Revista Presei – 5 aprilie.”Europarlamentarul Corina Crețu, despre lipsa spitalelor regionale din România: ”De ce nu se fac licitaţiile de atâta timp? Sunt alocate 1,2 miliarde de euro, dar nu s-a săpat o groapă/ Să vină expertul de la Bruxelles să sape?””
05/04/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 5 aprilie! Până miercuri la prânz, sunt în vigoare avertizări cod galben și cod portocaliu de intensificări ale vântului, ploi și ninsori viscolite. Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea și local în Oltenia și Moldova unde rafalele vor depăși 55 – 65 km/h și pe arii restrânse 70 – 75 km/h. La munte, în Transilvania și local în Maramureș vor fi precipitații, predominant ninsori, temporar viscolite și se va depune strat de zăpadă. Este în vigoare și o alertă cod portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite și strat consistent de zăpadă. Vremea va fi deosebit de rece până sâmbătă, 8 aprilie, iar temperaturile vor fi cu 8 – 12 grade sub mediile multianuale. In Bucuresti va mai ploua, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 55 – 65 km/h și trecător după-amiaza posibil de peste 70 km/h. Temperaturi intre 7 /3…5 gr. De miercuri și până sâmbătă, 8 aprilie, vremea va fi rece pentru această perioadă și temporar va mai ploua. Temperaturile maxime vor fi de 9 -11 gr, iar cele minime de 1 – 3 gr.
“Europarlamentarul Corina Crețu, despre lipsa spitalelor regionale din România: ”De ce nu se fac licitaţiile de atâta timp? Sunt alocate 1,2 miliarde de euro, dar nu s-a săpat o groapă/ Să vină expertul de la Bruxelles să sape?” Europarlamentarul Pro România, Corina Creţu a declarat luni, în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, că se întreabă de ce din 2018 nu se fac licitaţiile pentru spitalele regionale, să se stabilească constructorii pentru spitale de la Iaşi, Cluj şi Craiova şi de ce durează atâta, transmite News.ro. Ea a atras atenţia că 1,2 miliarde de euro sunt alocaţi pentru aceste spitale dar nu s-a săpat o groapă şi a precizat că dacă ar fi fost în locul ministrului Sănătăţii, ar fi cerut ca Ministerul Sănătăţii să renunţe să mai fie beneficiar şi să predea aceste spitale la CNI. … ”Eu mă întreb de ce din 2018 nu se fac licitaţiile, să se stabilească constructorii pentru spitalul de la Iaşi, de la Cluj şi de la Craiova. De ce nu se fac licitaţiile de atâta timp? 1,2 miliarde de euro sunt alocaţi pentru aceste spitale, toate aprobările sunt luate, studiile de fezabilitate sunt făcute dar nu s-a săpat o gropă. Acum, sincer, să vină expertul de la Bruxelles să sape?”, a spus europarlamentarul, afirmând că trebuie stabilit constructorul. Ea a arătat că 2027, pentru un spital de 1.000 de paturi nu este un orizont foarte îndepărtat. ”Ca să nu mai spun că contractele sunt din 2005, în nicio ţară nu durează 8 ani de la semnarea contractului la stabilirea licitaţiilor. Întrebată dacă ministrul Alexandru Rafila ar trebui să accelereze acest proces, ea a spus: ”Eu dacă aş fi fost în locul dânsului, aş fi renunţat ca Ministerul Sănătăţii să fie beneficiar, aş fi dat la Compania Naţională de Investiţii”. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Eurobarometru: Trei sferturi dintre români nu au încredere în partide și spun că situația din România e proastă și foarte proastă / Încrederea în Guvern, la cote minime …. Informațiile de la Institutul Naţional de Statistică (INS) confirmă faptul că toate produsele clasate pe primele 10 locuri la care s-au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri sunt din zona alimentară. În România, cea mai mare pondere a veniturilor este dedicată cheltuielilor de bază, în special în ce privește produsele alimentare, ceea ce înseamnă că toți românii resimt aceste scumpiri indiferent de venit. …. PRINCIPALELE OBSERVAȚII DIN RAPORT 1 Cea mai mare provocare pentru români în prezent o reprezintă costurile legate de trai și situația economică Peste jumătate (58%) dintre respondenți sunt mulțumiți cu viața pe care o au, însă acest rezultat este mult în urma mediei europene (83%). Percepția asupra situației financiare a gospodăriilor din România s-a înrăutățit în comparație cu vara anului 2022, în timp ce la nivelul Uniunii Europene acest indicator s-a menținut la un nivel relativ asemănător. …. Pe lângă efectele creșterii prețurilor, inflației și costului de trai, respondenții din România au indicat ca principale preocupări sănătatea și educația, teme recurente în grijile acestora. Din punct de vedere al măsurilor de reducere a consumului de energie, peste jumătate dintre români (64%) declară că au luat măsuri în acest sens, dar procentul este cu mult în urma mediei europene (81%). 2 Optimismul românilor cu privire la perioada următoare este în scădere Percepția privind direcția greșită în care se îndreaptă România s-a menținut la același nivel ca în vara anului 2022, rezultatul fiind relativ asemănător cu cel de la nivelul mediei europene. Însă percepția privind situația generală din România s-a înrăutățit, asemănător cu percepția asupra situației economice, ea fiind una proastă și foarte proastă. …. Odată cu înrăutățirea percepției asupra situației economice a scăzut și încrederea în partidele politice, 73% dintre români au declarat că tind să nu aibă încredere în partidele politice, față de 64% în vara anului trecut, valorile din România fiind apropiate de media europeană, unde 75% dintre cetățenii europeni au declarat același lucru. În același timp, încrederea în armată și sistemul juridic a crescut față de vara anului 2022 (61% față de 57%), iar părerea despre sistemul medical s-a înrăutățit (44% dintre români declară că nu au încredere în sistemul medical, față de 40% în vara anului trecut). …. Încrederea în partidele politice a scazut de la Eurobarometrul precedent, 73% dintre români declarând ca tind sa nu aiba încredere în partide, față de 64% în vara anului 2022. Valoarea este apropiata de media europeana, unde 75% dintre europeni declara ca nu au încredere în partidele politice. În România, încrederea este scazuta și în Parlament, doar 23% dintre cetațeni declarând ca au încredere în aceasta instituție, și în Guvern (21%), încrederea fiind în scadere față de anul trecut. .…” Integral: https://www.hotnews.ro
“Curtea de Conturi: ANAF a tergiversat recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal fraților Micula / Statul trebuie să recupereze o datorie de aproape 400 de milioane de euro …. Raportul Curții de Conturi notează că “în contextul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât în data de 25 ianuarie 2022 anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019, Comisia Europeană a solicitat în mod repetat autorităților române să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula/România. Deoarece autoritatea fiscală din România nu a realizat toate demersurile necesare pentru recuperarea ajutorului de stat acordat în mod ilegal, Comisia Europeană a recurs la solicitări ultimative față de autoritățile statului român. Conform documentelor Ministerului Finanțelor, debitul de recuperat a fost cuantificat la valoarea de 1.294.189.573,51 lei, din care 1.109.512.162,58 lei reprezintă ajutor de stat la valoarea nominală și 184.677.410,93 lei reprezintă dobânzi. La nivelul ANAF au fost tergiversate demersurile în cazul recuperării ajutorului de stat acordat ilegal în cazul Micula și nu au fost respectate termenele în care Comisia Europeană a solicitat informații privind modul de recuperare a acestuia, situație ce poate conduce la sancțiuni severe pentru România.”, a mai notat Curtea de Conturi. Între timp, la sfârșitul lui aprilie 2022, Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat procedura de executare silită a grupului European Food&Drinks pentru recuperarea sumei de 1,2 miliarde lei. Procedura a fost suspendată provizoriu de Judecătoria Beiuş, unde reprezentanții companiei au deschis un proces pentru anularea executării. ….” Integral: https://economedia.ro
“Un pensionar special din Armată, cu două sinecuri la stat, a fost numit secretar general într-o instituție fantomă care se ocupă de ”reziliența” României / Centrul Euro – Atlantic a publicat ultimul newsletter în octombrie, între timp încrederea românilor în UE s-a prăbușit Premierul Nicolae Ciucă l-a numit vineri pe Ion Dinescu în funcția de secretar general al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Dinescu e pensionar militar și, în paralel, a lucrat ca auditor în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE). Declarația sa de avere arată că Dinescu a încasat în 2021 o pensie militară de 54.648 de lei, precum și venituri din două sinecuri la stat. Astfel, el a fost membru în comisia de tragere la Loteria Română (6.400 de lei), iar la Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAS) a fost membru în consiliul de supraveghere și a câștigat 20.824 lei. În paralel, el a fost salariat în 2021 la Ministerul Economiei și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, instituția la care Ion Dinescu a fost numit secretar general, are ca scop ”promovarea și urmărirea obiectivelor de reziliență ale NATO și ale UE”. Instituția, care funcţionează ca instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, a produs ultima analiză pentru publicul larg în ianuarie 2023, având ca temă aderarea la Schengen. Analiza e caducă, dat fiind că vorbește despre viitoarele alegeri din Austria, care s-au consumat deja. Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, condus de Ovidiu Raețchi (PNL), a produs ultimul newsletter în octombrie 2022, după cum arată site-ul oficial. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Când vin crizele şi apar pierderile, capitalismul nu mai este bun, şi statul trebuie să intervină Când vine criza, când vin crizele, principiile capitalismului sunt aruncate în aer. Uitaţi-vă la ce se întâmplă în America unde guvernul, banca centrală, FED, au intervenit pentru salvarea milionarilor şi miliardarilor care aveau depozite la Silicon Valley Bank peste plafonul garantat de 250.000 de dolari. De asemenea, FED a asigurat cel puţin verbal că toate depozitele din băncile americane sunt garantate. În Europa, Elveţia a salvat într-un weekend Credit Suisse, a doua mare bancă eleveţiană, de la un colaps care ar fi cuprins toată lumea. Peste tot, toată lumea cere intervenţia statului pentru a stinge incendiile. Nimeni nu vrea să piardă, aşa că ideile capitaliste sunt puse acum într-un sertar, până apar vremuri mai bune. În România, toată lumea cere intervenţia statului pe piaţa RCA, ca să plafoneze preţurile care au explodat după falimentele City Insurance şi Euroins, două companii care aveau aproape 80% din piaţă. Politicienii de la cel mai înalt nivel cer ca CEC Bank şi EximBank, cele două bănci pe care le controlează statul, să intre pe piaţa RCA ca să vândă poliţe mai ieftine. Nu contează că în spate sunt pierderi şi găuri de zeci şi sute de milioane de euro, pe care tot statul ar trebui să le acopere şi, într-un final, noi toţi. Important este ca preţul la RCA să fie mai mic. După ce ROBOR-ul a explodat, toate companiile cer intervenţia statului, a guvernului, să scadă dobânzile. Dacă se poate, dobânzile la credite să fie mici, iar dobânzile la depozite să fie mari. Aşa este modelul susţinut acum de companii. Cine să acopere această diferenţă? …. În agricultură, cel mai subvenţionat sector, toată lumea cere acum intervenţia statului, când preţurile au scăzut. Când a izbucnit războiul din Ucraina, iar preţurile la grâu au explodat, nimeni nu voia să vândă din stoc, pentru că se aşteptau ca preţurile să crească şi mai mult, şi astfel să vândă la preţuri şi mai mari. Dar piaţa s-a întors, România a fost invadată de grâul din Ucraina, iar preţurile au scăzut la un nivel chiar sub cel de dinainte de război. Aşa că toată lumea care are grâu pe stoc cere ca statul să intervină şi să le cumpere marfa la preţuri mai mari. Fondurile de investiţii, care teoretic acţionează cu bani privaţi, cer de la stat bani ca să facă business. În PNRR, pe care îl vom plăti cu toţii, sunt 400 de milioane de euro alocaţi pentru fondurile de investiţii. Deci fondurile de investiţii, cei mai capitalişti dintre capitalişti, vor să ia bani de la stat, ca să opereze în piaţă, mai ales că banii privaţi se găsesc acum mai greu şi sunt foarte scumpi. În IT, toată lumea cere bani de la stat pentru dezvoltarea ecosistemului. Pentru întreprinderile mici şi mijlocii toată lumea se îndreptă către stat pentru a le finanţa activitatea. Mulţi capitalişti se uită acum la modelul chinez şi la cel ungar, ca bune exemple pentru vremurile actuale. Capitalismul cu bani de la stat în care toţi câştigă şi nimeni nu pierde este modelul ideal actual. ….” Integral: https://www.businessmagazin.ro
“Suma imensă pe care România a virat-o în conturile Moscovei anul trecut / Ce importuri și exporturi a avut România cu Ucraina, Rusia și Belarus în 2022 România a continuat să facă comerț cu Rusia și Belarus în 2022. Conform datelor transmise de INS la solicitarea HotNews.ro, avem un deficit comercial de peste 3 miliarde euro în raport cu rușii. Motivul este faptul că a scăzut mult exportul nostru acolo, dar importurile au continuat să crească. Observăm câteva lucruri interesante. De exemplu, am importat gaz de sondă din Rusia și am exportat în Ucraina de aproximativ aceeași valoare. La fel se întâmplă și cu alte produse. În ceea ce privește exportul în Ucraina, sare în evidență, în afară de capitolul dedicat produselor agricole, cel referitor la vehicule aeriene (de exemplu elicoptere, avioane) și părți ale acestora. În legătură cu Belarus, întotdeauna am avut un comerț destul de sărac. …. România a avut în 2022 în comerțul cu Rusia un deficit de 3,48 miliarde euro. Pur și simplu am importat cu mult mai mult decât am exportat. Importul se ridică la 3,88 miliarde euro, fiind mai mare cu 22,8% comparativ cu 2021, și este vorba în principal despre: – Uleiuri din petrol/minerale bituminoase: 1,5 miliarde euro. – Uleiuri brute din petrol sau din minerale bituminoase: 1,35 miliarde euro. – Gaz de sonda si alte hidrocarburi gazoase: 121,4 milioane euro. – Ingrasaminte minerale sau chimice care contin doua sau trei dintre elemente fertilizante azot, fosfor si potasiu: 173,5 milioane euro,-Cauciuc sintetic: 136,7 milioane euro.-Bare și tije laminate la cald:19,4 milioane euro.-Sarma de aluminiu: 10,8 milioane euro.-Frigidere, congelatoare: 35,8 milioane euro.-Motoare și generatoare electrice: 15,4 milioane euro.-Părți și accesorii de autovehicule: 17 milioane euro. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Exemplul bulgar, un avertisment pentru România. Cum ne afectează …. Consecința infuziei de propagandă putinistă se vede în rezultatul alegerilor: partidul pro-Kremlin a câștigat puncte, deși nimeni nu poate pune la îndoială caracterul criminal al regimului de la Moscova, iar ce nu s-a dus la pro-ruși (14% au obținut) s-a distribuit aproape egal între Borisov și Petkov, ceea ce arată polarizarea de fond, pe de o parte și, pe de altă parte, apatia socială, pentru că aceia care ar fi putut să încline balanța au absentat masiv (60%). Blocajul – pentru că este mai degrabă imposibilă o alianță între Borisov și Petkov, platforma ultimului definindu-se ca alternativă la monopolul lui Borisov – face ca reușita propagandei Kremlinului la Sofia să se vadă exponențial. Mai mult însă, pericilitează drastic șansa Bulgariei de a intra în Spațiul Schengen cât de curând, instabilitatea politică fiind unul dintre motivele pentru care Olanda a blocat aderarea Bulgariei. Și cum nici Mark Rutte nu e foarte fericit de rezultatele primelor alegeri parțiale de acasă, care au dat victoria unui partid nou înființat, pe o platformă istoric anti-ecologistă (fermierii care se opun măsurilor menite să reducă emisiile de azot), este puțin credibil că discursul lui privind Bulgaria va fi mai tolerant, dacă instabilitatea politică rămâne. Votul din Bulgaria este primul care decontează decizia UE – luată în urma veto-ului Olandei și Austriei, dar tot decizie rămâne – de a nu lărgi Spațiul Schengen cu Bulgaria și România. Până la primele alegeri de la București mai e timp, dar cărțile se așază deja pe masă și bătălia pare a se da mai degrabă între PSD și AUR, o variantă autohtonă de Petkov neconfigurându-se: PNL-ul are un discurs mai degrabă populist, iar USR nu mai are, în acest moment, potențialul de creștere. Tocmai de aceea, România ar fi avantajată dacă decizia privind Schengen-ul s-ar lua în următoarele luni, până când suflul extremisto-populist de la București va deveni notă principală. Rezultatul de la Sofia, însă, și menținerea crizei politice în țara cu care împărțim dosarul intrării în Schengen ar putea să ne coste și pe noi, varianta decuplării fiind aproape scoasă din discuție și, de altfel, nici nu era tocmai realistă, în termeni practici. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Jurnalist BBC: „- Sunteți o democrație, nu?” Ministrul de Externe al României: „- Aveți dubii în privința asta?” Câteva dubii personale după HARDtalk-ul dlui Aurescu …. Momentul cheie al discuției este cel în care moderatorul, oarecum exasperat de non-răspunsurile invitatului legate de sprijinul militar pe care România îl acordă sau nu Ucrainei, întreabă: „Sunteți o democrație, nu?” Bogdan Aurescu răspunde: „Aveți dubii în privința asta?” La care jurnalistul BBC rostește o replică de aplaudat: „Nu, dar știu că într-o democrație publicul așteaptă responsabilitate din partea Guvernului. Dacă trimiteți fonduri semnificative și echipament militar semnificativ în Ucraina, publicul, oamenii care v-au votat, cu siguranță au dreptul să știe”. Iată cât de simplă este definiția democrației și cât de mult am pervertit-o în această țară și în acest regim politic. Ajutorul acordat Ucrainei este doar unul dintre nenumăratele secrete de stat ale regimului Iohannis. Practic întreaga guvernare este ținută la secret. Toate deciziile importante se iau într-un conclav de inițiați, niciodată transparent și rareori comunicat public, poporul fiind considerat prea tâmpit ca să înțeleagă afaceri de stat. Parlamentul României, instituție fundamentală a democrației, a fost pulverizat și transformat într-o mașină de vot formală, subordonată unei entități care nu există în Constituție și care se numește „coaliție”. Ultima lovitură a „coaliției”: pragul la abuzul în serviciu, stabilit în acest cerc restrâns și trimis în plic în Senat, unde a fost votat cu ochii închiși de majoritatea PSD-PNL-UDMR. Secretomania este modul de operare al președintelui Klaus Iohannis, omul care nu a dat niciun interviu pe bune de când este în funcție și care nu răspunde la nicio întrebare. Dl. Iohannis îi disprețuiește pe ziariști, pe civili și opinia publică în general. Îi plac, în schimb, generalii, bătutul din călcâie și secretul militar. Pandemia și războiul i-au venit mănușă: sub paravanul noilor pericole, s-a pus lacăt pe orice tentativă de a le mai explica guvernaților ce fac guvernanții. S-a ajuns până la nerușinarea de a motiva refuzul de amputare a pensiilor speciale cu faptul că „avem un război” și ne-am „depopula” instituțiile de forță. Și-n timp ce generalii ucraineni se luptă la Bahmut, generalii români trag din toate pozițiile să-și mențină milionașele și privilegiile obținute în baza unor „lucrări deosebite”. Când îi întrebi care sunt acelea și ce fapte de vitejie au făcut de au pensia de câteva ori mai mare decât a unui militar normal care a fost în Afghanistan, ți se spune că ăsta e un secret de stat. La fel cum un secret este și sprijinul militar pe care România spune că l-a acordat Ucrainei, deși nicio țară care a acordat un astfel de sprijin, de la Statele Unite, UK, Germania, Franța, până la Polonia, Slovacia sau țările baltice, n-a făcut un secret din asta, ba fiecare a explicat până la ultimul tanc în ce a constat contribuția. În primul rând, din respect pentru propriii cetățeni din ai căror bani se plătește acest ajutor pentru Ucraina. România face notă discordantă, pentru că secretul este unul al lui Polichinelle: în realitate, n-am dat mare lucru, pentru că-n depozitele Armatei bătea vântul. O discuție pe acest subiect cu un fost șef al Statului Major General al Armatei poate fi urmărită aici. …. Asta răspunde în bună măsură și celor care se întreabă de ce toți liderii occidentali, începând cu președintele american Joe Biden, când vorbesc de flancul estic, merg în Polonia. Pentru că Polonia este o voce în regiune, iar liderii polonezi sunt intervievați de toate rețelele de presă internaționale ca „să dea soluții” în privința războiului, în timp ministrul de Externe român trebuie „să dea explicații” pentru toți populiștii și mediocrii de acasă…..” Integral: https://republica.ro
“Rețeta lui Dragnea. Gustul amar al discursului anti-european Dacă ar fi fost lansat pe 1 Aprilie, am fi râs cu toții la o glumă bună. Ce haios, Liviu Dragnea e food-blogger, s-a lansat pe Youtube! Cu banii de la Teldrum, și-a luat tigăi la promoție. În loc de doctorate copiate, scrie o carte de bucate. …. O să aibă invitați în emisiunea sa online? O să vină Adrian Năstase și o să bată ouă împreună? O să lanseze o carte de bucate sau o să apară la Chefi la cuțite? Unde își dorește să ajungă Liviu Dragnea cu acest demers? Că de ce, ne-am dat seama. Se numește „rebranding”. Și mai mult decât atât, se numește discurs naționalist, anti-european, anti-progresist. ….Ideea lupului mustăcios de a-și pune o blană de oaie îmi aduce aminte de toate aparițiile „simpatice” ale politicienilor înainte de campania electorală. Câți n-au făcut un dans, nu și-au pus costume populare sau n-au mâncat o shaorma, ca să ne convingă că sunt oameni, persoane de comitet. Să n-o uităm pe Eba care înainte de campania pentru europarlamentare, în 2019, s-a costumat în unicorn la Masked Singer și a făcut show la oră de maximă audiență. Și câte apariții PR-istice n-am mai văzut și la alții, de la Ponta până la Udrea. Merităm un pic de circ, nu ne-am supăra că ei gătesc sau dansează, dacă n-am avea impresia că suntem păcăliți, că mereu urmăresc să ascundă ceva. De exemplu, în cazul ăsta, unde s-a bronzat bucătarul? Că după urma lăsată de ceas pe încheietură, Liviu Dragnea n-a stat numai în propriul solar, îngrijindu-și roșiile, ci și-a luat vitamina D întins pe un șezlong. O fi fost, ca tot românul, în Brazilia? Uite, asta ne lasă nouă un gust amar: nu rețetele românești, ci felul în care suntem tratați: ba o ordonanță cu dedicație, ba un clip cu fasole. De parcă nu mirosim o păcăleală întârziată, de parcă am putea uita. ….”” Integral: https://www.g4media.ro
“Rămas bun prieteni, aveți grijă de voi! Procesul care l-a dus pe Putin la invadarea Ucrainei se petrece acum și cu Xi Jinping. Pentru orice autocrat, obținerea puterii politice absolute este țelul său suprem pentru că abia atunci o poate exercita nestingherit. Pentru o atare întreprindere, oricât ar fi condițiile de favorabile, autocrații au nevoie de timp de la prima numire în fruntea țărilor lor până la exercitatea dominației interne absolute. Astfel, Putin a avut nevoie de câteva mandate ca să își consolideze puterea politică, ca să supună oligarhii și să își execute rivalii. Jinping a avut nevoie de două mandate pentru ca ultima realegere în fruntea Partidului Comunist Chinez să îi securizeze puterea politică internă. Odată atins acest obiectiv autocratul trece la următorul nivel, anume folosirea resurselor statului în folos propriu. Prin folos propriu nu trebuie înțealesă neapărat doar acumularea de bogăție sau pur și simplu traiul privilegiat, ci mai ales punerea în practică a unei viziuni politice sau militare. Autocrații sunt oameni care se luptă nu doar cu opoziția de acasă ci mai ales cu setul de reguli pe care l-au încălcat ca să ajungă la puterea deplină. Viziunea politică a lui Putin este refacerea puterii imperiului rus. Viziunea lui Jinping este o Chină devenită prima putere mondială, politic și militar. Putin se lovește în realizarea viziunii sale de puterea UE și NATO, a democrației în general. Jinping nu poate recupera rapid decalajul economic al Chinei pentru că lumea este deja partajată iar SUA sunt hegemonul. Noua ordine politică mondială, ceruta impotent de Putin și clamată ca obiectiv devenit brusc actual de Jinping, asta înseamnă, cu subiect și predicat: reducerea influenței SUA în lume – deci a dreptului internațional – și înlocuirea sa cu politicile propriilor țări. Rusia și China sunt țări ,,prietene” pentru că au același scop, creșterea influenței lor mondiale și reducerea influenței SUA. …. Forța Chinei a crescut de la deceniu la deceniu, odată cu creșterea economică a colosului asiatic, dar China nu s-a putut manifesta pe plan politic mondial agresiv pentru că avea și încă are nevoie de piața americană și de piețele europene pentru a-și vinde produsele. Iar pentru asta era obligată să ducă o politică relativ ,,cuminte”. Ambele state sunt blocate economic și militar de puterea SUA, UE și NATO. Rusia a ales războiul ca să încerce să scape din acest blocaj, China are reticențe în a atacă Taiwanul din cauza faptului că armata sa nu este modernizată și o înfrângere în cazul unei invazii i-ar reteza prestigiul mondial pentru multe decenii. …. Xi Jinping, spre deosebire de Putin, pare că are mai multă răbdare, dar nu destulă. Știe că pe termen mediu China va ajunge din urmă economiile vestice și atunci influența țării sale se va manifesta și egalând și puterea militară a NATO, dacă are suficient spațiu de manevră. Știe asta, vrea asta și locul răbdării proverbiale chinezești este luat de un soi de frenezie. Deja declarațiile ministrului de externe chinez pregătesc lumea pentru ce va urma. China crede că războiul din Ucraina a produs breșa de rigoare în puterea SUA și Jinping este convins că toate atuurile sunt de partea sa. …. Dacă invadarea Ucrainei a aruncat la coșul de gunoi al istoriei hârjonelile și contrele dintre occidentali de au ajuns să facă front comun împotriva Rusiei, lucru pe care domnul Putin îl credea imposibil, la fel se întâmplă și cu China. SUA, Australia, Japonia, Coreea de Sud au suficiente resurse economice și militare pentru a încetini suficient sau chiar de a bloca expansiunea Chinei în Pacific. Iar expaniunea spre Pacific este singura cale prin care China își poate spori dominația în regiune. În rest, Rusia, India și lumea islamică o priponesc înăuntrul propriului teritoriu, așa cum acum Ucraina priponește Rusia înăuntrul granițelor sale statale actuale. ….Rămas bun prietene, ai grijă de tine. Putin privește orb spre hăul pierderii puterii, Xi Jinping privește spre un înainte glorios, către care i se pare că zboară. Niciunul nu vede propria cădere, văd fiecare doar căderea celuilalt. ….” Imtegral: https://spotmedia.ro
“Nou atentat la viața unui propagandist rus: cineva i-a dat o sticlă de Frutti Fresh Un blogger militar rus a scăpat ca prin minune dintr-un atentat la viața lui. Aflat într-o cafenea din Sankt Petersburg, acesta a primit de la un necunoscut o sticlă în care se află Frutti Fresh, o binecunoscută combinație de chimicale care, odată băută, poate ucide o victimă în doar câteva minute. Otrava era într-o sticlă de Fanta, astfel încât victima să creadă că e o simplă băutură răcoritoare, nicidecum temuta armă chimică Frutti Fresh. Mirosul specific de Frutti Fresh l-a alertat însă pe bloggerul militar rus, care a evitat în ultimul moment să bea din sticlă și și-a salvat astfel viața. Bloggerul militar rus a turnat din lichid pe fața de masă, iar aceasta s-a dezintegrat instant, ceea ce i-a confirmat bănuiala că în sticlă se află o substanță periculoasă. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Negrutiu o pune bine aratand (inca in plus de BBC) sobolanimea romaneasca (gandire, personaje, etc)
Buna ziua,
https://www.g4media.ro/martea-roz-pentru-democratia-cu-epoleti.html
Nu prea inteleg ce vrea ziaristul. Singura data cand anticoruptia a functionat a fost in timpul lui Kovesi la DNA cand orcii si banditii aserviti erau ascultati de servicii.
Mai ales acum cand e razboi cu orcii, ascultarile in Romania trebuie folosite la anticoruptie si la celelalte amenintari nationale.
Avand in vedere si traditia de pradatori a poporului, nu inteleg de ce monitorizarea serviciilro sa nu fie utilizata. Toate tarile o fac impotriva talharilor, iar Romania are multime din astia.
“Decizie radicală în Coaliție: PSD, PNL și UDMR renunță la pragul pentru abuzul în serviciu și la toate amendamentele votate în Senat. Se merge pe varianta Predoiu
Coaliția de guvernare a stabilit marți să își retragă toate amendamentele depuse în Camera Deputaților și în Senat pentru modificarea Codului Penal și al Codului de Procedură Penală. PSD și PNL au decis astfel și eliminarea pragului pentru abuzul în serviciu.
Citeşte întreaga ştire: Decizie radicală în Coaliție: PSD, PNL și UDMR renunță la pragul pentru abuzul în serviciu și la toate amendamentele votate în Senat. Se merge pe varianta Predoiu….”
https://www.libertatea.ro/stiri/decizie-radicala-in-coalitie-psd-pnl-si-udmr-renunta-la-pragul-pentru-abuzul-in-serviciu-si-la-toate-amendamentele-votate-in-senat-sa-isi-asume-predoiu-4502989
“BREAKING Vot final: Modificările la Codul Penal, care elimină pragul pentru abuzul în serviciu, au trecut de plenul Camerei Deputaților și vor merge la promulgare / A trecut și modificarea la Codul de Procedură Penală prin care interceptările realizate de serviciile secrete pot fi utilizate ca probe în procesele penale ….”
https://www.g4media.ro/breaking-vot-final-modificarile-la-codul-penal-care-elimina-pragul-pentru-abuzul-in-serviciu-au-trecut-de-plenul-camerei-deputatilor-si-vor-merge-la-promulgare.html
Am inteles ca la coruptie nu pot fi folosite interceptarile?
“…Acest vot a venit la doar câteva zeci de minute după ce aceiași deputați ai coaliției eliminaseră corupția dintre infracțiunile pentru care sunt permise interceptările. Răsturnarea de situație s-a produs după o pauză de câteva minute…”
Eu inteleg ca acum se pot folosi interceptarile, iarasi, ca sa captureze coruptia.
Eu am inteles ca in proiectul trimis de Predoiu nu exista coruptia la inregistrari permise. Deci daca a fost votat proiectul de la MJ , coruptia nu este prinsa la interceptari.
Vom vedea. S-ar putea ca predoiu s-o fi incurcat in mod voit si in tandem cu majoritatea tembela din cecere, iarasi, si cu interceptarile la coruptie dar si cu pragul de furat nepenalizat.
Sobolanime romaneasca, te astepti la orice de la astia.
https://www.g4media.ro/analiza-crima-perfecta-de-ce-eliminarea-pragului-la-abuz-in-serviciu-va-pune-in-pericol-viitoare-dosare-de-coruptie.html
In Europa nu exista plafon. In principiu cred ca CCR-ul ar trebui sa-si revizuiasca decizia care a fost data ca sa-l salveze pe Dragnea. Vom vedea daca Tapalaga are dreptate?
👍
Cred ca PSD-ul si prorusii nostri pregatesc partid de coalitie. Curat ca lacrima si plin de antreprenori frustrati si intelectuali de rasa. Dupa o pandemie si un razboi multi sunt nefericiti.
https://www.gandul.ro/actualitate/exclusiv-surpriza-de-proportii-pe-scena-politica-din-romania-calin-georgescu-este-noul-presedinte-al-partidului-alianta-antreprenorilor-si-agricultorilor-a-venit-vremea-sa-facem-istorie-19936672?
Pee-see-dee + aur-dela-rusi + udemere + penele = love
Love a fost mereu.
Se vor debarasa de AUR usurel pentru ca a fost devoalat Simion. In plus nu au chef de scandal in parlament. Banui ca Simion mai are tinichii de coada unele chiar picante. Daca noul partid rupe din AUR voturile intelectualilor de acolo si aduna si voturile fermierilor frustrati plus voturile antreprenorilor cu probleme care s-au aciuat din PSD acolo, atunci este un partid “curat” gata de a fi acceptat si de UDMR.
Cu alte cuvinte, un nou partid pregatit pentru o coalitie dupa 2024. Inclusiv de UDMR.
👍