Revista Presei – 9 septembrie. Premierul Cîțu, la mila dinozaurilor stacojii
09/09/2021 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 9 septembrie. Vremea se va menţine răcoroasă dimineaţa şi noaptea, iar în special în centrul ţării va fi rece, însă pe parcursul zilei valorile termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 şi 27 de grade, iar cele minime între 6 şi 17 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei, până spre 1-2 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice, sud-estice şi la munte, unde doar cu totul izolat pot fi ploi slabe, trecătoare. Vântul va avea intensificări local în Dobrogea, în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, iar în restul ţării va sufla slab şi moderat. Spre dimineaţă, vor fi condiţii de ceaţă în nord şi în centru, cu precădere în depresiuni. Presiunea atmosferică va fi în continuare ridicată, deşi cu valori în scădere uşoară. În București, vremea va fi predominant frumoasă, dar răcoroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximã va fi de 24-25 de grade, iar cea minimă de 9-12 grade. Presiunea atmosferică va fi în continuare ridicată, deşi cu valori în scãdere uşoară.
EugenNicolicii Partidului Naţional Liberal: cum să cenzurăm o moţiune de cenzură. Începuse să mi se facă dor de aberaţiile logico-juridice ale unui Eugen Nicolicea, dar iată că Partidul Naţional Liberal a avut grijă să furnizeze Parlamentului cel puţin trei înlocuitori care, împreună, par să suplinească satisfăcător marele absent: Alina Gorghiu, Daniel Fenechiu şi Florin Roman. Proba competenţei celor trei în materie de nicolicism a fost dată zilele acestea, odată cu încercarea lor de a bloca moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîţu. Ei pretind că o parte dintre semnăturile de susţinere a moţiunii, depuse vineri seara, ar fi false, întrucât unii semnatari, aflaţi în provincie, şi-ar fi scanat semnătura originală şi ar fi transmis-o electronic. Argumentul ar fi putut fi valabil de vineri seară până luni dimineaţă, răstimp în care PNL şi PSD au boicotat două şedinţe ale Birourilor Permanente. Dar luni dimineaţa, această suspiciune ar fi trebuit să înceteze. Acum şi semnăturile astea trebuie înţelese şi evaluate în funcţie de scopul pentru care se cer. În unele cazuri, cum ar fi la notariat sau în controlul judiciar, semnătura atestă prezenţa fizică a semnatarului într-un anume loc – în faţa notarului sau în perimetrul fizic impus prin control judiciar. La bancă, specimenul de semnătură atestă identitatea dintre titularul oficial al contului şi persoana care, fie că e prezentă fizic sau nu, revendică ceva asupra acelui cont. În alte cazuri, semnătura atestă doar o manifestare de voinţă – politică sau de altă natură – a unei persoane şi nu o poate contesta, dacă într-adevăr e vorba de un fals, decât cel căruia îi este atribuită. Dacă el o confirmă, nimeni altcineva nu poate interveni să o pună în discuţie. Exact aceasta este şi situaţia semnăturilor pentru moţiunea de cenzură: o manifestare de voinţă. Integral pe Adevarul
Euro la pragul de 5 lei provoacă furtuna scumpirii creditelor. “Suntem ca în scena din Titanic în care politicienii cântă de zor pe punte”. Instabilitatea politică internă pune presiune foarte mare pe valoarea leului, fiind posibilă chiar o depăşire a pragului de 5 lei pentru un Euro, sunt de părere consultanţii financiari. Iar dacă criza politică se va adânci, aceste salturi vor deveni posibile chiar din luna octombrie sau chiar înainte de acest termen, potrivit casei de brokeraj, XTB România. Astfel că, evoluția cursului euro/leu reflectă poate cel mai bine situația în care se află economia, in acest moment, iar trecerea peste pragul psihologic de 5 lei este mai aproape decât s-a estimat anterior. “Suntem ca în scena din Titanic în care politicienii cântă de zor pe punte, impasibili, iar pasagerii încearcă fiecare să se salveze”. “Deprecierea cursului monedei naționale, generată de scăderea încrederii investitorilor, urmare a incertitudinii de pe scena politică, vine să pună gaz pe foc într-o criză economică și așa alimentată puternic de inflație și accentuarea blocajului financiar. Suntem ca în scena din Titanic în care politicienii cântă de zor pe punte, impasibili, iar pasagerii încearcă fiecare să se salveze așa cum poate. Nimeni nu mai conduce, iar impactul iminent cu ghețarul facturilor va fi unul devastator pentru populație și firme. Integral pe Ziare.com
Azi are loc a cincea şedinţă a Birourilor Permanente Reunite pe tema moţiunii. Parlamentul se reunește pentru citirea ei. A cincea şedinţă a Birourilor Permanente Reunite pe tema moţiunii de cenzură USR PLUS – AUR a fost convocată pentru joi, la ora 10.00, în încercarea de a asigura procedura necesară pentru citirea, dezbaterea şi votarea documentului. Primele patru şedinţe în care ar fi trebuit aprobat calendarul moţiunii de cenzură au fost suspendate din lipsă de cvorum. Parlamentarii ar trebui să stabilească odinea de zi a şedinţei plenului Camerei Deputaţilor şi Senatului, convocat pentru ora 16.00, pentru citirea moţiunii “Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”. La plenul de joi, Biroul Politic al PNL a decis să nu participe niciun parlamentar al formaţiunii, insă o nouă şedinţă a Biroului Politic al PNL este programată pentru joi, la ora 09.00. Liberalii iau în calcul să propună, în şedinţa BPR, ca moţiunea să fie dezbătută şi votată în 1 octombrie, adică după Congresul formaţiunii din 25 septembrie. Miercuri, Guvernul a depus la Curtea Constituțională sesizarea pe tema moțiunii de cenzură, în care îl acuză, cu subiect și predicat, pe președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, că și-a realizat în mod abuziv competența și a încălcat Constituția. Primul termen stabilit de CCR pentru sesizarea Guvernului pe moțiunea de cenzură este 15 septembrie. Integral pe Spotmedia
ANRE: 44% dintre consumatorii casnici nu au semnat contracte noi la energie și gaze naturale. Aproape patru milioane de români nu au trecut încă pe piața liberă a energiei electrice, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. Concret, 44% dintre consumatorii casnici au preferat să nu facă nimic și să plătească așa numitul tarif de serviciu universal. În ceea ce privește sectorul gazelor naturale, 57% dintre consumatorii casnici sunt clienți pasivi sau inactivi. Aproape 44% dintre clienţii casnici nu aveau semnate la finele lunii iulie contracte pe piaţa concurenţială atât la gaze naturale, cât şi pentru energie electrică, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. La sfârşitul lunii iulie, pe piaţa de energie electrică, din aproape 8,9 milioane de clienţi casnici peste 4,9 milioane, aproape 56%, aveau un contract concurenţial semnat cu un furnizor de energie electrică. Doar 10% dintre ei și-au schimbat, însă, și furnizorul. Restul de aproape 4 milioane de clienţi, circa 44%, denumiţi de către furnizori drept pasivi, nu au făcut deocamdată nimic, potrivit datelor ANRE. Ei nu au rămas fără energie electrică, ci plătesc așa numitul preţ de serviciu universal valabil pe şase luni, de la 1 iulie până la sfârşitul anului, respectiv 1 ianuarie până la 30 iunie. Integral pe Digi24
Criza Cîțu și cum se mișcă miliardele de euro de la un partid la altul. Nu a explicat nimănui de ce (și e păcat; poate are niște argumente extrem de persuasive); și nici nu contează. Subiectul nu poate fi dezbătut. El pur și simplu este. Cum la finele lunii în Partidul Național Liberal au loc alegeri pentru președinție, iar la președinție există 2 candidați, cel-care-nu-e-Ludovic-Orban trebuie să câștige. E vorba de Florin Cîțu. Dar Florin Cîțu e și prim-ministru. Nu poți să vii pe 25 ale lunii și să te aștepți să te voteze lumea din partid dacă cu o săptămână sau două înainte ai pierdut puterea. Deci Florin Cîțu trebuie să rămână prim-ministru. Totul se învârte în jurul lui Florin Cîțu. În momentul în care depinzi în totalitate de un om, depinzi în totalitate de defectele lui. Voi fi blând aici, pentru că oricum accesele de ură la adresa lui Florin Cîțu sunt destule și vor fi și mai multe în perioada care urmează. Deci blând fiind, observ că Florin Cîțu are doar două defecte relevante în situația de față: 1) are accese de impulsivitate; 2) nu are experiență politică. Merită observat că, în mare parte, așa suntem cam toți. Și ție, și mie ne sare muștarul rău de tot cam o dată la șase luni. N-am fost niciodată membru de partid și probabil că nici tu. Deci nu suntem, în contextul acestei situații, foarte diferiți de Cîțu. Dar nici tu, nici eu nu suntem prim-miniștri. Aceste defecte pe tine și pe mine nu ne dor. La Cîțu sunt activate de situație. Adică? Integral pe PressOne
Şcoala de la ţară la standarde europene, cu dotări mai moderne decât şcolile de oraş. Elevii din 17 comune botoşănene se pot lăuda că învaţă la standarde europene, în condiţii mai bune decât la multe unităţi de la oraş. Şcolile funcţionează în clădiri modernizate, cu circuite sanitare şi toate utilităţile, şi sunt dotate cu echipamente hi-tech. În plus, şcolarii au transport până la poarta casei. Judeţul Botoşani este cunoscut la nivel naţional ca fiind zona şcolilor cu toaleta în fundul curţii şi cu apă la lighean. În unele zone din judeţ, această realitate nu s-a schimbat nici în anul 2021, şi nici după un an de pandemie. În alte comune în schimb, de aproape trei ani a început o adevărată revoluţie în sistemele educaţionale locale. Conform oficialilor de la Inspectoratul Şcolar, în 17 comune din judeţ există unităţi de învăţământ cu dotări la nivel european, mult mai bune decât cele întâlnite la şcolile din oraşe. Autorităţile locale din aceste comune au investit milioane de euro în educaţie, în special în infrastructură. Culmea, în aceste comune şcoala on-line s-a făcut mult mai uşor decât în multe oraşe şi municipii, existând deja toate dotările pentru învăţământul de la distanţă. „Ca şi în anul pandemiei, 17 unităţi administativ-eritoriale din mediul rural, din păcate, nu şi din oraşe, au investit enorm în tehnologie şi au dotat sălile de clasă cu echipamente moderne. În perioada pandemiei, profesorii şi elevii au fost dotaţi cu tot ce era nevoie, fie că e vorba despre laptop-uri sau calculatoare. Este un plus de valoare pentru scoala din mediul rural care devine atractivă şi deschisă pentru performanţă”, spune inspectorul şcolar general Ada Macovei. Integral pe Adevarul
Florin Cîțu i-a destituit miercuri seara pe secretarii de stat ai USR PLUS: “Eu nu știu ce interese ar reprezenta, ale AUR, ale PSD?”. Florin Cîțu i-a destituit miercuri seara pe secretarii de stat ai USR PLUS. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial. Prezent în studioul Digi24, Cîțu a fost întrebat când vor fi aceștia demiși din funcții, iar premierul a răspuns: “În această seară (miercuri seara – n.r.)”. “În momentul în care ai negociat cu AUR și cu PSD, nu pot să am secretari de stat în ministere, pentru că eu nu știu ce interese vor reprezenta acolo, ale AUR, ale PSD”, a precizat, la Digi24, Florin Cîțu. În privința directorilor susținuți de USR PLUS în instituții deconcentrate, Cîțu susține că aceștia au câștigat concursuri și că va fi respectată legea. “Va fi respectată legea, dar nu poti să fii şi alături de AUR şi într-un minister, unde poţi să influenţezi negativ”, a mai spus Cîțu, la Digi24. Integral pe Digi24
ECONOMIA MONDIALĂ, AMENINŢATĂ DE STAGFLAŢIE. Creşteri record de preţuri la nivel global. Preţurile gazelor naturale, într-un avans istoric Stagflaţia ameninţă în prezent economia lumii, existând o temere tot mai mare legată de riscul pe care îl reprezintă acest amestec considerat toxic, de cerere slabă şi accelerare a preţurilor. Conform definiţiei, stagflaţia este un fenomen economic ce se manifestă prin coexistenţa stagnării economiei, inflaţiei şi şomajului, iar specialişti atrag atenţia că, pe lângă varianta Delta a coronavirusului, care subminează eforturile de redresare, cifrele privind evoluţia pieţei muncii din SUA sunt îngrijorătoare (cel ai redus nivel de angajări din ultimele şapte luni), indicele Ifo privind încrederea mediuliui de afaceri din Germania – cea mai mare economie a Europei – s-a deteriorat, sectorul serviciilor din China slăbeşte, la fel şi producţia mondială. Toate acestea, în condiţiile în care, nu de mult, factorii de decizie politică sperau să asistăm la o creştere econmică decentă şi o încetinire a inflaţiei. În SUA, inflaţia a fost, în iunie şi iulie, de 5,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar în zona euro – de 3%, nivelul maxim al ultimului deceniu, ceea ce trage un semnal de alarmă în privinţa creşterilor importante ale preţuri. Preţurile gazelor naturale înregistrează o creştere istorică şi reprezintă o veste rea pentru toată lumea, de la producătorii de ceramică din China până la clienţii patiseriilor din Paris. O analiză Bloomberg arată că preţul acestui combustibil este deja la recorduri sezoniere pe majoritatea pieţelor importante şi pare să crească în continuare, ameninţând redresarea economiei. Iarna viitoare poate da lumii o lecţie dureroasă despre importanţa gazului în economie, arătând cât de omniprezent şi vital este acesta. Conform sursei, preţurile inaccesibile ar putea afecta puternic cheltuielile gospodăriilor, iar bancherii centrali vor fi puşi în faţa unor alegeri dificile de politică monetară. Integral pe Bursa.ro
Deputat USR: Guvernul începe să funcționeze dincolo de Constituție. Nu poți să confiști puterea. ”Să blochezi dreptul unei minorități din Parlament să verifice dacă mai există o majoritate care să sprijine guvernul este foarte grav”, spune viceliderul deputaților USR Silviu Dehelean, în opinia căruia ”Guvernul începe să funcționeze dincolo de Constituție”. Moțiunea de cenzură depusă împotriva guvernului Cîțu a scos la iveală o serie de inginerii care amintesc de perioada în care social-democrații Florin Iordache și Eugen Nicolicea dirijau lucrurile în Parlament în favoarea propriului partid, unele dintre ele fiind chiar inspirate din acele vremuri. Deși Curtea Constituțională a statuat negru pe alb, prin Decizia 1525/2010, că „împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei”, cam asta se încearcă în aceste zile în Parlament. Unul dintre momentele cheie a fost cel de luni, când PNL a încercat să stopeze parcursul moțiunii trimițând listele cu semnături la Comisia de statut pentru o verificare de vreo două săptămâni, deși toți semnatarii puteau fi întrebați personal și problema rezolvată în câteva ore. Ludovic Orban a declarat că propunerea nu a trecut la vot, dar colegul său de partid Florin Roman l-a contrazis vehement, susținând că ar fi existat numărul de voturi necesare, ironizându-l pe președințele Camerei Deputaților. Integral pe Spotmedia
Furnizorii de energie electrică încep să-şi notifice clienţii asupra dublării preţului. Legea consumatorului vulnerabil ajută doar 10% din populaţie. Preţul energiei electrice va continua să crească, dublându-se pentru clienţii anumitor furnizori, ceea ce îi poate aduce pe unii consumatori în imposibilitatera de a-şi plăti facturile, în ciuda ajutoarelor şi suplimentelor acordate de stat. Specialiştii în energie semnalează de ceva timp preţul uriaş al MWh pe care furnizorii de energie sunt nevoiţi să-l achite producătorilor, pentru a-şi asigura cantitatea de energie electrică viitoare, cea care va fi furnizată în plină iarnă consumatorilor. Iar aceste preţuri sunt preluate şi de presa de specialitate: miercuri, 8 septembrie, Electrica a cumpărat de la CE Oltenia energie bandă pentru primul trimestru din 2022 la 560 de lei, în total 50 MW putere orară, iar Hidroelectrica a vândut, tot în 8 septembrie, energie bandă la peste 500 de lei/MWh (perioada 1 aprilie – 31 martie), două pachete de câte 5 MW orari, după cum scrie economica.net. Spre comparaţie, preţurile regăsite în prezent în facturile românilor sunt cuprinse între 350 şi 380 de lei. De altfel, în ultima perioadă tot mai mulţi furnizori de energie şi-au informat clienţii ale căror contracte pe piaţa concurenţială se apropie de final că vor fi nevoiţi să majoreze substanţial preţurile din cauza tarifelor percepute de producători. Spre exemplu, Restart Energy şi-a anunţat clienţii că este obligată să modifice substanţial preţul energiei active din facturi. Un client a primit pe mail o notificare prin care află că de la 1 octombrie acest preţ va creşte cu peste 120%, de la 0,250 la 0,557 lei pe kilowatt, scrie libertatea.ro. În notificarea transmisă prin mail, compania motivează creşterea prin „evoluţiile şi dificultăţile notorii de pe pieţele de energie electrică interne şi internaţionale”, ce „au condus la creşteri fără precedent ale preţurilor la energie electrică şi constituie o modificare de circumstanţe care îndreptăţeşte Restart Energy la actualizarea preţului contractual”. Distribuitorul de energie detaliază cauzele care au condus la dublarea preţului. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
LA MULȚI ANI CU! tuturor celor care își serbează onomastica, de ziua sfințilorIoachim și Ana!
Buna ziua 🙂
https://www.timesnewroman.ro/politic/iohannis-solutia-salvatoare-pentru-sefia-guvernului-o-zi-citu-o-zi-ciolacu/
“[…]
”Voi chema la Cotroceni principalele forțe politice care vor reformă și vom stabili un calendar al tunurilor, astfel încât să se fure echilibrat, jumi-juma PSD cu PNL”, a declarat președintele Iohannis. Din păcate, pesediștii au precizat deja că ei vor să primească grosul banilor din programul Anghel Saligny, pentru că au avut un scor mai mare la alegeri, deci ar trebui să fure mai mult, conform algoritmului.
Tot Iohannis a fost cel care a venit cu soluția salvatoare: ”Când e vorba de contracte mai mari, unde sunt comisioanele serioase, vor veni ambii premieri, să împartă corect”, a spus președintele în aplauzele noii alianțe PSD-PNL. Modest, președintele nu a cerut mai nimic pentru soluția genială: ”Mai treceți-mi o casă pe numele meu și o lăsăm așa”, a declarat Iohannus.
[…]”
https://www.g4media.ro/breaking-stelian-ion-atac-dur-la-adresa-presedintelui-iohannis-in-18-mai-mi-a-transmis-clar-ca-ar-fi-o-idee-buna-sa-renunt-la-proiectul-de-desfiintare-a-siij-si-sa-desfiintam-sectia-abia-odata-cu-ad.html
Buna ziua
Eram furios pe tariceanu când a cheltuit alea 4.5 miliarde € pentru 1,ceva procente la alegeri-in 2008
Ma gândesc ca a fost chiar decent… și banii i a folosit pentru măriri nejustificate de salarii
catzu matzu arunca 10 miliarde doar ca sa ajungă președinte de partid și banii doar pentru gashcari
Bine ca nu sunt alegeri …
“Bine că nu sunt alegeri” Zici?
Scenariu: PSD trântește 2 guverne și provoacă anticipatele unde ia 45% din voturi pe fondul prăbușirii totale a “echipei câștigătoare” și migrarea masiva a primarilor către PSD.
PSD se aseaza apoi la masa plina, pregătită de “echipa câștigătoare”. Banii sunt aprobați, legislația este adoptată exact acolo și cât trebuie.
Termen de realizare: 4 luni. Numa bine sa dea frigul și să explodeze și scandalul facturilor în tabăra “echipei câștigătoare”. Cam cat crezi că ia PSD în ianuarie 2022?
2 mandate are PSD de ronțăit din pleașcă asta. Prosti ar fi daca ar imparti-o cu vreo “echipa câștigătoare”. Și de ce ar face asta?!? Pentru 4 luni de asteptare? Caî doar atat ii costa…
Bună seara!
He, he – vorba filosoafei “cap de mătură” – n-are ciuma roșie atâta inteligență!
Buna seara
Când am scris despre alegeri ,ma gândească ar fi dat cel putin dublu
Despre psd?de ce sa provoace alegeri anticipate?dincu e superdestept..place sau nu… de ce sa se bage in rahat când situația anul viitor nu va fi roza?
Oricum au partea lor din alea 10 mld fără nici o expunere plus ca alegeri la termen le asigura și președinția
Seara buna.
Lipsea circul. A apărut. In parlament. 😀😀
Și din Italia.
E oficial. Din 10 octombrie se incepe cu doza III de vaccin.
Obligatoriu la toți cei care stau , lucrează la casele de bătrâni.
Inclus firme de curățenie, pregătit/ servit mâncare.
După faza asta ( sunt cei vaccinați in februarie cu doza II ) se trece la intregul sistem bugetar.
Green pass obligatoriu ( prin vaccinare) la categoriile menționate + personalul scolastic și universitar.
Nu vrei sa te vaccinezi , nu primești certificatul verde.
Nu ai certificat ?
Acasă și FARA PLATA.