Revista Presei – 16 iunie.”Comoara din subsolul Bucureștiului, care ar putea încălzi natural Capitala. “Cine ține căpușat Elcen nu are interes să dezvolte energia alternativă”…”
16/06/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 16 iunie! Vremea se va menține în general frumoasă şi se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua la munte şi în sudul ţării unde izolat vor fi ploi de scurtă durată, iar noaptea în nord-vest, unde pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 31 de gr, iar cele minime între 5…6 gr în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 17…18 gr în Dealurile de Vest şi pe litoral. In Bucuresti cerul va fi variabil, iar vântul în general slab. Temperatura maximă va fi de 28…29 de gr, iar cea minimă de 14…16 gr.
“Gripa și virusurile obișnuite au început să se manifeste în mod bizar. Rolul Covid în apariția valului de viroze respiratorii La peste doi ani de la debutul pandemiei de SARS-CoV-2, virusurile familiare acționează în moduri necunoscute. Valul de viroze respiratorii din anotimpurile calde face specialiștii să analizeze regândirea prevenției. Luna trecută, copiii internați la Spitalul de Copii Yale New Haven prezentau o gamă uimitoare de șapte virusuri respiratorii. Aveau adenovirus și rinovirus, virus respirator sincițial (RSV) și metapneumovirus uman, gripă și paragripa, precum și coronavirus, despre care mulți specialiști spun că este de vină pentru focarele neobișnuite de infecții respiratorii. Gripa și virusurile obișnuite au început să se manifeste în mod bizar „Acest lucru nu este tipic pentru nicio perioadă a anului și cu siguranță nu este tipic în mai și iunie”, a spus Thomas Murray, expert în controlul infecțiilor și profesor la Yale. Unii copii internați în spital erau co-infectați cu două virusuri, iar câțiva cu trei, a spus el. RSV își limitează de obicei atacurile la lunile de iarnă. Rinovirusul, cauza răcelii comune, trimite rareori oamenii la spital. Iar gripa, care părea să revină în decembrie, după ce a lipsit în anul precedent, a dispărut din nou în ianuarie, odată ce varianta Omicron a coronavirusului a devenit dominantă. Acum gripa s-a întors, dar fără o tulpină comună cunoscută sub numele de Yamagata, care nu a mai fost observată de la începutul anului 2020. Ar fi putut dispărea sau ar putea sta la pândă pentru a ataca sistemul nostru imunitar, au spus cercetătorii….. Ea și alți specialiști în boli infecțioase își revizuiesc, de asemenea, răspunsul la RSV, un virus comun care aduce în spitale aproximativ 60.000 de copii mai mici de 5 ani în fiecare an, potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC). Poate provoca infecții pulmonare mortale la prematuri și la alți sugari cu risc ridicat. Tratamentul tipic pentru aceștia este injecția lunară cu un anticorp monoclonal, palivizumab, din noiembrie până în februarie….. Măsurile extraordinare pe care le-am luat pentru a limita expunerea la coronavirus au limitat, de asemenea, expunerea noastră la alte virusuri. Dacă te expui din nou la un virus odată ce a trecut prea mult timp, s-ar putea să nu te poți proteja și pe tine, ceea ce duce la focare în afara sezonului la nivelul populației și la infecții surprinzător de virulente pentru indivizi. Asta, spun Mina și alții, este ceea ce s-a întâmplat odată ce oamenii au renunțat la măști și au început să se adune la interior. Virușii au început să circule în afara sezonului deoarece imunitatea populației era scăzută, chiar dacă alte condiții pentru ei nu erau optime….. Covid-19 nu a dispărut, avertizează specialiștii Pe măsură ce trecem la vară, la mai bine de doi ani de la izbucnirea pandemiei de Covid-19, cuvintele „noul val” sunt probabil ultimul lucru pe care cineva vrea să-l audă. Cu toate acestea, este adevărat că datele recente din Regatul Unit (precum și datele din Florida și din alte locuri) indică faptul că subvariantele Omicron, BA.4 și BA.5, declanșează un nou val de cazuri. Deși aceste variante ale Omicron nu sunt mai severe, au capacitatea de a reinfecta oamenii, chiar și pe cei care au avut o versiune anterioară a Omicron. Aceasta este o dovadă suplimentară că atingerea „imunității de turmă” (unde sunt vaccinați sau infectați suficienți oameni pentru a opri circulația ulterioară) împotriva Covid-19 este probabil imposibilă..…” Integral: https://www.fanatik.ro
“Primul caz de variola maimuței din România (actualizat)…. Variola maimuței nu este o boală nou apărută, dar este pentru prima dată cînd virusul care o provoacă reușește să se instaleze în teritorii din afara Africii. Există indicii că virusul circula deja, nedetectat, de cîteva luni sau chiar de ani buni, căci analizele genetice ale probelor de virus colectate de la bolnavi arată că se întîlnesc cel puțin două sușe distincte.[2] Fiind o afecțiune foarte rar întîlnită și avînd manifestări asemănătoare altor boli cu transmisie sexuală, probabil că multe cazuri au fost diagnosticate greșit, permițînd virusului să se răspîndească nedetectat. De altfel, s-au tras semnale de alarmă încă din 2019, un grup de experți în sănătate publică și boli tropicale subliniind că, în lipsa vaccinării, variola maimuței riscă să ocupe nișa ecologică eliberată prin eradicarea variolei umane.[3] Era inevitabil ca boala să ajungă și în România, iar cazul anunțat ieri nu va fi ultimul. În lipsa unor măsuri raționale și coerente, puse rapid în practică, există un risc semnificativ ca boală să devină endemică și la noi, un fel de nou sifilis al secolului XXI….. Este România capabilă să răspundă rațional unei probleme de sănătate publică? Mi-e teamă că nu. Vă aduceți aminte cum a eșuat campania de vaccinare anti-HPV în 2008, deși aveam (și avem…) o uriașă mortalitate provocată de cancerul de col uterin? Vă aduceți aminte scandalul care se produce de fiecare dată cînd se discută posibilitatea legalizării prostituției, deși pe toate centurile orașelor și în parcările de tiruri mii de femei își cîștigă astfel existența în condiții abominabile, fără nici cel mai mic control sanitar? Vă aduceți aminte de imbecila opoziție la introducerea educației sexuale în școli, în condițiile în care bolile cu transmisie sexuală și sarcinile nedorite, la minore, ating valori demne de Africa? În timp ce alte țări fac eforturi active să obțină vaccin anti-variolic, noi așteptăm să ne salveze Comisia Europeană…..Aveți grijă de voi și de cei din jur!…” Integral: https://www.contributors.ro
“Video Exclusiv Daniel Dăianu: Sistemul fiscal a devenit un șvaițer. S-a intrat într-un fel de schizofrenie cu impozitul progresiv ….. Daniel Dăianu: “Toate țările trăiesc pe datorie, important este cât te împrumuți și ce faci dacă împrumuturile sunt masive și ai deficite bugetari mari și trebuie să și refinanțezi datoria publică. Ce faci să corectezi deficitele și să stabilizezi datoria publică. Trebuie să faci investiții, investițiile nu se fac doar cu resurse europene. Aici trebuie să fii chibzuit ca stat, nu trebuie să te întinzi mai mult decât poți”. …. “Noi nu mai avem cotă unică în România, dezbaterea cotă unică versus cotă progresivă este foarte înșelătoare și s-a intrat într-un fel de schizofrenie pentru că nu exprimă realitatea această dezbatere. Noi nu mai avem cotă unică, noi am ajuns la un sistem de impozitare regresiv. Am ajuns în situația în care sunt persoane care câștigă foarte mult, diverse surse de venituri, dar plătesc mult mai puțin proporțional vorbind comparativ cu alte persoane. Este un sistem extraordinar de anapoda și care exprimă puterea unor grupuri statornicite, sistemul fiscal a devenit un șvaițer. El nu este transparent, nu promovează echitatea. Nu în sens socialist, ci cât plătim fiecare în raport cu veniturile pe care le are”….. “Poți să spui că pentru unii regimul fiscal din România permite și adesea prin operațiuni legale, nu ilegale, permite câștigurilor foarte mari să fie însoțite de impozite foarte mici ceea ce este incorect. Până la a discuta despre cotă unică sau impozit progresiv, trebuie să facem astfel încât să dispară acest sistem regresiv. Eu vă spun acest lucru fiind unul care susține politica industrială și sunt de acord că în anumite momente este necesar să acordăm anumite înlesniri fiscale. La IT-ști s-au oferit pe bună dreptate și a existat un motiv, dar nu se mai poate discuta acum de așa ceva”….”În general aceste facilități trebuie să fie pe perioade limitate și ele să urmărească sprijinirea unor domenii care sunt puternic lovite. Pentru că bugetul nu este sac fără fund și nu pot toate domeniile să fie sprijinite.””” Integral: https://www.digi24.ro
“Prof. Cristian Păun, despre interzicerea mașinilor termice: „Socialismul verde este tot socialism!”.…. „Aflu că vor fi interzise mașinile pe combustibil fosil în Uniunea Europeană începând din 2035. Nu vom mai găsi decât mașini electrice. Interdicția vine fără o analiză economică a ceea ce înseamnă acest lucru, mai ales din perspectiva dependenței de materiile prime înglobate în tot ce înseamnă o mașină electrică (mai ales în baterii). Și mașinile electrice au o amprentă de mediu însemnată. În plus, nu înțeleg efortul acesta extraordinar de a fi verde, în timp ce Rusia sau China nu dau doi bani pe aceste eforturi. Au, cumulat, o amprentă de mediu mult peste Uniunea Europeană în momentul de față. Ba mai mult, am eu senzația că și finanțează masiv mișcările verzi de prin Europa ca să fie active și să întrețină vie flacăra revoluției ecologice”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale, titularul disciplinei de Tehnica plăților și finanțării internaționale. „Să nu ne mire apoi de ce avem viață grea și tot mai scumpă, de ce sărăcim aplicând otova idei pentru care încă nu avem soluții sustenabile din punct de vedere economic….Cristian Păun concluzionează că „socialismul verde este tot socialism! Tot a faliment pute!”.” Integral: https://newsweek.ro
“Comoara din subsolul Bucureștiului, care ar putea încălzi natural Capitala. “Cine ține căpușat Elcen nu are interes să dezvolte energia alternativă”..… Iarna viitoare nu se anunță prea ”caldă” pentru locuitorii Capitalei. Prețul gigacaloriei s-a dublat și în aceste condiții până și cei care nu au probleme ”tehnice” cu apa caldă și căldura vor închide robinetele. Iar acest lucru se întâmplă într-un oraș construit practic pe o pânză geotermală. Încălzirea cu apă geotermală sau ”gigacaloria lui Dumnezeu”, cum mai este denumită ar putea duce mai multe avantaje, cum ar fi protecția mediului înconjurător, dar și un cost de producție mult mai scăzut decât prin sursele convenționale. În alte orașe mai mici din țară se poate acest lucru însă, în Capitala României nu se vrea pentru că acest obiectiv nu face parte din interesul celor care țin căpușat Elcen- cel mai mare producător de energie termică din România. De ce nu curge apă geotermală la robinetele bucureștenilor …. ”Nu există dintr-un motiv simplu: resursa geotermală aparține conform legilor Ministerului Economiei, minister care are în subordine și Elcen, adică producătorul de energie care furnizează apa caldă în București. Mafioții care țin căpușat Elcen nu au interes să dezvolte energie alternativă, atâta timp cât scot profit mare din această companie. Primăria Municipiului București nu poate exploata ceva ce nu are în administrare: resursa….. Specialiștii spun că sub Capitală există un acvifer care în sudul orașului ajunge la 40 de grade Celsius, la adâncimi de 1.000 de metri iar în nord, la temperaturi de 80 de grade Celsius la adâncimi de 2.800-3.000 de metri. Se pare că Nicolae Ceauşescu a vrut să exploateze apa geotermală în Bucureşti, iar orașul Otopeni era preconizat să se încălzească în totalitate cu această sursă de energie alternativă. Proiectul ar fi picat pentru că mineralizaţia apei e foarte mare şi în schimbătoarele de căldură şi în conducte se depun oxizi, hidroxizi şi săruri din apă şi se obturează conductele şi schimbătoarele de căldură. În 2009, autoritățile discutau despre transformarea Capitalei într-un oraș balnear, dar nimic nu s-a concretizat…..Doar că ștrandul de la Casa Presei a fost distrus, rămânând în funcțiune doar încălzirea geotermală a Institutului Ana Aslan. La Spitalul SRI, s-a reușit, totuși, trecerea de pe o centrală pe gaz pe încălzire prin sistemul de apă geotermală. Și tot aici, apa respectivă este folosită și la recuperarea terapeutică. Iar acest lucru a fost posibil după reabilitarea unei sonde de la Balotești la care s-a adăugat instalarea unei pompe geotermale, construcția unei centrale geotermale, dar și a unui rezervor de 500 de metri cubi. Cel mai de succes proiect în ceea ce privește apele geotermale este însă centrul de spa Therme de la Balotești, care aparține grupului austriac A-Heat. De altfel, aici au fost săpate și ultimele puțuri în bazinul geotermal din nordul Capitalei, la o adâncime de 3,1 km. Ele aduc ape geotermale cu temperaturi de 81 de grade Celsius. Tot proiectul inițial a costat 29,5 de milioane de euro, la care statul român a contribuit cu 6,6 milioane, scrie Panorama..…. Practic, un singur oraș din țară, Beiuș, se bazează în totalitate pe acest tip de energie pentru încălzirea locuințelor și are proiecte importante de a deveni un adevărat centru ecologic geotermal, se arată într-o interpelare transmisă Parlamentului European de un politician român. Locuitorii acestui oraș din Bihor plătesc cele mai mici facturi la încălzire din țară. Explicația este simplă: de aproape două decenii blocurile și casele, dar și spitalele ori școlile din municipiu sunt încălzite cu ajutorul apei geotermale. În acest fel și oamenii de afaceri din oraș au reușit să-și reducă cheltuielile, conform Digi 24. Proiectul a fost realizat cu bani europeni. De asemenea, un cartier din Oradea este și el încălzit la fel. Apă geotermală curge și prin caloriferele orașului Cernavodă…..” Integral: https://ziare.com
“1500 €/ lună, chiria plătită statului de Țiriac pe terenul unde a ridicat un aeroport. De 23 de ani.… La doi pași de înghesuiala și hărmălaia de pe aeroportul Henry Coandă se află cel mai mare și mai luxos aeroport privat din România. Este deținut de o companie a omului de afaceri Ion Țiriac, cunoscut și pentru perfomanțele sale ca tenismen. Pe aici trec numai VIP-uri, care folosesc private jet-urile companiei lui Țiriac sau alte chartere de lux, și care nu au grija check in-ului, a statului la coadă la îmbarcare sau a bagajelor care sosesc cu întârziere. Compania aeriană a lui Țiriac a intrat în afaceri cu Aeroportul Otopeni în urmă cu 23 de ani. Oficial, Ion Țiriac Air SRL este deținută acum de două companii, Bebington Investments Limited și Callum Investments Limited, ambele înregistrate în Cipru. Toate afacerile sale din România sunt deținute de astfel de entități pentru optimizare fiscală, însă Țiriac nu a negat niciodată că acestea, inclusiv aeroportul privat ce-i poartă numele nu i-ar aparține…..Conform contractului, conducerea acestei asociații este asigurată de către o Adunare Generală, însă toată activitatea acesteia este gestionată de compania lui Țiriac. Aceasta se ocupă de tot – de la activitatea financiar-contabilă până la gestionarea operațiunilor de pe aeroportul privat…… Numai că timp de 23 de ani această asociere nu a produs un leu profit, în ciuda faptului că e vorba de o activitate de servicii de transport privat de lux: ”Ținând cont de lipsa de profit a Asocierii, până în acest moment, CNAB (Compania Națională Aeroporturi București) a încasat valorile minime garantate prin contract în cuantum aproximativ de 400 mii USD pentru perioada de referință”, spune Dorobanțu. Fără niciun leu profit din asociere, compania statului a încasat o chirie lunară de circa 1500 de dolari sau de 0,0120 dolari pe metru pătrat. Cam cât e chiria pentru un apartament de lux în centrul Bucureștiului. Conform prețurilor actuale din piața imobiliară, un teren fără nimic construit se închiriază în zona aeroportului Henry Coandă cu 2 Euro/mp dacă nu are utilități și cu 10 Euro pe metru pătrat dacă are utilități trase. La prețurile actuale, Țiriac ar fi trebuit să plătească 125.000 Euro lunar pentru terenul luat de la stat. În schimb, compania sa a plătit, în 23 de ani, pentru terenul luat de la stat, chiria pe cinci luni la prețurile actuale: de 167 de ori mai mică decât prețul real din piața imobiliară. Sau altfel spus statul l-a subvenționat pe omul de afaceri cu 34,1 milioane de Euro dacă păstrăm chiar paritatea euro dolar.…..” Integral: https://newsweek.ro
“„Știința și politica sunt inseparabile” – esența unui amestec toxic.. „Știința a stabilit că…” și „Aveți încredere în știință” au devenit în ultimii ani sloganuri des repetate nu doar de politicieni, ci și de segmente importante ale comunității științifice, indiferent dacă e vorba de Covid, schimbarea climei sau energii colorate, adică „verzi”. Sloganurile nu conțin însă elementul esențial: în general, oamenii au încredere în știință, dar mulți nu au încredere în oamenii de știință. Și este greu să-i învinovățim pentru această situație… Unul din motivele cele mai importante ale dezamăgirilor provocate de profesioniștii științei este transformarea unora dintre ei în ideologi de partid sau, și mai rău, în agenți electorali, pe baza altui slogan, cel cu care începe titlul contribuției mele…..Răspunsul celor acuzați că acceptă imixtiunea revistelor științifice în propaganda electorală a fost: Nu știați că știința este politizată? Puneți mâna mai bine și citiți:….Teoriile și argumentele științifice au fost folosite pentru a susține inferioritatea altor rase, legitimând astfel crimele comise de-a lungul istoriei și în întreaga lume. Acestea au fost folosite în Statele Unite pentru a justifica sclavia și războaiele cu „indienii”, precum și, mai târziu, pentru sterilizarea persoanelor cu handicap. Apariția eugeniei ca „știință aplicată” a culminat cu atrocitățile îngrozitoare comise de naziști în timpul celui de-al Treilea Reich. Societatea trebuia să fie curățată de orice contaminare străină, de unde și expresia germană Rassenhygiene, care înseamnă „igienă rasială”. … .Dar ce surprinde extrem de neplăcut este faptul că mediul științific, atât în Statele Unite, cât și în Germania, nu a organizat niciun protest susținut. Dimpotrivă. În Germania, oamenii de știință s-au aliniat rapid la program. Cercetătorii germani moderni s-au întors să revizuiască documentele naziste din anii 1930. ….Al doilea exemplu clasic de imixtiune toxică dintre știință și politică (știință politizată) este ilustrat convingător de agricultura sovietică a lui Trofim Denisovici Lîsenko. Un țăran autopromovat inginer agronom, Lîsenko a pretins că „a rezolvat problema fertilizării câmpurilor fără îngrășăminte și minerale”, inventând, în 1928, o procedură numită iarovizare (vernalizare), prin care semințele erau umezite și răcite pentru a spori creșterea ulterioară a culturilor. De aici, Lîsenko a dezvoltat o întreagă ideologie pseudo-științifică prin care a negat realitățile fundamentale ale evoluției și transmiterii genetice (conform biologiei moderne a lui Mendel și Morgan) și le-a înlocuit cu tehnici bazate pe idei discreditate (ipoteza Lamarck) precum „moștenirea caracteristicilor dobândite”. …. Argumentul inevitabilității Nu există nicio cale de a ocoli acest lucru. Sunteți naivi dacă credeți că puteți împiedica știința să fie politică. Este aroganță în cel mai înalt grad să crezi că ești cumva „obiectiv” și că nu ești sclavul prejudecăților tale. Contra-argumentul se bazează pe definiția „obiectivității” științifice. Pentru că și oamenii de știință sunt tot oameni, este imposibil ca ei să fie total obiectivi – cercetările pe care aleg să le facă și interpretarea rezultatelor obținute vor fi întotdeauna influențate de opiniile și viziunile lor politice despre ce cred ei că este important pentru societate….. Deoarece internetul a democratizat știința, academia nu mai deține monopolul asupra informațiilor specializate. Pe baza propriilor evaluări ale acestor informații, profanii pot interveni și pot chiar să ajungă să influențeze, în bine sau în rău, demersul științific. Provocările la adresa preoților care pretind că reprezintă „consensul științific” (Covid, schimbarea climei, energii colorate în „verde”) i-au făcut pe aceștia să fie din ce în ce mai intoleranți față de ideile noi….. Zeci de previziuni apocaliptice eșuate, unele vechi de zeci de ani, despre schimbarea climei au fost prezentate ca fiind „știința spune că”, dar au fost întotdeauna rezultate cu probabilitate scăzută. Mai recent, sute de documente privind schimbările climatice au inclus scenariul „business as usual” al IPCC (denumit în mod obișnuit „RCP8.5”), care a fost construit în mod intenționat ca fiind cel mai nerealist caz. Chiar dacă alte scenarii au fost luate în considerare în documente, acest caz a dominat prezentarea mediatică. Proiecțiile se bazează în mare măsură pe modele climatice, iar variația de trei ori mai mare a încălzirii preconizate de aceste modele înseamnă zeci de trilioane de dolari cheltuiți în costuri societale.[8] Prin urmare, majoritatea modelelor sunt susceptibile să conțină erori semnificative în ceea ce privește impactul climatic asupra omenirii. Sună ca și cum „știința este clară”? Eu nu știu, dar Greta sigur știe că oamenii de știință ne spun că…….. Când căutarea adevărului este obnubilată de scopuri politice, dobândirea cunoașterii este redusă la căutarea puterii. Acesta este pericolul cu care ne confruntăm acum. Și acesta este motivul pentru care amestecul dintre știință și politică este o combinație proastă, cu o istorie proastă…..” Integral: https://www.contributors.ro
“Când se înființează Uniunea pentru Salvarea USR? Dacian Cioloș a băgat Uniunea pentru Salvarea României (USR) în trepidații. Plecarea sa din partid, împreună cu patru europarlamentari, a tulburat apele în interior. 11 parlamentari se pregătesc să i se alăture în noua sa formațiune: REPER. …. Foarte mulți l-au criticat pe Dacian Cioloș pentru că a luat decizia să plece din USR. Puțini au remarcat că motivele sale sunt legitime. După ce a fost ales democratic președinte al partidului, în urma votului Congresului, Cioloș nu a fost lăsat să exercite propriu-zis puterea. Congresul nu i-a dat majoritatea în conducerea partidului. Fiind perceput ca un outsider, și temut pentru asta, delegații la Congres au preferat să dea majoritatea în biroul politic al partidului aripii Dan Barna- Cristian Ghinea, pentru a împiedica o preluare ostilă a USR de către PLUS. O dovadă de imaturitate politică. Soluția s-a dovedit în scurt timp nefuncțională, pentru că Cioloș și-a dat demisia, refuzând să fie un președinte de paie. Succesorul său în fruntea USR, Cătălin Drulă, a ales să coabiteze cu Barna și Ghinea, astfel că tandemul de la vârful partidului s-a transformat în triumvirat. Principala problemă de leadership a partidului nu a fost rezolvată: decizia este în mâinile unui grup restrâns de persoane, iar asta afectează activitatea partidului, capacitatea sa de a livra lucrurile pe care electoratul le așteaptă. Teoria politică ne învață că cetralizarea deciziei trebuie făcută doar atunci când partidul este la putere. În opoziție, decizia trebuie democratizată și, mai ales, dezbaterea trebuie să fie liberă. O altă problemă a useriștilor este că, încă de la înființarea partidului, au suferit de un adevărat complex al liderului. Nicușor Dan nu a fost lăsat nici el să-și impună viziunea de conducere. Oamenii din jurul său s-au temut că, dacă va face ce vrea, îl va „strica”. Ca și cum partidul ar fi o jucărie cu care liderii săi se joacă o perioadă limitată în timp. Membrii săi s-au purtat cu USR cu un exces de parenting politic, extrem de dăunător. USR este deja la vârsta la care trebuie lăsat să meargă singur, să nu mai fie ținut de mână permanent de „părinții săi fondatori”. Dacă nu va fi lăsat să fie un organism viu, USR nu va reuși să-și maximizeze scorul la viitoarele alegeri. Potențial are, având în vedere că la ultimele alegeri europarlamentare, cu Dacian Cioloș cap de listă, a luat 23% din voturi…..” Integral: https://newsweek.ro
“O țară de minori. Cât mai avem până la majorat?.…. Kant mai spera că într-un viitor nu prea îndepărtat, oamenii vor reuși să facă din „Sapere aude!” (Îndrăznește să cunoști!) deviza vieții lor și că, astfel, împreună, curajoși și educați, vor putea să se opună oricărei forme de tiranie. Filosoful german era fără îndoială un mare optimist, un gânditor deosebit (poate excesiv) de încrezător în semenii lui. Pentru că astăzi, după două secole și jumătate, putem constata cu ușurință că nu am devenit „majori” și că arareori gândim cu mintea noastră. Cel mai adesea, ne lăsăm călăuziți de alții, iar asta, cum spuneam, din trei motive: lenea, lașitatea și frica.…. Sau pentru care românii nu se mai revoltă colectiv, oricâte orori și nedreptăți văd în jurul lor. Dar e cu siguranță câte ceva din fiecare. Cu excepția unei minorități admirabile care se zbate pentru o viață mai bună a semenilor lor neajutorați, în ONG-uri și inițiative civice, marea majoritate a compatrioților noștri preferă să comenteze de pe margine spectacolul social. A existat un moment de empatie în primele săptămâni ale războiului, timp în care românii și-au bifat pentru încă o vreme capacitatea de a fi solidari și folositori celor aflați în nevoie, după care s-au întors din nou cu spatele la societate ca să-și vadă de treburile lor. Asta nu înseamnă că suntem leneși ca popor, ci că suntem cel mai adesea foarte comozi ca societate, foarte îngăduitori cu ceea ce se petrece în jurul nostru….. Lașitatea civică e pe cale să devină și ea marcă înregistrată a societății noastre de azi. Iar asta se întâmplă din cauze endogene, dar și exogene. Ne uităm cu multă admirație la cei câțiva eroi ai vieții civice (Emilia Șercan, Mihai Goțiu, Valeriu Nicolae și nu mulți alții), dar foarte puțini am face ca ei și cât fac ei. În cazul recent, mereu recent, al plagiatelor, de pildă, vocile universitare care se opun public și vehement acestui cancer al școlii și cercetării sunt totuși foarte minoritare în raport cu majoritățile tăcute din universități. Unde sunt zecile de mii de universitari care ar trebui să aibă curajul de a lua atitudine publică împotriva unui guvern care a făcut din salvarea plagiatorilor o chestiune de securitate națională?….. Indignarea de laptop, distribuirea de postări și semnarea de petiții online trec azi drept maximele dovezi de curaj social prin care considerăm că ne-am făcut datoria față de societate. Numai că o societate nedreaptă și un stat eșuat ca România, cu o educație ajunsă la un minim rușinos, nu se schimbă pe Facebook. Dimpotrivă, este rețea prin care eșecul se perpetuează. Mai este apoi și frica. Pandemia și politicile ei polițienești, militare și sanitare au sădit adânc în noi sămânța fricii. Războiul din Ucraina a contribuit și el la răspândirea acestei pâcle a fricii. Nu ieșim în stradă pentru că e bine totuși să ne mulțumim cu ce avem: iată, au murit 65.000 de români din cauza unui virus și la câteva sute de kilometri de noi mor zilnic civili, uciși de o armată barbară….. Și apoi, pentru ce? Ultimele dăți când am ieșit în stradă cu ce ne-am ales? Cu bătăi, cu gaze, cu răniți și morți, cu un președinte care s-a aliat – el însuși din lene, frică și lașitate – cu cei care au comandat violențele împotriva civililor la 10 august…… Știm acum cu toții că nu sunt șanse ca administrația să se depolitizeze și să se eficientizeze; știm că școlile își vor urma curba descendentă și vrem tot mai mulți să ne trimitem copiii cât mai devreme la studii și la lucru dincolo; știm că vor continua să ardă spitale și să se prăbușească poduri sub noi; știm că nu-i mai atinge nimic, hoți, plagiatori, incompetenți, mincinoși, toți așezați temeinic în scaunele lor luxoase. Numai că e un cerc vicios în toate acestea: pentru că tocmai lenea, lașitatea și frica noastră i-a înșurubat în scaunele și salariile și pensiile lor speciale. E fals să spunem că nu se poate face nimic: e mult mai corect să spunem că tocmai pentru că nu facem noi nimic acest putregai al corupției se întinde tot mai mult printre noi…..Cât ne mai trebuie să devenim majori?” Integral: https://presshub.ro
“Pace contra teritorii, în Ucraina – o idee vest europeană conceptual greșită Sigur că politicienii europeni sunt speriați de consecințele războiului din Ucraina. Inflația generată de creșterea prețului la produsele petroliere și la gaz a dus la deteriorarea nivelului de trai din țări ca Franța, Germania, Italia. Asta înseamnă că popoarele respective, nemulțumite, ar putea sancționa politicienii aflați acum la guvernare. Iar acești politicieni miopi gândesc că ar fi convenabil pentru ei să sacrifice o parte din Ucraina pentru interesele lor politice, interese care sunt direct influențate și de profitul marilor capitaliști. Unitatea Europei, care a fost la începutul conflictului superbă și emoționantă, se fisurează încetul cu încetul. La început, țările europene au fost oripilate de invazia rusă, de sălbăticia războiului dus de aceștia și au reacționat emoțional. Acum, la trei luni de război, marile puteri europene fac calcule și se sperie văzând cât costă ajutorarea Ucrainei, cât costă susținerea principiului că orice stat are dreptul de a hotărî singur ce cale vrea să urmeze și în ce alianțe vrea să intre, cât va costa reconstrucția Ucrainei…..Italia dorește ca Ucraina să devină o țară neutră și să ajungă la un acord cu Rusia privind statutul Crimeii și Donbasului. Nu-i nimic altceva aici decât vechea și nociva idee care a dus la invazia Ucrainei, cea a cedării de teritorii pentru pace….. Mesajul italian care susține că Ucraina trebuie să devină o țară ,,neutră” este extrem de nociv. După ce ministrul de Externe francez a susținut public că Ucraina are nevoie de un deceniu sau un deceniu și jumătate ca să aibă șansa să candideze la primirea în NATO, italienii susțin și ei același lucru. Italienii sunt dispuși să facă această concesie Rusiei ca situația să revină la cea anterioară lunii februarie anului curent. Rusia nu poate accepta să se retragă din Ucraina ca urmare a unor negocieri de pace, asta ar însemna că ,,operațiunea sa specială” s-a soldat cu un eșec…..Ca urmare, planul Italiei nu se referă la statutul Crimeii și al Donbasului decât superficial, de fapt, e vorba despre tot pământul cucerit cu sacrificii și umilințe de armata rusă. ….Poate că Franța e mulțumită cu întărirea flancului estic al NATO și nu are nevoie de încă un an de inflație pentru că societatea franceză este și așa fărâmițată de mișcări sociale. Poate că președintele Macron face calcule și este speriat de cât va costa reconstrucția Ucrainei….. Poate că domnul Macron s-a simțit umilit de Putin din cauza încăpățânării lui Zelenski. Poate că domnul Macron crede că Franța a oferit prin formatul Normandia o cale spre pace Ucrainei, iar aceasta, din exces de zel patriotic, a refuzat-o. Mai nou Germania nu trimite tancuri Ucraine de teamă că ucrainenii le vor folosi pe teritoriul Rusiei. Păi de aici ar trebui să înțelegem că teritoriile cucerite, Novorusia, sunt deja în cancelaria germană văzute ca pământuri rusești?…. Oricum ar fi, atitudinea aceasta trebuie denunțată ca fiind imorală și meschină. Armamentul greu este necesar ca Ucraina să recucerească ce i-au luat rușii, să-i împingă pe aceaștia înapoi de unde au plecat, în Donbas și în Crimeea. Abia atunci s-ar putea purta negocieri de pace corecte, departe de interesele economice ale Germaniei și Franței. Ba atunci chiar n-ar mai fi nevoie de negocieri, conflictul ar îngheța și cu asta basta. Dacă binomul dur al lumii libere, SUA și Marea Britanie, văd lucrurile astfel, adică văd un conflict prelungit din care Rusia să iasă învinsă și neputincioasă militar, grupul puterilor europene ar dori să sacrifice parte din Ucraina pentru bunăstarea cetățenilor lor și pentru meschine interese electorale și de capital, țările Europei de Est, amenințate și ele, trăind cu spaima că s-ar putea ajunge la o ocupație rusă aidoma celei de după Al Doilea Război Mondial sunt prinse la mijloc, în aceeași paradigmă ca Ucraina…..” Integral: https://spotmedia.ro
“Show de comedie la Sala Palatului. Maria Grapini va rezolva subiectele la Română Trei zile de distracție și entuziasm se pregătesc la Sala Palatului în București pentru că un organizator de evenimente de stand-up a anunțat un eveniment extraordinar. Cunoscutul europarlamentar și lingvist Maria Grapini va rezolva, în public, subiecte de la capacitate la Română. Maria Grapini nu este o străină de lumea entertainmentului, ea asigurând ani de amuzament pentru oameni de rând, care au și ei o bucurie, că știu să scrie corect în limba română pe internet, acesta fiind, să fim sinceri, una din cele mai mari victorii ale lor în scurta viața pe această planetă. Totodată, Maria Grapini a menționat, de nenumărate ori, că a fost o elevă foarte bună la ceea ce ea crede că ar fi limba română și că a participat chiar la olimipade. În deschiderea show-ului vor lua cuvântul agramați din toate zonele țării, analfabeți și alți clowni care se cred interesanți. Apoi, spre deliciul publicului, doamna Maria va explica cum crede ea că se face acordul între subiect și predicat, unde se pune virgula, dacă se pune și cât se va pune, precum și câtă democrație avem acum în privința semnelor de punctuație….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Actualizare la extracția de gaze din Marea Neagră : ieri 15 Iunie pe conducta sonde de extracție -racord cu conducta TransGaz au trecut primele cantități de gaze …
p.s ieri a fost ziua in care Eminescu a plecat din lumea asta și a intrat in eternitate…n am auzit un cuvânt ,nici măcar de la romanii “verzi”
p.s 1: am avut o discuție interesantă cu un membru important AUR,pe probleme economice:sunt vraiște …îmi tot explica cum capitalul străin ne “exploatează” și cum UE ne impune reguli…. L am ascultat cu atenție vreo juma” de ora perorand despre asta….și l am întrebat cu ce bani va dezvolta “tarisoara”(….e tânăr,are vreo 40 ani,nu i am mai spus de încercarea lui Ceaușescu de dezvoltare autarhica,de Coreea de nord )
îmi spune cu fonduri europene….ii spun domnule cine îți da bani gratuit are pretenția sa știe și cum ii cheltuiești și pe ce….n a avut răspuns…una peste alta “doctrina economică “AUR are la baza “ dați ne banii,dar nu cumva sa întrebați ce facem cu ei”….poate ca asta explica și succesul lor…cam așa gândeau majoritatea romanilor in primii ani după 90…nu s a schimbat prea mult
as continua l am întrebat dacă știe care e profitul obținut de PETROM “furat romanilor “ și cam cât este suma pe care PETROM o plătește in impozite pe salarii și alte taxe pana rămâne cu profitul…l am mai întrebat care era “profitul” PETROM când era “al nostru”…am discutat un pic despre Dacia:cum era pana in 99 și cum e acum….dacă,in loc sa se gândească cum sa ia “profitul” nu ar fi bine sa se gândească sa termine naiba autostrada spre nadlac ca Dacia sa economisească 2-3€ langiecare mașina transportată spre vest,ca acum nu vor mai exporta CKD URI spre Rusia pe calea ferata….nimic,nada,zip….doar lozinci.și tânărul este consilier important pe probleme economice….bănuiesc ca și la ceilalți e cam la fel,doar ce mi aduc aminte de pesedistul ăla ministru al muncii
Nu sunt alesi/ numiti pe considerente/ experienta profesionale/a. Nici cei de la guvernare, asa ca ce pretentii aveti de la AUR???? 🙂
Buna ziua
E vorba de altceva:as înțelege ca sunt “parașutați”….dar măcar un pic de bun simt sa vadă cu “ce se mănâncă postul pe care îl primesc”
“BREAKING Președintele Iohannis a ajuns la Kiev și va avea discuții cu președintele Zelensky, alături de Macron, Scholz și Draghi ….
…..Articol inițial: Președintele Klaus Iohannis a ajuns joi la Gara din Kiev, potrivit Administrației Prezidențiale. El se află la Kiev alături de liderii Franței, Germaniei și Italiei. Liderii vor avea convorbiri, urmate de conferință de presă.
Președintele Iohannis a fost întâmpinat la gara din Kiev de vicepremierul Olha Stefanishyna…..”
https://www.g4media.ro/breaking-presedintele-iohannis-a-ajuns-la-kiev.html