Revista Presei – 29 ianuarie.„Mai zic unii cârcotaşi prin statistici că suntem ţara cu cele mai multe weceuri în fundul curţii. Dar, când auzi din buda gospodarilor cum vorbesc tare la telefoane, boss în sus, boss în jos, i-auzi maneaua şi diverse alte chestii elevate, nu poţi să zici că locuitorii rurali, că ţărani nu le mai poţi spune, sunt neştiutori, needucaţi şi nedigitalizaţi!”
29/01/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 29 ianuarie! In depresionară şi cea joasă a judeţului Maramureş, dar şi în Bistriţa-Năsăud (zona joasă) se va semnala local burniţă, fenomen care va favoriza depunerea poleiului. In zonele montane, la altitudini de peste 1.800 de metri, din judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara vor fi intensificări ale vântului cu rafale de peste 90 – 110 km/h, spulberând zăpada. De asemenea, în zonele de munte din judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi vântul va avea viteze la rafale de peste 70 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. In Bucuresti cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8 – 9 gr C, iar cea minimă se va situa în jurul a -2 gr C.
Cum se obține super-imunitatea Covid-19 și de ce nu se iau măsuri împotriva exploziei de infectări cu Omicron Câteva rezultate apărute în studii tind să confirme teoria că vaccinarea și trecerea prin boală, la o distanță cât mai mare de timp, determină o protecție totală împotriva oricărei variante de Covid-19. …. Al cincilea val pandemic a lovit din plin, iar infectările cu Omicron au bătut toate recordurile din ultimii doi ani. În data de 26 ianuarie s-au înregistrat 34.255 de cazuri. E adevărat, dintr-un număr record de teste, 108.937, atât PCR, cât și rapide, antigen. “Potrivit mai multor rapoarte și studii, virusul SARS-CoV-2, care provoacă COVID-19, este asociat cu complicații neurologice. Aceste complicații pot afecta atât sistemul nervos central, cât și pe cel periferic. Manifestările neurologice pot fi nespecifice, cum ar fi cefaleea, starea psihică alterată și mialgia sau boli și afecțiuni specifice care necesită asistență medicală imediată”, se arată într-un studiu științific, publicat de revista de specialitate “Neurology International”, în luna martie 2021. Din păcate, Covid-19 produce complicații neurologice la mulți bolnavi. Conform datelor anunțate de spitale, în acest moment, sistemul sanitar nu e în pericol. Se înregistrează focare de infecții printre medici și asistente, dar nu există o criză de personal. Cea mai mare problemă apărută e în zona Direcțiilor de Sănătate Publică. Unele dintre ele, cum ar fi cea din București și Cluj, nu fac față solicitărilor și apar întârzieri atât în ce privește testarea la domiciliu, cât și cea gratuită, din centrele specializate….. Nu există date cu privire la numărul de doze făcute de persoanele vaccinate, ajunse la ATI, dar ultimele studii arată cu boosterul (a treia injecție) de la Pfizer și Moderna protejează împotriva Omicron. Noua variantă infectează și persoanele vaccinate, dar acestea din urmă, mai ales cele care au și doza booster, nu fac forme grave de boală. “O a treia doză de vaccin reconstruiește acea linie de protecție imună împotriva Omicron, dar, la fel de important, crește amploarea răspunsului imun prin crearea unui repertoriu mai puternic de anticorpi – un proces cunoscut sub numele de maturare a afinității”, se arată într-un articol publicat de Washington Post, care citează un studiu de laborator realizat pe a treia doză de Pfizer. “Se crede că această extindere a protecției este motivul pentru care a treia doză este atât folositoare împotriva noii variante”, conform sursei citate. Super-imunitatea se obține prin vaccin și boală Acest număr mare de infectări nu a determinat autoritățile să ia măsuri suplimentare de protecție. Școlile nu vor fi închise, deși în multe clase, orele se desfășoară online din cauza numărului mare de cazuri înregistrate atât la elevi, cât și la profesori. Integral: https://spotmedia.ro
Cât COSTĂ citirea contoarelor în România. Odată cu impunerea facturilor de regularizare la trei luni, suma se DUBLEAZĂ. Răspuns oficial ANRE….Pe scurt, despre industria ”cititorilor de contoare”, în care se derulează contracte de milioane de euro, de care directorul ANRE nu este străin, aflăm că există un calendar de schimbare a contoarelor cu unele inteligente, ce ar urma să se aplice până în 2028, la un număr de aproape 5 milioane de utilizatori din 8 milioane. Schimbările vor veni însă cu majorări ale facturilor la energie, date de diverse aspecte, precum costul investiției, de întreținere, pentru securitatea cibernetică. Acum, o citire a contorului o dată la șase luni costă aproximativ 3 lei/citire, iar totalul se ridică la 26,8 milioane lei. Odată reglementată obligativitatea emiterii facturilor de regularizare la trei luni, această sumă se va dubla. Contorizarea inteligentă a început acum 8 ani, ca un proiect pilot În ceea ce privește contorizarea inteligentă, procesul de implementare a sistemelor de măsurare inteligentă a energiei electrice (SMI) în România a început în anul 2014 cu o campanie de proiecte pilot desfășurată în toate zonele de concesiune a serviciului de distribuție a energiei electrice, prin care s-au identificat soluțiile tehnice pentru configurația SMI, adaptate condițiilor specifice ale zonei, fezabile din punct de vedere tehnic și eficiente din punct de vedere economic, care să fie capabile să realizeze funcționalitățile obligatorii….. Distribuitorii, cu o singură excepție, nu au cerut să monteze mai multe contoare inteligente Solicitarea de modificare a calendarului de implementare a SMI pentru perioada 2019-2028 înaintată de ANRE nu a impus limitarea numărului de locuri de consum propuse pentru integrarea în SMI. Prin propunerile de modificare a calendarului de implementare a SMI pentru perioada 2019-2028, OD au propus o redistribuire a implementărilor anuale astfel încât să fie recuperate nerealizările din anii 2019 și 2020. Cu o singura excepție, OD nu au făcut propuneri de creștere a gradului de implementare față de calendarul aprobat prin Decizia 778/2019….. Cât costă citirea contoarelor În ceea ce priveşte costul înregistrat de operatorii de distribuţie cu citirea contoarelor, din datele comunicate de operatori pentru anul 2020 rezultă un cost mediu pentru o citire de aprox. 3 lei/citire. Costul citirii diferă în funcţie de amplasarea locurilor de consum urban/rural, de includerea sau nu a locului de consum într-un flux de citiri. Considerând un număr de 8,3 milioane puncte de măsură la nivel naţional, pentru care se realizează citirea local, rezultă un cost total anual aproximativ de 26,8 milioane lei considerând efectuarea unei citiri la un interval de 6 luni. Suma calculată se dublează dacă se ia în calcul efectuarea citirilor la un interval de 3 luni. Conform prevederilor OUG nr. 143/2021, pentru clienţii casnici se impune emiterea facturilor de regularizare pe baza datelor de consum reale comunicate de OD la un interval de maxim 3 luni. Integral: https://m.dcnews.ro
Prințesa cartofilor, din Parlament la școala Transelectrica. ”Proptelele” politice ale unei foste deputate cu studii la Oxford Transelectrica SA, companie deținută, în proporție de aproape 59%, de statul român prin Secretariatul General al Guvernului este la rândul ei acționară în trei companii: Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei de Transport SMART SA, Formenerg SA și Operatorul Pieței de Energie Electrică și de Gaze Naturale „OPCOM” S.A. De la energie la ospătărie Formenerg S.A. a fost înființată de Transelectrica SA în 2001, prin externalizarea activității Sucursalei de Formare şi Perfecţionare a Personalului din Sectorul Energetic. Cu această ocazie s-au creat și noi locuri pentru a hrăni mai multe guri politice. Cu Transelectrica SA acționar unic, Formenerg are rolul de a forma specialişti în domeniul energetic. Pe vremuri, toți angajații din sistemul energetic din România mergeau la formare sau specializare la Formenerg….. Deși își mai trage seva și din câteva proiecte pe bani europeni și Formenerg SA este măcinată, la rândul ei, de provizoratele din conducere. Nici site-ul companiei nu mai știe cine este la cârmă și nu dezvăluie nici cele mai elementare informații. Totuși, Registrul Comerțului spune că actuala componență a Consiliului de Administrație este una interimară. În aceasta se înghesuie, de sub aripa șefei Monica Anisie, în special liberalii din Sectorul 2 al Capitalei. Fata regelui cartofilor Mara Mareș este fiica consilierului judeţean Brașov, PNL-istul Ioan Mareş. După ce a studiat doi ani la Colegiul „Doamna Stanca” din Făgăraș, Mara a plecat să-și continue studiile la Oxford și Londra. La doar 24 de ani, în 2016, Mara devenea cel mai tânăr deputat PNL. Plasarea pe primul loc pe listele PNL Brașov a iscat atunci discuții aprinse și nemulțumiri atât în filială cât și la centru. Practic, tânăra liberală, îl scosese de pe liste pe fostul ministru de finanțe Gheorghe Ialomițeanu. În 2017, Mara Mareş a fost aleasă, tot cu scandal, la conducerea organizației de tineret a PNL. În 2020, Mara și-a încheiat mandatul de deputat și, din cauză că proptelele au dispărut, nu a mai prins un loc pe liste la următoarele alegeri, pentru că aventura Marei Mareș în politică nu ar fi fost posibilă fără ajutorul tatălui său Ioan Mareș și al bunului său prieten George Scripcaru, primar al Brașovului până în 2020. Iar dacă Scripcaru a căzut în dizgrație, nici listele parlamentare nu au mai încăput-o pe Mara….. Cu toate acestea, Mara s-a descurcat binișor și, în februarie 2021, premierul Florin Cîţu a numit-o în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Apoi, la putere vine Nicolae Ciucă care o preia pe liberala Mara Mareş și o păstrează drept consilier. Iar Mara se mai învârte și de un venit suplimentar în poziția de membru în CA al Formenerg. Mara mai este cunoscută și pentru postările penibile de pe Facebook, cu mesaje pro Cîțu. Pe lângă funcția de membru în CA al Formenerg, Florin Stanciu este manager Direcția Strategie Financiară și Trezorerie în cadru firmei mama, Transelectrica. Stanciu a mai fost consilier la SAPE SA, la CHIMCOMPLEX S.A. și este vicepreședinte al Asociației Trezorierilor din România…..Daniel Sindilă este președintele CA al Formenerg. Sindilă este un om important căci ocupă funcția de secretar general adjunct al PNL sector 2. El a fost și consilier la Ministerul Educației pe când ministru era liberala Monica Anisie (șefa PNL sector 2), director Sala Palatului (din noiembrie 2020) – instituție aflată în subordinea Secretariatului General al Guvernului și administrată de RAPPS. Integral: https://ziare.com
EUROSTAT: Vântul şi apa furnizează cea mai mare parte a electricităţii din surse de energie regenerabilă …. Energia eoliană şi energia hidroelectrică au reprezentat peste două treimi din totalul electricităţii generate din surse regenerabile (36% şi, respectiv, 33%). Restul de energie generat a fost din energia solară (14%), biocombustibili solizi (8%) şi alte surse de energie regenerabilă (8%). Energia solară a fost sursa cu cea mai rapidă creştere, în condiţiile în care, în 2008, reprezenta doar 1% din electricitatea consumată în Uniunea Europeană. În rândul celor 27 de state membre UE, peste 70% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Austria (78%) şi Suedia (75%). De asemenea, peste 50% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Danemarca (65%), Portugalia (58%), Croaţia şi Letonia (ambele cu 53%), iar peste 40% din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Germania (44,7%), România (43%), Spania (42,9%). La polul opus, 15% sau mai puţin din electricitatea consumată în 2020 a fost generată din surse de energie regenerabilă în Malta (10%), Cipru şi Ungaria (ambele cu 12%), Luxemburg (14%) şi Cehia (15%). Integral: https://www.bursa.ro
Paznicul Constituției și judecata cu dublă măsură ….Să le luăm pe rând. La art. 64 al. (2) din Constituție scrie negru pe alb: „Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului“. Textul legii fundamentale este limpede. Indiferent de faptul că pe timpul întregii legislaturi a executivului se formează alte majorități parlamentare, președinții celor două camere ale parlamentului ocupă această poziție pe întreaga perioadă a mandatului. Altfel spus, fiind aleși de majoritatea parlamentară inițială, rămân în funcție până la noul ciclu electoral. Legitimitatea le-o conferă alegătorii prin reprezentanții lor în legislativ, iar nu votul unor majorități ulterioare. În ceea ce privește punctul doi din sesizarea USR, anume apelul la Regulamentul Senatului, acesta prevede că revocarea din funcție a președintelui camerei superioare se poate face la propunerea unei treimi din numărul total al senatorilor dacă acesta încalcă prevederile Constituției sau încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului. Motivarea deciziei CCR ar trebui așadar să arate că Anca Dragu a încălcat Constituția. Vom trăi și vom vedea. Invocarea de către USR a unor decizii anterioare ale Curții pe aceeași speță ne trimite la un verdict care se bate cap în cap cu cel de acum. În 2005, Alianța Dreptate și Adevăr a încercat să-i revoce pe Nicolae Văcăroiu din fruntea Senatului și pe Adrian Năstase din fruntea Camerei Deputaților. PSD a sesizat Curtea Constituțională care i-a dat câștig de cauză, motivând că cei doi nu puteau fi înlocuiți decât de persoane din același grup parlamentar pentru a se respecta astfel principiul configurației politice. Iată că la revocarea Ancăi Dragu acest principiu nu a mai fost invocat de CCR. Jocuri de interese sub stindard politic De-a lungul timpului, deciziile controversate ale CCR s-au ținut lanț. După revocarea din funcție a Avocatului Poporului Renate Weber de către majoritatea parlamentară PNL-USR PLUS, Curtea Constituțională, sesizată de PSD, a decis că „Parlamentul nu poate avea un drept discreționar cu privire la aplicarea sancțiunii revocării“….. Reforma constituțională, un slogan politicianist Curtea Constituțională este una dintre cele mai politizate instituții din România. Camera Deputaților, Senatul și Președintele numesc, fiecare, câte trei judecători pentru un mandat de 9 ani. Partidele politice își desemnează oameni fideli, de cele mai multe ori foști membri de partid cu mandate de parlamentari. Competența în jurisprudență pălește deseori în fața servilismului politic…..Mă tem că CCR va mai purta multă vreme aceeași haină în care a fost îmbrăcată de Antonie Iorgovan, „părintele Constituției“ din 1991. Integral: https://ziare.com
OCDE: Corupția rămâne o problemă majoră în România / Modificarea legilor justiției și presiunile asupra DNA au slăbit lupta împotriva corupţiei Încrederea în instituții este scăzută, iar corupția rămâne o problemă majoră în România, unde modificarea legilor justiției și presiunile asupra DNA au slăbit lupta împotriva corupţiei, arată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) într-un raport publicat vineri. DNA ar trebui să aibă resursele necesare, competența autorizată și independența de a face investigații, notează OCDE. România a făcut progrese semnificative privind politicile anticorupție în ultimele două decenii, dar corupția este încă percepută drept o problemă majoră, cu mult peste media din OCDE. Conform Eurobarometrului Comisiei Europene din 2019, 88% dintre companii considerau corupția o problemă atunci când faci afaceri în România, iar 83% consideră larg răspândită corupția în domeniul achizițiilor publice. Raportul arată că Strategia Națională Anticorupție 2016-2020 a vizat consolidarea integrității publice și prevenirea corupției, dar progresul a fost inegal (Comisia Europeană) și lent în unele domenii, precum sănătatea. OCDE face o evaluare generală a strategiei și va veni cu recomandări pentru noua strategie națională anticorupție 2021-2025 pentru îmbunătățirea performanței în domeniul aplicării legii prin consolidarea penală și administrativă. Raportul mai arată că Direcția Națională Anticorupție (DNA) a fost supusă unor presiuni politice considerabile în ultimii ani, în special prin modificările legilor justiției adoptate de fostul guvern PSD, fiind amintită aici și înființarea Secției speciale (Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție – SIIJ). Aceste modificări au creat presiuni asupra judecătorilor și procurorilor și ar fi putut schimba cursul cazurilor de corupție la nivel înalt, arată OCDE. Secția specială ar trebui eliminată, așa cum a recomandat Comisia Europeană, se mai menționează în raport. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică notează în raportul său și situația legată de corupția în rândul parlamentarilor, arătând că un teren propice sunt conflictele de interese, care trebuie controlate eficient…..OCDE mai notează că lipsa de transparență și predictibilitate în procesul decizional și legislativ face acest proces mai vulnerabil la corupție. Raportul amintește că amendamentele la codurile penale și la legile justiției au fost făcute de parlament prin procedură de urgență în 2019, evitând astfel controlul public. Aceste amendamente riscau să submineze eforturile anticorupție prin reducerea pedepselor, scurtarea termenului de prescripție pentru unele infracțiuni și dezincriminarea neglijenței în serviciu. Integral: https://m.hotnews.ro
Anchetă economică a OCDE: 16 probleme ale României, de la muncă, educație și sănătate, la taxare, infrastructură și legislația insolvenței Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a făcut o anchetă economică în ceea ce privește România. De precizat că am început pregătirea tehnică pentru aderare. Conform acestui document, creșterea productivității a fost impresionantă, dar a încetinit în ultimul deceniu. În timp ce Bucureștiul și multe orașe secundare au devenit centre de prosperitate și inovare, sărăcia rămâne larg răspândită în zonele rurale. Participarea la educația adulților este foarte scăzută, în ciuda schimbărilor rapide ale nevoilor pieței muncii. Acestea sunt doar câteva dintre concluziile din ancheta OCDE. 1. Politica fiscală ar trebui să se adapteze la evoluțiile economice într-o manieră agilă. Măsurile de susținere ar trebui îndreptate către cei mai afectate, dar viabile sectoare și firme. Ar trebui stabilit un plan credibil de consolidare pe termen mediu care să permită o reducere treptată a deficitului fiscal, în cazul în care redresarea se dezvoltă conform așteptărilor. Un astfel de plan ar trebui să includă reforme pentru a accelera absorbția fondurilor UE, să crească colectarea veniturilor și a îmbunătăți sustenabilitatea sistemului de pensii, care sunt necesare pentru a menține sustenabilitatea finanțelor publice. 2. Îmbunătățirea accesului la asistență medicală de calitate înaltă, educație și locuri de muncă reprezintă cheia pentru reluarea progresului în ceea ce privește standardele de viață. Ar trebui să fie o prioritare provocările ce țin de mediu. 3. Disparitățile regionale în ceea ce privește standardele de viață și oportunitățile economice sunt mari și se extind, ca în multe țări din UE. În timp ce Bucureștiul și multe orașe secundare au devenit centre de prosperitate și inovare, sărăcia rămâne larg răspândită în zonele rurale. Criza Covid-19 a agravat riscurile de sărăcie, în special în comunitățile marginalizate. 4. Reformarea sistemului de pensii este urgentă. Legea pensiilor din 2019 este reconsiderată deoarece subminează sustenabilitatea finanțelor publice și limitează resursele disponibile pentru educație, sănătate, asistență socială și infrastructură, care ar fi mai eficiente în sprijinirea redresării. Stimulentele pentru extinderea vieții în muncă și politicile de îmbunătățire a capacității de angajare a muncitorilor vârstnici trebuie întărite. 5. Reformele pot îmbunătăți eficiența și echitatea sistemului de taxare. Accelerarea administrației fiscale, așa cum a fost planificată, este crucială pentru îmbunătățirea colectării taxelor. 6. La fel ca în țările OCDE (Organizaţa pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) integrarea pe piața muncii a persoanelor cu un nivel scăzut de educație, în special a tinerilor, femeilor și romilor este dificilă. Rata de participare scăzută coexistă cu deficitul de forță de muncă. Inegalitatea ridicată a rezultatelor educaționale și nevoile de modernizare a învățământului profesional explică parțial neconcordanța competențelor. Conform documentului, faptul că nu se acordă suficiente resurse copiilor, precum și îngrijire pe termen lung este, de asemenea, în detrimentul participării femeilor pe piața muncii. Crearea de competențe adecvate tuturor cetățenilor reprezintă o condiție prealabilă pentru îmbunătățirea performanței pe piața muncii. 7. Impactul mediului socio-economic asupra rezultatelor educaționale este mare. Închiderea școlilor din 2020 și 2021 au afectat în mod disproporționat studenții dezavantajați, crescând decalajele de învățare…..9. Au existat îmbunătățiri în ceea ce privește sănătatea în ultimele decenii, dar accesul al asistența medicală rămâne limitată pentru mulți cetățeni din cauza penuriei acute de personal medical și a acoperirii scăzute a asigurării publice de sănătate. Nevoile medicale nesatisfăcute și ratele de deces din cauze care pot fi prevenite și tratate sunt ridicate. Pandemia a pus presiune puternică pe spitale. 10. Combaterea poluării aerului este o prioritate pentru îmbunătățirea sănătății cetățenilor, deoarece contribuie la un număr mare de decese premature în România. România a făcut progrese remarcabile în decuplarea emisiilor de gaze cu efect de seră de creșterea economică, dar îndeplinirea obiectivului actual pentru 2030 de reducere a emisiilor cu 2% față de nivelurile din 2005 necesită investiții suplimentare în tehnologii cu emisii scăzute și îmbunătățirea eficienței energetice. Planul de redresare și reziliență ar trebui utilizat pentru a stimula astfel de investiții, în timp ce stimulentele financiare pentru schimbarea comportamentelor și reducerea daunelor aduse mediului ar trebui consolidate….14. Cadrul de reglementare imprevizibil poate pune piedică investițiilor mediului de afaceri. Utilizarea pe scară largă a ordonanțelor de urgență fără o evaluare corectă a impactului și a consultării părților interesate a crescut incertitudinea, având efecte negative asupra activității economice. 15. Încrederea în instituții este scăzută, iar corupția rămâne o problemă majoră. Modificările legislative recente care afectează sistemul judiciar și presiunile asupra Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au slăbit lupta împotriva corupției. Modificările ar trebui abrogate conform planificării, iar DNA ar trebui să aibă resursele necesare, puterea și independența de a efectua investigații. 16. Decalajele infrastructurii de transport sunt mari. Abordarea acestora poate avea un impact pozitiv substanțial asupra dezvoltării regionale și integrării în lanțurile valorice globale. În ciuda unor îmbunătățiri, absorbția fondurilor UE pentru investiții mari în infrastructură rămâne lentă, din cauza calității scăzute a pregătirii proiectelor. Este esențială asigurarea coerenței politicilor între strategia de infrastructură pe termen lung și punerea în aplicare a planurilor de investiții și să se îmbunătățească capacitatea administrativă de a face față proiectelor mari. Integral: https://economie.hotnews.ro
România, invitată în clubul țărilor bogate. Dar greul abia începe …. Să obții acordul tuturor statelor membre OCDE este o muncă ce necesită dăruire, consecvență și coordonare la un nivel pe care probabil foarte rar îl întâlniți. Sunt mulți cei care trebuie să primească mulțumiri și laude. Sper din toată inima să le primească, pentru ca acest efort nevăzut să fie apreciat. Eu o să mă opresc la cei cărora n-o să le mai putem mulțumi direct – regretații Mihnea Constantinescu și George Ciamba. Dincolo de bucuria acestui pas important, începe să fie vizibilă realitatea aderării efective la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). N-am o dorință de a strica petrecerea dar greul abia începe. Și cred că trebuie explicat și înțeles ce implică și cât e de important pentru România. O să încerc să le iau în ordinea dificultății. România a fost invitată să adere la organizație. Asta înseamnă două lucruri: că indicatorii săi macro-economici sunt la nivelul corespunzător țărilor dezvoltate și că sunt stabili. Decizia pe acest subiect e tehnică și România se încadra de ceva vreme. De aceea, primul lucru pe care va trebui să-l facă e menținerea acestor indicatori și asta e cel mai simplu dintre toate cele pe care le avem de făcut….. Aderarea efectivă înseamnă alinierea la regulile pe care le împart toate țările dezvoltate. Asta implică alinierea legislației, a guvernanței la standardele OCDE. Sunt peste 20 de comitete tehnice (și subliniez, tehnice) prin care România trebuie să treacă și să primească acceptul tuturor membrilor. Efortul ăsta de aliniere e unul extrem de complicat și dificil, dar partea cea mai complicată e tehnică, nu politică. Ai sau nu ai, ești sau nu ești, nu merge pe promisiuni. Pentru cine e cu adevărat curios, poate să caute să vadă ce a însemnat procesul de aderare al ultimelor țări primite de OCDE. Administrația noastră și conducerea ei politică au mers mai degrabă pe mimarea respectării regulilor. A face „pe bune” schimbări e cea de-a treia încercare. Partea bună e că deja respectăm multe dintre standarde. Aderarea la UE ne-a obligat la acest lucru. Dar sunt multe alte domenii (guvernanța companiilor de stat, de exemplu) unde nu suntem deloc pe aceeași lungime de undă. Dincolo de alinierea la legislație, așadar, e nevoie de schimbări în adâncime – asta e mai greu decât cele de mai înainte. Odată invitată, România trebuie să fie activă (nu doar prezentă) la activitatea OCDE. Asta înseamnă să ai oameni tehnici foarte bine pregătiți, pe domeniile de lucru efective ale organizației, care să fie prezenți acolo și să contribuie efectiv la documentele și studiile organizației. Și poate o să râdeți, problema nu e să găsești acești oameni în ministere – credeți-mă pe cuvânt că există! Problema e să ajungă ei și nu vreun sprijinit politic care vrea să viziteze Parisul. Problema e să îi convingi să lucreze la nivelul OCDE, cu OCDE, fără să-i poți motiva suplimentar. Înțelegeți de ce e mai complicat decât să ții indicatorii macroeconomici în limite? Cei care au trecut prin administrație cred că înțeleg mai bine ce zic…. Comitetele dezbat și propun recomandări. Acestea trebuie însușite și puse în aplicare de fiecare stat. Problema așadar e ca acei specialiști să fie și ascultați când se întorc de la OCDE în instituțiile de la noi. Și apoi să genereze schimbările necesare alinierii la standardele de acolo. Dacă identificarea și trimiterea unor oameni potriviți acolo era complicată, preluarea concluziilor lor de către instituții mi se pare, deocamdată, misiune imposibilă. Asta înseamnă ca cei care conduc acele instituții să înțeleagă ce implică și să conducă efortul de implementare intern. De aceea, calitatea și pregătirea conducătorilor din aceste instituții publice este critică. Mai presus de cele menționate până acum se află un lucru care mental e greu de înțeles pentru moment la nivelul administrației din România – nu e ceva ce facem acum și gata. E ceva ce trebuie să facem permanent. A face de formă nu mai e răspunsul. A face cu oameni nepregătiți nu mai e calea. Integral: https://presshub.ro
Show me the army, Nicule! Din ianuarie 2015 și până în octombrie 2019, cât a fost șef al Marelui Stat Major General și din noiembrie 2019 până în noiembrie 2021, cât a fost ministru al apărării, Nicolae Ciucă a fost principalul partener al lui Klaus Iohannis în fabuloasa epopee a alocării a 2% din PIB pentru apărare. Ajuns premier, Ciucă mai alocă 5 miliarde și în acest an. Numai că, deși România a plătit în avans banii pentru tot soiul de armament, marfa se lasă așteptată. Cumva, deși nu se bucură de celebritatea mondială a lui Tom Cruise, Nicolae Ciucă are puncte în care se apropie de personajul Jerry Maguire. Până în 2019, Nicolae a lucrat pentru una dintre cele mai mari companii din România, Armata Română, care are aproximativ 75.000 de angajați, militari și civili, și încă 80.000 de pensionari militari cărora le poartă de grijă, căci pensionarii MApN își primesc pensia de la minister, prin casa de pensii sectorială a MApN, nu de la bugetul asigurărilor sociale. În 2019, chinuit de o viziune, Nicolae a părăsit armata, devenind oarecum civil și avântându-se în politică, ocupația empaticilor care vor mai binele aproapelui contribuabil și alegător. Spre deosebire de Jerry, Nicolae n-a plecat doar cu Dorothy după el, ajungând azi să aibă în jur nu mai puțin de 24 de consilieri, dintre care pe unii i-a luat după el de la fostul loc de muncă. Și clienții domnului Ciucă sunt mai numeroși, astăzi, decât cei ai domnului Maguire, căci nu doar pentru un jucător de fotbal american trebuie să performeze Nicolae, ci pentru aproximativ 20 de milioane de cetățeni ai României. Din ianuarie 2015 și până în octombrie 2019, cât a fost șef al Marelui Stat Major General și din noiembrie 2019 până în noiembrie 2021, cât a fost ministru al apărării, Nicolae Ciucă a fost principalul partener al lui Klaus Iohannis în fabuloasa epopee a alocării a 2% din PIB pentru apărare. În această perioadă (2015-2021), Armata României a cumulat un buget de aproximativ 26 de miliarde de euro. Pentru 2022, anul în care Nicolae Ciucă este șeful tuturor banilor românilor, ca premier, Armata ar urma să primească minimum 5,26 miliarde de euro, respectiv 2% din PIB-ul estimat pentru acest an. … Așadar, Nicolae, spre deosebire de Jerry, nu trebuie să ne arate banii. I-am văzut, știm câți sunt și câți vor fi până la finalul acestui an: 31 de miliarde de euro! Acum, că ne spune toată lumea că ne bate războiul la ușă și exact pentru o astfel de situație am strâns din dinți în ultimii șapte-opt ani, pentru asta am fost îndoctrinați să acceptăm reduceri din bugetele Educației și Sănătății, noi, clienții domnului prim-ministru, avem o cu totul altă cerere de la Jerry Maguire al nostru: „Show me/show us the army, Nicule!”. Da, da, arată-ne, generale, armata pentru care ne-am rupt din bugete 31 de miliarde în opt ani. Poți? Spune-ne unde sunt cele 7 sisteme de rachete Patriot pe care le-am plătit deja. Nu sunt, nu? E doar unul. 1 din 7. Dar banii ni i-au luat de pe card, nu? Atunci dă-ne măcar un AWB, un ceva, să vedem statusul livrării. Poate celelalte 6 sisteme deja plătite sunt în depozitul curierului, poate primim un SMS că vin mâine, să fim naibii acasă când ajung. Rachetele antinavă, de care am avea nevoie în caz că vine Putin pe mare, unde sunt? Nu-s nici alea, nu? Că alea de la francezi, care ne-ar fi costat 140 de milioane, nu ne-au mai plăcut. S-a anulat procedura și o să luăm de la Raytheon, cu 340 de milioane, că-s băieți buni, îi cunoaștem. („sistemele de rachete antinavă sunt un alt program strategic de înzestrare a Armatei care este în mare întârziere. Sistemele vor ajunge în România abia la finalul anului 2024. Integral: https://www.libertatea.ro
Ministrul Apărării V. Dâncu a discutat 2 ore cu robotul telefonic de la Pentagon Vasile Dâncu, ministrul român al Apărării, a avut astăzi o convorbire fructuoasă cu robotul telefonic al Pentagonului. Imediat după răspuns, ministrul a apăsat 1 pentru limba engleză, după care discuția a continuat prin întreg meniul robotului. Conținutul conversației este strict secret, dar știm sigur că robotul telefonic a transmis: ”Acest apel este foarte important pentru noi. Vă informăm că România nu riscă nimic în cazul unui atac al Rusiei și că America va proteja aliații săi”. Ce știm cu siguranță este că ministrul a apăsat 9 pentru a discuta cu un operator, însă momentan toți operatorii Pentagonului erau angajați în discuții cu alți miniștri și Dâncu a trebuit să stea pe hold mai mult de o oră, pentru a păstra locul în ordinea apelurilor. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Summary review DW. Interesant, cred:
https://ziare.com/reactii/reactii-romanesti-si-europene-la-criza-1722606
Buna ziua
“Reputat economist: „Finanțarea facturilor mărite de către stat e ca și cum hoțul îți pune pistolul la tâmplă și statul zice: «Lasă că plătesc eu taxa de protecție, din banii tăi!»”
Economistul Andrei Mocearov susține că liderii politici au ales cea mai proastă soluție în criza prețurilor la energie: „În lipsa oricărei reglementări de bun simț, banii publici, prin subvențiile acordate populației, ajung în buzunarele speculanților, iar economia e pusă pe butuci. Dar banii de subvenție sunt tot ai oamenilor”.
….– Ce se întâmplă în România e huliganism economic. În loc să reglementeze piața de energie, guvernanții au ales să subvenționeze facturile la gaz și electricitate pentru populație. E ca atunci când vine hoțul și, cu pistolul la tâmplă, îți cere toți banii pe care-i ai, iar statul, binevoitor cu tine, un simplu cetățean, se oferă și-l plătește el pe hoț în locul tău. „Lasă că plătesc eu taxa de protecție, din banii tăi!”. Niciun întreprinzător nu va putea face față facturilor enorme… – În țările europene, prețurile la gaz și electricitate au crescut la fel de mult ca în România? – De la bun început trebuie subliniat că nu avem o criză a energiei, ci o criză a prețurilor energetice. Nu scăderea ofertei și/sau creșterea cererii fizice de gaz și electricitate este principala cauză, ci operațiunile speculative pe cele trei piețe. Asta înseamnă masiv tranzacții fictive, fără corespondent în tranzacțiile fizice. Cele trei piețe sunt: piața gazului, piața de electricitate și piața carbonului, sistemul european de comercializare a emisiilor de CO2. Originea acestei crize a prețurilor energetice este una cu predilecție europeană. Din cauza incompetenței decidenților, România a adăugat ceva specifica, înrăutățind o situație deja gravă importată…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/reputat-economist-finantarea-facturilor-marite-de-catre-stat-e-ca-si-cum-hotul-iti-pune-pistolul-la-tampla-si-statul-zice-lasa-ca-platesc-eu-taxa-de-protectie-din-banii-tai-3951308
Are dreptate, dar… argumentează spre restabilirea monopolului Gazprom prin contracte bilaterale cu pret negociat pe termen lung. Trebuie o piață structurata (pe termene și tip de contracte standard) și bine reglementată, cu eliminarea tranzacțiilor pur speculative și a participanților neseriosi, care nu pot dovedi și garanta executarea contractelor încheiate… ca pe orice bursa de mărfuri civilizată. Evident asta presupune o autoritate de reglementare competenta și activa … 🙁
…nu știu cum, în presă toate interviurile luate unor indivizi care chiar știu să citească un text fără să silabisească sunt realizate cu fie cu „personalități în domeniul…” sau cu specialiști „reputați”. Descopăr cu uimire că Andrei Mocearov, care și-a făcut veacul după ’90 în „aparatul administrativ” al parlamentului, în comisii împopoțonate cu nume care de care mai pompoase, a devenit și el un asemenea… „reputat”.
Vă miră că argumentează spre restabilirea monopolului Gazprom? Nu e cazul: omul nu și-a ascuns vreodată simpatiile față de lumina de la Răsărit, iar activitatea didactică în calitate de „cadru didactic asociat” o desfășoară la fabrica de diplome Universitatea Spiru Haret…
Buna ziua
Legat de Covid 19 și toate variantele lui.
NU EXISTA IMUNITATE SI DECI NICI SUPER IMUNITATE.
Autorii articolelor legate de imunitate sunt CRETINI.
TOATE statisticile demonstrează că :
– Covid poate infecta și foști bolnavi de Covid.
– Infectează și vaccinați . Indiferent cu care doza.
Prin însăși definiția coronavirusurilor ( din care face parte și Covid 19) e imposibilă o imunizare.
Ce se obține prin vaccinare e o REZISTENTA MAI MARE a organismului fata de acest virus.
Atît.
Identic ca la vaccinul antigripal care se administrează periodic și de ani buni persoanelor vulnerabile.
( Bătrâni , persoane cu alte boli)
De doi ani tâmpeniile astea cu imunitate , imunitate de grup / turma circula prin presa internațională și națională.
Multi se vede că au lipsit in liceu la orele de biologie.
Sau au trecut prin școala ca gâsca prin apă. Nu se lipește nimic.
Și dacă nu se crede știință adevărată , nu aia manipulată , măcar e de văzut datele REALE.
Din țările cu înalt grad de vaccinare. Și cu toate dozele.
Virusul NU A DISPARUT.
Deoarece face mutații dese.
Ca gripa comuna cu care e ruda.
Buna dimineața
“Imunitate”-e o lipsa de exprimare clară /vaccinarea crează imunitate DAR numai pentru o anumită tulpina/cum virușii suferă mutații dese,este clar ca nu poate exista o imunitate “totala”
Buna dimineața
@mona-28.01. 13.30 despre cresterea averii lui drula:
– a se citi și explicatiile lui/a investit intr un start up (care apare in declarațiile anterioare)și și a vândut participația
-chiar credeți ca e atât de tâmpit încât -presupunând ca a furat- sa treacă sumele imediat după ce a plecat din guvern?
Multumesc. Banuiam ca exista o explicatie logica a “marii averi”. Nu ma astept la oameni perfecti dar ma astept ca gradul hotiei, risipei, sa scada la noii politicieni. Intrebarea ramane totusi? De ce atata agitatie cu USR? Aur iese la bataie si insulte, presa filiata lucreaza la detalii picante, veteranii se agita. Pentru 0,5 % crestere?
Buna dimineata.
Deoarece problema sistemului e ca USR e in continuare cu cateva procente deasupra 10%, ceea ce inseamna ca nu poate fi sufocat cu perna (prin varii metode ‘electorale’) la alegeri.
Atunci cand un partid pica sub 10%, e usor de ‘sinucis’.
Deci ieri am făcut doza 3 vaccin. Primele două un fost Pfizer.
Asta a treia , la 6 luni minus 3 zile de la doza II , a fos Moderna.
De ce Moderna și nu tot Pfizer, nu mă întrebați că nu sunt chiar geniu sa pricep toate cele. 😀😀
O lejera durele în brațul împuns de parșivul ac a siringii.
Acum am primit SMS cu anunțul că certificatul verde e gata.
Descărcat pe tilifon 😀 , trimis și la poștă electronică ( să îl tipăresc in format pdf. )
Valabilitate 270 zile. Adică 9 luni.
Întrebarea e :
Și după astea 9 luni , ce se întâmplă? Nasc ? 😀😀😀
Nu nașteti, ci VĂ NAȘTETI! A doua oară (cel puțin)! 😀
Bună ziua!
Deci incep iarăși să fac pe mine , sa plâng și să mă tirasc pe jos pină învăț să umblu ?
Preocupant .
Scutecele aici costa o grămadă de bani .
Se găsesc și pampers pentru bătrâni.
Cică gratis dacă faci cerere la ” organul competent “.
Da înainte trebuie sa învăț din nou să scriu și să citesc ?
Ce dracu au injectat ăștia in mine ? 😀😀
Poate că da, dar trebuie să vedeți și “partea bună”: încă o viață de trăit în fața dumneavoastră! 😀
Și mi-am adus aminte de un banc…
Cică, omul, după ce bea un pahar de vin, devine alt om și are dreptul la un pahar de vin, după care devine, din nou, alt om, care are dreptul la un pahar de vin, și tot așa…până devine porc!…
Invers nu funcționează ?
Ar fi ideal pentru mine .
Din porc să ajung om . 😀😀
Aiasta nu știu să se fi întâmplat, dar au fost niște porci care au ajuns (că niște), oameni, într-o carte, după care s-a făcut și film: se cheamă “Ferma (măi) animalelor “!
Al dracu tâmpitofon, “scrie” mult și (mai ales) prost! Parcă ar fi comunist!
Lectura:
De ce valorile nutriționale ale unor legume populare au scăzut semnificativ din 1950 / Cum își pot reface nutrienții
https://m.hotnews.ro/stire/25334288
A fost o noua votare pentru președintele Italiei.
E in curs verificarea voturilor.
Pare că partidele au ajuns la un numitor comun.
Actualul președinte reales.
Mai spre seara vedem daca obține 505 voturi.
Momentan are 212 dar mai sunt de numărat o grămadă. De ordinul sutelor. .
Noul președinte italian e același dinainte.
Mattarella. Cu 759 voturi fata de 505 necesare.
Partidele politice au avut frica să îl pună pe Draghi președinte.( actualul prim ministru).
Deoarece ar fi fost de ales SI un nou prim ministru .
Lupta pentru fotolii ar fi fost aprigă. Fiecare din majoranta actuala dorea noi ministere , noi secretari de stat, noi prefecți , etc. Și asta avea o singura soluție democratică . Alegeri anticipate.
Deci tot rămâne ca înainte. 😀😀
Italia: Preşedintele Sergio Mattarella, reales pentru un al doilea mandat. “Aveam alte planuri, dar dacă e nevoie, sunt la dispoziția dvs”
https://m.hotnews.ro/stire/25335124
“Armata Română, membră NATO, se apără de Rusia cu infanteriști aproape de pensie, mobilizați pentru război ca-n comunism
Cel puțin 30 de rezerviști din Brăila au primit documente care-i obligă să participe la un eventual conflict armat în situația escaladării tensiunilor dintre Rusia și Ucraina. Ministrul Apărării Vasile Dîncu spune că e doar o formă de verificare. Profesorul Traian Anghel a fost chemat la Centrul Militar Județean pentru a fi anunțat că, în caz de război, trebuie să se prezinte la o unitate de infanterie.
Ultima dată când a avut legătură cu funcționarii Armatei a fost în urmă cu 30 de ani, la doi ani după ce s-a mutat în Brăila.
În ultimele zile, sute de persoane din zona Galați-Brăila au primit ordine de mobilizare.
Deși în ordinele de chemare sunt instrucțiuni precise legate de adeverințe și fișe medicale, reprezentanții centrului militar nici nu se uită pe ele.
Un fost militar în termen, la vânători de munte, în vârstă de 57 de ani, bolnav cronic, a fost mobilizat de Armata Română, la infanterie, pentru a apăra flancul estic al NATO.
În data de 3 ianuarie 2022, Traian Anghel, profesor la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” din Brăila, a primit în cutia poștală un ordin de chemare la Centrul Militar Județean “pentru clarificarea situației militare”…..O coadă cu zeci de bărbați la Centrul Militar Județean din Brăila
În ordinul de chemare, Ministerul Apărării îi oferă profesorului Anghel trei săptămâni să confecționeze un “dosar cu șină” în care să fie cartea de identitate, livretul militar, adeverință de salariat, precum și o “adeverință medicală semnată și parafată de medicul de familie, din care să reiasă toate afecțiunile pe care le-am avut și pe care le am în prezent”, a precizat Traian Anghel, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Mihai Ciucă și ministrului Apărării, Vasile Dâncu….”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/armata-romana-membra-nato-se-apara-de-rusia-cu-infanteristi-aproape-de-pensie-mobilizati-pentru-razboi-ca-n-comunism
E o zonă de care nu s-a ocupat nimeni din anii ’50 cand s-au pus bazele “armatei populare” … cu regulamente încă în vigoare… nu a fost criteriu pentru admiterea ca membru NATO! 🙁