Revista Presei – 31 decembrie.„Sistemul nostru politic este gândit pentru a recompensa actorii și nu experiența sau expertiza.”
31/12/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 31 decembrie! Conform ANM, valorile termice se vor situa în general peste cele normale în această perioadă din an. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general 4 şi 10 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, mai persistente în vest, în nord şi în centru unde temporar va ploua, iar precipitaţii mixte vor fi doar la altitudini foarte mari la munte. În sud şi sud-est ploi slabe se vor semnala pe spaţii mai mici, în special în a doua parte a nopţii. Temperaturile în creştere şi precipitaţiile sub formă de ploaie, pe alocuri moderate cantitativ, vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă care încă va fi prezent în nord-nord-est şi la munte. Vântul se va intensifica treptat în zona montană, unde în cursul nopţii rafalele vor depăşi pe creste 80…100 km/h şi va sufla slab şi moderat în restul ţării, izolat şi trecător cu viteze de până la 35…45 km/h. În Capitală, regimul termic va fi caracterizat de valori peste cele normale ale perioadei, astfel că cea maximă se va situa în jurul valorii de 6 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade.
„Don’t look up” la valul 5 al pandemiei. Avanpremiera cu ministrul Rafila Alexandru Rafila, ministrul sănătăţii, şi Adriana Pistol, șefa INSP, au ţinut miercuri o conferinţă de presă despre planul autorităţilor. Discursul ministrului a bifat mai multe principii sănătoase, dar i-au lipsit, din păcate, fermitatea şi specificul. …. 60% din populaţia vulnerabilă din România nu e vaccinată Doar un sfert din cei vaccinaţi au făcut şi doza booster Întârzierea implementării certificatului COVID la muncă Transmisibilitatea mai mare a tulpinii Omicron faţă de Delta şi protecţia mai scăzută a vaccinului faţă de această nouă tulpină. „Avem o populaţie receptivă numeroasă”, spune Pistol, „o populaţie care se poate îmbolnăvi oricând”. În ciuda semnalelor că deja creşte numărul de cazuri, autorităţile spun că nu am intrat încă oficial în valul 5. „Rata de reproducere a infecţiei în România este în acest moment 0,91. Când va atinge 1, atunci putem vorbi de începutul valului 5”, explică Alexandru Rafila. Când se va întâmpla? Este vorba de câteva zile, cel mult săptămâni. În pregătirea valului Omicron, măsurile şi discursul ministrului sănătăţii ating mai multe note corecte din perspectiva sănătăţii publice. …. Despre extinderea testării au vorbit şi foştii miniştri ai sănătăţii fără ca acest lucru să se întâmple în fapt (de altfel, testarea a fost pe măsura pandemiei, numai în perioadele de platou ori cu cele mai mici numere de cazuri. În rest, a rămas mult subdimensionată.) Neglijarea pacienţilor cu alte boli Când vorbeşte de „neglijarea pacienţilor cu alte patologii timp de doi ani” şi de creşterea mortalităţii de alte cauze în România, ministrul este foarte greu de contrazis. Pe fondul pandemiei, exact asta s-a întâmplat până acum. Murim de două ori mai mulţi de boli care pot fi prevenite sau tratate. Iar octombrie 2021, vârful valului 4, a fost luna cu cea mai mare mortalitate pe timp de pace în România. Însă niciuna din măsurile anunţate astăzi de Rafila nu este dedicată celorlalte afecţiuni, nonCOVID. Ba mai mult, dacă vorbim de îngrijirea spitalicească, deja 20% dintre paturi sunt luate în calcul pentru bolnavii cu COVID în valul 4, iar ministrul a precizat că procentul poate urca până la 30% la nevoie. Cel mai probabil, şi în valul 5, accesarea serviciilor medicale pentru alte patologii va continua să reprezinte o problemă mare în România – exceptând asumarea unor măsuri foarte eficiente pentru stoparea creşterii cazurilor de COVID ce necesită spitalizarea. …. După o serie de incendii în unităţi medicale care ne-au zdruncinat ultimele rămăşiţe de încredere în siguranţa din spitale, însuşi ministrul recunoaşte că ministerul de profil nu are oameni care să verifice starea instalaţiilor de oxigen din secţiile de ATI şi nu numai. …. Rafila s-a mulţumit să spună că va fi nevoie de certificatul electronic COVID „înaintea unui număr mare de cazuri” şi că, în rest, „sunt lucruri care depăşesc competenţa şi posibilităţile Ministerului Sănătăţii”. Consecinţele refuzului său de a semnala urgenţa acestei măsuri se vor putea vedea doar în timp. A nu te uita la consecințele amânării certificatului verde e o scenă asemănătoare cu a nu te uita în sus când vine meteoritul, imagini emblematice din filmul momentului: „Dont look up”. În film se naște chiar o mișcare cu acest nume, „Nu te uita în sus”. De ce să știi, când poți să amâni cunoașterea pericolului? Integral: https://www.libertatea.ro
Ce se știe despre noile pastile anti-COVID. Cât de eficient e tratamentul, cât costă și câte pilule trebuie luate pe zi Zeci de milioane de pastile anti-COVID urmează a fi produse în următoarele luni de către compania Pfizer și grupul farmaceutic american Merck, iar state precum SUA, Marea Britanie sau Germania au început deja să comande primele tranșe de câteva milioane de astfel de pilule, după ce utilizarea acestora a fost aprobată de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) și Agenția americană pentru Medicamente și Alimente (FDA). Noile medicamente anti-COVID vor putea fi administrate pe cale orală, iar oamenii de știință spun despre ele că vor schimba complet „regulile jocului” în lupta împotriva pandemiei de coronavirus. Aceste pastile orale nu trebuie văzute ca niște „înlocuitori” ai vaccinurilor, spun specialiștii. Astfel, pastilele trebuie considerate a fi complementare vaccinurilor, în vreme ce serurile trebuie să rămână principalul instrument de luptă împotriva pandemiei de coronavirus. De asemenea, pastilele trebuie luate imediat ce apar primele simptome ale bolii, ceea ce vine la pachet cu necesitatea creșterii testării anti-COVID. Avantajele noilor pilule: pot fi luate „de acasă” și vin în completarea schemelor deja aprobate de tratament anti-COVID. Pastila Pfizer va fi comercializată sub numele de Paxlovid. Conform reprezentanților companiei, noul medicament reduce riscul de spitalizare și deces cu 90% la persoanele cu risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii, atunci când este luată în primele zile de la apariţia simptomelor. Rezultatele s-au bazat pe studiile clinice realizate în rândul a peste 2.200 de persoane. Participanții la studii au fost nevaccinați și prezentau un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19. Nu s-au înregistrat decese în rândul celor care au primit tratamentul. Conform Pfizer, Paxlovid ar trebui să fie eficient și împotriva variantei Omicron a coronavirusului. Pilula Merck va fi comercializată sub denumirea Molnupiravir. Pastila a redus spitalizările şi decesele cu aproximativ 30% într-un studiu clinic realizat pe voluntari din grupe de mare risc şi aflaţi în faze incipiente ale maladiei COVID-19. Molnupiravir trebuie să fie administrat în primele cinci zile după apariţia simptomelor. Peste 500 de dolari, costul unei „cutii” de pilule Pfizer anti-COVID. Pacientul trebuie să ia 30 de pastile/tratament. Tratamentul cu pilule Merck, ceva mai scump. Integral: https://www.digi24.ro
Octavian Berceanu acuză că deșeurile medicale ajung pe câmp. Pericolul la care este expusă populația Fostul șef al Gărzii de Mediu Octavian Berceanu a atras atenția miecuri, 29 decembrie, că multe deșeuri medicale, care sunt extrem de toxice, sunt arse pe câmp sau doar aruncate, în loc să fie incinerate în locuri special amenajate. Potrivit acestuia, actuala situație este cauzată de faptul că a fost depășită capacitatea de incinerare și de banii care sunt în joc. ”În această perioadă, dacă vorbim despre ardere, acumulează cantități de deșeuri care vor fi arse în ianuarie. Asta am văzut pe câteva gropi ilegale din Ilfov sau alte localități. Trebuie să ne uităm la deșeurile medicale, că aici există o activitate febrilă. În loc să ajungă în incineratoare speciale pentru arderea în siguranță a acestor deșeuri, ele ajung pe câmp sau îngropate în nu știu ce balastiere. Arderea deșeurilor a atras atenția mass-media internaționale destul de febril și multe instituții mediatice și ambasade ale țărilor europene se uită către noi, chiar și Comisia Europeană, să vadă ce facem noi în privința acestor arderi care produc foarte multe probleme mediului și nouă. Aceste arderi, duse de curenții puternici de aer, ajung și dincolo de granița României….. ”Din cauza volumelor mari, peste capactățile actuale, și a faptului că sunt bani în joc, o parte din aceste deșeuri le-am găsit chiar lângă București, sub grămezi de anvelope arzând. Ultima oară le-am găsit în județul Dâmbovița în comuna Conțești, dar am găsit și în Giulești. A fost acolo un incendiu care a ars trei zile la rând și nu am văzut niciun organ de cercetare penală care să arunce un ochi să vadă ce arde de fapt. Eu am făcut sesizări, am mers și cu o echipă de televiziune la fața locului, am rugat polițistul – vorbesc de cazul Conțești – să ia probe de acolo – erau hârtii, facturi – să vadă de unde vin aceste deșeuri. Nu s-a întâmplat, din păcate. Sunt extrem de toxice. Aceste deșeuri medicale arse erau la 150 de metri de locuințe, de casele oamenilor. Dacă le îngropi, ajung acele substanțe toxice și bacterii, virusuri în pânza freatică. Oamenii au fântâni acolo, nu au racordare la o rețea. Ar trebui ca instituțiile Guvernului să facă niște controale la instituțiile medicale să vadă trasabilitatea”, a mai spus fostul șef al Gărzii de Mediu. Integral: https://ziare.com
2021, anul în care pensiile speciale…au rămas speciale 2021 nu a adus nicio reformă majoră a sistemului de pensii și nicio schimbare a regimului pensiilor speciale…2022, potrivit noilor promisiuni din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR, va aduce pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei eliminarea facilității de exceptare de la plata constribuției de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pentru diferența de la 4.000 de lei în sus va fi aplicată cota de 10% CASS. În ceea ce privește pensiile speciale, noua coaliție de guvernare vrea să aplice principiul contributivității, astfel încât pensiile de serviciu să fie recalculate dar nu este prevăzut un termen până la care să se întâmple acest lucru. Unde suntem și spre ce ne îndreptăm în 2022?…. Așa se face că, revenind în actualitate, numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în decembrie 2021, de 9.680 de persoane, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Tot magistrații figurau cu cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv peste 20 de mii de lei lunar. De asemenea, 794 de membri ai Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat de pensii speciale, pensia medie fiind de 5.727 de lei. În ceea ce priveşte beneficiarii privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, cu pensii medii de aproape 5000 de lei. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei. De asemenea, de Legea 130/2015 privind statutul personalului auxiliar din justiție are 1.724 de beneficiari pensionari, cu pensie medie tot de aproape 5000 de lei. Așadar, un numar mare de beneficiari ai pensiilor private. Mai mult, lor li s-ar putea adăuga și aleșii locali : Pensiile speciale ale primarilor nu au intrat niciodată în plată, chiar dacă ele au fost introduse prin Codul Administrativ în 2019, pentru că guvernele liberale au amânat intrarea lor în plată iar actualul Guvern condus de Nicolae Ciucă ar urma să recurgă la o nouă prorogare. Disputa între primari și Guvern ar putea ajunge să fie decisă de Curtea Constituțională după ce primarii au atacat în instanță OUG 226 iar judecătorii au trimis speța la CCR după ce s-au invocat aspect legate de constituționalitate. Impactul financiar al aplicării legii care dă indemnizații speciale aleșilor locali ar fi de peste 100 de milioane de euro anual, deci încă o notă de plată de achitat din buget. Întrebat dacă actualul guvern va reuși să schimbe ceva în acest sistem, directorul executiv al think tankului Expert Forum, Sorin Ioniță, spune că nu crede. Chiar dacă România a promis o reformă a sistemului de pensii ca o condiție pentru a primi banii europeni alocați prin Planul Național de Reziliență și Redresare, nimeni nu se va grăbi din actuala coaliție să taie pensiile clientelei de partid ci se va încerca tactica tergiversărilor. Integral: https://www.rfi.ro
Aproape 10.000 de beneficiari de pensii de serviciu, la finalul anului 2021 în România Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în decembrie 2021, de 9.680 de persoane, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 3.698 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie un număr de 794 persoane. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat. În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat). ….. Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat. De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.724 de pensionari, pensia medie fiind de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat. Integral: https://www.g4media.ro
Avem nevoie de un buget mai mare alocat educației? – cercetătorul Dacian Dolean Educația va avea în 2022 cel mai mic buget raportat la PIB din ultimii ani. Cu toate acestea, există voci care se întreabă de ce am avea nevoie de un buget mai mare, când nu există dovezi că banii vor rezolva problemele existente. Când sumele alocate sunt de fapt mai mari față de anii trecuți (chiar dacă procentul din PIB este mai redus). Când majorarea salariilor profesorilor nu garantează îmbunătățirea calității activităților de la clasă. Când creșterea bugetului nu va duce decât la sifonarea banului public pe programe educaționale a căror eficiență este pusă sub semnul întrebării. Când există țări ca și Franța în care mai mulți bani nu se traduc automat într-o mai bună calitate a educației. De ce am avea nevoie de un procent mai mare din PIB alocat educației? În primul rând, un buget mai mare ar transmite un mesaj de încredere cetățenilor, că educația este într-adevăr o prioritate, iar că proiectul Romania Educată trebuie luat în serios. Ar avea o valoare simbolică foarte importantă într-o perioadă în care încrederea cetățenilor în instituțiile statului și în clasa politică este la un minim istoric. Cum ar putea cineva să aibă încredere în politicieni (inclusiv în președintele țării) când discrepanța dintre declarațiile politice și deciziile luate e atât de mare? În al doilea rând, alocarea unui buget adecvat educației ar putea să rezolve numeroase probleme cu care se confruntă învățământul din România, dacă este însoțită de implementarea de programe de către profesioniști, cu eficiență și transparență. Atenție, am scris ar putea. Adică nu avem garanția că problemele se vor rezolva de îndată ce alocăm fondurile necesare. De exemplu, creșterea salariilor profesorilor nu oferă garanția că va crește imediat calitatea învățământului, însă va face meseria de profesor mai atractivă și îi va motiva pe profesorii talentați să se gândească de două ori înainte de a decide să depună armele prematur și să își schimbe cariera. Va încuraja tineri talentați și ambițioși să urmeze o carieră didactică. Va oferi cadrelor didactice demnitatea bine meritată, și elevilor niște exemple de urmat, pentru că un cadru didactic umil nu va influența pozitiv și nu îi va inspira niciodată pe viitorii lideri de care România are atât de multă nevoie. Va oferi directorilor de școală argumente mai solide pentru a-și motiva unele cadre didactice care acum au o atitudine de genul ”La ce te aștepți, pentru banii pe care îi primesc?” (adică ”You get what you pay for”). Evident, creșterea salariilor nu va duce automat la o creștere a calității învățământului. Ca peste tot în lume, în România există profesori care au o prestație mediocră la clasă (ex. sunt blazați sau slab pregătiți profesional), iar alții (din păcate) fac mai mult rău decât bine (ex. descurajează elevii și/sau le cresc anxietatea față de materia pe care o predau). Acești profesori sunt deja prea bine plătiți, iar pentru ei, o creștere salarială nu se justifică. Însă există și o categorie de profesori care sunt foarte slab plătiți față de munca pe care o depun (și impactul pozitiv pe care îl au asupra elevilor), iar aceștia merită să fie tratați cu mai mult respect. În consecință, creșterea salarială trebuie să fie dublată de o serie de măsuri legislative de eficientizare a managementului școlar și de dezvoltare profesională eficientă a cadrelor didactice care în urma evaluărilor demonstrează că au nevoie de pregătiri suplimentare. Integral: https://www.edupedu.ro
Iulian Anghel, editor politic al ZF: Un an nebun ….Nu am înţeles nimic din ce s-a întâmplat în plan politic. Nu am înţeles de ce preşedintele Iohannis, dispreţuind votul oamenilor, a ales o altă cale. Preşedintele este (zice-se) liberal. Şi eu sunt liberal în judecata mea. Nu m-am născut aşa. Am devenit “liberal” după ce l-am citit pe John Locke care spunea, încă de acum 400 de ani, că un guvern care nu respectă voinţa poporului trebuie înlăturat de la putere. Dar dl Iohannis este încă în funcţie. Anul politic 2021 va avea consecinţe dramatice pentru viitor. Pentru că, dacă ceea ce votezi tu nu are importanţă, atunci de ce să mai votezi? Dacă un om în care ţi-ai pus toată încrederea te înşală, atunci cum mai poţi avea încredere în ceilalţi? Dacă un om care a adoptat o legislaţie care să acopere furtul de titluri universitare este încă ministru al educaţiei, atunci de ce să mai înveţi? De ce mai vorbeşti de „România educată”, dacă pui în funcţia de ministru al cercetării pe unul care-şi pune în CV studii pe care nu le-a avut niciodată? Atunci de ce să mai cercetezi aici şi nu aiurea? De ce pui ministru, la Ministerul Muncii, pe cineva care nu are nicio treabă cu domeniul ăsta? Cum readuci în guvern pe unul care a scos în stradă sute de mii de oameni, prin deciziile pe care le-a luat? Dacă inventezi funcţii în stat doar pentru ca unii din partide să aibă ce mânca, de ce să mai plăteşti impozite? Şi toate astea, sub bagheta unui om în care ai avut încredere. Un om votat de milioane de oameni. Aici este nedumerirea şi frustrarea. De ce? Ca să-ţi salvezi tu pielea? Integral: https://www.zf.ro
Valeriu Nicolae: Sistemul nostru politic este gândit pentru a recompensa actorii și nu experiența sau expertiza. Și mai grav este că noi nu ne așteptăm de la politicieni să fie competenți ci doar să fie capabili să joace cât mai convingător competența. Mai nimeni nu stă să verifice neutru și echilibrat rezultatele unui politician, noi judecăm doar “prestanța” acestora în fața publicului. Furtul, nepotismul, pupincurismul vomitiv sunt consecințele firești ale unei culturi instituționale toxice a partidelor. O cultură care promovează tupeul agresiv și nerușinat al politicenilor care cred că li se cuvin pozițiile de putere deși sunt toți mai mult sau mai puțin impostori. O cultură unde presiunea constantă asupra politicianului nu este de a deveni un profesionist și de a rezolva problemele din domeniul în care el este expert ci de a fi un gargaragiu performant capabil de a juca credibil interesul și competența în domeniile care aduc cele mai multe voturi. De asta continuăm să fim conduși de sociopați aroganți, proști hotărâți, sonați loviți de duhul patriotismului și hoți șmecheri. Sursa: https://www.facebook.com
Economic: cum trece anul 2021 în 2022. Zestrea și provocările …. Deficitul comercial are toate șansele să se adâncească anul viitor. De ce? Pe de o parte, pentru că realizarea investițiilor din planul național de redresare și reziliență este de așteptat să aducă și o creștere a importurilor de utilaje și materii prime. Pe de altă parte, există în ultimele săptămâni, mesaje clare din partea unor companii mari în care se arată că producția va fi oprită temporar pentru o perioadă nedeterminată. Este vorba despre Azomureș din Târgu Mureș, cel mai important producător de îngrășăminte chimice din țară, despre Alro Slatina, un exportator care contează, care nu a anunțat oficial decizia, dar liderul de sindicat al uzinei vorbește despre închiderea parțială a producției. Un semnal de alarmă au tras și producătorii autohtoni de medicamente. Toate aceste firme au un punct comun și anume presiunea creșterii tarifelor la gaze naturale și energie electrică. În cazul închiderii chiar și temporare a acestor capacități de producție va avea loc o creștere a importurilor și o scădere a exporturilor. Inflația Cea mai complicată temă a acestui an și a anului viitor este inflația. Cifrele nu arată întreaga amploare a fenomenului, în sensul că la nivel european, statistica oferă date defalcate, respectiv indică rata inflației și fără influența creșterii prețurilor produselor energetice. Sunt semne de întrebare dacă rata inflației cu care au fost construite bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de anul viitor, 6,5%, nu este prea mică. Va depinde de perioada în care se vor acorda compensări ale facturilor la energie, pentru că evoluția inflației este influențată într-o proporție mare de prețul gazelor și de cel al energiei electrice. Este deja un loc comun că anul viitor economia poate primi un impuls important din derularea investițiilor incluse în planul național de redresare și reziliență. Dar, să nu uităm, că investițiile vin la pachet și cu asumarea unor reforme. Deci, anul viitor, administrația și coaliția de la guvern vor trebui să implementeze în tandem și investiții și reforme. În același timp, există deja o temă cu o puternică miză electorală și anume presiunile care apar pentru creșterea salariilor din fonduri publice. Guvernul va trebui să treacă o adevărată „probă de foc” pentru a aplica doar creșterile de salarii înscrise în buget. Integral: https://www.rfi.ro
Comentariu: Triumful rusesc al impredictibilității La 30 de ani de la prăbușirea URSS, Rusia e încă în genunchi. Dar Vladimir Putin a reușit să facă Vestul să tremure de frica lui, crede Viktor Jerofejew. Noua Rusie s-a născut în ajun de revelion. La 26 decembrie împlinește 30 de ani. Formal, tăierea ombilicului ei a desprins-o de Uniunea Sovietică. În realitate, celelalte republici sovietice s-au desprins de Rusia și au luat-o la fugă în toate direcțiile, astfel încât, pe hartă, Rusia, întinsă în lung și-n lat de la ocean la ocean, a rămas succesoarea URSS. …..Bolnav, neajutorat și speriat, Elțîn l-a ales ca succesor de încredere, menit să-l salveze pe el și familia lui de sărăcie și de închisoare. Ce-i al lui e-al lui. Îndemânatic și cu mână forte, Putin a reușit să schimbe țara din temelii, propunându-i un drum nou. Mai precis spus: Rusia urma să se ridice din genunchi. ….În 2014 a avut loc cel mai important eveniment al erei Putin. Rusia a cucerit Crimeea. Fără luptă. Spre bucuria multor locuitori din peninsulă. S-a scuipat cu boltă pe acordurile internaționale. Victorie! Poporul a înnebunit de plăcere. Se dansa de bucurie pe capotele mașinilor. Vestul a tresărit, dar era prea târziu. Mai bine zis, nici măcar n-a tresărit cum trebuie. Pasul următor: Transformarea Kievului în dușman și agățarea lui, cum s-a spus la Moscova, de cârligul acordului de pace din Minsk, semnat și de Ucraina, ca să limiteze cât de cât vărsarea de sânge din Donbass. Aceasta e încă o biruință. …. Impredictibilitatea – o armă redutabilă Și în rest? Dacă te uiți în jur descoperi o patrie care nu prea vrea să se ridice din genunchi. De ieși în provincie, descoperi sărăcie pretutindeni, de-ți vine să plângi, totul e delabrat, pereții, casele, gardurile strâmbate de vânt, rugina, – nu, așa nu te ridici din genunchi. Sigur că poți da întreaga vină pe coronavirus. Bună idee, întrucît pandemia promite să nu se termine până mâine. Bineînțeles că țara noastră s-a făcut rău de rușine. Din cine știe ce motiv, poporul nu vrea să se lase entuziast vaccinat, iar guvernul n-a găsit cheia inimii electoratului său de bază. Onest vorbind, nici măcar nu s-a străduit în mod special s-o găsească. Să revenim la impredictibilitate. Aceasta e o armă redutabilă. Vestului îi tremură genunchii. S-a dezvățat să lupte într-un război. Noi rușii nu. Și acesta e asul cel mai mare al celor trei decenii ale Rusiei. Țara nu vrea de fapt să poarte un război, dar dacă va trebui, va trage. Și încă cum! Cu toate țevile. Integral: https://www.dw.com
Covidul, învins din nou de autorități: Nici în valul 5 nu vom declara decesele! Spre deosebire de alte țări care se confruntă cu un număr record de infectări, autoritățile române sunt mai pregătite ca niciodată. Ministerul Sănătății a anunțat deja Direcțiile de Sănătate că nici tura asta nu trebuie declarați morții din Covid ca să iasă bine. Pentru a trece cu ușurință peste val se va aplica o formulă matematică bine gândită astfel încât situația să nu pară nici prea rea, dar nici prea ușoară și să se evite sărbătorile și zilele libere pentru momentele de carantină. În privința certificatului verde, autoritățile au anunțat că-l vor lua în continuare în calcul și vor amenința cu el din când în când, de obicei seara, ca să existe subiect de discuție la televiziunile de știri. În cazul în care acesta va fi făcut obligatoriu prin lege se vor aplica numeroase excepții pentru folosirea acestuia în așa fel încât să nu se transforme într-o povară. Conform calendarului vom avea valuri de covid prin ianuarie-aprilie, urmând ca în mai să fie o relaxare puternică dacă atingem ținta de vaccinați pentru septembrie 2021. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Fie ca toate visele pe care le făuriţi în aceste zile magice să se împlinescă şi drumul străbătut pentru realizarea lor să vă aducă bucurie în inimi, iar în case sanatate, fericire şi belşug. La mulţi ani! @Desy si @ Cetatean
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Alerta falsă cu bombă la un mall din București a stat necitită de poliție mai bine de 10 ore
https://m.digi24.ro/stiri/alerta-falsa-cu-bomba-la-un-mall-din-bucuresti-a-stat-necitita-de-politie-mai-bine-de-10-ore-1785327
Buna ziua
Va scriam de problema mea cu prenotarea dozei III de vaccin.
Mă trimiteau la dracu in praznic, in alte provincii .
Scriam și faptul că sesizăm prin email atît provincia cat și șeful campaniei de vaccinare.
Miracol azi dimineață.
Email cu asigurarea că toate problemele au fost rezolvate.
Dovada, astăzi.
Prenotat oficial ( cu SMS de confirmare deja primit ) in 28 ianuarie.
La același punct de vaccinare unde am făcut și cele anterioare. O azvârlitură de bat de casa.
PS.
Evident că nu am fost singurul care a informat autoritățile competente.
Masurile decise :
– Suplimentate fondurile cu 1 milion de euro pentru doza III in județul meu
– Personalul aferent readus la valoarea numerică din prima faza . ( A celor doua doze inițiale )
Democrația e SI asta.
Când o trăiești , înveți.
Peste 450.000 persoane de vaccinat in județul meu in ianuarie.
Copii cu prima doză , alți cu doza II și ăștia ” mai puțin tineri” ca mine 😀 cu doza III.
Vor reuși ? Sânt sigur că DA.
Va urez Am nou fericit !
Tuturor.
Amici , inamici și cititori obligați de fisa postului să citească blogul.
😀😀😀😀
Stefan! 🙂
Felicitari pentru tine si pentru Italia!
Multumim pentru urari! 🙂
Beizadelele celor care ne conduc. Familia generalului Oprea, între Lamborghini și plagieri
https://ziare.com/gabriel-oprea/stiri-gabriel-oprea/beizadele-de-premieri-si-presedinti-1714750
Asociațiile magistraților, despre disputa CCR-CJUE: ”Simplele declarații formale ale primului-ministru cu privire la supremația dreptului UE nu îndepărtează spectrul unor proceduri de infringement”
https://ziare.com/magistrati/asociatii-magistrati-solicitare-predoiu-ciuca-drept-european-justitie-1717824
“Financial Times: Un prim an dezamăgitor sub președintele Biden (editorial)
Biden încheie anul 2021 în dificultate. Rata aprobării lui e mai scăzută decât a oricărui alt președinte după primul an de mandat, cu excepția lui Trump. În lipsa vreunei răsturnări dramatice de situație, pare că PD va pierde alegerile generale de anul viitor. Reacția adversă la comportamentul stângii, văzut tot mai mult ca fiind excesiv, amenință să provoace daune de durată pentru PD. Programul electoral al lui Biden s-a axat pe o temă: el nu este Trump. Însă PD a interpretat poate greșit primirea mandatului în 2020, drept o permisiune de a merge mult mai departe. Acum Trump își face o revenire amenințătoare, iar PD pare dezbinat.
Deși acest ziar a sprijinit pachetul de stimuli fiscali, acum e limpede că fondul de 1,9 trilioane de dolari al lui Biden ar fi trebuit să fie mai mic și mai bine calibrat pe obiective. A fost o corecție exagerată după măsurile insuficiente de stimulare în urma crizei financiare din 2008 și a contribuit la creșterea actuală a inflației.
Acesta e unul dintre motivele pentru care Rezerva Federală semnalează acum că va înăspri politica monetară în 2022, iar nu în 2023, cum era inițial de așteptat. Totodată, va renunța gradual până în martie – în loc de iunie – la politica ei pandemică de achiziții lunare de active. Această combinație de măsuri poate că e mai bună decât cea de după 2008, dar tot nu e ideală. Apariția variantei Omicron face ca SUA să se confrunte acum cu perspectiva creșterii inflației și reducerii creșterii economice – nu o stagflație ca în anii ’70, dar totuși o lovitură grea pentru buzunarele clasei de mijloc.
„Biden se va putea considera norocos dacă o versiune diluată a pachetului său de legi Build Back Better va fi votată la începutul lui 2022”
Biden încheie anul și într-o atmosferă de frustrare legislativă. El a mizat pe adoptarea legii „Build Back Better” care prevedea inițial un fond de 3 trilioane de dolari pentru o gamă largă de priorități precum concediul parental, energia curată, alocații pentru copii și scutiri fiscale pentru proprietarii de imobile din statele cu fiscalitate ridicată conduse de PD.
Unele dintre aceste măsuri ar fi trebuit să fie luate demult. America a rămas unica țară dezvoltată care refuză să acorde formal concediu parental și medical, ceea ce e o rușine. Din contră, scutirile fiscale la nivel statal și local au fost prezentate drept sprijin pentru clasa de mijloc, când în realitate au reprezentat o mită pentru cei putred de bogați. În orice caz, PD nu a reușit să pledeze convingător în favoarea acestei legi stângaci concepute. Biden se va putea considera norocos dacă o versiune diluată a pachetului va fi votată la începutul lui 2022…..”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-25270982-financial-times-prim-dezamagitor-sub-presedintele-biden-editorial.htm
Bun articol. Cu Brexit cu tot, UK și FT rămân etaloane de “common sense” … termenul de “liberalism cultural ” e mult prea blând pentru colecția de monomaniaci radicali care domină agenda PD… si par hotărâți sa asigure realegerea lui Trump! 🙁
Buna dimineața
Personal închei anul realizând ca sunt din generația care înlocuiește generația “interbelica” și mai putem povesti ce am trăit in epoca “socialista”…mi e teama ca așa cum generația mea a auzit numai lucruri bune despre perioada interbelica ,noi la rândul nostru -cred ca in majoritate-povestim ,la fel numai lucrurile”bune”
acest Den de “povestire” a ceea ce a fost bun e dăunător și periculos
Am mai scris ca “observ” un grup de tineri născuți după 1990….sunt shocat de ce gândesc ….toți sunt antivaxeri și sub influența “site-urilor” pe care le frecventează încep sa teoretizeze și sa creadă ca din cauza “bogățiilor” ei nu au șansa sa se dezvolte/asta n ar fi nimic rău (cred ca e bine la 20 ani sa răstorni lumea)dar ei sunt din ce in ce mai mult convinși ca “bogat” înseamnă unul care este proprietar de apartament sau casa sau care are mașina personala…si,nu poti deveni “bogat” fiindcă nu fura sau nu Înșeală tot discutand cu ei mi se pare ca aceste site-uri “antivaccin” se transforma in platforme de îndemn la anarhie…e o opinie personala si se referă numai la tineri din România ;scurt as zice ca acești tineri-si nu par a fi putini-sunt un rezervor care poate fi folosit de cei cu scopuri malefice;as zice ca “asaltul parlamentului” organizat de aur e un preludiu la ce ar putea urma
Așa ca….tuturor
Un an nou cu sănătate ,predictibil si mai puțin încrâncenat
Aveti dreptate. Ieri am primit un film care a fost postat pe pagina romanilor din Canada. Bine facut dar informatiile erau focusate pe Vanguard, State Street Corporaton, Blackrock Inc etc. Bill Gates bineinteles si Clinton Foundation impreuna cu Soros si media internationala. Filmul se cheama “Monopoly” who owns the world? si numele autorului este Tim Gielen. Bineinteles ca pentru generatia mea crescuta in comunism aceasta imensa bogatie si interconectare intre fonduri de investitii/oameni de afaceri, politicieni si tot felul de proiectii de viitor care de care mai avantgardiste, este un soc. Bineinteles ca singura cale pentru cei fara cunostinte de limbi straine sau cunostinte minime despre ce se intampla astazi in stiinta, biserica ramane singurul reper. Acest gen de informatii au inundat internetul iar pentru noi cei crescuti in comunism , tata a facut 2 facultati la lampa de ulei in timp ce in SUA progresul bubuia si NASA a fost infiintata, aceste realitati sunt o necunoscuta la care nu se pot raporta. De multe ori chiar daca au trait in occident nu au fost integrati decat sumar de societatea de acolo.Acesti oameni care maine vor simti greutatile batranetii si ale pandemiei sunt foarte usor de manipulat si iau de multe ori drumul extremismului. Exact ca evreii ortodocsi din Israel. Avand in vedere ca societatea liberala a trecut printr-un proces de diluare a valorilor crestine si in acelasi timp o exagerare a intereselor minoritare, nu vad cum ar putea sa reziste acestor mesaje decat cu ajutorul cartii si al scolii. Tocmai aceste lucruri sunt lasate in deriva din pacate in Romania. Sper ca bun simtul atat din partea oamenilor simpli cat si din partea celor extrem de bogati sa prevaleze si sa intelegem cu totii ca o comunitate sanatoasa este cea fara excese. Indiferent de unde vin; mari companii, multinationale, oameni ai bisericii, politicieni, oameni de rand. Cred ca este singura sansa de a continua fara noi catastrofe sau salvatori de neam.
De citit:
Ce mai face Antropocenul? Nu prea bine…
https://www.contributors.ro/ce-mai-face-antropocenul-nu-prea-bine/
Nu prea rezonez cu Dl Peiu,dar de data asta are dreptate
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/anul-marii-neghiobii
Bună ziua!
Subscriu!
La mulți ani! cu sănătate și tot ce vă doriți! 🙂
Bună ziua!
Să aveți un Nou An cu sănătate, cu tihnă, cu pace și cu tot ce vă doriți!
LA MULȚI ANI!
Și… o urare „actualizată”:
https://paganelis.wordpress.com/2021/12/31/sa-mai-si-radem-plugusor-nou-2022/
Bifen a vorbit 50 minute cu Putin.
La telefon.
Ultimele 20 de minute sunt ținute la mare secret.
Din ce am înțeles ( că și Puțin știe engleza dar Biden nu știe rusă ) , alea ultime 20 minute au început cu
“f…k you and your mother” la care Putin a răspuns cu ceva asemănător dar extins la întreaga familie a lui Biden ( in rusa)
La încheierea discuției am intervenit personal urând pe românește ( și italiană că sa fiu sigur că au inteles) celor doi să mă pupe undeva. Unde nu bate soarele.😀😀
Au închis telefoanele brusc.
Nu știu dacă de supărare sau se grăbesc sa vina sa mă pupe. 😀😀
Toarșu putler, dacă vine, ia tancul, că e cam „înzăpezită” Europa pentru autoturisme! 🙂
LA MULȚI ANI! cu sănătate, pace și bucurii în Noul An! 🙂
Vă urez din inimă să aveţi un an bun, norocos şi fericit. La Mulţi Ani!
2022… Multa sanatate si bucurii, tuturor!
https://www.visualcapitalist.com/visualizing-the-94-trillion-world-economy-in-one-chart/
O harta interesanta