Revista Presei – 17 mai.”Reforma fiscalităţii ar trebui să înceapă prin corectarea numeroaselor privilegii şi inechităţi în taxare, cere Consiliul Fiscal”
17/05/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 17 mai! In regiunile vestice, nordice, estice, centrale şi la munte valorile termice vor scădea, iar vremea va deveni instabilă şi se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. In restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar astfel de fenome vor apărea pe arii restrânse şi cu precădere spre seară şi noaptea. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 22-32 gr C, iar cele minime vor fi cuprinse între 9-17 gr C. În Capitală, marţi, se vor semnala înnorări temporar accentuate seara şi noaptea, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creştere. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 gr C, iar cea minimă va fi de 13-14 gr C.
“Zeci de noi bugetari în Guvernul Ciucă. Servicii călduțe la stat apărute peste noapte Numărul bugetarilor crește aproape continuu în Executivul de la București, după ce ministerul Cercetării și Digitalizării a dispus crearea a 87 de posturi noi, plus un nou post de subsecretar de stat. Astfel, până înainte de Hotărârea de Guvern publicată la finalul lunii trecute, ministerul Digitalizării avea un număr maxim de 271 de posturi. Acesta a crescut cu 87 până la un total de 358 de posturi, adică o creștere de aproximativ 30%. Mai mult, ministerul prevedea 4 posturi de secretar de stat și 2 posturi de subsecretari de stat, numărul lor fiind suplimentat cu încă un subsecretar….. Una dintre principalele motivații ale ministerul Digitalizării pentru creșterea numărului de angajați este „să răspundă standardelor de organizare și funcționare a unei instituții cu rol deosebit de important în viitorul României și implementării PNRR al României și nu numai”: Și Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea, a cerut dispunerea de noi posturi, ultimul fiind pentru un nou secretar de stat.” Integral: https://ziare.com
“Reforma fiscalităţii ar trebui să înceapă prin corectarea numeroaselor privilegii şi inechităţi în taxare, cere Consiliul Fiscal Reforma fiscalităţii ar trebui să înceapă prin corectarea numeroaselor privilegii şi inechităţi în taxare, astfel încât impozitarea să fie uniformă şi proporţională, indiferent de natura activităţii şi de forma de organizare a acesteia, consideră Consiliul Fiscal în ultima sa analiză. Potrivit acesteia, la începutul anului 2022, România avea de realizat o ajustare fiscală (o reducere a deficitului bugetar) de aproximativ 4 procente din PIB, de la circa 7,2% din PIB deficit ESA în 2021 la circa 3% din PIB în 2024. La aceasta se adaugă efectele războiului din Ucraina, care implică, printre altele, cheltuieli bugetare sporite cu apărarea, cu asigurarea securităţii energetice şi alimentare, cu protejarea gospodăriilor vulnerabile în raport cu creşterea preţurilor la energie, cu primirea şi găzduirea refugiaţilor ucraineni etc. “România are de realizat, pe termen mediu şi lung, o ajustare fiscală/bugetară mai mare, pentru a asigura sustenabilitatea fiscal-bugetară şi pentru a face faţă la noile provocări. Este evident că o pondere mare a acestei ajustări de amploare trebuie să vină din creşterea veniturilor fiscale şi bugetare, cheltuielile bugetare fiind pe un trend crescător. Cu 26% din PIB venituri fiscale (inclusiv contribuţii de asigurări) colectate în anii ultimi, România se situează cu mult în spatele statelor aflate la un nivel similar de dezvoltare, Polonia (cca. 36% din PIB) sau Ungaria (cca. 36,3% din PIB) şi chiar în urma unui stat cu un nivel mai slab de dezvoltare, Bulgaria (30,6% din PIB). Cauzele acestei rămâneri în urmă sunt bine cunoscute: un grad scăzut de colectare a impozitelor şi taxelor datorate; o multitudine de exceptări şi scutiri care diminuează baza impozabilă; anumite rate de impozitare foarte scăzute în comparaţie cu ale statelor din Europa Centrală şi de Est”, menţionează analiza….. Autorii susţin că nu procedura de deficit excesiv este prima raţiune pentru care este necesară corecţia dezechilibrului bugetar, ci situaţia economiei în sine, care face nesustenabilă traiectoria datoriei publice dacă nu va avea loc o corecţie, fie şi graduală, având în vedere amploarea şocurilor adverse. Astfel, este evident că ajustarea bugetară nu poate fi decât graduală, însă ea trebuie să aibă loc, să fie concretizată prin măsuri credibile, care să aibă un gir politic solid şi sprijinul unor largi cercuri economice şi sociale – inclusiv al mediului de afaceri. În acest context, este absolut necesar ca factorii de decizie din mediul politic şi administrativ să nu mai promoveze reduceri de impozite şi taxe, ca şi creşterea unor cheltuieli permanente pe seama unor venituri temporare. “Este de notat că unul din avantajele cotei unice de impozitare (pierdut în timp prin numeroase exceptări şi derogări) este tratamentul fiscal similar aplicat contribuabililor. Tocmai de aceea, reforma fiscalităţii ar trebui să înceapă prin corectarea numeroaselor privilegii şi inechităţi în taxare, astfel încât impozitarea să fie uniformă şi proporţională, indiferent de natura activităţii şi de forma de organizare a acesteia. Alternativa nedorită ar consta în creşteri ad-hoc de impozite şi taxe, impuse de constrângerile de finanţare a deficitelor gemene, ceea ce ar lăsa neabordate tratamentele inechitabile asupra contribuabililor“, se mai menţionează în analiză…..” Integral: https://adevarul.ro
“România are o producţie de gaze în scădere, infrastructură îmbătrânită şi capacitate administrativă şi instituţională slabă – raport.….Conform documentului, în România, exploatarea de petrol şi gaze are o istorie de peste 120 de ani şi o mare parte dintre sondele şi infrastructura de gaze utilizate în prezent sunt în funcţiune de 30 – 60 de ani. La nivel naţional, există doi producători mari (Romgaz – doar gaze; Petrom – petrol şi gaze), care acoperă peste 90% din producţie, alături de alte companii mai mici. Din datele centralizate în raportul 2Celsius reiese că, în ultimii patru ani, producţia internă a scăzut cu aproximativ 17%, marjă în care Petrom a înregistrat o diminuare de aproape 30%. În acelaşi timp, Romgaz a introdus un nou zăcământ onshore de gaze care i-a permis să înregistreze o scădere mai lentă, de doar 10%, iar recent a crescut uşor producţia. „În Marea Neagră, există două surse majore de gaz – zăcământul deep offshore Petrom-Exxon (/Romgaz) Neptune Deep (42-84 bcm, cu şanse mici de a ajunge vreodată pe piaţă din cauza obstacolelor legale şi de reglementare) şi zăcământul shallow offshore al BSOG (10 bcm, care, teoretic, ar putea intra pe piaţă în T2 2022, deşi probabil va fi amânat din cauza aceloraşi probleme legale şi de reglementare care au blocat şi proiectul Neptune Deep). România are, de asemenea, depozite de înmagazinare şi reţele de transport şi distribuţie care au fost construite în mare parte începând cu anii 1950, cu îmbunătăţiri minore în ultimii 30 de ani”, se menţionează în analiză de specialitate…..” Integral: https://www.economica.net
” Spania și Portugalia, o nouă metodă de plafonare a prețului gazului. Derogare de la regulile pieței europene Spania și Portugalia vor introduce un sistem de plată a gazului natural prin care își propun să scadă cu o treime facturile la energia electrică. Este posibil? Secretul metodei spaniolo-portugheze este că prețul gazului natural folosit pentru producția de energie electrică va fi plafonat. Tariful redus va fi finanțat din scăderea profiturilor companiilor energetice. Din acest punct de vedere, nu este nimic nou sub soare. Comisia Europeană a fost de acord cu excepția iberică, în pofida faptului că se creează un precedent. De fapt, este vorba despre o excepție față de sistemul de tarifare european, obținută însă cu ajutorul unui argument solid: Peninsula Iberică este practic izolată de sistemul energetic european. Respectiv, energia electrică importată din Uniunea Europeană poate fi doar în proporție de cel mult 5% din capacitatea de producție a Spaniei și Portugaliei. În ceea ce privește alimentarea cu gaze naturale, Spania și Portugalia mizează pe gazoductul care vine din Algeria și completează cu gazele lichefiate aduse din Statele Unite, cele două state având împreună șapte stații specializate. Din punctul de vedere al energiei electrice, Spania și Portugalia funcționează ca o insulă, în sensul că se pot baza aproape exclusiv pe producția internă….. Metoda spaniolă prevede ca prețul gazului utilizat pentru producția de energie electrică să fie limitat. Compensarea diferenței dintre prețul pieței și prețul impus de stat va fi finanțată din reducerea profiturilor excepționale ale companiilor energetice. Se înțelege că statul renunță la beneficiile pe care un preț mare al energiei electrice le-ar fi adus. Este complicat și complet în afara pieței libere. Dar, pare că din nou scopul scuză mijloacele. Iar promisiunile „metodei iberice” de control al prețurilor sunt eficiente: o reducere cu până la o treime a facturilor atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali. Marea „găselniță” a acestei metode este că prețul energiei electrice produsă din gaze naturale (care este cel mai mare în Spania) nu va mai “contamina” prețul producției obținută din resurse regenerabile sau nucleare. Concret, în următoarele șase luni, prețul gazului folosit pentru producția de energie electrică va fi plafonat la 40 euro pe Mwh și apoi va crește treptat la 50 euro pentru un Mwh, ceea ce înseamnă jumătate din prețul gazului în ultimele trei luni. Rezultatul va fi că un Mwh de energie electrică va costa, în medie, 130 euro față de 210 euro, în acest moment. Marile companii spaniole producătoare de energie electrică, Iberdrola și Endesa, s-au opus limitării prețului gazului, dar fără folos….” Integral: https://www.rfi.ro
“ROBOR la 3 luni ar putea urca până la 7%. Cu o întârziere de 5-6 luni, IRCC va urma acelaşi traseu. Într-o lună dolarul va ajunge la acelaşi preţ cu euro.…Adrian Codârlaşu, vicepreşedinte CFA România, nu exclude posibilitatea ca dobânda cheie să ajung la 5%, fapt care ar putea duce şi inflaţie la 15%, mai sus decât prognoza maximă anunţată de BNR de 14,2% pentru luna iunie. „Piaţa anticipa o inflaţie de 11%, dar ea a ajuns la 14%, condiţii în care o dobândă de politică monetară de 5% sau chiar mai mult nu este exclusă. În aceste condiţii,nu este exclus să avem o lărgire a intervalului între dobâînzile practicate de BNR pentru cele două facilităţi: de credit şi de depozit. În acest context, nu este exclus sa avem un ROBOR chiar de 7% până la finalul anului. În plus, majorarea ROBOR va fi uremată la un interval de 5-6 luni de majorarea IRCC, celălalt indice care stă la baza formării dobânzilor la credite”, a declarat Adrian Codirlaşu. În plus, inflaţia şi chiar majorarea dobânzilor are legătură şi cu evoluţia cursului de schimb al dolarului, care în maxim o lună va ajunge la aceeaşi paritate cu euro, conform aprecierilor lui Adrian Codirlaşu. Şi asta deoarece, majoritatea materiilor prime au preţurile stabilite în dolari, iar dolarul este văzut acum ca monedă de refugiu, după războiul Rusia Ucraina şi majorarea dobânzii de politică monetară operată de FED…..” Integral: https://www.economica.net
“Cazul B. Licu intră în „zona crepusculară”. Dezvăluire surpriză a Ministerului Justiţiei, condus de C.Predoiu: nici ordinul ministrului Justiţiei prin care Bogdan Licu a fost numit procuror stagiar nu a fost găsit în evidenţele ministerului După CSM şi Universitatea particulară „Spiru Haret”, şi Ministerul Justiţiei refuză ofere răspunsurile solicitate în cazul Bogdan Licu. Culmea, ministerul Justiţiei redirecţionează solicitarea legală în cazul Licu către CSM, după ce săptămâna trecută CSM a refuzat oficial să comunice public examenele pe care le-a dat Bogdan Licu pentru intrarea în magistratură Ministerul Justiţiei sugerează totuşi, prezentând o prevedere legală din 1992, că Bogdan Licu a devenit în 1996 procuror stagiar doar prin numire în baza unui ordin semnat de către ministrul Justiţiei de la acea vreme, Ion Predescu, la propunerea procurorului general, Nicolae Cochinescu Numai că ordinul ministrului Justiţiei prin care a fost numit Bogdan Licu procuror stagiar nu se mai găseşte în ministerul Justiţiei Bogdan Licu a susţinut însă public altceva: că a intrat în Ministerul Public prin examen. Într-un răspuns solicitat în baza legii 544/2001, ministerul Justiţiei, condus de Cătălin Predoiu (PNL), refuză să explice care a fost în anul 1996 modalitatea prin care au fost admişi candidaţii în profesia de procuror în Bucureşti, refuză să precizeze care au fost documentele care au stat la baza emiterii ordinului ministrului Justiţiei nr 2017 din 27 noiembrie 1996 prin care Bogdan Licu a fost numit în funcţia de procuror stagiar la Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 3 şi să precizeze ce examene (inclusiv probe) a susţinut acesta pentru admiterea în magistratură dar şi rezultatele obţinute. Ca atare, în răspuns ministrul Justiţiei anunţă că a redirecţionat solicitarea Mediafax, care în mod specific i-a fost adresată, către CSM, acelaşi CSM care acum o săptămână, pe 5 mai 2022, a refuzat să comunice public examenele pe care Bogdan Licu le-a susţinut pentru intrarea în magistratură…..” Integral: https://www.businessmagazin.ro
“Cazul Piedone: mașinăria de zgomote unsă cu naivitatea alegătorilor Popularitatea neverosimilă a lui Piedone este o realitate care precede epoca Facebook. Este un capital de simpatie obținut prin cabotinism politic extrem, ieșiri agresive, tras oamenii la răspundere în cadrul unor scenete publice regizate, arătat acuzator cu degetul, mers pe teren în ideea verificării inopinate a subordonaților, aruncat teatral mâncarea rece la gunoi și alte câte și mai câte gesturi similare….. Popularitatea neverosimilă a lui Piedone este o realitate care precede epoca Facebook. Este un capital de simpatie obținut prin cabotinism politic extrem, ieșiri agresive, tras oamenii la răspundere în cadrul unor scenete publice regizate, arătat acuzator cu degetul, mers pe teren în ideea verificării inopinate a subordonaților, aruncat teatral mâncarea rece la gunoi și alte câte și mai câte gesturi similare. Piedone a jucat în toți anii din urmă rolul politicianului aflat mereu în acțiune pentru binele oamenilor, al politicianului fără frică care le oferă cetățenilor nemulțumiți, dezamăgiți de clasa politică șansa să se răcorească. Piedone spunea lucrurilor pe nume, îi lua la șuturi pe cei care nu își făceau treaba, planta panseluțe și instala bănci prin părculețe de cartier – iar în spatele mașinăriei de zgomote își vedea nestingherit de combinații și de jocuri de culise. Piedone nu se considera responsabil decât de iarba verde și alte elemente decorative – în timp ce o chestiune precum autorizarea unui spațiu comercial, precum în cazul Colectiv, nu îi apărea ca fiindu-i imputabilă. Piedone era un circar politic, un incompetent vesel și un gargaragiu venal, care și-ar fi putut tolera orice și oricât, chiar și moartea (inclusiv din vina sa) a zeci de oameni….. Aceeași rețetă e aplicată cu succes acum și de președintele AUR George Simion, politicianul care-și aleargă colegii prin Parlament cu telefonul pentru a-i lua la mișto, pentru a-i provoca, pentru a-i intimida. Simion le transmite astfel celor care-l urmăresc live pe Facebook că lucrează pentru ei, că cere răspunsuri în numele lor, că-i trage la răspundere pe cei care le greșesc. În fapt, Simion nu face decât să perpetueze un comportament agresiv și să incite la violență, spre a obține beneficii electorale. A lucra ca legiuitor, în Parlament, nu are nicio legătură cu ce face George Simion….. Și primarul lucra într-adevăr: comitea fapte de abuz în serviciu în legătură cu salubrizarea din sector sau făcea combinații cu liderul sindical de la Metrou, pentru a salva chioșcurile amplasate ilegal în stațiile de metrou. Nici aceasta inimoasă prezență edilitară nu este o rețetă inventată de Piedone. Primarul orașului Voluntari Florin Pandele se bazează pe ea de ani de zile trimițând credincioșii la pelerinaje, pe bani publici, ori construind în timp record o catedrală. Modelul Pandele a fost aplicat cu succes și de Gabriela Firea la Primăria Capitalei, unde în mandatul doamnei erau premiați (și recompensați financiar) toți seniorii bucureșteni care împlineau vârsta de 100 de ani sau familiile care aniversau împlinirea a peste 25 ani de căsătorie. Modelul Pandele a fost aplicat și de fostul primar al Sectorului 5 Daniel Florea…..” Integral: https://beta.dela0.ro
“Proprietarul clădirii care a găzduit clubul Colectiv, imposibil de extrădat. Condamnat acum 7 ani, afaceristul spulberă justiția din România Proprietarul companiei Pionierul SA, care a găzduit clubul Colectiv până în 2015, acuză de corupție sistemul judiciar din România și refuză să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare pentru evaziune și înșelăciune. Joi, când judecătorii de la Curtea de Apel București anunța sentințele în dosarul Colectiv, proprietarul clădirii care a găzduit clubul groazei se afla în Israel. Omul de afaceri Gideon Zelivansky a părăsit România în noiembrie 2015, la puțin timp după tragedia din club Colectiv, însă fuga lui nu avea legătură cu incendiul din clădirea pe care o deținea. Bărbatul tocmai fusese condamnat la 6 ani de închisoare pentru înșelăciune și evaziune fiscală și urma să plătească despăgubiri de peste un milion de euro….. Conform informațiilor FANATIK, autoritățile române au aflat abia în 2018 că Zelivansky se află în Israel și au formulat o cerere de extrădare. În iunie 2019, procurorul general al statului Israel a solicitat Curții districtului Ierusalim un ordin de reținere pentru Gideon Zelivansky, până când cererea de extrădare va fi analizată de instanță. Afaceristul a stat mai puțin de o lună în spatele gratiilor, după care a fost eliberat pe cauțiune. Reținerea omului de afaceri a fost, însă, doar o formalitate, pentru că legea în Israel prevede că cetățenii acestui stat nu pot fi extrădați dacă în momentul în care au comis fapta dețineau cetățenia israeliană. Totuși, România a avut dreptul să ceară ca Zelivansky să-și execute pedeapsa cu închisoarea în Israel….. În prezent, Gideon Zelivansky figurează, în continuare, pe lista persoanelor urmărite de pe site-ul poliției române. Autoritățile române îl acuză că a pus la punct o inginerie financiară prin care să pună mâna pe pachetul majoritar al SC Pionierul SA, prin dimnuarea participației celorlalți acționari. Scopul final, spun procurorii, era ca terenul de aproape 16.000 mp a fostei fabrici bucureștene, în valoare de 15,6 milioane euro, să fie vândut. Afaceristul a fost acuzat că i-ar fi creat un prejudiciu de 2,5 milioane euro partenerului său de afaceri, Mostafa Gozal, iar statul român a formulat o acțiune civilă pentru 15,6 milioane lei….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Echipa de dublu mixt Andreea și Cristian Nica: procuroarea DNA îi achită, soțul avocat îi apără pe corupții din Primărie Cristian Nica este suspect de evaziune, declarând venituri lunare din avocatură de doar 2.000 de lei. În Baroul Iași, un avocat bun câștigă de 10 ori mai mult, iar el se consideră „un avocat bun” Soția, procuror DNA, a achitat Lotul „Cicoarei” pentru schimbul de terenuri cusut cu ață albă, în urma căruia o grupare din PNL Iași va construi blocuri cu un profit de peste 3 milioane de euro. Totul, pe spatele unui teren al Primăriei. În paralel, soțul avocat apără mâna dreaptă a primarului Mihai Chirica într-un alt caz celebru de corupție: Dosarul „Sărărie”, în care patronul BZI a construit ilegal un bloc tot pe un teren al Primăriei Victor Gavriluță era omul de bază al primarului, care rezolva recepțiile și edificările falsificate la cele mai penale blocuri construite prin Iași. El este unchiul secretarei lui Mihai Chirica și inspira încredere totală În Dosarul „Sărărie”, Gavriluță îl are ca apărător, de un an, tocmai pe Cristian Nica, soțul procuroarei DNA Andreea Nica a clasat Dosarul „Cicoarei”, de la Primăria Iași, abia în februarie anul acesta. Deci cei doi soți au lucrat în paralel 8 luni la afacerile murdare din Primărie fără să discute acasă despre mafia imobiliară În urmă cu câțiva ani, soții Nica au cumpărat un penthouse în Iași cu doar 50.000 de euro, de cinci ori sub prețul pieței….” Integral: https://www.reporteris.ro
“În căutarea unui trecut, dar nu a celui oficial. Documentele clasificate și memoria recentă în România post-decembristă….. În anul 2002, într-un context politic care privilegia acomodarea legislației românești la perspectiva aderării euro-atlantice, s-a adoptat un cadru legislativ care a reglementat domeniul documentelor clasificate produse de instituțiile militare sau cele civile. Legea nr. 182, privind protecția informațiilor clasificate și HG 585, privind aprobarea standardelor naționale de protecție privind documentele clasificate au fost cele două normative care au devenit, treptat, noua constituție a serviciilor secrete din România. Era o necesitate reală întrucât acest domeniu era lăsat arbitrariului produs de legislația comunistă, în uz încă din anul 1971. Pe lângă lunga listă a prevederilor care au normat beneficii reale pentru administrarea documentelor clasificate, s-au strecurat și câteva articole care au produs efecte catastrofale în relație cu dreptul comunităților la propria memorie. HG 585/2002 a încalcat pur și simplu o lege, legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996 și a instituit dreptul SRI, DGIPI sau al Serviciului secret al Armatei să dispună nu doar asupra documentelor proprii ci și asupra documentelor clasificate produse de autorități și instituții publice sau a marilor coloși industriali din perioada comunistă. Practic, în afara oricăror competențe istorice sau arhivistice, fără a avea un drept de proprietate sau de deținere legală, documentele clasificate ale oricărei organizații intrau de facto în custodia Serviciilor de informații. Odată create, indiferent de nivelul de clasificare, actele erau pus sub sechestru, folosirea lor fiind îngăduită doar de către acestea. Peste toate instituțiile s-au rostogolit arbitrar noile prevederi. Încălcând legislația în uz care prevedea termene de păstrare pentru aceste categorii de documente, s-a dispus distrugerea lor pe baza unui simplu proces-verbal de distrugere. În cazul Arhivelor Naționale (ANR), documentele clasificate, preluate în depozite pentru a intra în circuitul public, au devenit noua Cenușăreasă. Accesul a fost condiționat de declasificarea fiecărui document în parte, indiferent de anul creării sau de emitent. În acest caz se poate ușor documenta perversitatea introdusă prin HG 585/2002. Deși legea 182 prevedea o sincronizare cu cazuistica din țările NATO, în schimb, prin hotărârea de guvern un document clasificat putea rămâne sub acest regim ,,până la” un termen stabilit pentru fiecare nivel de clasificare. Acest ,,până la” însemna de fapt mai ales ,,după”, pentru că la împlinirea termenelor de clasificare (30 de ani pentru secret, 50 pentru strict secret), documentele nu se declasificau în bloc, ci era necesară o procedură anevoioasă pentru fiecare act în parte. Nu am preluat cazuistica occindentală, care prevedea declasificarea tuturor documentelor la expirarea termenului de clasificare, ci am apelat la o soluție ,,românească” din deja clasicul registru ,,știm noi mai bine”. Așa se face că astăzi un cercetător nu poate avea acces la documente clasificate produse înainte de primul război mondial de către unitățile militare sau la actele legiunii de jandarmi din anii ’20, deși termenele lor de clasificare au expirat de jumătate de secol. Evident că acest lucru îl știu și Serviciile, dar interesul lor este legat de putere și de controlul informațiilor, fiind speculat orice prilej în acest sens……Astăzi, ICCMER, cu ajutorul procurorilor și polițistilor, caută în subteran, prin săpături arheologice, urmele genocidului produs în perioada comunistă la adresa unor copii instituționalizați în orfelinate. La suprafață, această cercetare nu se mai poate desfășura pentru că au fost distruse arhivele acestor instituții de tortură. Același lucru s-a întâmplat și cu mărturiile scrise din maternităților unde s-au produs tragediile cu mamele care avortau clandestin. Pe cine și ce vrem să ascundem? Poate ne este frică de propriul nostru trecut, care nu este atât de glorios cum ne este livrat de istoriile oficiale….” Integral: https://www.contributors.ro
“Recensământul online: 70% din români sunt de etnie Server Error şi de religie 404.… Astfel, după centralizarea a peste jumătate din răspunsurile oferite de românii care s-au recenzat electronic, peste 70% din cetăţenii României sunt de etnie Server Error, urmaţi de români, unguri, Fatal PHP Overflow, romi şi norvegieni. În ceea ce priveşte religia, majoritatea românilor sunt adepţii unei misterioase secte numite 404 Page Not Found şi doar restul sunt creştini, musulmani, vegetarieni şi rastafarieni. „404? Probabil se referă la Sinodul din 404, când Sf. Ioan Gură de Aur a fost exilat de arhiepiscopul Teofil. Interesant”, a comentat un reprezentant al Bisericii Ortodoxe. „Recenzarea online a fost foarte simplă şi rapidă, mă bucur că statul român ne-a oferit această soluţie, abia aştept să beneficiez de ziua aia liberă şi sper să nu fiu vreodată discriminat ca membru al comunităţii Server Error”, a declarat Decebal Popescu, tânăr corporatist din Pipera, o zonă a Bucureştiului unde peste 80% din populaţie e Server Error.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Omul cinstit ca un gândac în insectar
Se anunță majorări de fiscalitate, rebotezate de Marcel Ciolacu „redimensionare”. Așa cum încercarea de renegociere a PNRR a fost botezată „optimizare”. Nu ar trebui să fie o surpriză. Revenirea la impozitul progresiv a fost demult un obiectiv al PSD, care acum este de la distanță forța dominantă a coaliției. PNL devine irelevant. PSD are o imensă nevoie de bani pentru clientelă și mita electorală. Iar pentru PSD sursa sigură de bani a fost mereu spolierea până la os a celor care produc și câștigă…..Cel mai rău este că omul se simte jefuit la drumul mare pentru singura vină de a munci mai mult și de a fi cinstit, deci cu veniturile la vedere. Jefuit, pentru că banii sai sunt irosiți în cel mai scandalos mod cu putință.
Banii jefuiți de la cetățenii plătitori susțin un imens aparat birocratic, tot mai mare de la lună la lună pe măsura clientelei care trebuie satisfăcută. Am mai dat exemplu ministerul Educației, care a ajuns la 6 secretari de stat și 2 subsecretari de stat. Nimeni nu poate explica la ce folosesc. Lunar sunt angajate în administrația centrală sute de persoane.
Banii jefuiți de la cetățean se duc în gaura neagră a populismelor de toate felurile, pe alocuri nerușinate. Să luăm două exemple recente, legate întâmplător sau nu de același minister inutil, creat pentru imagine pe bani publici a dnei Firea. Deci prin el însuși o risipă de bani.
Pe de-o parte, este vorba despre programul Family Start, promovat inclusiv de liberalul premier Ciucă. El înseamnă credite garantate de stat pentu nunți, botezuri și mașini. Cum vor fi ele acordate spune chiar dna Firea: “Nu se cere dovada unor venituri, nu se pune gaj pe o anumită proprietate”. Adică din banii românilor care se cocoșează să muncească vor fi plătite creditele neachitate de cei care vor să le cânte la nuntă sau la botez Salam și Minune.
Ca să încurajam demografia ni se spune. O mare tâmpenie! Nu cu nunți pe banii statului încurajezi demografia. O încurajezi prin predictibilitate, stabilitate economică, infrastructură pentru copii, învățământ de calitate, sănătate de calitate și respect pentru munca și banii omului…..”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/omul-cinstit-ca-un-gandac-in-insectar
Buna ziua
Deficitul bugetar e scăpat de sub control.
Nu poate fi altfel din moment ce prioritățile guvernului sunt :
– mai mulți bugetari.
– mai mari salarii bugetare
– hrănit clientela. ( Vezi povestea pastilelor de iod )
Ca urmare :
– lipsa ORICAREI reforme bugetare care să reducă risipa.
– dificultatea de a mai găsii împrumuturi cu dobânzi reduse ( in lei și euro atât pe piata internă cât și externă )
Rămâne o singura ” soluție”.
Mărit suma de bani de luat de la privați. Sub forma de taxe, contribuții , impozite.
De ce doar de la privați ?
Pai nu sunt prosti sa se taxeze și ei.
– Cum sa reții din veniturile ( bugetare) a lui Ciuca sau Dorneanu , 45% impozit ?
Sunteți sănătoși la cap ?
Mor de foame respectivii. 😁
Neimportant că pe ansamblu, o astfel de impozitare lărgită și bugetarilor , pensionarilor de lux ( scutiți inclusiv și de CAS) ar menține anvelopa salarială identica dar prin mecanismul impozitării , ar permite statului să transfere in alte domenii arzătoare , zeci de miliarde bani reali și anual.
Adică exact ce se refuza sa se facă de când PSD a detronat pe Ciolos și înlocuit cu Grindeanu .( înainte de Ciolos a fost Ponta ” dottore”. )
După noi potopul . Sau FMI.
Groparii României sunt fara urma de dubiu, binomul PDF- PNL.
PS.
Văd că se lupta intens pentru a găsii un post gras madamei Gorghiu.
In paralel , ministrul injustiției nu apare deloc pe ecrane.
Tovarășul Predoiu tace și face. ( Ce vine ordonat de alții )
Va spun cinstit ca in viata mea libera de 35 de ani si traita intr-o democratie functionabila, nu am mai vazut sau auzit de un asemenea proiect de lege. Imprumut pentru botez si casatorie, gradinita sau ce vrea omul. Si asta de la stat adica din buzunarul celorlalti. PCR-ul sa traiasca!
PDF = PSD.
😀😀
Aici date statistice despre consideratiile romanilor si a celorlalti europeni din Est astazi . Alaturi de polonezi suntem printre cei mai pozitivi fata de ucrainieni . Si moldovenii par optimisti. Atat cat se poate. La polul opus avem ungurii si serbii, “pretenii” Rusiei. Imbucurator. https://www.datadiggers-mr.com/_files/ugd/fee5aa_619364e874b044a18d65e00b6ed2ce83.pdf?fbclid=IwAR3GXgNpRQLMEsOjqm1gEONGXiTZFTb5rzA50IwlwuTXsBRpFlYNcN7y-fw
Da, unul dintre foarte putinele lucruri de foarte bine.
Buna ziua!
Cand statul da pomeni in draci, e clar ca e intr-o cursa de tip: cand apare zidul, imi rup capul in 3 sau in 4 bucati?
De fapt, pomenile astea sunt simptomul unor pregatiri pe care cele doua partide le fac pentru a da bine electoratului, in 2023 (daca nu se vor intelege si vor se vor ameninta cu anticipatele cand va fi sa fie schombul de premieri) sau in 2024 (la termen).