Revista Presei – 7 iulie.”Domnule președinte, România educată nu se naște din cuvinte, din festivism și din șampanie! Se naște din zeci de ani de trudă, din comportament exemplar al profesorilor și din cunoașterea exactă a problemelor și nevoilor învățământului românesc”
07/07/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 7 iulie! Avertizarea cod portocaliu, în vigoare până vineri, la ora 2.00, vizează zona de munte, sudul Banatului, nordul Crișanei, Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum și în vestul Olteniei. In aceste zone vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat peste 50-70 l/mp. O avertizare cod galben de ploi torențiale și vijelii, în vigoare până la ora 10.00, vizează Banatul, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum și în vestul și nordul Munteniei Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei și în jumătatea de sud a Moldovei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 gr. C. Bucuresti: canicula, 32/19 gr.C.
“Chirurgia asistată robotic nu este un lux, ci o necesitate! Chirurgia robotică este una dintre cele mai avansate forme de tratament, oferind rezultate excepţionale pentru pacienţi, chirurgi, unităţile sanitare şi, în general, pentru întregul sistem, deoarece pacienţii se pot întoarce rapid la activităţile zilnice, reducând durata spitalizării şi a concediului medical. Tehnologia robotică DaVinci este utilizată pentru a trata afecţiuni oncologice diverse şi severe, de la cancerul de prostată, colorectal, gastric, cervical sau pulmonar, asigurând o recuperare rapidă, cicatrici minime, pierderi de sânge şi transfuzii reduse şi un risc minim de recidivă. În plus, chirurgia asistată robotic aduce avantaje considerabile pentru medici. Procedurile beneficiază de o mai mare precizie datorită vizualizării 3D în câmpul operator, permiţând chirurgilor să efectueze manevre complexe, prin incizii minime. Această tehnologie de ultimă generaţie este intuitivă şi reprezintă extensia chirurgului, imitând fidel mişcările mâinilor, încheieturilor şi degetelor chirurgului, prin intermediul consolei computerului şi a instrumentelor ataşate de braţele robotului. Deşi chirurgul nu atinge pacientul în timpul procedurii, mişcările braţelor robotului au un caracter intuitiv, permiţând control maxim. ….Terapiile de ultimă generaţie nu ar trebui să mai fie privite ca un lux, ci ca o necesitate. În fiecare an, mii de pacienţi suferă în centrele de îngrijiri paliative, sperând să aibă acces într-o zi la o soluţie salvatoare care să le aline durerea şi să le permită să revină la activităţile cotidiene. Unii bolnavi sunt supuşi mai multor intervenţii chirurgicale şi tratamente invazive, devenind o povară pentru familia lor şi, implicit, pentru sistemul public de sănătate, care dispune de fonduri limitate pentru afecţiunile cronice. ….Boala nu este nicidecum o alegere; prin urmare, toţi cetăţenii, indiferent de statutul lor social, merită să fie trataţi în mod egal şi să aibă acces la proceduri minim invazive. .... În concluzie, implementarea rapidă a unui program naţional de rambursare pentru chirurgia robotică ar oferi tuturor pacienţilor acces la această tehnologie de ultimă generaţie, indiferent de statut sau provenienţă. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Inculpații VIP care au beneficiat de amnistia mascată ca prescripție. Crema justiției plânge după pensiile speciale Mii de procese penale au fost închise după decizia de anul trecut a CCR privind prescripția, în timp ce crema justiției din țara noastră plânge după pensiile speciale. …. La o simplă căutare pe portalul Consiliului Superior al Magistraturii pentru jurisprudența instanțelor din România – ReJust.ro, pentru ultimul an 4 iulie 2022-4.iulie 2023, apar 4.839 de dosare unde a fost luată hotărârea încetării procesului penal. Vorbim de dosare ce privesc infracțiuni de furt calificat, evaziune fiscală, înșelăciune, constituire de grup infracțional organizat, delapidare sau fapte de corupție. (Trebuie menționat că sistemul nu oferă informații despre dosarele de viol sau trafic de minori, ele fiind blocate automat.) .…O altă beneficiară a deciziilor CCR și ÎCCJ este fiica baronului PSD de Prahova, Andreea Cosma, care a scăpat de răspunderea penală în dosarul „Ciuperceasca” unde era acuzată de complicitate la abuz în serviciu. Dosarul, ce viza vânzarea subevaluată a unor terenuri avea un prejudiciu de 17,5 milioane de lei, iar în primă instanță, fosta deputată PSD fusese condamnată la patru ani de închisoare cu executare. Un alt social-democrat care a scăpat de acuzații este europarlamentarul Claudiu Manda. Acesta fusese acuzat de către procurorii DNA că în anul 2015 a intervenit la directorul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială pentru a stopa executarea silită a unor beneficiari de ajutoare sociale, care, în schimb, ar fi urmat să voteze cu PSD. În luna iunie a acestui an, judecătorii de la Înalta Curte au decis că faptele de care liderul PSD era acuzat s-au prescris în data de 5 iunie. Decizia a venit după ce în proces au fost 15 termene de amânare. Un alt europarlamentar ca care a scăpat de procesul penal este Petru Constantin Luhan (PDL), trimis în judecată de către DNA pentru decontări fictive de 50.000 de euro în dauna Parlamentului European. Un alt politician care a scăpat de acuzații este Cristian Boureanu. Deși acesta primise patru ani și trei luni de închisoare pentru trafic de influență în primă instanță în dosarul Siemens, unde fostul ministrul Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv, în cazul fostului lider PDL instanța a constatat prescripția faptelor. Beneficiar al deciziilor privind termenele de prescripție este și fostul primar PSD al Piteștiului, Tudor Pendiuc. …. O altă beneficiară a acestor decizii este și Elena Udrea, găsită vinovată de comiterea infracțiunii de trafic de influență în dosarul Hidroelectrica. În acest dosar, fostul ministru al dezvoltării era acuzat că ar fi primit 3,4 milioane de euro de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru menținerea contractelor acestuia cu producătorul de energie. Elena Udrea ar putea scăpa și de răspunderea penală în dosarul finanțării campaniei electorale a fostului președinte, Traian Băsescu. Procesul durează de șase ani, iar în primă instanță Elena Udrea a primit opt ani cu executare. ….Un alt nume greu care a scăpat de răspunderea penală ca urmare a deciziilor CCR și ÎCCJ este și Darius Vâlcov, care a scăpat astfel de unul din dosarele de corupție în care era judecat…..Un alt fugar în Italia, fostul primar al municipiului Iași, Mihai Chirica a avut și el un dosar închis pentru prescripția faptelor. ….Un alt nume cunoscut care a scăpat de răspunderea penală este medicul Gheorghe Burnei. Dosarul în care acesta era acuzat de vătămarea corporală a trei copii a fost închis după ce s-a constatat prescripția faptelor……” Integral: https://www.fanatik.ro
“Raportul CE privind statul de drept în România. Nicio măsură pentru independența presei, nivel ridicat de corupție și probleme în instanțe. Gorghiu: Sunt multe aspecte pozitive …. La 28 iunie 2023, preşedintele Klaus Iohannis a informat Comisia Europeană printr-o scrisoare despre măsurile luate de România pentru a îndeplini ultimele angajamente restante şi care erau menţionate în concluziile raportului MCV din 2022, precum şi măsurile suplimentare luate pentru a continua să menţină respectarea statului de drept. Comisia a constatat că încă mai există unele probleme în sistemul judiciar, percepţia corupţiei în sistemul public rămâne la un nivel ridicat, în timp ce independenţa presei este pusă serios sub semnul întrebării. Problemele sistemului judiciar La capitolul referitor la sistemul de justiţie, raportul pentru România arată că modificările aduse regimurilor de răspundere civilă şi disciplinară consolidează independenţa sistemului judiciar, dar unele cazuri de sancţiuni disciplinare în ceea ce priveşte anumiţi magistraţi continuă să ridice motive de îngrijorare. De asemenea, în ciuda eforturilor continue de îmbunătăţire a situaţiei, deficitul tot mai mare de magistraţi generează preocupări serioase, deoarece ar putea avea în timp un impact asupra calităţii şi eficienţei sistemului judiciar. Nu au existat evoluţii în ceea ce priveşte impactul măsurilor luate pentru a aborda problema duratei excesive a procedurilor civile şi penale în urma hotărârilor judecătoreşti definitive ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai constată raportul. Corupția În ceea ce priveşte corupţia, percepţia experţilor şi a directorilor de companii este că nivelul corupţiei în sectorul public rămâne ridicat. În Indicele de percepţie a corupţiei 2022 realizat de Transparency International, România obţine un scor de 46/100 şi se situează pe locul 25 în Uniunea Europeană şi pe locul 63 la nivel global. Reforma Codurilor penal şi de procedură penală din România a fost adoptată, dar Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru a clarifica termenul de prescripţie s-a lovit de răspunsul legislativ întârziat şi a dus la închiderea unor cazuri de corupţie şi la anularea de condamnări, arată raportul CE. De asemenea, procesele de corupţie au fost amânate din cauza reorganizării judiciare, ceea ce riscă întârzieri şi chiar atingerea termenului de prescripţie, avertizează documentul. Aplicarea regulilor privind activitatea de lobby pentru membrii guvernului rămâne în continuare de îmbunătăţit. Nu s-a înregistrat încă niciun progres în ceea ce priveşte introducerea unor norme privind activitatea de lobby pentru membrii Parlamentului, menţionează raportul. Nu s-a mișcat un deget pentru independența presei La capitolul presă, experţii CE au ajuns la concluzia că nu s-au înregistrat schimbări semnificative în ceea ce priveşte punerea în aplicare a cadrului juridic privind transparenţa proprietăţii mass-media. De asemenea, nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte recomandarea din 2022 de a consolida conducerea independentă şi independenţa editorială a serviciilor publice de media. …. Recomandări pentru România Comisia are un set de recomandări, bazat și pe angajamente asumate de România în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind anumite aspecte ale sistemului judiciar, cadrul anticorupţie şi procesul legislativ: ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Salarii majorate la Institutul Levantului. Instituția creată de către Emil Constantinescu a supraviețuit până acum încercărilor de desființare ….O soluție este avansată de către senatorul PNL Viorel Badea care, printr-un proiect de lege depus la Senat, propune ca angajații ISACCL să fie încadrați în grila prevăzută în Anexa VIII, capitolul II, litera A a Legii salarizării 153/2017 din administrația publică centrală de specialitate, servicii deconcentrate ale ministerelor și ale altor organe centrale de specialitate, prefecturi, consilii județene, municipii, administrația publică locală – consilii, primării și servicii publice din subordinea acestora…. În momentul de față salariul brut al directorului general este de 10.905 lei, iar prin trecerea ISACCL în Anexa VIII, leafa acestuia va putea fi mărită până la 11.055 lei. În cazul directorului științific, salariul ar putea crește de la 10.386 la 10.529 lei. Mărirea în sine nu este mare, mai ales că salariile menționate mai sus sunt în cuantum brut, însă includerea explicită a Institutului Levantului în rândul instituțiilor din Anexa VIII, capitolul II, litera A, dă posibilitatea acordării unor sporuri de care beneficiază angajații celorlalte instituții menționate. Astfel, devine posibil ca Institutul să acorde angajaților săi un spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat. …. În acest caz, ponderea cheltuielilor de natură salarială din bugetul aprobat de Senat pentru Institutul Levantului va crește și mai mult, în condițiile în care oricum o mare parte din fonduri se duceau pe salarii. De exemplu, în 2021 Senatul a aprobat inițial un buget de 4.943.000 lei, însă Institutul nu a putut să cheltuiască decât 2.728.000 lei, dintre care două milioane s-au dus doar pe salarii. Restul e greu de spus pe ce au fost cheltuiți, într-un an în care activitatea științifică la Institutul Levantului a fost aproape inexistentă: fără expoziții, fără simpozioane, fără periodice publicate. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Eliminarea nişelor fiscale, lung prilej de vorbe şi de ipoteze: Guvernul Ciolacu a încercat marea cu degetul, dar a dat înapoi imediat ce presupuşii lui votanţi au început să mârâie …. „Este o minciună şi o manipulare că am discutat. Nu am discutat şi nu vom discuta“, a spus el referindu-se la ipoteza eliminării scutirii pentru impozitul pe venit a celor din sectorul IT. Scutirea de impozit pe venit pentru sectorul IT a fost introdusă în vremea guvernului Năstase. Era valabilă pentru zece ani, dar au trecut 20 de ani de atunci şi ea este încă în vigoare. Media venitului salarial în sectorul IT a ajuns la 2.000 de euro/net pe lună. Salariaţi cu venit de 2.000 de euro net pe lună nu plătesc impozit pe venit, dar acest impozit este plătit de cei cu salariul minim pe economie, de 380 de euro net pe lună. Săptămâna trecută, premierul Ciolacu spunea că nişele fiscale trebuie eliminate pentru crearea „unui mediu concurenţial“. „S-a terminat cu perioada excepţiilor peste excepţii“, spunea premierul. „Excepţiile“ sunt un lucru „anormal“, mai spunea şeful guvernului şi venea cu date: excepţiile costă, anual, bugetul statului 74 de miliarde de lei (15 mld. euro). Ieri, după ce PNL, partidul alături de care PSD guvernează, a spus că nu susţine eliminarea nişelor fiscale, premierul socialist a dat înapoi. A spus că niciodată nu a vorbit de eliminarea scutirilor din IT. Cât despre eliminarea scutirilor din construcţii şi agricultură, mai vorbim anul viitor. Care an viitor e an electoral. Doar că, aşa cum se spune în basme, „dacă nu ar fi, nu s-ar povesti“. Iar România a mai văzut filmul ăsta în vremea preşedintelui Constantinescu, l-a mai văzut în vremea preşedintelui Băsescu şi nu a fost bine pentru nimeni. Consiliul Fiscal a arătat, într-un raport, încă de anul trecut că nişele fiscale trebuie eliminate pentru că statul nu poate funcţiona cu venituri fiscale de 27% din PIB – nu poate asigura servicii medicale, nu poate finanţa şcoli, nu-i poate ajuta pe cei săraci, aşa cum face un stat prosper. Consiliul Fiscal spune că, la veniturile bugetului, ar putea ajunge echivalentul a 3% din PIB, dacă guvernul ar elimina nişele fiscale, adică 3 miliarde de euro. Premierul a spus săptămâna trecută că nişele fiscale înseamnă 74 de miliarde de lei, adică 15 miliarde de euro. Şi că nu se mai poate aşa. Dar ieri s-a răzgândit – nu reducem/eliminăm nişele fiscale, nu în acest an. …. Iar Eurostat arată că România are cele mai mici venituri fiscale din UE (cu excepţia Irlandei, care este un paradis fiscal) cu 27,9% din PIB în 2022, faţă de o medie a UE de 41% din PIB. Evaziunea fiscală la TVA este de 35%, cea mai mare din UE. În plus, în România, 400.000 de salariaţi sunt scutiţi de plata CASS, dar beneficiază de servicii medicale. 300.000 de angajaţi din industria alimentară şi agricultură sunt scutiţi de plata impozitului pe venit, ca şi cei din IT (200.000 de angajaţi). PFA-urile şi PFI-uril (peste un milion de persoane) îşi plătesc taxele la salariul minim pe economie. Prin urmare, două milioane de angajaţi beneficiază de scutiri fiscale, din cei cinci milioane de angajaţi în economie. Adică 40% din angajaţii din economie nu plătesc taxe la fel ca restul, dar serviciile de care ei beneficiază sunt la nivelul celor care plătesc. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro
“EXCLUSIV „Cartoful fierbinte” lăsat de Burduja la Digitalizare: Statul, somat de UniCredit să plătească penalități de milioane de euro pe licențele Microsoft Scandalul licențelor Microsoft nu s-a încheiat nici acum. Statul, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), mai are de plătit penalități de zeci de milioane de euro, după ce a pierdut definitiv în instanță în fața Unicredit, care a luat în cesiune acest contract de la D-Con.Net AG. Banca a obținut în intanță decizie de executare silită și somează ADR să plătească datoria. Statul român, prin Ministerul Comunicațiilor, condus la acea vreme de actualul ministru PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu, a cerut în luna decembrie 2014 suspendarea plății a 100 milioane de lei pentru licențe Microsoft, suma reprezentând tranșele pe 2014 și 2015 aferente unui act adițional încheiat în anul 2013, la acordul-cadru din anul 2004 (n.r.- acord semnat cu Microsoft în Guvernul Năstase). …. Printr-o decizie definitivă și executorie, Curtea de Apel București a decis în 18 noiembrie 2020 să admită recursul făcut de Unicredit în privința plăților pe care le are de făcut statul (prin ADR, în locul fostului ministru al Comunicațiilor) în contul licențelor Microsoft. Instanța a obligat ADR să plătească peste 22,1 milioane de euro (reprezentând ultimele două tranșe egale din prețul contractului de furnizare produse nr. 37/30.04.2013). În plus, a fost obligată și la plata a 13,7 milioane de euro, reprezentând penalitățile calculate de la data scadenței până la 10 ianuarie 2017, și în continuare până la data plății efective a debitului principal. În plus, ADR a fost obligată și la plata unor cheltuieli de judecată de peste 83.000 de lei. ….Statul ascunde suma totală de plătit către Unicredit / Surse: E vorba de peste 45,6 milioane de euro ….Date obținute de HotNews.ro arată că în iulie 2022 chiar Corpul de control al Ministerului pe care îl conducea Sebastian Burduja a făcut verificări la ADR exact pe subiectul datoriilor de plătit către Unicredit. …..” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Șampania președintelui pentru România educată Președintele Klaus Iohannis bea șampanie alături de fostul prim-ministru Nicolae Ciucă și de ministrul Educației Ligia Deca pentru legile care ar trebui să clădească România educată, proiectul de suflet al președintelui, născut extrem de greu și aș zice și mort, dacă mă uit la niște cifre. La abandon școlar suntem primii din Europa, cu un procent de 16%, iar 40% dintre români nu au absolvit opt clase. Analfabeți funcționali – statisticile spun că ar fi cam 42% dintre elevii din clasele V-VIII. La Evaluarea Națională s-au înscris 95,3% și au promovat 76,2% față de 82,3% în 2022. Bacalaureatul l-au promovat 87.266 de elevi din 206.000 de înscriși în clasa întâi în 2011, deci mai mult de jumătate s-au pierdut pe drum în România educată. În 50 de licee din țară, rata de promovare la bacalaureat a fost zero. Care e justificarea de a menține asemenea licee? Doar ca să plătim salariile profesorilor?! Ar trebui transformate rapid în școli profesionale sau de meserii, unde tinerii, în loc să ardă gazul de pomană patru ani și să nu aibă nicio finalitate, să poată învăța o meserie, care să îi ajute să-și găsească imediat un loc de muncă. Ce ziceți, doamnă ministru a Educației, Ligia Deca, despre faptul că pe internet să căutau subiecte la Limba română, cu o noapte înainte de examen sau că imediat ce începea o probă subiectele și apăreau pe internet?! Ține și asta de România educată?! Domnule președinte, România educată nu se naște din cuvinte, din festivism și din șampanie! Se naște din zeci de ani de trudă, din comportament exemplar al profesorilor și din cunoașterea exactă a problemelor și nevoilor învățământului românesc. Degeaba se bea șampanie la Cotroceni și se sărbătorește cu fast, dacă dumneavoastră nu ați mers niciodată într-o școală dărăpănată de la țară, ale cărei ziduri stau să cadă și pe copii și pe profesori, iar WC-ul e în fundul curții. ….” Integral: https://republica.ro
“Curtea Constituțională se pronunță de partea matematicii în disputa primarului din Mogoșoaia cu formula majorității calificate Curtea Constituțională a publicat motivarea într-o speță legată de modul în care se calculează majoritatea calificată. Totul a plecat de la Mogoșoaia, unde primarul a încercat să schimbe aritmetica, pentru a valida hotărâri ale Consiliului Local, aprobate cu mai puține voturi decât spune legea. La Mogoșoaia, în Ilfov, trebuia să se întâmple o revoluție a organizării teritoriale, pusă la cale de primarul Paul Precup, în funcție de mai bine de 18 ani. O parte dintre terenurile comunei, mai exact peste 1.100 de hectare, urmau să treacă din proprietate privată în proprietatea Consiliului Local, și să devină o mare afacere pentru investitorii imobiliari – așa-numitul Sector Zero. Ca să obțină terenurile de oameni, primarul le-a propus, în primă fază, să cedeze de bună voie 39% din suprafață, iar pentru restul urmau să primească alte terenuri în compensare. A doua variantă, pentru cei care nu au fost de acord cu propunerea primarului, era exproprierea în interes public. …. Matematica, reinventată pe tabla din școala de la Mogoșoaia În ianuarie 2022, primarul din Mogoșoaia, Paul Precup, a realizat că e o problemă cu hotărârile luate pentru reconfigurarea teritorială a comunei. Și la cele din iunie, și la cele din decembrie 2021. Fuseseră aprobate cu 9 sau 10 voturi, în Consiliul Local și nu cu 11, așa cum era scris în regulamentul Consiliului. Hotărârile erau deja în vigoare, începuseră să producă efecte, dar și contestații în instanțe, ale opoziției și ale unora dintre proprietarii de terenuri care nu erau de acord cu planurile sale. Și ca să rezolve problema, primarul Mogoșoaiei a avut o idee. Să modifice regulamentul, în sensul în care majoritatea calificată a Consiliului Local să nu mai fie 11, ci 10. Și i-a chemat de îndată pe consilieri, pe 18 ianuarie 2021, ca să aprobe modificarea. …. Și a demonstrat în timpul ședinței, cu creta pe tablă, că două treimi din 15 fac 9,99. …. Demonstrația lui Precup, susținută de Universitatea Politehnică din București și Consiliul Legislativ Și hotărârea de Consiliu Local de modificare a majorității calificate a fost contestată în instanță, de proprietarii nemulțumiți. În apărarea sa, primarul Precup a depus două adrese care confirmau matematica sa. Una de la Consiliul Legislativ și una de la Universitatea Politehnică București. …. În justificarea deciziei, judecătorii CCR explică că matematica e una singură și nu se face după percepții. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Mircea Geoană în Era Marii Transformări Ultimul discurs ținut de secretarul general adjunct NATO, Mircea Geoană, la Academia Forțelor Terestre din Sibiu a fost ca mai toate celelalte din ultimele luni: un fel de proiect de țară prezentat de un politician abil deghizat temporar în militar de carieră, cu ochii pe alegerile prezidențiale din 2024. ”Nu spun că nu sunt interesat”, a declarat Geoană referitor la o eventuală candidatură, într-un interviu acordat publicației Turnul Sfatului. Geoană se folosește de luni de zile de funcția sa importantă la NATO pentru a-și face campanie electorală, pe banii Alianței, în România. Vizitele sale la diverse unități militare sau școli de cadeți din România sunt doar un pretext pentru a ataca teme pur politice. Un oficial NATO a declarat pentru G4Media.ro că ”pentru vizitele oficiale costurile de călătorie sunt suportate de NATO, în timp ce călătoriile sale private sunt autofinanțate”. Numai că Geoană le amestecă. Bifează o vizită la o unitate militară, restul acțiunilor de peste zi sunt de auto-promovare. …. Îl recunoaștem cu toții pe candidatul Geoană din 2009: ușor patetic, la limita ridicolului, vorbind despre toate și despre nimic, foarte elaborat și sofisticat, expert în probleme globale, cel mai talentat actor capabil să vândă banalități și locuri comune cu aerul că tocmai a dezlegat tainele Universului. Numai că oricine are răbdarea să-l asculte până la capăt cu gura căscată nu are cum să nu rămână puțin nedumirit: interesant, briliant, foarte inteligent. Totuși, ce a vrut să zică autorul? Ce propune vizionarul, fostul președinte de cinci minute al României? În esență, nimic. Ce trebuie să rețină audiența este că de data asta chiar merită să ajungă președintele României. Resetat de funcția importantă ocupată la NATO, Mircea Geoană a intrat el însuși în Epoca Marii Transformări. Pentru cei mai tineri, cu o memorie politică de maxim zece ani, sub ochii lor defilează un român de succes, un politician cultivat, inteligent, la mare distanță de ce oferă clasa politică azi. Cei care își amintesc de fostul candidat din 2009, care s-a crezut pentru o seară președintele României țopăind fericit lângă soție (Mihaela, dragostea mea), cu siguranță își amintesc multe altele: de vizita acasă la Sorin Ovidiu Vântu, pe atunci mare mogul de presă, condamnat ulterior la închisoare în mai multe dosare penale, sau de vizita la Moscova cu câteva luni înainte de alegeri. Unii își mai amintesc, poate, de partidul lansat împreună cu Marian Vanghelie după ce au fost excluși din PSD, de la care a primit cadou trei ceasuri de lux în valoare de 100.000 de euro. Toate cele de mai sus evocă un politician slab, fără substanță, înconjurat de personaje dubioase gen fostul primar al sectorului 5, gata oricând de mari compromisuri de dragul puterii. Numai Marian Vanghelie și fostul senator PSD Cătălin Voicu, condamnat și el pentru corupție, știu exact câte puncte vulnerabile are fostul președinte al PSD. Recent, cumnatul lui Geoană a fost condamnat la șase ani de închisoare într-un dosar de corupție și a fost dat în urmărire internațională, dar evident că nu răspunde candidatul la prezidențiale pentru faptele unor apropiați din familie. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cine este omul care, deşi are 100 de ani şi merge în baston, reuşeşte să zguduie întreaga lume. Acesta şi-a câştigat o aşa faimă încât nici Diavolul coborât pe pământ nu ar fi avut îndrăzneala să-l contrazică …. Secretar de stat al Statelor Unite şi consilier pe probleme de securitate naţională în vremea preşedinţilor Nixon şi Ford, între 1968 şi 1977, Kissinger şi-a câştigat o aşa faimă încât nici Diavolul coborât pe pământ nu ar fi avut îndrăzneala să-l contrazică. Desigur că preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-ar fi dat bucuros cu capul de pereţi pe Kissinger când acesta a spus că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina. ….Henry Kissinger este un Richelieu modern. Richelieu a trăit însă 57 de ani. Kissinger a ajuns la 100 de ani şi încă vorbeşte şi-i scoate pe unii din minţi prin ce spune. La fel ca Richelieu, Kissinger este fie puternic contestat, fie considerat un guru. La ultimul forum de la Davos, staţiunea de lux din Elveţia unde se întâlnesc, anual, bogaţii lumii şi presupuşii lideri influenţi din politică şi pun la cale viitorul planetei, Henry Kissinger a vorbit, printr-un sistem de videoconferinţă. Şi, desigur, graţie statutului său de guru al politicii, nu putea rata o analiză a războiului din Ucraina. „Înainte de război m-am opus (aderării Ucrainei la NATO – n. red.), dar acum o Ucraină neutră nu ar avea sens”, a spus el. Ei bine, înainte el spunea taman invers, spunea că Occidentul nu trebuie să ajute Ucraina cu arme, iar când venea vorba despre aderarea la NATO, Ucraina să-şi ia la revedere pentru multe secole de aici înainte. …. Dar nu este pentru prima dată când aceşti monştri sacri ai politicii se înşală. În 1992, Francis Fukuyama, un sociolog şi politolog american, publica un eseu ce l-a făcut celebru, pe care l-a numit: „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, eseu care a avut o carieră uluitoare. Comunismul în estul Europei căzuse, iar Fukuyama credea că liberalismul de tip occidental va triumfa pe toată planeta. Conflictele ideologice s-au sfârşit şi cum istoria este o suită de conflicte, nemaiexistând conflixte, asta înseamnă sfârşitul istoriei, credea el. Pentru că suntem cu un război la graniţă ce ne loveşte direct, pentru că Kissinger a stârnit atâta patimă cu opiniile sale despre Ucraina, îl amintesc aici pe Zbigniew Brzezinski, un alt renumit politolog american, care vorbeşte în cartea sa „Marea tablă de şah” despre Ucraina ca despre o viitoare putere regională şi despre Rusia ca despre o ţară care nu are perspective în afara concertului european. Or, vedem clar că Rusia se îndepărtează azi de Europa. …. Kissinger este cel care a organizat întâlnirea dintre preşedintele SUA Richard Nixon şi preşedintele Chinei Mao Tse Dong, întâlnire care a normalizat relaţiile între cele două ţări, după 20 de ani de îngheţ. Se întâmpla în 1972. Această înţelegere a permis Chinei să-şi înceapă parcursul de principală putere mondială spre care tinde azi. După ani de zile, Kissinger şi-a dat cu pumnii în cap: „Este cel mai prostesc lucru pe care l-am făcut în viaţa mea”. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro
“European Drinks lansează sifonul greu, cu apă radioactivă de la Fukushima …. ”Apa de la Fukushima nu e deloc periculoasă, este gustoasă și mai curată decât apa de la robinet din România! Sifonul greu are multiple avantaje. În primul rând că răcește șprițul mult mai intens decât o face banalul sifon cu apă normală. Apa din sifonul greu are ioni de deuteriu. Veți simți diferența când veți ține paharul de șpriț în mână. Cu sifonul greu, chiar și cel mai scheletic bețiv va lua în greutate”, spune Robert Acrișor, director de marketing la European Drinks. Cu o parte din apă, European Drinks va diversifica gama existentă, lansând Frutti Fresh cu tritiu, numit Tritti Fresh, apa minerală Izvorul Tsunamiurilor, dar și vodca Scandic fosforescentă, cu foițe de uraniu. Mereu în căutare de noi oportunirăți, cei de la European Drinks spun că în caz de accident nuclear la Zaporojie ei au lansat o ofertă prealabilă pentru cumpărarea întregului stoc de apă radioactivă, pentru că ”e păcat să se irosească”. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“BOR o atacă dur pe Gabriela Firea: A te lepăda de răspundere după care adaugi un „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism….”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bor-o-ataca-dur-pe-gabriela-firea-a-te-lepada-de-raspundere-dupa-care-adaugi-un-doamne-ajuta-e-proba-suprema-de-abjectie-si-cinism-2414335
“Centrul de Investigații Media: Sora Gabrielei Firea era șefă la Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la azilele pentru persoanele cu dizabilități. După izbucnirea scandalului, s-a mutat. Reacția ministrului
În spatele abuzurilor din centrele pentru persoane cu dizabilități investigate la începutul anului de reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB) se află o încrengătură de cumetrii și legături între „abuzatori” și angajații statului care trebuiau să îi oprească pe aceștia, scriu joi cele două publicații. La finalul lunii mai, Gabriela Firea încheia „o săptămână plină de evenimente speciale”: „draga” ei soră mai mare, Vica Nela Andrieș (fostă Vrânceanu), dar și „sora” de la București, Ligia Gheorghe, și-au sărbătorit zilele de naștere. Cele două, sora și „sora”, Nela Vica Andrieș și Ligia Gheorghe (fostă Enache), mai au ceva în comun: au făcut bani din domeniul asistenței sociale, una ca funcționar public, cealaltă ca furnizor privat, arată informațiile reporterilor de investigații. Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată documentele consultate de reporterii de la Centrul de Investigații Media și Buletin de București. Imediat după apariția seriei de presă, sora ministrului Firea s-a transferat: acum lucrează la DGASPC Ilfov. Vica Nela Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției voluntărene aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. În anul 2022, conform declarației de avere, a câștigat de la DAS aproape 11.000 de lei pe lună…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/centrul-de-investigatii-media-sora-gabrielei-firea-era-sefa-la-asistenta-sociala-locala-din-voluntari-in-perioada-abuzurilor-de-la-azilele-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-4598475
“Polițiștii care l-au oprit pe Horodniceanu în trafic sunt cercetați penal. Au fost audiați și li s-au confiscat telefoanele….”
https://spotmedia.ro/stiri/eveniment/politistii-care-l-au-oprit-pe-horodniceanu-in-trafic-sunt-cercetati-penal-au-fost-audiati-si-li-s-au-confiscat-telefoanele
“Cine este Ligia Gheorghe (Enache), consiliera Gabrielei Firea citată în dosarul Azilul groazei: Relații profesionale de 25 de ani, cumetrie, afaceri de familie, om de bază în umbra tuturor funcțiilor politice pe care le-a avut ….”
https://www.g4media.ro/cine-este-ligia-gheorghe-enache-consiliera-gabrielei-firea-citata-in-dosarul-azilul-groazei-relatii-profesionale-de-25-de-ani-cumetrie-afaceri-de-familie-om-de-baza-in-umbra-tuturor-functiilor.html