Geopolitică: Afganistan, un rezumat
| 22/02/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, International |
Istoric
Afganistanul este o ţară din Asia centrală. Se învecinează cu Iranul la vest, Pakistanul la sud şi la est, Turkmenistanul, Uzbekistanul şi Tadjikistanul la nord, şi cu China în estul extrem. Aici sunt cea mai mare parte din Munţii Hindukush. Este una dintre cele mai sărace ţări ale lumii.
Afganistan înseamnă (literal) ţara afganilor şi s-a constituit la începutul secolului 19. Englezii au introdus primii denumirea ţară afgană, transformându-se mai târziu în Afganistan, denumire preluată şi de afgani. Cuvântul afgan nu se înţelege în sensul de cetăţean al Afganistanului, ci se referă îndeosebi la poporul paştunilor (fiind denumiţi afgani numai în Persia şi India).
Numele Afganistan a fost folosit pentru prima oară în 1801 în tratatul de pace dintre Anglia şi Persia referitor la regiunile în care trăiau paştunii. O denumire foarte veche a regiunii unde astăzi se află Afganistan este Kabulistan. Până acum 2.000 de ani existau regi în Ghazna denumiţi Kabulschahi (regii din Kabul). Poetul Firdausi de la curtea sultanului Mahmod din Ghazna a scris acum 1.000 de ani foarte multe despre Kabulistan (denumit şi Zabulistan). Numele istoric cel mai cunoscut pentru această regiune este Khorasan.
În antichitate şi evul mediu, teritoriul Afganistanului a fost stăpânit succesiv de perşi, greci, parţi, sasanizi, arabi, mongoli, etc. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Şah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 şi 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independenţa Afganistanului, proclamată la 28 februarie 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din iniţiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, Afganistan îşi menţine neutralitatea declarată în 1939. La 17 iulie 1973 regele Muhammad Zahir Şah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar Afganistanul se proclamă republică. La 27 aprilie 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniştii), divizat în două facţiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează Afganistanul; preşedintele Hafiz Ullah Amin este ucis, iar puterea este încredinţată lui Babrak Karmal. Invazia declanşează un lung şi sângeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape şase milioane de afgani s-au refugiat în Pakistan şi Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Mohammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greşeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 aprilie 1988 un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din Afganistan, operaţiune încheiată la 15 februarie 1989. Forţele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 februarie 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eşuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil. În urma presiunilor interne şi externe preşedintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 aprilie 1992), punându-se astfel capăt regimului comunist din Afganistan. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenţei (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar şi Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărât (24 aprilie 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea ţării până la alegerile legislative. Neînţelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, însă, provocând numeroase victime şi distrugeri materiale.
Populaţie: Populaţia Afganistanului este atât de etrogenă, încât nu se poate vorbi cu adevărat despre un popor Afgan în sensul clasic al cuvântului. Nici despre stat naţional nu se poate vorbi, probabil că cel mai nimerit termen ar fi Confederaţie etnică bazată pe o comuniune tribală (Tribal Commonwealth).
Problematică: Afganistanul prezintă două probleme majore pentru lumea occidentală. Prima şi cea mai actuală (aproximativ de la începutul anilor 80) este insurgenţa islamistă, reprezentată prin alianţa între Talibani Afgani şi Islamişti Suniţi-Wahabiţi de sorginte a Fraţilor Musulmani care au generat Al-Qaida. A doua problemă, mult mai veche, este producţia de Opium + derivate (Heroina şi crackul).
Pentru a avea o reprezentare grafică a problemei secunde, adică producţia de opium şi derivate, hai să privim împreună harta de mai jos.
Dacă privim cu atenţie putem sesiza trei lucruri importante pentru analiza noastra geopolitică. [1] majoritatea regiunilor de cultivare extremă a opiumului, [2] insurgenţa majoră a Talibanilor şi [3] teritoriul Pakistanez sunt toate identice, adică, din punct de vedere geografic, totul se petrece pe aceeaşi “scenă geo-politică”.
Actorii Geo-Politici
Actorii Principali: Afganistan, SUA, NATO, Coaliţia Talibană, SUA, NATO, al-Qaida, Pakistanul, Arabia Saudită
Actorii Secundari Regionali: India, Rusia, Iran, Irak, Fostele republici Sovietice-Musulmane
Actorii Secundari Medieni: Turcia, Israel, Egipt, Ţările Balcanice, Siria-Libanul, China.
Patroni: SUA, Pakistanul şi Rusia.
Înainte de intra în explicaţii, de ce enumeraţii de mai sus au rolurile pe care eu le atribuiesc, doresc cu umilinţă să spulber câteva idei care sunt profund înrădăcinate în minţile mai mult sau mai puţin seci ale unor, ziarişti, analişti, politicieni de mai mică sau mai mare anvergură. În primul rând cei străini, pentru că românaşii noştri sunt nevinovaţi ca pruncii şi Afganistan pare la fel de real ca Atlantida.
(1.) Afganistanul nu este o ameninţare serioasă pentru SUA, şi nici al-Qaida. Nici măcar drogurile nu sunt o problemă, pentru că piaţa Americana este, de facto, o piaţă capturată de “băieţii” din Sud-America.
(2.) Dezordinea şi luptele necontenite în Afganistan sunt un interes naţional al Pakistanului, care este pe departe cel mai interesat de perpetuarea acestui conflict.
(3.) Pentru Pakistan războiul Afgan, este o sursă principală de venituri, influenţa politică şi bunăvoinţă “Americană”
(4.) Acelaşi interes îl au şi Saudiţii care-şi doresc “băieţii” întorşi acasă ca pe un cui în cap. Mai bine să se lupte în munţii Afganistanului decât pe străzile Riadului.
(5.) Diferit de Orientul Mijlociu (Israel-Palestina) în care, personal eu nu văd o rezolvare rezonabilă şi coerentă în generaţia noastră, conflictul Afgan poate fi rezolvat foarte uşor.
Analiza Intereselor Geopolitice în Afganistan
Din punct de vedere American, Afganistanul nu este o provocare tactică, adică nu există o primejdie imediată la adresa Statelor Unite. Episodul 9-11, a fost singular. O altă surpriză de acest fel din aceeaşi regiune este foarte puţin probabilă. Terorismul Islamic din această regiune s-a adaptat la situaţia existentă pe plan local şi internaţional. În Afganistanul de astăzi sunt prezente numai bazele la nivelul de indoctrinare, antrenament, într-o parte, şi de hartuire şi paralizare a unor forţe occidentale importante care au fost dislocate pe teren, în alta. Adică metaforic vorbind, aduceţi voi aici cât mai mulţi soldaţi, cu multe “zorzonele” militare ca să putem noi lucra în linişte la voi acasă.
Bazele de recrutare, şi de acţiune se află de mult în Balcani, Africa de Nord (Maghreb), Anglia, Franţa şi Canada. Islamismul a dezvoltat o doctrină clasică de “etajare” logistică şi combatantă, bazându-se pe o structura dualistă. Prima structură, cea politică, ideologică şi religioasă – care este din nefericire acceptată de democraţiile occidentale fiind considerată legitimă, şi a doua structura, cea subterană, alimentată financiar şi politic de prima, care în opiniile occidentale este nocivă, periculoasă şi ilegală dar care este ascunsă şi mascată de legitimitatea acordata de structura legala.
Trebuie să amintesc cititorului avizat, că au existat suficiente cazuri în istoria recentă a umanităţii în care deficienţele legale ale democraţiei au provocat mari catastrofe, fiind exploatate de forţe anti-democratice. Aşadar lupta în Afganistan NU este de fapt o luptă împotriva terorismului, ci o luptă care are la bază alte interese, majoritatea poziţionate în zona resurselor şi a echilibrelor dintre EST-VEST-NORD-SUD.
La ce ma refer:
(1.) Zona EST-VEST, este zona în care două puteri nucleare se află într-un conflict care a generat deja două războaie, încă convenţionale (Pakistan-India). Acest conflict a creat prima radicalizare Islamică începând din 1949 şi până în prezent. Islamul radical nu se află numai în Iran, el se află, în primul rând, în Pakistan.
(2.) Zona NORD-SUD, este zona în care Afganistanul foloseşte drept zonă tampon dintre resursele energetice din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. Cine “stăpâneşte” zona poate asigura un paralelism şi o separare a surselor energetice, pe parcursul lor EST-VEST. Sau, din contră, o cartelizare a lor în mâna unei singure puteri.
(3.) Acelaşi Afganistan este, încă o dată, zona de tampon între Islamul radical propagat de Iran şi cel incipient din statele foste sovietice din Asia Centrală şi de Sud. O cădere a Afganistanului sub influenţa Iraniană ar facilita cartelizarea Islamică a celor doua zone geografice şi implicit al resurselor energetice din cele două zone.
(4.) Interesele Rusiei. De două feluri, cele defensive, constau în păstrarea hegemoniei în fostele republici sovietice, şi apărarea lor de influenţe islamice radicale. Cele ofensive, sunt constituite de visul Rusiei Imperiale care stăpâneşte Orientul Mijlociu. Vis vechi de cel puţin 200 de ani.
Monolog despre Servicii Secrete
Numai neinitiaţii, inocenţii sau proştii, mai cred că seviciile secrete ale unei ţări redau prin ceva orânduirea socială a ţării pe care o servesc. Dacă cineva crede că CIA-ul este reprezentantul demn al unei democraţii desăvârşite, sau FSB-ul este reprezentantul unei pseudo-democraţii şi PIA (Pakistan’s Intelligence Agency) este un serviciu aservit unei dicaturi de un fel sau altul, greşeşte amarnic. Asta ca sa nu vorbim de alte instituții democrate și umanitare cum ar fi Mossad-ul, MI6, și DGSE-ul Francez. Sunt puține rele mai necesare și mai toxice decât serviciile secrete. Capabilitatea lor de a rezolva problemele unei ţări este mult mai limitată faţă de gravele greșeli pe care le produc. Greșeli care uneori provoacă războaie sângeroase, și care nu aduc nimic decât pierderi imense în oameni și bani.
În puține regiuni din lume se poate vorbi de toxicitatea acestor instituții, ca regiunea Afgană. Insurgenţa Afgană este rodul monstruos al unei situaţii scăpate de sub control. Intervenția Sovietică în Afganistan a fost “focosul” care a condus la finalul războiului rece și începutul terorismului “cald”. Data începuturilor globalizării terorismului coincide cu data pactului făcut de CIA cu PIA pentru susținerea insurgenţei pashtune. Acest pact și răspunsul pe care KGB-ul a fost nevoit să-l dea pot fi considerate începutul războiului Afgan, care este deja la sfârșitul celui de-al treilea deceniu (’80+’90+’00). Am împrumutat o hartă de la Stratfor (sper ca ei să nu se supere, le fac publicitate), pentru a sesiza câteva elemente despre care vom discuta.
Aceste drumuri pot fi folosite pentru o o sumedenie de lucruri, niciunul însă pentru migrația porumbeilor păcii și a frăției dintre popoare.
Amenințările imediate sunt în primul rând ţările musulmane din sudul Rusiei, tot imediate sunt amenințările înspre Iranul Shiit și India Hindusă. Amenințările mediane sunt pentru Turcia și prin Turcia spre Balcani și Europa. Amenințările globale (mai îndepărtate) sunt definite de cele două provocări despre care am mai vorbit, droguri și proaspeții absolvenți ai academiilor Islamice care propovăduiesc Pax Islamica. Aceleași academii care au fost finanțate la începuturile lor de sfinții apostoli ai serviciilor secrete Roșii, Albastre, Verzi sau Galbene.
PS. Articolul este un rezumat publicat in Politeia Geopolitical Analyses la data de 06/01/2011
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Multumesc si pentru acest serial (ca si pt celelalte). Deosebit de interesant!
cu placere.