, în timp ce un apartament de două camere trebuie să aibă minim 52 mp. „Sunt mulți care încalcă aceste reguli prin diverse tertipuri. Unii fac bucătării fără geam sau camere cu suprafețe mai mici decât permite legea. Cel mai frapant caz a fost al unui proprietar care a mai tras un zid într-un apartament de 49 mp și l-a prezentat drept apartament de trei camere”, explică Radu Negoiță. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Ce înseamnă decizia Curții de Justiție a UE privind prescripția. De ce riscă să genereze multă confuzie …. Cu toată presiunea la care sistemul judecătoresc a fost supus în unele momente ale istoriei recente, inclusiv ameninţarea pusă în practică în unele situaţii de a răspunde disciplinar pentru îndrăzneala de a sesiza CJUE atunci când judecătorul cauzei sesizează că se pune problema unui conflict între o reglementare naţională sau o practică naţională – aici CJUE se referă la practică inclusiv în raport de deciziile CCR sau ÎCCJ obligatorii, cum sunt cele de dezlegare prealabilă sau recurs în interesul legii – şi eficacitatea deplină a normelor UE (a se vedea cazul unor judecători faţă de care în cazuri similare au fost declanşate acţiuni disciplinare), au existat şi există judecători care-şi îndeplinesc misiunea publică legată de sesizarea CJUE cu privire la posibile astfel de conflicte. De aceea, gestul colegilor de la Curtea de Apel Braşov care au sesizat CJUE cu această cauză soluţionată trebuie apreciat. În această cheie aş citi punctul 2 al hotărârii CJUE care consacră, aspect constant în jurisprudenţa CJUE, principiul supremaţiei dreptului UE faţă de reglementările naţionale şi practicile naţionale, inclusiv deciziile CCR şi ÎCCJ dacă acestea din urmă sunt contrare unor dispoziţii ale dreptului UE. …. CJUE spune cu subiect şi predicat (paragraful 134 din hotărâre) că instanțele naționale sunt instanțe ale UE, astfel că au atributul conferit de tratatele constitutive de a „face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura o reglementare sau o practică naţională care ar constitui eventual un obstacol în calea eficacităţii depline a normelor dreptului Uniunii”. Cu alte cuvinte, responsabilitatea instanțelor naționale de a aplica direct dreptul UE este primordială, inclusiv privind cauzele penale ce au ca obiect fraudele grave legate de interesele financiare ale UE. O altă certitudine este aceea că sunt câteva autorităţi naţionale arătate cu degetul de hotărârea CJUE. Astfel, tot cu subiect şi predicat, decizia CJUE nu menajează câteva autorităţi constituţionale româneşti, ale căror pasivitate sau greşită interpretare a normelor de drept UE şi ale jurisprudenţei CJUE sunt fără menajamente scoase în evidenţă. În primul rând, legiuitorul român, Parlamentul, iese foarte şifonat din această poveste. Este greu de explicat cum de Parlamentul a stat în pasivitate patru ani de zile de la momentul la care CCR a publicat prima decizie cu privire la problema întreruperii prescripţiei răspunderii penale (25 iunie 2018, actul normativ a fost adoptat de abia la data de 30.05.2022 sub presiunea, să recunoaştem, a Comisiei Europene în cadrul MCV, condiţie printre altele ca Comisia să propună renunţarea la MCV – a se vedea paragraful 90 din Hotărârea CJUE). Sigur, dincolo de a vorbi de responsabilităţile şi culpa Parlamentului (dacă poate fi tras la răspundere pentru astfel de acţiuni/inacţiuni), rămâne gustul amar că mii de infracţiuni aflate pe rolul instanţelor şi în care sute de oameni din sistemul judiciar au investit energie, bani publici s-au încheiat brusc din cauza inactivităţii legiuitorului. Şi asta în condiţiile în care, a propos de responsabilitate, art. 147 alin. 1 din Constituţie prevede un termen de 45 de zile în care Parlamentul sau Guvernul ar trebui să pună în acord dispoziţiile declarate neconstituţionale cu Constituţia României. Comparaţi termenul de 45 de zile cu perioada de peste 1450 de zile cât i-a trebuit legiuitorului derivat (Guvernul României) să-şi îndeplinească rolul constituţional. Şifonată iese şi ÎCCJ. Care se presupune că ar fi trebuit să cunoască şi să aplice, la rândul ei, principiul supremaţiei dreptului UE. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Augustin Zegrean: E inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România “nu respectați deciziile Înaltei Curți”! …. ”Este inadmisibil ca CJUE să spună judecătorilor din România nu respectaţi deciziile Înaltei Curţi, câtă vreme legea îi obligă să le respecte”, a declarat Augustin Zegrean la Prima News. Fostul judecător CCR a precizat că, ”dacă prescripţia pentru fapta comisă este 10 ani şi cu o lună înainte să se împlinească termenul procurorul întocmeşte un act, începe să curgă un nou termen de prescripţie de 10 ani”. ”De aceea, avem dosare de 20 de ani nesoluţionate şi Dosarul Revoluţiei este nesoluţionat după 33 de ani, pentru că procurorul stabileşte termenul de prescripţie, nu legea, din păcate. Este o prescripţie specială, peste care nu poate trece nici procurorul, dacă s-a trecut o dată şi jumătate din pedeapsa primită de lege, atunci se prescrie, nu mai poate să facă alte prelungiri. Asta a vrut CCR să sancţioneze, să nu se mai întâmple aşa ceva”, a explicat Zegrean. Fostul judecător CCR a menţionat că, prin decizia sa, Curtea de Justiţie a UE ”contrazice decizia CCR, din moment ce spune să nu se aplice deciziile CCR şi decizia Curţii Supreme de Justiţie, care a dat o decizie în 2022, prin care a spus că instanţele sunt obligate să ţină seamă de deciziile CCR”. ”Şi acum vine Curtea Internaţională de Justiţie şi spune că nu mai trebuie. Magistratul să aplice Constituţia României, pentru că se aplică cu precădere Constituţia. România respectă tratatele la care face parte, noi facem parte din tratatul UE, dar mai spune Constituţia că, dacă prevederea din Tratat este mai favorabilă în ceea ce priveşte drepturile şi libertăţile fundamentale, se aplică legislaţia internă. CJUE a dat o decizie, nu ştiu de ce a făcut-o”, a arătat Augustin Zegrean. El a atras atenţia şi că unul dintre şefii de la DNA a dat o circulară la procurorii care intră în sala de judecată să renunţe la căile de atac în privinţa prescripţiei sau, dacă nu pot să renunţe, să pună concluzii de respingere a căii de atac. Detalii AICI ”Acum vine CJUE şi contrar practicii dă altă soluţie decât cea a procurorului general al Curţii”, adaugă Zegrean. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Camera Deputaților, dată în judecată. Cum vor să-și recupereze banii parlamentarii sancționați cu reducerea indemnizației Deputații AUR care au fost sancționați pentru scandalul făcut în ședința de plen din 10 mai au cerut în instanță anularea sancțiunii care prevede reducerea indemnizației cu 50%. Șase deputați AUR au fost sancționați de către Biroul Permanent, decizie confirmată apoi de plen, pentru scandalul făcut în ședința din 10 mai, când au încercat să împiedice adoptarea unui proiect de lege prin blocarea accesului la tribună a președintelui de ședință, concomitent cu urlete, scandări și alte procedee nepermise în practica parlamentară. Deși nu sunt primii sancționați pentru acest tip de comportament, cei șase au dat în judecată Camera Deputaților, în condițiile în care sunt primii pentru care s-a decis reducerea indemnizației cu 50% pentru șase luni, pe lângă limitarea duratei intervențiilor în plen la 10 secunde pentru o perioadă de trei luni. Reducerea indemnizației, o năpastă de nesuportat Cei șase deputați care au fost supuși sancțiunilor pecuniare sunt Sorin-Titus Muncaciu, Ilie-Alin Coleșa, Ringo Dămureanu, Ciprian Titi Stoica, Lilian Scripnic și Dumitru Coarnă. O parte din ei au depus deja cereri de chemare în judecată a Camerei Deputaților, ei cerând instanței să anuleze decizia de sancționare. În schimb, Camera susține că instanța de contencios administrativ nu are competența de a se pronunța în chestiunea măsurilor disciplinare pronunțate împotriva parlamentarilor. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Dragoş Dragoteanu, Euroest Invest: Cine ţi-a tăiat aripile, Tarom? N-ai cum sa ajungi in halul asta, decat daca esti o companie de stat, “mulsa” peste trei decenii de smecherii care au condus Tarom. Cum i-au selectat ministrii transporturilor numai ei stiu. Dar, iata ca se poate… Se poate sa ai niste piloti de un profesionalism desavarsit si niste servicii deplorabile. Il inteleg pe Iohannis de ce inchiriaza aeronave de lux. Nu el a adus Taromul la cel mai de jos nivel atins vreodata. Important este ca operatorul national aerian a devenit un fel de low-cost traditional. In opinia mea, alaturi de CFR, Tarom a ramas unul dintre simbolurile neputintei nationale. Si o spun in calitate de roman si pasager. Ceea ce s-a intamplat cu istoria recenta a acestor doua companii este un fenomen specific si altor domenii economice. Diferenta este ca pe cele doua le cunosc toti romanii si multi depind de ele. Din discutiile avute cu cativa oameni din zona tehnica, care lucreaza de multi ani in mandra firma de transport aerian, mi s-a spus ca aceasta companie este un fel de “stat in stat”. Degeaba s-au schimbat atatia manageri, niciunul nu a avut “sange” sa taie in carne vie. Ce investitii, ce restructurari, ce management de criza. Pilele (prieteni, rude, obligatii, iubite, amante etc.) functioneaza ca unse, de zeci de ani. Iar daca vreun baiat destept “mufat” la Tarom a decedat, a fost inlocuit instantaneu cu un “om de bine” din sistemul aeronautic. Nu am pretentia sa se schimbe avionele, dar macar scaunele puteau sa fie inlocuite. Numai la Sala Palatului din Bucuresti am mai vazut atata saracie si nesimtire. Nu ma leg de serviciile de zbor care au disparut, dar nici macar un pahar de apa nu mai este inclus in pretul biletului. …. Pe vremuri zburam cu Tarom din China pana in SUA, erau curse pe nenumarate destinatii. Astazi e jale! Nu poti sa zbori direct nici macar in marile orase europene din tarile unde traiesc 2-3 milioane de romani: Italia, Spania, Germania, Anglia etc. Motivul? Concurenta! Wizair si alte companii private au “ingropat” traditia si mandria Tarom. A mai fost o firma -“Blue Air”, care prin actionarii ei, a dat o teapa de vreo 60 milioane de euro statului roman, apoi au inchis “pravalia”. Vor deschide alta, probabil, ca ANAF doarme. Evident ca niciun bugetar de rang inalt nu a fost gasit vinovat, c-asa-i la noi, plateste poporul gaurile din buget, desi Ministerul Transporturilor avea reprezentant in compania respectiva. Sac! ….Astazi, low-cost-urile aeriene sunt o copie fidela a duty-free-urilor din aeroporturi. Adica exclusivitate si impunerea unor preturi fara limita, respectiv cat duce piata “libera”. Numai liber nu este comertul in aeroporturi… Nu ma mir ca spaga pentru obtinerea spatiilor comerciale apartinand Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti era de 20 milioane de euro. …..” Integral: https://www.zf.ro
“Țara, ca un azil ,,Momentan demisiile politice sunt suficiente” a anunțat Iohannis după demisiile lui Budăi și Firea în scandalul ,,azilurilor groazei”. Pe ce bază o fi considerat Iohannis că două demisii ajung? …. Poate că alt ministru vrea și el să demisioneze. Ce face? Se reprogramează pentru următoarele dezvăluiri – căci aproape toate instituțiile sunt agresive cu cetățeanul considerându-l bun de umilit și de jumulit. Iohannis a vrut probabil să stopeze avalanșa politică înainte de a ajunge la PNL – deși chiar și la PSD mai era loc pentru demisia lui Rafila care, primind raportul ororilor, s-a lepădat de el trimițându-l la CJ Ilfov. În plus, medicii care lucrau în aziluri chiar nu s-au îngrijorat deloc văzând în ce hal erau pacienții? ….PSD s-a simțit discriminat (,,PNL n-a pățit nimic 3 ani și noi am pățit-o într-o lună”) iar Romașcanu a identificat-o pe Raluca Turcan (deși aceasta e greu de recunoscut după nenumăratele retușuri chirurgicale în urma cărora pare o creație IA) printre cei care ,,trebuie să facă pasul înapoi” întrucât ,,a semnat acreditarea azilului lui Godei din Voluntari”. Pas! ….Deloc împăcat cu situația, Pandele a spumegat ore în șir la România Ghiță TV susținând că ,,în laboratoare s-a căutat o temă care să emoționeze lumea” pentru a stopa candidatura Gabrielei Firea la primăria capitalei. ,,Ca ofițer, stăpânesc informația” s-a deconspirat Pandele victimizându-se folcloric: ,,știți proverbul cu Stan Pățitul? Eu sunt Stan Pățitul”. Pandele n-a prea făcut lecțiile cu băieții săi altfel ar fi știut că Stan Pățitul nu e proverb ci o povestire de Creangă. Dar ce-a pățit? E primar în Voluntari de 23 de ani și nu știa ce face Godei în grădina lui Pandele? …. Surprins de camere în timp ce bătea un tip în parcare, edilul a explicat: ,,am avut un moment de nervozitate, e cel mai bun prieten al meu, îl respect enorm”. Oare ce-i făcea dacă nu-l respecta? Îl bătea ca la azil? ….. De regulă însă toți vinovații denunță sistemul după ce acesta le taie nasul. Când îi servește și îmbogățește, e stat de drept. Când îi execută, e stat mafiot. Există însă necazuri și-n afara azilurilor: jumătate din profesori au picat examenul de titularizare. Se cunoaște că ,,dascălii” n-au prea dat pe la școală în ultima vreme. Poate fac iar grevă generală: vrem note mari! De ce unii au luat nota 10 și alții 3? Stop discriminării! Vivat profesorii! ….” Integral: https://revista22.ro
“Boboteaza de vară! Patriarhul va arunca un bilet Coldplay în Dâmboviţa …. „E simplu. Contra unei sume modice, orice corporatist plictisit se poate arunca în apă să prindă un bilet la formaţia preferată de mâţâieli generice. Facem un ciubuc pentru Catedrală, arătăm că suntem preocupaţi de pasiunile noilor generaţii, un norocos merge la concert să asculte scâncetele alea de reclamă Orange. Toată lumea are de câştigat”, explică Preafericitul. Dacă Boboteaza de vară cu bilete Coldplay are succes, liderul Bisericii ia în calcul să organizeze şi alte Boboteze mai mici, de exemplu Boboteaza cu noul iPhone sau Boboteaza cu carduri cadou Shein, mai ales că apa râului e mult mai caldă în această perioadă decât de Boboteaza obişnuită. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Viceprimar al Sibiului a recunoscut o fraudă cu subvenţii europene – Parchetul European / Alexandru Dumbravă ar urma să demisioneze…”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26423466-viceprimar-sibiului-recunoscut-frauda-subventii-europene-parchetul-european-alexandru-dumbrava-urma-demisioneze.htm
“BREAKING Foștii ofițeri de securitate Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost achitați definitiv în procesul istoric al morții dizidentului Gheorghe Ursu ….”
https://www.g4media.ro/breaking-fostii-ofiteri-de-securitate-marin-parvulescu-si-vasile-hodis-au-fost-achitati-definitiv-in-procesul-istoric-al-mortii-dizidentului-gheorghe-ursu.html
Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de uciderea disidentului Gheorghe Ursu, au fost achitați de Înalta Curte de Casație și Justiție
Cei doi fuseseră achitați și de Curtea de Apel București, în 2019.
2500/2/2017: Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, de părțile civile Ursu Andrei Horia, Ursu Ștefan Olga și Ursu Sorana și de părțile responsabile civilmente Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței penale nr. 196/F din 17 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, în dosarul nr. 2500/2/2017 (1030/2017).
Buna ziua
Achitați definitiv ofițerii de securitate în cazul disidentului Ursu.
Stat de drept ?
Justiție independentă și imparțială?
E exact cum am scris de n. ori.
O dictatura soft in un stat cleptoman.
Contează doar și exclusiv ” esențialii”. Adică cei in uniformă, magistrații și politicienii.
Sunt in bloc protejați, au imunitate juridică și financiară.
Restul ciurucuri care pot murii arși in spitale, de cancer, din lipsa de Eutirox, in azilele groazei.
Democratic vă oferă și alternativa. Emigrarea.
Mândru că sunt român. ☹️☹️
In mod oficial, in Romania, azi s-a incheiat Restauratia securistica.
Din acest moment (foarte precis), Romanii o iau de la capat. Cu toate.
Mesterul Manole…
Salutare tuturor si Rock On!
Asta-i oarca sefa de la justitia ticaloasa a Romaniei care a comis crima de astazi:
https://www.g4media.ro/breaking-motivarea-deciziei-prin-care-inalta-curte-i-a-achitat-pe-fostii-securisti-acuzati-de-uciderea-dizidentului-gheorghe-ursu.html
Alti criminali
https://www.g4media.ro/cine-sunt-judecatorii-care-i-au-achitat-definitiv-pe-securistii-lui-gheorghe-ursu-doi-l-au-achitat-si-pe-gabriel-oprea-in-dosarul-audi-al-treilea-promovat-de-csm-dominat-de-lia-savonea-l-a-achita.html